Apocalipsa animalelor
Cu bune si rele, lumea pare ca
îsi urmeaza încet cursul natural. Sub zgomotul de fond al
cotidianului, curge însa un rau
silentios care îmi îngheata sângele în vine: holocaustul
animalelor. Cu permisiunea si acceptul nostru tacit, milioane de animale -
vaci, porci, tauri, vulpi si pui - sunt ucise zilnic, fara
niciun fel de mila, în abatoare, noile lagarele de concentrare ale
modernitatii. Cred cu tarie ca, atâta timp cât omul va continua sa ucida animale pentru hrana,
pentru îmbracaminte sau pur si simplu pentru distractie,
omul va ramâne un primitiv menit unui destin sumbru si incert.
Povestea e una
comuna. Multi dintre voi ati trecut cu
siguranta prin ea, daca ati apucat sa
copilariti la bunici. Tuturor ne placea sa
hranim porcul din ograda, sa îl scarpinam, sa îi
ducem apa, sa povestim cu el. si porcul, cu inteligenta lui
iesita din comun, era recunoscator pentru fiecare gest. Apoi
venea iarna si bunicul înfigea un cutit în
jugulara porcului, cu o satisfactie si nerabdare absolut de
neînteles pentru mintea copilului, care plângea uneori zile întregi
dupa prietenul lui cu patru picioare. Cu trecerea
anilor, relationarea cu porcul era tot mai rara, pâna când
obiceiul ucisului, al "sacrificarii", devenea o rutina cu
semnificatie de traditie. O traditie nenorocita, ce reuseste sa abrutizeze lent, dar
implacabil, sufletul inocent al copilului.
Pe nesimtite,
am fost dresati sa vedem si sa privim ca niste zombie
câinele în lant, calul biciuit la caruta si vaca
dusa la abator când nu mai da suficient lapte. Ceea ce nu se vede e însa mult mai tragic. Sub semnul
anonimitatii, al încuviintarii si finantarii
generale, animalele sunt ucise cu bestialitate, în cele mai oribile locuri de
pe aceasta planeta, în abatoare. Metodele sunt cele mai diverse:
electrocutare, lovituri în cap cu ciocanul, împuscare sau înjunghiere. E
cumplit! Priviti imaginile fotografului american
Jason Heller, cu rechinii ucisi pentru distractie în cadrul unui
concurs de pescuit. Ochii rechinilor exprima
perplexitate. Ochii oricarui animal ucis de
oameni exprima perplexitate. Nu le vine sa
creada care e rasplata pentru încrederea si curiozitatea lor.
Pentru animale, odata cu aparitia omului, pamântul a devenit
exact acel spatiu de care noua ne e cel mai frica: iadul. La fel
ca într-un tablou de Hieronymus Bosch, animalele sunt jupuite, chinuite,
înghitite si exterminate.
Ceea ce
uitam cu desavârsire e ca fiecare animal ucis în acest
moment e de fapt câinele vostru personal. Suna
fara sens? Am avut pâna în acest moment
trei câini. I-am iubit pe fiecare teribil de mult
si as fi facut orice pentru oricare dintre ei. Între ei si oricare alt animal din lumea aceasta, fie
vaca, fie porc, fie vitel, nu exista nicio diferenta.
Daca va iubiti câinele, sunteti
capabili de aceeasi iubire pentru oricare din aceste animale. E pur si simplu o chestiune de constienta.
Darul cel mai mare pe care animalele l-au primit de la Dumnezeu este încrederea totala în oameni. Cum
rasplatim noi aceasta încredere? Nu vad niciun fel
de superioritate a omului asupra animalului. Dimpotriva. Încercati sa
nu hraniti un animal timp de trei zile. În a patra zi când veti
face acest lucru, va va fi pe deplin
recunoscator. Un om o sa va blesteme
dupa o jumatate de zi si nu va obosi niciodata. Nu vreau sa stric nimanui pofta de mâncare, dar fiecare
decizie de a comanda un gratar sau de a cumpara un pui sau un cotlet,
înseamna decizia de a ucide un animal. La fel ca si cumpararea
unei haine de piele sau blana.
Pusi în fata
realitatii crude, a modului în care ucidem, mâncam, vânam,
ne folosim de animale pentru distractie, le luam pielea si
blana, sunt absolut sigur ca cei mai multi dintre noi ne-am schimba
obiceiurile. Nu se poate altfel. O astfel de încercare
s-a realizat si în cel mai impresionant documentar vazut de mine
vreodata, "Earthlings". Îl puteti viziona online la
adresa https://veg-tv.info/Earthlings, inclusiv cu subtitrare în româneste.
E cea mai frumoasa oda închinata animalelor
si cea mai necrutatoare oglinda pentru fiecare dintre noi.
Cred si sper ca va veni o vreme în viitor în care copiii si
nepotii nostri îsi vor povesti cu groaza despre
stramosii lor barbari, care masacrau animale pentru hrana,
îmbracaminte si distractie, cocotati pe vârful
lantului trofic, calibani debili încântati de superioritatea lor.
