Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




























DOCUMENTE VAMALE SI PROCEDURI

diverse


Documente Vamale si Proceduri


INTRODUCERE





Accentul în comentariile de fata este pe operatiunea de transport. Nu se încearca sa se dezvolte 747f53h subiecte de tipul Scutirea de procesare, la marfurile CAP etc., întrucât acestea sunt proceduri de destinatie si în principal nu au nici o influenta asupra deplasarii marfurilor dupa începerea cursei. si nici nu este o cerinta a programei (programului de curs).

Verificati si reverificati toate documentele vamale si celelalte acte înrudite.


Urmatoarele reguli merita sa se retina:


Atentie la detalii;

Fii consecvent;

Fii îngrijit/ordonat si exact;

Gândeste cu anticipatie;

Nu complica lucrurile;

Nu încerca sa "tai curbele/colturile".


Vama nu accepta lucrari neîngrijite, stersaturi sau înscrisuri peste cele tiparite.

Modificarile trebuie sa aiba si initialele persoanei care a efectuat aceste modificari.


BULETINE VAMALE


În cele mai multe tari, autoritatile vamale emit buletine si instructiuni agentiilor de expeditii, exportatorilor si importatorilor. Trebuie sa verifici situatia din propria tara si sa obtii copii ale celor mai relevante instructiuni si buletine-în special cele în legatura cu:


Declaratia vamala de import si export;

Regimul vamal de tranzit;

Regimul special de scutire de taxe;

Regimul marfurilor ce sunt supuse accizelor.


DOCUMENTUL ADMINISTRATIV UNIC (SAD)


În general, marfurile care se deplaseaza în cadrul Uniunii Europene nu trebuie sa fie declarate nici la import nici la export si nu necesita deplasarea sub sistemul de Trazit Comunitar.

Marfurile care se exporta din sau se importa în Piata Comuna dintr-o tara care nu face parte din Piata Comuna trebuie sa fie declarate în vama. Din aceste declaratii se fac statistici comerciale. În plus, câteva marfuri care se deplaseaza prin sau între statele membre ale Uniunii Europene trebuie sa faca obiectul unei Declaratii Comunitare de Tranzit, care:

i indica Vamii, din tara importatoare, statutul lor si daca corespunde;

ii permite marfurilor sa traverseze teritoriul Comunitar sau EFTA fara a fi lichidate în vama (si de la 1 iulie 1996) si tarile din zona Visegrad).

La 1 ianuarie 1988 peste 100 de formulare de export, tranzit si de import care fusesera utilizate în Piata Comuna au fost înlocuite, de catre Documentul Administrativ Unic (SAD). Documentul SAD care incorporeaza sistemul declaratiei comunitare de tranzit da posibilitatea combinarii declaratiilor de export, tranzit si import într-o singura forma în opt parti, care poate fi utilizata pentru toate cele trei scopuri, desi procedurile de export, import si tranzit sunt individuale.

Ca o alternativa la utilizarea unui document SAD în opt parti pentru a combina toate cele 3 functii, se pot utiliza documente separate pentru orice operatiune sau combinatie de operatiuni. Aceste posibilitati sunt tratate în detaliu sub titlul "Facilitati de divizare".


Forma SAD este un compromis pe care toate guvernele Uniunii Europene si ale EFTA l-au acceptat. Aceasta înseamna ca formularul trebuie sa raspunda cerintelor speciale ale fiecarei autoritati vamale.

În general, tarile din Europa Centrala si de Est au adoptat formularul SAD pentru a fi utilizata

în procedurile lor vamale desi numarul de exemplare si datele înscrise nu sunt standardizate.

Partea exterioara (pe fata) a formularului cuprinse 56 de casute, dar comerciantul nu va trebui în nici o împrejurare sa completeze toate casutele. De fapt, sunt un numar mare de casute care nu vor fi niciodata completate fie pentru formalitatile de export sau import în Marea Britanie. Pentru export sau tranzit, numar de casute care se completeaza este mai redus decât cel pentru declaratiile de import. În medie, este greu sa -ti imaginezi un exportator care sa completeze mai mult de 15 sau 20 de casute si uneori chiar mai putine. Pentru operatiunile de import se completeaza în medie 20-25 de casute. Astfel întotdeauna vor fi parti necompletate.

Documentul SAD este singurul formular de declarare a exporturilor/importurilor utilizate în comertul dintre oricare din statele membre ale Uniunii Europene si toate celelalte tari din lume. Documentul îndeplineste functia "de tranzit" pentru deplasarile de marfuri dintre EU(Uniunea Europeana) si tarile EFTA si de asemenea dintre EU si tarile Visegrad ce se învecineaza cu EU, adica Polonia, Ungaria si Republicile Ceha si Slovaca.


PCQ G 1


Principalul scop al înregistrarilor vamale de export este:

A.         sa impuna tariful corect al accizelor;

B.         sa verifice ca marfurile furate sa nu fie expediate în strainatate;

C.        Sa furnizeze informatii în baza carora se întocmesc statistici comerciale;

D.        Verifice ca feriboturile sa nu fie supraîncarcate.


PCQ G 2


Procedura completa de Tranzit comunitar/Obisnuita poate fi utilizata în curse ce cuprind:

A.         numai tarile Uniunii Europene (EU);

B.         EU si tarile EFTA;

C.        Continentul european;

D.        Ţarile ECMT si Comecon.

FORMA DOCUMENTULUI ADMINISTRATIV UNIC (SAD)


Toate cele opt exemplare ale SAD-lui sunt în esenta similare si sunt tiparite pe hârtie ce contine indigo care este tratata în asa fel ca informatiile care se schimba între începutul si sfârsitul unei curse nu se imprima pe toate cele opt exemplare. Setul complet din opt parti este utilizat în comertul dintre tarile UE,EFTA si Visegrad dupa cum urmeaza:

Exemplarul 1   Exemplarul de tranzit comunitar pentru Biroul de plecare sau copie pentru Ofiterul de control numai în cazul exporturilor controlate. Nota: atunci când o declaratie de export controlat se combina cu o declaratie de tranzit comunitara, se cere de asemenea si o fotocopie a Exemplarului numar 1 (Exemplarul numar 1 ramâne la Biroul de Plecare pentru control);

Exemplarul 2   Declaratia de export. Acest exemplar este pentru biroul de statistica al tarii exportatoare/expeditoare;

Exemplarul 3   Exemplarul declaratiei de export pentru comerciant/negustor. Se mai gaseste ca exemplarul de garantie a detinatorului de marfa în cazul tranzitului comunitar complet. Acolo unde marfurile sunt exportate pe cale rutiera catre o tara necomunitara dar care tranziteaza o tara comunitara, acest exemplar va fi stampilat si returnat de catre vama soferului. Trebuie sa fie purtat în cursa si prezentat la punctul de iesire din tara comunitara;

Exemplarul 4   Exemplarul de tranzit comunitar (procedura completa de tranzit comunitar sau numai statutul/pozitia), care însoteste marfa si este retinut de catre Biroul de Plecare ca dovada ca marfurile sunt (sau nu) în libera circulatie;

Exemplarul 5   Însoteste marfa sub procedura completa de tranzit comunitar si este returnata catre statul de origine de catre Biroul de Destinatie, de regula indicând faptul ca deplasarea în tranzit comunitar a fost încheiata satisfacator si ca marfurile au sosit la destinatie intacte. Este apoi împerecheat cu Exemplarul 1;

Exemplarul 6   Declaratia de import pentru tara de destinatie;

Exemplarul 7   Sub procedura completa de tranzit comunitar acesta este exemplarul de statistica pentru tara de Destinatie. Atunci când este utilizat ca parte a unui set de import el este copia statistica pentru Statul membru în care marfurile sunt importate;

Exemplarul 8   Copia negustorului importator sau a agentului acestuia;


Exemplarele 1 - 3 ramân în Statul membru de expeditie. Exemplarele 4-8 însotesc marfa mai departe. Se gasesc si file de continuare (anexe) acolo unde diferite feluri de marfuri se gasesc în acelasi transport. Ele pot fii utilizate si de operatorii de grupaje de marfuri care expediaza mai multe încarcaturi/loturi de marfa laolalta în acelasi vehicul.

Trebuie sa se aminteasca ca exemplarele statistice (2-7) au o margine verde pe latura

dreapta a formularului pentru identificare. În plus, casutele care trebuie sa fie completate când se utilizeaza procedura completa de tranzit comunitar, sunt identificate printr-un fundal verde deschis.


UTILIZAREA EXEMPLARELOR SAD


Asa cum probabil va-ti dat seama din paragrafele anterioare diferitele exemplare ale documentului administrativ unic sunt utilizate în diverse scopuri. De exemplu, pentru a combina o declaratie vamala cu o procedura completa de tranzit comunitar, se cer exemplarele: 1,2,3,4,5 si 7.

Exemplarele privind statutul legal solicitate pentru o declaratie T2L sunt numarul 1 si 4 si astfel pentru a combina o declaratie de export cu un statut comunitar, este nevoie de exemplarele 1,2,3 si 4. Exemplarele de declarare a statutului din documentul "SAD" pot de asemenea sa fie utilizate ori de câte ori este nevoie pentru a stabili statutul comunitar al marfurilor, adica când marfurile s-au deplasat de la un stat la alt stat membru via un stat din afara comunitatii (nemembru).

Vama de asemenea pune la dispozitie un set cu dublu scop din patru parti. Fiecare exemplar al acestui set din 4 parti are doua numere de exemplar dupa cum urmeaza:


Procedura completa sau utilizarea divizata/partiala/pe bucati






Acest set poate fii utilizat de exemplu, ca o combinatie de export si o declaratie cu statut comunitar prin taierea (stergerea) numerelor 6,7,8 si 5 sau ca un set de import (la o locatie necomputerizata) prin taierea numar 1,2 si 3 si neglijând copia de pe verso.

Unii utilizatori care completeaza seturi la calculator si care solicita un set din 8 pati, descopera ca imprimantele lor nu imprima suficient de bine astfel încât sa se obtina copii citete la toate cele 8 parti. Astfel de utilizatori îsi pot programa calculatoarele pentru a scoate 2 exemplare a unui set din 4 parti cu numar 1,2,3 si 4 eliminate (scoase) pe primul set si 6,7,8 si 5 scoase/eliminate din exemplarul/setul al doilea. Este esential ca atunci când se utilizeaza un set din 4 parti cu dublu scop, numarul de exemplare care nu se folosesc (aplica) sa fie eliminate(scoase).


Vama pune la dispozitie urmatoarele seturi de exemplare pentru a fi utilizate la procedurile mentionate:


Seturi de

Scop

1-8 parti

Utilizare completa, import-export si tranzit

4 parti

Scop dublu cum s-a explicat mai sus sau la utilizarea divizata

2 si 3

Numai la export sau la avizarea de preîncarcare în loc de un document comercial sub procedura simplificata de vamuire.(SCP)

1 si 4

Statutul comunitar (Poate fi purtata odata cu un carnet TIR pentru a arata Statutul de Comunitate.

1,2,3, si 4

Declaratie combinata de export si statut comunitar

1,2,3,4,5 si 7

Combinatie de export si procedura de tranzit comunitara



Volante din exemplarul 6

La import pentru a fi prezentate la punctele vamale computerizate si pentru utilizarea de catre negustorii importatori


COMPLETAREA DOCUMENTULUI ADMINISTRATIV UNIC (SAD-LUI)


Documentele SAD trebuie sa fie completate cu cerneala si cu litere de tipar. Dactilografierea (sau alta completare computerizata) este necesara acolo unde documentul se va folosi în alt stat membru ca o declaratie de import. Nu se permit stersaturi sau înscrieri deasupra altor înscrisuri desi greselile pot fi corectate iar schimbarile/modificarile au loc prin tragerea unei linii peste datele incorecte si scrierea informatiilor corecte deasupra. Este întelept ca declarantul sa semneze aceste modificari.

Exemplarele destinate biroului de plecare si de destinatie trebuie sa poarte semnaturile originale. Semnatura pe un documentul de import sau export angajeaza partea semnatara la:


a) exactitatea informatiei;

b)              autenticitatea documentelor anexate (daca este cazul);

c)               respectarea oricaror cerinte legale cu privire la import.


Aceste informatii desi nu este nici o predeclaratie tiparita, îl face pe semnatar responsabil în fata legii. "HM Customs and Excise" au pregatit o propunere care ar stabili relatia dintre mandantul (comitentul) marfii si persoana care face declaratia. Natura legaturii trebuie sa fie înscrisa în casutele 14, 44 si 54. Aceasta ar stabili cine a fost persoana careia vama în mod legal îi poate cere sa achite sau sa-i ramburseze eventualele taxe vamale. Trebuie sa se urmareasca alte instructiuni cu privire la aceasta propunere si la respectarea ei.

Înregistrarile trebuie sa fie facute fie de exportator (mandantul), un salariat autorizat sau un agent împuternicit.

Atunci când se fac declaratii SAD, în casutele 50, 54 folosindu-se o semnatura computerizata în locul unei semnaturi scrise de mâna, semnatarii trebuie sa fie constienti de faptul ca HM Customs au scos un formular de angajament care specifica conditiile administrative si tehnice ce se refera la semnaturile fax.

Toate cele 8 parti ale documentului SAD (sau 2 seturi ale versiunii cu dublu scop compuse din 4 parti) trebuie sa fie completate când acelasi set se urmareste a fi utilizat la:

expeditie, tranzit comunitar si destinatie.


Se recomanda de asemenea ca, toate cele 8 parti sa fie completate daca documentul este solicitat la expeditie, tranzit comunitar si nu se stie daca exemplarele de import vor fi solicitate în tara de destinatie.

Acolo unde sunt mai multi destinatari iar documentul SAD completat la export este solicitat si la import, atunci va trebui întocmit un set complet pentru fiecare destinatar. Dar daca documentul SAD este utilizat numai pentru expeditie si tranzit comunitar, este suficient un singur set.



PCQ G.3


Documentul SAD utilizat atunci când marfurile sunt comercializate între tarile UE, EFTA si Visegrad si este folosit pentru a acoperii procedurile de vama complete inclusiv importul, este:

A.         un set de formulare compus din 3 parti;

B.         un set de formulare compus din sase parti;

C.        un set de formulare compus din opt parti;

D.        un set de formulare compus din 12 parti.


PCQ G4


Pentru a combina o declaratie de export cu procedura completa de tranzit comunitar, care exemplare ale documentului SAD s-ar cere:

A.         Exemplarele: 1,2,3,4,5 si 7;

B.         Exemplarele 1,2,3,4,si 5;

C.        Exemplarele 1,2,3,4,si 8;

D.        Exemplarele 1,2,3,4,si 6.


PCQ G5


Care exemplare dintr-un document SAD compus din 8 parti trebuie sa poarte semnaturile originale?

A.         Exemplarele 2,4,5,si 6;

B.         Exemplarele 1,4,5 si 7;

C.        Exemplarele 2 si 7;

D.        Exemplarele 1 si 6.


PCQ G.6


Care sunt cele doua exemplare dintr-un set complet compus din 8 parti si care au o margine verde în partea dreapta jos pentru identificare si care sunt utilizate în scopuri statistice în tarile de expeditie si de destinatie?

A.         Exemplarele 2 si 7;

B.         Exemplarele 1 si 6;

C.        Exemplarele 4 si 8;

D.        Exemplarele 3 si 7.




FACILITATEA DE UTILIZARE PARŢIALĂ (PE BUCĂŢI)


Documentul SAD în forma sa compusa din 8 parti (sau versiunea din 4 parti a 2 seturi cu dublu scop) este gândit a fi utilizat ca un document combinat de export, CT(tranzit comunitar) si de import desi combinarea acestor 3 proceduri nu este obligatorie. Pentru a se îngriji de diversele cerinte, vama pune la dispozitie seturi SAD ce cuprind numai acele exemplare care corespund unei anumite functiuni sau combinatii de functiuni. Acestor seturi li se atribuie denumirea de "split use" (utilizare partiala/divizata/pe bucati a documentului SAD) Sunt o multime de situatii în care nu este practic sa utilizezi întregul document SAD în 8 parti si exista flexibilitate în sistem de a se diviza/împartii documentul în elementele sale constitutive si de a folosi seturi separate de exemplare pentru fiecare element sau orice combinatie a lor. De exemplu, un exportator poate sa doreasca sa-si completeze propria declaratie de export (exemplarele 2 si 3 plus exemplarul 1 în cazul unor exporturi "controlate" cum ar fi marfurile CAP, marfurile cu licenta si marfurile de la un antrepozit vamal ) dar prefera, sa zicem, sa angajeze un agent pentru a se ocupa cu formalitatile de tranzit comunitar (CT) (exemplarele 1,4,5,si 7). În legatura cu acelasi transport, importatorul poate sa vrea sa prezinte înregistrarea importului (exemplarele 6-8) privitor la acelasi transport/lot de marfa cât mai repede (pâna la 4 zile înainte ca marfurile sa soseasca la majoritatea destinatiilor din Marea Britanie) în scopul de a obtine o vamuire rapida si de a nu astepta documentul SAD (care "calatoreste") sa soseasca cu marfa. În realitate SAD-ul se utilizeaza ca o declaratie de export, deseori combinata cu o declaratie completa CT (de tranzit comunitar) (T1 sauT2) sau combinata cu o declaratie de statut comunitar (T2L) dar cu un document separat de import SAD întocmit la locul de lichidare (vamala) a importului.

Când se transporta marfuri catre o tara EFTA, deplasarea în tranzit comunitar poate sa aiba ca punct de plecare fie tara de plecare fie tara de iesire din Comunitate. În primul caz, documentul este putin probabil de a fi verificat dupa ce a parasit tara de plecare pâna când se ajunge la punctul de iesire din Comunitate. Sunt alte 4 motive de ce în practica comerciantii prefera sa nu utilizeze setul complet în 8 parti al SAD-ului:

Dificultatea de a completa în 8 exemplare, care este unul din motivele pentru care autoritatile vamale recomanda/insista ca documentul SAD compus din 8 parti sa nu fie completat de mâna ci la masina;

Faptul ca persoana care completeaza (poate numai o parte din informatii) si semneaza documentul SAD este raspunzatoare pentru tot continutul formularului. Asadar, daca cineva îti trimite un formular SAD completat partial, pe care tu apoi îl completezi si îl prezinti la HM Customs (Vama), care ulterior sa zicem resping intrarea, nu exista nici o scuza de a da vina pe cealalta persoana;

Autoritatile vamale pot solicita o traducere a informatiei completate într-un document SAD, într-o limba straina;

Cu documente vamale din ce în ce mai des întocmite de sisteme computerizate, un negustor poate sa nu doreasca sa schimbe sistemul si sa foloseasca documente completate în afara sistemului sau de calcul electronic.


Documentul SAD a înlocuit formularele nationale utilizate în transbordari sau în deplasari pe teritoriul Marii Britanii de marfuri neaflate în libera circulatie de la 1 ianuarie 1993.

Nota:   Combinatia export-CT (tranzit comunitar) - utilizare partiala/pe bucati se va folosi numai atunci când se cunoaste ca nu sunt necesare exemplare de import în tara de destinatie.




PCQ G 7


Când un exportator completeaza propria sa declaratie de export pe un document SAD, dar prefera sa foloseasca un agent pentru a completa formalitatile de tranzit comunitar, ce combinatie de exemplare va completa agentul?


A. Exemplarele 1,4,5,7;

B. Exemplarele 4 si 5;

C.        Exemplarele 4,5,6,7 si 8;

D.        Exemplarele 4,5,6 si 7.


PCQ G8


Documentul SAD este unul din documentele vamale pentru controlul:

A.         soferului unui vehicul strain care intra în Marea Britanie;

B.         marfurilor care intra în Marea Britanie;

C.        autovehiculelor care intra în Marea Britanie;

D.        numai al marfurilor cu licenta, care intra în Marea Britanie.

PCQ G9


Într-o cursa de transport international spre Italia, via Elvetia, se necesita o declaratie de tranzit în comunitate. Acesta este un document cerut în legatura cu:

A.         vehiculul si soferul;

B.         vehiculul numai;

C.        încarcatura din vehicul;

D.        soferul vehicului.


PCQ G10


Principalul exemplar al documentului SAD utilizat pentru declararea importurilor este:


A.         Exemplarul 1;

B.         Exemplarul 2;

C.        Exemplarul 4;

D.        Exemplarul 6.



PROCEDURILE DE EXPORT


EXPORTURI DIN UNIUNEA EUROPEANĂ


Cele mai multe exporturi din UE catre alte destinatii trebuie se fie înregistrate în scopul:

i de a întocmi statistici comerciale;

ii de a controla exportul de marfuri.


Exista si marfuri care nu trebuie sa fie înregistrate. O lista obisnuita ar fi:


a)         marfuri exportate prin posta;

b)         provizii pentru vapoare si avioane în UK (Marea Britanie);

c)          efecte personale si gospodaresti;

d)         vehicule care sunt în circuit(turistic);

e)         vehicule rutiere sau de CF sau conteinere care nu se exporta în regim definitiv;

f)            corespondenta diplomatica;

g)         marfuri din scrisorile de trasura aeriene;

h)          mostre comerciale, etc. (exporturi însotite de un carnet ATA);

i)            marfurile din bagaj-cu conditia ca sa nu se ceara un document de Tranzit Comunitar sau un document ATR;

j)            marfuri de mica valoare sau marfuri fara importanta statistica (daca nu se vamuiesc sau daca nu sunt cu restrictie);

k)          marfuri exportate sub anumite proceduri simplificate;

l)            exporturile de autovehicule personale sau de ambarcatiuni de agrement.

PREÎNREGISTRARE


Aceasta este cea mai simpla metoda de a înregistra exporturile individuale. Este completarea si prezentarea declaratiei de export înainte de lichidarea marfurilor. Conform acestui sistem soferul va lua documentul SAD de export, posibil în combinatie cu declaratiile de tranzit comunitar sau carnetele TIR si le va prezenta persoanei autorizate din cadrul biroului de plecare. Ofiterul vamal va autentifica declaratiile de tranzit comunitar sau carnetele TIR si va retine exemplarul 2 din documentul SAD de export, care va fi marcat "Pre-entry"(pre-înregistrat) în casuta suplimentara (casuta 44) În sistemul de preîregistrare informatiile legate de transport pot sa fie omise daca nu sunt la îndemâna.


PREÎNREGISTRARE OBLIGATORIE

Regulile pot sa prevada ca toate sau anumite marfuri sa fie preînregistrate.


PROCEDURA DE LICHIDARE SIMPLIFICATĂ (SCP)


În unele tari pot fi proceduri care permit ca marfurile sa fie exportate fara nevoia de a face o declaratie completa la momentul exportului. Trebuie sa faceti cercetari daca aceasta procedura se aplica în tara dumneavoastra si sa obtineti copii dupa instructiunile vamii.


DECLARAŢIILE DE EXPORT (CĂSUŢA 1)




La exportul prin documentul SAD o declaratie trebuie de regula sa se faca în casuta 1 (prima subdiviziune) pentru a identifica tipul de export. Cele trei posibilitati sunt:

COM   - pentru marfuri în libera circulatie care se deplaseaza în alt stat din UE;

EU-   pentru marfurile destinate tarilor (din) EFTA;

EX-   pentru toate celelalte exporturi.


CONTROLUL LOCAL AL EXPORTULUI (LEC)


Exportatorii care exporta în mod regulat loturi de marfa în serie cu vehicule de transport sau conteinere încarcate la capacitate pot sa ceara autoritatii vamale ca lichidare/vamuirea sa aiba loc la sediul exportatorilor utilizând aranjamente deseori denumite LEC (control local al exportului - Local Export Control)

În conditiile controlului vamal local (LEC), controalele vamale se executa prin examinarea evidentelor exportatorului cu examinarea ocazionala a marfurilor de catre ofiterii vamali.

În scopul de a se califica pentru LEC, exportatorii sau agentii expeditori trebuie sa:


a)         poata dovedi ca ei exporta în mod regulat loturi de marfa, inclusiv grupaje de marfuri, ca o singura unitate identificabila;

b)         aiba sediul departe de tarm (nu în port sau aeroport);

c)          se asigure ca marfurile se gasesc în conteinere sigure.


Comerciantii implicati în afaceri cu marfuri CAP trebuie sa adopte aranjamentul LEC, sa notifice înregistrarea la controlul vamal si intentia de a transporta astfel de marfuri.

Un conteiner este definit ca o unitate de transport sau vehicul sau remorca care este avizata de catre vama pentru transportul de marfuri sub sigiliul aprobat de vama sau o unitate/mijloc de transport pe care vama o (îl) considera în siguranta si care poate fi sigilat(a).


Urmatoarele marfuri nu îndeplinesc conditiile pentru aranjamentul LEC:


a)         marfurile cuprinse într-un carnet ATA sau într-un document ATR;

b)         marfuri care se deplaseaza în regimul Procedurilor de Transbordare sau în baza unor documente CT (tranzit comunitar) întocmite în alte State Membre.


Conteinerele care sunt în asteptarea vamuirii la sediul unui negustor avizat trebuie sa fie pastrate într-o zona avizata si trebuie totodata create unele facilitati adecvate pentru ofiterii vamali.

Conteinerele utilizate trebuie sa aiba numere de identificare permanente si sa poata fi bine sigilate. Comerciantii pot sa foloseasca propriile lor sigilii care au acelasi statut ca si sigiliile originale. LEC face din localul comerciantului un birou vamal de plecare unde are loc pre-înregistrarea/declaratia. Marfurile se deplaseaza de la localul comerciantului la locul de export sub acoperirea documentului SAD sau a unui document comercial sau administrativ aprobat.

Exportatorul trebuie sa notifice ofiterului vamal local de intentia sa de a transporta marfuri în aranjamentul LEC. Exportatorul si ofiterul vamal local trebuie sa cada de acord asupra documentelor cerute. Se pot aproba si aranjamente speciale acolo unde transportul de marfuri este continuu ori atât de frecvent încât utilizarea de notificari individuale ar fi impracticabila. În mod exceptional, se poate înstiinta prin telefon daca ofiterul vamal este de acord. Declaratiile de Tranzit în Comunitatea Europeana (sau carnetul TIR, daca este utilizat) vor fi vizate la localul/sediul comerciantului.

Declaratia completa de export post-expediere trebuie sa fie facuta utilizându-se o declaratie de export SAD (Exemplarul 2 din SAD) sau un imprimat generat de computer aprobat (cu exceptia comerciantilor înregistrati pentru utilizarea declaratiei vamale la termen -exportatori sau utilizatori ai CHIEF) si aceasta trebuie sa fie trimisa la biroul vamal de statistica într-un interval de timp anume specificat dupa ce a avut loc lichidarea vamala la export. Înregistrarea/declaratia trebuie sa fie în mod clar marcata cu Numarul de Înregistrare Vamal al utilizatorului si sa poarte titlul LEC. Un comerciant aprobat pentru LEC se va califica de asemenea pentru statutul de "expeditor autorizat" atunci când utilizeaza procedura completa de tranzit si totodata va corespunde cerintelor pentru utilizarea unor documente T2L pre-autentificate în cazul în care acesta are nevoie.


STATUTUL DE EXPEDITOR AUTORIZAT


Un comerciant cu statutul de "expeditor autorizat" poate sa-si autentifice formularele de tranzit comunitar în procedura completa. Acest statut este numai pentru acei comercianti care sunt aprobati pentru LEC. Comerciantului i se emite stampila de vama si în consecinta trebuie sa asigure o securitate potrivita si sa fi de acord cu pastrarea de evidente exacte.

Exemplarele de tranzit comunitar (CT) preautentificate (exemplarele 1 si 4) din cadrul documentului SAD au deja aplicata stampila Vamii. Aceasta facilitate se ofera în anumite conditii comerciantilor care nu au obtinut LEC-ul. Expeditorii autorizati de vama pot de asemenea sa autentifice documentele CT T2L sau declaratiile CT pentru documente comerciale.


DECLARAŢIA VAMALĂ/ÎNREGISTRAREA LA TERMEN


În unele tari, exista facilitati ca declaratia vamala sa se faca prin intermediul sistemelor computerizate dupa ce a avut loc deplasarea marfurilor. Sunt trei planuri separate de declarare la termen: una cuprinzând importurile, una cuprinzând depozitarea vamala si una care cuprinde exporturile. În esenta ele sunt utilizabile numai de catre comerciantii care au volum mare de importuri sau exporturi si care deja folosesc pe scara larga tehnica de calcul (calculatoare) în scopuri comerciale. Avantajul este acela ca utilizatorii pot sa prezinte declaratiile vamale direct de la computerele lor pe suport magnetic sau prin transfer de date în bloc (în retea).


PCQ G 11


O mare companie care face export doreste sa sigileze toate conteinerele care parasesc sediul sau si sa emita documente vamale în acelasi timp. Procedura este cunoscuta ca:


A.         CAN;

B.         CRN;

C.        LEC;

D.        C44C.


PCQ G 12


Atunci când se foloseste un document SAD ca o înstiintare de preexpeditie (în sistem SCP-procedura simplificata de vamuire) care din urmatoarele exemplare trebuie sa fie completate:


A.         exemplarele 1,3,4,5 si 7;

B.         exemplarele 2 si 3;

C.        1 si 4;

D.        exemplarul 6.

PROCEDURA VALORII MICI


Exceptând situatiile când marfurile fac parte din categoriile de marfuri controlate pentru care este obligatoriu întocmirea unei preînregistrari/antedeclaratii, în unele tari exista o procedura simplificata care poate fi utilizata pentru transporturi individuale de marfuri care au o valoare FOB mai mica decât o anumita suma si care cântaresc mai putin decât o anumita greutate, de regula 1 tona. În aceste situatii se cere înregistrarea numai unor informatii sumare iar aceasta declaratie poate fi facuta folosind un document SAD partial completat (exemplarele 2 si 3) sau eventual alt document comercial aprobat.

În baza acestei proceduri nu se cere sa se furnizeze o declaratie post-expediere. În mod similar, nu este necesara o declaratie post-expediere nici pentru exportul marfurilor fara valoare statistica; în care caz se va înscrie în casuta 44 "non-stat". Se poate obtine de la vama o lista a marfurilor fara valoare statistica.


PRODUSE CAP


În încercarea de a asigura aprovizionarea cu marfuri agro-alimentare în cadrul Statelor Membre ale Uniunii Europene potrivit Tratatului de la Roma, Comunitatea urmeaza Politica Agrara Comuna (CAP) care este un sistem de plati si rambursari menit sa aduca pretul produselor importate la nivelul preturilor Comunitatii si sa permita produsele comunitatii sa se poata vinde la preturi competitive în tarile nemembre (din afara Uniunii Europene).


Valoarea FOB este valoarea care trebuie sa fie înregistrata pe documentul SAD de export si pentru acest scop FOB este definit ca: "costul marfurilor suportat de cumparatorul din strainatate (daca nu sunt vândute, atunci valoarea cu care s-ar vinde) inclusiv ambalarea, transportul la intern si pe chei în Marea Britanie taxele de dana, cheltuielile de încarcare si alte costuri".


Documentul SAD permite înscrierea numai a unui transport individual. Totusi, exista foi (bis) anexe (de continuare) si care permit fiecare, înca trei rânduri de transporturi. Se pot utiliza pâna la 33 de formulare (bis) cu fiecare document SAD cu un maxim de 99 rânduri de transporturi.

În plus, este posibil sa se utilizeze liste de încarcare cu declaratiile CT (tranzit comunitar) cu conditia ca ele sa aiba un format bine stabilit iar declaratia de tranzit (CT) sa nu fie combinata cu o declaratie de export. Cu toate acestea, listele de încarcare nu se pot utiliza acolo unde declaratia este facuta pe un document SAD compus din 8 parti (sau din 2 seturi complete cu dublu scop compuse din 4 parti) si se cunoaste faptul ca, exemplarele de import vor fi utilizate în tara de destinatie la operatiunea vamala de import.

Elvetia solicita ca transporturile în grupaj sa aiba documentele de tranzit simplu sau Comunitar sub forma unui singur document SAD cu liste de încarcare/foi anexe (bis).


Desi facturile si listele de încarcare nu vor fi cerute pe parcursul transportului, în general aceste documente trebuie duse la Biroul Vamal de Destinatie astfel ca Vama sa poata sa decida coeficientul taxei vamale care se aplica.

Multi operatori de grupaje de marfuri au hotarât sa completeze un singur document SAD per transport decât sa completeze un SAD plus o lista de încarcare, care ar putea sa cuprinda întreaga încarcatura a autovehicului.


DEPLASAREA MĂRFURILOR ÎN CADRUL UNIUNII EUROPENE (UE)


Acolo unde marfurile, care sunt în libera circulatie în cadrul UE, sunt expediate dintr-un stat membru la alt stat membru, nu se cere nici o declaratie de export sau import. Într-adevar astfel de transporturi nu mai sunt considerate importuri sau exporturi. Ele sunt cunoscute ca expedieri si primiri/sosiri pentru scopuri statistice si ca livrari si achizitii pentru scopuri de impunere a TVA-ului.

Comerciantii trebuie sa trimita trimestrial o lista la vama (cunoscuta ca Lista de vânzari UE sau ESL) care listeaza totalul vânzarilor catre fiecare client. Clientii sunt identificati dupa numar de înregistrare a TVA-ului cu un prefix de doua cifre (cod) care indica tara de înregistrare.

În plus, comerciantii care depasesc o valoare de 160 000 de lire sterline pe an a livrarilor (expedierilor) de marfa catre alte state membre, trebuie sa completeze o Declaratie Statistica Suplimentara (SSD). SSD-ul da detalii despre deplasarea marfurilor si arata un cod de marfuri comerciale pâna la opt cifre. O prevedere similara se aplica si la achizitiile din alte state membre.


TARIFUL VAMAL


Aproape toate tarile din lume sau grupuri economice doresc sa impuna tarife vamale. Ele o fac pentru a încasa venituri si pentru a proteja industria interna de marfurile din import. În general, tarifele includ o metoda de clasificare a marfurilor în conformitate cu tipul lor (Nomenclatorul) si indica coeficientul/procentul de taxa vamala pentru fiecare clasificare.

În plus, tariful vamal poate sa ofere mijloacele prin care statisticile comerciale pot fi culese si de asemenea sa ajute la controlul exporturilor si importurilor restrictive sau prohibitive.

Pâna la sfârsitul anului 1987, în lume se folosea un numar substantial de diferite nomenclatoare incompatibile, cel mai obisnuit fiind acela introdus de catre CCC- Consiliul de Cooperare Vamala, cu 40 de ani în urma cunoscut ca CCCN. Totusi, pe masura ce vremurile s-au schimbat, acest nomenclator devenise demodat si avea si dezavantajul de a nu se tine seama de el încât unele natiuni cu pondere mare în comertul international nu îl utilizau. În 1970, ca urmare, CCC-ul a format un grup de studiu compus din diferite organisme internationale din domeniul comertului, transportului si al vamilor însarcinat cu crearea unui nou nomenclator care sa corespunda nevoilor comerciale si oficiale din secolul douazeci si unu si sa fie acceptat în toata lumea.

NOTA A Tariful are doua functii de baza.


Ca o expunere precisa ce da posibilitatea comerciantului sa-si evalueze datoriile/obligatiile si responsabilitatile.

Ca o oglinda a politicilor fiscale si economice ale tarii.


NOTA B Uniunea Europeana este o uniune vamala. Aceasta înseamna în practica ca au fost eliminate taxele vamale la comertul dintre tarile UE iar coeficientii/procentele taxelor vamale sunt aceleasi la produsele importate din tarile nemembre (din afara Uniunii Europene) indiferent care tara a Uniunii face importul.



SISTEMUL ARMONIZAT (HS)- (sASE CARACTERE)


Grupul de studiu al CCC (Consiliului de Cooperare Vamala) a scos Sistemul Armonizat al codificarii marfurilor comerciale care a fost introdus în iunie 1987 si a devenit operational în multe tari în ianuarie 1988; desi unele tari din lumea a treia au nevoie de ceva timp pâna sa poata sa-l puna în întregime în aplicare. Singurul bloc comercial major din lume care nu utilizeaza Sistemul Armonizat (HS) este teritoriul fostului bloc comunist.

Sistemul armonizat (HS) satisface obiectivul unui sistem international de codificare/sistematizare, nu numai în scopul tarifului vamal dar si pentru tariful de transport marfa si alte utilizari comerciale; în plus faciliteaza comunicatiile între partenerii contractuali. În rezumat avantajele sistemului armonizat sunt:


Evitarea reclasificarii marfurilor comerciale atunci când acestea traverseaza frontierele sau schimba modul de transport;

Standardizarea comertului si a documentelor vamale;

Multipla utilizarea a nomenclatorului este posibila pentru o varietate de scopuri comerciale si guvernamentale;

Usurinta în schimbul de lucrari statistice;

Intensificarea schimbului de informatii prin mijloace electronice, în folosul comertului, guvernului si vamii;

Toate natiunile care desfasoara activitati majore de comert exterior(altele decât cele din fostul lagar comunist) vor folosi HS;

Noul nomenclator a permis actualizarea clasificarii marfurilor comerciale.


Codul HS este un numar format din sase caractere cuprinzând titulatura HS în caracterele 1-4 si subtitulatura în caracterele 5 si 6.

Aceste sase caractere înlocuiesc partea armonizata a vechiului CCCN (patru cifre) si permit o cresterea de la circa 1000 de titluri din CCCN la circa 5000 în HS. Acceptarea pe plan mondial se datoreaza tocmai acestei noi clasificari la nivel de sase caractere.


CODUL SCURT DE MARFĂ-(NOUĂ CARACTERE)


Totusi, în cadrul Uniunii Europene codul HS este extins pentru a cuprinde o varietate de necesitati comunitare fiind transformat într-un Nomenclator Combinat. În baza vechiului tarif UE se foloseau 2 caractere care cuprindeau coeficientul de taxa vamala comunitara si cerintele statistice comunitare sub NIMEXE (nomenclatorul de Importuri si Exporturi pentru Europa.) Aceste doua caractere sunt pastrate si în prezent ele formeaza cel de-al 7-le si al



8-le caracter din Nomenclatorul Combinat. În tariful vechi, existau alte 2 caractere care permiteau subdiviziunea nationala a titulaturii comunitare. În cele din urma acestea s-au schimbat asa ca articolul/clauza pentru diviziunea nationala a fost redus(a) la un singur caracter care a devenit a noua unitate/cifra. A noua unitate/cifra totusi, nu a fost utilizata în comertul inter-comunitar de marfuri aflate în libera circulatie.

Recent, utilizarea celei de-a 9 cifre pentru scopuri nationale a fost stopata în întregime. Transporturile de marfuri în libera circulatie între Statele Membre sunt raportate în Declaratiile Statistice Suplimentare(SSD) pâna la nivelul de opt cifre.



TARIC


Pentru toate importurile din afara UE (din tari nemembre) sau pentru transportul în cadrul UE al marfurilor care nu sunt în libera circulatie, a fost introdus un nou concept în Nomenclatorul combinat. Acesta este cunoscut sub denumirea TARIC (Tarif Integre Communautaire) si reuneste într-un singur rând de clasificare cele mai multe din masurile speciale ale tarifului vamal care erau cuprinse anterior în 13 anexe separate ale vechiului tarif. Acest lucru este posibil, prin oferirea unui cod suplimentar din doua caractere care este adaugat la cele noua caractere anterioare - în cazul importurilor efectuate din terte tari (din afara UE) precum si în cazul marfurilor care nu se afla în libera circulatie - pentru a forma un cod integrat. Din februarie 1996, TARIC ocupa cel de-al 9-lea si al 10-lea caracter.



CODUL COMPLET AL MĂRFURILOR COMERCIALE


Din pacate, în anumite cazuri foarte specializate, (îndeosebi din cadrul domeniului CAP) codurile de 9 sau 11 cifre/unitati nu dadeau o arie suficienta pentru a identifica toate masurile posibile. În acest caz, s-a adaugat un alt cod din 4 caractere la cele 9 sau 11 unitati. În cadrul acestui cod de patru unitati prima unitate identifica tipul/unitatea de masura în vreme ce celelalte 3 caractere/unitati ofera detalii de cod. Acest cod suplimentar s-a cerut numai în urmatoarele cazuri:


a)         Marfuri supuse diferitelor taxe;

b)         Taxe vamale anti-dumping în anumite cazuri complexe;

c)          Preturile de referinta la vin.


În cadrul noii structuri de cod aferente marfurilor comerciale s-a introdus de asemenea o subdiviziune TARIC. În plus, primul caracter al oricarei subdiviziuni TARIC poate sa fie acum ori alfa ori numeric.


TERMINOLOGIA


Când au loc transporturi de marfa între Statele Membre termenii "acquisitions" (achizitii) si "supplies" (livrari) se utilizeaza pentru TVA iar termenii "despatches" (expeditii) si "arrivals" (sosiri) sunt folositi în scopuri statistice.


CODUL COMPLET AL MĂRFURILOR COMERCIALE


Acolo unde se depasesc anumite praguri/limite în cazul marfurilor aflate în libera circulatie între Statele Membre, comerciantii trebuie sa completeze un raport statistic "Intrastat". Rapoartele statistice Intrastat trebuie sa fie depuse la Vama în 10 zile (lucratoare) de la sfârsitul lunii. Ele pot fi prezentate folosindu-se imprimate (formulare tiparite), hârtie simpla, computer, sau prin transfer electronic de date. Pentru acest scop nu se utilizeaza documentul SAD. Raportul Intrastat necesita utilizarea unui cod comercial de 8 unitati/cifre.



RESPONSABILITATEA PENTRU DECLARAŢIILE VAMALE


Exportatorii si importatorii sunt responsabili în ultima instanta pentru clasificarea marfurilor comercializate pe plan international. Chiar atunci când toata munca documentara este desfasurata de catre un agent vamal sau agent expeditor, importatorul sau exportatorul trebuie sa se asigure ca, clasificarea si codul aferent aplicat marfurilor sale este corecta, întrucât sunt penalizari mari pentru declararea în fals. Comitentii (mandantii) trebuie sa accepte deplina responsabilitate pentru actiunile si declaratiile facute de catre agentii si trimisii lor.


CODUL DE PROCEDURĂ VAMALĂ- (CPC)-(sASE UNITĂŢI/CIFRE)


În casuta 37 din documentul SAD trebuie inserat un cod de procedura vamala. Înregistrarea acestui cod în declaratiile de export si import este obligatorie. Acest cod identifica diferitele proceduri vamale (de exemplu, IPR (Inward Processing Relief- Scutirea de procesare la import), Warehousing (Depozitare), etc) si este comun în toata UE la nivel de 4 unitati/cifre. Codurile de procedura vamala (CPC) sunt utilizate cu privire atât la importurile cât si la exporturile din Marea Britanie. Exportatorul este responsabil de exactitatea codului introdus pe documentele vamale, chiar daca aceste documente sunt completate de catre agenti.

Codul consta din 6 unitati/cifre împartite la rândul lor în câte 3 parti de doua unitati fiecare. Scopul fiecarei perechi este urmatorul:

Prima pereche:   codul UE de descriere a procedurii pentru care marfurile sunt declarate.

A doua pereche   codul UE de descriere a procedurii precedente.

A treia pereche:   codul national de furnizare de informatii relevante suplimentare.



exemplu:


Marfuri importate pentru înregistrare de baza în IPR (Drawback)


Marfuri reexportate dupa declararea/înregistrarea initiala în IPR (Drawback)



Codurile UE cu doua unitati au acelasi înteles indiferent daca apar în prima pozitie sau a doua. Astfel daca marfurile sunt importate dintr-o tara din afara UE pentru declaratie/înregistrare normala în IPR ("Drawback") cele doua unitati/cifre indica ca se urmareste scutirea IPR (codul 41), a doua pereche indica procedura anterioara (cod 00 întrucât nu exista nici o alta procedura) si a treia pereche indica daca se cer si alte informatii nationale suplimentare (din nou 00 în acest caz).

Atunci când marfurile sunt reexportate definitiv dupa procesare în baza IPR (Drawback), ele sunt tratate ca reexporturi de marfuri comunitare întrucât taxa vamala si TVA au fost achitate în momentul importului. Reexportul este asadar codificat 30 (reexport de marfuri comunitare), 41 (marfuri intrate anterior în IPR (Drawback), 17 (detalii speciale aditionale pentru Marea Britanie).



SCUTIREA LA IMPORT (IPR) sI LA EXPORT PENTRU PROCESARE


Scutirea la import pentru procesare/"Inward Processing Relief" (IPR) poate fi obtinuta acolo unde marfurile sunt importate din afara UE, procesate în UE si reexportate apoi în terte tari din afara UE. Un comerciant înregistrat pentru IPR poate sa fie scutit de taxa vamala pentru importul de produse fie prin suspendarea platii sau prin rambursare.

Outward processing relief (scutirea la export pentru procesare/"outward processing relief") se aplica în anumite conditii, marfurilor aflate în libera circulatie în UE sau care sunt în regimul IPR exportate catre o tara din afara UE pentru procesare si apoi returnate în Marea Britanie. Astfel de marfuri pot solicita scutirea de la plata taxei vamale la întoarcerea lor în Marea Britanie.



PCQ G 13


CPC- Codul de procedura vamala indica:


A.         daca este nevoie de o licenta de export;

B.         tipul de documente care trebuie atasate unei declaratii/înregistrari;

C.        Statutul Comunitar al marfurilor în tranzit;

D.        Procedura solicitata si orice procedura relevanta anterioara.



PCQ G 14


CPC este format din:


A.         2 unitati/cifre;

B.         3 unitati/cifre;

C.        6 unitati/cifre;

D.        8 unitati/cifre.


PCQ G 15


Includerea unui cod de procedura vamala (CPC) pe o predeclaratie de export este:


A.         obligatorie si formeaza o declaratie legala;

B.         obligatorie dar nu este angajatorie pentru declarant;

C.        voluntara si nu formeaza o declaratie legala;

D.        voluntara dar în cazul când este completata formeaza o declaratie legala.



PCQ G 16


Un exportator angajeaza un director de expeditii (shipping manager) pentru a se ocupa de exporturile companiei. Compania foloseste un agent de expeditii pentru a completa documentele vamale. Daca se face o greseala cu privire la codul de procedura vamala (CPC) înregistrat în documentul SAD, cine este responsabil din punct de vedere legal:


A.         Agentul de expeditii;

B.         Directorul de expeditii;

C.        Exportatorul;

D.        Toti 3 sunt raspunzatori.



SISTEME VAMALE COMPUTERIZATE PENTRU LUCRUL CU DECLARAŢIILE VAMALE


Multe tari au introdus sisteme electronice conduse de vama pentru a lucra cu declaratiile de import, export si tranzit. De exemplu, sistemul britanic este cunoscut ca CHIEF (Customs Handling of Import and Export Freight) - (Vamuirea marfurilor la import si export) iar sistemul francez este cunoscut sub denumirea de SOPHIX. Exista de asemenea un sistem implementat de catre un organism al Natiunilor Unite UNCTAD care este cunoscut sub denumirea de ASYCUDA si care a fost adoptat în aproape 30 de tari inclusiv în multe natiuni în curs de dezvoltare.

G   Testul Recapitulativ


PROCEDURILE DE EXPORT BRITANICE



G.1   Un document administrativ unic (SAD) este cerut în general pentru a cuprinde marfurile exportate dintr-o tara comunitara catre o tara din afara Uniunii Europene (UE). Pentru care lot de marfa/transport din cele de mai jos nu este nevoie sa fie completat un astfel de document?


A.         Aparate TV exportate în Elvetia;

B.         Ţevi exportate în Irak;

C.        Mobila exportata în Spania;

D.        Autoturisme exportate în SUA.


G.2   Preînregistrarea/declararea vamala este:


A.         aducerea documentului SAD de export în port cu marfurile;

B.         expedierea documentului SAD în Southend dupa efectuarea exportului;

C.        efectuând exportul la propriul sediu;

D.        a scoate declaratiile vamale direct din calculatorul dumneavoastra pe un suport magnetic.


G.3.   Un transport de marfuri, care valoreaza 3000 este vândut la export în Norvegia din Rusia. Cheltuielile de transport sunt 500 din Rusia în Norvegia. Valoarea exportului înscrisa în documentul SAD va fi?


A.        

B.         3 000 plus o parte din 500 ce cuprinde deplasarea pe teritoriul Rusiei;

C.        3 000 plus 500;

D.        3000 fara 500.






Document Info


Accesari: 19337
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )