Decizia administrativa - stiinta administratiei

DECIZIA ADMINISTRATIVA

1) Notiunea de decizie administrativa

Deciziile administrative sunt adoptate de organe ale administratiei publice. Decizia administrativa este o manifestare de vointa a unui organ al administratiei publice, constand intr-o optiune in vederea realizarii unui scop.

O decizie administrativa trebuie sa se incadreze in limitele legii. Solutia unei probleme administrative presupune o analiza realista, constienta si responsabila a diferitelor propuneri, iar optiunea este aleasa din cea mai eficienta propunere adecvata situatiei de fapt.

Decizia administrativa este adoptata intotdeauna pentru infaptuirea unuia sau mai multor scopuri, prin organizarea de actiuni, in majoritatea cazurilor, sau a unor inactiuni.

Decizia administrativa este principala parghie in mecanismul de functionare a administratiei publice.

Un ciclu de conducere trebuie sa determine anumite obiective ce vor fi realizate in procesul activitatii acestuia.

Prima functie a conducerii este functia de elaborare si luare a deciziei de conducere.

In sens general, decizia este o „actiune constient aleasa dintr-un numar oarecare de posibilitati in scopul de a ajunge la un anumit rezultat” . Cu ajutorul unei decizii se pun in miscare colective de oameni cu indicatia sa procedeze intr-un anumit fel, intr-un sector concret de actiune colectiva.

Decizia administrativa este o specie a genului deciziei manageriale. „Decizia administrativa este luata de regula de autoritatile publice cuprinse in sistemul autoritatilor administratiei publice”.

Esenta deciziei administrative, a autoritatilor administratiei publice o constituie vointa natiunii, exprimata in diversele decizii politice cuprinse in actele normative adoptate de puterea legislativa.

Continutul deciziilor administrative reprezinta vointa puterii legislative. In domeniul administratiei publice decizia este un act social, ea reprezentand interesele si cerintele cu caracter social.

Decizia administrativa presupune:

stabilirea gradului de prioritate pe care il prezinta problema si masura in care se impune sau nu o interventie;

gruparea problemelor asupra carora este utila interventia;

verificarea realizarii, a caracterului si a oportunitatii problemei respective.

Aceasta etapa prealabila constituie determinarea obiectului deciziei.

2) Stiinta administratiei

Stiinta administratiei incearca sa explice probleme sau grupari de probleme specifice fenomenologiei administrative.

„Stiinta administratiei este calificata drept o stiinta a principiilor rationale ale administratiei”. Stiinta administratiei, cerceteaza administratia in dinamica ei, urmarind stabilirea unor reguli dupa care sa se desfasoare procesul de administratie.

Lorenz von Stein in lucrarea sa „Teoria administratiei” considera ca dreptul administrativ reprezinta doar o sectiune din teoria administratiei si ca stiinta administratiei poate fi considerata o stiinta politica.

Teoria administratiei isi propune explicarea tuturor fortelor, tendintelor si legitatilor ce guverneaza realitatile vieti 858g66i i statului sub toate aspectele sale.

Profesorul Paul Negulescu considera ca stiinta administratiei, fiind o stiinta politica nu are caracter juridic. Acelasi autor considera ca stiinta administratiei are un rol de supervizor al aparatului admnistrativ din punct de vedere al resurselor, mijloacelor si rezultatelor.

Intr-o alta viziune se considera ca stiinta administratiei este o stiinta sociala si economica, constituind o stiinta a actiunii sociale a statului.

Obiectul de cercetare al stiintei administratiei il reprezinta studierea administratiei publice in ansamblul sau, cu toate implicatiile, relatiile si corelatiile acesteia cu celelalte elemente ale sistemului social.

Faptul administrativ constituie punctul de plecare al cercetarilor asupra administratiei.

Caracteristicile faptului administrativ sunt urmatoarele:

faptul administrativ este un fapt social, el constituie o actiune ce nu se realizeaza decat in cadrul unei colectivitati umane organizate;

faptul administrativ este o activitate subordonata unor valori superioare si exterioare, spre exemplu sarcinile sale sunt stabilite in sfera politicului;

faptul administrativ se situeaza intre valoarea pe care trebuie sa o infaptuiasca si executarea propriu-zisa a acestei valori;

faptul administrativ implica in mod necesar organizarea, activitatea administrativa a statului sau a colectivitatilor locale constand in principal in organizarea realizarii valorilor politice.

In ceea ce priveste metoda de studiere a faptului administrativ exista doua modalitati de abordare a administratiei publice:

„prima presupune cunoasterea faptului administrativ, a administratiei de stat si a administratiei colectivitatilor locale prin studierea cu ajutorul analizei juridice a normelor juridice care le reglementeaza;

a doua modalitate presupune abordarea global-concreta a faptului administrativ si urmareste surprinderea si explicarea atat a aspectelor juridice, cat si a celor nejuridice.”

Principiile stiintei administratiei, determina particularizarea si autonomia stiintei administratiei in raport cu celelalte stiinte sociale. Acestea sunt:

1. Principiile generale cum sunt:

a)      principiul suveranitatii nationale

b)      separatia puterilor statului

c)      principiul legalitatii

d)     publicitatea actelor normative

e)      organizarea si functionarea autoritatilor administratiei publice in vederea unei mai bune serviri a omului;

f)       adaptarea organizarii si functionarii administratiei publice potrivit exigentelor reale si posibile;

2. Principii speciale, specifice administratiei publice cum sunt:

a)      organizarea si conducerea unitara – priveste necesitatea evitarii tendintelor divergente ce se pot manifesta in ceea ce priveste organizarea si conducerea administratiei publice;

b)      autonomia de organizare – acest principiu este generat de caracterul autoreglabil al structurilor sociale;

c)      adaptabilitatea organizarii si functionarii administratiei publice – acest principiu priveste capacitatea administratiei publice de a raspunde prompt si eficient comenzilor sociale;

d)     simplificarea rationalizarii structurilor organizatorice si functionale ale administratiei publice – aceste principiu se refera la ameliorarea raportului intre cheltuielile ce se fac si rezultatul activitatilor administrative ale statului sau ale colectivitatilor locale;

e)      perfectionarea stilului, a metodelor a tehnicilor, atat la nivel de comanda cat si de executie – stiinta administratiei este chemata sa gaseasca in acest sens solutiile corespunzatoare.

3) Notiunea de administratie publica

Administratia publica este o categorie atat de abstracta si variata, incat poate fi descrisa in termeni diferiti. Pentru definirea administratiei este necesar sa se stabileasca care sunt granitele generale ale acesteia si sa fie exprimate concepte ale disciplinei si practicii administratie publice.

De asemenea, definirea administratiei publice ajuta la incadrarea acestui domeniu intr-un larg context politic, economic si social.

Termenul de administratie poate fi utilizat in mai multe sensuri:

„continutul principal al activitatii puterii executive a statului;

sistemul autoritatii publice care infaptuiesc puterea executiva;

conducerea unui agent economic sau institutii social-culturale;

un compartiment din unitatile direct productive sau institutii social-culturale, care nu desfasoara nemijlocit o activitate direct productiva.”

Administratia publica poate fi luata ca o forma de exercitare a puterii executive in stat, mai ales datorita importantei pe care o reprezinta cunoasterea exacta a acestei activitati.

De asemenea, de administratie publica depinde in mare masura infaptuirea rolului statului in organizarea conducerii societatii.

Administratia tinde sa fie concentrata in ramura executiva a guvernarii. Asadar, luand in considerare toate acestea administratia publica poate fi definita astfel: „folosirea teoriilor si proceselor manageriale, politice si juridice, in vederea realizarii mandatelor legislative, executive si judecatoresti, pentru asigurarea respectarii normelor legale precum si pentru indeplinirea serviciilor necesare satisfacerii nevoilor societatii in ansamblu, cat si a segmentelor acesteia”.

Administratia publica organizeaza si asigura executarea prevederilor Constitutiei, alte tuturor actelor normative si ale celorlalte acte juridice emise de autoritatile statului de drept in conformitate cu legea. Aceasta activitate este realizata de catre autoritatile administratiei publice.

Se pot distinge doua elemente ale administratiei publice, si anume:

elementul structural-organic;

elementul functional.

Structurile organizatorice si functionale ale administratiei sunt amenajate atat la nivelul statului, in care se distinge administratia publica centrala, cat si la nivelul colectivitatilor locale, unde este organizata si functioneaza administratia publica locala.

Chiar daca este subordonata Guvernului, administratia poseda o anumita autonomie si poate exercita o influenta asupra Guvernului.

Exista o tendinta a administratiei de a deveni independenta fata de puterea politica, insa Guvernul se preocupa sa tina in mana administratia in scopul protejarii impotriva nesupunerii si a fortei excesive a functionarilor.

De aceea, Guvernul si-a rezervat anumite mijloace printre care: numeste, avanseaza si ii revoca pe functionarii publici superiori din administratia de stat, exercitand o putere ierarhica si disciplinara.

Administratia publica nu poate sa exercite activitatea sa in propriul sau interes economic, nici in interesul agentilor sai. Administratia publica, trebuie sa rezolve treburile publice si trebuie sa actioneze pentru binele comun. In scopul acestor lucruri, administratia este investita cu autoritate si trebuie sa colaboreze cu publicul.

Regimul administrativ este rezultatul unei serii de cauze. Aceste cauze pot fi de natura :

politica;

economica;

sociala.

De asemenea, „regimul administrativ al unui popor exercita influente asupra vietii politice, economice si sociale a poporului respectiv”.

De-a lungul timpului s-au formulat mai multe definitii ale administratiei publice de catre mai multi autori. Aceste definitii sunt:

1. „ John Corson si J.Harris definesc concis administratia publica drept activitatea prin care se realizeaza scopurile si obiectivele Guvernului;

      este un efort al unui grup care coopereaza intr-un cadru public;

b)      acopera cele trei ramuri-executiva, legislativa si juridica si relatiile dintre ele;

c)      are un rol important in formularea politicii publice si de aceea este o parte a procesului politic;

d)     este diferita de administratia privata prin trasaturi semnificative;

e)      este asociata de aproape cu numeroase grupuri private si de indivizi.”

4) Cultura administrativa

Cultura administrativa presupune o reorintare a activitatii administratiei catre asigurarea de servicii de calitate pentru cetateni.

Functionarii publici trebuie sa-si adapteze munca si atitudinea in scopul furnizarii de servicii pentru cetateni. Deci, scopul administratiei este sa indeplineasca cererea cetatenilor pentru servicii publice de calitate. Scopul poate fi atins doar prin promovarea unor principii cum ar fi:

transparenta decizionala;

dreptul la recurs;

protectia datelor;

accesul la informatie.

De asemenea, cresterea cerintelor pentru o administratie profesionista de calitate a devenit o provocare pentru cei care indeplinesc actul de administrare la nivelul statelor democratice.

Autoritatile administrative pe langa aptitudini si competente, trebuie sa se ghideze dupa o serie de valori si norme.

Atunci cand valorile nu exista, putem interveni spre a schimba perceptia valorica asupra societatii dupa cum urmeaza:

„Bertrand Russell – orice opinie devine respectabila daca este sustinuta destul de mult timp;

Victor Hugo – nimic nu este mai puternic decat o ideea al carei timp a venit;

Alexis de Tocquiville – inevitabilul devine intolerabil in momentul in care este perceput ca inevitabil;

Bernard Shaw – omul rezonabil se uita la lumea inconjuratoare, observa cum este aceasta si apeleaza la limitele ei. Omul nerezonabil vrea ca lumea sa se schimbe dupa cum gandeste el, iar in acest proces el sa iasa in castig;

Michaelangelo – la intrebarea: Cum se realizeaza statui asa de frumoase din bucati de marmura care nu au nici o forma? Acesta a raspuns: Statuia este in mintea mea si o creez din marmura indiferent daca aceasta face sau nu corp comun cu marmura. Totul depinde de mine si nu de marmura”.

Etica in administratia publica

Factorul uman din care este alcatuita administratia publica trebuie sa detina coordonate etice.

Functionarii publici au propriile lor valori, propriile lor dorinte de afirmare ca profesionisti ai administratiei si de aceea comportamentul lor nu se reduce la conformism.

„Zona etica a administratiei publice este cu atat mai sensibila cu cat scopul vizat este mentinerea increderii publice in functionarea institutiilor, incredere fara de care democratia este doar spectacol politic”.

Functionarii publici au nevoie de un cadru moral deoarece activitatea lor presupune satisfacerea interesului public. Acest cadru moral este circumscris unor valori de tipul: demnitate personala, libertate, respect pentru ordine si lege.

Functionarii publici au datoria sa obtina cel mai bun rezultat cu cel mai scazut cost. Moralitatea unui functionar public consta in actiunea intreprinsa de el pentru a produce cea mai mare utilitate pentru cel mai mare numar de oameni.

Primele imperative cu care se confrunta functionarii publici sunt:

sa satisfaca standardele de performanta profesionala, comportamentala si etica;

sa adere la ceea ce le impun Guvernul, politicile publice, publicul insusi;

sa impace cerintele legii cu situatiile reale din viata zilnica;

sa impace morala privata cu cerintele codului profesional.

Functionarii publici au doua prioritati care uneori pot sa fie contradictorii:

publicul;

propria institutie.

Functionarii publici sunt angajati ai administratiei, reprezentanti ai cetatenilor si cetateni in acelasi timp.

In calitatea lor de angajati ai administratiei, functionarii publici nu au dreptul sa faca politici partizane. Partizanatul politic duce la neglijarea obligatiei legale de a servi publicul. Insa, in calitate de cetateni functionarii publici pot participa la procesul politic.

Caracteristicile personale ale functionarilor publici se diferentiaza de alte caracteristici ale altor oameni datorita particularitatii muncii lor dupa cum urmeaza:

„ei se situeaza intr-o zona in care nu pot sa fie nici total altruisti, nici egoisti;

functionarii publici   traiesc intr-un climat politic in schimbare, de aceea etica lor este una situationala. In consecinta atasamentul rigid fata de un anumit set de valori este disfunctional

urmarea stricta a procedurilor are paradoxurile ei. Procedurile slujesc ordinii, stabilitatii, egalitatii de tratament si eficientei”.

Functionarii publici trebuie sa isi desfasoare activitatea tinand cont de etica profesionala din urmatoarele motive:

functionarii publici isi exercita profesia in institutii care, in principiu sunt fondate pe valori ca: autoritate, rationalitate, si eficienta pentru viata cetatenilor;

institutiile publice exista intr-un mediu politic care are politici, valori scopuri conflictuale;

functionarii publici sunt cei care cauta strategii si mijloace de transfer in practica a politicilor publice;

functionarii publici trebuie sa practice si sa mentina valori de tipul: libertate individuala, egalitate, dreptate, participare, responsabilitate in exercitarea drepturilor constitutionale, corectitudine, descentralizare, respect pentru demnitatea persoanei”.

Codul de Conduita al Functionarilor Publici priveste urmatoarele aspecte:

„ ocupa locul lasat liber intre valorile cadru ale unei comunitati si lege;

contribuie la reputatia, increderea, respectul pe care beneficiarii unei activitati il au fata de institutia care presteaza serviciul respectiv;

reprezinta un contract moral intre beneficiari si organizatii, intre cei care fac parte din organizatie si, in acest ultim sens, mentine coeziunea unei organizatii, institutii;

protejeaza organizatia de comportamente necinstite sau oportuniste si furnizeaza un model de comportament;

promoveaza o imagine pozitiva a organizatiei;

este un mijloc de reglementare a adeziunii si devotamentului colaboratorilor;

influenteaza crearea sentimentului de unicitate si apartenenta pentru membrii grupului;

este un cadru de referinta in orientarea deciziilor si orientarea actiunii;

arata angajamentul de principiu al conducatorilor;

coreleaza relatiile pur contractuale cu increderea si responsabilitatea;

creeaza climatul etic, respectiv climatul in care actiunile sunt percepute ca drepte;

ghideaza comportamentul in caz de dileme etice”.

optimismul

curajul – consta in capacitatea de a actiona drept, chiar daca presiunile politice si cererea de favoruri pot sa apara;

corectitudinea este asociata cu datoria supunerii fata de lege;

empatia – reprezinta capacitatea de a fi in situatia celor care depind de deciziile tale.

Aceste virtuti conduc catre o buna reputatie a functionarului public.

Nivelurile de moralitate ale functionarilor publici pot fi influentate de:

onestitatea si conformarea la lege – legea este cea care asigura ordinea juridica dintr-un stat, este cea care vegheaza asupra relatiilor sociale, cea care ne asigura exercitarea libera a drepturilor;

confruntarea cu conflicte de interese – poate interveni si poate influenta nu numai moralitatea functionarului, dar si activitatea administratiei;

orientarea pe sarcini si corectitudinea procedurala – este importanta in principal din cauza tendintei guvenantilor de a face ceea ce le este convenabil, de a accentua propria lor autoritate ce se poate manifesta prin secretomanie si lipsa de transparenta;

etica responsabilitatii democratice – functionarii publici au datoria sa mentina controlul democratic. Ei trebuie sa tina in balanta: legea, politicile, vointa populara si corectitudinea profesionala;

orientarea pe etica politicilor publice – solutiile de implementare a politicilor publice sunt in atributia functionarilor publici. Ei trebuie sa stabileasca cele mai potrivite proceduri;

etica compromisului si integrarii sociale – moralitatea inseamna aderarea la un principiu, fara nici un fel de compromisuri. Acest fapt conduce la o lipsa de conciliere, uneori chiar la radicalisme.

6) Clasificarea deciziilor administrative ca acte juridice de drept administrativ

a) Dupa autoritatea decidenta pot fi decizii administrative ale:

Guvernului;

ministerelor;

celorlalte organe centrale de specialitate ale administratiei publice;

consiliilor locale;

primariilor;

serviciilor descentralizate ale administratiei publice.

b) Dupa sfera sau efectele pe care le produc:

decizii care produc efecte asupra unor persoane din afara administratiei publice (acte administrative obisnuite) sau asupra unor persoane fizice sau juridice din cadrul structurii proprii;

deciziile care se refera la o persoana sau un grup definit, determinat, de persoane (actele individuale);

deciziile care se refera la o categorie nedefinita, nedeterminata de persoane (actele cu caracter normativ);

deciziile care constituie drepturi sau obligatii (acte normative constitutive)

deciziile care recunosc anumite drepturi (actele administrative recognitive).

7) Decizia administrativa ca act juridic

Exista doua categorii de decizii administrative:

decizii referitoare la administratia interna din administratia publica;

decizii care privesc administratia externa. Acestea reprezinta actiunile administratiei publice in raport cu alti „actori”.

Definitia deciziei administrative. „Decizia administrativa este acea forma a activitatii administrative a statului sau a colectivitatii locale, care consta in manifestarea expresa de vointa ce emana de la o autoritate a administratiei publice in realizarea vointei puterii legislative si prin care se da nastere, se modifica sau se sting drepturi si obligatii”.

8) Conditiile de operare   si de eficienta a deciziei administrative

8.2) Conditiile de eficienta a deciziei admnistrative

Eficienta si valoarea sociala a unei decizii administrative depinde de mai multi factori, si anume:

modul de intelegere al problemei ce trebuie rezolvata; sa aiba temei stiintific;

realismul solutiei adoptate;

oportunitatea actiunii – actiunea trebuie indeplinita la timp.

Daca sunt respectate aceste conditii, se poate realiza misiunea administratiei publice, caracterul social politic al deciziei administrative ca factor de realizare al politicii statului.

Deciziile administrative mai pot privi problemele de organizare interioara a administratiei publice sau acele probleme ce tin de mediul extern al administratiei publice. (spre exemplu relatiile organelor administratiei cu factorii din mediul social in care sunt integrate).

9) Initiativa adoptarii deciziei administrative

Initiativa se refera la actiunea participantilor la procesul decizional. Este primul moment al procesului decizional, pentru ca precizeaza continutul deciziei care influenteaza strategia ce urmeaza a se realiza in etapele destinate ajungerii la scop.

Ea poate apartine organului emitent, unui alt organ al administratiei publice sau altor factori externi organului emitent.

De asemenea, initiativa poate apartine cetatenilor sau organizatiilor nestatale. Organul emitent nu este obligat intotdeauna sa adopte decizia administrativa.

Initiativa mai poate reprezenta o sugestie care nu obliga organul emitent.

„Initiativa adoptarii deciziei administrative intervine in cazul in care se constata existenta unei nevoi sociale pentru a carei satisfacere este necesara o decizie administrativa”.

10) Participantii la decizia administrativa

In general, decizia administrativa este rezultatul activitatii mai multor persoane, fiecare cu roluri diferite in adoptarea deciziei.

Adoptarea deciziei implica o buna colaborare intre:

organele administratiei publice;

autoritatile publice;

organizatiile nestatale sau cetatenii.

Chiar daca in final, decizia administrativa este semnata de o singura persoana fiecare persoana care a participat la adoptarea deciziei va purta raspunderea individuala in legatura cu acea decizie.

Atunci cand se adopta o decizie administrativa se disting persoanele care decid si persoanele care sunt consultate (specialisti), atunci cand se adopta o decizie. Consultantii pot influenta decizia administrativa si de aceea si ei sunt raspunzatori pentru eficienta deciziei respective.

Organul de decizie nu are intotdeauna posibilitatea sa verifice exactitatea tuturor datelor prezentate de oamenii cu functii medii; el va cerceta materialul ce i-a fost prezentat si va alege una din solutiile propuse sau va alege o solutie proprie fundamentata insa, tot pe aceleasi documente prezentate.

Persoanele cu functii inalte fara drept de decizie trebuie sa indeplineasca aceleasi conditii de profesionalitate ca si oamenii cu functii medii.

prin prezenta lor in organele de conducere colectiva ale organelor administratiei publice;

prin sugestiile si propunerile pe care le fac organelor administratiei publice in vederea adoptarii unor decizii sau pentru imbunatatirea celor in curs de adoptare.

De asemenea, cetatenii pot participa la adoptarea deciziilor administrative in mod individual sau intr-un cadru institutionalizat (organizatiile nestatale).

11) Elaborarea deciziei administrative

11.1) Pregatirea proiectului de decizie

Dupa ce s-a luat initiativa elaborarii unui proiect de decizie, incepe o faza preliminara de pregatire a acestuia, in care se pot distinge patru momente.

Obiectivele si mijloacele se stabilesc de catre institutiile administratiei, iar pentru a le infaptui se procedeaza la stabilirea prioritatilor.

Recunoasterea unui scop poate fi inteleasa precum urmeaza:

a)      „se admite ca exista o problema care ar trebui rezolvata;

b)      institutia Administratiei stabileste ca un anumit scop trebuie infaptuit, ceea ce inseamna consacrarea unui scop definit.”

11.2) Etapele elaborarii deciziei administrative

1. Determinarea obiectului deciziei – este posibil ca de la inceput sa se stabileasca o succesiune de obiective, din care fiecare, odata ce a fost infaptuit, constituie punctul de plecare pentru urmatorul.

In elaborarea unei decizii administrative este necesar sa se determine obiectivul, scopul urmarit prin decizia care urmeaza sa se adopte, precum si mijloacele de realizare ale acestuia.

Daca o cerinta sociala devine prioritara, se suspenda temporar elaborarea deciziei aflate in lucru si se va acorda prioritate deciziei legate de cerinta sociala urgenta.

In functie de termenele de executare, se va calcula timpul de realizare a obiectivelor cu aproximatie.

Cu cat scopul este mai abstract, cu atat obiectivul trebuie sa fie mai concret. „Administratia trebuie sa evalueze problemele ce se pun si cu datele de care dispun sa defineasca obiectivul si sa aprecieze mijloacele necesare pentru realizarea acestuia”.

2. Documentarea sau informarea – prin documentare se asigura cunoasterea exacta a situatiei reale in domeniul in care urmeaza a fi adoptata decizia

De calitatea informatiilor depinde caracterul rational si eficient al deciziei. Se recomanda constituirea unui fond de informatii. Informatiile trebuie sa fie complete asupra relatiilor sociale in care intervine decizia administrativa.

Adoptarea unei decizii administrative are ca fundament o serie de date. Aceste date se obtin printr-o ampla si aprofundata documentare. Cu cat datele sunt mai cumplete, cu atat decizia va fi mai eficienta.

In functie de datele obtinute se propun si solutiile menite sa rezolve nevoile sociale.

Se stabileste daca datele vizeaza situatia trecuta, prezenta sau viitoare

De asemenea, decidentii trebuie sa cunoasca exact realitatile sociale precum si informatiile referitoare la cele mai noi realizari ale stiintei si a tehnicii.

Documentarea se realizeaza prin cercetarea unor lucrari stiintifice, statistici, rapoarte, procese verbale, dari de seama, anchete etc.

Informatiile se pot intemeia pe supozitii. Informatiile trebuie sa fie verificate si actualizate. Datele sunt numeroase, iar pentru sintetizarea lor se folosesc statisticile, sondajele, anchetele, informatica.

Informatiile trebuie clarificate dupa sursa de la care provin si domeniul la care se

refera. Informatiile verbale trebuie comunicate clar si precis.

Modelul de informatii care este in corcondanta cu realitatea se numeste izoformism. Informatiile prelucrate sunt prezentate sub forma unor indici sau sub forma unor diagrame, grafice.

Graficele prezentate trebuie sa fie simple, lineare si trebuie sa contina termene maxime si minime, precum si cele probabile pentru fiecare activitate.

Documentarea are un dublu obiect: unul teoretic si altul care se refera la situatia de fapt.

a) Documentarea teoretica – implica o informare politica, sociala, juridica, stiintifica si tehnica.

„Informarea politica priveste cunoasterea programului politic al Guvernului acceptat de Parlament”.

Informarea sociala priveste in special culegerea datelor din domeniul politic, administrativ si economic.

Informarea juridica va preciza limitele si conditiile de validitate ale deciziei ce urmeaza a fi adoptata.

Informarea stiintifica si tehnica – functionarii publici trebuie sa fie la curent cu cele mai noi date din compartimentul de activitate in care se pregateste proiectul de decizie.Aceasta documentare de specialitate se obtine prin consultarea unor specialisti in problemele ce urmeaza a fi analizate.

b) Documentarea privind situatia de fapt – trebuie sa asigure o informare completa si exacta in domeniul realitatilor sociale in care se pregateste o noua deciziei. Pentru facilitarea selectarii unitare a informatiilor se pot utiliza formulare-tip pentru a putea fi cuantificate.

Informatiile se pot deforma atunci cand trec prin mai multe compartimente organizatorice pana ajung la nivelul superior. De obicei, informatii se obtin din:

situatii statistice;

dari de seama;

procese-verbale;

studii;

rapoarte;

referate;

anchete;

alte documente ale institutiilor administrative.

Informatica este necesara pentru prelucrarea logica si automatica a informatiei.

Etapele 1) si 2) pot fi considerate faze pregatitoare ale elaborarii deciziei.

– in aceasta etapa se elaboreaza variantele decizionale. Decidentul trebuie sa raspunda argumentativ in legatura cu problema la urmatoarele intrebari: „pentru ce?”; „care?”; „cand?”; „unde?”; „cine?”; „ce?”.

De asemenea, tot in cadrul acestei etape se studiaza toate influentele posibile asupra deciziei si anume:

a)      ce probleme se reliefeaza;

b)      daca sunt posibilitati de tratare distincta;

c)      care sunt circumstantele problemei;

d)     in ce ordine de urgenta trebuie actionat;

e)      daca avem elemente restrictive spre exemplu disponibilitati fixe, acte normative in vigoare.

Este recomandabil sa se noteze toate sugestiile facute in cadrul dezbaterilor. In acest mod, se evita omiterea unor aspecte sau uitarea lor, se faciliteaza clasificarea pe grupe, obtinandu-se o imagine de ansamblu asupra intregii probleme.

Pentru organele administratiei publice sunt importante realizarile stiintei si tehnicile contemporane.

In acest sens, un loc important il ocupa computerele. Acestea scurteaza timpul necesar pentru obtinerea unor informatii .

Computerele se pot folosi si pentru alegerea unei solutii. Este bine ca aceasta solutie oferita de computer sa fie analizata in raport cu situatia data.

O metoda de a obtine solutia rationala este aceea a stabilirii limitelor extreme. Prin eliminarea situatiilor defavorabile se ajunge la solutia rationala.

Se recomanda atunci cand se studiaza fiecare solutie, sa se marcheze pe hartie avantajele si dezavantajele acesteia.

In faza analizei materialului documentar, un element important consta in interpretarea datelor selectionate. Interpretarea trebuie sa fie obiectiva, iar materialul informativ este prelucrat prin: inductie, deductie, analiza, critica, sinteza si alte metode.

„Pe langa sedintele de informare mai pot fi mentionate acelea de armonizare, explorare si incursiune”.

Activitatile consultative sunt un factor important de imbunatatire tehnica a pregatirii procesului de decizie.

„Este necesar sa se stabileasca semnificatia faptelor si urmarile lor, factorii umani implicati in aparitia si realizarea lor, locul si timpul, ca si cauzele care le-au produs, imprejurarile datorita carora au devenit o problema”.

4. Elaborarea proiectului de decizie cu una sau mai multe variante – elaborarea implica un raport stabilit, pe de o parte intre obiective si mijloace si pe de alta parte, scopul urmarit.

Scopul se reflecta in determinarea si alegerea mijloacelor de actiune. Este preferabil sa se evite doua situatii care aduc prejudicii procesului decizional: ritmul lent al analizei ce duce la tergiversari sau la graba in elaborarea variantelor.

Se vor selecta si interpreta acele date ce se presupune ca vor asigura o eficienta sporita, adica obtinerea rezultatelor maxime cu cheltuieli minime, fara a se neglija conditiile satisfacerii depline si optime a unei cerinte sociale.

Clasificarea variantelor de solutionare se face la sfarsit, cand se cunoaste intregul material.

„Este util sa se studieze ierarhia evenimentelor posibile incepand cu cel care prezinta gradul maxim de probabilitate”. Succesiunea evenimentelor posibile pentru fiecare varianta in parte se poate intocmi sub forma unei liste.

Proiectele de decizie sunt alcatuite de organele prevazute in actele normative sau, in lipsa unor prevederi legale, de organe sau compartimente desemnate de institutia care decide.

– constituie momentul manifestarii vointei decidentului.

12) Evaluarea variantelor proiectului de decizie si deliberare

Daca adoptarea deciziei este in competenta unui organ de conducere unipersonal, nu se utilizeaza procedura dezbaterilor deoarece studierea, evaluarea si raspunderea acestor operatiuni revin in sarcina conducatorului institutiei.

O metoda folositoare consta in critica organizata a proiectelor de decizie: dupa ce s-au formulat motivele care justifica proiectul, un alt colectiv are sarcina de a elabora argumente impotriva acestuia (se utilizeaza argumentele pro si contra).

Metodele deliberarii urmaresc si sistematizarea dezbaterii, pentru a se ajunge la o concluzie.

„Unele elemente sunt comune oricarei deliberari:

a)      delimitarea intinderii analizei si identificarea normelor stiintifice sau tehnice ce urmeaza a fi respectate si aplicate in materia ce face obiectul proiectului de decizie;

b)      stabilirea procedurii legale de deliberare sau precizata de comun acord, daca ea nu este prevazuta in actele normative;

c)      determinarea metodelor folosite pentru culegerea cunostiintelor stiintifice solicitate, precum si a datelor concrete in situatii similare;

d)     utilizarea unei tehnologii adecvate deliberarii”.

Deliberarea trebuie sa fie organizata, sedintele trebuie pregatite si convocate in timp util, transmitandu-se membrilor organului colegial textul proiectelor de decizie impreuna cu materialele utilizate la intocmirea lor.

Dezbaterea nu inseamna, in mod obligatoriu, opinii contrare, ci confruntarea lor si asigurarea exprimarii parerilor in cunostiinta de cauza. Se urmareste obtinerea cat mai multor pareri cu scopul rezolvarii problemelor supuse deliberarii.

Normele ce asigura eficienta deliberarilor in sedinte sunt:

a)      precizarea ordinei de zi;

b)      selectionarea judicioasa a participantilor;

c)      formularea clara si sintetica a problemei analizate;

d)     stimularea emiterii oricaror pareri;

e)      trebuie sa nu se critice opiniile expuse ci doar continutul proiectului de decizie;

f)       consemnarea exacta a dezbaterilor efectuate.

„De asemenea, participarea la sedinte urmeaza sa se restranga numai la cei care pot aduce o contributie la solutionarea unei probleme”.

13) Tehnica deciziei administrative

De calitatea deciziilor depinde rationala si eficienta functionare a administratiei. Functionarul competent sa adopte decizia, trebuie sa cunoasca temeinic relatiile sociale din compartimentul in care functioneaza.

De asemeanea, functionarul trebuie sa vizualizeze consecintele generate de decizia sa.

Pentru a nu lua decizii eronate, functionarul trebuie sa cunoasca tehnica care poate duce la adoptarea deciziei:

a)      cel care decide ii poate imita pe alti functionari. Aceasta tehnica este intalnita des in practica, dar este nerecomandabila, deoarece complexitatea vietii sociale, prezinta o mare diversitate de situatii, care nu sunt identice unele cu altele;

b)      decizia poate fi luata pe baza experientei altora, dupa cazurile similare precedente. „Intr-o asemenea situatie este necesar ca functionarul sa aiba discernamant precis pentru a alege precedentul rezultatului adecvat pe care il urmeaza sa-l solutioneze”. Metoda prezinta avantajul ca situatiile precedente sunt aduse la constiinta functionarilor;

c)      cel care decide se intemeiaza pe propria sa experienta – reusita acestei metode este asigurata numai daca exista o similitudine intre problema ce urmeaza a fi rezolvata si experienta anterioara;

d)     decizia poate fi adoptata cu ajutorul intitutiei si perspicacitatii functionarului – cine poseda aceste calitati ilustreaza faptul ca administrarea este o arta. Aceste calitati nu sunt suficiente, este totusi necesar ca activitatea administratiei sa se realizeze pe baze stiintifice.

14) Elementele deciziei administrative

Decizia administrativa rezulta din raportul care se stabileste intre intelegere si vointa.

a) Intelegerea – „ansamblul operatiunilor gandirii de a concepe, a judeca si a rationa alcatuiesc facultatea de a intelege”

Intelegerea priveste toate fenomenele umane, rationale sau nerationale. Utilizarea intelegerii ca element al deciziei se realizeaza dupa anumite procedee ce pot fi grupate in cadrul general al discutiilor sau deliberarii.

b) Vointa – chiar daca obiectivele ce trebuie realizate au fost analizate si sunt clar expuse, este necesar ca functionarul administrativ sa se hotareasca pentru a actiona intr-o anumita directie.

Hotararea functionarului de a actiona reprezinta expresia vointei. „Vointa reprezinta impulsul care-l determina pe om sa actioneze, facandul sa treaca de la aptitudinea sa de a actiona la actiune”.

Efectul vointei consta in utilizarea anumitor resurse ale institutiei administrative, pentru atingerea obiectivelor urmarite. Vointa devine obligatorie atunci cand se concretizeaza in decizii administrative.

Vointa celor ce decid este determinata de intelegere. Manifestarea vointei implica existenta unor calitati morale, a unui spirit hotarat, apt sa invinga ezitarea generata de riscuri ce ar putea frana actiunea.

c) Contopirea intelegerii cu vointa – alcatuirea deciziei se realizeaza printr-o confruntare rationala, logica, metodica. Pentru a obtine o decizie eficienta trebuie ca vointa sa tina seama de realitatile reflectate in cadrul discutiilor organizate.

1. In practica pot sa apara dificultati in fuziunea dintre intelegere si vointa. Cu privire la vointa exista o tendinta a conducatorilor de a lua o decizie bazandu-se pe avizul colaboratorilor sai.

Uneori, vointa celui care decide nu se bazeaza pe rezultatele deliberarii (discutiei, analiza), ea se poate baza chiar pe convingerile celui care decide.

2. Cu privire la intelegere, dezacordul poate proveni din cauza unei deliberari superficiale sau tendentioase si deci neconvingatoare pentru cel care decide.

„Conducatorul poate fi derutat daca opiniile colaboratorilor sai sunt impartite.” Parerile colaboratorilor trebuie sa fie clar conturate, astfel incat cel care decide sa fie pus in situatia de a alege dintre solutiile prezentate.

Fara vointa nici o decizie nu poate fi adoptata, iar intelegerea confera valoare deciziei.

15) Adoptarea deciziei administrative

Membrii organului decizional vor analiza propunerile prezentate pentru solutionarea problemei, dupa care vor alege o propunere si astfel decizia se va adopta.

Propunerile vor fi dezbatute de catre decidenti cu argumente pro si contra, iar in cadrul dezbaterii pot fi invitate si persoane care nu vor participa la vot.

Punctele de vedere exprimate ale tuturor persoanelor trebuie consemnate in scris pentru a putea fi examinate atunci cand se va intocmi proiectul de decizie care va fi supus la vot.

Adoptarea deciziei constituie un drept si o datorie a conducerii. Cand o decizie este indispensabila pentru functionarea unei activitati, este preferabil sa se adopte o decizie mai putin eficienta care se va elabora pe parcurs, decat sa nu se ia nici o decizie.

Functionarii care adopta decizii la nivel mediu nu pot contrazice, limita sau stanjeni actiunile functionarilor de la nivelurile superioare.

Pentru ca adaptarea unei decizii sa fie fundamentata stiintific este necesar sa se respecte urmatoarele principii:

1. Principiul definitiei – se refera la adoptarea deciziei eficiente numai in cazul in care problema ce urmeaza a fi solutionata este precis definita, stabilindu-se exact continutul acesteia si ce anume trebuie rezolvat.

Trebuie determinate cauzele reale ale faptelor negative si trebuie combatute aceste cauze.

2. Principiul justificarii suficiente – „decizia trebuie luata pe baza unor motive temeinic studiate, care o justifica in fata tuturor, astfel incat oricine ar fi chemat a solutiona problema sa ajunga la aceeasi solutie sau la una apropiata”.

3. Principiul identitatii – la adoptarea deciziilor este necesar sa se analizeze ca faptele implicate sa aiba aceeasi semnificatie cu faptele de referinta si sa nu fi primit intre timp, alte semnificatii in functie de modificarile survenite la locul si la data la care se realizeaza.

O decizie nu este rationala daca nu se tine seama de factorii ei irationali. La fundamentarea stiintifica a deciziilor este necesar sa se faca apel si la alte stiinte social-umaniste precum psihologia si sociologia.

Etapa optiunii este cea mai importanta deoarece ea consta in adoptarea deciziei care, din acel moment , dobandeste caracter aplicativ si devine obligatorie.

Adoptarea unei decizii urmareste buna functionare si dezvoltare a institutiei administrative in ansamblul ei. Deciziile care rezolva probleme partiale sunt considerate decizii eronate.

„Este necesar sa se stabileasca precis modalitatile de executare a deciziei: de catre cine, in ce ordine, in ce perioada de timp, cu ce mijloace materiale, prin ce procedee, cu ce resurse financiare etc?”.

Fara prevederea tuturor conditiilor de indeplinire, decizia adoptata devine insuficienta.

16) Competenta adoptarii deciziei administrative

Este indicat ca problemele diferitelor colectivitati sa fie rezolvate de insasi organele administratiei publice de la acel nivel, deoarece aceste organe cunosc cel mai bine nevoile sociale locale.

Organele administrative superioare nu ar trebui sa intervina decat in masura in care deciziile organelor inferioare ar veni in contradictie cu dispozitiile exprese ale deciziilor organelor superioare.

Unele decizii administrative pot privi situatii concrete, particulare. Aceste decizii se mai numesc si decizii administrative individuale.

Valabilitatea unei decizii administrative este data de dispozitiile in vigoare ale legii. De aceea, cei care adopta deciziile administrative trebuie sa cunoasca temeinic si la zi legislatia.

„Fundamentarea juridica a deciziilor administrative constituie o conditie hotaratoare pentru aplicabilitatea acestora”. Deci, rezulta ca jurisconsultii trebuie consultati pentru a se pronunta in legatura cu fundamentarea juridica a unei decizii.

17) Executarea deciziei administrative

Deciziile devin reale atunci cand sunt executate. Continutul administratiei publice este reprezentat de realizarea deciziei administrative.

Executarea poate fi:

directa – administratia publica realizeaza in mod nemijlocit decizia;

indirecta – decizia este executata de agentii economici sau de institutii specializate.

„Orice act administrativ constituie intotdeauna, in ultima instanta, executarea unei decizii administrative”.

Organizarea executarii deciziei administrative este o tactica a procesului managerial, ea nu face parte din procesul managerial.

Executarea deciziei administrative constituie o obligatie nu numai pentru executanti ci si pentru conducatorii-decidenti.

Executarea deciziei administrative este etapa imediata a actului de decizie.

Cand o decizie este adoptata de un colectiv pot sa apara avantaje si dezavantaje din acest punct de vedere.

Avantajele ar putea fi:

experienta specialistilor, dar si a tuturor participantilor;

realizarea unei informari aprofundate despre problema respectiva;

sincronizarea tuturor participantilor la luarea deciziei;

constituirea unui climat de colaborare;

schimbul de experienta in probleme de decizie.

Dezavantajele apar atunci cand colectivul decizional nu este pregatit corespunzator. Acestea sunt:

consumul mare de timp;

insuficienta cunoastere a problemei;

diluarea responsabilitatilor.

In administratia publica exista situatii cand decizia este luata de un singur individ. Este necesar ca individul sa delege autoritatea decizionala nivelelor inferioare deoarece:

creste eficienta compartimentului de lucru realizandu-se in acelasi timp o motivatie corespunzatoare;

creste numarul problemelor rezolvate operativ;

colaboratorii vor avea o responsabilitate si o creativitate la un nivel ridicat, crescator;

in timp se vor forma astfel, functionarii publici capabili sa preia activitati de conducere.

O autoritate publica nu poate emite o decizie obligatorie. Factorul de decizie din diferitele situatii trebuie indicat de acte normative.

Pentru a fi eficienta o decizie administrativa trebuie adoptata la timp. Decizia administrativa trebuie sa aiba anumite caracteristici. Ea trebuie sa fie flexibila, mobila, maleabila, simpla, clara, sa aiba o forma precisa si o succesiune logica.

Dupa adoptarea ei, decizia administrativa devine obligatorie. In caz de neexecutare sau de executare defectuoasa, se vor aplica sanctiunile prevazute de lege celor care se fac vinovati.

Pentru a se executa corect o decizie administrativa, fiecare actiune trebuie sa aiba un rol bine determinat in procesul executarii. Actiunile trebuie sa fie integrate intr-un sistem organizat si sa se succeada fara intarzieri pentru a se evita, consecintele nefavorabile care pot duce chiar la imposibilitatea executarii.

Decizia administrativa trebuie executata la momentul oportun, nici prea devreme (pentru ca nu sunt intrunite toate conditiile necesare unei bune executari), nici prea tarziu (exista riscul ca o executare intarziata sa faca decizia inutila).

Decizia administrativa se poate executa direct de catre organul administratiei publice. De asemenea, o decizie administrativa poate fi executata individual de catre cetateni sau de organizatiile nestatale.

Pentru evitarea suprapunerilor si paralelismelor in procesul de executare, este necesar sa se tina seama de competenta fiecarui organ in parte. Suprapunerile si paralelismele pot conduce la abateri, intarzieri, incorectitudini, acestea din urma fiind defavorabile procesului executarii deciziei administrative

Organizarea executarii deciziei administrative si executarea deciziei administrative se desfasoara de cele mai multe ori simultan.

Executarea deciziei administrative este determinata de anumiti factori de influenta printre care:

capacitatea administrativa de a mobiliza forta de munca si mijloacele materiale necesare;

capacitatea administratiei de a asigura o buna organizare, intelegand prin aceasta stabilirea stiintifica a inceperii actiunii; fixarea unor ritmuri rationale; stabilirea exacta a metodologiei de coordonare si control;

capacitatea personalului chemat sa execute decizia administrativa; motivarea acestuia in vederea unei executii de calitate.

In cazul in care o decizie administrativa nu este executata la timp, autoritatile administratiei publice utilizeaza mijloace de constrangere, singurele prin care se mai poate asigura executarea deciziilor administrative

18) Controlul executarii deciziei administrative - conditia bunei functionari a administratiei publice

„Control” inseamna termenul utilizat pentru verificarea rezultatelor. In cadrul administratiei publice controlul vizeaza eficacitatea unei organizatii, viabilitatea deciziilor autoritatilor publice.

„Pentru a cunoaste concret modalitatea de a materializa decizia administrativa, se impune efectuarea controlului acesteia”.

Controlul face parte din arta de a conduce, iar cu ajutorul sau se stabilesc:

situatia rezultatelor actuale fata de prevederi; contestarea lor;

rasplatirea oamenilor dupa performante;

daca este cazul, reprogramarea activitatii;

efectuarea corectiilor necesare;

supravegherea activitatilor.

„Ratiunea de a exista a controlului este, in primul, rand, prezenta sa activa in desfasurarea evenimentelor si corectarea la timp a abaterilor ce pot aparea”.

Necesitatea unui control permanet asupra executarii deciziei administrative rezulta din urmatoarele functii:

functia de previziune si indrumare asupra activitatii;

functia de corelare, de sincronizare a activitatilor. Pe parcursul desfasurarii acestei functii apare riscul sigurantei functionarii sistemului administrativ global. Aceasta siguranta poate fi periclitata.

Controlul activitatii manageriale poate privi atat legalitatea deciziei administrative cat si modalitatile de executare a deciziei administrative.

Realitatea demonstreaza obligativitatea controlului de a insuma trei laturi importante in activitatea de conducere:

legalitatea;

oportunitatea;

necesitatea.

Astfel controlul va deveni factorul principal de reflectare a modului de executare a deciziei administrative, va determina luarea unor masuri administrative noi si va determina modificarea deciziilor administrative existente.

Printre altele, controlul mai are rolul de a favoriza executia deciziei administrative prin crearea si mentinerea unui cadru organizatoric adecvat acestui scop.

Activitatea de control sfarseste atunci cand rezultatul este cel scontat, chiar imbunatatit; este necesar ca analiza rezultatului sa fie obiectiva.

Din punctul de vedere al deciziilor politice si administrative, „autorii controlului ” se impart in trei categorii:

Autoritatile publice – realizeaza controlul prin:

a)      „autoritatile care exercita puterea legislativa (Senat, Camera Deputatilor);

b)      autoritatile care exercia puterea executiva – Guvern, ministere si celelalte organe centrale de specialitate, inclusiv inspectiile centrale de control specializat ale statului;

c)      serviciile descentralizate ale autoritatilor care exercita puterea executiva – prefecturi, primarii, consiliile locale;

d)     autoritatile publice care exercita puterea judecatoreasca”.

Controlul exercitat de autoritatile publice asigura o buna functionare a mecanismului social-economic.

2. Organizatiile nonguvernamentale – sunt persoane juridice legal constituite care apara drepturile si libertatile cetatenilor. Acestea, potrivit Constitutiei, se pot adresa justitiei sau oricarei autoritati publice, exercitand astfel un control indirect asupra administratiei publice.

3. Cetatenii – „din punct de vedere constitutional cetatenii se pot adresa justitiei in nume propriu, pentru apararea drepturilor, libertatilor si a intereselor lor legitime, precum si oricarei alte autoritati prin petitii, pentru a determina corectarea eventualelor acte administrative”.

De asemenea, potrivit Constitutiei o persoana vatamata intr-un drept al sau, de o autoritate publica printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea in termen legal a unei cereri, este indreptatit sa obtina recunoasterea dreptului pretins, anularea actului si repararea pagubei.

In ceea ce priveste controlul intern amintim autocontrolul.

Autocontrolul – fiecare functionar, serviciu sau birou isi controleaza activitatea proprie. Autocontrolul evidentiaza anumite avantaje:

abaterea poate fi corectata imediat sau prevenita in operatiunile de executare ce urmeaza a fi efectuate;

conducatorii tuturor birourilor, serviciilor, sectiilor, sectoarelor, oficiilor, in general ai tuturor compartimentelor de specialitate controleaza executarea deciziilor administrative ce-i privesc;

unele compartimente de specialitate au menirea sa urmareasca, sa controleze executarea deciziilor administrative in toate unitatile unde aceasta se realizeaza, indiferent de subordonare.

18.1) Modele de control

1. Din punct de vedere al celui controlat:

e)      control planificat sau neplanificat (inopinat);

f)       control partial (tematic) si control de fond (exhausiv);

g)      control la fata locului sau controlul actelor administrative.

2. Din punct de vedere al agentului de control:

g)      control unilateral sau control in contradictoriu;

h)      control liber sau control pe baza de plan tematic;

i)        control individual si control colegial.

18.2) Forma actului de control

„Procesul verbal” sau „nota de constatare” este actul administrativ intocmit in urma executarii controlului.

„Referatul” sau „informarea” se intocmeste atunci cand controlul priveste o anumita tema si s-a executat la mai multe unitati din subordine.

Daca constatarile organului de control nu sunt consemnate in acte, pot aparea consecinte negative cum ar fi:

diminuarea responsabilitatii organului de control;

aparatul controlat nu este stimulat sa aprofundeze la cote inalte metodologia de lucru indicata de agentul de control;

factorii de decizie nu au posibilitatea sa aprecieze calitatea controlului;

exista riscul ca organul controlat sa comita in viitor aceleasi abateri.

18.3) Valorificarea constatarilor

Se disting urmatoarele valorificari ale constatarilor:

valorificarea directa – are loc in cadrul procesului de control; se foloseste mai rar deoarece agentii de control pot fi lipsiti de competenta decizionala;

valorificarea indirecta – nu este recomandabila deoarece duce la un mare consum de timp si tergiverseaza adoptarea deciziei de corectie.

18.4) Controlul functionarii aparatului administrativ

Aparatul administrativ este controlat de catre Parlament, presa, opinia publica sau partidele politice.

Controlul poate fi:

e)      declansat – se solutioneaza in fata instantei judecatoresti (atunci cand se constata greseli ale functionarilor publici);

f)       temporar – este exercitat de diferite comisii de ancheta si priveste parti ale aparatului administrativ ori acest aparat in ansamblu. Acest control poate sugera reforme si uneori masuri sau poate sugera modificarea structurii aparatului administrativ;

g)      intern – rezulta din ierarhizarea si diversificarea functiilor. El poate fi, la randul lui, special si general. In ceea ce priveste functia de ierarhizare, aceasta reprezinta ordinele guvernului si urmareste asigurarea supravegherii exercitarii masurilor pe care le prescriu aceste ordine. In fiecare serviciu, superiorii verifica si rectifica munca subordonatilor lor.

Autoritatea administrativa superioara poate sa blocheze actele autoritatii administrative inferioare, uneori prima autoritate chiar poate substitui actele autoritatii inferioare. De asmeanea, autoritatea superioara poate adopta sanctiuni impotriva autoritatii inferioare si chiar masuri externe, de exemplu: pronuntarea suspendarii sau revocarea.

Cea mai mare partea a activitatilor administrative incepe cu cheltuielile. De multe ori este necesar acordul a doua servicii distincte pentru a se realiza un control, aceasta deoarece un serviciu poate sa nu dispuna de resurse financiare suficiente. Deci, o autoritate este subventionata de cealalta.

Sefii departamentelor ministeriale, a autoritatilor plasate in fruntea colectivitatilor sau a serviciilor descentralizate au puterea de a delega autoritatea. Astfel sunt constituite diverse corpuri de control.

Exista doua tipuri de control financiar:

1. controlul indeplinit in numele Parlamentului;

controlul exercitat in interiorul structurii administratiei publice.

De asemeanea, se mai pot aminti:

„operatile financiare – in curs de executare sunt controlate in sanul administratiei debitoare. Dupa efectuarea operatiilor financiare (plati, incasari), ele sunt trecute in conturi;

2. controlul asupra conturilor – permite sa se vada felul in care a functionat administratia. Controlul se mai poate exercita atunci cand cei administrati declanseaza recursul in fata diferitelor jurisdictii.”

19) Concluziile ce se pot desprinde din executarea deciziilor administrative

Daca o decizie executata nu a avut rezultatele scontate, atunci organul administratiei publice o poate modifica sau o poate anula, astfel incat sa corespunda situatiei date. (se pot reanaliza obiectivele, scopurile, mijloacele alese sau felul cum s-a efectuat executarea).

Pe parcursul executarii deciziei administrative pot aparea aspecte noi ale realitatilor sociale, ce vor trebui analizate de organele legislative.

Deciziile administrative executate vor constitui o experienta pentru deciziile administrative ulterioare. Astfel, se pot evita eventualele cheltuieli mari sau procedura lenta de executare.

Efectele deciziei administrative, vor indica daca cel care a luat decizia a fost cel mai indicat decident.

20) Forme de constrangeri administrative

a) Executarea silita – consta in silirea celor obligatii la executare de a-si realiza aceasta obligatie, fara ca pentru aceasta sa li se aplice vreo pedeapsa.

Executarea silita poate fi si consecinta aplicarii unei sanctiuni. Dupa modelul de realizare executarea silita poate fi:

directa – asupra persoanei sau subiectului pasiv al obligatiei de executare;

indirecta – asupra bunurilor acestei persoane.

b) Contraventia – sanctiunile administrative sunt aplicabile in situatia comiterii unor contraventii. Pot fi considerate faptele care sunt descrise si calificate de un act normativ.

O contraventie are caracter ilicit si reprezinta o abatere de la lege sau de la regulile stabilite prin acte normative ale autoritatilor administratiei publice.

Al doilea element al contraventiei este vinovatia, cu intentie sau din culpa. Vinovatia poate fi directa sau indirecta, in timp ce culpa se infaptuieste atunci cand un rezultat nefavorabil nu este prevazut de cel in cauza, desi acesta ar fi trebuit sa-l prevada.

Din punct de vedere juridic doar infractiunile se pot sfarsi cu privarea de libertate; pentru contraventii aceasta pedeapsa se aplica in mod exceptional.

Abaterea disciplinara – „presupune un raport de subordonare intre cel care o comite si autoritatea publica sau organizatia care aplica sanctiunea”.

Abaterea disciplinara nu este necesar sa fie descrisa concret printr-un act normativ, ea poate fi stipulata in diferite statute disciplinare, contracte colective.

In cazul comiterii contraventiilor, sanctiunile administrative principale sunt:

avertismentul;

amenda.

Avertismentul si amenda nu se pot cumula.

Avertismentul – „consta in atragerea in scris a atentiei faptuitorului asupra pericolului contraventiei savarsite pentru ca incalcarea legii sa inceteze si sa nu se mai repete in viitor”.

Amenda – „consta in plata unei sume de bani, care se face venit la bugetul de stat sau local. Obligatia de plata a amenzii se stinge prin decesul contravenientului, nefiind transmisibila succesorilor acestuia”.

Confiscarea – „este o sanctiune complementara, putand fi cumulata cu avertismentul sau amenda. Ea consta in trecerea fara plata a patrimoniului statului, a obiectivelor care apartin contravenientului si care au servit la savarsirea contraventiei, a acelora care sunt produsul contraventiei sau dobandite prin aceasta, precum si a celor a caror detinere sau circulatie sunt interzise.”3

Inchisoarea contraventionala – se instituie prin lege pentru fapte cu un grad mare de pericol social.

Unele contravenitii, in ceea ce priveste regulile de circulatie pe drumurile publice pot fi sanctionate cu pedeapsa suspendarii sau retragerii permisului auto.

Constatarea contraventiilor se efectueaza de catre functionarii (primari, ofiteri de politie) anume prevazuti de lege sau de alte acte normative, prin incheierea unui proces verbal.

Procesul verbal trebuie sa cuprinda toate datele necesare, inclusiv obiectiunile contravenientului. De asemenea, acesta trebuie semnat pe fiecare pagina, atat de agentul constatator cat si de contravenient.

Daca legea prevede astfel, agentul constatator poate aplica sanctiunea cu ajutorul porcesului-verbal.

In cazul in care, legea nu permite agentului constatator sa aplice sanctiunea, procesul-verbal va fi inaintat autoritatii competente care va aplica sanctiunea printr-o rezolutie pusa pe procesul verbal.

Atunci cand sanctiunea consta in amenda, de cele mai multe ori legea prevede ca faptuitorul poate achita pe loc jumatate din suma stabilita situatie in care nu se va mai incheia proces verbal.

In general, un functionar ierarhic superior, solutioneaza situatiile in care celui ce i-a fost aplicata sanctiunea apeleaza la o cale de atac.