SCOALA NATIONALA DE STUDII POLITICE SI ADMINISTRATIVE
FACULTATEA DE ADMINISTRATIE PUBLICA
LUCRARE DE LICENTA
INTRODUCERE
Prezenta lucrare de licenta isi propune sa dezvolte si sa clarifice solutii in privinta temei „ Tratate si alte documente esentiale comunita 454d31e re relevante in domeniul muncii si securitatii sociale” se doreste atat clarificarea conceptelor cat si abordarea intr-o maniera eficienta, prin insasi aprofundarea fenomenului de analiza a principalelor instrumente juridice. Metoda analitica prin insasi substanta ei, are rolul de elucidare si de accentuare a mecanismului comunitar. Alegerea acestei teme a fost facuta din rationamente intemeiate pe dorinta de studiu aprofundat si in acelasi timp curiozitate, asupra domeniului muncii.
Intrepatrunderea mecanismului institutional, cu tratatele constitutive si documentele esentiale comunita 454d31e re prevad nu numai, drepturi si obligatii in materia dreptului muncii si securitatii sociale, ci au si rolul de a realiza o eficienta coordonare in “arena “spatiului social European. Prezentarea punctelor de vedere in ansamblul lor se vor ramifica in doua directii, atat pe directia nationala cat si pe directia supranationala. Corelarea dualitatii planurilor avand ca scop conturarea in ansamblul sau a Europei sociale.
Lucrarea de fata are ca incipit introducerea de asemenea este structurata in patru capitole ce se ramifica la randul lor in subcapitole si nu in cele din urma este precedata de o concluzie.
CAPITOLUL I abordeaza o tematica generala a constituirii celui mai important organism supranational din Europa, respectiv Uniunea Europeana. Aceasta tratare generala se produce prin prezentarea unui scurt istoric de instituire, pentru ca dupa cum stim fara istorie identitatea reprezinta multimea vida, a principiilor si fundamentului uman. Se studiaza fiecare tratat important in materia dreptului muncii si securitatii sociale, punandu-se accentul pe evolutia acestora in timp si in privinta literei juridice a documentelor esentiale, scopul final fiind de realizare a unei bune implementari a deciziilor luate la nivel supranational la nivel national de catre statele membre si administratia publica specifica fiecaruia. De altfel conceptul de piata comunitara si transformarile acesteia, in privinta ocuparii fortei de munca, ori a a lucratorului si a drepturilor sale esentiale are trasaturi continue. Piesa esentiala in amalgamul de documente si tratate este cetateanul, iar din punct de vedere al dreptului muncii si securitatii sociale, lucratorul cu toate drepturile si obligatiile acestuia. Prin cele patru libertati fundamentale cercul pietei comunitare se inchide etans, astfel ca libera circulatie a lucratorilor nu face altceva decat sa stabileasca prioritatile si sa delimiteze mai bine instrumentele de implementare ce se raporteaza la matricea europeana a bunei functionari in privinta liberei circulatii a fortei de munca.
CAPITOLUL II trateaza ceea ce in 2000 a vrut sa reprezinte Strategia de la Lisabona, o incercare de modernizare a economiei europene si oferirea unei performante competitive cu cea din economia mondiala. Capitolul de fata se axeaza pe faptul ca strategia are o variabila temporala medie si lunga acest lucru inseamnand ca, reforma continua si miscarile din interiorul societatilor, au rolul lor binedefinit, conducand catre creearea de strategii precum cea pentru crestere economica si locuri de munca. Astfel in 2005 se realizeaza un bilant al obiectivelor atinse si a celor neindeplinite ale Agendei Lisabona, rezultatul fiind dezamagitor spunandu-se ca s-a dorit prea mult de la o astfel de strategie si ca ceea ce a putut oferi n-a reprezentat altceva decat lipsa generala de progres. Odata cu dezamagirea produsa, evident au venit noi solutii care sa scoata Uniunea din impas, astfel ca se adopta Liniile directoare integrate pentru crestere si ocupare . Una din solutii a fost oferita de Wim Kok. Prin liniile directoare s-a dorit realizarea atat a unei adanciri si ocupari depline, cat si extinderea pietei interne si stabilitatea economica.
In capitolul II, se studiaza pe larg drepturile si obligatiile in domeniul muncii si securitatii sociale din documente precum Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene; se trateaza concepte precum cel de flexicuritate si nu in ultimul rand se studiaza raportul Cartei verzi, privind modernizarea dreptului muncii, pentru a face fata cerintelor seolului 21, carte verde ce are ca scop coordonarea dezbaterilor in fiecare stat membru pentru imbinarea unei ocupari a fortei de munca eficiente cu o flexibilitate si securitate sporita.
CAPITOLUL III deschide discutia asupra armonizarii legislative a Romaniei atat ante cat si post aderare. Preluarea acquis-ului a fost imperios necesara datorita sarcinilor pe care statul roman in calitate de stat care adera la organismul supranational a trebuit sa le indeplineasca, pentru a face fata standardelor ridicate si miscarilor de pe piata comunitara, atat la nivelul dreptului muncii si pozitionarea lucratorului pe un plan central, alaturi de cele patru libertati fundamentale cat si la nivelul protectiei sau securitatii sociale. In prezentul capitol s-a abordat si tratatul de aderare al Romaniei la UE, unde au fost precizate, acte normative de care statul trebuie sa tina cont si nu numai, acte reflectate prin regulamente, directive. Se propune o scurta intoarcere in timp, adica se abordeaza legaturile initiale ale Romaniei socialiste de dinainte de 1989 cu Comunitatile Economice.
CAPITOLUL IV abordeaza politica sociala si metodele acesteia de implementare, metode ce au ca obiectiv promovarea dar si cresterea economica si sociala. Se doreste crearea unei imbinari eficiente a coeziunii sociale cu cresterea economica. Europa sociala are trasaturi definitorii, insemnand un sistem care ofera un nivel ridicat al protectiei sociala, dand o importanta deosebita dialogului social si serviciilor de interes general care acopera activitatile vitale pentru coeziunea sociala, bazandu-se in ciuda diversitatii sistemelor sociale ale Statelor Membre – pe un fundament comun de valori. In capitolul de fata se accentueaza de asemenea rolul UE in privinta politicii sociale, astfel ca Uniunea este vazuta ca, principalul coordonator sau catalizator in ceea ce priveste schimbarea continua, sprjinul si orientarea reformelor acesteia. Pentru ca politica sociala sa existe este necesara coordonarea institutiilor ce se ocupa cu reglemetarea acesteia. Sunt luati pe rand fiecare actor in parte fiind explicat in mod succint.
Metodele de implementare a politicii sociale se realizeaza prin intermediul fondurilor, astfel trebuie mentionat Fondul Social European, ce reprezinta totodata instrumentul de implementare a strategiei de ocupare a fortei de munca. Pe langa FSE avem si noul program adoptat de UE, numit Progress. Acest program se aplica in cinci domenii precum, ocuparea fortei de munca, protectia si incluziunea sociala, conditiile de munca, nediscriminarea si egalitatea intre sexe. Progress are ca obiectiv asigurarea faptului ca politica sociala a UE ramane consecventa pentru a face fata provocarilor politice majore concentrandu-se pe actiuni care necesita un efort european combinat, acest lucru insemnand defapt ca programul va opera in parteneriat cu guvernele, dar si cu autoritatile locale, angajatori, sindicate si cu sectorul voluntar.
Viziunea de trecere a anumitor atribute ale suveranitatii statelor Europei, de dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial si insasi ideea de unitate a statelor europene, a fost propusa de catre Ministrul Afacerilor Externe in Franta, Robert Schuman. Aceasta noua conceptie este adusa in prim plan la data de 9 mai 1950, insa in afara de meritul lui Schuman, au contribuit foarte mult si inspiratia si pregatirea Comisarului General pentru Planul de Modernizare si de Echipament al Frantei, domnului Jean Monnet.
Adversitatea dintre Franta si Germania se dorea eliminata prin aceasta reuniune a natiunilor europene, astfel ca Robert Schuman propunea” sa se plaseze ansamblul productiei franco-germane a carbunelui si otelului sub o Inalta Autoritate comuna, intr-o organizatie deschisa participarii altor tari ale Europei”.[1]
Inalta Autoritate comuna care se ocupa de administrarea acestei scheme va fi alcatuita din persoane independente numite de guverne, acordandu-se o reprezentare egala. Guvernele vor alege, de comun acord, un Presedinte. Deciziile Autoritatii se vor aplica in Franta, Germania si in alte tari membre. In cazul in care deciziile Autoritatii vor fi contestate, se vor lua masuri de la caz la caz.”[2]
Propunerea lui Robert Schuman a fost acceptata de tarile fondatore, inclusiv Germania, insa respinsa de catre guvernul britanic ce nu era de acord cu limitarea suveranitatii statale.
In 1951, negocierile desfasuarate intre sase tari – Belgia, Franta, Germania, Italia,
Luxemburg si Olanda – au condus la semnarea Tratatului de la Paris, prin care se infiinta
Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CECO). Comparativ cu alte organizatii
internationale existente la acel moment, principalul element de noutate il constituia caracterul
supranational al acestei Comunitati, reprezentat de transferul de competente catre o institutie (Inalta Autoritate) responsabila cu luarea de decizii, independent de consensul Statelor Membre .[3]
Scopul, in urma celui de-al doilea razboi mondial, era de a asigura pacea intre popoarele europene invingatoare si invinse astfel apropiindu-le si facilitandu-le colaborarea de pe pozitii egale in cadrul unor institutii comune.
La data de 25 martie 1957, prin Tratatul de la Roma[4], tarile fondatoare au hotarat sa instituie Comunitatea Economica Europeana(CEE) bazata pe o piata comuna mai extinsa, incluzand o gama larga de bunuri si servicii. Taxele vamale intre acestea au fost eliminate in totalitate la data de 1 iulie 1968, iar in cursul anilor 60 au fost create politici comune, in special in domeniul comertului si al agriculturii.
Acest proiect a avut un succes atat de mare, incat Danemarca, Irlanda si Regatul Unit au decis sa se alature Comunitatii. Prima extindere, de la sase la noua membri, a avut loc in 1973. In acelasi timp s-au aplicat noi politici sociale si de mediu , iar in 1975 s-a infiintat Fondul European de Dezvoltare Regionala (FEDR).
In iunie 1979, Comunitatea Europeana trece catre o alta etapa importanta si anume, organizarea primelor alegeri prin sufragiu direct si universal pentru Parlamentul European. Aceste alegeri se organizeaza o data la cinci ani. Conform drepturilor instituite prin cetatenia europeana, orice cetatean al UE are dreptul de a vota sau de a candida la alegerile europene in tara in care locuieste, indiferent de nationalitatea pe care o are.
In 1981, Grecia s-a alaturat Comunitatii, urmata de Spania si Portugalia in 1986. Astfel a fost consolidata prezenta Comunitatii in Europa de Sud, urgentand nevoia de extindere a programelor de ajutor regional.
Recesiunea economica mondiala de la inceputul anilor 1980 a lasat o amprenta eurosceptica[7]. Cu toate acestea, speranta a renascut in 1985 cand Comisia Europeana, sub presedintia lui Jacques Delors, a prezentat Cartea alba privind calendarul pentru realizarea pietei unice europene pana la data de 1 ianuarie 1993. Acest tel ambitios a fost inclus in Actul Unic European semnat in februarie 1986 si intrat in vigoare la data de 1 iulie 1987.
Structura politica a Europei s-a schimbat categoric odata cu caderea zidului Berlinului in 1989. Aceasta a condus la unificarea Germaniei in octombrie 1990 si democratizarea tarilor Europei Centrale si de Est prin eliberarea de sub controlul sovietic. Uniunea Sovietica a incetat sa existe in decembrie 1991.
In acelasi timp, statele membre negociau noul Tratat privind Uniunea Europeana care a fost adoptat in decembrie 1991, la Maastricht , de catre Consiliul European format din sefi de stat si de guvern,. Acesta a intrat in vigoare la 1 noiembrie 1993. Tratatul a creat Uniunea Europeana (UE), adaugand domenii de cooperare interguvernamentala structurilor comunitare integrate existente.
Acest nou dinamism european, precum si schimbarea situatiei geopolitice a continentului au determinat alte trei noi state – Austria, Finlanda si Suedia – sa adere la UE la 1 ianuarie 1995.
UE era pe cale de a-si atinge una din marile sale prioritati si anume, crearea monedei unice. Moneda euro pentru tranzactii financiare (sub alta forma decat numerar) a fost introdusa in 1999, in timp ce bancnotele si monedele au fost emise trei ani mai tarziu in cele 12 state ale spatiului euro (cunoscut sub numele de zona euro). In prezent, euro este o moneda importanta pentru plati si depozite la nivel mondial, alaturi de dolarul SUA. Europenii trebuie sa faca fata globalizarii. Noile tehnologii si utilizarea tot mai extinsa a internetului transforma economiile. Aceste transformari implica insa provocari, atat pe plan social, cat si cultural.
In martie 2000, UE a adoptat „strategia de la Lisabona” in vederea modernizarii economiei europene, astfel incat aceasta sa devina competitiva pe piata mondiala alaturi de alti mari actori, precum Statele Unite si statele nou industrializate. Strategia de la Lisabona include incurajarea inovatiei si a investitiilor in afaceri, precum si adaptarea sistemelor educationale europene, astfel incat acestea sa corespunda cerintelor societatii informationale.
In acelasi timp, somajul si cresterea costurilor privind pensiile exercita presiune asupra economiilor nationale, facand reforma cu atat mai mult necesara. Alegatorii cer tot mai mult guvernelor lor sa gaseasca solutii practice la aceste probleme.[10]
Desi in UE erau 15 membri, aceasta a si inceput pregatirile pentru o noua extindere la un nivel fara precedent. La mijlocul anilor 1990, fostele state ale blocului sovietic (Bulgaria, Republica Ceha, Ungaria, Polonia, Romania si Slovacia), cele trei state baltice care au facut parte din Uniunea Sovietica (Estonia, Letonia si Lituania), una dintre republicile fostei Iugoslavii (Slovenia), precum si doua state mediteraneene (Cipru si Malta) au inceput sa isi arate interesul pentru aderarea la Uniunea Europeana.
UE a salutat sansa de a contribui la stabilizarea continentului european si de a extinde beneficiile integrarii europene asupra acestor democratii tinere. Negocierile privind statutul de viitor membru au fost deschise in decembrie 1997. Extinderea UE la 25 de state a avut loc la 1 mai 2004 cand 10 dintre cele 12 tari candidate au aderat la Uniune. Bulgaria si Romania au urmat la 1 ianuarie 2007.
Actul Unic European este semnat la
Luxemburg la 17 februarie 1986 si la Haga la 28
februarie 1986,este rezultat al unei Conferinte Interguvernamentale, a UE a intrat in vigoare la 01.07.1987, dupa ratificarea sa de catre toate statele membre ale Comunitatii. Structura este formata dintr-un preambul si patru titluri.
AUE, prin Titlul III, reprezinta un acord de drept international, o codificare in politica externa. El a permis integrarea in tratate a unor evolutii institutionale si politici in vederea consolidarii procesului comunitar.
Actul Unic European este format din doua parti: prima parte este rezervata modificarii tratatelor comunitare anterioare, si largirea domeniilor de competenta, iar a doua parte este consacrata cooperarii statelor europene in privinta politicii externe.
“Comunitatile Europene si cooperarea politica europeana au drept obiectiv sa contribuie impreuna la realizarea unui progres concret catre unitatea europeana.”[13] Acest articol extras din Actul unic, expune intr-un mod evident faptul ca Uniunea Europeana de azi a fost obiectivul atins de catre litera documentului.
Motivele ce au condus catre un astfel de act si adoptarea acestuia au reprezentat, absenta unei legaturi organice intre actiunea comunitara si cooperarea politica, functionarea nesatisfacatoare a anumitor mecanisme institutionale (insuficienta puterilor Parlamentului European, ponderea prea mare a unanimitatii in cadrul procesului decizional din Consiliul european), caracterul partial al celor 4 libertati de circulatie prevazute de tratatul C.E.E. (marfuri, persoane, servicii, capitaluri). A prevalat de asemenea dorinta de a da o baza juridica solida competentelor deja exersate de comunitate in noi domenii.[14]
Principalele sale elemente de noutate constau in introducerea in Tratat a unor dispozitii privind reforma institutiilor comunitare (extinderea voturilor cu majoritatea calificata, recunoasterea oficiala a Consiliului European, consacrarea denumirii de Parlament European”, asocierea acestuia din urma la procesul legislativ prin introducerea procedurii de cooperare cu Consiliul UE si Comisia Europeana, crearea Tribunalului de Prima Instanta), largirea competentelor comunitare (in principal la domeniul social) si codificarea dispozitiilor privind Cooperarea Politica Europeana (CPE) care exista de facto din 1970, pe baza careia Tratatul de la Maastricht a introdus Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC).
Prin AUE se urmarea cresterea eficacitatii procesului decizional, stabilitatea pietei comune, eliminarea obstacolelor in privinta liberei circulatii, implicarea comunitara in domeniul social, cel al mediului, dezvoltarii si cercetarii tehnologice.
In urma crearii pietei unice ca urmare a Actului UnicEuropean din anul 1986 au fost intreprinsi pasii spre asigurarea sanatatii la locul de munca, rezolvarii si prevenirii pericolelor pe care le produc anumite substante utilizate la locul de munca. Cel mai greu a fost de realizat un echilibru intre dezvoltarea economica ca « motor » al acesteia si politica sociala si de ocupare a fortei de munca.
Documentul cu o mare amprenta in realizarea constructiei europene, numit si Tratatul
asupra Uniunii Europene este produsul negocierilor indelungate din Conferintele interguvernamentale. Acesta este format din 7 titluri, articolul I al tratatului are urmatoarea semnificatie: Prin prezentul tratat, Inaltele Parti Contractante instituie intre ele o Uniune Europeana, denumita in continuare „Uniune”.
Prezentul tratat marcheaza o noua etapa in procesul de creare a unei uniuni din ce in ce mai stranse intre popoarele Europei, in care deciziile sa fie luate cat mai aproape posibil de cetateni. Uniunea Europeana este un sistem ce are o dimensiune economica, una sociala si una politica. Are un sistem unic de guvernare pe mai multe niveluri.[16]
Uniunea se intemeiaza pe Comunitatile Europene, completate de politicile si formele de cooperare instituite de prezentul tratat. Aceasta are misiunea de a organiza, intr-un mod coerent si solidar, relatiile dintre statele membre si dintre popoarele acestora.
Tratatul de la Maastricht (ratificat in 1992) stabileste ca unul din obiectivele Uniunii sa reprezinte, atingerea unui „nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si al protectiei sociale, egalitatea intre femei si barbati [] cresterea standardelor de viata si a calitatii vietii”[17]
Articolul 2 al Tratatului UE - stabilind obiectivele Uniunii Europene- preia aceste reglementari si mentioneaza promovarea progresului economic si social printr-un nivel ridicat al ocuparii fortei de munca, intarirea drepturilor si intereselor indivizilor (prin introducerea cetateniei europene) si libera circulatie a persoanelor. Alaturi de aceste prevederi juridice stau o serie de directive si reglementari privind Fondul Social European (FSE), conditiile de munca, ocuparea fortei de munca si somajul, securitatea sociala.
Uniunea isi propune urmatoarele obiective:[18]
[19] comunitar si dezvoltarea acestuia cu scopul de a examina, in conformitate cu procedura stabilita in articolul N alineatul (2), in ce masura politicile si formele de cooperare instituite prin prezentul tratat ar trebui revizuite, in vederea asigurarii eficacitatii mecanismelor si institutiilor comunitare.
Tratatul de
Pe parcursul evolutiei organismului european si a integrarii nivelului sau, au loc schimbari importante, astfel ca la 18 iunie 1997 a fost adoptat Tratatul de la Amsterdam,ce a impus unele modificari si completari ale Tratatului de la Maastricht. In procesul evolutiv al integrarii europene, au loc modificari ce se refera si la normele juridice de drept social european respectiv la adoptarea unor reglementari care privesc libera circulatie a persoanelor, politica sociala si forta de munca.
Tratatul de la Amsterdam, din anul 1997, a incorporat Acordul de Politica Sociala – cu prevederi sporite – in Capitolul Social din Tratatul asupra Comunitatii Europene. S-a creat o baza legala pentru egalitatea sanselor intre femei si barbati la locul de munca si se fac precizari legate de masuri impotriva excluderii sociale. In final, o referire la drepturile fundamentale a dat o noua dimensiune obiectivelor politicii sociale. Tratatul de la Maastricht din anul 1992 a avut rolul de integra Carta Sociala in tratatul semnat, cu exceptia Marii Britanii, care il va semna ulterior in cadrul Acordului Social.
Tratatul de la Amsterdam include politica sociala si de ocupare realizand pactul necesar pentru stabilitate si crestere economica asigurand echilibrul intre integrarea economica si politica de ocupare a fortei de munca. Acesta cuprinde dispozitii ce vizeaza adancirea integrarii atat prin trecerea in competenta Comunitatii a unor domenii ce erau cuprinse in aria cooperarii interguvernamentale cat si prin dezvoltarea politicilor si obiectivelor Uniunii Europene. Sunt cuprinse astfel prevederi referitoare la politica de asigurare a locurilor de munca si de protectie sociala.
Conform acestor dispozitii, statele membre vor promova o politica de coordonare a crearii de locuri de munca in vederea dezvoltarii capacitatii de elaborare a unei strategii comune privind nivelul de angajare.
Se urmareste, de asemenea, eliminarea discriminarilor si asigurarea unui tratament optim in ceea ce priveste conditiile de munca si ocupare a posturilor, dezvoltarea politicilor comune in domeniul protectiei mediului, al sanatatii publice si protectiei consumatorilor.
Tratatul de la Amsterdam (1997), aduce modificari si completari Tratatului CE de la Roma, astfel una dintre aceste modificari o reprezinta inserarea unui titlu dedicat special ocuparii fortei de munca, respectiv Titlul VIII (in versiunea consolidata a Tratatului CE) “Ocuparea fortei de munca”, separat de domeniul politicilor sociale care fac obiectul Titlului XI (in versiunea consolidata a Tratatului CE) “Politica Sociala, Educatia, Formarea Profesionala si Tineretul”. [22]
Astfel este adoptata “Strategia europeana de ocupare a fortei de munca”, prin introducerea in tratat a Titlului VIII. Procesul de coordonare a actiunilor privitoare la ocuparea fortei de munca in cadrul Uniunii a fost lansat de catre Consiliul Europei la Luxemburg in noiembrie 1997 la “Job Summit”.
Strategia europeana de ocupare a fortei de munca a avut in vedere ca in urmatorii cinci ani sa se inregistreze progrese simtitoare in combaterea somajului. Pentru a se verifica acest scop, strategia a fost evaluata prima data in anul 2000, pentru ca mai apoi, in anul 2002 sa se realizeze o evaluare de impact. Rezultatele acestor evaluari au aratat progrese in directia crearii unui cadru integrat al politicilor nationale, cresterii transparentei politicilor de ocupare si a numarului de factori implicati atat la nivel comunitar cat si la nivelul statelor membre. De asemenea au fost identificate si aspecte sensibile ale politicii de ocupare a fortei de munca si au fost trasate prioritatile perioadei urmatoare.[23]
Tratatul de la Lisabona este un tratat de amendare a Tratatelor existente - Tratatul Uniunii Europene (TUE), care isi va pastra denumirea, si Tratatul Comunitatilor Europene (TCE), acesta din urma urmand sa fie redenumit Tratatul privind functionarea Uniunii (TFUE). Cele doua tratate, modificate conform prevederilor Tratatului de la Lisabona, vor reprezenta tratatele de baza ale Uniunii si vor avea o valoare juridica egala. De asemenea, va fi mentinut Tratatul privind Comunitatea Energiei Atomice Europene (Euratom). 13 Protocoale si 65 de Declaratii sunt anexate Tratatului de la Lisabona. [24] Privit din doua perspective, nu atat diferite cat integratoare, acest tratat este unul de modificare cat si de reformare. Viziunea de modificare este invaluita in intelesul vocabularului francez, iar reformarea in cel englez.
Integrarea si armonizarea termenilor duc la ideea ca: Tratatul de la Lisabona, modifica tratatele Uniunii Europene, dar reformeaza si institutiile Uniunii Europene.[25]
Elaborarea Tratatului s-a realizat prin reuniunea Conferintei interguvernamentale in baza mandatului precis si detaliat agreat la Consiliul European din 21-23 iunie 2007.
In limbaj diplomatic, mandatul CIG reprezinta, de fapt, „instructiunile” sefilor de state sau de guverne, asa cum se procedeaza in orice conferinta de acest gen, catre proprii diplomati respectiv experti.
Din perspectiva istorica, semnarea Tratatului finalizeaza procesul de reforma a Tratatelor Uniunii demarat in 2001 la Laeken si care urmarea elaborarea unui tratat cuprinzator pentru Europa. Tratatul de la Lisabona contine un tratat de principiu (TUE) si un tratat executiv (TFUE)[27], mentinand, cu unele amendamente si Tratatul Euroatom. Trebuie sa recunoastem ca, la momentul publicarii formei consolidate a acestora, se va putea afirma ca Uniunea Europeana a reusit o substantiala simplificare a increngaturii existente, la ora actuala, a tratatelor de baza, a dreptului primar comunitar.
Tratatul de la Lisabona este primul tratat adoptat in cadrul Europei unificate, fiind de asemenea primul Tratat al Uniunii pe care Romania l-a semnat in calitate de stat membru. Romania participase anterior, in octombrie 2004, la Roma, in calitate de stat candidat, la semnarea Actului Final al Conferintei care a adoptat Tratatului Constitutional.[29]
Romania a ratificat Tratatul de la Lisabona prin Legea nr.13/2008[30], imediat dupa dupa Ungaria, Slovenia si Malta, fiind a patra tara din cele 27 de state, Parlamentul Romaniei finalizeaza procedura de ratificare la data de 4 februarie 2007. Presedintele Romaniei promulga legea de ratificare a Tratatului de la Lisabona la 6 februarie 2008.
Existenta acestui tratat are la origini puterea mondiala si mai ales treapta pe care Europa si Uniunea si-o revendica pe scara economica, sociala si culturala a globalizarii.
Tratatul s-a ridicat cu o noua abordare fata de cel de Instituire a unei Constitutii pentru Europa, iar europesimistii sunt de parere ca pasul realizat de comunitate, este unul catre atingerea telului, dar nu aduce o rapiditate si o apropiere evidenta fata de obiectivul propus, adica adancirea integrarii.
Parerea euro-optimistilor[31], este una consacrata esentei conceptului, fiindu-le satisfacute intr-o oarecare masura cerintele, insa neintrunind toate calitatile evidentiate de catre Tratatul instituind o Constitutie pentru Europa.
Tratatul de la Lisabona confera forta juridica Cartei europene a drepturilor fundamentale, aceasta devenind intr-o anumita masura obligatorie pentru toate statele membre. Exista si aici prevederi care asigura faptul ca legislatiile nationale nu vor fi contrazise de Carta drepturilor fundamentale. Textul Cartei in sine ramane intr-o anexa a Tratatului.
Se doreste o Europa a valorilor, libertatii, solidaritatii si sigurantei, care promoveaza fundamentul Uniunii. Astfel Carta drepturilor fundamentale intervine in dreptul primar european, si prevede noi mecanisme de solidaritate asigurand o mai buna protectie a cetatenilor europeni. Tratatul de la Lisabona specifica si consolideaza valorile si obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite sa serveasca drept punct de referinta pentru cetatenii europeni si sa arate ce anume are de oferit, Europa partenerilor sai din intreaga lume.
Drepturile cetatenilor si Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona mentine drepturile existente si introduce altele noi. In mod special, garanteaza libertatile si principiile inscrise in Carta drepturilor fundamentale si confera dispozitiilor acesteia forta juridica obligatorie. Se refera la drepturi civile, politice, economice si sociale.
Tratatul de la Lisabona mentine si consolideaza cele „patru libertati”, precum si libertatea politica, economica si sociala a cetatenilor europeni.
Acesta prevede de asemenea faptul ca Uniunea si statele membre actioneaza impreuna intr-un spirit de solidaritate in cazul in care un stat membru este tinta unui atac terorist sau victima unui dezastru natural sau provocat de mana omului. Se subliniaza solidaritatea in domeniul energiei.
Uniunea va beneficia de o capacitate extinsa de actiune in materie de libertate, securitate si justitie, ceea ce va aduce avantaje directe in ceea ce priveste capacitatea Uniunii de a lupta impotriva criminalitatii si terorismului. Noile prevederi in materie de protectie civila, ajutor umanitar si sanatate publica au de asemenea, obiectivul de a intari capacitatea Uniunii de a raspunde la amenintarile la adresa securitatii cetatenilor europeni.[32]
Piata comuna[33] reprezinta conceptul prin care se defineste acel spatiu comun al unor state ce se ghideaza dupa regulile economiei de piata, aceasta vizeaza eliminarea tuturor obstacolelor in schimburile intracomunitare in vederea fuziunii pietelor nationale intr-o piata unica realizand conditii pe cat de apropiate posibil cu cele ale unei adevarate piete interne.
Pentru ca pietele tuturor statelor membre sa formeze un spatiu economic cu o dezvoltare armonioasa trebuie sa se tina cont de cele patru libertati fundamentale regasite in Tratatul CEE. Acestea sunt in functie de importanta, libera circulatie a marfurilor, libera circulatie a persoanelor, libera circulatie a serviciilor , iar ultima este libera circulatie a capitalurilor. In perioada anilor de criza economica s-au intampinat obstacole la toate nivelurile, inclusiv in ceea ce reprezinta libera circulatie a fortei de munca.
Ca solutie de iesire din situatia de criza se adopta Actul Unic Vest European. Potrivit acestuia piata unica interna presupune existenta unui spatiu fara frontiere interioare in care libera circulatie a marfurilor, persoanelor, serviciilor si capitalurilor este asigurata conform dispozitiilor prezentului tratat.
Actul unic a reprezentat unul din pasii importanti in privinta progresului catre tot ceea ce inseamna azi Uniunea Europeana.
In timp problemele n-au incetat sa apara astfel ca arhitectura uniunii a fost intr-o continua reforma prin crearea de noi institutii si implementarea de noi strategii iar toate acestea cu scopul de a realiza o mai buna conditie de viata.
Una din cele mai importante politici ale UE este cea de ocupare, ce prin Tratatul de la Roma din anul 1957 ofera primele prevederi legate de egalitatea privind plata drepturilor salariale, libertatea de miscare a muncitorilor iar dintre instrumentele create, Fondul European Social este primul care isi propune sa ofere suport pentru concretizarea politicii sociale si de ocupare a fortei de munca.
In anul 1989 se adopta Carta drepturilor fundamentale ale lucratorului, ce se mai numeste si Carta Sociala, este un instrument politic cu rol de a garanta respectarea drepturilor sociale, aceasta este semnata de 11 state membre, exceptie facand Marea Britanie ce va semna ulterior in 1998.[35]
Carta comunitara este un document care nu are valoarea juridica a unui regulament sau a unei directive, ea doar proclama drepturile fundamentale.[36]
Carta Sociala reflecta o intensa activitate pentru dimensiunea sociala a politicilor europene in ansamblul constructiei pietei unice europene fiind elaborata in urma unui proces de consultare a partilor interesate ( lucratorilor, reprezentanti ai angajatorilor, liber profesionistilor, fermierilor etc.). Desi viziunea initiala era de a se oferi o solutie comunitara, documentul final subliniaza rolul statelor membre si responsabilitatile acestora in scopul aplicarii si respectarii drepturilor sociale fundamentale: libera circulatie a muncitorilor, angajarea si salarizarea, imbunatatirea conditiilor de munca si de viata, protectia sociala, libertatea de asociere si negocierea colectiva, formarea profesionala, tratamentul egal al barbatilor si femeilor, protectia sanatatii si siguranta la locul de munca, protectia copiilor, adolescentilor, persoanelor in varsta si a persoanelor cu handicap, precum si informarea, participarea si consultarea lucratorilor in probleme ce ii afecteaza direct. La nivelul Uniunii Europene, libera circulatie a persoanelor este o metoda prin care se poate crea o piata a fortei de munca europeana, eficienta, flexibila in folosul lucratorilor, angajatorilor si statelor membre.
In conceptia initiatorilor sai, Carta Sociala europeana[37] reprezinta un corespondent in domeniul social al Conventiei europene a drepturilor omului.
Litera documentelor, reglementari esentiale in domeniul ocuparii, contureaza nivelul la care Uniunea isi propune sa ajunga, un nivel supranational mereu in competitie cu marile puteri economice ce nu va avea sfarsit, datorita continuitatii reformei institutionale, implementarii acquis-ului.
Notiunea de lucrator in sensul articolului 39.TCE consolidat prin Tratatul de la Amsterdam si al Regulamentului 1612 are o sfera larga, trasatura distinctiva a relatiei de munca este aceea ca o persoana presteaza activitate cu valoare economica in favoarea unei alte persoane, in a carei subordonare se afla, in schimbul careia primeste o remuneratie.
Lucratorii sunt principalii beneficiari ai dreptului de libera circulatie,[41] astfel ca pentru asigurarea liberei circulatii este atribuita asigurarea si “eliminarea oricarei discriminari, bazata pe cetatenie, intre lucratorii statelor membre, in ceea ce priveste ocuparea locurilor de munca, remunerarea si alte conditii de munca”(art.39)
Activitatea intrepinsa de catre lucrator trebuie sa fie reala si efectiva. Termenul de efectiva insemnand ca activitatea depusa de lucrator, sa aduca un plus cantitativ cat si calitativ productiei. Curtea de Justitie nu recunoaste calitatea de lucrator comunitar conform art.39.
In consecinta, intra in categoria lucratorilor cei care presteaza o activitate remunerata, pe o anumita durata, in cadrul unui raport de munca sau relatie de munca si care sunt subordonati beneficiarului muncii lor.[42]
Primirea salariului de catre lucratorul comunitar, reprezinta contextul real si efectiv al prestarilor acestuia, adica a muncii in sine. Desi termenul de lucrator nu este foarte bine afisat in context si prezinta anumite lacune, Curtea de Justitie a retinut ca element de diferentiere criteriul subordonarii acestuia fata de angajator, care la randul lui are sarcina de a controla respectarea dispozitiilor si de a sanctiona.
Legislatia comunitara vizeaza lucratorii in sensul dreptului comunitar si nu al dreptului national.[43] De asemenea Curtea a sesizat faptul ca termenul de lucrator poate fi interpretat intr-o maniera distincta de catre dreptul intern al fiecarui stat si de aceea a accentuat intelesul catre lucratorul migrant la nivel strict comunitar, pentru a delimita notiunile si a depasi orice interpretare.
Somerii au dreptul sa invoce dreptul la libera circulatie in scopul deplasarii acestora pe teritoriul unui stat membru in scopul cautarii unui loc de munca, timpul de sedere fiind de 3 luni perioada in care statul de origine are obligatia de a face plata prestatiilor de somaj. Lucratorul comunitar are drept caracteristica esentiala faptul ca pe o anumita perioada de timp acesta presteaza servicii pentru si sub conducerea unui angajator in schimbul unei remuneratii.
Principiile esentiale ale dreptului muncii comunitar, releva contributia clara a directivelor si regulamentelor, ca acte esentiale. Aceste principii sunt:
Informarea lucratorilor asupra conditiilor aplicabile
contractului sau raportului de munca si informarea acestuia in probleme ce
privesc evolutia intrepinderii, inclusiv cele de dimensiune comunitara.
Egalitatea de tratament in munca.
Securitatea si sanatatea in munca.
Dreptul la odihna.
Protectia in caz de concediere colectiva.
Protectia in cazul insolvabilitatii
angajatorului.
Protectia in cazul de transfer al intrepinderii.
Protectia tinerilor in procesul muncii, a
femeilor gravide sau a celor ce alapteaza.
Principiul liberei circulatii a lucratorilor si mentinerea dreptului de securitate sociala
Documentele care constituie obiect de analiza nu avanseaza vreo definitie a acestui termen. In consecinta, acolo unde este utilizat, termenul de lucrator are intelesul din dreptul comunitar. In acest sens, fara a fi definit ca atare, in legislatia originara sunt derivata (secundara), lucratorul este un concept (conturat de altfel si de jurisprudenta Curtii de la Luxemburg) cuprinzator, specific dreptului comunitar, aplicabil, in principal, in ce priveste libera circulatie a fortei de munca in spatiul comunitar si care include pe toti cei ce au fie un raport de munca, fie o relatie de munca, fie se afla intr-o situatie specifica cum este cea de somer sau in cautarea unui loc de munca in spatiul comunitar.[45]
In literatura de specialitate[46] s-a relevat ca sunt lucratori salariatii indiferent de tipul contractului lor individual de munca, inclusiv ucenicii la locul de munca; cei care se afla intr-un stagiu de pregatire (formare) profesionala (la un angajator); cei care, fara a fi lucratori propriu-zisi, sunt asimilati acestora, in mod expres prin anumite directive ale Uniunii Europene (cei care se afla in cautarea unui loc de munca, la prima angajare; somerii apti de munca si care au fost anterior angajati; persoanele incapabile de munca datorita unui accident de munca sau boli profesionale suferite in timpul angajarii in statul gazda; persoanele care au atins limita de varsta normala de pensionare in timpul desfasurarii activitatii cu statul gazda).
Tot astfel, s-a aratat ca nu sunt lucratori persoanele care exercita profesiuni liberale; meseriasii (micii intreprinzatori); functionarii publici; de regula, persoanele care lucreaza in baza unor conventii civile de prestari de servicii; persoanele care – chiar daca desfasoara o activitate economica in schimbul unei remuneratii, in baza unui raport de munca – sunt excluse
de la aplicarea unor expres directive sectoriale
Legatura dintre piata si politica sociala a fost recunoscuta cel putin partial de la inceput, cand politica sociala din Uniunea Europeana a fost abordata in mare parte in raport cu reducerea restrictiilor asupra mobilitatii fortei de munca. Articolele 48-49 din Tratatul de la Roma, abordeaza libera circulatie a lucratorilor. Libera circulatie a lucratorilor se defineste prin dreptul de a raspunde la oferte privind locuri de munca, de a se deplasa in acest scop pe teritoriul statelor membre, de a ramane pe teritoriul statelor membre pentru a desfasura o activitate, precum si de a ramane pe teritoriul unuia din acestea dupa ce o persoana a desfasurat o activitate(art.48,par.3).
In esenta, libera circulatie face parte dintr-un concept mai larg al libertatii de miscare a persoanelor.[47]Astfel libertatea de miscare a persoanelor , reprezinta una din cele patru libertati fundamentale care duc la conturarea spatiului comunitar, asadar din punct de vedere economic creaza o piata comuna interna a fortei de munca, din punct de vedere politic realizeaza o coordonare si o coeziune a popoarelor ce realizeaza matricea europeana.
Libera circulatie a muncitorilor reprezinta in fapt o concretizare in ceea ce priveste forta de munca prin principiul general aflat in articolul 6 al Tratatului CEE, ce ofera ca litera de document urmatoarele:” in domeniul aplicarii prezentului tratat, si fara a aduce prejudicii dispozitiilor particulare pe care acesta le prevede, este interzisa orice discriminare pe baza nationalitatii Intr-o perioada de 50 de ani, un ansamblu complex de reglementari si decizii judiciare a suspendat partial principiul suveranitatii statelor asupra politicii sociale, in interesul mobilitatii pe piata fortei de munca.
Curtea de Justitie a conturat importanta principiului prezentat in art.6.CEE, conform caruia articolul 48 este direct aplicabil in sistemele judiciare din fiecare stat membru, facand inaplicabila orice dispozitie juridica nationala contrara, punand de asemenea accentul pe faptul ca articolul 48 se aplica si in cazul in care munca este depusa in afara Comunitatii, atata timp cat relatia juridica de angajare este perfectata in cadrul Comunitatii.
Cerintelor inscrise in Tratatul CEE li s-a adus ca material legislativ o serie de regulamente si directive, dintre care cele mai importante sunt mentionate prin:
Directiva 68 privind drepturile de
intrare si resedinta
Regulamentul nr. privind accesul la
conditiile de angajare, modificat prin Regulamentul nr.
Regulamentul
nr. 1251/70 privind dreptul de a ramane pe teritoriul unui stat membru dupa
angajarea in acel stat.
Directiva nr. privind dreptul
statelor membre de a deroga de la prevederile liberei circulatii pe motiv de
ordine publica, securitate publica sau sanatate publica.
In principiu, numai lucratorii din statele membre au libertatea de a circula in spatiul comunitar, dar fiecare stat membru stabileste, conform propriei legislatii, cine ii sunt cetatenii, ca si modalitatile de pierdere si dobandire cetateniei. Potrivit Directivei 2004 38 Libertatea de circulatie a persoanelor si a fortei de munca nu ar putea fi insa completata fara libertatea resedintei, facilitand astfel in practica a unuia dintre drepturile fundamentale ale cetatenilor acestui spatiu comun: dreptul de a trai, de a munci, de alegere, in oricare stat membru al UE, pentru un salariu si un regim de impozitare similare , avand acces la educatie si la formare profesionala, beneficiind de protectie sociala si avand dreptul de a alege si de a fi ales in scrutinurile nationale si europene, in conditii ca si cetatenii tarii de resedinta.
Odata cu adoptarea acquis-ului comunitar Romania adopta o suita de acte normative dintre care:
[50] ce transpune Directiva 38/2004/CE;
O.U.G nr.194/ 2002 privind regimul strainilor in Romania, aprobata prin Legea nr. 537/2003 si modificata prin
La sfarsitul anilor '90, Uniunea Europeana isi propunea cateva initiative economice, dintre care– Pactul de Stabilitate si Crestere si Agenda Lisabona– acestea doua, aveau in vedere problemele de coordonare a politicilor si cresterea economica intr-un spatiu economic din ce in ce mai integrat. Cele doua programe se concentreaza mai mult pe guvernarea economica a UE, fara a se include unul pe celalalt in acelasi context .
In momentul in care Europa a lansat noua Strategie de la Lisabona pentru crestere economica si locuri de munca, si-a propus o tinta indrazneta. Remodelarea economiei europene impune o schimbare de anvergura, care isi va pune amprenta asupra intregii Europe. Implicarea lucratorilor, a intreprinderilor si a consumatorilor este la fel de importanta precum cea a politicienilor si a factorilor de decizie. Scopul este de a raspunde globalizarii si unei societati imbatranite cu o agenda comuna de reforma.
Strategia pentru crestere economica si locuri de munca constituie o agenda pe termen mediu si lung. Punerea in practica a tuturor masurilor necesare presupune un grad mare de continuitate politica, de stabilitate a aplicarii, precum si un angajament sustinut – care, in multe cazuri, pot depasi perioada mandatului unui guvern.[53] Noua Strategie de la Lisabona pentru crestere economica si locuri de munca se bazeaza pe doua axe de ghidare. Prima reprezinta un parteneriat propus care asigura o responsabilitate concreta in ceea ce priveste Strategia Lisabona la nivel U.E , iar a doua reprezinta un program politic, realizat pentru modernizarea economiei europene si pentru rezolvarea problemelor sociale si crearea unui cadru competitiv la nivel global.
Consiliul European din 2000 de la Lisabona pune in discutie ideea de a transforma Europa intr-un model al performantei competitive. Aceasta strategie, numita de atunci 'Agenda Lisabona', se refera la un program pe zece ani de reforma economica, care isi propunea sa conduca la o medie a cresterii economice anuale de 3% si la creerea unui numar de 20 milioane de locuri de munca pana in 2010.[54] La mijlocul perioadei, Consiliul European de la Bruxelles din 2005 a judecat rezultatele drept 'mixte' si a decis sa revizuiasca atat Agenda Lisabona, cat si Pactul de Stabilire si Crestere. Evaluarile ne-oficiale sunt insa mai drastice: strategia Lisabona poate fi caracterizata prin 'lipsa generala de progres' , esec; 'rezultat dezamagitor' (Kok, 2004), si, potrivit lui Wanlin (2006a), unii comentatori vorbesc chiar de un 'obiectiv general ridicol de ambitios'.
In 2005, nivelul mediu al Produsului Intern Brut (PIB) pe locuitor in EU-15 era cu 27% mai mic decat media SUA, neschimbat prin comparatie cu 2000, in timp ce cresterea productivitatii in EU-15 fusese in medie de 1.4% intre 1995 si 2005, fata de 2.4% in SUA.[57]
Strategia realizeaza pentru Statele Membre targetul de a face din UE 'economia, bazata pe cunoastere, cea mai competitiva si mai dinamica din lume, capabila de o crestere economica durabila, cu locuri de munca mai multe si mai bune si coeziune sociala mai mare', pana in 2010 .[58] Agenda Lisabona este transpusa in caracteristicile a 4 piloni 'crestere', 'inovatie', 'ocupare' si 'coeziune sociala' adaugandu-se la acestia si “mediul”
In 2005, Consiliul adopta, Liniile directoare integrate pentru crestere si ocupare(2005-2008), prin care expune statelor membre, ideea de a elabora Programe Nationale de Reforma (PNR) 'pe propria raspundere' si 'destinate propriilor nevoi si situatii specifice.'[59] Liniile directoare integrate reprezinta 'o lista de verificare a angajamentelor nationale si referintelor pentru a evalua progresul pe linii si anii care urmeaza.' Ele stabilesc targetul pe care toate statele membre trebuie sa si-l asume .
In general, se pare ca liniile au fost in mare parte ignorate de catre guverne, atunci cand au elaborat PNR. O examinare a acestor documente (Pisany-Ferry and Sapir, 2006) arata ca acestea se refera, daca o fac, doar in mod vag la ele, ceea ce trezeste suspiciunea ca in unele cazuri PNR reprezinta doar o reambalare a masurilor deja existente.
Deoarece Strategia Lisabona a intampinat dificultati in realizarea obiectivelor s-a dorit o impulsionare a a ideaticii acesteia, sugerandu-se la recomandarile Raportului Wim Kok o accelerare a ritmului de crestere economica si creare a locurilor de munca avand o calitate superioara. Acest Raport este prezentat in noiembrie 2003 si realizeaza o analiza amanuntita a pietei muncii in UE, fiind coordonat de Wim Kok, fost premier olandez.
Slabul progres fata de obiectivele stabilite de Agenda este pus in carca
inertiei politice a guvernelor UE.
La jumatatea drumului pana in 2010, 'multe trebuiesc facute pentru ca
Lisabona sa nu devina un sinonim pentru obiective ratate si promisiuni netinute'
a subliniat Wim Kok.
Printre recomandarile facute de raport se mai numara si:
- crearea unui comitet al parlamentului European, care sa monitorizeze
progresele facute de strategia Lisabona;
- restructurarea bugetului UE, astfel incat el sa reflecte tintele economice;
- imbunatatirea informarii cetatenilor despre Agenda Lisabona;
- reducerea barierelor din fata afacerilor;
- scrierea in engleza a patentelor, pentru a se evita disputele privind limba;
- reducerea timpului necesar transpunerii legislatiei comunitare in dreptul
intern.
Raportul Wim Kok din noiembrie 2003 subliniaza: „Este necesar sa se promoveze flexibilitatea pietei fortei de munca, combinata cu securitatea acesteia, in special prin imbunatatirea organizarii muncii si a atractivitatii contractelor de munca standard si nestandardizate – atat pentru lucratori, cat si pentru angajatori – in vederea evitarii aparitiei unei piete a fortei de munca cu doua viteze. Notiunea de siguranta a locului de munca trebuie sa fie modernizata si extinsa, pentru a nu acoperi doar protectia locurilor de munca, ci si pentru a mobiliza capacitatea lucratorilor de a ramane la locul de munca si de a avansa in cariera. Este important sa se creeze cat mai multe locuri de munca posibil si sa se imbunatateasca productivitatea, prin reducerea obstacolelor in calea crearii de noi intreprinderi si prin promovarea unei mai bune anticipari si a unei mai bune gestionari a restructurarilor“.[64]
Fostul prim ministru olandez a subliniat in studiul sau ca, in pofida dificultatilor, obiectivul 2010 trebuie pastrat.[65]
Forta de munca reprezinta factorul activ si determinant in activitatea economica. Rolul deosebit al factorului munca in procesul economic implica realizarea de analize economice care sa permita cunoasterea si masurarea influentei exercitate de acest factor in procesul cresterii economice.
Dupa relansarea strategiei Lisabona Consiliul recomanda statelor membre urmatoarele linii directoare:
Linii directoare macroeconomice:
Asigurarea stabilitatii economice, protejarea dezvoltarii economice, promovarea alocarii eficiente a resurselor, promovarea unei coerente mai puternice intre politicile macroeconomice si cele structurale, asigurarea ca sporirea salariilor contribuie la stabilitatea si dezvoltarea macroeconomica, contributia la o Uniune Economica si Monetara dinamica si functionala.[66]
Linii directoare microeconomice:
Extinderea si adancirea pietei interne, asigurarea de piete deschise si atractive, crearea unui mediu de afaceri mai atractiv, promovarea mai puternica a culturii antreprenoriale si crearea unui mediu de sprijin pentru IMM-uri, imbunatatirea si extinderea infrastructurii Europene si finalizarea proiectelor transfrontaliere convenite, cresterea si imbunatatirea investitiei in Cercetare si Dezvoltare, facilitarea inovatiei si concentrarea pe Tehnologiile Informationale si Comunicationale, incurajarea utilizarii adecvate a resurselor si intarirea legaturilor dintre protectia mediului si dezvoltare, contributia la o baza industriala puternica.[67]
Linii directoare pentru ocupare:
Implementarea politicilor de ocupare care au ca scop ocuparea deplina, imbunatatirea calitatii si productivitatii muncii, si intarirea coeziunii sociale si teritoriale, promovarea unei abordari a muncii pe tot parcursul vietii, asigurarea includerii pe piata muncii a persoanelor aflate in cautarea unui loc de munca si a grupurilor dezavantajate, imbunatatirea corelarii cu nevoile pietei muncii, promovarea flexibilitatii combinata cu siguranta ocuparii si reducerea segmentarii pe piata muncii, asigurarea de stimulente pentru ocupare si a altor costuri ale muncii, extinderea si imbunatatirea investitiei in capitalul uman, adaptarea sistemelor de educatie si formare la noile cerinte de competente.[68]
Liniile directoare pentru ocupare (2005-2008)[69]
Politicile trebuie sa contribuie la obtinerea unei rate medii generale de ocupare in UE de 70%, de cel putin 60% pentru femei si de 50% pentru lucratorii varstnici (55-64 ani), si la reducerea somajului si inactivitatii. Statele Membre trebuie sa stabileasca obiectivele nationale pentru rata ocuparii pentru 2008 si 2010.[70]
2.2.2 LINIA DIRECTOARE 2. PROMOVAREA UNEI ABORDARI A MUNCII PE TOT PARCURSUL VIETII prin: o noua viziune de a trasa directii de ocupare pentru tineri si de a reduce somajul in randul tinerilor; actiuni hotarate in vederea eliminarii carentelor de gen in ceea ce priveste ocuparea, somajul si salariile; o mai buna imbinare a muncii cu viata privata; prevederea de facilitati accesibile si disponibile pentru copii si ajutoare pentru alte persoane aflate in ingrijire; sisteme moderne de pensii si sanatate, asigurandu-se suficienta lor, sustinerea financiara si concordanta cu nevoile in schimbare, pentru a sprijini participarea la ocupare si prelungirea vietii active, inclusiv prin stimulente corespunzatoare pentru munca si descurajarea pensionarii timpurii; sprijinirea unor conditii de munca care sa conduca la imbatranirea activa.[71]
2.2.3 LINIA DIRECTOARE 3. ASIGURAREA INCLUDERII PE PIATA MUNCII A PERSOANELOR AFLATE IN CAUTAREA UNUI LOC DE MUNCA SI A GRUPURILOR DEZAVANTAJATE prin: masuri active si preventive pe piata muncii, incluzand aici identificarea timpurie a nevoilor, asistenta pentru cautarea unui loc de munca, orientare si formare profesionala ca parte a planurilor personalizate de actiune, prevederea de servicii sociale necesare sprijinirii includerii pe piata muncii a grupurilor dezavantajate si contributiei la coeziunea sociala si teritoriala si la eradicarea saraciei; si revizuirea continua a sistemelor de taxe si beneficii, incluzand managementul si conditionalitatea beneficiilor si reducerea ratelor efective marginale ridicate ale taxelor in vederea valorizarii muncii si asigurarii de nivele adecvate ale protectiei sociale.
2.2.4 LINIA DIRECTOARE 4. IMBUNATATIREA CORELARII CU NEVOILE PIETEI MUNCII prin: modernizarea si intarirea institutiilor pietei muncii, in special a serviciilor de ocupare; o mai mare transparenta a ocuparii si a oportunitatilor de formare la nivel national si European pentru a facilita mobilitatea pe tot cuprinsul Europei; o mai buna anticipare a nevoilor de formare, a neajunsurilor si greutatilor de pe piata muncii; un management adecvat al migratiei economice.[72]
2.2.5 LINIA DIRECTOARE 5. PROMOVAREA FLEXIBILITATII COMBINATA CU SIGURANTA OCUPARII SI REDUCEREA SEGMENTARII PE PIATA MUNCII prin: adaptarea legislatiei ocuparii, reviziurea acolo unde este necesar a nivelului flexibilitatii oferit de contractele permanente si non-permanente; o mai buna anticipare si un mai bun management al schimbarii, inclusiv restructurarea economica, in special schimbarile legate de liberalizarea comertului, pentru a minimiza costurile lor sociale si a facilita adaptarea; sprijin pentru tranzitiile in statutul ocupational, inclusiv formare profesionala, ocupare pe cont propriu, crearea de intreprinderi si mobilitatea geografica; promovarea si diseminarea formelor inovative si adaptabile de organizare a muncii, inclusiv o mai buna sanatate si securitate la locul de munca, diversitatea contractuala si acordurile privind timpul de lucru, in vederea imbunatatirii calitatii si productivitatii muncii; adaptarea la noile tehnologii la locul de munca; actiuni hotarate de a transforma munca nedeclarata in ocupare legala.[73]
2.2.6 LINIA DIRECTOARE 6. ASIGURAREA DE STIMULENTE PENTRU OCUPARE SI A ALTOR COSTURI ALE MUNCII prin: incurajarea unui cadru potrivit pentru sistemul de negociere al salariilor, cu respectarea deplina a rolului partenerilor sociali si care sa reflecte diferentele de productivitate si evolutiile pe piata muncii la nivel sectorial si regional; monitorizarea si, acolo unde este cazul, revizuirea structurii si nivelului costurilor non-salariale ale muncii si impactul lor asupra ocuparii, in special pentru cei prost platiti si pentru cei care intra pentru prima data pe piata muncii.
2.2.7 LINIA DIRECTOARE 7. EXTINDEREA SI IMBUNATATIREA INVESTITIEI IN CAPITALUL UMAN prin: elaborarea de strategii eficiente pentru invatarea pe parcursul intregii vieti in conformitate cu angajamentele Europene, inclusiv stimulente adecvate si mecanisme de impartire a costurilor pentru intreprinderi, autoritati publice si indivizi, pentru a reduce semnificativ numarul elevilor care parasesc timpuriu scoala; cresterea accesului la invatamantul profesional initial, secundar si superior, inclusiv prin ucenicie si formare antreprenoriala; intensificarea participarii pe parcursul intregii vieti la formarea profesionala continua si formarea la locul de munca, in special pentru cei cu pregatire redusa si pentru lucratorii varstnici.[74]
2.2.8 LINIA DIRECTOARE 8. ADAPTAREA SISTEMELOR DE EDUCATIE SI FORMARE LA NOILE CERINTE DE COMPETENTE prin: o mai buna identificare a nevoilor ocupationale si a competentelor cheie, si anticiparea necesitatilor viitoare de calificari; extinderea ofertei de educatie si formare profesionala; dezvoltarea cadrelor de sprijin pentru transparenta calificarilor, recunoasterea lor efectiva si validarea invatarii nonformale si informale; asigurarea atractivitatii, deschiderii si standardelor de calitate inalta pentru sistemele de educatie si formare profesionala.
Statele Membre trebuie sa stabileasca angajamente si tinte in concordanta cu Liniile Directoare si Recomandarile UE. De asemenea, pentru implementarea Strategiei Europene de Ocupare, Statele Membre trebuie sa se raporteze la resursele Fondurilor Structurale, in special Fondul Social European. O atentie deosebita trebuie acordata intaririi capacitatii institutionale si administrative a Statelor Membre. Pentru implementarea liniilor directoare de mai sus, Statele Membre trebui sa tina cont de faptul ca recomandarile nationale, indicatorii si tintele de progres stabilite in Liniile Directoare pe 2003 si Recomandarile pe 2004 raman valide ca si puncte de referinta.[75]
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene[76] a fost proclamata in mod solemn in decembrie 2000 la Nisa, de catre Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene (adica toate guvernele statelor membre) si Comisia Europeana. Ea functioneaza la nivel politic, deoarece toate institutiile si statele membre UE trebuie sa respecte acest reper atunci cand promulga si aplica dreptul civil, precum si in negocierile cu statele candidate si tarile terte. Carta functioneaza de asemenea la nivel juridic. De exemplu, in ianuarie 2001, curtea constitutionala federala a Germaniei de la Karlsruhe a respins o decizie de ultima instanta a curtii administrative federale, facand referinta la drepturile fundamentale ale cetatenilor UE. In acelasi temei, curtea constitutionala a Spaniei a revocat o parte a legislatiei nationale privind protectia datelor cu caracter personal. Carta drepturilor fundamentale este un punct de referinta si un sprijin de interpretare important pentru jurisprudenta Curtii Europene de Justitie.
Pentru crearea acestei Carte s-au reunit parlamentele nationale, deputati ai Parlamentului European, reprezentanti ai guvernelor nationale si Comisarul european responsabil. Democratia si transparenta au ghidat activitatea Conventiei. Aceasta a reprezentat o abordare special constituita privind drepturile fundamentale in UE, o inovatie din punct de vedere al istoriei juridice si al politicii de integrare.
Aceasta metoda, care nu mai fusese folosita niciodata in istoria integrarii europene, a ocazionat dezbateri largi si cuprinzatoare. Rezultatul obtinut a fost un text de o inalta calitate, adoptat cu o foarte larga majoritate. A constituit un mare succes si a fost o exemplificare evidenta a legitimitatii si eficientei metodei comunitare, care acorda prioritate cautarii binelui comun si unei viziuni cuprinzatoare a intereselor noastre.
Conventia a tinut sesiuni publice, in cadrul carora a audiat reprezentanti ai actorilor din societatea civila, iar din randurile sale au reiesit mai mult de 1 500 propuneri de formulari pentru textul Cartei. Parlamentele nationale, de asemenea, au organizat audieri, dezbateri parlamentare si exprimari de opinie privind textul Cartei.[79]
Carta promoveaza valori precum, deminitatea umana, de asemenea clarifica drepturile fundamentale ale cetatenilor, pune in evidenta U.E ca o comunitate de valori si de drept, prezinta bazele intelectuale si juridice al uniunii, garanteaza ca toate institutiile comunitare vor respecta aceste drepturi fundamentale. Aceasta este declaratia drepturilor omului cea mai recenta. Obiectivul Cartei a fost acela de a se concentra pe drepturile individuale fundamentale, de a oferi cadrului legislativ o aura de transparenta, astfel ca toate institutiile UE si statele membre, atunci cand isi asuma legislatia europeana si mai apoi o aplica, au obligatia de a respecta drepturile fundamentale ale cetatenilor, cu alte cuvinte cetatenii Uniunii au asigurata protectia drepturilor lor fundamentale oferita de statul lor.
In ceea ce priveste munca si securitatea sociala, Carta stipuleaza clar prin articolul II-65 Interzicerea sclaviei si a muncii fortate Nimeni nu poate fi tinut in sclavie sau in servitute
De asemenea nimeni nu poate fi constrans sa efectueze o munca fortata sau obligatorie, iar traficul cu fiinte umane este interzis.
Prin articolul II -72 Libertatea de intrunire si asociere, orice persoana are dreptul la libertatea de intrunire pasnica si la libertatea de asociere la toate nivelurile si in special in domeniile politic, sindical si civic, ceea ce implica dreptul oricarei persoane de a infiinta impreuna cu alte persoane sindicate si de a se afilia la acestea pentru apararea intereselor sale.
Partidele politice la nivelul Uniunii contribuie la exprimarea vointei politice a cetatenilor Uniunii.
Libertatea de alegere a ocupatiei si dreptul la munca, precizeaza ca orice persoana are dreptul la munca si dreptul de a exercita o ocupatie aleasa sau acceptata in mod liber. De altfel ca orice cetatean al Uniunii are libertatea de a-si cauta un loc de munca, de a lucra, de a se stabili sau de a presta servicii in orice stat membru. [80]
Articolul II - 91 conditii de munca echitabile si corecte
Orice lucrator are dreptul la conditii de munca care sa respecte sanatatea, securitatea si demnitatea sa.
Orice lucrator are dreptul la o limitare a duratei maxime de munca si la perioade de odihna zilnica si saptamanala, precum si la o perioada anuala de concediu platit. [81]
Articolul II - 92 interzicerea muncii copiilor si protectia tinerilor la locul de munca
Incadrarea in munca a copiilor este interzisa. Varsta minima de incadrare in munca nu poate fi inferioara celei la care inceteaza perioada de scolarizare obligatorie, fara a aduce atingere normelor mai favorabile tinerilor si cu exceptia unor derogari limitate.
Tinerii acceptati sa lucreze trebuie sa beneficieze de conditii de munca adaptate varstei si sa fie protejati impotriva exploatarii economice sau a oricarei activitati care ar putea pune in pericol securitatea, sanatatea, dezvoltarea lor fizica, psihica, morala sau sociala sau care le-ar putea compromite educatia.
Articolul II - 94 securitatea sociala si asistenta sociala
Uniunea recunoaste si respecta dreptul de acces la prestatiile de securitate sociala si la serviciile sociale care acorda protectie in caz de maternitate, boala, accident de munca, dependenta de alte persoane sau batranete, precum si in caz de pierdere a locului de munca, in conformitate cu normele stabilite de dreptul Uniunii si de legislatiile si practicile nationale.
Orice persoana care are resedinta si se deplaseaza in mod legal in cadrul Uniunii are dreptul la prestatii de securitate sociala si la avantaje sociale, in conformitate cu dreptul Uniunii si cu legislatiile si practicile nationale. [82]
Articolul II - 87 drepturile lucratorilor la informare si la consultare in cadrul intreprinderii
Lucratorilor sau reprezentantilor acestora li se garanteaza, la nivelurile corespunzatoare, informarea si consultarea in timp util, in cazurile si in conditiile prevazute de dreptul Uniunii si de legislatiile si practicile nationale.
Articolul II - 88 dreptul de negociere si de actiune colectiva
Lucratorii si angajatorii sau organizatiile lor au dreptul, in conformitate cu dreptul Uniunii si cu legislatiile si practicile nationale, de a negocia si de a incheia conventii colective la nivelurile corespunzatoare si de a recurge, in caz de conflicte de interese, la actiuni colective pentru apararea intereselor lor, inclusiv la greva.
Articolul II - 90 protectia in cazul concedierii nejustificate
Orice lucrator are dreptul la protectie impotriva oricarei concedieri nejustificate, in conformitate cu dreptul Uniunii si cu legislatiile si practicile nationale.
Carta drepturilor fundamentale inscrie ansamblul drepturilor individuale, civile, politice, economice, si sociale de care se bucura cetatenii si rezidentii UE, inscrise in sase capitole: Demnititatea, Libertatile, Egalitatea, Solidaritatea, Cetatenia si Justitia.
Carta drepturilor fundamentale are forta de lege si pentru prima data cetatenii vor avea dreptul sa ceara UE sa faca propuneri legislative in domenii specifice.[83]
Prin adoptarea Cartii verzi[84] la 22 noiembrie2006 „Modernizarea dreptului muncii pentru a raspunde provocarilor secolului 21”, Comisia a lansat o dezbatere publica in UE cu privire la modalitatile prin care dreptul muncii ar putea sprijini obiectivele Strategiei de la Lisabona de a obtine o crestere economica durabila asociata cu o ameliorare calitativa si cantitativa a locurilor de munca. Cartea verde a analizat rolul pe care dreptul muncii si contractele colective de munca l-ar putea avea in promovarea unei „flexisecuritati” care ar sprijini o piata a muncii mai echitabila, mai receptiva, bazata pe incluziune sociala si care ar contribui la imbunatatirea competitivitatii europene.
Carta verde a identificat provocarile principale ale adaptarii dreptului muncii la realitatile si problemele cu care domeniul muncii se confrunta; a reusit sa relationeze cu toate partile implicate prin dezbatere deschisa asupra modalitatilor prin care dreptul muncii ar putea contribui la promovarea flexibilitatii si a securitatii. Iar scopul acestor discutii este stimularea realizarii de relatii contractuale flexibile si sigure, ce pun accentul pe drepturi, care au ca finalitate sa favorizeze crearea de locuri de munca si sa promoveze tranzitiile de pe piata muncii.
Dezbaterea publica cu privire la modernizarea dreptului muncii nu era menita sa deschida calea unui consens facil, nici sa puna bazele unui proiect de actiune legislativa.[86] Divergentele inalnite pe parcursul consultarii, desi au incetinit stabilirea unor elemente majore de intelegere, au reconfirmat faptul ca uniunea nu are inca forta care sa duca la un consens comunitar al problemelor. Calitatea dezbaterilor a reiesit din rezultatul oferit de Comisie cu privire la intelegerile convenite si multitudinea participantilor si parerilor exprimate.
Ceea ce a reprezentat o noutate a fost implicarea in discutie a unor comitete sectoriale de dialog social din UE, avand ca rezultat adoptarea mai multor pozitii comune de catre reprezentantii angajatorilor si sindicatelor.Un rol determinant l-au avut si institutiile UE.
Ministri UE pentru ocuparea fortei de munca si afaceri sociale au purtat o discutie preliminara in privinta Cartei verzi intr-un cadru restrans al reuniunii Consiliului EPSCO de la Bruxelles din 1 decembrie 2006. Acestia au continuat dezbaterea in cadrul unei reuniuni organizate la Berlin la 18 ianuarie 2007 sub auspiciile presedintiei germane.
Concluziile presedintiei au considerat conceptul de „flexisecuritate” ca fiind o metoda utila, insa au subliniat valoarea contractului cu norma intreaga si durata nedeterminata ca si piatra de temelie a relatiilor de munca din UE, permitand in acelasi timp ca alte variante de contracte mai flexibile sa vina in intampinarea unor nevoi si a unor situatii specifice.
Parlamentul European adopta o rezolutie in data de 11iulie 2007, care ofera un caracter pozitiv Cartii verzi prin identificarea unei dimensiuni comunitare a problemelor legate de dreptul muncii. Rezolutia Parlamentului European a fost adoptata cu o majoritate larga, adica 479 de voturi pentru si 61 impotriva, cu 54 de abtineri[88], ceea ce reflecta un consens remarcabil asupra unui raport care a fost dezbatut intens de-a lungul fiecarei etape a procedurii.
Comitetul Economic si Social European (CESE) a adoptat un aviz privind Cartea verde, exprimandu-si dezacordul in legatura cu oportunitatea si metoda de consultare, precum si in legatura cu anumite aspecte ale analizei care se afla la baza aceste Carti verzi. Marea majoritate a statelor membre si a organizatiilor neguvernamentale au apreciat caracterul deschis al procesului consultativ, insa au avut si rezerve.
Scopul Cartei verzi este acela de a concentra anumite aspecte al dreptului muncii in directia contractelor colective de munca astfel sa nu se revina asupra relatiilor individuale de munca. Se accepta ca ideea aceasta ar putea sa creeze acea simbioza dintre cadrul legislativ global al fiecarui stat si cel al demersurilor colective in privinta ramurei muncii.
Parlamentul European si Comitetul Economic si Social au reliefat ca modernizarea dreptului muncii ar trebui sa confere un cadru relevant in privinta abordarii optime a flexisecuritatii. Comisia, in Comunicarea sa privind flexisecuritatea, sustine nevoia de a avea o strategie integrata care poate, in acelasi timp, sa imbunatateasca flexibilitatea si securitatea de pe piata fortei de munca. Raspunsurile intreprinderilor au fost obiective cerand ca reforma dreptului muncii sa fie dictata la nivel national si nu european; relizandu-se prin dialog, diferentele de evolutie economico-sociala dintre state si problemele ce nu pot fi rezolvate de o autoritate indepartata si oarecum arbitrara cu aceeasi rapiditate cu care poate actiona statul cunoscandu-si punctele slabe.
Elaborarea dreptului muncii in UE este lasata in competenta statelor membre si a partenerilor sociali, iar atributia acquis-ului comunitar fiind aceea de completare a actiunilor statelor membre.
In opinia organizatiilor neguvernamentale, dreptul muncii alaturi de sistemele de protectie sociala, ar trebui sa previna saracia si sa fie aplicabile in mod egal tuturor, pentru o prevenire a segmentarii, pietelor fortei de munca. Reforma ar trebui sa aiba ca scop evolutia pozitiva in privinta respectarii drepturilor persoanelor.
In opinia sindicatelor, a reprezentantilor universitari si a mai multor state membre, activitatea la nivel comunitar privind principalele probleme ale drepturilor legate de contractul de munca nu ar trebui limitate in cadrul metodei deschise de coordonare. Sindicatele au subliniat faptul ca noile piete europene ale muncii nu mai pot fi gestionate pe baza reglementarilor nationale din sfera sociala, deoarece reglementarile pietei interne si cele legate de concurenta au prioritate fata de prevederile politicilor sociale nationale.[90]
Parerile sunt impartite pe tema Cartei verzi, astfel ca Roberto Fernández Villarino, profesor si avocat in Dreptul muncii si securitatii sociale, de la Universitatea din Huelva considera ca aceste dezbateri ar trebui sa cuprinda si alte initiative legale si sociale, opinia dansului centrandu-se pe o parte a ideilor de reforma a muncii, ce se gasesc in document. Astfel domnul Roberto Fernández Villarino, apreciaza importanta acestei carte in privinta negocierii colective, ca instrument al relatiilor de munca, in privinta flexibilitatii si securitatii juridico-sociale ale lucratorului.
Contractul colectiv de munca este instrumentul ce contribuie intr-o maniera sigura la compatibilizarea securitatii si a flexibilitatii.[91]
Ca raspuns la Carta verde avem parerea Directorului general al OIM din 2006, Juan Somavia, care spune ca prea multa flexibilitate poate distruge productivitatea pe termen lung. Astfel o directionare a ramurei muncii fie ea si europeana trebuie sa tina cont de contextul international si de ghidajul OIM. Exista standarde internationale care programeaza buna functionare a aparatului guvernamental national in privinta relatiilor de munca. Orice regulament al dreptului muncii la nivelul regional al UE trebuie sa recunoasca, sa protejeze si sa promoveze obligatiile statelor membre ce au acceptat normele internationale.[92]
Privind in oglinda ceea ce promoveaza OIM si ceea ce promoveaza Comisia Europeana, putem spune ca sunt oarecum in dezacord, iar asta deoarece, OIM adopta o atitudine prevazatoare in privinta „flexibilitatii”, pe cand Carta verde acorda importanta maxima conceptului de „flexibilitate”. Carta verde si alte documente ale Comisiei, vorbesc de flexicuritate ca o combinatie optima, intre masurile flexibile si masurile traditionale. Titlul si continutul Cartei verzi au fost realizate pentru deschiderea unui proces de consultare si dezbatere adresat partenerilor sociali, institutiilor nationale, europene si al tuturor partilor interesate. Flexibilitatea e o notiune ce isi cere elemente de comparatie, in loc sa fie inteleasa.
Doamna Silvana Sciarra subliniaza ca notiunea de modernizare,nu este un concept bine ales pentru justificarea evolutiei dreptului muncii, si ca notiuni ca schimbarea si adaptarea reflecta mai bine evolutia actuala a acestuia. Exista o linie a continuitatii in reformele din domeniul muncii-cum sa imbunatateasca flexibilitatea si securitatea, cum sa reduca fragmentarea pietei muncii si intelegerile colective. Evolutia dreptului muncii reprezinta o combinatie remarcabila intre scopuri si mijloace.
Aceasta sustine de aseamenea ca documentul nu ofera atentia necesara Metodei deschise de coordonare”[94] si ca nu analizeaza sinergia mecanismului redat de combinatia „soft si hard law” in asa numita Strategie europeana a Fortei de munca.
Se pledeaza asupra opiniei ca aceasta Carta verde rateaza oportunitatea de a marca problemele existente ale mecanismelor conforme atat din sistemele nationale cat si cele ale UE. Doamna Sciarra vine cu o cercetare critica asupra Cartei verzi, spunand ca in loc sa se aduca o baza legala puternica se pune accentul pe intrebari si dezbateri ce intr-un final vor avea un rezultat dar nu va fi eficient pentru continua schimbare a pietelor statelor membre.
Carta este scrisa intr-o maniera diferita provocand dezbateri ce imping catre o anumita concluzie. Punerea in discute duce catre o facilitare a legislatiei si o flexibilizare a muncii, punandu-se foarte putin accentul pe masurile sociale.[96]
Sunt foarte multe intrebari ce isi cer raspunsurile, de exemplu se pune intrebarea ca o crestere a locurilor de munca, va fi posibila datorita flexibilizarii? Defapt o crestere sustinuta reprezinta o dezvoltare non-inflationista, dorita de Banca Centrala Europeana.
Aderarea
Conform previziunilor macro-economice realizate de CNP, Produsul Intern Brut al Romaniei va creste in medie cu 6,0%, cu posibilitatea de a inregistra rate peste medie la inceputul perioadei. O consecinta va fi reducerea decalajelor economice si sociale dintre Romania si statele membre UE.[97]
Suportul pentru inregistrarea unui ritm ridicat de crestere economica este reprezentat, in principal, de cererea interna, iar in cadrul acesteia cererea pentru investitii, bazata atat pe supozitia unor fluxuri conotabile de investitii straine cat mai ales pe absorbtia fondurilor structurale. Dezvoltarea resurselor umane, pe o piata globala a fortei de munca, este un factor important de luat in considerare atunci cand se fac astfel de proiectii si strategii.
Populatia Romaniei va continua sa scada ca urmare a scaderii ratei natalitatii, in timp ce populatia activa va creste usor, iar rata de ocupare va creste la circa 63% pana in 2013.
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
- modificari procentuale in comparatie cu anul trecut - |
|||||||||
|
Populatia activa* |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Populatia ocupata* |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Salariati |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
||||||||
|
Rata de activitate* |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rata de ocupare * |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Rata somajului BIM |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
populatia in varsta de munca (15 -64 ani)
Sursa: Comisia Nationala de Prognoza; 2005si 2006 – realizari INS.
Intrarea Romaniei pe piata fortei de munca a UE duce la cresterea mobilitatii fortei de munca, realizand atat o atragere de lucratori pe piata cat si o pierdere a acestora. Se observa ca Romania continua pe o pozitie echilibrata in acest proces.
Daca in anul 2005 am asistat la o scadere accentuata a ratei de activitate a populatiei in varsta de munca cu 0,8 puncte procentuale fata de anul 2004, rata de activitate s-a redresat in anul 2006. Pentru intervalul 2007 - 2013 se estimeaza o crestere a acesteia pana la 67,5% (fata de 63,7% in 2006).
Rata de ocupare a populatiei in varsta de munca va continua sa creasca de la 58,8% in 2006 la 63,2% in 2013, datorita crearii unor locuri de munca durabile si performante si a unui echilibru intre flexibilitatea ocupationala si securitatea locului de munca.
In anul 2013 numarul mediul al salariatilor se estimeaza la un nivel de 6885 mii persoane, in crestere cu 11,6 % fata de anul 2006. Cresteri semnificative ale numarului de salariati se regasesc in ramura serviciilor.[100]
Se preconizeaza ca, in anul 2013, populatia ocupata nesalariala va fi constanta, asta insemnand ca se va creea o dispersare intre populatia ocupata din agricultura (exclusiv salariati) populatia ocupata nesalarial, precum patroni, lucratori pe cont propriu etc. Acest aspect creeaza deja o situatie, pe de o parte prin faptul ca programele de modernizare a agriculturii cat si finantarile cu ajutorul fondurilor comunitare, conduc la eficientizarea muncii populatiei din acest sector, iar pe de alta parte dezvoltarea economica si sociala ofera un cadru amplu de alegere a profesiilor liberale.
Reducerea ratei somajului a fost si va fi una din principalele preocupari ale Guvernului Romaniei. In anul 2006, rata somajului a fost de 7,3%, in usoara crestere fata de 2005. In continuare se va manifesta o tendinta de reducere, pentru anul 2013 estimandu-se o rata de aproximativ 6,0%. [101]
Directiva comunitara privind sanatatea si securitatea lucratorilor prevede ca angajatorul este obligat sa asigure securitatea si sanatatea lucratorilor, sub toate aspectele, referitoare la activitatea desfasurata. Prin derogare de la aceasta regula, statele membre pot sa prevada excluderea sau diminuarea raspunderii angajatorilor pentru faptele determinate de imprejurari independente de vointa acestora, neobisnuite si imprevizibile ori determinate de evenimente exceptionale, ale caror consecinte nu ar fi putut fi evitate, in ciuda diligentei manifestate”.[102]
Securitatea si sanatatea in munca, este acel ansamblul de activitati institutionalizate avand ca scop asigurarea celor mai bune conditii in desfasurarea procesului de munca, apararea vietii, integritatii fizice si psihice, sanatatii lucratorilor si ale altor persoane participante la procesul de munca.[103]
Cerintele prevazute de Legea securitatii si sanatatii in munca, sunt prevazute de Constitutia Romaniei. art.41(2) prevede ca „salariatii au dreptul la masuri de protectie sociala. acestea privesc securitatea si sanatatea salariatilor, regimul de munca al femeilor si al tinerilor, instituirea unui salariu minim brut pe tara, repausul saptamanal, concediul de odihna platit, prestarea muncii in conditii deosebite sau speciale, formarea profesionala, precum si alte situatii specifice, stabilite prin lege”
Scopul legii este acela de a instrui si imbunatatii sanatatea si securitatea lucratorilor in munca, iar functia acesteia este de a stabili principiile generale referitoare la prevenirea riscurilor profesionale protectia sanatatii si securitatea lucratorilor, eliminarea factorilor de risc si accidentare, informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legii, instruirea lucratorilor si a reprezentantilor lor, precum si directiile generale pentru implementarea acestor principii
Legea se aplica in toate sectoarele de activitate, atat publice cat si private; se aplica angajatorilor, lucratorilor, cat si reprezentantilor lucratorilor.
Angajatorul este reprezentat de persoana fizica sau juridica ce se afla in raporturi de munca sau de serviciu cu un lucrator si care are responsabilitatea intreprinderii si/sau unitatii
Lucratorul reprezinta persoana angajata de catre un angajator, potrivit legii, inclusiv studentii, elevii in perioada efectuarii stagiului de practica, precum si ucenicii si alti participanti la procesul de munca, cu exceptia persoanelor care presteaza activitati casnice.
Reprezentantii lucratorilor cu raspundere in domeniul securitatii si sanatatii in munca sunt conform definitiei persoanele alese, selectate sau desemnate de lucratori, in conformitate cu prevederile legale, sa-i reprezinte pe acestia in ceea ce priveste problemele referitoare la protectia securitatii si sanatatii lucratorilor in munca. [105]
Securitatea pe piata fortei de munca, reprezinta mai mult decat pastrarea locului de munca: aceasta se refera la dezvoltarea competentelor sau accesul la competentele care permit progresul in viata profesionala si la sprijinul in gasirea unui nou loc de munca. De asemenea, se refera la ajutoare de somaj adecvate in vederea trecerii spre integrare socio-profesionala. In cele din urma, aceasta cuprinde oportunitati de formare profesionala pentru toti lucratorii, in special pentru cei cu nivel scazut de calificare si pentru lucratorii in varsta.[106]
Se poate observa inca din textul legii faptul ca angajatorul are foarte multe obligatii in comparatie cu angajatul. Din punct de vedere legal angajatul este favorizat si uneori chiar incurajat de cunoasterea drepturilor sale , sa abuzeze de atitudinea sa, dat fiind starea de fapt “legat la maini” a angajatorului. Obligatiile generale ale angajatorului sunt de a asigura securitatea si sanatatea lucratorilor in toate aspectele legate de munca.
Daca exista cazul in care un angajator apeleaza la servicii externe, acesta nu este exonerat de responsabilitatile sale in domeniu.
Se cunoaste faptul ca obligatiile lucratorilor in domeniul securitatii si sanatatii in munca nu aduc atingere principiului responsabilitatii angajatorului.
In cadrul responsabilitatilor sale, angajatorul are obligatia sa ia masurile necesare pentru:
asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor, prevenirea riscurilor profesionale, informarea si instruirea lucratorilor, asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in munca.
Angajatorului ii revine de asemenea obligatia sa urmareasca adaptarea acestor masuri pentru imbunatatirea situatiilor existente.
Sa isi asume masurile privind securitatea, sanatatea si igiena in munca nu trebuie sa comporte, in nici o situatie, obligatii financiare pentru lucratori.
Obligatiile lucratorului dupa cum se observa sunt infime raportate la cele ale angajatorului, astfel ca acesta trebuie sa sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si/sau angajatorului accidentele suferite de propria persoana;
Sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar, pentru a face posibila realizarea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;
Sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, pentru a permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt sigure si fara riscuri pentru securitate si sanatate, in domeniul sau de activitate;
Sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in munca si masurile de aplicare a acestora si sa dea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.
Romania si Uniunea Europeana in mare masura se confrunta cu aceeasi provocare : trebuie atat sa cream mai multe locuri de munca, cat si sa sporim productivitatea muncii pentru a ne consolida competitivitatea si a raspunde uneia din schimbarile structurale majore cu care se confrunta Europa: globalizarea. Pentru Romania, integrarea deplina pe piata interna a UE este o alta provocare majora, dar faptul ca ofera o piata interna de 450 de milioane de oameni reprezinta o oportunitate excelenta in ceea ce priveste globalizarea. Prin aplicarea hotarata a programului ei de reforma structurala, Romania ar trebui sa faca fata presiunii competitive si fortelor pietei in interiorul UE.
Pentru a culege toate beneficiile pietei interne si ale globalizarii, Romania ar trebui sa faca in continuare progrese in ceea ce priveste reforma structurala. As vrea sa subliniez patru dintre domeniile care sunt esentiale pentru activarea potentialului de crestere al Romaniei.”[108]
In primul rand, procesul de reformare a companiilor de stat in pierdere ar trebui completat. In al doilea rand, trebuie facute mult mai multe lucruri pentru ameliorarea functionarii sistemului judiciar. In al treilea rand, trebuie promovate o conducere eficienta in domeniul administratiei publice si al sectorului de afaceri. In al patrulea rand, integrarea reusita in UE necesita o cantitate suficienta de capital uman si fizic, inclusiv infrastructura.
In ultimii doi ani, s-a intensificat procesul de armonizare si in acelasi timp modernizare a legislatiei muncii, scopul a fost de flexibilizare a relatiilor de munca si aducerea pe o linie echilibrata a normelor nationale cu cele comunitare. In urma atentionarilor venite de la institutiile europene prin rapoartele de tara aferente, Romania a fost nevoita sa renunte la rigiditatea legislativa ce oferea un cadru usor inclinat impotriva intereselor angajatorului si angajatului fiind sfatuita sa adopte o atitudine legislativa inclinata spre flexibilizarea relatiilor de munca.
Odata cu optiunea modernizarii dreptului muncii se adopta o serie de noi acte normative ce transpun in legislatia nationala directivele europene. Scopul modificarilor intreprinse in domeniul muncii este conturat de dinamizarea activitatilor economice, eliminarea coruptiei si birocratiei pentru crearea unui context avantajos atat angajatului sau lucratorului cat si angajatorului. Odata cu investitorii straini, companiile cunosc un nivel de dezvoltare rapid devenind si o “pepiniera pentru crearea de noi locuri de munca.
O evaluare a efectelor legislatiei nationale armonizate este de neluat in calcul, neavand timpul necesar de a produce efecte pe piata muncii. Cu toate acestea Romania este deschisa sa colaboreze cu Comisia europeana si partenerii sociali in vederea punerii in aplicare a actiunilor de modernizare a legislatiei muncii.
In ceea ce priveste politicile sociale, in special cele de ocupare, Romania isi concentreaza eforturile asupra celor 3 prioritati prevazute de Agenda Lisabona revizuita: atragerea si mentinerea mai multor persoane pe piata fortei de munca, imbunatatirea adaptabilitatii si cresterea investitiilor in capitalul uman, realizand convergenta cu prevederile continute in obiectivele Strategiei de Dezvoltare Durabila – problema demografica si migratia, excluderea sociala, precum si elementele asociate, cum ar fi sanatatea populatiei si aspectele sensibile ale saraciei.
Astfel pe plan intern se elaboreaza Strategia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca 2004-2010, Planul National de Actiune pentru Ocupare 2006 si Planul Strategic privind Incluziunea Sociala, Planul National de Dezvoltare si Cadrul National Strategic de Referinta 2007-2013 – Programul Operational Sectorial „Dezvoltarea Resurselor Umane” (POS DRU), destinate dezvoltarii resurselor umane, toate acestea pentru a se reusi o aliniere la Strategia de ocupare a fortei de munca, cat si pentru continuarea angajamentelor in privinta incluziunii sociale.
Tinta principala de politica economica a Guvernului este pastrarea unui nivel scazut al somajului in conditiile continuarii restructurarii pe palierul industrial.
Pentru atingerea acestui obiectiv Guvernul si-a propus cresterea calitatii ocuparii si a sigurantei locului de munca prin reducerea impozitarii muncii, simultan cu crearea de oportunitati de pregatire profesionala si invatare pe toata durata vietii. De asemenea, se vor introduce masuri favorabile mediului de afaceri in scopul cresterii productivitatii si flexibilitatii pe piata muncii.
Succesiv cu cresterea flexibilitatii pietei muncii se doreste ridicarea nivelului de protectie a lucratorilor, luandu-se masuri necesare pentru responsabilizarea individuala, concentrata pe efortul cautarii unui loc de munca. Initiativa institutionala este luata de Serviciul Public de Ocupare, ce are rolul de a creea atractivitate locurilor de munca si de a reintegra pe piata fortei de munca someri sau persoane ce au o dificultate in a se incadra.
Ca si celelalte state membre Romania a avut sarcina de a raspunde intrebarilor aferente ce urmau a fi incluse in dezbaterile asupra Cartei Verzi.
La intrebarea Care considerati ca sunt prioritatile unui program consecvent de reforma a legislatiei muncii? Ministerul Muncii Familiei si Egalitatii de Sanse are ca raspuns faptul ca dreptul muncii este un drept ce protejeaza lucratorul (angajatul) de influentele nocive ale crizelor si inflatiei asupra nivelului de trai, protejeaza periclitarea sanatatii datorita muncilor vatamatoare, grele sau periculoase etc. Legislatia aflandu-se intr-o continua schimbare datorita miscarilor sociale a avut obiectivul de a reprezenta cat mai bine drepturile si obligatiile pionilor principali din jocul socio-profesional. Dupa 1989 legislatia muncii trece printr-un proces amplu de metamorfoza, inclinat catre imbinarea valorilor democratice, astfel ca prima etapa de schimbare se parcurge eliminarea masurilor legislative restrictive ce caracterizau vechiul regim, cea de-a doua etapa ce se afla in derulare si rezida in adoptarea de noi acte normative ce se pliaza pe realitatea economica actuala, permite creearea acelei legaturi intre normele nationale, cele comunitare si internationale.
Asumarea dreptului comunitar desi a avut initial, rol de adoptare a acquis-ului ca obligatie esentiala pentru aderarea la Uniunea Europeana, a avut si rolul de a contura serios portretul unei abordari democratice a relatiilor de munca in sistemul romanesc.
Se considera ca asigurarea unei piete europene unice nu se poate misca din punct de vedere economic si financiar fara o baza sociala stabila, realizata si printr-o legislatie a
muncii coerenta si unitar aplicabila la nivel european.
A doua intrebare la care MMFES si-a exprimat opinia este” Adaptarea legislatiei muncii si a acordurilor colective poate sa contribuie la imbunatatirea flexibilitatii si a securitatii ocuparii fortei de munca si la reducerea segmentarii pietei muncii? Daca da, cum?
Curentul de promovare a modernizarii dreptului muncii impreuna cu noul concept de flexicuritate presupune o adanca remodelare a legislatiei muncii din Romania, in privinta procedurilor de angajare si concediere fie ea (individuala sau colectiva).
Codul muncii a trecut printr-un proces de remodelare legislativa si in privinta actiunilor ce privesc modificarea unei mentalitati colective existente la nivelul organizatiilor sindicale privind securitatea locului de munca.
Ca solutii se propun, flexibilitatea si securitatea ocuparii ce pot fi imbunatatite prin asigurarea unui echilibru intre legislatie si contractele colective. Regulile la nivel general pot fi stabilite prin lege, iar detaliile specifice pot fi stabilite prin contracte colective (diferite tipuri de contracte colective – la nivel national, de ramura, de unitate). Posibilitatea acordata partenerilor sociali de a-si stabili propriile reguli specifice activitatii desfasurate, in conditiile respectarii stricte a cadrului legal general, poate avea ca efect stabilirea unor relatii de munca mai flexibile si mai bine adaptate realitatilor practice.[112]
In pofida existentei problemei de segmentare a pietei muncii se abordeaza o atitudine de larghete a aplicarii drepturilor pentru diferite categorii de angajati.
Conform parerii MMFES flexibilizarea relatiilor de munca poate fi obtinuta prin, stabilirea unui cadru tripartit; prin reglementarea la nivel european a negocierii colective; prin reglementarea cadrului general al dreptului la greva, cu respectarea principiului proportionalitatii (potrivit caruia greva trebuie sa fie potrivita si necesara atingerii scopurilor propuse), si prevenirea abuzului de drept. Dreptul la greva este unanim recunoscut ca o componenta indispensabila a dreptului muncii si trebuie garantat.[113]
In privinta celei de-a treia intrebari Reglementarile existente – sub forma de lege si/sau de contracte colective – impiedica sau stimuleaza intreprinderile si lucratorii in efortul lor de a se folosi de oportunitatile de crestere a productivitatii si de adaptare la noile tehnologii si la schimbarile legate de concurenta internationala? Cum poate sa fie imbunatatita calitatea reglementarilor aplicabile IMM-urilor, pastrand, in acelasi timp, obiectivele acestora?
In privinta legislatiei actuale a muncii exista o flexibilitate, insa la nivel redus, al intrarii si iesirii de pe piata muncii. Romania se afla inca sub pragul de trecere, spre o pondere ridicata a fortei de munca active din totalul populatiei apte de munca. Pentru asigurarea unui nivel de trai decent sunt cruciale investitiile in capitalul uman, asigurarndu-se astfel si cerinta competitivitatii.
Cadrul legal in domeniul raporturilor de munca in vigoare in Romania se gaseste la limita dintre a stimula si impiedica intreprinderile si lucratorii in efortul lor de a uza de avantajele de crestere a productivitatii si de adaptare la noile tehnologii cerute pe piata. Intr-o perspectiva, diversitatea pietei fortei de munca impreuna cu reglementarile legale ofera intreprinderilor, posibilitatea de a identifica personal calificat, iar, din alta perspectiva, prevederile legale fac ca intreprinderile sa fie reticente la atribuirea unor remuneratii proportionale cu munca prestata. Cauza o reprezinta ingreunarea lucratorilor cu taxe si impozite pe forta de munca, aceste actiuni conduc catre o colaborare diferita a intreprinderilor cu lucratorul prin oferta „muncii la negru”. Solutii oferite sunt de a creste gradul de ocupare si de a reduce impozitele si taxele pe forta de munca. Se cunoaste inclinatia intreprinderilor de a funtiona la limita legalului si datorita acestei miscari evolutiile sunt incetinite.
Transformarea Europei 27 intr-o singura piata, piata comuna europeana, in cadrul careia exista libera circulatie a bunurilor, serviciilor, capitalului si muncii, ofera statelor membre o serie de oportunitati. Statele pot sa valorifice eficient avantajele identificate de celelalte state membre si in acelasi timp companiile pot sa-si restructureze activitatea la o scara pan-europeana, toate acestea conducand la o crestere a atractivitatii oferite de Europa din punctul de vedere al ocuparii si bunastarii. Productivitatea si competitivitatea pot fi ameliorate prin intermediul negocierilor colective, negocieri care, derulate la nivelul unitatii, identifica si solutioneaza aspecte specifice, tinand cont de dimensiunea intreprinderii, timpul de munca, conditiile de munca si activitatea specifica, necesitatile de formare profesionala.[115]
A patra intrebare este Cum ar putea fi facilitata recrutarea (prin legislatie sau acorduri colective) in baza contractelor permanente si temporare, astfel incat sa se permita o mai mare flexibilitate in cadrul contractelor, asigurand in acelasi timp, standarde adecvate de securitate a ocuparii si protectiei sociale?
O adoptare de perspective variate a formelor de angajare, cu pastrarea unor standarde adecvate de securitate a ocuparii si protectiei sociale poate conduce la cresterea ocuparii. Preferinta angajatorului de a alege personal cu contract de munca pe durata nedeterminata, determinata sau cu timp partial este in principal reglementata de politica activa de ocupare si este determinata in special de conditiile specifice ale pietei muncii, de cerere si oferta.
Cu toate acestea, consideram utila abordarea la nivel european a problematicii acordarii, pentru salariatii aflati in perioada de preaviz la concediere, a unui program de lucru flexibil pentru cautarea unui nou loc de munca, fara diminuarea insa a drepturilor salariale sau a celorlalte drepturi ce decurg din calitatea de salariat
A cincea intrebare este Credeti ca ar fi util sa se considere combinarea legislatiei de protectie a ocuparii mai flexibile cu o asistenta bine pusa la punct pentru someri, atat sub forma compensarii veniturilor (politici pasive privind piata muncii), cat si prin politici active privind piata muncii? iar raspunsul din partea MMFES consta in gasirea caii de mijloc si anume echilibrul dintre cele doua forme de protectie prin stimulare a ocuparii somerilor care sa asigure dinamica pietei muncii.
Modificarea modului de calcul si de acordare a prestatiei de somaj pentru a reflecta mai bine perioada lucrata formal pe piata muncii, legatura stransa intre sistemul de asistenta sociala (venitul minim garantat) si oferirea de oportunitati de angajare de catre SPO, conditionarea prestatiilor pasive de participare la masuri active si acceptare a locurilor de munca oferite sunt exemple de buna practica in acest sens.[117]
Astfel, in domeniul ocuparii fortei de munca, prin cadrul legislativ[118], s-a urmarit crearea premiselor pentru garantarea unui nivel ridicat al ocuparii si adaptarii fortei de munca la cerintele pietei muncii, prin implementarea unor procedee active pentru mobilizarea ocuparii fortei de munca, in detrimentul masurilor pasive, care erau forma unica de protectie sociala stabilita de lege pana la acea data.
Din punctul de vedere al politicii active de stimulare a ocuparii, prin actul normativ mentionat, Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, plus modificarile si completarile aduse ulterior, se asigura accesul gratuit al somerilor la toate serviciile promovate de Agentia Nationala pentru Ocuparea Fortei de Munca.
In acest sens, ANOFM, prin agentiile pentru ocuparea fortei de munca judetene, precum si a municipiului Bucuresti, garanteaza, in temeiul prevederilor legii mentionate, servicii specializate, cum sunt serviciile de informare si consiliere profesionala, mediere a muncii, formare profesionala, consultanta si asistenta pentru inceperea unei activitati independente
sau pentru initierea unei afaceri.
Odata, cu litera legii 76/2002[119] sunt incluse masuri care prevad cresterea sanselor de ocupare pentru persoanele in cautarea unui loc de munca, precum si stimularea angajatorilor pentru incadrarea in munca a somerilor si crearea de noi locuri de munca, in principal prin: sustinerea financiara a incadrarii somerilor in cadrul unor programe care au ca scop ocuparea temporara a fortei de munca din randul acestora, pentru dezvoltarea comunitatilor locale; stimularea angajatorilor pentru crearea de locuri de munca si pentru incadrarea in munca a somerilor din categoriile defavorizate; incurajarea mobilitatii fortei de munca prin acordarea unor stimulente materiale somerilor care se incadreaza in munca in alte localitati decat cele in care domiciliaza sau la o distanta mai mare de domiciliu; consultanta si asistenta pentru inceperea unei activitati independente sau pentru initierea unei afaceri.
Totodata, in scopul prevenirii somajului si consolidarii locurilor de munca prin cresterea si diversificarea competentelor profesionale ale persoanelor incadrate in munca, angajatorilor care organizeaza, in baza planului anual de formare profesionala, programe de formare profesionala pentru proprii angajati (derulate de furnizori de servicii de pregatire profesionala, autorizati in conditiile legii), se acorda, din bugetul asigurarilor pentru somaj, o suma reprezentand 50% din cheltuielile cu serviciile de formare profesionala organizate pentru un numar de cel mult 20% din personalul angajat.[121] Se acorda o sansa de dezvoltare prin creditele acordate studentilor care infiinteaza sau intreprind, individual sau impreuna cu alti studenti, IMM-uri, unitati cooperatiste, asociatii familiale sau care desfasoara in mod independent o activitate economica in calitate de persoana fizica autorizata.
Din punctul de vedere al politicii pasive de compensare a pierderii veniturilor prin riscul de somaj, beneficiarii prevederilor acestei legi se bucura de protectia sociala suportata din bugetul asigurarilor pentru somaj, prin acordarea indemnizatiei de somaj, in conditiile prevazute de Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.
Legea nr. 76/2002, cu modificarile si completarile ulterioare, a creat cadrul juridic pentru adoptarea, aplicarea si finantarea unor masuri pentru stimularea ocuparii fortei de munca in conformitate cu Liniile Directoare in domeniul ocuparii. La elaborarea acestei legi s-au avut in vedere reglementarile comunitare, fiind urmarita preluarea principiilor de baza ale acestora.[122] De asemenea pentru incununarea cu succes a adoptarii, aplicarii acestor masuri pentru stimularea ocuparii fortei de munca s-a tinut seama si de Regulamentului (CEE) nr.1408/71 referitor la aplicarea sistemelor de securitate sociala a angajatilor, lucratorilor independenti si membrilor familiilor acestora care se deplaseaza in interiorul comunitatii si ale Regulamentului nr.574/72, care stabileste modalitatea de aplicare a regulamentului mentionat anterior,acestea sunt direct aplicabile Romaniei odata cu intrarea in marea familie europeana.
A sasea intrebare Ce rol ar putea avea legislatia si/sau contractele colective negociate intre partenerii sociali in promovarea accesului la formare si tranzitia intre diferite forme contractuale pentru o mai buna mobilitate pe tot parcursul activitatii profesionale?
Legislatia in vigoare precum si contractele colective negociate intre partenerii sociali prevad accesul la formare profesionala insa nu pun accentul pe tranzitia dintre diferite forme contractuale de munca. In acest context mobilitatea pe tot parcursul activitatii profesionale este mai putin generata voluntar si mai mult impusa de constrangeri cum ar fi activitati de reorganizare, disponibilizari colective etc.
Este de mentionat in acest sens ca, desi exista o larga oferta de formare profesionala din partea structurilor specializate ale Agentiilor de Ocupare a Fortei de Munca, cererea nu acopera oferta. De asemenea, desi exista discrepante majore in plan teritorial pe piata fortei de munca, transferul potentialilor lucratori spre alte locuri de munca in afara localitatii de resedinta este practic inexistent, determinante fiind rigiditatea si inaccesibilitatea pietei imobiliare precum si extrem de slaba si, de asemenea, inaccesibila piata a locuintelor cu chirie.[123]
A saptea intrebare „Statele membre trebuie sa aiba definitii juridice mai clare ale formelor de angajare si ale activitatilor independente astfel incat sa inlesneasca tranzitiile „de buna credinta” intre statutul de angajat si cel de lucrator independent si invers?
Reglementarile legale in vigoare, desi nu definesc foarte clar formele de angajare, ofera posibilitatea din contextul lor general de a identifica principalele forme/modalitati de a activa ca angajat. In acelasi timp, exercitarea activitatilor independente, desi beneficiaza de o reglementare specifica, este de natura a crea mai multe confuzii in randul celor care doresc sa lucreze sub aceasta forma.
Reglementarile legale nu fac o distinctie clara intre formele de prestare a activitatii in cadrul unor contracte de munca si desfasurarea activitatii in mod independent, fara a fi subordonat unui angajator, dandu-se posibilitatea de a se evita plata asigurarilor sociale de catre angajator prin incheierea unor contracte de colaborare cu persoane fizice autorizate.
O cauza specifica, in acest sens, o constituie, pe de o parte, lipsa capacitatii administrative a organelor compente in a interpreta regulile de drept comun in materie si, pe de alta parte, lipsa unui organ sau a unei autoritati unice care sa acorde autorizarea functionarii ca lucrator independent, in toate domeniile de activitate, prin eliminarea sau reducerea la maximum a exceptiilor.
Referitor la aceste aspecte este necesara o clarificare in ceea ce priveste notiunile „lucrator” si „lucrator independent”. Avem in vedere extinderea notiunii de lucrator/salariat la toate categoriile de lucratori (lucratori independenti, lucratori la domiciliu, lucratori interimari) cu exceptia celor care au propria lor afacere.
A opta intrebare Este necesar sa se prevada un „pachet de drepturi” referitor la conditiile de munca ale tuturor lucratorilor, indiferent de forma contractului de munca? Care ar fi, in opinia dvs., impactul acestor cerinte minime asupra crearii de locuri de munca si asupra protectiei lucratorilor?
Este necesar acest nivel minim de drepturi pentru toti lucratorii indiferent de forma contractului de munca. Legislatia romana prevede astfel de drepturi si asta contribuie la reducerea si prevenirii segmentarii pietei muncii.[125]
A noua intrebare Credeti ca responsabilitatile diferitelor parti privind relatiile de angajare multiple trebuie sa fie clarificate, pentru a determina cui ii revine responsabilitatea respectarii drepturilor de angajare? Ar fi fezabil si eficace sa se recurga la responsabilitatea subsidiara pentru a stabili aceasta responsabilitate in cazul subcontractantilor? Daca nu, vedeti alte mijloace care sa asigure o protectie adecvata lucratorilor aflati intr-o „relatie de munca tripartita”?[126]
In Romania, munca prin agent de munca temporara este reglementata prin:
- Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, cu modificarile si completarile ulterioare
- H.G. nr. 938/2004 privind conditiile de infiintare si functionare, precum si
procedura de autorizare a agentului de munca temporara
- H.G. nr. 226/2005 pentru modificarea Hotararii Guvernului nr. 938/2004
Legislatia romana prevede nediscriminarea salariatilor temporari fata de ceilalti salariatii ai intreprinderii utilizatoare si reglementeaza obligatiile agentului de munca temporara si a intreprinderii utilizatoare fata de salariatul temporar. Pozitia Romaniei este ca responsabilitatile diferitelor parti cu privire la relatiile de munca multiple ar trebui clarificate la nivel comunitar.
A zecea intrebare „Este necesara clarificarea statutului lucratorilor angajati prin agent de munca temporara?”[127]
Conform legislatiei nationale, salariatul temporar este persoana incadrata la un angajator agent de munca temporara, pus la dispozitie unui utilizator pe durata necesara in vederea indeplinirii unor anumite sarcini precise si cu caracter temporar.
Legea romana prevede conditiile de punere la dispozitie a salariatilor temporari si drepturile si obligatiile acestora pe parcursul misiunii de munca temporara. Pozitia Romaniei este ca ar fi necesara clarificarea la nivel comunitar a statutului salariatilor temporari incadrati la un agent de munca temporara.
A unsprezecea intrebare „Cum pot fi modificate cerintele minime referitoare la organizarea timpului de lucru in vederea oferirii unei flexibilitati mai mari pentru angajatori si lucratori, asigurand in acelasi timp un standard ridicat de protectie a securitatii si sanatatii in munca a lucratorilor? Care aspecte ale organizarii timpului de lucru ar trebui tratate cu prioritate de UE?”[128]
In Romania reglementarile privind timpul de munca au fost modificate in vederea transpunerii integrale a prevederilor Directivei 2003/88/EC privind unele aspecte ale organizarii timpului de lucru.
Prevederile Directivei 2003/88/EC privind unele aspecte ale organizarii timpului de lucru referitoare la timpul de munca maxim saptamanal ar trebuie sa se aplice si situatiilor in care angajatul are mai mult de o relatie de munca intr-o perioada de 7 zile. Derogari de la acest principiu, pana la anumite limite maxime stabilite la nivel comunitar, trebuie permise a fi prevazute de legislatiile nationale, cu respectarea principiilor generale de protectie a sanatatii si securitatii lucratorilor.
A doisprezecea intrebare„Cum pot fi asigurate drepturile la munca ale lucratorilor care opereaza intr-un context transnational inclusiv lucratorii frontalieri in ansamblul UE? Credeti ca este nevoie de o definire convergenta a „lucratorului” in directivele UE pentru a asigura ca acesti lucratori isi pot exercita dreptul de angajare, indiferent de Statul membru pe teritoriul caruia lucreaza? Sau credeti ca Statele membre ar trebui sa isi pastreze libertatea in abordarea acestei probleme?”[129]
In Romania actele normative care transpun directivele europene privind detasarea lucratorilor si transferul intreprinderilor au intrat in vigoare de la data aderarii la Uniunea Europeana (1 ianuarie 2007). In acest context este dificil de evaluat problematica lucratorilor care opereaza intr-un context transnational.
Definirea convergenta a „lucratorului” la nivel comunitar ar putea contribui la clarificarea divergentelor care apar ca urmare a aplicarii definitiilor nationale ale acestui termen.
Totodata pentru aplicarea legislatiei muncii in mod consecvent la nivelul Uniunii Europene si asigurarea respectarii dreptului la munca al lucratorilor care opereaza intr-un context transnational este nevoie de o stransa colaborare intre autoritatile publice cu atributii de birou de legatura, care efectueaza schimbul de informatii cu institutiile competente din statele membre si cu Comisia Europeana.
A treisprezecea intrebare „Credeti ca este necesara intarirea cooperarii administrative intre autoritatile competente, care sa conduca la cresterea eficientei in controlul aplicarii legislatiei comunitare a muncii? Credeti ca partenerii sociali pot avea un rol in aceasta cooperare?”[130]
MMFES considera justificate si oportune masurile de implicare a partenerilor sociali in parteneriat cu autoritatile pentru eficientizarea aplicarii legislatiei comunitare in domeniul muncii. In acest sens, toate initiativele legislative din acest domeniu sunt supuse dezbaterii cu partenerii sociali in cadrul institutionalizat al comisiilor de dialog social precum si in cadrul Consiliului Economic si Social.
In cazul specific invocat in Cartea verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, pentru implicarea partenerilor sociali in combaterea muncii la negru, un rol deosebit revine Inspectiei Muncii, care de altfel, deruleaza impreuna cu organizatiile sindicale programe de control si depistare a muncii fara forme legale. MMFES va depune eforturi constante pentru cresterea eficientei acestei activitati prin demararea unor discutii cu partenerii sociali, Inspectia Muncii si Directia Legislatia Muncii.
A paisprezecea intrebare”Credeti ca sunt necesare initiative ulterioare la nivelul UE in vederea sustinerii actiunilor Statelor membre in lupta contra muncii nedeclarate?”[133]
Da, sunt necesare initiative suplimentare de sprijinire a actiunile pentru combaterea muncii nedeclarate, mai ales in zona studiului aprofundat al fenomenului si a impactului asupra economiilor In aceste sens este nevoie de o mai larga cooperare intre autoritatile competente si partenerii sociali la nivel national si intre autoritatile competente din diferite state (in cazul muncii transfrontaliere), stabilirea unui cadru comun de lucru si de actiune, precum si instituirea principiului „bunei cooperari administrative”.
Flexicuritatea este strategia integrata de consolidare simultana a flexibilitatii si securitatii pe piata fortei de munca.[134]
Flexicuritatea intareste Strategia Europeana de crestere a locurilor de munca, aceasta strategie tinde sa reduca rata somajului creand astfel locuri de munca mai multe si cu un nivel cat mai variat. Defapt scopul principal este de a se dezvolta noi metode de securitate a lucratorului.
Flexibilitatea se refera la schimbarile („tranzitiile”) de succes pe parcursul vietii: de la scoala la locul de munca, de la un loc de munca la altul, intre somaj sau inactivitate si locul de munca, si de la locul de munca la pensionare. Aceasta nu se limiteaza la o mai mare libertate a societatilor de a angaja sau concedia si nu implica caducitatea contractelor pe perioada nedeterminata. Aceasta se refera la progresul lucratorilor spre locuri de munca mai bune, „mobilitatea ascendenta” si la dezvoltarea optima a talentului. De asemenea, flexibilitatea se refera la organizarea flexibila a muncii, capabila de a raspunde repede si eficient noilor cerinte si competente de productivitate si la facilitarea reconcilierii vietii profesionale cu responsabilitatile vietii private. [136]
Securitatea pe piata fortei de munca, reprezinta mai mult decat pastrarea locului de munca: aceasta reprezinta raportul de dezvoltare a competentelor sau accesul la progres in viata profesionala si la serviciul oferit de institutii in gasirea unui nou loc de munca.
Totodata, se refera la ajutoare de somaj adecvate in vederea trecerii spre integrare socio-profesionala. Defapt, aceasta cuprinde sanse de formare profesionala pentru toti lucratorii, in special pentru cei cu nivel scazut de calificare si pentru lucratorii in varsta.
Schimbarea se petrece datorita urmatoarelor motive[137]:
[138] din partea intreprinderilor si lucratorilor.
Aceasta transformare necesita o piata a fortei de munca mai flexibila alaturi de niveluri de securitate care raspund in acelasi timp nevoilor noi ale angajatorilor si angajatilor. La nivelul european se cere crearea de locuri de munca mai multe si mai bune, astfel incat sa poata gestiona schimbarea si noile riscuri sociale. Se impune astfel reducerea segmentarii pietelor fortei de munca si precaritatea locurilor de munca si de asemenea se doreste promovarea integrarii durabile si acumularea competentelor.
Categoriile de persoane ce se confrunta cu dificultati in accesarea pietei fortei de munca sunt femeile, tinerii si migrantii, iar lucratorii in varsta intampina de asemenea dificultati in mentinerea sau in gasirea unui loc de munca.[140]
In mod expres si persoanele ce au contract pe durata nedeterminata resimt o oarecare amenintare, odata pusi in situatia disponibilizarii deoarece se confrunta cu greutati in cautarea unor locuri de munca de calitate.
Ca raspuns la aceste chestiuni se ofera Strategia de la Lisabona reinnoita pentru crestere si locuri de munca.
Flexicuritatea are trasata ca tinta asigurarea cetatenilor UE si a ocupatiile acestora, oferind posibilitatea de a afla si a obtine fara dificultati un loc de munca in orice stadiu al vietii active si de a avea perspective de dezvoltare a carierei intr-un mediu economic in schimbare. Totodata, are obiectivul de a sustine angajatorii si angajatii deopotriva sa profite pe deplin de oportunitatile globalizarii. Prin urmare, aceasta creeaza un mediu in care securitatea si flexibilitatea au rol stabilizator reciproc.
Statele membre ar trebui sa actioneze, astfel incat piata fortei de munca sa fie orientata spre ocuparea fortei de munca: masurile politicilor sunt deseori concepute si puse in aplicare in mod fragmentar, fara a lua in considerare problemele globale ale pietei fortei de munca.[141] Politicile puse in aplicare, urmaresc cresterea fie a flexibilitatii pentru intreprinderi, fie a securitatii pentru lucratori; astfel ca, acestea abordare creeaza un mediu neutralizator ori contradictoriu. Cresterea economica, reprezinta o oportunitate pentru Uniunea Europeana si statele membre.
Pe 5 decembrie 2007, Consiliul pe probleme de munca si afaceri sociale adopta “ Principii comune ale flexicuritatii” bazata pe propunerea Comisiei din data de 26 iunie 2007.[142]
Ø de munca pe durata intregii vieti este de domeniul trecutului
Statele membre impreuna cu Comisia Europeana contand pe rapoartele de cercetare si pe experienta acumulata de-a lungul vremii, au ajuns la concluzia conform careia politicile de flexicuritate pot fi realizate si mai apoi puse in aplicare prin patru componente politice.
Acestea sunt legate de prevederi contractuale flexibile si sigure[145] ce se realizeaza printr-o legislatie moderna a muncii, prin contracte colective si o organizare eficienta.
Prin strategii cuprinzatoare de invatare pe tot parcursul vietii pentru garantarea unei insertii profesionale cat mai concrete a lucratorilor si a categoriilor vulnerabile, de asemenea se doreste asigurarea adaptabilitatii acestora.
Concretizarea prin politici din domeniul fortei de munca active si eficiente, ajutand oamenii sa treaca mai usor prin perioadele de tranzitie, prin reducerea perioadelor de somaj.
Nu in ultimul rand, a patra componenta politica reprezentata de sistemele moderne de securitate sociala garanteaza sustinere financiara aferenta, mobilitatea pe piata fortei de munca, incurajand ocuparea.
In timp ce politicile si masurile in privinta flexicuritatii reflecta diferenta situatiilor nationale, toate statele membre se confrunta cu aceleasi incercari in speta modernizarii si adaptarii la schimbarile globale. Astfel pentru a facilita dezbaterile nationale catre obiectivele Strategiei de crestere si ocupare este necesar sa se ajunga la un consens la nivel european in privinta principiilor flexicuritatii.[146]
Aceste principii comune pot fi referinte folositoare in atingerea telului de creeare a unor piete deschise si selective, iar nu in ultimul rand pentru constituirea mai multor locuri de munca.
Aceste principii sunt[147]:
Una din modalitatile de abordare ale flexicuritatii se realizeaza prin solutionarea segmentarii contractuale , astfel ca, exista un interes ridicat pentru statele membre sa rezolve provocarile cu care se confrunta in segmentarea pietei muncii, integrand aici atat persoanele incadrate in munca cat si cele cu statut vulnerabil. De asemenea vizeaza o repartizare uniforma a lucratorilor, in cadrul muncii, oferind sansa ca nou intratii pe piata fortei de munca sa avanseze si sa obtina conditii contractuale mai bune.
Executarea principiilor comune de flexisecuritate in statele membre presupune imbinarea unor serii de politici si masuri planificate atent si negociate. Intrucat fundamentul socio-economic, cultural si institutional al statelor membre difera in mod considerabil, combinatiile si seriile de politici specifice vor fi diferite, de asemenea.
In timp ce flexicuritatea nu reprezinta un model unic de piata a fortei de munca sau o strategie unica de politici, cele mai bune practici din intreaga Uniune Europeana, ofera statelor membre un mare numar de posibilitati de a invata unele de la altele printr-o analiza a ceea ce functioneaza cel mai bine in contextele nationale.[149]
Flexibilitatea[150] poate fi considerata o preconditie a securitatii iar securitatea o preconditie a flexibilitatii.
In statele membre ale UE, contractele pe perioada nedeterminata sunt considerate drept asigurari ale legislatiei muncii si ale conventiilor colective. Posibilitatile in privinta formarii profesionale si dispozitiile in materie de securitate sociala au inclinatia de a depinde de existenta unui contract pe perioada nedeterminata. In urma incercarilor de crestere a flexibilitatii pietei fortei de munca s-a marit si numarul contractelor de munca pe perioada determinata, contractelor de munca ocazionale, a muncii prin intermediul agentiilor etc.
Pe parcursul perioadei in care lucratorul isi exercita atributiile, initial acestuia i se ofera contracte pe perioada determinata pana sa ajunga sa i se ofere un contract pe durata nedeterminata. In loc de a juca rolul unor baze de pornire, aceste contracte risca sa devina capcane pentru lucratori. In statele ce se confrunta cu segmentarea pietei securitatea tinde sa se bazeze mai mult pe protectia locului de munca decat pe prestatiile sociale. Asadar, prestatiile de somaj sunt clasate pe un nivel scazut iar sistemele de protectie sociala sunt slab dezvoltate.
Pentru o evolutie la nivel institutional, administratiile sociale si serviciile publice pentru ocuparea fortei de munca au nevoie de sustinere si sprijin, pentru someri si pentru o buna gestionare a deciziilor luate in domeniul pietei fortei de munca. Rezultatul acestor demersuri poate fi observat prin monitorizarea pietei si procentul cetatenilor ce au un loc de munca ce permite ascensiunea si invatarea pe tot parcursul vietii.
O mobilitate sporita a lucratorilor intre companii ar conduce la cresterea beneficiilor cetatenilor si societatii. Lucratorii ar fi mai motivati sa-si asume riscurile asociate cu transferurile de la un loc de munca la altul in cazul in care prestatiile ar fi suficiente in decursul perioadelor de tranzitie, iar perspectivele de a gasi noi locuri de munca mai bune ar fi reale.[152]
O metoda prin care se poate aborda flexicuritatea o reprezinta, remedierea insuficientei competentelor si a lipsei de perspective de angajare a fortei de munca. Astfel interesul este indreptat catre statele ce se confrunta cu discrepante accentuate in privinta competentelor si perspectivelor de angajare in randul populatiei. Totodata urmareste sa realizeze posibilitati de angajare pentru persoanele cu nivel scazut de calificare si dezvoltarea competentelor care sa le ofere siguranta pastrarii locului de munca.
Politicile active in domeniul pietei fortei de munca prevad masuri puternice de stimulare a lucratorilor pentru a accepta un loc de munca, insa sunt necesare eforturi pentru a asigura progresul in materie de calitate a locurilor de munca si in materie de niveluri de competenta.[153]
Flexicuritatea[154] poate fi abordata si din prisma rezolvarii cresterii sanselor pentru persoanele care primesc prestatii si pentru lucratorii ce sunt angajati informal. Se asociaza cu statele ce au cunoscut recent restructurari economice, avand ca rezultat un numar ridicat de persoane care primesc prestatii pe termen lung si care au sanse scazute de revenire pe piata fortei de munca. Urmareste de asemenea cresterea sanselor persoanelor care primesc prestatii si tranzitia de la ocuparea informala la ocuparea formala, prin crearea unor politici active eficiente in domeniul pietei fortei de munca si prin sisteme de invatare pe tot parcursul vietii asociate cu un nivel adecvat al prestatiilor de somaj.
Indicatorii de referinta pot fi considerati relevanti in privinta inregistrarilor de pe piata fortei de munca. Acestia sunt indicatori aprobati si folositi de partea europeana a domeniului muncii si securitatii sociale.
In ceea ce priveste prevederile contractuale flexibile:
OECD- tine cont cu severitate de protectia ocupatiei: se adreseaza atat angajatilor pe perioada nedeterminata cat si celor pe perioada determinata.
EUROSTAT- tine cont de diversitatea prevederilor contractuale, a conditiilor de lucru si de justificarea acestora.
In ceea ce priveste strategiile globale de invatare pe tot parcursul vietii:
Partile recunosc ca o conditie importanta a integrarii economice a Romaniei in Comunitate este armonizarea legislatiei prezente si viitoare a Romaniei cu cea a Comunitatii. Romania se va stradui sa asigure ca legislatia sa sa devina gradual compatibila cu cea a Comunitatii'.[160]
Regulamentului privind procedurile pentru supunerea proiectelor de acte normative spre adoptare Guvernului prevede ca 'proiectul de act normativ trebuie corelat cu reglementarile comunitare si cu tratatele internationale la care Romania este parte'.
Termenul acquis comunitar nu se regaseste in Tratatul de la Roma privind Comunitatea Economica Europeana, 1957, dar apare de mai multe ori in Tratatul Uniunii Europene de la Maastricht, din 1992, conform caruia: 'Uniunea dispune de un cadru institutional unic care asigura coerenta si continuitatea intreprinse in vederea atingerii obiectivelor sale prin respectarea si dezvoltarea acquis-ului comunitar' (Art.3).
In legislatia romaneasca termenul de acquis comunitar a fost definit in Hotararea de Guvern nr. 1367/decembrie 2000 privind constituirea si functionarea grupului de lucru pentru studierea concordantei dispozitiilor si principiilor Constitutiei Romaniei cu acquisul comunitar, in perspectiva aderarii la Uniunea Europeana.
In volumul editat sub egida Consiliului Legislativ si intitulat Integrarea Europeana: Dictionar de termeni comunitari semnat de Prof. Dr. Andrei Popescu si Ion Jinga, acquis-ul comunitar este definit mai detaliat, in sensul ca sunt incluse, pe langa actele mentionate mai sus si 'declaratiile si rezolutiile adoptate in cadrul Uniunii Europene'[161], precum si 'actiunile
comune, pozitiile comune, conventii semnate, rezolutii, declaratii si alte acte adoptate in cadrul politicii Externe si de Securitate Comuna (PESC- al 2-lea pilon UE) si a cooperarii din domeniul Justitiei si Afacerilor Interne (JAI- al 3-lea pilon UE)'.
Dupa un deceniu de reforme structurale, legislative si institutionale, de restructurare economica si sociala in vederea pregatirii aderarii, Romania trebuie sa faca fata unui context semnificativ schimbat si cu un nivel crescut de interdependente intre Statele Membre, care necesita un comportament strategic rational si eficace.
Aderarea la UE constituie oportunitatea si mijlocul de a imbunatati calitatea vietii cetatenilor sai, alaturi de toti cetatenii europeni. Faptul ca Romania urma sa devina un stat membru UE cu un PIB pe cap de locuitor mult sub media europeana accentua faptul ca statul roman, urma sa gaseasca o cale eficienta de chletuire a resurselor proprii si a fondurilor comunitare, de asemenea stimuland investitiile straine si autohtone.
Romania avea si are nevoie de mentinerea pe o perioada cat mai lunga a cresterii economice rapide, echilibrate si durabile, de institutii puternice si eficiente, de un sistem legislativ coerent si de un sistem fiscal predictibil.[162]
Romania trebuie, de asemenea, sa execute la termen obligatiile pe care si le-a asumat prin Tratatul de aderare si sa realizeze obiectivele Europei unite. Aceste obiective includ
modernizarea infrastructurilor fizice, adaptarea sistemului educational la cerintele europene, revigorarea cercetarii stiintifice si inovarii, cu accent pe aplicabilitate in practica economica bazata pe parteneriatul intre mediul de afaceri, universitati si institutele de cercetare, restructurarea fundamentala a agriculturii si impulsionarea dezvoltarii rurale, precum si consolidarea capacitatii administrative in vederea implementarii acquis-ului comunitar.
Romania trebuie sa actioneze in continuare pentru o dezvoltare durabila si pentru protectia mediului, pentru flexibilizarea pietei muncii si asigurarea conditiilor pentru dezvoltarea unui climat concurential optim.
Ca stat membru al UE si in indeplinirea obiectivelor sale, Romania va aplica principiile si valorile fundamentale ale Uniunii: solidaritatea, consensualitatea si spiritul de compromis. Romania va avea o abordare constructiva si de cooperare, in indeplinirea rolului sau de partener egal in dezvoltarea Uniunii Europene.
In literatura de specialitate, dreptul comunitar este considerat un caz tipic de unificare legislativa. In ceea ce priveste relatia dreptului comunitar cu cel national, aceasta este nemarginita de un model unic, realizandu-se prin patru modalitati: substitutia, armonizarea, coordonarea si coexistenta.[163] Romania a incercat o armonizare legislativa atat ante cat si post aderare, pentru asigurarea bunului mers al pietei.
Multitudinea de documente programatice elaborate in cadrul procesului de pregatire a aderarii Romaniei la UE (majoritatea aflate in implementare, iar unele in curs de finalizare) au facut necesara definirea unui cadru strategic care sa stabileasca prioritatile dezvoltarii Romaniei in perioada 2007-2013 si sa reorienteze astfel toate strategiile, politicile, programele si planurile de actiune sectoriale, in conformitate cu cerintele integrarii rapide si complete a Romaniei in UE. [164]
Premisa elaborarii acestei strategii este ca interesele Romaniei sunt convergente cu cele ale UE, iar promovarea intereselor UE ca entitate, raspunde, in egala masura, intereselor Romaniei. La baza elaborarii strategiei post-aderare au stat urmatoarele principii:
Participarea, Concordanta cu strategiile si programele nationale existente, Corelarea cu strategiile si programele UE.
Agenda Lisabona, lansata in 2000 si relansata in anul 2005, ofera cadrul de coordonare intre masurile nationale si cele luate la nivel european pentru ca Uniunea Europeana sa devina pana in 2010 'cea mai competitiva si dinamica economie bazata pe cunoastere din lume, capabila de o crestere economica durabila, cu locuri de munca mai bune si mai multe si o mai mare coeziune sociala'. Unul din obiectivele Programul National de Reforme pentru Strategia Lisabona, elaborat de catre Guvernul Romaniei pentru perioada 2007-2010 este imbunatatirea functionarii pietei fortei de munca.
In ceea ce priveste formarea profesionala continua, Romania isi va directiona eforturile catre dezvoltarea unui sistem de formare profesionala continua flexibil si transparent, bazat pe competente, integrat Cadrului National al Calificarilor, pe imbunatatirea retelei de informare, consiliere si orientare profesionala si pe cresterea calitatii si eficientei sistemului de formare profesionala continua printr-un management orientat spre rezultate.
In vederea raportarii catre Comisia Europeana a progreselor inregistrate in pregatirea
pentru aderarea la Uniunea Europeana, MMFES a elaborat si transmis documente cuprinzand informatii detaliate privind actiunile si masurile intreprinse pentru indeplinirea criteriilor de aderare si respectarea angajamentelor asumate prin documentele de pozitie in cadrul negocierilor, precum si in documentele programatice, pentru domeniul propriu de competenta.[165]
In 26 septembrie 2006, Comisia Europeana adopta ultimul sau raport de monitorizare cu privire la pregatirea Romaniei pentru a fi stat membru al UE. Tinand cont de progresele inregistrate, Comisia Europeana a apreciat ca statul roman va fi gata sa-si asume drepturile si obligatiile de stat membru al Uniunii Europene, la 1 ianuarie 2007.
In total, MMFES a avut in responsabilitatea sa pre-notificarea a 61 de directive comunitare, dintre care in anul 2006 a pre-notificat 57 de directive
Raportul Comisiei Europene a stabilit ca aderarea inseamna si deschiderea pietei muncii din intreaga Uniune Europeana pentru romani, ca si deschiderea pietei romanesti pentru cetatenii oricarui stat membru UE-27 (UE 25 plus Bulgaria si Romania). Totusi, pentru a preveni efecte de slabire a coeziunii sociale in UE-25, sau a disponibilitatilor de solidaritate europeana, Tratatele de aderare cu noile state membre au prevazut posibilitatea stabilirii unor perioade de tranzitie in care nu vor opera principiile constitutionale, ci politicile interne si acordurile bilaterale, conform procedurii „2+3+2” pentru aplicarea principiului liberei circulatii a fortei de munca in Uniunea Europeana.
In domeniul pietei interne, Romania a continuat alinierea legislatiei in privinta liberei circulatii a persoanelor, in special in ceea ce priveste recunoasterea reciproca a calificarilor profesionale si libera circulatie a lucratorilor. Este nevoie ca alinierea sa fie finalizata in ceea ce priveste drepturile cetatenilor in general, iar unitatile administrative si de instruire trebuie sa fie consolidate
Libera circulatie a persoanelor a inregistrat unele progrese in domeniul permiselor de munca pentru cetatenii straini. Pe de alta parte, nu s-a realizat o evolutie semnificativa in ce priveste coordonarea sistemelor de securitate sociala, fiind necesara, in acest sens, dezvoltarea structurilor administrative si instruirea personalului necesar. Se impune totodata o intensificare a masurilor de asigurare a recunoasterii reciproce a calificarilor profesionale si diplomelor, precum si introducerea structurilor administrative necesare si a programelor de educatie si training corespunzatoare.[166]
A continuat transpunerea acquis-ului referitor la politica sociala si din domeniul ocuparii fortei de munca. De asemenea Uniunea Europeana nu trebuie sa evalueze o tara in raport de numarul de directive transpuse prin acte normative interne, ci in raport de calitatea armonizarii legislatiei nationale cu reglementarile comunitare
In privinta legislatiei armonizate din domeniul sanatatii si securitatii in munca, etapele au fost parcurse la inceput prin prezenta in textul Constitutiei revizuite, a dreptului cetatenilor privind alegerea libera a locului de munca, a protectiei sanatatii si securitatii in munca. Apoi Noul Cod al Muncii intrat in vigoare la 1 martie 2003, aprobat prin Legea nr. 53/2003 si modificat prin Legea nr. 480/12.11.2003 pentru modificarea lit. e) art. 50 din Legea nr. 53/2003 – Codul Muncii. [168] In scopul crearii cadrului legislativ necesar, in anul 2002 a fost aprobata si promulgata Legea nr. 346/2002 privind asigurarea pentru accidente de munca si boli profesionale, care a fost modificata prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr.107/24.10.2003 astfel se instituie un sistem de asigurare specializat, forma a protectiei sociale, existent in toate tarile membre ale Uniunii Europene. Legea instituie un sistem de asigurare obligatorie pentru toti salariatii angajati cu contract individual de munca si unul optional pentru liber profesionisti, agricultori.
In privinta stimularii ocuparii fortei de munca, Legea nr. 76/2002 contine mai multe dispozitii care vizeaza:
cresterea sanselor de ocupare a persoanelor in cautarea unui loc
de munca
stimularea angajatilor pentru incadrarea in munca a somerilor si
creearea de noi locuri de munca.
Datorita preluarii acquis-ului comunitar si modificarii continue a legislatiei nationale cu implicatii in domeniu, apare necesitatea revizuirii Legii nr. 90/1996 a protectiei muncii republicata, legea-cadru care gestioneaza domeniul securitatii si sanatatii in munca, aceasta trebuind sa transpuna integral Directiva – cadru 89/391/CEE privind introducerea de masuri pentru promovarea imbunatatirii securitatii si sanatatii lucratorilor la locul de munca.
Eforturile trebuiesc concentrate asupra finalizarii armonizarii legislative in domeniul dreptului muncii, si asupra consolidarii Inspectoratului Muncii pentru a asigura punerea in practica in mod adecvat reglementarilor din domeniul sanatatii si sigurantei la locul de munca. Trebuie sa fie acordata atentia cuvenita promovarii dialogului social si imbunatatirii starii de sanatate a populatiei, care se afla la un nivel semnificativ mai scazut decat standardele UE.
Uniunea Europeana evidentiaza puternicele elemente de diversitate si flexibilitate in regimul liberei circulatii a lucratorilor. Statele membre urmaresc sa acorde un acces sporit pe piata fortei de munca resortisantilor romani in conformitate cu dreptul intern, pentru a accelera apropierea acquis-ului. In consecinta, sansele de angajare in Uniunea Europeana a resortisantilor romani ar trebui sa sporeasca semnificativ dupa aderarea Romaniei. De asemenea, statele membre UE vor valorifica la maxim regimul propus pentru a se trece cat mai repede la aplicarea deplina a acquis-ului in domeniul liberei circulatii a lucratorilor.[171]
In tratatul de aderare al Romaniei se prevad ca acte normative Regulamentul (CEE) nr. 1612/68 al Consiliului din 15 octombrie 1968 privind libera circulatie a lucratorilor in cadrul Comunitatii (JO L 257, 19.10.1968, p. 2), modificat ultima data prin: Directiva[172] 2004/38/CE Directiva 96/71/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 16 decembrie 1996 privind detasarea lucratorilor in cadrul prestarii de servicii (JO L 18, 21.1.1997, p. 1); Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004 privind dreptul la libera circulatie si sedere pe teritoriul statelor membre pentru cetatenii Uniunii si al membrilor familiilor acestora de modificare a Regulamentului (CEE) nr. 1612/68 si de abrogare a Directivelor 64/221/CEE, 68/360/CEE[173], 72/194/CEE, 73/148/CEE, 75/34/CEE, 75/35/CEE, 90/364/CEE, 90/365/CEE si 93/96/CEE (JO L 158, 30.4.2004, p. 77).
Articolul III-133 si articolul III-144 primul paragraf, din Constitutie se aplica pe deplin numai cu privire la libera circulatie a lucratorilor si la libera circulatie a capitalurilor care presupune circulatia temporara a lucratorilor, astfel cum este definita in articolul 1 din Directiva 96/71/CE intre Romania, pe de o parte, si fiecare dintre actualele state membre, pe de alta parte, pentru care se aplica dispozitiile tranzitorii stabilite la alineatele (2) - (14).
Prin derogare de la articolele 1 - 6 din Regulamentul[174] (CEE) nr. 1612/68 si pana la sfarsitul unei perioade de doi ani dupa data aderarii, actualele state membre vor aplica masuri de drept intern, sau masuri rezultate din acorduri bilaterale, care reglementeaza accesul resortisantilor romani pe piata fortei de munca din fiecare din aceste state. Actualele state membre pot continua sa aplice aceste masuri pana la expirarea unei perioade de cinci ani dupa data aderarii.
Romania a dezvoltat relatii cu Comuunitatea Europeana, inca din perioada comunista, anii `80, cand Nicolae Ceausescu a incheiat doua acorduri:[176]
Primul viza schimbul de produse industriale, iar al doilea urmarea crearea unei comisii mixte C.E-Romania care urmarea evolutia schimburilor comerciale. In 1987 s-au inceput negocierile pentru incheierea unui nou acord ce urma sa le inlocuiasca pe cele existente, aceste negocieri au fost intrerupte in 1989 datorita refuzului statului de a se alinia unor principii in domeniul drepturilor omului. Oficializarea relatiei dintre Romania si UE la constituit Acordul de Asociere la UE ratificat de Romania prin legea 20-1993 si care a marcat primul pas facut catre Europa Occidentala . Acordul a intrat in vigoare in1995, cand Romania si-a depus candidatura in vederea aderarii, astfel ca se stabileste o strategie nationala in acest sens.
Progresele pe calea integrarii au fost reduse , in perioada anilor 90, astfel se evidentiaza prin avizul C.E,din 1997. In 1998 se adopta un parteneriat de aderare, ce contine o serie de elemente de decizie, iar ca raspuns Romania ofera Programul National de Aderare, reactualizat, document ce reflecta stadiul aderarii pentru fiecare sector.
Toate demersurile intreprinse de statul roman pentru a deveni parte a Uniunii Europene s-au concretizat la data de 1 ianuarie 2007, cand Romania a devenit membru cu drepturi depline.
Inceputul politicii sociale europene a fost stabilita prin Declaratia Schumann, ce a condus catre aparitia Comunitatii Europene a Carbunelui si Otelului si care promova conceptul de piata comuna. Datorita miscarilor de pe continent totul a fost privit cu o oarecare teama in privinta dumping-ului social, ce se poate identifica prin doi factori conductori:
un nivel scazut al contributiilor
la sistemul de securitate sociala si in fine
discriminarea evidenta a femeilor
in privinta platii salariale, desi femeile realizau acelasi tip de munca precum
barbatii.
Baza legala a politicii sociale a fost stabilita prin Tratatul de la Roma (Tratatul Comunitatii Europene, 1957, si reinnoit), intarita prin Actul Unic European (1986/1987) si consolidata prin Tratatul de la Maastricht (1992) si Tratatul de la Amsterdam (1997).
Tratatul de la Roma reflecta momentul de inceput al politicii sociale prin cateva articole referitoare la libera circulatie a muncitorilor si a libertatii de stabilire a acestora, in contextul crearii pietei comune. Actul Unic European a completat aceasta linie prin o serie de articole
referitoare la sanatatea si siguranta la locul de munca, dialogul cu partenerii sociali si coeziunea economica si sociala. In momentul de fata, cadrul legal general al politicii sociale este dat de Articolele 2 si 13 ale Tratatului CE si Articolul 2 al Tratatului UE, care continua initiativele anterioare prin adaugarea de prevederi referitoare la combaterea discriminarii (de gen, a discriminarii rasiale, etnice, religioase, bazate pe disabilitati, varsta sau orientare sexuala).[178]
Astfel, Articolul 2 al Tratatului CE prevede - alaturi de o dezvoltare economica armonioasa, echilibrata si durabila – „ un nivel ridicat de ocupare a fortei de munca si al protectiei sociale, egalitatea intre femei si barbati [] cresterea standardelor de viata si a calitatii vietii”, in timp ce Articolul 13 se refera la adoptarea de masuri adecvate pentru „ combaterea discriminarii bazate pe sex, origine etnica sau rasiala, religie sau convingeri religioase, dizabilitati, varsta sau orientare sexuala”. Tot in Tratatul CE , politica sociala este adresata distinct in Titlul VIII (Articolele 125-130) – referitor la ocuparea fortei de munca si Titlul XI (Articolele 136-145) – ce se refera explicit la politica sociala, educatie, formare profesionala si tineret. Articolul 2 al Tratatului UE - stabilind obiectivele Uniunii Europene- preia aceste reglementari si mentioneaza promovarea progresului economic si social printr-un nivel ridicat al ocuparii fortei de munca, intarirea drepturilor si intereselor indivizilor (prin introducerea cetateniei europene) si libera circulatie a persoanelor. Alaturi de aceste prevederi juridice stau o serie de directive si reglementari privind Fondul Social European (FSE), conditiile de munca, ocuparea fortei de munca si somajul, securitatea sociala.
Documente precum Carta Sociala Europeana (in forma sa initiala din 1961, apoi revizuita in 1996), Cartea Alba „Politica Sociala Europeana” (1993) sau Carta Comunitara privind drepturile sociale fundamentale (1989) au stabilit si detaliat principalele obiective de politica sociala ale statelor membre:
combaterea excluderii sociale.
In privinta politicii sociale se ridica o intrebare ce poate aduce ca raspuns o mai buna intelegere a realitatilor cotidiene, atat europene cat si mondiale. Aceasta este Cum putem promova bunastarea sociala a tuturor cetatenilor Uniunii Europene intr-o lume pe calea globalizarii?[179]
In cautarea raspunsului potrivit ar trebui sa se porneasca demersurile catre gasirea de solutii demersuri ce sunt intrepinse bineinteles de catre institutiile Uniunii Europene cat si de catre statele membre.
Societatile europene se transforma rapid: europenii au o speranta de viata mai mare, cunosc modificari fara precedent ale structurilor familiale, fac pasi tot mai importanti inspre
egalitatea de sanse intre femei si barbati si se adapteaza la noi forme de mobilitate si diversitate.
Globalizarea, reprezinta conceptul si procesul continuu al progresului tehnologic si dezvoltarile economice influentand felul in care traim si muncim, oferindu-ne noi oportunitati de munca, solicitandu-ne noi competente si impunandu-ne un ritm accelerat al schimbarilor. Beneficiile si riscurile care decurg din aceasta sunt repartizate inegal in societate, unele segmente ale populatie intampinand dificultati in a se adapta acestei evolutii si confruntandu-se cu riscul somajului sau al excluderii.
Uniunea insasi s-a transformat: a ajuns la o populatie de 500 de milioane de cetateni si este mai diversa; aderarea de noi state membre a propagat beneficiile pacii, libertatii si prosperitatii in toata Europa si catre tarile invecinate.
Instrumentele prin care se realizeaza coordonarea in materie de securitate sociala nu se
refera doar la acordurile bi- si multilaterale, ci si la conventiile multilaterale si mai ales la legislatia europeana, materializata in diverse Regulamente si Tratate.
Dintre cele mai cunoscute mentionam Regulamentul Consiliului (CEE)28 1408/71 pentru aplicarea sistemelor de securitate sociala angajatilor, lucratorilor independenti si membrilor lor de familie, cu scopul principal de evitare a pierderii drepturilor de securitate sociala ale lucratorilor migranti care se deplaseaza in interiorul Uniunii Europene, Regulamentul nr. 574/72/CEE cu privire la procedurile de implementare a Regulamentului 1408/71/CEE si Regulamentul (CE) nr. 883 /2004 al Parlamentului European si al Consiliului European din 29 aprilie 2004 privind coordonarea sistemelor de securitate sociala.[180]
Este general recunoscut faptul ca o mai mare deschidere economica atrage dupa sine inovatia si cresterea productivitatii care, la randul sau, contribuie la crearea de locuri de munca si prosperitatea de care depinde in cele din urma bunastarea si o mai buna calitate a vietii.[181]
In luna mai a anului 2006, Comisia comunica lucrarea intitulata „Un proiect pentru cetatenii europeni”, si propune „o analiza a realitatii sociale” motivul fiind pregatirea terenului pentru un program de perspectiva axat pe acces si solidaritate. In luna iunie 2006, Consiliul European a sustinut aceasta abordare, solicitand Comisiei sa analizeze situatia sociala existenta la nivelul Uniunii, cu accent deosebit pe probleme legate de „acces si egalitate de sanse”.
Acest lucru reflecta o opinie impartasita din ce in ce mai mult, conform careia societatea nu poate garanta rezultate egale pentru toti cetatenii sai, ca egalitatea de sanse reprezinta un obiectiv inutil daca nu este sustinut prin eforturi de a asigura accesul tuturor cetatenilor la resursele, conditiile si capacitatile care dau veridicitate si sens egalitatii teoretice de sanse.
In comparatie cu media globala, societatile europene sunt prospere, iar in sondaje europenii se declara fericiti si multumiti de viata pe care o duc. Cu toate acestea, intrebati fiind despre viitor, acestia dau glas anxietatii si preocuparilor, in special legate de generatia urmatoare.[182]
Datorita noii viziuni sociale ce se axeaza pe sansele de reusita in viata, Uniunea Europeana isi propune sa creeze un cadru eficient de promovare a bunastarii prin oportunitati, acces si solidaritate.
Aceste caracteristici semnifica pe rand:
Aceasta viziune reflecta punctul de vedere tot mai raspandit conform caruia, desi societatea nu poate garanta cetatenilor sai egalitatea in ceea ce priveste reusita in viata, trebuie sa devina mult mai ferma in a promova egalitatea de sanse.
Nu poate exista o abordare unica la nivelul intregii Europe, insa exista provocari comune si o
nevoie comuna de actiune. Obiectivul principal consta intr-o repartizare mai larga a sanselor
de reusita in viata, pentru a permite fiecarui cetatean al UE sa aiba acces la resursele, serviciile, conditiile si capacitatile existente, astfel incat egalitatea de sanse si cetatenia activa
sa devina, din notiuni teoretice, o realitate vie.[183]
Agenda cetateanului[184] elaborata de Comisie este un element cheie in cadrul principalelor instrumente ale Europei, precum piata unica, Strategia de la Lisabona pentru crestere si locuri de munca si Strategia de dezvoltare durabila.
Existenta unei societati functionale, increzatoare si dinamice, care investeste in capitalul sau uman si permite oricui sa avanseze de-a lungul intregii sale vieti este esentiala pentru a sustine cresterea economica, participarea pe piata muncii, standardele de viata si combaterea excluderii sociale.
Aceasta agenda axata pe oportunitati, acces si solidaritate necesita investitii, un angajament reinnoit de a valorifica intregul potential uman al Europei si de a spori sansele de reusita ale fiecaruia. De asemenea are ca domenii de actiune investitia in tineri ce este vazuta ca o investitie pentru viitor, aceste investitii se fac printr-o mai buna gestionare a sistemului de educare si invatamant, micsorarea ratei abandonului scolar. Investitii intr-o cariera implinita vazuta ca o schimbare radicala de politica si mentalitate, de la modelul de cariera bazat pe principiul „slujbei pe viata” insotite de o pensionare timpurie, la modelul „carierei pe viata”, al strategiilor de imbatranire activa. Investitii intr-o viata mai lunga si mai sanatoasa: prezinta implicatiile unei societati imbatranite ce sunt din ce in ce mai evidente, noile riscuri sociale si de sanatate avand un impact important asupra sistemelor de protectie sociala.
Investitii in egalitatea de sanse intre femei si barbati:Exista multe obstacole ce impiedica in continuare participarea femeilor la viata profesionala si sociala, acestea fiind expuse de asemenea riscului suplimentar ca noile responsabilitati de ingrijire legate de inaintarea in varsta sa le revina in mod disproportionat tot lor. Constituie prioritati absolute din acest punct de vedere solutionarea problemei decalajelor de remunerare, revizuirea sistemelor fiscale in sprijinul masurilor de stimulare a muncii, dezvoltarea unor servicii de ingrijire a copiilor si batranilor avantajoase economic si accesibile, raspandirea practicilor favorabile familiei la locul de munca, care sa permita concedii mai flexibile in cursul vietii.
Investitii in incluziunea activa si in nediscriminare: sansele de reusita in viata sunt distribuite inegal in societatile actuale. Accesul efectiv si egal la un loc de munca, invatarea pe tot parcursul vietii, serviciile sociale si medicale cunosc diferente notabile la nivelul UE, un segment important al populatiei UE confruntandu-se cu saracia si excluderea sociala si avand dificultati in a avea un nivel de trai decent si in a gasi un loc de munca. Acceptarea diversitatii, includerea activa a celor mai defavorizate categorii sociale, promovarea egalitatii si eradicarea discriminarii constituie prioritati esentiale, in masura sa le permita europenilor sa atinga libertatea personala si sa isi realizeze potentialul.[185]
Investitii in mobilitate si intr-o integrare reusita: europenii vor deveni mai mobili – tinerii din Europa de astazi sunt mai mobili decat generatiile anterioare, iar mobilitatea in cadrul UE este un drept fundamental al cetatenilor, care devine o caracteristica binevenita a unei economii mai integrate.
Investitii in participarea civica, in cultura si dialog: participarea activa la activitati colective precum cele culturale, sportive, civice si politice contribuie la coerenta si solidaritatea comunitatilor europene, putand astfel contribui la prevenirea riscurilor de atomizare sociala si izolare.[186]
Toate aceste actiuni intreprinse sunt indreptate catre factorul ce le pune in miscare si anume capitalul uman, impreuna cu noile realitati ale societatii.
Statele membre cat si institutiile europene poarta responsabilitatea principala pentru inlocuirile intervenite in politica necesare pentru transpunerea in realitate a acestor strategii. Implicarea UE va depinde in continuare de demonstrarea valorii adaugate, conform cerintelor de subsidiaritate si proportionalitate. Este o solutie care corespunde asteptarilor cetatenilor si este, de obicei, cea mai eficienta. Insa acest lucru nu impiedica asumarea de catre UE a unui rol mai proactiv pentru a actiona ca un catalizator al schimbarii si pentru a induce, sprijini si orienta reformele necesare.
Acest rol are baze solide: „acquis-ul” comunitar si setul de drepturi si valori comune, enumerate cu claritate la articolul 2 din Tratatul de Reforma, precum si in Carta Drepturilor Fundamentale: respect pentru demnitatea umana, libertate, democratie, egalitate, statul de drept si respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor apartinand minoritatilor. Aceste valori sunt comune tuturor statelor membre, societati europene in care prevaleaza pluralismul, nediscriminarea, toleranta, justitia, solidaritatea si egalitatea intre femei si barbati.[187]
Uniunea Europeana este implicata in realizarea politicii sociale prin cinci aspecte importante cu rol de echilibru, aceasta stabilind cadre de actiune politica, ce se subinteleg prin practici diverse de la un stat membru la altul, insa in privinta ocuparii fortei de munca, includerea sociala, protectia sociala, educatia, tineretul, cultura, sanatatea si integrarea imigrantilor, UE a trasat telurile comune cu termene de realizare, mecanisme si indicatori de raportare specifici pentru a putea monitoriza progresele realizate si a compara cele mai bune practici.
Sustinerea valorilor Europei si asigurarea unor conditii echitabile pentru fiecare, pentru care Uniunea are un cadru juridic solid in domenii precum egalitatea de sanse intre barbati si femei, combaterea discriminarii, libera circulatie a lucratorilor si conditiile de munca si angajare.
Partajarea experientelor si bunelor practici: in ciuda diversitatii UE, statele membre se confrunta adesea cu tendinte societale si dificultati practice comune, care ofera un potential extraordinar de a invata din experientele celuilalt. Progresele realizate in atingerea obiectivelor comune ale UE trebuie monitorizate, evaluate si comparate. Sustinerea actiunilor la nivel local, regional si national: UE a jucat un rol important in reducerea diferentelor de prosperitate si de standarde de viata intre diferite parti ale UE prin intermediul politicii sale de coeziune si a fondurilor structurale.
In perioada 2007-2013, 75 de miliarde de euro vor fi investiti de Fondul Social European (FSE) pentru a dota forta de munca cu noi competente si intreprinderile cu organizatii de munca inovatoare. In plus, la initiativa Comisiei, a fost instituit un Fond European pentru Adaptarea la Globalizare menita sa ajute sa se reintegreze pe piata muncii lucratorii ajunsi in somaj datorita evolutiei formelor de comert global.[188]
Sensibilizarea publicului si constituirea unei baze de cunostinte solide: UE are un rol important de jucat in identificarea problemelor esentiale, in stimularea discutiilor si crearea dinamismului politic necesar pentru a face fata provocarilor comune in Europa. Initiative precum Anul european al egalitatii de sanse pentru toti (2007), Anul european al dialogului intercultural (2008) si Anul european al combaterii saraciei si excluderii sociale (2010) faciliteaza acest tip de discutii. Constientizarea si analiza problemelor sociale a fost adesea impiedicata de lipsa unor statistici si indicatori completi si actualizati la nivel european. Cu toate acestea, factorii de decizie au nevoie de aceste date pentru a putea informa mai bine dezbaterea publica si pentru a evalua impactul social al initiativelor. O serie de fundatii si agentii – Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca, nou-creata Agentie Europeana pentru Drepturi Fundamentale si Institutul European pentru Egalitatea de Sanse intre Barbati si Femei vor contribui tot mai mult la modelarea procesului decizional si la sensibilizarea publicului. Recursul mai sistematic la consultare si la comisii de experti independenti, inclusiv din tarile terte, ar trebui sa constituie, la randul sau, o modalitate de consolida baza de date existenta si de a alimenta dezbaterea politica europeana.[189]
Actorii europeni ce participa atat la luarea deciziei cat si la implementarea politicilor sociale sunt reprezentati de institutiile aferente, Comisia Europeana, Parlamentul European, Consiliul Uniunii Europene (Consiliul de Ministri) si Comitetul Economic si Social, sprijiniti in activitatea lor de trei agentii europene si un numar egal de parteneri sociali.
Comisia Europeana este direct responsabila pentru pregatirea si asigurarea implementarii politicilor sociale, prin Directia Generala(DG) Probleme Sociale si Ocupare a Fortei de Munca. Rolul sau este de a initia si definitiva noi acte legislative in domeniu si de a se asigura ca masurile astfel adoptate vor fi implementate de Statele Membre. In activitatea sa, DG colaboreaza cu DG Mediu si DG Dezvoltare Regionala.[190]
Parlamentul European este implicat in procesul decizional prin Comitetul pentru Ocupare si probleme sociale, ale carui responsabilitati au in vedere diverse aspecte ce tin de politica de ocupare a fortei de munca si de politica sociala.
Consiliul UE este echivalentul unui consiliu de ministri la nivel european si se reuneste de cateva ori pe an , in scopul coordonarii politicilor sociale ale statelor membre.
Comitetul Economic si Social (CES)[191] este un organism non-politic, creat prin Tratatul de la Roma , are rol consultativ in procesul de decizie si emite opinii, la solicitarea Comisiei Europene, care au insa numai caracter informativ. CES constituie legatura cu societatea civila, in cadrul sau fiind reprezentate diverse organizatii economice si sociale de pe teritoriul statelor membre.
Comitetul de Ocupare (a fortei de munca) a fost infiintat in anul 2000 (inlocuind Comitetul pentru Ocupare si Piata muncii), are rol consultativ si este activ implicat in dezvoltarea
Strategiei europene de angajare a fortei de munca (European Employment Strategy), precum si in promovarea coordonarii intre statele membre in privinta politicilor ce tin de ocuparea si de piata fortei de munca.
Centrul European de Monitorizare a Rasismului si Xenofobiei, cu sediul la Viena, a fost infiintat in 1997 (incepandu-si activitatea in 1998) si sprijina procesul decizional prin furnizarea de date si informatii referitoare la situatia rasismului, xenofobiei, islamofobiei si anti-semitismului la nivel comunitar, precum si elaborarea de studii si strategii de actiune in acest domeniu.
Fundatia Europeana pentru Imbunatatirea Conditiilor de Viata si de Munca a fost infiintata in 1975 si are sediul la Dublin. Activitatea sa este orientata in doua directii: (1) managementul cercetarii si (2) informare si comunicare. De asemenea, Fundatia sprijina procesul decizional prin furnizarea de date privind imbunatatirea conditiilor de viata si de munca la nivel european.[193]
Agentia Europeana pentru Sanatate si Securitate la Locul de Munca, cu sediul la Bilbao, a fost infiintata in 1996, in scopul de a colecta, disemina si facilita schimbul de informatii si bune practici in domeniu. Rolul sau in procesul decizional consta in furnizarea de date privind sanatatea si securitatea la locul de munca, pe baza carora sunt fundamentate propunerile si initiativele Comisiei Europene in aceasta directie.
Alaturi de aceste organisme comunitare, un rol important in trasarea cadrului politicii sociale il
au partenerii sociali, reprezentati de Confederatia Sindicala Europeana (ETUC6), Uniunea Patronatului din Comunitatea Europeana (UNICE7) si Centrul European pentru Intreprinderi Publice (CEEP8). Acestia sunt implicati in procesul de dialog social si reprezinta anagajatii, patronatul si sectorul profesiilor liberale.[194]
Modalitatile de implementare a modelului social european sunt dintre cele mai variate si corespund complexitatii politicii sociale, formand o gama larga de abordari ce cuprind elemente strategice, instrumente financiare, legislative si analitice, metode de dialog si coordonare. Astfel stabilit ca obiectiv principal , stimularea statelor membre in vederea concentrarii resurselor in privinta urmatoarelor initiative comunitare:
Cooperare intra-regionala (INTERREG), Dezvoltare rurala (LEADER), Egalitatea sanselor (EQUAL).
Strategia europeana de ocupare a fortei de munca
„Strategia europeana de ocupare a fortei de munca” a fost adoptata odata cu introducerea, in Tratatul de la Amsterdam (1997), a capitolului referitor la ocuparea fortei de munca (Titlul VIII). Strategia are drept scop combaterea somajului la nivelul UE si a fost conceputa ca instrument principal de trasare si coordonare a prioritatilor comunitare in aceasta directie, prioritati ce vor fi adresate de fiecare stat membru in parte.
Pe baza Cartii Albe privind
Dezvoltarea, Competitivitate si Ocuparea Fortei de Munca, elaborata de Comisie
in 1993, Consiliul European de la Essen (9 si 10 decembrie 1994) a identificat
cinci domenii prioritare de actiune pentru a promova ocuparea fortei de munca[195]:
-sporirea sanselor de angajare prin promovarea investitiilor in formarea
profesionala;
-asigurarea unei corelari tot mai stranse intre dezvoltare si crearea de noi
locuri de munca;
-reducerea costurilor salariale indirecte;
-cresterea eficientei politicilor promovate pe piata muncii;
-sporirea ajutorului acordat grupurilor care afectate in mod deosebit de somaj.
In functie de prioritatile identificate, strategia este structurata pe patru piloni, fiecarereprezentand un domeniu de actiune a carui dezvoltare contribuie la o mai buna ocupare a fortei de munca la nivel comunitar[196]:
1) angajabilitatea – ce reprezinta o noua cultura in sfera ocuparii fortei de munca si se
refera la abilitatea de a fi angajat, contribuind la combaterea somajului in randul
tinerilor si la combaterea somajului pe termen lung;
2) antreprenoriatul – ce promoveaza crearea de noi locuri de munca prin incurajarea
dezvoltarii locale;
3) adaptabilitatea – ce are in vedere modernizarea organizarii muncii si promovarea
contractelor de munca flexibile;
4) asigurarea de sanse egale – se refera in special la adoptarea de masuri speciale pentru
femei, in scopul reconcilierii vietii profesionale cu viata personala
„Reformele pe piata muncii aduc roade, insa, daca Europa doreste sa raspunda in mod serios si eficient la provocarile globalizarii si ale unei populatii active in scadere rapida, flexicuritatea trebuie sa fie la ordinea zilei. Lucratorii trebuie sa poata circula cu usurinta si incredere de la un loc de munca la altul”, a declarat Vladimir Špidla, Comisarul European pentru Ocuparea Fortei de Munca, Afaceri Sociale si Sanse Egale. El a adaugat de asemenea: „Actuala ameliorare a perspectivelor economice ne ofera ocazia sa sporim eforturile noastre in ceea ce priveste reformele.”
Modul de functionare a strategiei este structurat pe mai multe etape, dupa cum urmeaza:[197]
1) stabilirea unor „Directii in ocuparea fortei de munca” (Employment Guidelines), document elaborat anual si avand la baza o propunere a Comisiei Europene ce este discutata si aprobata de Consiliul European (Consiliul de Ministri);
2) elaborarea unor „Planuri nationale de actiune”(National Action Plans) de fiecare stat membru in parte, ce descriu modul de aplicare a elementelor documentului anterior la nivelul
statului membru respectiv;
3) elaborarea, de catre Comisie si Consiliu, a unui „Raport comun asupra ocuparii” (Joint Employment Report) ce are la baza planurile nationale de actiune;
4) trasarea de recomandari specifice pentru fiecare stat membru (recomandari ale Consiliului, baza propunerilor Comisiei).
Fondul Social European
Fondul Social European (FSE), infiintat prin Tratatul de la Roma, Fondul Social European reprezinta principalul instrument financiar pentru actiuni structurale al Uniunii Europene ce prevede mijloacele de punere in aplicare a obiectivelor Strategiei europene de ocupare a fortei de munca: protectia si promovarea fortei de munca, combaterea somajului[198], a discriminarii si a excluderii sociale.
In particular, FSE constituie instrumentul de implementare a Strategiei europene de ocupare si finanteaza trei tipuri de actiuni: formarea profesionala reconversia profesionala si masuri ce duc la crearea de locuri de munca. In urma procesului de reforma prin care au trecut fondurile structurale in 1999, prioritatile de actiune s-au schimbat iar pentru perioada 2000-2006 FSE a sprijinit masurile de combatere a somajului, de dezvoltare a resurselor umane si integrare pe piata muncii cuprinse in Strategia de ocupare. Astfel, prioritatile tematice pentru perioada 2000-2006 sunt grupate in doua categorii: (a) adaptarea la noua economie manifesta in cadrul dialogului social si (b) promovarea strategiilor locale de ocupare (a fortei de munca) si inovare.
Pentru prima categorie, au fost stabile 5 astfel de teme:
[199] ce promoveaza noi abordari privind formarea profesionala si adaptarea industriala (si cunoscute ca masuri ale „Articolului 6”).[200]
Perfectionarea politicii comunitare in materie de securitate sociala constituie un subiect constant de preocupare a UE. O armonizare completa in sensul crearii de reguli juridice uniforme in domeniul securitatii sociale nu este nici posibila, nici de dorit in viitorul apropiat. Este necesar sa se realizeze o armonizare partiala si o extindere a coordonarii regimurilor de securitate sociala.
Regulamentul nr. 883 2004 sustine cadrul Regulamentului 1408/1971, inclusiv principiile sistemului de coordonare a securitatii sociale.
Regulamentul are aplicabilitate urmatoarelor categorii de persoane: resortisantilor unuia din statele membre, apatrizilor si refugiatilor care sunt rezidenti intr-un stat membru si care se afla sau s-au aflat sub incidenta legislatiei unuia sau mai multor state membre, precum si membrilor de familie si urmasilor acestora.
Regulamentului se aplica si urmasilor persoanelor care s-au aflat sub incidenta legislatiei unuia sau mai multor state membre, indiferent de cetatenia acestor persoane, in cazul in care urmasii lor sunt resortisanti ai unui stat membru sau apatrizi sau refugiati care sunt rezidenti intr-unul din statele membre.
Domeniul de aplicare al Regulamentului nr.883/2004 se realizeaza in privinta tuturor legislatiilor referitoare la ramurile securitatii sociale[202]:
Recent a fost adoptat un nou program UE, numit PROGRESS acesta se raporteaza la ocuparea fortei de munca si solidaritate sociala.
Desfasurandu-se pe langa Fondul Social European (FSE), programul a inceput in 2007 si se va desfasura pana in 2013. Acest program le inlocuieste pe cele patru anterioare, care s-au finalizat in 2006, acoperind actiuni impotriva discriminarii, egalitatea intre barbati si femei, masuri de ocupare a fortei de munca si de lupta impotriva excluderii sociale. UE a optat pentru un program unic pentru a rationaliza si a fluidiza finantarea UE, cat si pentru a-si concentra activitatile in vederea cresterii impactului.[204]
[205] va asigura faptul ca politica sociala a UE ramane consecventa pentru a face fata provocarilor politice majore si se va concentra pe actiuni care necesita un efort european combinat. Va lucra pentru a sprijini statele membre in vederea asigurarii faptului ca isi respecta angajamentele fata de UE , implementeaza si aplica in mod uniform legislatia UE. Pentru a realiza aceste lucruri, programul va opera in parteneriat cu guvernele, dar si cu autoritatile locale, angajatori, sindicate si cu sectorul voluntar.
In consecinta, PROGRESS va utiliza fondurile pentru[206]:
• Intarirea implementarii Strategiei Europene de Ocupare a Fortei de Munca si a metodei
deschise de coordonare in domeniul protectiei si incluziunii sociale
• Imbunatatirea mediului si conditiilor de munca, inclusiv a sanatatii si securitatii la locul
de munca si reconcilierea intre munca si viata de familie
• Asigurarea implementarii efective a principiului nediscrimininarii si a principiului
egalitatii de gen si asigurarea faptului ca acestea sunt unificate in considerare in toate
politicile UE.
PROGRESS ARE SASE OBIECTIVE GENERALE. ACESTEA SUNT[207]:
• Imbunatatirea cunostintelor si intelegerii situatiei statelor membre prin analiza,
evaluarea si monitorizarea minutioasa a politicilor
• Sprijinirea dezvoltarii instrumentelor statistice, metodelor si indicatorilor comuni in
domeniile acoperite de program (clasificate pe gen si grupe de varsta, acolo unde e
cazul)
• Sprijinirea si monitorizarea implementarii legislatiei comunitare si a obiectivelor politice
in statele membre pentru a evalua eficacitatea si impactul acestora
• Promovarea crearii de retele si a invatarii reciproce si identificarea si diseminarea
bunelor practici si abordarilor novatoare la nivel UE
• Imbunatatirea constientizarii participantilor si a publicului larg asupra fiecarui domeniu
al politicii
• Marirea capacitatii retelelor cheie ale UE de a promova, sprijini si dezvolta ulterior
politicile si obiectivele UE
Programul urmareste sa sprijine aplicarea „Strategiei Europene a Muncii”, prin introducerea si dezvoltarea unor indicatori statistici pe care sa-i utilizeze in studii si analize, asa incat sa se inteleaga mai bine situatia de fapt pe piata muncii. Pentru ca Orientarile si Recomandarile Europene privind Ocuparea Fortei de Munca » (European Employment Guidelines and Recommendations - EEGR) sa nu ramana litera moarta, “Progress” monitorizeaza si evalueaza masura in care ele sunt aplicate in interactiune cu EES si cu celelalte politici europene cu tenta sociala.
In contextul European Employment Strategy promoveaza cunoasterea reciproca, organizand schimburi intre diverse state membre, pe politici si metode de ocupare.
Antrenand actorii regionali si locali, programul stimuleaza constientizarea nevoii de politici sociale, promoveaza dezbaterile pe teme de angajare a fortei de munca, asa incat sadisemineze cat mai larg informatiile pe aceasta tema.
O metoda bine cunoscuta in integrarea
economica europeana, Metoda Deschisa de Coordonare (Open Method of Coordination
– OMC) joaca un rol esential in zona protectiei si incluziunii sociale. In
scopul cunoasterii starii de protectie si incluziune sociala si a realitatilor in
regiunile sarace, “Progress” isi propune sa utilizeze statisticile, analizele si
studiile, pe care apoi sa le utilizeze in evaluarea masurii in care OMC[210]
se aplica in diverse zone.
De asemenea, promoveaza schimbul de politici privind strategiile de protectie
sociala si incluziune, asa incat practicile care s-au bucurat de cel mai mare
succes sa se poata extinde.
Declansand dezbateri, indeosebi in randul ONG-urilor, “Progress” cauta sa
sensibilizeze societatea la nevoia de incluziune si protectie sociala.
Prin expertii existenti in fiecare stat membru, angrenati in retele europene,
programul cheama la dezvoltarea abilitatilor de a promova politicile existente
la nivel unional.
Obiectivele operationale ale acestei
sectiuni tintesc spre ameliorarea conditiilor de munca si a mediului in care se
munceste, incluzand conditiile de sanatate si protectia muncii.
Pe lista acestor obiective se regasesc studiile si analizele de impact ale
politicilor, legislatiei si practicilor europene existente, asupra conditiilor
de munca. Incurajand aplicarea legislatiei muncii existente la nivel unional,
prin monitorizare, cursuri de training si crearea de retele intre entitatile
specializate din diverse state, “Progress” urmareste in final ridicarea
standardelor de munca. [211]
Prin actiuni preventive in sfera sanatatii si securitatii muncii, programul
urmareste reducerea gradului de imbolnaviri profesionale si al numarului
accidentelor la locul de munca.
Punand in dezbatere cat mai larga conditiile de munca, programul stimuleaza
interesul pentru aceasta tematica si deschide calea unor masuri de ameliorare a
situatiei.
4. Sectiunea diversitate si combaterea discriminarii
Eliminarea discriminarilor pe piata muncii se urmareste prin evaluarea
impactului legislatiei existente, utilizand ca instrument analizele si
studiile, bazate pe statistici. Pregatirea specialistilor, monitorizarea aplicarii
normelor si crearea de retele de specialisti vor fi obiective operationale
concrete. Circularea informatiile despre situatiile concrete existente in
diverse tari in materie de discriminare pe piata muncii, ca si promovarea
dezbaterilor pe aceste teme vor beneficia de finantari din “Progress”, in
scopul promovarii politicilor comunitare in domeniu.
5. Sectiunea egalitate intre femei si barbati Studiile si analizele vor fi si pe acest palier principala parghie de
ameliorare a intelegerii starii de fapt, evaluand masura in care se aplica
normele comunitare, pentru a stabili un punct de plecare in viitoarele politici
de egalitate intre femei si barbati. Practica unor cursuri de perfectionare
profesionala si de cooperare intre organismele de specialitate se va extinde,
beneficiind de fonduri din acest program. La fel ca si la celelalte 4 sectiuni,
se pune accent si pe diseminarea informatiilor, stimularea dezbaterilor si
promovarea celor mai reusite practici, pentru a sustine politicile comunitare.
Programul “Progress” este deschis publicului larg si organismelor private,
institutiilor si persoanelor particulare, dupa cum urmeaza: statelor membre; serviciilor
de angajare a functionarilor publici; autoritatilor locale si regionale;
organismelor specializate care s-au creat in baza legislatiei europene;
partenerilor sociali; organizatiilor neguvernamentale; universitatilor si
institutelor de cercetari; expertilor in evaluare; institutelor nationale de
statistica; mass – media.
Pe langa statele membre ale U.E. (de la 1 ianuarie 2007si Romania), la
programul “Progress” au acces si statele membre ale AELS, tarile candidate si tarile
din Balcanii Occidentali care au acorduri de stabilizare si asociere.
CONCLUZII
Concluziile acestei cercetari stiintifice sunt trasate in privinta importantei cu care tratatele si documentele esentiale au reusit sa miste societatile statelor membre, paturile sociale catre o idee de unitate in diversitate, altfel spus transfer de putere de la stat la organizatie supranationala. Desi poate sa para o opinie suspecta si chiar pesimista federalizarea ce acum pare imposibila, va fi candva posibila cu ajutorul unui impuls al miscarilor transparente, ale curentelor ce vor aduce noi stari de perceptie asupra pulsului spatiului social european. Tratatele si documentele esentiale sunt atat fundamentul organismului international, Uniunea Europeana cat si instrumentele cu care cetateanul european porneste in trasarea evidenta a drepturilor si libertatilor sale, intr-un spatiu cu o istorie partajata, cu o istorie destul de recenta, a masinariei europene, ce incearca sa stabilizeze arena in care statele membre isi desfasoara valorile identitare. Economia europeana se invarte in jurul unor variabile, precum evolutie continua, competitivitate, atat regionala cat si mondiala si datorita jocurilor dintre marile puteri, ce iau decizii la nivel institutional inalt, se tine cont de factorul decizional esential, omul, apoi cetateanul, apoi lucratorul, apoi cel ce iese din viata angajamentului muncii. Resursa umana este mobilizatorul cresterii economice, asta pe langa parghiile economice care aduc un plus de eficienta strategiilor. Recent Uniunea Europeana prin institutia specifica Comisia Europeana a propus spre dezbatere Carta verde privind modernizarea dreptului muncii, o provocare pentru secolul 21, aceasta metamorfoza a dreptului muncii se fundamenteaza pe concepte precum flexibilitate si securitate, impreuna formand foarte cunoscuta flexicuritate. Dreptul muncii trebuie sa ofere protectia si fluidizarea proceselor si reactiilor dintre actorii principali ai ramurei, angajatorul, lucratorul, si reprezentantii acestora(patronate, sindicate). Evolutia continua, sau mai precis invatarea pe tot parcursul vietii este o prioritate. Legandu-ne de Strategia de la Lisabona si mai cu seama de liniile directoare ale acesteia, putem considera ca evolutia desi oarecum limitata, exista! timpul si corecta implementare a cerintelor europene punand astfel o amprenta accentuata asupra eficacitatii metodelor si abordarilor prin intermediul documentelor esentiale, iar la nivel regional european prin intermediu tratatelor, ce au o forta juridica expansiva si egala.
Carta drepturilor fundamentale ale lucratorilor cat si Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene traseaza directia democrata cu care Europa se identifica la acest moment.
Drepturile fundamentale ale cetatenilor dar mai ales ale lucratorilor sunt mult mai bine cunoscute si aparate de catre organismele institutionale aferente. Comunicarea intre institutie si cetatean se afla pe o cale ascendenta, se doreste si se pune in aplicare o mai buna informare cu privire la drepturile lucratorului in raport cu angajatorul si pretentiile acetuia, de asemenea nelipsind a fi expuse si obligatiile lucratorului. Prin politicile sociale, institutiile comunitare isi propun si reusesc intr-o oarecare masura sa creeze un mediu propice de elaborare a sistemului de coordonare si echilibrare a contrabalansului statelor ce formeaza aceasta „ panza de paianjen” continua, intesata de strategii cu obiective binestiute.
Antiteza esecuri si reusite, evolutie si stagnare efectiva, joaca rolul unei functii variabile, ce ca rezultat final are o crestere continua a societatilor din statele membre UE, iar realizarea obiectivului de echivalare reala a statutului de putere economica mondiala fata de celelalte mari puteri,este unul din imboldurile ce duc la indeplinirea scopului esential.
Raportul de contributie al tratatelor si documentelor esentiale, prezentate in acest studiu, si-a propus sa evidentieze si sa dezvolte punctele de vedere si planurile diferite ale perceptiei tematicii , insa totul cu obiectivul aprofundarii, unor procese si fenomene, ce de la data aderarii Romaniei la UE, nu ne mai sunt indiferente sau aleatorii, vizandu-ne intr-un mod direct.
BIBLIOGRAFIE
LUCRARI DE SPECIALITATE:
Jinga Ion , Popescu Andrei, Integrare europeana, Editura Lumina Lex , Bucuresti, 2000
Kessler Francis, Jean-Philippe Lhernould, Andrei Popescu, Securitatea Sociala a lucratorilor migranti in cadrul UE: Texte adnotate, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005
Manolache Octavian, Tratat de drept comunitar, editia aV-a, Editura CHbeck, Bucuresti, 2006
Popescu Andrei, Nicolae Voiculescu, Drept social european, Editura Fundatiei Romania de Maine” , Bucuresti, 2003
Stefanescu Traian, Tratat de dreptul muncii, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2003
Tinca Ovidiu, Drept Social Comunitar, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002
Tinca Ovidiu, Drept comunitar general. Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2005
Voiculescu Nicolae, Drept comunitar al muncii, Editura Rosetti, Bucuresti, 2005
Zlatescu Irina Moroianu, Radu C. Demetrescu Prolegomene la un drept institutional comunitar” Editura Economica, Bucuresti, 2003
Zlatescu Irina Moroianu. Drepturile omului-un sistem in evolutie.IRDO, Bucuresti, 2007
REVISTE SI ARTICOLE DE SPECIALITATE:
ALTE SURSE DOCUMENTARE:
Politica sociala. Lucrarea de fata a fost elaborata in cadrul proiectului Phare RO 0006.18.02 – Formarea functionarilor publici din administratia locala in afaceri europene si managementul ciclului de proiect, implementat de Institutul European din Romania in colaborare cu human dynamics in anul 2003. Lucrarea face parte din Seria Micromonografii - Politici Europene, versiune actualizata. IER
Juan Somavia, Response to the Green Paper, Director-general, ILO, noiembrie 2006
Pauna Carmen Beatrice – Coordonator, Lucian-Liviu Albu, Mariana Stanciu,Valentina Vasile, Florin Marius Pavelescu, Modelul social european – implicatii pentru Romania, Studiul nr.4 IER
Cojanu Valentin, Manuela Unguru, Maria Barsan, Competitivitatea economiei romanesti: ajustari pentru atingerea obiectivelor Agendei Lisabona.
Discurs Joaquin Almunia, Comisarul European pentru Afaceri Economice si Monetare, Activizarea potentialului de crestere al Romaniei si confruntarea cu provocarea globalizarii, Bucuresti, 23 februarie 2006
Roberto Fernandez Villarino, Propuestas Libro Verde. Como modernizar el Derecho Laboral del siglo XXI. Roberto. Universidad de Huelva
Andranik Tangian, Flexibility-Flexicurity-Flexinsurance: Response to the European Commission’s Green Paper” Modernising Labour Law to Meet the Challenges of the XXI Century” .. Ianuarie 2007
Observatorul National al Ocuparii si Formarii Profesionale a Fortei de Munca, MMFES, Raport Flexicuritate, Septembrie 2007, Bucuresti.
Towards Common Principles of Flexicurity: More and better jobs through flexibility and security. European Commission . Directorate-Generale for Employment, Social Affairs and Equal Opportunities. Unit D.2. Manuscript completed in July 2007
Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene, Editor Delegatia Comisiei Europene in Romania, 2007
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES
OECD(2006):Live longer, work longer si, OCDE (2007) Employment Outlook
DOCUMENTE COMUNITARE :
Integrated guidelines for growth and jobs (2005-2008), Brussels, 12.04.2005,COM(2005)141 final
Comunicarea Comisiei catre Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor. COM(2007)359 final. Bruxelles, 27.06.2007
Comunicarea Comisiei catre Parlamentul european, catre Consiliu, catre Comitetul Economic si Social european si catre Comitetul Regiunilor. Oportunitati, acces si solidaritate: catre o noua viziune sociala pentru Europa secolului 21.Bruxelles 20.11.2007 COM(2007) 726 final.
Avizul Comitetului Economic si Social SOC/246 Modernizarea dreptului muncii, Bruxelles 30 mai 2007.
Rezultatul consultarii publice cu privire la Carta verde a Comisiei „ Modernizarea dreptului muncii pentru a raspunde provocarilor secolului 21” , Bruxelles, 24.10.2007 COM(2007)627 final.
Regulamentul nr. 1784/1999,Regulamentul nr. 883 2004 ce sustine cadrul Regulamentului 1408/1971, Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului
LEGISLATIE NATIONALA:
Legea 194 Monitorul Oficial nr. 592 din 8 iulie 2005
Legea nr. 482/2004 Monitorul Oficial nr. 116 din 27 martie 2004
Legea nr. 260/2005 Monitorul Oficial nr.900 din 7 octombrie 2005
Legea nr.13/2008 Monitorul Oficial, nr. 107 din 12 februarie 2008
Legea nr. 53/2003 modif. prin Legea nr. 480/2003 nr. 814 din 18 decembrie 2003
Legea nr. 387/2007 Monitorul Oficial nr. 901 din 31decembrie 2007
SURSE INTERNET:
https://ec.europa.eu/employment_social/ progress/index_en.html
www.cncd.org.ro/Files/?FileID=107
https://ec.europa.eu/
https://anale.steconomice.evonet.ro//span>
https://www.mdlpl.ro/
https://www.protectiamuncii.ro/
https://www.gov.ro/presa/ integrare/12/strategie_post_aderare.pdf
https://www.mmssf.ro/website/ro/ prezentare/ rel_internationale_2006.pdf
https://www.mie.ro/
www.muncainstrainatate.anofm.ro/
https://www.europeana.ro/
https://www.mmssf.ro/
www.ccir.ro/ccirweb/resources/ menuDespreNoi/uploads_dpos/Ocuparea2013.doc -
https://europa.eu/lisbon_treaty/ glance/index_ro.htm
https://europa.eu/abc/12lessons/lesson_2/index_ro.htm
https://www.mdlpl.ro/_documente/arhiva_mie/ ro/relatiile_ro_ue/ scurt_istoric.htm
https://europa.eu/abc/12lessons/ lesson_2/index_ro.htm
https://www.mae.ro/index.php
Uniunea Europeana: Istoric, Institutii,Procese Decizionale. Lucrare elaborata in cadrul proiectului Phare RO 0006.18.02. pag.4
Euroscepticism este o ideologie politica legata de scepticism fata de Uniunea Europeana si de integrarea europeana in general. Uneori, acest scepticism este acompaniat de dorinta de a pastra suveranitatea si identitatea natiunilor europene in loc de a se crea un stat federal european.
Institutie a UE ce isi afla originea in Conferintele la nivel inalt care reuneau sefii de stat sau de guverne din tarile membre ale Comunitatilor Europene din perioada anilor ’60. Cu ocazia unei astfel de intalniri desfasurata la Paris, la 9-10.12.1974, s-a decis crearea Consiliului European, ca instanta interguvernamentala de orientare politica la cel mai inalt nivel. Declaratia solemna asupra Uniunii Europene, de la Stuttgart, din 19.06.1983, definea astfel functiile noii instante de decizie europeana : « In perspectiva Uniunii Europene, Consiliul European da constructiei comunitare un impuls politic general, defineste orientarile ce favorizeaza constructia europeana si traseaza liniile directoare de ordin politic general pentru Comunitatile Europene si pentru cooperarea politica Europeana, delibereaza asupra chestiunilor ce tin de competenta UE si exprima de o maniera solemna pozitia comuna in chestiuni de relatii externe ». Tratatul de la Maatricht introduce Consiliul European in randul institutiilor UE, fara insa a fi o institutie comunitara si deci nesupusa controlului Curtii de Justitie a CE. Consiliul European se reuneste intr-o formula ce reuneste sefii de stat sau de guverne din tarile UE asistati de ministrii lor de externe, plus presedintele Comisiei Europene asistat de comisarul european responsabil cu relatiile externe.
Uniunea Europeana: Istoric, Institutii,Procese Decizionale. Lucrare elaborata in cadrul proiectului Phare RO 0006.18.02.
Uniunea Europeana: Istoric, Institutii,Procese Decizionale. Lucrare elaborata in cadrul proiectului Phare RO 0006.18.02.
A se vedea Irina Moroianu Zlatescu, Radu C. Demetrescu Prolegomene la un drept institutional comunitar” Editura Economica, 2003, pag. 172
Politica privind Piata muncii si ocuparea fortei de munca “Formare initiala in afaceri europene pentru functionarii publici din administratia publica centrala” implementat de Institutul European din Romania in colaborare cu EUROMED – Euro Mediterranean Networks din Belgia in anul 2005.
Acquis-ul comunitar trebuie inteles, la modul general, ca ansamblul normelor UE, exprimate prin legi sau alte documente elaborate si aprobate de institutiile Uniunii Europene (vezi si L.Matei si A.Matei, (2000), Acquis comunitar si administratie publica, Ed.Economica, Bucuresti).
Politica privind piata muncii si ocuparea fortei de munca Formarea initiala in afaceri europene pentru functionarii publici din administratia publica centrala implementata de I.E.R in colaborare cu EUROMED-Euro Mediterranean Networks din Belgia in anul 2005
Politica privind piata munci si ocuparea fortei de munca Formarea initiala in afaceri europene pentru functionarii publici din administratia centrala implementata de Institutul European din Romania in colaborare cu EUROMED-Euro Mediterranean Networks din Belgia in anul 2005.
Adepti ai curentului pozitivist intrepins in demersurile realizate de Uniune pentru binele si respectarea drepturilor cetatenilor acesteia.
Conceptul de « Piata Interna » desemneaza un spatiu fara frontiere interne in care libera circulatie a bunurilor, persoanelor, seviciilor si capitalurilor este asigurata in conformitate cu prevederile Tratatului. Masurile destinate realizarii Pietei Interne au fost prezentate in 1985 de catre Comisia Europeana, intr-un document intitulat « Cartea alba privind Piata Interna », care stipula atingerea acestui obiectiv pana la 31.12.1992. Notiunea de « Piata Interna » este relativ noua, termenul folosit pana in 1985 fiind acela de « Piata Comuna », pe care CJCE o definea astfel in 1982 : « Piata Comuna urmareste eliminarea tuturor barierelor in calea schimburilor comunitare, in vederea fuzionarii pietelor nationale intr-o piata unica ale carei conditii sa se apropie de cele ale unei Piete interne »
Carta sociala europeana revizuita, in prima sa parte, consacra ca obiectiv al politicii statelor ce o ratifica (politica a carei realizare o vor urmari prin toate mijloacele utile pe plan national si international), atingerea conditiilor specifice pentru exercitarea efectiva a 31 de drepturi si principii cu caracter social. Fiecaruia dintre acestea ii corespunde, in partea a doua, un articol ce detaliaza obligatii efective, ce contureaza continutul respectivului drept: dreptul la munca, dreptul la conditii de munca echitabile, dreptul la securitate si la igiena in munca, dreptul la o salarizare echitabila, dreptul sindical, dreptul de negociere colectiva, dreptul copiilor si al tinerilor la protectie, dreptul lucratoarelor la protectia maternitatii, dreptul la orientare profesionala, dreptul la formare profesionala, dreptul la protectia sanatatii, dreptul la securitate sociala, dreptul la asistenta sociala si medicala, dreptul de a beneficia de servicii sociale, dreptul persoanelor handicapate la autonomie, la integrare sociala, juridica si economica, dreptul copiilor si al adolescentilor la protectie sociala, juridica si economica, dreptul la exercitarea unor activitati lucrative pe teritoriul celorlalte parti, dreptul lucratorilor migranti si al familiilor lor la protectie si asistenta, dreptul la egalitate de sanse si de tratament in materie de angajare si profesie, fara discriminare in functie de sex, dreptul la informare si la consultare, dreptul de a lua parte la determinarea si ameliorarea conditiilor de munca si a mediului de munca, dreptul persoanelor varstnice la protectie sociala, dreptul la protectie in caz de concediere, dreptul lucratorilor la protectia propriilor creante in caz de insolvabilitate a patronului acestora, dreptul la demnitate in munca, dreptul lucratorilor cu responsabilitati familiale la egalitate de sanse si de tratament, dreptul reprezentantilor lucratorilor la protectie in intreprindere si facilitatile acordate acestora, dreptul la informare si la consultare in procedurile de concediere colectiva, dreptul la protectie impotriva saraciei si excluderii sociale, dreptul la locuinta.
Regulamentele sunt cele mai importante acte juridice ce pot fi adoptate de catre institutiile UE, deoarece ele se aplica integral si obligatoriu in toate statele membre, iar aplicabilitatea lor este directa (nu este necesar sa fie incorporate prin alte acte normative in legislatia nationala pentru a avea caracter obligatoriu) ;
A se vedea,Andrei Popescu,T.G.Savu, Notiunea de lucrator in dreptul comunitar, in R.R.D.M.,nr.4/2002, pag.12-21;
A se vedea Andrei Popescu, Drept International al Muncii, Ed. CH Beck, Bucuresti, pag. 341
N. Voiculescu, Aspecte noi privind libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca cuprinse in Directiva Parlamentului European si a Consiliului 2004/38 CE, R.R.D.M. nr. 1/2005, pag. 7;
Comunicarea Comisiei catre Consiliul European de Primavara, “Punerea in aplicare a noii strategii de la Lisabona pentru crestere economica si locuri de munca Bruxelles, 12.12.2006 Com(2006)816 final, Partea I.
A se vedea Valentin Cojanu, Manuela Unguru, Maria Barsan, Competitivitatea economiei romanesti: ajustari pentru atingerea obiectivelor Agendei Lisabona.
A se vedea Valentin Cojanu, Manuela Unguru, Maria Barsan, Competitivitatea economiei romanesti: ajustari pentru atingerea obiectivelor Agendei Lisabona.
A se vedea Valentin Cojanu, Manuela Unguru, Maria Barsan , Competitivitatea economiei romanesti: ajustari pentru atingerea obiectivelor Agendei Lisabona.
Integrated guidelines for growth and jobs (2005-2008), Brussels, 12.04.2005,COM(2005)141 final, pag. 27
Integrated guidelines for growth and jobs (2005-2008), Brussels, 12.04.2005, COM(2005)141 final, pag.30
Cartile Verzi sunt documente ce apartin Comisiei Europene, cu scopul de a fi lansate dezbaterilor publice, pe anumite domenii specifice ale politicilor comunitare. Acestea sunt adresate organizatiilor, persoanelor, in general partilor interesate, ce sunt invitate sa isi spuna opinia in procesul de dezbatere.
Rezultatul consultarii publice cu privire la Carta verde a Comisiei „ Modernizarea dreptului muncii pentru a raspunde provocarilor secolului 21” , Bruxelles, 24.10.2007 COM(2007)627 final, pag. 2
Rezultatul consultarii publice cu privire la Carta verde a Comisiei „ Modernizarea dreptului muncii pentru a raspunde provocarilor secolului 21” , Bruxelles, 24.10.2007 COM(2007)627 final, pag.6
Propuestas Libro Verde. Como modernizar el Derecho Laboral del siglo XXI. Roberto Fernandez Villarino. Universidad de Huelva
Modernization and labour law: A current european debate.Professor Silvana Sciarra, Geneva, March 2007
Metoda deschisa de coordonare (M.O.C.) a fost instituita in cadrul Strategiei europene de utilizare a fortei de munca, lansata in 1997, prin decizia Consiliului European de la Luxemburg denumita uzual „Procesul de la Luxemburg”
Modernization and labour law: A current european debate.Professor Silvana Sciarra, Geneva, March 2007
Flexibility-Flexicurity-Flexinsurance: Response to the European Commission’s Green Paper” Modernising Labour Law to Meet the Challenges of the XXI Century” .Andranik Tangian. Ianuarie 2007
[ Directiva 89/391/CEE a Consiliului din 12 iunie 1989 privind punerea in aplicare de masuri pentru promovarea imbunata irii securita ii i sanata ii lucratorilor la locul de munca (JO L 183, p. 1) ]
Cerintele prevazute de Legea securitatii si sanatatii in munca, nr.319/14.07.2006, Dr. Ing. Mihai Costescu Director General, INCDPM, Bucuresti.
Observatorul National al Ocuparii si Formarii Profesionale a Fortei de Munca, MMFES, Raport Flexicuritate, Septembrie 2007, Bucuresti.
Discurs Joaquin Almunia, Comisarul European pentru Afaceri Economice si Monetare, Activizarea potentialului de crestere al Romaniei si confruntarea cu provocarea globalizarii, Bucuresti 23 februarie 2006
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag 1
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.2
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.2-3
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.3
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.4
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.5
Instituit de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurarilor pentru somaj si stimularea ocuparii fortei de munca, plus modificarile si completarile aduse ulterior.
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.6
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.7
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.8
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.8
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.8
Carta Verde privind modernizarea legislatiei muncii pentru a face fata provocarilor secolului 21, Punct de vedere al MMFES, pag.10
Towards Common Principles of Flexicurity: More and better jobs through flexibility and security. European Commission . Directorate-Generale for Employment, Social Affairs and Equal Opportunities. Unit D.2. Manuscript completed in July 2007
Vladimir Spidla. Membru al Comisiei Europene responsabil pentru ramura Muncii, Securitatii Sociale si Egalitatii de Sanse.
Raport Flexisecuritate. Observatorul National al Ocuparii si Formarii Profesionale a Fotei de Munca. Septembrie 2007. pag.3-4
Comunicarea Comisiei catre Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor. COM(2007)359 final. Bruxelles, 27.06.2007
Termen englezesc care se refera la comunicare rezultatelor unui test, unei discutii. A primi feedback inseamna a fi informat de altcineva in legatura cu o activitate desfasurata in fata sau in comun cu acel cineva.
Comunicarea Comisiei catre Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor. COM(2007)359 final. Bruxelles, 27.06.2007
Towards Common Principles of Flexicurity: More and better jobs through flexibility and security. European Commission . Directorate-Generale for Employment, Social Affairs and Equal Opportunities. Unit D.2. Manuscript completed in July 2007. pag. 10
Mission for Flexicurity. European Commission. Employment, Social Affairs and Equal Opportunities DG. Bruxelles. 8 februarie 2008.
Communication from the Commission to the European Parlament, the Council , the European Economic and Social Committee and the Committee of Regions. Towards Common Principles of Flexicurity: More and better jobs towards flexibility and security.COM(2007)359 final. Bruxelles 27.06.2007.pag.8
Raport Flexisecuritate. Observatorul National al Ocuparii si Formarii Profesionale a Fotei de Munca. Septembrie 2007. pag.5-6
Communication from the Commission to the European Parlament, the Council , the European Economic and Social Committee and the Committee of Regions. Towards Common Principles of Flexicurity: More and better jobs towards flexibility and security.COM(2007)359 final. Bruxelles 27.06.2007.pag.9
Comunicarea Comisiei catre Consiliu, Parlamentul European, Comitetul Economic si Social si Comitetul Regiunilor. COM(2007)359 final. Bruxelles, 27.06.2007.pag.11
Semnifica elasticitate, mladiere, adica absenta rigidului conform Noului Dictionar al limbii romane, Ed. Litera International, Bucuresti-Chisinau, 2006, pag.486
Raport Flexisecuritate. Observatorul National al Ocuparii si Formarii Profesionale a Fotei de Munca. Septembrie 2007. pag. 7
Raport Flexisecuritate. Observatorul National al Ocuparii si Formarii Profesionale a Fotei de Munca. Septembrie 2007. pag. 8
Aceste modalitati au fost elaborate pe baza informatiilor prezente in rapoartele statelor membre, de catre grupul de experti(mai 2007)
Catre principii comune ale flexicuritatii. Locuri de munca mai multe si mai bune prin flexibilitate si securitate.COM(2007)359final.
Raport Flexisecuritate. Observatorul National al Ocuparii si Formarii Profesionale a Fotei de Munca. Septembrie 2007. pag.9
Catre principii comune ale flexicuritatii. Locuri de munca mai multe si mai bune prin flexibilitate si securitate.COM(2007)359final.
A se vedea Niculina Vranceanu, Consilier Consiliul Legislativ Contributia Consiliului Legislativ la armonizarea legislatiei romane cu acquis-ul comunitar. Pag.4
A se vedea Andrei Popescu si Ion Jinga. Dictionar de termeni comunitari. https://www.mie.ro/ _documente/ dictionar/Pagina_A.htm
A se vedea Andrei Popescu . Articol despre Armonizarea legislatiei nationale cu reglementarile comunitare.
Obligativitatea transpunerii directivelor comunitare este stipulata in art.249 din Tratatul instituind Comunitatea Europeana prin care se prevede faptul ca directiva este obligatorie pentru statele membre carora le este adresata in ceea ce priveste rezultatul de atins, forma si metodele pentru obtinerea acestuia ramanand la latitudinea statelor membre. In cuprinsul fiecarei directive este prevazut un articol prin care se instituie atat data intrarii in vigoare a actului comunitar cat si termenul pana la care statele membre au obligatia sa transmita Comisiei Europene actele de transpunere
Directivele reprezinta a doua forma a legislatiei comunitare cu efecte obligatorii. Ele se adreseaza statelor membre, uneori tuturor, alteori doar unora dintre ele, fixand obiectivele ce trebuiesc atinse, dar lasand autoritatilor nationale competenta de a identifica mijloacele de transpunere in practica. Ele permit astfel statelor membre sa aplice dreptul comunitar tinand cont de conditiile concrete din fiecare tara.
Directiva 68/360/CEE a Consiliului din 15 octombrie 1968 privind eliminarea restrictiilor de circulatie si sedere in cadrul Comunitatii pentru lucratorii din statele membre si familiile acestora (JO L 257, 19.10.1968, p.13), astfel cum a fost modificata ultima data prin Actul de aderare din 2003 (JO L 236, 23.9.2003, p. 33) si a carei abrogare prin Directiva 2004/38/CE a Parlamentului European si a Consiliului (JO L 158, 30.4.2004, p. 77) intra in vigoare de la 30 aprilie 2006.
Regulamentul este actul normativ comunitar „obligatoriu in toate elementele sale si direct aplicabil in toate statele membre” (art. 249 par.(2) din Tratatul instituind Comunitatea Europeana, forma consolidata)
|
