Scrie un eseu de 2-3 pagini despre elementele de compozitie si de limbaj ale unui text poetic studiat, din lirica lui Lucian Blaga, pornind de la propria marturie: "Poetul este nu atat un manuitor, cat un mantuitor al cuvintelor. El scoate cuvintele din starea lor naturala si le aduce in starea de gratie."
Perioada interbelica, o perioada de efervescenta creatoare in domeniul literaturii romane, sta sub semnul confluentei benefice a doua tendinte: traditionalismul, a carei ideologie se cristalizeaza in jurul revistelor "Viata romaneasca" si "Gandirea" si modernismul, promovat de revista "Sburatorul" si cenaclul omonim, sub indrumarea culturala a lui Eugen Lovinescu. Acesta, pornind de la ideea ca exista "un spirit al veacului" care determina, in ansamblu, sincronizarea culturilor europene, va sustine teoria imitatiei, preluata de la psihologul si sociologul francez G. Tarde si va fundamenta principiul sincronismului, considerand drept necesare cateva mutatii de ordin tematic si estetic, cum ar fi: trecerea de la o literatura cu tematica preponderent rurala la o literatura de inspiratie urbana, cultivarea poeziei obiective, evolutia poeziei de la epic la liric, intelectualizarea prozei si a poeziei. Astfel, modernismul aplica cu consecventa criteteriul estetic in judecata operei de arta si militeaza pentru integrarea traditiei , a specificului national intr-o formu 949h73j la estetica aflata la nivelul de dezvoltare a sensibilitatii europene, aceste idei fiind evidentiate prin intermediul operelor unor reprezentantii precum Tudor Arghezi, Ion Barbu si Lucian Blaga.
Subprodus al spiritului, poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", folosindu-se de un limbaj alchimic ce se descifreaza doar prin ratiunile inimii si ale mintii, surprinde cuvantul nu ca pe un produs accidental si terestru, ci ca pe verbul divin, prin a carui rostire se realizeaza contactul magic cu unitatea primordiala cosmica, poetul nefiind numai un manuitor, cat si " un mantuitor al cuvintelor", dupa cum afirma Lucian Blaga. Trimis "in lumina" ca poet filozofic, acesta se anunta cu o extraordinara putere de fascinatie, drept unul dintre liricii literaturii romane.
Volumul de debut din 1919, "Poemele luminii" il consacra pe Lucian Blaga ca pe o noua izbanda a liricii romanesti, dupa "poetul nepereche", cu care are vadite afinitati, meritul lui Blaga fiind cu atat mai mare cu cat suita de versuri din "Poemele luminii" si volumul de aforisme "Pietre pentru templul meu" apar dupa o perioada istorica de mari framantari pe plan national si international. Identitati echivalente cu sinele, valorificate inca din timpul mitic, lumina si taina se instaureaza de la inceput ca semne particulare ale limbajului poetic la Blaga, acest spectacol de idei desfasurandu-se intr-o compozitie plastica, guvernata sobru de metafora. Ca poet filozof, Blaga isi formuleaza conceptia cu privire la misiunea artistului in capodopera asezata programatic in fruntea volumului, sub titlul: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", el avand de la inceput clara calea pe care-si propune sa o urmeze cultivand poezia ca mijloc de innobilare a fiintei umane, de infrumusetare a Universului, de imbogatire a lui "cu largi fiori de sfant mister". "Scotand cuvintele din starea lor naturala si aducandu-le in starea lor de gratie", Blaga introduce in scrierile sale aluviunea lirica a unui sine care se resoarbe, evidentiindu-se astfel cele doua tipuri de cunoastere de care vorbeste autorul "Poemelor luminii" si anume cunoasterea luciferica, considerand ca "exista pentru fiinta omeneasca o singura sansa de a lua contact cu realitatea insasi", nu prin simturi, nu prin idée, ci prin punere de probleme, prin deschidere de mistere ca atare si cunoasterea paradisiaca care se caracterizeaza prin fixare asupra obiectului, socotit in antregime dat sau cu posibilitatea de a fi dat, fie in intuitie, fie in abstractie, fie in imaginatie. Este evidenta atitudinea lui Blaga ca poet, om si ganditor in fata tainelor Universului: "(.)omul trebuie sa fie un creator - de aceea renunt cu bucurie la cunoasterea absolutului", bucurie pe care Blaga o exprima in arta sa poetica "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", ce rezida "in intarirea unei moralitati eterne", confom lui Ion Barbu, opera blagiana conturand un entuziasm al caderii, care o situeaza sub pleoapa virtualului, sub un ritm, o maniera, un ritual.
Creatia este conceputa ca o confesiune pe tema misiunii poetului in raport cu "corola de minuni a lumii", expresie metaforica a tainelor din care se constituie esenta intima a Universului, sustinuta de o structura motivica in descendenta modernista, tipica expresionismului. Imaginile poeziei sugereaza astfel prezenta vie a unui univers rasfrant in adancul fiintei omului prin considerarea "lumii" ca un receptacul al spiritului, ca o prelungire a cosmosului prin miscarile sufletului, o explozie a sentimentului care da omului forta demiurgica a reintegrarii lui in propria sa demnitate si spiritualitate. Blaga considera ca adevarata cunoastere este cea care potenteaza misterul, deoarece este singura modalitate de a imita actul divin al creatiunii realizat de Marele Anonim, tot ce e terestru cautand acest lucru: "lacul oglindeste stelele pentru ca vrea sa fie cer", afirma poetul luminii, omul nefacand exceptie. Expresionismul lui Blaga este astfel specific in primul rand ca tendinta a omului spre absolut, inovand elementele de compozitie si de limbaj intr-o maniera ce evidentiaza raporturile poetului cu lumea, pe care o dizolva in aventuri interioare. Fiind "o fereastra spre lume care permite eului sa-si depaseasca limitele si sa se dilate la infinit " dupa cum afirma Marcel Raymond, poezia va circumscrie un anumit univers ideatic, un imaginar poetic ce poarta amprenta eului poetic. Imbinarea formelor si a tonurilor in ceea ce priveste cuvintele creeaza "un ecou al sensului"-Roman Jakobson, un limbaj ce denota un lirism subiectiv, percepand lumea prin simturi si validand un eu liric individual, care "se rasfrange asupra spectacolului lumii pentru a se concentra asupra spectacolului interior ce-l creeaza"-Lukacs.
Marca a "unui proces sufletesc sui generis"-A.Marino, lirismul subiectiv este expresia directa a emotiei, vizand marturisirea directa a poetului acordat pentru intimidate prin intermediul deixisului personal, reprezentat de verbe si pronume la persoana I: "eu", "ucid", "-ntalnesc", "sporesc", "imbogatesc", "iubesc". Marcile persoanei I au in poezie un rol esential, ele fiind purtatoare ale vocii lirice din perspectiva carora poezia devine "o posibilitate de a intra in raport cu absolutul"- Hegel.
Tot acest univers ideatic sau "verse instance" cum il numea E.A.Poe, va fi sustinut printr-o serie imagistica deosebita. Poetul are extraordinara capacitate sa abordeze mijloace lingvistice care sa declanseze emotii artistice, are capacitatea de a infuza cuvintelor obisnuite expresivitate, originalitate si individualitate creatoare prin densitatea si semnificatia registrului imagistic predominant vizual si al figurilor de stil, conturand doua caracteristici esentiale poeziei: "reflexiva si tranzitiva", asa cum sunt enuntate de T.Vianu. Aceste elemente de "ornare verbis" nu trebuie considerate mijloace de cosmetizare a discursului liric, ci insusi modul lor de a fi, felul unic si repetabil prin care se realizeaza autoexprimarea.
Ideile sunt potentate la nivelul metasememelor, adica al figurilor de sens, limbajul alchimic si accentuat pus pe sensul conotativ al cuvantului sugerand imaginea, ideea sau sentimentul, transmitandu-le cititorului printr-o tehnica aluziva si asociativa. Cunoscator de mituri si mitologii - insasi "corola" pare sa aiba un corespondent in mitologie indicand "lotusul cu o mie de petale"- insetat de atmosfera mitica, traind in mit, Blaga creeaza mituri acolo unde ele nu exista, comunicand ideea in general, in raport cu reprezentarile lui particulare, exprimate prin metafore: "flori", "ochi", "buze", "morminte". Fiecare metafora raporteaza lectorul la universul vegetal, uman al cunoasterii, al logosului, ca mod de fiintare, in fine, la cel mineral. Privindu-se pe sine in raport cu altii, in planul cunoasterii, Blaga recurge la un sistem de opozitii constituite pe baza metaforei nominale sau verbale a cunoasterii rationale promovate de cunoasterea paradisiaca. In consecinta, In timp ce in prima parte a poeziei, autorul "nu striveste", "nu ucide" misterul, altii "il sugruma". Verbele actiunii de suprimare, prin intelectul rational, a vrajii ce inconjoara cititorul sunt de o mare expresivitate. "Lumina altora"-desemnand rationalul - din a doua parte a poeziei are opus transant "lumina mea"- lucifericul. Este explicabila in cea de-a treia parte a poeziei lui Blaga intarirea pozitiei lui antirationaliste: "dar eu eu cu lumina mea". In conceptia lui Blaga, "omul este existenta intru mister si revelare", revelare in sensul de a lumina, de a face misterul vizibil si nu a-l dezvalui. Luna, "razele ei albe luna" este "marea epifanie dramatica a timpului", este "astrul supus timpului si mortii", asa cum ar spune G.Durrand si, departe de a revela misterele lumii la aparitia ei pe firmament, le intensifica, iar poetul le imbogateste "intunecata zare/ cu largi fiori de sfant mister", schimband neintelesurile in "neintelesuri si mai mari". Ultimele doua versuri constituie un elogiu al iubirii, considerata un instrument suprem de cunoastere, poetul asimiland idei din textele sapientiale: " iubirea mareste cunoasterea".Lucian Blaga slujeste Marele Anonim prin ocrotirea misterului, fiind o profesie de credinta a poetului ce adanceste vraja "corolei de minuni a lumii" printr-o ardere interioara de mare intensitate, potentand existenta creatorului ca "un mantuitor al cuvintelor", ce transforma cuvintele in instrumente concrete ale catharsisului.
Poezia nu se poate insa implini fara muzicalitate , deoarece ea nu este o simpla inlantuire de sunete, ci intrupeaza atitudinea originara a eului in toate nuantele lui - dupa Liviu Rusu. Adica, in functie de sentimentul circumscris ideilor, poezia va suna intr-un anumit mod, ea fiind mereu "o ezitare prelungita intre sunet si inteles" - Paul Valery. Acest lucru implica faptul ca tonalitatea melodica a cuvintelor este o tonalitate emotiva, melodia impartasind sensul esential in mod nemijlocit. Muzicalitatea acestei poezii este sustinuta astfel la nivelurile semnificantului. Astfel, forma pura a cuvintelor este validata la nivelul metagrafelor si al metaplasmelor, adica al figurilor ce actioneaza asupra aspectului grafic si sonor al cuvantului , domeniul plastic fiind grefat prin aliteratia sonantelor "n" sau "m" care sugereaza tonul grav sau prin sinalepsele "le-ntalnesc", "si-ntocmai" ce au rolul de a impune rostirea impreuna intr-un tempo rapid a doua foste vocale aflate in hiat, intretinand astfel masura si ritmul interior al versurilor.
Actionand asupra domeniului sintactic, nivelul metataxelor metamorfozeaza fonemul in vibratie lirica prin uzitarea unor figuri de stil ce actioneaza asupra structurii enuntului. Astfel, inversiunile "nepatrunsului ascuns", "a lumii taina", "intunecata zare", "sfant mister" au rolul de a potenta cuvantul inversat, iar enumeratia "in flori, in ochi, pe buze ori morminte" contine mai multe simboluri. Florile vizeaza natura in aspectul ei estetic asociind posibil si ideea de perfectiune, ochii reprezinta simbolul cunoasterii si al spiritualitatii, buzele accentueaza ideea senzualitatii si a comunicarii, iar mormintele intensifica simbolul mortii, al transcenderii, toate acestea conturand "corola" prin niste simboluri bisemice. Polisindetonul, repetarea conjunctiei coordonatoare "si" egalizeaza aceste simboluri, iar repetitia pronumelui personal "eu" exprima opozitia transanta intre poet si "altii".
Alaturi de alte elemente de compozitie si limbaj, tectonica si prozodia sunt alte doua constante definitorii ale poeziei, acestea fiind specifice curentului modernist. Astfel, poezia "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" contine versul liber, astfel incat regulile rimei, rimului si masurii sunt aplicate dupa voie. Astfel creat, versul blagian sustine prin muzicalitatea lui insasi miscarea sentimentului care izbucneste cu tarie, evolueaza cu febrilitate spre implinire si se relaxeaza prin proiectia spiritualitatii in voluptatea universului.
Indepartand orizontul si punand lucrurile in perspectiva pentru a-si asigura spatiu de ondulata cautare perpetua, opera "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" il recomanda pe Lucian Blaga ca pe un "mantuitor", un poet de o mare sensibilitate, original prin modul in care impleteste fiorul liric cu profunzimea gandirii filozofice, prin semnificatiile noi cu care incarca limba romana de patos si de cuget intr-un amalgam de stari si sentimente.
SAU ESEU FARA CITAT
Promovand modernismul, curent literar al literaturii interbelice, revista "Sburatorul", sub indrumarea lui Eugen Lovinescu, avea ca obiective imprimarea unor tendinte moderniste in evolutia literaturii romane si promovarea tinerilor scriitori, "lampadoforii" artei de maine, dupa cum ii numea Lovinescu, care sustinea ca "Elementul esential al talentului este originalitatea si originalitatea inseamna diferentiere.". Acesta afirmatie surprinde esenta artei si a valorii estetice: originalitatea. Faptul ca "originalitatea inseamna diferentiere" se reflecta in diversitatea si in valoarea vocilor poetice ale perioadei interbelice: Tudor Arghezi, Ion Barbu, Lucian Blaga, stilul fiecaruia fiind specific, inconfundabil, un timbru poetic aparte, asimiland elemente ale avangardismului, expresionismului, ermetismului si simbolismului.
Sub imperiul modernismului cu influente expansioniste, ce promoveaza "pathosul" si cunoasterea "ecstatica", opera lui Lucian Blaga induce sentimentul confuz al unei prezente misterioase si lanseaza invitatia de a contesta aparentele, tema, eroii, conflictul, subiectul fiind structurate pe conceptul de cunoastere. "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii", asezata in fruntea volumului "Poemele luminii" (1919), are rolul de program literar, fiind insa realizata cu mijloace poetice. Este o arta poetica moderna, autorul exprimandu-si crezul liric, accentul cazand insa nu pe tehnica poetica, ci pe conditia artistului, pe relatiile dintre poet, lume si creatie; spiritul eului creator nu ia forma lucrului care-l sesizeaza, nu ramane pasiv, multumindu-se sa inregistreze totul cu maxima fidelitate, ci esentializeaza si sublimeaza in metafore cu incarcatura metafizica. Imaginile poeziei sugereaza astfel prezenta vie a unui univers rasfrant in adancul fiintei omului prin considerarea "lumii" ca un receptacul al spiritului, ca o prelungire a cosmosului prin miscarile sufletului, o explozie a sentimentului care da omului forta demiurgica a reintegrarii lui in propria sa demnitate si spiritualitate.
Blaga opune doua cai de cunoatere, luciferica si paradiziaca, si opteaza pentru prima cale, considerand ca adevarata cunoastere este cea care potenteaza misterul, deoarece este sigura modalitate de a imita actul divin al creatiei realizat de Marele Anonim, tot ce este terestru cautand acest lucru: "lacul oglindeste stelele pentru ca vrea sa fie cer", omul nefacad exceptie. Aceasta cunoastere, prin actul sau, considera obiectul despicat in doua: fanic-partea care se arata si criptic- partea care se ascunde, "manifestarea zeului in absenta lui", avand ca scop potentarea, adancirea misterului, si nu lamurirea lui. Ea este specifica sensibilitatii poetului, este indirecta si imbogateste fiinta artistica.
Tema poeziei o reprezinta atitudinea poetica in fata marilor taine ale universului, cunosterea lumii in planul creatiei poetice este posibila numai prin comunicare afectiva totala. Blaga opteaza pentru un lirism subiectiv, ale carui marci lexicogramaticale figureaza inca din titlu, "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii" presupunand o situare orgoliosa, de sorginte expresionista, a eului creator in centrul universului liric, in care "totul se raporteaza la etern." - K. Edschmidt.
Discursul liric este organizat in jurul unor antiteze: intuneric -lumina, trup -spirit, cunoastere paradiziaca -cunoastere luciferica, in trei secvente poetice, marcate prin scrierea cu initiala majuscula la inceput de vers. Modernismul blagian se manifesta si la nivel prozodic prin uzitarea versului liber, lipsit de constrangerile formale, accentul fiind pus pe curgerea ideilor poetice. Pompiliu Constantinescu reduce arta poetica la "o ampla comparatie, cu un termen concret, de puternic imagism, si un termen spiritual de transparenta intelegere".
Titlul este format din pronumele de persoana I, marca a eului liric exprimat subiectiv, negatia care anuleaza lexemul a carui signaletica dominanta este duritatea -"strivesc" in raport cu eul liric, si "corola de minuni a lumii"- ansamblu de minuni ale divinitatii, ce beneficiaza de un caracter exhaustiv, acesta evidentiind gustul pentru mister al lui Blaga. Titlul este reluat in incipitul poeziei, ca prim vers, iar sensul sau, imbogatit prin seria de antiteze si lantul metaforic, se intregeste cu versurile finale: "Eu nu strivesc corola de minuni a lumii/[]/ caci eu iubesc/ si flori si ochi si buze si morminte". Poezia este un act de creatie, iar iubirea o cale de cunoastere a misterelor lumii prin trairea nemijlocita a formelor concrete.
Viziunea si imaginarul poetic ale lui Blaga isi gasesc o expresie concentrata in metafora centrala din poezie, plasata inca din titlu. Pentru poet, metafora revelatorie "corola de minuni a lumii", imagine a perfectiunii, rezultat al incongruentei dintre lumea concreta si cea a notiunilor abstracte, semnifica misterele universale, iar rolul lui este de a adanci taina. Metaforele enumerate surprind temele majore ale creatiei poetice, imaginate ca petalele unei corole uriase care adaposteste misterele lumii: flori -viata/ efemeritatea/ frumosul, ochi -cunoasterea/ contemplarea poetica a lumii, buze -iubirea/ rostirea poetica, morminte -tema mortii/ eternitatea/ transcenderea.
Lucian Blaga utilizeaza terminologia abstracta. Limbajul si imaginile artistice sunt puse in relatie cu un plan filosofic secundar, avand rolul de a revela un mister esential pentru insusi continutul faptului; eufonia versurilor libere sugereaza amplificarea misterului.
Blaga este primul poet care a demonstrat in literatura romana " identitatea in spirit a poeziei cu filozofia" transformand poezia intr-o "reprezentare subiectiva a constiintei"- Hegel. Afirmatia criticului E. Lovinescu despre originalitate si talent este definitorie pentru zona artei. Ea isi gaseste o deplina ilustrare in creatia marilor poeti interbelici, care au innoit lirica noastra, la nivelul conceptiei si al limbajului, realizand saltul in modernism.
Prin modernism, literature romana inceteaza sa vizeze obiective sociale sau nationale, ea nu-si mai propune sa ilustreze teza specificului national, ci sa dea expresie sufletului uman universal, debarasandu-se de componenta ideologica social-politica, de etic si etnic.
|
