esant Am pierdut toamna noastra...
A trecut toamna trista, lasând în
urma o dorinta. Gândurile, visul, nu mai sunt acelea# 24224k1013y 1;i.
Totul a ramas în urma topind continutul. Frunzele s-au uscat si o
data cu ele amintirile. Cu
tristete în suflet, au ruginit si
sentimentele... Doream
mai mult, dar... Ne-am oprit, am înteles... Meritam mai mult decât atât?... Nimic nu mai are
sens... Ai înteles?
Sentimentele se revarsa ca o cascada...Nu
vrei sau nu poti sa le raspunzi. Ne regasim pierdu-ti printre frunze plângând...Aceea nu sunt eu,
acela nu esti tu. Linistea
a patruns în sufletele noastre, privirile au ramas departe, au
obosit... Copacii
au coborât în valea trista a uitarii, spre necunoscut, s-au
suparat pe noi... Ma
conving cu un zâmbet tot mai trist ca ai plecat si nu stiu unde,
nici de ce, nici când?... Am
înteles, trebuie sa-mi gasesc acel loc unde tu nu vei ajunge
niciodata, ramân în urma. Nu am voie sa cer mai mult. Termenul de
gratiere l-am pierdut undeva în trecut. Privesc linistita spre lacrimile mele
si le zâmbesc. Tu poti zâmbi?... Eu am reusit! Am oprit visul meu în toamna
când ne-am cunoscut. Am
oprit visul meu în toamna când ne-am cunoscut. Apar doar amintirea clipei
când ai rasarit. Clipa
este a mea. Visul a disparut... Nu stiu când?... Tu nu faci parte din
el, ai ales. Am ramas doar cu zâmbetul tau tineresc... Mai vreau linistea din
necuprins si mangâierea dulce. O singura dorinta mai am în privirea
albastra... Numara macar
frunzele ce au cazut?...
Numara macar frunzele ce
au cazut?...Eu le-am numarat... Îmi doresc sa mor toamna, nimic mai mult. Om
bun!...Iertare!...daca nu o fac acum.