Intreprinderea si piata

Intreprinderea si piata

1.1 Elemente teoretice privitoare la piata

Intreprinderea isi desfasoara activitatea intr-un mediu dinamic si instabil, ca urmare a actiunii factorilor endogeni si exogeni ce o caracterizeaza. Factorii endogeni tin de insasi structura interna a intreprinderii, asupra carora aceasta exercita un anumit control. (calitatea solului, volumul, calitatea si structura resurselor economnice, produsul si valorificarea lui etc.). Factorii exogeni sunt legati de mediul extern al intreprinderii, asupra carora aceasta poate exercita un control mai redus si care sunt caracterizati prin eterogenitate (conditii naturale, climaterice, legislatie, piata etc.).

In cazul factorilor externi, piata are un rol esential in eficientizarea activitatii intreprinderii. Pentru a intelege rolul si semnificatia interdependentei dintre intreprindere si piata, este necesar, inainte de toate, sa se inteleaga continutul conceptului de piata. Termenul de piata este frecvent utilizat in limbajul cotidian, adesea cu semnificatii diferite, datorita complexitatii si diversitatii acestei institutii. De aceea, este necesar sa se faca distinctia intre sensul popular si cel economic, deoarece una este piata in acceptiunea unei gospodine si alta din punct de vedere teoretic. Conceptul de piata nu se reduce, doar la un spatiu de intalnire a vanzatorilor si cumparatorilor, in ultima vreme relatiile intre acestia realizandu-se prin telefon, telex, internet.

In optica de marketing, coordonatele generale ale pietei se intregesc cu alte dimensiuni, care dau sens si substanta activitatii desfasurata de intreprindere si prin care se definesc mai complet mecanismul si evolutia pietei. Pe langa cei doi factori corelativi specifici pietei – cererea si oferta – se iau in considerare si:

conditiile si imprejurarile care stabilesc cadrul confruntarii cererii cu oferta, cum sunt starea si evolutia preturilor, concurenta, comportamentul consumatorilor;

factorii care influenteaza finalitatea confruntarilor ofertei cu cererea prin actele de vanzare cumparare;

acele componente ale mecanismului de piata care vizeaza evolutia acestora in viitor, adica pe langa oferta reala se au in vedere oferta potentiala, oferta ideala, oferta fara subiect, respectiv cererea potentiala, cererea ideala si cererea fara obiect;

factorii de macromediu in care piata functioneaza (mediul demografic, economic, tehnologic, social, politic, institutional, educational, cultural etc.).

In studierea pietei, firmele trebuie sa acorde atentie si dimensiunilor acesteia si care se manifesta pe plan cantitativ, psihosocial si teritorial.

Dimensiunea cantitativa a pietei se refera la capacitatea pietei, (amploarea, tranzactiile sub aspect fizic si valoric) si la potentialul pietei (creearea acestuia pentru un produs in functie de pretul sau); dimensiunea psihosociala se refera la dorintele, preferintele si traditiile de consum; dimensiunea teritoriala se refera la particularitatile pietei pe localitati, judete, regiuni.

Ansamblul informatiilor privind piata, obtinute prin studierea acesteia, au o importanta majora pentru agentii economici in activitatea lor de marketing, ele fiind suportul stiintific al fundamentarii si elaborarii deciziilor care privesc adaptarea activitatilor firmei la cerintele pietei cat si a programelor referitoare la influentarea evolutiei pietei in concordanta cu interesele lor.

1.2. Elemente de marketing

Este „o conceptie cu privire la organizarea si desfasurarea activitatii economice potrivit careia productia trebuie sa fie permanent adaptata la cerintele prezente si viitoare ale consumatorilor si sa satisfaca acele cerinte cu maximum de eficienta, in ansamblul activitatilor, metodelor si tehnicilor care au ca obiect studiul cererii consumatorilor si satisfacerea acesteia cu produse si servicii in conditii cat mai bune”[1].

Aceasta viziune cu privire la organizarea si desfasurarea activitatii economice este produsul celei de-a doua jumatati a secolului trecut, unele din coordonatele sale sau tehnici de marketing fiind mult mai vechi, ele utilizandu-se in anumite intreprinderi izolate, care au optat pentru o noua abordare a pietei, mai mult sau mai putin apropiata de ceea ce se intelege astazi prin marketing. De fapt, nici in prezent conceptul de marketing nu are o acceptiune unanima, este inca interpretat diferit sub aspectul ariei de cuprindere si a locului ce i se atribuie in sistemul stiintelor economice si al practicii economice.

Asa se explica faptul ca incercarile de fundamentare a continutului conceptului de marketing si de integrare a acestuia in sistemul national economic se caracterizeaza printr-o multitudine de definitii. Intre acestea, o larga circulatie cunoaste definitia data de Asociatia Americana de Marketing (AMA), potrivit careia marketingul se refera la „realizarea activitatilor economice, care dirijeaza fluxul de bunuri si servicii de la producator la consumator sau utilizator”²².

In ultima perioada, cea mai frecventa definitie invocata de specialisti este cea formulata de Kotler, P., care considera ca „marketingul este un proces social si managerial prin care indivizi si grupuri obtin ceea ce le este necesar si doresc, prin crearea, ofertarea si schimbul de produse avand o anumita valoare”[2]. Situat pe o pozitie asemanatoare, specialistul englez Backer, M., considera ca marketingul reprezinta atat o orientare manageriala (unii chiar sustin o filosofie a afacerii), cat si o functie economica[3]

In opinia autorilor Dictionarului Explicativ de Marketing, marketingul este interpretat ca un concept managerial modern concretizat in planificarea, organizarea, executarea si controlul tuturor activitatilor interne si externe ale intreprinderii, in sensul orientarii lor catre piata de desfacere a unitatii, astfel incat obiectivele urmarite de acesta sa se realizeze prin satisfacerea superioara si maxim de profit pentru ea, a nevoilor, cerintelor si dorintelor clientilor carora le sunt oferite produsele si serviciile. Continutul esential al conceptului nu este vanzarea, ci satisfacerea nevoilor consumatorilor[4].

Sintetizand coordonatele esentiale ale definitiilor privind conceptul de marketing, se poate concluziona ca marketingul reprezinta un concept de natura economica specific economiei de piata contemporane, al carui continut reflecta necesitatea orientarii si mobilizarii operatorilor economici pentru obtinerea de beneficii prin satisfacerea cerintelor pietei interne si externe, a cererii specifice consumatorilor. Acesta reprezinta o optica noua asupra relatiilor dintre intreprindere si mediul sau ambiant, care priveste incadrarea cat mai exacta a intreprinderii in structurile de piata, sincronizarea permanenta a activitatii intreprinderii cu evolutia mediului ei intern si extern. Orice activitate economica desfasurata de firme care actioneaza in diferite ramuri economice trebuie sa se finalizeze cu vanzarea rezultatelor economice obtinute, ce are loc prin intermediul pietei.

In ultimii 50 de ani, ca urmare a marilor realizari generate de revolutia stiintifico-tehnica si a aplicarii lor in practica sociala, problema fundamentala a intreprinderii nu o mai constituie productia ci desfacerea rezultatelor ei, in scop de profit, prin satisfacerea nevoilor de consum ale oamenilor, in continua crestere si diversificare. In locul viziunii de a vinde ce s-a produs, activitatea intreprinderii este abordata printr-o noua viziune si anume a produce ceea ce se poate vinde.

In acest context, orice activitate economica trebuie sa aiba drept punct de plecare cercetarea pietei si a nevoilor de consum, iar finalizarea acestor activitati nu trebuie sa se limiteze doar la vanzarea produsului sau a serviciului, ci sa continue cu urmarirea comportarii acestora in consum, cu cunoasterea nivelului de satisfacere a nevoilor pentru care au fost create. Aceasta adaptare a activitatii intreprinderii la cerintele mediului de piata concurentiala nu presupune nicidecum o pozitie pasiva a acesteia fata de piata, din contra, firma la randul ei trebuie sa actioneze asupra pietei in sensul educarii consumatorilor si influentariii optiunilor lor pentru cumpararea produselor si serviciilor oferite, modeland gusturile si preferintele lor. Se stabilesc astfel noi raporturi intre diferite procese si functii ale intreprinderii, sporind rolul si importanta distributiei marfurilor si comercializarea marfurilor, a serviciilor postvanzare.

Reflectand pe plan superior legatura dintre productie si consum, aflate in permanent sub influentele adancirii diviziunii sociale a muncii, marketingul introduce in actul managerial un obiectiv distinct si anume acela de a produce ceea ce se cauta pe piata cu eficienta maxima posibila, in conditiile date, atat pentru ofertant cat si pentru solicitant, prin studierea permanenta a pietei, a cererii si ofertei, a mecanismelor specifice economiei de piata. Practic, activitatea de marketing este extrem de complexa, incluzand activitati care se refera la:

prospectarea riguroasa a pietei;

identificarea si orientarea cerintelor si preferintelor cumparatorilor;

producerea bunurilor economice plecand de la cererea de piata;

proiectarea viitoarelor produse;

introducerea produsului sau a gamei de produse in fabricatia de serie;

stabilirea pretu rilorpentm produsele respective, inclusiv modificarea lor in diferite etape ale ciclului de viata a lor;

pregatirea pietei pentru 'intrarea' noului produs;

lansarea pe piata si stimularea atentiei cumparatorilor asupra produsului;

stabilirea si dezvoltarea retelei de distributie, a formelor si metodelor modeme de productie si de circulatie aprodusului; urmarirea comportarii produselor la consumator;

asocierea vanzarii produsului cu organizarea prestatiilor de servicii, in favoarea consumatorilor, inclusiv in procesul utilizarii acestuia;

studierea gradului de satisfacere a nevoilor, a atitudinii consumatorilor fata de anumite produse si servicii si luarea deciziilor de perfectionare a acestora sau de inlocuire cu un nou produs.[5]

Drept urmare, in sfera activitatii de marketing se cuprind tot ceea ce inseamna distributia, comercializarea, studiul pietei, vanzarea si promovarea vanzarii, publicitatea, canalele de distributie, stocajele, punctele si formele de de vanzare, pretul produsului si al serviciului, comportamentul produsului in consum etc., adica aspecte esentiale ale activitatii de productie, desfacere si consum. Drept urmare, marketingul constituie o componenta a managementului stiintific, de o deosebita importanta, utilizat la nivel micro si macroeconomic. Micromarketingul se refera la activitatea desfasurata de firmele de afaceri si de organele teritoriale locale de coordonare a activitatii economico-sociale. Macromarketingul se refera la folosirea principiilor marketingului la unitatile si institutiile care actioneaza la nivelul ramurilor, al organelor si al al institutiilor centrale de coordonare.

In functie de natura pietei careia i se adreseaza se disting marketingul intern si respectiv extern, care la randul lor prezinta elemente specifice de import si export. Dupa natura produsului, se delimiteaza in marketingul industrial pentru bunurile care imbraca forma de prodfactor si marketingul comercial pentru bunurile ce se manifesta sub forma de satisfactori.

Rezulta ca in studiul pietei sunt interesate nu numai unitatile de comercializare a produselor, dar si firmele de afaceri din diferite ramuri ale economiei nationale, din industrie, agricultura transport, constructii, turism, protectia mediului, din domeniul serviciilor comercial, bancar, cultural, ecleziastic, educational, administratie publica, asigurari, sport, politic, sanitar, social etc. La randul lor, unele se divid pe subsectoare economice, constructii de masini, inventii etc., sau pe factori de productie (resurse naturale, inovatii etc.), adica se refera la multitudinea de activitati sociale ce constituie sistemul economic national.

In fiecare ramura, subramura si subdiviziuni ale acestora se ridica probleme deosebite pe linia productiei, serviciilor si a produselor obtinute, a distributiei si comercializarii produselor etc., in practica la nivelul unei firme apar preocupari strict specializate. De pilda, la nivelul intreprinderilor agricole, marketingul agricol se divizeaza in marketingul produselor agricole si alimentare, iar in cadrul acestora al produselor cerealiere, zootehnice, viticole, pomicole, legumicole etc.

Din succinta analiza a unor aspecte teoretice, metodologice si operationale privind activitatea de management se retin urmatoarele concluzii:

marketingul nu se reduce doar la o simpla optiune, acesta reprezinta

totodata o activitate practica comerciala extrem de complexa cu o mare incarcatura intelectuala, un mod de conducere a activitatii economice, de coordonare a unei activitati economice distincte, aparent izolate dar, in realitate, interferente de orientare a lor catre un scop precis ce se interconditioneaza cu sistemul conducerii stiintifice a intreprinderii, cu managementul stiintific si managementul firmei;

marketingul nu se identifica cu obiectul de activitate al managementului firmei si nici cu functiile acestuia; marketingul constituie o parte importanta a managementului stiintific si care are o importanta practica deosebita in perfectionarea legaturilor cu piata;

la nivelul intreprinderii, managementul (conducerea stiintifica a acesteia) presupune elaborarea unei orientari atotcuprinzatoare a activitatii economice, de larga perspectiva si care se refera la toate laturile si functiile sale, concretizate in luarea unor decizii de ordin economic, tehnic, tehnologic, ecologic, social, eductional etc., dar si de adaptare a diferitelor activitati economice la cerintele schimbatoare ale mediului lor extern, la relatiile cu piata concurentiala si care, de asemenea, presu pun luarea decizii lor corespu nzatoare cond iti ilor concrete interne si externe; ansamblul acestor decizii este apanajul activitatii de management, dar in acelasi timp sunt si decizii de marketing, daca se are in vedere continutul si motivarea lor, scopul pe care-l vizeaza

in fluxul activitatii de management apar noi relatii intre procesele economice si functiile intreprinderii. Astfel creste importanta distributiei produselor, a comercializarii, a serviciilor postvanzare etc., care atrag dupa sine modificarea ponderii diferitelor functii ale intreprinderii, cea comerciala devenind prioritara si subordoneaza chiar alte functii ale firmei. Aceste modificari in relatiile intreprinderii cu mediul de afaceri, cu piata, genereaza noi activitati in insasi procesul de management, ce devine obiect de studiu si de utilizare in activitatile de marketing. In cadrul activitatii de ansamblu a intreprinderii se autonomizeaza „ un sistem integrat si coordonat de cercetari, actiuni si analize comerciale puse in miscare intr-o perspectiva stiintifica si dinamica[6] care in organigrama inteprinderilor moderne se constituie intr-un compartiment distinct al acesteia, compartimentul de marketing, forma de organizare a activitatii de marketing.

1.3. Marketingul si agricultura

Obiectul activitatii de marketing se afla in stransa legatura cu functiile pe care le exercita si mentionate in literatura de specialitate. Astfel, in opinia recunoscutului specialist in domeniul marketingului, a profesorului universitar Florescu Constantin, aceste functii privesc[7]

adaptarea continua a firmei la schimbarile cerintelor si a mediului pietei pe care actioneaza, anticipand si chiar influentand, in sensul pe care il doreste, astfel de schimbari, considerata o functie intermediara

satisfacerea superioara a nevoilor de consum sau utilizare, care reprezinta prima functie obiectiv a marketingului;

maximizarea eficientei (profitului), care se constituie in cea de a doua functie obiectiv a marketingului.

Privit prin prisma specificitatii produselor agricole si agroalimentare, marketing ul prezinta an umite particularitati generate de natura pietei agricole. Ramura marketingului specializata in problemele acestui domeniu economic, indiferent daca se refera la produsele destinate consumului productiv sau direct destinate consumului populatiei este cunoscuta sub denumirea de marketing agricol. Activitatea de marketing in agricultura reprezinta o serie de particularitati generate de dependenta mai mare a productiei agricole de factorii naturali si biologici, de caracterul sezonier al productiei vegetale sub multitudinea functiilor ei de existenta (cereale, plante tehnice, horticole etc.), precum si de nivelul mai scazut al informatiei in domeniul activitatii agricole.[8]

Aceste particularitati se refera la:

studiul produselor agroalimentare prin prisma competitivitatii lor, a formei in care acestea trebuie sa ajunga la consumatorul final, stabilirii beneficiarului produselor, testarii pietei, atragerii de noi clienti, simplificarii sau largirii sortimentelor de produse, prezentarii lor;

studiul pietei produselor agroalimentare care se refera la gradul de patrundere a produselor pe piata, modificarea pozitiei intreprinderilor pe piata, previziunea cererii, cunoasterea factorilor de influenta a pietei, dinamica si structura pietei, dinamica intreprinderii agricole sau industriale care livreaza produsul catre consumatorul final;

studiul distributiei produsului, al logisticii activitatii de marketing prin care se vizeaza modalitatile de desfacere, eficienta actelor de vanzare, analiza cheltuielilor de distributie, analiza activitatii magazinelor de desfacere, prezenta fluctuatiilor sezoniere ale productiei agricole. Aceste aspecte necesita efectuarea unor operatiuni economice suplimentare, care privesc depozitarea si conditionarea, in vederea mentinerii unui raport cat mai stabil intre cererea si oferta produselor respective;

stabilirea actiunilor promotionale realizate pe cale publicistica, studii motivationale etc.

Prin sfera larga a marketingului, agentii economici se orienteaza si isi defasoara productia in concordanta cu cerintele consumatorilor, actionand, totodata, pentru adaptarea necesitatilor prezente si viitoare la noile tendinte ce se manifesta in sfera consumului. De aceea, aplicabilitatile marketingului agricol (agromarketing) pot fi considerate sisteme productive legate intre ele, dar care se diferentiaza prin natura proceselor ce au loc in interiorul lor.

Sistemele agricole transfera resursele primare pe care le ofera mediul natural (energie solara, rezervele nutritive ale solului etc.), precum si cele economice derivate, atrase de oameni in activitatea de productie (fonduri fixe de provenienta bioeconomica si industriala, fonduri circulante, sub forma de ingrasaminte, pesticide, ape, energie etc.) in produse agricole sau agroalimentare. Si procesul continua, sistemele de marketing transfera bunurile economice rezulate din sistemele agricole in bunuri de consum, distribuite in timp si spatiu, transferandu-se astfel produsele realizate consumului final, distrugerii lor.

Concluzia principala ce reiese din analiza intreprinsa este urmatoarea: in conditiile actuale, prin continutul, formele sale concrete de manifestare si consecintele sale benefice asupra activitatii intreprinderilor, marketingul reprezinta un neofactor de productie, nepoluant al mediului economic, ce se cere a fi utilizat in toate subsistemele agriculturii, la toate nivelurile organizationale, si inclusiv la nivelul fermelor de productie.

Sistemul de agromarketing se prezinta sub forma a doua mari dimensiuni distincte. O prima dimensiune o repezinta intreprinderile, organizatiile si institutiile care participa la activitatea de piata; a doua, este data de functiile pe care acesti participanti le indeplinesc in cadrul sistemului de agromarketing. In acest sens, unii specialisti considera ca marketingul agroalimentar indeplineste urmatoarele functii analizate pe larg in diferite lucrari de specialitate.[9]

Tabelul1. Structura functiilor marketingului agricol

Intreprinderea isi desfasoara activitatea intr-un mediu dinamic si instabil, ceea ce necesita adaptarea permanenta a activitatii sale la cerintele mediului sau extern, inainte de toate, la piata. Aceasta adaptare la cerintele pietei necesita aplicarea corecta a principiilor marketingului modern, realizarea functiilor acestuia si integrarea lor in functiile intreprinderii. O astfel de integrare presupune desfasurarea unor activitati specifice, cum ar fi: selectarea personalului implicat in activitatile de marketing, elaborarea politicii, strategiilor si tacticilor de marketing, identificarea si masurarea interdependentelor dintre activitatea de marketing si cea manageriala. Abordarea intr-o maniera globala, unitara a multiplelor aspecte ale activitatii economice, sintetizata in expresia „intreprinderile bogate nu fac marketing pentru bani, ci au bani pentru ca fac marketing”, constituie una din premisele esentiale ale desfasurarii unei activitati performante. Aceasta viziune reprezinta continutul politicii de marketing exprimat printr-o multitudine de strategii si instrumente concrete de actiune. Fiecare strategie de marketing, in calitate de componenta a politicii de marketing, cuprinde o diversitate de decizii care au drept scop finalitatea activitatii intreprinderii, constituind unul din mijloacele pe care firma urmeza sa le utilizeze pentru a asigura valorificarea eficienta a rezultatelor sale.

In functie de segmentul careia i se adreseaza, strategia de marketing se prezinta sub mai multe forme, cum ar fi: strategia de piata, strategia de produs, de pret de distributie, promotionala etc.

In cadrul acestui sistem de strategii, elementul central al politicii de marketing al intreprinderii, este strategia de piata care raspunde cerintelor de ansamblu ale mediului extern a carui obiectiv reprezinta valorificarea optima a resurselor disponibile ale firmei. Aceasta strategie constituie punctul de plecare in fundamentarea si elaborarea celorlalte strategii ale intreprinderii si vizeaza dinamica pietei, structura acesteia, tendintele ce se manifesta pe piata, exigentele pietei, nivelul competitional[10].

Strategia de piata a firmei trebuie privita prin caracterul ei dinamic, firma si piata fiind entitati dinamice ale vietii sociale, aflate in permanenta sub incidentele factorilor endogeni si exogeni. De aceea, elaborarea si aplicarea politicii de marketing a firmei presupune combinarea optima a celor doua categorii de factori, asupra unora putandu-se exercita un control asupra actiunii lor (produsul, pretul, distributia, promovarea) in timp ce asupra altora un control mai redus (cerere, concurenta, conjunctura, legislatie, evenimente natural­climaterice etc.). Din combinarea acestor factori rezulta mix-ul de marketing, care, prin continutul sau, se constituie ca unul din mijloacele de realizare a politicii de marketing. Aceasta consta intr-o combinare unitara a diferitelor variabile de marketing, ce cuprind domenii distincte - produsul, pretul, plasarea si promovarea, vectori cunoscuti sub denumirea de cei 4P si care corespund celor 4C ai clientului - cerintelor si nevoilor sale, cheltuielilor, comoditatilor (in achizitionare) si comunicarii

In timp, conceptul a evoluat, actualmente importanta celor patru elemente variaza in functie de conditiile concrete ale realizarii practice a mix-ului de marketing. Ca urmare a adancirii complexitatii acestor patru variabile, la nivelul fiecareia se poate elabora submix-ul de produs, de pret de distributie sau de promovare.

Aplicarea mix-ului de marketing presupune parcurgerea a doua etape:

- integrarea tuturor informatiilor privitoare la piata si analiza lor riguroasa, in scopul relevarii activitatilor de marketing posibile si necesare adaptarii intreprinderii la cerintele pietei;

- reunirea strategiilor de marketing intr-un ansamblu echilibrat prin divizarea corespunzatoare a celor patru politici, in vederea satisfacerii oricarei cereri a pietei, in conditii de eficienta maxima pentru intreprindere.

Lipsa de corelare optima a componentelor mix-ului de marketing, la un moment dat, pericliteaza realizarea obiectivelor stabilite de intreprindere. De aceea, pentru a preintampina o astfel de situatie, specialistii din domeniu au elaborat o serie de principii menite sa asigure buna dozare si coerenta actiunilor de marketing ale intreprinderii, cum sunt:[11]

- asigurarea coerentei intre actiunile intreprinderii si potentialul sau economic, tehnic, tehnologic, uman, financiar etc.;

- asigurarea unui dozaj al interactiunilor de marketing; asigurarea unei coerente in timp a actiunilor de marketing; asigurarea coerentei intre actiunile de marketing si mediul intreprinderii.

Activitatea desfasurata de intreprindere in cadrul sistemului agroalimentar trebuie sa raspunda unor multiple exigente orientate spre sporirea eficientei utilizarii resurselor disponibile. Astfel de cerinte, care caracterizeaza activitatea intreprinderilor componente privesc dinamismul, capacitatea de adaptare si de inovare, flexibilitatea, viziunea perspectiva etc. In conditiile in care activitatea firmelor se desfasoara pe fondul unui mediu extern tensionat si neprevizibil, prezenta marketingului, prin instrumentele sale, se dovedeste a fi necesara si benefica in procesul fundamentarii strategiei globale a lor si a segmentelor acesteia - politica de produs, politica de pret, politica de distributie si politica de promovare.

Raportand aceste aspecte teoretice la rezultatele sectorului agroalimentar romanesc, perfectionarea relatiilor dintre firme si piata constituie unul dintre mijloacele de redresare a activitatilor din acest subsistem al economiei nationale, de sporire a eficientei sale. In general, in situatiile de criza intalnite pana nu de mult in agricultura care intr-o forma mult atenuata se mai manifesta inca, interventiile privind redresarea economica aveau in vedere, cu prioritate masuri, preocupari care priveau productia, sfera initiala a activitatii economice, viziune care, din pacate, inca se mentine.

In cadrul masurilor de redresare a agriculturii, a sistemului agroindustrial, s-a acordat o atentie insignifianta mecanismelor pietei in procesul valorificarii rezultatelor, productiei, in finalizarea activitatii de productie prin consum, considerat punctul terminus al circuitului economic, dar si punctul de plecare spre un nou ciclu economic. Cu stiinta sau fara stiinta a fost ignorat faptul ca in motivatia si fundamentarea strateg iilor si orientarilor privind modernizarea productiei agricole o importanta deosebita o are cunoasterea evolutiei cererii si ofertei, a oscilatiilor preturilor, considerate principalele semnale ale pietei, luarea in considerare a mesajelor transmise de piata producatorilor si nu numai lor. Iata de ce, in analiza fenomenelor negative manifestate in agricultura in sistemul agroalimentar in general, dar si in fundamentarea actiunilor privind revigorarea acestora, trebuie sa se acorde institutiei pietei atentia ce i se cuvine. Cunoasterea profunda a functiilor pietei, a coordonatelor si mecanismelor prin care ele se realizeaza, precum si a fenomenelor extrem de schimbatoare ce se manifesta pe piata produselor agricole, constituie in prezent, conditia inexorabila a fundamentarii deciziilor privind restructurarea si perfectionarea activitatii agricole.

In acest context general, perfectionarea activitatilor specifice pietei se constituie, pentru tara noastra, intr-un obiectiv strategic care vizeaza modern izarea productiei agroalimentare, sporirea eficientei acesteia. In cazul acestui proces se include si concentrarea activitatii de piata Micile unitati comerciale nu dispun de resurse financiare pe care sa le investeasca in tehnologii moderne si, in consecinta, sunt supuse unui proces treptat de disparitie, ceea ce favorizeaza formarea noilor complexe comerciale. Ca urmare a procesului de concentrare a pietei, dispar legaturile directe ale producatorilor cu piata si fenomenele ei, acestea fiind inlocuite printr­un proces de integrare pe orizontala si verticala a productiei agricole si alimentare, ceea ce permite cresterea gradului de concentrare a ofertei.

In conditiile tarii noastre, pulverizarea excesiva a exploatatiilor agricole reprezinta un obstacol redutabil in asigurarea pietei cu cantitatile de produse agricole si alimentare care sa permita fie si pentru o anumita perioada scurta de timp, dominarea pietei diferitelor produse de catre asocierile fermierilor, formele cooperatiste formele de conlucrare in diferite domenii legate de sistemul agroalimentar sunt aproape inexistente, lipsite de eficienta, incapabile sa detina controlul asupra pietei si preturilor la produsele pe care le ofera. De fapt, in tara noastra nu exista inca piete ale produselor agricole si alimentare similare cu cele din tarile UE si, in consecinta, nu se va putea ca in termen scurt sa se realizeze un progres substantial in modernizarea,

Forta producatorilor agricoli, ca si cea a consumatorilor depinde de masura in care acestia isi vor organiza activitatile lor in concordanta cu cerintele pietei, de modul in care le vor supune controlului lor. Constituind puntea de legatura dintre majoritatea producatorilor si masa de consumatori, pretul produselor agricole si alimentare va orienta, prin confruntarea cererii si ofertei, distribuirea veniturilor si a resurselor banesti pentru reluarea circuitului economic pe o scara mai mare. In cazul acesta, prin confruntarea intereselor producatorilor, distribuitorilor, comerciantilor si ale consumatorilor pietei, aceste interese se vor armoniza in avantajul tuturor.

In ansamblul produselor agroalimentare, legumele si fructele se caracterizeaza printr-o mai mare elasticitate a cererii. O astfel de caracteristica se explica prin tendintele ce se manifesta in alimentatia moderna a omului, care consta in sporirea preferintelor pentru un consum alimentar cu valoare nutritiva ridicata cum sunt legumele si fructele. Sporirea dimensiunilor desfacerii unor astfel de produse se concretizeaza in cresterea volumului vanzarilor, cu efecte finale favorabile asupra acestor doua sectoare ale agriculturii. Prin cresterea cererii efective la astfel de produse alimentare, se impulsioneaza preocuparile de perfectionare a activitatii agricole in domeniile respective, suport al prosperitatii economice si sociale, a tuturor participantilor la circuitul productie – prelucrare – distributie – consum.

Cresterea cererii de fructe este impulsionata de mecanismele pietei, care orienteaza producatorii spre cultivarea acelor specii si soiuri de legume si fructe care se dovedesc mai rentabile, avand caracteristici superioare de consum, mai pretabile la manipulare, pastrare, transportare, industrializare etc., precum si spre gasirea unor noi cai de utilizare si consum a produselor deja cunoscute si afirmate pe piata Si acest lucru este posibil prin intensificarea cercetarii stiintifice in domeniul horticol si pe plan genetic, prin imbunatatirea calitatii produselor si aplicarea programelor pronaturale, prin perfectionarea specialistilor si lucratorilor din aceste sectoare si educarea consumatorilor, precum si prin aplicarea generalizata a principiilor managementului si marketingului pe intreaga filiera a produselor agroalimentare.