Profit si pierdere

Obiective:

Notiunea de profit e 232g62c ste partea cea mai complexa si cea mai derutanta categorie economica, avand nenumarate sensuri si semnificatii. Conform celei mai raspandite definitii, profitul este diferenta dintre incasarile totale si costurile totale, adica incasarea neta. Aceasta este, la prima vedere, o definitie clara si simpla. Atunci, de ce totusi consideram ca profitul este o notiune neclara, care adesea ne poate induce in eroare? Pentru a intelege acest lucru este necesar sa clarificam mai intai alte notiuni: salariu, chirie si dobanda.

2.1. Salariu, chirie, dobanda

La prima vedere, se pare ca toti cunosc continutul economic al categoriei de salariu: plata muncii lucratorilor, negociata in mod obisnuit intre angajator si angajat. Nimeni nu considera ca salariul este un profit al lucratorilor. Angajatorii si angajatii stiu de la inceput care va fi marimea salariului, acesta fiind stipulat in contractul de munca semnat de ambele parti inainte de prestarea muncii. Ca urmare, nici una din partile interesate nu se confrunta cu o prea mare incertitudine.

Acelasi lucru este valabil si in cazul chiriei: se semneaza un contract de inchiriere intre proprietari si locatari, in care se stabileste de comun acord marimea chiriei pe care o va plati ulterior locatarul in fiecare luna. Chiria este remunerarea proprietarului imobilului, deci nu profitul acestuia. De ce este remunerat? Deoarece a cedat dreptul de utilizare a bunului aflat in proprietatea lui. Existenta contractului de inchiriere face ca nici una din partile implicate sa nu se confrunte cu o incertitudine prea mare.

Pe baza celor de mai sus, putem concluziona ca atat salariul cat si chiria reprezinta o remunerare a proprietarilor, o contravaloare a unui serviciu furnizat de acestia.

Care este situatia in cazul dobanzii? Ce este, de fapt, dobanda? Adesea auzim afirmatii de genul: „Daca creste dobanda, creste pretul banilor”. O asemenea afirmatie este insa eronata. Dobanda nu este plata utilizarii banilor, asa cum salariul este plata utilizarii muncii sau chiria este plata utilizarii unui imobil.

Lucratorii primesc un salariu de la angajator contra muncii pe care o presteaza, iar din banii incasati ca salariu, ei cumpara marfurile de care au nevoie de la comercianti. In ambele cazuri are loc o utilizare a banilor si totusi nu se plateste o dobanda. Daca lucratorul isi economiseste salariul si-l ascunde in dulap, banca centrala care a emis banii nu-i cere dobanda, desi are loc o utilizare a banilor pentru crearea unor rezerve pentru zile negre. Daca insa, iarna pastram in garaj automobilul inchiriat, trebuie sa platim chiria stipulata in contractul de inchiriere. La fel, daca inchidem pentru o luna apartamentul inchiriat si plecam in concediu, tot trebuie sa platim chiria.

Dobanda se plateste doar pentru banii imprumutati. Imprumutand bani, dobandim putere de cumparare, desi inca nu am castigat-o. Cei ce se imprumuta, au nevoie de putere de cumparare in prezent, desi nu pot oferi acum nici o contraprestatie in locul banilor. Ca urmare, ei trebuie sa convinga proprietarii de bani sa le imprumute suma necesara, promitandu-i plata unei dobanzi la o data ulterioara. Se incheie deci un contract de imprumut.

Dobanda este determinata de raportul dintre suma restituita in viitor si suma imprumutata in prezent, adica este acel pret pe care-l platesc oamenii pentru a dispune imediat de resurse. Cu alte cuvinte, dobanda este pretul platit pentru a nu trebui sa asteptam pana cand vom castiga banii ce reprezinta puterea de cumparare necesara pentru a avea acces la resursele de care avem nevoie. Deci, cel mai corect ar fi sa definim dobanda ca fiind acel tarif ce trebuie platit pentru a putea dispune imediat de resurse, ceea ce este departe de a fi „pretul banilor”.

In general, resursele de care dispunem in prezent le consideram mai valoroase decat cele pe care le vom putea avea in viitor, deoarece ne largesc posibilitatile. Daca dispunem azi de resurse, avem posibilitatea de a ne mari capacitatile ulterioare de castig, ca urmare vom avea in viitor mai multe resurse decat am fi putut avea in lipsa acestor resurse prezente. Ca urmare, suntem dispusi sa platim un tarif, adica o dobanda, pentru a putea realiza acest lucru, atata timp cat acest tarif nu depaseste utilitatea asteptata de la dispunerea imediata a resurselor.

In concluzie, dobanda nu este o manifestare a unui comportament hraparet al proprietarilor de bani si nu s-ar putea stopa prin punerea in circulatie a unei mase monetare mai mari. Cresterea masei monetare nu ar face decat sa dilueze, sa reduca puterea de cumparare a banilor (valoarea lor), iar indivizii care se imprumuta au nevoie de putere de cumparare si nu de bani in sine. Dobanda ar exista si intr-o economie nemonetara, nefiind altceva decat diferenta dintre valoarea actuala si valoarea viitoare a bunurilor.

2.2. Preferinta temporala pozitiva

Din cele de mai sus a rezultat ca productivitatea capitalului mareste valoarea viitoare a resurselor. In acelasi sens actioneaza insa si preferinta temporala pozitiva a indivizilor, adica faptul ca ei apreciaza mai mult satisfactia prezenta fata de cea viitoare (prefera vrabia din mana ciorii de pe gard).

Sa presupunem ca prietenul Anei ii da de 8 Martie doar un sarut, promitandu-i cerceii de argint pentru luna viitoare. La prima vedere nu-i nici o problema: cerceii aparent au aceeasi valoare la 8 Martie sau candva in aprilie sau mai. Cu toate acestea, Ana are un sentiment de frustrare: ea ar fi preferat sa primeasca cerceii imediat, adica are o preferinta temporala pozitiva.

Acum, sa presupunem ca am primit un plic pe care scrie: „Probabil sunteti deja fericitul castigator al unui autoturism” si deschizand plicul, aflati ca intr-adevar asa este, numai ca masina se va livra doar peste un an. Bucuria paleste imediat, deoarece aveti o preferinta temporala pozitiva („Da Doamne, dar imediat!”). Ati fi dispusi sa platiti o suma destul de mare sa aveti masina imediat? Cu certitudine!

Cum putem masura preferinta temporala pozitiva? Cu raportul dintre valoarea pe care o atribuim bunurilor prezente si valoarea pe care o atribuim bunurilor viitoare. De exemplu, daca azi pot cumpara cu 100 € resurse care peste un an imi vor permite sa dispun de resurse in valoare de 120 €, inseamna ca rata preferintei temporale pozitive este de 20%. Ca urmare, daca prietenul imi cere imprumut azi 100 € pe un an, consimt numai daca imi plateste o dobanda de 10%.

Daca renunt azi la ceva, acest sacrificiu are un cost alternativ. Ca urmare, fac sacrificiul numai contra unui tarif egal cu acest cost alternativ.

Economistii nu spun ca oamenii trebuie sa aiba o preferinta temporala pozitiva, ci doar ca experienta dovedeste ca, in general, un bun valoreaza mai mult pentru ei in prezent decat in viitor. Daca stii ca peste 10 ani mostenesti un milion de dolari esti bucuros, dar cu certitudine ca ai fi incomparabil mai satisfacut daca ai putea dispune imediat de mostenire.

Si acum, sa revenim la dobanda. Trebuie sa platim dobanda pentru a incita oamenii sa renunte la preferinta lor temporala pozitiva, adica la dreptul de a dispune in prezent de resursele lor. Cu alte cuvinte, dobanda este plata pe care sunt dispusi s-o accepte cei ce iau imprumut, deoarece suma imprumutata le deschide noi posibilitati. Cu acest pret se compenseaza sacrificiul creditorilor, care renunta la preferinta lor temporala pozitiva.

In practica, dobanda ceruta de proprietarii de bani pentru creditele pe care le acorda agentilor economici depinde de rata neta a preferintei temporale dominanta in societatea data. In plus, ea poate include si „o prima de risc”.

Experienta arata ca o persoana privata primeste mai greu credite de la banci decat o intreprindere de succes. Inseamna oare ca privatii platesc o dobanda mai mare? Banca este nevoita sa evalueze solvabilitatea debitorilor potentiali, ceea ce le provoaca costuri pe care trebuie sa le compenseze cineva. In plus, de la clientii riscanti (incerti in privinta solvabilitatii) bancile cer si o prima de risc, menita sa le compenseze eventualele pierderi in caz de insolvabilitate a debitorului. In caz contrar, banca nu si-ar asuma riscul sa le ofere credit.

Dobanda include si o suma care compenseaza creditorul in cazul scaderii puterii de cumparare a banilor (inflatie). Daca creditorul doreste sa castige 5% pe an si nu anticipeaza ca puterea de cumparare a banilor se va modifica atunci va stabili o dobanda nominala de 5%, dar daca intre timp scade puterea de cumparare a banilor castigul lui anual va fi mai mic.

Trebuie deci sa distingem dobanda nominala (care arata suma de bani incasata de creditor peste creditul acordat) de dobanda reala (care arata cresterea /scaderea puterii de cumparare a creditorului).

De exemplu, daca suma imprumutata pentru un an este de 100 u.m. si dobanda nominala este de 5%, atunci la finele anului creditorul va incasa 105 u.m. Daca intre timp inflatia creste cu 2% (puterea de cumparare a banilor scade cu 2%), atunci dobanda reala va fi: 5% - 2% = 3%, adica cu 105 u.m. creditorul va putea cumpara doar bunuri in valoare de 103 u.m.

Dobanda nominala este ceea ce afiseaza bancile si pe baza careia se incheie contractele de imprumut, iar dobanda reala este diferenta dintre dobanda nominala si rata inflatiei.

2.3. Profitul

Din cele de mai sus rezulta ca nici salariul, nici chiria si nici dobanda nu reprezinta profit. Dar atunci ce este profitul? Din punctul de vedere al agentilor economici ce doresc sa obtina profit, salariile, chiriile si dobanzile reprezinta costuri de productie si nu profit. Profitul este diferenta dintre incasarile totale si costurile totale, dar problemele apar in legatura cu determinarea costurilor totale.

Stim ca un cost reprezinta pentru economisti o posibilitate sacrificata. Mai stim ca costurile banesti nu sunt singurele elemente de cost.

De exemplu, munca unui patron este parte a costurilor de productie, chiar daca aceasta nu apare pe statul de plata. Sumele platite angajatilor ca salarii apar in contabilitate si se au in vedere la determinarea costului total, dar valoarea posibilitatilor sacrificate de proprietar nu se contabilizeaza, desi reprezinta realmente un cost. Munca patronului se putea utiliza in cadrul afacerii altcuiva, deci el sacrifica urmatoarea cea mai buna posibilitate de castig pentru a putea fi propriul patron. Daca salariul sacrificat ar fi fost de 10000 u.m./an, desi aceasta suma nu se contabilizeaza, pentru patron aceasta reprezinta un cost alternativ (un sacrificiu).

Multi cred ca profitul este legat de capital si reprezinta venitul proprietarului de capital. Notiunea de capital inseamna asemenea bunuri, pe care le folosim pentru a produce alte bunuri viitoare, adica utilaje, echipamente de productie, resurse etc. Venitul realizat de proprietarul de capital pentru transferul dreptului de utilizare a capitalului sau unui alt agent economic reprezinta o chirie, deci devine un cost de productie si nu un profit. Daca proprietarul de capital este intreprinzatorul care utilizeaza capitalul dat, nu se schimba situatia. Venitul pe care-l sacrifica acest proprietar de capital – intreprinzator nu poate fi profit, deoarece este un cost alternativ. Acest lucru este valabil pentru orice tip de capital (factor de productie): pamant, utilaje, imobile, bani s.a. Deci, suma platita pentru dreptul de a utiliza capitalul nu este profit, ci cost alternativ: arenda in cazul pamantului, chirie in cazul imobilelor, dobanda in cazul banilor.

Sa recapitulam deci, ce trebuie sa includem in costurile totale? Contabilii masoara asa numitele costuri explicite, adica acele cheltuieli care apar efectiv in legatura cu productia (plati efective). Insa, conform gandirii economice, aceste cheltuieli nu epuizeaza toate costurile de productie, care mai cuprind si o serie de cheltuieli implicite, care nu apar in facturi, chitante, dispozitii de plata. Costurile totale trebuie sa includa contravaloarea tuturor resurselor rare utilizate in productie, deci trebuie sa ne punem intotdeauna intrebarea: cat am putea castiga in alta parte cu resursele rare pe care le utilizam in propria afacere?

2.4. Profit si incertitudine

Deciziile de afaceri sunt determinate de posibilitatea (sau lipsa) profitului economic. Deoarece in costurile totale se includ, pe langa cheltuielile explicite, si toate cheltuielile implicite (sacrificiile), afacerile pot fi continuate si daca profitul economic este nul, deoarece si in acest caz incasarile totale acopera integral toate costurile legate de productie, inclusiv pe cele alternative.

Dar mediul de afaceri se caracterizeaza prin incertitudine. Un important element de incertitudine este comportamentul tertilor. Daca o ramura de afaceri este profitabila, tot mai multi oameni vor fi incitati sa porneasca o asemenea afacere. Intrarea lor in ramura mareste oferta totala, ceea ce, in conditiile cererii constante, ar reduce pretul pietei, reducand astfel diferenta dintre incasarile si costurile totale, adica profitul economic (vezi fig. 2.1.)

In plus, noii intrati maresc si cererea de factori de productie, scumpind astfel oferta, ceea ce mareste costul total si influentand tot in directia reducerii profitului economic. Ramura de afaceri va deveni tot mai putin atractiva (fig. 2.1.). Intrarea noilor intreprinzatori va inceta in momentul in care profitul economic scade la zero.

In concluzie, o afacere de succes nu mai este de succes daca ceilalti oameni sesizeaza acest lucru.

O afacere este de succes doar daca asigura realizarea unui profit economic pozitiv (mai mare decat zero). Noii intreprinzatori sunt incitati de speranta profitului economic, dar viitorul fiind incert, este posibil ca lucrurile sa nu evolueze conform asteptarilor lor, deci unele decizii se pot dovedi ulterior a fi eronate si apar pierderile (lipsa profitului economic).

Ca urmare, atat profitul cat si pierderea sunt consecintele incertitudinii. Profitul nu este suma platita pentru accesul la factori de productie (resurse), ci un rest care ramane din incasarile totale dupa compensarea tuturor costurilor. Profitul este un rezultat al faptului ca intreprinzatorul a prevazut mai corect viitorul decat concurentii sai si si-a desfasurat activitatea pe baza acestor previziuni.

Studiu de caz: „O afacere buna”

Sa presupunem ca apare in ziar un anunt, cum ca valoarea terenurilor din zona Buna Ziua va creste peste un an cu 30%. Ion doreste sa cumpere un teren si sa-l vanda peste un an mai scump. Dobanda fiind de 10%, o crestere a valorii terenului cu 30%/an pare a fi foarte incitanta pentru el.

Ion cumpara un teren cu 30000 u.m., suma derizorie, deoarece in zona nu exista nici un fel de infrastructura (canalizare, electricitate etc.), planuind sa vanda peste un an terenul cu 39000 u.m. (= 30000     1,3). Este insa posibil ca decizia lui sa fie gresita. Dar, el isi asuma riscul, asteptand o recompensa de 30% - 10% = 20%.

Daca multi oameni isi fac planuri asemanatoare, cererea de terenuri in zona va creste foarte mult, deci va creste si pretul terenurilor. Ca urmare, investitia imobiliara pierde din eficienta in raport cu celelalte alternative de investitie. Cresterea pretului poate fi atat de mare, incat vanzarea ulterioara a terenului sa devina perdanta.

Deci, daca exista o asteptare generala privind randamentul mare al unei afaceri, nimeni nu poate castiga din afacerea respectiva. De ce? Deoarece investitia in cauza este „o afacere buna”, iar cererea fata de „o afacere buna” este mare si ridica pretul intrarii in afacere pana la un nivel la care nu va mai fi o afacere mai buna decat urmatoarea cea mai buna alternativa de investire.

In concluzie, cand dorim sa investim intr-o afacere, trebuie sa fim foarte precauti fata de „retetele” ce propun o imbogatire rapida (vezi „Caritas”). Daca cineva cunoaste intr-adevar reteta imbogatirii rapide, nu ar dori sa o vanda si altora.

Este prea tarziu sa cumperi actiuni Xerox sau Microsoft cand toata lumea se asteapta ca va creste valoarea lor in viitor, deoarece afacerea buna este deja cunoscuta de toti si cererea mare va ridica cursul actiunilor pana la un nivel care reduce randamentul lor la nivelul ratei dobanzii la vedere, deci afacerea isi pierde calitatea de „afacere buna”.

Este gresita parerea ca investind in firmele de succes putem sa ne imbogatim. IBM este, fara indoiala, o afacere de succes, deoarece randamentul actiunilor sale a crescut constant de-a lungul anilor. Dar, cursul (valoarea de piata a) acestor actiuni a crescut de asemenea in mod constant, incluzand in el si randamentul asteptat. Ca urmare, astazi nu mai este o „afacere mai buna” sa cumperi actiuni IBM decat cumpararea actiunilor oricarei alte afaceri mici, inca necunoscute si care are un randament modest.

Reteta imbogatirii rapide este sa detii un bun care in viitor se va putea vinde cu mult mai mult decat costurile producerii sale sau sa investesti in afacerea altora care va avea in viitor un venit net mare. Dar, nu trebuie sa uitam ca viitorul este incert. Iata deci problema cheie! Daca dorim sa ne imbogatim rapid, trebuie sa stim mai mult decat altii despre viitor si, in plus, trebuie sa riscam mai mult decat altii. Cei care au avut incredere in IBM la inceputurile sale, cand nimeni nu prevedea inca revolutia informatica ce va urma, s-au imbogatit intr-adevar. Ei au riscat si au castigat. Cumparand azi actiuni IBM nu riscam, deci nu castigam. Certitudinea nu genereaza castig. Numai incertitudinea ne poate imbogati, daca presupunerile noastre se dovedesc a fi corecte.

2.5. Intreprinzatorul

Profit se poate realiza doar cu prognoze bune despre viitor, deci profitul este rezultatul unor speculatii de succes. Aceasta afirmatie reflecta insa doar o fata a adevarului si nu cea mai importanta. Cealalta fata, mult mai importanta, este activitatea si creativitatea umana.

Unii oameni nu stau cu mainile in san si fac pariuri legate de activitatea altora, ci incearca sa organizeze lucrurile intr-o maniera noua. Ei incep cu o afacere mica, cu investitii initiale modeste (marile afaceri informatice au pornit intr-un garaj, cu o investitie initiala de 400 - 500$). Ceea ce ii incita este posibilitatea obtinerii de profit (adica a unor incasari totale mai mari decat costurile totale), printr-o organizare originala a lucrurilor. Asemenea oameni se numesc intreprinzatori[1].

Intreprinzatorul este deci un individ care decide sa reorganizeze o felie din lume, asumandu-si riscurile legate de rezultatele probabile ale acestei reorganizari.

De la inceput, el aduce la cunostinta colaboratorilor sai care-l vor ajuta in realizarea activitatii planificate ca profitul (sau pierderea) va fi al lui si numai al lui. Aceasta afirmatie subliniaza ca el este cel ce-si asuma toate riscurile legate de afacere, deci pierde daca lucrurile nu merg bine, respectiv castiga daca torul decurge conform asteptarilor si planurilor sale.

Dupa ce din incasarile realizate isi plateste colaboratorii (cu care a semnat contracte in prealabil), restul, adica profitul sau pierderea, este al lui. Bineinteles, individul a pornit afacerea in speranta ca acest „rest” va fi mai mare decat zero, adica va realiza profit economic (va castiga).

Putem spune deci ca intreprinzatorul este cel ce are dreptul asupra diferentei dintre incasari si costuri totale, adica a profitului (sau a pierderii).

Pentru a intelege rolul intreprinzatorului si dreptul lui asupra diferentei dintre incasari si costuri totale, trebuie sa punem intrebarea: „Cine concureaza pentru scaunul sefului?” De ce sunt de acord toti ceilalti colaboratori dintr-o afacere in privinta persoanei care are dreptul de a lua decizia finala? Interesele lor sunt diferite, chiar contradictorii, dar toti sunt de acord in privinta persoanei sefului.

Sa luam un exemplu. Doi prieteni, Ion si Vasile, lucreaza intr-un atelier de tamplarie. Ion este convins ca pentru a fixa piciorul unei mese sunt necesare patru cuie, dar Vasile considera ca sunt suficiente doar doua cuie. Cine va decide in aceasta disputa? Sau, cine va desemna persoana care trebuie sa ia decizia finala? Raspunsul este simplu: proprietarul diferentei dintre incasari si costuri totale, deoarece el isi asuma riscurile afacerii, deci el va lua decizia finala. In plus, tot el va trebui sa obtina si colaborarea angajatilor sai, fapt pentru care incheie cu acestia un contract.

Cum decurg lucrurile? Mai intai angajatii sunt intrebati: „Ce pretentii aveti?”, dupa care seful le promite ca le va indeplini aceste pretentii, daca ele sunt rationale. Rezultatul negocierii se fixeaza intr-un contract legal. Pentru ca intreprinzatorul (seful) sa poata convinge angajatii potentiali sa sacrifice urmatoarea cea mai buna alternativa de munca, sa uite de divergentele de pareri, sa uite de incertitudine si sa urmeze deciziile, el trebuie sa le ofere garantii plauzibile.

Studiu de caz: Cine imparte cartile?

Intr-o zi, Maria se plimba prin oras si observa intr-o vitrina niste bluze frumoase cu pret redus. Ea cumpara imediat o bluza, dar acasa observa ca a cumparat un numar prea mare. Se intoarce la magazin si cere vanzatoarei sa-i schimbe bluza. Vanzatoarea ii arata dezolata afisul de pe perete: „Lichidare de stoc. Marfa cumparata nu se schimba!” Vanzatoarea nu poate nici sa-i schimbe bluza, nici sa-i returneze banii.

Maria se enerveaza si cere sa vorbeasca cu seful. Este dusa la seful de raion, dar nici acesta nu are posibilitatea de a-i schimba bluza. In culmea disperarii, Maria cere sa vorbeasca cu patronul (proprietarul). De ce? Deoarece patronul „imparte cartile” si el stabileste politica firmei. Numai el poate schimba aceasta politica, numai el poate „reimparti cartile”, numai el are dreptul deciziei finale, deoarece numai el este interesat in evolutia diferentei dintre incasarile si costurile totale. El are deci puterea de a decide sa se schimbe bluza cumparata de Maria, deoarece ea este o clienta fidela si nu doreste sa o piarda. Analiza cost – beneficiu il va conduce la concluzia ca merita sa „reimparta cartile”.

Patronul este interesat sa urmareasca atent toate evenimentele legate de afacerea sa, sa evalueze toate implicatiile lor viitoare asupra incasarilor si a costurilor totale, sa elaboreze balanta incasari – costuri. Cu alte cuvinte, fiind proprietarul diferentei dintre incasari si costuri, intreprinzatorul – si numai el – are puterea deciziei finale

2.6. Organizatiile nonprofit

Organizatiile economice in care nu exista o persoana cu drept de proprietate asupra diferentei dintre incasarile si costurile totale nu functioneaza la fel de eficient ca cele in care exista o asemenea persoana.

Dupa cum stim, firele de asteptare conduc la o pierdere seaca pentru cumparatori, dar nu sunt favorabile nici vanzatorilor. Daca dorim sa cumparam ceva si coada ni se pare prea lunga, renuntam sa cumparam, deoarece sacrificiul (costul alternativ) ni se pare prea mare. De ce atunci vanzatorii nu iau masuri pentru a reduce coada? Probabil pentru ca reducerea cozii are pentru ei un cost marginal mai mare decat beneficiul marginal asteptat. Dar, cauza poate sa fie si faptul ca nu este prezenta persoana care este proprietarul diferentei dintre incasarile si costurile totale, care ar avea interesul ca incasarile si costurile sa evolueze favorabil lui, deci ar putea decide in privinta unor actiuni corespunzatoare.

Iata de ce la Posta ne putem astepta la cozi lungi, dar la magazinele alimentare asa ceva este mult mai putin probabil. Si asta nu pentru ca lucratorilor de la Posta nu le pasa de clienti. Deosebirea esentiala consta in politica de afaceri a magazinelor alimentare, care este decisa de proprietarul diferentei dintre incasari si costuri totale. Acesta compara costul cozii cu costul instalarii mai multor case de marcat si are puterea sa decida in consecinta.

In organizatiile nonprofit nu exista o asemenea persoana, cauza din care ele functioneaza cu deficiente. Functionarii se straduiesc sa cheltuiasca pana la ultimul ban sumele ce li se aloca, gandind astfel: „Daca nu cheltuim toata suma, o pierdem”. (vezi „tragedia pasunilor comunitare!”). Nu exista interesul de a reduce costurile si /sau a mari incasarile pentru a maximiza diferenta dintre ele, deoarece in cadrul acestor organizatii „nimeni nu imparte cartile”.

2.7. Intreprinderea si procesele de piata

Activitatea de afaceri este motorul proceselor de piata. Conform gandirii economice, aceasta activitate se poate desfasura sub trei forme principale: arbitrajul, inovarea si imitarea.

2.7.1. Arbitrajul

In acest caz, este vorba de exploatarea posibilitatilor de profit prin incercarea de a se aproviziona ieftin si de a vinde mai scump.

Sa presupunem ca un kg de mere se vinde cu 4 u.m. in localitatea A si cu 9 u.m. in localitatea B (aceste preturi s-au stabilit pe baza mecanismului cererii si ofertei locale). In principiu, exista posibilitatea de a obtine profit: se pot cumpara mai ieftin mere in A si se pot vinde mai scump in B (sa presupunem ca costurile de transport sunt de 0,5 u.m/kg    - cost alternativ). Teoretic, arbitrajul ne conduce la urmatoarea situatie:

9 – (4 + 0,5) = 9 – 4,5 = 4,5 u.m./kg     profit

Probabil insa ca cresterea cererii de mere in A va ridica pretul local al merelor si pe aceasta piata, de exemplu la 6 u.m./kg. Ce se intampla pe piata din A? Pretul mai mare va reduce cererea celor din A. Ce se intampla pe piata din B? Creste cantitatea de mere oferita la toate nivelele de pret (scad costurile alternative) si pretul scade, ceea ce duce la cresterea cantitatii cerute.

Si acum sa facem bilantul. Cumpar un kg de mere in A cu 6 u.m. si mai am 0,5 u.m. cheltuieli de transport, deci costurile totale sunt de 6,5 u.m./kg. Vand in B un kg de mere cu 7 u.m., deci incasarile totale reprezinta 7 u.m./kg. Ca urmare, diferenta dintre incasari si costuri este de 7 – 6,5 = + 0,5 u.m./kg, adica realizez profit economic si afacerea este rentabila (buna) si oportuna. Deci, am exploatat posibilitatea de a obtine profit si presupunerile mele ca intreprinzator s-au confirmat.

Dar afacerile pot avea si implicatii neintentionate. In cazul nostru, o asemenea implicatie este crearea unei informatii utile pentru terti si o coordonare nedorita a intentiilor lor. Afacerile corecteaza greselile proceselor de piata. Ceilalti nu au observat diferenta de pret dintre cele doua orase: locuitorii din B plateau prea mult, iar cei din A prea putin pentru acelasi bun. La fel, vanzatorii in A incasau prea putin, iar cei din B prea mult pentru acelasi bun. Aceasta era o greseala a proceselor de piata pe care este bine ca toti sa o cunoasca. Oricine poate cumpara – vinde mere in mod liber, dar numai cel ce descopera posibilitatea cumpararii mai ieftin in A si a oferirii mai scump in B devine intreprinzator, fiind incitat de posibilitatea obtinerii de profit si descoperind astfel o oportunitate existenta pe piata.

Deoarece activitatea de afacere a intreprinzatorului are si un efect neintentionat – crearea de informatie, putem spune ca afacerile coordoneaza in spatiu cererea si oferta, asa cum se intampla in cazul oricarui intermediar, integrand pietele locale dispersate intr-o singura piata globala. Cumpararea ieftina intr-o zona conduce la cresterea preturilor locale. Rezultatul neintentionat al arbitrajului intreprinzatorilor este convergenta preturilor din cele doua zone.

Activitatea de arbitraj conduce la o redistribuire a bunurilor dinspre consumatorii cu preturi de rezervare mai mici spre cei cu preturi de rezervare mai mari, fiind deci o forma aparte de speculatie.

2.7.2. Inovarea

Intreprinzatorii inovatori, adica pionierii, cauta mereu noi modalitati de satisfacere a cererii prin calitatea mai buna a marfurilor pe care le ofera, fiabilitatea lor mai mare, o noua maniera de servire etc. Inovarea merge de la introducerea tehnologiilor noi, pana la experimentarea unor noi strategii manageriale (lanturi de magazine, comert electronic etc.).

Urmarind realizarea de profit, intreprinzatorii cauta cele mai eficiente si mai putin costisitoare modalitati de combinare a resurselor rare, care sa fie apreciate de consumatori. In acest fel, ei descopera noi structuri de cost si modalitati mai eficiente de productie si valorificare.

Inovarea este intr-o oarecare masura si un arbitraj. Sa luam exemplul introducerii DVD – playerelor. Inovatorii au gasit o noua modalitate de combinare a resurselor rare, care a condus la realizarea unor bunuri foarte apreciate de consumatori, deci care se pot vinde la un pret mai mare decat costul producerii lor.

2.7.3. Imitarea

Intreprinzatorii pot imita pionierii (inovatorii). Ford a introdus prima data banda rulanta la productia de masa a automobilelor. Ceilalti intreprinzatori au inteles foarte repede avantajele sistemului si l-au imitat, pentru a-si reduce costurile de productie. Apple a descoperit calculatorul Macintosch si a avut un mare succes. IBM l-a imitat imediat, adica a invatat din experienta concurentului si a creat propriul PC. Apoi, au aparut multi alti imitatori in domeniu, care au creat propriile „clone IBM”. Desi nu asta a fost intentia, a aparut o noua ramura de afaceri, care servea mai bine consumatorii, satisfacand mai deplin nevoile lor. Cu alte cuvinte, s-a nascut o noua „cunoastere”.

Si imitatorii furnizeaza o informatie utila tuturora. Datorita lor, multi oameni si-au dat seama ca automobilul este mai bun decat caruta, calculatorul este mai bun decat masina de scris etc.

2.8. Piata libera (concurentiala)

Nu toti intreprinzatorii realizeaza insa profit. Orice forma de afacere comporta un risc, deoarece viitorul este incert. Economia de piata este economia castigurilor si a pierderilor. Profitul si pierderea nu pot exista decat intr-o economie incerta (de risc).

Pietele creeaza informatie. Oamenii, in timp ce-si schimba liber drepturile de proprietate, se orienteaza in functie de informatiile furnizate de preturile ce iau nastere pe baza proceselor de piata.

Intreprinzatorii ce au succes, au un avantaj comparativ in sesizarea corecta si la timp a informatiilor de piata, adica a posibilitatilor de a cumpara mai ieftin si a vinde mai scump. Pe baza preturilor pietei are loc arbitrajul intreprinzatorilor intre costurile si incasarile probabile (asteptate). Aceste preturi au deci o importanta cheie in determinarea oportunitatii afacerilor alternative.

Asteptarile intreprinzatorilor cu privire la profitul probabil reprezinta o informatie foarte utila pentru a putea decide daca sa porneasca sau nu afacerea. Profitul efectiv realizat (pozitiv sau negativ) le ofera o noua informatie pretioasa pentru decizia de a continua sau nu afacerea.

Conditia esentiala pentru ca o piata sa fie sigura si eficienta este intrarea – iesirea libera. Aceasta caracteristica face posibil ca oricine crede ca are un avantaj comparativ in domeniu sa intre pe piata si daca presupunerile sale se dovedesc a fi corecte, sa obtina profit si astfel, sa furnizeze o informatie utila altor intreprinzatori potentiali, incitandu-i sa-l imite, adica sa intre si ei pe piata. Rezultatul va fi o mai eficienta satisfacere a nevoilor consumatorilor.

Este insa la fel de important ca cei ce realizeaza pierderi (profit negativ) si ar dori sa caute alte afaceri alternative, sa poata iesi liber de pe piata si sa-si incerce puterile in alta parte. Daca in actuala afacere au pierderi, inseamna ca nu reusesc sa utilizeze eficient resursele rare si nu au deci avantaj comparativ in domeniul dat. Ca urmare, societatea pierde daca ei nu parasesc piata.

Numai libera intrare – iesire de pe piata poate asigura recunoasterea avantajului comparativ si utilizarea eficienta a resurselor rare

Intrarea libera pe piata deschide perspective noi, largind posibilitatile societatii, deoarece da posibilitatea testarii celor mai inimaginabile si mai indraznete idei de afaceri. Chiar daca doar putine din aceste idei sunt incununate de succes, castigul societatii este mai mare decat pierderea.

Iata cateva idei de afaceri considerate imposibile chiar si de specialisti, dar care s-au dovedit a fi de succes:

Ø      in 1895 s-a afirmat ca nu se poate construi un aparat de zbor din materiale mai grele decat aerul;

Ø      in 1859 s-a afirmat ca este o nebunie sa incerci sa gasesti titei forand pamantul;

Ø      in 1899 s-a afirmat ca deja s-a descoperit tot ce se putea descoperi;

Ø      in 1962, casa de discuri Decca a refuzat inregistrarea formatiei Beatles, afirmand ca steaua chitarelor declina, deoarece au un sunet neplacut;

Ø      in 1949 s-a afirmat: calculatorul viitorului nu va fi mai greu de 1,5 tone;

Ø      in 1943, presedintele IBM a declarat ca necesarul de calculatoare al pietei mondiale este de 5 bucati;

Ø      in 1977 s-a afirmat ca nimeni nu are nevoie de un calculator la domiciliu etc.

Intrarea libera pe piata a deschis teren pentru testarea unor asemenea idei de afaceri, permitand ca noi pionieri (intreprinzatori) sa incerce opiniile vechilor pionieri sau a unor specialisti, sa exploateze oportunitatile pe care ei le considerau profitabile si productive, sa descopere avantaje comparative si sa imbunatateasca continuu gradul de satisfacere a nevoilor societatii.

Afacerile sunt purtatoare de schimbare pentru societate

Intreprinzatorii sunt persoane care sesizeaza diferenta dintre existent si posibil si posibilitatea de a castiga din sistarea acestei diferente. Daca presupunerile lor se adeveresc, obtin profit, in caz contrar pierd.

Intrarea libera pe piata le da posibilitatea de a face planuri pe baza informatiilor de care dispun si sa initieze afaceri noi.

Dimpotriva, daca piata este inchisa (intrarea este interzisa legal sau dificila si costisitoare), acest lucru ucide concurenta si limiteaza capacitatea pietei de a promova procesele creatoare de cunostinte si de coordonare. Pe asemenea piete decidentii dispun de informatii limitate si birocratii decid cine poate intra pe piata, cine are avantaj comparativ si cine poate satisface cel mai eficient nevoile consumatorilor. Ei iau aceste decizii fara sa-si riste propria avere.

Societatea care este impotriva obtinerii de profit, impotriva concurentei, impotriva pietei libere, submineaza si responsabilitatea, dar si bunastarea sociala

2.9. Concurenta pentru resursele cheie

Pentru a-si pastra posibilitatile proprii de profit, adesea intreprinzatorii se straduiesc sa limiteze legal intrarea pe piata.

De ce medicii, electricienii, fermierii etc. cer guvernului sa limiteze concurenta in domeniul lor de activitate? Deoarece ar dori ca prin limitarea concurentei sa impiedice reducerea preturilor si sa reduca incertitudinea cu care se confrunta. Cu cat sunt mai multi pe o piata, cu atat e mai mare concurenta. Daca scade incertitudinea, cei de pe piata cred ca profitul lor devine garantat. Asa o fi?

Sa presupunem ca un profesor universitar descopera intamplator cum trebuie sa se produca rasnite mai bune si recunoaste imediat valoarea ideii. Cere o licenta de fabricatie si incepe sa planifice productia. Oamenii doresc sa cumpere rasnitele mai bune, iar licenta il asigura ca in urmatorii 10 ani nimeni nu are voie sa-i copieze afacerea. Ca urmare, profesorul are posibilitatea sa se imbogateasca, cel putin teoretic. Dupa un an, rezultatele ii confirma asteptarile si obtine un profit economic de 100000 u.m./an. El se asteapta la acelasi rezultat si in urmatorii ani, adica profitul de 100000 u.m./an ii este aproape garantat.

Care este sursa acestui profit? Licenta bineinteles, care impiedica concurenta sa-i distruga rentabilitatea afacerii. Dar a evaluat corect costurile sale totale?

Daca licenta de productie a rasnitei „valoreaza” pentru el 100000 u.m. profit anual, nu este posibil sa valoreze tot atat sau chiar mai mult pentru altcineva? Este posibil ca licenta sa fie mai eficienta in mainile altui intreprinzator, specializat de mult in productia de rasnite, care are o experienta mai mare in domeniu. Un asemenea intreprinzator ar dori sa cumpere licenta si sa devina el singurul producator de rasnite.

In aceste conditii, costul total al celui ce detine licenta creste cu valoarea sacrificiului pe care-l face daca nu o vinde.

Sa vedem, cat ar valora licenta pentru cel ce doreste sa o cumpere? Conform calculelor sale, el ar putea mari profitul anual la 200000 u.m./an. Ce suma sa ofere pentru licenta? Rata dobanzii dominanta este de 5% pe an. Ce suma i-ar aduce oare o dobanda anuala de 200000 u.m./an? Suma de 4 milioane. Iata suma maxima pe care este dispus sa o plateasca pentru licenta.

La ce suma minima ar fi dispus proprietarul licentei sa o vanda? Ce suma i-ar aduce o dobanda de 100000 u.m./an? 2 milioane. Iata pretul minim la care el ar fi dispus sa vanda licenta.

Cu alte cuvinte, suntem in fata unui act de schimb obisnuit: cineva ar fi dispus sa vanda ceva la orice pret mai mare decat 2 milioane, altcineva ar fi dispus sa cumpere acel ceva la orice pret mai mic decat 4 milioane. In urma negocierilor, cei doi s-ar putea intelege asupra unui pret mai mare decat 2 milioane, dar mai mic decat 4 milioane, de exemplu 2,5 milioane.

Cum se modifica profitabilitatea afacerii pentru proprietarul licentei de fabricatie a rasnitei? Daca nu vinde licenta are un venit de 100000 u.m./an, daca o vinde are un venit de 2500000     0,05 = 125000 u.m./an, adica daca nu vinde licenta sacrifica 25000 u.m./an. Astfel, costul sau alternativ creste, iar afacerea rasnitei nu mai este cea mai eficienta alternativa de utilizare a resurselor profesorului nostru.

Daca ar exista mai multi cumparatori potentiali pentru licenta, acestia ar licita si pretul licentei ar putea creste peste 2,5 milioane, adica costul alternativ al deciziei pastrarii licentei ar creste, marind tot mai mult costurile totale de productie ale profesorului. Iata cum devine valoarea posibilitatilor sacrificate un cost de productie. Daca sacrifici un venit de 125000 u.m./an pentru a obtine un venit de 100000 u.m./an, venitul sacrificat devine un cost alternativ: cheltuiesti 125000 u.m. pentru a obtine 100000 u.m., adica afacerea este perdanta.

Ce castiga cumparatorul licentei? Plateste 2,5 milioane si are un profit de 200000 u.m./an (rentabilitatea este de 8%), in conditiile in care pentru 2,5 milioane depuse la banca ar incasa o dobanda de numai 5% pe an. Castigul sau net este de 200000 – 125000 = 75000. Cu alte cuvinte, rentabilitatea investirii celor 2,5 milioane creste cu 8% - 5% = +3% pe an.

Sa presupunem ca proprietarul licentei o vinde cu 2,5 milioane, iar cumparatorul licentei reuseste intr-adevar sa obtina un profit economic de 200000 u.m./an. Ii este garantat acest profit? Deloc! Procesul descris mai sus poate reincepe, deoarece pot sa apara alti cumparatori potentiali pentru care licenta ar valora mai mult.

Scenariul descris mai sus este foarte frecvent, deoarece intreprinzatorii se concureaza acerb pentru a intra in posesia resurselor cheie din domeniul lor de activitate. Licenta de fabricatie a rasnitei reprezinta o asemenea resursa cheie, deoarece ofera un avantaj comparativ detinatorului ei.

Sa urmarim insa si alte exemple de resurse cheie.

a) Cand guvernul incearca sa mareasca veniturile fermierilor producatori de cereale prin garantarea unui pret mai mare pentru produsele lor, devine mai valoros terenul arabil, deci ii creste pretul. Daca un fermier arendeaza pamantul, va trebui sa plateasca o arenda mai mare, iar daca-l cumpara, un pret mai mare. Astfel, cresc costurile fermierilor, iar avantajele promise de guvern fermierilor vor favoriza, de fapt, proprietarii de terenuri arabile, deoarece aceste terenuri devin resursa cheie in domeniu.

Subventia de pret mareste deci costurile de productie (efect neintentionat).

b) Daca taximetristii dintr-o localitate reusesc sa obtina de la administratia locala limitarea numarului de permise eliberate, aceste permise devin mai valoroase (resurse cheie!). Concurenta pentru permise va mari pretul lor pana cand costurile totale ale taximetristilor (inclusiv cele pentru primirea si pastrarea permiselor – cost alternativ) vor egala incasarile lor totale. Ca urmare, lobby-ul taximetristilor nu a avut efectul dorit. Cei ce detineau deja un permis, au sperat ca prin limitarea numarului acestora (inchiderea pietei) sa castige prin cresterea valorii permiselor. Insa in urma succesului lobby-ului lor, meseria de taximetrist a devenit mai costisitoare, ceea ce a introdus o bariera de intrare pe piata, dar concomitent a marit si costurile totale ale celor din ramura, reducandu-le profitul.

In concluzie, atat profitul cat si pierderea izvorasc din incertitudine. Daca fiecare factor cheie al profitului este cunoscut cu certitudine, concurenta pentru profit sisteaza profitabilitatea.   

Concepte cheie

arbitraj;

cheltuieli explicite;

cheltuieli implicite;

chirie;

dobanda nominala;

dobanda reala;

imitare;

inovare;

intreprinzator;

piata libera;

preferinta temporala;

profit contabil;

profit economic;

salariu.

Rezumat

Daca in costurile totale includem toate costurile alternative, atunci putem utiliza ca definitie a profitului diferenta dintre incasarile totale si costurile totale.

Dobanda, care adesea se confunda cu profitul, este un cost pentru platitor, costul de utilizare in prezent a resurselor. Cu alte cuvinte, dobanda este diferenta dintre valoarea bunurilor prezente si valoarea bunurilor viitoare. Este legata de imprumut, deoarece banii ne asigura accesul la bunurile prezente si cele viitoare.

De obicei, rata dobanzii este pozitiva, deoarece oamenii considera mai valoroase bunurile prezente decat cele viitoare – preferinta temporala pozitiva.

Dobanda afisata de banci include costul pregatirii si asigurarii sumei imprumutate, precum si rata asteptata a inflatiei. Rata nominala a dobanzii este suma platita bancii peste valoarea imprumutului, iar dobanda reala reprezinta diferenta dintre rata nominala a dobanzii si rata inflatiei, adica cresterea (sau scaderea) puterii de cumparare a creditorului.

Castigul intreprinzatorilor isi are sursa in incertitudine. Daca toate lucrurile sunt certe, diferenta dintre incasarile asteptate si costurile totale dispare in urma concurentei, iar castigul (profitul economic) scade la zero.

Activitatea de afaceri are ca motor (incitatie) posibilitatile de profit. Intreprinzatorii reorganizeaza o felie din lume, fiind de parere ca utilitatea acestei reorganizari va fi mai mare decat costul ei. Ei sunt proprietarii restului ce ramane din incasari, dupa deducerea costurilor lor totale.

Sistemul economic care functioneaza pe baza dreptului la profit usureaza colaborarea sociala si da dreptul agentilor economici sa se inteleaga cu privire la persoana care trebuie sa raspunda de activitatea lor comuna.

Afacerile se pot organiza in trei modalitati: arbitraj, inovare, imitare. Ultimele doua forme sunt variante finisate ale arbitrajului. Intreprinzatorii sunt cei ce recunosc cum se pot cumpara resurse ieftine, pe care utilizandu-le intr-o maniera noua si mai eficienta, sa poata vinde mai scump.

Cand aceasta posibilitate se cunoaste de toti, profitul dispare.

Daca raritatea unei resurse cheie impiedica imitarea, concurenta pentru aceasta resursa mareste pretul acesteia, deci costul alternativ, pana ce diferenta dintre incasari si costuri scade la zero.

Dreptul de proprietate asupra profitului determina cine „imparte cartile” intr-o afacere, adica cine ia decizia finala.

Intrebari pentru fixarea cunostintelor

Care este continutul economic al notiunilor de salariu, chirie si dobanda? Sunt ele profit? De ce?

Ce intelegeti prin preferinta temporala pozitiva? Explicati inclusiv pe baza unui exemplu!

Ce este profitul? Explicati si cu ajutorul unui exemplu ipotetic!

Ce sunt costurile explicite si costurile implicite? Ce este profitul contabil si profitul economic? Explicati si pe baza unui exemplu ipotetic!

Explicati legatura dintre profit si incertitudine. Cand spunem ca o afacere este „buna”? In ce conditii „afacerea buna” isi pierde aceasta calitate? Explicati si pe baza unui exemplu ipotetic!

Cine poate fi numit intreprinzator? Cine „imparte cartile” intr-o afacere? De ce? Explicati inclusiv pe baza unui exemplu ipotetic! De ce organizatiile nonprofit sunt mai putin eficiente?

Explicati cele trei forme de afacere pe baza unor exemple ipotetice.

Ce intelegeti prin piata deschisa si piata inchisa? Explicati avantajele si dezavantajele lor!

Explicati concurenta pentru resursele cheie pe baza unui exemplu ipotetic.

Intrebari pentru verificarea cunostintelor

Ar creste sau ar scadea profitul unui cabinet de avocatura daca avocatii ce lucreaza acolo ar concedia secretarele si ar efectua ei insisi activitatile administrative?

a.       Ar creste, deoarece economia astfel realizata ar reduce costurile totale ale cabinetului;

b.      Ar scadea, deoarece costul alternativ al efectuarii sarcinilor administrative ar creste aproape cu certitudine;

c.       Nu ar creste si nici nu ar scadea, deoarece singura schimbare ar fi ca avocatii si-ar plati lor insisi si nu secretarelor salariile pentru munca administrativa;

d.      Ar creste, deoarece avocatii ar fi dispusi sa lucreze suplimentar pe gratis.

Magazinul textil X poate vinde mai ieftin decat magazinul Y deoarece X functioneaza in cladirea aflata in proprietatea ei, iar Y intr-un imobil inchiriat. Aceasta afirmatie

a.       este adevarata, daca chiria este cost scufundat;

b.      este adevarata, in sensul ca X are costuri mai mici, dar este falsa in sensul ca nu din aceasta cauza X poate vinde mai ieftin;

c.       este derutanta, deoarece sugereaza ca X nu are costuri daca functioneaza in cladirea proprie;

d.      este falsa, deoarece chiria este un cost scufundat.

Debitorii sunt dispusi sa plateasca dobanda, iar creditorii cer dobanda, deoarece

a.       banii sunt un bun rar;

b.      dispunerea imediata de resurse valoreaza mai mult decat dispunerea in viitor de aceleasi resurse;

c.       oamenii cred in mod eronat ca banii reprezinta o avutie reala;

d.      creditorii au o putere mai mare de negociere decat debitorii.

Persoanele care au preferinta temporala pozitiva

a.       atribuie o valoare mai mare serviciilor mai iminente decat celor dintr-un viitor mai indepartat;

b.      sunt irationale;

c.       sunt nejustificat optimiste cu privire la posibilitatile viitoare;

d.      in general, sunt foarte punctuale.

Daca cineva ajunge la un venit de 80 u.m. in urma unei investitii de 1000 u.m., atunci:

a.       investitia nu este eficienta;

b.      investitia are un randament de 8%;

c.       castiga suficient pentru a trai bine;

d.      ajunge la un venit nemeritat.

Daca cineva ar dori sa realizeze un castig de 8% in urma unei investitii si i se ofera sa cumpere o asigurare care i-ar aduce un castig de 80 u.m./an, atunci persoana in cauza nu trebuie sa fie dispusa sa plateasca mai mult decat

a.       640 u.m.;

b.      1000 u.m.;

c.       0 u.m.;

d.      dupa un an.

Daca afirmam ca intreprinzatorul are avantaj comparativ in realizarea posibilitatilor de arbitraj, aceasta inseamna ca

a.       intreprinzatorul este eficient in vanzarea sub cost a produselor sale;

b.      intreprinzatorul este eficient in vanzarea conform costurilor sale de productie;

c.       intreprinzatorul este eficient in depistarea situatiilor in care se pot vinde mai scump bunuri cumparate mai ieftin;

d.      intreprinzatorul reuseste sa cumpere mai multe bunuri rare decat ceilalti protagonisti.

Probleme

1. Familia Pop decide sa deschida un aprozar. Inchiriaza un spatiu cu 200.000 u.m./an. Pentru mobilier au nevoie de 600.000 u.m. si-l vor putea folosi 6 ani. Au nevoie de furgoneta pentru aprovizionare, in valoare de 400.000 u.m., pe care o vor folosi 4 ani. Fondul de rulment il evalueaza la 300.000 u.m.

Familia dispune de 600.000 u.m. Suma lipsa din capitalul initial necesar o imprumuta de la banca cu o rata a dobanzii de d = 25% pe an.

Cele 600.000 u.m. ale familiei sunt investite in actiuni ce aduc profit anual de 30%.

Sotii pot isi parasesc serviciile anterioare, unde aveau salariile: 400.000 u.m./an si respectiv 500.000 u.m./an.

Ei se asteapta sa realizeze o cifra de afaceri de 6,6 milioane u.m. in primul an, din care vor folosi pentru aprovizionare 2 milioane u.m. Cheltuielile de regie se ridica la 300.000 u.m./an, iar reparatiile, telefonul, publicitatea la 2 milioane pe an.

a)      Determinati oportunitatea deciziei!

b)      Presupunem ca la sfarsitul primului an s-au realizat incasari de doar 6 milioane u.m. Mai este oportuna decizia?

2. Ion este proprietarul unei firme de contabilitate, fiind si singurul lucrator. Firma functioneaza in apartamentul lui Ion.

a.       Ion considera ca afacerea este profitabila, deoarece nu trebuie sa plateasca chirie. Sunteti de acord cu faptul ca chiria nu reprezinta pentru Ion un cost de productie? De ce?

b.      Ion a respins o oferta de angajare la o firma mare, care i-ar fi platit un salariu de 45000 u.m./an. Venitul personal adus de firma proprie este de 35000 u.m./an. Este profitabila afacerea?

c.       Ion se simte atat de bine ca fiind propriul sau patron incat ar da 25000 u.m./an numai sa nu fie nevoit sa lucreze pentru alt patron. Va schimbati raspunsul la intrebarea anterioara?

d.      Ion cumpara un calculator cu 10000 u.m. din banii economisiti de el. Cum sa contabilizeze aceasta investitie?

e.       Pentru a cumpara calculatorul Ion a desfiintat un depozit bancar ce-i aducea o dobanda de 12%/an. Daca nu ar fi avut economii, el tot ar fi cumparat calculatorul dintr-un credit bancar cu 18% dobanda pe an. Este mai redus costul alternativ al calculatorului daca-l cumpara din propriile economii? Daca Ion ar apela la credit in loc sa renunte la venitul de 12% pe an, de ce ar trebui sa plateasca restul de 6% dobanda pe an? Se reduc costurile sale daca-si finanteaza investitia din propriile economii?