Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload

loading...



















































Zvonul si dezinformarea ca mijloc de realizare a influentarii psihosociologice

Psihologie












ALTE DOCUMENTE

AVEŢI DREPTUL SĂ VĂ BUCURAŢI DE PROSPERITATE
Consecintele conflictelor
Violenta domestica
Comunicarea asertivă. Comportamentul asertiv, pasiv și agresiv
Yoritomo Tashi-Puterea calmului
VISELE
Afectivitatea
Toleranta

Zvonul si dezinformarea ca mijloc de realizare a influentarii psihosociologice

Omenirea, în evolutia sa istorica, a fost marcata de numeroase conflicte politice, sociale, etnice, culturale, militare însotite de ample si diversificate actiuni de diversiune si dezinformare psihologica. Prezente atât în perioada premergatoare conflictelor, sporite ca numar si intensitate pe timpul desfasurarii acestora, dintotdeauna au avut drept obiectiv sa genereze nesiguranta, panica, frica, îndoiala, si pe acest fond sa slabeasca rezistenta psihomorala a luptatorilor si populatiei civile. În acest scop, unul dintre cele mai folosite mijloace a fost zvonul, cu o influenta deosebita datorata puterii de persuasiune si al posibilitatii influentarii unei mari mase de oameni.





Zvonul, ca fenomen psihosocial. Zvonul, ca fenomen psihosocial reprezinta o informatie ce se doreste a fi autentica si cu caracter de noutate, cu posibilitati minime de verificare: o informatie de cele mai multe ori tendentioasa, care circula paralel si în mod frecvent în contrasens cu informatiile transmise prin mijloacele oficiale de comunicare. "Copil al insecuritatii, zvonul creeaza legaturi puternice între membrii unei comunitati a carei tema nu mai suporta întrebari fara raspunsuri" [Maurice Olender - "La Rumeur", Apud Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993, p.19.]. Zvonurile sunt creatii colective si au functii si disfunctii sociale. Chiar daca unele au o sursa de lansare bine sau - cel mai adesea - rau intentionata, prin retransmisii succesive, amprenta personalitatii colportorilor se imprima adânc în continutul lor, cu atât mai mult în cazul zvonurilor emergente, rezultat al "tranzactiei colective" [Tamotsu Shibutani-Improvised News, A Sociological Study of Rumor, The Bobb-Merril Company, Inc., New York, 1966, p.29.], prin punerea laolalta a resurselor intelectuale ale grupurilor umane în vederea interpretarii unor evenimente importante, dar ambigue, despre care lipsesc informatii, sursa oficiala neavând credibilitate.


Se impune considerarea zvonului în raport cu alte fenomene înrudite: ponegriri, bârfe, clevetiri, povesti, legende, vorbe care 434h715e circula din gura-n gura pentru a identifica posibilitatile reale de influentare individuala si colectiva. Pentru aceasta reamintim ca orice tip de comunicare poate fi definit din sase puncte de vedere: dupa sursa, continut, mod de difuzare, mijloc de difuzare, obiect al comunicarii si natura efectelor produse. Zvonul si vorba provin din surse neoficiale. Primul termen se refera la un proces de difuzare în lant, la o forta de propagare, la o amplitudine al carei rezultat este sunetul care se înalta din toate aceste voci, si pe care-l putem urmari:
Vorba se refera la un proces lipsit de continuitate, ezitant, foarte limitat în spatiu: e normal sa nu se propage nimic, din moment ce e doar o vorba vaga. "Nu e decât o vorba" înseamna ca sunetul abia daca a fost perceput, deci mesajul nu are tocmai o existenta reala, sigura: nici nu se aude. Vorba este lipsita de însemnatate. La origine, cuvântul "ponegrire" se referea atât la sursa, cât si la efectul unei comunicari: era grohaitul porcului mistret [Jean-Noel Kapferer, Zvonurile, Ed. Humanitas, Bucuresti, 1993, p.41.], iar în prezent acest cuvânt se refera la continutul si obiectul comunicarii: e vorba de comentarii josnice, la limita calomniei, ce se fac pe seama cuiva. Este un tip de mesaj, ce exprima o judecata subiectiva asupra continutului zvonului sau al vorbei.


Cuvântul "bârfa" se refera la obiectul zvonului sau al vorbei. Bârfa se leaga de persoane: povesteste bucuriile si necazurile celor ce ne înconjoara, fie ei bogati sau saraci, persoane însemnate sau neînsemnate. În general, bârfa nu e rautacioasa si se practica în special de dragul de a vorbi, de a avea un subiect de conversatie: interesul pe care îl prezinta e de scurta durata, de aceea o bârfa trebuie repede înlocuita cu alta mai savuroasa.


Cuvântul "clevetire" reprezinta o definitie a mesajului din punct de vedere al sursei. Ca si ponegrirea, reflecta si o judecata de valoare, un mod de a discredita zvonul sau vorba, reprosându-i provenienta dintr-o sursa total lipsita de credibilitate. Atunci când avem de-a face cu surse oficiale sau care se bucura de respect, mesajul primeste un titlu de noblete: este o "informatie". În cazul unei erori, nu este un zvon ci o "informatie falsa".


Întelegem astfel, prin zvon, idei, relatari, afirmatii sau presupuneri ce pot fi în întregime false sau continând unele elemente adevarate, dar distorsionate în raport cu situatia si centrele de interes ale unor indivizi sau colectivitatea determinate.
În lansarea si asigurarea circulatiei zvonurilor se mizeaza pe unele caracteristici ale acestuia:
- noutatea;
- plasarea actiunii sub aspectul consecintelor în viitor;
- corelarea continutului sau cu sperantele, asteptarile, aspiratiile si temerile indivizilor sau colectivitatilor.
În conditiile în care are loc împletirea continutului informatiei cu interesele si aspiratiile celor ce receptioneaza, zvonul poate determina stari de spirit curente de opinii, atitudini si comportamente specifice mesajului transmis.
Ca forma specifica de comunicare, îndeosebi interpersonala, zvonul are la baza o serie de mecanisme psihologice ce exploateaza unele caracteristici general-umane, cum ar fi:
- curiozitatea;
- dorinta unor oameni de a se arata ca fiind bine informati, depasind informatia oficiala;
- tendinta de a amplifica o stire prin elemente si comentarii personale;
- reactia fireasca de a transmite mai departe o informatie, anumite stari psihice (nemultumire, anxietate) etc.;
- capacitatea imaginativa si anticipativa, nevoia de a integra necunoscutul într-un univers cunoscut, de a transmite noutatea imediat.
Jean Delumeau explica psihologic zvonul prin credulitatea maselor [Jean Delumeau, Frica în Occident, vol.1, Ed. Meridiane, Bucuresti, 1986, p.291.]. Zvonurile analizate de acest autor se brodau pe doua elemente: frica si gândirea magica. Frica, emotia absolut fireasca, ne face uneori sa vedem primejdia mai mare decât este ea în realitate. Anxietatea patologica conduce la reactii dezaptative si se fondeaza pe situatii si elemente periculoase inexistente. Receptarea si retransmiterea continutului zvonului sunt potentate si de importanta pe care fiecare individ o acorda datelor vehiculate prin intermediul acestuia. În lipsa adevarului sau corespunzând pe de-a-ntregul realitatii, este suficient ca informatia sa se transmita fara încetare din om în om pentru ca zvonul sa-si realizeze circulatia dupa o logica proprie, în care distorsiunea informatiei este o conditie fundamentala pentru a se putea manifesta si actiona, pentru a se putea propaga.
Daca privim propagarea ca un fenomen obiectiv ce este un produs al comunicarii intragrupale si intergrupale, putem nuanta întelegerea factorilor care maresc posibilitatile de grupare, gradul de omogenitate si asezare spatiala, de coeziune spirituala si comunitate de interese si importanta temei, concordanta dintre continutul mesajului si motivatiile individuale si de grup. Cu cât e mai mare interesul mediu în cadrul colectivitatii cu atât cresc sansele de raspândire a zvonurilor. Pe timpul transmiterii zvonurilor, apare ca proces specific modificari si distorsiuni ale informatiei pe care le contine [Coord. Jean Niculescu - Psihicul si realitatea câmpului de lupta, Ed. Militara, Bucuresti, 1979, p.189.].

Distorsiuni ale informatiei specifice zvonului

Nivelarea. Reducerea sau amplificarea informatiei, facilitarea întelegerii si relatarii ei. Pe masura ce un zvon circula, el tinde sa devina mai scurt, mai concis, mai usor de înteles. Versiunile sugestive cuprind tot mai putine cuvinte si detalii. Reductia nu merge, însa, pâna la disparitia totala a mesajului. Efectele ei se produc dupa urmatoarele reguli:
- cu cât o povestire este mai scurta si mai concisa, cu atât are sansa sa fie reprodusa mai fidel;
- cu cât subiectul are mai putine detalii între care sa aleaga riscul distorsiunii ulterioare, scade;
- relatarea devine atât de scurta încât este memorata mecanic, lucru care confera si rapiditate circulatiei (asa se explica rapiditatea cu care circula din om în om) .
Accentuarea. Zvonul este supus si unui proces de accentuare, în sensul ca sunt retinute si produse selectiv un anumit numar limitat de detalii. Accentuarea este complementul inevitabil al reducerii. Una nu poate sa existe fara cealalta. În interiorul acestei tendinte se produc fenomene ca:
- sunt retinute cuvinte, imagini sau simboluri bizare sau frapante;
- adoptarea unei forme numerice, detaliile accentuate fiind multiplicate în povestire;
- plasarea desfasurarii evenimentului la timpul prezent; în general într-un cadru dinamic, spatio-temporal.
Asimilarea. Continutul zvonului este ajustat si în functie de atitudinile, aspiratiile si motivatiile transmutatorului, ale grupului din care acesta face parte. Acest proces evidentiaza capacitatea de ajustare conform predispozitiilor emotionale ale celor care raspândesc zvonul, ale intereselor lor, ale prejudecatilor individuale si de grup, asigurând, astfel, circulatia lui într-un mediu determinat si nu în oricare altul.
Aceste trei tendinte-reductia, accentuarea si asimilarea actioneaza simultan si reflecta un proces de subiectivare, care are ca rezultat deformatiile ce caracterizeaza zvonurile. Formulele introductive care netezesc lansarea zvonurilor - "se spune", "am aflat", "cica", "am auzit" - contin nemijlocit avertismentul adresat ascultatorului asupra acestor posibile erori.

Efecte individuale si colective ale propagarii si receptarii zvonului

Zvonurile pot fi spontane, generate de încercarile oamenilor de a-si explica evenimente, procese, fenomene despre care nu au date certe sau deliberate adica sunt concepute si lansate cu scopuri bine determinate de catre organele de specialitate, în scopul de a determina o anumita atitudine, comportare a unor indivizi sau grupuri umane. Elaborarea deliberata a zvonurilor, în cadrul conflictelor militare din secolul XX, au evidentiat preocuparea existenta în toate tarile de a organiza si instrui înca din timp de pace forte si organe specializate (cuprinzând politologi, psihologi, sociologi, lingvisti, etc.) care sa "construiasca" zvonuri ce ofera explicatii mistificate, dar cu un mare grad de credibilitate, în scopul influentarii fortelor armate adverse, a unor mari comunitati umane si chiar populatii.




Aparitia presei, apoi a radioului si în sfârsit explozia audiovizualului nu a fost însa de natura sa potoleasca zvonurile. În ciuda mijloacelor de comunicare în masa, publicul continua sa preia o parte a informatiei din gura-n gura. Expresia "din gura-n gura" defineste un mijloc de transmisie: conversatiile în doi, discutiile în grup, confidentele, discursurile solemne.


Obiectul zvonurilor, pornind de la aceste particularitati ale retransmiterii permanente, îl poate constitui scaderea eficientei, grupului caruia îi este destinat urmarind influentarea moralului si coeziunea acestuia. Pentru ca un zvon sa devina eficace, prin efectele individuale sau colective, este necesar a cunoaste anumite conditii ce realizeaza eficacitatea. Retinem dintre acestea:
- publicul este actor, informatia reprezentând o valoare, "aur curat" aceasta încearca astfel sa obtina cât mai multa informatie;
- starea de spirit a grupului si situatia psihologica a epocii accentueaza sau diminueaza;
- în cadrul grupului determina mobilizarea atentiei acestuia, care încearca sa reconstituie puzzle-ul alcatuit din crâmpeie de informatii;
- având uneori un sâmbure de adevar, este privit în totalitate exprimând adevarul;
- producând dezorganizarea functionarii psihicului individual si al comportamentului colectiv, zvonul produce panica generatoare de catastrofe;
- martorii unor evenimente raspund mai mult în functie de gradul de probabilitate a lucrurilor în functie de ceea ce observa. Unul dintre specialistii studiului minciunii G. Durandin [G. Durandin, Les rumeurs, multiplicat Lecons de psychologie sociale, Paris, l950.] analizând rezultatele unor experiente rezuma în felul urmator comportamentul:
1. martorii dau informatii false cu aceeasi siguranta cu care le dau pe cele corecte fiind în acelasi timp de buna credinta;
2. numai în mod cu totul exceptional se poate obtine o marturie în totalitate exacta;
3. de multe ori ceea ce declaram reflecta mai degraba automatismele gândirii noastre de gândire, decât ceea ce au vazut cu adevarat;
4. în consecinta, daca mai multe declaratii coincid, aceasta nu înseamna neaparat ca sunt adevarate. Asta înseamna pur si simplu, faptul ca mai multe persoane împartasesc aceleasi automatisme si aceleasi clisee mutuale, percepând faptele în acelasi fel si totusi eronat [I. Gritti-Elle, "Le rumeur", Stanke, Ottawa, 1978.].
- nivelul capacitatii de procesare sociala a informatiei individuale sau colective duce la interpretarea gresita a unui mesaj, neîntelegere ce se poate accentua. Un caz celebru ilustreaza felul în care procesul neîntelegerii se poate repeta: în masura în care de fiecare data noul mesaj ramâne ambiguu, acesta permite o interpretare personala din partea fiecarui nou receptor. În cazul nostru, este vorba de transformarile suferite de un articol de presa în momentul reluarii lui de alte ziare [J.N. Kopferer, Op. cit., p.61-62.]. În timpul primului razboi mondial, un ziar german "Kolnische Zeitung" a fost primul care a anuntat caderea orasului Anvers. Titlul de pe prima pagina era: "La vestea caderii Anversului s-au tras clopotele". Pentru ca ziarul era german, se întelegea de la sine ca în Germania se trasesera clopotele în cinstea acestei victorii. Informatia a fost reluata de ziarul francez "Le Marin". Potrivit informatiilor din "Kolnische Zeitung", "preotii din Anvers au fost fortati sa traga clopotele dupa ce orasul a fost ocupat". stirea din "Le Marin" e preluata de "Trimes" la Londra: "Potrivit ziarului "Le Marin", via Koln, "preotii belgieni care au refuzat sa traga clopotele la caderea Anvers-ului au fost demisi din functie". A patra versiune se afla în "Corriere della Sera": Potrivit ziarului "Trimes", citând informatii din Koln, via Paris, "nefericitii preoti care au refuzat sa traga clopotele la caderea Anversului au fost condamnati la munca silnica". Ziarul "Le Marin" reia aceasta ultima informatie: Potrivit unei stiri din "Corriere della Serra", via Koln si Londra, se afirma ca "barbarii cuceritori ai Anvers-ului i-au pedepsit pe nefericitii preoti pentru refuzul lor eroic de a trage clopotele, spânzurându-i în clopote cu capul în jos, ca balante vii". Astfel, "Le Marin" a fost cel care a alimentat zvonul barbariei germane la Anvers. Trebuie sa remarcam mai multe lucruri: pe de o parte, daca distanta dintre prima si ultima versiune e apreciabila, trecerea de la o versiune la alta nu are nimic surprinzator. Se supune unei logici de clarificare a cuvintelor ambigue sau de percepere selectiva a lor. Pe de alta parte fiecare ziarist a introdus câte un element nou: dispunând de o informatie prea saraca, a încercat sa reconstituie un puzzle complet cu riscul de a inventa piesele ce lipseau. Aceste elemente reflecta starea de spirit a momentului: razboiul din 1914 devenise aproape un razboi sfânt. Franta avea sa-si ia revansa asupra germanilor, spalând rusinea înfrângerii din 1870 si eroismul era cu atât mai mare cu cât dusmanul era descris ca un barbar. Deformarea confirma cliseele ce se vehiculau despre nemti, justificând temerile latente ale populatiei;
- prin interventia mediilor de informare, publicul zvonurilor sporeste considerabil, nemaifiind strict local, ci international;
- raportarea permanenta la sistemul de referinta folosit de fiecare pentru a evalua o informatie;
- zvonul prezinta anumite strategii si filtre caracteristice specifice categoriilor socioprofesionale. În cadrul unei anchete întreprinse în U.R.S.S.[Bauer R.A., Gleicher D.B., Word of mouth communication in The Soviet Union, Public Opinion Quarterly 28, 1964, p.216-224.], în legatura cu credibilitatea zvonurilor, 95% dintre intelectuali, fata de 56% dintre taranii intervievati, au declarat ca zvonul e mai plauzibil decât informatia transmisa de mediile de informare oficiale. taranii acorda cea mai mica încredere zvonurilor, dar sunt cei care le folosesc cel mai mult. Pentru ei zvonul este un substitut al mediilor de informare oficiale, acestea fiindu-le mai putin accesibile. Dimpotriva, intelectualii beneficiaza pe scara larga de mediile de informare oficiale, dar au nevoie de un zvon pentru compensatie. Pentru ei, zvonul este un conectiv: permite decaderea inteligenta a informatiilor oficiale. Intelectualii au astfel si ei nevoie de zvonuri pentru a dobândi o perspectiva asupra mediilor de informare si pentru a dovedi ca nu se confunda cu publicul larg.
În concluzie, putem afirma ca zvonul nu este neaparat "fals", în schimb el este neaparat neoficial. El demonstreaza ca toate certitudinile sunt de natura sociala: este adevarat tot ceea ce grupul din care facem parte considera ca fiind adevarat.

Dezinformarea - definire, scop si obiective

În epoca noastra, dezinformarea este o problema la ordinea zilei. Acestui fenomen i-au fost consacrate mai multe lucrari, mai ales în strainatate. Ziarele, revistele, radioul si televiziunea fac tot mai multe referiri la faptul ca azi conceptul este folosit în acceptiuni diferite si ca este gresit calificata drept dezinformare orice lipsa, alterare sau manipulare a faptelor de catre mijloacele de informare în masa.




Întelegerea naturii si efectelor dezinformarii se poate realiza cunoscând perspectivele politice si strategice pe termen lung si mediu. Dezinformarea este întotdeauna deliberata, iar decizia de a recurge la ea releva o stare de spirit ale carei resorturi complexe nu pot fi deduse clar. Poate fi dictata de necesitate, având în vedere amploarea mizei si pericolul unei confruntari deschise, relevând astfel slabiciune sau frica. Poate fi, de asemenea, o actiune premeditata pentru a obtine succesul cu forte minime deoarece agresorul crede, pe buna dreptate, ca influentarea constiintelor este mai putin riscanta decât violenta fizica. Dezinformarea poate deveni însa o obisnuinta fatala pentru o societate care se vrea închisa, secreta si care astfel poate pierde contactul cu realitatea. Dezinformarea punctuala poate oferi un avantaj imediat uneori decisiv într-o confruntare favorabila. Când se desfasoara permanent si sistematic ea devine o redutabila forta de distrugere, care nu-l scuteste pe cel ce a initiat-o de efecte nebanuite de retorsiune. Dezinformarea interzice prin natura sa orice schimb interuman, deoarece este un act antisocial.


Nu este deloc simplu de a defini dezinformarea, termen nu întotdeauna folosit corect si cu discernamânt. Dezinformarea este o arma cu tehnici si metode specifice, însa si o stare de spirit rezultata din adaugarea dimensiunii ideologice de "razboi total", pe care Ludendorf o definea ca fiind extinderea luptei la nivelul întregii activitati sociale, atât militare cât si economice. Se pot da o multitudine de exemple de adevarate operatiuni de razboi derulate exclusiv prin mijlocirea informatiilor, însa nu exista nici macar un singur conflict politic, economic sau militar care sa nu fi facut apel la propaganda în mod deschis sau pe ascuns, la intoxicarea sau la tentative de influentare a moralului si deciziilor adversarului prin înselaciune, amagire, diversiune sau intimidare si în acest caz si în celalalt este, bineînteles, vorba de lupta.


Dezinformarea este considerata astazi un fel de mesaj, mai mult sau mai putin explicit, un fel de comunicare de tip special între dezinformator si tinta sa. Poate lua forma unei declaratii, unui gest semnificativ sau adoptarii unei anumite atitudini. Pentru a se numi dezinformare trebuie sa existe alegerea deliberata, intentia de manipulare sau exercitare a influentei. Mesajul nu este decât unealta cu care se cauta ca un subiect selectionat sa actioneze în sensul dorit. Se dezinformeaza mai putin pentru a convinge, cât pentru a conduce câtre un tel care, de regula, este ascuns. Se actioneaza pentru a forta alegerea unei anumite directii de catre o persoana sau grup, fara însa sa li se permita libera apreciere. Putem considera ca dezinformarea este forma psihologica a subversiunii. Ea vizeaza destabilizarea unui grup, stat sau societati, subminarea capacitatii sale de rezistenta, fara a fi necesara punerea în actiune a fortelor armate; cel mult pregatirea conditiilor pentru intrarea acestora în actiune si aceasta numai daca actiunea militara se dovedeste a fi absolut necesara. Caci cele doua forme de lupta, cea fizica si cea psihica, se completeaza reciproc ceea ce permite o anumita variatie a nivelului de violenta în functie de conditiile concrete.


Arma sau stare psihica, dezinformarea este obiectul unor multiple abordari, în care gasim implicata subiectivitatea fiecaruia. Termenul în sine este de data recenta, începându-si "cariera" în mediul sovietic înca din anii 1920. Dezinformarea desemna un arsenal de mijloace cunoscute sau oculte destinate influentarii guvernelor straine, discreditarii opozantilor politici, în special emigranti, subminarii încrederii între aliatii ostili Uniunii Sovietice, falsificarii aprecierilor adversarilor privind realitatea. Lenin da un nou impuls noului procedeu. Dzerjinski, definea fara greutate un sistem de arme destinat compensarii inferioritatii fortelor armate sovietice. Înca din 1917 el scria: "Comunistii trebuie sa fie pregatiti sa foloseasca la nevoie tot felul de siretlicuri, planuri si stratageme ilegale, sa nege si sa ascunda adevarul. Cuvintele mele erau alese în asa fel încât sa provoace ura si confuzia, nu pentru a convinge adversarul ci pentru a-l disloca nu pentru a-i îndrepta greselile ci pentru a-l distruge, maturându-i structurile de pe suprafata pamântului"[Barron John, K.G.B., Elsevier - Sequoia, 1975.]. Acelasi autor în lucrarea "Ancheta asupra KGB" defineste dezinformarea ca fiind "propagarea constienta si deliberata a faptelor si opiniilor eronate". G. Veraldi în prefata lucrarii lui Pietre Nord îi indica scopul printr-o exprimare deosebit de semnificativa: "Crearea unei realitati false atât de convingatoare încât adversarul sa o considere justa"[Nord Pierre, L'intoxication, Livre de poche, 1971.].




L. Batman, specialist ceh în dezinformare, arata ca aceasta constituie una din aspectele masurilor active si cuprinde: scaparea organizata a informatiilor false; propaganda neagra (aceea care îsi ascunde originea), desfasurate pentru slabirea inamicului din interior. Accentul este pus pe ansamblul mijloacelor utilizate însa cu predilectie pe ascundere, disimulare si actiune din interior. Academia Franceza propune urmatoarea definitie: "Actiune intermitenta sau continua - prin folosirea oricarui mijloc ce consta în eroarea unui adversar sau în favorizarea subversiunii în rândurile acestuia în scopul de a-l slabi".


În concluzie, dezinformarea poate fi definita ca ansamblul formelor, metodelor, procedeelor prin care se urmareste schimbarea dirijata a comportamentului individual si grupal în scopul controlarii si directionarii acestuia, prin inducerea unei realitati false, pentru a diminua si slabi capacitatea obiectiva de raportare la realitate.


Scopul dezinformarii îl constituie finalizarea unor actiuni ce vizeaza realizarea unor proiecte de natura politica, militara, culturala, religioasa, diplomatica hotarâte de organul investit cu putere în conducerea domeniului respectiv, care determina în special repartizarea diferitelor mijloace avute la dispozitie:
- contacte prin negociatori;
- campanii de presa;
- demonstratii de forta militara;
- presiuni economice,
- manipularea constiintelor.


Aportul ce va reveni dezinformarii va fi decis în cadrul general al actiunii si printr-o preocupare foarte atenta acordata unei coordonari perfecte a actiunilor complementare întreprinse. În cadrul ansamblului, dezinformarea are o structura proprie permanenta sau temporara, cu responsabilitati, mijloace si misiuni proprii însa întotdeauna subordonate scopului fixat.


Conducerea operatiunilor stabileste dezinformarii obiectivele, respectiv, opiniile, atitudinile sau comportamentele pe care ea este însarcinata sa le determine la tintele destinate atacului. În cadrul general, chiar daca pot fi reunite procedee având si obiective intermediare, conceptia si conducerea actiunilor de dezinformare trebuie sa ramâna centralizate. Nu poate fi lasat la îndemâna oricarui executant dreptul de a decide în domeniul sau, deoarece acest fapt poate antrena efecte contrare celor urmarite. Dezinformarea ca arma îsi ascunde cu grija originea si îsi camufleaza intentia de transformare a tintei într-un obiect manipulat, refuzându-i dreptul la trasaturi si comportamente specifice. Este relevanta pentru întelegerea particularitatilor dezinformarii si prezentarea unor tipuri clasice de dezinformare:
Ascunderea unei actiuni. Este una dintre modalitatile cele mai comune, prin care se urmareste continuarea unei perceptii false a realitatii sau de a crea în cele mai mici amanunte o realitate falsa. Acest mod de folosire a dezinformarii, "deceptiongame" cum îl numesc anglo-saxonii, se înrudeste cu camuflajul si diversiunea prin punerea în joc a unei diversitati de mijloace cuprinzând obiecte false, deplasari false, trafic radio fals, informatii false. Exista o multitudine de exemple de acest fel de actiuni, mai ales în timp de razboi. Una este foarte bine cunoscuta: actiunea aparuta sub numele de "Omul care nu a existat niciodata". Scopul acestei actiuni a fost de a ascunde zona prevazuta pentru debarcarea aliatilor în Europa, dupa recucerirea Africii de Nord, în iulie 1943. Actiunea prevedea deturnarea atentiei germanilor de la Sicilia, furnizându-le, prin mijlocirea unui canal credibil, informatii eronate care sa-i faca sa traga concluzia ca viitoarea debarcare se va efectua în Sardinia sau în Grecia. Serviciile secrete britanice au abandonat în largul coastelor spaniole cadavrul unui fals ofiter de stat-major care avea prinsa cu un lant de încheietura mâinii o mapa continând documente false, sau mai bine zis fanteziste, întocmite însa în mod autentic de înalte personalitati militare, care acceptasera complicitatea la mistificare. Actiunea a înregistrat un succes deplin. Au favorizat aceasta operatiune minutiozitatea pregatirii, ambianta psihologica în cadrul careia s-a desfasurat si o profunda remaniere desfasurata în acea perioada în cadrul conducerii Abwehrului ceea ce a împiedicat de buna seama o analiza critica a documentelor falsificate.


Discreditarea unei personalitati. Pentru discreditarea unei persoane, a unei organizatii sau a unor grupuri se porneste de la luarea în considerare a unei maxime populare întelepte care afirma ca "de unde nu e foc nu iese fum", folosindu-se în acest scop metode ca: zvonul, insinuarile, campania de denigrare, folosind interpretari tendentioase ori documente falsificate. Un exemplu edificator îl constituie "afacerea Tuhacevski" (1937), la care participau mai multi actori si care se desfasura pe mai multe etape. Cei trei protagonisti ai afacerii, Salin, Heydrich si Skobalin au actionat în aceasta afacere determinati atât de motive personale cât si de obiective politice. Se construieste un scenariu pe baza de informatii si zvonuri, prin care maresalul Tuhacevski, fost ofiter tarist, comandant cu o mare influenta în rândurile Armatei Rosii, este prezentat ca fiind un vechi agent al serviciilor secrete ale Reichswehrului si ca se pregateste un pretins complot al generalilor rusi si germani, toate cuprinse într-un voluminos dosar. Este greu de apreciat pâna la ce punct Salin a fost înselat. Totusi, acest dosar a constituit punctul de plecare a marii epurari din cadrul Armatei Rosii (1937-1938) care va afecta, incredibil, 90% din generali, 80% din colonei si aproape 50% din ofiterii cu pregatire militara sau tehnica superioara.



loading...











Document Info


Accesari: 9383
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )