LOCUL PSIHOLOGIEI IN SISTEMUL STIINTELOR
Cu o istorie atat de scurta ( circa un secol si jumatate),psihologia a parcurs un drum paradoxal, de la totala negare ca stiinta pana la statutul de stiinta centrala intre stiintele despre om. In 1929 Karl Buhler propunea modelul triunghiuar al psihologiei stiintifice, in care psihologia era ampasata la intersectia stiintelor umaniste, stiintelor sociale si stiintelor naturale. Peste 50 de ani P.E. Meehl (1978) propune, sub influenta IT, distinctia dintre psihologia "hard" si psihologia "soft", potrivit careia influenta stiintelor naturii a orientat psihologia spre studiul riguros al comportamentului, stiintele sociale au accentuat importanta mediului social, iar stiintele umaniste au directionat atentia spre necesitatea sublinierii importantei aspectelor subiective.
Alte contributii :
a) B.M. Kedrov (1961), prin subdividerea stiintelor umaniste in stiinte sociale si stiinte filosofice, situeaza psihologia mai aproape de filozofie, dar legata de stiintele naturii si stiintele sociale;
a) Jean Piaget (1966), propune un model circular al stiintelor, in care psihologia este clasificata in randul stiintelor antropologice, adica acele discipline " care urmaresc sa descopere legi atat in intelesul de relatii cantitative constante, cat si in intelesul de fapte generale sau relatii ordinale, de analize structurale" (1972);
b) Mielu Slate ( Introducere in psihologie, 1994), preluand perspectiva circulara a ascensiunii spiralate, sugerata de V. Sarris (1984) si Rosenzweig (1992), grupeaza stiintele aplicative in patru categorii: prima categorie include stiintele fundamentale ale omului (biologia, sociologia, filosofia ) interpretat ca fiinta bio-psiho- sociala; a doua si a a treia grupa includ diverse stiinte referitoare la principalele tipuri de activitati indeplinite de om ( educative, economice, manageriale, cultural-artistice, sportive, militare tec.); a patra grupa include stiintele ocupate cu integritatea fizica si psihica a omului ( medicina, neurologia, psihiatria). La confluenta cu fiecare dintre aceste stiinte psihologia generala si-a definit propriile ei ramuri aplicative- cu mentiunea ca: psihologia ocupa locul central in raport cu toate celelalte stiinte, iar, mai importanta decat distinctia categorica a stiintelor este cooperarea si interdisciplinaritatea lor.
A rezultat astfel tablou general al psihologiei generale si al psihologiilor aplicative, denumite si de ramura.
Tabloul pote fi repezentat astfel:
Psihologia generala ( loc central)- influentata de stiintele fundamentale despre om (biologie, sociologie, filosofie/axiologie), genereaza: zoopsihologie, psihofiziologie, psihologie biologica/ etnopsihologie, psihologie sociala/ psihologia religiei, psihologia moralei, psihologia filosofica- sub influenta stiintelor activitatilor umane ( stiinte pedagogice, economice si manageriale, stiinte juridice, stiinte cibernetice, informatice si matematice, stiinte artistice, stiinte militare, sportive, politice), genereaza ca stiinte aplicative- psihologia educatiei, psihopedagogia speciala si a consilierii psihologice/ psihologia muncii si psihologia organizationala, psihologia economica, psihologia comerciala / juridica, martorului, comportamentului deviant/ cibernetica si cognitiva, informatica psihologica statistica psihologica, artei, creativitatii, literaturii/ militara, sportiva , politica; din stiintele sanatatii psihosomatice a omului sunt generate: psihoterapia, psihopatologia/ neuropsihologia/ psihofarmacologia, psihosomatica, psihologoa clinica si medicala.
PSIHOLOGIE NOMOTETICA SAU PSIHOLOGIE IDIOGRAFICA? ETIC SAU EMIC IN PSIHOLOGIE?
Disputa dintre nomotetic si idiografic in psihologie ramane o problema discutata si disputata.
Pozitia psihologiei nomotetice (nomotetikos = "promovarea legilor") implica asertiuni ca: 1. explicatiile cauzale sunt si in psihologie la fel de valide ca si in alte stiinte, printr-un limbaj analitic bazat pe operationalizarea variabilelor si conceptelor, pe modelele de tip strict cauza- efect; 2. se urmareste cuantificarea proceselor mentale si comportamentale; 3. propozitiile cauzale sunt formulate pe baza studiului subiectilor alesi la intamplare; 4. foloseste in larga masura experimenul de laborator; 5. prin studiul cu metodele ideografice se pot face doar ilustrari, deoarece aceste date sunt nesistematice, bazate pe bunul simt si, mai ales sunt calitative; 6. legile descoperite sunt deductive si probabiliste, ofera explicatii functionale ale fenomenelor.
Psihologia idiografica ( idios = "propriu", "specific"; a nu se confunda cu ideografic care deriva din idee ) se bazeaza pe metode si asertiuni opuse: 1. studiaza extensiv si profund, un timp indelungat un singur caz si observa si evalueaza " curentele singulare" in toata complexitatea lor; 2. exploreaza specificatiile individuale, pe de o parte, deoarece tocmai difrentele individuale sunt considerate " determinantii"primari ai comportamentului; 3. favorizeaza in cercetare unele metode relativ nestructurate, deschise, proiective si interpretative (analiza documentelor, a biografiilor, cercetarea naturalista tec.), doar acestea permitand subiectului sa fie el insusi, sa fixeze intesurile proprii siesi, sa consteintizeze experientele personale.
Controversa dintre nomotetic si idiografic a fost preluata si in antropologie. Astfel, Keneth Pike (1954), P. J.Pelto (1970), introduc distinctia dintre investigatiilede tip etic si cele de tip emic ( denumiri preluate din termenii fonetic si fonemic, folositi in lingvistica pentru a diferentia cercetarile controlate de observator de cele care reflecta modelele constiente sau inconstiente ale subiectilor investigati) . Cercetarile de tip etic sunt exterioare, comparative, transculturale, centrate pe surprinderea si evidentierea a ceea ce este comun, universal si nu pe intelegerea cofiguratiilor specifice, unice din interiorul unei culturi. Studiile antropologice de tip emic, dimpotriva, studiaza intelesurile culturale din interior, cautand sa acopere categoriile cognitive si sistemele de clasificare pe care membrii culturii respective le utilizeaza. Deci, investigatiile etice generalizeza, cele emice particularizeaza; primele cauta " absoluturi", celelalte surprind singularul si particularul, extrag si evidentiaza relativitatea. Eticul corespunde in psihologie nomoteticului, iar emicul ideograficului.
Contributii interesante in controversa dintre nomotetic si ideografic au americanul Gordon W. Allport si francezul J.P. Sartre (1963). Primul, referindu-se la psihologia personalitatii, spune: " Psihologia persoanei nu este exclusiv nomotetica, nici exclusiv ideografica. Ea cauta un echilibru intre cele doua extreme" . " orice viata individuala are legi, caci ea dezvaluie propriul ei proces ordonat si necesar de dezvoltare. Supunerea fata de lege nu depinde de frecventa sau de uniformitate, ci de necesitatea interna " ( Structura si dezvoltarea personalitatii, Bucuresti, Ed. Didactica si Pedagogica, 1981, p. 566-567) . Francezul J.P.Sartre propune o metoda progresiv- regresiva prin care cauta sa inteleaga un subiect sau o clasa de subiecti in cadrul unui moment istoric dat. Deplasand-se "inainte" si "inapoi", prin studiul in timp si spatiu al subiectului sau clasei sunt dezvaluite diferentele unice din viata persoanei, cat si elementele umane si similitudinile proprii celorlalti (clasei). Metoda sartriana este concomitent analitica si sintetica, nomotetica si idiografica, etica si emica.
Concluzie: Nu exista o solutie unica; disputa nomotetic- idiografic poate fi, probabil, solutionata numai printr-un compromis intre cele doua extreme, luand in considerare si scopul cercetarii, specificul diferitelor ramuri ale psihologiei si, poate, rafinarea metodelor de sondare a psihicului.
|
