Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Detinerea de instrumente in vederea falsificarii de valori

Legislatie


Detinerea de instrumente în vederea falsificarii de valori

1. Continutul legal

Ultima infractiune din Capitolul I al Titlului VII al Partii speciale este prevazuta în art. 285 si consta în fabricarea ori detinerea de instrumente sau materiale cu scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen.



2. Conditii preexistente

A. Obiectul infractiunii. a) O 15415h711p biectul juridic este identic cu al celorlalte infractiuni de fals.

b) Obiectul juridic special este, la rândul sau, similar cu cel al infractiunilor cuprin­se în acest capitol privind relatiile sociale referitoare la încrederea publica acordata valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen. si operatiunilor care se efec­tuea­za cu acestea.

c) Obiectul material al infractiunii este reprezentat de instrumentele sau materia­lele care sunt detinute în scopul de a servi la falsificarea valorilor sau titlurilor enume­ra­te în art. 282-284 C. pen. (tiparnitele, copiatoarele, meta­lele, hârtia filigranata, cer­ne­lurile, substantele chimice etc.).

B. Subiectii infractiunii. Infractiunea este susceptibila de a avea unul sau mai multi subiecti activi si unul sau mai multi subiecti pasivi.

a) Subiect activ nemijlocit (autor) poate fi orice persoana fizica, deoarece legea nu cere ca acesta sa fi calificat. Totusi, în modalitatea "fabricarea", daca faptuitorul este totodata specialist si angajat la unitatea în care se realizeaza valorile veritabile ce sunt supuse uneia din actiunile de falsificare incri­minate în art. 282-284 C. pen. (tipograf, chimist, grafician etc.), respectiva calitate va fi socotita ca o împrejurare agravanta [art. 75 alin. (2) C. pen.].

Infractiunea prevazuta în art. 285 C. pen., în ambele sale modalitati nor­mative (fabricarea si detinerea), poate fi savârsita si în participatie, în oricare din formele acesteia (coautorat, instigare, complicitate).

b) Subiectul pasiv principal al infractiunii este statul, interesele acestuia în asigu­ra­rea stabilitatii si încrederii publice în operatiunile ce se efectueaza cu monede, tim­bre sau alte valori fiind periclitate prin fabricarea ori detinerea de instrumente în vederea falsificarii de valori. Subiect pasiv secundar este institutia care are abilitarea legala sa emita sau sa efectueze operatiuni cu valorile sau titlurile enumerate în
art. 282-284 C. pen.

Pentru existenta infractiunii de detinere de instrumente în vederea falsificarii de valori, legea nu cuprinde cerinte speciale privind locul sau timpul savârsirii.

3. Continutul constitutiv

A. Latura obiectiva. a) Sub aspectul elementului material infractiunea prevazuta în art. 285 C. pen. presupune fie o actiune de fabricare, fie o actiune de detinere de instrumente sau materiale ce pot servi la falsificarea valorilor sau titlurilor care cad sub incidenta Capitolului I din Titlul VII al Partii speciale a Codului penal. Actiunile respective nu reprezinta, prin urmare, niste actiuni de falsificare, ci doar activitati pregatitoare pentru executarea infractiunilor enumerate în art. 222-284 C. pen., acte pregatitoare care au fost incriminate ca infractiune de sine statatoare datorita peri­colului social mai ridicat al acestora.

Fabricarea este actiunea prin care sunt produse, confectionate sau adap­tate ins­tru­­­mentele ori preparate sau prelucrate materialele necesare a servi la falsificare.

Detinerea consta în primirea, pastrarea, ascunderea, transportarea sau înmâna­rea catre alte persoane a instrumentelor sau materialelor necesare falsificarii.

Ambele actiuni, atât fabricarea, cât si detinerea trebuie sa se refere la instrumente sau materiale care sunt apte de a servi la falsificarea de moneda, timbre sau de alte valori.

b) Urmarea imediata se caracterizeaza prin aparitia unei stari de pericol pentru încrederea publica ce este acordata valorilor sau titlurilor enumerate în art. 282-284 C. pen. Aceasta urmare este implicita actiunilor incriminate deoarece legea nu conditioneaza existenta infractiunii de prezenta unui rezultat determinat.

c) Între aceasta urmare si faptele incriminate trebuie sa existe o legatura de cauzalitate, care rezulta din însasi actiunea incriminata.

B. Latura subiectiva. Forma de vinovatie cu care este savârsita infrac­tiunea de de­tinere de instrumente în vederea falsificarii de valori este intentia directa, deoarece faptuitorul executa actiunile de fabricare sau detinere a instrumentelor sau materia­lelor cu scopul ca acestea sa serveasca la falsificarea de monede, timbre sau alte valori (intentie calificata prin scop).

4. Forme. Modalitati. Sanctiuni

A. Forme. Fabricarea si detinerea de instrumente sau materiale, cu scopul de a servi la falsificarea de monede, timbre sau alte valori, chiar daca în esenta lor cons­tituie acte pregatitoare, fiind incriminate în cuprinsul art. 285 C. pen. ca infractiune de sine statatoare, pot parcurge toate formele inerente desfasurarii unei activitati comi­sive, adica acte pregatitoare, tentativa, consumare, epuizare; legea nu incrimi­neaza însa decât forma infractiunii consumate.

Fabricarea de instrumente sau materiale poate sa ia forma infractiunii continuate, iar detinerea instrumentelor sau materialelor este, prin însasi natura sa, o infractiune continua; de aici concluzia ca infractiunea prevazuta în art. 285 C. pen. este sus­ceptibila de a cunoaste si forma epuizata.

B. Modalitati. Infractiunea are doua modalitati normative ce corespund conti­nutului dispozitiei incriminatoare: fabricarea si detinerea. În acelasi timp, infractiunea este susceptibila de a cunoaste numeroase modalitati faptice.

C. Sanctiuni. Infractiunea de detinere de instrumente sau materiale în scopul falsificarii de valori sau titluri este sanctionata potrivit prevederilor art. 285 C. pen. cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani.

Instrumentele si materialele care au servit sau care au fost destinate sa ser­veasca la savârsirea infractiunii prevazute în art. 285 C. pen. vor fi confiscate în baza art. 118 lit. b) C. pen.[1]



Gh. Nistoreanu, op. cit., p. 167.


Document Info


Accesari: 3696
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )