Notiunea de administratie publica potrivit Constitutiei Romaniei
1. & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; Parlamentul;
2. & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; Presedintele Romaniei;
3. & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; Guvernul;
4. & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; Raporturile Parlamentului cu Guvernul;
5. & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; Administratia Publica;
6. & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; Autoritatea judecatoreasca.
S-a ridicat problema daca administratia publica se circumscrie la ceea ce este cuprins in cele cinci capitole din Constitutie sau administratia publica reprezinta o notiune mai ampla. Faptul ca in Constitutie se intalneste un capitol cu denumirea „administratie publica” nu inseamna ca autoritatile acolo precizate ( ministere, alte organe centrale de specialitate, prefect, organele locale de specialitate subordonate ministerelor, consiliu judetean, consiliul local, primar) sunt singurele autoritati ale administratiei publice. Prin aceasta tehnica de ordonare si enumerare, leguitorul constituant a dorit sa arate ca autoritatile publice din cap. 5 fac numai administratie publica, atat la nivel central, cat si la nivel local.
Pe langa autoritatile prezentate in cap. 5, din formularea textelor constitutionale rezulta ca Guvernul exercita conducerea generala a administratiei publice, ceea ce arata calitatea sa de structura a administratiei publice.
Pe de alta parte, Presedintele Romaniei, are atributii pe linia realizarii unor servicii publice administrative de o importanta deosebita: apararea tarii, asigurarea ordinii publice, reprezentarea diplomatica pe plan extern. De aici, rezulta ca si Presedintele Romaniei este o autoritate a administratiei publice.
Deci, nu se poate sustine ca autoritatile administratiei publice sunt doar cele din cap. 5 al Titlului III din Constitutie, ci si alte autoritati, cum ar fi Guvernul sau Presedintele tarii.
Pe de alta parte, art. 52 din Constitutie, lasa sa se inteleaga la prima vedere ca actele administrative emana de la orice autoritate publica.
Art. 52 din Constitutie
Art. 52 are urmatoarea redactare: „ Persoana vatamata intr-un drept al sau ori intr-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act adminstrativ sau prin nesolutionarea in termenul legal a unei cereri, este indreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.
Conditiile si limitele acestui drept se stabilesc prin lege organica.
Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita in conditiile legii si nu inlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea- credinta sau grava neglijenta.”
Acest text consacra un drept traditional – dreptul celui vatamat de o autoritate publica – care, alaturi de art. 51 din Constitutie care consacra dreptul de petitionare, formeaza categoria drepturilor garantii.
Articolul 52 este asadar temeiul constitutional al apararii cetatenilor fata de abuzurile autoritatilor publice, implicit al raspunderii acestora pentru pagubele produse cetatenilor. Mai precis, reprezinta temeiul constitutional pentru repararea pagubelor produse cetatenilor, reglementand cele trei situatii in care poate interveni raspunderea unei autoritati publice:
1. & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; cand a emis un act administrativ prin care se vatama un drept al unei persoane;
2. & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; cand nu se solutioneaza in termenul legal o cerere a unei persoane;
3. & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; & 131i88b nbsp; cand prin erori judiciare s-au produs prejudicii.
Trebuie insa sa se observe ca textul nu se refera la actele administrative emise numai de catre autoritatile executive, ci la toate actele administrative emise de autoritatile publice, fara deosebire de natura lor juridica.
Fiind vorba numai de acte cu caracter administrativ, in aceasta categorie nu intra legea, ca act juridic al Parlamentului, sau hotararea unei instante, data intr-o speta solutionata. Dar structurile administrative ale Parlamentului, precum si conducatorii instantelor judecatoresti pot emite si acte administrative. Asemenea acte sunt cuprinse in sfera de aplicatie a art. 52.
De asemenea, este de remarcat ca textul Constitutional da tacerii unei autoritati publice efectele juridice ale unui act administrativ.
Trebuie sa se faca deci distinctie intre administratia publica, realizata de structuri statale, respectiv ale comunitatilor locale, conduse sau tutelate, direct sau indirect, de catre unul din cei doi sefi ai executivului – seful statului sau Guvernul si activitatea administrativa desfasurata de celelalte organe de stat ( autoritati publice) : Parlament, instante judecatoresti, Curtea Constitutionala si Avocatul Poporului.
A nu face o atare delimitare si a admite ca Parlamentul, Curtea Constitutionala, Avocatul Poporului, instantele judecatoresti fac si „ administratie publica” inseamna a le pune „ sub comanda Guvernului”, deoarece Guvernul, potrivit art. 102 din Constitutie, exercita conducerea generala a administratiei publice. Toate aceste autoritati publice desfasoara si o activitate administrativa, ci pentru a-si realiza prerogativele prevazute de Constitutie si legile organice.
Aceste aspecte de fond determina ca nici actul administrativ pe care il emit sa nu poata avea trasaturile actului administrativ tipic, emis de autoritatile executivului, pentru realizarea administratiei publice.
Ca atare, desi in art. 52 se foloseste expresia generica de act administrativ, in realitate, textul are in vedere doua categotii de acte adiminstrative:
1. actele administrative ale autoritatilor publice din sfera executivului;
2. actele administrative ale celorlalte autoritati publice.
Pentru prima categorie, art. 52 ne apare ca fiind fundamentul contenciosului administrativ, iar pentru cele din categoria a doua, fie al unui contencios administrativ, fie al unui contencios judiciar de alta natura. Oricum, art. 52 trebuie coroborat cu art. 21 din Constitutie. In cazul in care legile nu dau solutii si procedurile existente sunt considerate nesatisfacatoare, urmeaza a se aplica art. 21 privind accesul liber la justitie.
|
