Metodologia stiintei economice pozitive
Milton Friedman (1912- ) s-a nascut in Brooklyn,New York,si a obtinut titlul de doctor in stiinte economice de la Universitatea Columbia.A predat la Universitatea din Minessota,iar apoi timp de multi ani la Universitatea din Chicago.Incepand din 1977 a fost cercetator stiintific principal la Institutul Hoover din Stanford,California.Cele mai larg cunoscute sunt contributiile sale la teoria monetara si preocuparile sale privitoare la libera initiativa si la libertatatea individuala.Milton Friedman a primit premiul Nobel pentru economie in 1976.Eseul care urmeaza constituie cea mai influenta lucrare de metodologie economica din secolul nostru.
In admirabila sa carte “The Scope and Method of Political Economy (Domeniul si metoda economiei politice) , John Neville Keynes distinge intre “o stiinta pozitiva,ansamblu de cunostinte sistematizate privitoare la criteriile a ceea ce trebuie sa fie..o arta…un sistem de reguli pentru atingerea unui scop dat”; observa ca “intre ele se face frecvent confuzie,o confuzie generatoare de erori periculoase” si subliniaza importanta “recunoasterii unei stiinte pozitive distincte a economiei politice”.
Raportul dintre stiinta economica pozitiva si cea normative
Confuzia dintre stiinta economica pozitiva si cea normativa este pana la un punct inevitabila.Obiectul stiintei economice este privit de aproape orice om ca fiind de importanta vitala pentru el insusi si ca tinand de propria lui experienta si competenta; el este o sursa de ample si neincetate controverse si un prilej frecvent de activitate legislative.
Concluziile stiintei economice pozitive par sa aiba relevanta imediata pentru importante probleme normative,pentru intrebarile :ce-i de facut si cum poate fi atins un scop sau altul.
Stiinta economica pozitiva este in principiu independenta de orice pozitie etica sau judecata normativa particulara.Asa cum spune Keynes,ea se ocupa de “ceea ce este”, nu de “ceea ce trebuie sa fie “.Sarcina ei este sa ne ofere un sistem de generalizari care sa poata fi utilizate pentru formularea de predictii corecte despre consecintele oricarei schimbari a circumstantelor.Reusita ei se cere judecata in functie de precizia,amploarea si conformitatea cu experienta a predictiilor pe care le genereaza.Pe scurt,stiinta economica pozitiva este o stiinta “obiectiva” in exact acelasi sens ca oricare din stiintele fizice.
Pe de alta parte, stiinta economica normative si arta economiei nu pot fi independente de stiinta economica pozitiva .
Desigur,nu exista o relatie biunivoca intre concluziile de politica economica si concluziille teoriei economice pozitive;altminteri n-ar exista o stiinta normative separata.
Stiinta economica pozitiva
Telul ultim al unei stiinte pozitive este dezvoltarea unei “teorii” sau “ipoteze” care sa ofere predictii valabile si semnificative despre fenomene inca neobservate.In parte,ea este un “limbaj” menit sa pormoveze “metode de rationamente sistematice si organizate”,e un ansamblu de ipoteze cu continut empiric menite sa atraga trasaturi esentiale ale unei realitati complexe.
Privita ca limbaj,teoria nu are continut empiric; ea este o multime de tautologii.Functia ei este de a servi ca un sistem clasificator pentru organizaea materialului empiric si de a inlesni intelegerea acestuia.
Unul din efectele dificultatilor pe care le intampina testarea ipotezelor economice cu continut empiric a fost de a stimula replierea in analiza pur formala sau tautological.Dupa cum am remarcat deja,tautologiile au un rol extrem de important in economia politica si in alte stiinte private ca limbaje specializate sau ca “sisteme clasificare analitice”.
Cele doua stadii – al construirii ipotezelor si al testarii valabilitatii lor se leaga intre ele sub doua aspecte diferite.In primul rand,faptele particulare utilizate in fiecare stadium depind in parte de hazardul culegerii de date si al cunostintelir de care dispune cercetatorul in cauza.Faptele ce servesc la testarea implicatiilot unei ipoteze puteau foarte bines a fie cuprinse si ele in materialul brut utilizat la construirea ei, si vicerversa.In al doilea rand, procesul nu incepe niciodata de pe un loc gol; asa- numitul “stadiu initial” presupune intotdeauna o confruntare a implicatiilor unui set de ipoteze anterior cu observatia;contrazicerea acestor implicatii reprezinta stimulul pentru construirea de noi ipoteze sau pentru revizuirea celor vechi.Dupa cum se vede, cele doua stadii metodologice distincte se desfasoara intotdeauna impreuna.
Economia ca stiinta pozitiva este un corp de generalizari acceptate ipotetic privitoare la fenomenele economice,generalizari ce pot fi utilizate pentru predictia consecintelor ce survin in urma schimbarilor pe care le sufera circumstantele.Progresul in directia largirii acestui scop de generalizari,a intaririi increderii in valabilitatea lor si a unei acurateti sporite a predictiilor la care conduc este stanjenit nu numai de limitele capacitatilor umane,ca in orice demers cognitive,ci si de obstacole ce prezinta o importanta aparte pentru stiintele sociale in general si pentru teoria economica in particular,desi nu le sunt nicidecum specifice acestora.Faptul ca obiectul economiei politice le este familiar alimenteaza la oameni dispretul fata de cunoastearea lui specializata.Importanta pe care obiectul ei pentru viata de fiecare zi si pentru preocuparile majore ale politicii publice dauneaza obiectivitatii si faciliteaza confuzia intrea analiza stiintifica si judecata normative.Necesitatea sprijinirii pe experienta necontrolata si nu pe experimentul controlat ingreuneaza obtinerea de date empirice clare si transante prin care sa poata fi justificata acceptarea ipotezelor avansate.
Progresul stiintei economice pozitive presupune nu numai testarea si dezvoltarea ipotezelor existente,ci si construirea de noi ipoteze.Despre acestea nu se pot spune multe lucruri la nivel formal.Construirea de ipoteze este un act creator tinand de inspiratie,intuitie ,inventie; esenta ei consta in a sesiza ceva nou intr-un material familiar.Procesul acesta poate fi discutat din unghi psihologic,nu logic,poate fi atudiat in autobiografii si biografii,nu intrastate despre metoda stiintei si poate fi promovat prin maxima si exemplu,nu prin silogism sau teorema.
|
