INCIPIT-FINAL IN BASM
Constantele prozei romanesti - structura, compozitie, infrastructura narativa - ca premise aplicative de nastere a unei opere epice au fost abordate in chip diferit in functie de epoca si curentul integrator al autorului si operei. Astfel, Epoca Marilor Clasici se contureaza ca fiind o perioada de renastere literara, evidentiind aparitia ineditului in creatiile artistice. Daca perioada pasoptista, prin programul 'Introductie' din 'Dacia literara', editat de mentorul cultural al miscarii romantice romanesti, Mihail Kogalniceanu, a dat imbold scriitorilor sa se inspire din traditiile si folclorul poporului, abia societatii 'Junimea', datorita indrumatorului cultural Titu Maiorescu ii revine meritul de a fi depistat si promovat in literatura veritabile talente de extractie rurala. Elocvent este cazul lui Creanga: format in interiorul societatii "Junimea", a reusit sa ridice proza romaneasca din secolul al nouasprezecelea pe aceleasi culmi pe care Mihai Eminescu ridicase limba literara in poezie, valorificand si ridicand limba omului din popor la un nivel neegalat nici pana azi. Opera sa, in care se regasesc influentele realismului, desi este restransa numeric, cuprinde basme si povesti "Soacra cu trei nurori', "Capra cu trei iezi", "Punguta cu doi bani", "Povestea porcului", "Danila Prepeleac", "Povestea lui Harap-Alb", ce sunt o proiectare in fabulos a lumii taranesti, cateva povestiri "Mos Ion Roata", "Popa Duhu", "Povestea unui om lenes", ce 111f52b cuprind anecdote istorice si parabole despre conditia umana, nuvela "Mos Nechifor Cotcariul", in care se evoca siretenia si voluptatea populara, precum si volumul "Amintiri din Copilarie", in care lumea satului traditional este reconstruita cu umor si nostalgie.
Opera literara "Povestea lui Harap-Alb", publicata de Ion Creanga in revista "Convorbiri literare"in anul 1877 confirma ceea ce G. Calinescu a afirmat in "Estetica basmului" si anume ca acesta este un "gen vast, depasind cu mult romanul, fiind mitologie etica, stiinta si observatie morala'. Astfel, reprezentand o specie a genului epic cult, de cele mai multe ori in proza, "naratiune asumat fantastica"-G.Calinescu, in care sunt relatate intamplari neobisnuite, nesituate spatial sau temporal, puse pe seama unor personaje inzestrate de cele mai multe ori cu puteri supranaturale, care simbolizeaza fie binele, fie raul si din a caror confruntare invinge intotdeauna binele, aceasta opera literara se valideaza ca basm. Caracterul cult ii este atribuit datorita faptului ca beneficiaza de un autor consacrat.
Raportul dintre incipit si final reprezinta coloana vertebrala a universului fantastic, opus deci cotidianului, din "Povestea lui Harap-Alb", intreg scriptul narativ, atat la nivel rematic, cat si compozitional, fiind organizat pe baza acestui raport de interdependenta.
La nivel rematic, adica din punctul de vedere al structurii acestui basm cult, raportul dintre incipit si final valideaza simetria si circularitatea operei . Creanga respecta forma obligatorie a unui basm, discursul narativ fiind marcat la inceputul si finalul lui prin formulele initiale si finale care asigura trecerea din lumea reala, exterioara textului, in lumea fictionala, care este o lume fabuloasa in acest caz, reflectand intamplari si personaje fara corespondent in lumea reala, ce sunt exclusiv produsul imaginatiei si ce apartin supranaturalului. Formula initiala din "Povestea lui Harap-Alb", "Amu cica era odata intr-o tara un crai care avea trei feciori", are drept corespondent, in creatia populara, inceputul "A fost odata ca niciodata" si proiecteaza actiunea intr-un trecut indepartat, neprecizat, avand rolul de a-l introduce pe cititor intr-o lume miraculoasa in care totul este posibil, avertizand in acelasi timp cititorul asupra conventiilor specifice basmului si atragand atentia asupra neverosimilitatii faptelor. Cuvantul "cica" sugereaza ca naratorul n-a fost martor la evenimente si arunca asupra lor o umbra de indoiala, insa formula magica a fost rostita si nimic nu mai poate fi oprit. Formula mediana este menita sa mentina treaza atentia cititorului, "Dumnezeu sa ne tie ca cuvantul din poveste, inainte mult mai este", iar formula finala face trecerea de la creatie la realitatea cotidiana a fiecarui lector: "Si a tinut veselia ani intregi si acum mai tine inca; cine se duce acolo bea si mananca. Iar pe la noi, cine are bani, bea si mananca, iara cine nu, se uita si rabda", avand si valoare hiperbolica, potentand veselia finalului fericit care nu se sfarseste niciodata. Ea contine o constatare profund realista introdusa prin conjunctia adversativa "iar", marcand antiteza intre belsugul general al curtii imparatesti si divizarea pe clase sociale specifica realitatii, o realitate in care banul este stapanul absolut O alta trasatura specifica basmului este triplicarea,aceasta opera fiind construita in intregime pe principiul cifrei trei: trei fii de imparat, trei confruntari ale fiilor cu ursul, trei aparitii ale Spanului sau trei incercari la care acesta il supune pe Harap-Alb.
La nivel compozitional, raportul dintre incipit si final are valoare integratoare a diegezei, multiplele "functii" sau situatiile-tip descrise de V.I.Propp specifice basmului regasindu-se in orice naratiune de acest fel si implicit in "Povestea lui Harap-Alb" pe tot parcursul discursului narativ. Expozitiunea relateaza intamplari ce se petrec intr-un tinut indepartat peste mari si tari aparand intr-un timp si spatiu mitic, validandu-se astfel acea situatie initiala caracterizata prin armonie. Verde Imparat ii cere fratelui sau, craiul , sa-i trimita pe cel mai viteaz dintre fii sai, pentru a-i urma la tron, intrucat el avea numai fete .Apare aici sablonul imparatului fara feciori , lucru evidentiat prin antroponimul "Verde" care sugereaza neimplinirea. Craiul isi supune fii la proba pentru a vedea care merita sa plece la fratele sau. Dupa esecul fratilor mai mari , mezinul, care in conceptia lui Eliade " printr-o lege a compensatiei are parte de un destin imperial " , se hotaraste sa-si incerce norocul, la sfatul unei "babe garbovite de batranete ", care de fapt este Sfanta Duminica si ii cere tatalui sau armele si hainele cu care a fost el mire.
Ajutat de un cal nazdravan, el trece proba si porneste la drum. Intriga o constituie intalnirea cu Spanul care se ofera drept "sluga la drum" - aici fiind introdus sablonul metamorfozelor . Dupa incercarea Spanului de a-l omori pe fiul craiului , acesta din urma jura ca-i va fi sluga credinciosa, iar Spanul pretinde ca este nepotul imparatului, dandu-i si numele de "Harap-Alb", ce se valideaza aici ca un oximoron. In acest episod apare si motivul fantanii care este asociat celui al oglindirii deoarece mezinul are ocazia constientizarii ego-ului, a orgoliului de care a dat dovada neascultand sfaturile tatalui sau.
Desfasurarea actiunii incepe odata cu sosirea la palatul Imparatului Verde, actiune structurata in mai multe episoade inlantuite care se constituie in tot atatea probe la care este supus protagonistul. O prima proba este aducerea "salatilor foarte minunate" din gradina ursului, unde Harap-Alb este ajutat de calul sau nazdravan si de Sfanta Duminica, apoi aducerea "pielii cerbului cu cap cu tot, asa batute cu pietre scumpe, cum se gasesc"-proba in care este ajutat din nou de Sfanta Duminica. Cea mai importanta dintre probe este aducerea fetei Imparatului Ros, demers in care Harap-Alb primeste ajutorul mai multor personaje fabuloase: Gerila, Flamanzila, Setila, Ochila, Pasari-Lati-Lungila, regina furnicilor si regina albinelor. Dupa ce trece cu bine si de aceasta intamplare si ajunge la curtea Imparatului Verde, Harap-Alb este omorat de catre Span cand fata Imparatului Ros refuza sa-l accepte. Fata il invie, aparand aici motivul mortii si al invierii urmate implicit de o schimbare a identitatii spirituale deoarece moare Harap-Alb sluga, neofilul si invie fiul de imparat cu experienta parcurgerii unui drum initiatic si e acum demn sa ocupe tronul imparatiei. Deznodamantul consta in triumful valorilor binelui asupra raului si in nunta celor doi tineri, care este vazuta ca o hierogamie, la care sunt prezente toate personajele, finalul basmului prilejuind restabilirea echilibrului. Uciderea eroului este ultima treapta a initierii, Harap-Alb renaste fiind astfel absolvit de juramantul facut Spanului si capabil de a-si intemeia si a conduce o imparatie si o familie.
Tot la nivel compozitional, raportul dintre incpit si final contureaza esenta basmului, cristalizand atat povestea propriu-zisa cat si personajele antrenate in diegeza. Privit ca instanta narativa,"pesonna" sau "masca", fiul cel mic al craiului care primeste ulterior numele de Harap-Alb,este personaj principal al acestei opere,fiind totodata si central sau functional,datorita importantei pe care o are in traducerea mesajului operei si protagonist,deoarece sustine dominant diegeza. De asemenea,din punctul de vedere al incadrarii estetice,Harap-Alb este un personaj pozitiv, eponim, numele lui aparand in titlul operei, real,"rotund"- E.M.Forest, "tridimensional'- Wayne C. Booth, deoarece evolueaza pe parcursul diegezei, devenind, in urma calatoriei intreprinse, pregatit pentru a fi conducatorul unui regat, dar si al unei familii.Numele sau reprezinta un oximoron,deoarece "harap" are sensul de rob negru. Ca referent uman sau ca "persoana",mezinul beneficiaza de un portret fizic indirect schitat realizat pe baza caracterizarii directe din afirmatia naratorului ca fata imparatului Ros fura cu ochii pe Harap-Alb si de un portret moral,numit si etopee,conturat cu ajutorul caracterizarii directe,din discursul naratorului, al calului si al Sfintei Duminici si mai ales cu ajutorul caracterizarii indirecte din gandurile,vorbele si faptele sale.
Harap-Alb intruchipeaza inalte principii morale cultivate de aproape orice basm,precum adevarul,curajul, onestitatea, cinstea si prietenia, asemuindu-se cu fetii-frumosi din basmele populare,dar ramanand totodata in zona umanului, deoarece,desi are insusirea miraculoasa de a intelege graiul animalelor si al insectelor,el reprezinta un fecior din Humulesti prietenos, cuminte si ascultator. Inca din primele secvente ale operei,este evidentiata,prin caracterizarea indirecta milostenia si generozitatea sa, miluind cersetoarea. Insa,desi el isi dovedeste curajul,cand il infrunta pe tatal sau, deghizat in urs si cand implineste toate poruncile spanului,harnicia si destoinicia,curatind armele si facand un stup pentru albine, Harap-Alb nu are numai calitati, ci si defecte.O parte dintre ele ar fi faptul ca judeca dupa aparente, persista in greseala si este subiectiv si impulsiv,lovind de trei ori calul care venea sa manance jaratic deoarece il considera prea slab si nedemn de el. De asemena, el nu asculta sfatul tatalui sau de a se feri de span, fiind deosebit de naiv si dand dovada de un narcisism inconstient si de un orgoliu exacerbat,cazand in capcana spanului. Dar, in urma incalcarii interdictiei, el isi constientizeaza greseala comisa si isi da seama ca tot ceea ce va urma sa faca de acum inainte,va trebui sa respecte preceptele morale primite de la tatal sau. O alta calitate a personajului si anume loialitatea, credinta fata de cuvantul dat este demonstrata de craii si imparatii care incearca sa-l ispiteasca pe Harap-Alb cu mana fetei lor si jumatate din imparatie pentru ca el sa le dea pielea Cerbului fermecat. Astfel,fiul cel mic al craiului reprezinta tipul omului cinstit, onest si loial,dar se afla si in postura neofitului, deoarece raportat la acest personaj, basmul devine un "bildungsroman" ,prezentandu-i evolutiv.
Se observa prezenta in aceasta opera si a altor personaje fabuloase specifice basmului, atat pozitive fratii,craiul,imparatul Verde,calul-nazdravan, Sfanta Duminica si personaje supradimensionate hiperbolic:Ochila, Gerila, Setila, Flamanzila, Pasari-Lati-Lungila, fata imparatului Ros, cat si negative: Spanul, care este si antagonist si imparatul Ros. De asemenea, calul nazdravan si Sfanta Duminica se afla in postura de mistagogi,simbolizand si sintetizand intelepciunea omului din popor.
La nivel lexical, Creanga foloseste inca din incipit limba populara, impregnate de termini regionali, arhaici, cu rolul de a spori autenticitatea operei, prin ele realizandu-se motivarea estetica a discursului narativ.
Prezenta verbelor la prezentul dramatic si la imperfect, care dau tonul unei sfatosenii, "era", "nu cunostea", "nu se putea", "iese", "intampina", a interjectiilor: "halal", "hei", "mai", "ia" ,"hai", a regionalismelor si a expresiilor populare: "n-ai cui banui", "a se chiuchiului" recreeaza limba taraneasca a spatiului moldovenesc si o transforma in marca a stilului lui Creanga. Pentru a mari forta de persuasiune a unei constatari, naratorul apeleaza la invocarea unei autoritati in materie prin sintagmele: "vorba ceea", "toate ca toate", "vorba unei babe" urmate de un element de paremidogie populara "Lac de-ar fi,broaste sunt destule ". De asemenea, alte elemente ale oralitatii sunt expresiile onomatopeice: "Si pornesc ei,teleap-teleap", "dansa zbrr!pe varful unui munte", tabuizarea: "sa va impinga mititelul".Umorul este prezent de-a lungul operei literare si consta in exprimarea poznasa, mucalita "Tare-mi esti drag!Te-as vari in san dar nu incapi de urechi", comicul numelor: Ochila, Setila, Flamanzila, Gerila, diminutivele cu valoare augmentativa :"buzisoare", "bautulica".
Se observa de asemenea detasarea totala a naratorul fata de evenimentele prezentate, validandu-se astfel anumite structuri narative datorita acestui tip de incipit : tiparul narativ auctorial, deoarece naratorul cunoaste deznodamantul, perspectiva narativa heterodiegetica, povestindu-se la persoana a treia, focalizarea neutra-zero deoarece naratorul stie mai mult decat personajul, perspectiva devenind panoramica doar in cazul prezentarii celor cinci personaje fantastice, raportul timp diegetic-timpul povestirii este de simultaneitate, deoarece naratorul creeaza impresia ca povesteste pe masura ce se deruleaza actiunea. In general,in aceasta creatie epica,naratorul este omniscient si neexprimat,dar pentru a intretine tensiunea epica, el apeleaza la diverse jocuri si artificii,devenind tradat si necreditabil cand ii creeaza cititorului impresia ca nu stie ce se va intampla "Mai stii cum vine vremea?".
Intersectand inceputul si sfarsitul, uratul si frumosul, comicul si un strop de dramatism, basmul devine o creatie artistica elocventa prin comportamentul naratorului, Vasile Lovinescu afirmand ca "In treacat, atragem atentia asupra expresiei <<a depana firul povestii>>, care asimileaza basmul cu o panza a Penelopei, identical cu valul Mayei, ceea ce face din povestas un Mare architect, cu atribute demiurgice". Raportul incipit-final este transformat in insusi basmul in sine, cuprinsul fiind, intr-o anumita masura, apanajul starii de nerabdare conferita de sfarsitul operei, de acel: 'totul e bine cand se termina cu bine', specific shakesperian.
|
