SARA PE DEAL
Poemul se incadreaza īn prima etapa a poeziei de iubire si de natura. A fost publicata īn 1885 īn revista "Convorbiri literare". O varianta dateaza din 1871 iar alta din 1872, se pot regasi fragmente din "Sara pe deal" īn romanul "Geniu pustiu" si nuvela "La curtea cuconului Vasile Creanga".
"Sara pe deal" nu este nici pastel nici idila ci este un poem eminescian specific īn care temele naturii si iubirii fuzioneaza, si īn care se creaza imaginea paradisul adolescentilor īn care aspiratia spre iubire este pura, poetul crezīnd īn idealurile iubirii.
Compozitia se realizeaza prin alternarea a doua planuri: spatiul natural si cel sufletesc. Spatiul natural este larg dimensionat, un spatiu īn care pluteste melancolic cu jale cīntul buciumului ca un ecou a starii sufletesti a poetului īndragostit. Elementele de peisaj constituite de imagini auditive si vizuale unele intensitati abia perceptive redau tacerea necuprinsului de la satul din vale pīna la turmele care urca dealul si apoi pīna la bolta senina a cerului, pīna la infinit unde stelele se nasc spre bolta senina, īn momentul īnserarii si a intrarii īn noapte.
Īnca din primul vers se observa o contopire a spatiului natural cu cel sufletesc sugerat de sunetul melancolic al buciumului pe fondul unui ritm metric original alcatuit din 12 silabe.
Īn al doilea vers contopirea spatiului poetic cu cel sufletesc este amplificata prin adaugarea aliteratiei precum si de imaginea creata īn care se īmpletesc elemente terestre cu cele cosmice" turmele-l urc, stelele scapara īn cale".
Īn versul 3 elementul sonor este prezent prin prelungirea aliteratiei "se" dar si prin imaginea murmurului dulce al apei īn fīntīne. Remarcam splendida personifcare "apele plīng clar izvorīnd din fīntīne" este imaginea primordiala a izvorului. Tacerea necuprinsului creata prin armonie muzicala e o tacere care este perceputa cu sufletul.
Īn al patrulea vers apare imaginea copacului sacru al iubirii "salcīmul" devenit loc protector al īntīlnirii celor doi unde iubita toropita de dragoste asteapta acest moment "ochii tai mari cauta-n frunza cea rara". Īncepīnd cu strofa a doua tabloul de natura devine evocator infatisīnd miscarea lenta a lunii pe cer "sfīnta si clara", nourii īntr-o scurgere halucinanta proiecteaza casele parca īn luna, oamenii cu coasa īn spinare se īntorc de la cīmp, cumpenele fīntīnilor scīrtīie īn vīnt, nici unul din aceste detalii nu individualizeaza tabloul dar nici nu se poate spune ca tabloul este abstract.
Aceste detalii zugravesc imagini eterne asa cum l-a cunoscut poetul īn Ipotestiul cu turme, cu deal si vale īn care murmura fluierele, culorile ce domina peisajul sīnt astompate, lipsesc caci lumina este putina domina jocul de umbra si lumina. Sunetele sīnt estompate dar melodioase. Muzicalitatea se realizeaza prin prezenta buciumului, a scīrtīitului domol al cumpenelor, a murmurilor fluierelor, a sunetelor ritmice de toaca culminīnd cu glasul clopotului ceea ce creaza o vibratie ampla "Clopot vechi umple de glasul lui sara".
Spatiul natural s-a dizolvat total si este īnlocuit de spatiul sufletesc "Sufletul meu arde-n iubire ca para"; acest vers face trecerea la momentul urmator, sentimentul sufletesc este abia schitat prin nerabdare dar izbucneste īn finalul poeziei unde poetul creaza visul de iubire, imaginea pura a iubirii īn care apare perechea sub salcīm unde ore īntregi īsi va sopti vorbe de iubire si īsi va face gestul culminant ce face iubirea pura.
"Ne-om razima capetele unul de altul"; versifica sarutul, īn final intervine usor retorica īntrebare "Astfel de noapte bogata cine pe ea n-ar da viata lui toata" poetul exprima ideea ca este gata sa-si dea viata pentru acest gest de suprema puritate a iubirii.
Chipul iubitei este imaterial abia definit fiind un simbol al iubirii īnsusi. Este o iubita ideala spre a carei iubire aspira poetul īn versurile "sub un salcīm draga ma astepti tu pe mine", "Pieptul de dor, fruntea de gīnduri ti-e plina" simbolizeaza acea pasionata si gingasa plenitudine a iubirii.
|
