Autonomia locala ca principiu constitutional

Autonomia locala ca principiu constitutional

Asa cum am precizat la inceputul acestui capitol, principiul autonomiei locale este unul dintre principiile de baza pe care se intemeiaza administratia publica din unit 313h76d 59;tile administrativ- teritoriale ale unui stat.

Pe langa celelalte principii, cel al autonomiei locale joaca un rol destul de important in ceea ce priveste administratia unui stat.

Textul art.119 al Constitutiei Romaniei trebuie inteles in sensul ca principiul autonomiei locale, este acel principiu care va fi regasit atat in activitatea autoritatilor comunale, orasenesti sau judetene, cat si in cazul raporturilor existente intre autoritatile comunale, orasenesti sau judetene. Ca o completare, articolul urmator din Constitutie este cel care prevede, in mod logic, faptul ca autoritatile publice prin care se realizeaza autonomia locala in diferite unitati administrativ-teritoriale sunt consiliile locale si primarii alesi, in conditiile legii.

Conform art. 1 alin. 3 din Legea nr.69/1991, republicata, “autonomia locala priveste organizarea si functionarea administratiei publice locale si reprezinta dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice de a rezolva si de a gestiona in nume propriu si sub responsabilitatea lor, o parte importanta a treburilor publice, in interesul colectivitatilor locale pe care le reprezinta” ²⁰.

Analizand continutul acestui articol, constatam la ce anume ne referim atunci cand spunem autonomie locala si ce anume se intelege cand folosim acest concept.

Astfel, in prima faza, aflam ca autonomia locala se refera la organizarea si functionarea administratiei publice locale, iar conceptul de autonomie locala este inteles ca fiind “dreptul si capacitatea efectiva a autoritatilor administratiei publice de a rezolva si de a gestiona”. Se constata ca, in stabilirea conceptului de autonomie locala, s-a avut in vedere definitia autonomiei

20. Legea nr. 69/1991, republicata

locale, asa cum apare aceasta in Carta Europeana privind autonomia locala, document semnat la Strasbourg in 1985.

Astfel, in art.3 alin.1 al Cartei este prevazut faptul ca “ Prin autonomie locala se intelege dreptul si capacitatea efectiva a colectivitatilor locale de a reglementa si administra, in cadrul legii, sub propria lor raspundere si in favoarea populatiei respective, o parte importanta din treburile publice”.

De asemenea, in conceptia Legii nr.215/2001, autonomia locala apare ca avand urmatoarele componente:

Organizatorica- este manifestata prin alegerea autoritatilor administratiei publice locale prin vot universal, egal, direct, secret si liber exprimat

Functionala- autoritatile administratiei publice au competenta de a rezolva o parte importanta a treburilor publice, fara ca alte autoritati sa intervina

Gestionara- este manifestata prin bugetele autonome ale comunelor si oraselor, municipiilor si judetelor. Astfel, in temeiul legii administratiei publice locale, este precizat faptul ca, in scopul asigurarii autonomiei locale, autoritatile administratiei publice locale au dreptul de a aproba bugetele de venituri si cheltuieli, precum si de a institui sau percepe taxe si impozite locale, in limitele legii.

Tot in cadrul acestei legi este subliniat faptul ca nu exista raporturi de subordonare in relatiile dintre administratia publica locala si cea judeteana, iar in relatiile stabilite intre acestea doua se au la baza principiile autonomiei, legalitatii si colaborarii in rezolvarea problemelor locale.

Prin precizarea potrivit careia “autonomia locala este administrativa si se exercita numai in cadrul legii”, se doreste curmarea oricarei tendinte de a denatura intelesul sau continutul exact al acestui principiu, ori de a avansa autonomii locale pe criterii etnice, lingvistice sau culturale.

In continuarea acestui subcapitol, se va face o trecere a “Cartei europene privind autonomia locala”, Carta care a fost adoptata la Strasbourg in 15 octombrie 1985 si care a intrat in vigoare la 1 septembrie 1988. Romania a semnat Carta la 4 octombrie 1994 si a ratificat-o prin Legea nr.199/1997, cu exceptia art.7 paragraful 2.

Prezenta Carta prevedea ca acest principiu, al autonomiei locale trebuie recunoscut in legislatia interna a statului care semneaza acest act, precum si in Constitutia acestuia.

In preambulul acestei legi sunt prevazute cateva motive pentru care s-a ajuns la elaborarea acesteia. Considerand ca principalul scop, acela de a stabili o uniune stransa intre membrii Consiliului Europei, pentru ocrotirea si promovarea idealurilor, precum si a principiilor care reprezinta patrimoniul lor comun, nu poate fi atins decat prin incheierea de acorduri in domeniul administrativ, Carta Europeana privind autonomia locala este documentul de baza pe care se organizeaza si functioneaza administratia statelor europene democratice.

Accentul este pus pe faptul ca toti cetatenii unui stat democratic trebuie sa aiba dreptul de a participa la rezolvarea treburilor publice, iar acest lucru nu se poate rezolva decat prin existenta unei administratii publice locale imputernicite cu responsabilitati efective, care face ca administratia unui stat sa fie una eficienta si apropiata de cetateni.

Pentru edificarea unei Europe fondate pe principiile democratiei si a descentralizarii puterii, este nevoie de apararea si intarirea autonomiei locale.

Textul acestei Carte porneste de la obligatia pe care statele semnatare o au, si anume, de a recunoaste principiul autonomiei locale in legislatia interna a acestora, precum si in Constitutie. Se continua cu definirea principiului autonomiei locale, asupra careia nu o sa revenim, deoarece a fost prezentata in debutul acestui subcapitol, precum si o prezentare a organelor competente de a exercita acest drept.

Articolul 4 vorbeste despre intinderea autonomiei locale, precum si despre faptul ca autoritatile locale trebuie sa fie consultate, in ceea ce priveste luarea de decizii in cadrul chestiunilor care le privesc in mod direct.

In cadrul protectiei legale a autonomiei locale, se prevede ca autoritatile administratiei publice locale dispun de dreptul de a se adresa instantelor judecatoresti, pentru a li se asigura liberul exercitiu al competentelor lor si al respectarii principiilor de autonomie locala, prevazute de Constitutie sau de catre legislatia interna (art.11)

Ca si angajamente, se prevede ca toate statele contractante trebuie sa respecte, in urma semnarii acestui act, si sa se considere legata de cel putin 20 de paragrafe din partea I a Cartei (art.12). De asemenea, semnatarii au dreptul de a se considera legati de oricare alt paragraf al acestei Carte, care nu a fost acceptat la momentul semnarii.(a se vedea anexa nr.1)

In articolul 13 (a se vedea anexa nr.1) se prevede faptul ca “principiile de autonomie locala prevazute in prezenta Carta se aplica tuturor categoriilor de autoritati ale administratiei publice locale, care exista pe teritoriul partii contractante”. Exista posibilitatea limitarii campului de aplicare a acestui acord de catre statul semnatar, precum si largirii ariei de aplicare, prin includerea anumitor categorii de autoritati publice in campul de aplicare al Cartei.

Dupa cum stim, din perspectiva istorica, autonomia locala este considerata ca fiind o problema interna exclusiva a statelor. Atunci cand aceasta autonomie locala era reglementata, ea tinea de domeniul legii, dar acest lucru este schimbat, prin faptul ca “ autonomia locala inceteaza a mai fi, practic, la discretia legiuitorului ordinar, capatand o veritabila nu numai consacrare, dar si garantare constitutionala, sub protectia instantei de contencios constitutional” ²⁵ .

Nu este facuta insa o detaliere a autonomiei locale in Constitutie, nici a autoritatilor administratiei locale autonome, a domeniului afacerilor locale. Consacrarea autonomiei locale in Constitutie nu face altceva decat sa dea consistenta acestui principiu, legand legiuitorul in unele cazuri fundamentale.

Astfel, colectivitatile teritoriale locale sunt aparate in fata oricarui tip de abuz din partea autoritatilor statului, in actiunea acestora de a suprima sau limita actiunea.    Prin aceasta statul isi ia un angajament fata de colectivitatile teritoriale locale, de a nu stirbi aceasta autonomie locala, care a fost garantata de acesta, un angajament irevocabil luat la un nivel foarte inalt²⁶.

25. M. Bourjol si S. Bodard in C.L. Popescu, Autonomia locala si integrarea europeana, Ed. All Beck, Bucuresti, 1999, p.82

26. C.L.Popescu, op.cit, p.84

“Autonomia locala creeaza democratii locale”²⁷. “ Autonomia locala este prima si cea mai importanta veriga a democratiei, veriga de baza, intrucat priveste relatia nemijlocita-si cu cea mai mare frecventa- a cetateanului cu statul” ²⁸

Sufragiul universal este cel care confera o coloratura politica autoritatilor autonome, dar si o pozitie de organ democratic.

Eroarea remarcata de anumiti specialisti, in ceea ce priveste redactarea textului, este aceea ca autonomia locala trebuie recunoscuta colectivitatilor teritoriale locale si nu autoritatilor administrative ale acestora. Doar exercitarea autonomiei sta in mana acestor autoritati.

Functia publica, separata de functia de stat, apare prin autonomie in alegerea autoritatilor administratiei si autonomia decizionala. Acestea, in modul in care se prelungesc cu autonomia in crearea structurilor interne proprii autoritatilor autonome, precum si cu autonomia in recrutarea si salarizarea personalului administrativ propriu, cel care executa deciziile.

Aplicarea unui criteriu de distingere intre administratia generala, cu competenta sa de drept comun si administratia specializata, cu o competenta speciala, de atributie, ar putea avea ca si consecinta o identificare a administratiei statului cu administratia generala.

Pentru a exista o sporire a domeniiilor competentelor colectivitatilor teritoriale locale, este necesara o autonomie financiara si patrimoniala veritabila a acestora, absenta lor facand ca autonomia sa fie lipsita de continut²⁹.