PROGRAMAREA NEUROLINGVISTICA

receptia si selectarea informatiilor: observarea;

aportul de informatii: interventia;

verificarea rezultatelor obtinute si concluzionarea: transpunerea în practica a tehnicilor PNL.

Rezultanta a parcurgerii celor trei etape, PNL ne ofera posibilitatea de a învata sa decelam (sa descoperim ceea ce este ascuns în) canalul de comunicare dominant al interlocutorului, prin intermediul unei extrem de atente si fine analize a cuvintelor si formularilor utilizate de acesta, apelând la elemente: vizuale (a vedea, a privi etc.); auditive (a asculta, a vorbi etc.); kinestezice (a simti, a atinge etc.); odoro-gustative (savoare, dezgust etc.); "neutre" (a întelege, a învata, a sti etc.).

În concluzie, pentru a comunica eficient, trebuie sa fim capabili sa raspundem interlocutorului pe "canalul" acestuia, în caz contrar riscând un "dialog al surzilor" (una dintre cele doua parti se face ca "nu vede", "nu aude", "nu crede" etc.). Iata de ce se apreciaza ca PNL poate fi :

o "terapie" comportamentala cunoscând faptul ca, îndeosebi, inconstientul si/sau subconstientul joaca un rol primordial: acela al unui "consilier" competent, creativ si întelept;

o metodologie de schimbare rapida si "nedureroasa" a comportamentului nostru si a celui al interlocutorului;

o metodologie de si pentru comunicare cu noi însine si cu semenii nostri;

afirma ca PNL este "o apropiere puternica a experientei umane de comunicare si, totodata, de schimbare". Aceasta permite, celui care o stap neste, sa descopere, ntr-o maniera specifica, ndem narea sa relationala si, de asemenea, sa stie sa initieze procese generatoare de schimbari profunde si durabile.

Obiectivele urmarite de PNL vizeaza prioritar:

a arata felul n care at t activitatea interna (procesele mentale), c t si activitatea externa, care decurge din aceasta (comportamentele), sunt mbinate, ca doua "fete" ale aceleiasi "medalii";

a oferi indicatori externi, comportamentali si lingvistici, care sa permita ntelegerea, c t mai corecta, a modalitatii n care oamenii g ndesc

a descoperi si nvata, pornind de la cunoasterea acestor procese si comportamente, mijloacele care sa permita:

adaptarea la stilul de comunicare al interlocutorului;

obtinerea acelor informatii (verbale si non-verbale) necesare declansarii anumitor actiuni;

evaluarea indivizilor.

Sistemele VAKOG cu ajutorul carora PNL descopera canalul de comunicare predominant al interlocutorului sunt:

sistemul de perceptie - c nd atentia interlocutorului este ndreptata prioritar spre activitatea ce l nconjoara, spre perceptiile sale exterioare;

sistemul de reprezentare - când atentia este ndreptata spre "interiorul" persoanei (sentimente, g nduri etc.). Acesta este sistemul prin care individul da un anumit sens situatiei prin care trece;

sistemul conducator - cel pe care individul l foloseste pentru a ajunge la sistemul de reprezentare.

Analiza cuvintelor si expresiilor utilizate de interlocutor (capabila sa reflecte continutul g ndurilor sale), precum si cea a miscarilor ochilor acestuia (care denota, semnificativ, felul n care acesta g ndeste) constituie primele demersuri pentru identificarea canalului de comunicare predominant utilizat de interlocutor.

Schema cailor de acces la canalul de comunicare al interlocutorului, n functie de miscarile ochilor acestuia, releva:

senzatii kinestezice ( K )    (A) sunete si cuvinte auditive

( incluzând "O" si "G" )

"Mesajele" care urmeaza a fi observate si analizate prin intermediul PNL sunt, drept consecinta, pozitia corporala, mimica si gesturile, "expresia fetei", privirea, calitatea vocii si cuvintele utilizate de fiecare persoana în complexul proces al comunicarii interpersonale. Spre exemplu, mimica faciala a interlocutorului (inclusiv "etajele" sale - fig.nr.24), precum si temperamentul acestuia pot fi relevate (si) prin analizarea datelor generale înscrise în tabelul "autotest" din fig.nr. 25.

	Cele 3 etaje ale mimicii faciale	DILATATĂ	RETRACTATĂ
CEREBRAL	Activ, realist, spontan	Prudent, interiorizat, nespontan
	AFECTIV	Atasant, social, extravertit	Rezervat, solitar, introvertit
	INSTINCTIV	Senzual, gurmand, materialist, combativ	Orientat catre a fi si nu catre a avea

TIPUL	CARACTERISTICI	PERSONALITATE	COMPORTAMENTUL NOSTRU
SANGUIN	fata rotunda spre oval predominanta planului median fata larga gura si nasul ascutite	dinamism sociabilitate extravertita optimism iritabilitate	calm, rabdator, comprehensiv, cordial a vorbi deschis, atragând simpatia argumente emotionale
COLERIC	fata aproape patrata, retractata ten, în general, mat în general, trasaturile fetei sunt lungi si denota impasibilitate, chiar rautate	energie "rece" intransigenta autoritara, dominatoare simt practic fiinta foarte echilibrata	logic, precis, calm, rabdator a vorbi pe baze fundamentale, justificate logic argumente precise, chiar exacte
NERVOS	predominanta planului superior al capului, barbie ascutita tipul intelectualului	mobilitate nervozitate permanenta introvertita fragilitate subiectiva imaginatie	calm, comprehensiv, vesel a-i stârni curiozitatea si imaginatia argumente originale (este un cerebral !)
LIMFATIC	predominanta planului inferior al capului, barbie puternica în general, este scund, "îndesat", chiar greu	pasivitate latenta reactii lente indecizie conservatorism	concret, simplu, practic, calm a-i vorbi pe placul sau, pentru a-l reconforta a-i face o argumentatie simpla, asiguratoare (este un instinctiv !)

1. Ce doriti ?

2. Dupa ce v-ati dat seama ca ati obtinut ceea ce doreati ?

3. Cum va sti, o terta persoana, ca ati obtinut ceea ce doreati ?

4. Ce se va întâmpla acum, dupa ce ati obtinut ceea ce doreati ?

5. Ce se va întâmpla daca ceva/cineva va va împiedica sa obtineti ceea ce doriti ?

6. Când doriti sa obtineti rezultatul dorit ?

7. Ce ati putea pierde obtinând ceea ce doriti ?

Este recomandabil ca aceste întrebari sa aiba o dubla apelare si/sau utilizare, respectiv, sa le formulam atât propriei noastre persoane, sub forma unui dialog interior, cât si interlocutorului, într-o forma adecvata, astfel încât sa excludem riscul oricarei neîntelegeri.

Insistam, de asemenea, asupra faptului ca, în functie de modul în care stim sa apelam tipologia întrebarilor, este imperativ sa:

nu acceptam decât raspunsuri formulate "la pozitiv". Subliniem, în context, faptul ca negarea este o creatie abstracta si, daca dorim sa aratam ca ceva este interzis, va fi necesar sa utilizam o reprezentare a ceea ce vrem;

sa interzicem, cu un "semn" unanim recunoscut, orice negare. Ceea ce este echivalent cu a fi, întotdeauna, directi si simpli, ca o conditie obligatorie pentru a reusi;

preferam raspunsurile exprimate în termeni concreti. Astfel, cu cât vom fi mai capabili sa "coborâm" de la nivelul abstractului, cu atât vom diminua posibilitatile de ambiguitate care sunt, în general, surse de "probleme" si/ sau de conflicte. Spre exemplu, punând întrebarea "Cum veti sti ca v-ati atins obiectivul ?", vrem (asteptam) sa obtinem raspunsuri capabile sa ne arate dovezile "palpabile" (vizibile) de care interlocutorul are nevoie pentru a fi sigur ca si-a atins, realmente, obiectivul vizat. În situatia în care vom întâlni, în continutul raspunsurilor interlocutorului nostru, termeni vagi si/ sau imposibil de utilizat pentru a avea o idee clara asupra semnificatiei lor, este recomandabil sa apelam la întrebari de tipul celor redate în continuare: (raspuns: Nu îmi pot atinge obiectivul din cauza timiditatii si a emotivitatii !) - Mai precis, cum actioneaza timiditatea si emotivitatea astfel încât sa va împiedice sa va atingeti obiectivele vizate?; (raspuns: Doresc sa îmi asum responsabilitati în munca mea !) - Ce înseamna, pentru dumneavoastra, sa va asumati responsabilitati ? Puteti fi mai concret ? Am dat precedentele doua exemple mai ales datorita faptului ca, frecvent, unii tinerii absolventi de facultate (si, în general, tinerii) apeleaza la aceste tipuri de "scuze" sau "declaratii fulminante", sperând ca vor obtine anumite facilitati. Dar, asa cum experienta o arata, "întrebarile-tip" de genul celor relevate "înlatura", rapid, orice "umbra" de îndoiala asupra viitoarelor directii de actiune.

În demersul lor, îndreptat spre convingerea tuturor cititorilor asupra importantei cunoasterii detaliate a propriilor scopuri si/sau obiective, Grinder si Bandler s-au bazat pe experienta si rezultatele activitatii lingvistului american Noam Chomsky, insistând asupra a trei elemente de maxima utilitate pentru (auto)modelarea comportamentului, în functie de raspunsurile primite la întrebarile puse de noi interlocutorului, respectiv la omisiuni, generalizari si distorsiuni.

Omisiunile constituie un fenomen de "modelare a experientei" capabil sa ne permita ignorarea anumitor informatii, în detrimentul altora. Altfel spus, este vorba despre principiul alegerii selective a informatiilor, principiu pe care îl aplicam, în si cu grade diferite de vointa, cunostinta si constiinta, în majoritatea exprimarilor formulate interlocutorilor nostri. În general, exista urmatoarele trei categorii de omisiuni la care apelam pentru atingerea scopului si/sau a obiectivului vizat:

7.5 Utilizarea propriului potential în relatiile interpersonale

Fiecare dintre noi am trait, în anumite momente al vietii, experiente dificile si/sau "situatii-limita" Încet-încet, ne-am "transformat" într-un veritabil "depozit" de "învataminte" pe care le acumulam, cu mai mica sau mai mare rabdare, în decursul întregii vieti. Începem sa învatam înca din primele zile ale existentei noastre si continuam acest proces o perioada de timp variabila . Iar cantitatea de cunostinte acumulate este stocata si, totodata, disponibila în "hardul" de care dispunem: în creier si în sistemul nervos al fiecaruia dintre noi.

În relatiile interpersonale, programarea neurolingvistica are la baza urmatorul postulat: orice persoana dispune de resursele de care ar avea nevoie pentru a rezolva o situatie, chiar daca nu stie cum sa le utilizeze. Asadar, majoritatea dintre dificultatile si limitele noastre pot fi schimbate daca învatam cum si când sa accedem, deliberat, la resursele necesare, pentru a le rezolva.

În vederea realizarii acestei schimbari, programarea neurolingvistica ne pune la dispozitie o strategie care consta nu atât în analizarea ratiunilor psihologice ale unei situatii dificile si/sau în relevarea originii acesteia, ci în identificarea si valorificarea modalitatilor de utilizare a resurselor personale, cu scopul de a realiza schimbarea.

Aceasta strategie apeleaza la doua tehnici, si anume:

utilizarea propriilor resurse pentru a depasi o "situatie-limita";

"largirea" propriului nostru "repertoar" comportamental sau însusirea si deprinderea unui comportament nou, cu scopul de a fi cei mai buni în domeniul în care suntem, deja, buni.

Schimbarea are la baza o idee relativ simpla: în general, fiecare dintre noi ne "învârtim" în jurul unei probleme nestiind cum sa o rezolvam, nu pentru ca ne-ar face placere sau pentru ca am accepta foarte usor esecul, ci pentru ca, realmente, nu stim sa reactionam altfel.

Utilizarea propriilor resurse pentru a depasi orice "situatie-limita" se poate realiza printr-o schimbare constând în dezactivarea "ancorarii" noastre sentimentale sau prin disocierea experientei.

Dezactivarea "ancorarii" noastre sentimentale consta, practic în neutralizarea amintirilor despre o experienta negativa, prin utilizarea unei experiente pozitive opuse, cu scopul de a o înlatura. În acest context, este necesar a fi parcurse urmatoarele etape:

identificarea si experimentarea "situatiei-limita", respectiv alegerea unei astfel de situatii, deja traita, recrearea si retrairea ei mentala. Descrierea acesteia este însotita de un gest (strângerea unei mâini, o bataie usoara pe un umar etc.). Acest gen de situatie constituie o "ancora" kinestezica;

identificarea si experimentarea situatiei-resursa", respectiv a unei experiente foarte placute si retrairea ei intensa. Ca si în etapa precedenta, se poate recurge la repetarea acelorasi gesturi;

neutralizarea sentimentului neplacut, respectiv reexperimentarea, simultan, a celor doua situatii antagoniste, pâna la înlaturarea sentimentului generat de "situatia-limita";

integrarea, în viitor, a acestei noi experiente traite, respectiv proiectarea si reactionarea la situatii similare în viitor.

Deprinderea unui comportament nou pentru a fi cei mai buni în domeniul în care suntem, deja, buni consta în parcurgerea urmatoarelor etape:

selectionarea propriului comportament pe care dorim sa îl modificam si observarea acestuia (în acest sens, asa cum experienta o demonstreaza, este extrem de utila folosirea unei camere video si a unui monitor TV). Scopul acestei prime etape consta în observarea detaliata a elementelor negative ale comportamentului nostru. În mod evident, cu cât observarea se va baza mai mult pe componentele senzoriale ale sistemului VAKOG, cu atât ea va fi mai eficienta;

alegerea comportamentelor sau a reactiilor pe care dorim sa le manifestam în situatii asemanatoare. Aceasta presupune alegerea comportamentului cel mai adecvat atingerii scopului propus (limbajul nonverbal, continutul discursului, tonul si ritmul vocii etc.);

însusirea si transpunerea în practica a noilor comportamente si/sau reactii. Vizualizarea ulterioara a acestora va fi de natura sa ne faciliteze "ajustarile" comportamentale succesive, pâna la deprinderea lor exacta;

deprinderea noilor comportamente, respectiv "retusarea" si "trairea" lor interioara. Spre exemplu, un comportament care pare a fi, din exterior, unul entuziast nu este, în mod implicit, interiorizat ca atare;

adoptarea si integrarea viitoare a noilor comportamente în modul nostru de a gândi si de a fi, respectiv "proiectia" mentala a acestora în câteva dintre situatiile concrete dorite (în acest context, subliniem faptul ca similitudinea cu strategia vizualizarii, ca strategie a reusitei, este evidenta).

În contextul analizat, indiferent daca facem apel la tehnica utilizarii propriilor resurse pentru a fi capabili sa depasim orice "situatie-limita" sau la cea a largirii propriului "repertoar" comportamental, pentru a fi cei mai buni în domeniul în care suntem, deja, buni, schimbarea depinde, în mare masura, de capacitatea noastra de a ne implica în "situatii-resurse" si de a utiliza dimensiunea lor kinstezica, dând dovada de o maxima adaptabilitate la schimbarile impuse de mediul ambiental.

Concluzionând, ne permitem sa apreciem ca apelarea acestor tehnici, asociata utilizarii celor sapte strategii mentale ale reusitei, ne permite si, în egala masura, ne faciliteaza adoptarea unor schimbari comportamentale personale semnificative, într-o maniera agreabila si rapida, cu efecte benefice asupra dezvoltarii climatului realmente favorabil unor relatii interpersonale constructive.

Pentru a ne "câstiga" si/sau a ne dezvolta adaptabilitatea este necesar ca, întotdeauna, într-o prima etapa, "de pornire", sa admitem ca raspunsul nostru, în contextul dat, nu este, obligatoriu, cel mai bun. Aceasta, deoarece respectivul raspuns nu constituie decât o exteriorizare a propriului "program" (rezultanta a combinarii organizarii gândirii, starilor si trairilor noastre), "program" care nu este, obligatoriu, conform cu ceea ce interlocutorul nostru crede.

În consecinta, chiar si cu riscul de a apela la comportamente "rigide", este necesara adaptarea "programului" nostru în functie de ceea ce doreste si/sau asteapta interlocutorul, creându-i acestuia certitudinea ca am realizat, în sfârsit, consensul mult asteptat ! ... Pentru ca ceea ce conteaza, cel mai mult, este sa fim capabili sa cunoastem cum "functionam" si, de asemenea, sa învatam cum sa ne servim si de alte "programe" în contexte în care acestea se dovedesc pertinente.

"Supletea" comportamentala, în sensul adaptabilitatii fiecaruia dintre noi la contextul dat, consta în aptitudinea de a utiliza numai acele "programe" conforme cu scopul urmarit si, mai ales, de a fi capabili sa învatam din propriile erori.

A învata din propriile erori constituie, evident, un fapt profund pozitiv si, aparent, facil realizabil. Adoptarea acestei atitudini mentale presupune aplicarea unei strategii complexe si precise, respectiv a unei strategii în care orice eroare ne poate costa ... reusita.

În contextul mentionat, etapele necesar a fi parcurse în cadrul strategiei "adaptabilitatii", prin desprinderea concluziilor si a învatamintelor din propriile erori, sunt urmatoarele :

a)      identificarea erorii consta în recunoasterea unui rezultat prezent sau trecut al unei actiuni si/sau activitati, evaluarea sentimentului negativ generat de acesta si analizarea altor cai posibil a fi fost urmate în demersul nostru catre reusita;

b)      identificarea relatiei "cauza-efect" între ceea ce am facut si/sau întreprins si rezultatul obtinut. În cazul în care consecinta nu poate fi clar pusa în evidenta, problema consta în a putea fi capabili sa determinam alte cai potentiale de actiune. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, fara îndoiala, actionând într-o alta maniera, am fi putut obtine alte rezultate. Iata de ce este necesara, dupa fiecare etapa a actiunilor întreprinse, o verificare minutioasa a rezultatelor înregistrate, care sa fie în sprijinul comparatiilor cu situatii similare;

c)      stabilirea cauzei generatoare a efectului "adaptat": din momentul în care cunoastem rezultatul negativ înregistrat, iar responsabilitatea unui anumit comportament a fost stabilita, este necesara definirea precisa a rezultatului dorit a se obtine, într-o situatie comparabila, în viitor. Pentru aceasta, tot ceea ce ne poate ajuta în identificarea unui potential obiectiv ne este de maxima utilitate (spre exemplu: informatii exterioare, prieteni etc.);

d)      dorinta de a realiza ceea ce ne dorim: oricare ar fi obiectivul propus, atingerea sa nu va fi posibila decât daca vom obtine avantaje si nu vom mai repeta eroarea comisa. În acelasi timp, (auto)activarea motivatiei se produce si din dorinta fiecaruia dintre noi de a profita din experientele proprii traite. Aceasta, cu atât mai mult, cu cât, daca exista o relatie de la cauza la efectul-eroare, exista si una între comportament si persoana.

În relatiile cotidiene cu interlocutorii nostri suntem, din ce în ce mai mult, în cautarea, adeseori chiar obsesiva, a senzationalului ! ... Cautam senzationalul cu atâta ardoare, încât, adeseori, uitam sa mai privim, cât mai putin subiectiv, realitatea. si, mai ales, "interpretam" în cele mai ciudate, curioase si chiar neverosimile moduri multiplele si complexele exteriorizari comportamentale nonverbale ale persoanelor aflate în imediata noastra apropiere .

Foarte multi autori ne dezvaluie atât de multe detalii (adeseori) contradictorii ale comportamentului nonverbal uman, încât îti este, pur si simplu, frica sa mai "dai ochii cu cei din jurul tau Ba ca daca stai cu picioarele încrucisate înseamna ca esti nu stiu cât de "închis" (A. Pease), ba ca daca stai cu capul aplecat spre stânga e semn de rau (A. Pease, W. Bennis, B. Nanus), ba ca daca îti înclestezi mâinile în pozitie ridicata esti frustrat (S. Nedelschi ) etc. . Sau, ceva cu mult mai nou, în opinia aceluiasi S. Nedelschi, bine documentat din opera mai multor doctori psihologi si profesori universitari (americani, bineînteles ! .): în cazul femeilor, spre exemplu, ". gestul încrucisarii gleznelor (cum o fi si cu pozitia asta, nu prea este atât de usor de înteles pentru cei care stiu ca picioarele mai au, în afara de glezne, si femur si tibie si peroneu si niscaiva oscioare pe la degete ! . - n.a.) . înseamna exprimarea unei atitudini negative .". Dupa care vine solutia "salvatoare" si originala, constând în propunerea de "ameliorare" a acestui urât obicei: ". E utila exersarea gesturilor si posturilor pozitive si deschise, chiar daca par mai putin confortabile sau relaxante pentru corp" (al cui corp, ramâne sa mai vedem ! - n.a.) . Imaginatia aceluiasi autor "merge" atât de departe, încât "limbajul trupului" devine o ". sintagma cu prea multe implicatii erotice" ( . citez din "memoria" de la televizor, "modelata" de factorii decizionali din cadrul Consiliului National al Audiovizualului: Acest program poate fi vizionat de minori numai cu acordul parintilor ! .). Iar ". daca interlocutorul îsi încruciseaza mâinile, trebuie sa presupui ca ai spus ceva cu care respectivul nu este de acord si deci ar fi lipsit de sens sa continui pledoaria .". Facând abstractie de "acuratetea" gramaticala a exprimarilor apelate, finalmente cred ca este preferabil sa stam . "împietriti" si "fara grai", pentru a nu mai lasa loc nici unei suspiciuni asupra personalitatii si temperamentului nostru ! .

Mai demotivant apare faptul ca, asa cum experienta ne demonstreaza, din ce în ce mai multi (îndeosebi) tineri emit, la adresa propriilor interlocutori, judecati de valoare cel putin "riscante": cum ca acela este un om "închis", ca celalalt nu stie sa comunice . din picioare, în timp ce ala este introvertit si incapabil sa ne înteleaga si asa mai departe ! . Asemenea idei se pot dovedi cel putin periculoase, cu atât mai mult, cu cât nu prea am vazut multi "emitenti" ai acestora atenti la . propriile exteriorizari nonverbale . Sau, dimpotriva, exista riscul "opusului": poti întâlni veritabili "roboti" nonverbali, care se misca aidoma unor masinarii create pentru a stârni . zâmbetul sau chiar râsul ! . "Ţapeni" (nu tepeni, ci mai curând întepeniti), cu pieptul si barbia "înainte", cu ochii "ficsi" si pasul "vioi" si, de asemenea, foarte "hotarâti" si afisând un zâmbet tip "rânjet telenovelistic" (demotivant si dezarmant), unor asemenea "personaje" nu le mai lipseste (dar nu întotdeauna) decât ecusonul cu înscrisul (autentic ! .) "Nu faceti ca mine !" .

Fata de aceste extrem de succinte consideratii caracteristice tot complexului si incitantului domeniu al PNL, ne permitem sa va sugeram sa tineti cont de toate detaliile unui nonverbal cât mai sugestiv, atent reprodus dupa cel al interlocutorului pe care îl aveti. si de asemenea, sa nu uitati, în nici un moment si în orice conjunctura, ca cel mai indicat este sa fiti . dumneavoastra însiva ! ...

Pentru ca, finalmente si adaptarea "limbajului nonverbal" al fiecaruia dintre noi la cel al interlocutorului, este tot o dovada a "supletei" comportamentale pe care o putem dovedi în demersul nostru catre reusita.

TEST DE VERIFICARE A CUNOsTINŢELOR:

1. Programarea neurolingvistica permite oricarui întreprinzator:

b) identificarea punctelor slabe (atât ale sale, cât si ale interlocutorului);

c)   identificarea canalului de comunicare dominant al interlocutorului sau;

d) pregatirea discursurilor si, în general, a întregului comportament care

e) evaluarea impactului pe care comportamentul nostru îl genereaza asupra interlocutorului pe care îl avem.

2. Programarea neurolingvistica defineste si opereaza cu sistemul:

a) vizual, auditiv, kinestezic, odorific, gustativ;

b) nero-vegetativ;

c) sanguin, coleric, nervos, limfatic;

d) cerebral, afectiv, instinctiv;

e) circulator cerebral.

3. Dintre urmatoarele expresii, numai una denota canalul auditiv de comunicare al interlocutorului, si anume:

a) a ne da seama de .;

b) la prima vedere .;

c) a face un tur de orizont;

d) a pune accentul pe .;

e) a administra.

4. Stabilirea unui raport eficient ntre interlocutori presupune:

a) adaptarea la comportamentul interlocutorului;

b) "calibrarea" comportamentului verbal si a celui non-verbal;

c) seducerea interlocutorului;

d) comunicarea cu interlocutorul;

e) ntelegerea interlocutorului.

Cele mai uzuale "distorsiuni" nt lnite n demersul nostru catre (auto)modelarea

propriului comportament sunt:

a) nominalizarile, respectiv fenomenele lingvistice care transforma un proces ntr-un eveniment;

b) divinizarile, respectiv auto-atribuirea unor nsusiri supranaturale;

c) apelarea si utilizarea abuziva a relatiilor cauza - efect;

d) apelarea si utilizarea ntrebarilor nchise;

e) utilizarea tehnicilor de comunicare, n special, a ascultarii.

a) o "terapie" comportamentala;

b) o metodologie de schimbare rapida atât a comportamentului nostru, cât si al celui al interlocutorului;

c) o metodologie de si pentru comunicare cu noi nsine si cu semenii nostri;

d) un proces educativ;

e) un consum inutil de resurse, mai ales ca cel mai important lucru eset sa câstigam bani !

7. Eficacitatea unei actiuni întreprinsa de fiecare dintre noi în scopul unei cât mai viabile (auto)transformari personale, profesionale si/sau organizationale depinde de aptitudinile individului n ceea ce priveste:

a) capacitatea de a elabora bilantul situatiei sale actuale;

b) definirea obiectivului realizabil n urma transformarii;

c) transpunerea n practica a mijloacelor necesare transformarii;

d) impunerea termenelor de realizare a transformarii;

e) capacitatea de a se transpune n locul interlocutorului.

Un lucru esential, pe care orice întreprinzator trebuie sa îl învete îl constituie si sa:

a) stie sa câstige, excluzând riscul de a pierde;

b) stie sa îsi vânda, cât mai scump, "pielea";

c) stie sa aplice programarea neurolingvistica;

d) stie sa supravietuiasca;

e) elimine, înca de la început, toti colaboratorii mai capabili decât el, întrucât

acestia l-ar putea însela.

9. Legea celor 5 C presupune:

a) comunicarea si programarea neuroligvistica;

b) contactarea si cunoasterea clientului;

d)      convingerea clientului si concluzionarea problemelor discutate mpreuna

cu acesta;

e) consolidarea relatiilor de afaceri cu clientii;

f) comunicarea globala a unei ntreprinderi.

10. Pentru a realiza raporturi interpersonale eficiente se poate apela si la unele dintre

urmatoarele metode:

a) analiza tranzactionala;

b) programarea neurolingvistica;

c) analiza bioenergetica;

d) programarea liniara;

e) metode statistice.

11. Programarea neurolingvistica releva faptul ca, nca de la nastere, fiecare individ

recurge la transpunerea n practica a unor comportamente, n vederea atingerii

scopurilor vizate .

a) adevarat;

b) fals.

12. Comunicarea se efectueaza numai prin intermediul cuvintelor si expresiilor.

a) adevarat;

b) fals.

13. Pentru a comunica trebuie sa raspundem interlocutorului pe "canalul" acestuia, n caz contrar risc nd un "dialog al surzilor".

a) adevarat;

b) fals.

14. Orice comportament este orientat catre adaptarea la mediul ambiental.

a) adevarat;

b) fals.

15. Pentru a stabili un raport eficace cu interlocutorul trebuie sa penetram, cât mai

sigur, "zona de siguranta" a acestuia.

a) adevarat;

b) fals.

16. "Calibrarea" comportamentelor noastre verbale si nonverbale la dimensiunile

celor ale interlocutorului ne poate asigura o substantiala crestere a raporturilor

interpersonale.

a) adevarat;

b) fals.

17. Adaptabilitatea constituie atât o conditie, cât si o rezultanta a reusitei aplicarii

programarii neurolingvistice

a) adevarat;

b) fals.

18. Orice comportament are sens at t timp c t se studiaza contextul sau relational.

a) adevarat;

b) fals.

Aplic nd empatia putem crea interlocutorului posibilitatea de a realiza o

modificare a propriului sau punct de vedere n favoarea scopului comun urmarit.

a) adevarat;

b) fals.

20. Orice "stil" de comunicare am avea, pentru a ajunge la rezultatele dorite, este

a) adevarat;

b) fals.