 |
|
||||||||||||||
|
|
||||||||||||||
|
|
|
|
esant Am pierdut toamna noastra...
A trecut toamna trista, lasând în urma o dorinta. Gândurile, visul, nu mai sunt acelea# 24224k1013y 1;i. Totul a ramas în urma topind continutul. Frunzele s-au uscat si o data cu ele amintirile. Cu tristete în suflet, au ruginit si sentimentele... Doream mai mult, dar... Ne-am oprit, am înteles... Meritam mai mult decât atât?... Nimic nu mai are sens... Ai înteles?
Sentimentele se revarsa ca o cascada...Nu vrei sau nu poti sa le raspunzi. Ne regasim pierdu-ti printre frunze plângând...Aceea nu sunt eu, acela nu esti tu. Linistea a patruns în sufletele noastre, privirile au ramas departe, au obosit... Copacii au coborât în valea trista a uitarii, spre necunoscut, s-au suparat pe noi... Ma conving cu un zâmbet tot mai trist ca ai plecat si nu stiu unde, nici de ce, nici când?... Am înteles, trebuie sa-mi gasesc acel loc unde tu nu vei ajunge niciodata, ramân în urma. Nu am voie sa cer mai mult. Termenul de gratiere l-am pierdut undeva în trecut. Privesc linistita spre lacrimile mele si le zâmbesc. Tu poti zâmbi?... Eu am reusit! Am oprit visul meu în toamna când ne-am cunoscut. Am oprit visul meu în toamna când ne-am cunoscut. Apar doar amintirea clipei când ai rasarit. Clipa este a mea. Visul a disparut... Nu stiu când?... Tu nu faci parte din el, ai ales. Am ramas doar cu zâmbetul tau tineresc... Mai vreau linistea din necuprins si mangâierea dulce. O singura dorinta mai am în privirea albastra... Numara macar frunzele ce au cazut?...
Numara macar frunzele ce au cazut?...Eu le-am numarat... Îmi doresc sa mor toamna, nimic mai mult. Om bun!...Iertare!...daca nu o fac acum.
|
