EVOLUŢIA PSIHOSOCIALĂ A ADOLESCENTULUI DE 16 -18 ANI
Adolescenta este subiectul privilegiat si controversat al psihopedagogilor, generator de opinii si discutii contradictorii. Unii o considera ,,vârsta ingrata", altii, dimpotriva, ,,vârsta de aur"; pentru unii ea este ,,vârsta crizelor, anxietatii, nesigurantei, insatisfactiei", în timp ce pentru altii este ,,vârsta marilor elanuri"; este ,,vârsta contestatiei, marginalitatii si subculturii", dar si ,,vârsta integrarii sociale"; este ,,vârsta dramei, cu tot ce are ea ca stralucire, dar si ca artificiu" - decreteaza unii. Altii riposteaza ca este ,,vârsta participarii la progresul social"; cei mai multi o considera ca fiind în totalitate o ,,problema moral-psihologica", dar sunt si unii care cred ca este aproape în exclusivitate o ,,problema sociala".
Diversitatea opiniilor referitoare la adolescenta deriva din complexitatea în sine a acestei etape din viata omului, cu o dinamica exceptionala în timp, cu multideterminari si multiconditionari, dar si din pozitia oarecum incerta pe care o ocupa adolescentul în sistemul perioadelor evolutive ale vietii. Locul lui în sistemul relatiilor sociale este mai bine conturat si precizat decât cel al puberului. Totusi adolescentul oscileaza din punct de vedere al comportamentului între copilarie si maturitate, fiind însa întors mai mult cu fata spre adult.
La iesirea din copilarie si începutul adolescentei, ca si în tot decursul acestei perioade, avem în fata noastra dezvoltarea impetuoasa a unei personalitati cu trasaturi în plina formare. Adolescenta propriu-zisa se caracterizeaza printr-o echilibrare puternica, intima a conceptiei despre lume si viata, prin clarificarea si intensificarea elaborarii idealurilor omului, printr-o mare dezvoltare a laturii cognitive, afective si volitionale a personalitatii.
● Adolescenta cuprinde trei perioade distincte:
preadolescenta (14-16 ani)
▪ stabilizarea maturizarii biologice;
▪ dezvoltarea constiintei de sine;
▪ viata psihica este intensa, plina de conflicte interioare exprimate prin stari de agitatie, impulsivitate, anxietate;
▪ domina dorinta de afirmare personala, care focalizeaza interesele catre activitatile care îi reprezinta;
adolescenta propriu-zisa (16-18 ani)
▪ din punct de vedere biologic se constata o anumita fragilitate, atât nervoasa, cât si somatica;
▪ intelectualizare intensa;
▪ atitudini de independenta;
▪ accepta responsabilitati multiple;
▪ tânarul trece printr-un proces intens de socializare a aspiratiilor, manifestarilor vocationale si profesionale;
adolescenta prelungita (tineretea)(18-20/25 de ani)
▪ tânarul îsi câstiga total independenta;
▪ predomina activitatile intelectuale;
▪ se dezvolta stilul personal si conduita definitorie personalitatii;
▪ tânarul lupta pentru statutul profesional, dar si pentru cel social (el fiind capabil în aceasta perioada sa îsi întemeieze o familie) .
Adolescenta este o perioada importanta a dezvoltarii umane, perioada de numeroase si profunde schimbari biologice, fizice, psihice, morale, etc., perioada a dezvoltarii, în care dispar trasaturile copilariei, cedând locul unor particularitati complexe si foarte bogate, unor manifestari psihice individuale specifice.
Pe planul dezvoltarii biologice, adolescentul tinde spre echilibru si spre adoptarea unei conformatii apropiata de cea a adultului; în schimb, în plan psihologic, transformarile sunt extrem de rapide, spectaculoase si de maxima complexitate, cu salturi la nivelul unor functii, cu evolutii mai lente la nivelul altora. Diversitatea dezvoltarii psihice genereaza noi conduite si noi modalitati de relationare cu cei din jur, forme originale de întelegere si adaptare. Traversarea acestei perioade nu se face în mod lent, dimpotriva, tensionat, adeseori cu existenta unor conflicte si trairi dramatice, cu framântari interne pentru gasirea surselor de satisfacere a elanurilor, a aspiratiilor si cu tendinta de a evita teama fata de piedicile ce se pot ivi în realizarea proiectelor sale de viitor.
● Dezvoltarea psihica
Planul psihic suporta la vârsta adolescentei prefaceri profunde. Este vorba de acele transformari care vor conduce treptat la cristalizarea si stabilizarea celor mai multe dintre structurile psihice ale adolescentului.
Desi traseele pe care evolueaza acest proces sunt sinuoase, complicate, presarate cu numeroase bariere si dificultati, desi procesul ca atare poate fi mai calm sau mai navalnic, cu devansari spectaculoase, dar si cu întârzieri descurajante, la sfârsitul acestui proces ne vom afla în fata prezentei unor structuri psihice bine închegate si cu un grad mare de mobilitate. Acum au loc dramaticele confruntari dintre comportamentele împreunate de atitudinile copilaresti si cele solicitate de noile cadre sociale în care actioneaza adolescentul si carora el trebuie sa le faca fata, dintre aspiratiile sale marete si posibilitatile înca limitate de care dispune pentru traducerea lor în fapt, din ceea ce doreste societatea de la el si ceea ce da el sau poate sa dea, dintre ceea ce cere el de la viata si ceea ce îi poate oferi viata. Totodata prefacerile psihice la care este supus sunt generate de nevoile si trebuintele pe care el le resimte, atât de nevoile aparute înca în pubertate, dar convertite acum sub alte forme, cât si de noile nevoi aparute la acest nivel al dezvoltarii. Nevoia de a sti a scolarului mic, converita în nevoia de creatie a puberului, devine si mai acuta la adolescent, luând forma creatiei cu valoare sociala, nu doar subiectivă.
Dezvoltarea psihica, a intelectului îl maturizeaza îndeosebi sub raport social si cultural, îl face sa devina avid de cunoastere si de participare cu responsabilitate, în deplina cunostinta de cauza, la activitati cu caracter social, se antreneaza în elaborarea de lucrari originale în literatura, arta, stiinta, tehnica.
Adolescentul este un nonconformist si un luptator activ pentru îndeplinirea dorintelor sale, un original în adaptarea la lumea înconjuratoare.
J. Rousselt, în lucrarea sa, ,,Adolescentul, acest necunoscut", releva trei forme mai importante de conduita ce se produc prin prisma dorintei adolescentului de a fi unic:
1. conduita revoltei - adolescentul refuza sistematic si ostentativ ceea ce a învatat sau a fost obligat sa învete; el adopta atitudini negativiste, contrazice fara temei, ironizeaza, utilizeaza un limbaj iesit din comun, de multe ori agresiv;
2. conduita închiderii în sine - se interiorizeaza, se izoleaza, aspecte care determina îndepartarea de societate;
3. conduita exaltarii si a afirmarii - adolescentul cauta confruntarea cu altii pentru a-si verifica calitatile fizice si intelectuale, adopta atitudini extreme fata de tot ceea ce dispretuieste sau concorda cu atitudinile sale.
►Sensibilitatea
Activitatea senzoriala creste, ceea ce determina modificari ale pragurilor minimal, maximal si diferential ale analizatorilor, facându-se posibila reflectarea mai fina si mai analitica a obiectelor si fenomenelor realitatii.
Senzatiile vizuale. În perioada pubertatii acuitatea vizuala creste simtitor, convergenta ochilor are o mare capacitate de acomodare. Se constata o crestere a sensibilitatii si finetii cromatice. Se câstiga experienta denumirii tuturor culorilor si a nuantelor acestora.
Senzatiile auditive. Se dezvolta în directia capacitatii de diferentiere si reproducere a sunetelor muzicale, auzul tehnic, auzul fonematic - pe linia întelegerii celor mai neînsemnate nuante si semnificatii din vorbire, ca si pe linia identificarii obiectelor, fiintelor, dupa anumite însusiri perceptive si auditive.
Senzatiile gustative si olfactive. Capacitatea de a diferentia, clasifica si denumi substantele dupa miros creste foarte mult.
Datorita cresterii experientei generale de viata, ca si datorita maturizarii, în adolescenta are loc procesul de erotizare a sensibilitatii.
►Perceptiile si spiritul de observatie devin foarte vii, capata o mare adâncime. Preadolescenta si adolescenta sunt perioade ale observatiei analitice. Perceptiile sunt incluse într-o problematica mai larga, sunt supuse sarcinilor gândirii. Preadolescentii si adolescentii observa pentru a verifica, pentru a întelege, pentru a surprinde ceea ce-i intereseaza.
► Atentia. În aceasta etapa se dezvolta atentia voluntara, iar cea involuntara si cea postvoluntara devin mai eficiente. Functiile intensive ale atentiei sunt deplin dezvoltate, creste capacitatea de concentrare. Dezvoltarea cunostintelor diverse dezvolta spiritul de observatie si a diferitelor interese gnosice, organizeaza noi particularitati ale atentiei: natura începe sa fie privita cu ochi de ,,naturalist", cu ochi de ,,fizician"etc.
► Memoria. Continutul memorial la adolescent reflecta în mare masura interesele lui. Astfel el retine usor si cu placere acele date si fapte care se leaga de orientarea sa generala îndreptata spre stiintele realiste sau cele umaniste, adesea aceasta selectie facându-se în detrimentul celorlalte preocupari.
Memoria ajunge la performante foarte mari în aceasta perioada; ea este una din laturile cele mai solicitate ale activitatii intelectuale. Daca în pubertate memoria de scurta durata este foarte activa, în adolescenta memoria de lunga durata se organizeaza prin acumulari si stocari de informatii cu ajutorul algoritmilor de organizare ce contribuie la sistematizarea, codificarea si decodificarea factorilor cu care se opereaza.
Dezvoltarea memoriei, a capacitatilor intelectuale faciliteaza desfasurarea activitatii scolare. Adolescentul descopera faptul ca învatarea este de câteva ori mai eficienta decât pâna atunci. Totusi, el simte nevoia de a restructura materialul de informatie pe care trebuie sa-l fixeze. Astfel, procesul învatarii si al memorarii capata unele însusiri noi.
Conditiile fixarii, pastrarii si reproducerii devin de mare randament. Ele vadesc nu numai cresterea capacitatilor de stocaj, dar si construirea, la adolescenti, a clasificarilor spontane interne în cadrul stocurilor de cunostinte. Exista o evidenta tensiune, un interes si extensiune a activitatii intelectuale.
Prelucrarea adânca a informatiei începe în însusi momentul mnemic al fixarii (învatarii). Adolescentul restructureaza materialul de memorat, ca sa-l faca mai sistematic si mai inteligibil. Pastrarea se sistematizeaza mult în continuare, ceea ce reprezinta o alta prelucrare a materialului. Recunoasterea reconstituie materialul în aspecte analitice detaliate prin coordonatele lui logice. Reproducerea cuprinde numeroase momente de originalitate, deoarece adolescentul include în relatarile sale verbale numeroase elemente de explicatie, sublinieri, asociatii, comparatii, ceea ce face ca în genere reproducerea sa fie evident deosebita de materialul de memorat. De data aceasta, originalitatea se obtine prin mijloace personale, nu prin imitare, cum se întâmpla de obicei la puberi.
Referindu-se la varietatea formelor de învatare specifice adolescentilor, Gagné le mentioneaza pe urmatoarele: învatarea prin ghidaj emotional, învatarea cu ajutorul stimulilor relevanti, învatare de algoritmi aplicativi, învatarea cu algoritmi ce contin paradigmele domeniului, învatarea de cunostinte, prin intermediul potentialului verbal evocator de experienta, învatarea prin discriminare multipla, învatarea sistemelor de rezolvare si a determinantelor incluse într-o astfel de activitate.
Strategiile rafinate ale învatarii, întâlnite la adolescenti, presupun aspiratii si interese variate, cu stimulari complexe ale potentialului intelectual facilitate de întreaga dezvoltare psihica. Întregul proces este înlesnit de limbaj ca sistem hipercomplex de autoreglare si autoperfectionare a întregii activitati psihice si comportamentale.
► Gândirea. În procesul dobândirii diverselor cunostinte are loc asimilarea bazelor stiintei. Elevul trebuie sa învete sa sistematizeze, sa lege între ele diversele cunostinte, sa-si însuseasca diverse procedee de activitate mintala. Aceasta înseamna ca se creeaza conditiile de a proceda amplu, inductiv, apoi deductiv, adica de a rationa logic. De aceea în procesul însusirii notiunilor se constituie si se întaresc sisteme de a rationa într-un mod interogativ mai larg, se dezvolta deci capacitati operative intelectuale generale, cu exigente fata de exactitatea si succesiunea logica în expunere; se dezvolta, treptat, formele abstracte ale gândirii, gândirea propozitionala.
Specific pentru aceasta perioada este procesul de constituire a unor moduri mai complicate de a utiliza analogia, ca mijloc de comparatie între fenomene din domenii relativ diferite, fapt ce atesta o simtitoare crestere a folosirii criteriilor logice analitice în scheme de sinteza. Sub influenta solicitarii scolare, are loc dezvoltarea criteriilor logice ale clasificarii. Dezvoltarea si întarirea proceselor gândirii logice se exprima în favoarea deprinderilor de a gândi cauzal, logic, dialectic.
Pentru adolescenti, o mare însemnatate capata ideile si discutia de idei. Gândirea se straduieste sa desprinda adevarul, în conditiile unei puternice placeri pentru discutii controversate si pentru sofisme. Rolul teoriei creste foarte mult. Adolescenta se exprima ca o faza a câstigarii capacitatii de a filozofa, de a cauta raspunsuri explicite la diferite probleme.
Astfel, în perioada adolescentei, structura generala a solicitarilor intelectuale tot mai largi, mai complexe si multilaterale duce la modificari profunde ale gândirii si la dezvoltarea gândirii diferentiate: gândire matematica, gândire gramaticala, gândire fizica etc. Studiul diferitelor obiecte de învatamânt îl apropie tot mai mult de însusirea unei conceptii proprii despre lume si viata, întelege legaturile obiective ale dezvoltarii naturii si societatii, stabileste relatia cauzala si de finalitate a producerii diferitelor fenomene.
În procesul însusirii cunostintelor se constituie deprinderi specifice de a gândi, se întaresc sisteme de a observa, se dezvolta, deci, capacitati operative, intelectuale. Se generalizeaza algoritmi în cadrul aceleiasi discipline, treptat apar transferari de operatii între discipline. Pe aceasta baza se dezvolta formele operationale abstracte ale gândirii, se dezvolta posibilitatile determinarii logice a relatiilor dintre fenomene în cadrul unui sistem deductiv si inductiv, se dezvolta posibilitatea urmaririi logice a trasaturilor si diferentieri între clase si fenomene, se determina criteriile logice ale clasificarii. Se dezvolta spiritul critic al gândirii, ca urmare a logicii si adâncirii acesteia , a dezvoltarii posibilitatii de a analiza determinarea inclusa în fenomene, precizia gândirii.
Trecerea catre formele extensive, verbale ale gândirii logice face necesara preluarea în termeni personali a cunostintelor. Stilul muncii intelectuale constituie o aderare constienta, logica la cerintele sistematizarii, ca si ale largirii intereselor teoretice si practice si este dictat de volumul si calitatea cerintelor activitatii scolare.
Adolescenta este vârsta cresterii deosebite a posibilitatilor intelectuale si a abstractiei, vârsta în care se învata arta gândirii si a discutiei, dezvoltându-se strategiile euristice.
Activitatea cognitiva reflecta aviditatea pentru achizitionarea de cunostinte si disponibilitatea pentru confruntarea de idei.
Se evidentieaza gândirea discursiva si se constituie conceptia despre lume si viata. Inteligenta se maturizeaza, astfel încât la 16-18 ani atinge un nivel maxim de operativitate. Operatiile formale prezente în gândirea puberului spre 13-14 ani se dezvolta în continuare. Specifice acestei vârste sunt jocurile de perspicacitate, de istetime, adolescentii cautând situatii care le stimuleaza capacitatea cognitiva.
Adolescentul gândeste din ce în ce mai logic si mai sistematic, reusind astfel sa raspunda solicitarilor scolare din ce în ce mai complexe. Performantele intelectuale sunt influentate de potentialul cognitiv al adolescentului, dar si de talentele, preferintele lui, de atitudinea fata de viata si învatatura.
Cu toate ca în aceasta perioada dezvoltarea cognitiva este evidenta, adolescentul are dificultati în a gândi rational în legatura cu experientele lui imediate. Aceasta trasatura a cognitiei adolescentine defineste egocentrismul specific vârstei (Elkind 1978). Adolescentii considera, de exemplu, ca problemele prin care trec ei, sentimentele pe care le au, experientele pe care ei le traverseaza sunt unice. Adolescentul, în acelasi context al gândirii egocentrice, îsi creeaza un auditoriu imaginar (de exemplu îsi poate vorbi în oglinda ore în sir imaginându-si cum ar vorbi ceilalti despre el). Tot de egocentrismul cognitiv tine si explicarea tendintei de a transforma imposibilul în posibil (multi tineri îsi imagineaza ca sunt imuni fata de regulile morale ale societatii si astfel pot sa îsi asume riscuri nebanuite). Tot în acest sens adolescentul îsi imagineaza ca viata lui personala este una deosebita, asemenea eroilor din cartile sau filmele preferate.
Limbajul se deosebeste la preadolescent si adolescent de perioadele anterioare prin bogatia si varietatea lexicului, precum si prin surprinderea sensurilor variate ale cuvintelor. Vorbirea devine aleasa, literara. Adolescentul poate sa sustina verbal o idee timp îndelungat, facând asociatii noi fata de cele cuprinse în textul model sau în tezele expuse de interlocutorul sau. La aceasta vârsta se dezvolta mult debitul verbal, fluenta verbala, flexibilitatea verbala. Se adopta un mod propriu de iscalitura, se elaboreaza algoritmi si stereotipii verbale ce servesc în solutionarea diferitelor situatii (ca introduceri într-o conversatie, ca modalitati de încheiere a convorbirilor etc.).
si în privinta debitului verbal scris exista o evolutie. Continutul celor scrise este relativ relaxat, dat fiind faptul ca miscarile scrierii si stereotipul de ansamblu al acestora s-au automatizat.Începând cu adolescenta, creste grija pentru exprimarea corecta a ideilor, precum si interesul pentru utilizarea figurilor de stil în limbajul scris: epitete, comparatii, personificari, metafore. Datorita lecturii diversificate, adolescentii reusesc sa-si formeze un stil propriu de vorbire orala si scrisa, afirmându-se din ce în ce mai pregnant ca individualitati distincte. La sfârsitul adolescentei, datorita unei experiente de viata mai ample si datorita îmbogatirii vocabularului, încep sa înteleaga si sa redea mai adecvat si cu mai multa siguranta procese psihice complexe.
► Imaginatia. Concomitent cu capacitatile intelectuale, adolescentul se caracterizeaza si prin dezvoltarea deosebita a imaginatiei. Mai evident este progresul imaginatiei reproductive, a carei prezenta se simte puternic în întreaga activitate a tânarului, acesta având importante însusiri originale. În afara de imaginatia reproductiva care ajuta în însusirea sistemului de cunostinte transmise în procesul instructiv, se dezvolta tot mai sensibil imaginatia creatoare, a carei material ce o alimenteaza preadolescenta si adolescenta îl gaseste în realitatea în care traieste, trecutul istoric, diverse amintiri în legatura cu propria persoana, anumite actiuni umane, atitudini, defecte, perspectivele profesiei, sentimentul de dragoste care începe sa se manifeste. Prin creatiile lor, îsi exprima propriile judecati si atitudini în legatura cu problemele ce-i framânta. În repertoriul creatiei artistice se exprima exuberanta, bucuria, dragostea de viata, sentimentul de iubire.
Imaginatia se intercoreleaza complex în perioada adolescentei cu gândirea, cu afectivitatea, dar si cu alte planuri complexe ale personalitatii, în cadrul conditiilor generale de armonizare a acesteia.
În perioada adolescentei cunoaste o mare dezvoltare reveria, visul, se dezvolta fantezia, uneori chiar la paroxism. Procesul acesta are la baza dezvoltarea deosebita a aspiratiilor si dorinta impetuoasa de a proiecta în viitor aceste manifestari debordante ale vietii interioare.
Afectivitatea Maturizarea organismului se manifesta de obicei cu o evidenta maturizare intelectuala si afectiva a copilului. Viata afectiva se complica si se diversifica, preadolescentul si mai ales adolescentul admira, iubeste, simte, aspira, stie sa doreasca, are idealuri afective, îi întelege pe cei din jur cu intentiile, reactiile acestora. Intensitatea , amploarea si valoarea emotiilor sunt dependente de însemnatatea pe care o au pentru adolescent diverse fenomene, obiecte, persoane.
Nevoia de a fi afectuos se amplifica, luând la început forma unui nou egocentrism afectiv, pentru ca pe parcurs, acesta sa lase locul unei ,,reciprocitati" afective; are loc o senzualizare a individului, reapare agitatia instinctuală, se instituie nevoia de a i se împartasi sentimentele. Nevoia de grupare se ,,sparge", se destrama pentru a lasa loc nevoii de prietenii efective, nevoia unui cerc intim de prieteni. Relatiile dintre sexe sunt foarte strânse, mai mult platonice, romantice, cu mare încarcatura de reverie si fantezie; au loc furtuni afective, ,,ruperi" spectaculoase si dramatice de prietenie.
În dezvoltarea generala a vietii afective, trei directii apar mai importante. În primul rând, dezvoltarea sensibilitatii si a conceptiei sale morale. În al doilea rând, cresterea si afirmarea constiintei de sine, ca mobil al dorintei evidente de a deveni independent. Situatia de tutela, de tipul aceleia din copilarie, este mai greu suportata. În fine, a treia consta în erotizarea, în continuare, a vietii afective. Se dezvolta sentimente superioare- morale, estetice, intelectuale - baza lor reprezentând-o largirea cunoasterii.
Intensitatea trairilor afective face ca perioada adolescentei sa se caracterizeze adesea ca perioada a pasiunilor si a furtunilor afective, o perioada de romantism în viata omului si de spontaneitate, de poezie. Totodata, ea este perioada autonomizarii morale. E o etapa de mare sensibilitate morala, ce se caracterizeaza prin încercarea si dorinta de a se ajunge la un sistem moral explicit.
► Vointa. Adolescenta este perioada în care se modifica, devenind deosebit de bogat, momentul deliberativ al actului volitiv, când între motivele actiunilor s-a ajuns la o ierarhizare care este în strânsa legatura cu experienta în domeniul în care urmeaza sa se actioneze.
În luarea hotarârii, preadolescentul este prompt, dar la adolescent timpul este mai îndelungat, deoarece el reflecta mai temeinic asupra mijloacelor realizarii actiunii precum si a consecintelor ce decurg din aceasta.
În executia hotarârii preadolescentul nu trece totdeauna imediat la executia ei, ci adesea amâna îndeplinirea celor propuse. Adolescentul da dovada de mai multa perseverenta, scopurile actiunilor sale având o motivatie mai puternica. Pe aceasta perseverenta se dezvolta calitatile vointei: initiativa, perseverenta, principialitatea scopului etc.
► Interesele. Sfera intereselor se largeste ca urmare a cresterii orizontului cultural si a îmbogatirii experientei de viata. În primul rând interesul pentru munca scolara trebuie sa atraga în mod deosebit atentia cadrelor didactice si a parintilor. Uneori, interesul pentru munca scolara poate scadea. Acest fenomen este provocat de cauze foarte diferite: dezvoltarea unei adevarate pasiuni pentru sport, lectura etc., nedezvoltarea unui stil de munca intelectual, conflictele elevilor cu profesorii, preocuparile extrascolare mai intense etc.
Interesele adolescentului nu graviteaza doar în jurul activitatii scolare, ci se extind si la alte domenii ale stiintei, tehnicii, artei.
Interesele devin mai stabile, fiind legate de domenii mai cunoscute, sau spre care se manifesta aptitudini evidente. Interesele devin mai constiente, ele fiind urmarite cu tenacitate în vederea unui scop anumit; capata caracter selectiv si de eficienta, iar sub aspectul continutului este de remarcat marea diversitate: cognitive, pentru tehnica, pentru lectura, politico-sociale, pentru sport, pentru munca etc.
Aceste interese sunt, mai ales la vârsta adolescentei, legate de idealul profesional, generând motivele care-i determina pe adolescenti sa se orienteze si sa-si aleaga o anumita profesiune: aptitudinile pentru profesia respectiva, sansele de reusita în învatamântul superior, posibilitati de câstig, conditii de munca avantajoase, posibilitati de afirmare, dorinta de a fi util societatii si a raspunde unei comenzi sociale.
Dezvoltarea inteligentei permite adolescentului sa constientizeze situatii care sunt mai putin placute, conflictuale, tensionale. În acest mod se nasc sentimentele de tristete, melancolie. Fiind perioada intrarii în viata a examenelor, a responsabilitatilor evident exprimate, pot aparea în urma unor esecuri, insuccese crize intense pe plan emotional, adevarate drame. În general aceste trairi negative, stari conflictuale ale adolescentului sunt trecatoare si depasite cu usurinta. În anumite conditii însa (familii dezorganizate, relatii violente între parinti, ruperea comunicarii între parinti si copii) aceste stari se pot agrava si complica, ducând la modificari negative în comportamentul adolescentului.
● Caracteristicile cele mai importante ale adolescentei sunt:
Dezvoltarea constiintei de sine
Adolescentul încearca, cu înfrigurare, sa se cunoasca si sa se autoevalueze în raport cu realizarile sale si ale altora. El se întreaba adeseori, ,,cine sunt eu?", iar raspunsurile ce si le da se bazeaza pe maturizarea intelectual-afectiva foarte evidenta pentru unii adolescenti, chiar de la 16 ani, iar pentru altii la 18 ani.
Constiinta de sine este un proces complex care include, pe de-o parte, raportarea subiectului la sine însusi, la propriile trairi, iar pe de alta parte, confruntarea acestora, compararea lor cu lumea în mijlocul careia traieste. Cel mai înalt nivel al constiintei de sine este atins de elev atunci când el se poate privi ca subiect al activitatii sociale, ca membru al colectivului. Un factor de seama al constiintei de sine îl constituie activitatea scolara si natura relatiilor cu adultii, aprecierile acestora fata de calitatile si munca adolescentului.
O caracteristica a adolescentei este si proiectarea idealului în viitor; un aspect al acestei preocupari este interesul pentru profesia pe care o va îmbratisa, determinându-l la reflectie asupra vietii sale interioare. Capacitatea de a se preocupa de propria persoana nu înseamna însa fuga de societate. Caracteristica principala a adolescentului este un puternic impuls catre actiune. Acum dispar dorintele vagi si apar telurile bine conturate, visarea ia forme constiente. Aspectele generale ale întregii perioade evidentiaza o serie de caracteristici ce aduc o nota de specificitate în raport cu celelalte etape ale dezvoltarii umane.
Adolescentul este confruntat obiectiv si subiectiv cu schimbari multiple legate de maturizarea sexuala si de descoperirea dimensiunilor realitatii sociale. Apartenenta la o anumita familie si la un anumit grup presupune adaptarea si depasirea situatiilor infantile, de frustrare, nesiguranta si dependenta. La aceasta se adauga cunoasterea propriului potential, a vocatiilor, lucru care permite adolescentului sa-si manifeste atitudinile si preferintele.
În dezvoltarea constiintei de sine, imaginea corporala contribuie la organizarea identificarii caracteristicilor organice, pe care adolescentul încearca sa le perceapa în profunzime si cu un fel de admiratie. W. James surprinde dialectica dezvoltarii constiintei de sine si a distantei care se creeaza între ,,eu" si ,,sine ". Eul este cel ce cunoaste si este constient, sinele reprezinta latura cunoscuta. Sinele poate fi material (atunci când se refera la tot ce poseda adolescentul ) si social (când se refera la rolul, statutul, identitatea adolescentului). El este astfel expresia activitatii psihice în care se remarca mai ales sfera emotiilor si dorintelor. Atât în cazul sinelui cât si al eului, perceptia adolescentului poate îmbraca o forma negativa sau pozitiva. Când intervin esecuri scolare, când estimarea de sine este scazuta, tânarul are tendinta de a se subestima, nu are încredere în fortele proprii si nu manifesta initiativa si perseverenta în activitate (motivatie si vointa deficitara).
Succesele, o familie suportiva, valorizarea propriului potential duc la încredere în sine, la dorinta de a se afirma si realiza. În obtinerea acestei imagini pozitive, adolescentul se raporteaza la cei din jur si la atitudinea acestora fata de el. Aparitia conflictelor si a frustrarilor în aceasta perioada este frecventa. Apar astfel tensiuni în procesul cautarii de sine si raportarea la modul de a fi si a se comporta a acelor din jurul lui sau în îndeplinirea rolului, statutului, a relatiei dintre vocatie si exercitarea anumitor meserii.
Aceste tensiuni pot fi minimalizate daca familia poseda metodele educationale optime si adecvate adolescentului. Adevarul cel mai important în relatia dintre parinte si copil ramâne deschiderea comunicarii dintre cei doi.
Enumar câteva dintre stilurile educationale, încercând sa evidentiez care ar fi cel mai potrivit în aceasta perioada.
1. stilul autocratic - adolescentul nu are voie sa-si exprime nici o opinie sau sa ia singur vreo decizie;
2. stilul autoritar - chiar daca adolescentul îsi exprima anumite opinii, deciziile finale le iau parintii;
3. stilul democratic - adolescentul contribuie cu judecata proprie, îsi impune propriile pareri si opinii, dar deciziile trebuie vizate de parinti;
4. stilul echilibrat - parintii si copiii joaca acelasi rol în emiterea opiniilor, dar si
luarea deciziilor (participare egala).
Stilul echilibrat este cel mai adecvat, el permitând valorizarea adolescentului, dezvoltându-i respectul fata de sine, responsabilitatea, mentinând optima comunicarea dintre parinte si copil.
Când conflictele si frustrarile îmbraca forme acute si când acestea se prelungesc în timp, pot aparea tulburari comportamentale (abandon scolar, furt, minciuna, violenta etc), tulburari emotionale (depresie, anxietate).
Pe fondul acestor distorsiuni psihice pot aparea premisele delincventei juvenile care pot duce tânarul pâna în pragul crimei, consumului de droguri, furtului etc. Tot din aceste motive suicidul pare sa caracterizeze o anumita categorie a tinerilor de aceasta vârsta. Dramele nerezolvate, marile nerealizari ale vârstei sunt factorii cei mai importanti care creeaza premisele suicidului. Considerat un fenomen grav, suicidul nu poate fi tratat decât terapeutizând tânarul de la primele semne (tristete, apatie, izolare).
O alta problema a adolescentilor ramâne abuzul sexual, cu toate consecintele ce decurg din acest fenomen.
Adolescentul se constituie pe sine prin continue cautari si diferentieri fata de altii, proces nelipsit de tensiuni si conflicte. Personalitatea adolescentina nu evolueaza linear, ci cu oscilatii, cu perioade de inegalitate si chiar dizarmonii din care se pot dezvolta structuri pozitive sau negative.
Afirmarea propriei personalitati
Descrierea, oricât de schematica, a ,,portretului" adolescentei nu poate ignora problema originalitatii ca atribut predilect al indivizilor care o traverseaza. Dorinta de originalitate reprezinta, din punct de vedere psihologic, o caracteristica esentiala a adolescentei, numita tendinta afirmarii de sine, tendinta de afirmare a propriei personalitati.
Dorind sa atraga atentia asupra sa, adolescentul se considera punctul central în jurul caruia trebuie sa se petreaca toate evenimentele. Fortele proprii sunt considerate superioare fata de ale celorlalti oameni, opinie care decurge dintr-o insuficienta cunoastere de sine. Acesta doreste ca toate actiunile sale sa fie cunoscute si apreciate de adult.
Un mijloc curent de afirmare îl constituie aspectul exterior, adolescentii cautând sa se evidentieze prin fizicul bine conformat, îmbracamintea care diferentiaza, care scoate în relief propria persoana. Vizibila este si o alta expresie a tentatiei originalitatii în adolescenta - limbajul ,,colorat", presarat cu expresii ,,cautate", cu neologisme si arhaisme. Adolescentul îsi alege cu grija cuvintele, utilizeaza din abundenta citate si expresii celebre, maxime si cugetari savante despre care insinueaza ca i-ar apartine. În privinta limbajului, adolescentei îi este proprie si tendinta de ermetizare a acestuia, de folosire a unei vorbiri ,,cifrate", si anume, a unei vorbiri populate de expresii argotice. De obicei, circulatia acestui fel de limbaj are loc în cadre restrânse, în grupuri spontan constituite si combaterea acestui fenomen necesita eforturi educative prelungite.
În strânsa legatura cu limbajul, tentatia originalitatii se exprima si în corespondenta adolescentilor, caracterizata prin aceeasi ,,ploaie" de citate, prezenta în limbajul lor.
Dominanta pentru tentatia originalitatii la aceasta vârsta este prezenta spiritului de contradictie. În special discutiile dintre adulti, la care iau parte si adolescentii, ajung repede sa fie monopolizate de întrebarile iscoditoare ale acestora din urma, de afirmarea spiritului lor de contradictie. Nu de putine ori, adolescentul se contrapune în discutie chiar când e constient de faptul ca nu are dreptate. El e mobilizat atunci de aceeasi statornica tentatie de a atrage atentia asupra sa, de a se afirma, de a fi luat în seama.
Adolescentii manifesta tendinta de a se afirma nu numai individual ci si în grup: vor sa activeze, sa se distreze împreuna. Ei sunt atrasi si de viata politica; în politica adolescentul vede o înalta activitate sociala.
3. Integrarea sociala
Esenta integrarii sociale consta în atasamentul din ce în ce mai constient si mai activ la grupul caruia îi apartine (clasa, scoala, marele organism social). Cu cât înainteaza în vârsta, cu atât el este mai obiectiv în judecatile sale, aprecierile efectuându-se în functie de criteriile sociale pe care si le-a însusit. Dorinta de a cunoaste valorile sociale si culturale se manifesta riguros si tenace. Integrarea adolescentilor în aceste valori ale colectivitatii contribuie la formarea conceptiei despre lume si viata.Datorita experientei de viata limitata si a lipsei unor criterii de autoapreciere corecta, adolescentii au nevoie de consiliere si îndrumare discreta, fiind sprijiniti sa-si formeze idealul de viata, sa-si perfectioneze judecatile morale si sa-si ridice nivelul constiintei si al conduitei morale.
De regula, adolescentii se confrunta cu probleme de genul:
● Teama de a-si asuma responsabilitatea: o relatie de prietenie presupune o responsabilitate fata de celalalt partener care, printre altele, trebuie ajutat atunci când are nevoie.
● Teama de a nu fi manipulat: astfel de persoane sunt deosebit de atente sa observe comportamente de manipulare chiar acolo unde nu este cazul.
● Teama de a nu-l deranja pe celalalt: datorita acesteia relatia între cei doi se depreciaza întrucât se instaleaza un zid care nu le mai permite sa-si împartaseasca sentimentele.
Foarte multi oameni îsi petrec viata încercând sa-si atinga scopurile, iar adolescenta este doar primul pas spre împlinirea lor. În toate societatile au existat si vor exista legaturi între parinti si copii (mamele se ocupa în special de copii la vârste mici), în toate societatile copiii vor considera parintii responsabili de necesitati, reusite si insuccesele lor.
Relatiile între parinti si copii presupun un mecanism deosebit, filtrat social; ele au la baza statuarea comunicarii în care se realizeaza un model, un patern de conduita. În cadrul acestor relatii, parintii încearca sa socializeze copiii, contribuie la modificarea si perfectionarea stilului de interrelationare din copilarie; ambele parti ale ecuatiei au nevoie de deprinderi, abilitati sociale pentru facilitarea intercomunicarii.
Daca în timpul copilariei parintii sunt cei care initiaza efectiv copilul în stabilirea relatiilor în familie, extinse apoi la grupul de joaca, în timpul adolescentei parintii nu mai reusesc sa supravegheze minorii decât cu mare dificultate. În copilarie, procurarea de jucarii, alimentatia, curatenia, conversatia reprezinta apanajul exclusiv al adultului. În adolescenta, tinerii aspirând la un alt statut decât cel de ,,copil", se împotrivesc dorintei parintilor de a nu întârzia, de a avea grija deosebita pentru studiu, de a nu intra în relatii cu persoane rau intentionate, periculoase, de a nu-si crea si adopta modele ,,facile". Parintii vorbesc si transmit enorm copilului în perioada micii copilarii, ei învata efectiv sa vorbeasca, sa participe la dialog. Copiii pun întrebari la care parintii încearca sa raspunda; ei ar trebui sa ofere raspunsuri cât mai adecvate dezvoltarii psihice a copilului.
O serie de studii audizeaza abilitatile parentale de conduita, regulile ca si drepturile parintilor în speranta decelarii efectelor asupra educatiei, asupra cresterii si statuarii unor stiluri, moduri de comportament. În fond, multi autori scriu despre binomul ,,acceptare - respingere" ca fiind cel mai important în interrelatia parinti-copii (inclusiv adolescenti).
Fluctuatiile inerente sociale, economice induc modificari si diferentieri culturale în ,,aparatul" psiho-moral de conduita, de comunicare între parinti si copii. Acesta contine abilitati, capacitati de interrelationare dar si nevoia permanenta de a cunoaste evolutia sociala si individuala a copilului, puberului, adolescentului.
Abordarea afectiunii (dragoste parinteasca), petrecerea unui volum de timp considerabil împreuna cu minorul, tratarea acestuia cu delicatete, aplicarea flexibila a balantei recompenselor mai degraba decât a critica si a fi ostil determina o buna imagine a parintilor în acceptia copiilor.
Daca,
dimpotriva, copiii sunt respinsi de parinti (reactiile
sunt diferite tata/fiu, mama/fiica) ei au mai multe sanse
sa evolueze la pubertate si adolescenta spre:
delincventa, agresivitate, conduite nevrotice, conduite atipice
(schizofreniforme).
În consecinta, sansele lor sunt mai reduse de ,,a vira" spre
conduite civilizate, de a fi prietenosi, de a avea capacitati de
comportament civilizat, de a fi cooperanti, de a purta de grija
altora.
Câteva idei principale pentru stilul în comunicarea parinti/copii, pentru întelegerea profunda a perioadei adolescentei:
■ Pentru adolescent este apreciata ca benefica ,,supravegherea democratica". Este de preferat o abordare permisiva, egalitara a adolescentului fata de una autoritara, de respingere.
■ Comportamentul parintilor caracterizat prin caldura afectiva, rasplata acordata pentru merite. Aceasta are consecinte favorabile în achizitionarea de catre adolescent a unor itemi structurali ai personalitatii lui, a independentei de a avea o identitate, auto-evaluarii etc.
■ În familiile cu dezvoltare normala, adolescentii sunt mult mai cooperanti, sunt veseli, învata sa spuna glume, sa râda si sa se bucure
■ S-a constatat ca acesti adolescenti învata cu mai multa usurinta sa stocheze si sa distribuie informatia, fata de adolescentii cu tulburari de comportament la al caror ,,viraj" parintii si grupul asista de multe ori fara sa stie cum si de ce sa intervina.
În adolescenta, centrul de greutate al comunicarii se deplaseaza de la nivelul exclusiv al familiei la nivelul grupului de colegi si prieteni. În perioada furtunoasa, frumoasa si tumultuoasa, plina de mari inegalitati psihosociale, tânarul devine un veritabil participant la dialog, de multe ori fara sa comunice nimic adultului si cel mai adesea parintilor. Astfel putem afirma ca adolescentii devin ,,experti" în a nu transmite nimic, în a nu comunica.
Regulile cele mai simple se învata si se respecta în familie, se reflecta în comportamentul din grup (scoala, prieteni, strada) si reintra în circuitul de comunicare intrafamiliala care sta la baza relatiilor intime (inclusiv sexuale) si de munca - daca au fost initiate prin conversatie si supravegheate de adult.
INSTITUTOR: ZINA FRENŢ
COLEGIUL NAŢIONAL SPORTIV ,,CETATE" - DEVA
|
