Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload



















































Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889)

personalitati












ALTE DOCUMENTE

Mihai Eminescu
Isaac Newton
Leonardo Da Vinci
Andrei Volosevici, repere biografice
Un profesor de neuitat: Henri Wald
Nichita Stanescu (1933 - 1983)
Le Corbusier (1887-1965
Leibniz (1646 - 1716)
Newton (1642 - 1727)
AUREL VLAICU

Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850-15 iunie 1889)

Eminescu [.] a fost si ramâne  cea mai coplesitoare marturie despre forma inegalabila pe care o poate atinge geniul creator românesc, atunci când se alimenteaza din adâncimile fertile si insondabile ale unui fond autentic."(St. Aug. Doinas, Lectura poeziei. Urmata de tragic si democratic, Bucuresti, Ed. Cartea Româneasca, 1970, p.342.)



A vorbi de poet este ca si cum ai striga intr-o pestera vasta. Nu poate sa ajunga vorba pâna la el, fara sa-i supere tacerea. Numai graiul coardelor ar putea sa povesteasca pe harpa si sa legene, din departare, delicata lui singuratica slava. (T. Arghezi, Cuvânt inainte la M. Eminescu, "Poezii", Bucuresti, Ed. Minerva, 1971, p. V.)

Viata lui Eminescu este una exemplara. Nu este viata unui sfant si nici a unui erou in sensul consacrat de biografiile care idealizeaza. Este viata unui geniu care a trait permanent cu privirea atintita spre inaltele idealuri: de arta, de cunoastere, nationale, de puritate sufleteasca si de daruire, care a trait aproape exclusiv prin si pentru opera sa, neacceptand compromisuri si daruind acestor idealuri tot ce avea mai bun in propria fiinta, pana la negarea de sine.

Copilaria

La 15 ianuarie 1850, la Botosani vede luminea zilei Mihai, al  saptelea copil dintre cei unsprezece ai caminarului Gheorghe Eminovici  provenit dintr-o familie de tarani români din nordul Moldovei, si al Ralucai Eminovici, nascuta in Jurascu, fiica de stolnic din Joldesti.

A avut o copilarie deosebita, fiind fascinat de padure, de basme, de doine ; o copilarie marcata de peregrinarile sale prin tara, care l-au facut, inca adolescent, sa cunoasca aproape toate tinuturile romanesti, cu oamenii, graiul si traditiile lor istorice si culturale. Franturi din portretul copilului visator si sensibil se reflecta in propria opera de mai tarziu. O bine cunoscuta postuma releva timpuria sa dragoste pentru natura:

                                 ("Fiind baiet paduri cutreieram")

Ecoul unei  regretate si remediabil trecute copilarii rasuna in sufletul poetului cu amintirea multimii de basme si traditii populare care i-au fermecat primii ani de viata si au lasat urme puternice in opera sa:

                                          ("Trecut-au anii..")

Urmeaza cursurile scolii din Cernauti si mai apoi liceul german din aceiasi localitate. In 16 aprilie 1863 a parasit definitiv cursurile, desi avea o situatie buna la învatatura.

Debut

1866 este anul primelor manifestari literare ale lui Eminescu. În 12/24 ianuarie moare profesorul de limba româna Aron Pumnul. Elevii scot o brosura, Lacramioarele învataceilor gimnazisti (Lacrimioare... la mormântul prea-iubitului lor profesoriu), în care apare si poezia La mormântul lui Aron Pumnul semnata M. Eminoviciu, privatist.

La 25 februarie/9 martie 1866 (stil nou) debuteaza în revista Familia, din Pesta, a lui Iosif Vulcan, cu poezia De-as avea. Iosif Vulcan îi schimba numele în Mihai Eminescu, adoptat si de poet si, mai târziu, si de alti membri ai familiei sale. În acelasi an îi mai apar în "Familia" alte cinci poezii.

         ("De-as avea")

Sufleur si copist

Din 1866 pâna în 1869, a pribegit pe traseul Cernauti - Blaj - Sibiu - Giurgiu - Bucuresti. De fapt, sunt ani de cunoastere prin contact direct a poporului, a limbii, a obiceiurilor si a realitatilor românesti, un pelerinaj transilvanean al carui autor moral a fost Aron Pumnul.



În 1867 a intrat ca sufleor si copist la Teatrul National, unde îl cunoaste pe I. L. Caragiale. Cu aceasta trupa face turnee la Braila, Galati, Giurgiu, Ploiesti.

Studiile de la Cernauti si mai cu seama cele de la Viena si Berlin ne prezinta un Eminescu insetat de cunoastere, un pasionat al lecturii, nu in vederea obtinerii unor posturi bine remunerate ori a unor titluri academice, pe care nu le-a obtinut, de altfel niciodata, ci numai din dorinta de a-si imbogati mintea. Datele astfel acumulate, cunoasterea temeinica a vechilor carti romanesti, rezultand astfel, o asimilare aproape completa a istoriei neamului nostru, s-au integrat organic in opera sa.

Student la Viena si Berlin

Între 1869 si 1872 este student la Viena. Urmeaza ca "auditor extraordinar" Facultatea de Filozofie si Drept (dar audiaza si cursuri de la alte facultati). Activeaza în rândul societatii studentesti (printre altele, participa la pregatirea unei serbari si a unui Congres studentesc la Putna, cu ocazia împlinirii a 400 de ani de la zidirea manastirii de catre stefan cel Mare). Aici il cunoaste Pe Ioan Slavici ,acesta fiind inceputul unei prietenii prolifice,durabile. 

   Tot aici o cunoaste pe Veronica Cîmpeanu, casatorita din 1864 cu profesorul universitar stefan Micle, care a insemnat pentru Eminescu marea dragoste. O data cu stabilirea poetului la Iasi, între cei doi se naste o afectiune profunda, care le va marca amândurora existenta. Suferinta din dragoste a prilejuit scrierea unora dintre cele mai sensibile poezii.

      .. (alegem poezii)

Inca din aceasta perioada apar primele semne ale bolii nefaste, din care cauza se afla într-o stare sufleteasca foarte rea, agravata si de stirile triste primite de acasa. Ajunge sa constate ca "anul acesta(1972) e într-adevar un an nefast" din cauza bolii si a lipsurilor de tot felul.

În aceste împrejurari a parasit Viena si s-a întors în tara. În iarna aceluiasi an s-a înscris la Universitatea din Berlin, ajuns aici cu ajutorul unei subventii lunare de 10 galbeni, din partea Junimii. Cursurile la care se înscrisese, sau pe care si le notase sa le urmeze, erau foarte variate: din domeniul filozofiei, istoriei, economiei si dreptului , urmand ca in anul 1873  sa i se elibereze certificatul dorit.

In absenta sa , Consiliul de Ministri îl numeste, la propunerea lui Maiorescu, bibliotecar al Bibliotecii Centrale din Iasi cu începere din 10 septembrie, post în care va desfasura o sustinuta activitate pentru îmbogatirea Bibliotecii Centrale cu publicatii din vechiul scris românesc. . Pe lânga sarcinile de la biblioteca, Eminescu a predat acum lectii de logica la Institutul academic în locul lui Xenopol.

Reîntoarcerea în tara. Rataciri

În prima parte a anului 1875 a pus ordine în biblioteca si a propus îmbogatirea ei cu manuscrise si carti vechi românesti. Tot în acest an a început traducerea din germana a unei gramatici paleoslave. L-a introdus pe Ion Creanga în societatea Junimea. Ramas fara serviciu, Eminescu a primit postul de corector si redactor al partii neoficiale la ziarul local Curierul de lasi, unde numeroase rubrici redactate de el au fost publicate fara semnatura. A frecventat cu regularitate sedintele Junimii. De multe ori l-a vizitat pe Creanga în bojdeuca sa. A facut un drum la Bucuresti, unde, prin Maiorescu, s-a împrietenit cu Mite Kremnitz, Veronica Micle a ramas, însa, idolul sau.

În a doua jumatate a lunii octombrie, fiind invitat sa intre în redactia ziarului Timpul, Eminescu a parasit Iasii si a venit la Bucuresti, unde s-a dedicat gazetariei. Publicistica lui Eminescu la "Timpul" este orientata spre viitorul poporului roman. Poetul oferea contemporanilor sai "icoane noi " si "icoane vechi " prin care exemplifica mersul societatii romanesti. El evoca in "icoane vechi" numai perioadele de stabilitate si progres in toate domeniile.Incisiv fiind , in ianuarie 1882 Eminescu este flancat de un director si un comitet redactional care urmau sa-i tempereze avântul sau polemic. Eminescu si-a pus intreaga sa activitate de ziarist in slujba dreptului la existenta nationala a poporului roman. Poezia "Ce-ti doresc eu tie,dulce Romanie ?" exprima patriotismul sau: ..




Boala

Activitate publicistica exceptionala i-a ruinat însa sanatatea. Anul 1883 a fost considerat  un an paradoxal pentru Eminescu : a reprezentat apogeul creatiei  (seria Scrisorile, Luceafarul- un moment de maxima elevatie a lirismului eminescian; este capodopera eminesciana, o admirabila sinteza a temelor si motivelor, atitudinilor poetice eminesciene) si totodata decaderea deoarece da primele semne de boala.

In iunie 1883, boala a izbucnit din plin. În aceeasi zi a fost internat în sanatoriul doctorului sutu. Eminescu a fost trimis la Viena în 20 octombrie si internat în sanatoriul de la Ober-Dobling, fiind însotit pe drum de un vechi prieten, Alexandru Chibici Revneanu. Eminescu  pleaca în calatoria in Italia recomandata de medic, însotit de Chibici.

Anii 1884-1888 , starea psihica a lui Eminescu a alternat intre labilitate si luciditate marcata de activitatea la Biblioteca Centrala din Iasi. Eminescu a dorit în 1888 sa-si termine unele lucrari de care si-a amintit ca le-a lasat în manuscris. Prin scrisoare recomandata i-a cerut lui Maiorescu sa-i trimita biblioteca si manuscrisele ramase la Bucuresti. Criticul însa nu a dat niciun raspuns acestei scrisori.

Iacob Negruzzi a depus pe biroul Camera Deputatilor o petitie din partea unui numar de cetateni din toate partile tarii, pentru un proiect de lege prin care sa se acorde poetului, de catre stat, o pensie viagera. Legea s-a votat abia în luna aprilie a anului urmator.

Veronica Micle a venit la Botosani si l-a determinat pe Eminescu sa se mute definitiv la Bucuresti. Eminescu a fost internat în 3 februarie 1889 la spitalul Marcuta din Bucuresti si apoi a fost transportat la sanatoriul Caritas. În 13 aprilie s-a instituit o curatela pentru asistenta judiciara a bolnavului. În data de 15 iunie 1889, în jurul orei 3 dimineata, poetul a murit în sanatoriul doctorului sutu din strada Plantelor, Bucuresti. Ziarul Românul anunta ziua urmatoare la stiri: Eminescu nu mai este. În 17 iunie Eminescu a fost înmormântat la umbra unui tei din cimitirul Bellu. Sicriul a fost dus pe umeri de elevi de la scoala normala de institutori din Bucuresti.

("M-ai am un singur dor")

Epilog

Despre moartea poetului, G. Calinescu a scris: "Astfel se stinse în al optulea lustru de viata cel mai mare poet, pe care l-a ivit si-l va ivi vreodata, poate, pamântul românesc. Ape vor seca în albie si peste locul îngroparii sale va rasari padure sau cetate, si câte o stea va vesteji pe cer în departari, pâna când acest pamânt sa-si strânga toate sevele si sa le ridice în teava subtire a altui crin de taria parfumurilor sale".

In lucrarea "Eminescu si poeziile lui" Titu Maiorescu  aprecia :

Poetul Mihai Eminescu apartine romanilor. A fost denumit poet national si universal, scriitorul total al literaturii românesti, poetul nepereche, geniul tutelar al culturii neamului, fauritorul limbii literare, Luceafarul culturii românesti. El spunea "Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarele soarbe un nour de aur din marea de amar".












Document Info


Accesari: 2070
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2019 )