Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






LUCRARE DE DIPLOMA - EXCEPTIILE DE PROCEDURA IN PROCESUL CIVIL

Drept











ALTE DOCUMENTE

DREPT PENAL - PARTEA SPECIALĂ
RAPORTUL JURIDIC - STRUCTURĂ sI ELEMENTE: SUBIECTELE RAPORTULUI JURIDIC CIVIL
Obiectul raportului juridic
Conditiile actului juridic
ACTIUNE IN EVACUAREA LOCATARULUI PENTRU PURTARE CARE FACE IMPOSIBILA CONVIETUIREA CU CEILALTI LOCATARI
Orientarea biologica in teoria cauzalitatii in criminologie
PROBLEME ALE MINIMIZARII DELINCVENTEI JUVENILE: ASPECTE SOCIALE (IN BAZA INVESTIGATIEI SOCIOLOGICE DIN JUDETUL IASI- ROMANIA)
ELEMENTE DE TEORIA GENERALA A DREPTULUI
APARITIA SI DEZVOLTAREA DREPTULUI INTERNATIONAL PUBLIC
Examen Admitere Barou 2007


UNIVERSITATEA "TITU MAIORESCU"

FACULTATEA DE sTIINŢEI JURIDICE sI ADMINISTRATIVE BUCUREsTI

LUCRARE DE DIPLOMĂ

EXCEPŢIILE DE PROCEDURĂ ĪN PROCESUL CIVIL

Bucuresti

2002

C U P R I N S

CAPITOLUL 1 - CONSIDERAŢII GENERALE

         Sectiunea I - Exceptiile procesuale - forma de manifestare a actiunii civile

         Sectiunea II - Definirea exceptiilor procesuale

         Sectiunea III - Clasificarea exceptiilor

         Sectiunea IV - Reguli comune pentru rezolvarea exceptiilor procesuale

1.     Conditii de invocare a exceptiilor procesuale

2.     Sanctiunea neinvocarii īn conditiile stabilite de lege a exceptiilor  procesuale

3.     Modul de solutionare a exceptiilor procesuale de catre instanta de judecata

Sectiunea V - Caracteristicile exceptiilor procesuale

 CAPITOLUL 2 - EXCEPŢIILE DE PROCEDURĂ

         Sectiunea I - Exceptia de necompetenta

1.     Definirea notiunii de necompetenta

2.     Necompetenta absoluta si necompetenta relativa

3.     Determinarea caracterului imperativ sau dispozitiv al normelor de competenta

4.     Cine poate invoca exceptia de necompetenta­­

5.     Conditii īn care se poate invoca exceptia de necompetenta

6.     Modul de rezolvare a exceptiei de necompetenta

7.     Competenta de solutionare īn cauzele solutionate de judecatorii anterior si ulterior Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.138/2000

8.     Consecintele admiterii exceptiei de necompetenta

         Sectiunea II - Exceptia gresitei compuneri sau constituiri a completului de

                                 judecata

         Sectiunea III - Exceptia de incompatibilitate

         Sectiunea IV - Exceptia de recuzare

         Sectiunea V - Exceptia stramutarii pricinii

         Sectiunea VI - Exceptia nulitatii

1.     Consideratii generale

2.     Nulitatea diferitelor acte de procedura

3.     Mijloace de invocare a nulitatii

4.     Efectele admiterii exceptiei de nulitate procesuala

         Sectiunea VII - Exceptia de tardivitate

         Sectiunea VIII - Exceptia de conexitate

         Sectiunea IX - Exceptia de litispendenta

         Sectiunea X - Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant

         Sectiunea XI - Exceptia de perimare

1.     Notiunea si natura juridica

2.     Domeniul de aplicare a perimarii

3.     Procedura de constatare a perimarii

4.     Efectele admiterii exceptiei de perimare

CAPITOLUL 3 - CONCLUZII sI PROPUNERI DE LEGE FERENDA CU PRIVIRE LA  REGLEMENTAREA EXCEPŢIILOR DE PROCEDURĂ

Exceptiile de procedura īn procesul civil

CAPITOLUL 1

Consideratii generale

Sectiunea I

        Exceptiile procesuale - forma de manifestare a actiunii civile

         Pentru a arata ca exceptiile procesuale reprezinta o forma de manifestare a actiunii civile, trebuie mai īntāi lamurita notiunea de actiune civila. Aceasta notiune a fost folosita cu mai multe īntelesuri, īn literatura juridica neexistānd un punct de vedere unitar pentru a defini-o.

         Astfel, īntr-o opinie, "actiunea e dreptul acordat oricarei persoane de a cere organelor judiciare ca prin mijloacele organizate de lege si aplicānd legea sa dea satisfactiune a intereselor care nu se pot realiza nici direct, nici prin alte mijloace practice"[1].

Īn alta opinie, actiunea civila  e definita ca fiind mijlocul de exercitare a dreptului de a pretinde si obtine concursul organelor judecatoresti īn vederea recunoasterii sau realizarii unor drepturi subiective īncalcate sau nerecunoscute sau a apararii unor situatii juridice ocrotite de lege[2].

         Actiunea civila mai e definita a fi "mijlocul legal prin care o persoana cere instantei judecatoresti, fie recunoasterea dreptului sau, fie realizarea acestui drept, prin īncetarea piedicilor puse īn exercitarea sa de o alta persoana sau printr-o despagubire corespunzatoare[3].

         Astfel, doua sunt sensurile īn care actiunea civila poate fi privita: īn sens obiectiv ca mijloc de aparare a dreptului subiectiv civil, ori īn sens subiectiv, adica dreptul subiectiv procesual al titularului dreptului subiectiv material de a urmari īn justitie realizarea acestui drept.

         Īn literatura juridica se fac unele sublinieri īn legatura cu actiunea civila. Astfel:

         1 - actiunea nu poate fi conceputa decāt īn legatura cu protectia drepturilor subiective civile de care īnsa e distincta, precum si a unor interese protejate de lege pentru care calea justitiei e obligatorie[4].

         2 - actiunea cuprinde totalitatea mijloacelor procesuale organizate de legea procesuala pentru protectia dreptului subiectiv sau a altor interese ce nu se pot realiza decāt pe calea justitiei (cererea, administrarea probelor, mijloacele de aparare, masurile asiguratorii, etc.)[5].

         3 - actiunea este uniforma, una si aceeasi, adica cuprinde aceleasi mijloace procesuale, indiferent de dreptul ce se valorifica. Īn cazul īn care actiunea se exercita, ea este influentata de dreptul subiectiv, dobāndind din natura si caracteristicile acestuia[6];

         4 - īn momentul īn care titularul dreptului subiectiv civil sau cel ce īsi valorifica un interes, ori alte persoane sau organe carora legea le recunoaste legitimare procesuala activa, apeleaza la actiune, ea se individualizeaza, devine proces[7].

         Fata de cele aratate mai sus, se poate considera actiunea civila ca fiind ansamblul mijloacelor procesuale prin care, īn cadrul procesului civil, se asigura protectia dreptului subiectiv civil - prin recunoasterea sau realizarea lui, īn cazul īn care este īncalcat sau contestat, ori a unor situatii juridice ocrotite de lege[8].

         Asigurarea apararii drepturilor subiective civile, e de neconceput fara actiunea civila. Prin actiunea civila se declanseaza si īntretine activitatea organelor de justitie īn vederea apararii si realizarii drepturilor civile īncalcate sau contestate, restabilindu-se, astfel, echilibrul īn raporturile juridice civile deduse judecatii si ordinea de drept tulburata.

         Astfel, titularul dreptului subiectiv civil īncalcat se va adresa instantei judecatoresti īn vederea recunoasterii sau realizarii dreptului respectiv, īn calitate de reclamant. Dar īntr-un proces deschis, reclamantul nu e singurul care afirma si pretinde. Acest lucru īl poate face si pārātul, poate nega sau contesta dreptul invocat de reclamant, criticānd si combatānd cererea acestuia, atitudine pur defensiva. Apoi pārātul poate afirma ca beneficiul dreptului invocat de reclamant, īi revine lui īnsusi, pārātului, si staruind prin urmare a stabili aceasta pretentiune opusa celei initiale sau invocānd nulitatea actului juridic, inexistenta sau ineficacitatea raportului de drept sau diverse cauze de stingere a obligatiunii. De asemenea, pārātul mai poate raspunde ridicānd la rāndul sau, o pretentiune proprie, conexa sau chiar distincta de cea dintāi, īndreptata fie contra reclamantului, fie contra unui tert (care e introdus īn proces) atitudine agresiva din partea pārātului[9].

         A se apara īnseamna, deci, a cere judecatorilor o alta solutie a cazului decāt cea ceruta de adversar, si nu numai a cere o alta solutie, dar a o si pregati, combatānd, criticānd datele propuse, administrānd probe, stabilind, discutānd si interpretānd faptele si actele. Īntre cel ce reclama si cel ce se apara, nu e astfel decāt o deosebire de pozitie īn raportul procesual, o deosebire de roluri si unele deosebiri īn conditiile formale īn care aceste roluri se īndeplinesc. De multe ori, ceea ce pārātul cere aparāndu-se, ar putea forma obiectul unei cereri principale; apoi, pe de alta parte, orice reclamatie poate fi considerata ca un act de aparare. Unele actiuni au un caracter defensiv, īn timp ce multe forme de aparare cuprind afirmatiuni de drepturi si de situatii noi, care le dau o nota ofensiva, si de cele mai multe ori punāndu-l pe reclamant īn situatia de a se apara, dupa care pārātul e pus īn situatia de a ataca[10].

         Astfel, se poate conchide ca "apararea  nu e decāt una din formele īn care se poate exercita dreptul la actiune"[11].

         Apararea, īnteleasa īntr-un sens restrāns, exprima o parte din mijloacele care tind la īnlaturarea pretentiilor formulate de reclamant, si anume acele prin care pārātul discuta īnsasi cererea introductiva, pe care o combate ca nefondata sau ca injusta, pretinzān 14514w2223o d de pilda, ca dreptul invocat n-a existat niciodata sau ca daca a existat, s-a stins dintr-o cauza juridica ulterioara, sau ca obligatiunea de a i se pretinde ar fi atinsa de o cauza de nulitate.

         Aceasta e apararea propriu-zisa sau apararea de fond, deosebita de mijloacele care privesc conditiunile formale ale judecatii si care poarta numele de incidente sau exceptiuni de procedura[12].

Astfel, pārātul poate pretinde dobāndirea dreptului de proprietate asupra imobilului in litigiu prin uzucapiune;poate invoca plata sau compensatia legala, de drept: novatia: nulitatea titlului reclamantului: dobāndirea dreptului de proprietate asupra unui bun mobil in conditiile art.1909 alin.1 Cod civil.[13]

Apararea, īn termeni generali exprima toate mijloacele, procedeele care permit pārātului sa reactioneze, sa se īmpotriveasca atacului pe care reclamantul l-a pornit īmpotriva lui.

         Dar nu numai pārātul este cel care formuleaza aparari īn cursul judecatii. Dinamica procesului civil poate determina o schimbare de roluri, astfel īncāt reclamantul sa se situeze pe pozitia celui nevoit sa se apere, dupa cum, pot apela la mijloacele de aparare intervenientii, voluntari sau fortati.

         Privite īn sens larg, aceste mijloace de aparare sunt: apararile pe fond, exceptiile procesuale, cererea reconventionala, iar īn procedura altor tari (ex.Franta, Belgia, Canada) - finele de neprimire (les fines de non-recevoir).

         Conditiile impuse pentru exercitiul mijloacelor de aparare sunt identice cu cele cerute pentru dreptul la actiune respectiv, sa fie recunoscute de lege si actuale, sa existe interes, capacitate si calitate procesuala, un drept subiectiv  civil care trebuie protejat.[14]

         Astfel, cānd pārātul evita de a raspunde direct la pretentiile reclamantului, aducānd īn discutie alte lucruri (deci nu fondul dreptului), anumite neregularitati procesuale sau lipsuri ale dreptului la actiune, urmarindu-se īntārzierea sau īmpiedicarea judecatii de fond, se considera ca se pune īn valoare o exceptie procesuala.

         Exceptiile difera dupa natura si obiectul lor, unele privesc formele judecatii, existenta, conditiile de exercitiu, ordinea propunerii acestora. Altele aduc īn discutie situatia persoanelor, exercitiul actiunii, stingerea obligatiei sau alte asemenea lucruri; normele de existenta si exercitiu ale acestora regasindu-se īn legile civile. Dar toate acestea exprima aceeasi tendinta si aceeasi atitudine a pārātului care se apara: fiecare īn felul sau, opune pretentii initiale, un fapt distinct de natura a īnlatura efectele acelei pretentii.

         Asadar, exceptiunea e o forma particulara a exercitiului actiunii īn justitie, ca orice aparare[15]. Aceasta este un mijloc la care recurge de regula pārātul, pentru a se apara īmpotriva cererii de chemare īn judecata, īntrucāt apararea prin definitie apartine pārātului. Pe de alta parte, chiar atunci cānd reclamantul invoca o exceptie, el nu se īnscrie astfel pe un plan defensiv, ci actioneaza ofensiv, in scopul consolidarii pretentiilor sale.[16]

         Art.137 alin.1 Cod procedura civila, fara a face distinctie daca exceptia este invocata de reclamant sau de pārāt, obliga instanta sa se pronunte mai īntāi asupra exceptiilor de procedura, precum si asupra celor de fond care fac de prisos, īn tot sau in parte cercetarea īn fond a pricinii.De asemenea, dispozitiile art.137 alin.2 Cod procedura civila permit unirea exceptiei cu fondul atunci cānd pentru solutionarea atāt a exceptiei cat si a fondului, este nevoie sa se administreze aceleasi dovezi.

         Exceptiile procesuale corespund tuturor cailor si mijloacelor legale, care au ca efect īntārzierea sau evitarea discutiei pretentiei principale, precum si valorificarea implicita a unui drept propriu celui ce uzeaza de asemenea cai si mijloace. S-ar mai putea spune ca, īn multe cazuri, exceptiunea e un mijloc de a economisi timpul si cheltuielile celui care, īn loc de a porni un proces deosebit, īsi pune īn valoare pretentiile sale, īn litigiul deschis, concentrānd astfel doua procese īntr-o procedura unica si comuna, si ca de cele mai multe ori ea are ca scop de a preveni complicatiuni si conflicte viitoare (cum se īntāmpla cānd se propune litispendenta, conexitatea, autoritatea lucrului judecat.)[17].

Sectiunea a  II - a

Definirea exceptiilor procesuale

Se impun, pentru īnceput, cāteva precizari de ordin terminologic. Notiunea de "exceptie", care desemneaza o situatie de abatere de la regula, ceea ce nu se conformeaza unei reguli generale, vine de  la verbul latin "excipioere" care īnseamna "a lua din", "a īmputina" sau īn termeni juridici "a anihila" o pretentie formulata de reclamant īn actiunea sa[18].

Īn limbajul curent, cuvāntul exceptie desemneaza o abatere de la regula generala, o situatie care nu se supune normei generale.

Īn limbajul juridic, exceptia a īnceput sa fie utilizata de romani, abia īn timpul procedurii formulare, dar cu un īnteles si cu un rol diferit fata de exceptia din dreptul modern, pentru ca exceptiile existau si se aplicau, īn acelasi timp, īn dreptul civil si īn dreptul pretorian[19].

     Īn procedura formulara romana, prin "exceptie" se īntelegea orice mijloc prin care pārātul, fara a combate direct cererea reclamantului, urmarea sa evite condamnarea sa ori sa o īntārzie. Ea era īmbinata cānd dreptul civil, dreptul vechi, venea īn contradictie cu dreptul nou, de origine pretoriana. Exceptia era īnserata īn formula pretorului, īntre intentio si condemnatio. Facāndu-se īnca de atunci deosebire īntre aparare si exceptie, apararea fiind o tagaduire directa a pretentiei, nu era trecuta īn formula, pe cānd exceptia facea parte din ea. Prin exceptie se urmarea sa se paralizeze aplicarea regulii de drept civil care forma fundamentul pretentiei exprimate īn intentie. Īn dreptul roman, exceptiile procesuale erau īmpartite īn doua categorii.

         Prima categorie cuprindea exceptiile perpetue sau peremptorii ce putea fi invocate oricānd de catre pārāt si duceau la stingerea definitiva a pretentiilor reclamantului; īn cea de-a doua categorie erau cuprinse exceptiile temporare sau dilatorii, care nu putea fi invocate decāt īntr-un anumit termen si aveau drept consecinta īntārzierea exercitiului actiunii.

         Īn dreptul modern, exceptiile peremptorii din dreptul roman au devenit mijloace de aparare īn fond, iar cele dilatorii, al caror continut s-a largit, au devenit exceptii procesuale. Desigur ca la Roma, exceptia avea un alt rol si o alta fizionomie decāt exceptia din dreptul modern. Cu toate deosebirile existente, si astazi, cānd partile evita sa discute fondul pretentiei reclamantului, aducānd īn discutie īmprejurari de natura sa īntārzie judecata sau chiar sa paralizeze actiunea, se pune īn valoare o exceptie[20].

         Īn general, pentru definirea exceptiei procesuale, se porneste de la notiunea de "aparare", aratāndu-se ca īn sens juridic aceasta notiune are doua acceptiuni.

 Īn sens larg, apararea cuprinde toate mijloacele folosite de pārāt pentru īnlaturarea temporara sau definitiva a pretentiilor formulate de reclamant, fie prin īntārzierea judecatii, fie prin respingerea īn  fond a actiunii.

         Īn sens restrāns, notiunea de aparare se refera numai la acele mijloace folosite de pārāt, prin care acesta se opune pretentiilor reclamantului, vizānd fondul dreptului dedus judecatii, cānd invoca fie inexistenta raportului juridic, fie stingerea lui dintr-o cauza juridica ulterioara, sau combate direct, pe baza de probe, pretentiile din actiune. Aceasta e considerata a fi apararea propriu-zisa sau apararea de fond, deosebita de mijloacele care privesc conditiile formale de exercitare a actiunii care poarta denumirea de aparare procesuala sau aparare pe cale de exceptie[21].

         Apararea procesuala nu pune īn discutie temeinicia dreptului subiectiv dedus judecatii, dar nici nu-l recunoaste, urmarind doar paralizarea actiunii reclamantului, amānarea judecatii pentru un viciu de procedura, declinarea competentei la o alta instanta, anularea cererii ca fiind lipsita de elementele esentiale etc.

         Īn cadrul dreptului procesual civil, uneori notiunii de exceptie i se da un īnteles mai larg, incluzānd atāt exceptiile propriu-zise, cāt si alte mijloace de aparare si anume cānd este vorba de aplicarea regulii "judecatorul actiunii este judecatorul exceptiunii". Totodata, notiunea de exceptie este folosita si īn dreptul material, unde pe de o parte, i se da īn general, un īnteles mult mai larg, care include posibilitatile de aparare ale debitorului (de ex. art.1047, 1653 si 1681 Cod civil) si, pe de alta parte, uneori exceptia poate ridica independent de existenta vreunui proces (de ex. "exceptia de neexecutare a contractului", desi e un mijloc de aparare, se poate invoca direct īntre parti, fara a fi necesar sa se pronunte instanta judecatoreasca). Astfel, pentru a evita unele impreciziuni, am denumit exceptiile ce se invoca īn cursul procesului - exceptii procesuale[22].

         Exceptiile procesuale sunt definite īn doctrina ca fiind acele mijloace de aparare prin care pārātul, fara sa intre īn discutarea fondului pricinii, urmareste īntārzierea sau īmpiedicarea temporara sau perpetua a judecatii[23] sau prin care pārātul cere instantei sa-si decline competenta, sa anuleze cererea ca lipsita de mentiunile esentiale, sa amāne judecata pentru viciu procedural s.a.m.d[24].

         E adevarat ca, de regula, pārātul e acela care ia īn proces o atitudine de aparare, cautānd sa demonstreze netemeinicia pretentiilor reclamantului, facāndu-si deci o aparare īn fond, sau invocānd īncalcarea unor norme procesuale, pe cale de exceptie, dar el poate avea si o atitudine agresiva, formulānd la rāndul sau, prin actiune reconventionala, pretentii īmpotriva reclamantului. Asadar, apararea, īn toata diversitatea formelor sale, nu trebuie legata exclusiv de persoana pārātului,  caci daca e adevarat ca de regula acesta se apara fata de pretentiile reclamantului, si acesta din urma are momente defensive īn cursul procesului, aparāndu-se fata de pārāt, inclusiv pe cale de exceptie. Actiunea īnsasi nu este altceva decāt un mijloc de aparare a unor drepturi sau interese legitime prin intermediul organelor de justitie.

         Din definitiile date de unii autori se desprinde ideea ca, desi pārātul este acela care de regula, invoca exceptii īn timpul procesului, acest lucru īl poate face oricare parte din proces. Totusi, aceasta definitie nu e completa, deoarece exista numeroase situatii īn care instanta, din oficiu, ridica exceptii īn cursul procesului. Daca īn cazul exceptiilor relative numai partea interesata are dreptul de a le pune īn valoare, instanta putānd cel mult īn exercitarea rolului sau activ sa atraga atentia partii īn drept asupra exceptiei de care se poate folosi, īn cazul celor absolute, ea are obligatia de a le ridica din oficiu, independent de atitudinea partilor din proces, deoarece īn aceste cazuri s-au īncalcat norme cu caracter imperativ. Īn felul acesta, cercul subiectelor care pot invoca exceptii procesuale este mai larg, cuprinzānd si instanta de judecata, īmprejurare care trebuie sa se reflecte si īn definitie[25].

         Desi īn mod obisnuit exceptiile procesuale sunt considerate mijloace de aparare, totusi ele nu se reduc numai la atāt, deoarece instanta de judecata, de pilda, nu se apara atunci cānd invoca din oficiu exceptii ca: autoritatea lucrului judecat, prescriptia dreptului la actiune, lipsa calitatii de parte īn proces, etc. Apare aici, mai degraba, ca un mijloc procesual prin care se urmareste si se realizeaza, fara sa se discute fondul dreptului, respectarea cu strictete a normelor procedurale, atāt de catre parti, cāt si de catre instanta de judecata, ca o garantie ca prin proces se vor restabili drepturile īncalcate ale partilor, precum si ordinea de drept tulburata.

         Pe de alta parte, din definitiile formulate īn literatura juridica reiese ca prin invocarea exceptiilor procesuale se urmareste īntārzierea sau īmpiedicarea temporara sau definitiva a judecatii si aceasta datorita faptului ca erau legate, aproape exclusiv de persoana pārātului, dar dupa cum s-a aratat exceptiile pot fi invocate si de catre reclamant, procuror, instanta din oficiu, despre care nu se poate spune ca ar urmari īntārzierea sau īmpiedicarea judecatii. Daca se invoca, de exemplu, neregulata citare a unei parti pentru un anumit termen, sau īncalcarea unor norme procesuale privitoare la aducerea  la īndeplinire a altui act de procedura, cerāndu-se amānarea judecatii īn vederea īndreptarii acestei erori, se ajunge īntr-adevar la īntārzierea judecatii, dar scopul real avut īn vedere de legiuitor nu este acesta, ci īndeplinirea potrivit  legii a actelor de procedura. Daca se invoca necompetenta unei instante si exceptia este primita prin declinarea competentei īn favoarea unei alte instante se ajunge iarasi la amānarea judecatii dar scopul real avut īn vedere de legiuitor este respectarea normelor procesuale privind competenta, īn asa fel īncāt fiecare pricina sa fie solutionata de instanta care este legalmente indrituita la aceasta.

         De asemenea, daca se invoca prescriptia sau autoritatea lucrului judecat, actiunea va fi respinsa, judecata fiind īn adevar impiedicata, dar scopul urmarit de legiuitor este asigurarea bunei administrari a justitiei, diligenta pe care toate persoanele trebuie sa o manifeste pentru exercitarea drepturilor lor, etc. Scopul urmarit de legiuitor este asigurarea respectarii stricte a normelor procesuale, ca o garantie ca procesul civil va duce la reasezarea pe temelia legii a acelor raporturi juridice, a caror echilibru a fost, pentru moment, īnfrānt.

         Prin notiunea de exceptie se īntelege, īn opinia unui autor[26], "mijloacele de opunere ale pārātului privitor la partea formala a judecatii. Prin exceptia ridicata, pārātul nu atinge pretentia sau dreptul reclamantului, nu discuta fondul procesului, dar urmareste o īntārziere īn dezlegarea cererii, īn mersul instantei, din pricina incompetentei, nulitatilor de procedura, legarea instantei īn chip neregulat".

         "Exceptiile sunt mijloace procedurale, se arata īn alta opinie[27], prin care pārātul, fara sa puna īn discutie temeinicia fondului dreptului, dar si fara sa o recunoasca, cere instantei sa-si decline competenta, sa anuleze cererea ca lipsindu-i mentiunile esentiale, sa amāne judecata pentru viciu procedural etc.

         O alta definitie a exceptiilor procesuale, propusa de un alt autor[28],  arata ca acestea ar fi "acele mijloace procesuale prin care partile, procurorul, cānd participa la proces, si uneori instanta de judecata din oficiu,  fara a pune īn discutie fondul dreptului dedus judecatii, semnalānd īncalcari ale normelor procesuale si procedānd la īnlaturarea lor, asigura respectarea cu strictetea prevederilor legale privind desfasurarea procesului civil".

         Pentru proceduristi, notiunea de exceptie are un sens foarte precis. Ea este o obiectie care, fara sa angajeze fondul pricinii, de care este straina, are tocmai rolul de a evita sau de a īntārzia cercetarea acestuia. Legile materiale depasesc aceste limite si folosesc termenul īntr-un sens mai larg in care sunt cuprinse toate posibilitatile de aparare ale pārātului.. In aceasta acceptiune, "exceptia" conduce mai degraba spre apararea de fond.[29]

         Exceptia procesuala este o notiune ce apartine dreptului procesual civil, care are la baza exclusiv neregularitatea actelor de procedura, conditiile formulate de exercitiu a actiunii civile. Ea apare īn acele momente ale desfasurarii procesului civil cānd cursul acestuia se abate de la drumul sau firesc, prescris de normele legale, ca mijloc de reglare, de reasezare a activitatii judiciare īn fagasul ei normal; fondul cauzei īi este strain cel mai adesea, daca exceptia este primita, ea īntārziind sau īmpiedicānd judecata asupra acestuia[30].

         Pentru definirea exceptiilor procesuale trebuie avute īn vedere particularitatile acestora, retinute constant īn literatura si practica judiciara, si anume:

- exceptia constituie o forma de manifestare a actiunii si, deci, presupune existenta unui proces civil īn curs de solutionare;

- prin natura sa, exceptia procesuala reprezinta un mijloc de aparare, dar nu se confunda cu apararile de fond, nici atunci cānd tinde la respingerea ori anularea cererii. Fiind un mijloc de aparare, exceptia procesuala este folosita īn mod obisnuit de catre pārāt. Prin abatere de la regula, exceptiile procesuale absolute pot fi invocate nu numai de catre pārāt ci si de reclamant, intervenienti, procuror sau instanta din oficiu;

- exceptiile procesuale nu pun īn discutie fondul pretentiei deduse judecatii;

- admiterea exceptiei  procesuale duce fie la īnārzierea judecatii prin amānarea cauzei, refacerea unor acte de procedura, declinarea competentei (īn cazul exceptiilor declinatorii), fie la īmpiedicarea judecatii fondului prin stingerea procesului, anularea sau respingerea cererii ca prematura, prescrisa, inadmisibila (īn cazul exceptiilor peremptorii);

- īn principiu, admiterea exceptiei procesuale nu afecteaza dreptul reclamantului, iar hotarārea pronuntata nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului dreptului[31].

         Definitia care surprinde cel mai bine elementele specifice si de esenta ale institutiei este urmatoarea: "Exceptia procesuala e unul din mijloacele prin care, īn conditiile legii, partea interesata, procurorul sau instanta din oficiu, invoca īn cadrul procesului civil, si fara a pune īn discutie fondul dreptului, neregularitati procedurale (privitoare la compunerea instantei, competenta acesteia, ori la actele de procedura) sau lipsuri referitoare la dreptul la actiune, urmarind, dupa caz, declinarea competentei, amānarea judecatii, refacerea unor acte, anularea ori respingerea cererii"[32].

Sectiunea a  III - a

Clasificarea exceptiilor

Trei sunt criteriile dupa care se face clasificarea exceptiilor procesuale[33]:

a) Un prim criteriu īl constituie obiectul asupra caruia poarta exceptia. Din acest punct de vedere art.137 Cod proc.civ. distinge:

-         exceptiile de procedura ,

-         exceptiile de fond

Potrivit acestui articol, "instanta se va pronunta mai īntāi asupra exceptiilor de procedura, precum si celor de fond care fac de prisos, īn totusi sau īn parte, cercetarea īn fond a pricinii".

Nu īntotdeauna clasificarea īn functie de acest criteriu s-a limitat la īmpartirea exceptiilor procesuale īn exceptii de procedura si exceptii de fond. Astfel, se considera[34] ca dupa obiectul lor exceptiile care puteau fi ridicate īn cursul  procesului civil ar forma trei grupari distincte: exceptii de procedura, exceptii bazate pe lipsa conditiilor cerute pentru exercitiul actiunii si exceptii de fond. Exceptiile din cea de-a doua categorie sunt īn realitate exceptii de fond, iar īn cadrul exceptiilor de fond sunt incluse si aparari de fond[35].

Datorita faptului ca art.137 Cod proc.civ. vorbeste de exceptii de procedura si de exceptii de fond fara a face vreo enumerare, nici macar exemplificativa a acelor īmprejurari care ar trebui considerate exceptii de procedura sau exceptii de fond si fiindca nu exista nici o alta dispozitie legala care sa ofere un criteriu de delimitare a acestora, īn literatura juridica parerile autorilor sunt īmpartite.

Īn general, este admis ca exceptiile de procedura sunt acele exceptii prin care se invoca anumite neregularitati procedurale. Fac parte din aceasta categorie acele exceptii care au ca obiect invocarea incalcarii unor norme de competenta (exceptia de necompetenta), compunere sau constituire a instantei (exceptia privind gresita compunere a instantei, exceptia de incompatibilitate, exceptia de recuzare), a unor norme juridice privind conditiile de īndeplinire ale actelor de procedura inclusiv ale termenelor īn care trebuie efectuate, (exceptia lipsei de citare sau a  citarii nelegale, exceptia nulitatii cererii de chemare īn judecata, exceptia de tardivitate, etc.) procedura de judecata (exceptiile privitoare la taxele de timbru, exceptia de perimare) ori prin care se solicita luarea anumitor masuri pentru buna desfasurare a judecatii si preīntāmpinare a unor solutii contradictorii (conexitatea, litispendenta).

Exista īnsa autori[36] care includ īn categoria exceptiilor de procedura si exceptia lipsei de capacitate de exercitiu, ceea ce dupa cum vom arata, nu este justificat.

Am aratat ca, datorita faptului ca art.137 Cod proc.civ. vorbeste de exceptii de procedura si exceptii de fond fara a face vreo enumerare exemplificativa īn acest sens, iar pe de alta parte nu exista nici o alta dispozitie legala care sa ofere un criteriu de delimitare a acestora, īn doctrina s-a īncercat a se arata īmprejurarile care disting exceptiile de procedura de  exceptiile  de fond.

Exista mai multe tendinte din aceasta perspectiva: īn literatura juridica mai veche, exceptiile de fond sunt considerate aparari de fond, apoi alta tendinta este aceea de a reduce numarul exceptiilor de fond la exceptia lipsei de calitate procesuala, exceptia de prescriptie si exceptia puterii de lucru judecat; dupa cum exista si tendinta de a largi sfera acestora, incluzānd si unele mijloace care sunt aparari de fond  ca: plata, novatia, compensatia legala, tranzactia, etc.

Aceasta situatie se explica si datorita īmprejurarii ca exceptiile de fond se aseamana atāt cu exceptiile de procedura cāt si cu apararile de fond, propriu-zise. Pe de alta parte se aseamana cu exceptiile de procedura sub raportul terenului pe care se plaseaza dezbaterile, deoarece partea care invoca exceptia nu contrazice dreptul ce formeaza obiectul judecatii, dar nici nu-l recunoaste, altfel spus invocarea exceptiei nu pune īn discutie fondul dreptului. Pe de alta parte, se aseamana cu apararile de fond, pe planul efectelor pe care le produc, deoarece admiterea exceptiilor de fond duce la respingerea sau anularea cererii fara posibilitatea de regula, de a mai reitera cererea[37].

Astfel, īn literatura juridica mai veche[38], preluāndu-se opiniile unor autori francezi se considera ca plata, novatiunea, compensatia legala, prescriptia, nulitatea obligatiei pe motiv de eroare, dol, violenta, incapacitate, lipsa de cauza - sunt aparari de fond (astazi unele dintre ele sunt exceptii de fond). Potrivit altui autor, novatiunea, achiesarea, "exceptia non adimpleti contractus", retractul litigios, beneficiul discutiunii bunurilor, potrivit art.1794 Cod civil, diviziunea creantei acordata fidejusorului de art.1637 Cod civil, invocarea dreptului de retentie īn cazurile admise de lege, nulitatea titlului invocat de catre reclamant, etc., ar fi tot exceptii de fond (ne aflam īn situatia īn care sfera exceptiilor de fond este largita). Unii autori[39] amintesc autoritatea lucrului judecat, tranzactia, compensatia legala; altii[40] adauga si plata precizānd ca aceasta, alaturi de compensatia legala, sunt institutii de drept material; altii[41] amintesc prescriptia, autoritatea lucrului judecat, lipsa de calitate a partii.

Trasatura comuna a exceptiilor de fond se desprinde din īnsasi notiunea acestora, anume ca sunt īn strānsa legatura cu pretentia dedusa judecatii, mai exact cu exercitiul dreptului la actiune (rezulta ca īn categoria exceptiilor de fond ar trebui incluse acele exceptii care au ca obiect invocarea unor lipsuri privind conditiile de exercitiu ale dreptului la actiune), precum si acele exceptii care sunt strāns legate de dreptul la actiune.

Prin urmare, exceptia lipsei de interes, exceptia lipsei de calitate procesuala, sunt exceptii de fond. Tot exceptii de fond sunt si prescriptia si puterea de lucru judecat, deoarece afecteaza exercitiul dreptului la actiune (acea componenta a dreptului la actiune ce consta īn posibilitatea de a cere condamnarea pārātului). De asemenea, prin unele dispozitii legale, dreptul la actiune este īngradit īn ceea ce priveste exercitarea unor componente ale sale, astfel īncāt exceptiile care au ca obiect invocarea  unor asemenea dispozitii legale sunt exceptii de fond ( de exemplu exceptia privind caracterul subsidiar al cererii īn constatare fata de cererea īn realizare, exceptia privind lipsa procedurii prealabile a reclamatiei administrative, exceptia de inadmisibilitate a exercitarii recursului īmpotriva hotarārilor irevocabile, exceptia de inadmisibilitate a exercitarii apelului īmpotriva hotarārii de expedient, etc.)[42].

Īn general, exceptia lipsei capacitatii procesuale, mai exact lipsa capacitatii de exercitiu este tratata ca o exceptie de procedura; printre argumentele aduse de autorii care sustin aceasta teorie[43] este si acesta dupa care exceptia lipsei capacitatii de exercitiu este asezata de legiuitor īn art.161 Cod proc.civ., īmpreuna cu exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant sub titlul "Exceptiile de procedura si exceptia puterii de lucru judecat".

Deoarece capacitatea procesuala - de folosinta si exercitiu este una din conditiile de exercitiu ale actiunii, nu putem fi de acord cu acest punct de vedere. Tratarea exceptiei lipsei capacitatii de exercitiu sub titlul aratat, nu poate constitui un argument deoarece mai exista si alte cazuri īn care titlul nu corespunde continutului ( de exemplu īn Cartea I - Competenta organelor judecatoresti, se trateaza īn titlul V incompatibilitatea, obtinerea si recuzarea judecatorilor, probleme care, fara īndoiala, tin de organizarea judecatoreasca ci nu de competenta). Pe de alta parte, regimul juridic al acestei exceptii nu se afla numai īn art.161 C.pr.civ., ci si īn art.43 sub titlul:"Folosinta si exercitiul drepturilor procedurale". Faptul ca este tratata īmpreuna cu exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant se explica prin aceea ca au efecte asemanatoare: nu duc automat la anularea cererii.[44]

Īncadram asadar, īn rāndul exceptiilor de fond si exceptia lipsei capacitatii procesuale.

Un al doilea criteriu de clasificare[45] a exceptiilor procesuale este acela:

b) dupa efectul pe care tind sa-l realizeze.

Astfel, exceptiile procesuale se clasifica īn:

-         exceptii dilatorii,

-         exceptii peremptorii (dirimante).

Exceptiile dilatorii tind la īntārzierea judecatii (amānarea judecatii, refacerea unor acte de procedura, declinarea competentei, trimiterea dosarului la o alta instanta, transferul dosarului de la un complet de judecata la altul, judecarea separat de cererea principala a cererii reconventionale formulate peste termenul prevazut de lege, etc.).

Exceptiile peremptorii tind la īmpiedicarea judecatii pe fond (anularea cererii, respingerea cererii ca inadmisibila, stingerea procesului, respingerea cererii ca prematura, ca lipsita de interes, ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala sau īmpotriva unei persoane fara calitate, etc.)

Se observa ca, īn privinta efectelor pe care le produc, īn cazul īn care sunt admise, exceptiile de fond au un caracter mai omogen decāt exceptiile de procedura. Astfel, admiterea exceptiilor de fond duc la anularea sau respingerea cererii ca prematura, lipsita de interes, inadmisibila, etc.ceea ce īnseamna ca aceste exceptii sunt peremptorii.

Totusi, exceptia lipsei capacitatii de exercitiu poate avea doar un efect dilatoriu (amānarea judecatii) daca īn termenul acordat de instanta lipsa se acopera. Daca īnsa, lipsa nu se īmplineste, instanta va anula cererea, ceea ce īnseamna ca suntem īn prezenta unor exceptii care tind spre un efect peremptoriu, dar īncepe cu un efect dilatoriu. Mai sunt si alte exemple de exceptii peremptorii care īncep prin a avea un efect dilatoriu, anume, lipsa dovezii calitatii de reprezentant, exceptia de netimbrare sau de insuficienta timbrare, exceptia lipsei semnaturii daca partea nu este prezenta la termenul cānd se invoca aceasta exceptie.

Exceptii de procedura tind sa fie spre īntārzierea judecatii, fie spre īmpiedicarea acesteia, uneori chiar si aceeasi exceptie fiind, dupa caz, dilatorie sau peremptorie (de exemplu exceptia de necompetenta duce la declinarea competentei cānd cererea este de competenta altei instante judecatoresti sau unui alt organ jurisdictional, dar si la respingerea cererii ca inadmisibila, cānd cererea este de competenta unui organ al statului fara activitatea jurisdictionala, ori la respingerea cererii ca nefiind de competenta instantelor romāne)[46].

Unii autori[47] disting alaturi de exceptiile dilatorii si peremptorii si a treia categorie de exceptii: exceptiile declinatorii, prin care partea urmareste trimiterea dosarului spre judecare unei alte instante (spre exemplu exceptia de necompetenta, de litispendenta, de conexitate). Dar īn cele din urma si exceptiile declinatorii produc acelasi efect al amānarii cauzei, deci un efect dilatoriu[48].

Un ultim criteriu de clasificare, este acela:

 c) dupa caracterul imperativ sau dispozitiv al normei īncalcate. Astfel, exceptiile procesuale se clasifica īn:

-         exceptii absolute si

-         exceptii relative.

Exceptiile absolute privesc īncalcarea unor norme imperative si pot fi invocate de oricare din parti, de procuror sau de instanta din oficiu, īn orice faza a procesului, chiar si direct īn apel sau recurs.

Au acest caracter exceptia de incompatibilitate, exceptia de necompetenta generala, materiala sau teritoriala exclusiva, exceptia de prescriptie, etc. Partile nu pot renunta la invocarea acestor exceptii.

Exceptiile relative privesc īncalcarea unor norme dispozitive si pot fi invocate numai de catre partea interesata si numai īntr-un anumit termen (prima zi de īnfatisare, sau termenul urmator celui īn care s-a savārsit  neregularitatea si īnainte de a pune concluzii īn fond). Intra īn aceasta categorie exceptia de recuzare, exceptia lipsei de citare, exceptia de necompetenta, cānd nu are caracter exclusiv, etc.[49] Instanta neputāndu-le invoca din oficiu, īn baza rolului sau activ, poate īnsa sa atraga atentia partii interesate cu privire la dreptul pe care īl are de a invoca exceptia.

Sectiunea a  IV - a

Reguli comune pentru rezolvarea exceptiilor procesuale

1. Conditii de invocare a exceptiilor procesuale

Declansarea procesului civil are loc prin introducerea de catre reclamant a cererii de chemare īn judecata, al carei continut este riguros reglementat de lege (art.112 C.proc.civ.). Pārātul,  luānd act de pretentiile pe care reclamantul le are īmpotriva sa, poate sa manifeste īn proces diferite atitudini - de la totala pasivitate, concretizata īn neprezentarea sa īn nici un fel la proces, pāna la atitudinea activa de aparare īmpotriva pretentiilor reclamantului, sau chiar de invocare a unor pretentii proprii fata de acesta. Astfel, pārātul are dreptul sa se apere, combatānd sustinerile reclamantului prin īntāmpinare scrisa al carei continut este reglementat de art.115 Cod proc.civ. Īntāmpinarea este, deci, actul procesul prin care pārātul raspunde īn scris pretentiilor formulate de reclamant prin cererea de chemare īn judecata (aratānd apararile sale).

In actuala reglementare, prin modificarile aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000 s-a introdus obligativitatea depunerii īntāmpinarii. Astfel, art.118 alin.1, īn termeni imperativi prevede ca "īntāmpinarea este obligatorie, afara de cazurile īn care legea prevede īn mod expres altfel". Īn vechea reglementare, depunerea īntāmpinarii nu era obligatorie.

Īntāmpinarea este un important mijloc de aparare pentru pārāt si īn acelasi timp o conditiei a bunei organizari a desfasurarii judecatii.

Potrivit art.115 Cod de proc.civ. īntāmpinarea trebuie sa cuprinda: a) Exceptiile de procedura pe  care pārātul le ridica fata de cererea reclamantului. Sunt avute īn vedere toate exceptiile procesuale pe care, eventual pārātul le-ar putea invoca; b) Raspunsul la toate capetele de fapt si de drept ale cererii. Sunt vizate astfel apararile de fond; c) Dovezile cu care se apara īmpotriva fiecarui capat de cerere. Asadar, probele  pe care īntelege sa le aduca īn fata instantei. Daca solicita dovada cu martori, pārātul va arata numele si domiciliul acestora. d) Semnatura. Acestea sunt elementele minime si absolut necesare ale īntāmpinarii. Īn raport cu natura cererii si cu interesele pārātului, īntāmpinarea va putea cuprinde si alte elemente[50].

Codul de procedura civila nu cuprinde vreo dispozitie privind ordinea īn care urmeaza a fi invocate exceptiile procesuale. E adevarat ca art.137 Cod proc.civ. prevede ca :"Instanta se va pronunta mai īntāi asupra exceptiilor de procedura, precum si a celor de fond care fac de prisos īn totul sau īn parte, cercetarea īn fond a pricinii".

Acest text consacra regula cu privire la modul de rezolvare a exceptiilor, īn sensul ca urmeaza a fi solutionate, īn primul rānd, acele exceptii care fac inutila cercetarea īn fond a pricinii, regula care vizeaza si ordinea īn care exceptiile urmeaza a fi invocate. De asemenea, regula ca exceptiile absolute pot fi invocate oricānd īn cursul procesului, chiar pentru prima data īn fata instantei de recurs, iar cele relative numai prin īntāmpinare sau cel mai tārziu la prima zi de īnfatisare ori īn cursul judecatii, de īndata ce s-a produs neregularitatea, va influenta iarasi asupra ordinii de invocare a exceptiilor procesuale[51].

Totusi, Codul de procedura civila nu consacra o solutie pentru ipoteza īn care se invoca mai multe exceptii de fond sau de procedura absolute sau relative care ar putea face, deopotriva, inutila, cercetarea īn fond a pricinii. Dar chiar fara o reglementare īn acest sens, o anumita ordine pentru invocarea si solutionarea exceptiilor se impune īn mod logic, ordine ce poate fi dedusa din caracterul si efectele pe care le produc diferitele exceptii procesuale.

Īn primul rānd vor fi invocate exceptiile legate de corecta investire a instantei[52] de judecata.

Astfel, va invoca pe cale de exceptie, lipsa elementele esentiale ale cererii de chemare īn judecata (inclusiv exceptia de netimbrare sau de insuficienta timbrare).

Īntr-o decizie de speta pronutata in anul 1971 Tribunalul Suprem retinea: "este neīntemeiata si critica facuta prin motivele de recurs, in sensul ca instanta era obligata sa verifice "competenta materiala care primeaza", dupa care sa dispuna asupra taxelor de timbru, deoarece . taxele de timbru se platesc anticipat, adica inainte  de primirea, efectuarea sau eliberarea actului taxabil sau inante de prestarea serviciului. Īn atare situatie, instanta nu putea sa puna in discutia partilor alte probleme legate de judecarea litigiului dedus ei spre solutionare, īnainte de satisfacerea  taxelor de timbru"[53].

Relativ curent, Curtea Suprema de Justitie a decis, de asemenea, īn solutionarea unei spete, ca: "Instanta a dispus suspendarea cauzai īn baza prevederilor art.244 pct.2 Cod proc.civ., cu toate ca avea obligatia ca intāi sa stabileasca  daca este competenta sa solutioneze  caua si numai dupa ce aprecia ca are o astfel de competenta, sa se pronunte asupra cererii de suspendare. Neprocedānd astfel, a luat o masura ilegala ce se impune a fi desfiintata. Ca atare, recursul se admite pe acest considerent, se caseaza īncheierea atacata, iar cauza va fi trimisa la aceeasi instanta pentru continuarea judecatii. Instanta  de trimitere va trebui sa se pronunte īntāi  asupra exceptiei de necompetenta materila ridicata de pārāta si numai daca va aprecia ca este competenta sa solutioneze cauza, va analiza daca se impune suspendarea pricinii sau nu"[54].

Īn al doilea rānd, se va invoca exceptia de necompetenta, atunci cānd se constata ca prin cererea de chemare īn judecata a fost sesizata o instanta necompetenta. Tot dupa primirea cererii de chemare īn judecata, pārātul va putea invoca exceptia litispendentei sau a conexitatii. De asemenea, autoritatea lucrului judecat, prescriptia, lipsa calitatii procesuale a unei parti, vor trebui invocate cu prioritate, deoarece īn atare situatii nu mai este necesara cercetarea īn fond a pricinii. Īn situatia īn care se invoca deodata exceptia autoritatii lucrului judecat si exceptia prescriptiei dreptului la actiune, prioritatea va avea exceptia puterii lucrului judecata, pentru ca īnainte de a se pronunta asupra prescriptiei instanta trebuie sa verifice daca mai este sau nu īn masura sa se pronunte īn pricina respectiva[55].

De asemenea, prin īntāmpinare, pārātul va ridica orice alte exceptii cu privire la īndeplinirea necorespunzatoare a actelor de procedura efectuate si cunoscute pāna la acel moment[56].

Daca la prima zi de īnfatisare pārātul depune odata cu īntāmpinarea si cererea reconventionala, reclamantul devine fata de acesta pārāt si va putea cere potrivit art.132 alin.ultim Cod proc.civ. instantei de judecata, acordarea unui termen pentru a depune īntāmpinare.

Cāt priveste subiectele ce pot invoca exceptiile procesuale īn cursul procesului, putem identifica, fata de cele aratate mai sus, doua asemenea subiecte: pārātul si reclamantul. Tertele persoane participante la proces vor putea, de asemenea, īn conditiile specifice ale activitatii lor procesuale, sa foloseasca aceste mijloace procesuale īn vederea realizarii drepturilor lor.

Intervenientul īn proces, principal sau accesoriu, devine parte īn proces cu toate drepturile procesuale pe care legea le confera participantilor la procesul civil, din momentul īn care potrivit art.52 Cod proc.civ. instanta a admis  īn principiu cererea de interventie. Conform art.53 Cod proc.civ. el trebuie sa ia procedura īn starea īn are se afla īn momentul admiterii interventiei, fara a putea deci sa invoce pe cale de exceptie neregularitati care s-ar fi savārsit cu privire la actele de procedura īndeplinite pāna atunci. Deoarece de la data intrarii īn proces, orice act procedural urmeaza a fi efectuat si cu participarea sa, īnseamna ca el va putea invoca toate acele exceptii procesuale care vor servi fie apararii, intereselor proprii, īn cazul interventiei principale, fie ale partii īn favoarea careia a intervenit, īn cazul interventiei accesorii. Astfel, activitatea sa procesuala va fi influentata de momentul īn care a intervenit īn proces. Daca interventia īn proces are lor pāna la prima zi de īnfatisare, intervenientul beneficiaza de posibilitatea de a propune atāt exceptii absolute, cāt si relative, pe cānd atunci cānd interventia s-a facut tārziu, posibilitatile sale sunt mai limitate, el putānd propune numai exceptii cu caracter absolut, precum si cele care apar īn cursul procesului, dupa data interventiei sale[57].

Pozitia procesuala a intervenientului principal este diferita de cea a intervenientului accesoriu. Intervenientul principal urmareste sa cāstige pentru sine obiectul procesului, el administrānd dovezi pentru a dovedi lipsa  de temeinicie a pretentiilor reclamantului. Acesta administreaza dovezi urmarind un dublu scop: confirmarea pretentiilor sale si īnlaturarea ca nefondate a sustinerilor reclamantului. Intervenientul accesoriu urmareste, prin apararile pe care le face, ca solutia sa fie favorabila partii pentru care a intervenit[58].

De asemenea, chematul īn garantie, va putea savārsi orice acte procesuale, va putea deci invoca, pe cale de exceptie, diverse īncalcari ale normelor procesuale. Va putea invoca exceptii atāt cu privire la cererea de chemare īn garantie cāt si fata de actiunea principala, substituindu-se, sub acest aspect, īn toate drepturile procesuale ale partii care l-a chemat īn garantie[59].

Īn cazul aratarii titularului dreptului, persoana aratata ca fiind adevaratul titular al dreptului dedus judecatii, va putea, pe cale de exceptie, sa se apere īmpotriva cererii de introducere a sa īn proces, iar daca cererea este totusi admisa, luānd locul pārātului si īmpotriva actiunii principale.

Procurorul poate participa īn procesul civil, fie ca parte principala, exercitānd actiunea civila īn locul titularului dreptului, fie ca parte alaturata, cānd intervine spre a pune concluzii īn proces. Īn prima ipoteza, dobāndind pozitia procesuala de reclamant, avānd toate drepturile si īndatoririle procesuale consacrate de lege pentru aceasta parte, va putea invoca orice exceptii procesuale īn conditiile īn care reclamantul le-ar putea invoca.

Atunci cānd el participa īn proces ca parte alaturata, nu va putea invoca decāt exceptiile absolute, dar se va putea pronunta īn concluziile sale si asupra celor relative, ridicate de acele parti din proces, īn favoarea carora ele au fost instituite.

Īn sfārsit, instanta de judecata poate ridica din oficiu orice exceptii absolute pentru a le pune īn discutia partilor, iar cāt priveste exceptiile relative, īn virtutea rolului sau activ, poate atrage atentia partilor īn drept pentru a le pune īn valoare[60].

Īn privinta termenului īn care exceptiile pot fi invocate, exceptiile absolute pot fi invocate īn tot cursul procesului, chiar si pentru prima data īn fata instantei de recurs, daca nu implica verificari de fapt, pe cānd exceptiile relative pot fi invocate numai prin īntāmpinare sau cel mai tārziu, la prima zi de īnfatisare, iar apoi īn cursul judecatii, īndata ce s-a produs neregularitatea.

2.     Sanctiunea neinvocarii īn conditiile stabilite de lege a exceptiilor procesuale

Pentru īndeplinirea actelor de procedura Codul stabileste fie termene fixe, fie o anumita faza sau stare a procesului īn care aceste acte trebuie īndeplinite.

Exceptiile procesuale se invoca, de regula, prin īntāmpinare sau cel mai tārziu la prima zi de īnfatisare, īn cazul exceptiilor relative, si pe tot parcursul procesului - exceptiile absolute.

Īn acest sens, art.136 Cod de proc.civ. precizeaza ca "Exceptiile de procedura care nu au fost propuse īn conditiile art.115 si 132 Cod proc.civ. nu vor mai putea fi invocate īn cursul judecatii, afara de cele de ordine publica".

Textul consacra sanctiunea decaderii din dreptul de a invoca exceptiile relative. Īn privinta exceptiilor absolute, sanctiunea decaderii nu opereaza īntrucāt acestea pot fi invocate īn tot cursul judecatii.

Dispozitiile cuprinse īn art.136 Cod proc.civ. impun formularea cātorva consideratii legate de aplicarea practica a acestora. Īn primul rānd, legea are īn vedere acele exceptii procesuale pe care partile le cunosc pāna la prima zi de īnfatisare, art.136 Cod proc.civ. facānd trimitere la orevederile cuprinse īn art.115 si 132 Cod proc.civ. Potrivit art.115 pct.1 Cod proc.civ., īntāmpinarea va cuprinde "exceptiile de procedura ce pārātul ridica la cererea reclamantului". Astfel, legea vizeaza īn primul rānd acele exceptii procesuale care se refera la cererea de chemare īn judecata sau la īnsasi sesizarea instantei. Pe de alta parte, art.132 Cod proc.civ. consacra si dreptul reclamantului de a solicita un termen pentru a depune īntāmpinare la cererea reconventionala. Deci legea vizeaza īn mod expres numai exceptiile relative care sunt cunoscute pāna la prima zi de īnfatisare. Īn realitate anumite neregularitati procedurale se produca dupa prima zi de īnfatisare, caci sunt legate de īntocmirea unor acte ulterioare[61].

O a doua precizare legata de dispozitiile art.136 Cod proc.civ.: exceptiile procesuale pot fi invocate nu numai de pārāt, ci si de reclamant.

Astfel, reclamantul poate invoca unele exceptii īn legatura cu īntāmpinarea depusa de pārāt sau cu mijloacele de aparare pe care acesta le invoca. Asemenea exceptii pot fi ridicate chiar de la prima zi de īnfatisare[62].

Activitatea procesuala presupune o succesiune de acte cu privire la care se pot savārsi anumite neregularitati. Toate acestea trebuie invocate īntr-un anumit termen, īn caz contrar partea interesata este īn drept sa invoce decaderea. Astfel, exceptiile relative care se īntemeiaza pe neregularitati savārsite ulterior primei zile de īnfatisare trebuie sa fie invocate de īndata, daca partea este prezenta la termenul la care au fost savārsite. Īn caz contrar, neinvocarea exceptiilor relative cel mai tārziu la primul termen de īnfatisare urmator, atrage dupa sine sanctiunea decaderii[63].

Decaderea apare deci ca o sanctiune pentru neinvocarea īn termen a exceptiilor procesuale, dar la rāndul ei se invoca, tot pe cale de exceptie, īn cursul procesului. Īn privinta momentului pāna la care ea se invoca precum si a partilor care o pot invoca, solutia difera dupa cum norma a carei īncalcare este semnalata au caracter imperativ sau dispozitiv. Īn cazul īn care termenul prevazut de lege, a carui nerespectare se cere a fi constanta, are un caracter imperativ, exceptia decaderii poate fi ridicata īn price stadiu a procesului de catre partea interesata sau de catre instanta, din oficiu. Dimpotriva, daca textul care reglementeaza termenul are caracter dispozitiv, decaderea poate fi invocata numai de catre partea interesata, instanta neputānd-o invoca din oficiu.

Decaderea va putea fi invocata numai prin īntāmpinarea la prima zi de īnfatisare sau, īn cursul procesului la primul termen dupa ce motivul decaderii a fost cunoscut[64].

3.     Modul de solutionare a exceptiilor procesuale de catre instanta de judecata.

Legea impune instantei de judecata obligatia de a solutiona exceptiile procesuale īn prealabil, adica īnainte de a trece la discutarea fondului.

Art.137 alin.1 Cod proc.civ. obliga instanta de judecata sa se pronunte, īnainte de a intra īn fondul dezbaterilor, asupra exceptiilor de procedura, precum si a celor de fond care fac de prisos, īn totul sau īn parte, cercetarea īn fond a pricinii. Aceasta pentru a evita o judecata inutila sau efectuarea unor acte de procedura care, apoi, ar trebui refacute la alta instanta[65]. Numai īn mod exceptional, exceptia va putea fi unita cu fondul si anume atunci cānd pentru solutionarea exceptiei este nevoie sa se administreze dovezi īn legatura cu dezlegarea īn fond a pricinii - art.137 alin.2 Cod proc.civ.

Chiar si īn ipoteza unor probe comune, unirea exceptiei cu fondul nu este obligatorie pentru instanta.

Daca īnsa instanta, rezolvānd mai īntāi exceptia, o respinge, probele īn baza carora a fost rezolvata exceptia, probe ce sunt īn legatura cu solutionarea īn fond a pricinii, ramān cāstigate cauzei, urmānd a se administra numai dovezile necesare solutionarii fondului pretentiei, probe ce nu au fost necesare si pentru solutionarea exceptiei.

Īn legatura cu alin.2 al art.137 Cod proc.civ. īntr-o lucrare[66], se sugereaza pentru practica judecatoreasca si totodata se propune de lege ferenda, o alta interpretare a acestui text de lege, datorita faptului ca, dupa parerea autorilor citati, "īn aceasta redactare norma este oarecum neclara, īntrucāt, pe de o parte nu apare logic de ce ar fi nevoie de administrarea de probe īn legatura cu fondul pentru rezolvarea exceptiei, iar pe de alta parte, este foarte probabil ca intentia legiuitorului sa fi fost a se referi la dovezile necesare nu pentru dezlegarea fondului ci pentru judecarea exceptiei". Īn acest fel, textul de lege (alin.2 al.art.137) ar trebui sa sune astfel:" exceptiile nu vor putea fi unite cu fondul decāt daca pentru judecarea lor este nevoie sa se administreze dovezi sau ele sunt īn strānsa legatura cu fondul pricinii"[67].

Dar aceasta critica este nejustificata. Textul are o redactare clara si, īn acelasi timp, corecta, īn considerarea urmatoarelor aspecte:[68].

- forma negativa reafirma regula din primul alineat, potrivit carei exceptia se solutioneaza īnaintea fondului;

- exceptia poate fi unita cu fondul cānd pentru solutionarea exceptiei urmeaza sa se administreze dovezi care, totodata, sunt īn legatura cu fondul, asadar probele necesare rezolvarii exceptiei sunt comune cu probele, ori numai cu o parte din acestea, necesare rezolvarii fondului, prin urmare, nu este vorba de probe necesare pentru solutionarea exceptiei sau pentru solutionarea fondului, ci de probe necesare solutionarii fondului;

- chiar si īn ipoteza unor probe comune, unirea exceptiei cu fondul este o posibilitate pentru instanta, daca instanta, rezolvānd mai īntāi exceptia, o respinge, fara īndoiala ca probele īn baza carora a fost rezolvata exceptia (probe care sunt comune pentru rezolvarea fondului) ramān cāstigate cauzei, instanta urmānd a administra, īn continuare, numai dovezile necesare pricinii - dovezi care nu au fost necesare si pentru rezolvarea exceptiei. Cāt priveste propunerea de lege ferenda, este de mentionat ca aceasta a fost preluata si vechea lege a accelerarii judecatilor, care prevedea doua ipoteze, īn care exceptiile puteau fi unite cu fondul:

- cānd rezolvarea exceptiei necesita administrari de probe.

         - cānd exceptia este strāns legata de fondul pricina. Dar īn doctrina s-a aratat ca "desi s-ar parea ca formularea vechiului text era mai explicita, . actualul text are o redactare superioara, nu numai sub aspectul conciziei sale, dar si prin surprinderea mai exacta a realitatii procesuale pe care o vizeaza.Prima ipoteza vizata de textul vechi. nu mi se pare a fi determinata de o nevoie reala īn desfasurarea procesului, caci daca sunt necesare probe pentru rezolvarea exclusiv a exceptiei, fara ca acestea sa serveasca si fondul, nu exista nici un temei sa fie unita cu acesta, urmānd sa fie solutionata, pe baza probelor, īn prealabil. Numai cea de-a doua ipoteza la care se refera vechiul text este determinata corect caci, īntr-adevar, daca exceptia este strāns legata de fond, atunci se impune reunirea lor, iar eventualele probe ce s-ar administra ar veni la solutionarea ambelor aspecte. Ori, actualul text se refera tocmai la aceasta īmprejurare, caci daca dovezile necesare la solutionarea exceptiei sunt īn strānsa legatura cu fondul, īnseamna ca realmente īntre exceptie si fond exista evident o conexiune". Īntr-adevar, nu se vede de ce ar fi necesara unirea exceptiei cu fondul, cānd pentru rezolvarea exceptiei ar urma sa se administreze probe. S-ar ajunge, evident īn cazurile īn care exceptia s-ar admite, la o prelungire nejustificata a judecatii. Mai mult, unele exceptii, avānd īn vedere scopul urmarit prin invocarea lor (trimiterea dosarului la o alta instanta, evitarea pronuntarii unor solutii contradictorii, etc.) ar trebui solutionate, īntotdeauna, īn prealabil fondului (ex.: exceptia de litispendenta, conexitate, necompetenta)[69].

         Dar afirmatia, potrivit careia art.137 alin.2 se refera la cea de-a doua ipoteza vizata de textul vechi, nu poate fi primita. Acest din urma text avea īn vedere exceptiile strāns legate de fond, fara īnsa a preciza īn ce consta aceasta legatura.

         Sunt strāns legate de fond toate exceptiile de fond, dar aceasta nu īnseamna ca ele ar trebui rezolvate odata cu fondul[70].

         Rezulta, deci, ca actualul text are o redactare clara, referindu-se la singura situatie ce corespunde realitatii procesuale īn unirea exceptiei cu fondul, anume cānd pentru solutionarea acestora este necesar sa se administreze probe comune. Exemplificativ, mentionam cazul īn care īntr-o actiune reala se invoca exceptia lipsei calitatii procesuale active, a stabili ca lipseste calitatea procesuala activa īntr-o actiune reala, īnseamna a stabili ca reclamantul nu este titularul dreptului real, deci ca actiunea nu este īntemeiata. Prin urmare, trebuie administrate aceleasi probe, atāt pentru solutionarea exceptiei, cāt si pentru solutionarea fondului, impunāndu-se unirea exceptiei cu fondul. Daca din probe rezulta ca exceptia este īntemeiata, cererea va fi respinsa ca fiind introdusa de o persoana fara calitate procesuala, iar nu ca nefondata. Īnsa respingerea exceptiei ne duce automat la admiterea actiunii, solutia depinzānd si de celelalte aparari[71].

         Daca exceptia invocata este gasita īntemeiata, instanta o va admite, pronuntānd fie o īncheiere, atunci cānd dispune amānarea judecatii, fie o hotarāre - sentinta sau decizie, atunci cānd pronunta declinarea competentei, perimarea, respingerea sau anularea cererii.

         Īn cazul īn care exceptia este respinsa, instanta pronunta o īncheiere interlocutorie si continua judecata.

 Īncheierea de admitere sau de respingere a exceptiei va putea fi atacata cu apel cau cu recurs numai odata cu fondul, afara numai daca legea nu prevede īn mod expres altfel - de exemplu potrivit art.34 alin.1 Cod proc.civ. īncheierea prin care s-a īncuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a īncuviintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac[72].

 Hotarārea prin care s-a admis exceptia are acelasi regim juridic ca si hotarārea ce ar urma sa se pronunte pe fond, daca legea nu prevede expres o alta solutie.

Sectiunea a V - a

Caracteristicile exceptiilor procesuale

In doctrina,[73] s-au desprins urmatoarele caracteristici ale exceptiilor procesuale:

1. exceptia procesuala este o forma de manifestare a actiunii, si ca atare nu poate fi privita separat de  un proces civil in desfasurare. Exceptiile procesuale corespund tuturor cailor si mijloacelor legale care au ca efect īntārzierea sau evitarea discutiunii pretentiei principale precum si valorificarea implicita a unui drept propriu celui ce uzeaza de asemenea cai si mijloace[74].

Din punct de vedere formal, exceptiunea presupune un proces deschis, o pretentiune adusa īnaintea judecatorilor si supusa dezbaterilor contradictorii[75].

 

2. prin natura sa, exceptia este un mijloc de aparare. Pentru ca prin definitie pārātul este cel care se apara, īnseamna ca, de regula, dreptul de a invoca exceptia apartine paratului.

Exceptiile absolute, care presupun īncalcarea unei norme imperative pot fi īnsa invocate si de reclamant, intervenienti, procuror, instanta din oficiu.

Īntr-adevar, fiind un mijloc de aparare, dreptul de a o invoca apartine pārātului. "Cu toate acestea, o exceptie propusa de pārāt, sau chiar o simpla aparare a acestuia, poate adesea justifica pe reclamant sa raspunda printr-o alta exceptiune a lui proprie (.). Daca materialul exceptiunii e constituit din circumstante care sunt īn legatura cu reguli si principii de ordine publica sau cu masuri dintre acelea pe care legea le pune īn sarcina judecatorilor, exceptiunea mai poate fi propusa si din oficiu. Īn aceste cazuri judecatorii nu pot decide, mai īnainte de a pune pe parti īn cunostinta problemei la care s-au oprit si de a le fi dat putinta sa-si spuie cuvāntul asupra ei"[76].

De asemenea, intervenientii īn proces, daca cererea a fost admisa, devin parte īn proces cu toate drepturile procesuale pe care legea le confera participantilor la procesul civil. Astfel, vor putea invoca toate exceptiile procesuale care vor servi fie apararii propriilor interese, īn cazul interventiei principale, fie ale partii īn cazul interventiei accesorii, dar va avea aceasta posibilitate (de a invoca exceptiile procesuale) numai cāt priveste neregularitati savārsite dupa momentul īn care devine parte īn proces, fiindca el va lua procedura īn starea īn care se afla īn momentul admiterii interventiei.

La fel, procurorul poate participa la procesul civil, fie ca parte principala, fie ca parte alaturata, astfel el va putea invoca exceptiile procesuale īn conditiile prevazute de institutiile respective.

3. exceptia procesuala, prin care se invoca īncalcari ale normelor de drept material sau procesual, nu pune niciodata īn discutie fondul dreptului. Imprejurarea ca art.137 alin.2 Cod proc.civ. īngaduie unirea exceptiilor cu fondul si ca exceptiile absolute pot fi invocate in orice stare a pricinii, nu poate duce la o alta concluzie pentru ca si atunci cānd exceptia a fost ridicata dupa ce s-a intrat in dezbaterea fondului, ea nu pune in discutie fondul dreptului.

4. cāt priveste efectele admiterii unei exceptii procesuale, ele difera dupa cum este vorba de o exceptie dilatorie sau de una peremptorie, dirimanta. In cazul exceptiilor dilatorii, admiterea exceptiei īntārzie numai judecarea fondului cererii principale ca efect al declinarii competentei, refacerii unor acte, amānarii judecatii. In schimb, daca se admite o exceptie peremptorie, cererea va fi anulata sau respinsa dar nu ca nefondata deoarece exceptia nu implica examinarea fondului dreptului. In acest caz, instanta va pronunta  solutii de respingere a cererii ca inadmisibila, prematura, prescrisa, lipsita de interes, ca fiind formulata de (sau īmpotriva) unei persoane lipsite de calitate procesuala, etc.

5. In principiu, prin admiterea unei exceptii procesuale, dreptul subiectiv al reclamantului nu este afectat, si deci hotarārea prin care s-a admis exceptia procesuala nu are putere de lucru judecat asupra fondului, deci, in acest caz, s-ar putea introduce o noua cerere de chemare in judecata privitor la acelasi drept subiectiv. De exemplu, daca cererea a fost respinsa ca fiind prematur introdusa, dupa īmplinirea termenului, cererea va putea fi reiterata; daca cererea a fost respinsa pentru lipsa calitatii procesuale active sau pasive, o noua cerere poate fi facuta de cel care are calitate procesuala sau īmpotriva celui obligat in raportul juridic dedus judecatii; daca cererea a fost anulata pentru lipsa dovezii calitatii de reprezentant, noua cerere poate fi facuta de titularul dreptului, fie personal, fie de mandatarul sau care sa-si poata justifica aceasta calitate, etc.[77]

     

CAPITOLUL 2

Exceptiile de procedura

Sectiunea I

Exceptia de necompetenta

1. Definirea notiunii de necompetenta

Atunci cānd o persoana doreste sa declanseze un proces, īnainte de toate trebuie sa determine care este jurisdictia competenta sa solutioneze procesul.

Īn īndeplinirea acestui scop, va trebui sa tina seama de o serie de criterii, precum: obiectul litigiului, natura si valoarea acestuia, acordul partilor, caracterul normelor care reglementeaza competenta[78].

Competenta este definita[79] ca fiind aptitudinea recunoscuta de lege unei instante judecatoresti, unui alt organ de jusridictie sau cu activitate jurisdictionala de a judeca un anumit litigiu.

Necompetenta este opusul notiunii de competenta si este acea situatie īn care au fost īncalcate regulile de competenta statornicite de lege, prin sesizarea unei instante necompetente.

S-a aratat ca,[80] exceptia de competenta este un mod de contestare a competentei instantei sau organului cu activitate jurisdictionala sesizat, īn favoarea unei alte jurisdictii.

 Exceptia de necompetenta constituie mijlocul procedural prin care partile participante īn proces, precum si procurorul, cer, īn cazul sesizarii unei instante necompetente, ca aceasta sa se desesizeze si sa-si decline competenta īn favoarea instantei competente. Īn cazul necompetentei absolute, exceptia poate fi ridicata chiar de catre instanta, din oficiu. Cānd instanta de judecata este sesizata cu o actiune care se considera a nu fi de competenta ei se pune problema rezolvarii mai multor chestiuni: stabilirea sferei persoanelor participante la proces care pot invoca necompetenta, conditiile si formele procedurale īn care necompetenta poate fi invocata, termenul īn care poate fi invocata, cum va proceda instanta pentru a rezolva o astfel de cerere. Toate aceste aspecte se afla īntr-o strānsa legatura. Modul īn care va proceda instanta depinde de natura necompetentei, de faptul ca necompetenta a fost sau nu invocata īn fata instantei de fond, apel, recurs; forma īn care exceptia de necompetenta poate fi ridicata depinde de natura competentei, de faza procesuala īn care se ridica, etc. Pentru rezolvarea tuturor acestor chestiuni distinctia īntre necompetenta aboluta si cea relativa are o mare importanta[81].

2. Necompetenta absoluta si necompetenta relativa

Competenta instantelor judecatoresti poate fi reglementata de norme dispozitive sau de norme imperative. Normele de competenta imperativa au caracter obligatoriu pentru toti, inclusiv pentru instanta de judecata. Partile nu pot deroga prin conventia lor de la normele de competenta cu caracter imperativ, iar instanta nu va putea lua īn considerare o atare conventie. Este reglementata prin norme imperative, si este absoluta, competenta generala, materiala si teritoriala exclusiva - īn pricinile privitoare la starea si capacitatea persoanelor si īn cazurile  prevazute de art.13-16. Īn celelalte cazuri, competenta teritoriala este reglementata prin norme dispozitive, si este relativa.[82]

 Regulile necompetentei absolute sunt urmatoarele[83]:

a) partile nu pot, prin conventia lor, sa deroge de la regulile competentei absolute, neputānd acoperi viciile acesteia, prin vointa lor expresa sau tacita;

b) necompetenta absoluta poate fi invocata de oricare din partile din proces, chiar de catre reclamantul care a sesizat gresit instanta prin actiune;

c) daca partile nu invoca necompetenta absoluta, ea poate fi ridicata de catre instanta din oficiu, aceasta fiind obligata sa-si decline competenta, iar cānd procurorul participa la procesul civil al are si īndatorirea de a invoca aceasta exceptie;

d) exceptia de necompetenta absoluta poate fi ridicata īn orice stare a procesului, atāt īn fata instantei de fond, cīt si acelei de apel, recurs.

Necompetenta relativa prezinta urmatoarele particularitati[84].

a)     partile pot, prin conventia lor tacita sau expresa, sa deroge de la regulile de necompetenta relativa;

b)    poate fi invocata numai de catre partea īn interesul careia a fost creata, adica de catre pārāt la prima instanta;

c)    instanta de judecata nu poate ridica din oficiu aceasta exceptie. Īn virtutea rolului sau activ instanta va putea sa atraga atentia partii interesate cu privire la dreptul sau de a invoca necompetenta instantei;

d)    necompetenta relativa poate fi ridicata numai prin īntāmpinare sau la prima zi de īnfatisare.

Se vede, asadar, importanta pe care o prezinta īmpartirea normelor de competenta īn norme cu caracter imperativ si norme cu caracter dispozitiv.

3. Determinarea caracterului imperativ sau dispozitiv al normelor de competenta

Determinarea caracterului normelor de competenta prezinta importanta īn vederea stabilirii naturii necompetentei, fiindca exista un paralelism īntre caracterul competentei si natura necompetentei, īn sensul ca īncalcarea normelor de competenta imperative duce la necompetenta absoluta, iar īncalcarea normelor dispozitive de competenta duce la necompetenta relativa.

Pentru a putea determina caracterul normelor de competenta, trebuie aratata deoasebirea dintre competenta absoluta si competenta relativa.

Īn literatura juridica[85], se arata ca normele de competenta absoluta sunt obligatorii, atāt pentru parti, cāt si pentru instanta de judecata. Partile nu pot, pe cale de conventie, sa deroge de la aceste reguli, pentru a stabili competenta unei alte instante. Pe de alta parte, instanta investita cu judecarea cererii, fata de caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta, nu va lua īn considerare o eventuala conventie a partilor, derogatorie de la aceste reguli. Īncalcarea normelor de competenta absoluta poate fi relevata de oricare din parti, chiar si de reclamantul care a sesizat instanta necompetenta. De asemenea, exceptia necompetentei absolute poate fi ridicata si de procurorul care participa la procesul civil, fie ca el a avut initiativa procesului, fie ca a intervenit īn procesul angajat de parti.

Mai mult, instanta īnsasi este obligata sa-si verifice din oficiu competenta absoluta, si īn cazul īn care constata ca nu este competenta, dupa ce problema competentei a fost supusa dezbaterii contradictorii a partilor, sa-si decline competenta īn favoarea instantei sau agentului jurisdictional competent.

Necompetenta absoluta a instantei poate fi invocata oricānd īn tot cursul desfasurarii procesului. Caracterul imperativ al normelor de competenta absoluta justifica ridicarea necompetentei direct īn fata instantei de apel sau recurs, fara ca ea sa fi format obiect de discutii īn fata instantei de fond. Nerespectarea competentei absolute atrage nulitatea hotarārii. Viciile unui act procesual efectuat cu īncalcarea unei norme imperative nu pot fi acoperite prin vointa expresa sau tacita a partilor.

Normele de competenta relativa īngaduie partilor sa deroge, pe cale de īntelegere expresa, determināndu-se prin vointa lor, competenta unei alte instante decāt aceea stabilita de lege. Instanta va fi tinuta sa ia act de o asemenea conventie, afara de cazul īn care, pe aceasta cale, partile ar īncerca sa eludeze dispozitii imperative ale legii, sa aduca atingere intereselor statului ori tertilor. Īncalcarea normelor de competenta relativa nu poate fi invocata de oricare din parti, ci numai de catre pārāt, īntrucāt aceste norme sunt stabilite īn favoarea sa, el fiind singurul īn drept sa aprecieze daca este sau nu īn interesul sau sa ceara declinarea competentei. Reclamantul nu poate obiecta cu privire la necompetenta relativa a instantei, nu numai pentru ca exista o dispozitie de interdictie īn cuprinsul art.158 alin.final Cod proc.civ. dar si pentru ca el este presupus a-si fi manifestat vointa de a se judeca la o instanta necompetenta pe care a sesizat-o, iar daca pārātul īn drept sa se plānga nu o face, acordul partilor leaga instanta sesizata care este obligata sa judece. Nici procurorul, indiferent de forma īn care participa īn procesul civil, nu poate cere declinarea competentei īn cazul competentei relative, el fiind, de asemenea, tinut sa respecte caracterul dispozitiv al normelor de competenta relativa. Cāt priveste instanta de judecata, desi ea este obligata sa-si verifice si competenta relativa din oficiu, daca constata ca nu este competenta  nu va putea sa-si decline din oficiu, competenta. Singura sa obligatie, īntr-o asemenea situatie, obligatie decurgānd din principiul fundamental al rolului activ al judecatorului, consacrat īn art.129 si 130 Cod proc.civ., este aceea de a īnvedera pārātului ca este īn drept sa ceara declinarea competentei, ramānānd ca pārātul sa aprecieze daca īi convine a se judeca la instanta sesizata sau i-ar fi mai convenabil sa ceara instantei declinarea competentei. Necompetenta relativa nu poate fi invocata de pārāt decāt īn "in limine litis", prin īntāmpinare sau cel mai tārziu la prima zi de īnfatisare. Neridicarea necompetentei relative, īn termen, īn fata instantei de fond, are drept consecinta, decaderea pārātului din dreptul de a mai invoca aceasta īncalcare a dispozitiilor de competenta, fiind prezumata vointa sa de a achiesa la judecarea īn fata instantei sesizate[86].

Dupa ce am vazut care este importanta practica a deosebirii dintre normele de competenta absoluta si normele de competenta relativa, este necesar sa precizam īn ce cazuri competenta este absoluta si cānd ea este relativa. Raspunsul la aceasta problema este dat de dispozitiile art.159 si art.19 Cod proc.civ.[87].

Art.159 Cod proc.civ. prevede ca:" necompetenta este de ordine publica":

1.     cānd pricina nu este de competenta instantelor judecatoresti;

2.     cānd pricina este de competenta unei instante de alt grad;

3.     cānd pricina este de competenta unei alte instante de acelasi grad si partile nu o pot īnlatura.

Art.19 Cod proc.civ. prevede ca:" Partile pot conveni prin īnscris sau declaratie verbala īn fata instantei ca pricinile privitoare la bunuri sa fie judecate de alte instante decāt acelea care, potrivit legii, au competenta teritoriala, afara de cazurile prevazute de art.13, 14, 15 si 16".

Din analiza art.159 pct.1, rezulta ca ne aflam īn fata necompetentei absolute īn cazul īn care instanta judecatoreasca a fost sesizata, desi pricina este de competenta unor alte organe cu activitate jurisdictionala. Necompetenta este absoluta īn toate cazurile cānd s-au īncalcat normele de competenta generala a instantelor judecatoresti, prin ele facāndu-se delimitarea sferei de activitate a instantelor judecatoresti fata de cea a altor organe cu activitate jurisdictionala - aceasta fiindca normele competentei generale au caracter imperativ.

Asa cum rezulta din art.159 pct.2, necompetenta este absoluta si atunci cānd pricina este de competenta unei instante de alt grad. Astfel, o judecatorie nu va putea solutiona un litigiu care e de competenta tribunalului, dupa cum nici tribunalul, la rāndul sau, nu va putea solutiona un litigiu care e de competenta judecatoriei s.a.m.d. Astfel, īntr-o speta[88], Tribunalul Suprem a fost confruntat cu o hotarāre nelegala privind o actiune īn constatarea nulitatii absolute a casatoriei. Potrivit art.2 Cod proc.civ. cererea privitoare la nulitatea casatoriei se judeca de catre tribunal. In speta, solutionānd īn fond cauza, judecatoria si-a depasit competenta materiala si a pronuntat o hotarāre nelegala. Tribunalul Judetean, mentinānd hotarārea judecatoriei a pronuntat, de asemenea, o hotarāre nelegala.

Īn fine, punctul 3 al art.159 īn coroborare cu art.19 Cod proc.civ. stabileste regula potrivit careia necompetenta teritoriala este absoluta īn cazurile prevazute de art. 13, 14, 15, 16 Cod proc.civ., adica īn pricinile privind starea si capacitatea persoanelor, imobilele, succesiunile, falimentul si societatile, iar īn celelalte cazuri, competenta este relativa. Astfel, īn materie de competenta teritoriala, partile pot conveni īntre ele pentru determinarea unei instante care sa judece pricina, cu exceptiile aratate. Īn cazul acestor exceptii, normele au caracter imperativ, īncalcarea lor atrage necompetenta absoluta. Īntr-o speta, prin actiunea civila, introdusa la Judecatoria Sectorului 1 din Bucuresti, reclamanta solicita īnregistrarea tardiva a nasterii fiicei sale nascuta īn Maternitatea Polizu din Bucuresti. Judecatoria sectorului 1 din Bucuresti, prin sentinta civila nr.277/1971 si-a declinat competenta īn favoarea Judecatoriei Fetesti, cu motivarea ca aceasta din urma instanta este competenta deoarece domiciliul reclamantei se afla īn raza sa teritoriala.

Primind dosarul, Judecatoria Fetesti īsi declina la rāndul sau competenta īn favoarea Judecatoriei Sectorului 1 din Bucuresti, motivānd ca īn raza ei teritoriala a avut loc nastere copilului. Īntr-adevar, asa cum prevede art.159 pct. 3 coroborat cu art.19 Cod proc.civ. competenta teritoriala este relativa de regula, exceptie facānd printre altele starea si capacitatea persoanelor, situatie īn care competenta este absoluta si deci, īn mod gresit Judecatoria sectorului 1 si-a declinat competenta[89].

Īn concluzia celor aratate, determinarea caracterului normelor de competenta īsi gaseste expresia īn urmatoarele reguli formulate īn literatura juridica[90].

a)competenta generala a instantelor judecatoresti este absoluta, o instanta neputānd judeca o cauza a carei rezolvare este data prin lege īn competenta unui alt organ jurisdictional;

b)competenta materiala a instantelor judecatoresti (sub ambele aspecte: functional si procesual) este absoluta, o judecatorie neputānd rezolva o pricina data īn competenta tribunalului sau invers;

c)competenta teritoriala a instantelor judecatoresti este, īn principiu, relativa. Pentru toate cazurile īn care legea stabileste o competenta teritoriala alternativa, dreptul sa decida ce anume instanta trebuie sesizata, revine exclusiv reclamantului (art.12 Cod proc.civ.), instanta neputānd deci sa dispuna nici din oficiu si nici la cererea pārātului, declinarea competentei[91]. Ea este absoluta numai īn cauzele privind starea si capacitatea persoanelor, imobilele, succesiunile, falimentul si societatile.

Distinctia dintre competenta absoluta si cea relativa prezinta importanta pentru stabilirea regimului juridic al exceptiei de necompetenta, respectiv, pentru a determina cine poate invoca exceptia si pāna la ce moment al procesului.[92]       

4. Cine poate invoca exceptia de necompetenta?

         Exceptia de necompetenta poate fi invocata de oricare din parti, procuror sau de instanta, din oficiu, īn functie de caracterul competentei. Aceasta, īn mod obisnuit, este ridicata de pārāt, dar sfera persoanelor care pot invoca exceptia de necompetenta este diferita, dupa cum este vorba de necompetenta absoluta sau necompetenta relativa. Atunci cānd s-au īncalcat normele  competentei absolute, exceptia de necompetenta poate fi ridicata de oricare din partile din proces, de catre procuror, chiar de catre instanta judecatoreasca din oficiu, care, dupa ce o pune īn discutia partilor, este obligata sa-si decline competenta, din oficiu, īn favoarea instantei competente. Mai mult, o atare īncalcare a normelor de competenta absoluta, poate fi invocata chiar de reclamantul care a sesizat instanta necompetenta[93].

         Invocarea necompetentei relative determinata de caracterul dispozitiv al normei de competenta, nu se poate face decāt de catre pārātul din proces., fiindca aceste norme sunt edictate īn favoarea sa, el fiind singurul īn drept sa aprecieze daca este sau nu cazul sa o faca. Exceptia de necompetenta relativa va fi ridicata de acesta, prin īntāmpinare sau cel mai tārziu la prima zi de īnfatisare - in limine litis[94]. Potrivit art.158 alin. Ultim Cod proc.civ., reclamantul care a facut cererea la o instanta necompetenta nu va putea cere declinarea competentei prezumāndu-se ca si-a manifestat vointa de a se judeca la o instanta necompetenta, iar daca pārātul, care este īn drept sa obiecteze - accepta judecata la instanta sesizata, īnseamna ca a achiesat la cererea reclamantului sub aspectul competentei. Īn astfel de situatii, instanta īnsasi este tinuta de manifestarea de vointa a partilor, neputānd din oficiu, sa-si decline competenta. Astfel, īntr-o speta[95], instanta de judecata, īn mod gresit a invocat din oficiu exceptia de necompetenta īn baza art. 5 Cod proc.civ. referitor la competenta ratione loci a instantei domiciliului pārātului, fiindca normele din prezentul text de lege nu sunt imperative, ori nefiind asa, daca nu sunt invocate de partea interesata (pārāt), nu vor putea fi invocate nici chiar de catre instanta de judecata.

         De asemenea, procurorul, daca participa la procesul civil, nu poate cere declinarea competentei - asa cum spre exemplu īn mod gresit a procedat īntr-o speta, instanta judecatoreasca admitānd cererea procurorului de declinare a competentei de judecata, desi era vorba de necompetenta teritoriala relativa. Īn speta, creditorul a solicitat ca Tribunalul Popular al Raionului  Gura Humorului, īn baza sentintei civile nr.285/1965 a Tribunalului Popular Radauti, sa īnfiinteze poprire asupra veniturilor debitorului sau, īncadrat īn munca  la ICM Gura Humorului. Cererea de īnfiintare a popririi a fost admisa. La termenul de validare a popririi, īn lipsa partilor, procurorul a cerut declinarea competentei de judecata īn favoarea Tribunalului Popular al Raionului Radauti, cu motivarea ca din actele dosarului rezulta ca debitorul e īncadrat la CSN Radauti. Cererea procurorului a fost admisa. Dupa cum am aratat, fiind vorba de necompetenta relativa, procurorul nu putea invoca aceasta exceptie.

         Cāt priveste tertele persoane participante la proces, intervenientul principal sau accesoriu, īntrucāt nu este parte chemata īn proces si avānd obligatia de a lua procedura īn starea īn care se afla īn momentul admiterii interventiei, nu poate invoca necompetenta relativa a instantei cu actiunea principala. Īn cazul chemarii īn garantie, daca cererea de chemare īn garantie a facut-o reclamantul, deoarece cel chemat īn garantie se substituie īn drepturile procesuale ale reclamantului, nici el nu poate invoca aceasta exceptie[96]. Aceasta rezulta din dispozitiile art.60 alin.1 Cod proc.civ., solutia cererii de chemare īn judecata depinzānd de solutia data cererii principale. Īn masura īn care cererea principala se admite, īnseamna ca reclamantul nu a cazut īn pretentii, astfel īncāt cererea de chemare īn garantie facuta de reclamant se va respinge. Numai daca cererea principala a fost respinsa reclamantul a cazut īn pretentii si, daca este fondata, va fi admisa cererea de chemare īn garantie.[97]

De asemenea, exceptia de necompetenta teritoriala relativa, nu poate fi

invocata nici de cel chemat īn garantie de catre pārāt, chiar daca a fost introdus īn proces īnainte de prima zi de īnfatisare.

         Dispozitiile art.453 Cod procedura civila īn sensul carora "poprirea se īnfiinteaza la cererea creditorului, de executorul judecatoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul ori sediul tertului poprit" cuprind o norma de competenta absoluta, textul avānd un caracter imperativ.

         De asemenea, avānd īn vedere dispozitiile art.460 Cod procedura civila, se constata ca, competenta īn vederea validarii popririi este instanta de executare,

        

5.Conditii īn care se poate invoca exceptia de necompetenta

Conditiile īn care se poate invoca si rezolva exceptia de necompetenta sunt reglementate de art.158 Cod proc.civ. Potrivit acestui articol "cānd īn fata instantei se pune īn discutie competenta acesteia, ea este obligata sa stabileasca instanta competenta, ori,  daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competenta.". Instanta de judecata are, asadar, obligatia de a stabili care anume instanta sau organ cu activitate jurisdictionala are competenta de a solutiona pricina.

Desi textul de lege are o formulare clara, concisa, īn practica judecatoreasca se īntālnesc cazuri īn care instanta nu procedeaza potrivit dispozitiilor respectivului text. Astfel, īntr-o speta[98], sesizānd īn mod corect ca problemele ce fac obiectul actiunii reclamantului nu sunt de competenta instantei de contencios administrativ, operānd exceptia prevazuta de art.2 lit.c  din Legea 29/1990, tribunalul a respins actiunea ca gresit īndreptata Solutia instantei de respingere a actiunii ca gresit īndreptata, este īnsa, la rāndul ei, gresita. Art.8 din Legea 29/1990 privind contenciosul administrativ, prevede ca:" dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile Codului de procedura civila". Or,  conform art.158 alin.1 si 3 Cod proc.civ., cānd īn fata instantei se pune problema competentei, instanta nu respinge actiunea, fiind obligata sa stabileasca instanta competenta, ori , daca este cazul, un alt organ cu activitate jurisdictionala competent si sa trimita cauza instantei competente,, sau, dupa caz, organului cu activitate jurisdictionala de īndata ce hotarārea a ramas irevocabila. Prin urmare, constatānd ca e necompetenta sa judece cauza, instanta de fond trebuie sa se conformeze art.158 Cod proc.civ. punānd īn discutia partilor exceptia de necompetenta, desesizāndu-se si trimtānd cauza instantei competente.

De regula partile sunt acelea care, pe calea exceptiei de necompetenta, semnaleaza īncalcarea prevederilor legale privind competenta,  acest drept avāndu-l procurorul, iar instanta odata sesizata are obligatia de a hotārī daca este sau nu competenta sa solutioneze respectiva pricina. Ridicānd exceptia de necompetenta, pārātul care o invoca cel mai adesea, poate cere instantei sa-si decline competenta - īn cazul necompetentei relative, acest lucru putāndu-l face doar prin īntāmpinare sau cel mai tārziu pāna la prima zi de īnfatisare. Daca partile interesate nu invoca necompetenta relativa īn conditiile aratate, opereaza sanctiunea decaderii. Sub aspectul momentului cānd īncalcarea normelor cu caracter imperativ, poate fi invocata, acest lucru se poate face īn tot timpul procesului, atāt īn fata instantei de fond, cāt si a celei de apel sau recurs, chiar daca n-a format obiect de discutie īn fata instantei de fond (cāt priveste ultimele 2 cai). Potrivit art.317 pct.2 Cod proc.civ., se va putea cere anularea hotarārii date cu īncalcarea normelor imperative de competenta si pe calea contestatiei īn anulare. Daca īnsa necompetenta absoluta a fost ridicata īn cursul judecatii pe cale de exceptie, dar exceptia a fost respinsa, aceasta problema nu va mai putea forma obiectul unei contestatii īn anulare. Necompetenta relativa nu poate fi invocata direct īn fata instantei de apel sau recurs, daca nu a format obiectul de discutie la instanta de fond, care sa o fi respins[99].

6.     Modul de rezolvare a exceptiei de necompetenta

Instanta sesizata cu judecarea actiunii principale este īndrituita sa solutioneze si exceptia de necompetenta (art.17 Cod proc.civ.).

Avānd īn vedere dispozitiile art.137 Cod proc.civ., exceptia de necompetenta, odata invocata, trebuie rezolvata de catre instanta īnainte de a intra īn cercetarea fondului pricinii. Unirea exceptiei cu fondul nu se poate face asa cum prevede art.137 alin.2 Cod proc.civ. decāt īn cazul īn care pentru rezolvarea ei este nevoie sa se administreze probe īn legatura de dezlegarea īn fond a pricinii. Daca totusi instanta de judecata, nerespectānd aceste norme, uneste īn mod nejustificat exceptia cu fondul, aceasta nu produce nici o consecinta de ordin procedural fata de parti. Instanta de judecata va solutiona exceptia de necompetenta, daca s-a ridicat, sau o va pune īn discutie daca este vorba de necompetenta absoluta, chiar daca partea nu a fost citata cu aceasta mentiune, īn situatia īn care procedura de citare a ei a fost legal īndeplinita pentru termenul respectiv[100].

Instanta care este sesizata cu judecarea actiunii principale va solutiona si exceptia de necompetenta. Īntr-o speta[101], instanta de judecata  sesizata cu o actiune de divort īsi declina competenta īn favoarea altei instante ca urmare a ridicarii exceptiei de necompetenta de catre pārāt, pe motiv ca ultimul domiciliu comun al sotilor ar fi fost pe raza judecatoriei unde se cere a se face judecata. Reclamantul declara recurs motivānd ca, pe de o parte, nu s-a respectat procedura prevazuta īn art.17 Cod proc.civ., potrivit caruia judecatorul actiunii principale este si judecatorul exceptiunii - potrivit dispozitiile legale de la acea data procedura divortului, parcurgea doua faze: prima īn camera de consiliu īn fata presedintelui, ale carui atributii īn faza de īmpaciuire erau limitativ prevazute de lege, printre care nu figureaza posibilitatea de a pronunta o hotarāre de declinare a competentei, si cea de-a doua faza īn fata completului de judecata care poate pronunta o hotarāre de declinare a competentei. Or, instanta de judecata, printr-un judecator īn camera de consiliu, īsi declina competenta desi nu avea aceasta posibilitate potrivit legii, iar pe de alta parte, recurentul arata ca a fost īncalcata si dispozitia art.615 alin2 Cod proc.civ., dupa care, īn materie de divort, īn toate cazurile, inclusiv cānd se dispune judecata īn sala de consiliu,  pronuntarea hotarārii urmeaza a se face īn sedinta publica, ceea ce nu s-a īntāmplat. Instanta de recurs va admite recursul.

Daca exceptia de necompetenta a fost admisa, instanta de judecata, considerāndu-se necompetenta, va pronunta o hotarāre prin care se va dezinvesti de judecarea pricinii. Asa cum prevede art.158 alin.3 Cod proc.civ., de īndata ce hotarārea pronuntata ramāne irevocabila, instanta care s-a considerat necompetenta va trimite dosarul instantei competente sau, dupa caz, altui organ de activitate jurisdictionala.

Legat de obligatia instantei ca, atunci cānd īn fata ei se ridica exceptia de necompetenta, sa stabileasca instanta competenta, vom examina o solutie de speta[102] īn care instanta de judecata, īn loc sa stabileasca instanta competenta a respins cererea ca inadmisibila. Astfel, prin cererea adresata Tribunalului Municipiului Bucuresti - Sectia Contencios Administrativ, petitionarele s-au plāns si au cerut anularea unui act al administratiei de stat, act prin care a fost trecut  īn proprietatea statului apartamentul din proprietatea lor, emis īn baza unui temei de drept, care nu avea aplicare īn cauza (Decretul nr.223/1974, respectiv nu prevedea prezumtia ca o persoana a decedat īnainte de expirarea termenului de īntoarcere īn tara. Tribunalul a stabilit īn mod corect obiectul cererii, dar gresit si-a declinat competenta īn favoarea curtii de apel. La rāndul sau, Curtea de Apel Bucuresti- Sectia Contencios Administrativ, sesizānd īn mod corect ca obiectul actiunii nu este de competenta instantei de contencios administrativ, operānd prevederile art.19 Legea 29/1990, a respins actiunea ca inadmisibila. Aceasta solutie de respingere a actiunii ca inadmisibila este de asemenea gresita.

Art.18 din Legea 29/1990 prevede ca dispozitiile acestuia se completeaza cu dispozitiile Codului de procedura civila, cānd īn fata instantei se ridica problema competentei, instanta nu respinge actiunea ci este obligata sa stabileasca instanta competenta, ori, daca este cazul; un alt organ cu activitate jurisdictionala competent si sa trimita cauza instantei competente, sau, dupa caz, organului cu activitate jurisdictionala competent, de īndata ce hotarārea a devenit irevocabila. Neprocedānd asa si respingānd actiunea ca inadmisibila, curtea de apel a pronuntat o sentinta nelegala care urmeaza  a fi casata īn temeiul art.312 alin.2 coroborat cu art.304 pct.3 Cod proc.civ. prin admiterea  recursului si trimiterea aspre competenta solutionare instantei de drept comun.

Termenul de exercitare al caii de atac curge de la pronuntare, urmarindu-se sa nu treaca prea mult timp cu solutionarea acestui incident, care oricum duce la o prelungire a judecatii.

Asadar, instanta de judecata pronunta o hotarāre prin care-si declina competenta si nu respinge actiunea ca inadmisibila.

Hotarārea de declinare a competentei, dupa ce a ramas definitiva, are autoritate de lucru judecat, la fel ca orice alta hotarāre judecatoreasca.

Hotarārea declinatorie nu are autoritate de lucru judecat decāt cu privire la faptul ca instanta ce s-a dezinvestit este necompetenta, nu si cu privire la competenta instantei sau a organului jurisdictional caruia i se trimite dosarul,. Aceste din urma organe au si ele dreptul de a hotārī daca sunt sau nu competente sa solutioneze acea pricina[103].

Asadar, daca instanta judecatoreasca se considera necompetenta, pronunta o hotarāre de declinare a competentei nu numai atunci cānd se invoca necompetenta jurisdictionala, dar si atunci cānd se invoca necompetenta generala a instantelor judecatoresti. Instanta va trimite dosarul instantei competente.

Īn cazul īn care cererea cu care au fost sesizate instantele judecatoresti este de competenta unui alt organ al statului, fara activitate jurisdictionala, solutia va fi aceea a respingerii actiunii ca inadmisibila[104], iar nu aceea a declinarii competentei.

Atunci cānd instanta considera neīntemeiata exceptia de necompetenta, o va respinge, declarāndu-se competenta, pronuntānd o īncheiere interlocutorie care leaga instanta. Fiind o īncheiere premergatoare, ea nu poate fi atacata decāt odata cu fondul[105].

Am vazut ca necompetenta absoluta poate fi invocata oricānd īn fata instantei de fond, apel, recurs, pe calea contestatiei īn anulare, . dar se poate īntāmpla ca o hotarāre judecatoreasca daca cu īncalcarea normelor imperative de competenta sa ramāna īn vigoare fara a fi desfiintata prin vreuna din modalitatile admise de lege. Astfel, se pune īntrebarea daca necompetenta absoluta poate fi acoperita odata cu ramānerea irevocabila a hotarārii?.

Literatura noastra juridica considera[106] ca o hotarāre data cu īncalcarea normelor imperative de competenta, de vreme ce necompetenta absoluta nu a fost ridicata nici de parti, nici din oficiu de catre instanta, ramāne definitiva, are putere de lucru judecat, acoperindu-se astfel si necompetenta absoluta.

Īn fine, daca instanta judecatoreasca constata ca litigiul cu care a fost sesizata este de competenta unui organ de jurisdictie din alt stat, va respinge cererea ca nefiind de competenta instantelor romāne (art.157 din Legea nr.105/1992)[107].

6.    Competenta de solutionare īn cauzele solutionate de judecatorii anterior si ulterior Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.138/2000

Prin aceasta ordonanata de Urgenta[108]modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.59/2001[109], ambele cu aplicabilitate de la data de 2 mai 2001 (cu exceptia modificarilor aduse prin ordonanta de Urgenta a Guvernului 138/2000, art.330, art.3301, art.3302, art.3303 Cod procedura civila, care au intrat īn vigoare la  2 ianuarie 2001, conform Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.290/2000 publicata īn Monitorul oficial al Romāniei, partea I, nr.706 din 29 decembrie 2000), a fost restructurata competenta materiala īn cazul conflictelor de munca pentru a se atribui tribunalelor activitatea de prima instanta si curtilor de apel, solutionarea recursurilor.

Īn practica s-a pus problema competentei de solutionare a recursurilor īmpotriva hotarārilor pronuntate de judecatorii pāna la data de 2 mai 2001 sau, īn cauzele pendinte la data intrarii īn vigoare a legii noi, dupa aceasta data.

Doctrina a opinat ca, potrivit noilor reglementari, singura instanta competenta de a solutiona asemenea recursuri, este curtea de apel. S-a argumentat ca potrivit Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.138/2000, tribunalul devine instanta de fond si, ca atare nu mai are competenta de a solutiona recursuri īn aceasta materie.[110]

S-a aratat, de asemenea, ca solutia īsi are temeiul si īn dispozitiile art.725 alin.1 Cod proc.civ., care prevede ca dispozitiile legii noi de procedura se aplica din momentul intrarii īn vigoare si proceselor īn curs de judecata īncepute sub legea veche si ca textul art.725 alin.2 Cod proc.civ., instituind o exceptie, este de stricta interpretare fiind, asadar, aplicabil doar īn situatiile īn care tribunalele erau legal investite la data schimbarii competentei[111].

Practica sectiei civile a Curtii Supreme de Justitie nu a īmpartasit acest punct de vedere si a decis ca atāt īn cazul recursurilor introduse īmpotriva hotarārilor pronuntate de judecatorii īn materia conflictelor de munca, pronuntate īnainte de 2 mai 2001[112], cāt si acelora pronuntate dupa aceasta data[113], competenta apartine tribunalelor.

S-a argumentat ca, īn absenta unor norme tranzitorii cu caracter derogator, se aplica normele imperative ale art.23 alin.3 din Legea 92/1992[114] care stabilescu cu valoare de principiu ca daca legea nu dispune altfel, recursul este de competenta instantei ierarhic superioare. Īn concret, alin.3 al textului prevede ca "tribunalul, ca instanta de recurs, judeca recursurile pronuntate de judecatorii care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului"[115].

Modificarea adusa art.2 pct.3 Cod proc.civ. prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.59/2001, respectānd principiul enuntat, dispune ca tribunalele, ca instanta de recurs, judeca recursurile declarate īmpotriva hotarārilor pronuntate de judecatorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului.

Īn concluzie, de lege lata, si dupa cum s-a observat īn absenta unor norme tranzitorii cu caracter derogatoriu, recursurile declarate īmpotriva hotarārilor pronuntate īn prima instanta de judecatorii, īn materia conflictelor de munca, anterior sau posterior datei de 2 mai 2001 sunt de competenta tribunalelor[116].

7.     Consecintele admiterii exceptiei de necompetenta

Efectul admiterii exceptiei de necompetenta, asa cum rezulta din prevederile art.158 alin.3 Cod de procedura civila, este acela al dezinvestirii instantei sau oraganului cu activitate jurisdictionala necompetent, exceptia de necompetenta avānd, daca este admisa, un efect declinatoriu [117].

Atunci cānd se admite exceptia de necompetenta, termenul pentru exercitarea cailor de atac curge de la pronuntare.

O hotarāre declinatorie de competenta, īntocmai ca orice alta hotarāre, dezinvesteste instanta sau organul de jurisdictie care a dat-o, bineīnteles daca nu este infirmata de o instanta superioara. Totodata, ea īnvesteste cu dreptul de judecata instanta īn favoarea carei a s-a pronuntat declinarea de competenta din īnsusi momentul pronuntarii[118].

Fiind admisa exceptia de necompetenta si dispunāndu-se declinarea competentei, īnseamna ca actele de procedura īndeplinite, pāna īn acel moment au fost savārsite de o instanta necompetenta. Se naste astfel īntrebarea care va fi soarta lor viitoare īn fata instantei la care s-a trimis dosarul? Solutia este data de dispozitiile art.105 alin.1 coroborat cu art.160 Cod proc.civ. Astfel, potrivit art.105 alin. 1 "actele de procedura īndeplinite de un judecator necompetent sunt nule", Īn literatura juridica[119] se precizeaza  ca notiunea de competenta nu se raporteaza la completul de judecata ci la instanta deoarece numai aceasta poate fi competenta sau nu, iar nu judecatorul care functioneaza la acea instanta.

Potrivit art.160 Cod proc.civ. "īn  cazul declararii necompetentei, dovezile administrate īn instanta necompetenta ramān cīstigate judecatii si instanta competenta nu va dispune refacerea lor decāt pentru motive temeinice. Aceasta dispozitie este aplicabila atāt īn situatia declinarii competentei de catre instanta de fond ca urmare a admiterii, cāt si īn aceea īn care prima instanta a respins exceptia, iar instanta de apel sau recurs a casat hotarārea pentru necompetenta. Asadar, īn acest caz, instanta de trimitere va putea aplica prevederile art.160 Cod procedura civila[120].

Sectiunea a  II - a

Exceptia gresitei compuneri sau constituiri a completului de judecata

Īn cadrul consideratiunilor generale privind exceptiile procesuale invocate cu prilejul solutionarii cauzelor civile, importanta este si corelatia exceptiilor cu principiile care fundamenteaza desfasurarea activitatii de judecata. Astfel, exista o legatura indisolubila īntre activitatea instantelor  si principiul legalitatii, consacrat prin textele art.123 si 125 din Constitutie, potrivit cu care justitia se īnfaptuieste īn numele legii, prin instantele judecatoresti stabilite de lege, iar judecatorii unt independenti si se supun numai legii.[121]

Rezulta, asadar, din dispozitiile constitutionale ca instantele judecatoresti formeaza un sistem distinct de organe (autoritatea judecatoreasca) care nu fac parte si nici nu sunt subordonate puterii legislative sau celei executive. Aceasta īnseamna ca īn solutionarea īn concret, a proceselor cu care au fost sesizati, judecatorii nu pot fi supusi nici unor directive din partea organelor acestor puteri ale statului si, de altfel, nici īn cadrul sistemului judiciar, din partea conducerii instantei la care sunt īncadrati sau din partea judecatorilor de la instantele ierarhic superioare.

Pozitia judecatorului īntr-un proces trebuie sa fie obiectiva, fara implicatii īn cauza pe care o solutioneaza si, mai ales, judecatorul sa nu fie īn situatia de a pronunta īntr-o cauza, cu care a fost sesizata o alta instanta (non bis in idem) sau asupra careia s-a mai pronuntat anterior.[122]

Dupa cum s-a subliniat constant īn literatura juridica, independenta instantelor si a judecatorilor se analizeaza sub dublu aspect si anume: functional si procesual. Dar īn ambele situatii, trebuie retinut ca instantele si judecatorii, īn statul nostru de drept, nu sunt si nu pot fi independenti fata de lege.[123]

Printre garantiile independentei judecatorilor alaturi de inamovibilitatea lor se mentioneaza de unii autori, īn mod justificat si colegialitatea.[124] Este vorba de un principiu de baza īntrucāt prin controlul reciproc si prin anonimatul deciziei colective, īn conditiile secretului deliberarii, se poate apara independenta judecatorilor īmpotriva oricaror ingerinte din afara si, pāna la urma impartialitatea lor, cu efecte benefice asupra obiectivitatii hotarārilor judecatoresti.

Respectarea principiului colegialitatii poate interesa direct exceptiile privitoare la compunerea si constituirea instantei-. Urmeaza a examina, deci, exceptiile procesuale privind īncalcarea dispozitiilor Legii de organizare judecatoreasca nr.92/1992 si ale Codului de procedura civile, referitoare la compunerea completului de judecata, la constituirea legala a instantei sesizate, la situatiile īn care un judecator nu poate lua parte la judecata unei cauze īn care s-a pronuntat ori a participat, ori a participat ca auxiliar al justitiei, trebuia sa se abtina ori poate fi recuzat, precum si la unele reguli specifice care pot asigura desfasurarea normala a activitatii de judecata ca: stramutarea pricinii, delegarea instantei, litispendenta si conexitatea.

Īn doctrina[125], se face distinctie īntre compunerea instantei (cu un anumit numar de judecatori) si constituirea instantei care semnifica alcatuirea ei complexa, cu toate organele si persoanele cerute de lege.

Gresita compunere a instantei

Īn īntelesul cel mai restrāns, notiunea de "instanta" desemneaza completul de judecata. De pilda, potrivit art.55 Cod procedura civila "instanta poate hotarī despartirea ei spre a fi judecata deosebit"; potrivit art.126 "Partile pot cere instantei, la īnceputul sedintei."; potrivit art.137 "instanta se va pronunta."; potrivit art.141 ".instanta poate dispune."; potrivit art.300 alin.final "instanta poate reveni asupra suspendarii acordate" s.a.m.d.[126]

Gresita compunere a completului īnseamna ca pricina dedusa judecatii este, sau a fost judecata de un numar mai mic sau mai mare de judecatori decāt cel impus de lege[127].

Īn literatura juridica s-a discutat problema de a sti care sistem al compunerii instantelor de judecata este mai avantajos pentru a raspunde corespunzator intereselor generale ale justitiei si justitiabililor: sistemul judecatorului unic sau sistemul colegial.

Īn tratatul prof. V.M.Ciobanu se īnfatiseaza o sinteza a argumentelor si contraargumentelor pentru sustinerea fiecaruia dintre cele doua sisteme.[128]     Īn concluzia acestei sinteze, comparānd argumentele si contraargumentele celor 2 sisteme, pledeaza pentru un sistem mixt, īn care regula sa fie colegialitatea īn compunerea instantei, iar judecatorul unic sa reprezinte exceptia, pentru cauzele obiectiv mai simple care implica o solutionare urgenta. Īn prezent, s-a impus sistemul judecatorului unic

S-a aratat, īn literatura de specialitate, cu temei, ca normele care prevad compunerea instantei au caracter imperativ, astfel īncāt gresita compunere poate fi invocata din oficiu de oricare din parti, procuror sau instanta din oficiu[129].

Īn cursul dezbaterilor, gresita compunere a instantei - printr-un numar mai mic sau mai mare de judecatori decāt cel prevazut de lege (art.17 din Legea nr.92/1992, art.17 si art.20 din Legea nr.56/1993) se va invoca pe cale de exceptie. Este o exceptie de procedura si avānd un caracter absolut.

Daca instanta, īn gresita ei compunere, a pronuntat deja o hotarāre īn fond, īncalcarea normelor cu privire la compunerea instantei poate fi invocata prin apel, iar daca hotarārea este definitiva prin recurs[130].

De asemenea, daca reaua compunere se invoca pe calea apelului sau recursului si exceptia este īntemeiata, hotarārea va fi casata īn vederea rejudecarii, dar, fata de dispozitiile art.312 alin.4 Cod procedura civila fondul va fi rejudecat in compunerea prevazuta pentru recurs.

Daca se admite exceptia, la instanta de fond, se va lua act prin īncheiere, iar transferul de la un complet la altul se va face de catre presedintele instantei. Altfel, daca presedintele nu este de acord cu transferul pricinii sau completul desemnat ar considera ca primul era legal constituit, īncheierea poate fi atacata cu apel sau cu recurs, īn termenul de drept comun[131].

Gresita constituire a instantei

Gresita constituire a completului presupune ca instanta nu a fost alcatuita cu toate organele si persoanele cerute de lege.

Īn cursul procesului, aceasta neregularitate poate fi invocata pe cale de exceptie[132].

Legea de organizare judecatoreasca reglemeneteaza nu numai compunerea completului de judecata, prin precizarea numarului de judecatori care īl formeaza si a cazurilor īn care judecata se face de un singur judecator, ci si constituirea instantei care semnifica "alcatuirea ei complexa cu toate organele si persoanele cerute de lege".[133]

Este vorba, īn primul rānd, de participarea alaturi de judecatori a grefierului caruia Codul de procedura civila si Regulamentul pentru organizarea si functionarea compartimentelor auxiliare ale instantelor judecatoresti aprobat prin Ordinul Ministerului Justitiei nr.125/C/17.01.2000,  īi stabileste diferite atributii legate de desfasurarea procesului.[134]

Īn activitatea de judecata, īn afara de atributiile de executie (apelul partilor si al martorilor, luarea notelor de sedinta) grefierii au si rolul de a atesta conformitatea celor hotarāte de judecatori prin semnarea īncheierilor si a hotarārii.

La Curtea Suprema de Justitie, rolul grefierului este luat de magistratul-asistent care īnsa face parte din corpul magistratilor. Potrivit art.42 din Legea nr.56/1993, magistratii asistenti care participa la sedintele de judecata ale Curtii iau nota de sustinerile facute, redacteaza īncheierile, participa cu vot consultativ la deliberari si redacteaza decizii, conform repartitiei facute de presedinte pentru toti membrii completului. Ei vor aduce la īndeplinire orice alte sarcini īncredintate de presedintele Curtii, vicepresedintele sau de presedintele Sectiei (art.43).[135]

Respectarea dispozitiilor legale privind constituirea instantei are īn vedere si participarea procurorului[136], alaturi de completul de judecata, fie īn cazurile īn care legea prevede īn mod expres obligativitatea concluziilor sale[137], fie atunci cānd īn temeiul legii, el ia initiativa de a introduce actiunea civila, de a pune concluzii sau de a exercita caile de atac.

Īncalcarea dispozitiilor legale privind constituirea instantei poate fi invocata, īn cursul procesului, īn fata instantei, pe calea unei exceptii procedurale avānd aceleasi trasaturi ca si exceptia privind gresita compunere a instantei. Īn cazul īn care s-a pronuntat o hotarāre, cu īncalcarea dispozitiilor privind constituirea instantei, partea interesata sau procurorul vor putea valorifica aceasta īncalcare spre a obtine anularea hotarārii printr-un motiv de apel sau recurs.[138]

Sectiunea a  III - a

Exceptia de incompatibilitate

Incompatibilitatea constituie un incident procedural ce vizeaza gresita compunere a instantei si reprezinta acea situatie īn care un judecator e oprit de lege sa participe la judecarea unei anumite pricini fiindca se afla īn cazurile expres prevazute de lege[139]. Astfel, potrivit actualei reglementari, exista trei cazuri de incompatibilitate, prevazute de art.24 Cod proc.civ.:

- judecatorul care a pronuntat o hotarāre īntr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini īn apel sau īn recurs (ipoteza presupune ca dupa ce a pronuntat o hotarāre īn fond, judecatorul a avansat la instanta ierarhic superioara ce va solutiona apelul sau recursul, dupa caz, declarat īmpotriva hotarārii respective);

- judecatorul care a pronuntat o hotarāre īntr-o pricina nu poate lua parte la rejudecarea acesteia dupa casare . Acest caz de incompatibilitate se justifica prin dorinta legiuitorului de a asigura conditii oprime pentru rejudecare, evitānd situatia ca judecatorul ce a pronuntat hotarārea casata sa o mentina si dupa rejudecare numai din dorinta de a demonstra ca el a avut dreptate[140];

- judecatorul nu poate solutiona o pricina īn care a fost martor, expert sau arbitru. Daca judecatorul a avut calitatea de avocat al unei parti, īn aceeasi cauza pe care o solutioneaza, nu este incompatibil, dar poate fi recuzat[141].

S-a aratat ca,[142] "pentru a deveni incompatibil nu este suficient ca judecatorul sa fi fost doar citat īntr-o asemenea calitate, ci este necesar ca el sa fi fost efectiv audiat ca martor īn procesul cu privire la care a avut cunostinta de unele īmprejurari; de asemenea, este necesar sa-si fi īndeplinit īn cauza īnsarcinarea de expert sau de arbitru".

Incompatibilitatea este limitata de lege numai la cazurile anume mentionate si se refera la acei judecatori care au judecat fondul pricinii. Judecatorul care a participat la judecarea recursului nu poate fi considerat ca s-a pronuntat asupra fondului[143]. Īn cazul casarii cu retinere, īn vederea rejudecarii fondului, judecatorii care s-au pronuntat asupra recursului judeca ei īnsisi fondul, nefiind incompatibili[144].

Am vazut ca potrivit art.24 Cod proc.civ., judecatorul care a pronuntat o hotarāre īntr-o pricina nu poate lua parte la judecata aceleiasi pricini īn apel sau īn recurs si nici īn caz de rejudecare dupa casare. Īntr-o speta un judecator a participat īn completul de judecata ce a pronuntat sentinta civila initiala si dupa casarea acesteia a intrat si īn componenta completului ce a pronuntat si sentinta civila ce se  critica īn recurs, aceasta din urma sentinta este nelegala.

Dispozitiile art.24 Cod proc.civ. nu se aplica īn situatia īn care un judecator din completul de rejudecare a cauzei īn fond a participat la solutionarea contestatiei īn anulare īmpotriva unei cereri de revizuire respinse deoarece acestea sunt cai extraordinare de atac prin care se invoca situatii noi, asupra carora acel judecator nu s-a pronuntat anterior[145].

 Daca unul dintre judecatori a participat la pronuntarea unei decizii prin care s-a admis recursul contestatarilor si s-a casat hotarārea instantei de fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare, acesta nu este incompatibil de a mai participa īn completul  ce a pronuntat decizia atacata, fiindca īn prima decizie nu a fost examinat fondul litigiului ci s-a rezolvat numai problema tardivitatii introducerii contestatiei[146].

 Pentru a deveni incompatibil, judecatorul trebuie sa pronunte o hotarāre prin care se dezleaga o problema litigioasa, o hotarāre de natura sa dezinvesteasca instanta. Īn consecinta, nu devine incompatibil un judecator care a pronuntat īn cursul procesului doar unele īncheieri[147]. Daca īnsa, printr-o īncheiere s-au  rezolvat unele situatii juridice care, īn urma apelului sau recursului se dezbat din nou īn instanta superioara, ori care, prin efectul admiterii recursului si al casarii cu trimitere, se dezbat din nou la instanta de fond, este caz de incompatibilitate. Se poate invoca incompatibilitatea pentru cel de-al doilea motiv prezentat mai sus, numai daca judecatorul s-a pronuntat asupra fondului, nu si atunci cānd a anulat sau respins cererea pe temeiul unei exceptii procesuale[148]. Īn acest sens, īntr-o speta[149], s-a decis ca dispozitiile referitoare la incompatibilitate trebuie aplicate si cu privire la īncheierea de admitere īn principiu a actiunii de iesire din indiviziune deoarece prin ea se dezleaga o problema litigioasa. Asadar, judecatorul care a pronuntat o hotarāre de iesire din indiviziune, ulterior casata, nu mai poate sa participe cu ocazie rejudecarii, la solutionarea cauzei īn nici una din cele doua faze pe care le parcurge procesul (īncheierea de admitere īn principiu si hotarārea finala).

Nu va fi incompatibil judecatorul care a pronuntat, īn cursul procesului, doar o īncheiere preparatorie, ori īn care nu s-a rezolvat o situatie juridica. Īncheierile la care s-a facut referire īn motivul de recurs sunt preparatorii, prin acestea nerezolvāndu-se nici o situatie juridica.

Fata de cele aratate, īn speta[150], īn dezbaterea īn fond a cauzei, completul de judecata avea o componenta legala, nici unul dintre membrii acestuia nemaiparticipānd la solutionarea litigiului prin hotarārea anterioara.

Cazurile de incompatibilitate sunt de stricta interpretare, neputānd fi extinse prin analogie. Nu exista incompatibilitate īn cazul solutionarii cailor de atac  de retractare; īn ipoteza rezolvarii unui apel sau recurs īn aceeasi pricina; īn cazul judecatorilor care, dupa ce au casat o hotarāre, rejudeca fondul (casarea cu retinere spre rejudecarea fondului); situatia īn care judecatorul este sesizat din nou cu aceeasi pricina dar nu īn urma casarii cu trimitere. Īn toate aceste situatii se presupune ca judecatorul se gaseste īn fata unor situatii de fapt noi[151].

S-a decis ca un judecator care a respins actiunea ca nefondata, nu este incompatibil chiar daca, dupa ramānerea definitiva a hotarārii a respins aceeasi actiune pe motivul ca exista autoritate de lucru judecat[152]. De asemenea, s-a mai decis ca, faptul ca un judecator a participat cu ani īn urma la solutionarea unui proces de tulburare a posesiei, nu-l face incompatibil sa ia parte la judecarea unei noi cauzei, de aceeasi natura, ce se poarta īntre aceleasi parti, referitoare la fapte independente de acelea care au dus la declansarea primului proces.

Incompatibilitatea este reglementata  de norme de organizare judecatoreasca, imperative, a caror īncalcare atrage nulitatea absoluta. Īn cursul procesului, exceptia de incompatibilitate poate fi invocata de orice parte interesata, procuror sau instanta din oficiu. Dupa pronuntarea hotarārii de fond, partea interesata si procurorul pot invoca incompatibilitatea pe calea apelului, ori dupa caz, a recursului. Īncalcarea normelor privind incompatibilitatea nu poate fi invocata pe calea contestatiei īn anulare īntrucāt contestatia īn anulare este o cale extraordinara de atac si nu poate fi exercitata decāt pentru motivele limitativ prevazute īn art.317, 318 Cod procedura civila. 

 O data ridicata īn fata instantei, exceptia incompatibilitatii, instanta, daca exista īntr-adevar una din situatiile prevazute de lege, va trebui sa o admita prin īncheiere, iar ca urmare, judecatorii vizati se vor retrage din completul chemat sa judece acea pricina. Respingerea exceptiei, daca se considera ca e īntemeiata se va face tot prin īncheiere, īmpotriva careia nu se pot exercita caile de atac decāt odata cu fondul[153].

Hotarārea pronuntata de judecatori incompatibili este lovita de nulitate absoluta. Astfel, īntr-o speta, unii dintre membrii completului de judecata au luat parte atāt la pronuntarea hotarārii casate cu trimitere, cāt si la rejudecare (dupa casare), īncāt sentinta care face obiectul recursului este data de o instanta care nu a fost compusa conform dispozitiilor legale, sentinta fiind lovita de nulitate.

Sectiunea a  IV - a

Exceptia de recuzare

Legiuitorul a prevazut anumite cazuri īn care se poate presupune ca judecatorul nu ar fi obiectiv datorita legaturii de rudenie sau afinitate cu una dintre parti, afectiunii ce i-o poarta uneia dintre parti, etc. Pentru a proteja cealalata parte de un asemenea risc, īn aceste cazuri judecatorul poate fi recuzat. Īn acelasi timp īnsa, pentru aceleasi cazuri, legea a prevazut si pentru judecator obligatia de a īncunostinta pe presedintele instantei despre existenta motivului de recuzare si de a se abtine de la judecata. Deci ceea ce pentru parte constituie o facultate, pentru judecator  constituie o obligatie[154].

Se poate defini recuzarea ca fiind dreptul pe care-l au partile din proces de a cere, īn cazurile determinate de lege, ca judecatorul sa se retraga din instanta[155].

Cazurile de recuzare, care constituie īn acelasi timp cazuri pentru abtinerea judecatorului, sunt prevazute īn art.27 Cod proc.civ. si sunt urmatoarele[156]:

1) cānd judecatorul, sotul sau, ascendenti sau descedentii lor au vreun interes īn judecarea pricinii, sau cānd judecatorul este sot, ruda sau afin pāna la al patrulea grad inclusiv, cu vreuna din parti;

2) cānd judecatorul este sot, ruda sau afin īn linie directa ori īn linie colaterala, pāna la al patrulea grad inclusiv, cu avocatul sau mandatarul unei parti sau daca este casatorit cu fratele ori sora sotului uneia din aceste persoane;

3) cānd sotul judecatorului īn viata si nedespartit este ruda sau afin al uneia dintre parti, pāna la al patrulea grad inclusiv, sau daca, fiind īncetat din viata sau despartit au ramas copii;

4) daca judecatorul, sotul sau rudele lor pāna la al patrulea grad inclusiv are o pricina asemanatoare cu cea care se judeca sau daca are o judecata la instanta unde una din parti e judecator;

5) daca īntre aceleasi persoane (lit.d) si una dintre parti a fost o judecata penala īn timp de 5 ani īnaintea recuzarii;

6) daca judecatorul este tutore sau curator al uneia din parti;

Daca judecatorul este ruda sau afin cu tutorele sau curatorul unei parti sau cu directorul unei instante publice sau societati comerciale, iar acestia nu au interes personal īn judecarea pricinii, nu poate fi recuzat (art.28 Cod proc.civ.);

7)     daca judecatorul si-a spus parerea cu privire la pricina ce se judeca.

Judecatorul poate fi recuzat pe acest motiv numai daca si-a exprimat opinia īn legatura cu cauza concreta care se judeca, īnainte de a se ajunge la deliberare, nu si atunci cānd s-a pronuntat īn litigii asemanatoare[157].

Totusi, daca s-a formulat initial o cerere de ordonanta presedintiala pentru restituirea unor bunuri mobile care a fost admisa de judecatorie dar respinsa  de instanta de casare, numai pe motivul  ca nu se constata elementul urgentei, iar drept urmare, ulterior, cu privire la restituirea acelorasi bunuri, acelasi reclamant formuleaza o actiune bazata pe procedura dreptului comun īmpotriva aceluiasi  pārāt, judecatorul care a pronuntat admiterea cererii de ordonanta, nu poate participa legal la judecarea cererii solutionate pe dreptul comun, avāndu-se īn vedere art.27 pct.7 Cod de procedura civila, fiindca prin solutionarea cererii de ordonanta, el "s-a pronuntat" cu referire la cauza solutionata pe dreptul comun care avea ca obiect restituirea aceluiasi  bunuri mobile detinute de catre pārātul-recurent[158].

Pentru ca punctul 7 al art.27 sa-si  gaseasca aplicarea, trebuie sa fie vorba de o opinie de speta,  iar nu si de situatia cānd judecatorul rezolvase mai īnainte o alta pricina īn care se pusese īn discutie aceeasi problema de drept, ca cea din speta, sau de aceea īn care judecatorul, ca om de stiinta, scrisese un studiu juridic asupra acestei probleme de drept, spunāndu-si parerea sa cu privire la interpretarea unor texte de lege sau principii juridice[159].

8) daca judecatorul a primit de la una din parti daruri sau fagaduieli de daruri ori alte īndatoriri;

9) daca exista vrajmasie īntre judecator, sotul sau una din rudele acestora pāna la gradul al treilea inclusiv.

Sunt de asemenea, obligati sa se abtina, respectiv pot fi recuzati, pentru motivele prevazute īn art.27 Cod procedura civila cu exceptia cazului 7 (litera g) si procurorii, grefierii si magistratii asistenti de la Curtea Suprema de Justitie[160] (art.36 Cod procedura civila).

De asemenea, expertii pot fi recuzati pentru aceleasi motive ca si judecatorul potrivit dispozitiilor art.204 alin.1 Cod proc.civ., precum, poate fi recuzat si arbitrul ".pentru cauze care pun la īndoiala independenta si impartialitatea sa. Cauzele de recuzare sunt cele prevazute pentru recuzarea judecatorilor. Poate constituie o cauza de recuzare si neīndeplinirea conditiilor de calificare sau altor conditii privitoare la arbitri prevazute īn conventia arbitral"[161].

Atāt expertii cāt si arbitrii sunt asimilati judecatorului numai īn ce priveste motivele de recuzare. Procedura de solutionare a cererii este īnsa diferita.

Expertul trebuie sa fie recuzat īn termen de 5 zile  de la numirea sa, daca motivul de recuzare exista la acea data; īn celelalte cazuri, termenul va curge de la data cānd s-a ivit motivul de recuzare (art.204 alin.2).

Arbitrul, sub sanctiunea decaderii trebuie sa fie recuzat īn termen de 10 zile de la data cānd partea a luat cunostinta de numirea arbitrului sau, dupa caz, de la survenirea cauzei de recuzare (art.3512 alin.2)[162].

Analizānd cazurile de recuzare prevazute de art.27 Cod de procedura civila, doctrina le-a grupat dupa cauza lor determinata, īn patru categorii:

1)                 cele bazate pe legatura de rudenie sau afinitate īntre judecator si partile īn proces;

2)                 cele bazate pe interesul personal al judecatorului cu privire la modul īn care se va rezolva cazul;

3)                 cele determinate de ura sau vrajmasie īntre judecator sau una dintre parti si

4)                 cele care izvorasc din ambitie sau amorul propriu al judecatorului care si-a exprimat parerea cu privire la solutionarea acelei cauzei īnainte de judecata[163].

Īn raport de dispozitiile art.27 Cod de procedura civila, judecatorul poate fi recuzat cānd se afla īn situatiile strict prevazute de lege. Īmprejurarea ca judecatorii unei cereri de revizuire, deci o cale de retractare pe baza unor situatii noi, au pronuntat hotarārea a carei revizuire se solicita, nu se poate sustine cu temei ca judecatorii care au solutionat pricina si au pronuntat hotarārea a carei  revizuire se cere a fi incompatibili si ar putea fi recuzati pentru ca si-ar fi  exprimat parerea īn cauza, tocmai pentru ca īn revizuirea ei au a se pronunta īn legatura cu situatiile noi invocate, asupra carora nu s-au pronuntat, īntrucāt nu le-au examinat[164].

Desi cazurile sunt comune pentru abtinere si recuzare, caracterul normelor care reglementeaza cele doua institutii sunt de natura diferita. Abtinerea este reglementata de o norma imperativa (art.25), dar nerespectarea obligatiei de abtinere atrage numai sanctiuni disciplinare, pentru judecator, neafectānd valabilitatea hotarārii pronuntate[165]. Recuzarea este reglementata de o norma dispozitiva (dispozitiile art.27 prevad ca judecatorul "poate" fi recuzat).

Īn principiu, daca participa la dezbateri,  partile pot invoca exceptia recuzarii. Judecatorul care are cunostinta ca exista un motiv de recuzare, are datoria sa se abtina; īnsa daca nu a facut-o pāna īn momentul invocarii exceptiei de catre parte, potrivit art.29 alin.3, poate declara ca se abtine. Propunerea recuzarii poate fi facuta verbal sau īn scris, pentru fiecare judecator īn parte, dar īnainte de īnceperea oricarei dezbateri (art.29 alin.1) caci orice act īndeplinit de un judecator aflat īn vreuna din situatiile prevazute de art.27 Cod de procedura civila  se presupune ca este afectat de lipsa de obiectivitate a judecatorului, ceea ce legiuitorul a dorit sa evite. Daca motivele de recuzare s-au ivit dupa īnceperea dezbaterilor, partea va trebui sa propuna  recuzarea imediat ce acestea īi sunt cunoscute (art.29 alin.2)[166].

Neinvocarea recuzarii īn aceste termene atrage sanctiunea decaderii, prezumāndu-se ca daca partea nu a invocat-o īn termenul prevazut de lege, ea a renuntat tacit la dreptul sau.

Īntr-o speta[167], instanta de recurs considera recursul neīntemeiat deoarece recurentul pārāt nu a ridicat exceptia recuzarii, verbal sau īn scris, pāna la īnceperea dezbaterilor, astfel īncāt instanta considera ca e decazut din acest drept, desi prin numeroase memorii acesta a cerut judecatoarei sa se abtina, aceasta respingānd prin īncheieri de sedinta cererea pārātului.

Īn speta, partea interesata, considerānd ca sunt īntrunite conditiile cerute de lege pentru ca judecatoarea cauzei sa nu solutioneze respectiva pricina pe motiv ca ar avea un interes propriu īn a da o solutie īn favoarea uneia dintre parti (īntr-o faza anterioara a procesului fusese avocata uneia dintre parti), precum si faptul ca īsi exprimase parerea īn cauza, dupa ce īn fata instantei de fond a cerut prin mai multe memorii "abtinerea" judecatoarei īn cauza, face recurs, printre altele si pentru motivul ca cererea respectiva nu a fost solutionata. Solutia instantei de recurs este criticabila. Sigur ca, la o prima vedere, se poate spune ca recurentul-pārāt, necerānd recuzarea judecatoriei (acesta ceruse abtinerea, iar abtinerea poate fi facuta numai de judecator) īn scris sau verbal, pāna la īnceperea dezbaterilor este decazut din acest drept, recuzarea putānd fi ceruta pāna la acest termen. Dar, indiferent de continutul si formularea cererilor ("memorii"), facute de recurentul-pārāt, era evident ca acesta īsi exprimase suspiciunea cu privire la impartialitatea respectivei judecatoare. Faptul ca, īn loc sa ceara recuzarea a cerut abtinerea nu poate duce la īnlaturarea aplicarii procedura recuzarii sau sa influenteze asupra hotarārii ce trebuie luata īn cauza, adica recuzarea judecatorului aflat īntr-o atare situatie. De altfel, īn conditiile art.84 Cod procedura civila cererea trebuia calificata potrivit scopului urmarit de justitiabil.

Se mai impune o precizare, īn legatura cu aceasta speta, privind procedura de solutionare a abtinerii sau recuzarii. Se arata aici ca "judecatoarea īn cauza, constatānd ca nu sunt īntrunite motivele de recuzare (!), respinge cererea pārātului prin īncheierea de sedinta". Or, potrivit procedurii de solutionare a  abtinerii sau recuzarii, judecatorul a carei abtinere/recuzare se cere, nu poate participa la solutionarea cererii, īn caz contrar hotarārea pronuntata (īncheierea) va fi nula. Din speta reiese ca tocmai judecatoarea īn cauza a solutionat cererea de "abtinere", respingānd-o prin īncheierea de sedinta.

Am aratat ca neinvocarea recuzarii īn termen atrage sanctionarea decaderii. Īn ceea ce priveste abtinerea, normele au, pentru judecator, un caracter imperativ, īnsa daca judecatorul nu s-a abtinut, desi avea aceasta obligatie, hotarārea pronuntata va fi valabila, putāndu-se lua fata de el doar masuri de ordin disciplinar.

Solutionarea cererii de recuzare sau abtinere este de competenta instantei sesizate cu pricina īn care s-a pus problema abtinerii sau recuzarii, īn alcatuirea careia nu poate intra judecatorul care s-a abtinut ori a fost recuzat[168] (art.30 alin.1 Cod procedura civila).

Astfel, īntr-o speta[169], judecatorul fata de care s-a propus recuzarea  participa si el la judecata cererii de recuzare, partea interesata declara recurs īmpotriva sentintei. Instanta de recurs urmeaza a constata ca īn mod nelegal respectivul judecator a participat la solutionarea cererii de recuzare, ceea ce atrage nulitatea hotarārii  pronuntate.

Īn cazul īn care datorita abtinerii sau recuzarii mai multor judecatori nu se poate alcatui completul de judecata, ori daca recuzarea priveste pe toti judecatorii unei instante, cererea se judeca de instanta ierarhic superioara (art.30 alin.2 Cod procedura civila).

Recuzarea tuturor membrilor unei sectii a Curtii Supreme de Justitie se judeca de catre o alta sectie a acestei instante. Din dispozitiile art.30 alin.3 Cod proc.civ. rezulta, pe de o parte, ca textul se aplica numai judecatorilor, iar pe de alta parte, ca nu este posibila recuzarea īntregii instante supreme īntrucāt nu mai exista o alta instanta care sa solutioneze aceasta cerere.

Judecarea cererii de abtinere sau recuzare se face īn camera de consiliu, fara prezenta partilor si fara prezenta celui ce se abtine sau a carui recuzare se cere. Participarea acestui judecator la solutionarea cererii de recuzare atrage nulitatea hotarārii[170]. Judecatorul care s-a abtinut ori a fost recuzat va fi ascultat numai daca se gaseste de cuviinta. Pentru dovedirea motivelor de recuzare nu se admite interogatoriul. Īn cursul judecarii cererii de abtinere sau recuzare nu se va face nici un act de procedura[171] (art.31 Cod procedura civila).

Instanta competenta sa judece cererea se va pronunta prin īncheiere ce se citeste īn sedinta publica, iar īn caz de admitere a cererii va arata si īn ce masura actele īndeplinite de judecatorul recuzat urmeaza sa fie pastrate.

Daca cererea a fost admisa, judecatorul ce s-a abtinut ori a fost recuzat iese din complet, fiind īnlocuit de un alt judecator. Īn cazul īn care cererea de recuzare solutionata la instanta superioara a fost admisa, pricina va fi trimisa la o instanta de acelasi grad cu cea sesizata initial, iar daca cererea este respinsa, pricina se īnapoiaza instantei[172].

Potrivit dispozitiilor art.34 alin.1 Cod procedura civila "īncheierea prin care s-au īncuviintat sau respins abtinerea, ca si aceea prin care s-a īncuviintat recuzarea, nu este supusa la nici o cale de atac. Īncheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacata cu recurs numai odata cu fondul (art.34 alin.2 Cod procedura civila).

Cānd instanta superioara de fond (instanta de apel) constata ca recuzarea a fost pe nedrept respinsa, reface toate actele si dovezile administrate la prima instanta.

Spre deosebire de celelalte norme de organizare judecatoreasca, imperative, normele privitoare la recuzare au un caracter dispozitiv, apreciindu-se ca prin reglementarea recuzarii sunt ocrotite interesele partii interesate sa invoce acest incident procedural. Prin urmare, exceptia recuzarii este relativa[173].

Sectiunea a  V - a

Exceptia stramutarii pricinii

Uneori, cānd este pericilitata judecarea īn bune conditii a unei cauze, este permisa stramutarea cauzei de la instanta competenta la o alta instanta, de gred egal, īn vederea asigurarii obiectivitatii si a prestigiului instantei.

Stramutarea procesului civil este o institutie necesara pentru a īnlatura suspiciunile ce ar putea sa apara cu privire la independenta sau impartialitatea unei instante de judecata.

Stramutarea se prezinta ca o forma de prorogare judecatoreasca de competenta īntrucāt prin efectul hotarārii judecatoresti a instantei superioare care a īncuviintat cererea de stramutare, opereaza prelungirea competentei instantei la care s-a stramutat cauza.[174]

Spre deosebire de recuzare, motivele care stau la baza stramutarii - chiar daca unele dintre ele sunt asemanatoare cu motivele prevazute de lege pentru recuzare si abtinere - au un caracter mult mai grav īntrucāt se repercuteaza asupra unei īntregi instante, iar nu doar asupra unuia  sau mai multor judecatori.

Codul de procedura civila reglementeaza posibilitatea stramutarii unei pricini pentru unul din motivele curpinse īn art.37, si anume:

a)cānd una din parti are doua rude sau afini pāna la gradul IV inclusiv, printre judecatorii sau asesorii[175] populari ai instantei;

b)pentru motive de banuiala legitima;

c)pentru motive de siguranta publica.

Din expunerea motivelor de stramutare, se observa ca primele doua vizeaza obiectivitatea instantei care ar avea de suferit datorita īmprejurarilor aratate, iar cel de-al treilea motiv priveste anumite tulburari ce pot fi produse īn localitatea unde instanta sesizata īsi desfasoara activitatea, acestea avānd un efect negativ asupra judecatii si putānd periclita ordinea publica.

Se sustine[176] ca primul motiv de stramutare se aseamana cu recuzarea judecatorului pentru motive de rudenie sau afinitate. Cu toate acestea īnrte cele doua institutii exista deosebiri esentiale. Īn cazul recuzarii partea interesata poate cere īndepartarea de la judecata a unuia sau mai multor judecatori, īn timp ce īn cazul stramutarii instanta desi competenta nu va mai solutiona acea cauza civila daca evident motivele invocate au fost gasite īntemeiate. Prin urmare, nu este vorba de o deosebire de ordin cantitativ privitoare la numarul judecatorilor aflati īn una din situatiile prevazute de lege, ci si de ordin calitativ si care se refera la efectele admiterii cererilor - īndepartarea unuia sau mai multor judecatori de la solutionarea cauzei sau transferarea cauzei la o alta instanta de acelasi grad.

De asemenea, stramutarea pricinii nu trebuie confundata cu  declinarea competentei. Īn cazul stramutarii pricinii, instanta este competenta, dar desesizarea si respectiv sesizarea alte instante se produc pentru a pune īn afara de orice īndoiala impartialitatea acesteia.[177]

Cu privire la stramutarea cauzelor, se pot face cāteva precizari[178]:

a)     stramutarea pricinilor priveste numai instantele judecatoresti;

b)    stramutarea se poate produce numai īntre instante de acelasi grad;

c)     stramutarea priveste o anumita pricina, un anumit litigiu;

d)    stramutarea pricinii are ca scop īnlaturarea oricaror suspiciuni cu privire la independenta si impartialitatea instantei;

e)     circumstantele care pot justifica stramutarea sunt aratate de lege: rudenia, afinitatea, banuiala legitima, siguranta publica;

f)      stramutarea poate fi ceruta, pentru rudenie sau afinitate, si atunci cānd aceste raporturi privesc magistratii-asistenti sau pe procurori.

De o importanta practica deosebita, deoarece acopera o lacuna si īnlatura solutiile diferite din doctrina, este dispozitia introdusa la art.40 alin.5.

Īn cazul īn care cererea de stramutare a fost admisa, instanta care a solutionat aceasta cerere va īnstiinta de īndata instanta pe rolul careia se afla dosarul stramutat. Īn cazul īn care aceasta instanta a savārsit acte de procedura sau a procedat īntre timp la judecarea cauzei, actele de procedura īndeplinite ulterior stramutarii si hotarārea pronuntata sunt defiintate de drept prin efectul admiterii cererii de stramutare.

Pentru a evita astfel de situatii este necesar sa reamintim ca suspendarea judecatii prevazuta de art.40 alin.2 Cod proc.civ. este facultativa numai pentru presedintele instantei care este competenta sa solutioneze cererea de stramutare. O data ce cererea de suspendare a fost admisa si comunicata instantei la care se afla dosarul, aceasta este obligata sa suspende judecata si sa nu mai īndeplineasca nici un act de procedura[179].

Unii autori[180] sustin ca motivele de stramutare sunt invocate prin intermediul exceptiei de stramutare. Astfel, ".socotim stramutarea o exceptie procesuala care vizeaza instanta de judecata, caci ea ofera mijlocul procesual prin care se ajunge ca judecata sa nu fie periclitata de nepartinire, lipsa de obiectivitate, influente exterioare cu efecte negative; cu alte cuvinte, se asigura respectarea riguroasa a normelor procesuale".[181]

         Alti autori[182], nu īmpartasesc o asemenea abordare, aratānd ca exceptia este un mijloc de aparare care īntotdeauna este de competenta instantei īn fata careia este folosit. Or, īn raport de dispozitiile art.39 Cod proc.civ. stramutarea se judeca fie de instanta imediat superioara, atunci cānd cererea  de stramutare se īntemeiaza pe motive de rudenie sau afinitate, fie de Curtea Suprema de Justitie, cānd cererea de stramutare se īntemeiaza pe motive de banuiala legitima sau de siguranta publica.

Desi īn art.38 Cod proc.civ. sunt stabilite anumite momente procesuale pāna la care poate fi ceruta stramutarea, se apreciaza de catre instanta care judeca cererea de stramutare daca au fost respectate sau nu aceste limite procesuale, pentru ca niciodata cererea nu se va face īn fata instantei care a īnvestita cu litigiul īn legatura cu care s-a ivit cauza de stramutare.

     De asemenea, se arata [183] ca prin asemenea calificare - exceptie de stramutare - sunt īncalcate texte a caror acuratete nu lasa loc de interpretare, si care folosesc expresia "cerere de stramutare" (art.39 alin.1 si 2, art.40 alin.1 Cod proc.civ.).

         Cererea de stramutare pentru rudenie si afinitate, ca si pentru banuiala legitima poate fi facuta de partea interesata, iar pentru motiv de siguranta publica, numai de procurorul de la Parchetul de pe lānga Curtea Suprema de Justitie (art.38 alin.2 Cod procedura civila).

     Stramutarea pe motiv de rudenie trebuie ceruta īnainte de īnceperea oricaror dezbateri, iar pentru celelalte motive, se poate cere īn orice stare de judecata a pricinii (art.38 alin.1 Cod procedura civila).

         Instanta competenta sa solutioneze cererea de stramutare este instanta ierarhic superioara, cānd stramutarea se cere pe motiv de rudenie si afinitate si Curtea Suprema de Justitiei cānd motivele invocate sunt banuiala legitima sau siguranta publica (art.39 Cod procedura civila).

     Procedura de solutionare a cererii de stramutare prezinta urmatoarele particularitati:

- judecata se face fara publicitate, īn camera de consiliu, cu citarea obligatorie a partilor;

- presedintele instantei care solutioneaza cererea de stramutare, poate sa ceara dosarul pricinii si sa ordone, fara citarea partilor, suspendarea judecarii pricinii de catre instanta care a fost sesizata si va comunica aceasta masura instantei respective[184].

Potrivit art.40 alin.4 hotarārea asupra stramutarii se da fara motivare si nu este supusa nici unei cai de atac. Acest text ridica doua probleme, si anume: īn primul rānd trebuie stabilit daca īn solutionarea cererii de stramutare instanta se pronunta prin īncheierea sau sentinta ori decizie. Pornind de la dispozitiile art.255 Cod proc.civ. care defineste hotarārile ca sentinte, daca prin ele se rezolva fondul cauzei īn prima instanta, decizii, daca prin ele se solutioneaza caile de atac si īncheieri, daca sunt date īn cursul judecatii, īn practica, de regula, se pronunta prin īncheieri. Este adevarat ca cererea de stramutare se rezolva īn cursul judecatii unui proces, dar acela este alt proces. La instanta care solutioneaza cererea de stramutare se constituie un dosar distinct si are loc un proces separat, iar prin pronuntarea solutiei instanta se dezīnvesteste. Din moment ce cererea de stramutare se solutioneaza īn fond, chiar daca nu este vorba de fondul litigiului din procesul ce se stramuta, unii autori apreciaza[185] ca este necesar sa se pronunte o sentinta.

     Īn al doilea rānd, textul prevede ca hotarārea asupra stramutarii nu este supusa nici unei cai de atac. Dar, se apreciaza[186], de lege lata, ca hotarārea de stramutare ar putea fi atacata pe calea contestatiei īn anulare de drept comun. Cāt priveste revizuirea, avānd īn vedere dispozitiile art.322 pct.8 Cod procedura civila, respectiv "daca partea a fost īmpiedicata sa se īnfatiseze la judecata si sa īncunostiinteze instanta despre aceasta, dintr-o īmprejurare mai presus de vointa sa", se considera[187] ca si  aceasta ar fi admisibila.

         Cu privire la exceptia de stramutare, unii autori[188] considera ca aceasta poate fi invocata atunci cānd, dupa admiterea cererii de stramutare, instanta de la care a fost stramutata pricina continua sa judece.

     Daca cererea de stramutare este admisa, potrivit dispozitiilor art.40 alin.5 Cod proc.civ. "īn cazul īn care instanta a savārsit acte  de procedura sau a procedat īntre timp la judecarea pricinii, actele de procedura īndeplinite ulterior stramutarii si hotarārea pronuntata sunt desfiintate de drept prin efectul admiterii cererii de stramutare".

Sectiunea a VI - a

Exceptia nulitatii

1.     Consideratii generale

Procesul civil este o activitate care se desfasoara īn timp si consta dintr-un complex de acte procedurale fie ale partilor, fie ale instantei īnsasi, fie ale organelor auxiliare ei. Este firesc ca legea sa nu lase aceste acte sa se savārseasca la īntāmplare, dupa vointa si capriciul partilor si a judecatorului, ci sa reglementeze īn mod precis si detaliat forma acestor acte, conditiile īn care ele trebuie īndeplinite si sanctiunea īncalcarii dispozitiilor legale. Fiecare regula procedurala cu privire la continutul si forma actelor de procedura are ca finalitate asigurarea unei judecati drepte, care sa se desfasoare īn cele mai bune conditii pentru a pastra, pe de o parte echilibrul de interese īntre parti, iar, pe de alta parte, pentru a da judecatorului putinta sa cunoasca faptele īn realitatea lor si, astfel sa pronunte o hotarāre justa.

Respectarea regulilor de procedura este conditia indispensabila o oricarei judecati si tocmai faptul ca ele sunt prestabilite de lege constituie o garantie a unei judecati obiective[189].

Aceste reguli obligatorii, atāt pentru parti cāt si pentru instanta, urmaresc mai multe scopuri: unele asigura dreptul la aparare al partilor cum sunt cele referitoare la continutul cererii de chemare īn judecata si al īntāmpinarii care dau posibilitatea ambelor parti sa nu fie surprinse la dezbaterea pricinii, altele tind sa īmpiedice sicana (de exemplu, obligatia partilor de a ridica exceptiile privitoare la forma actiunii la prima zi īn īnfatisare).

Actele de procedura sunt forme care īmbraca rānduieli de realizare a drepturilor. Ele sunt un produs logic, urmaresc un scop. Cānd aceste forme nu sunt tinute īn seama, logica actiunii este īnlaturata, scopul sau nu mai poate fi atins. Īn acest fel s-a īnfiintat sanctiunea nulitatii.

Nulitatea actelor de procedura este sanctiunea care evidentiaza cel mai pregnant formalismul impus de cod īntregului proces civil, indispensabil pentru a asigura judecata corecta si garantarea respectarii drepturilor procesuale.

Prin urmare, fara sa fie sacrificat fondul, respectarea formei si a regulilor de procedura este necesara pentru ca ele apara pe fiecare parte de manevrele celeilalte parti, si īn acelasi timp de arbitrariul judecatorului. Pentru aceasta nu este īnsa suficient sa se prescrie o anumita forma a actelor de procedura, ci este necesar ca prin lege, īn mod expres sau implicit, sa se prevada si sanctiunea nerespectarii formei. Sanctiunea clasica este nulitatea.

Definita ca fiind sanctiunea procedurala care intervine īn cayul actului de procedura care nu īndeplineste conditiile prevazute de lege pentru validitatea lui, lipsindu-l īn tot sau īn parte de efectele firesti, nulitatea este cea mai grava sanctiune care afecteaza actul de procedura. Tocmai de aceea se poate recurge la ea "cu masura", doar īn cazurile prescrise de legiuitor[190].

Putem spune ca exceptia nulitatii este mijlocul procesual prin care partile sau instanta de judecata invoca, īn cursul procesului civil, acele īncalcari ale legii care atrag nulitatea actului de procedura respectiv[191].

Īntr-o opinie[192], nulitatea īnseamna ca actul este lipsit īn tot sau īn parte de efectele sale firesti si aceasta nulitate opereaza uneori de drept, alteori la cererea partii vatamate.

Īntr-o alta lucrare[193], se sustine ca nulitatea constituie "lipsa conditiilor sau elementelor necesare pentru existenta sau efectul actului".

Nulitatea unui act de procedura poate fi ceruta, potrivit dispozitiilor art.105 Cod procedura civila, īn doua cazuri:

1.     necompetenta judecatorului;

2.     nerespectarea formelor legale si necompetenta functionarului.

Potrivit art.105 alin.1 Cod procedura civila, "Actele de procedura īndeplinite de un judecator necompetent sunt nule". Rezulta, asadar, ca īn acest caz nulitatea nu este conditionata de producerea vreunei vatamari. Ea intervine īntrucāt hotarārea a fost pronuntata de o instanta necompetenta si opereaza indiferent daca au fost īncalcate norme de competenta generala, materiala ori teritoriala. Īnsa, exista deosebiri īn privinta conditiilor de invocare, dupa cum norma de competenta este relativa sau absoluta.

Potrivit art. 105 alin.2 Cod procedura civila "Actele neīndeplinite cu observarea formelor legale sau de un functionar necompetent se vor declara nule numai daca prin aceasta s-a pricinuit partii o vatamare ce nu se poate īnlatura decāt prin anularea lor. Īn cazul nulitatilor prevazute anume de lege, vatamarea se presupune pāna la proba contrarie."

Īn acest caz, nulitatea intervine daca sunt īndeplinite cumulativ trei conditii:

1. actul de procedura a fost īndeplinit cu neobservarea formelor legale sau de catre un functionar (grefier, expert, executor judecatoresc) necompetent;

2. actul de procedura a produs partii o vatamare;

Vatamarea presupune ca partea a fost īmpiedicata sa uzeze de mijloacele de aparare recunoscute prin lege sau ca acestea au fost serios perturbate.

3. judecatorul trebuie sa constate ca vatamarea nu poate fi īnlaturata decāt prin anulare.

Daca vatamarea poate fi īnlaturata si altfel decāt prin anularea actului nu se va ajunge la aplicarea sanctiunii[194].

Īn literatura de specialitate s-a precizat ca vatamarea cauzata prin abaterea de la norma legala nu trebuie confundata cu interesul  de a invoca nulitatea[195]. Prin interes se īntelege folosul practic urmarit prin invocarea nulitatii formelor procedurale care nu au fost respectate si deci, aplicarea dispozitiilor corespunzatoare. Pentru a invoca nulitatea nu este suficient interesul, trebuie ca partea sa fi suferit o vatamare.

Īn cazul īn care actiunea civila a fost respinsa, īnsasi solutia pronuntata de instanta īnlatura prezumtia de prejudiciere a pārātului necitat[196].

Īn cazul nerespectarii dispozitiilor art.89 Cod procedura civila de a se īnmāna citatia cu cel putin 5 zile īnainte de termenul fixat pentru judecata, vatamarea consta īn īnsasi imposibilitatea īn care s-a gasit partea, care nu a fost īncunostiintata la timp despre proces, de a-si face apararea, precum si īn pronuntarea unei hotarāri prin care a pierdut procesul[197].

2. Nulitatea diferitelor acte de procedura

Nulitatea actelor de procedura se ridica, de obicei, sub forma exceptiilor.

Īntr-o ordine fireasca, actul de procedura care declanseaza procesul civil este cererea de chemare īn judecata.

Potrivit art.133 alin.1 Cod procedura civila "Cererea de chemare īn judecata care nu cuprinde numele reclamantului sau al pārātului, obiectul ei sau semnatura va fi declarata nula". Aceasta face ca numele, obiectul si semnatura sa fie considerate elemente esentiale ale cererii de chemare īn judecata si, de vreme ce nulitatea este expres prevazuta, īn lipsa lor, vatamarea pārātului este prezumata[198].

Avānd īn vedere prevederile alin.2 art.133 Cod procedura civila, lipsa semnaturii celui care a facut cererea de chemare īn judecata, desi sanctionata cu nulitatea, poate fi acoperita īn tot cursul judecatii. Daca reclamantul este prezent īn instanta, el va trebui sa semneze cererea īn chiar sedinta īn care a fost invocata nulitatea; īn caz contrar, instanta va amāna dezbaterea, invitāndu-l pe reclamant sa semneze cererea cel mai tārziu īn ziua urmatoare de īnfatisare. Tratamentul juridic diferit īn privinta semnaturii, fata de celelalte elemente esentiale ale cererii este explicabil, caci daca lipsa numelui celui care introduce cererea sau celui īmpotriva caruia se introduce, precum si a obiectului ei, pune instanta īn imposibilitatea practica de a actiona, semnatura poate fi suplinita īn conditiile aratate, lipsa ei fiind doar o scapare ce ar fi exagerat sa fie sanctionata cu nulitatea.

Instanta va anula cererea numai daca reclamantul nu o semneaza nici īn conditiile aratate[199].

Nulitatea poate interveni si īn legatura cu celelalte elemente ale cererii, cu conditia ca pārātul sa faca dovada ca a suferit o vatamare si aceasta nu poate fi īnlaturata decāt prin anularea actului. Īn aceste cazuri, nulitatea este virtuala.

Cāt priveste numele partilor, acesta a fost apreciat drept un element esential al cererii. Jurisprudenta a decis ca fictivitatea numelui pārātului īn cererea de chemare īn judecata echivaleaza cu neindicarea numelui, ceea ce atrage nulitatea cererii[200].

Īn speta, dupa cum recunoaste īnsusi reclamantul, pretinsa pārāta nu mai exista de peste 50 de ani, astfel ca actiunea  a fost introdusa prin indicarea unui pārāt fictiv, ceea ce echivaleaza cu nearatarea numelui pārātului[201].

La rāndul sau, obiectul este important pentru stabilirea competentei, fixarea unei anumite taxe judiciare de timbru si timbru judiciar, admisibilitatea unor mijloace de proba si, alaturi de parti si cauza, pentru determinarea existentei sau inexistentei autoritatii de lucru judecat[202].

Aceste prevederi se aplica īn mod similar si la alte cereri adresate instantei judecatoresti ca: īntāmpinarea, cererea-reconventionala, cererea de apel, recurs, s.a. Aceleasi obiectii le va putea ridica, pe calea exceptiei nulitatii, si reclamantul cu privire la īntāmpinarea depusa de pārāt, la cererea reconventionala.

Atāt reclamantul, cāt si pārātul vor putea invoca, pe calea exceptiei nulitatii, lipsa elementelor esentiale ale cererii de interventie, ale cererii de chemare īn judecata ale altor persoane, dupa cum si tertele persoane participante la proces, vor putea invoca aceasta exceptie, din momentul īn care devin parti cu privire la cererile care li se opun[203].

Procurorul, īn cazul īn care participa la procesul civil, are īndriduirea si obligatia de a semnala eventuale motive care ar impune anularea cererilor adresate instantei.

Aceleasi subiecte au caderea sa invoce exceptia nulitatii cu privire la procedura de citare; e vorba de respectarea prevederilor art.85 si urmatoarele Cod procedura civila, fiindca art.107 Cod procedura civila prevede obligatia instantei, sub sanctiunea nulitatii, de a amāna judecarea pricinii ori de cāte ori partile nu au fost citate cu respectarea cerintelor legale si din acest motiv lipsesc de la judecata.

Īn cazul citatiei si a procesului verbal de īnmānare a citatiei, art.88 alin.2 si 100 alin.2 Cod procedura civila prevad īn mod expres nulitatea pentru lipsa unor mentiuni, astfel īncāt vatamarea se prezuma. Īn ambele cazuri, nulitatea poate fi invocata si din oficiu[204].

Īn cazul īn care citarea s-a facut cu neobservarea formelor legale, nulitatea care o sanctioneaza, nefiind de ordine publica, se poate declara numai la cererea partii care are interes sa o invoce.

Īn speta, actiunea fiind respinsa pentru depasirea termenului de prescriptie, reclamantul a declarat recurs, īntre altele pe motiv ca instanta a solutionat cauza cu lipsa de procedura fata de pārāt, a carui adresa nu a fost corect indicata īn citatie. Solutia criticata urmeaza a se mentine, fiindca este de principiu ca partea careia i s-a respins actiunea nu este īndreptatita sa invoce īn favoarea sa nulitatea relativa de care se poate prevala cealalta parte, adica īn speta numai pārātul[205].

3.     Mijloace de invocare a nulitatii

Nulitatea trebuie sa fie constatata de instanta judecatoreasca[206].

Daca procesul civil este īn curs, īn oricare din etapele sau fazele sale - judecata īn prima instanta, apel, recurs, cai extraordinare de atac, contestatie la executare - īncalcarea formelor procedurale se invoca prin intermediul exceptiei. "Exceptia fiind un mijloc tehnic prin care se invoca īncalcari de drept ale normelor de drept procesual poate īmbraca diferite forme, dupa cum are ca obiect necompetenta sau o alta neregularitate procedurala. Deci, nulitatea se poate invoca pe calea exceptiei de necompetenta, a exceptiei lipsei procedurii de citare, a exceptiei incompatibilitatii, etc."[207].

Astfel, īn mod obisnuit, exceptia nulitatii este o exceptie de procedura, pentru ca este invocata īn legatura cu aspecte care vizeaza procedura de judecata. Totusi, atunci cānd este pusa īn discutie capacitatea procesuala de exercitiu, exceptia nulitatii poate fi calificata drept o exceptie de fond.

Īn functie de scopul urmarit prin invocarea exceptiei aceasta poate fi dilatorie (ex.exceptia de necompetenta, exceptia de incompatibilitate, exceptia privind lipsa procedurii de citare) sau peremptorie, dirimanta )nulitatea cererii de chemare īn judecata īn conditiile art.133 Cod procedura civila, exceptia lipsei capacitatii procesuale de exercitiu, exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant).

Avānd īn vedere criteriul caracterului normei īncalcate, exceptia de nulitate poate fi absoluta sau relativa.

Distinctia prezinta importanta pentru aprecierea conditiilor īn care poate fi invocata nulitatea[208].

Art.108 alin. ultim. Cod procedura civila aduce o limitare īn ce priveste subiectele exceptiei nulitatii, prevazānd ca "nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuita prin propriul sau fapt"; aceasta limitare exprima obligatia partilor de a folosi cu buna credinta drepturile lor procesuale.

Cāt priveste termenul pāna la care exceptia nulitatii poate fi invocata, tot din prevederile art.108 Cod procedura civila, rezulta ca nulitatile de ordine publica pot fi ridicate īn orice stare a pricinii, deci si pentru prima oara īn fata instantei de apel sau recurs, pe cānd celelalte nulitati se declara numai la cererea partii care are interes sa le invoce.

Alin.3 al art.108 Cod procedura civila prevede ca "neregularitatea actelor de procedura se acopera daca partea nu a invocat-o la prima zi de īnfatisare ce a urmat dupa aceasta neregularitate si īnainte de a pune concluzii īn fond".

Instanta se va pronunta asupra exceptiei, dupa caz, prin īncheiere sau prin hotarāre, care poate fi sentinta sau decizie. Daca exceptia se respinge, se pronunta o īncheiere, care fiind premergatoare, se va putea ataca odata cu fondul.

Īn caz de admitere a exceptiei, se va pronunta uneori īncheiere - daca instanta ramāne īn continuare investita (ex. īn cazul incompatibilitatii, recuzarii, etc.), iar alteori hotarāre (ex.: declinarea competentei), regimul atacarii lor fiind cel de drept comun sau cel prevazut de texte derogatorii[209].

Nulitatea, īn functie de caracterul normei īncalcate si de respectarea regulilor impuse pe parcursul judecatii, poate fi invocata si prin apel, recurs, contestatie īn anulare, revizuire, recurs īn anulare, contestatie la executare[210].

4. Efectele admiterii exceptiei de nulitate procesuala

si īn cazul actelor de procedura civila este aplicabila regula de drept "quod nullum est nullum producit efectum". Deci, actul de procedura lovit de nulitate este scos din cauza, nu mai produce efectele pe care i le da legea - nulitatea va afecta atāt operatiunea juridica, lipsind-o de efecte, cāt si actul sau actele īncheiate pentru constatarea acelei operatiuni. De exemplu, nulitatea comunicarii citatiei (operatiune juridica) va atrage si nulitatea dovezii de primire a procesului-verbal īncheiat de agentul procedural[211].

Nulitatea unui act de procedura nu atrage nulitatea actului precedent si nici a celor care urmeaza, daca acestea sunt independente fata de actul nul. De exemplu, nulitatea raportului de expertiza nu atrage nulitatea depozitiilor martorilor. Cum īnsa procesul civil consta īntr-un complex de acte care se fac īn timp si īntre care exista legatura, anularea unui act va putea atrage si anularea actelor care urmeaza. Este o solutie īnscrisa īn art.106 alin.1 Cod procedura civila, care dispune ca "anularea unui act de procedura atrage si nulitatea actelor urmatoare daca acestea nu pot avea o existenta de sine statatoare". Astfel, anularea citatiei atrage si nulitatea hotarārii care s-a pronuntat, anularea minutei atrage anularea hotarārii, etc.[212]

Īn principiu, actele nule pot fi refacute īn fata aceleiasi instante. Daca nulitatea se constata de o instanta superioara, aceasta va anula actele de procedura, iar īn ce priveste refacerea lor solutia depinde de felul casarii, adica daca este cu retinere sau cu trimitere.

Nulitatea lipseste actul de efecte īn ce priveste functia sa procedurala. Daca īnsa, actul cuprinde manifestari de vointa, declaratii sau constatari de fapt, ele īsi vor produce efectele. Astfel, o cererea de chemare īn judecata lovita de nulitate, poate īntrerupe prescriptia īn acele cazuri īn care īsi gasesc aplicatie dispozitiile art.1870 Cod civil sau poate fi folosita ca o marturisire extrajudiciara ori ca un īnceput de dovada scrisa; actul autentic nul pentru vicii de forma pastreaza puterea probatorie de īnscris sub semnatura privata daca este semnat de parti. De asemenea, nulitatea pentru necompetenta, nu aduce, de regula, atingere probelor administrate īn instanta competenta, ele ramānānd cāstigate cauzei, iar instanta competenta, nu va dispune refacerea lor decāt pentru motive temeinice (art.160 Cod procedura civila)[213].

Sectiunea a VI - a

Exceptia de tardivitate

Institutia termenelor procedurale, asemenea nulitatii, este īnrudita īndeaproape cu formalismul procesului civil.

Ea impune īndeplinirea actelor de procedura si contribuie la asigurarea disciplinei procesuale, termenele procedurale, relativ scurte, avānd menirea de a stimula activitatea partilor, prin sanctiunea instituita prin nerespectarea lor.

Termenul de procedura este definit[214] ca fiind intervalul de timp īnlauntrul caruia trebuie īndeplinite anumite acte de procedura sau, dimpotriva, este oprita īndeplinirea altor acte de procedura[215].

Potrivit art.103 alin.1 Cod procedura civila "neexercitarea oricarei cai de atac si neīndeplinirea oricarui act de procedura īn termenul legal, atrage decaderea afara de cazul cānd legea dispune altfel, sau cānd partea dovedeste ca a fost īmpiedicata printr-o īmprejurare mai presus de vointa ei."

Exista si alte texte īn cod care prevad expres sanctiunea decaderii: art.138 alin.final, art.170, art.186, art.610 Cod procedura civila. Alteori, legiuitoriul foloseste expresii echivalente, ca de exemplu "nu vor mai putea fi invocate īn cursul judecatii" (art.136 Cod procedura civila), "nu vor mai putea fi invocate īn cursul instantei" (art.138 alin.1 Cod procedura Civila).

De cele mai multe ori decaderea nu este expres prevazuta de lege, ea ramānānd ca o idee virtual continuta īn norme care fixeaza termenul.

Decaderea este definita īn general,[216] ca acea sanctiune procedurala care consta īn pierderea dreptului privitor la declararea unei cai de atac sau la īndeplinirea unui alt act de procedura, ce nu a fost exercitat īn termenul prevazut de lege.

Rezulta, deci, ca decaderea constituie o sanctiune pentru neglijenta de care a dat dovada partea care nu si-a exercitat dreptul procesual īn intervalul de timp fixat de lege[217].

Decaderea, poate interveni īn urmatoarele cazuri:

a) cānd legea procesuala stabileste un termen fix pentru exercitarea unui drept sau pentru īndeplinirea unui alt act procedural, iar partea a lasat sa expire acel termen fara a beneficia de el. De exemplu, decaderea intervine īn situatiile īn care nu s-au exercitat caile de atac (art.284, 301, 319, 324, 3301) īn termenele prevazute de lege, ori īn cazul īn care lista martorilor nu s-a depus īn termen de 5 zile de la īncuviintarea probei (art.186 alin.2 Cod procedura civila)[218].

Īn doctrina s-a aratat ca "decaderea nu duce īn mod automat la respingerea ca nemotivat a apelului tocmai pentru ca art.292 Cod procedura civila prevede de asemenea īn mod expres si fara nici un dubiu ca partile se pot folosi si de motivele invocate īn fata primei instante. Deci, daca īn cererea de apel se face chiar numai trimitere la asemenea motive, ele trebuie examinate si numai īn masura īn care cererea nu cuprinde nici cel putin o indicatie īn acest sens, ea va fi respinsa ca nemotivata"[219].

De altfel, potrivit dispozitiilor art.292 alin.2 Cod procedura civila "īn cazul īn care apelul nu se motiveaza ori motivarea apelului sau īntāmpinarea nu cuprind motive, mijloace de aparare sau dovezi noi, instanta de apel se va pronunta, īn fond, numai pe baza celor invocate la prima instanta.

b) Cānd legea procesuala stabileste ca exercitarea unui drept trebuie sa se faca īntr-o anumita etapa a procesului, ori īntr-un anumit moment procesual sau cānd legea procesuala stabileste o ordine īn efectuarea actelor de procedura, iar partea nu a respectat-o. De exemplu, cererea de recuzare se face īnainte de īnceperea oricarei dezbateri (art.29 Cod procedura civila); probele trebuie sa fie cerute prin cererea de chemare īn judecata sau īntāmpinare, ori la prima zi de īnfatisare (art.138 cod procedura civila); exceptia de necompetenta relativa trebuie invocata la prima zi de īnfatisare, īnaintea oricarei exceptii de procedura.

Īn legatura cu conditiile de invocare a decaderii, se pot īntālni urmatoarele situatii:

a) daca termenul este stabilit exclusiv  īn interesul partii care urmeaza sa-si exercite dreptul, termenul curge īmpotriva ei, astfel īncāt decaderea va fi invocata de partea adversa interesata, de partea deci īmpotriva careia s-ar fi īndreptat actul de procedura facut īn termen. Aceasta "parte interesata" poate fi reclamant sau pārāt: nimeni nu poate invoca propria sa decadere.

         Daca termenul este de ordine publica, depasind deci utilitatea lui, interesul partilor (de exemplu termenul pentru exercitarea caii de atac), decaderea poate fi invocata de oricare din parti, de reprezentantul Ministerului Public si chiar de instanta din oficiu.

         b) de regula, decaderea se invoca pe calea exceptiei, diferit īnsa, potrivit cu natura exceptiei - absoluta sau relativa.

         Dupa ce a intervenit hotarārea instantei, decaderea se invoca prin intermediul caii de atac, si anume: daca norma īncalcata are caracter dispozitiv decaderea poate fi invocata prin intermediul caii de atac numai daca exceptia, desi a fost invocata la instanta de fond, aceasta a omis sa o solutioneze sau a respins-o, iar norma īncalcata are un caracter dispozitiv; cānd norma īncalcata prin care s-a fixat termenul de procedura are caracter imperativ, exceptia decaderii poate fi invocata, chiar si pentru prima data īn fata instantei de control judiciar, pe calea exercitarii apelului sau recursului.

c)daca exceptia decaderii este relativa, ea va putea fi ridicata numai in limine litis.

Daca exceptia decaderii este absoluta, ea va putea fi ridicata īn orice stare a pricinii.

Constatarea decaderii apartine instantei īn fata careia aceasta a fost invocata sau care, din oficiu, are obligatia sa o constate. Aceasta, īntrucāt decaderea nu opereaza de drept, chiar daca actuala formulare a art.103 alin.1 Cod procedura civila poate constitui o sugestie nefericita īn acest sens[220].

Decaderea, asemenea nulitatii, nu intervine de drept ci ea trebuie sa fie constatata de instanta. Daca decaderea nu mai poate fi invocata prin nici o cale de atac, sanctiunea se acopera īn mod definitiv. S-ar putea spune ca, īn aceasta situatie, partea a fost decazuta din dreptul de a invoca decaderea.

Constatarea decaderii revine instantei īn fata careia a fost invocata.

Daca, indiferent de solutia data exceptiei, instanta ramāne īn continuare investita, admitānd exceptia, va pronunta o hotarāre (sentinta, decizie) prin care se dezinvesteste[221].

Principalele efecte ale decaderii sunt: pierderea unui drept care nu a fost exercitat īn termenul legal imperativ[222] si ineficienta actului tardiv īncheiat.

Prin decadere se pierde un drept procesual, cum ar fi de exemplu, dreptul de a exercita una din caile de atac.

Decaderea nu atinge dreptul subiectiv ce se valorifica prin actiune, dar poate duce īn mod indirect la pierderea dreptului la actiune.

Decaderea este deci o stare de drept care precede si provoaca nulitatea[223].

Asa cum se īntāmpla si īn cazul nulitatii, actele ulterioare facute īn baza unui act tardiv sunt si ele supuse sanctiunii decaderii, daca existenta acestora depinde de soarta actului tardiv, lipsind deci actul de procedura de efectele ce le produce īn ceea ce priveste functia sa procedurala.

Ineficienta actului este consecinta constatarii si pronuntarii decaderii indiferent daca s-a produs sau nu un prejudiciu, fara posibilitatea refacerii actului[224].

Sectiunea a  VII - a

 Exceptia de conexitate

Conexitatea vizeaza situatia īn care doua sau mau multe pricini diferite aflate īnaintea aceleiasi instante sau īn fata unor instante deosebite, de acelasi grad, īn care sunt aceleasi parti sau chiar īmpreuna cu alte parti, au īntre ele o strānsa legatura de obiect sau cauza.

Conexitatea, asa cum este reglementata de art.164 si art.165 Cod proc.civ. reflecta preocuparea legiuitorului de a asigura o buna administrare a justitiei, īn sensul ca pricinile care au legatura īntre ele, sa fie solutionate, pe cāt posibil, de aceeasi instanta pentru elucidarea tuturor aspectelor īntr-o deplina concordanta; sau asa cum se arata īn literatura juridica mai veche[225], "conexitatea se īntemeiaza pe legatura strānsa īntre cereri si judecata lor īmpreuna pentru economie de timp, cheltuieli si pentru a īmpiedica influenta unei hotarāri asupra alteia si anume contradictia dintre ele, lucru ce ar fi īn dauna unei bune judecati".

Spre deosebite de litispendenta, unde se cere o deplina identitate īn ce priveste partile, obiectul si cauza conexitatii, este suficient ca o singura parte sa figureze īn toate pricinile, si īntre acestea sa existe o strānsa legatura īntre obiect si cauza. Pentru a ne afla īn fata conexitatii trebuie īndeplinite urmatoarele conditii[226]:

- existenta a doua sau mai multe pricini la aceeasi instanta sau la instante diferite, de acelasi grad, īn care sa figureze cel putin o parte comuna;

- existenta unei strānse legaturi de obiect si cauza īntre ele.

Astfel, īn practica judecatoreasca s-a aratat ca pentru a se conexa doua pricini, se cere ca ele sa se afle īnaintea aceleiasi instante, sau instante diferite de acelasi grad, sa fie īntre aceleasi parti sau īmpreuna cu alte parti, al caror obiect si cauza au īntre dānsele o strānsa legatura[227]. Īntr-o speta[228], desi se constata ca ambele pricini sunt īntre aceleasi parti, avānd acelasi obiect si cauza, dar fiindca se gasesc īnaintea a doua instante care nu sunt de acelasi grad, prima actiune fiind intentata direct īnaintea judecatoriei, deci susceptibila de doua grade de jurisdictie, iar a doua fiind venita īn apel susceptibila numai de un grad de jurisdictie, nu se pot conexa, pentru ca ar īnsemna sa se creeze, pentru pricina venita īn apel trei grade de jurisdictie, ceea ce este inadmisibil.

Scopul conexiunii este ca prin jonctiune de procedura si de judecata, īn interesul unei bune administratii a justitiei sa se evite nu numai īntārzierea īn judecarea afacerilor, dar si a se da hotarāri contradictorii, care, chiar daca nu ar avea una fata de alta, autoritatea lucrului judecat, ar face cel putin dificila si poate chiar imposibila executarea lor.

Exceptiunea de conexitate nu cere identitate perfecta, se bazeaza pe aceea ca afacerile au īntre ele astfel de legaturi īncāt hotarārea uneia trebuie sau poate sa influenteze asupra hotarārii celeilalte si interesele partilor se gasesc astfel legate īntre ele, īncāt statuānd asupra unora, s-ar putea statua pe cale de consecinta si asupra celorlalte; conexitatea poate exista fara ca partile īntre care sunt legate instantele, sa fie toate aceleasi, ci este de ajuns ca una dintre persoane sa figureze īn ambele instante[229].

Īn cele ce urmeaza, amintim cāteva cazuri de actiuni conexe: cānd mai multi reclamanti īn actiuni deosebite, adresāndu-se unor instante deosebite, cer de la acelasi pārāt, aceleasi lucruri - legatura care exista īn acest caz īntre ele fiind obiectul actiunii; cānd vānzatorul cere plata pretului iar cumparatorul  rezolutiunea vānzarii, caz īn care conexarea izvoraste din acelasi raport juridic si este evident faptul ca cele doua actiuni ar trebui judecate īmpreuna. De asemenea, exista conexitate īntre actiunea prin care se cere īmpartirea succesiunii, īntre mostenitori si actiunea prin care se cere īmpartirea succesiunii, īntre mostenitori si actiunea prin care se cere raportul donatorilor sau reductiunea liberalitatilor excesive s.a.m.d.[230].

Faptul ca exista sau nu o strānsa legatura de obiect sau cauza īntre diferitele pricini, care sa conduca la judecarea lor īmpreuna nu este determinat de legiuitor, fiind lasat la aprecierea instantei, care este chemata sa stabileasca daca pentru o mai buna administrare a justitiei este, nevoia de īntrunire a pricinilor la aceeasi instanta. Aceste drept al instantelor de apreciere nu este nelimitat, fiind supus controlului instantelor superioare, mai ales ca prin conexari abuzive se aduce atingere regulilor care guverneaza competenta instantelor judecatoresti[231].

Astfel, īn practica s-a decis ca partile pot cere īntrunirea mai multor pricini ce se afla īnaintea aceleiasi instante sau instante deosebite de acelasi grad, īn care sunt aceleasi parti, sau īmpreuna cu alte parti si al caror obiect si cauza au īntre dānsele o strānsa legatura, iar chestiunea de a sti pāna la ce punct obiectul si cauza unor pricini pendinte instantelor judecatoresti au īntre dānsele o strānsa legatura, spre a fi īn stare de a le conexa, e o problema de fapt, lasata la suverana apreciere a instantelor judecatoresti[232].

Conexitatea, tinānd seama ca vizeaza buna administrare a justitiei, poate fi invocata de oricare de partile īn proces, si chiar de catre instanta din oficiu, desi s-au exprimat si pareri ca nu e cazul a se asemana conexitatea cu exceptiile de ordine publica si deci ca ar putea fi invocate numai de partile īn proces, fara ca instanta de judecata s-o poata pune din oficiu īn discutia partilor[233]. Īn prezent, art.164 Cod proc.civ. prevede expres ca īntrunirea pricinilor  poate fi facuta si de judecator, chiar daca partile nu au cerut-o. Textul nu prevede momentul pāna la care aceasta exceptie poate fi ridicata. Desi īn doctrina mai veche[234] s-a exprimat parerea ca exceptia conexitatii poate fi ridicata numai īn faza preliminara a procesului, adica īnainte de a se trece la dezbaterile asupra fondului, pentru a nu se face administrari de probe zadarnice, totusi exceptia de conexitate poate fi ridicata īn tot cursul primei instante fiindca nici partile, nici judecatorul nu-si pot da seama de la īnceputul procesului daca exista conexitate īntre mai multe cereri aflate la mai multe instante, dezbaterile oferind prilejul cunoasterii unor atare īmprejurari[235].

Exceptia de conexitate se propune la instanta cea din urma sesizata care, daca o admite, va trimite pricina instantei sesizate mai īntāi īn vederea conexarii. Aceasta instanta nu este legata de hotarārea instantei care i-a trimis pricina, normele ce reglementeaza conexitatea neavānd caracter imperativ, prima instanta putānd sa aprecieze daca e cazul sa conexeze pricinile, īn caz contrar putānd retrimite pricina instantei care s-a dezinvestit[236].

Dar, dosarul poate fi trimis si la una din celelalte instante, daca partile o cer (art.164 alin.3 Cod procedura civila).

Dupa conexare, potrivit art.165 Cod proc.civ. instanta la care pricinile s-au īntrunit, constatānd ca numai una dintre ele  este īn stare de judecata, poate dispune disjungerea actiunilor conexate, daca aceasta slujeste mai bine interesului unei mai bune administrarii a justitiei. si instanta īn fata careia s-a ridicat exceptia conexitatii poate, evident, aprecia daca este cazul sau nu sa trimita dosarul spre conexare, putānd respinge exceptia chiar īn cazul cānd constata ca pricinile sunt conexe, bunaoara īn cazul īn care ea este instanta mai īnaintata īn administrarea probelor sau cānd īn fata sa se afla cererea principala[237].

Instanta īnaintea careia s-a cerut conexarea a doua sau mai multe pricini, īn conditiile art.164 Cod proc.civ., pentru a se putea pronunta asupra oportunitatii si utilitatii acestei masuri, este datoare, mai īnainte sa ia masuri ca aceste pricini sa fie puse īn stare de judecata īnaintea sa, prin citarea regulata a partilor īn toate pricinile ce urmeaza a fi īntrunite. Prin urmare, o asemenea instanta nu se poate pronunta asupra seriozitatii si temeiniciei cererii de conexare īn mod anticipativ, īnainte de a cere dosarul cu pricina ce urmeaza a fi conexata si a cita partile īn aceasta pricina, īnaintea sa[238].

De regula, ca urmare a admiterii exceptiei de conexitate, dosarul se trimite instantei mai īntāi investite, art.164 alin.3 prevazānd si posibilitatea trimiterii dosarului la una din celelalte instante, daca partile o cer de comun acord. Cānd īnsa una din pricini este de competenta unei instante si partile nu o pot īnlatura, īntrunirea pricinilor se va face la acea instanta, īntrucāt prin exceptia conexitatii nu se poate aduce atingere regulilor de competenta - art.164 alin.4 Cod proc.civ.

Efectele admiterii exceptiei de conexitate fiind declinatorii si constānd īn trimiterea pricinii la o alta instanta, implicit are loc o provagare legala de competenta, care opereaza, potrivit art.164 Cod proc.civ. īn favoarea instantei, mai īntāi investite, partile avānd totusi latitudinea ca prin īntelegerea lor sa stabileasca īntrunirea pricinilor la cealalta instanta, īnsa fara a se putea aduce atingere competentei absolute[239].

S-a pus problema daca poate opera prorogarea legala de competenta atunci cānd cererile conexe nu sunt de competenta instantelor judecatoresti. Dar institutia prorogarii de competenta si cea a conexitatii servesc cerintelor unei mai bune administrari a justitiei, astfel ca nu se va putea īn nici un caz aduce atingere regulilor imperative privitoare la competenta generala. Tribunalul Suprem s-a pronuntat īn legatura cu aceasta problema, aratānd ca "principiul conexitatii si al prorogarii poate functiona īn cadrul aceluiasi sistem de jurisdictie, iar nu si īntre sisteme de jurisdictie deosebite[240].

Conexarea nu opereaza, deci, īn cazul cererilor care sunt de competenta unor organe de jurisdictie deosebite[241], īntrunirea pricinilor conexe se va putea face numai īn cazul īn care toate cererile sunt de competenta instantelor judecatoresti.

Sectiunea a VIII - a

Exceptia de litispendenta

Litispendenta este situatia procesuala īn care aceeasi pricina a fost dedusa īn  fata a doua instante (sau chiar mai multe) deopotriva competente sa o rezolve[242].

Exceptia litispendentei este reglementata de art.163 Cod proc.civ. care prevede īn alin.1 ca "nimeni nu poate fi chemat īn judecata pentru aceeasi cauza, acelasi obiect si de aceeasi parte īnaintea mai multor instante".

Rezulta deci ca pentru a ne afla īn prezenta litispendentei trebuie īndeplinite mai multe conditii:

- Īn primul rānd trebuie sa avem a face cu aceeasi pricina cu care sa fi fost sesizate mai multe instante[243].

Sunt elemente care individualizeaza actiunea si la care se refera art.1201 Cod proc.civ., care reglementeaza autoritatea de lucru judecat. De altfel, exceptia de litispendenta anticipeaza autoritatea de lucru judecat īmpiedicānd pronuntarea a doua sau mai multe hotarāri īn aceeasi pricina. Īn cazul īn care aceeasi pricina este pendinte la mai multe instante deopotriva de competente si nu s-ar invoca exceptia de litispendenta, s-ar putea pronunta hotarāri contradictorii care sa intre īn puterea lucrului judecat, aducāndu-se astfel, prejudicii partilor si autoritatii si īncrederii īn organele de justitie[244].

Exista deci litispendenta atunci cānd aflāndu-se pendinte o actiune nesolutionata, se introduc īn fata unor instante judecatoresti de acelasi grad o noua actiune identica acelei pendinte, deci cu acelasi obiect, aceeasi cauza si īndreptata  contra aceleiasi persoane, iar īn caz de litispendenta, partea īn drept poate sa ceara trimiterea pricinii la instanta care a fost mai īntāi investita cu cererea de judecata. Obiectul actiunii īl constituie īnsuti dreptul dedus judecatii, iar cauza este temeiul pe baza caruia se reclama dreptul dedus judecatii, Īn speta, obiectul primei actiuni intentata de intimat este stabilirea dreptului de proprietate si folosinta asupra imobilului īn litigiu si arte drept consecinta obligarea recurentului la predarea folosintei imobilului si la plata unei sume de bani, reprezentānd echivalentul folosintei imobilului cu īncepere de la data cānd trebuia predat, iar obiectul celei de a doua actiuni, care a fost solutionata prin decizia atacata cu recurs, este constatarea īncetarii raportului de īnchiriere si, drept consecinta, evacuarea recurentului din imobilul īn litigiu precum si obligarea lui la plata unei sume de bani reprezentānd chiria si echivalentul folosintei imobilului. Obiectul acestei de-a doua actiuni este cuprins īn obiectul primei actiuni fiindca, pe de o parte, prin evacuarea imobilului īn litigiu intimatii tind tot la predarea folosintei imobilului  ca īn prima actiune, iar pe de alta parte, prin prima actiune, intimatii pun implicit īn discutie īncetarea oricarui raport de locatiune. Pe de alta parte, īntre cele doua actiuni, exista īn parte identitate de cauza, caci, desi a doua actiune prin care se cere evacuarea din imobil, are drept cauza un contract de īnchiriere, pe cānd prima actiune privitoare la predarea folosintei imobilului are drept cauza titlul translativ de proprietate, totusi īn fapt, actiunea a doua se sprijina si ea pe titlul translativ de proprietate ca si prima actiune, īntrucāt intimatii invoca un contract de īnchiriere īncheiat nu de ei ci de autorul lor si transmis lor pe baza titlului de proprietate. Deoarece obiectul celei de a doua actiuni este cuprins īn obiectul primei actiuni, fiind pus īn discutie si prin cea de-a doua actiune si fiindca ambele actiuni sunt intentate contra aceleiasi persoane de catre intimati, anume contra recurentului, urmeaza ca privitor la actiunea rezolvata de instantele de fond tinzānd la evacuarea recurentului, exista litispendenta fata de prima actiune, care tinde la obligarea recurentului la predarea folosintei imobilului si care se afla nerezolvata, formānd obiectul altui dosar.

Īn atare situatie, curtea de apel trebuia sa admita exceptia de litispedenta[245].

S-a hotarāt īntr-o speta[246] ca nu exista identitate de obiect si cauza si deci nu poate fi vorba de litispendenta īntre doua actiuni, din care una tinde sa determine, pe cale principala, dreptul de proprietate al mostenitorilor īntr-o succesiune, iar cealalta, printr-o contestatie la punere īn posesie, tinde sa dovedeasca cui apartine posesiunea unui legat.

Am aratat ca pentru a fi īn prezenta litispendentei se cer a fi īntrunite mai multe conditii, dintre care prima este aceea de a fi cel putin doua cereri de judecata care sa aiba aceleasi parti, acelasi obiect si aceeasi cauza.

Cea de-a doua conditie vizeaza instantele  sesizate care trebuie sa fie deopotriva  de competente[247]. Īn cazul īn care una din instantele sesizate este necompetenta nu se va invoca litispendenta ci exceptia de necompetenta[248].

Īn al treilea rānd se cere ca pricinile sa fie īn fata instantelor de fond. Art.163 alin.2 Cod proc.civ. se refera la "orice stare a pricinii  īn fata instantelor de fond". Pāna la modificarea Codului prin legea 59/1993, textul era interpretat īn sensul ca daca o cerere se afla īn fata instantei de fond, iar alta īn fata instantei de recurs nu se va invoca litispendenta ci puterea de lucru judecat relativa, rezultānd din hotarārea pronuntata, solicitāndu-se suspendarea judecatii de fond pāna la rezolvarea recursului. Astfel, īntr-o decizie, Tribunalul Suprem arata[249] ca "nu exista litispendenta atunci cānd una din cauze se gaseste īn recurs, iar cealalta īn fond, īn acest caz urmānd sa fie aplicat principiul puterii lucrului judecat". Īn prezent īnsa, cānd instanta de fond este si instanta de apel (deoarece apelul are caracter devolutiv si provoaca o judecata īn fond) art.163 alin.2 si-a recapatat deplinul īnteles, si deci, litispendenta poate fi invocata chiar daca o cerere se afla īn fata primei instante si alta īn fata instantei de apel. Numai daca una din cereri a ajuns īn fata instantei de recurs se va invoca exceptia autoritatii de lucru judecat a hotarārii definitive ce a fost atacata cu recurs[250].

Art.163 alin.3 Cod proc.civ. prevede ca, daca exceptia de litispendenta se admite, dosarul se va trimite instantei mai īntāi investite, afara de cazul cānd pricinile se afla īn judecata unor instante de grade deosebite, cānd dosarul se va trimite la instanta cu grad mai īnalt. Cāt priveste situatia īn care exceptia de litispendenta se invoca īn pricini care se afla īnaintea unor instante de grad diferite, urmeaza a se face urmatoarele distinctii[251]:

a) o pricina se afla īn apel, iar cealalta īn judecata īn prima instanta; opereaza litispendenta, īntrunirea facāndu-se la instanta de apel, chiar daca aceasta a fost investita dupa investirea celeilalte instante;

b) ambele pricini se afla īn etapa judecatii īn prima instanta, respectiv ambele se afla īn apel; īntrunirea se face la instanta  mai īntāi investita;

c) o pricina se afla īn recurs, iar cealalta īn apel, sau la judecata īn prima instanta, nu se poate invoca litispendenta ci autoritatea de lucru judecat a hotarārii definitive ce formeaza obiectul recursului;

d) o pricina se afla la rejudecarea fondului dupa casarea cu retinere, iar cealalta īn apel sau la judecata īn prima instanta; nemaiputāndu-se invoca autoritatea de lucru judecat, deoarece hotarārea recurata a fost desfiintata, va opera litispendenta, īntrunirea facāndu-se la instanta de rejudecare a fondului dupa casare, īntrucāt, prin ipoteza, este instanta cu grad mai īnalt;

e) o pricina se afla īn rejudecarea fondului dupa casare cu trimitere, iar cealalta īn faza judecatii īn prima instanta; īntrunirea dosarelor se va face la instanta care rejudeca fondul dupa casare, deoarece, prin definitie, este superioara īn grad (nu avem īn vedere aici acele cazuri īn care recursul s-a exercitat īntr-o materie īn care dreptul de apel este suprimat de lege)

f) o pricina se afla la rejudecarea fondului dupa casarea cu trimitere, iar cealalta la judecata īn apel (respectiv, pentru acele situatii īn care hotarārea primei instante nu este supusa apelului la judecata īnaintea primei instante); ambele instante fiind de acelasi grad, īntrunirea dosarelor se va face la instanta care rejudeca fondul dupa casare, acesta fiind, de regula, instanta mai īntāi investita.

Īn cazul īn care exceptia este admisa, instanta pronunta o hotarāre prin care se dezinvesteste, dar atunci cānd respinge exceptia, va pronunta doar o īncheiere interlocutorie, care va fi atacata numai odata cu fondul.

Rezolvarea exceptiei de litispendenta necesita verificarea existentei triplei identitati de cauza, obiect si parti[252], dar si faptul ca ambele instante sesizate sunt sau nu competente, īn caz contrar avānd prioritate exceptia de necompetenta.

Exceptia de litispendenta, potrivit art.163 Cod proc.civ. un caracter imperativ; astfel se prevede īn alin.2 ca "aceasta exceptie se va putea ridica de parti sau de judecatori īn orice stare a pricinii īn fata instantelor de fond". Specificul litispendentei consta īn aceea ca desi are un caracter imperativ, putānd fi invocata de toate partile din proces si nu numai prin īntāmpinare sau la prima zi de īnfatisare, ea nu poate fi totusi invocata decāt īn fata instantelor de fond, caci daca una din cauze a ajuns deja īn fata instantei de recurs, pronuntāndu-se deci o hotarāre, se va invoca exceptia autoritatii lucrului judecat[253].

Litispendenta se aseamana cu conexitatea īnsa īn cazul litispendentei, am vazut ca se cere identitate de parti, obiect, cauza, pe cānd īn cazul conexitatii, este suficient ca o singura parte sa figureze īn toate pricinile, si īntre acestea din urma sa exista o strānsa legatura de obiect si cauza. Cu alte cuvinte, īn cazul litispendentei, este vorba īn fapt, de aceeasi pricina cu care au fost sesizate mai multe instante, pe cānd īn cazul conexitatii, avem de-a face cu pricini deosebite.

Criteriul deosebirii dintre litispendenta si conexitate consta īn caracterele acestor doua situatii juridice: este litispendenta atunci cānd prima actiune ar comporta fata de-a doua autoritate de lucru judecat daca ar fi fost judecata definitiva, iar conexitatea, atunci cānd este necesar ca ambele actiuni sa se judece īmpreuna, spre a se face posibila executarea sentintelor ce ar interveni asupra ambelor procese, executare care īn caz de executare separata ar fi imposibila[254].

Litispendenta se aseamana si cu autoritatea de lucru judecat prin aceea ca īn  ambele situatii avem identitate de parti, cauza, obiect, dar se deosebeste de autoritatea lucrului judecat prin aceea ca īn litispendenta ambele cereri sunt pendinte - exista concomitent - pe cānd īn cazul autoritatii de lucru judecat, cererile se succed una celeilalte[255].

Sectiunea a IX - a

Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant

Cu rare exceptii, partea īn proces, persoana fizica sau persoana juridica, nu este obligata sa stea īn procesul civil personal, ci poate sta printr-un reprezentant conventional. Īn acest sens sunt prevederile art.67 alin.1 Cod procedura civila, care arata ca "partile pot sa exercite drepturile procedurale personal sau prin mandatar"[256].

Dreptul de a sta īn justitie prin mandatar este general, dar asa cum am aratat exista si exceptii, īn aceste cazuri reprezentarea nefiind permisa. Astfel, avānd īn vedere dispozitiile art.218 Cod procedura civila, īn mod obisnuit reprezentarea nu este posibila pentru darea raspunsurilor la interogatoriu; īn conditiile art.614 Cod procedura civila īn procesele de divort, īn fata instantelor de fond, partile trebuie sa se īnfatiseze īn persoana, afara numai daca unul dintre soti executa o pedeapsa privativa de libertate, este īmpiedicat de o boala grava, este pus sub interdictie sau are resedinta īn strainatate, caz īn care este posibila īnfatisarea prin mandatar.

Din punct de vedere al obiectului se poate face distinctie īntre reprezentarea īn exercitiul dreptului de chemare īn judecata si reprezentarea īn judecata pentru ca art.68 alin.1 Cod procedura civila se refera la procura pentru exercitiul dreptului de chemare īn judecata sau de reprezentarea īn judecata. Evident, nimic nu-l īmpiedica pe mandant sa īmputerniceasca aceeasi persoana atāt pentru exercitarea actiunii cāt si pentru reprezentarea īn judecata[257].

Fata de faptul ca art.67 alin.1 Cod procedura civila arata doar ca partile pot sa exercite drepturile procedurale prin mandatar, se pune īntrebarea de a sti cine poate avea aceasta calitate. Solutia o gasim coroborānd prevederile art.67, art.68 si art.70 Cod procedura civila cu dispozitiile Legii nr.51/1995, pentru organizarea si exercitarea profesiei de avocat.

Din dispozitiile Codului de procedura civila rezulta ca mandatar poate fi un avocat sau o persoana care nu are aceasta calitate. Dar, fiindca art.68 alin.4  Cod procedura civila prevede ca daca "mandatul este dat unei alte persoane decāt unui avocat, mandatarul nu poate pune concluzii decāt prin avocat, cu exceptia consilierului juridic, care, potrivit legii, reprezinta partea", iar art.2 alin.3 din Legea nr.51/1995 dispune ca avocatul are dreptul sa asiste si sa reprezinte persoanele fizice si juridice īn fata tuturor instantelor, trebuie trasa concluzia ca legiuitorul acorda preferinta reprezentarii prin avocat[258].

Īn ce priveste procura, care se poate da numai unei persoane cu capacitate de exercitiu deplina, ea trebuie facuta din punct de vedere al formei prin īnscris sub semnatura legalizata, iar daca procura este data unui avocat, semnatura va fi certificata potrivit legii avocatilor (art.68 alin.1 Cod procedura civila).

Īn ce priveste continutul, procura trebuie sa fie data pentru exercitiul dreptului de chemare īn judecata sau de reprezentare īn judecata. Aceasta procura este denumita "ad litem".

Mandatul nu īnceteaza prin moartea celui care l-a dat si nici daca acesta a devenit incapabil, ramānānd valabil pāna la retragerea lui de catre mostenitori sau de reprezentantul legal al incapabilului (art.71 Cod procedura civila), prin aceasta mandatul judiciar deosebindu-se de mandatul din dreptul civil.

Retragerea mandatului sau renuntarea poate fi opusa celeilalte parti numai de la data comunicarii, exceptie facānd cazul īn care a fost facuta īn sedinta, īn prezenta partii (art.72 alin.1 Cod procedura civila).

Mandatarul care renunta la īmputernicire va trebui, conform art.72 alin.2 Cod procedura civila, sa īnstiinteze pe cel care i-a dat mandatul si instanta cu cel putin 15 zile īnainte de termenul de īnfatisare sau de īmplinire a cailor de atac pentru ca interesele celui reprezentat sa nu fie prejudiciate[259].

Dreptul de reprezentare mai poate fi dat si prin declaratie verbala, facuta īn instanta si trecuta īn īncheierea de sedinta (art.68 alin.2 Cod procedura civila).

Mandatul este presupus dat pentru toate actele judecatii, chiar daca nu cuprinde nici o aratare īn aceasta privinta. El poate fi īnsa restrāns numai la anumite acte sau numai pentru o anumita instanta (art.68 alin.3 Cod procedura civila). Actele procesuale de dispozitie (renuntare, achiesare, tranzactie) pot fi facute de mandatar numai īn temeiul unei procuri speciale (art.69 alin.1 Cod procedura civila)[260].

A fost exprimata opinia īn sensul ca: īn prezent o asemenea procura speciala nu mai este necesara daca īn contractul de asistenta juridica se mentioneaza expres dreptul avocatului de a face astfel de acte. Īn orice caz, potrivit art.69 alin.2 Cod procedura civila, "avocatul care a asistat o parte la judecarea pricinii, chiar fara mandat, poate face orice acte pentru pastrarea drepturilor supuse unui termen si care s-ar pierde prin neexercitarea lor la timp. El poate sa exercite, de asemenea, orice cale de atac īmpotriva hotarārii date, dar, īn acest caz toate actele de procedura se vor īndeplini numai fata de partea īnsasi[261]".

Persoanele juridice sunt reprezentate fie de avocat, fie de jurisconsult. Acesta din urma īsi desfasoara activitatea īn conditiile Decretului nr.143/1955 privitor la organizarea si functionarea Oficiilor Juridice. Potrivit art.7 alin.2 jurisconsultul are obligatia de a sustine īn instanta interesele persoanei juridice, sa exercite, daca este cazul, caile de atac legale si sa ia orice masuri necesare apararii intereselor legale ale unitatii īn cadrul carora functioneaza. Totusi, īn conditiile alin.1 a textului pornirea actiunilor, fixarea pretentiilor, renuntarea la pretentii, actiune sau cai de atac, precum si darea raspunsurilor la interogatoriu se fac de catre organele de conducere ale unitatii interesate, sau, cu o delegatie speciala de catre jurisconsult[262].

Īn conditiile art.161 Cod procedura civila daca reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale, instanta poate da un termen pentru īmplinirea lipsurilor. Daca lipsurile nu se īmplinesc, cererea va fi anulata[263]. Deci, nulitatea nu intervine īn mod automat, iar neacordarea unui termen util pentru complinirea lipsei va atrage casarea hotarārii[264].

Lipsa dovezii calitatii de reprezentant se invoca pe cale de exceptie. Desi prin efectul pe care īl produce, exceptia este peremptorie, pentru ca nulitatea nu intervine automat ci numai daca nu se face dovada calitatii de reprezentant īn termenul acordat īn acest scop, exceptia īncepe prin a avea un efect dilatoriu. Astfel, īntr-o speta[265], la data sesizarii instantei, reclamantul, ca reprezentant al mamei sale, nu a avut procura īn conditiile legii. Potrivit art.161 din Codul de procedura civila, cānd reprezentantul partii nu face dovada calitatii sale  se poate da un termen pentru īmplinirea acestei lipse. Īn speta, se constata ca instanta, observānd lipsa calitatii procesuale, nu a acordat reclamantului un termen conform prevederilor legale mentionate, ci a respins actiunea ca inadmisibila. Sub acest aspect solutia este criticabila.

Daca īn ce priveste interpretarea dispozitiilor art.161 Cod procedura civila solutia este corecta, nu acelasi lucru se poate spune despre folosirea notiunii de "calitate procesuala" pe care nu ar fi avut-o reclamantul, confundāndu-se aceasta conditie de dobāndire a calitatii de parte īn procesul civil cu calitatea de reprezentant al partii.

Art.161 este īnscris īn Cod īn sectiunea intitulata "Exceptiile de procedura  si exceptia puterii de lucru judecata", astfel īncāt este o exceptie de procedura.

Exceptia lipsei dovezii calitatii de reprezentant poate fi invocata īn orice stare a pricinii, ceea ce īnseamna ca este o exceptie absoluta, iar titularul dreptului poate ratifica actele facute de persoana ce nu avea calitatea de reprezentant.

Solutia decurge din faptul ca art.161 Cod procedura civila trateaza aceasta exceptie la un loc cu exceptia lipsei capacitatii procesuale de exercitiu, a carui regim este stabilit de art.43 Cod procedura civila[266].

Sectiunea a X - a

Exceptia de perimare

1.     Notiunea si natura juridica

Procesul civil consta dintr-un complex de  acte procedurale, care se succed īn timp, īntr-o anumita ordine si īn vederea unui rezultat final, astfel īncāt este firesc ca legea sa dispuna ca validitatea unora dintre ele sa depinda de īndeplinirea, īntr-un anumit termen, a actelor ce trebuie sa urmeze[267]. Daca acest termen este lasat sa expire fara a se īndeplini actele de procedura necesare, cele facute pāna la un moment dat,  ramān fara eficacitate juridica[268]. Aceasta idee este reglementata īn art.248  Cod de procedura civila, care stabileste ca orice cerere de chemare īn judecata, contestatie, apel recurs, revizuire si orice alta cerere de reformare sau de revocare se perima de drept, chiar īmpotriva incapabililor daca a ramas īn nelucrare din vina partii timp de un an īn materie civila si sase luni īn materie comerciala.

Apare perimarea ca fiind "stingerea instantei din pricina ca nu s-a dat urmare actelor de procedura īn proces īntr-un timp aratat de lege"[269]. Perimarea, deci, este sanctiunea ce intervine īn cazul nerespectarii cerintei de a exista continuitate īntre actele procedurale care consta īn stingerea procesului īn faza īn care se gaseste[270].

Institutia perimarii da expresie unor interese generale. Statul pune la dispozitia cetatenilor diversele instante judecatoresti pentru a īmparti justitia si, implicit, pentru a asigura principiul legalitatii si restabilirea ordinii de drept īncalcate. Desi nu are un interes direct īn fiecare pricina dedusa judecatii, satul urmareste ca instantele judecatoresti sa-si poata desfasura activitatea nestānjenite, pentru a realiza obiectivele stabilite de lege. Or, lasarea proceselor īn nelucrare ar aglomera īn mod nefiresc rolul instantelor judecatoresti si ar īmpiedica solutionarea acelor procese īn care partile manifesta interes si staruinta īn rezolvarea litigiilor[271].

Īn legatura cu natura juridica a perimarii, īn literatura juridica se apreciaza ca ea este mixta, aceea a unei sanctiuni procesuale pentru nerespectarea termenului stabilit de lege, dar si a unei prezumtii de desistare, dedusa din faptul nestaruintei vreme īndelungata īn judecata[272]. Au fost exprimate si alte puncte de vedere, fie īn sensul ca īntotdeauna natura perimarii este numai aceea de sanctiune[273], fie ca prezumtia de desistare nu poate duce la perimare cānd este vorba de o cerere la care reclamantul nu poate renunta[274]. Se arata ca perimarea nu poate fi calificata ca o prezumtie de desistare, deoarece, pe de o parte renuntarea la judecata se poate face numai īn conditiile prevazute de art.246 Cod de procedura civila, iar pe de alta parte perimarea presupune īntotdeauna culpa partii, iar renuntarea  nu[275].

Īn ambele opinii se confunda prezumtia de renuntare cu renuntarea īnsasi. Desigur ca renuntarea se poate face numai īn conditiile art.146 Cod de procedura civila si ea presupune vointa reclamantului sau recurentului, iar nu culpa lui, dar aceasta nu poate constitui o piedica pentru a califica perimarea si ca o prezumtie de renuntare. Aceasta prezumtie este trasa din nestaruinta partii vreme īndelungata īn desfasurarea judecatii, dar ea poate fi rasturnata, caz īn care nu va mai opera perimarea[276].

2.     Domeniul de aplicare a perimarii

Din dispozitiile art.248 Cod de procedura civila rezulta ca perimarea este o sanctiune procedurala de aplicatie generala, operānd  atāt īn etapa judecatii īn fond, cīt si īn aceea a cailor de atac. Ea priveste atāt actiunile prescriptibile, cāt si pe cele imprescriptibile[277].

Rezulta, īn al doilea rānd, ca pentru a interveni perimarea, este necesar sa se constate ca lasarea īn nelucrare se datoreaza culpei partii. Stabilirea īmprejurarii ca procesul a ramas īn nelucrare din vina partii este o chestiune de fapt care trebuie dovedita[278]. Ori de cāte ori vina partii lipseste, perimarea nu va opera. Astfel, daca s-a decis ca judecata a fost suspendata pāna la solutionarea definitiva a altei pricini, se exclude vina partii pentru lasarea actiunii īn nelucrare si deci nu se justifica perimarea acesteia[279]. De asemenea, daca suspendarea s-a facut din eroare īntrucāt procedura era īndeplinita, deci judecata trebuia amānata, perimarea nu opereaza dupa īmplinirea termenului de un an de la suspendare, culpa fiind a instantei[280].

Articolul 248 alin.1 Cod de procedura civila stabileste ca "partea nu se socoteste īn vina cānd actul de procedura urma sa fie īndeplinit din oficiu". De exemplu, daca taxa de timbru a fost platita sau daca cererea ori partea era scutita de taxa de timbru, nu-i este imputabila, nefixarea termenului de judecata si deci perimarea nu opereaza[281]. Tot astfel, īn cazul īn care judecata nu trebuie suspendata ci amānata deoarece procedura de citare era īndeplinita[282]. Nu se poate da curs din oficiu unei cereri, daca nu este timbrata īn conditiile legii.

Īn consecinta, pricina a stat īn nelucrare din vina partii[283]. Daca instanta a omis fixarea termenului din oficiu, nu se poate vorbi de o vina a partii, si deci nu  se poate cere perimarea īmpotriva sa[284]. Actiunea civila īn procesul penal nu se perima, chiar daca, potrivit art.347 Cod de procedura penala s-a dispus disjungerea de actiunea penala si a ramas īn nelucrare mai mult de un an, deoarece instanta penala are obligatia de a se pronunta si asupra laturii civile, urmānd sa procedeze din oficiu la fixarea unui termen pentru judecarea actiunii civile[285].

Alineatul 2 al art.284 Cod de procedura civila prevede ca  termenul perimarii nu curge cāt timp, fara vina partii, cererea nu a ajuns īnca la instanta competenta sa o judece sau nu se poate fixa termen de judecata. Astfel, ramānerea cauzei īn nelucrare dupa declinarea competentei ori dupa ce s-a suspendat judecata ca urmare a ivirii conflictului de competenta, nu se poate imputa partii, deoarece trimiterea dosarului la instanta competenta se face din oficiu[286].

La fel, daca recursul a fost legal timbrat, netrimiterea lui la instanta de recurs, nu este imputabila si deci perimarea nu opereaza. Daca īnsa partea nu si-a timbrat recursul[287], ea este īn culpa si perimarea opereaza[288].

De asemena, instanta investita cu judecarea contestatiei īn contra unei decizii de imputare nu este īndreptatita sa suspende judecarea ei pentru lipsa partilor daca unitatea intimata a cerut īn scris judecarea īn lipsa. Īn cazul īn care totusi judecata a fost suspendata, procesul nu poate fi considerat ca ramas īn nelucrare din vina partii, iar contestatia nu poate fi perimata dupa trecerea unui an de la data suspendarii[289].

3.     Procedura de constatare a perimarii

Potrivit art.248 alin.1 Cod de procedura civila, perimarea opereaza de drept, deci cererea de chemare īn judecata sau de exercitare a unei cai de atac se considera virtual stinsa prin simpla īmplinire a termenului de perimare[290]. Ea totusi trebuie constatata printr-o hotarāre judecatoreasca care sa declare stins procesului, deoarece trebuie  verificat īn contradictoriu daca sunt īndeplinite conditiile pentru ca sanctiunea sa opereze:

a) cererea sa fi ramas īn nelucrare īn timp de un an īn materie civila si 6 luni īn materie comerciala;

b) ramānerea īn nelucrare sa se datoreze culpei partii;

c) sa nu fi intervenit o cauza de īntrerupere sau suspendare a termenului de perimare;

d) īn legatura cu speta sa nu existe o cauza de stingere a procesului prevazuta de o norma speciala.

Constatarea perimarii se face īn urma repunerii procesului pe rol, din oficiu, a cererii partii sau pe cale de exceptie[291] (art.252, 250 Cod de procedura civila).

Īn literatura juridica se sustine, īn mod gresit, ca "īn realitate perimarea este o sanctiune procesuala care functioneaza īn toate situatiile pe cale de exceptie"[292]. Exceptia de perimare presupune un proces civil īn curs si deci poate fi invocata numai īn situatia īn care desi termenul de perimare s-a īmplinit, a fost fixat totusi un termen pentru judecata īn fond, adica procesul a fost repus pe rol instantei.  Daca, dimpotriva procesul este īn nelucrare, desi a operat termenul de perimare, mijloacele prin care se poate ajunge la constarea perimarii sunt repunerea pe rol - din oficiu sau - la cererea partii interesate īn repunerea pe rol si constatarea perimarii[293].

Exceptia de perimare poate fi ridicata de instanta de judecata, de partea interesata ori de procuror. Deoarece este reglementata de norme imperative, exceptia poate fi invocata oricānd īn cursul judecatii. Īn ce priveste perimarea cererii de chemare īn judecata, art.253 alin.final al Codului de procedura civila prevede ca ea nu poate fi invocata pentru prima oara īn apel; deci,   daca a intervenit o hotarāre de fond fara ca īn fata primei instante sa se invoce perimarea, sanctiunea se acopera, perimarea neputānd fi invocata ca motiv de apel. Daca īnsa perimarea este invocata la instanta de fond, dar aceasta a constatat gresit ca nu a operat, partea interesata poata ataca hotarārea pe calea recursului[294].

Perimarea opereaza  īmpotriva oricaror persoane fizice sau juridice. Art.248, alin.1 prevede ca termenul curge si īmpotriva persoanelor lipsite de capacitate de exercitiu.

 Asupra perimarii trebuie sa aiba loc o dezbatere contradictorie, deci partile vor trebui citate īn acest scop.

Perimarea, fiind un incident fata de cererea principala, trebuie rezolvata de completul de judecata īn aceeasi compunere ca pentru judecarea cererii perimabile[295].

Daca exceptia de perimare sau cererea se resping, instanta va pronunta o īncheiere prin care va constata ca perimarea nu a operat.

Īncheierea de respingere poate fi atacata numai odata cu fondul pricinii.

Īn cazul īn care exceptia sau cererea sunt admise, instanta pronunta o hotarāre care este susceptibila de recurs. Termenul de recurs  este de 5 zile  de la pronuntare (art.252 Cod de procedura civila).

Īn literatura juridica s-a precizat ca este supusa recursului numai hotarārea prin care se constata perimarea cererii de chemare īn judecata, nu si atunci cānd s-a pronuntat perimarea recursului[296].

4.     Efectele admiterii exceptiei de perimare

     Odata admisa, exceptia perimarii īmpiedica instanta de judecata sa continue judecata īn acea pricina, iar, potrivit art.252 alin.1 Cod de procedura civila, toate actele de procedura efectuate nu mai produc nici un efect[297].

Exceptia perimarii, desi nu este o exceptie de fond (ea nu stinge dreptul la actiune) se aseamana cu acestea īntrucāt īmpiedica instanta sa statueze asupra fondului dreptului dedus judecatii, ar numai cu prilejul acelei sesizarii a instantei. Ulterior, reclamantul poate exercita din nou, dreptul la actiune, pretinzānd acelasi drept, cu conditia ca dreptul la actiune sa nu se fi prescris.

Potrivit art.254 alin.2 Cod de procedura civila īn cazul unei noi cereri de chemare īn judecata, instanta sesizata poate folosi la cererea partilor, dovezile administrate īn cursul judecatii perimate, afara de cazul cānd socoteste necesara refacerea lor.

Ca urmare a admiterii acestei exceptii, procesul perimat se considera ca nu a existat, partile fiind puse īn situatia anterioara[298].

Daca s-a constatat a fi perimata cererea de apel, aceasta are drept efect nu numai stingerea judecatii īn fata instantei de apel, dar īmpiedica exercitarea din nou a acestei cai de atac, hotarārea pronuntata de instanta de fond, devine o hotarāre definitiva. Avānd īn vedere ca recursul nu se poate exercita "omissio medio",  īnseamna ca hotarārea primei instante devine si irevocabila. Cānd s-a perimat cererea de recurs, exercitarea unui nou recurs nu mai este posibila, astfel īncāt hotarārea recurata devine irevocabila. Daca s-a perimat o contestatie īn anulare sau o revizuire, calea extraordinara de atac pentru motivul invocat prin cererea perimata nu mai poate fi reiterata[299].

Art.251 Cod de procedura civila, instituie regula indivizibilitatii perimarii, izvorāta din caracterul unitar al procesului care nu se poate perima numai īn parte. Īn caz de coparticipare procesuala, cererea de perimare efectuata de catre unul dintre pārāti, foloseste si celorlalti, iar un act īntrerupator de perimare efectuat de unul dintre reclamanti, va folosi tuturor reclamantilor.

         Perimarea actelor de procedura nu trebuie confundata cu perimarea instantei. Potrivit art.1891 Cod civil, instantele īncepute si delasate se vor prescrie īn lipsa de cerere de perimare īn 30 ani socotiti de la ultimul act de procedura, efectuat īn cauza[300].

5.     Perimarea executarii silite

         Art.389 alin.1 Cod de procedura civila prevede ca daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data īndeplinirii oricarui act de executare, fara a fi urmat de alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei. Īn art.390 alin.1 se arata ca art.389 nu se aplica īn cazurile cānd legea īncuviinteaza executarea fara somatii.

         si īn aceste cazuri, perimarea este o sanctiune care intervine pentru inactivitatea creditorului. Īn cazul īn care un act trebuie īndeplinit de instanta, din oficiu, perimarea nu va opera[301]. Termenul de 6 luni īncepe sa curga de la data ultimului de act de executare facut īn procedura concreta de executare pornita de creditor. Perimarea poate fi īntrerupta prin īndeplinirea oricarui act de procedura, indiferent daca provine de la creditor, debitor sau un tert cum ar fi o cerere pentru continuarea executarii silite, o contestatie la executare, etc. Īn cazul īn care executarea a fost suspendata īn temeiul legii si termenul de perimare se suspenda, art.389 alin.2 prevazānd ca el va curge de la īncetarea suspendarii. Īn cazul suspendarii valutare acordata de creditor, termenul de perimare curge fara a fi socotit suspendat si va trebui sa fie calculat de la data cānd a intervenit suspendarea[302].

         Perimarea opereaza de drept, si deci organul de executare trebuie sa refuze continuarea urmaririi daca constata ca au trecut mai mult de 6 luni de la ultimul act de executare. Daca creditorul contesta aprecierea executorului, se va adresa instantei. La fel va proceda si debitorul īn cazul īn care organul de executare continua urmarirea, desi intervine perimarea.

         Potrivit art.389 alin.1, efectul perimarii īl constituie desfiintarea actelor de executare īndeplinite pāna īn momentul īn care ea o operat. Daca nu s-a prescris dreptul de a cere executarea silita, creditorul va putea porni din nou executarea; īn acest caz se va face o noua somatie debitorului, fara īnsa sa se mai alature titlul ce se executa; īn cazul executarii silite imobiliare, este necesara facerea unui nou comandament[303].

         Se admite  ca perimarea nu se aplica masurilor de asigurare īnfiintate īnainte de īnceperea executarii, precum sechestru asigurator si poprirea asiguratorie, acestea nefiind masuri de executare si au caracterul unor masuri de conservare, de asigurare a dreptului de a obtine executarea silita, fiind luate anterior obtinerii titlului executoriu. Totusi, daca īn termen de 6 luni de la nasterea dreptului de a cere si obtine executarea silita, creditorul nu cere validarea popririi asiguratorii, aceasta se perima deoarece dupa obtinerea titlului executoriu ea dobāndeste caracterul unei masuri de executare. Īn materia urmaririi silite imobiliare aplicabile īn Ardeal, ipoteca executionala este supusa perimarii, deoarece aceste nu numai caracterul unui act de executare ci si aspectul juridici al unui drept de ipoteca cu efect de opozabilitate fata de toti dobānditorii posterior, numai celelalte acte de executare ulterioare ipotecii executionale sunt supuse perimarii[304].

CAPITOLUL 3

Concluzii si propuneri de lege ferenda cu privire la reglementarea exceptiilor de procedura

Dupa cum spunea si profesorul Eugen Herovanu "procedura nu se dobāndeste prin efectul practicii sau prin simpla cunostina a mecanismului judecatoresc. īntrucāt aplicatiunea legilor de procedura ofera cele mai multe dificultati practice; studiul lor cere o īngrijire deosebita si o metoda impecabila".

Īn general, regulile de drept sunt respectate, dar exista si situatii īn care acestea sunt īncalcate. Cānd se īntāmpla acest lucru, persoana careia i-a fost īncalcat dreptul subiectiv civil recurge la forta coercitiva a statului pentru realizarea dreptului sau.

Persoana care se pretinde titulara dreptului subiectiv si a carui drept este nesocotit, precum si persoana care se pretinde ca a tulburat exercitiul normal al dreptului subiectiv se numesc parti. Īn cererea de chemare īn judecata acestea se numesc reclamant si pārāt.

Reclamantul este cel care introduce cererea de chemare īn judecata. Prin aceasta reclamantul ia atitudine ofensiva. Īn aceste conditii, pārātul, īn cazul īn care nu achieseaza la pretentiile reclamantului, īncearca sa se apere. De obicei, acesta recurge la invocarea diferitelor exceptii īmpotriva reclamantului, pentru a combate cele sustinute de acesta.

Exceptiile procesuale sunt abateri de la regula, fiind o forma particulara a exercitiului actiunii īn justitie, ca orice aparare.

Codul de procedura civila cuprinde numeroase dispozitii privitoare la modul de invocare si solutionare  al exceptiilor de procedura, la persoanele care pot invoca aceste exceptii, precum si la organul jurisdictional competent sa le solutioneze.

Avānd īn vedere ca īn urma modificarilor aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000 a fost modificata procedura executarii silite, precum si faptul ca nu exista o practica constatnta si īndelungata cu privire la aceasta, consider ca s-ar impune o mai detaliata reglementare cu privire la perimarea executarii silite.

Singurul text de lege care face referire la perimarea executarii silite este art.389 alin.1 Cod procedura civila care prevede ca: "daca creditorul a lasat sa treaca 6 luni de la data īndeplinirii oricarui act de executare, fara sa fi urmat alte acte de urmarire, executarea se perima de drept si orice parte interesata poate cere desfiintarea ei".

Or, īn acest articol nu se face vorbire despre cine este competent sa constate perimarea - instanta sau executorul judecatoresc - deci, īn fata caruia dintre acestia poate fi invocata exceptia de perimare.

Consider, ca ar fi necesar sa se introduca reglementari cu privire la organul competent īn a constata perimarea executarii silite.

Avānd īn vedere legatura stabilita īntre instanta si executorii judecatoresti, acestia fiind obligati sa ceara īncuviintarea si sa comunice instantei fiecare act de procedura īndeplinit īn dosarele de executare, consider ca ar fi necesar ca acestia sa constate perimarea executarii silite si sa comunice instantei care a īncuviintat executarea silita despre perimarea executarii silite.

B I B L I O G R A F I E

1.    V.M. CIOBANU, Drept procesual civil, Universitatea Bucuresti, vol.I, 1986, vol.II, 1988, T.U.B.

2.   E. HEROVANU, Tratat teoretic si practic de procedura civila, Bucuresti, 1926

-         Principiile procedurii judiciare, Bucuresti, 1932, vol.I si II

3.      V.G. CĂDERE, Tratat de procedura civila, Bucuresti, 1935, Editia a II-a

4.                 P. VASILESCU, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol. III, Bucuresti, 1943

5.     AL. BACACI, Exceptiile de procedura īn procesul civil, Ed.Dacia,

Cluj Napoca, 1983

6.                 I. LEs, Sanctiunile procedurale īn procesul civil romān, Editura stiintifica si Enciclipedica, Bucuresti, 1988

- Principii si institutii de drept procesual civil, Editura Lumina Lex 1998

7.                 I. STOENESCU, S.ZILBERSTEIN, Drept procesual civil, Teoria generala, Bucuresti, 1983, Editura Didactica si Pedagogica

8.                 S. ZILBERSTEIN, V.M.CIOBANU, Studii si cercetari juridice nr.1/1983

9.                 G.BOROI, D.RĂDESCU, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Editura All, Bucuresti, 1995

10.            EM. DAN, Codul de procedura civila comentat si adnotat, Editia a III-a, Bucuresti, 1921

11.            GH. BELEIU, Drept civil romān, Casa de editura si presa "sansa" SRL, Bucuresti, 1993

12.            V.M. CIOBANU, G. BOROI, Probleme privind exceptiile procesuale, īn revista romāna de drept nr.9-12/1990

13. AL. BACACI, Aspecte teoretice si practice ale institutiei perimarii, īn revista romāna de drept nr.12/1993

14. M. TĂBĀRCĂ, Exceptiile procesuale īn procesul civil, Editura Rosetti, 2001

15. I.DELEANU, Tratat de procedura civila, Editura Servo Sat, Arad, 2000

16. TH. MREJERU, Exceptii privind instanta si procedura de judecata, Ed. RAI, Bucuresti

17. F. MĂGUREANU, Drept procesual civil romān, Ed.Lumina Lex, Bucuresti, 1997

18. C-TIN STĂTESCU, īn Revista romāna de drept nr.5/1981

19. Revista romāna de drept nr.1/1987, 5/1987, 7/1987, 9/1987, 10/1987, 11/1987, 9-12/1990, 7/1993, 10/1994, 11/1994, 9/1995

20. Revista "Dreptul" nr.9-12/1990, 10/1991, 11/1991, 12/1991, 10/1992, 3/1994, 7/1994, 8/1994, 8/1995, 9/1995, 1/2001

21. Culegeri de decizii ale Tribunalului Suprem pe anii 1953, 1955, 1956, 1957, 1959, 1960, 1963, 1968, 1969, 1970, 1971, 1974, 1975, 1976, 1979, 1980, 1982, 1984, 1987

22. Culegeri de decizii ale Curtii Supreme pe anii: 1948, 1950, 1951, 1952

23. Culegeri de practica judiciara a Tribunalului Municipiului Bucuresti pe anii: 1986, 1990

UNIVERSITATEA CREsTINĂ "DIMITRIE CANTEMIR"

FACULTATEA DE sTIINŢEI JURIDICE sI ADMINISTRATIVE BUCUREsTI

LUCRARE DE DIPLOMĂ

CONDIŢIILE LEGALE ALE ĪNCHEIERII CĂSĂTORIEI

Coordonator stiintific:

Lect.univ. dr. Laura Macarovschi

                                                  Absolvent:

                                                  Ivanescu Georgeta

Bucuresti

2002



[1] E.Herovanu, Principiile procedurei judiciare, vol.I, Bucuresti, pag.128-129

[2] Al.Bacaci, Exceptiile de procedura īn procesul civil, Ed.Dacia, Cluj-Napoca, 1983, pag.108

[3] I.Stoenescu, S.Zilberstein, Teoria generala, pag.229

[4] E. Herovanu, op.cit., pag.119; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.233, Alex.Bacaci op.cit., pag.101 - 105.

[5] E.Herovanu, op.cit., pag.123; E.Herovanu, Tratat, pag.340

[6] E. Herovanu, Principiile procedurei judiciare, pag. 123-125, I.Stoenescu , S.Zilberstein, op.cit., pag.236.

[7] E.Herovanu, op.cit., pag.122; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.230

[8] V.M.Ciobanu, Consideratii privind actiunea civila si dreptul la actiune, S.C.J. nr.4/1985, pag.330

[9]  E.Herovanu, op.cit., pag.209-210

[10] Ibidem, pag.210

[11] Ibidem, pag.211

[12] Ibidem, pag.211

[13] M.Tabārca, Exceptiile procesuale in procesul civil, Editura Rosetti 2001, pag.14-15

[14] M. Tabārca, op.cit., pag.29-30

[15] E. Herovanu, op.cit., pag.216

[16] M.Tabārca, op.cit, pag.27

[17] E. Herovanu, op.cit., pag.216

[18] Alex. Bacaci, op.cit., pag.8

[19] M.Tabārca, op.cit., pag.64

[20] Al.Bacaci, op.cit., pag.8-9

[21] Ibidem

[22] V.M. Ciobanu, Drept procesual civil, T.U.B., vol.I, 1986, pag.255

[23] I.Stoenescu, S.Zilbertsein, op.cit.pag.117

[24] Ibidem, pag.264

[25] Al. Bacaci, op.cit., pag.12

[26] P.Vasilescu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol.III, Buc.1934, pag.260

[27] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.264

[28] Al.Bacaci, op.cit., pag.14

[29] M.Tabārca, op.cit., pag.30

[30] Al.Bacaci, op.cit. pag.15

[31] M.Tabārca, op.cit., pag.66

[32] V.M. Ciobanu, op.cit., pag.256

[33] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit.,pag.265-266

[34] E.Herovanu, op.cit., pag.218-223; P.Vasilescu, op.cit., pag.226

[35] M.Tabārca, op.cit., pag.69

[36] Al.Bacaci, op.cit., pag.16

[37] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.257

[38] P.Vasilescu, op.cit., pag.259-260

[39] Gr.Porumb, Cod de procedura civila comentat si adnotat, Bucuresti, 1962,vol.I, pag.344

[40] V.Negru, D.Radu, Drept procesual civil, pag.252

[41] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit.pag.264, Al.Bacaci, op.cit., pag.18

[42] G.Boroi, D.Radescu, op.cit.pag.228

[43] Al.Bacaci, op.cit., pag.16, I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.265

[44] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.256-257

[45] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.265-266, G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.229

[46] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.228

[47] Al.Bacaci, op.cit., pag.19, G.Porumb, op.cit., pag.345

[48] I.Stoenescu , S.Zilberstein, op.cit., pag.265

[49] V.M. Ciobanu, op.cit., pag.258

[50] I.Deleanu, Tratat de procedura civila, vol.I, Editura Servo Sat, 2000, Arad, pag.245

[51] Al.Bacaci, op.cit., pag.31

[52] I.Les, nota la dec.civ. nr.1098, 1978 a Trib.Jud.Sibiu; R.R.D.9/1980, pag.43-45, Al.Bacaci, op.cit., pag.32, G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.230

[53]T.S., sec. civ., dec. nr.214 din 9 februarie 1971, CD 1971, pag.191, citat din M.Tabārca, op.cit., pag.46

[54] C.S.J., sec. cont. adm., dec. nr.735 din 23 martie 1998, Dreptul nr.12/1998, pag.153, citat din M.Tabārca, op.cit., pag.47

[55] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.230; Al.Bacaci, op.cit.pag.33-34

[56] Al.Bacaci, op.cit., pag.35

[57] A.Bacaci, op.cit., pag.36  

[58] M.Tabārca, op.cit., pag.53-54

[59] Al.Bacaci, op.cit., pag.37

[60] Al.Bacaci, op.cit., pag.37

[61] I.Les, Sanctiuni procedurale īn procesul civil romān, Ed.Stiintifica si enciclopedica, Bucuresti, 1988, pag.197-198.

[62] Ibidem, pag.198

[63] Ibidem, pag.198

[64] Al.Bacaci, op.cit., pag.42   

[65] V.M.Ciobanu op.cit., pag.258

[66] D.Radu, G.Popescu loc.cit., pag.52

[67] Ibidem, pag,52

[68] V.M.Ciobanu, G.Boroi, loc.cit.., pag.154-155

[69] Ibidem, pag.155

[70] Ibidem, pag.155

[71] Ibidem, pag.155

[72] M.Tabārca, op.cit., pag.60

[73] E.Herovanu, op.cit., pag.217-218, S.Zilberstein, V.M.Ciobanu, op.cit. S.C.J. nr.1/1983, p.45, V.M.Ciobanu, op.cit., vol.II, pag.128-129

[74] E.Herovanu, op.cit., pag.216 

[75] Ibidem, pag.217

[76] Ibidem, pag.217-218

[77] M.Tabārca, op.cit., pag.90-91

[78] M.Tabārca, op.cit., pag.134

[79] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.134; V.M.Ciobanu, op.cit., pag.371

[80] M.Tabārca, op.cit., pag.135

[81] Al.Bacaci, op.cit., pag.172-173

[82] M.Tabārca, op.cit., pag.138

[83] M.Tabārca, op.cit.,  pag.174,  I.Les, op.cit., pag.116

[84] Al.Balaci, op.cit., I.Les, op.cit., pag.116

[85]  I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.180-181; Al.Bacaci, op.cit., pag.175

[86]  I.Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit., pag.181.182, īn acelasi sens, Al..Bacaci, op.cit., pag16

[87]  I.Stoenescu, S. Zilberstein, op.cit., pag.182-183; Al.Bacaci, op.cit.,pag.177

[88]  T.S., sec. civ., dec. nr.2674 din 26  noiembrie 1987

[89]  V.M. Ciobanu, op.cit., pag.184; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.184-185, Al.Bacaci, op.cit., pag.175-179

[90] V.M.Ciobanu, S.Zilberstein, Studii si cercetari juridice nr.1, 1983, pag.42

[91] C.S.J., sec.civ., dec. nr.30 din 11 ianuarie 2000, Dreptul nr.5/2001, pag.243

[92] M.Tabārca, op.cit., pag.138

[93] Al. Bacaci, op.cit., pag.182, īn acelasi sens: I.Vasilescu, op.cit., pag.264-270; V.G.Cadere, op.cit., pag.334

[94] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.220

[95] T. Jud. Suceava, sent. Civ. nr.4 din 23 septembrie 1988

[96] Al.Bacaci, op.cit., pag.182-183; P.Vasilescu, op.cit., pag.275-281, V.G.Cadere, op.cit., pag.334, I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.202

[97] M.Tabārca, op.cit., pag.139

[98] C.S.J., sec.cont.adm., dec.nr. 161 din 20 aprilie 1992, RRD 7/1993, pag.83

[99] Al.Bacaci, op.cit., pag.186-187

[100] T.S., sec.civ., dec. nr.2032/1974; RRD nr.7/1995;

[101] T.M.B. - Sectia a IV-a Civila, decizia nr.628/1988, RRD 11/1998, pag.57-61

[102] C.S.J., sec. cont. adm., dec.nr.39/1994, Dreptul nr.10-11, pag.115

[103] I. Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.204, Al.Bacaci, op.cit.pag.189

[104] V.M..Ciobanu,op.cit.,pag.185, I,Stoenescu, S.Zilberstein op.cit.,pag.205

[105] V.M..Ciobanu,op.cit.,pag.186, I.Stoenescu, S.Zilberstein op.cit.,pag.203

[106] I.Stoenescu, S.Zilberstein,op.cit., pag.202-203, Al.Bacaci, op.cit., pag.193

[107] G.Boroi, D.Radescu, op.cit.pag.231

[108] Publicata in Monitorul oficial al Romāniei, partea I, nr.479 din 2 octombrie 2000

[109] Publicata in Monitorul oficial al Romāniei, partea I, nr.217 din 27 aprilie 2001

[110] V.M.Ciobanu, G.Boroi, M.Nicolae, Modificari aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000 īn Dreptul nr.1/2001, pag.9; V.M.Ciobanu, Nota la deciyiile nr.3628/2001 si 3629/2001 ale Curtii Supreme de Justitie, sectia civila, īn "Pandectele romane" nr.1/2002

[111] M.Nicolae, Nota la decizia nr.1304 din 12 aprilie 2000 a CSJ, sectia civila īn "Pandectele romāne", nr.2/2001, pag.124-126; V.M.Ciobanu, op.cit., īn "Pandectele romāne", nr.1/2002

[112] C.S.J., sec. civ., dec. nr.4414, 4415 din 12 octombrie 2001, nepublicate

[113] C.S.J., sec. civ., dec. nr.5250 din 16 noiembrie 2001, nepublicata

[114] Republicata īn Monitorul oficial al Romāniei, partea I, nr.259/30 septembrie 1997

[115] Īn sensul ca recursul este de competenta instantei superioare celei care a pronuntat hotarārea atacata a se vedea V.M.Ciobanu, Tratat teoretic si practic de procedura civila, vol.II, op.cit., pag.374

[116] Aplicarea legii civile in timp.Recurs. Competenta de solutionare īn cauzele solutionate de judecatorii anterior si ulterior Ordonantei de Urgenta a Guvernului nr.138/2000, Dreptul nr.3/2002, pag.133+135

[117]  Al.Bacaci,op.cit., pag.193

[118]  T. S., sec.civ., dec. nr.1070/1992, C.D. 1972, pag.258-259

[119]  V.M.Ciobanu, op.cit., pag.204-205

[120] Al.Bacaci, op.cit., pag.194

[121] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.306-307

[122] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit. pag.218-219

[123] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.8 si urm.

[124] Ibidem

[125] V.M.Ciobanu, op.cit., vol.1, pag.310-311, V.Negru, D.Radu, op.cit., pag.41

[126] M.Tabārca, op.cit., pag.151

[127] Ibidem, pag.166

[128] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.50-51

[129] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.309

[130] I.Deleanu, op.cit., pag.23

[131] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.309-310

[132] M.Tabārca, op.cit., pag.166

[133] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.41

[134] Art.147, 181, 198, 258 si 261 Cod proc.civ., art.19 din Regulamentul pentru organizarea si functionarea compartimentelor auxiliare ale instantelor judecatoresti aprobat prin Ordinul Ministerului Justitiei nr.125/C/17.01.2000

[135] Pentru primul magistrat asistent si magistratii asistenti sefi, a se vedea art.39-40 din Legea nr.56/1993, iar pentru toti magistratii asistenti art.23-39 din Regulamentul de organizare si functionare a Curtii Supreme de Justitie din 2.11.1993

[136] Cu privire la organizarea Ministerului Public si la pozitia procurorului īn procesul civil, precum si la formele concrete īn care acesta poate participa la proces, a se vedea V.M.Ciobanu, Tratat, pag.62-65, pag.348-351, I.Deleanu, op.cit. pa.g.53-69. Pentru cazurile īn care hotarārea este casabila, pentru ca procurorul, desi obligat de lege, nu a participat la judecata,  a se vederea V.M.Ciobanu, Tratat, pag.358

[137] Daca legerea prevede obligativitatea participarii procurorului la judecata unui anumit proces, aceasta obligativitate priveste si caile de atac folosite īn acel proces. S-a mai exprimat opinia ca īn cazurile īn care procurorul este obligat de lege sa participe la judecata unor procese, nu este exclusa posibilitatea pentru procuror de a-si porni procesul civil. A se vedea pentru aceasta opinie V.M.Ciobanu, R.R.D. nr.10/1984 p.38-39 si Tratat , pag.358

[138] G.Boroi, Drept procesual civil, Note de curs, Bucuresti, 1993, pag.68

[139] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.107; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.210; Al.Babaci, op.cit., pag.219; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.69, Al.Bacaci, op.cit., pag.203

[140] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.107

[141] Trib.Sibiu, dec.civ.nr.373 din 22 aprilie 1993 cu note de B.Diamant, V.Luncean si C.Turianu, Dreptul nr.3/1994, pag.107-109, citat din M.Tabārca, op.cit., pag.170

[142] Gr.Porumb, op.cit., vol.I, pag.117

[143] T.S., complet de 7 judecatori, dec. nr.39/1970, Repertoriu II, pag.336, nr.87

[144] T.S., sent.civ. nr.54/1980, C.D.1980, pag.164-167

[145] T.M.B. Sectia a IV-a civila, dec. nr.520/24 februarie 1986, R.R.D. 10/1986, pag.69

[146] C.S.J., sec. civ., dec. nr.2963/21 octombrie 1993, R.R.D. nr.8/1994, pag.86

[147] G.Boroi, D.Radescu, op.cit. pag.70; Al.Babaci, op.cit., pag.204

[148] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.70

[149] T.J.Timis, dec.nr.1432/15.09.1978, R.R.D. nr.4/1979, pag.53

[150] T.S., s.civ., dec.nr.787/16.04.1987, R.R.D. nr.1/1988, pag.68

[151] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.108; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.70; Al.Babaci, op.cit., pag.205

[152] T.Jud..Botosani, dec.civ. nr.28/03 februarie 1981, R.R.D. nr.9/1981, pag.68

[153] Al.Bacaci, op.cit., pag.205

[154] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.109

[155] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.221

[156] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.109, I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.221, 222; V.G.Cadere, op.cit., pag.346-347; Al.Bacaci, op.cit., pag.206-207

[157] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.109

[158] T.Jud.Timis, dec. civ. nr.1404/7 noiembrie1988, nepublic.

[159] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.222

[160] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110

[161] A se vedea si art.26-28 din regulile de procedura aplicate īn arbitrajul organizat de camera de Comert si Industrie a Romāniei precum si art.26-28 din Regulile de procedura aplicabile īn arbitrajul pentru solutionarea litigiilor de comert international organizat de Camera de Comert si Industrie a Romāniei, intrate īn vigoare la 1 ianuarie 2000

[162] M.Tabārca, op.cit., pag.174

[163] Al.Bacaci, op.cit., pag.207

[164] T.S., s.civila, dec.nr.416/9 martie 1978, Repertoriu III, pag.291, nr.73

[165] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110

[166] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.208

[167] B.Diamant si V.Luncean(I), C.Turianu(II), note la dec.civ. nr.373/22 aprilie 1993 a Trib.Sibiu

[168] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.209, I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit. pag.223, V.G.Cadere, op.cit., pag.347

[169] V.M.Ciobanu, S.Zilberstein, op.cit., pag.51 (Trib.pop.Cluj, sent.civ. nr.2891/1955)

[170] Trib.reg.Cluj, dec.civ. nr.2875/1955, L.P. nr.3/1956, pag.31

[171] V.M.Cioban, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.209; V.Cadere, op.cit., pag.347; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.71

[172] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.209; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.223

[173] M.Tabārca, op.cit., pag.177

[174] V.M.Ciobanu, op.cit, vol.I, pag.444

[175] Insitutia asesorilor populari a fost desfiintata prin Legea nr.45/1991 privind modificarea unor dispozitii referitoare la activitatea de judecata; a se vedea si Codul de procedura civila cu modificarile, Ed.īngrijita si adnotata de M.Tabārca

[176] I. Les, Principii si institutii de drept procesual civil, Ed.Lumina Lex 1998, vol.I, pag.363

[177] P.Vasilescu, op.cit., pag.364

[178] I. Deleanu, op.cit., pag.33

[179] V.M.Ciobanu, G.Boroi, M.Nicolae, Modificarile aduse Codului de procedura civila prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.138/2000, in Dreptul nr.1/2001, pag.9

[180] Al.Bacaci, op.cit., pag.210, Th.Mrejeru, Exceptii privind instanta si procedura de judecata, Ed.RAI, Bucuresti, pag.69

[181] Al.Bacaci, op.cit., pag.210

[182] M.Tabārca, op.cit., pag.178

[183] M.Tabārca, op.cit., pag.179

[184] Florea Magureanu, Drept procesual civil roman, vol.I, Ed.Lumina Lex, Bucuersti, 1997, pag.196

[185] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.439

[186] Ibidem, pag.440

[187] Ibidem, pag.441

[188] M.Tabārca, op.cit., pag.179

[189] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.409-410

[190] M.Tabārca, op.cit., pag.180-181

[191] Al.Bacaci, op.cit., pag.217

[192] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.412

[193] P.Vasilescu, op.cit., pag.61

[194] M.Tabārca, op.cit., pag.183-184; a se vedea si V.M.Ciobanu, op.cit., pag.472-474

[195] E.Herovanu, op.cit., pag.138

[196] C.S.J, sec.civ., dec.nr.333/1990

[197] Plenul T.S., dec.de īndrumare 17/1959, īndreptar interdisciplinar, pag.315-316

[198] M.Tabārca, op.cit., pag.185

[199] Al.Bacaci, op.cit., pag.229

[200] M.Tabārca, op.cit., pag.185

[201] T.S., col.civ., dec.nr.490 din 14 martie 1963, C.D. 1963, pag.236-237

[202] M.Tabārca, op.cit., pag.186

[203] Al.Bacaci, op.cit., pag.229-230

[204] M.Tabārca, op.cit., pag.188

[205] T.M.B. - Sectia a IV-a Civila, dec.nr.725/1990, nepublic.

[206] M.Tabārca, op.cit., pag.192

[207] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.477; M.Tabārca, op.cit., pag.193

[208] M.Tabārca, op.cit., pag.193

[209] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.210

[210] M.Tabārca, op.cit., pag.195

[211] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.211

[212] Ibidem

[213] Ibidem

[214] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.428; V.M.Ciobanu, op.cit., pag.458; I.Deleanu, op.cit., pag.285; E.Herovanu, op.cit., pag.198

[215] M.Tabārca, op.cit., pag.195

[216] Ibidem, pag.196; a se vedea si I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.436; V.M.Ciobanu, op.cit., pag.487; I.Deleanu, op.cit., pag.300; I.Les, op.cit., pag.153

[217] V.M.Ciobanu, op.cit.,  pag.480

[218] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.481

[219] M.Tabārcpāa, op.cit.,pag.199; V.M.Ciobanu, op.cit.,  vol.II, pag.346

[220] I.Deleanu, op.cit., pag.298

[221] M.Tabārca, op.cit., pag.203

[222] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.215

[223] Ibidem, pag.215, E.Herovanu, op.cit., pag.112

[224] F.Magureanu, op.cit., pag.232; I.Deleanu, op.cit., pag.233

[225] P.Vasilescu, op.cit., pag.289

[226] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.181, Al.Bacaci, op.cit., pag.199; P.Vasilescu, op.cit., pag.289, V.G.Cadere, op.cit., pag.339

[227] Cas.I, 28 sept.1904, Em Dan, Codul de proc.civila adnotat, Bucuresti 1921, pag.188, nr.17

[228] T.Bacau, S.I., sentinta nr.31/19 februarie 1924, C.Gr.Zotta, Codul de procedura civila adnotat, 1931, pag.218, nr.3

[229] T.Dorohoi, jurnal 8756/1 noiembrie 1922, C.Gr.Zotta, op.cit., pag.219, nr.12

[230] Al.Bacaci, op.cit., pag.199-200

[231] Al.Bacaci, op.cit., pag.200

[232] Cas. I, 9 nov. 1912 Em.dan, op.cit., pag.188, nr.19

[233] P.Vasilescu, op.cit., pag.236, V.G.Cadere, op.cit., pag.291-292

[234] V.G.Cadere, op.cit., pag.317

[235] Al.Bacaci, op.cit., pag.200-201

[236] P.Vasilescu, op.cit., pag.292; Al.Bacaci, op.cit., pag.201

[237] P.Vasilescu, op.cit., pag.292; Al.Bacaci, op.cit., pag.201

[238] Cas.II, 7 martie 1921, Pandectele Romāne, partea a III-a, pag.46, 1921

[239] Al.Bacaci, op.cit., pag.201

[240] T.S., col.civ., dec.nr.1246/1958; dec.nr.247/1961; dec.nr.1395/1969

[241] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.182

[242] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.209; Al.Bacaci, op.cit., pag.194; V.G.Cadere, op.cit., pag.335; P.Vasilescu, op.cit., pag.283

[243] V.M.Ciobanu, R.R.D, 9/1995, pag.41; Al.Babaci, op.cit., pag.195, V.Cadere, op.cit., pag.336; P.Vasilescu, op.cit., pag.284

[244] Al.Bacaci, op.cit., pag.195

[245] Cas. I, Sec.nr.2538/1929, C.Gr.Zotta, op.cit., pag.224, nr.35 (īn Codul de proc.civ., comentat si adnotat, G.Boroi, D.Radescu)

[246] Cas.II, 21 dec.1929, Pandectele Romāne, 1921, pag.3

[247] V.M.Ciobanu, īn RRD 9/1995, pag.41; Al.Bacaci, op.cit., pag.195; V.G.Cadere, op.cit., pag.337, P.Vasilescu, op.cit., pag.284

[248] V.M.Ciobanu, idem; Al.Bacaci, op.cit., pag.195, V.G.Cadere, op.cit., pag.284

[249] T. S., col.civ., dec.nr.237/1959; īn acelasi sens I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.209

[250] V.M.Ciobanu, īn RRD nr.5/1995, pag.41-42; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.233

[251] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.244-245

[252] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.210; Al.Babaci, op.cit., pag.198

[253] Al.Bacaci, op.cit., pag.196-197

[254] Trib. Ilfov, com. 3 martie 1908, Em.Dan, op.cit., pag.188, nr.14

[255] V.G.Cadere, op.cit., pag.337

[256] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.336

[257] M.Tabārca, op.cit., pag.127

[258] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.338

[259] F.Magureanu, op.cit., pag.98

[260] T.S., sec.civ., dec.nr.566/1989, īn Dreptul 1-2/1990, pag.131; V.M.Ciobanu, op.cit., pag.338

[261] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.340; I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.320

[262] M.Tabārca, op.cit., pag.129; a se vedea si I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.322-325; V.M.Ciobanu, op.cit., pag.345-348

[263] Jud.sect.6,  sent.civ. nr.12-14 din 4.01.1999, nepublicate

[264] T.S, compeltul de jud., dec.nr.83/1978, īn Īndreptar interdisciplinar, pag.303-304; C.S.J., sec.cont.adm., dec.nr.679/1994, pag.650

[265] C.S.J., sec.cont.adm., dec.nr.679 din 21 septembrie 1994, B.J. 1994, pag.649

[266] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.348; a se vedea I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.321

[267] V.M.Cionbanu, op.cit., pag.296

[268] E.Heroveanu, op.cit., pag.115

[269] P.Vasilescu, op.cit., pag.325

[270] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.110; Al.Bacaci, op.cit., pag.209; V.Cadere, op.cit., pag.347; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.71

[271] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit. pag.490

[272] Ibidem,  pag.489

[273] Al.Bacaci, Aspecte teoretice si practice ale institutiei perimarii, RRD nr.12/1983, pag.45

[274] Al.Velescu, O exceptie de la stingerea procesului prin perimare bazata pe ocrtorirea intereselor minorului, RRD 2/1967, pag.98

[275] Al.Bacaci, op.cit, RRD nr.12/1983, pag.45

[276] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.297

[277] V.M.Ciobanu, op.cit..pag.297; G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.348; P.Vasilescu, op.cit., pag.327

[278] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.297

[279] T.S., sec. civ., dec.nr.1498/1971, C.D.1971, pag.191

[280] T.S., col.civ., dec.nr.721/1963, J.N. nr.6/1964, pag.155

[281] T.S., col.civ., dec.civ.136/1952, C.D. 1952-1954, vol.I, pag.349

[282] T.S., col.civ., dec.nr.1758/1957, Repert.I, pag.79

[283] C.Suprema, dec.civ. nr.501/1951, J.N. nr.5/1951, pag.551

[284] T.S., dec.civ. nr.136/1952, C.D. 1952-1954, vol.I, pag.349

[285] T.P.Humedoara, dec.civ.nr.356/10.04.1975, RRD nr.2/1976, pag.67

[286] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.491

[287] T.S., col.civ., dec.nr.2254/1955, C.D., vol.II, pag.213

[288] C. S., col.civ., dec.nr.501/1951, J.N. nr.2/1951, pag.213

[289] T.Jud.Timis, dec.civ. nr. 1798/21.12.1979, RRD nr.8/1980, pag.59, M.Tabārca, op.cit., pag.218

[290] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.300

[291] V.M.Ciobanu op.cit., pag.301

[292] Al.Bacaci, op.cit., RRD nr.12/1983, pag.45

[293] V.M.Ciobanu, op.cit., RRD nr.12/1983, pag.301 (nota)

[294] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.301

[295] Ibidem, pag.302

[296] I.Stoenescu, S.Zilberstein, op.cit., pag.494-496

[297] Al.Bacaci, op.cit., pag.241

[298] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.302; Al.Bacaci, op.cit., pag.241; I.Stoenecu, S.Zilberstein, op.cit., pag.494

[299] G.Boroi, D.Radescu, op.cit., pag.352

[300] V.M.Ciobanu, op.cit., pag.303

[301] Ibidem, pag.143-144

[302] Ibidem, pag.143-144

[303] Ibidem, pag.144

[304] G.Boroi, D.Radescu, op.cit, pag.664


Document Info


Accesari: 16895
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )