Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Alexe - suflet de vinil (editorial Marius Tuca)

jurnalism












ALTE DOCUMENTE

COMUNICAREA CU PRESA ĪN TIMPUL CRIZEI
Papusarii Marii Crize
Latul se strangea si din afara Romaniei
INSTITUTUL NAŢIONAL AL MAGISTRATURII - CONFERINŢĂ DE PRESĂ
A suferi sau a nu suferii
Accident grav la Bulz, cu sofer baut
ADEVARUL DESPRE ATACURILE DE LA 11 SEPTEMBRIE 2001
Analizati raportul dintre stilul si continutul unor articole avand subiecte economice
Alexe - suflet de vinil (editorial Marius Tuca)

Alexe - suflet de vinil (editorial Marius Tuca)

 

Cand l-am auzit prima data la radio mi s-a parut ca nu e adevarat! Am ridicat radioul, un aparat masiv de lemn, ca sa vad daca nu cumva muzica, vocea veneau din alta parte. Parea ca o muzica straina care n-avea legatura cu Romania, cu toate ca omul canta romaneste.
Era pe la mijlocul anilor '80, cand pe la radio nu se mai putea asculta mai nimic, asa ca muzica lui Andries a izbucnit din difuzorul radioului meu ca un buchet de lumina. De-atunci, de cand "ea purta la gat un fular visiniu", am inceput sa-l astept pe Andries in fata radioului, ca si cand n-ar mai fi existat alta muzica, alti artisti, alte formatii, pentru ca-n cele din urma sa-l urmaresc si sa-i vanez albumele. Muzica lui Andries parea ca vine dintr-o cu totul alta lume decat cea in care traiam. Omul parca fusese supus unui experiment si trimis cu tot cu suflet sa creeze undeva departe de Romania anilor '80. Sigur, si sufletele noastre au trait in acei ani chiar daca au facut-o chinuit, dar Andries a reusit sa-si imprime mintea, inima si sufletul pe vinil si sa le dea publicitatii, sa le dea publicului. Dintr-o data, sufletul sau, sufletul unui om a inceput sa fie difuzat pe posturile de radio, pentru ca apoi, asa cum va spuneam, sa fie imprimat pe vinil sub forma unor discuri. Acum inteleg mai bine de ce atunci cand am auzit prima data muzica lui Andries am crezut ca vine de altundeva. Albumele "scoase" inainte de '89 "Interioare", "Rock'n roll", "Despre distante" si "Trei oglinzi" pot constitui dovada ca Alexandru Andries este unul dintre cei mai buni muzicieni ai Romaniei. Si albumele aparute dupa Revolutie, chiar daca nu atat de auzite in larma si confuzia create dupa '89, ne infatiseaza un Andries in forma de zile mari. Un Andries care nu s-a schimbat, nici n-avea de ce, un Andries care a continuat sa-si puna sufletul in muzica lui. Si, vai, era nevoie de suflet, cine ar fi crezut, mai mult ca inainte de Revolutie. Cine o sa cumpere albumele lui Alexe, adunate toate intr-un pachet numit "O poveste cu cantec", care contine nu mai putin de 8 albume, chiar daca pe CD, sau cu atat mai mult o sa descopere sufletul sau de vinil.




Marius Tuca

Sursa: Jurnalul National, luni, 8 nov 2004

Alexandru Andries: "Nu scriu cintece de lauda si nici pentru campanii electorale"

 

A venit si vremea ca Alexandru Andries - Alexe, pentru prieteni - sa faca un mic bilant. A tras linie si "s-a ales" numai cu cifre rotunde: 50 de ani de viata, 30 de cariera si 20 de aparitii discografice. In loc sa se lase coplesit de melancoliile inerente implinirii unei jumatati de centenar, Alexe si-a invitat prietenii, pe scena si in sala, la un concert aniversar pe care l-a botezat chiar "50/30/20". Astazi, de la ora 19.30, Alexandru Andries va cinta la Sala Palatului cele mai frumoase cintece ale sale.

Veti lansa in curind un box-set, format din noua albume, unul nou si alte opt care au aparut doar pe vinil, in tiraje de colectie. Cum se cheama albumele?
Colectia "50/30/20", cu acelasi titlu ca si concertul din 4 noiembrie 2004, de la Sala Palatului, este alcatuita din cele sapte albume aparute la Electrecord pe format vinil, "Interioare" (1984), "Rock'n'Roll" (1987), "Despre distante" (1988), "Trei oglinzi" (1989), "Interzis" (1990), "Azi" (1991) si "Pofta vine mincind" (1992), la care se adauga 12 cintece reunite sub titulatura "Raritati" - piese aparute doar pe casete sau in tiraje limitate la vremea respectiva - si un album nou, "Desert", care contine 14 cintece inregistrate acum, in 2004, din cele care n-au avut succes la Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste.
Descrieti-mi, va rog, albumul nou-nout...
"Desert" a insemnat pentru noi, si spun noi pentru ca am colaborat, ca de obicei, cu Maria Ioana Mintulescu, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Eugen Tegu si Tudi Zaharescu, avindu-l la pupitrul de sunet pe Victor Panfilov, incercarea de a aduce la zi niste cintece compuse, de fapt, in perioada 1980-1989... Si cred ca ne-a reusit!
Este vorba despre o alta filozofie de viata si creatie la cel de-al noualea album? Este cu tenta politica?
Nu, nu e vorba de cintece politice, nici n-ar fi avut rost, inainte de 1989, sa trimiti spre aprobare astfel de texte, nu-i asa? Si e cu atit mai absurd faptul ca ele n-au trecut de cenzura...
Box-setul va fi insotit de o carticica in care vor fi cuprinse informatii despre cum s-au nascut piesele. Care dintre albume v-a dat cea mai mare bataie de cap?
Asa e, o sa gasiti in carticica tot felul de amanunte "de culise"... Si probabil ca "Despre distante" e albumul care a pus cele mai multe probleme, dar asta o sa aflati din carticica!
A fost vreunul comercializat "pe sub mina"?
Habar n-am, probabil ca multi dintre cei care si-au dorit aceste albume le-au copiat intr-un fel sau altul, intre timp. Ceea ce va aparea acum pe piata este insa varianta masterizata dupa benzile originale. Asa ca nici nu se compara cu copiile "pe sub mina"!
Care dintre aceste albume va este cel mai drag?
"Interioare", desigur, primul meu album...
Vor exista, cuprinse in box-set, si cintece vechi, refuzate la vremea respectiva de Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste. Din ce motive au fost respinse si despre ce "vorbesc" ele?
...Sint doar cintece de dragoste, respinse din exces de zel sau din... lipsa de imaginatie de responsabilii cenzurii de atunci, si le-am inregistrat doar pe acelea care am crezut noi ca n-au fost atinse de trecerea anilor.
Sinteti unul dintre putinii artisti care isi permit sa scoata albume in tiraje de colectie. De ce preferati aceasta varianta?
Ceea ce am scos in "tiraje de colectie" au fost albume considerate de casele de productie de la noi ca fiind necomerciale, a se citi "greu vandabile", dupa parerea lor. Iar eu am crezut ca logica banului nu e singurul criteriu dupa care trebuie sa functioneze editarea unui gest artistic. Asa ca, din resurse proprii si cu "un mic ajutor prietenesc", cum cintau The Beatles in 1967, am facut ceea ce mie mi se pare un gest firesc pentru publicul meu, chiar daca albumele au aparut intr-un numar mic de exemplare...
Sanatatea v-a jucat feste si, din cauza acestui fapt, ati aminat pentru o luna spectacolul aniversar "50/30/20". Va avea de suferit din acest motiv concertul de pe 4 noiembrie?
Nu, nici vorba! Ne vedem la Sala Palatului in 4 noiembrie, la ora 19.30, si vorbim dupa aia!
V-a fost refuzat vreun cintec, dupa 1989, de noua putere politica?
Cum sa-mi fi refuzat cineva vreun cintec dupa 1989? Nu mai exista cenzura, si eu nu scriu nici cintece de lauda, nici cintece pentru campanii electorale, nici macar cintece pentru campanii publicitare. Asa ca raspunsul este, categoric, nu!
Veti relua cintecele cu tenta politica?
Nu-mi programez niciodata sa reiau o anumita tema, dar nici nu-mi spun "gata, despre acest subiect nu mai fac cintece". Totul curge natural, si eu sint convins ca este cel mai bine.
Care va este muza?
Ar fi simplu daca ar fi vorba de o singura muza... Si nici despre numarul lor nu cred ca e bine sa stam de vorba...
Pe cind insuratoarea?
De tot ceea ce inseamna organizare se ocupa domnul Aurel Mitran. Asa ca intrebati-l pe el!


Anca Nicoleanu
 

Sursa: Evenimentul zilei, joi, 4 nov 2004

Alexandru Andries: "Muzica mi-a dat senzatia unei vacante totale"

 

Andries implineste astazi 50 de ani. Daca n-ai trage de el, n-ai sti ce se intampla cu omul asta (antivedeta sadea) decat extrem de rar: o data pe an, cand se indura sa dea vreun concert (cadoul pentru fani de Mos Niculae), ori cand e nevoit sa se arate lumii, fiindca mai lanseaza un album. Dar cum o astfel de varsta rotunda e pretextul perfect pentru a-l intalni o data in plus si a sta putin de vorba, "dom' profesor" s-a lasat induplecat si a povestit cate ceva, privind inapoi cu duiosie.
- La multi ani! Am auzit ca primii 50 sunt mai grei...
- Eu am auzit altceva: dupa 50, nu mai e nimic in garantie.
- Cum au fost?
- Nu stiu, mie mi-au placut. Desi au incercat destui sa ne strice veselia - mie si celorlalti din neamul asta -, eu sunt optimist. Sper sa-mi placa si anii care vin. Sigur, n-am tupeul sa spun ca vor fi tot 50...
- Optimism, ras, ironie, toate se regasesc in muzica lui Andries. "Imi scriu cantecele-n joaca/, Le cant aproximativ" se auzea pe "Muzica de divort". Chiar asa sa fie?
- Bineinteles. Nu cred ca joaca e singura solutie, dar la mine asa a fost sa fie. Libertatea pe care ti-o da creatia te face sa ai mai multa pofta de joaca, sa pastrezi copilul din tine. Iar cu cantatul aproximativ, exact asa e, avand in vedere ca voce n-am...
- Continuarea versurilor era "Si-uite-asa imi fac prieteni/ Si dusmani, consecutiv".
- Normal, unora le place ceea ce fac, altora nu.
- Ce altceva v-a mai adus muzica, pe langa amici si inamici? Care e cel mai important lucru pe care l-ati castigat?
- O lume paralela, pe care pot s-o modelez mai usor dupa gustul meu, spre deosebire de cea reala. Poti compara ce-ar putea fi cu ce este.
- Ce-ar putea fi arata intotdeauna mai bine decat ceea ce este, de fapt...
- Asa e, dar daca intram in amanunte ajungem la politica. Noroc ca nu m-am apucat de politica, ma lasau nervii de mult.
- Am aflat cu ce s-au umplut acesti 50 de ani. Ce-a lipsit, in toata vremea asta?
- Probabil c-a lipsit ceva, daca ma intrebi tu. Ce-a lipsit? Cred ca-mi voi da seama mai tarziu, la viteza in care am trait anii astia nu sunt in stare sa spun ce. Placandu-mi foarte mult ceea ce fac, am senzatia ca toate sunt la locul lor. Iar norocul de a lucra in zona artistica, de a colabora cu oameni creativi, e o bucurie greu de explicat.
- Ce ati alege, intre a nu mai face si a nu mai asculta muzica?
- Cred ca ar fi mult mai usor sa renunt la a-i chinui pe altii cu cantecele mele. Imi place foarte mult sa ascult muzica.
- Ramanand la muzica pe care o faceti, cum isi "proiecteaza" arhitectul Andries cantecele, foloseste matematici superioare?
- As putea raspunde foarte doct, dar as minti. Cineva l-a intrebat pe John Lennon, in vremea cand Beatles erau in culmea succesului, care este reteta dupa care isi fac muzica. Lennon a raspuns ca, daca ar fi stiut, ar fi angajat patru oameni s-o foloseasca, iar el ar fi stat in casa, sa numere banii.
E imposibil sa pun in ecuatie muzica mea, nu lucrez dupa reguli clare. Muzica e o placere personala, e ca atunci cand mananc o savarina cu frisca. Nu vreau sa-mi stric placerea, numarand caloriile. Las cantecele sa apara cum vor ele, nu incerc sa le controlez.
- Ce ramane dupa anii astia?
- Habar n-am. Poate n-o sa ramana nimic, poate ca lumea va uita curand de mine. Sau poate ca-si va aminti cantecele mele si peste ani. Mie mi-a ramas senzatia unei vacante totale. Muzica m-a facut sa ma simt bine, indiferent de loc, anotimp sau conditii obiective.

Diana Popescu

Sursa: Adevarul, 4442, miercuri, 13 oct 2004

Alexandru Andries - "Am aflat de la oameni rai ca anul acesta implinesc 50 de ani"


   
 La 50 de ani, Alexandru Andries nu vrea sa vorbeasca despre varsta. Cat despre cariera, dupa 30 de ani de muzica si succes, abia daca-si aminteste cum s-a intamplat de a debutat. Iar la 20 de ani de cand a lansat primul sau album, nu mai stie exact de ce l-a inregistrat. Anul nasterii (1954) nu l-a hotarat el, fireste, ci Cel de Sus si parintii sai, traitori la vremea aceea in Brasov (pe atunci, "Orasul Stalin"). Nici asupra celorlalte sume rotunde de ani n-a decis (debut solistic - 1974, la Club A, debut discografic - 1984, la Electrecord, cu L 23523v2110x P-ul Interioare), caci toate cele ce tin de muzica nu le-a facut din convingere (pasiunea de baza a vietii sale este arhitectura), ci pentru ca l-au batut prietenii la cap. O alta suma, nu rotunda, dar impresionanta, este cea a concertelor sale (socotite, cu mare atentie, de managerul si prietenul sau, Aurel Mitran), intre anii 1974 si 2003: 3159! Un puhoi de evenimente si amintiri, printre care distinsul muzician si profesor a acceptat, de dragul cititorilor nostri, sa faca o scurta excursie.

"Nu am compus cantece din dorinta de a ajunge in top"


     "Am aflat de la oameni rai ca anul acesta implinesc 50 de ani (eu nu prea ma uit in buletin). Si toata lumea (managerul meu si prietenii) a fost de parere ca trebuie sa sarbatorim. Si cum deja traditionalul meu concert de Sf. Nicolae ar fi picat fix in timpul campaniei electorale, aniversarea a trebuit sa aiba o data separata: pe 4 octombrie, la 19.30, la Sala Palatului. Am tinut sa anunt asta inca de-acum, pentru ca, in strainatate, spectacolele serioase sunt anuntate cu mult inainte, ca lumea sa fie tinuta la curent cu noutatile. Iar eu ma consider un tip serios si, spre norocul meu, am gasit si un sponsor serios, in persoana d-lui Dinu Patriciu (si el arhitect) si a companiei sale petroliere, asa ca nu ma tem de devalorizarea ajutorului sau in intervalul ramas pana la spectacol, pentru ca, stie toata lumea, daca se scumpeste benzina, atunci toate se scumpesc. Pe de alta parte, e un spectacol care nu cred ca va mai avea sansa sa se repete, pentru ca nu ma vad la 100 de ani tarandu-ma spre Sala Palatului, sa cant tot unui public de varsta a treia, pentru ca nu stiu daca tinerii de peste cincizeci de ani vor mai gasi amuzanta muzica mea. Stiu insa ca nu m-ar deranja daca maine DJ Vasile sau DJ Raoul, de exemplu, ar vrea sa-mi reorchestreze piesele in stil rap sau techno. Pentru ca piesele cu adevarat valoroase raman in constiinta publicului si sunt reluate sub alta haina ritmica, la moda in momentul respectiv, tocmai pentru a garanta succesul. Si in muzica internationala asistam la foarte multe reluari si constatam ca se compun foarte putine piese de nivelul celor dinainte. Reinventam intotdeauna forme noi pentru tiparele clasice. Sergiu Celibidache spunea pe buna dreptate ca viitorul muzicii este jazz-ul, pentru ca el este cea mai perfecta imbinare a formelor clasice cu improvizatia. Am invatat toate acestea pentru ca am avut norocul sa fac parte dintr-o generatie de mare valoare culturala si sa fiu inconjurat de oameni care m-au ajutat foarte mult si m-au incurajat in ceea ce am vrut sa fac si, in primul rand, ii amintesc aici pe parintii mei. Nu m-am gandit niciodata ca o sa ajung sa cant pe scena sau ca o sa scot discuri. Nu m-am gandit ca mi-as putea face o meserie din asta si, probabil, in asta a si constat secretul reusitei mele: nu am facut niciodata cantece din dorinta de a ajunge in top sau de a impresiona pe cineva."

"Experimentul este motorul unui artist"


     "Eram in anul intai de facultate, eu cantam numai acasa, iar la Club A cantau, in 1974, marile vedete ale folk-ului, pop-ului si rock-ului studentesc, si tot acolo vedeam filme straine care nu intrau in circuitul cinematografic, ci erau "imprumutate" de la ambasadele tarilor occidentale. Asa ca mereu era clubul plin, iar cand m-au chemat directorii de atunci ai clubului si m-au impins de la spate prietenii si colegii, nu am avut defel emotii, desi era prima oara cand cantam in public. Chiar am inventat un mini-spectacol, in care il parodiam pe Mircea Florian si "ceata lui de melopoi", atunci la moda. Ne-am distrat cu totii teribil, si noi, si spectatorii. El, publicul de atunci, a fost de vina ca eu m-am apucat sa cant. Si pentru ca ABBA tocmai lansase Waterloo, cu care erau in mare voga, am compus si eu La Rovine, considerand ca avem si noi, romanii, un Waterloo al nostru. Imi mai amintesc unul din primele mele spectacole, facut in 1977, cu ocazia implinirii a 100 de ani de la Razboiul de Independenta si a 70 de ani de la Rascoala din 1907 (atunci am compus piesa E razboi, Ioane). In spectacol, apaream cu inca cativa colegi, imbracati in camesoaie de borangic si desculti, cu picioarele in niste ligheane cu apa, din care-i stropeam, simbolic, chipurile, pe cei aflati in primul rand si care erau, se-ntelege, capii de la partid si UTC: tovarasii Bortas si Copos (sunt si astazi "vedete"): nu prea le-a placut, ca nu ne-au mai chemat cu spectacolul acesta la "Cantarea Romaniei", li s-a parut cam indrazneata regia noastra. Apoi am ajuns sa cant in festivalurile de jazz (1979) si sa cunosc muzicieni foarte buni, care m-au ajutat sa ma dezvolt artistic. In 1984, cand aveam treizeci de ani, mi-a aparut primul disc: Interioare. Ascultandu-l acum, am avut o mare surpriza: este un album bine realizat, desi e mult mai direct, mai simplu si mult mai putin elaborat decat cele de dupa el. Muzica mea nu mai este aceeasi ca acum douazeci de ani. E si firesc: daca nu ar exista o schimbare, ar insemna ca anii au trecut pe langa mine degeaba. Experimentul este motorul unui artist si, chiar daca nu fac lucruri total opuse, caut mereu directii noi."

"Vrei sa te asculte publicul? Vorbeste cu el!"


     "In perioada in care am inceput sa cant (in anul intai de facultate), pictam mult. Mi-am dorit sa fiu pictor, dar am trait un episod care m-a suparat foarte tare. O bursa pe care ar fi trebuit sa o iau eu a fost acordata odraslei unui personaj din partid. In plus, constatam ca la expozitii nu prea intra nimeni, dar toti colegii erau claie peste gramada cand era vorba de vreun concert. Si atunci, m-am gandit ca mai important este sa gasesti calea cea mai potrivita de comunicare. Asa am descoperit ca, in muzica noastra, textul era de cele mai multe ori un pretext pentru a face muzica. Nu puteam sa cant exclusiv jazz, pentru ca in acest gen de muzica textul e cel mai adesea anexa muzicii. La polul opus e folk-ul, ca muzica citadin-militanta. Aici, textul e cel mai important, iar muzica e o anexa a textului. Eu am incercat sa ma misc prin aceste zone. Stiu ca multa lume vine la concertele mele ca sa auda, in primul rand, de cine ma mai leg, la cine mai bat apropouri, si abia in al doilea rand sa asculte ce mai cant. Cred insa ca e normal sa existe un mesaj, sa existe o poveste in ceea ce spui. Daca m-as apuca acum sa creez o muzica ce ar respecta toate regulile compozitiei, dar care ar renunta la poveste, nu cred ca as avea mare priza la public. Asta, indiferent cat de buna ar fi muzica respectiva. Daca vrei sa te asculte publicul, vorbeste cu el. Iar pentru mine este important sa comunic cu cei care vin la concertele mele, cu cei care imi cumpara discurile."
     In 4 octombrie, la ora 19.30, la Sala Palatului, Alexandru Andries va sarbatori impreuna cu publicul si cu invitatii sai trei aniversari: 50/ 30/ 20. Cu un sponsor ca Rompetrol si un organizator ca Aurel Mitran si fundatia sa, cu luminile si sunetul de la Stage Expert si, in sfarsit, dar nu in ultimul rand, cu un pret decent (200.000 - 300.000 lei) pentru bilete, puse in vanzare la Sala Palatului, la Librariile "Carturesti", la Magazinul "Muzica" - pentru Bucuresti si in toate capitalele de judet din tara, Alexandru Andries o va face... lata! Pentru ca "si-altadata" nu va mai fi prea curand! Poate, cum spuneam, la 100/ 80/ 70.

CORINA PAVEL

 

Sursa: Formula As, 10-17 mai 2004

Fara concerte de Craciun


Nu are telefon. Nu c
īnta de Craciun, nu cinta colinde. Nu-i place televizorul. N-are nimic cu Andreea Marin, doar emisiunea ei nu-i place. Si fiindca "se mai intimpla", Alexandru Andries aniverseaza anul viitor 20, 30 si 50 de ani.

Pe 8 decembrie, Andries a oferit fanilor cadoul sau de Sarbatori: un concert īn cerc destul de restrīns. Singurul din decembrie. Le-a cīntat piese mai vechi, mai noi si foarte noi. N-au fost colinde, fiindca "e o treaba care nu-i a mea". Colindelor, ne spune el, le sta bine cīntate doar pe voci (īi e drag "Madrigalul"). Sigur ca a colindat si el, pe vremuri, cu prietenii, dar "asta nu se mai īntīmpla". Nu are concerte de Craciun pentru ca "mi se pare anormal sa cīnt pentru altii īn momente importante". Pe care si le va petrece, probabil, īmpreuna cu familia, la Brasov.

Scoate zgomotul de banda

La anul, Andries va munci din greu, pentru ca sarbatoreste 3 cifre rotunde: 50 de ani ai sai, 30 de ani de la primul concert īn Club A si 20 de ani de la aparitia primului album. Motiv pentru care va scoate zgomotul de banda de pe 7 dintre vinilurile sale ("Interioare", "Rock'n'roll", "Despre distante", "3 oglinzi", "Interzis", "Azi" si "Pofta vine mīncī nd") pentru a le trece pe CD. Mai exact, pe un pachet de 4 CD-uri. Pe unul dintre ele va edita si cīteva dintre cele mai reusite piese pe care nu le-a īnregistrat niciodata, din pricina ca au fost refuzate de Consiliul Culturii si Educatiei Socialiste, vajnicul organ de cenzura comunist. Cum e mult de lucru, si la partea muzicala, si la cea grafica, nu va mai īnregistra, mai mult ca sigur, nimic altceva.

Īntelegerea cu Tuca

Lui Andries nu-i place sa apara la televizor, fiindca i se pare ca "televiziunea devine un fel de taraba". Cu Marius Tuca, īnsa, e alta poveste. La emisiunea lui merge, fiindca sīnt prieteni si au o īntelegere: "nu ma duc decīt atunci cīnd are rost". S-au cunoscut pe vremea cīnd Tuca era doar la "Jurnalul national". Omul a vrut sa-l īntīlneasca pe Andries, fiindca era un fan īnrait. La īnceput, Andries a crezut ca exagereaza, dar "am ajuns la el acasa si am vazut teancul de discuri facute ferfenita de cīt fusesera ascultate".

 

Marie-Louise Semen; foto: Sergiu Mitrofan

Sursa: TV Story, 15 decembrie 2003

Andries, un Mos Craciun zelos si inspirat 

 

Unii oameni au darul de a ramane neschimbati (e drept ca, pentru altii, a fi intotdeauna aceiasi nu e chiar un dar...). In cazul sau, poti fi sigur ca regasesti mereu aerul bonom la purtator, un suras ghidus care poate ascunde oricand o replica ascutita si, bineinteles, cantitatea intimidanta de talent. Alexandru Andries, acelasi de atata amar de vreme, isi pastreaza nu doar firescul elegant al felului de a fi, ci si bunele obiceiuri. Unul dintre ele este concertul din preajma sarbatorilor, cel care vine ca un dar timpuriu oferit fanilor. Luni seara, la Teatrul Odeon, s-au strans cei pentru care muzica lui Andries inseamna altceva decat casetele adunate pe raft, mai mult decat melodiile sale (fredonate, e drept, cu maxim avant, la fiecare concert), ceva in plus fata de ceea ce inchid intre ele copertile unui album. Inseamna o frumoasa prietenie cu versul, cu zambetul, cu harul. Si cu posesorul lor, Artistul. Concertul de la Odeon ar fi putut, la fel de bine, sa se intample intr-o cabana uitata de lume, unde o mana de oameni pe care ii leaga amintiri s-au hotarat sa intampine Craciunul. Pe fanii lui Andries ii leaga amintirea albumelor trecute, bucuria pieselor pe care el le canta pentru prima oara fiindca ei ii sunt alaturi, asteptarea viitoarelor intamplari care le vor starni rasul si melancolia. Au venit, luni seara, la concert si au primit cantece de demult si cantece de acum; cantecele lui, dar si ale altora, "preschimbate" muzical dupa chipul si asemanarea sa. Nu-i intotdeauna nevoie de colinde pentru a te simti aproape de sarbatori, chiar si un blues sau o bossa-nova pot capata clinchet de clopotel. In cea mai buna dintre lumile posibile, Mosul exista si are in desaga chiar lucrurile pe care ni le dorim cel mai mult. Fanii lui Andries sunt perfect multumiti: si-au primit deja cadoul pentru care au scris.




Diana POPESCU
 

Sursa: Adevarul Nr.4183 - 10 dec 2003

Andries: "Muzica a dat semnalul ca granitele sīnt ceva perimat"

 

Nu prea e de gasit nici la televizor, nici la radio, nici prin ziare. Nici macar la telefon... Il gasesti, in schimb, in orice colectie respectabila" si, fireste, intr-o camaruta doar a lui din sufletul maniacilor muzicii. Este un veritabil antistar, este autorul multor albume excelente si al proaspat lansatului Blues Expert". Este Alexandru Andries. 

Cu ceva vreme in urma, eram dati pe mana a 15.000 de specialisti. N-au facut mare lucru. La ce foloseste acest nou tip de specialist, Blues Expertul, ce ne invata el? 

Titlul albumului a fost dat in gluma, nu m-am gandit la acei 15.000 de specialisti, desi avem si in blues tot atatia... A fost un gest de prietenie fata de oamenii de la Stage Expert, cu care lucrez de mult si care chiar sunt specialisti. 

Expert sau nu, un disc de acest gen este o idee veche de-a mea, as fi vrut ca primul meu album sa fie unul de blues. In '84, cand am inceput, dupa mintea mea, asta as fi facut. Dar Maria Ioana Mintulescu, care imi da numai sfaturi bune, mi-a spus ca, daca voi incepe cu un disc de gen, risc sa capat o eticheta. Asa ca am scos un album variat, ceea ce s-a dovedit a fi o idee buna, fiindca lumea tine minte si acum acel album, Interioare". Dar discul de blues ramasese un vis neimplinit... 

Lansati albume cu regularitate. N-a existat niciodata tentatia cocheta de a planui o absenta prelungita, urmata de o revenire "apocaliptica" ? 

Am lansat discuri cu o anumita regularitate poate si din cauza ca imi place foarte tare munca in studio. De asta am incercat sa inventez cate un pretext in fiecare an. Oricum, in ultima vreme, au existat idei foarte clare, care au guvernat albumele mele, de la Verde-n fata incoace. Au urmat Texterioare, Vreme rea, Muzica de divort si Cintece de-a gata, fiecare dintre ele a avut o idee principala incitanta. Asta nu inseamna, insa, ca trebuie sa scot cate un album pe an. Pot scoate si cate doua, trei... 

Daca totul iese asa cum am planuit, anul viitor va aduce o supriza, nu tot un album normal. 

Pe Blues Expert sunt doua mentiuni: "Disc de ascultare si de inveselire" si "Acest album trebuie ascultat tare". Este nivelul bunei dispozitii direct proportional cu cel al decibelilor? 

Cele doua mentiuni nu au legatura una cu cealalta. "Disc de ascultare si de inveselire" este urmarea discutiilor de dupa imprimare, cand toata lumea era multumita de atmosfera tonica si pozitiva care rezultase din muzica. Partea cu ascultatul tare a venit de la discul "Let it Bleed", al celor de la Rolling Stones, pe a carui coperta interioara scria acelasi lucru. Dupa ce am terminat inregistrarile, mi s-a parut ca a iesit foarte bine sunetul. Asa ca, daca asculti albumul mai tare, te simti in mijlocul celor care canta. Bluesul este un gen nesofisticat, care te apropie foarte tare de cei care il fac. 

Exista pareri ca genul country se potriveste doar cu America, despre cantoneta ca ar fi bine sa ramana in Spania, ca hiphopul e doar pentru ghettouri... Sunteti de acord cu astfel de granite? Cum e cu bluesul fabricat in Romania

Cred ca muzica a fost un element foarte important in desfiintarea granitelor mai mult sau mai putin inventate de oameni. Pentru mine si generatia mea, The Beatles a insemnat o poarta deschisa catre foarte multe lumi, zone culturale in special. Multi cantareti de succes (mai bine zis, de valoare, fiindca nu pun semnul egal intre cele doua notiuni) folosesc sonoritati provenite din cele mai neasteptate zone ale lumii. Muzica a dat semnalul ca granitele sunt ceva perimat. 

Cineva a dat un "verdict": pe Blues Expert sunt vreo doua piese (din 18) cu sanse sa fie difuzate la radio. Nu e ridicol ca altii produc cate 45 videoclipuri, cate melodii are albumul, si se aud toata ziua din orice difuzor? 

Difuzarea nu tine neaparat de partea artistica a produsului, ci mai degraba de cea comerciala: o piesa difuzata cu obstinatie are sanse mai mari sa se cumpere. Numai ca, atunci cand faci un disc de blues, difuzarea e ultimul lucru la care te gandesti. E foarte putin comercial, insa destul de puternic pentru a avea publicul sau constant. 

Domnule Andries, pareti un om foarte ingaduitor. Chiar e loc pentru toata lumea in muzica? 

E loc pentru toata lumea peste tot, cu atat mai mult in muzica, in arta, in general. Exista idei care pot fi exprimate cel mai bine intr-un anumit fel, idei care, pictate in loc sa fie cantate, dau mult mai bine masura a ceea ce si-a imaginat artistul. 

In plus, daca exista public pentru foarte multe feluri de muzica, nu vad de ce n-ar exista si foarte multe genuri de muzica. S-a facut atata caz in legatura cu maneaua. Este, de fapt, un cantec de petrecere, care s-a vandut bine tot timpul, numai ca in ultima vreme a fost promovat mai mult. Maneaua isi are publicul ei, asa cum si genurile "grele" si-au gasit intotdeauna ascultatori. Exista muzica clasica si exista marele public, care vrea sa se distreze, nu cauta cultura. 

Recunosc, la mine marele avantaj il constituie textele, care ii determina sa ma asculte pe oameni pentru care genul favorit nu este al meu. Mi s-a intamplat o chestie draguta cu un sofer de taxi, care m-a intrebat: "Domnule, lumea spune ca dumneata canti jazz, asa e?" I-am raspuns ca da. Eu nu cred, fiindca mie imi place ce canti..." 

Ati declarat ca nu va intereseaza oamenii superficiali, pe care nu-i considerati un potential public. Nu credeti in rolul, daca nu educativ, macar de a destupa mintea, al muzicii? 

Nu cred ca poti face un lucru bun, ca artist, daca pleci de la ideea ca trebuie sa cobori stacheta, pentru ca mai multa lume sa te poata intelege. Un artist trebuie sa tinteasca din ce in ce mai sus, ceea ce, uneori, il poate face greu digerabil. Multi mari artisti au fost intelesi abia la multe sute de ani dupa moartea lor. 

Actul de comunicare prin mesaj artistic nu are legatura cu procesul de comercializare a produsului. Exista muzica foarte buna care se vinde foarte prost si muzica foarte proasta care se vinde excelent. Intre aceste limite se poate intampla orice. (Uneori, chiar si fericita coincidenta care face ca muzica buna sa vanda bine...) 

Oricum, nu sunt pentru educatia prin muzica. Daca actul artistic devine didacticist, pierde din forta pe care i-o da sinceritatea. 

Povestiti-mi despre "aventura" nasterii unui album: cat de importanta este prima piesa inregistrata? Da ea linia intregului sau pot interveni, pe parcurs, schimbari majore de macaz? 

Lucrul la un album incepe cu mult inainte de a intra in studio. Gandindu-ma la un nou album, incep sa scriu pentru el. Apoi, printre piesele care erau deja scrise, imi dau seama ca exista unele care s-ar potrivi cu ce am de gand sa fac. Adun tot ce cred ca e bun pentru un urmator disc, dupa care vine Maria Ioana Mintulescu si incepe trierea. Eu sunt subiectiv, n-as putea sa aleg. Ea poate. Face prima mana de curatenie si, dintr-un maldar de piese, raman putine. Urmarea? Maria imi spune clar: "Pune mana si mai scrie." 

Dupa ce am strans destule cantece, incepe partea de orchestratie, cautam hainele in care le-ar sta cel mai bine acelor piese. Repetam, iar muzicienii cu care lucrez vin si ei cu idei. Piesele se schimba in permanenta, aerul lor initial ajunge sa fie cu totul diferit, dupa o repetitie. Toate cantecele primesc "suturi" din toate partile. 

Dupa ce inregistram tot, renuntam la unele dintre piese. In timpul lucrului, toate par in regula. La sfarsit, insa, te poti trezi ca o melodie, desi nu-i gasesti vreun cusur, nu are ce cauta acolo. Asa ca renunti la ea, normal e sa avantajezi intregul. 

Se mai intampla ca unele piese sa apara chiar in timpul repetitiilor. La Blues Expert sunt doua chestii scurte de tot, adaugate la sfarsit pentru ca ajuta, impart albumul in felul in care functionau, la vinil, fata 1 si fata 2. Chiar daca este CD, e bine macar sa dai acea senzatie, prin doua piesulite mici, care sa puncteze doua parti mari. In orice caz, materialul pentru un disc este viu, se schimba, capata mereu nuante noi. 

Ce s-ar intampla cu toate sentimentele lui Alexandru Andries, daca n-ar exista aceasta "exorcizare" prin muzica? 

Probabil ca as fi scris mai mult sau as fi pictat mai mult... Oricum, as fi avut nevoie de o forma artistica de expresie. Am fost dintotdeauna preocupat de desen si pictura, insa cand m-am apucat de cantat mi-am dat seama ca toti colegii mei de generatie erau mai atrasi de salile de concerte decat de cele de expozitie. Cand am inceput sa cant, nu m-am gandit nici o clipa ca voi ajunge sa scot albume. Au fost concerte, festivaluri si, iata, au trecut aproape 20 de ani de-atunci... Nu-mi mai pot imagina viata mea fara muzica. Nu inseamna, totusi, ca, intr-o zi, nu voi reveni la desen, la pictura si la scris. 

Diana POPESCU

 

Sursa: Adevarul literar si artistic 687 - 14 oct 2003Blues de toamna si "La multi ani!"

 

In lumea pestrita a muzicii romanesti, Alexandru Andries este o prezenta de neconfundat. Bucuria imensa cu care canta, originalitatea melodiilor si a textelor sale, pline de farmec intelectual si umor, accentele retro, parfumate cu melancolie si mireasma de scortisoara, fac din el un mare artist. Sincer, modest, fara fumuri de vedetism, a izbutit sa-si pastreze candoarea si firea buna, echilibrata, de brasovean. La 49 de ani pe care ii implineste pe 13 octombrie, nu vrea sa vorbeasca decat in soapta de varsta sa. "Nu vreau sa fiu trecut in categoria dinozauri", glumeste. Ar fi si imposibil. Calitatea prestatiei sale ii confera dreptul si avantajul de a nu-si mai masura viata in ani, ci doar in muzica. O "masuratoare" care in toamna asta a rodit inca o data, intr-un album excelent: "Blues Expert", scos de curand pe piata de casa producatoare "A & A Records". Un disc de "ascultare si de inveselire", asa cum ni-l recomanda autorul, si care "trebuie ascultat tare". Nu prea tare, insa: vrem ca urarea noastra sa fie auzita de Andries - "La Multi Ani! Casa de piatra cu muzica!"

- Alexandru Andries, blues-ul va este aproape de multi, foarte multi ani...
- Da, chiar de la primul meu album, "Interioare". Debutasem la radio, la televiziune si se punea problema sa scot un disc. La Electrecord, desigur, aceea era singura casa producatoare din Romania in acea epoca (vorbim de anii '80). Am vrut sa fie un album de blues, dar Maria Ioana Mantulescu, prietena si colaboratoarea mea, m-a sfatuit sa nu fac asta, pentru ca lumea imi va pune inca de la inceput eticheta de bluesman. Ceea ce n-ar fi adevarat, pentru ca, din fericire, eu pot sa cant si altfel de muzica: pop, rock, jazz, bossa-nova. Sfatul prietenei mele a fost foarte intelept. Asta nu inseamna ca ideea cu blues-ul m-a parasit. Dimpotriva. In fiecare album pe care l-am facut de-atunci inainte exista cel putin o piesa pe tipar de blues. Si acum, am zis: "Hai, domnule, sa fac si eu un disc de blues de la cap la coada, ca uite, trec anii si eu nu reusesc sa fac lucrul acesta si e pacat". Contine cateva piese cunoscute publicului din concerte, "Sunt un derbedeu", "Imi place vinul", dar celelalte sunt piese noi. Cred ca este un album vesel si care a iesit si din punct de vedere muzical foarte bine.

- Ati facut o precizare pe album, care cred ca va incanta pe toti iubitorii de animale: "Nici un fel de animal, fie el domestic sau salbatic, nu a avut de suferit in timpul inregistrarilor la "Blues Expert""...
- Da, pentru ca ma numar si eu printre acestia. Si chiar cred ca nu trebuie, indiferent ce faci, sa provoci suferinta vreunei fapturi.

- La inregistrarea acestui album v-ati inconjurat de o suma de oameni de blues si jazz. O suma mica, dar de oameni foarte valorosi. Lor le-ati facut o frumoasa marturisire la finalul albumului: "Multumesc tuturor celor implicati in acest proiect: prin munca, talentul si prietenia lor m-au facut sa ma simt, cu adevarat, un om fericit!!!"...
- Ei sunt prietenii mei. Cand i-am chemat alaturi de mine, nu m-am ghidat dupa criterii de profesionalism, ci dupa lungimea de unda sufleteasca, pentru ca atunci iese bine muzica. Si sunt convins ca am facut treaba buna impreuna. Ei sunt, cu voia dvs.: Eugen Tegu - bas, Tudy Zaharescu - tobe, George Baicea - chitara solo, Eugen Caminschi - slide guitar, Mircea Tiberian - pian, Cristian Soleanu - saxofon, Zoltan Andras (de la Sarmalele Reci) - percutie, Cornel Oancea - trombon, Laurentiu Moise - trompeta, Cristian Oprea - muzicuta, Victor Panfilov - maestru de sunet si Aurel Mitran - impresarul si prietenul meu de-o viata.

- Ati fost de mai multe ori in America...
- Am o matusa acolo.

- Acolo s-a nascut blues-ul!...
- Blues-ul e un tipar, o matrice. A fost inventat in America si, desigur, cei de acolo il fac cel mai bine, dar intre timp a devenit international. Si in Europa sunt foarte multi muzicieni si foarte multe trupe care canta blues, pentru ca este foarte incitant pentru orice creator sa ia un tipar si sa lucreze pe el. Pe de alta parte, folosind acest tipar, poti comunica cu oameni care nu sunt din acelasi loc geografic cu tine si asta este extraordinar. Devii interesat sa vezi cum se canta blues in Romania si cum in Africa de Sud sau in Elvetia, de exemplu. Si asta a fost iarasi o provocare interesanta. Iar noul meu disc, "Blues Expert", tocmai asta face: te plimba prin mai multe tipuri si genuri de blues, diferite si ca sunet, si ca forma muzicala. Sper ca va fi o experienta interesanta si pentru cei care-l vor asculta cu ureche de cunoscator.

- Cred ca si in Romania exista genuri care se alatura blues-ului ca traire, ca intensitate, ca patos, cum ar fi cantecul lautaresc de "inima albastra"...
- Asa e, de aceea, pe coperta discului meu apare muzicantul de strada, Misu, cu care am tinut foarte mult sa discut si sa-l fotografiez, pentru ca mi se pare ca exprima exact zona de blues autohtona. E un personaj foarte pitoresc, un batran care canta cu vioara, il puteti vedea in centrul vechi al Bucurestiului. Mai ales toamna asta, e decorul perfect pentru el: ti se pare ca orasul acesta are mai mult farmec acum, cand frunzele ruginite fac vartejuri pe trotuare, iar Misu suspina o data cu vioara sa.

- Venirea toamnei inseamna si reinceperea cursurilor la Facultatea de Arhitectura, unde profesorul Andries dubleaza muzicianul de exceptie...
- Da, zilele mele vor fi mai pline de-acum, pentru ca orele de la scoala sunt sfinte, sunt pe primul loc, si apoi imi fac timp si pentru celelalte probleme. Sper ca studentii mei ma considera un profesor bun, imi place sa cred ca sunt un dascal cu har, chiar daca sunt in facultate numai din 1980, deci n-au trecut decat douazeci si ceva de ani si de generatii de studenti. Dar imi place sa stau langa ei, nu in fata lor.




- Ce va mai treceti in agenda de-acum inainte?
- Concertul din data de 8 decembrie, de la sala Majestic a Teatrului Odeon, "Concertul de Mos Nicolae", cum imi place mie sa-i spun si care a ajuns anul acesta la a opta editie. Cred ca este la fel de important sa comunici direct cu publicul, nu numai sa scoti constant album dupa album. Voi fi in aceeasi formatie cu muzicienii cu care am realizat "Blues Expert". Un alt proiect care sper ca se va materializa anul viitor - iar acum suntem catre final cu negocierile de obtinere a permisiunii Casei Electrecord - este editarea pe CD a materialelor aparute pe vinil la aceasta casa de discuri.

- Iar acum, d-le Alexandru Andries, pentru dvs., cele mai sincere urari de bine si "La multi ani!" din partea revistei "Formula AS"...
- Si pentru "Formula AS", cele mai sincere note de blues de la Alexandru Andries.


CORINA PAVEL


 

Sursa: Formula As 586, 13-20 oct 2003

            Povestea albumului "Blues Expert":

 

"Mai in joaca, mai in serios, m-am apucat de un 'proiect' (vai, ce tare ne place termenul asta in ultimul timp..) de blues: in ideea unei 'excursii muzicale' prin mai multe tipuri de blues, de la cel traditional pina la 'nepotul zbuciumat' al blues-ului care e rock-and-roll-ul - desigur, fara a deteriora (muzical vorbind) esenta acestui gen muzical care - iata - refuza cu incapatinare sa dispara din atentia publicului.

Apar aici si doua cintece (Imi place Gelu, de pe albumul Azi si Ce se intimpla? de pe albumul Cintece pentru printesa) reorchestrate si cu alta varianta de text - respectiv Imi place vinul si Blues de conspiratie - doua surprize gindite asa doar pentru concerte, care si-au facut loc singure pe album, in urma reactiei extrem de entuziaste a spectatorilor (ceea ce s-a intimplat si cu cintecul Am o problema.. de altfel): va asigur, insa, ca veti gasi si alte surprize - vesele, desigur - pe acest album, 'impachetat' ca de obicei de domnul Victor Panfilov (sunet exceptional, multumim mult de tot!!!), 'imbracat' de domnul Bogdan Iacob (cu acelasi profesionalism dintotdeauna) si 'expediat' catre urechile dumneavoastra de A&A Records - din acest punct de vedere, nici o surpriza, nu-i asa?

Prea multe surprize nu sunt nici la capitolul 'colaboratori': o sa va intilniti (din nou) cu Maria Ioana Mintulescu, George Baicea, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Eugen Tegu si Tudy Zaharescu dar mai apar (ei.surprize!!!) si Eugen Caminschi, Zoltan Andras, Cristian Oprea, Cornel Oancea si Laurentiu Moise - mai mult nu va spun, ca sa nu va stric placerea de a descoperi singuri 'surprizele'!!!

Titlul Blues Expert este o reverenta prieteneasca la adresa firmei Stage Expert (mereu alaturi de noi la concerte si in studio, asa cum si trebuie intre prieteni adevarati) iar pe coperta o sa-l intilniti pe Misu, exact asa cum cinta el , in fiecare zi, pe strada Lipscani- in centrul Bucurestiului: cind am facut fotografiile, am descoperit un personaj incitant, cu tone de lucruri de povestit - multumesc mult pentru timpul acordat si pentru conversatia memorabila!!!

Ce-ar mai fi de adaugat?

Ca, in locul vostru, as pleca imediat sa-mi cumpar si sa ascult albumul Blues Expert -ceea ce, iata, am sa si fac.

Voi ce mai asteptati?!?"

Alexandru Andries, 13 septembrie 2003
 

Sursa: A&A Records sept 2003

Tandreturi pentru femei cu cei patru corifei

Alifantis, Andries, Vintila si Baniciu

 

In ultima seara din martie, Circul din Bucuresti a fost plin de femei. Promisiunea de pe afis - "Tandreturi pentru femei, cu cei patru corifei" - a adunat doamne si domnisoare de toate varstele. Iar in locul dresorilor care pocnesc din bice, s-au aflat patru lei-paralei ai muzicii romanesti: Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Vintila si Mircea Baniciu. Patru cat unul, unul cat patru. Doar ei si chitarele, prezentandu-se si invitandu-se gratios intre ei, schimband cu generozitate complimente si gingasii, gesturi de prietenie, ironii, replici scanteietoare si chiar cadouri (Andries, care uraste telefoanele, a primit unul... mobil, ca sa nu mai aiba liniste!!!...). Mai bine de doua ore de melodii vechi si adevarate, bune de uns ranile sufletesti, cantece pe care si noi, si mamele noastre le fredonam acum mai bine de doua decenii, sau pe care copiii nostri le descopera acum cu uimire: "Fat-Frumos", "Lordul John", "Hanul lui Manuc", "Camasa de noapte", "Esarfa in dar", "Tristeti provinciale", "Tamara", "E razboi, Ioane", "La Rovine", ca sa nu mai spunem de cantecele de dragoste ale lui Alifantis, pe versurile lui Nichita Stanescu - toate astea ne-au melancolizat si alcoolizat cu arome si cu parfumuri moi, de Bizant, esente tari si dulcege, izvorate din lautele, tamburinele, acordeoanele, flautele, shakerele, maracassele pe care tot Alifantis, "grecoteiul cu nas subtire" pentru muzica buna, le-a lovit, suflat, scuturat si ciupit, spre desfatarea publicului. Atmosfera a fost atat de inaltatoare, incat n-a lipsit decat o evolutie la trapez pentru ca cei patru magnifici sa zboare la cer. In ce le priveste pe doamne si domnisoare, te intrebai de unde au aparut asa de elegant imbracate, atat de tandru insotite, murmurand versurile cantecelor de mult stiute, fiecare chemandu-si, stoluri-stoluri, amintirile. Aplauze, ovatii, aplauze. Pastrator si pazitor cu strasnicie al sipetului cu tandreturi, Aurel Mitran, organizatorul spectacolului si "imblanzitorul" de corifei, pregateste deja un al treilea episod din seria de concerte "Tandreturi...". Concertul a fost inregistrat de Televiziunea Romania 1 si va fi difuzat... la o data ulterioara. 
Acum, impresiile protagonistilor: 

MIRCEA VINTILA 
"De mult n-am mai avut o seara atat de minunata"

"Abia dupa concertul acesta am simtit primavara, am adulmecat-o, a vibrat ceva in noi, corifei si spectatori laolalta. De mult n-am mai avut o seara atat de minunata. A fost un public care a venit special pentru acest spectacol si n-avea cum sa nu se simta bine, sa nu participe. Chiar daca la inceput pareau prea cuminti, spre final si-au dat drumul si au fost alaturi de noi si de atmosfera care s-a creat in timpul spectacolului. Ce ne leaga in aceasta formula? Avem stiluri diferite, dar suntem toti patru niste compozitori care au muncit de-a lungul anilor si care au realizari pe care lumea le-a tinut minte. Au fost piese pe care eu nu le-am mai cantat de 20 de ani si ati vazut ce frumos, ce impresionant a reactionat publicul: de la primele cuvinte au recunoscut "Fat-Frumos", scrisa impreuna cu Adrian Paunescu in 1974. Ideea lui Aurel Mitran a fost geniala - sa ne puna impreuna pe scena, pe noi, <<cei patru corifei>>, de-acum batrani si <<harsiti in rele>>. Am marsat la ideea lui pentru ca ni s-a parut spectaculoasa, interesanta si provocatoare. Noi cantam, fiecare, cu alte formule de acompaniament, cu diferiti muzicieni, foarte buni instrumentisti. A fost neasteptata pentru noi formula aceasta, piesele le-am adaptat si orchestrat special pentru acest spectacol. Este al doilea concert, dupa cel de anul trecut. Am tras cu ochiul in sala si am vazut ca tuturor le-a placut. Se pare ca femeile din Bucuresti s-au obisnuit cu tandreturile noastre." 

MIRCEA BANICIU 
"Parca s-a deschis cerul sub cupola Circului"

"Lucrurile, in ce ne priveste pe noi, cei patru corifei, functioneaza foarte bine cand cantam impreuna. Ceea ce e destul de rar in muzica, pentru ca e greu sa pui laolalta pe scena oameni de acelasi calibru, cu orgolii la fel de inalte. Nu, n-am trecut peste ele, orgolii exista, dar sunt ascunse, sunt bine ascunse, de asta a avut grija <<imblanzitorul de corifei>>, Aurel Mitran. Publicul a fost super, acustica salii a fost extraordinara, desi ne-a cam fost teama pentru asta la inceput, dar am simtit apoi ca parca s-a deschis cerul sub cupola circului. Repetitiile au fost extraordinare, le-am inregistrat, cateva dintre ele, si mi-au ramas ca niste momente extraordinar de calde, chiar mai pline de energie decat spectacolul, care ne-a timorat. Am avut emotii stand, pentru prima data in aceasta formula, in fata a 1800 de spectatori. Cat despre colegii mei corifei, numai de bine! Sunt din ce in ce mai buni! Au progresat extraordinar si sunt foarte multumit de ei! (sic)" 

NICU ALIFANTIS 
"Mai ales femeile au nevoie de multa, multa tandrete"

"Cineva trebuia sa inceapa spectacolul, si acela am fost eu, de aceea a parut ca eu sunt amfitrionul intalnirii noastre pe scena. Mai ales ca am avut si tentative de a-i <<trage de ureche>> cand deveneau mai recalcitranti, cum s-a intamplat cu Andries, care avea un chef de vorba iesit din comun si pe care l-am redus la tacere facandu-i cadou, in plin spectacol, un telefon mobil. Ca tot se plangea peste tot, prin interviuri la ziare, ca nu are. Asa ca acum poate sa vorbeasca si, mai ales, sa comunice. Sa nu exageram cu gluma, sunt toti niste corifei extraordinar de talentati, de maturi, in plenitudinea fortelor. Ce ne-a adunat la un loc? Inconstienta si nebunia. Frumoasa nebunie! Ne-am simtit, realmente, foarte bine in seara aceasta impreuna si a fost un public minunat, care s-a manifestat foarte frumos. Da, primavara e pe cale sa vina. Suntem plini de tandreturi si mai avem rezerve si pentru un alt concert. Loviti de valuri de stres, oamenii, si mai ales femeile, carora le-am adresat cu precadere afisul concertului (<<Tandreturi pentru femei cu cei patru corifei>>), au nevoie de multa, multa tandrete." 

ALEXANDRU ANDRIES 
"Sa canti impreuna cu niste vechi prieteni e minunat!"

"Asta, cu telefonul, e mana lui Alifantis... S-a dus linistea mea, gata! El de capul lui a facut acest gest extraordinar de frumos, de altfel. Dar o sa ascund undeva telefonul acesta, pentru ca mi-ar fi imposibil sa traiesc raspunzand tot timpul la el. Am vazut eu cum iti schimba viata un telefon mobil. Sau, mai bine, o sa-l uit tot timpul acasa. Ei, dar noi suntem prieteni de foarte multa vreme, eu cu Alifantis, ca si cu ceilalti doi corifei, Mircea Baniciu si Mircea Vintila. Sa canti doar cu chitara, impreuna cu niste vechi prieteni, e minunat! Cu totii ne-am simtit grozav de bine pe scena si s-a vazut ca si publicul s-a simtit la fel. De fapt, daca lucrul acesta nu functioneaza - comunicarea dintre scena si public -, cei care sesizeaza primii sunt spectatorii si imediat isi afiseaza raceala. Or, publicul din seara aceasta a cantat cu noi si ne-am bucurat ca absolut toata lumea stia cantecele, chiar daca noi ne-am fi incurcat, stiau ei, ne scoteau din incurcatura. Nu stiu daca vom continua in formula aceasta, ceea ce s-a intamplat in seara asta a fost un eveniment unic, realizat de d-l Mitran, <<impresarele>> nostru, el a fost si cu ideea, si cu organizarea. Probabil ca <<Tandreturi 3>> va fi altfel, nu tot in formula aceasta, de patru corifei, pentru ca ne-am pierde farmecul daca ne-am repeta. Da, acum a venit primavara, bine ca nu mai trebuie sa port haina groasa si grea de iarna. Si, acum am si telefon! Nu stiu daca o sa fac un cantecel despre telefonul acesta, dar despre Alifantis in mod sigur voi face unul!" 

 

CORINA PAVEL 
Fotografii de IULIAN IGNAT

    Andries s-a pricopsit cu un celular in plin concert



Spectacolul celor patru corifei - Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Baniciu si Mircea Vintila - a umplut pina la refuz Circul Globus. Cei care au dorit sa le asculte "Tandreturile pentru femei..." au cintat si s-au amuzat alaturi de ei pe parcursul a doua ore. "Domnii corifei" au interpretat citeva dintre cele mai frumoase si iubite cintece din repertoriul lor, dar si-au "servit" si poante, spre deliciul celor prezenti. Pentru o seara, ei au decis la unison sa se numeasca trupa "Calibru". Si, dupa cum a anuntat "domnul corifeu Andries", au debutat cu un concurs: "Ca fara un concurs nu mai iese nimeni din casa: trebuie sa recunoasteti care este Mircea Baniciu si care este Mircea Vintila", a glumit el. Fumul care se raspindea pe scena din spatele aceluiasi Andries l-a facut sa precizeze, la un moment dat: "Fumul este din partea organizatorilor. E bagat pe scena de dresorul de corifei Aurel Mitran. Ca sa nu ne observati ridurile". Clipele cind Alexe, cum ii spun apropiatii, si-a pierdut glasul au avut loc in momentul in care a primit cadou de la "domnul corifeu Alifantis" un... telefon mobil.  Este cunoscut faptul ca Alexandru Andries nu a avut niciodata telefon fix sau mobil, preferind ca, o data ce trece pragul casei, sa nu fie deranjat de nimeni. "Tandreturi pentru femei cu cei patru corifei" a ridicat, in final, sala in picioare.  Cei patru, acompaniati de propriile chitari, dar si de citeva instrumente ciudate, au oferit, asa cum si-au propus initial, un concert emotionant, sincer, simplu si, in acelasi timp, vesel.

Anca Nicoleanu


 

Sursa: Evenimentul zilei, miercuri, 2 aprilie 2003


Sursa: Formula As nr. 14 (561), aprilie 2003

Concert de zile mari la Circ, cu Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Baniciu si Mircea Vintila
Corifeii au ridicat sala in picioare


Nicu Alifantis, Alexandru Andries, Mircea Baniciu si Mircea Vintila au sustinut, luni seara, un spectacol care a umplut pana la refuz arena Circului Globus din capitala. "Tandreturi pentru femei cu cei patru corifei" a fost caracterizat de umor, ironie si veselie, iar piesele prezentate, unele dintre cele mai frumoase si cunoscute din carierele solistilor, au incantat publicul. Primul care si-a facut aparitia pe scena a fost Nicu Alifantis, apoi, pe rand, in aplauzele publicului, au intrat Mircea Baniciu, Alexandru Andries si Mircea Vintila. Desi sunt prieteni si colaboratori "de-o viata", cei patru nu au mai cantat pana acum impreuna, transmite Mediafax. 

Chiar daca au stiluri diferite de interpretare, Vintila, Baniciu, Alifantis si Andries au gasit "rezolvarile" muzicale necesare unui spectacol reusit. Alifantis nu a cantat doar la chitara, ci a incantat audienta si cu acordurile altor instrumente: acordeon, lauta, tamburina, baglamas - un instrument traditional grecesc si ud - un instrument turcesc. Dupa prima ora de spectacol, la care publicul a participat activ, cantand impreuna cu cei patru artisti, a urmat un moment surpriza: Alifantis i-a oferit cadou lui Andries, un telefon mobil pentru a-i "alimenta verva" si pentru a nu se mai plange pretutindeni unde merge ca nu are telefon. Andries a obtinut hohote de ras si aplauze cand a cantat "Am pneumonie,/ Doctorul mi-a zis ca n-am/ Dar o am/ C-am luat-o de la Saddam", in loc de "Dar s-a uitat la mine/Cam cum te uiti tu pe geam...". Cantaretii, reuniti in cadrul aceluiasi spectacol de Fundatia Aurel Mitran, au oferit aproximativ doua ore de intoarcere, mai mult sau mai putin nostalgica, la simplitatea unui concert cu patru chitari si patru artisti. (D.L.M.)

 

Sursa: Ziua,  2 aprilie 2003

Trubadurii inca sint la moda

 

Un spectacol de zile mari a avut loc luni searć īn arena Circului Globus. "Tandreturi pentru femei cu cei 4 corifei" s-a concretizat īn douć ore de muzicć bunć īn care protagonistii - Nicu Alifantis, Mircea Vintilć, Alexandru Andries si Mircea Baniciu - si-au fermecat auditoriul. Cele mai populare piese ale celor patru au fost prilej pentru cei aproape 2.000 de spectatori sć cānte īmpreunć cu maestrii-corifei. 

Īn mod neasteptat, publicul a fost destul de putin omogen - sintagma "īntre 7 si 70 de ani" adeverindu-se pe de-a-ntregul. Cu toate acestea, majoritatea covārsitoare a celor aflati īn salć stiau versurile pieselor si au preferat sć cānte īmpreunć cu artistii. Datoritć succesului avut, spectacolul s-ar putea repeta, desi initial el fusese construit ca o unicć reprezentatie. Īn functie de calitatea īnregistrćrilor, cei patru trubaduri vor vedea dacć vor scoate si un CD al evenimentului. (Sebastian S. Eduard) 

 

Sursa: Jurnalul National  1 aprilie 2003

Alexandru Andries propune cenzura bunului-simt



Repetitiile pentru spectacolul "Tandreturi pentru femei cu cei patru corifei" au demarat in forta. Corifeii Alexandru Andries, Nicu Alifantis, Mircea Baniciu si Mircea Vintila repeta, deocamdata, in grupuri de cite doi, ca sa nu fie prea mare debandada. Pentru mai multe detalii, am purtat o discutie cu Alexandru Andries. Cel caruia prietenii ii spun Alexe a lansat nenumarate albume, carora le-a semnat muzica si textul, a publicat carti, a realizat copertele unor albume ale prietenilor (Iris, Valeriu Sterian, Mircea Baniciu, Celelalte Cuvinte), a scris versuri, tot pentru prieteni-artisti, "si-a bagat coada" si in zona film/video si oricind deseneaza cu mare placere. 

Stiati piesele colegilor si prietenilor pe care le repetati in aceste zile? 

Si eu pe-ale lor, si ei pe-ale mele. Dar a trebuit sa-mi schimb repertoriul. Facusem o lista, dar, lucrind cu cei doi Mircea, fiecare mi-a zis: "Cum, da' pe-aia n-o cinti? Nu se poate! Da' aia-mi place mie!". Scandal, discutii... Si-atunci am zis: "Hai, s-o cintam si pe-asta"... 

V-ati lansat fiecare cam in aceeasi perioada? 

Eu putin mai tirziu, pentru ca nici nu ma gindeam atunci ca o sa cint vreodata in public. Si nici nu-mi doream asta foarte serios. In '74 am intrat la Arhitectura si cintam pentru prietenii si colegii mei de-atunci. Ei m-au batut la cap: "Hai sa cinti in club!". Primul disc a aparut la insistentele lui Nicu Alifantis, ale celor din Post-Scriptum. La vremea respectiva erau foarte multi oameni care cintau bine. Eu faceam ceva ce nu era agreat de oficialitati. Preferam sa fac cintecele mele asa cum vreau si sa cint ce vreau in clubul Arhitecturii, decit sa ajung la aprobarea Consiliului culturii si educatiei socialiste. 

Ar fi necesar sa existe si in ziua de azi un anumit tip de cenzura? 

A bunului simt. Exista o mare diferenta intre ceea ce fac eu la mine acasa si ce fac in spatiul public. Asa si trebuie sa fie. Ideea ca un cintec apare in spatiul public presupune un anumit tip de cenzura, a bunului simt. Asta in ultima vreme e tot mai greu de observat. Asta-i un lucru pe care incercam noi sa-l facem cu acest spectacol, sa readucem bunul simt, dezbracat de artificii, in fata publicului. 

Chiar totul este mizgalit la dvs. acasa, asa cum se zice? 

Nu, numai ce-i hirtie... Imi amintesc cind parintii mei au capatat un apartament cu trei camere, la Brasov. Ne-au dus mai intii pe mine si pe sora-mea in apartamentul gol, iar ei au plecat sa aduca mobila. Eu ma plictiseam, evident, si sora-mea mi-a zis sa-i desenez ceva pe un perete. Cum nu aveam creion, am luat un cui zdravan si, pina s-au intors ai mei, am facut o fresca pe un perete care n-a mai putut fi acoperita niciodata. 

Sinteti conferentiar la Facultatea de Arhitectura. Profesati ca arhitect? 

Fac cam doua proiecte pe an, nu mai mult, pentru ca vreau sa ma ocup si de muzica si de desenat. Cu Maria Mintulescu si Razvan Salomia, sotul ei, arhitecti ca si mine, am lucrat de curind la un hotel care deja a inceput sa existe la intersectia strazilor Covaci si Selari. 

A existat vreun proiect care v-a dat mare bataie de cap? 

Mie nu prea imi da nimic mare bataie de cap. Sint genul de om care are o doza de egoism. Poate de aia n-am nici telefon. Daca ceva imi da batai de cap il dau la o parte. 

Dar a existat o perioada cind ati avut telefon? 

Nu, n-am avut niciodata. Nicu Alifantis nici pina azi nu crede ca nu am telefon. E convins ca nu vreau sa-i dau numarul meu. Nu am nici ceas. Eu stiu cit e ceasul. Ceasul biologic exista in fiecare, intr-o mai mica sau mai mare masura, dar ne invatam sa depindem de ceva exterior. Nu sint eu un caz special. Incerc sa depind cit mai putin de tehnologie, fara insa s-o refuz. Folosesc computerul, e o scula senzationala, dar nu-i dau mai mult credit decit unui creion. N-o sa ma faca sa-mi schimb viata. Am noroc ca nu s-au prins de mine lucruri care creeaza dependenta, gen televiziune, tigara, cafea... Vezi, si asta e un motiv pentru care sint bucuros ca facem acest spectacol care va fi ceva unic. Nu facem acum o masinarie si pe urma sa incepem cinci ani de-acum inainte sa cintam asa. E pur si simplu un eveniment unic. 

Interpretati multe piese fara perdea politica... 

Problemele apareau in clipa in care publicul era mai insemnat din punctul de vedere al numarului de oameni care te asculta. Or, in Clubul Arhitecturii nu intrau mai mult de 150 de spectatori. Am ajuns sa cint impins de la spate. Nu ca n-as fi avut incredere in cintecele mele, ci pentru ca nu voiam sa depind de un sistem. Am refuzat cu incapatinare sa cint in Cenaclul Flacara. Sigur ca, la inceput, Cenaclul a insemnat des-coperirea unor valori certe in zona asta de muzica, altfel decit muzica usoara. Dar a trecut pe partea de propaganda, de masinarie politica. Lumea a uitat foarte repede ca stadioanele alea de 40.000 de oameni cu care se lauda acum domnul Paunescu erau umplute ca el sa strige "Traiasca Ceausescu!". Acum, el se lauda cu ce a facut pentru cultura romana. Sint absolut de acord cu poeziile lui bune, care exista, cu care va ramine in cultura romana, dar ce se intimpla acolo era mai mult sau mai putin o spalare de creiere dictata politic. Mi se pare chiar caraghios ca mizezi pe faptul ca toata lumea din tara asta a uitat ce s-a intimplat de fapt. O singura data am ajuns sa cint in Cenaclu, la insistentele lui Nicu Alifantis. I-am spus ca vin, dar cint ce vreau eu. Pe urma nu m-a mai chemat nimeni... Eu nu ma simteam oprimat. Dar mi s-a parut normal sa fac ce cred de cuviinta si sa nu ma supar ca nu apar la televizor. Pe de alta parte, multi oameni care lucrau la radio sau TV m-au ajutat sa am imprimari, chit ca nu se puteau difuza. 

Cind au reusit sa le strecoare in program? 

Dupa '89. Nici pe discuri nu puteau aparea pentru ca erau cu mesaj politic evident. Existau oameni care faceau cenzura... 

Anca Nicoleanu 

Sursa: Evenimentul zilei, joi, 20 martie 2003

Libertatea: cel mai frumos cadou pe care ti-l poate face publicul

 

La concertul sustinut de catre Alexandru Andries la Teatrul de Opereta, in luna decembrie, am vazut oameni de toate virstele. Inclusiv tineri sau chiar foarte tineri. Presupun ca, pentru cei care apreciaza asemenea delicatese, vinilurile lui Andries pot fi deja o mostenire de familie pretioasa. In anii '80, aparitia acestui artist a fost una extrem de surprinzatoare si intelectuala. In aerul irespirabil al vremii, muzica sa era o gura de aer proaspat neasteptata. Imi amintesc cum ascultam in provincia natala, alaturi de prietenele mele de pe atunci, eleve la filologie - eu eram la mate-fizica -, primele albume ale lui Alexandru Andries, cum vorbeam despre Thomas Mann si Mircea Nedelciu si ne analizam la nesfirsit starile. Interioare, desigur! Toate acestea mergeau atit de bine impreuna, era un cocktail eficient care ne transfera intr-un soi de transa, ce ne scotea pe o usa secreta din burta sufocanta a sistemului.

Despre muzica lui Alexandru Andries se pot spune multe: nu e nici numai rock, nici jazz pur, nici numai folk. In plus, e o muzica ce nu se poate desparti de propriul sau text, altfel spus de propria sa umbra. Aceasta muzica a rezistat si dupa 1990, pentru ca intotdeauna ai nevoie de usi secrete prin care sa scoti capul afara din sistem, indiferent care ar fi acela: muzical, social, politic. 


Dulce-fioros

Imaginea pe care o lasati sa va reprezinte in exterior e una dulce-fioroasa, daca se poate spune asa. 
La fel ca mincarea chinezeasca, nu-i asa? Dulce-iute. Adevarul e ca nu-mi dau seama de asta. Probabil ca din afara se vede mult mai bine ca de dinauntru. Cind ma uit in vitrina, stiu ca sint eu, nu am nici o surpriza. Cred insa ca daca e asa, e mai bine, pentru ca e mai viu. E mai interesant decit sa fii de la cap la coada in acelasi fel. Probabil ca partea iute-fioroasa despre care vorbiti vine de la felul meu de a fi ironic. Asa sint de cind ma stiu si nu vreau sa ma schimb. Cit despre partea dulce, nu stiu de unde vine. Daca altii au vazut-o, inseamna ca ea chiar exista si ma bucur. 

Sintem tentati sa conotam muzica prin boema, lejeritate, neseriozitate. Iar inspiratia trebuie sa vina dintr-o nebunie, din nonconformism. Cam acestea sint cliseele tipic romantice.
Eu nu merg la petreceri, nu fumez, nu beau, ceva nu e in regula cu mine intr-adevar. Nu apar in cluburile alea in care da bine sa te duci. Cit despre cliseele despre care aminteati, probabil ca ele sint valabile in cazul multora, functioneaza si chiar dau roade. Din afara, lumea e dintotdeauna tentata sa brodeze in jurul unui personaj special tot felul de mituri. Iar artistii, indiferent de arta pe care o fac, sint intr-adevar niste personaje speciale: creeaza, se exprima altfel decit ceilalti oameni. De aceea oamenii "normali" sint tentati sa adauge si mai mult peste lucrurile acestea, sa faca din artisti persoane si mai interesante. Sigur ca pe linga toate astea vine si cliseul cu artistul nebun, care are plete si bea in circiuma pina cade sub masa. Am cunoscut artisti de ambele feluri. In ceea ce ma priveste, sint un om normal si nu am nevoie de nu stiu ce stimuli ca sa creez lucrurile pentru care am primit un dar de undeva de sus. 

Noi, cei care eram studenti in Universitate in anii '87-'88, ii invidiam pe studentii de la Arhitectura care va aveau profesor. Ne imaginam niste ore de curs la care mai degraba se cinta si se dansa decit sa se invete despre stilurile arhitecturale. Se pare ca nu era deloc asa si ca ati separat foarte clar cele doua domenii din viata dumneavoastra: muzica si arhitectura.
Chiar imi place foarte mult arhitectura si consider ca e un domeniu care are parte de mult prea putina publicitate. Pe de alta parte, cind am fost eu student, am constatat ca lucrurile pe care acum le stiu bine le stiu de la profesorii care nu au fost deloc draguti cu mine, de la cei care au fost severi si "rai". Rai in sensul ca ne-au supus la un fel de antrenament al unul grup de comando. Si asa e si normal, daca vrei sa faci din cineva un adevarat specialist. Un specialist bun trebuie sa fie foarte bine antrenat, fara mila, ca sa scoti din el maximum de performanta, ca sa-i formezi reflexele acelea pe care se poate baza - in orice meserie de creatie -, in asa fel incit sa rezolve profesionist lucrurile si atunci cind nu are inspiratie. Aceasta e diferenta dintre un profesionist si un diletant: cel de-al doilea are o idee si o pune in aplicare, dupa care, imediat ce inspiratia dispare, se retrage, in timp ce un profesionist are un bagaj de cunostinte permanent, care il ajuta, chiar si atunci cind nu are scinteia de inspiratie, sa poata realiza ceva la un nivel onorabil. Incerc sa aplic toate aceste constatari si in cazul studentilor cu care lucrez. Cei din anii mici nu prea inteleg atitudinea mea, dar cei mari sau cei care au absolvit deja imi dau dreptate si se bucura ca, la un moment dat, am fost rau sau le-am dat peste mina intr-un fel sau altul.


Vedete? Michelangelo, Paganini si altii ca ei...

Ce rol are muzica in tot acest peisaj?
Sincer vorbind, nu m-am gindit niciodata ca o sa ajung sa cint pe scena sau sa scot discuri. Bine, nici arhitect nu m-am gindit ca voi fi vreodata. Nu mi-am facut de fapt planuri in privinta carierei. Mi-am dorit sa fiu pictor, dar am trait un episod care m-a suparat foarte tare - o bursa pe care ar fi trebuit s-o iau eu i-a fost acordata odraslei unui mare personaj din partid - si asa am ajuns la Arhitectura. A fost foarte bine ca s-a intimplat asa. De cintat, cint de cind ma stiu. Am avut acasa pian, tatal meu cinta de asemeni. Fratele lui era dirijor de cor, matusa mea din Statele Unite cinta si ea la pian. In acest context, am cintat si eu, insa numai pentru placerea mea. Nu m-am gindit niciodata ca mi-as putea face o meserie din asta si, probabil, in asta a constat si secretul reusitei mele. Nu am facut niciodata cintece din dorinta de a ajunge in top sau de a impresiona pe cineva. Aceasta situatie a durat ani si ani de zile. Primul disc l-am scos in 1984, cind aveam 30 de ani. Neavind dorinta de a ajunge vedeta, nu am fost conditionat de reactia publicului. M-au chemat mai intii in Club A sa cint, am ajuns la festivalurile de jazz, am cunoscut muzicieni foarte buni care m-au ajutat sa ma dezvolt. Au urmat concertele si discurile. Sigur ca m-am bucurat enorm, dar nu acesta a fost scopul. 

Oricum, inainte de 1989, muzica nu reprezenta chiar o mina de aur ca acum si mai ales nu crea atit de repede vedete. 
E adevarat, termenul acesta de vedeta si-a pierdut acum mult din stralucire si chiar din continut. Avem tone de vedete, care nu au nici o legatura cu ceea ce inseamna pentru mine acest cuvint. Atita timp cit cineva care citeste niste stiri la televizor e considerat vedeta, nu mai avem ce discuta pe tema asta. Din punctul meu de vedere, Michelangelo poate fi considerat o vedeta. La vremea respectiva, era cu adevarat o vedeta, dat fiind faptul ca papa alerga dupa el ca sa-i picteze Capela Sixtina. Paganini, la fel. 

Invazia aceasta de vedete nu vine oare dintr-o nevoie de noi modele?
Cred ca este reflexul a ceea ce se intimpla in zona sociala si economica. Lumea aceasta a noastra a fost pina la un moment dat stratificata foarte dur. Era pe vremea cind mai exista inca aristocratia. Venirea la putere a burgheziei a fost inceputul nebuniei. Aristocratia, in ciuda defectelor ei - nu vreau sa fac din aristocrati niste ingeri -, avea o scara de valori foarte corecta. Banii erau bani, educatia era educatie, valorile culturale erau cu adevarat valori culturale. Statele Unite - o natiune tinara - incearca acum sa isi construiasca o scara de valori reala, pentru ca au inteles ca banii nu sint masura universala a tuturor lucrurilor. La noi, scara de valori a fost total bulversata de experienta comunista si lumea incearca sa faca vedete si din personaje care nu au nici o justificare pentru a fi incluse intr-o asemenea categorie. Conditia e ca oamenii sa se identifice usor cu vedetele create. Societatea are nevoie de o distanta mica intre individul obisnuit si vedeta sau idol, pentru ca, astfel, cei dintii sint mai usor de controlat. E mult mai simplu sa conduci o societate oferindu-le oamenilor modele la indemina oricui. Lumea nu-si da seama de aceste lucruri si se inhama singura la jug. 


Text si muzica. Care pe care?

V-ati considerat un cintaret de muzica folk?
Nu as fi atit de sigur de aceasta incadrare, cum au fost atitia ziaristi care mi-au pus tot felul de etichete. Nu pot vorbi nici numai de jazz, nici doar de rock sau folk. Am avut niste lucruri de spus si am vrut sa le imbrac intr-o haina cit mai potrivita. Unele cintece au deviat catre jazz, altele catre folk, balada sau rock. Cred ca tiparele muzicale care exista de cind lumea sint importante in comunicare. In perioada in care am inceput sa cint, pictam mult. Constatam ca la expozitii nu prea intra nimeni, dar toti colegii mei erau claie peste gramada cind era vorba de vreun concert. Si atunci m-am gindit ca mai important e sa gasesti calea cea mai potrivita de comunicare. Asa am descoperit ca, in muzica noastra, textul era de cele mai multe ori un pretext. Nu puteam sa cint exclusiv jazz, pentru ca in acest gen de muzica textul e cel mai adesea anexa muzicii. La polul opus e folkul, ca muzica citadin-militanta. Aici textul e cel important, iar muzica e o anexa a textului. Eu am incercat sa ma misc prin toate aceste zone. 

Nu considerati ca, in ceea ce va priveste, primirea extraordinara pe care ati avut-o din partea publicului s-a datorat in mare parte textelor?
Sigur ca da. Am avut confirmarea asta la Festivalul de la Sibiu, unde l-am cunoscut pe regretatul Dan Mindrila. A venit la mine si mi-a spus: "Daca ai vreodata nevoie de mine la inregistrari, nu ezita sa ma chemi. Voi veni cu mare placere. Singura ta problema e ca, din cauza textelor, lumea nu apreciaza suficient muzica pe care o faci". A fost pentru mine un compliment senzational. Pe de alta parte, aceasta e realitatea. Stiu ca multa lume vine la concertele mele ca sa auda in primul rind ce mai zic, de cine ma mai leg, la cine mai bat apropouri, si abia in al doilea rind sa asculte ce mai cint. Cred insa ca e normal sa existe mesaj, sa existe o poveste in ceea ce spui. Daca m-as apuca acum sa creez o muzica ce ar respecta toate regulile compozitiei, dar care ar renunta la poveste, nu cred ca as avea mare priza la public. Iar asta, indiferent de cit de buna ar fi muzica respectiva. Vrei sa te asculte publicul, vorbeste cu publicul. Iar pentru mine important e sa comunic cu cei care vin la concertele mele, cu cei care imi cumpara discurile. 

Ce a fost mai intii: muzica sau textul? Scriati inainte sa va apucati de cintat?
Am scris si poezie, si proza. M-am apucat de muzica relativ tirziu. Probabil ca a contat faptul ca aveam exercitiul cuvintului. In prima faza faceam o poezie clar influentata de Eminescu si Cosbuc. Cind am ajuns la liceu, m-am infiintat cu poeziile pe care le consideram eu cele mai grozave la cei care faceau revista liceului si care mi-au spus ceva de genul: "Ce-i cu prostiile astea? Exista deja un Eminescu si un Cosbuc. Nu mai avem nevoie de altii ca ei". A fost un soc pentru mine. A fost la fel ca in ziua in care tata a venit acasa si m-a gasit cintind un cintec in engleza. Mi-a spus: "Ce-i asta? Suna bine. Cine l-a scris?". I-am zis: "Eu l-am compus. E in engleza, pentru ca in romaneste nu suna bine". Raspunsul lui a fost fara ocolisuri: "Asta e o prostie. Daca tu esti roman si nu reusesti sa il faci sa sune bine in limba ta, e problema ta. Asta nu inseamna ca el suna bine numai in engleza". Am realizat instantaneu ca are dreptate si ca nu are rost sa comunic cu publicul romanesc intr-o limba care nu e a mea si pe care niciodata nu o voi sti la fel de bine ca pe cea romana. Din ziua aceea nu am mai scris in engleza.

Va considerati poet? Ati publicat textele cintecelor dumneavoastra la un moment dat.
Poet: asta e o eticheta si eu m-am ferit in general de etichete. In cazul muzicii mele, poezia si muzica merg impreuna. Poezia mea fara muzica nu are aceeasi valoare ca atunci cind e cintata. E valabil si invers, pentru muzica propriu-zisa. Cintecul Ce oras frumos, de exemplu, nu a pus nici o problema cenzurii. Versurile erau complet inofensive. Insa in momentul in care urcam pe scena, felul in care cintam schimba total semnificatia, fara ca eu sa modific nici macar un singur cuvint. 

Scriati in anii '80 constient fiind de miscarile si modele din lumea literara si scriitoriceasca?
M-a interesat intotdeauna zona asta si am fost intotdeauna la zi cu ceea ce s-a intimplat in domeniu, poate si datorita prietenilor pe care i-am avut. Ma gindesc printre altii si la Mircea Nedelciu. Am avut si marele noroc ca matusa mea sa se stabileasca in anii '60, prin casatorie, in America. De la ea am avut tot ce mi-am dorit in materie de carti si discuri. Acum exista Internetul, dar inainte de '90 era dificil sa fii la curent cu tot ce se intimpla in afara. Am citit atunci autori care au ramas si astazi printre favoritii mei: Vonegut si Salinger. Trebuie sa adaug si ca am fost la un liceu foarte bun din Brasov, Liceul "Andrei Saguna". Cei care si-au dat cu parerea despre poeziile mele, asa cum aminteam mai sus, erau nimeni altii decit colegii mei Alexandru Musina si Octavian Soviany. In acest liceu exista o miscare artistica foarte intensa si de foarte buna calitate. In vremea aceea, liceul nostru inghitise din punct de vedere administrativ si Liceul german, "Honterus", din Brasov. Aveam, prin urmare, foarte multi colegi cu rude in Germania, de la care primeau discuri si carti. Imi amintesc primul album Woodstock, pe vinil, pe care noi l-am primit cam la o saptamina dupa aparitia lui in Germania. Am avut in plus sansa sa il cunosc si pe domnul Gherman, care se ocupa de Casa memoriala a Muresenilor si care m-a initiat in muzica de jazz. Pe scurt, am avut norocul sa fac parte dintr-o generatie de mare valoare culturala, si sa fiu inconjurat de oameni care m-au ajutat foarte mult si m-au incurajat in ceea ce am vrut sa fac. In primul rind, parintii mei. 


"E mai important sa ramin asa cum sint si sa nu am ambitii perfectioniste"

Cum credeti ca v-ati schimbat ca artist din anii '80 si pina acum?
Ca atitudine, sigur nu m-am schimbat. Dar e clar ca s-au adunat tot felul de lucruri de-a lungul timpului, ca am acumulat multa experienta. La inceput eram mai putin interesat de finisarea cintecelor, de munca de studio sau de orchestratie. Asta nu inseamna ca acele cintece nu erau facute temeinic. Am avut o mare surpriza ascultind acum, dupa mult timp, Interioare, sa descopar ca e un album realizat bine, desi e mult mai direct, mai simplu si mult mai putin elaborat decit celelalte de dupa. 

V-ati adaptat in vreun fel vremurilor?
Cred ca da, daca va referiti strict la muzica. Au existat lucruri interesante care s-au intimplat in muzica si m-au facut si pe mine sa vreau sa incerc acel ceva nou. Din punctul de vedere al mesajului artistic, nu cred ca m-am schimbat. In ultima vreme, lumea ma intreaba de ce nu mai cint cintece din acelea rele. Pe de o parte insa, viata politica a inceput sa functioneze cit de cit normal, pe de alta parte refuz sa fiu cantonat intr-un sertar precis. Nu m-a interesat exclusiv sa scriu muzica sociala si politica. Ma inspira orice si nu neaparat politicienii romani. In plus, in clipa in care lumea te respecta ca artist, cel mai frumos cadou pe care ti-l face publicul tau este acela ca iti ofera aceasta libertate: te intelege si te lasa in pace, te lasa sa creezi, sa experimentezi. Asta inseamna sa fii artist: sa incerci, sa faci ceva nou, chit ca iti iese sau nu. E un pas inainte si a nu-ti iesi. Nu poti sa mergi mai departe avind numai succese. Doar in socialism se inainta din succese in succese. Lumea se amuza la concertele mele cind uit cuvintele. Prima data cind mi s-a intimplat treaba asta am fost foarte nervos. La vremea aceea, domnul Gherman de la Brasov, care din pacate nu mai e printre noi si care s-a ocupat de educatia mea in domeniul jazzului, mi-a spus: "E natural ceea ce ti s-a intimplat. Tu nu stii ce placere e sa fii in sala si sa vezi ca omul acela de pe scena e ca tine. Poate gresi, poate uita, si totusi face ceva extraordinar, ceva ce tu nu poti face". Din clipa aceea am realizat ca e mai important sa ramin asa cum sint si sa nu am ambitii absurde, perfectioniste.

Ultimul dumneavoastra album e un proiect total postmodern. Ati creat mai multe cover-uri, daca e sa vorbim in termeni de specialitate, dupa mai multe cintece romanesti cunoscute, care le apartin altor solisti si compozitori. Ati folosit cintecele altora drept intertexte si au iesit asa-numitele Cintece de-a gata. V-ati gindit sa mergeti cu postmodernismul acesta pina la capat?
Adica sa iau cintecele mele si sa le fac altfel? (Risete.) Nu m-am gindit la asta, dar e o idee. Exista un proiect pe care sper sa il duc la capat. E ceva care suna usor festiv, dar cred ca merita, desi festivismul nu e genul meu. In 2004 se implinesc 20 de ani de cind a aparut Interioare. As vrea sa reeditam in format CD toate albumele care au aparut pe vinil, fara a le re-interpreta in studio. Alaturi de inregistrarile de atunci, vor exista si citeva piese cintate intr-o interpretare noua, cea care mi se pare mai potrivita acum pentru acele cintece.




Svetlana CARSTEAN

 

Sursa: Observatorul cultural 149-150 - 1-13 ian 2003

Cīntece de-a gata ajustate de Alexandru Andries

 

A fost odata o vreme cīnd a cīnta "Dracula Blues" si "La Telejurnal" era un act de curaj. Īntre timp, Dracula a ramas fara dinti, cascavalul nu mai e ce era, Andries a īncaruntit putin, dar muzica lui e tot tīnara si frumoasa. Andries si prietenii lui cīnta acum un jazz accesibil, mereu mai elaborat si mai bine facut pe masura ce creste teancul de albume īnregistrate (38 deja !)

Nici nu s-au racit bine ultimele aparitii de studio, ca ne si pomenim cu o noua surpriza, un album despre care nimeni nu a stiut absolut nimic pīna la lansare: "Cīntece de-a gata".

Īl iau, e dragut, da' de ce nu-i nici o piesa Andries pe el ? Ptiu, sa vezi ca l-a lasat inspiratia ! Toate sīnt cover-uri dupa piese romānesti vechi si noi. Cu o umbra de īngrijorare, īi dau drumul...

...si-mi trece !

Cīntecele sīnt aproape de nerecunoscut, complet reorchestrate, cu linia melodica schimbata, doar textele stau marturie ferma pentru original. Versiunile lui Andries sīnt fascinante: "Om bun", "Inima mea nu e-ntreaga daca nu esti tu", "Telefonul nu mai suna", "Decembre"... Trebuie ascultat macar pentru acest "Decembre" bossa nova, daca nu pentru sunetul si interpretarea de exceptie a unora dintre cei mai buni muzicieni romāni ai momentului. "Cīntecele de-a gata" vor putea fi ascultate īn concert pe 9 decembrie la Teatrul de opereta Ion Dacian.

Sergiu Mitrofan

 

Sursa: Tabu nr. 7/nov 2002"Cīntece de-a gata" Andries - colectie de prieteni

 

Alexandru Andries nu si-a mai "croit" singur ultimul album, a recurs la "Cintece de-a gata". Piese cunoscute, compuse de oameni nu mai putin celebri, carora le-a adaugat orchestratii noi si sensibilitatea proprie. 

"Majoritatea celor care fac cover-uri se duc inspre piese straine. Avem si noi, la fel de bune", se "dezvinovateste" Andries. "Om bun" (Dan Andrei Aldea), "Decembrie" (Nicu Alifantis), "Andrii Popa" (Phoenix), "Si daca..." (Horia Moculescu), "Inima mea nu e-ntreaga daca nu esti tu" (Holograf), "Cine ma striga in noapte" (Iris) si "Fara petale" (Doru Stanculescu) sunt cateva dintre cantecele care capata acum amprenta Alexandru Andries. Acesta recunoaste ca a realizat albumul "pe prietenie", toti autorii melodiilor fiindu-i apropiati. Nu a recurs la creatiile inamicilor, cel putin la aceasta prima colectie de "imprumuturi". Oricum, amicitiile cu compozitorii respectivi (cati mai sunt in viata) continua si dupa aparitia discului, intrucat au fost incantati de noua versiune a pieselor lor. 

Daca sunteti curiosi sa aflati cum suna acum aceste hituri, e musai sa cumparati "Cantece de-a gata". Si sa mergeti, pe 9 decembrie, la Opereta, unde Alexandru Andries va darui fanilor obisnuitul cadou de sfarsit de an. Veti asculta cate ceva din aceasta cea mai recenta aparitie discografica, dar si piese de pe albumele anterioare. 

Pentru la anul, Andries promite un nou disc de autor. Si, poate, un volum 2 cu preluari. Daca acestea vor fi cantate intr-un stil cu totul diferit de original, exista si solutia: "Organizam un concurs de recunoasteri", se amuza Andries. Pana atunci, va puteti antrena pe cele 14 melodii deja aparute, tocmai bune de ascultat daca va doriti "o atmosfera linistita si pozitiva, deloc agresiva". Un Best Of Andries, din cantecele prietenilor.

Diana Popescu

 

Sursa: Adevarul Nr.3833 - 19 octombrie 2002

Cīntece de-a gata

 

"Ideea este ca fiecare are preferinte: in cazul de fata, muzicale - si uite-asa, incet-incet, s-a conturat Cantece de-a gata.

Un album pe care cantecele (surpriza!!!) nu-mi apartin. De unde si titlul, bineinteles.

Cateva variante proprii ale unor piese, au fost scoase in lume, asa, de incercare - Cine ma striga in noapte la un concert Iris, intr-o sala polivalenta plina pana la refuz, acum(deja) multi ani, Decembre, iar Andrii Popa chiar anul acesta la Sala Palatului in spectacolul Tandreturi mici pentru doamne si gagici, o idee a domnului Aurel Mitran care a surprins la modul cel mai placut publicul - alaturi de Nicu Alifantis si trupa Zan si de Pasarea Colibri. Intre aceste doua momente, Te port in gand - cantecul lui Valeriu Sterian, inregistrat pentru un proiect al Fundatiei Culturale Phoenix (ce pacat ca Vali nu mai e aici, sa ne bucuram impreuna!!!).

Reactiile extrem de pozitive primite m-au facut sa nu mai stau pe ganduri, asa ca am intrat in studio, impreuna cu prietenii mei si rezultatul muncii noastre e acum pe raft, va asteapta.

Speram din tot sufletul sa va placa - noua ne-a placut foarte tare sa cantam aceste melodii in felul nostru si sa multumim astfel celor care le-au compus - jos palaria, sunt cantece extaordinar de frumoase!!!

Inainte de a va lasa sa ascultati albumul Cantece de-a gata, trebuie sa multumesc celor care m-au ajutat: Muzicienilor (Maria Ioana Mantulescu, George Baicea, Cristian Soleanu, Mircea Tiberian, Eugen Tegu si Tudy Zaharescu), studioului Real Sound si domnului Panfilov pentru sunet, firmei Repro Consulting si domnului Bogdan Iacob, prieten de nadejde-pentru conditiile de editare si, nu in ultimul rand, domnilor Horia Moculescu, Aurel Mitran si Vlad Paunescu pentru ajutorul absolut prietenesc, oferit din suflet.

Ce spuneti, v-am facut curiosi?!?.

Eu sper ca da!!!"

 

Sursa: Alexandru Andries, mapa de presa 1.10.2002

Seara batrānilor muschetari

"Tandreturi mici, pentru doamne si gagici !"

 

Excelenta idee a lui Aurel Mitran de a organiza, sub un titlu incitant, "Tandreturi mici, pentru doamne si gagici", un spectacol care sa reuneasca patru clasici ai folk-ului romānesc - Alifantis, Andries, Baniciu si Vintila - si trei supergrupuri - Zan, Electric Cotcodac si Pasarea Colibri - a adus peste 3500 de spectatori la Sala Palatului din Bucuresti, lasānd īn urma o seara unica. A fost pentru prima oara cānd cei patru, pe care-i leaga o prietenie de trei decenii si care au colaborat de mai multe ori, au oferit īmpreuna un spectacol comun. Asteptarile, foarte mari la un asemenea afis, au fost onorate din plin. Ce a facut ca acesti "batrāni muschetari" ai anilor 60-'70 sa triumfe pe 23 mai 2002, īn plina era a Internetului si a tehnicilor virtuale? Īn primul rānd muzica, nestirbita de timp. Altceva? Atitudinea, tinuta artistilor, bunul lor simt, sinceritatea si umorul fin. Stofa!

Spectacolul a fost deschis - prilej de numeroase autoironii - de Nicu Alifantis si de a sa trupa Zan, formata din Virgil Popescu (bass), Relu Bitulescu (tobe), Razvan Mirica (chitara), Sorin Voinea (clape) si, invitat special, Emil Soumah (percutie). Recitalul lor a fost unul de cinci stele, cu un impresionant echilibru īntre piesele binecunoscute si numeroase cāntece noi, pe care Alifantis a avut curajul sa le prezinte īn concert, īn prima auditie pentru marea parte a spectatorilor. Reactia acestora, avizi de piese noi dupa sapte ani scursi de la precedentul album, "Voiaj", echivaleaza cu o prima unda verde pentru noul proiect al excelentului compozitor si om de scena care este Nicu Alifantis.

"Mijlocul" spectacolului i-a apartinut lui Alexandru Andries, care nu a scapat prilejul de a se amuza de statutul de "deschizator" de concert al prietenului sau. "Ţin sa multumesc tānarului debutant care a cāntat īn deschidere. Desi are un nume greu de pronuntat, sper sa mai auzim de el." Chiar daca multi īi percep drept maestri ai folk-ului, Alifantis si Andries au aratat si īn recitalurile de la Palat ca merg mai departe, lasānd īn urma granitele genului, cautānd noi deschideri, noi cai de exprimare. Alifantis este adeptul sonoritatilor ample, al orchestratiilor complexe, iar Andries a ales ca mijloc de locomotie un trenulet jazzistic. Punctul comun este ca amāndoi au īn spate cāte o trupa brici, cu instrumentisti de elita. Īn cazul lui Andries, este vorba de Mircea Tiberian (clape), Cristian Soleanu (saxofoane), Tudy Zaharescu(tobe), George Baicea (chitara) si Eugen Tegu (bass) care, alaturi de Ioana Maria Māntulescu (voce), si-au ales īn sfārsit un nume de scena: Electric Cotcodac.

Pasarea Colibri, cel de-al treilea grup format din muzicieni binecunoscuti, cu cariere ce amintesc de istoria folk-ului si rock-ului romānesc, a facut o miscare buna prin cooptarea lui Marius Batu. "Talentat pustiul!", a glumit Mircea Baniciu, iar Batu, care a adus un suflu nou, un plus de nostalgie si melodicitate, nu si-a gasit īntāmplator locul īn centrul scenei.

Seara a avut continuitate, iar legatura a fost caldura si prietenia ce s-au transmis de la un recital la celalalt si i-au reunit pe scena, dupa trei ore, pe toti protagonistii spectacolului. Ei au ales pentru final, ca un gānd bun pentru un mare artist disparut, un cāntec semnat Vali Sterian. Pāna īn acel moment, fiecare cāntase cāte o piesa din repertoriul celorlalti colegi de spectacol, cel mai inspirat fiind Andries, cu o superba preluare a compozitiei lui Alifantis, "Decembre".

Fara a face morala si a arata cu degetul, succesul spectacolului din 23 mai ar putea īnsemna o lectie fina pentru tinerii cāntareti si chiar pentru "show-business"-ul nostru. Este vorba de reusita unui spectacol organizat fara sponsori, fara televiziuni, este vorba de artisti care īsi vānd foarte bine albumele si umplu sali mari, numai prin valoarea lor. Simplu! Fara "spectaculoase" si lunare schimbari de look, fara copierea celor mai noi tendinte din afara, fara videoclipuri despre īnfloritoarea industrie a sutienelor, fara sa fie difuzati obsesiv de radiouri si televiziuni, ca īn cazul promovarii unor refrene tāmpitele.

MIRCEA BANICIU
"Asteptam urmarea"

"A fost unul dintre cele mai bune spectacole pe care le-am avut īn tara, dupa īntoarcerea din Canada si Statele Unite. Mi-a placut īn mod special publicul, care a fost cel de care aveam nevoie si cel care īntelege foarte bine ceea ce facem si mi-a placut contextul acestui spectacol. Faptul ca am evoluat pe scena alaturi de prieteni buni, cu care ne cunoastem de atātia ani, ne-a facut sa uitam de stres, de emotii si sa cāntam mai destinsi, mai linistiti. Am avut repetitii speciale īnainte de acest concert, pentru ca noi nu cāntam decāt la īnregistrari alaturi de alti instrumentisti, si de data asta, stiind ca ceilalti au trupe serioase īn spate, nu am vrut sa fim mai prejos. I-am avut alaturi pe Razvan Lupu (tobe) si pe Dragu Constantin zis Kibadachi (bass) si ne-a prins foarte bine, astfel ca vrem sa continuam «ostilitatile» īn aceasta formula. Suntem foarte multumiti de organizare, de la afise pāna la instalatia de sunet, asigurata de Stage Expert, iar rezultatul este ca ne-am simtit bine pe scena si ca asteptam sa reluam acest gen de spectacol īn Bucuresti, īn tara si - de ce nu - īn strainatate, acolo unde, dupa turneul american, am īnteles ca avem multi admiratori."

ALEXANDRU ANDRIEs
"Conteaza cu adevarat prietenia dintre noi si legatura cu publicul"

Au trecut aproape zece ani de la ultimele spectacole «Dublu A», īn care cāntam alaturi de Nicu Alifantis īn sali de teatru. Cāntam fiecare cāte doua-trei piese; eu īl acompaniam la pian, Nicu trecea apoi la diverse instrumente de percutie si spectacolele erau foarte bine primite. Drumurile noastre muzicale s-au despartit, el a ales o zona etnica ce i se potriveste foarte bine, eu m-am īnclinat mai mult spre jazz. Iata ca a aparut din nou Aurel Mitran, initiatorul spectacolelor cu «Dublu A», pentru a organiza un alt eveniment special. E nevoie de un astfel de om, care sa vina cu ideile - tot el a propus ca fiecare sa cānte o piesa din repertoriul colegilor de scena - si sa puna lucrurile cap la cap. Pentru mine a fost pentru prima oara, īn 23 de ani de concerte, cānd orele probelor de sunet s-au respectat cu strictete. Īn ceea ce priveste recitalul meu, am īncercat sa evit piesele arhicunoscute, pe care le cānt foarte des, am avut ceva emotii la piesa lui Alifantis si m-am bucurat teribil atunci cānd la «Andrii Popa» l-am zarit cu coada ochiului īn culise pe Mircea Baniciu, care dadea din brate si ma īncuraja. M-a impresionat, de asemenea, foarte mult reactia publicului atunci cānd am anuntat piesa pe care o vom cānta īmpreuna, «Fericirea», si numele celui care a scris-o, Vali Sterian, un prieten care a disparut dintre noi mult mai repede decāt cred eu ca ar fi trebuit. A fost foarte bine ca au existat diferente de stil īntre recitalurile noastre. Ceea ce conteaza cu adevarat este legatura cu publicul si prietenia reala dintre cei de pe scena, prietenie ce s-a pastrat si s-a simtit si īn spectacolul de la Palat. Nicu a fost, de pilda, unul dintre cei care m-au īmpins, m-au obligat chiar sa scot īn '84 primul meu album, «Interioare», album pe care Mircea Baniciu, care era de atunci o vedeta, un nume, a facut backing vocals. Mai apoi am facut coperte de disc pentru Baniciu, pentru Mircea Vintila, am cāntat cu ei, dar trebuie sa reamintesc ca acum a fost prima oara cānd am fost cu totii pe scena."

IULIAN IGNAT   

 

Sursa: Formula As nr. 518, 3-10 iunie 2002

Schelalaitul Eutherpei

Andries: o cercetare critica asupra folk-ului

 

Aveam un prieten care cīnta duios, la bairame, " Te uita cum ninge decembre (...) Nu ride, citeste-nainte!" si care acum e barbat serios, cu nevasta si MP3-uri la calculator. De fapt, īnca-l mai am, dar el nu prea mai cīnta la chitara si nici de-mbatat nu prea ne mai īmbatam īmpreuna: a trecut vremea melancoliilor folk si trebuie sa recunoasteti ca nici Bacovia nu mai e chiar la moda. De aceea, īncep prin a va spune ca varianta lui Andries la "Decembre" a sunat cumva ca Jack Kerouac (cel din "Desolation Angels") si ca, īn formula Andries (voce), Tiberian (pian), Baicea (chitara), Soleanu (sax) si Zaharescu (tobe), folk-ul lui Alīfantis e un fel de jazz si ca ,Andrii Popa" a lui Phoenix n-avea nici un fel de jazz daca Andries l-ar fi cīntat folk.

Sa ma explic. Gaselnita concertului "Tandreturi mici, pentru doamne si gagici"* a fost exact asta: Andries a cīntat (si) piese din repertoriul lui Alifantis, respectiv Pasarea Colibri, si viceversa. Cu mentiunea ca Alifantis a interpretat piesele celorlalti īn varianta batrīneasca "unu' la unu'" si ca Pasarea Colibri a apucat sa cīnte doar un "cover" ("Intīmplarea simpla" a Iui Alifantis), pentru ca spectacolul trebuia sa se termine musai Ia ora 22,00 si sala era īnchiriata pentru fix trei ore! Ca de obicei īn astfel de cazuri, personalitatea artistului īsi pune amprenta. De data asta, cum spuneam, Andries a fost de-a dreptul jazzy-novator, ceva intre erezie si sublim. Publicul (din stirpea arhetipalului Club "Eliad'') n-a īnteles imediat daca e de bine sau de rau si daca folk-ul "traditional" se preteaza unor astfel de interpretari critice.

si asa se naste dilema: ce este (azi) folk-ul? Imi permit sa constat ca, din punct de vedere filosofic, conceptu' ala de om cu chitara lui de la Reghin, care stie pe deasupra toate acordurile lui Joan Baez si devine melancolico-existentialist la "Eliad", a cam īmbatrīnit, a facut burtica si se cam lamenteaza ca nu prea vin pustii la concert. si - permiteti-mi o digresiune subiectiva - imi aminteste de o melodie simpla, de demult: "Cintecele mele nu sint la radio / si nici macar la televizor"... Prin urmare, joi seara, Andries a avut din nou dreptate si tare mi-as dori sa aud si hitu' ala de la cenaclu, cu gutuia galbena din geam, īntr-o varianta noua si adaugita, mai "cool" sau macar cu influente cool-jazz... In concluzie, concertul asta ma face sa prevad, optimist, o adevarata revolutie melodica in muzica folk romāneasca si īn general traditionala! Tineri chitaristi, puneti mīna pe piane! Ma rog, e doar un punct de vedere. Sa ma scuze doamnele melancolice, caci de gagici, de cīnd am devenit si eu un om serios, cu nevasta si calculator, nu mai poate fi vorba.

Dragos VASILE

______________  
* Sala Palatului, 23 mai, concert folk cu Alexandru Andries, Nicu Alifantis si Pasarea Colibri.

 

Sursa: Academia Catavencu nr. 21, 28 mai-3 iunie 2002

Sala Palatului, luata cu asalt de iubitorii muzicii folk

 

Joi seara, īn zona Salii Palatului a fost īnghesuiala mare. Cei care au facut greseala sa vina la spectacolul "Tandreturi mici pentru doamne si gagici" cu masina personala au avut neplacuta surpriza sa nu gaseasca nici un loc de parcare, pe o raza de 1 km, nici macar īn parcarile cu plata. De aceea, multi s-au descurcat cum au putut, īntārziind din aceasta cauza la spectacol, care a īnceput exact la ora anuntata: 19.00. Ca de obicei, bisnitarii si-au facut datoria, cumparānd din timp bilete pentru a le vinde la suprapret. si chiar le-au vāndut la pret dublu, pentru ca au fost multi cei care au dorit sa intre la spectacol. Ca niciodata, Sala Palatului a fost "full". 

Cel care a cāntat "īn deschidere" a fost Nicu Alifantis, alaturi de grupul sau de proiecte, Zan, din care fac parte Virgil Popescu (bass), Relu Bitulescu (tobe), Razvan Mirica (chitara), Sorin Voinea (clape). Publicul a avut ocazia sa asculte, pe lānga piese cunoscute, cāteva īn premiera absoluta, care vor fi incluse pe un viitor album. 

A urmat apoi Alexandru Andries, o figura singulara īn peisajul muzical romānesc, care cānta cu multa simplitate, umor si originalitate despre anomaliile societatii ro­mānesti. Alaturi de "Electric Cotcodac", trupa sa de acompaniament formata din Maria Ioana Māntulescu (voce), George Baicea (chitara), Cristian Soleanu (saxofon), Eugen Tegu (bass), Mircea Tiberian (pian) si Tudy Zaharescu (tobe), Alexandru Andries a oferit publicului o seara speciala.

Cei care "au īnchis" spectacolul au fost componentii trupei Pasarea Coli­bri, un supergrup din a carui componenta fac parte: Mircea Baniciu, Mir­cea Vintila, Marius Batu si Vlady Cnejevici. Pentru prima data, cei patru au fost īnsotiti pe scena de o trupa de acompaniament.

Sa mai spunem ca fiecare dintre artisti a fost aplaudat minute īn sir? E inutil. Finalul a fost īnsa unul special, īn care Nicu Alifantis, Alexandru An­dries si Pasarea Colibri si-au luat īmpreuna la revedere de la public asa cum stiu ei mai bine: cu ajutorul muzicii. Au fost trei ore de muzica buna.

 

Gabriela Dinulescu 

 

Sursa: Romānia libera, 25 mai 2002

Alifantis, Andries si Pasarea Colibri, tandrete fara frontiere

 

"Muzici noi, tandreturi mici, intr-o lume de amici... pentru doamne si gagici". Cine ar fi putut sa se incumete la un astfel de experiment decat niste gentlemani cu acte in regula? Pe scena Salii Palatului vor urca (si vor munci, asa cum bine stiu sa o faca) Nicu Alifantis & Zan, Alexandru Andries & Electric Cotcodac, Pasarea Colibri & Band. Va fi un concert in care "tandrete" este cuvantul-cheie: astfel se poate defini relatia cu ascultatoarele si, totodata, fanele artistilor; tandra este, se pare, si prietenia care ii leaga, de trei decenii incoace, pe acesti muzicieni. "Cea mai frumoasa zi", "Inscriptie pe un inel", "Esarfa in dar", sau "Cantec soptit" sunt tot atatea mostre de tandrete muzicala, care vor nimeri din plin tinta: sufletele spectatorilor.
Concertul de joia viitoare se anunta ca un eveniment singular in perimetrul autohton, o demonstratie de virtuozitate, umor fin si sensibilitate, plus o densitate apreciabila de vedete adevarate pe metrul patrat.
"Sa fie sinceri cu ei si exigenti cu noi" (Nicu Alifantis), "Sa zambeasca la sfarsitul spectacolului" (Mircea Baniciu), "Sa se bucure" (Marius Batu), iata cam ce asteapta de la cei din sala cei de pe scena. De la protagonistii concertului va puteti astepta la tot ceea ce este obisnuit in aparitiile lor: muzica de categoria I, versuri pentru urechi, inima si zambet, energie pozitiva si tinerete fara batranete. Si la cateva premiere: Pasarea Colibri va evolua pentru intaia data alaturi de o trupa de acompaniament; Mircea Baniciu isi va prezenta oficial noua chitara, cumparata tocmai din Statele Unite; Nicu Alifantis va canta cateva piese din urmatorul sau album, care "sta sa apara".
Hit-uri mai vechi sau mai proaspete, intr-o atmosfera relaxata, un concert intre prieteni si pentru prieteni este ceea ce veti primi la Sala Palatului

Diana POPESCU

 

Sursa: Adevarul Nr.3697 - 14 mai 2002

Tandreturi mici...



Nicu Alifantis & Zan, Alexandru Andries & Electric Cotcodac, Pasarea Colibri & Band concerteaza in 23 mai, la Sala Palatului, intr-un spectacol organizat de Fundatia Aurel Mitran sub numele "Tandreturi mici pentru doamne si gagici", se arata intr-un comunicat remis agentiei Mediafax. 
Nicu Alifantis si grupul sau de proiecte Zan (Virgil Popescu - bass, Relu Bitulescu - tobe, Razvan Mirica - chitara, Sorin Voinea - clape) vor prezenta in premiera absoluta citeva dintre cele zece piese care vor figura pe un nou album. Acest album, care va fi lansat in curind, este o poveste a copilariei si a adolescentei, cu parfumul anilor 60'-70'. Una dintre caracteristicile sale este "vestimentatia" dinamica, altfel decit cea cu care ne-a obisnuit Nicu Alifantis. Invitati speciali atit pe album, cit si la concert sint: Marius Batu - voce, Emil Soumah - percutii, Alexandra Itigan si Ruxandra Moldovan - backing vocal. 
In schimb, Alexandru Andries & Electric Cotcodac, trupa sa de acompaniament (Maria Ioana Mantulescu - voce, George Baicea - chitara, Cristian Soleanu - saxofon, Eugen Tegu - bass, Mircea Tiberian - pian, Tudy Zaharescu - tobe) promit un recital cu piese amestecate, si mai noi si mai vechi. Alexandru Andries este printre cei mai prolifici muzicieni romani: 37 aparitii discografice in 28 de ani de cariera. In ultima vreme, el s-a simtit atras de jazz si blues, iar discurile "Vreme rea" (2000) si "Muzica de divort" (2001) au cistigat premiile industriei muzicale romanesti pentru cele mai bine vindute albume la aceasta categorie. 
Alexandru Andries si-a valorificat si talentul de arhitect si grafician. Grafica albumelor "Peripetii noi" - Mircea Vintila, "Ploaia" - Mircea Baniciu, "Risipitorul de iubire" si "Ia toji baladist" - Nicu Alifantis este semnata de el. Nu sunt singurele colaborari ale lui Alexandru Andries cu Nicu Alifantis si Pasarea Colibri. A scris si textele unora dintre cintecele prietenilor sai, iar in 23 mai se vor intilni cu totii pe scena Salii Palatului. 
Pentru prima data in istoria grupului, Pasarea Colibri va fi insotita pe scena de o trupa de acompaniament. Si tot atunci, Mircea Baniciu isi va prezenta oficial noua chitara, cumparata cu putin timp in urma, din Statele Unite ale Americii. Pasarea Colibri, adica Mircea Baniciu, Mircea Vintila, Marius Batu si Vladimir Cnejevici ar putea avea doua tipuri de prezentare. Una foarte scurta si foarte folosita: "30 de ani de istorie a rockului si folkului romanesc intr-un singur nume". Sau una foarte lunga, cu trimiteri la Phoenix, Compact, Progresiv TM, Poesis. Dar succesul avut cu ultimul album, "Inca 2000 de ani", lansat in ianuarie, a dovedit actualitatea grupului. Precedentele albume, "In cautarea cuibului pierdut", "Ciripituri" si "Cintece de bivuac" au fost, la randul lor, bine primite. 

Mediafax

 

Sursa: Evenimentul zilei, luni, 13 mai 2002

Alexandru Andries - "Televiziunea este un mare defect al societatii"

 

Seniorul Andries

Alexandru Andries, compozitorul si solistul protestatar care s-a remarcat īn anii '80 prin melodiile sale ce ridiculizau sistemul comunist, de-a lungul carierei a scos 30 de albume si se apropie de vārsta de 48 de ani. Intr-un interviu exclusiv, afirma ca nu a dorit niciodata sa devina celebru. Este īmbucurator faptul ca si-a pastrat spiritul liber, nu are prejudecati si este la curent cu tot ce se-ntāmpla īn lume īn comparatie cu colegii lui de generatie, care sunt cam expirati si au rupt puntile de legatura cu generatiile care vin din urma.

 

Interviu:

 

Pāna la vārsta de 47 de ani, Alexandru Andries s-a dat cu artele de tot felul. Mai putin cu artele martiale. Dovada? A scos 30 de albume de muzica, are trei carti publicate, a pictat sl picteaza īn continuare, iar īn 1982 a facut filmul de scurtmetraj "Despre distante". si se bate doar pentru idei. A ales arhitectura, mai īntāi ca student si apoi ca profesor. Pentru cei care nu-l recunosc decāt prin muzica sa, Alexandru Andries este balaurul verde cu pneumonie care jubila cānd vedea cascaval la telejurnal si sustinea sfidator ca nu are nimic din ce are Presedintele. Asta i se īntāmpla īn cea mai frumoasa zi.

Penthouse: Mai īntāi, o īntrebare inspirata de o declaratie recenta a presedintelui Iliescu... 
Alexandru Andries: Mie mi-a inspirat niste cāntece...

Penthouse: "Cum este posibil ca averea celor mai bogate trei familii din lume sa fie egala cu suma bugetelor a 48 de state sarace?" Dumneavoastra gasiti ca este just?
 A.A.: Daca niste oameni au idei valoroase si daca reusesc sa faca niste lucruri bune cu ele, nu vad de ce nu ar cāstiga īn consecinta. Eu nu am mai auzit pe cineva sa se supere pe Bill Gates pentru averea fabuloasa pe care o detine. Eu nu sunt asa de indignat. Care-i problema? 

Penthouse: Dupa caderea lui Ceausescu, īnca mai aveati piese cu mesaje protestatare, dar īn ultimii ani au disparut cāntecele cu texte politice de acest fel. Nu v-a tentat īn ultima vreme, sa zicem, sa lansati un album Armagedon? 
A.A.: Nu. Din doua motive. Am aproape 48 de ani si banuiesc ca la vārsta asta mai toti oamenii devin mai īntelepti si mai putin agresivi. Al doilea motiv care cred eu ca este mai serios ar fi concluzia la care am ajuns cu privire la clasa politica de la noi. Cred ca nu avem o clasa politica adevarata si nu merita sa-i acordam atāta atentie. Daca ar aparea īn astfel de cāntece, ei ar beneficia de o reclama pe care nu o merita, īn plus, eu nu vreau sa primesc o eticheta de artist protestatar, de autor de romante sau de īnjurator īn rime. Nu vreau sa apar īn felul acesta, īmi place ca īn cāntecele mele sa scriu despre ce simt, ca īntr-o discutie amicala īn care spui tot felul de lucruri fara sa fii tras de māneca si sa ti se spuna: "Vorbeste despre asta".

Penthouse: Cum credeti ca sunteti perceput de publicul larg? si vorbim aici nu doar de cei care va asculta muzica.
A.A: Nu mi-am pus problema asta. Cred ca sunt un caz atipic de asa-zisa vedeta. Nu m-a interesat niciodata sa fiu īn centrul atentiei. Daca as putea sa stau si sa lucrez numai īn studio, poate ca m-ar interesa lucrul acesta. Pe de alta parte, as minti sa nu recunosc ca atunci cānd esti pe scena reactiile publicului īti pot da o stare grozava, extrem de greu de pus īn cuvinte. Tot ce pot sa va spun este ca atunci cānd oamenii ma opresc pe strada pentru ca au ascultat vreo piesa de-a mea, sunt īncāntati de muzica pe care o fac. Banuiesc ca sunt perceput asa cum sunt: un om normal care spune ce gāndeste.

Penthouse: Nu v-a interesat nici o pozitie care sa va expuna public, sa fiti gazda unui talk-show, de exemplu, sau ceva de genul acesta?
A.A.: Pe cānd Pro TV era īn proiect, mi s-a propus sa fac o emisiune acolo, dar nu m-a interesat niciodata televiziunea, care mi se pare un mare defect al societatii noastre. Televiziunea este un mijloc de comunicare care īl face pe telespectator sa se leneveasca. Iar talk-show-ul mi se pare ca la noi se afla īntr-o faza embrionara, agresiva si necivilizata. Cam toti cei care au facut astfel de emisiuni nu sunt interesati ca invitatii lor sa se arate publicului, ci vorbesc mult mai mult decāt respectivii. Daca as vrea sa stiu ce fac moderatorii, i-as chema pe ei, dar mi se pare ca acesti domni īi aduc pe oameni si nu-i lasa sa vorbeasca. Mi se pare urāt. Apoi, am fost invitat la astfel de īntālniri, si nu de putine ori, dar am refuzat. E cam caraghios ce se īntāmpla īn televiziunile din Romānia si nu ma intereseaza nici un rol.

Penthouse: īn general, īn presa aveti o imagine buna. Au fost si materiale īn care ati fost atacat sau ati fost vorbit de rau si īn ce masura v-a deranjat lucrul acesta?
A.A.: Au fost si articole care m-au atacat fara sa aiba dreptate si īmi aduc aminte de unul incendiar, scris īnainte de '89 de criticul Valentin Silvestru īn Romānia literara. Pe atunci, eu cāntam ce cāntam, iar el m-a vazut si m-a facut cu ou si cu otet. Cum este posibil, spunea omul, ca o astfel de persoana sa urce pe scena si sa-si bata joc de istoria nationala? Desigur, eu nu aveam nici o problema cu istoria nationala, ci cu cei care ne conduceau pe atunci, Mi s-a parut total nedrept. Dupa '90, nu stiu sa mai fi aparut un astfel de articol caci m-ar fi anuntat impresarul meu, Aurel Mitran.

Penthouse: Credeti ca daca ati fi trait īntr-o alta tara, ati fi avut mai multa notorietate ca muzician?
A.A.: Daca spui cuiva ca ai 30 si ceva de albume si numeroase premii muzicale si ca stai īntr-un apartament cu doua camere, la bloc, pe stefan cel Mare, ar spune ca minti sau ca nu esti sanatos la cap. Din fericire, eu nu sufar din cauza asta. Eu cred ca traiul bun te face comod si, cum am si spus intr-un cāntec aparut prin '92, stomacul plin e cel mai rau dusman. Cred foarte tare īn chestia asta.

Penthouse: Cum ati reactionat cānd ati auzit ca ati primit unul dintre premiile "Industriei muzicale romānesti"?
A.A: M-am bucurat ca si anul trecut cānd am luat un premiu similar. Un artist are nevoie de asa ceva. Chiar daca la noi aceasta industrie e mai mult o manufactura, eu cred ca este foarte bine ca producatorii gasesc resurse pentru astfel de premii. M-a deranjat ca multi dintre cei de acolo ar fi dorit ca premiile sa fie pe placul lor. Exista o intoleranta a unor artisti la genurile de muzica diferite de cel pe care il fac ei. Eu cred ca atāta vreme cāt exista un public pentru un anumit gen de muzica, trebuie sa existe si muzica pe care acel public si-o doreste.

Penthouse: Ati avea retineri sa urcati pe o scena alaturi de anumiti artisti?
A.A.: Singurul lucru care ma intereseaza atunci cānd apar cu altii īntr-un spectacol este standardul de calitate, chiar daca este dintr-o cu totul o alta zona a muzicii. Atāta tot.

Penthouse: Cum a fost cu piesa "Cea mai frumoasa zi"? 
A.A.: Judecānd la rece, discul "Vreme rea", fiind un album orientat catre Jazz, avea toate sansele sa mearga prost, dar s-a vāndut foarte bine. Iar piesa "Cea mai fru­moasa zi", careia i-am facut si clip, a avut un succes foarte mare.

Penthouse: Ati trezit interesul unor femei care v-au ascultat piesele si care s-au declarat cucerite de dumneavoastra.
A.A.: M-am īntālnit cu cāteva astfel
de situatii, dar relatia este īnca de la īnceput compromisa. Atunci cānd oamenii asculta un cāntec, īsi fac o idee preconceputa despre cel care īl cānta. Eu am simtit pe pielea mea lucrul acesta. Prin vara lui '89, Andrei Partos era la Costinesti, la Radio Vacanta si m-a invitat si pe mine sa cānt acolo. Eu abia sosisem, eram cu bagajele dupa mine, nici chitara n-aveam. Erau niste fete care aveau o chitara si Andrei le-a cerut-o. Ele au fost de acord, ba chiar mi-au zis ca daca nu stiu s-o folosesc pot sa ma ajute ele. Am spus ca ma descurc si cānd am iesit, dupa ce am cāntat, fetele, rosii la fata, nu stiau cum sa se mai scuze: "Domnu' Andries, stiti..., ne pare rau..., n-am stiut ca sunteti dvs. Dupa melodii credeam ca sunteti īnalt si blond." Atunci mi-am dat seama ca este foarte posibil ca imaginea pe care si-o construieste cineva despre tine, dupa ce-ti asculta un cāntec, sa nu aiba nici o legatura cu felul īn care esti tu. Si sunt toate sansele sa dezamagesti o astfel de persoana. Dar este ceva cu care pāna la urma te obisnuiesti pentru ca face parte din natura meseriei. Daca scoti discuri si apari īn public, este normal sa existe si astfel de relatii cu publicul.



Penthouse: Cum vedeti erotismul īn presa din Romānia? 
A.A.: Pe cānd colaboram la revista "Convingeri comuniste", am propus o banda desenata erotica si evident ca ideea a fost respinsa. Dupa '90, au aparut "Prostitutia" care, apoi, s-a transformat īn "Pasiunea" si alte reviste care evident erau sub nivelul celor de afara. Dupa aceea a fost un gol, iar acum au aparut revistele cunoscute īn tot restul lumii. Despre cei care vorbesc īn paginile astea, ce sa zic? Eu unul ma rusinez doar daca spun vreo prostie, īn rest putin īmi pasa ca īnainte de mine sau dupa mine mai are ceva de spus "pisica lunii".

Penthouse: Penthouse-ul american l-ati vazut?
A.A.: Da, l-am vazut cānd eram īn liceu si mai apoi cānd eram student. Revista, dincolo de faptul ca avea atātea femei frumoase, si nu sunt ipocrit sa spun ca nu ma interesau pozele respective, era celebra prin standardul foarte ridicat al prezentarii grafice. Fondatorul revistei, Bob Guccione, a fost si este un grafician de mare clasa, care a inventat niste lucruri unice īn ceea ce priveste prezentarea grafica a revistelor si a presei, īn general. Atunci, vedeam īn Penthouse o prezentare grafica pe care de multe ori nu o gaseam nici īn revistele de specialitate. Din punctul asta de vedere, am avut multe de īnvatat de la Bob Guccione. Mi-a placut Penthouse pentru ca nu era o revista ipocrita. De obicei, cei care scot o publicatie ca aceasta spun ca fac arta, dar cei care cumpara, sa fim seriosi, o iau pentru femeile goale din ea.

Penthouse: Cānd v-a fost mai bine si cānd v-a fost mai rau?
A.A.: Uite, rau mi-a fost aseara cānd s-a schimbat vremea si, din cauza unui ulcer care m-a dat peste cap, n-am putut sa dorm deloc. Daca va referiti la alt fel de rau, eu nu am fost prea mult influentat de contextul politic. Am avut mare noroc sa am talent si am facut ce am dorit. Poate si de aceea, la mine munca nu mai este o obligatie īn momentul acesta. si pentru ca am putut sa fac ce am dorit, m-am simtit bine tot timpul. Iar momente proaste īn viata am avut si eu ca orice om. Pentru mine un moment foarte trist a fost atunci cānd a murit mama mea. Dar asta nu are nici o legatura cu contextul politic, daca la asta v-ati referit.

Penthouse: Cānd v-ati dat seama ca puteti cāstiga bani din muzica?|
A.A.: Prima mea īncasare a fost de la Uniunea Compozitorilor cānd m-au sunat si mi-au spus: "Domnu' Andries, aveti bani de luat de la noi", i-am spus unui coleg si el mi-a zis: "Te duc eu cu masina, īti iei banii si mergem sa māncam pe undeva." M-am dus acolo si am aflat ca aveam de ridicat 3 lei si 75 de bani pentru drepturi de autor. Dupa primele trei discuri īnsa am īnceput sa īncasez bani seriosi, adica trei-patru mii de lei. La vremea aia, un salariu bun era vreo doua mii de lei. Eu cred ca atunci cānd te gāndesti ca vrei sa faci bani din muzica, devii un mestesugar si esti mai putin sincer ca artist. Trebuie sa-i dai publicului ceea ce vrea el pentru ca ai nevoie de banii lui. A fost si unul dintre motivele pentru care am preferat sa nu devin exclusiv cāntaret. Am preferat sa-mi pastrez independenta artistica.

Penthouse: Ati cochetat cu traiul boem? 
A.A.: Nu ma simt deloc tipul asta de artist. Nu m-a atras niciodata viata boema. Poate si pentru ca tot timpul am avut probleme cu ficatul sau cu stomacul. Nu fumez, nu beau alcool, nu intru īn discoteci, dorm noptile si asta asa a fost dintotdeauna.

Penthouse: Cam cum arata o zi din viata dvs.?
A.A.: Ca si acum cinci ani, ca si acum zece ani. Ma trezesc undeva pe la noua-zece, dupa care, atunci cānd am ore la facultate, lucrez īmpreuna cu studentii mei, o activitate foarte tonica pentru mine. In alte zile merg īn studioul de īnregistrari iar īn zilele īn care n-am nici scoala si nici īnregistrari ori īncerc sa vin la zi cu cititul si cu alte lucruri cu care sunt īn urma, fie, din cānd īn cānd, merg la Brasov, la sora si la tatal meu. Nimic spectaculos.

Interioare purtate de-un cint

 

Intimplarea mi-a repus pe platanul pick-up-ului doua discuri aparute la inceputul anilor '80: Academica - Purtam un cint; si Alexandru Andries - Interioare. Doua aparitii Electrecord, girat de acelasi sunetist imemorabil, T(h)eodor Negrescu. (H-ul din paranteza certifica indecizia numitului in a-si fixa prenumele: pe un disc e cu h, pe altul nu.) Reascultarea lor dupa toti acesti ani provoaca unele consideratii. colaterale.

Academia era o formatie de studenti la Conservatorul de muzica. Mircea Romcescu, Ionel Tudor si Eugen Tegu au ajuns nume cunoscute pe scena show-biz-ului romanesc. Ce cintau ei? Un pop-rock cu influente new-wave, la moda in Vest, cu sonoritati colorate synth, ritm relaxat si tot ce inseamna muzica de background, placuta, nederanjata. Baietii de atunci, ca orice baieti de Bucuresti dintotdeauna, stiau ce se intimpla in lume, aveau surse de informare, ascultau trupe noi, dintre cele despre care nu se stie mai nimic, erau concentati la trend-ul zilei. Cele 9 piese retinute pe disc au toate ingredientele hiturilor vremii. Orchestratiile sint vivace, sound-ul este plin, egal, dens, maestrul Negrescu pare in cea mai buna forma. Dar de ce totul suna, azi, atit de fals, de insailat, de neverosimil, de. neascultat?

Cred ca avem aici cazul cel mai flagrant din lumea pop-rock-ului romanesc de pe vremea comunismului, cind talentul si inspiratia unor oameni dotati erau batjocorite la modul cel mai lipsit de rusine. In primul rind, versurile cintate fac - sa zic asa - o plecaciune inutila "dezideratelor" politice ale partidului unic si ideologiei protocroniste.Grai strabun, Sa iubim pamintul, Izvorul sperantei, Purtam un cint - iata in patru sintagmne aproape intreaga ideologie ceausista! Nu mai cite-din "versurile" semnate de o Diana Turconi, fiindca nu vreau sa fiu chiar ireverentios! Nu e de mirare ca instrumentistii de la Academica erau premiati "pe tara" in cadrul festivalului Cintarea Romaniei, asa cum ne informeaza Daniela Caraman-Fotea pe coperta discului!
Dar si piesele cu versuri asa-zis "tineresti" suna fals, chinuit, neverosimil! Nu-mi inchipui vreun pop-rocker fredonind asemenea insailari! Pe linga kitch-ul versurilor, modul cum e facuta inregistrarea vocalului este tot o batjocura, de asta-data a sunetistului firmei. Ca si in alte imprimari, T. Negrescu impinge vocea in fata instrumentelor, tinind probabil sa ilustreze cu brio formula "formatie vocal-instrumentala" ce apare inscrisa pe multe coperte ale discurilor editate la Electrecord. Iar vocea afectata a lui Mircea Romcescu se potriveste mai degraba unui solist, nu unei formatii. Daca alte trupe din acea vreme pot fi ascultate si azi, pentru ca au stiut sa mentina un echilibru intre ce vroiau sa spuna si ce li se cerea sa spuna, Academica nu poate fi ascultata decit ca material documentar despre cum se impunea ideologia in sfera entertaiment-ului.

Altfel stau lucrurile in cazul discului Interioare, facut de Alexandru Andries, tot la Electrecord, si tot cu acelasi sunetist T. Negrescu. Andries a laudat de multe ori prestatia maestrului de sunet. Si pe buna dreptate! Negrescu este un sunetist potrivit genului de muzica practicat de Andries. In lumea show-biz-ului autentic, aproape fiecare trupa, fiecare interpret vine in studio cu sunetistul propriu, daca nu alege acel studio unde lucreaza individul care stie sa elaboreze sunetul unei anumite trupe. Cum Andries pare ca ilustreaza de multe ori "conceptul" de "formatie vocal-instrumentala", este normal ca si-a gasit in T. Negrescu sunetistul ideal. Iar elogiile, desi pe multi rockeri ii amuza, banuind o ironie marca Andries, sint justificate.
Ca un rocker autentic, Andries nu provine din mediul muzicienilor de cariera, fiind arhitect. Amanuntul este definitoriu. Mai toti rockerii care au facut scoli de muzica, nu numai la noi, au o lipsa de pasiune in ceea ce cinta, o raceala ce nu este numaidecit indiferenta, ci poate lehamitatea pentru treaba impusa, pentru exercitiul repetat, de n-spe ori. Andries nu are nici brutalitatea neofitului, nici aroganta star-ului cu vreun hit la activ. Desi muzica lui nu inventeaza nimic, nici o forma nemaiauzita, nici o sonoritate ciudata, care sa-i fie "marca", ea este proaspata, sarmanta si - ceea ce conteaza - ascultabila si azi fara urma de plictiseala!

La vremea respectiva, marturisesc, consideram ca versurile lui Andries au un defect: nu abordeaza "marile probleme". Admirator al lui Roger Waters, nu acceptam ca vreun tip care ia chitara in mina sa cinte despre altceva decit razboaie, nedreptati sociale si politice, psihoze si cosmaruri. (Rockerii care-i trag cu tipele si amorul mi-au placut rareori.) Or, aceste "probleme" erau, la data cind Andries scotea primul disc, "proprietatea" lui Adrian Paunescu si a liotei sale de cantautori!!! Cum ar fi putut o minte lucida sa intre pe un teren minat de falsurile comise de bardul regimului? Orice abordare a temelor sociale era compromisa. Din clipa cind intrai pe tarlaua paunesciana, acolo mureai!

Andries a gasit o modalitate subtila de protest. Cind toata harmalaia dirijata de partid era chitita pe graiul strabun, pacea pamintului, cintul de speranta intr-o lume de armonii, Andries cinta despre ochii de ciocolata, lenea de dupa-amiaza, fluturele pe perdea, despre ninsoare, umbrele, parcul cu flori de regina noptii sau usa pe care intra/iesea iubita. Adica despre lucrurile simple care compun universul normal al fiecaruia din cei traitori in indiferent ce vreme, tara, sistem social sau regim politic!

In fine, copertele discurilor spun alte lucruri interesante. Academica ne arata poza celor trei componenti (Romcescu intr-o camasa alba cu inflorituri gen lautar de restaurant) dincolo de lantul unui tarc, probabil intr-un muzeu. Fete bine luminate, pe fond negru, atitudini imobile, ca de statui de ceara intr-o galerie de premianti. Andries are o fotografie dintr-un concert, silueta departata si neclara in lumina aurie, parca nici nu este el protagonistul.
Cit despre traseele ulterioare ale celor implicati, discutia merita facuta. Pentru ca sint destine reprezentative ale unor artisti reprezentativi.


Dumitru UNGUREANU

 

Sursa: Observatorul cultural ???

Alexandru Andries - "Nu-mi invit studentii la concerte !"

īn luna mai, Sala Palatului va gazdui un concert 100% pe gustul lui Alexandru Andries: pe scena se vor afla, alaturi de el, Nicu Alifantis si Pasarea Colibri. Pana atunci, dupa albumul "Muzica de divort", autorul, cīstigator la Premiile industriei muzicale romānesti, se gīndeste zīmbind la un viitor titlu: "Muzica macelarita pentru vegetarieni". Cīt despre femeile din viata lui, ne-a povestit cum si-a īntīlnit muza si cum a scos-o de sub dus sau cum primeste invitatii (si uneori le accepta) la "o īnghetata cu multa frisca si cu ciocolata"

 

De la sala nuda la securitate si dansatoare dezbracate

Care sunt lucrurile de care ati "divortat" de-a lungul timpului?
Dupa aparitia albumului "Muzica de divort", multi oameni mi-au spus ca eu as fi divortat īn realitate. Nu sīnt casatorit. Cat priveste divortul, īnvat din greselile altora. Am avut norocul ca pīna acum, la 48 de ani, sa nu fiu nevoit sa divortez de lucrurile care mi-au placut. La īnceput, pasiunea s-a dus spre pictura si grafica. Vroiam sa devin pictor. Apoi am nimerit īntr-o perioada excelenta pentru muzica - Beatles, Rolling Stones -si, īmpreuna cu un prieten din Brasov, am zis sa facem o formatie. Compuneam doar īn engleza. Ni se parea ca melodiile īn romāna suna prost. Pīna īntr-o zi, cīnd taica-miu ne-a auzit zdranganind acasa si i-a placut. Atunci el mi-a spus: "Daca muzica e buna, n-are cum sa nu sune bine īn limba ta". Acum am peste 30 de albume la activ si oamenii vin la concerte...

Referindu-ne la muzica, au existat momente dificile? 
Primul concert la care am fost invitat a fost la Teatrul "Ion Creanga". Fericit, am ajuns acolo, iar sala era aproape nuda. Dar, ca artist, daca ai īn sala un spectator sau zece mii, pe scena trebuie sa te prezinti la fel de bine. Apoi, treaba cu cenzura a fost īntotdeauna "cu cīntec". Dupa ani de zile, impresarul meu mi-a spus ca el ducea alte texte la cenzura. Si de la Teatrul Tanase am aflat ca, la vizionarea oficiala, cīnd erau "versuri cu emotii", īn stīnga si-n dreapta tipului cu ochi albastri se asezau niste dansatoare extrem de dezbracate. Ala nici nu mai stia ce se īntīmpla pe scena! 

Vom vedea versurile melodiilor strīnse īntr-un volum? 
Am facut acest lucru īn '90, īn volumul "Asteptīnd-o pe Maria", vīndut foarte repede. Dar cīntecul e bun atunci cīnd nu rezista fara versuri si versurile nu rezista fara melodie. Acesta e motivul pentru care eu nu compun pe poeziile autorilor consacrati. In '82, la Festivalul de jazz de la Sibiu, voiam sa cīnt "Ce oras frumos". Piesa era destul de acida la adresa regimului, apropo de fabrici si uzine. Am trimis textul la cenzura si eram convins ca va fi respins. N-a fost. īn schimb, pe scena, dupa ce am fost aplaudat īn draci, a īnceput circul. Versurile īn sine erau cuminti, dar prin muzica deveneau ironice pīna la os. Acum s-au mai adunat discuri si as vrea sa apara o carte cuprinzatoare.

V-ati invitat vreodata studentii ia concerte? 
Nu le-am spus niciodata: "Bai, am diseara concert!". Nu vreau sa li se para o sarcina de facultate (n.r. este lector la Universitatea de Arhitectura si Urbanism). Dar, daca stiu ca le place muzica mea, le dau invitatii ca sa nu-si cheltuiasca putinii bani pe care īi au.

 

Muza de sub dus

Exista vreo voce feminina care va produce emotii? 
Imi place foarte mult vocea celei cu care colaborez la toate discurile mele - Maria Ioana Mīntulescu. Monica Anghel are o voce excelenta, Catalina - o voce extrem de personala, dar ceea ce cīnta ele nu e pe gustul meu. Ceilalti... Acum exista multi carora, daca le dai jos costumele, īnlaturi miscarea, ramīne extrem de putin.

Cum ati descoperit-o pe Maria Ioana Mīntulescu? 
Voiam sa fac un clip cu mult īnainte de '89 si īmi trebuia o fata cu par lung si drept. Printre studentii mei se afla un baiat, Stefan Mīntulescu. El mi-a spus ca sora lui are par lung si drept, dar a omis sa precizeze ca ea facuse 12 ani de pian. Mama lor a crezut ca eu sīnt regizor, nu arhitect. Am sunat la usa, Ioana facea dus si, practic, am scos-o din baie. I-am cantat "Ochii tai" de pe albumul "Interioare" si ne-am īmprietenit. Ea alege melodiile pentru discuri - eu nu pot fi obiectiv.

Ce ati face daca un fan de sex feminin v-ar invita la "o īnghetata cu multa frisca si cu ciocolata"?
As merge, dar n-as mīnca frisca, pentru ca nu mai exista frisca adevarata. Din cauza versurilor mele au fost tot felul de īntimplari. Am un cīntec cu versurile: "Daca-mi dai cartofi prajiti, m-ai cīstigat". N-am fost niciodata īnnebunit dupa cartofi prajiti si ani de zile mi s-au oferit. "La telejurnal am vazut cascaval" a devenit un fel imn politic si īnainte si dupa '89, pentru ca īn continuare e foarte greu de ajuns la "cascaval", īn '67 (mai curand 76, in 67 avea 13 ani !), inventia cu cascavalul a aparut īn joaca. Mie īmi placea genul de muzica care pleca de la vodevilul anilor '30-'40, iar atunci se gasea cascaval din belsug si oricine putea sa cumpere, īnsa piesa a devenit, īn contextul politic ulterior, foarte sugestiva.

Dupa "Muzica de divort" ar putea veni o "muzica de casatorie"? Poate si īn realitate?
Acum nu mai trebuie neaparat sa te casatoresti pentru ca altfel se uita lumea urīt la tine. Casatoria devine obligatorie atunci cīnd vrei sa faci copii. Sīnt necasatorit si ma simt bine. La o discutie cu un prieten s-a lansat īntrebarea: "De ce sa cīntam doar la nunti si la botezuri?". Asa mi-a venit ideea ultimului disc. Acelasi prieten mi-a zis ca nevasta lui vegetariana a gasit un macelar vegetarian. El mi-a propus un viitor CD - "Macelarul vegetarian". Si eu am propus albumul "Melodii macelarite pentru vegetarieni".


Andreea Groza

 

Sursa: ProTV Magazin 12/2002, 29 martie 2002

Alexandru Andries - interviu de Craciun 2001

 

"Muzica inseamna in primul rand sa comunici cu oamenii"

Modele vin si pleaca, vedetele fabricate peste noapte isi etaleaza la televiziunile particulare noile frizuri sau decolteuri, concertele se tin cu banda pentru play-back data la maximum, si in tot acest timp, Alexandru Andries isi vede netulburat de drumul sau. Deseneaza, este profesor la Facultatea de Arhitectura, scrie muzica si canta. Unul dintre cei mai simpatizati cantautori ai anilor '80 si '90, brasoveanul ramane un muzician prolific, care, spre sfarsitul fiecarui an, cu simplitate, cu timiditate chiar, iese la rampa cu un nou album si cu un concert, in preajma Sfantului Nicolae. Anul acesta, a fost randul unui excelent disc, "Muzica de divort", ce a dat tonul concertului de la Teatrul de Opereta "Ion Dacian", un concert care, desfasurat fara fast, zarva, efecte de scena, a constituit, la randul sau, un succes.
 
 
"Acesta este cadoul nostru de Sarbatori pentru public"

         - Cum s-a nascut traditia aceasta a concertelor din preajma Sarbatorilor de iarna si ce va determina sa le sustineti an de an, cu aceeasi bucurie?
         - Primul concert de acest gen l-am avut in 1996, iar reactia foarte calda a publicului, emotia si energia speciala ce s-au creat in fiecare an de atunci ne-au convins ca merita efortul. Este multa alergatura pana pui la punct un astfel de spectacol - pentru ca vremurile sunt cum sunt, probabil ca la noi o sa mai dureze pana ajungem la un echilibru -, asa ca, desi toate concertele s-au tinut cu casa inchisa (anul acesta, biletele s-au terminat cu doua saptamani inainte), nu am putea produce un asemenea eveniment fara ajutorul financiar al unor prieteni. Este un cadou pe care-l oferim publicului de Sarbatori si cred eu ca ar trebui, macar o data pe an, sa facem, ca artisti, un asemenea gest.
         - Pentru concertul de anul acesta si pentru noul album, "Muzica de divort", ati reusit sa va alcatuiti o adevarata super-echipa...
         - O astfel de echipa se formeaza in timp, nu de la o zi la alta, pentru ca nu conteaza numai performanta, ca instrumentist, ci trebuie sa fii si prieten cu cel cu care canti, sa fii pe aceeasi lungime de unda. Pe Maria Ioana Mantulescu (voce) o cunosc de 20 de ani, pe cand dadea examen la Arhitectura, si de atunci a fost alaturi de mine. Eu scriu cantece tot timpul, am cateva mii acasa si, bineinteles, trebuie sa existe o selectie, iar ea are o educatie muzicala solida si este ochiul meu critic: o profesionista adevarata, fara de care nu ma pot apuca de lucru la un disc sau un concert. Pe Tudy Zaharescu (percutie) mi l-a recomandat Florian Lungu, in 1989, cand basistul si bateristul trupei mele plecasera in Germania si aveam nevoie de o noua echipa. I-am cantat o piesa de-a mea, dar nu m-a lasat sa o termin, a fost imediat de acord sa cantam impreuna si de atunci suntem prieteni la catarama. Eugen Tegu (bas) este un muzician extraordinar, cu care am colaborat in '86 la compilatia "Country & Western", si dupa ani de pauza, ni s-au intersectat drumurile din nou, la fel ca si cu Mircea Tiberian (pian), cu care am reinnodat prietenia dupa ce muzica mea s-a indreptat mai mult spre zona influentata de jazz. Cu George Baicea am avut o intalnire interesanta in aeroport, cand am vazut un vames solid venind tinta la mine si am crezut ca o sa am probleme. El mi-a spus insa, foarte emotionat, ca ma admira, ca si el canta la chitara si daca as putea sa-l ascult. L-am ascultat si i-am zis: "Vezi ca peste doua zile avem concert la lansarea discului lui Vali Sterian!". O alta surpriza placuta este si Cristian Soleanu, un saxofonist extrem de educat, de modern si de versatil, asa cum, de altfel, sunt toti din echipa, pentru ca este nevoie de o libertate mare de expresie. Muzica nu are granite si in functie de ce ai de spus, iti alegi mijloacele. Muzica mea nu mai este aceeasi ca acum 20 de ani - daca nu ar exista o schimbare, ar insemna ca au trecut pe langa mine degeaba anii astia. Experimentul este motorul unui artist si, chiar daca nu fac lucruri total opuse, caut mereu directii noi.
         - O schimbare se face simtita si in domeniul textelor, acolo unde ati renuntat la sarcasm, la implicarea in social si politic, preferand cantecele de dragoste...
        - Este o falsa impresie. Daca priviti aparitiile mele discografice din ultimii ani, veti constata ca exista o oarecare alternanta intre albumele cu tenta sociala, politica, si cele de dragoste. Sincer sa fiu, habar nu am cum va fi urmatorul. Deocamdata, am ales pe ultimele doua-trei discuri calea aceasta, pentru a lua pozitie in fata unui lucru grav, care se intampla la noi. Si anume, faptul ca muzica pe care ne-o pompeaza in urechi zi de zi cei de la radiouri si televiziuni, cei care hotarasc ce trebuie noi sa ascultam, este tot mai putin muzica, cantecele se afla de multe ori sub cel mai scazut nivel al decentei si esteticii, iar reprezentantii caselor de discuri, cei care decid "destinul" muzicii romanesti, n-au, de multe ori, nici o legatura cu acest domeniu. Ei bine, mie mi s-a parut normal sa-mi precizez pozitia prin muzica. Daca as avea acum texte politice, s-ar distrage atentia de la muzica, lumea ar fi mai interesata de ce-am zis, de un personaj sau de altul, iar eu vreau ca in urechi sa ramana acum acordurile muzicii. Pe "Muzica pentru divort", am incercat sa aduc un aer retro, sa redau atmosfera din cluburile de jazz, din perioada de aur a acestuia. Ideea acestui disc mi-a venit anul trecut, dupa o discutie cu doi prieteni stabiliti in strainatate, care imi spuneau, in gluma, ca ei canta la nunti, la botezuri, dar la divort inca nu i-a invitat nimeni sa cante. Le-am zis atunci: "Lasa, ca fac eu un disc cu muzica pentru divort" si am inceput sa strang cantece. Am gasit si o fotografie veche, de la sfarsitul secolului al XIX-lea, de la o nunta, caci divort fara nunta nu se poate.
 
 

La colindat

         - Muzica de pe noul disc este foarte veche, tihnita, ceea ce o face, daca nu ne gandim la versuri, tocmai buna de ascultat in aceasta perioada a Sarbatorilor.
         - Daca este o atmosfera buna in studio cand se repeta si se imprima piesele, aceasta ajunge la ascultatori. Pot sa va spun cu mana pe inima ca s-a cantat cu mare placere pentru acest disc. Domnul Aurel Mitran, impresarul meu, spune ca, punand cap la cap discurile oficiale si pe cele care nu au fost destinate comercializarii, aceasta este cea de-a 36-a aparitie discografica a mea, insa eu consider ca acest numar este mai putin important. Conteaza sa fac un lucru bun, de calitate si sa pot comunica cu cei care ma asculta, pentru ca muzica este in primul rand comunicare. Am avut norocul sa primesc de la Dumnezeu mai multe talente si imi place sa comunic cu oamenii in orice fel, fie ca este vorba de muzica, fie ca e vorba de desen sau de altceva.
         - Cum intampinati anul acesta Craciunul: stati acasa, la gura sobei, porniti la colindat?
         - De colindat, am colindat ani la rand, alaturi de Maria Ioana Mantulescu si de un mic grup de prieteni. Mergeam la usile rudelor si amicilor si le cantam. Imi amintesc ca odata ne-am aventurat in plina iarna, cu Trabantul, pana la Brasov, la parintii mei, sa-i colindam. Cand eram mic, nu colindam decat acasa si la bunici, printre cozonaci proaspeti si alte bunatati - mmm!, si acum le simt mirosul! Ne strangeam cu totii langa brad, parintii, bunicii mei, strabunica si era minunat. In copilarie, nu concepeam sa nu fiu acasa de Pasti si de Craciun. Si acum imi doresc foarte mult sa ajung de Sarbatori acasa, la Brasov, insa Craciunul este frumos, oriunde l-ai petrece, chiar si in tren, unde cred ca voi fi eu, pentru ca publicul din Timisoara si Arad isi doreste foarte mult sa ma asculte si, nu-i asa, nu-l pot refuza tocmai acum! Este si pentru mine o bucurie sa fiu alaturi de spectatori, asa cum o bucurie de Craciun mi-au facut deja cativa studenti ai Institutului Teologic, care mi-au cerut permisiunea sa inregistreze, pe albumul lor de Sarbatori, un cantec de-al meu.

IULIAN IGNAT

"Muzica de divort" uneste sufletele

 

S-o fi numit cantarea lui Alexandru Andries "Muzica de divort", dar lumea a plecat la sfarsitul concertului de luni seara tinandu-se de mana. Dupa ce, in prealabil, toata sala a cantat piese noi si piese de acum douazeci de ani. O ora si jumatate, Teatrul de Opereta "Ion Dacian" a fost spatiul in care s-au aflat laolalta prietenii vechi ai lui Andries si prietenii vechi ai muzicii sale. Daca, in 2000, Sala Mare a Teatrului National se umpluse pana la refuz cu fanii lui, anul acesta biletele s-au epuizat cu doua saptamani inaintea spectacolului. Luni seara, numai cei cu adevarat hotarati au putut asculta divortul, in varianta lui muzicala, si au ras impreuna cu atat de tonicul Andries. S-au aflat langa el, pe scena, colaboratorii fideli: George Baicea (chitara), Eugen Tegu (bass), Tuddy Zaharescu (tobe), Maria Ioana Mantulescu (voce), Cristian Soleanu (saxofon) si Mircea Tiberian (pian). A fost o intalnire calda si luminoasa, ca mai toate intamplarile al caror personaj principal este Alexandru Andries. Concertul de luni, 3 decembrie, s-a incheiat cu un "La multi ani" cantat de pe scena. Ceea ce va dorim si dumneavoastra, domnule Andries!

Diana POPESCU

 

Sursa: Adevarul Nr.3568 - 5 dec 2001

Concert Alexandru Andries pentru divortati si casatoriti

 

Asa cum ne-a obisnuit, Alexandru Andries pregateste un nou concert īn decembrie, prin care īsi va promova albumul recent aparut, "Muzica de divort", īnsa va cānta si piese vechi, binecunoscute publicului avizat. Īmpreuna cu ai sai colegi care l-au īnsotit cu folos si la īnregistrarile albumului, Andries va sustine la 3 decembrie, la Sala Teatrului de Opereta "Ion Dacian", un spectacol de vreo ora si jumatate. Interesant este ca titlul muzicii de divort nu a fost ideea autorului, ci a venit de la niste prieteni, Ghita si Misi, care au convenit ca e cazul sa fie chemati si la divorturi, nu numai la nunti si botezuri. Pe coperta CD-ului sau a casetei sunt facute specificarile conforme cu realitatea starii civile a fiecarui "truditor" la album si statutul muzical din cadrul trupei. Astfel, aflam ca vor fi pe scena la concertul din decembrie, alaturi de Andries cel "necasatorit, voce, chitara", urmatorii: Maria Ioana Mīntulescu, "casatorita, divortata, casatorita, voce"; Cristian Soleanu, "casatorit, saxofon"; Mircea Tiberian, "divortat, pian"; Eugen Tegu, "casatorit, bass" si Tudy Zaharescu, "divortat, tobe". Piese ca "Vocea ta", "Nimic anormal" si "Fiindca ea nu e aici" vor fi vedetele muzicale ale concertului, alaturi de cāntece mai de demult ale cantautorului. (A.M.)

Sursa: Jurnalul National 13 nov 2001

Desi nu este casatorit

Alexandru Andries cānta "Muzica de divort"

El a īnvatat de la prieteni ce īnseamna neplacutul moment

Joi, dupa orele pranzului, clubul Green Hours din Capitala a fost gazda lansarii unui nou album semnat Alexandru Andries. Evenimentul s-a petrecut intr-un cadru restrans si nu a beneficiat de participarea unui numar mare de vedete. Sa fie de vina, oare, titlul albumului, care i-a facut pe multi "artisti" contemporani sa-si priveasca chioras propria biografie?! Singurii care au semnat condica de prezenta au fost Nicu Alifantis si Zoltan Andras, vocalistul trupei Sarmalele Reci. Cu toate acestea, publicul, ziaristii si colegii de breasla s-au simtit ca acasa, ascultand muzica de divort.

Nonconformistul cantautor Alexandru Andries, necasatorit inca, s-a decis sa scoata pe piata un album de muzica de. divort. "Ideea acestui album a plecat de la o gluma a doi prieteni de-ai mei din Germania, care se plangeau ca sunt invitati sa cante la tot felul de evenimente, dar niciodata nu au fost invitati sa cante la divorturi", a afirmat autorul albumului. Chiar daca nu a trecut prin experienta unei casatorii, Alexandru Andries si-a facut temele si s-a documentat, tot de la prieteni, caci, vorba aceea: "Pentru ce sunt prietenii ?" A intrebat in dreapta si-n stanga cum sta treaba cu divortul si, dupa ce tolba a fost plina, Andries s-a pus pe treaba. Textele celor 14 piese de pe album sunt si ele adecvate temei albumului, surprinzand, in rime, cele mai des intalnite situatii din viata cuplurilor hotarate sa faca acest pas. Intrebat fiind daca a tras invataminte din cele aflate de la prietenii divortati, in stilul sau caracteristic, Andries a raspuns: "Dupa cum se stie, inca nu sunt casatorit!". Asa cum ne-am obisnuit, Andries isi surprinde publicul nu numai prin versurile pieselor, ci si prin imaginea aleasa pentru coperta acestui album: o poza de familie de la o. nunta. 
Chiar daca albumul este dedicat unui eveniment mai putin placut din viata cuplurilor, Alexandru Andries nu si-a propus ca acesta sa fie inceputul unui ciclu de cantece dedicate unor evenimente din viata omului. Adica nu vor mai exista alte cantece de botez, de nunta sau - Doamne fereste! - de moarte. Ceea ce va urma cu siguranta este realizarea unui videoclip pentru cea de-a doua piesa de pe album, intitulata "Ghinion". "In acest videoclip vor aparea numai barbati, si asta pentru ca in toate videoclipurile care se fac la noi apar de fiecare data cel putin doua-trei femei. Si alea prost imbracate", a afirmat Andries. Tot in acest videoclip va aparea si un actor de renume de la noi, dar al carui nume Andries a dorit sa il pastreze doar pentru el si pentru producatorii videoclipului.
Lansarea albumului va fi urmata, pe 3 decembrie, de un concert, traditionalul concert al lui Andries de Mos Niculae, ajuns la editia cu numarul sase. Spectacolul va avea loc la Teatrul National de Opereta "Ion Dacian" din Capitala, incepand cu ora 18.30. Biletele, al caror pret variaza intre 80.000 si 110.000 de lei, s-au pus deja in vanzare din prima zi a lui noiembrie la casa de bilete a Operetei. De data aceasta, concertul nu va mai fi urmat de lansarea pe piata a unei casete video a spectacolului, ceva de genul primeia, "Alexandru Andries pe viu". Motivele au fost expuse chiar de cantautor: "Piata de casete video din Romania nu este, inca, bine definita, iar realizarea unei astfel de casete ar insemna o pierdere financiara pentru producatori". In schimb, se va cauta o alta varianta: "Probabil ca vom contacta o televiziune pentru a inregistra si reda concertul mai tarziu".
Acestea fiind spuse, Alexandru Andries a tinut sa incheie, oficial, conferinta cu o urare: "Va multumesc ca ati venit si va urez. un divort placut!"

Cristina Ologeanu

 

Sursa: Cotidianul 3 nov 2001

Andries a lansat albumul "Muzica de divort"

 

Evenimentul a avut loc joi, la Green Hours.

Albumul, asa cum mćrturiseste cāntćretul, s-a nćscut dintr-o glumć: īn timpul īnregistrćrilor de la "Vreme rea", precedentul album, el a glumit cu prietenii sći spunānd cć, desi existć muzicć de nuntć, botez sau īnmormāntare, nimeni nu s-a gāndit pānć acum sć facć muzicć de divort.
Alexandru Andries a mćrturisit cć "a īnvćtat din greselile altora" si de aceea nu s-a cćsćtorit si astfel nu a avut parte de vreun divort.
Cu toate acestea, albumul nu se doreste a fi unul "tematic" īn care sć fie descris pe īndelete fenomenul divortului. "Muzicć de divort" contine 14 piese, iar piesa care va promova albumul se numeste "Ghinion". (S.S.E.)

 

Sursa: Jurnalul National  2 nov 2001

Muzica de divort - Un fel de "cuvānt īnainte"...

 

De cāte ori  ma asez īn fata paginii albe ca sa scriu despre un album proaspat pregatit de lansare, simt o usoara iritare care ma pisca de obraji si-mi rāde-n urechi:
" Cum e ?...Cum te simti?...Se lasa greu asteptate cuvintele?"
Face iritarea tumbe de bal mascat, cu o nedisimulata placere,
" Au trecut deja 5 (cinci!!!) minute,.."
Complicat, nu?!?
Sigur, o sa vreti-sunt convins-sa-mi puneti īntrebarea
" De ce "Muzica de divort" cānd nu sunteti nici macar casatorit?"
Ei bine, nu-mi puneti aceasta īntrebare, va raspund aici:
" Tocmai"...
(Bun raspuns, asa-i?)
Mai  bine recunoasteti  ca  e  un  titlu foarte bun,  pe o  idee care  nu-mi
apartine-eu doar am decis sa marsez pe aceasta idee-si ca albumul, asa cum o sa-l ascultati, e departe de a fi unul "tematic"...
Imi doresc sa va surprinda aceasta "Muzica de divort" si sa va simtiti macar la fel de bine cum ne-am simtit noi īn studio-o adevarata placere!!!
Au fost alaturi de mine Cristian Soleanu(saxofoane), Mircea Tiberian(pian),
Eugen Tegu(bass), Tudy Zaharescu(tobe) si Maria Ioana Māntulescu(voce).
A fost la  butoane (si  nu  numai!!!) Victor Pamfilov de la "Real Sound"
Studio-si totul a mers ca pe roate.
Sper sa se simta asta si la dumneavoastra acasa, cānd o sa auziti cele 14
cāntece "de divort".
Mai vreau sa va spun ca acest album a fost, īn primul rānd pentru noi, o
piatra de īncercare-trebuia sa fie altceva, sa sune altfel, sa fie cel putin interesant...dar asta,  ca īntotdeauna, o sa aflam  de la  voi daca  ne-a iesit!!!
...si īnca ceva: vocea aia sācāitoare de care va spuneam la īnceput a tacut
de tot, nu-i asa?

1 noiembrie 2001 Alexandru Andries

 

Sursa: A&A Records (mapa de presa) 1999












Document Info


Accesari: 3638
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )