Factorii de productie
1. Sistemul factorilor de productie. Caracterizare generala
Factorii de productie pot fi definiti drept ansamblul conditiilor necesare si suficiente pentru ca orice proces de productie sa se poata desfasura conform scopului sau predeterminat.
- Totalitatea elementelor de intrare în procesul de productie-input.
- Delimitare conceptuala între notiunile <F.P.> si <resurse>
<Resurse exprima în esenta starea de disponibilitate a unor bunuri (corporale, dar si incorporale), fara a le asocia în mod univoc o anumita destinatie de utilizare, cum ar fi productia sau consumul> au în raport cu procesul de productie, caracterul unui potential productiv.
- Resursele activate si atrase într-o utilizare concreta devin factori de productie.
Functie de specificul fiecarei categorii de resurse s-a stabilit tipologia reprezentativa a acestor factori ( care sunt într-o continua extindere si diversificare constituind o preocupare pentru stiinta economica; W. Petty - precursor al economiei politice clasice engleze, afirma <<munca este tatal, iar pamântul este mama avutiei>>. J.B. Say a elaborat "formula trinitara" devenita celebra, care definea, drept factori de productie: munca, pamântul si capitalul.
Explozia industriala postbelica a evidentiat faptul ca performantele de piata ale firmelor producatoare au fost influentate de factorii netraditionali. Acesti factori au ajuns sa polarizeze eforturi de investitii tot mai însemnate, cum ar fi cele în cercetarea si dezvoltarea tehnologica, în informatizarea activitatii firmelor si în ameliorarea managementului lor.
Factorii de productie clasici pot fi cuantificati si gestionati sub formele lor de stocuri si de fluxuri potrivit conceptiei lui Nicholas Georgescu-Roengen cuprinsa în lucrarea "Legea entropiei si procesului economic" E.P., Bucuresti, 1979, p.368-374.
Neo-factorii si abilitatea întreprinzatorului, tehnologiile, informatia etc., îsi au originea, în general, în resurse intangibile (invizibile ).
Exercitarea proprietatii si a gestiunii implica modalitati net deosebite de cele valabile în cazul factorilor clasici.
< caracterizrea generala a factorilor de productie >
<<munca>> - orice activitate este de neconceput fara prezenta si interventia omului care este purtator al unor nevoi de consum tot mai complexe dar si posesor al unor abilitati ce-i permit sa actioneze în scopul satisfacerii acelor nevoi.
Munca-factor originar, primar, de productie reprezinta activitatea specific umana desfasurata în scopul obtinerii de bunuri economice
Îmbraca o forma procesuala, si nu forma unei resurse stocabile, este un factor de productie în stare activa. Resursa care genereaza acest flux se refera la ansamblul de abilitati fizice si intelectuale care fac posibila prestarea unei anumite munci.
Este un factor de productie originar, este intrinsec asociata personalitatii prestatorului ei, neputând fi creata sau reprodusa artificial si nici disociata de persoana prestatorului.
Reprezinta un factor de productie activ si dinamizator, detine în mod exclusiv capacitatea de a pune în functiune ceilalti factori de productie si de a determina transformarea lor în bunuri economice.
Dimensiunea cantitativa a factorului "munca" se refera la volumul de munca de o anumita natura prestat într-un proces de productie dat.
Dimensiunea calitativa a factorului "munca" abordata la nivel individual, se refera la specializarea profesionala proprie a fiecarui prestator de munca, la gradul de calificare si de experienta de productie.. . la niv. sau de W(productivitate).
Progresul calitativ al factorului munca se caracterizeaza, în principal prin :
-cresterea proportiei abilitatilor intelectuale în raport cu cele fizice;
-tendinta de crestere continua a W , pe baza careia are loc reducerea treptata a timpului de lucru si cresterea timpului liber;
-cresterea duratei de pregatire scolara si profesionala institutionalizata, a nivelului si complexitatii acesteia.
-amplificarea dimensiunii creative a proceselor de munca.
<<natura>> al doilea factor de productie originar (primar) care se refera la toate resursele brute din natura care sunt folosite la producerea bunurilor economice;
Factorul natural este regasibil preponderent în sfera sectorului primar al economiei: minerit, agricultura, silvicultura, piscicultura, economia apelor etc.
Are un caracter primar, originar, sunt nereproductibile în mod artificial, dar intrate în sfera productiva se transforma
Forma de existenta a factorului natural al productiei este una materiala, de tipul substantei si al energiei (are o anumita disponibilitate)
Factorul natural necesar productiei este cel mai pregnant pus în evidenta de raritatea resurselor, care în cea mai mare parte sunt epuizabile sau foarte greu regenerabile.
Dimensiunea cantitativa a factorului natural al productiei se refera, în general, la volumul în care o resursa este atrasa efectiv în circuitul economic (suprafata cultivata, cantitatea, substanta utila extrasa, debitul captat etc. )
Dimensiunea calitativa a factorului natatural vizeaza atributele intrinseci ale unei resurse primare: recolta la ha., productia pe cap de animal, puterea calorica/t..etc.)
- < capitalul> reprezinta categoria de bunuri si produse utilizate în scopul producerii altor bunuri economice.
În aceasta categorie intra capitalul <real>, denumit si <tehnic>, în unele lucrari: bunuri de capital sau bunuri-capital, bunuri-instrumentale, echipament capital.
Bunurile-capital sunt un factor derivat...
Capitalul real nu se confunda cu capitalul banesc si nici cu cel fictiv (titluri de valoare) si cuprinde: întreaga varietate de bunuri reproductibile; instalatiile si infrastructura firmelor din industrie, agricultura, transporturi, comunicatii si comert, stocurile de materii prime, materiale, combustibili, semifabricate, productie neterminata.
Capitalul real: fix si circulant.
Capitalul fix reprezinta acea parte a capitalului real formata din ehipamente de productie: utilaje si masini-unelte, calculatoare si roboti industriali, agregate si instalatii de lucru, mecanisme si dispozitive de reglare, mijloace de transport etc.)
Capitalul circulant reprezinta acea parte a capitalului real care se consuma în întregime în decursul unui singur ciclu de productie si care trebuie înlocuit cu fiecare ciclu.
- cuprinde: materiile prime, materiile de baza si auxiliare, energia, combustibilii, semifabricatele, etc.
Capitalul real apare ca o parte a capitalului în functiune care participa la un circuit specific activitatii agentilor economici:
-stadiul întâi al circulatiei capitalului în functiune îl constituie procesul prin care capitalul lichid se transorma în capital real productiv; la fel face si pentru forta de munca.
-stadiul 2 - utilizarea productiva a capitalului real în combinatie cu ceilalti factori de productie pentru obtinerea de bunuri destinate vânzarii ca marfuri pe piata.
-stadiul 3 - al circulatiei capitalului în functiune al firmei consta în trecerea acestuia din forma marfa în forma baneasca prin vânzarea...
Capitalul firmei îmbraca 3 forme: bani, bunuri-capital si marfa.
Reluarea parcurgerii celor 3 stadii ale circulatiei reprezinta <rotatia capitalului>, iar timpul pentru parcurgerea unui circuit complet reprezinta viteza de rotatie a capitalului.
Dinamica factorilor de productie poate fi explicata prin procesul de formare bruta a capitalului real, care cuprinde : a) formarea bruta de capital fix si b) variatia stocurilor.
Formarea capitalului fix are loc prin intermediul investitiilor
Neofactorii de productie
"Tehnologiile" reprezinta, în esenta, cunoastere aplicabila în mod curent în activitatea de productie.
Tehnologiile ca factori de productie definesc, în mod riguros si explicit, natura si succesiunea fazelor a caror parcurgere asigura transformarea elementelor de intrare în elemente de iesire ale proceselor de productie.
Tehnologiile disponibile la un moment dat formeaza "stocul de tehnologii", concretizat în brevete de inventii, licente, atestând dreptul de a aplica anumite tehnologii, proiecte de produse si instalatii, machete si prototipuri, diagrame de flux, specificatii de executie a unor operatii, sisteme de asigurare a calitatii, programe informatice pentru asistarea productiei pe calculator etc.
Tehnologiile sunt procedee de combinare si transformare a factorilor de productie în rezultate ale productiei, prin aplicarea unor reguli riguros definite.
Progresul tehnologic are drept esenta ameliorarea performantelor proceselor de productie, prin gestionarea cu eficienta sporita a factorilor de productie, paralel cu îmbunatatirea caracteristicilor functionale si calitative ale bunurilor obtinute.
"Informatia" este un semnal rezultat din reprezentarea realitatii prin cunoastere si caruia atât emitentul, cât si destinatarul îi asociaza aceeasi semnificatie. Face parte din categoria activelor intangibile ale firmelor, cu roluri multiple în functionarea acestora.
Calitatea de factor de productie revine informatiei faptice sau documentare stocate pe suporti materiali (hârtie, film, discuri, benzi magnetice, diskete, circuite integrate etc.) si introduse ca atare în procesul de productie.
Structura informatiei care intra în procesul de productie: fise tehnice, desene de executie, standarde, norme de consum si de productie, instructiuni de lucru si de protectie a muncii, documentatii de inventii, inovatii si rationalizari, proiecte de sisteme de organizare si managenent, know-how.
Trecerea de la societatea industiala la societatea informationala evidentiaza recunoasterea informatiei ca suport al rationalitatii superioare a actiunii umane, întemeiata pe primatul efortului de conceptie si al creativitatii. (J. Naisbit, Megatendinte, E.P.`89)
"Abilitatea întreprinzatorului"
Este un nou factor de productie propriu sistemelor economice bazate pe concurenta si libera initiativa.
Abilitatea de a crea produse si procese si de a organiza crearea de produse si servicii
Întreprinzatorul potrivit abilitatii sale gestioneaza ansamblul sistemelor de factori de productie; efectueaza alegerea factorilor în raport cu scopul pe care si-l propune; atrage acesti factori si îi aduce în stare activa, pentru a-i utiliza si combina în procesul de productie aflat sub controlul sau.
Reprezinta un element decisiv de progres, în masura în care economia contemporana este bazata prin excelenta pe inovarea tehnologica si pe dinamica schimbarilor calitative.
2. Combinarea factorilor de productie.
Reprezinta un mod specific de unire a factorilor de productie atât sub aspect cantitativ cât si din punct de vedere structural-calitativ.
Combinarea factorilor de productie are o determinare multipla, ea fiind influentata în mod semnificativ de caracterul relativ limitat al resurselor productive;
Criteriul esential de apreciere a rationalitatii si eficientei combinarii este însasi <natura activitatii economice> rezulta ca se adopta acea combinare care asigura eficienta economica maxim posibila, în conditiile date.( Gilbert AbrahamFrois, Economie politique. Paris, 1988, p.104-111)
Combinarea factorilor de productie este expresia a doua laturi, proprii oricarei activitati: una tehnica si alta economica.
Din punct de vedere tehnic, combinarea factorilor de productie este specifica fiecarui proces de productie; realizarea oricarui bun economic presupune unirea resurselor de munca (de o anumita structura si calificare) cu elementele de capital tehnic (masini, instalatii, materii prime, materiale) specifice domeniului respectiv;
Din punct de vedere economic, combinarea factorilor de productie presupune minimizarea costurilor de productie si, respectiv, maximizarea profitului.
Combinarea este posibila ca urmare a proprietatilor de <divizibilitate si adaptabilitate> ale factorilor de productie.
<Divizibilitatea unui factor de productie reflecta posibilitatea acestuia de a se împarti în unitati simple, în subunitati omogene fara a fi afectata calitatea factorului respectiv.>
<Adaptabilitatea reprezinta capacitatea de asociere a unei unitati dintr-un factor de productie cu mai multe unitati din alt factor de productie>
Aceste caracteristici ale factorilor de productie dau nastere la doua procese organic legate între ele: <complementaritatea si substituibilitatea>
Complementaritatea reprezinta procesul prin care se stabilesc raporturile cantitative ale factorilor de productie care participa la producerea unui anumit bun economic. Se afla în permanent sub influenta progresului stiintific si tehnic, care determina modificari profunde în calitatea factorilor de productie si bineînteles si în procesul combinarii lor.
Substituibilitatea este definita ca posibilitatea de a înlocui o cantitate data dintr-un factor de productie printr-o cantitate data dintr-un alt factor de productie, în conditiile mentinerii aceluiasi nivel al productiei.
Substituirea poate avea loc între factorul munca si factorul capital, între factorul natural si capital, între diferitele elemente componente ale factorilor de productie (înlocuirea materiilor prime naturale cu cele sintetice).
Pentru aprecierea combinarilor facute se vor folosi indicatorii:
- nivelul W marginale a muncii si a capitalurilor (compararea lor)
- rata marginala de substitutie (a muncii cu capitalul sau a capitalului cu munca);
- elasticitatea substituirii.
<Elasticitatea substituirii> exprima masura în care poate fi mentinuta productia când un factor este înlocuit cu altul sau cresterea (descresterea) utilizarii unui factor în comparatie cu altul.
Se masoara cu ajutorul coeficientului elasticitatii substituirii unui factor A cu un factor B. Aceasta arata cu câte procente trebuie sa creasca valoarea raportului dintre nivelul factorului A si cel al factorului B Xa/Xb ], atunci când raportul dintre productivitatea marginala a factorului B (Wmb) si cea a factorului A (Wma) creste cu un procent, astfel încât productia sa ramâna constanta.
Aceasta permite definirea coeficientului elasticitatii substituirii factorilor si ca raport dintre variatia relativa a raportului cantitatilor utilizate din factorii A si B, pe de o parte, si variatia relativaa a raportului productivitatii marginale a celor doi factori, pe de alta.
Rezulta ca, cu cât elasticitatea este mai mare, cu atât gradul de substituire a factorilor de productie este mai ridicat.
Isocuanta (izoprodusul) si rata marginala de substituire a factorilor prezinta importanta pentru întelegerea si aprofundarea combinarilor factorilor de productie
Analiza limitei pâna la care subtituirea factorilor este eficienta se face cu ajutorul indicatorului < rata marginala de substitutie >.
< Rata marginala de substitutie > a doi factori (RMS) reprezinta cantitatea suplimentara dintr-un anumit factor necesara pentru a compensa reducerea cu o unitate a celuilalt factor încât productia sa se mentina constanta.
Ea reprezinta practic panta izocuantei si poate fi exprimata, pentru intervale foarte mici prin RMS = dy/dx (semnul minus arata ca unul dintre factori creste iar celalalt scade ).
O functie de productie care prezinta interes în analiza comporatmentului producatorului este <functia de productie omogena>
O functie de productie Q = f (a,b) se spune ca este omogena de gradul n daca f(xa,xb)=xf(a,b) unde n este o constanta si x un numar real pozitiv.
Daca n = 1, functia este omogena de gradul 1 si se numeste <functie omogena lineara>. Rezulta ca daca se dubleaza toti factorii (x = 2), productia va fi dublata; daca se tripleaza toti factorii (x = 3) productia va fi triplata. Se considera ca, în acest caz, exista <randamente constante de scara>
Daca n > 1, atunci exista randamente crescatoare de scara; daca se dubleaza factorii, productia este mai mult decât dubla. Daca 0 < n < 1, atunci vom avea randamente descrescatoare de scara.
|
