Paradisurile fiscale

Paradisurile fiscale

Paradisurile fiscale sunt, in prezent, unul din procedeele cele mai cunoscute si mai utilizate de frauda si evaziune internationale.

Acestea sunt favorizate nu numai de absenta impozitului sau impozitarea slaba, ci si avantajele non fiscale pe care le ofera sunt la fel de semnificative.

Dupa cum aprecia Pierre Pestieau in „L’économie souterraine”, paradisurile fiscale sunt locurile unde se spala banii, „se spala mai alb decat alb”.

In opinia lui Costica Voicu , termenul de paradis fiscal este deseori inselator si incorect, acesta considerand ca pentru a descrie o tara din punct de vedere financiar ar trebui utilizat termenul de jurisdictie a secretului financiar.

Aproape toate statele impun un anumit nivel de protectie pentru informatiile bancare si comerciale, dar cele mai multe dintre ele nu vor ocoli aceste informatii in cazul unor anchete desfasurate de organele legale dintr-o tara straina. O jurisdictie a secretului bancar si financiar va refuza, insa, sa-si incalce propriile legi cu privire la secretul bancar, chiar si atunci cand ar putea fi vorba de o incalcare grava a legilor altor tari.

Principalele caracteristici ale paradisurilor fiscale mentionate de Costica Voicu sunt urmatoarele:

1. impozitele reduse. In multe cazuri, sunt impozitate doar anumite categorii de venituri, cu cote reduse comparativ cu tarile de origine ale celor ce apeleaza la paradisurile fiscale; in unele tari nu se percepe nici un impozit asupra veniturilor.
2. secretul. Cele mai multe tari considerate paradisuri fiscale asigura protectia informatiilor bancare si comerciale.
3. activitatea bancara tinde sa joace un rol mai important in economia unui paradis fiscal decat in economia unei tari care nu intra in aceasta categorie. In general, activitatea cetatenilor straini nu este supusa unor reguli stricte, impozitarea este mult mai simbolica, iar controalele aproape inexistente.

Impozitul fiind un element de cost pentru operatiunile supuse impozitarii, este firesc ca si contribuabilii sa-l integreze printre factorii care le determina strategia.

Paradisurile fiscale sunt, cel mai adesea, micro-state care se bucura de stabilitate politica si economica ce favorizeaza dezvoltarea activitatii lor financiare ( Panama, Andora, Lichtenstein, Insulele Virgine Britanice, Insulele Caraibe, Insulele Cazman, Cipru).

In paradisurile fiscale caile de acces sunt diverse, in functie de obiectivele pe care depunatorul cauta sa le atinga. Acestea pot fi grupate in doua mari categorii:[2]

1. transferuri, care au ca obiectiv si ca efect diminuarea materiei impozabile in tarile cu presiune fiscala ridicata;
2. delocalizari de materie impozabila, prin care se intelege suprimarea materiei impozabile din tarile de origine in folosulparadiselor fiscale.

Transferurile

cei al caror obiectiv este evaziunea fiscala;

cei care ascund profiturile rezultate prin incalcarea legislatiei fiscale ca urmare    a evaziunii fiscale.