Cangurul
Cangurii sunt mamifere erbivore, cei mai multi dintre
acestia traind in Australia, dar si in Noua Guinee si Noua Zeelanda. Femelele
au sub pantece un 'buzunar' - numit marsupiu - in care isi tin puii
cand sunt mici. Datorita acestei particularitati, zoologii i-au clasificat in
ordinul marsupialelor (de la latinescul marsupium, care inseamna chiar buzunar).
Din acest ordin mai fac parte 848h73i si iepurele
marsupial, veverita marsupiala, vulpea marsupiala etc., toate aceste animale
australiene avand acea 'punga' in care isi cresc puii in primele luni
de viata. In urma cu aproximativ 136 de milioane de ani, continentul
australian, locul de bastina al cangurilor, s-a separat de Antarctica,
deplasandu-se spre nord. La inceput, pe taramurile Australiei, numai varfurile
muntoase ieseau la suprafata oceanului, insa treptat, dupa ce nivelul apei a
inceput sa scada, iar clima sa se incalzeasca (acum aproximativ 30 de milioane
de ani), noul continent a devenit 'casa' ideala a unor specii de
animale printre care si cangurul din zilele noastre.
Cangurul face parte dintr-o familie foarte numeroasa. Rudele sale (aproximativ
60 de rase diferite de canguri, numite toate laolalta macropozi - adica
'picioare lungi'), desi sunt foarte asemanatoare, se deosebesc intre
ele prin dimensiuni si prin modul de viata diferit. Cel mai mic membru al
familiei macropozilor este cangurul-sobolan. Dimensiunile sale variaza intre 38
si 52 de centimetri (cantarind sub un kilogram), fapt ce-i permite sa se
strecoare cu usurinta prin galeriile subterane unde isi construieste adapostul.
O alta rasa, raspandita atat in Australia, cat si in Tasmania, este cangurul cu
coada scurta. El locuieste la 'primul nivel' al padurilor tropicale,
fiind de asemenea un animal de talie mica.
Terenurile aride si pietroase ale stepelor australiene, putin primitoare pentru
oameni, sunt insa un paradis al cangurilor de stanca. Pentru a face fata
pietrelor colturoase, labele din spate ale acestei specii au cate patru degete
cu pernute groase si rezistente.
Un alt membru al familiei este cangurul flasnetar, botezat asa din cauza
obiceiului sau de a-si roti labele din fata in timp ce topaie, ca si cand ar
rasuci manerul flasnetei pentru a canta. Coada exemplarelor acestei specii i-a
pus pe ganduri pe cercetatori, deoarece are la varf un pinten dur, care in
aparenta nu serveste la nimic. Nelamurirea zoologilor este insa si mai mare in
cazul cangurilor de copac. Pentru a se putea catara mai usor in arbori, acolo
unde gasesc hrana din abundenta, labele din fata ale acestei specii de canguri
s-au dezvoltat mai mult decat cele din spate, invers fata de evolutia celorlalte
rude ale lor, in cazul carora labele din spate sunt mai mari decat cele din
fata.
Cei mai mari membri ai familiei sunt insa cangurii rosii, care
'locuiesc' in campiile din interiorul continentului australian, si
cangurii maronii rasariteni si apuseni, care traiesc de obicei in zonele
impadurite.
Cangurul rosu este cel mai cunoscut membru al familiei macropozilor, numele sau
stiintific fiind macropus rufus. Este un mamifer de dimensiuni mari, avand
aproximativ 1,5 metri inaltime si o greutate de circa 80 de kilograme, aparent
greoi, cu o coada lunga si subtire, ce poate atinge aproximativ un metru
lungime. Atentie, nu toti cangurii rosii sunt intr-adevar rosii! Exista
diferente de nuanta a blanii in functie de regiune: in est, masculii sunt de
obicei rosii, iar femelele sunt gri-albastrui. In alte parti, ambele sexe pot
avea un par brun-rosiatic. Pasunile aride, stepele pline de arbusti si bogate
in sare din sud-vestul Australiei reprezinta habitatul natural al acestei rase,
dar ei pot trai chiar si in ape de mica adancime. Adaptandu-se climei uneori
deosebit de calde, aceste animale pot supravietui la temperaturi de peste 40 de
grade Celsius, evitand activitatea in timpul zilei si risipa de apa.
Cand timpul este racoros, cangurii raman activi si ziua, insa sunt animale
nocturne, preferand sa doarma in timpul zilei, nu noaptea.
Cangurii rosii traiesc in grupuri de la cateva zeci la cateva sute de indivizi,
migrand pe timp de noapte in cautarea hranei. Membrii grupului comunica prin
intermediul bocanitului. Cand se iveste vreun pericol (de exemplu, aparitia
cainilor dingo), cangurii lovesc pamantul cu labele din spate, avertizandu-i pe
ceilalti. Viteza de reactie este mare, tinand cont ca in astfel de situatii
salturile unui cangur rosu pot atinge pana la doi metri si jumatate in inaltime
si 4 - 4,5 metri in lungime, deplasandu-se cu aproximativ 65 de kilometri pe
ora! In mod normal insa, salturile sunt mult mai mici, iar viteza de deplasare
nu depaseste 12 kilometri pe ora. Oricum, in general, cangurul merge
numai sarind. Chiar si atunci cand inoata, isi misca
picioarele in acelasi timp. Din
acelasi motiv, cangurul nu poate merge inapoi.
Femelele au dimensiuni mai mici decat masculii, atingand insa maturitatea mai
repede decat acestia. Dupa numai 18 luni de viata
|
