Un câine
perfect pentru omul imperfect
Dobermannul a aparut acum 120-130 de ani în regiunea Apoldei în Germania,
unde Karl- Friedrich Louis Dobermann, nemultumit de câinii si rasele
din zona respectiva, a început sa încruciseze mai multe rase
pentru a obtine un câine iute si agil, dar în acelasi timp
puternic si hotarît. Se pare ca a
folosit Pinscher mijlociu, Ogar, Rottweiler, Dog German albastru si poate
Beauceron. Adevaratul selectioner al rasei este
însa Otto Goller (1852-1922), care a cumparat multe exemplare din
regiunea Apoldei, provenite din câinii promovati 151c29b de Louis Dobermann,
si a început sa puna bazele unei selectii riguroase si
eficiente. Roadele muncii sale s-au concretizat în 1899, când acesta a înfiintat "Clubul National de Dobermann-Pinscher" din
Apolda / Türingen. Astfel ca, în ultima suta de ani, crescatorii
germani si apoi crescatori din întreaga Europa au selectionat
într-un ritm alert aceasta rasa, folosind consangvinizari destul
de strânse între exemplarele socotite drept vârfuri ale rasei. Numai asa a
fost posibil ca într-un timp atât de scurt dobermannul sa
ajunga la ceea ce este el astazi.
Pasiunea mea legata de dobermann a început cu mai
mult de 10 ani în urma. M-am gândit timp de mai multe luni ce rasa mi-ar placea cel mai mult, o rasa
care sa se potriveasca si cu caracterul meu. Asa ca, am descoperit brusc si iremediabil
DOBERMANNUL. Cred acum ca dobermannul este un
câine special, care îti marcheaza viata, odata ce ai avut
sansa de a-l cunoaste. Felul sau de a fi, caracterizat printr-un
nerv special si o inteligenta extraordinara îl face sa
fie câinele ideal: gardian excelent pe spatii largi dar si pe post de
"bodyguard", el este însa si companionul ideal pentru cei ce-si
doresc mai mult decât un câine decorativ. Daca am spus câteva cuvinte
despre caracterul sau îmi este imposibil sa
nu spun câte ceva si despre conformatia sa. În opinia mea,
dobermannul combina într-un mod extraordinar cele doua mari tipuri de câini care stau la baza majoritatii
raselor: tipul "moloss" si tipul "ogaroid". Astfel,
putem spune ca în dobermann gasim eleganta, viteza si
armonia ogarului, combinate cu osatura puternica si masa
musculara a molossului. De asemenea, capul sau este o combinatie perfecta: lung, uscat,
fara obraji, însa totusi puternic si impozant. Ochii
sai si expresia capului, corpul sau elegant si musculos, ne
redau imaginea perfecta a caracterului dobermannului: ferm si plin de
nerv, cu o imensa explozie de energie, inteligent si foarte devotat
stapânului sau. Ce mai pot spune
Dobermannul este ca o poezie minunata.
Caracteristici si
standard.
Dobermannul este un câine de talie mijlocie spre mare,
astfel înaltimea la masculi este cuprinsa între 68-72 cm (± 2
cm), iar la femele între 63-68 cm (± 2 cm). Greutatea este
cuprinsa între 40-45 kg la masculi si 32-34 kg la femele.
Aceasta rasa se prezinta în doua varietati de
culoare acceptate, negru cu pete de foc si maro cu pete de foc, culoarea
neagra fiind dominanta; exista si culoarea albastra,
însa aceasta a fost eliminata oficial datorita caracterelor
recesive si problemelor de piele pe care le transmite.
Dobermannul se impune printre celelalte rase de câini din grupa a II-a prin eleganta sa deosebita, prin
prestanta pe care o are atunci când "defileaza" într-un ring de show
sau pe strada. Capul sau trebuie sa fie
lung si uscat, fara obraji proeminenti, liniile craniului
si a botului sa fie paralele, ochii de culoare închisa si
pozitionati corect. Gâtul este lung si
uscat, usor arcuit. Trunchiul este scurt si
puternic, linia superioara este dreapta. Greabanul este
proeminent si ocupa 1/3 din linia spatelui, crupa este usor
rotunjita în repaos si dreapta, în continuarea liniei spatelui,
atunci când câinele este încordat. Toracele este
foarte bine dezvoltat si trebuie sa cuprinda cel putin 1/2
din înaltimea la greaban, iar partea frontala trebuie sa
iasa în evidenta. Privit din lateral, trunchiul dobermannului
trebuie sa se încadreze aproximativ într-un
patrat. Membrele anterioare, cât si cele posterioare sunt puternice,
cu jaretii fermi, perpendiculari pe sol, iar laba piciorului este foarte stransa. Atât trenul anterior, cât si
cel posterior trebuie sa prezinte angulatii
foarte bune. Coada si urechile se cupeaza, însa
exista acum o tendinta pe plan international de a se
interzice acest lucru, fapt foarte daunator pentru aspectul general
al rasei. Totusi, marea masa a
crescatorilor din întreaga lume ramân adepti ai cuparii.
Dreptul de a modifica standardul si de a impune o schimbare, cum ar fi
si aceasta interdictie de cupare a cozii si urechilor, îl
are doar Dobermann Verein (D.V.), care este Clubul National German si
cel care a emis standardul acestei rase.
Temperament.
De multe ori, dobermannul, dintre toate rasele de câini, a fost asemuit cu
calul pur-sânge arab datorita nobletii
caracterului sau si a minunatei sale conformatii. Acest câine
are un nerv deosebit, o iuteala
extraordinara atunci când ia o decizie, indiferent daca în acel
moment se joaca sau trebuie sa atace un presupus sau real infractor.
Înca de când a început sa fie selectionat ca rasa,
dobermannul a fost utilizat drept câine de însotire si paza de
catre politia germana, iar în scurt timp, o data cu
explozia rasei pe mapamond, el este întrebuintat în munca de politie
si armata în zeci de tari datorita faptului ca,
pe lânga caracterul dârz si hotarât, acest câine este si
foarte echilibrat, mai ales când are parte de un dresaj corespunzator. Cu
toate acestea, atunci când nu este înteles, când
stapânul sau este prea violent sau prea "moale", dobermannul se
închide în el sau tinde sa domine foarte repede. De aceea, în general, este cel mai bine sa va luati un dobermann
doar dupa ce ati mai avut înainte un câine, pentru a cunoaste
mai bine psihologia canina. Acest câine are un
caracter mai deosebit, câteodata parând putin independent sau prea
plin de personalitate, dar daca stiti sa vi-l
apropiati, va avea încredere absoluta în dumneavoastra si
va avea curaj sa faca orice îi spuneti, cu o extraordinara
viteza si precizie a executiei. Asadar, dobermannul are
nevoie de o mâna "iscusita", dar nu dura si nici moale.
Datorita vitezei sale de reactie, un
dobermann dresat pentru protectie este un ideal câine bodyguard, iar prin
nervul si inteligenta care îl caracterizeaza poate ajunge în mai
putin de o secunda sa cântareasca o situatie
primejdioasa si în acelasi timp sa fie gata pentru un atac
hotarât si decisiv. Acest prim moment, în care proprietarul poate fi
atacat prin surprindere, deoarece infractorul pare a se comporta normal, este cel mai periculos. Tocmai acest moment este stapânit cel mai bine de un dobermann. Rezultate
excelente se obtin cu aceasta rasa si în pazirea
obiectivelor aflate pe suprafete întinse, gen fabrici, ferme sau
curti mari. Prin natura firii sale, dobermannul este un câine care acopera mult teren,
nepunându-si problema distantelor. Este un
câine de servici neobosit; cu exceptia orelor când doarme, el este în
continua alerta sau miscare. Acest lucru este
cu atât mai important, deoarece marea majoritate a raselor mari de paza au
o viteza de reactie si de acoperire a terenului redusa.
Pentru acest tip de servici pe suprafete mari
este ideala folosirea în tandem a unei perechi mascul-femela. Este
evident ca paza unui apartament sau a unei gospodarii este "floare la ureche" pentru acest câine. Deseori, în timp
ce esti cu dobermannul tau în vizita la
un prieten, acesta pune stapânire pe curtea acestuia înca din primele
minute, controlând cam tot ce se întâmpla (suspect sau nu) prin
preajma. Este important ca familia sa accepte ca acest câine plin
de personalitate, cu toate ca îi iubeste pe toti, nu poate avea
decât un singur stapân, pe cel care se ocupa cu adevarat de el.
Dobermannul este destul de indiferent fata de cel care îl
hraneste. Pentru el, persoana cea mai importanta este
cea care se ocupa de antrenamentul si joaca sa si care îi
asigura miscarea zilnica de care are nevoie, dar în primul rând,
cea care îi arata afectivitate. De aceea, dobermannul este
foarte greu de crescut în canise mari. Fiecare exemplar în parte are nevoie de
atentie, iubire si întelegere, în caz contrar nu va avea o dezvoltare fizica si psihica
normala.
Conditiile de
trai.
Dobermannul este un câine cu par scurt care are nevoie ca în perioada rece
a anului, atunci când se odihneste sau doarme, sa beneficieze de
conditii specifice, diferite de cele ale altor rase cu par lung sau
semilung. Un dobermann care sta afara în
timpul iernii are nevoie de o cusca cu pereti dubli,
prevazuta cu un izolant termic în mijloc. Usa custii trebuie sa fie acoperita pentru ca frigul, curentii
de aer si umezeala sa nu patrunda înauntru. Este bine
ca aceasta cusca sa fie
amplasata într-un loc ferit de vânt sau ploi. Totusi, din cauza
caracterului sau, dobermannul va tinde sa se
odihneasca prea putin va continua sa se miste sau sa
patruleze prea mult. Astfel exista riscul ca, din cauza oboselii, frigului
si umezealii, sa fie afectat de raceli
sau chiar de pneumonii.
Alimentatia.
Puii de dobermann au o crestere exploziva, fiind
obligatorie o hrana de foarte buna calitate si suplimente de
calciu. Fiind un mare consumator de energie,
dobermannul este un mare consumator de proteina, dar si de
grasimi. Mâncarea uscata cu un înalt nivel
de proteina da cel mai bun rezultat, în special în timpul
cresterii. Un dobermann prost hranit este un
dezastru, de aceea este bine sa fie luat în calcul si acest aspect
atunci când se achizitioneaza un astfel de câine. Speranta de
viata este cuprinsa între 8 si 12
ani. Este un câine cu o uzura foarte mare în
timpul vietii, de aceea nu este tipul de câine care va trai foarte
mult, dar foarte intens.
Trebuie acum sa clarificam un alt aspect.
Toate legendele legate de cresterea creierului si a craniului, de
faptul ca îsi ataca stapânul dupa o anumita
vârsta si ca trebuie împuscat, de faptul ca este câinele creat de Hitler sunt simple inventii care
nu au nici o legatura cu realitatea. Dobermannul este
si va ramâne un câine nobil, elegant si plin de caracter, cu
excelente aptitudini de paza si extrem de devotat stapânului
sau. Cel ce a avut un astfel de câine, cu greu se
mai poate obisnui cu alta rasa. Toate aceste calitati,
dublate de personalitatea sa deosebita, fac ca
dobermannul sa ramâna un câine distinct printre celelalte rase
din grupa a II-a.
