PROBLEMA MATERIALULUI

PROBLEMA MATERIALULUI

Incercīnd sa rezolvam problema importantei materia­lului pentru obiectul estetic, trebuie sa īntelegem mate­rialul īn definitia lui stiintifica absolut exacta, fara a-l īncarca cu nici un fel de elemente straine acestei defi­nitii. Ambiguitatea privind materialul se īntīlneste ade­sea īn estetica cuvīntului, cuvīntul avīnd nenumarate īn­telesuri, chiar si acela din sintagma "la īnceput a fost cuvīntul". Metafizica cuvīntului - e drept, īn formele ei cele mai subtile - este īntīlnita foarte adesea īn stu­diile de poetica ale poetilor īnsisi (īn literatura rusa, V. Ivanov, A. Belīi, K. Balmont). Poetul afla cuvīntul gata estetizat, dar considera elementul estetic ca apartinīnd esentei cuvīntului īnsusi si prin aceasta īl transforma īntr-o entitate mitica ori metafizica.

Atribuind cuvīntului tot ceea ce e propriu culturii, adica toate semnificatiile culturale - cognitive, etice si estetice -, foarte lesne se ajunge la concluzia ca īn ge­neral īn cultura nu exista nimic īn afara de cuvīnt, ca īntreaga cultura nu este altceva decīt un fenomen de limba, ca savantul si poetul au de a face īn egala ma­sura numai cu cuvīntul. Dar, dizolvīnd logica si estetica sau chiar numai poetica īn lingvistica, distrugem atīt spe­cificul logicului si al esteticului, cīt si, īn egala masura,

al lingvisticului.

īntelegerea importantei cuvīntului pentru cunoastere, pentru creatia artistica si, īn special, pentru poezie - ceea ce ne intereseaza aici īntīi de toate - nu este posibila decīt īntelegīnd natura lui pur lingvistica, verbala, cu totul independent de sarcinile cunoasterii, ale creatiei artistice, ale cultului religios etc., īn serviciul carora se afla acest cuvīnt. Desigur, lingvistica nu ramīne indife­renta fata de caracteristici 838b122i le limbajului stiintific, artis­tic, de cult, dar pentru ea acestea sīnt particularitati pur

O l PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

lingvistice ale limbajului īnsusi : pentru a īntelege im­portanta lor īn arta, stiinta si religie, lingvistica nu se poate lipsi de indicatiile directoare ale esteticii, teoriei cunoasterii si ale altor discipline filosofice, la fel cum psi­hologia cunoasterii trebuie sa se sprijine pe logica si gno­seologie, iar psihologia creatiei artistice pe estetica.

Lingvistica este stiinta doar īn masura īn care īs: sta-pīneste obiectul sau -. limba. Limbajul lingvisticii este determinat de gīndirea pur lingvistica. Un enunt concret, unic, este totdeauna dat īntr-un context cultural axiolo-gico-semantic : stiintific, artistic, politic etc" sau īn con­textul unei situatii de viata unice, particulare. Numai īn aceste contexte enuntul izolat este viu si īnteles : ade­varat sau fals, frumos sau urīt, sincer sau perfid, des­chis, cinic, autoritar etc. Enunturi neutre nu exista si nu pot sa existe. Lingvistica nu vede īn ele decīt un fe­nomen de limba si le raporteaza doar la unitatea limbii, dar cītusi de putin la unitatea unui concept, a practicii de viata, a istoriei, a caracterului unui individ etc.

Oricare ar fi importanta unui enunt istoric pentru stiinta, pentru politica, īn sfera vietii particulare a unui individ, pentru lingvistica acesta nu īnseamna o muta­tie īn sfera sensului, un punct de vedere nou asupra lu­mii, o forma artistica noua, o crima ori o fapta morala, pentru ea acesta este doar un fenomen de limba, even­tual o noua constructie lingvistica. Iar sensul cuvīntului, semnificatia lui materiala constituie pentru ea doar un aspect al cuvīntului īn determinarea lui lingvistica, scos īn mod legitim din contextul cultural semantic si valo­ric īn care cuvīntul era integrat īn realitate.

Numai izolīnd si eliberīnd aspectul pur lingvistic al cuvīntului si creīnd o noua unitate lingvistica sl subdi­viziunile ei concrete, lingvistica intra, din punct de ve­dere metodic, īn posesia obiectului sau - - limba, indi­ferenta fata de valorile extralingvistice (sau, daca do-i'iti, creeaza o valoare noua, pur līngvistieas la care rapor­teaza orice enunt).

Numai eliberīndu-se īn mod consecvent de tendinta metafizica (substantializarea si obiectualizarea reala a

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI / 8ī

cuvīntului), de logism, psihologism, estetism, lingvistica īsi croieste drum spre obiectul sau, īl fundamenteaza din punct de vedere metodic si prin aceasta devine, pen­tru prima oara, stiinta.

Lingvistica nu a izbutit īn toate ramurile ei, īn mod' egal, sa intre, din punct de vedere metodic, īn stapīnirea obiectului sau : cu greu de-abia īncepe acest proces īn sintaxa ; deocamdata s-a facut foarte putin īn domeniul semasiologiei ; īnca nu a fost deloc studiat domeniul care trebuie sa se ocupe de marile ansambluri verbale : lun­gile enunturi de viata curenta, dialogul, discursul, tra­tatul, romanul etc., fiindca si aceste enunturi pot si tre­buie sa fie definite si studiate din punct de vedere pur lingvistic, ca fenomene de limba. Cercetarea acestor fe­nomene īn vechile retorici, precum si īn varianta lor con­temporana, poetica, nu poate fi recunoscuta ca stiinti­fica din pricina confuziei (de care am vorbit) a punctu­lui de vedere lingvistic cu alte puncte de vedere com­plet straine lui - - logic, psihologic, estetic. Sintaxa ma­rilor ansambluri verbale (sau compozitia ca ramura a lingvisticii, spre deosebire de compozitia care are īn ve­dere un scop artistic ori stiintific) īsi asteapta īnca fun­damentarea : pīna acum lingvistica n-a avansat, clin punct de vedere stiintific, mai departe de fraza ; acesta este cel mai amplu fenomen de limba studiat stiintific din punct de vedere lingvistic. Se creeaza impresia ca lim­bajul lingvistic pur din punct de vedere metodic se opreste brusc si de aici īncepe stiinta, poezia etc. Totusi analiza pur lingvistica poate fi continuata si mai departe, oricīt ar fi de greu si chiar īn ciuda ispitei de a intro­duce aici puncte de vedere straine lingvisticii.

Numai cīnd īsi va stapīni pe deplin obiectul si cu toata puritatea metodica, lingvistica va putea sa lucreze productiv si pentru estetica creatiei literare, folosinclu-se, la rīndul ei, fara teama, de serviciile acesteia ; pīna atunci "limbajul poetic", "imaginea", "conceptul", "judecata^l- si alti termeni sīnt pentru ea o ispita si un mare pericol;. si nu fara temei ea se teme de acesti termeni : prea multa.

,.32 / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI / 83'-

vreme ei au tulburat si continua īnca sa tulbure puritatea .metodei acestei stiinte.

Care este importanta limbajului, īnteles strict lingvis­tic, pentru obiectul estetic al poeziei ? Nu este vorba de trasaturile lingvistice ale limbajului poetic, cum īnclina .uneori unii sa interpreteze aceasta problema, ci de impor­tanta limbajului lingvistic īn ansamblul lui ca material pentru poezie, iar aceasta problema are un caracter pur -estetic.

Pentru poezie, ca si pentru cunoastere si pentru actul etic si obiectivarea lui pe plan juridic, de stat ctc., lim­bajul nu reprezinta decīt un element tehnic ; īn aceasta .consta analogia deplina īntre importanta limbajului pen­tru poezie si importanta naturii, obiect al stiintelor na­turale, ca material (dar nu continut) pentru artele plas­tice : spatiul fizico-matematic, masa, sunetul acusticii etc.

Din punct de vedere tehnic, poezia foloseste limbajul lingvistic īntr-un chip cu totul deosebit : poezia are ne­voie de limbaj īn īntregimea lui, multilateral si īn toate .elementele sale, poezia nu ramīne indiferenta fata de nici o nuanta a cuvīntului lingvistic.

In afara de poezie, nici unul dintre domeniile culturii .nu are nevoie de limbaj īn totalitatea lui. Cunoasterea nu .are cītusi de putin trebuinta de specificul complex al as­pectului sonor al cuvīntului īn latura lui calitativa si can­titativa, de varietatea intonatiilor posibile, dupa cum nu are nevoie nici de a simti miscarea organelor de articu­lare etc. Acelasi lucru trebuie spus si despre alte domenii .ale creatiei culturale ; nici unul nu se poate lipsi de lim­baj, dar iau din el foarte putin.

Numai īn poezie limbajul īsi dezvaluie toate posibili­tatile, fiindca aici cerintele fata de el sīnt maxime : toate aspectele lui sīnt intensificate la culme, ajungīrvd la li­mita extrema ; poezia stoarce, daca putem spune astfel, toate sucurile din limbaj, care aici se īntrece pe sine.

Cu toate ca este atīt de exigenta fata de limbaj, poe­zia īl depaseste ca limbaj, ca obiect lingvistic. Poezia nu -constituie o exceptie de la principiul comun pentru toate

artele : creatia artistica, definita prin raportare la mate­rial, constituie depasirea acestuia.

Limbajul, īn determinarea sa lingvistica, nu intra īn obiectul estetic al artei literare.

Acest lucru se petrece īn toate artele : natura extra-estetica a materialului (spre deosebire de continut) nu intra īn obiectul estetic : nu intra nici spatiul fizico-ma­tematic, nici liniile si figurile geometrice, nici miscarea-dinamicii, nici sunetul acusticii etc. Cu ele au de a face artistul-mester si stiinta estetica, dar nu are de a face contemplarea estetica primara. Aceste doua momente tre­buie deosebite strict : īn procesul lucrului, artistul este obligat sa aiba de a face cu elementul fizic, cu cel ma­tematic si cu cel lingvistic, esteticianul - cu fizica, cu* matematica si cu lingvistica, dar toata aceasta uriasa lu­crare tehnica, īnfaptuita de artist si studiata de estetica, fara de care n-ar exista opere de arta, nu intra īn obiec­tul estetic, creat de contemplarea artistica, cu alte cu­vinte, īn existenta estetica propriu-zisa, īn finalitatea ul­tima a creatiei : toate acestea sīnt date la o parte īn mo­mentul receptarii artistice, asa cum sīnt īnlaturate sche­lele cīnd cladirea este terminata ¹.

Pentru evitarea confuziilor, vom da aici definitia exac­ta a tehnicii īn arta : numim element tehnic īn arta tot ceea ce este absolut indispensabil pentru crearea operei de arta īn determinarea ei fizica ori lingvistica (aici se raporteaza si structura operei de arta finite, luata ca obi­ect), dar care nu intra īn mod direct īn obiectul estetic, nu constituie o componenta a ansamblului artistic; as­pectele tehnice sīnt factori ai impresiei artistice, dar nu componente cu semnificatie estetica ale continutului aces­tei impresii, adica ale obiectului estetic.

Trebuie oare sa percepem cuvīntul, īn obiectul artis­tic, drept cuvīnt īn determinarea lui lingvistica ? Tre-

Desigur, de aici nu rezulta ca obiectul estetic exista un­deva si cumva "de-a gata", īnainte de crearea operei si inde­pendent de ea. O asemenea ipoteza ar fi total absurda.

34 l PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

buie oare sa percepem forma morfologica a cuvīntului anume ca morfologica, sintactica, seria semantica drept semantica ? Trebuie oare sa receptam ansamblul poetic. īn contemplarea artistica, drept un ansamblu verbal si nu ca pe un ansamblu finit al unui eveniment, al unei aspiratii, al unei tensiuni interioare etc. ?

Evident, analiza lingvistica va descoperi cuvinte, pro­pozitii etc. ; o analiza fizica ar descoperi hīrtia. cerneala tipografica de o anumita compozitie chimica, sau undele sonore īn determinarea lor fizica ; fiziologul ar gasi pro­cesele corespunzatoare īn organele de perceptie si īn cen­trii nervosi ; psihologul ar afla emotiile corespunzatoare, .senzatiile auditive, reprezentarile vizuale etc. Toate aceste rationamente stiintifice ale specialistilor, mai cu seama cele ale lingvistului (īntr-o masura mult mai mica -- ra­tionamentele psihologului), sīnt necesare esteticianului īn activitatea lui de studiere a structurii operei īn determi­narea ei extraestetica. Dar pentru estetician, ca si pen­tru orice contemplator de arta, este limpede ca toate aceste elemente nu intra īn obiectul estetic, īn acel obi­ect la care se refera aprecierea noastra estetica nemijlo­cita (minunat, profund etc.). Toate aceste elemente nu se īnregistreaza si nu se definesc decīt prin rationamentul stiintific explicativ secundar al esteticianului.

Daca am īncerca sa determinam structura obiectului «estetic al poeziei lui Puskin Amintire :

Cīnd zgomotoasa zi se stinge pentru

Cei muritori si-a noptii umbra

īncet se lasa peste-ale orasului largi uliti amutite...

s.a.m.d. - am spune ca īn componenta ei intra : si ora­sul, si noaptea, si amintirile, si parerea de rau etc. Cu -aceste valori are de a face īn mod nemijlocit activitatea noastra artistica, asupra lor este orientata intentia este­tica a spiritului nostru : evenimentul etic al amintirii si al regretului si-a gasit realizarea īntr-o forma estetica si finalizarea īn aceasta opera (de realizarea īn forma ar­tistica tine si momentul izolarii si al fictiunii, adica al

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI . 85

realitatii incomplete), dar nicidecum cuvintele, fonemele, morfemele, propozitiile si seriile semantice ; ele se afla īn afara perceptiei estetice, adica īn afara obiectului ar­tistic, si sīnt necesare doar unei judecati stiintifice se­cundare a esteticii, īntrucīt apare īntrebarea : cum si prin ce elemente ale structurii extraestetice a operei exteri­oare este conditionat continutul receptarii artistice ?

Estetica trebuie sa defineasca componenta imanenta a continutului contemplarii artistice-īn puritatea ei este­tica, adica obiectul estetic, pentru rezolvarea problemei privind importanta pe care o are pentru acesta materia­lul si organizarea lui īntr-o opera exterioara ; astfel, ine­vitabil, estetica trebuie sa stabileasca, īn ceea ce priveste poezia, ca limbajul īn determinarea lui lingvistica nu intra īnlauntrul obiectului estetic, ramīne īn afara aces­tuia, iar obiectul estetic īnsusi este alcatuit din continutul realizat īntr-o forma artistica (sau din forma artistica ma-terializīnd un continut).

Munca uriasa a artistului asupra cuvīntului are ca scop final depasirea acestuia, fiindca obiectul estetic se constituie la frontierele cuvintelor, la frontierele limba­jului ca atare. Dar aceasta depasire a materialului are un caracter pur imanent : artistul se elibereaza de limbaj īn determinarea lui lingvistica nu prin negare, ci prin desavīrsirea lui imanenta : artistul, īntr-un fel, īnvinge limbajul chiar cu propria lui arma lingvistica, obliga lim­bajul, perfectionīndu-l din punct de vedere lingvistic, sa

se autodepaseasca.

Aceasta depasire imanenta a limbajului īn poezie se deosebeste net de depasirea lui pur negativa" īn domeniul cunoasterii : algebrizarea, folosirea unor semne conven­tionale īn locul cuvīntului, abrevierile etc.

Depasirea imanenta īnseamna definirea formaZa a ati­tudinii fata de material nu numai īn poezie, ci si īn toate

celelalte arte.

Estetica creatiei literare nu trebuie sa sara peste lim­bajul lingvistic, ci sa se foloseasca de īntreaga lucrare a lingvisticii pentru a īntelege tehnica creatiei poetice, por-

jjg / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

nind de la īntelegerea justa a locului materialului īn creatia artistica, pe de o parte, si a specificului obiectului .estetic, pe de alta parte.

Obiectul estetic īn calitate de continut si arhitectonica .a viziunii artistice (dupa cum am aratat), este o forma­tie existentiala cu totul noua, care nu tine de stiintele naturii, desigur nici de psihologie si nici de lingvistica : aceasta este o existenta estetica originala ce apare la fron­tierele operei prin depasirea determinarii ei material-con-.crete, extraestetice.

Cuvintele īn opera poetica se organizeaza, pe de o .parte, īn ansamblul propozitiei, al perioadei, al capito­lului, al actului etc., iar pe de alta parte creeaza ansam­blul īnfatisarii eroului, al caracterului lui, al situatiei, al ambiantei, al faptei etc. si, īn sfīrsit, ansamblul reali­zat īn forma estetica si finalizat al evenimentului etic de viata, īncetīnd odata cu aceasta de a mai fi cuvinte, pro­pozitii, rīnd, capitol etc. : procesul realizarii obiectului es­tetic, adica al realizarii finalitatii artistice īn esenta ei, .este un proces de transformare consecventa a ansamblu­lui verbal, īnteles din punct de vedere lingvistic si com­pozitional, īn ansamblul arhitectonic al evenimentului fi­nalizat estetic ; bineīnteles, toate relatiile si interactiu­nile verbale de ordin lingvistic si compozitional se trans­forma īn relatii arhitectonice, evenimentiale, extraver-

bale.

Nu intentionam sa studiem aici īn amanunt obiectul .estetic si arhitectonica lui ; ne vom referi pe scurt la acele confuzii care au aparut pe terenul poeticii ruse con­temporane īn legatura cu teoria imaginii si care au un raport esential cu teoria obiectului estetic.

"Imaginea", asa cum apare īn estetica lui Potebnea. ni se pare putin acceptabila, ca urmare a faptului ca este asociata cu multe lucruri de prisos si inexacte, si, īn ciuda unei vechi si foarte venerabile traditii a imaginii, poeti­cii nu i-ar strica sa se desparta de ea ; dar critica imagi­nii, ca element de baza al creatiei poetice, propusa de unii formalisti si dezvoltata deosebit di clar de V. M. Jirmunski, ne pare īntru totul gresita din punct de ve-

PROBLEMA

CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI /

dere metodologic, īn schimb foarte caracteristica pentru poetica rusa contemporana.

Importanta imaginii este negata aici pe terr-eiul ca īn procesul receptarii artistice a operei poetice noi nu avem reprezentari vizuale clare ale obiectelor despre care este vorba īn opera, ci doar crīmpeie labile, īntīmplatoare si subiective ale reprezentarilor vizuale, din care, desigur, este absolut imposibil a se construi obiectul estetic. Prin urmare, imagini precise nu apar si, īn principiu, nici nu pot aparea. De pilda, cum trebuie sa ne reprezentam "orasul" din poezia lui Puskin citata mai sus ? Ca un oras strain sau rusesc ? Mare sau mic ? Ca Moscova sau ca Petersburgul ? Acest lucru este lasat īn voia fiecaruia. Opera nu ne ofera nici un fel de indiciu necesar pentru faurirea unei reprezentari vizuale concrete, singulare a acestui oras. Dar daca astfel stau lucrurile, atunci artis­tul, īn general, nu are de a face cu obiectul, ci doar cu cuvāntul, īn cazul dat cu cuvīntul "oras" si nimic mai

mit.

Artistul are de a face numai cu cuvinte, fiindca nu­mai ele sīnt ceva determinat si incontestabil prezent īn

opera.

Un asemenea rationament este foarte caracteristic pentru estetica materiala, aflata īnca sub influenta psi­hologiei. In primul rīnd, trebuie notat ca acelasi ratio­nament ar putea fi aplicat si īn domeniul teoriei cunoas­terii (ceea ce nu o data s-a si facut) : si savantul are de a face numai cu cuvīntul, iar nu cu obiectul si nici cu conceptul, caci se poate dovedi fara greutate, prin proce­dee analoge, ca īn psihicul savantului nu exista nici un fel de concepte, ci doar formatii subiective, īntīmplatoare, labile si crīmpeie de reprezentari. Aici se reīnvie nici mai mult nici mai putin decīt vechiul nominalism psiho­logic aplicat la creatia artistica. Dar se poate demonstra la fel de convingator ca nici cuvinte īn determinarea lor lingvistica nu exista īn psihicul artistului si al savantu­lui, si mai mult, īn psihic nu exista nimic, īn afara de formatii psihice care, ca atare, sīnt subiective si, din

;SS / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

punctul de vedere al oricarui domeniu semantic (cogni­tiv, etic, estetic), sīnt la fel de īntāmplatoare si neadec­vate. Prin psihic trebuie sa se īnteleaga doar psihicul -obiect al stiintei empirice care este psihologia, fundamen­tat metodologic exclusiv de ea si guvernat de legi pur psihologice.

Dar īn ciuda faptului ca īn psihic totul e numai psi­hologic si ca este cu desavīrsire imposibil sa traiesti clin punct de vedere psihic natura, elementul chimic, triun­ghiul etc., exista stiinte obiective unde avem de a face si cu natura, si cu elementul chimic, si cu triunghiul, unde gīndirea stiintifica are de a face cu aceste obiecte, .este orientata asupra lor si stabileste legaturi īntre ele. si poetul, īn exemplul nostru, are de a face cu orasul. <;u amintirea, cu regretul, cu trecutul si viitorul ca va­lori etico-estetice, si pe deasupra are de a face īn mod responsabil din punct de vedere estetic, desi īn sufletul lui nu exista nici un fel de valori, ci numai trairi psihice. Astfel, elementele componente ale obiectului estetic al operei date sīnt : "ale orasului largi uliti", "a noptii um­bra", "caierul amintirilor" etc., dar nu reprezentarile vi­zuale, nici trairile psihice īn general si nici cuvintele. In plus, artistul (ca si contemplatorul) are de a face tocmai .cu "orasul" : nuanta, exprimata de forma slavoneasca a cuvīntului (grad), este raportata la valoarea etico-este-tica a orasului, atribuindu-i o īnsemnatate mare devine caracteristica unei valori concrete si ca atare intra īn obiectul estetic ; cu alte cuvinte, īn obiectul estetic intra nu forma lingvistica, ci semnificatia ei axiologica (este­tica psihologica ar spune : elementul emotional-volitiv co­respunzator acestei forme).

Aceste componente se asambleaza īn unitatea valoric-semnificativa a evenimentului de viata, realizat si finali­zat din punct de vedere estetic (fara forma estetica el ar fi un eveniment etic, īn principiu, neputlnd sfl fie finali­zat din interiorul sau). Acest eveniment etico-estetic este īntru totul definit si monosemantic din punct de vedere «artistic. Componentele lui le putem numi si imagini, īn-

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI / 89

telegīnd prin aceasta nu reprezentarile vizuale, ci ele­mentele continutului īnzestrate cu forma.

Trebuie sa notam ca imaginea nu poate fi vazuta nici īn artele plastice : a vedea numai cu ochii un om repre­zentat ca om, ca valoare etico-estetica, ca imagine, a ve­dea corpul lui ca valoare, expresia lui exterioara etc., este, desigur, absolut imposibil, īn general, pentru a ve­dea sau pentru a auzi ceva, adica ceva determinat, con­cret sau numai semnificativ din punct de vedere axiolo­gic, cu pondere, nu sīnt de ajuns simturile exterioare, nu e de ajuns - folosind cuvintele lui Parmenide - "ochiul nevazator si urechea surda".

Astfel, componenta estetica (o vom numi deocamdata imagine) nu este nici notiune, nici cuvīnt, nici reprezen­tare vizuala, ci o formatie estetica originala, realizata īn poezie cu ajutorul cuvīntului, īn artele plastice .- cu ajutorul materialului vizual, perceptibil, dar care nu coin­cide nicaieri nici cu materialul, nici cu vreo alta com­binatie materiala.

Toate confuziile, de felul celei analizate mai sus, care apar īn jurul obiectului estetic nonverbal, īn general nonmaterial, se explica īn ultima instanta prin tendinta absolut nelegitima de a gasi obiectului estetic un echiva­lent pur empiric, chiar localizat spatial si temporal --ca un lucru - sau chiar prin tendinta de a "empiriza" pe de-a-ntregul din punct de vedere cognitiv obiectul este­tic. Creatia artistica poseda doua aspecte empirice : opera materiala exterioara si procesul psihic al creatiei si re­ceptarii - senzatiile, reprezentarile, emotiile etc. ; īn pri­mul caz avem legi stiintifice (matematice sau lingvistice), īn al doilea caz - legi pur psihologice (legaturi asocia­tive etc.). De ele se agata cercetatorul, temīndu-se sa de­paseasca prin ceva cadrul lor, socotind de obicei ca mai departe se afla numai substante metafizice ori mistice. Dar aceste īncercari de "empirizare" totala a obiectului estetic s-au dovedit īntotdeauna neizbutite si, dupa cum am aratat, ilegitime din punct de vedere metodologic : important este a īntelege tocmai specificul obiectului es­tetic ca atare si specificul legaturii pur estetice a ele-

90 / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

mentelor lui, adica al arhitectonicii lui ; nici estetica psi­hologica, nici estetica materiala nu sīnt capabile sa rea­lizeze acest lucru.

Nu trebuie sa ne temem de faptul ca obiectul estetic nu poate fi descoperit nici īn psihic, nici īn opera mate­riala ; el nu devine din pricina asta vreo substanta mis­tica ori metafizica ; īn aceeasi situatie se afla si universul divers al actului, existenta eticului. Unde se afla statul ? In psihic ? īn spatiul fizico-matematic ? Pe hīrtia actelor constitutionale ? Unde se afla dreptul ? Cu toate acestea, noi avem de a face īn mod responsabil si cu statul, si cu dreptul ; mai mult, aceste valori interpreteaza si ordo­neaza atīt materialul empiric, cit si psihicul nostru, per-mitīndu-ne sa depasim subiectivitatea lui psihica pura.

Tot prin aceasta tendinta a empirizarii extraestetice si a psihologizarii obiectului estetic se explica īncercarea, mentionata de noi mai sus, de a īntelege continutul ca element al materialului, care este cuvīntul : atasat de cu-vīnt, ca unul dintre aspectele lui, alaturi de fonem, mor-fem etc., continutul se prezinta mai tangibil din punct de vedere stiintific, mai concret.

Nu vom mai reveni asupra problemei continutului ca element constitutiv indispensabil. Vom spune doar ca prin aspect tematic (care īn unele arte lipseste, iar īn altele exista), de obicei unii cercetatori īnclina sa īnteleaga nu­mai elementul diferentierii obiectuale si al determinarii cognitive, care, īntr-adevar, nu e propriu tuturor arte­lor ; dar acest element, prin sine, nu poate epuiza, īn nici un caz, continutul. Totusi īn unele cazuri (la V. M. Jirmunski, desi lui nu-i este straina nici prima acceptie. mai īngusta, a tematicii), poetica contemporana trece īn sfera tematicii aproape īntreg obiectul estetic īn specifi­cul lui nonmaterial si cu structura lui evenimential-ar-hitectonica ; dar, īn acelasi timp, acest obiect, introdus necritic, e vīrīt cu forta īntr-un cuvīnt definit din punct de vedere lingvistic si e plasat aci alaturi de fonem, morfem si de alte elemente, ceea ce, desigur, altereaza din radacina puritatea lui. Dar cum se poate pune de acord, īntr-un tot unitar, universul tematic evenimential (con-

PROBLEMA CONŢINUTULUI, A MATERIALULUI sI A FORMEI / 91

tinutul īnzestrat cu forma) cu cuvīntul definit din punct de vedere lingvistic ? La aceasta īntrebare poetica nu da nici un raspuns, dar nici nu pune īntrebarea īntr-o forma transanta. Totusi universul tematic, īn acceptie larga, si cuvīntul lingvistic sīnt situate īn planuri si dimensiuni total diferite. Trebuie adaugat ca tematica teoretizeaza peste masura obiectul estetic si continutul : elementul etic si simtirea corespunzatoare sīnt subapreciate, īn ge­neral nu se face deosebire īntre aspectul pur etic si trans­criptia lui cognitiva.

Importanta materialului īn creatia artistica se defi­neste astfel : fara sa intre īn obiectul estetic īn determi­narea sa materiala extraestetica, ca element constitutiv semnificativ din punct de vedere estetic, el este necesar pentru crearea acestuia ca element tehnic.

De aici nu rezulta nicidecum ca studierea structurii materiale a operei, luata pur tehnic, trebuie sa ocupe īn estetica un loc modest. In estetica speciala, importanta cercetarilor materiale este extrem de mare, la fel de mare ca si importanta operei materiale si a fauririi ei pentru artist si pentru contemplarea estetica. Putem fi īntru totul de acord cu afirmatia : "īn arta tehnica īn­seamna totul", īntelegīnd prin aceasta ca obiectul este­tic se realizeaza numai prin intermediul crearii operei materiale (de aceea viziunea estetica īn afara artei este hibrida, fiindca aici este imposibil de realizat o organi­zare cit de cīt completa a materialului, de pilda īn con­templarea naturii) ; īnainte de aceasta creare si indepen­dent de ea, obiectul estetic nu exista, el se realizeaza concomitent cu opera.

Nu trebuie atribuit cuvīntului "tehnica", aplicat la creatia artistica, un sens peiorativ : aici tehnica nu poate si nu trebuie sa fie separata de obiectul estetic ; el este acela care o anima si o actioneaza sub toate aspectele ; de aceea, īn creatia artistica, tehnica nu este nicidecum mecanicista, ea poate aparea astfel doar īntr-o cercetare estetica de proasta calitate, care pierde din vedere obiec­tul estetic, face tehnica autonoma, rupīnd-o de scopul si de sensul sau. īn opozitie cu asemenea cercetaii, trebuie

92 / PROBLEME DE LITERATURA sI ESTETICA

subliniat caracterul auxiliar al organizarii materiale a operei, caracterul ei pur tehnic, nu pentru a-i diminua importanta, ci, dimpotriva, pentru a-i oferi un sens si a o īnsufleti.

Rezolvarea corecta a problemei semnificatiei materia­lului nu face, astfel, inutile cercetarile esteticii materiale si nu diminueaza cītusi de putin importanta lor, ci va oferi acestor cercetari principiile si orientarea metodolo­gica justa, dar, fireste, ele vor trebui sa renunte la pre­tentia de a epuiza creatia artistica.

E necesar sa notam ca īn ceea ce priveste unele arte analiza estetica aproape ca trebuie sa se limiteze doar la studierea tehnicii, īnteleasa, desigur, din punct de vedere metodic numai ca pura tehnica. Aceasta este situatia es­teticii muzicale. Despre obiectul estetic al muzicii, care apare la frontierele sunetului acustic, analiza estetica a anumitor opere aproape ca nu ara ce spune, īn afara de o definitie foarte generala a specificului acestuia. Jude­catile care ies din cadrul analizei compozitiei materiale a operei muzicale devin, īn majoritatea cazurilor, subiec­tive : acestea pot fi ori o poetizare libera a operei, ori o constructie metafizica arbitrara, ori un rationament pur psihologic.

Este posibil un gen de interpretare filosofica subiec­tiva, īnteleasa din punct de vedere metodic, a operei mu­zicale, care poate avea o mare īnsemnatate culturala, dar, desigur, fara sa fie stiintifica īn sensul strict al cuvān­tului.

Ne este imposibil sa schitam aici metodologia analizei compozitionale a materialului, nici macar īn cīteva tra­saturi generale, cum am facut-o pentru metodologia ana­lizei continutului ; acest lucru este posibil numai dupa o familiarizare mai amanuntita cu obiectul estetic si cu ar­hitectonica lui, prin care este determinata compozitia. Aici īnsa trebuie sa ne limitam la cele ce am spus.