Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




Religiile japonezilor

diverse


Religiile japonezilor

a. Shintoismul



A) Istoria subliniaza ca numele Japoniei, Nihon-koku, vine de la

chinezescul Jih-pen-kuo, care înseamna "Ţara Soarelui Rasare". Sub

raport religios se întâlnesc trei perioade mari: 1) vechiul shintoism, ce a

durat pâna în secolul al VI-lea d. Hr.; 2) buddhismul, de la introducerea sa

în Japonia în jur de 538 d. Hr. si pâna la 1700 d. Hr. Vechea religie a fost

numita Shinto, iar religia Japoniei devine un sincretism si 3) noul

shintoism, exprimat prin purificarea religiei Japoniei de elementele

buddhiste, confucianiste si daoiste si revenirea la religia populara

japoneza traditionala, d 252c23c e la 1700 d. Hr. pâna astazi. În afara acestor

religii, ca si în Korea, se mai întâlneste si crestinismul.

Shinto înseamna "calea spiritelor", în complementaritate cu

Butsudo -"calea lui Buddha". Mark Teeuwen precizeaza ca Shinto a fost

definit ca religia indigena a Japoniei, ca referinta pentru tot ceea ce are

legatura cu divinitatile native (kami), cu altarele, de la ritualul împaratesc

pâna la religia populara352. De asemenea, Kuroda Toshio arata ca Shinto

fusese folosit nu pentru a desemna o religie populara, ci ca sinonim

pentru kami353. Shinto nu este ceva ce existase istoric în societatea

japoneza într-o forma concreta, ci mai curând o conceptualizare, o

abstractizare activata de fiecare data ce era folosita, dupa cum opineaza

Mark Teeuwen si Bernhard Scheid354. Jindo a fost un termen introdus de

buddhism în Japonia pentru a desemna divinitatile locale nonbuddhiste

numite kami. Pe de alta parte, jindo semnifica si haosul primordial, atunci

când cerul si pamântul nu fusesera separate.

B) Izvoarele pentru shintoism sunt urmatoarele: a) Ko-ji-ki (Istoria

întâmplarilor din vechime), datând din 712 d. Hr. si alcatuita din trei carti;

b) Nihon-gi (Analele Japoniei); c) Engi-shiki (Reguli ale perioadei Engi);

d) edictele imperiale si e) o antologie poetica cu 4000 de poezii religioase.

C) Cosmogonia în shintoism vorbeste despre originea supranaturala

a poporului japonez. La început au fost energia activa si energia pasiva.

Perechea Izanagi si Izanami a dat nastere zeilor naturii si insulelor ce

formeaza Japonia. Miturile si ritualurile shintoiste erau transmise prin

traditie orala, cu ajutorul memoriei, Hajime Nakamura subliniind

importanta recitatorilor (kataribe), ei rostind vorbele din batrâni la

ceremonia încoronarii regale sau în alte ceremonii355.

D) Doctrinele religioase erau politeismul si panteismul. Religie

naturista, shintoismul este si o religie animista. Seninatatea în fata mortii le da

japonezilor încredere, optimism si dragoste de viata. Ca religie etnica,

shintoismul are un puternic caracter ritualistic, ancorat adânc în practici

sociale, dar neorientat spre doctrina, filosofie religioasa ori spre prozelitism.

E) Pantheonul zeilor era dominat de o zeita, ca si la hittiti, care este a

soarelui si se cheama Amaterasu. Împaratul Japoniei era fiul zeitei

Amaterasu si zeu deopotriva. Susa-no-wo era zeul oceanului si stapânul

mortilor, în timp ce Tsuki-yomi era zeul lunii. Temmangu era protectorul

literatilor. Ochonomachi era personificarea pamântului. Credinciosii din

shintoism venerau spirite numite kami (cei de sus ori cei superiori), ce sunt

personificari ale naturii. Exista un numar infinit de kami, acestia simbolizând

tot ceea ce inspira dragoste, teama si uimire. La începuturi, fiecare

clan (uji) avea o zeitate dominanta, ajungându-se, astfel, la un numar

impresionant de 8 milioane de zeitati locale sau kami în vechiul shintoism.

F) Cultul se desfasoara în temple. Ele se numesc miya sau "sala

zeilor". Nu se îngaduie podoabe în temple, care sunt foarte simple. La

început sanctuarele shintoiste erau simple locuri îngradite plasate în

paduri sau pe malurile râurilor. Venerarea animalelor, copacilor dau o

nota de specificitate shintoismului. Sacerdotiul era ereditar. Împaratul era

si marele preot. Nu sunt agreate jertfele, ci se aduc ofrande sub forma de

orez, fructe si legume. Rugaciunea marii purificari este cea mai

importanta. Baietii sunt prezentati divinitatii în a treia zi de la nastere, iar

fetele în a 33-a zi. Shintoismul nu cunoaste o morala stricta si nici dogme.

Iubirea patriei si cinstirea zeilor sunt respectate cu strictete. Sentimentul

familiei este esential. Când onoarea e patata, japonezul îsi face harakiri

ce înseamna spintecarea pântecelui. Ceremonia ceaiului are un sarm

extraordinar, dar este si o marturie a specificului cultural japonez. În

shintoism, sacrificiile erau oferite divinitatilor naturii si mortilor. Acestea

erau pe de-o parte sacrificii periodice determinate de ritmul anului

agricol, iar pe de alta parte erau sacrificii de implorare sau de împlinire a

unor juraminte facute în circumstante speciale. Un loc important îl

ocupau ofrandele. Astfel, relatiile dintre oameni si zeii lor aveau mai

degraba un caracter de contract decât de adorare. Este posibil ca aceste

ofrande sa fi fost la început individuale, ca dupa aceea sa devina

colective.

G) Ritul funerar are ca specific cultul mortilor. Legatura între vii si

morti este puternica si se vegheaza mereu asupra ei. Sufletele vin sa-i

viziteze pe cei în viata cu prilejul unei sarbatori ce are loc în perioada

13-16 august. Inoue Nobutaka constata temeinic diferenta dintre shrine

Shinto (shintoismul de altar) si Shinto sects (sectele shintoiste) si arata ca

în urma politicii religioase a guvernului Meiji a aparut procesul modern al

formarii grupurilor religioase shintoiste în Japonia începând cu secolul

al XIX-lea356.

H) Sufletul ramâne în preajma mortului si a familiei.

b. Buddhismul

A) În istorie constatam ca astazi religia japoneza cunoaste

70 milioane shintoisti si 44 milioane buddhisti. Buddhismul a venit din

China si Korea în 538 d. Hr. Persoanele culte si poporul sunt atrasi de

buddhism. Pentru prima oara în istoria religioasa a Japoniei un amestec

între shintoism si buddhism a aparut la preotul Gyogi. Ulterior religia

japoneza a devenit un sincretism între cele doua credinte. Trebuie luat în

considerare si confucianismul în Japonia si îndeosebi neoconfucianismul,

fara îndoiala. De asemenea, nu lipsesc nici daoismul si crestinismul. Însa,

Kuroda Toshio sustine ca religia în Japonia nu este un amestec a doua

religii (shintoismul si buddhismul), ci un sistem bine integrat de gândire

religioasa si practici aplicate la un numar diversificat de divinitati357.

B) Pantheonul zeilor are în fruntea sa, în buddhismul japonez, pe

Buddha Amit bha Binzuru vindeca bolile, iar Guizo protejeaza copiii.

Zeita Amaterasu era socotita ca întrupare a lui Buddha, iar numerosi kami

au devenit totuna cu sfintii buddhisti.

C) Cultul buddhist are loc în temple. Unele sunt impunatoare, de

pilda cele de la Kyoto. Ca si în India, exista statui gigantice ale lui

Buddha. Astfel, statuia Daibutsu (Buddha cel mare), de la Kamakura, are

15 m înaltime si a fost înaltata în anul 749 d. Hr. Muntele Fuji este si el

socotit sfânt. Declaratia credintei buddhiste în japoneza este o transpunere

din buddhismul indian: namu amida butsu (Cred în Amida Buddha).

D) Sectele numite simbolic Drum sfânt si Pamânt sfânt sunt foarte

importante în interiorul buddhismului japonez, însa, totusi, filosofia lui

Nichiren si buddhismul Zen sunt cel mai cunoscute, cel mai raspândite si

apreciate. Zen buddhismul a fost întemeiat în 1192 d. Hr. de sfântul

buddhist Shinran. Zen înseamna "meditatie". Buddhismul Zen pune între

paranteze speculatiile metafizice, dar mai ales inteligenta discursiv-logica,

gândirea conceptuala si cunoasterea de dragul cunoasterii. El pune

accentul pe disciplina vointei, pe experienta pura si pe trairea mistica.

Postura meditativa zazen este tehnica fundamentala a buddhismului Zen

în vederea obtinerii iluminarii. În buddhismul Zen (ch'an în China),

continuator al traditiei daoiste, termenul do (cale) provine din chinezul

dao si reprezinta urmatoarele: 1) calea ce conduce la iluminare, la starea

de Buddha; 2) doctrina lui Buddha; 3) iluminarea sau realizarea

adevaratei naturi a lui Buddha, care este si natura fiecarui om si 4) toate

caile practice de formare fizica si spirituala, cum ar fi: kendo (calea

spadei), judo (calea cea blânda), kyudo (calea arcului), chado (calea

ceaiului) si kado (calea aranjamentului floral). În buddhismul Zen nipon

termenul do apare si în cuvântul butsudo (Calea lui Buddha).

James W. Heisig, în cartea Dialogues one Inch above the Ground

vorbeste despre convertirea buddhismului la crestinism, respectiv a

crestinismului la buddhism si despre sensul religios al dialogului, conferit

de ideea deschiderii spre Celalalt358. În capodopera sa Philosophers of

Nothingness, James W. Heisig prezinta scoala de la Kyoto si contributia

ei la istoria filosofiei universale, la dialogul Occident - Orient fondat nu

pe baza transferului de idei, ci pe respectul traditiilor filosofice si al

sistemului valorilor universale ale filosofiei. Întâlnirea dintre Occident si

Orient se produce atât pe terenul filosofiei, cât si al religiei. Autorul

evidentiaza necesitatea redefinirii filosofiei universale prin depasirea

numitorilor comuni la îndemâna si a viziunii înguste ca doar filosofia

occidentala ar fi o filosofie, iar cea orientala nu ar avea dreptul la acest

statut. Profesorul american nu confrunta Occidentul cu Orientul pentru a

demonstra superioritatea falsa a vreunuia, ci scoate în lumina nevoia ca

istoria filosofiei universale sa integreze valorile filosofiei nipone si în

special operele lui Nishida Kitarō (1870 - 1945), Tanabe Hajime

(1885 - 1962) si Nishitani Keiji (1900 - 1990). Nu succesiunea la catedra

aceleiasi universitati, ci ideile pe care si le-au împartasit acesti autori,

ipotezele comune de lucru au determinat constituirea scolii filosofice de

la Kyoto. Scriind despre presupozitiile comune ale celor trei filosofi

niponi, Jim Heisig distinge urmatoarele: a) filosofia ca întreg; b) religia

universalista; c) critica subiectului transcendental; d) reîntoarcerea la

primatul experientei; e) depasirea distinctiei dintre filosofie si religie;

f) complementaritatea si nu opozitia dintre filosofie-religie, pe de-o parte

si cultura japoneza, pe de alta; g) sinele authentic, care este non-sinele sau

vidul; h) cosmosul si natura interioara; i) constientizarea lumii si nu

utilitarismul si j) Dumnezeu ca metafora pentru unitatea esentiala a

experientei si constientizarea realitatii359. Pentru a fi lamurit esentialul

raport dintre filosofie si religie în viziune orientala, care se refera la

identificarea lor sublima si depasirea iluziei separatiei, Takeuchi

Yoshinori, discipol al lui Tanabe Hajime, evidentiaza ca filosofia a slujit

religiei ca principiu interior si nu drept critica exterioara360.



Document Info


Accesari: 4657
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )