Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza






MASURILE EDUCATIVE APLICABILE MINORILOR

Drept









loading...


ALTE DOCUMENTE

AVOCATUL in Procesul Penal
DOCUMENTAREA LUCRARILOR DE AUDIT
SISTEMUL POLITIC EUROPEAN
Paradisurile fiscale
Proclamarea Cartei Drepturilor Fundamentale in Uniunea Europeana
Lovirea sau alte violente
Supunerea la munca fortata sau obligatorie
Vatamarea corporala
FORME, MODALITATI, SANCTIUNI - TRAFIC DE INFLUENTA
Transparenta si publicitate in cazul contractelor de licitatie publica


MĂSURILE EDUCATIVE APLICABILE MINORILOR

VI.1. NOŢIUNEA sI CADRUL MĂSURILOR EDUCATIVE

         

Combaterea criminalitatii în rândul minorilor a ridicat, în cadrul legislatiei penale, unele probleme speciale, cu totul deosebite de problemele care se pun privitor la cunoasterea fenomenului infractional în rândul adultilor.

          În lupta contra infractiunilor savârsite de minori a trebuit sa tina seama de faptul ca, în perioada de formare si dezvoltare prin care trec, ei nu poseda acelasi discernamânt ca majorii si ca ei sunt mult mai receptivi la influentele care se exercita asupra lor, de faptul ca minorii au o experienta mai redusa de viata putând cadea mai usor în greseala si mai ales de faptul ca ei pot fi mai usor reeducati si redati familiei si societatii.[1]

          Infractorii minori, la care se refera masurile educative, sunt infractorii minori care raspund penal.

 Este vorba despre infractorii minori care au împlinit vârsta de 14 ani si au savârsit faptele cu discernamânt si cei care au împlinit vârsta de 16 ani si care raspund întotdeauna penal. (art.99, alin.2 si 3 C. pen.).

Minoritatea dureaza pâna la vârsta de 18 ani.

          Minorilor infractori care raspund penal, prin noul Cod penal, li s-a creat un regim special. acest regim special consta, în primul rând, în aceea ca minorilor li se pot aplica masuri educative sau pedepse, art.100, alin.1 C. pen. prevazând expres "fata de minorul care raspunde penal se poate lua o masura educativa ori i se poate aplica o pedeapsa". [2]

Masurile educative sunt sanctiuni de drept penal speciale pentru minori, care sunt menite sa asigure educarea si reeducarea acestora prin instruirea scolara si profesionala, prin cultivarea în constiinta acestora a respectului fata de valorile sociale. [3]

          Masurile educative în dreptul penal român sunt consecintele raspunderii penale si se iau numai daca minorul a savârsit o infractiune.

Scopul masurilor educative este de a educa si reeduca minorul care a savârsit o infractiune, de a asigura o schimbare în constiinta acestuia pentru respectarea valorilor sociale, prin dobândirea unei pregatiri scolare si profesionale care sa-i permita o deplina integrare în viata sociala.

          Masurile educative, ca sanctiuni specifice aplicabile minorilor, au capatat o reglementare di 828t192i stincta de celelalte sanctiuni de drept penal prin dispozitiile Codului penal intrat în vigoare la 1 ianuarie 1969.

          Pentru o perioada (1977-1992) pentru minori era instituit un sistem de sanctionare prin Decretul 218/1977, alcatuit exclusiv din masuri educative, argumentat atunci ca, pentru combaterea criminalitatii în rândul minorilor nu este necesar sa li se aplice pedepse. Daca li s-ar aplica pedeapsa cu închisoarea, aceasta ar avea consecinte nefaste asupra evolutiei psihicului si personalitatii acestor minori, având în vedere contactul acestora cu infractori înraiti. Prin Legea 104/1992 acest decret a fost abrogat si s-a revenit la vechiul sistem.

          Sistemul  de sanctionare prevazut de Codul penal român este un sistem mixt, adica cuprinde atât masuri educative cât si pedepse. Luarea unei masuri educative ori aplicarea unei pedepse fata de un minor pentru infractiunea savârsita era lasata la aprecierea instantei de judecata. În lege s-a prevazut, de principiu, ca "pedeapsa se aplica numai daca se apreciaza ca luarea unei masuri educative nu este suficienta pentru îndreptarea minorului" (art.100 alin.2 C. pen.).

          Masurile educative constituind sanctiuni specifice minorilor, adica destinate acelor persoane care nu au atins înca deplinatatea facultatilor bio-psihice, înseamna ca ele nu pot fi luate decât fata de faptuitorul care a pastrat calitatea de minor si la data pronuntarii masurii educative. mai mult decât atât, odata masurile luate, ele nu pot dura, de regula, decât pâna la majoratul faptuitorului, deoarece mijloacele folosite în executarea acestor masuri sunt si ele specifice minorilor. Numai în cazurile de exceptie, prevazute de lege în mod expres, durata masurii educative se poate prelungi dupa majorat.

          Potrivit art.101 C. pen. fata de minorii care au savârsit fapte prevazute de legea penala si care raspund penal se pot lua urmatoarele masuri: mustrarea, libertatea supravegheata, internarea într-un centru de reeducare si internarea într-un institut medical-educativ.

IV.2. MUSTRAREA

          În scara masurilor educative mustrarea se situeaza pe prima treapta, ea fiind cea mai usoara dintre sanctiunile de drept penal care se pot aplica minorilor.

          Potrivit art.102 C. pen. mustrarea "consta în dojenirea minorului, în aratarea pericolului social al faptei savârsite, în sfatuirea minorului sa se poarte în asa fel încât sa dea dovada de îndreptare, atragându-i totusi atentia ca, daca va savârsi din nou o infractiune, se va lua fata de el o masura mai severa sau i se va aplica o pedeapsa".

          Mustrarea este o masura cu caracter moral si consta nu numai într-o simpla dojenire, admonestare, ci si în avertizarea cu privire la comportamentul viitor. Minorul este pus în situatia de a-si da seama ca a savârsit o fapta neîngaduita de lege. El este sfatuit ca în viitor sa aiba o conduita mai buna, sa se îndrepte, în caz contrar consecintele fiind mai grave decât o mustrare.

          Din practica s-a dovedit ca o mustrare care este adaptata personalitatii minorului si pe care acesta o percepe nu numai ca o dojana ci si ca stimulare pentru un comportament mai bun prin încrederea insuflata în posibilitatea lui de îndreptare, poate avea rezultate bune.

          În lege nu sunt prevazute anumite tipuri de infractiuni pentru care se pot lua masura educativa a mustrarii, dar este de la sine înteles ca aceasta se ia pentru faptele usoare, pentru minorii care savârsesc pentru prima data o infractiune si, mai ales, pentru acei minori care au savârsit fapta în mod accidental.

          În practica si literatura juridica s-a pus problema daca un minor poate fi sanctionat de doua ori cu masura educativa a mustrarii.

Dupa unii autori aceasta nu trebuie luata decât pentru prima fapta pe care un minor o savârseste si în caz exceptional atunci când fapta savârsita dupa precedenta mustrare nu indica o perseverenta pe calea rea, ci o simpla întâmplare suferita, un accident. [4]

          Plenul fostului Tribunal Suprem a fost de alta parere aratând ca în lege se prevede expres ca în cazul în care minorul va persevera în comiterea de infractiuni, fata de acesta se vor lua masuri educative mai severe sau i se aplica o pedeapsa.

          Masura educativa a mustrarii nu poate fi aplicata unui infractor care a savârsit fapta în perioada minoritatii, iar la data pronuntarii hotarârii judecatoresti este major pentru ca masurile educative nu pot fi luate fata de persoane care nu au calitatea de minor la data pronuntarii hotarârii si în timpul executarii acesteia. [5]

          Potrivit art.487 C. pen. atunci când s-a luat fata de un  minor masura educativa a mustrarii, aceasta se executa de îndata, în sedinta în care s-a pronuntat hotarârea. Atunci când aceasta masura nu se poate pune în executare în aceeasi sedinta, se va fixa un termen pentru când se dispune aducerea minorului.

          Hotarârea prin care fata de un minor se ia masura educativa a mustrarii este nu numai pronuntata ci si executata de catre instanta de judecata.

IV. 3. LIBERTATEA SUPRAVEGHEATĂ

          Libertatea supravegheata este a doua masura educativa în ordinea gravitatii, ea situându-se între mustrare si internarea într-un centru de reeducare.

          Aceasta masura educativa este prevazuta în art.103 C. pen. si consta în lasarea minorului în libertate pe timp de un an sub atenta supraveghere a unei persoane anume desemnate de catre instanta de judecata, în scopul îndreptarii acestuia.

Prin aceasta masura se urmareste corijarea minorului ce a savârsit o fapta prevazuta de legea penala de o gravitate medie prin supunerea acestuia la o disciplina controlata, fara a-l scoate din mediul sau scolar sau familial.

          Masura educativa a libertatii supravegheate se poate lua numai pentru o perioada fixa de timp - un an - si nu se poate prelungi dincolo de ajungerea la majorat. Desi legea nu prevede expres ce vârsta trebuie sa aiba minorul pentru a i se putea aplica masura educativa a libertatii supravegheate, din ansamblul dispozitiilor art.103 C. pen. rezulta implicit ca libertatea supravegheata nu poate fi luata decât fata de un minor care nu a depasit vârsta de 17 ani.

          Daca în raport cu vârsta minorului la data pronuntarii hotarârii, durata de un an prevazuta în alin.1 al art.103 C. pen. nu poate fi asigurata, instanta trebuie sa aplice o alta masura educativa.

          În acest sens s-a pronuntat si Curtea Suprema de Justitie în solutionarea recursului în anulare împotriva S.p. nr.399/1993 a Jud. Sect.I Bucuresti prin care se lua fata de inculpatul minor M.I., care la data pronuntarii hotarârii avea vârsta de 17 ani si 7 luni, masura educativa a libertatii supravegheate pe timp de un an.

          Continutul acestei masuri este realizat prin supravegherea minorului. Persoanele care pot exercita supravegherea sunt enumerate de catre legiuitor ca si institutiile carora li se pot încredinta sarcina supravegherii. Potrivit art.103 "supravegherea poate fi încredintata parintilor minorului, celui care l-a înfiat sau tutorelui" atunci când instanta apreciaza ca acestia sunt în masura sa asigure supravegherea în conditii satisfacatoare.

 În cazul în care acestor persoane le lipsesc posibilitatile de ordin material, intelectual sau moral instanta poate dispune încredintarea supravegherii minorului unei persoane de încredere, de preferinta o ruda apropiata, atunci când aceasta o cere, sau unei institutii legal însarcinate cu supravegherea minorilor.

          Instantele judecatoresti trebuie sa se preocupe în mod deosebit de alegerea persoanei sau institutiei care va supraveghea minorul, pentru ca de aceasta alegere va depinde în mare masura rezultatele care se obtin. [6]

          Parintii, tutorele sau înfietorul sunt obligati sa accepte sarcina de supraveghere a minorului atunci când instanta dispune astfel, spre deosebire de persoanele de încredere care o pot refuza.

 De asemenea, atunci când instanta încredinteaza supravegherea minorului unei institutii legal însarcinate cu supravegherea minorilor, aceasta nu o poate refuza, dar se apeleaza la aceste institutii doar în mod exceptional, atunci când celelalte persoane nu asigura conditii satisfacatoare.

          În alin.2 al art.103 sunt înscrise obligatiile pe care le are persoana fizica sau juridica, careia i s-a încredintat supravegherea minorului: de a supraveghea permanent minorul si de informa instanta atunci când acesta are o conduita necorespunzatoare.

          Obligatia de supraveghere nu trebuie confundata cu supravegherea pe care o exercita în mod curent un parinte (tutore sau înfietor) asupra copilului sau.

          Supravegherea instituita de lege si impusa prin hotarâre judecatoreasca are un caracter special necesitând un plus de staruinta si de rigoare. Aceasta supraveghere se face în scopul îndreptarii minorului.

          Cea de a doua obligatie pe care instanta o impune este aceea de a i se aduce la cunostinta de îndata comportarea necorespunzatoare a minorului. Atunci când persoana careia i s-a încredintat supravegherea a constatat ca minorul se sustrage de la supraveghere, are purtari rele sau a savârsit din nou o fapta prevazuta de legea penala în decursul termenului de încercare, aceasta trebuie sa înstiinteze instanta care a luat aceasta masura. Informarea instantei trebuie sa se faca amanuntit, astfel încât, împreuna cu datele pe care le solicita de la autoritatea tutelara, autoritatea scolara sau de la conducerea locului unde minorul munceste, instanta sa îsi poata forma o imagine completa si reala cu privire la comportamentul minorului. Pe baza acestor date instanta de judecata mentine sau înlocuieste aceasta masura.

          Termenul de 1 an, în cursul caruia trebuie exercitata supravegherea asupra comportamentului minorului, curge de la data punerii în executare a hotarârii.

În cazul în care sunt prezenti la pronuntarea hotarârii atât minorul cât si persoana care urmeaza sa-l supravegheze, atunci punerea în executare a masurii libertatii supravegheate se face în aceeasi sedinta. Instanta aduce la cunostinta persoanei care urmeaza sa-l supravegheze pe minor îndatoririle pe care le are, iar minorului i se va atrage atentia asupra comportamentului viitor aratându-i-se consecintele unui comportament negativ si sfatuindu-l sa-si îndrepte conduita.

          Daca punerea în executare a masurii nu a putut avea loc în aceeasi sedinta, aceasta se amâna la o data la care se va cita persoana care urmeaza sa-l supravegheze pe minor si se va dispune aducerea minorului.

          De asemenea, instanta poate sa îi impuna minorului ca, pe perioada masurii libertatii supravegheate, sa respecte una sau mai multe obligatii. Aceste obligatii pot fi: sa nu frecventeze anumite locuri stabilite de catre instanta, sa nu intre în legatura cu anumite persoane sau sa presteze o activitate neremunerata într-o institutie de interes public pe care o fixeaza instanta, cu o durata între 50 si 200 de ore, maximum 3 ore pe zi dupa programul de scoala, în zilele nelucratoare si în vacanta (art.103, alin.3 C. pen.)

Pentru reeducarea minorului sunt solicitate sa coopereze cu persoana careia i s-a încredintat supravegherea si scoala în care învata minorul ori unitatea în care acesta lucreaza, si dupa caz, institutia la care presteaza activitatea stabilita de instanta, încunostintate în acest scop de instanta judecatoreasca (art.103, alin.5 C. pen.). Durata de 1 an pe care se ia masura libertatii supravegheate are caracterul unui termen de încercare. daca minorul lasat în libertate supravegheata are o buna conduita, la împlinirea termenului de 1 an cauza judiciara este considerata ca definitiv închisa, iar masura educativa înceteaza de drept.

          Daca, dimpotriva, în cursul intervalului de 1 an minorul se sustrage de la supraveghere, disparând sau vagabondând, ori daca refuza sa se supuna îndrumarilor si sfaturilor primite, sau daca are purtari rele care indica ca masura nu a avut efecte pozitive, ori daca a savârsit din nou o fapta prevazuta de legea penala, instanta care a luat masura dispune din oficiu ori la sesizarea persoanei care exercita supravegherea revocarea masurii libertatii supravegheate si ia fata de minorul înrait o masura educativa privativa de libertate a internarii într-un centru de reeducare.

          Daca fapta pe care a savârsit-o minorul în termenul de 1 an este o infractiune, instanta are latitudinea de a lege între masura educativa a internarii într-un centru de reeducare si o pedeapsa. revocarea si înlocuirea masurii libertatii supravegheate pot fi dispuse si dupa expirarea termenului de 1 an, pentru cauze care s-au produs înauntrul termenului. Potrivit art.487 C. proc. pen. revocarea masurii libertatii supravegheate este de competenta instantei care a pronuntat aceasta masura.

IV. 4. INTERNAREA ÎNTR-UN CENTRU DE REEDUCARE

          În scara masurilor educative prevazute de art.101 C. pen., a treia masura educativa ce se poate lua fata de minorul infractor este internarea într-un centru de reeducare.

 Masura educativa a internarii într-un centru de reeducare este prevazuta în art.104 C. pen., este o masura privativa de libertate care se aseamana cu sanctiunile privative de libertate aplicabile minorilor si se aplica minorilor care au savârsit fapte cu grad de pericol social ridicat si fata de care celelalte masuri educative - mustrarea si libertatea supravegheata - nu ar putea duce la îndreptarea minorului.

          Internarea într-un centru de reeducare este masura educativa ce consta în internarea minorului infractor într-un centru de reeducare aflat  în subordinea Ministerului de Justitie în scopul reeducarii minorului, caruia i se asigura posibilitatea de a dobândi învatatura necesara si o pregatire profesionala potrivit cu aptitudinile sale.

          Daca internarea nu ar privi decât reeducarea morala a faptuitorului, acesta i-ar dauna, datorita faptului ca minorul este la o vârsta la care ar trebui sa i asigure o instructie corespunzatoare.

De aceea prin internarea într-un centru de reeducare se urmareste nu numai reeducarea morala ci si formarea profesionala si intelectuala astfel încât, la iesirea din centru, minorul sa îsi poata câstiga existenta în mod onest si totodata util pentru societate.

          Prin privarea de libertate pe care o implica si prin regimul de disciplina riguroasa la care este supus minorul, internarea într-un centru de reeducare are si o evidenta latura coercitiva care, fara a-i afecta caracterul preponderent educativ, impune ca ea sa nu fie luata decât atunci când celelalte masuri educative, mai usoare, ar fi lipsite de eficienta.

          Masurile educative constituind sanctiuni specifice minorilor, adica destinate persoanelor care nu au atins înca deplinatatea facultatilor bio-psiho-fizice, înseamna ca ele nu pot fi luate decât fata de faptuitorii care au pastrat calitatea de minor la data la care se pronunta masura educativa.

 Ca toate masurile educative, masura internarii într-un centru de reeducare nu se poate lua decât fata de faptuitorul care, la data pronuntarii acestei masuri, nu a ajuns la majorat, respectiv nu a împlinit 18 ani.  Acest lucru reiese din dispozitiile care reglementeaza masura internarii cuprinse în art.104 si care prevad ca pentru aceasta masura se ia în scopul reeducarii "minorului" si "fata de minorul" pentru care celelalte masuri sunt neîndestulatoare (alin.2) precum si din dispozitiile art.106 alin1 care prevad ca masura internarii nu poate dura "decât pâna la împlinirea vârstei de 18 ani". Daca faptuitorul era minor la data la care a savârsit fapta, dar pâna la solutionarea cauzei a devenit major, fata de acesta nu se mai poate lua masura internarii ci se va aplica o pedeapsa.

Masura internarii într-un centru de reeducare se ia, potrivit dispozitiei art.106 alin.1 C. pen. pe o perioada de timp nedeterminata, dar nu poate dura, de regula, decât pâna la împlinirea vârstei de 18 ani.

          În alin.2 se prevede ca la data când minorul devine major instanta poate dispune prelungirea internarii pe o durata de 2 ani maxim, daca aceasta este necesara pentru realizarea scopului urmarit.

          Perioada de timp necesara pentru reeducarea minorului nu poate fi cunoscuta cu anticipatie, aceasta depinzând de starea psiho-fizica a fiecarui minor si de educatia de care are nevoie.

          Nedeterminarea masurii are deci un caracter relativ pentru ca, desi instanta nu fixeaza durata masurii, limita superioara si cea inferioara sunt cunoscute. Masura educativa poate dura maxim 4 ani si minim 2 ani pentru minorii cu vârsta cuprinsa între 14 si 16 ani si care au savârsit fapta cu discernamânt.

          Instanta nu ar putea pronunta masura internarii într-un centru de reeducare pe un termen fix pentru ca astfel s-ar nesocoti ratiunea care a stat la baza dispozitiei legale care prevede luarea acestei masuri " pe un timp nedeterminat" si anume imposibilitatea de a stabili aprioric durata de timp în care un minor se va îndrepta.

          În legatura cu vârsta pe care trebuie sa o aiba o persoana fata de care se ia masura internarii într-un centru de reeducare, legea nu conditioneaza luarea acestei masuri decât de stare de minoritate (minori care raspund penal). Cu toate acestea este evident ca aceasta masura nu trebuie luata atunci când minorul se apropie de vârsta de 18 ani. În acest caz scopul masurii, acela de a-l reeduca, nu s-ar mai putea realiza având în vedere timpul scurt pentru care s-ar lua aceasta masura, de aceea se impune aplicarea unei pedepse.  S-ar putea afirma ca instanta ar putea sa anticipeze prelungirea internarii, dar nu acesta a fost scopul pe care legiuitorul a prevazut-o.

          Prelungirea internarii apare ca exceptie de la regula potrivit careia internarea într-un centru de reeducare se poate lua numai în pâna la împlinirea majoratului si se poate dispune numai daca se constata ca ar fi în defavoarea minorului daca s-ar întrerupe educatia acestuia, daca s-ar întrerupe procesul de pregatire profesionala si scolara.

Prelungirea duratei internarii peste momentul la care faptuitorul a devenit major nu trebuie considerata ca o înasprire a masurii luata anterior fata de fostul minor, ci ca o consecinta legala a acesteia.

          Spre deosebire de masura initiala a internarii care se ia pe un timp nedeterminat, prelungirea acestei masuri  întotdeauna se dispune pe o perioada de timp determinata, atât cât se apreciaza ca mai necesita desavârsirea reeducarii si nu poate depasi, în nici un caz, 2 ani.

          Prelungirea internarii înceteaza de drept la împlinirea termenului pentru care a fost dispusa iar masura initiala a internarii înceteaza de drept la data când minorul împlineste vârsta de 18 ani.

          Instanta competenta sa dispuna prelungirea internarii într-un centru de reeducare este judecatoria sau tribunalul care a dispus si masura initiala.

          Atunci când se constata pe baza unei expertize medico-legale ca cel condamnat sufera de o boala care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa, când condamnata este gravida sau are un copil mai mic de 1 an sau când, din cauza unor împrejurari speciale executarea masurii ar avea consecinte negative pentru cel împotriva caruia s-a luat masura, pentru familia sa sau pentru unitatea în care lucreaza, executarea masurii educative a internarii într-un centru de reeducare se poate amâna sau suspenda. (art.491 C. proc. pen.)

          Dupa cum s-a mai aratat, nu poate fi cunoscut de la început timpul care îi este necesar fiecarui minor pentru reeducare dar, din momentul în care se constata ca prin comportarea sa minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare si ca exista premise ca reeducarea lui se va putea desavârsi si în afara centrului, apare ca posibila si "liberarea" minorului din acel centru de reeducare.

          Potrivit art.107 C. pen., instanta poate dispune liberarea minorului înainte de a deveni major daca a trecut cel putin un an de la data internarii în centrul de reeducare si daca minorul a dat dovezi temeinice de îndreptare, de sârguinta la învatatura si la însusirea pregatirii profesionale.

          Termenul de 1 an este considerat ca durata minima în care se poate stabili îndreptarea comportamentului minorului si, de aceea, liberarea se poate dispune dupa trecerea acestui an, fie imediat, fie mai târziu, în functie de îndeplinirea celeilalte conditii. Acest termen de 1 an începe sa curga de la data internarii efective în institutul special de reeducare si nu de la data la care aceasta masura s-a pronuntat sau a fost pusa în executare (prin trimiterea unei copii de pe hotarâre la organul de politie în raza caruia se afla minorul - potrivit art.490, alin.1 C. proc. pen.).

Cea de a doua conditie pe care trebuie sa o îndeplineasca pentru a putea fi liberat priveste buna comportare a acestuia. "Dovezile temeinice de îndreptare" se refera la comportamentul moral al minorului, la buna purtare de care da dovada acesta în viata de zi cu zi din cadrul centrului prin atitudinea pe care o afiseaza fata de ceilalti minori, de personalul de conducere si de cadrele didactice.

 Minorul da "dovezi temeinice de sârguinta la învatatura si la însusirea pregatirii profesionale" atunci când depune sârguinta în însusirea cunostintelor cu caracter general si profesional predate în centru de reeducare. Buna comportare rezulta din cumularea acestor "dovezi temeinice".

          Liberarea se dispune de catre instanta care a luat masura internarii pe baza datelor primite de la conducerea centrului. Aceasta liberare are caracterul unei liberari conditionate înainte de a ajunge la termen a masurii internarii, adica înainte de a împlini 18 ani. Daca minorul caruia i s-a acordat liberarea înainte de a deveni major are o buna conduita, aceasta liberare devine definitiva la împlinirea vârstei de 18 ani si masura internarii înceteaza de drept. Deci oricât de bune ar fi rezultatele reeducarii minorului internat, acesta nu poate beneficia decât de o liberare înainte de a deveni major, în timpul liberarii masura internarii continuând sa ramâna în vigoare, cu executarea suspendata, si nu va înceta decât la împlinirea vârstei de 18 ani de catre minor.

          În reglementarea institutiei liberarii legiuitorul a avut în vedere si situatia în care buna comportare este dezmintita printr-o conduita necorespunzatoare si astfel în art.108 alin.1 se prevede ca "daca în perioada liberarii minorul are purtare necorespunzatoare, se poate dispune revocarea".

"Purtarea necorespunzatoare" a minorului consta în fapte sau atitudini din care sa reiasa ca presupusa lui îndreptare a fost iluzorie, el manifestând dezinteres fata de scoala si de pregatirea profesionala.

Tot în cadrul "purtarii necorespunzatoare" intra si savârsirea de catre minor în timpul liberarii, din nou, a unei infractiuni, caz în care instanta poate sau nu sa aplice minorului o pedeapsa.

 Atunci când se apreciaza ca este necesara aplicarea unei pedepse, instanta revoca masura internarii într-un centru de reeducare, revocând implicit si liberarea minorului. Atunci când se apreciaza ca nu este cazul sa se aplice o pedeapsa, instanta revoca liberarea mentinând în continuare masura principala a internarii într-un centru de reeducare.

Revocarea liberarii se dispune de aceeasi instanta care a acordat libertatea înainte ca minorul sa fi devenit major (Art.492 C. proc. pen.).

          În cazul în care minorul care este internat într-un centru de reeducare savârseste din nou o infractiune, revocarea sau mentinerea masurii se dispune dupa aceleasi criterii ca si în cazul revocarii liberarii: daca este necesara aplicarea unei pedepse cu închisoarea se dispune revocarea masurii internarii într-un centru de reeducare iar daca aplicarea acestei pedepse nu este necesara, masura educativa se va mentine.

Atunci când instanta apreciaza ca pentru cea de a doua infractiune este necesara aplicarea unei pedepse si când se alege pedeapsa cu amenda, masura educativa a internarii nu se revoca, ea putând coexista cu amenda.

          Masura internarii într-un centru de reeducare se pune în executare prin trimiterea unei copii de pe hotarârea prin care s-a luat aceasta masura la organul de politie de la locul de unde se afla minorul(art.490, alin.1 C. proc. pen.) iar executarea consta în supunerea minorului la regimul prevazut de lege si dureaza tot intervalul de timp în care acesta este internat.

          În principiu, masura internarii într-un centru de reeducare se poate lua si fata de un minor care a executat anterior o pedeapsa pentru o alta infractiune daca gradul de pericol social al noii fapte este scazut si permite luarea acestei masuri.

IV. 5. INTERNAREA ÎNTR-UN INSTITUT MEDICAL-EDUCATIV

          Masura educativa a internarii într-un institut medical-educativ este cea de-a doua masura educativa privativa de libertate si, desi în scara masurilor educative ocupa ultimul loc, aceasta nu constituie o masura mai aspra decât internarea într-un centru de reeducare.

Masura internarii într-un institut medical-educativ se aseamana cu cea a internarii într-un centru de reeducare prin aceea ca ambele sunt privative de libertate si constau în internarea infractorului minor în institutii specializate în vederea îndreptarii lui, institutul medical-educativ prezentând un caracter specific. Institutul medical-educativ trebuie sa asigure atât tratamentul medical cât si educatia necesara.

          Internarea într-un institut medical-educativ este masura prevazuta în art.105 C. pen. care consta în asezarea minorului pe o durata nedeterminata într-un institut medical-educativ în vederea supunerii sale unui tratament medical si unui regim special de educatie.

          Aceasta masura are un caracter mixt, atât medical cât si educativ si se ia fata de minorul care, din cauza starii sale fizice si/sau psihice are nevoie atât de tratament medical cât si de un regim special de educatie.

          Ca orice masura educativa, si masura internarii într-un institut medical-educativ se poate lua numai fata de un minor care raspunde penal (art.100, alin.1 C. pen.), adica minorul între 14 si 16 ani daca se dovedeste ca a lucrat cu discernamânt sau minorul care a depasit vârsta de 16 ani.

          O a doua conditie pe care trebuie sa o îndeplineasca minorul care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala, fata de care se ia masura internarii într-un institut medical-educativ este aceea ca starea fizica sau psihica în care se afla acesta sa necesite tratament medical. Aceasta conditie este determinanta în luarea acestei masuri.

          Starea fizica sau psihica la care se refera art.105 este o stare anormala, deficitara si nu are relevanta daca este congenitala sau survenita. O stare fizica anormala poate consta într-o infirmitate (minorul este orb, olog, surdo-mut, etc.) sau într-o boala grava (ftizie, paludism, epilepsie, etc.) iar starea psihica anormala poate consta într-o deficienta de ordin intelectiv (debilitate mintala, etc.) sau volitiv (abulie, tulburari de comportament, etc.).

          Aceasta stare fizica sau psihica anormala la care se refera art.105 nu trebuie confundata cu alienatia mintala, idiotenia, cretinismul sau alte maladii care atrag iresponsabilitatea minorului.

Potrivit art.48 C. pen. persoana iresponsabila care savârseste fapte prevazute de legea penala nu raspunde penal si deci fata de un asemenea minor nu se poate lua masura educativa a internarii într-un institut medical-educativ.

          Instanta determina starea psiho-fizica anormala a minorului ce necesita internarea într-un institut medical-educativ din ancheta sociala si din celelalte acte ale cauzei precum si din expertiza medico-legala de specialitate.

          Pentru ca fata de un minor care a savârsit o fapta prevazuta de legea penala sa se poata lua masura internarii într-un institut medical-educativ, starea anormala a acestuia trebuie sa existe în momentul luarii acestei masuri si nu are relevanta daca a existat sau nu în momentul comiterii faptei.

          Potrivit art.106 C. pen., masura internarii într-un institut medical-educativ se ia - ca si masura internarii într-un centru de reeducare - pe timp nedeterminat. dar nu poate dura, în general, decât pâna la împlinirea vârstei de 18 ani.

 Aceasta masura se ia pe o durata nedeterminata pentru ca nu se cunoaste cu anticipatie cât timp este necesar pentru înlaturarea starii anormale din punct de vedere fizic sau psihic în care se afla minorul, iar în momentul în care aceasta stare care a dus la luarea masurii a disparut, internarea trebuie sa înceteze si ea îndata. Prin urmare, ar fi gresit ca instanta, atunci când ia masura internarii într-un institut medical-educativ sa stabileasca o anumita data precisa la care masura ar urma sa ia sfârsit.

          Atunci când cauza care a impus luarea masurii a disparut, este necesar ca ridicarea masurii internarii sa aiba loc "de îndata" pentru ca mentinerea acesteia ar putea fi chiar daunatoare pentru minorul vindecat, care ar urma sa ramâna în continuare în contact cu minorii deficienti din punct de vedere psiho-fizic.

          Cauza care a determinat luarea masurii educative a internarii într-un institut medical-educativ este complexa si consta în necesitatea supunerii minorului la tratament medical pentru a înlatura starea psiho-fizica în care se afla acesta, precum si necesitatea supunerii acestuia unui regim special de reeducare datorita carentelor grave de natura educationala pe care acesta le prezinta. prin urmare, ridicarea masurii poate interveni numai daca însanatosirea din punct de vedere medical a minorului coincide cu desavârsirea educatiei, existând dovezi temeinice ca minorul are o conduita buna, ca este sârguincios la învatatura si ca îsi da silinta sa capete o pregatire profesionala.

          Se poate întâmpla însa ca minorul sa se însanatoseasca din punct de vedere fizic sau psihic, dar sa nu fie desavârsita redresarea lui morala. În acest caz instanta poate sa ia fata de acest minor, odata cu ridicarea masurii internarii în institutul medical-educativ, masura internarii într-un centru de reeducare. Art.106, alin.1 teza III prevede ca aceasta înlocuire se dispune numai "daca este cazul".

          În principiu, masura internarii într-un institut medical-educativ, ca si masura internarii într-un centru de reeducare nu poate dura decât pâna la majoratul minorului, adica pâna la atingerea vârstei de 18 ani. Prin exceptie, însa, art.106, alin.2, instanta poate dispune prelungirea internarii pe o durata de cel mult 2 ani, daca aceasta prelungire este necesara pentru realizarea scopului urmarit, adica pentru vindecarea si reeducarea minorului. Prelungirea internarii nu se poate dispune anticipat, din momentul luarii masurii initiale, ci numai atunci când minorul a împlinit vârsta de 18 ani si se constata ca masura nu a avut asupra minorului rezultatul dorit.

          Dupa cum am aratat, masura internarii într-un institut medical-educativ se ia pe o durata nedeterminata; spre deosebire de aceasta, prelungirea masurii se dispune întotdeauna pe o durata determinata dar care nu poate depasi în nici un caz durata de 2 ani.

          Internarea într-un institut medical-educativ înceteaza de drept la data când minorul a împlinit 18 ani, daca nu a disparut cauza care a dus la luarea acestei masuri înainte de împlinirea majoratului (ceea ce ar fi dus implicit la încetarea masurii) si daca instanta nu dispune prelungirea acestei masuri. În caz de prelungire, masura internarii înceteaza de drept la împlinirea duratei fixate de instanta.

          Masura internarii într-un institut medical-educativ poate înceta si prin revocare - art.108 C. pen. - daca în perioada internarii minorul savârseste din nou o infractiune pentru care se apreciaza ca este cazul sa i se aplice pedeapsa închisorii. În cazul în care instanta revoca masura internarii într-un institut medical-educativ si îi aplica minorului pedeapsa închisorii, se poate lua fata de minor masura de siguranta a obligarii la tratament medical (art.113 C. pen.).

          În principiu, fata de un minor se poate lua atât o masura educativa cât si o masura de siguranta. În literatura de specialitate s-a pus problema daca masura educativa a internarii într-un institut medical-educativ este compatibila cu masura de siguranta a internarii medicale prevazuta de art.114 C. pen.

Într-o opinie s-a sustinut ca cele doua masuri nu se pot lua simultan fata de acelasi minor, pentru ca atât actiunea de reeducare cât si cea de tratament medical pot fi realizate în acelasi timp prin internarea minorului într-un institut medical-educativ.

BIBLIOGRAFIE

1.     Basarab, Matei, Drept penal, Partea generala, E.D.P., Bucuresti, 1983

2.     Bogdan,T., Probleme de psihologie judiciara, Ed. stiintifica, Bucuresti, 1993

3.     Brezeanu, Ortansa,  Minorul si legea penala, Ed. AllBeck, Bucuresti, 1998

4.     Brezeanu, Ortansa, Regimul de sanctionare al minorilor în perspectiva noii legislatii penale, S.C.J. 4/19834.

5.     Bulai, Constantin, Drept penal, Partea generala, vol.I-II, Ed. sansa, Bucuresti, 1992

6.     Buzea, N.T., Infractiunea penala si culpabilitatea. Doctrina, legislatie, jurisprudenta, Alba-Iulia, 1944

7.     Dragomirescu, V., Psihologia comportamentului deviant, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1976

8.     Mitrofan, Nicolae, (coord.), Psihologie judiciara, Ed. sansa, Bucuresti, 1992

9.     Neveanu, Paul Popescu, Dictionar de psihologie, Ed. Albatros, Bucuresti, 1978

10. Preda, Vasile, Profilaxia delincventei si reintegrarea sociala, Ed. stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti, 1981

11. Radulescu, S., Banciu, D., Introducere în sociologia delincventei juvenile, Ed. Medicala, Bucuresti, 1990

12. schiopu, Ursula, Verza, E., Psihologia vârstelor, E.D.P., Bucuresti, 1981

13.  Turianu, Corneliu, Raspunderea juridica pentru faptele penale savârsite de minori, Ed. XXI, Bucuresti, 1995



[1] V. Dobrinoiu si colab., Drept penal, Partea generala, Ed. Europa Nova, Bucuresti, 1997, p.415

[2] I. Oancea, Tratat de drept penal, Partea generala, Ed. All, Bucuresti, 1994, p.225

[3] V. Dongoroz, Drept penal, 1939, p.411 si urmatoarele

[4] V. Dongoroz si colab., op.cit., vol.II, p.247

[5] C. Bulai, Drept penal român, Partea generala, vol.I, Ed. sansa, Bucuresti, 1992, p.137

[6] V. Dongoroz si colab., op.cit., vol.II, p.247


Document Info


Accesari: 5082
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.

 


Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2014 )