Zilnic, fiecare dintre noi foloseste o diversitate de bunuri si servicii- pentru a se hrani, a se îmbraca, a se adaposti, a se distra dar nu ne întrebam c 939f59j âti oameni participa, într-un fel sau altul, la furnizarea bunurilor. Ni se pare firesc ca supermarketul sa aiba pe raft produsele pe care dorim sa le cumparam si nu ne întrebam c 939f59j um se face ca majoritatea dintre noi reusim sa câstigam sumele necesare achizitionarii acestor produse.
S-ar parea ca exista cineva care comanda fabricarea produselor care trebuie în calitatile ,,necesare" si ni le pune la dispozitie la locul "potrivit".
Dar aceasta metoda nu poate sa functioneze decât într-un grup foarte mic. Cu cât grupul este mai mare cu atât ,,comandantul" ar trebui sa detina mai multe informatii pentru a cunoaste fiecare miscare a membrilor grupului-lucru greu de realizat. Ordinele date de ,,comandant" ar trebui completate de o cooperare benevola. Nicio societate nu functioneaza în realitate numai pe principiul economiei de comanda, dupa cum nici nu opereaza integral pe baza cooperarii benevole. Într-o societate, elementele de comanda se combina cu elemente ale schimbului benevol, dominând fie unele, fie altele.
Economistul Adam Smith prezinta în ,,Avutia natiunilor" o idee simpla: daca un schimb între doua parti are loc voluntar, aceasta nu va avea loc decât daca ambele parti considera ca vor avea de câstigat. Mecanismul care face posibil acest lucru este sistemul preturilor. Pretul pietei reprezinta o cantitate de moneda pe care cumparatorul este dispus si poate sa o ofere producatorului în schimbul bunului pe care acesta poate sa îl ofere pe piata si exprima, în cea mai mare masura sub aspect calitativ si structural, un ansamblu de informatii furnizate reciproc de catre participantii la schimb, în functie de raportul dintre cerere si oferta, pe de o parte, si în cadru legislativ, pe de alta parte, având caracter dinamic, divers si reglementat. Preturile care rezulta din schimburi voluntare între vanzatori si cumparatori pot sa indrume activitatea a milioane de oameni, fiecare urmarindu-si interesul personal astfel încât si celuilalt îi este bine.
Atunci când este împiedicata functionarea normala a preturilor pot sa apara diferite ,,necazuri": cozi, piata neagra, inflatie, somaj, risipa de resurse.
Preturile îndeplinesc trei functii în activitatea economica: transmit informatii, furnizeaza un stimulent pentru folosirea unor metode de productie cât mai putin costisitoare, determina distributia veniturilor (cine si cât primeste din fiecare produs în parte).
Modul de transmitere a informatiilor este simplu, si în plus, se transmit doar informatii importante si numai persoanelor care trebuie sa le cunoasca.
Daca, de exemplu, ar creste cererea pentru un produs ( poate datorita cresterii numarului de utilizatori ai produsului), magazinele ar observa ca vând mai mult si ar comanda mai multe produse de la angrosisti. Acestia vor da comanda producatorilor. Producatorii vor solicita mai multe materii prime, ei vor trebui sa le ofere preturi mai mari. Preturile mari îi determina pe furnizori sa-si sporeasca forta de munca pentru a face fata cererii crescute. Interesant este faptul ca, pretul care poarta informatia poarta si stimulentul: furnizorii de materii prime nu ar produce mai mult daca pretul nu ar fi mai mare.
Preturile îi stimuleaza pe producatori sa caute cel mai eficient mod de a produce un bun: ei combina si factorii de productie astfel încat sa evite risipa de resurse.
Adam Smith spunea ca ,,mâna invizibila" a pietei este cea care permite realizarea tuturor intereselor. Nu este din bunavointa macelarului, fabricantului de bere sau brutarului faptul ca noi ne asteptam sa avem o masa, ci mai degraba din propiul lor interes. Ne adresam nu omeniei, ci iubirii lor de sine si nu vorbim cu ei niciodata despre necesitatile noastre, ci despre avantajele lor ( Adam Smith, "Avutia natiunilor").
Tot mai mulŢi economisti sunt însa de parere ca nu putem sa nu bazam doar pe ,, mâna invizibila" care ar conduce totul la modul ideal. Scenariile care trag semnalul de alarma s-au înmultit: ,, dragostea de sine îi v-a conduce pe vanzatori spre a-si însela clientii. Vor profita de inocenta clientilor si ignoranta lor pentru acele preturi exagerat de mari, incercând sa le paseze produse de proasta calitate. Vor amagi clientii pentru a le cumpara bunurile pe care acestia nu le doresc'' ( Milton Friedman, ,,Libertatea de a alege") criticii ,, mâini invizibile" sustin ca de pe urma libertatii ar avea de suferit alti oameni decât cei implicati direct (ar putea afecta aerul pe care-l respiram, apa pe care o bem, siguranta mâncarii. Critici considera ca piata ar trebui suplimentata de catre alte acorduri pentru a-l proteja pe consumator de el însusi si de vânzatorii rau-voitori".
In ultimele decenii au aparut o serie de curente, de miscari: de protectie a mediului, miscarea consumatorilor, pentru alimente organice, pentru protectia salbaticiei. Toate acestea au condus la efecte pozitive (o mai buna informare, viata mai sanatoasa) dar si preturi mai mari pentru produsele disponibile, timp de asteptare mai mare.
De multe ori dezbaterile privind libertatea absoluta a pietei versus interventia guvernului nu au luat in considerare decât pe detinatorii de capital li forta de munca, ignorându-se rolul consumatorului. Ani de zile, prin declaratii si argumente au fost aparate fie pretentiile investitorilor, fie nevoile muncitorilor. Sustinatorii celor doua curente ( capitalism, comunism) cautau raspunsuri la întrebarea cine merita mai mult - investitorii, datorita capitalului lor, sau muncitorii, în urma munciilor. Uitau însa de existenta unui actor important pe piata: clientul. El poate asigura banii din care se obtin atât salariile muncitorilor, cât si profitul investitorilor. O firma fara clienti este doar o afacere închipuita. Consumatorul este privit ca un suveran, întreprinzatorii trebuie sa raspunda la întrebari precum ,, Ce sa produc?" , ,,Cât sî produc", ,,Cum si pentru cine sa produc?" astfel încat sa-mi asigure un numar de clienti si un profit pe masura.
O data cu sesizarea importantei consumatorului în economie au aparut si dezbateri cu privire la modalitatea si responsabilitatea firmelor. Pietele nu pot controla modalitatea si dorintele cumparatorilor ce achizitioneaza produse si servicii pentru satisfacerea nevoilor. E bine sa vindem tutun? Putem vinde tutun oricui? E bine ca mediul de afaceri sa alimenteze interesul pentru hamburgeri plini de grasimi, produse cosmetice parfumate, masini poluante, tutun doar pentru a obtine astfel profit? Sunt doar câteva întrebari care se pun tot mai mult în prezent.
Atunci când este vorba de produsele si serviciile pe care le propun pietei, companiile nu trebuie sa accepte sa ofere tot ceea ce sunt dispusi consumatorii sa cumpere. Bunurile trebuie sa fie de calitate, sa nu puna în pericol sanatatea si siguranta consumatorilor.
Mai mult pentru a respecta demnitatea umana a clientilor, firmele ar trebui sa evite sa ofere produse si servicii care încurajeaza viciile si infractionalitatea.
Preturile produselor au capacitatea de a transmite eficient informatiile necesare. De multe ori însa, vanzatorii intervin si distorsioneaza semnalele oferite de preturi. Atunci când un consumator decide sa aiba grija de sanatatea sa va cumpara produse ,,sigure". Pretul si etichetarea corecta a produsului sunt cele care îi transmit consumatorului mesajul de siguranta. În goana dupa clienti, firmele ,,uita" sa eticheteze corect si transforma repede un ,,produs rau" într-un produs ,,bun" marind si pretul. Î acest caz, pretul platit de consumator nu este cel real, informatiile primite de consumator sunt false, consumatorul are de suferit.
Este firesc ca orice consumator sa cunoasca în momentul cumpararii unui produs toate detaliile care îi sunt necesare pentru luarea unei decizii corecte de a achizitiona sau nu produsul. Pretul platit de consumator trebuie sa fie pretul corect : pretul afisat ( pe produs, la raft sau în catalog) sa corespunda trasaturilor produsului prezentate de producator.
Firmele au responsabilitatea fata de clienti. Respectarea acestei responsabilitati le permite firmelor obtinerea unor recompense sau beneficii ( vanzari mari, profit mare, cota de piata) în timp ce neîndeplinirea lor poate determina o pedeapsa sau o sanctiune ( pierderea clientilor, amenzi, faliment). În aceste situatii intervine rolul statului prin crearea legilor care sa garanteze consumatorilor siguranta si securitatea, sa protejeze firmele împotriva concurentei neloiale, sa stabileasca sanctiuni în caz de nerespectare a prevederilor legale.
Obiectivul oricarei firme de maximizare a profitului ia in considerare cresterea numarului de clienti, uneori chiar cresterea gradului de dependenta al clientilor fata de companie. Uneori, firmele sunt dispuse sa faca orice pentru a maximiza puterea consumatorilor pe piata (întelegeri între firme cu privire la preturi, calitatea si împartirea pietelor, evitarea relatiilor cu clientii pe termen lung, clienti ocazionali.
Firmele au datoria de a face cunoscute riscurile si efectele asociate cu folosirea produselor si serviciilor nocive. Omiterea acestei informari ar fi sinonima cu situatia de a cumpara un produs fara a sti pretul de vânzare. Chiar daca un cumparator ar vedea pretul afisat al produsului, ar accepta sa-l plateasca, în acest caz pretul platit nu ar fi cel corect: consumatorul nu stie precis ce cumpara, nu cunoaste toate trasaturile produsului, nu stie efectele utilizarii acestuia. Situatia ar putea fi similara pe piata produselor bancare (acele comisioane ,,ascunse" atunci când se ia un credit bancar, când se incheie o asigurare) sau în alte domeni ( chiar si în cazul spectacolelor: schimbarea în ultima clipa a filmului care rula, schimbarea distributiei - desi spectatorul - consumator a platit ca sa vada un anumit actor si nu pe altul).
|
