Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































INTRETINEREA PLANTATIILOR VITICOLE TINERE

agricultura




INTRETINEREA PLANTATIILOR VITICOLE TINERE

INTRETINEREA PLANTATIILOR VITICOLE TINERE amplasate pe terenuri solificate




Lucrarile agrofitotehnice aplicate in plantatiile viticole tinere in anul plantarii au ca scop realizarea unei prinderi bune dupa plantare, imprimarea unei vigori de crestere adecvate a lastarilor si realizarea unei pregatiri bune pentru iernare a plantelor. Alaturi de acestea se adauga consolidarea lucrarilor de imbunatatiri funciare si, in final, realizarea de plantatii incheiate, cu potential vegetativ favorabil pentru anii urmatori.

Lucrarile aplicate asupra solului in plantatiile viticole tinere, amplasate pe terenuri solificate, urmaresc sa asigure mentinerea acestuia afanat si curat de buruieni. In conditii de mediu cu regim de umiditate satisfacator in plantatiile viticole tinere solul poate fi cultivat cu plante utilizate ca ingrasaminte verzi.

Lucrarile de ingrijire care se aplica plantatiilor viticole tinere in anul II de la plantare urmaresc sa realizeze obiectivele proiectate in faza initiala de infiintare a plantatiilor si de consolidare a efectelor obtinute prin lucrarile de intretinere aplicate in primul an. Lucrarile agrofitotehnice aplicate in anul al doilea sunt relativ asemanatoare cu cele din anul I. La acestea se adauga lucrari cum ar fi: dezmusuroitul, taierea in uscat, unele lucrari in verde si instalarea mijloacelor de sustinere.

Avand in vedere ca anul III de la plantare reprezinta trecerea de la perioada de tinerete la inceput de rodire, lucrarile de ingrijire aplicate se aseamana in general cu cele aplicate viilor pe rod. Fac exceptie lucrarile de taiere in uscat si operatiunile in verde cu modificari de volum menite sa continue formarea butucilor si inc 111c27b eputul trecerii lor pe rod.

Instalarea MIJLOACELor DE SUSTINERE A VITEI DE VIE RODITOARE

Dupa conditiile naturale de mediu variabile pe zone de cultura economica si etape conjuncturale, metodele si mijloacele de sustinere la vita de vie au cunoscut in decursul timpului o mare diversitate, de la cultura taratoare, la autosustinere, apoi la cultura cu sustinere pe suporti naturali sau artificiali, creati de om.

Cultura pe tulpini proprii se practica in unele tari mediteraneene, respectiv in zona de sud a Frantei, in sudul Italiei, in Maroc, in partea de mijloc a Spaniei (Manzanares Valdepenas) precum si in alte zone.

In zonele unde se practica sistemul respectiv frecventa ploilor in lunile de vara (iulie, august) este mai redusa, astfel ca aparitia bolilor criptogamice nu reprezinta un pericol real, iar solul se lucreaza pana cand lastarii aplecati permit intrarea sistemei de masini. Un asemenea sistem de sustinere este favorizat de existenta unei tulpini inaltate la 50-60 cm de la suprafata solului si de taierile scurte, repetate. Lastarii crescuti pe elementele de rod scurte lasate la inaltimea de 50-60 cm isi mentin la inceput o pozitie ridicata dupa care se apleaca. In cea de-a doua etapa ritmul de crestere a lastarilor scade si lungimea acestuia ramane mai mica.

Sustinerea lastarilor prin inmanunchiere se practica pana nu demult si in tara noastra mai ales in plantatiile de hibrizi producatori directi. Metoda in sine consta in legarea repetata a lastarilor in 2-3 locuri sub forma de buchete folosind ca material de legat liberul de tei, rafie, fire de material plastic sau deseuri de la industria textila. Buchetul de lastari se mentine la inceput in pozitie aproape de verticala sau oblica iar pe masura unor cresteri noi acestia se apleaca pe sol, motiv pentru care si carnitul se executa mai de timpuriu (Oprean, M., 1967).

Metoda de sustinere a lastarilor prin inmanunchiere defavorizeaza folosirea luminii, favorizeaza atacul de boli si daunatori, diminueaza efectul tratamentelor fitosanitare datorita acoperirii reciproce a lastarilor legati in buchet, intarzie maturarea lemnului si a strugurilor. Aceste dezavantaje au condus la folosirea redusa a metodei respective in practica viticola.

Sustinerea lastarilor sub forma de ghirlanda consta in inmanunchierea mai intai a lastarilor de pe fiecare butuc, apoi legati impreuna de la doi butuci vecini, realizandu-se in felul acesta un semicerc denumit ghirlanda. Metoda de sustinere sub forma de ghirlanda, desi a constituit la inceput un progres, nu a eliminat neajunsurile semnalate la sustinerea prin inmanunchiere, motiv pentru care si acesta se foloseste putin in practica.

Sistemele de conducere ale vitei de vie asigura conditii de reglare a fluxului factorilor de mediu si a raspunsurilor de tip feed-back a functiunilor fiziologo-biochimice in vederea obtinerii produsului biologic util. El se caracterizeaza prin urmatorii parametri: desimea de plantare, orientarea randurilor, modul de conducere, inaltimea de plasare a elementelor de rod, ansamblul arhitectural foliar s.a. Pentru aceasta au fost folosite in timp multiple sisteme de sustinere din randul carora unele au fost retinute si generalizate, iar altele, care s-au dovedit ineficiente, au fost parasite.

Sistemele de sustinere pe suporti se impart in doua mari grupe si anume: suporti naturali, cum ar fi arbori sau pomi fructiferi, si suporti artificiali (creati de om) in randul carora se inscriu aracul si spalierul.

Sustinerea pe suporti naturali se mai practica pe suprafete restranse in zone mai calde, cum ar fi partea de sud a Italiei, tari din Asia Centrala, Georgia, Armenia s.a., acolo unde caldura si lumina sunt mai mult decat indestulatoare. Ca suporti biologici de sustinere se folosesc specii silvice, ornamentale sau pomi fructiferi care umbresc mai putin. In partea de mijloc a Italiei, zona viticola mai putin specializata se practica cultura intercalata in sistem agroviticol. Vita de vie se planteaza in acest caz pe partile laterale ale unor parcele pe care se cultiva cereale. Pe aceleasi randuri marginale se planteaza pomi fructiferi (pruni) la distanta de 10-12 m unul de altul iar vita de vie intre acestia, la distanta de 1,5-2,0 m intre butuci. Pomii folositi in acest scop au trunchi inalt de 1,5-1,6 m pe care se fixeaza o sarma portanta la inaltimea de 1,3 - 1,4 m de la sol. La sarma respectiva se fixeaza cordonul orizontal uni- sau bilateral. Pe cordoanele formate se practica taierea scurta in cepi de 2-3 ochi iar lastarii se lasa sa creasca liber fara nici o interventie. Cultura vitei de vie sustinuta pe arbori si pomi fructiferi ramane totusi o practica mai mult pentru amatori.

Sustinerea vitei de vie pe suporti artificiali este aproape generalizata in practica viticola insa cu procedee si metode mult diversificate. Mijloacele de sustinere folosite in practica viticola de pana acum sunt aracii si spalierii.

Sustinerea vitei de vie roditoare pe araci s-a folosit mult in Romania. Sustinerea pe araci a fost utilizata pentru urmatoarele avantaje: posibilitate de folosire pe orice teren indiferent de orografie, usurinta de a fi procurat la preturi reduse si instalare fara a se impune conditii tehnice deosebite. Practicarea acestui mod de sustinere prezinta insa si dezavantaje, cu implicatii in economicitatea culturii, si anume: durata de folosinta redusa (1-4 ani), rata de inlocuire anuala de pana la 20-30 % din total, necesar ridicat de forta de munca pentru scoaterea si replantarea anuala, rezistenta redusa la vanturi; nu asigura folosirea eficienta a conditiilor de mediu si a eficacitatii tratamentelor fitosanitare in conditiile legarii grupate a lastarilor s.a. Pentru neajunsurile pe care le prezinta si pe masura modernizarii tehnologiei de cultura a vitei de vie, aracul a fost inlocuit cu spalierul.

Aracii se confectioneaza din esente de foioase (salcam, stejar, fag) sau din conifere. Acestia au lungimea cuprinsa intre 1,5-3,0 m si grosimea la partea de jos de 3-5 cm in diametru Au rezistenta mai buna la putrezire aracii uscati, comparativ cu cei verzi, in zonele secetoase, decat in cele umede si calde.

Durabilitatea aracilor se poate mari prin tratarea partii care se introduce in pamant cu solutie de sulfat de cupru 5 %, creuzot, carbolineum si alte reziduuri de la rafinarea petrolului sau prin ardere la exterior a unui strat subtire la partea de jos pe lungime de 30-40 cm.

Instalarea aracilor se face primavara devreme, imediat dupa taierea in lemnificat, prin infigerea in pamant la 25-30 cm adancime cu ajutorul chitonogului sau fierului de aracit. La un butuc se pun de obicei 1-2 araci fixati pe directia randului, unul mai mare la 10-15 cm de butuc (aracul), si cel de-al doilea mai mic, la jumatatea distantei dintre doi butuci pe rand denumit cordar, pentru ca pe el se leaga varful coardelor la cercuit

Sustinerea pe spalier asigura o serie de avantaje fata de sustinerea pe araci: durabilitate mare (20-25 ani), rezistenta marita la vant, economii de circa 40 % la manopera si materiale, permite un grad sporit de mecanizare si promovarea tehnologiilor moderne, ofera conditii de distribuire in spatiu a coardelor si lastarilor fiind posibila atribuirea de incarcaturi optime de muguri la planta s.a.

TEHNOLOGIA DE INGRIJIRE A PLANTATIILOR VITICOLE tineRE AMPLASATE PE NISIPURI (PARTICULARITATI)

La infiintarea plantatiilor viticole pe nisipuri se urmareste, in principal, combaterea deflatiei eoliene. De aceea, plantarea se face toamna sau primavara timpuriu in cultura de secara. Pe intervalele dintre randuri, cu sol, se lasa o banda protectoare de secara, lata de 40-50 cm, care se incorporeaza in sol dupa 15 iulie, iar pe rand si intervalele fara sol secara se incorporeaza in luna aprilie si terenul se mentine neimburuienat. Pe nisipurile cu inceput de solificare combaterea se realizeaza pe doua intervale prin tavalugire sau discuire in cursul lunii august si discuire pe cel de-al treilea in luna septembrie. Pentru stimularea procesului de descompunere a masei organice se administreaza 60-70 kg /ha N. Toamna se seamana alternativ (un interval da, unul nu) din nou secara (60 kg/ha samanta) in benzi. Diminuarea deflatiei se face si prin folosirea obstacolelor de tipul parazapezi.

Comparativ cu tehnologia de ingrijire a plantatiilor tinere de pe terenurile solificate, pe nisipuri, pe langa lucrarile de reducere a deflatiei, se efectueaza lucrari cum ar fi: fertilizarea intensiva, completarea deficitului de apa, copcit s.a.

Fertilizarea intensiva. Starea de aprovizionare a nisipurilor cu elementele nutritive este mai redusa. De aceea devine necesara folosirea, in fiecare an, a ingrasamintelor, indiferent de fertilizarea efectuata la pregatirea terenului si la plantarea vitelor. Capacitatea mai slaba de retinere a nisipurilor pentru elemente nutritive determina administrarea acestora fazial. In anul I se recomanda administrarea a 160 kg N, 160 kg P2O5 si 160 kg K2O la ha. La prima fertilizare se aplica 60 kg/ha, o data cu incorporarea secarei in sol. Cea de-a doua faza de administrare a ingrasamintelor chimice pe baza de NPK coincide cu executarea copcitului, cand se administreaza in copca facuta in jurul fiecarei vite a cate 30 - 40 g azotat de amoniu, 50-60 g superfosfat si 50-60 g sare potasica.

Ultima fertilizare se aplica in luna septembrie pe intervalele care urmeaza a fi insamantate cu secara pentru anul urmator iar dupa faza de cadere a frunzelor se aplica pe celelalte intervale. Dozele folosite sunt 60 kg N,  100 kg P2O5, 80 kg K2O / ha.

Completarea deficitului de apa. Pe nisipuri irigarea este obligatorie si se aplica cand rezerva de apa din sol pe adancimea de 0,75 m scade pana la 50 % din intervalul umiditatii active. Pe nisipurile din sudul Olteniei se aplica in medie 3-4 udari cu o norma de udare de 400 - 500 m3 / ha. Ultima udare nu trebuie aplicata mai tarziu de 15 august deoarece aceasta poate favoriza prelungirea perioadei de vegetatie cu influente nefavorabile asupra maturarii lemnului.

Controlul prinderii vitelor. In cazul existentei unor vite nepornite in vegetatie se stimuleaza pornirea mugurilor prin reducerea musuroiului.

Copcitul. In plantatiile de vii amplasate pe nisipuri copcitul consta in suprimarea radacinilor pornite din partea superioara a butasului, respectiv pe o portiune de pana la 20-30 cm mai jos de suprafata solului.

Prevenirea si combaterea bolilor si daunatorilor. Se realizeaza in mod asemanator plantatiilor infiintate pe terenuri solificate, cu posibilitatea ca frecventa ridicata a atacului de mana sa impuna un numar mai mare de tratamente. De asemenea se impune ca dupa fiecare irigare sa se aplice tratamente contra manei. Combaterea celorlalte boli si daunatori se realizeaza pe baza de tratamente executate la avertizare.

INGRIJIREA SI EXPLOATAREA PLANTATIILOR VITICOLE RODITOARE

Obtinerea unor productii viticole constante si ridicate cantitativ-calitativ este determinata de corecta aplicare a complexului agrofitotehnic. Acesta cuprinde lucrari fitotehnice (aplicate vitelor) si lucrari agrotehnice. Inlantuirea si executia corecta a acestora asigura valorificarea superioara a potentialului de rodire. Dintre lucrarile fitotehnice taierile in lemnificat (in uscat) au importanta deosebita pentru rodire.

TAIERILE APLICATE VITEI DE VIE

TAIEREA IN LEMNIFICAT (IN USCAT)

Prin executarea acesteia se realizeaza cadrul morfologic si biologic de manifestare a cresterilor vegetative in favoarea rodirii. Taierea in lemnificat reprezinta ²operatiunea chirurgicala' prin care se indeparteaza unele coarde anuale si multianuale si se dimensioneaza la lungimi favorabile cele ramase.

Vita de vie prezinta caracteristici de liana. Lasata sa creasca liber (fara taieri) aceasta formeaza lastari lungi, subtiri si incomplet maturati, productiile obtinute de la asemenea vite fiind necorespunzatoare. Si la vitele luate in cultura se constata asemenea sporuri de crestere vegetativa (fara importanta in procesul de rodire), care se elimina prin taieri.

Aplicarea taierilor este necesara pentru exprimarea potentialelor vegetative si de rodire in concordanta cu agroecosistemul respectiv. Concordanta se realizeaza prin optimizarea densitatii coardelor si lastarilor la fiecare vita.

Executia lor este necesara si pentru obtinerea unor raporturi favorabile intre vigoare, incarcatura si rodire.



In viticultura se folosesc mai multe moduri de taiere. Clasificarea lor se face dupa scopurile pentru care se executa:

Taierile de formare au scopul dimensionarii partii aeriene a plantei in vederea asigurarii unor raporturi corespunzatoare intre potentialul vegetativ si de rodire al vitelor. Ele se aplica in primii 3-5 ani de la plantare.

Taierile de rodire si mentinere a formei de crestere se aplica anual, dupa executia celor de formare si pana ce potentialul vegetativ si de productie scade sistematic. Ele sunt de doua feluri: taieri de rodire cu incarcatura normala si taieri de rodire cu incarcatura corectata (compensata, amplificata si diminuata); taieri de incarcare - aplicate in ferestrele iernii sau primavara devreme si de usurare- aplicate toamna.

Taierile de refacere (redresare) a potentialului vegetativ si de productie se aplica vitelor afectate de accidente climatice (inghet, bruma si grindina), prin ele refacandu-se procesele de crestere si de rodire;

Taierile de regenerare (reintinerire) se aplica vitelor imbatranite prematur, ele putand fi partiale sau totale ;

Taierile de epuizare se aplica in plantatiile batrane, care ar urma sa fie desfiintate in urmatorii 3-5 ani;

Taierile care includ lucrari si operatii in verde se aplica in perioada de vegetatie;

Taierile de transformare aplicate in plantatiile viticole supuse retehnologizarii;

In functie de modul de executie taierile pot fi manuale, semimecanizate si mecanizate

In cazul vitei de vie cultivate cresterile vegetative ale sistemului suprateran sunt dirijate prin taiere si sustinere. Pe tulpina si elementele de schelet de durata (brate si cordoane) se prind coardele de un an si de doi ani. Prin taierea coardelor de un an, in functie de lungime, soi, pozitia pe butuc si ordinea coardei de un an, se formeaza elementele provizorii cu rol de formare si rodire .

Elementele provizorii cu functii de formare sunt cepii de: inlocuire, rezerva, coborare si siguranta .

Cepii de coborare sunt folositi pentru formarea coardelor care inlocuiesc pe cele care au rodit.

Cepii de rezerva se formeaza din coardele de 1 an situate pe butuc, brate, cordoane, cepi sau coarde de 2 ani, prin dimensionarea lor la lungimea de 1-2 muguri .

Cepii de coborare se folosesc la vitele conduse in forme joase pentru mentinerea elementelor provizorii sau de durata cat mai aproape de nivelul solului. Acestia se realizeaza prin scurtarea coardei de 1 an (bine plasata) la 1-2 muguri.

Cepii de siguranta se utilizeaza in cazul cultivarii vitei de vie pe tulpini semiinalte si inalte in zonele cu temperaturi scazute de risc. Ei se formeaza dintr-o coarda de un an situata cat mai aproape de nivelul solului dimensionata la lungimea de un mugure si au rol in refacerea formatiunilor lemnoase afectate de ger.

Elementele provizorii cu functii de rodire sunt: cepii de rod, cordita de rod, coarda de rod, biciul si calarasul ).

Cepii de rod sunt elemente de productie rezultate dintr-o coarda de un an, prinsa pe lemn de doi ani, dimensionata la lungimea de 3-4 muguri. Se folosesc in cazul practicarii sistemului de taiere scurt.

Cordita de rod se realizeaza dintr-o coarda de un an situata pe lemn de doi ani, scurtata la lungimea de 4-7 muguri.

Coarda de rod se formeaza dintr-o coarda de un an, prinsa pe lemn de doi ani, dimensionata la: 8-10 muguri - coarda de rod scurta; 11-13 muguri - coarda de rod mijlocie; 14-16 muguri - coarda de rod lunga si 17-20 muguri - coarda de rod foarte lunga .

Coarda de rod se prinde pe: cepii de inlocuire,cepii de rezerva si pe coardele care au rodit, la baza sau spre varful lor.

Coardele de rod, corditele de rod si cepii de inlocuire pot fi dispuse izolat sau in asociatie.

Existenta pe butuc a unei coarde de rod sau cordite de rod si a unui cep de inlocuire constituie veriga de rod sau cuplul de rod, unitatea biologica de baza cu care se opereaza la taierea in lemnificat (fig. 9.1 -b).

Biciul este o formatiune asociata constituita dintr-o portiune lemnoasa multianuala lunga, la capatul careia se gaseste lemn de doi ani de pe care porneste coarda de rod, de lungime variabila (12-16 muguri) (fig 9.1-a).

Calarasul este o formatiune asociata realizata prin taierea unei coarde de un an plasata pe jumatatea superioara a unei coarde de doi ani, la lungimea de 5-7 muguri si situata neconditionat in spatele unei coarde (de un an) de rod (fig. 9.1-a).

Sistemele de taiere

Sistemul de taiere se defineste prin felul elementelor (cepi, cordite, coarde de rod si verigi de rod), numarul si lungimea elementelor ramase dupa taiere. Pe baza acestor criterii, sistemele de taiere se clasifica in : sistemul de taiere scurt, sistemul de taiere lung si sistemul de taiere mixt. Fiecare sistem de taiere se poate folosi la vitele cu tulpini joase (15-30 cm.), semiinalte (0,6-0,8 m.) si inalte (1,2-2,0 cm.).

Sistemul de taiere cu elemente scurte. Se caracterizeaza prin prezenta pe butuc numai a cepilor si se utilizeaza la toate sistemele de plantatii si formele de conducere.

Avantajele acestui sistem de taiere constau in: formarea de lastari vigurosi din mugurii plasati la baza coardelor; mentinerea elementelor de rod in apropierea solului la cultura protejata (pentru usurarea ingropatului) si-n apropierea cordonului la cultura neprotejata (cordon speronat). Printre avantaje mai retinem: simplitatea si usurinta in executie; maturarea uniforma a strugurilor cu acumulari de zaharuri si posibilitatea de executie mecanizata a lucrarilor agrofitotehnice.

Sistemul prezinta si unele dezavantaje. Folosit la vitele cu trunchi scurt acesta diminueaza potentialul de crestere si vigoarea butucilor; valorifica putin din potentialul de productie (5-10%); reduce longevitatea butucului; expune organele vegetative si generative din apropierea solului la accidente climatice (brume si ingheturi), la boli si daunatori.

Sistemul de taiere cu elemente lungi. Se caracterizeaza prin prezenta pe butuc numai a elementelor lungi (coarde de rod) si absenta cepilor de rod sau inlocuire. Se utilizeaza la conducerea pe tulpini joase (taierea de Husi), la cele conduse semiinalt (taierea de Odobesti) si la cele conduse inalt (cordon Sylvoz si pergola rationala) -fig.9.10 si 9.12.

Avantajele acestui sistem de taiere constau in: elimina prin taiere mai putin din aparatul vegetativ; favorizeaza vigoarea si longevitatea butucilor; simplitatea in executie; distribuie in spatiu sistemul foliar pentru o mai buna activitate fotosintetica; valorifica mai mult potentialul de productie (20-40 %).

Printre dezavantajele sistemului se remarca: indepartarea elementelor butucului fata de nivelul solului, datorita absentei cepilor in apropierea solului, pentru refacerea elementelor de productie; marirea procentului de muguri neporniti (in special a celor de la baza coardelor); producerea de rani in suprafata mare, obtinuta prin indepartarea unor elemente de schelet, si dificultate in executia celorlalte lucrari agrofitotehnice.

Sistemul de taiere cu elemente scurte si lungi (mixt). Se caracterizeaza prin prezenta pe butuc atat a elementelor scurte (cepi) de 2-3 muguri, cat si a elementelor lungi (cordite si coarde de rod).

Sistemul de taiere mixt imbina avantajele celor doua. Prin el se optimizeaza repartizarea incarcaturii pe butuc si se valorifica in mai mare masura potentialul de productie pe o durata de exploatare mai mare.

Acest sistem este indicat a se folosi la toate soiurile si in toate conditiile de mediu la forma de conducere joasa (Guyot multiplu), la forma de conducere semiinalta (Guyot pe tulpina semiinalta, cordon Cazenave) si la forma de conducere inalta (Guyot pe tulpina si cordon Lenz Moser).

Folosirea elementelor scurte si lungi se realizeaza prin taierea cu verigi de rod. Veriga de rod (cuplul de rod) este formata dintr-un cep de inlocuire si o coarda de rod. Prin lasarea cepilor de inlocuire se realizeaza formarea coardelor de rod pentru anul urmator (plasate in apropierea butucului sau cordoanelor), iar prin cordite si coarde de rod se aloca incarcaturile necesare obtinerii de productii superioare.

Formele de conducere ale vitei de vie

Forma de conducere a vitelor se defineste prin expresia raporturilor numerice, metrice si spatiale dintre butuc (tulpina), formatiunile multianuale si nivelul solului. Prin dirijarea coardelor, alaturi de caracterul general al formei dat de tulpina si formatiunile multianuale (de schelet) este necesar sa se realizeze o arhitectura a invelisului foliar, care sa asigure folosirea eficienta a energiei termice si luminoase.

Formele de conducere folosite sunt: joasa (trunchi scurt), semiinalta (conducere pe tulpini semiinalte) si inalta (conducere pe tulpini inalte).

Alegerea acestora se face in functie de reactia de raspuns a soiurilor pentru diferite conditii ecologice din arealele viticole cu scopul obtinerii de productii normale si de buna calitate.

Conducerea pe tulpini joase este mult raspandita in arealele cu viticultura protejata din tara noastra.

Vitele dirijate in acest mod se caracterizeaza prin prezenta unui trunchi scurt (10-30 cm) pe care se prind formatiunile multianuale, elementele de rod si de formare. Prin acest mod de conducere, vita de vie este adusa la polul opus formei de crestere naturala (liana). De aceea vitele conduse astfel prezinta proportie mare de lastari lacomi, potential vegetativ de crestere ridicat, tendinta de refacere a habitusului natural, stabilitate mai redusa care obliga la executia de lucrari pentru mentinerea formei de crestere proiectata si potential de rodire mai redus. La acestea se mai adauga si perioada mai redusa de rodire maxima, compensata insa de o perioada scurta de pregatire a rodirii. Pentru evitarea unei imbatraniri rapide a vitelor si prelungirea duratei de rodire maxima este necesara o repartitie corespunzatoare a elementelor de rod si de formare pe butuc.

Dirijarea vitelor in forma de conducere joasa avantajeaza prin: maturarea mai timpurie a strugurilor, acumulari mai ridicate de zaharuri si usurinta in executie a lucrarilor de protejare impotriva temperaturilor scazute, prin ingropare sau musuroire.

Forma de conducere joasa obliga la folosirea de distante mici la plantare si, deci, desimi mari la unitatea de suprafata. Din aceasta cauza executia mecanizata a lucrarilor agrofitotehnice este ingreunata, vigoarea vitelor este mai redusa, vitele se umbresc mai mult, umiditatea este mai mare in plantatie si contaminarea cu boli si daunatori este favorizata. Pentru eliminarea acestor dezavantaje se impune executia unor lucrari ca: plivit, copilit, carnit s.a. , executie ce determina un necesar mai mare de munca manuala.

Pentru o mai buna valorificare a rodirii, la soiurile din arealele cu ierni aspre s-au imaginat si experimentat cu bune rezultate formele joase, protejabile cu trunchi tarator, trunchi si cordon tarator sau numai cordon tarator (Oprean, M., Olteanu, I. 1972).

Conducerea pe tulpini semiinalte. Vitele dirijate in acest mod prezinta un trunchi semiinalt (0,60-0,80 m.) cu elemente de rod prinse pe acesta sau pe un cordon orizontal plasat la aceeasi inaltime. Folosirea cordoanelor avantajeaza fata de trunchi prin posibilitatea repartizarii elementelor de rod pe intreaga lungime a cordonului si imbatranirea se produce incet, extinzandu-se perioada de rodire.

Posibilitatile de protejare peste iarna, de actiunea temperaturilor scazute, a vitelor conduse in acest mod sunt reduse. De aceea, in arealele cu risc pentru cultura neprotejata, la aceasta forma de conducere se lasa cepi de siguranta, cultura devenind astfel semiprotejabila.

Prin folosirea formei de conducere pe tulpini semiinalte se mareste stabilitatea, se reduc taierile de mentinere a formei de crestere, se extinde perioada de rodire cu posibilitati de apropiere de polul maxim si se reduce potentialul de crestere vegetativ fara importanta in procesul de rodire. Ea se recomanda a se practica la soiurile de vigoare mijlocie, in zona colinara, in arealele cu o scazuta frecventa a temperaturilor minime absolute de - 20 0C .



Forma de conducere semiinalta permite folosirea de distante medii, distante care favorizeaza executia mecanizata a lucrarilor de ingrijire. La aceasta se adauga posibilitatile de executie a unor taieri simple (cordonul speronat) si de scadere a volumului de munca (Cianferoni, R. si Pugliese, L., 1975).

Conducerea pe tulpini inalte. Vitele dirijate in acest mod prezinta o tulpina inalta (peste 1,0 m), cu elemente de rod prinse pe aceasta sau pe un cordon orizontal plasat la aceeasi inaltime. Elementele de rod pot fi prinse la inaltimi de 100- 120 cm (Guyot pe tulpina); 135 cm (Lenz Mozer, pergola trentina simpla sau dubla); 180 cm (cortina dubla) si 200 cm (pergola rationala). Inaltimea favorabila de prindere a elementelor de rod, pentru conditiile ecologice din tara noastra, este de 100 - 120cm.

Prezenta pe butuc a unor formatiuni multianuale, cu posibilitati de depozitare a substantelor de rezerva asigura o diferentiere mai buna a mugurilor de rod. De aceea, prin folosirea acestui mod de conducere, rodirea se apropie mai mult de polul maxim, iar cresterile fara importanta in procesul de rodire se reduc.

Forma de conducere inalta asigura conditii de diminuare a pericolului de inghet (datorata diferentelor de temperatura dintre stratul de aer de la suprafata solului si cel din zona unde cresc mugurii), reduce frecventa atacurilor de boli si daunatori, asigura conditii favorabile pentru mecanizare, pentru reducerea muncii manuale si pentru economii.

Prin plasarea organelor vegetative si generative la inaltime, se reduc acumularile de zaharuri si creste aciditatea, calitatea productiei fiind inferioara celei obtinute din plantatiile conduse pe tulpini joase sau pe semitulpini. La vitele conduse in acest mod, atacurile de boli si daunatori sunt mai reduse, pagubele produse de brume si ingheturi tarzii de primavara sau timpurii de toamna sunt mai mici.

Factorii ce limiteaza extinderea acestui mod de conducere sunt aceiasi de la cultura semiinalta. Pentru reusita se recomanda a se folosi soiurile viguroase, cu necesar redus de caldura in timpul maturarii, amplasarea pe solurile fertile si irigarea in arealele secetoase.

Principalele tipuri de taiere folosite in viticultura

Prin executia anuala a taierilor in diferite moduri, forme de conducere si sisteme de taiere se obtin diferite tipuri de taiere (tab.).

Principale forme de conducere si moduri de taiere

Sistemul de taiere

Forme de conducere

Modul de taiere

Scurt

joasa

tipul de taiere Teremia

semiinalta

Cordonul speronat

inalta

Cordonul speronat unilateral, Cordonul speronat bilateral, Cordoanele speronate paralele, Cordoanele incrucisate si cordoanele etajate, Cortina dubla geneveza (G.D.C.), Lira deschisa, Lira inchisa, Lira tronconica, Spirala orizontala Studer si Spirala verticala Olmo-Studer

Lung

joasa

Umbrela moldoveneasca, Taierea de Odobesti, de Husi, de Cotnari.

inalta

Cordonul Sylvoz, Pergola rationala

Mixt

joasa

Guyot multiplu, Cerc ardelenesc, Chablis, Cordon tarator

semiinalta

Guyot pe semitulpina, Cordonul Cazenave, Pergola trentina, Brate cu inlocuire periodica

inalta

Cordonul Lenz Moser unilateral si bilateral, Guyot pe tulpina

TAierile de regenerare (reIntinerire)

Taierile de regenerare se aplica in plantatiile viticole imbatranite natural sau la cele imbatranite prematur datorita: aplicarii unor tehnologii de cultura inadecvate, nivelului agrotehnic scazut sau ca efect al influentei unor factori naturali de stres (inghet, grindina, seceta etc.).

Prin taierile de regenerare se urmareste inlocuirea sau refacerea unor organe lemnoase ale butucului pentru restabilirea potentialului de crestere si rodire a vitelor. Rezerva biologica la care se apeleaza in cazul taierilor de regenerare o formeaza mugurii din complexul mugural de iarna inserati in pozitie favorabila organelor inlocuite. Mugurii dorminzi de pe elementele de sustinere ale butucului vor fi scosi din stare latenta prin crearea de conditii de viata favorabile.

Dupa intensitate si modul de executie, taierile din aceasta grupa pot fi: de regenerare partiala si totala.

Taierile de regenerare partiala constau in inlaturarea in primul an a numai jumatate din elementele de sustinere existente pe butuc ce trebuie reinnoite, urmand ca cealalta jumatate ramasa sa fie inlaturata in anul urmator .

Coardele lacome prezente pe butuc se scurteaza in cepi de 2-3 ochi sau la lungimea elementelor ce trebuie formate (brate, tulpini, cordoane). Coardele de rod se dimensioneaza la lungimea specifica sistemului de taiere practicat. Imediat dupa taiere partea butucului din apropierea nivelului solului se musuroieste pentru crearea conditiilor favorabile pornirii in vegetatie a mugurilor dorminzi. In anul urmator se inlatura cea de-a doua jumatate a elementelor de schelet specifice sistemului de cultura si formei de conducere a butucilor (fig.9.22.).

Taierile de regenerare totala constau in inlaturarea organelor lemnoase necorespunzatoare intr-un singur an. Coardele lacome se scurteaza in cepi de 2-3 ochi sau la lungimea elementelor utile formarii. Apoi se executa musuroirea partii butucului sau portiunii din imediata apropiere a suprafetei solului, in vederea stimularii pornirii in vegetatie a mugurilor dorminzi. In cazul taierilor de regenerare totala se renunta la productia de struguri pe timp de cel putin un an, ceea ce, sub aspect economic, este mai putin favorabil.

Pentru refacerea cat mai rapida a potentialului de crestere si de rodire a butucilor este bine ca taierile de regenerare sa fie asociate si cu alte masuri agrotehnice cum ar fi: mobilizarea adanca a solului (subsolajul), fertilizarea, eventual irigarea acolo unde devine necesara si sunt conditii de aplicare. Pentru reechilibrarea sistemului radicular cu cel aerian incepand din anul imediat urmator taierii de regenerare trebuie sa se revina la taieri de formare si de fructificare adecvate pana la refacerea in totalitate a butucilor.

TAierile de epuizare

Se executa in plantatiile viticole roditoare imbatrinite, cu 2-3 ani inainte de defrisare. Ele trebuiesc aplicate numai dupa ce efectul favorabil obtinut prin taierile de regenerare asociate cu celelalte secvente tehnologice care le insotesc (fertilizare, mobilizare adanca a solului) au fost valorificate in masura suficienta. In mod practic taierile de epuizare au caracter de amplificare si constau in atribuirea unei incarcaturi de muguri sporite pana la dublu sau mai mult, fara a se avea in vedere nevoia de inlocuire a elementelor de rod pentru recolta din urmatorii ani.

TAierile care includ lucrAri Si operaTii In verde (tAierile de reglare)



Lucrarile sau operatiunile in verde reprezinta o grupa de procedee tehnologice care se aplica in plantatiile de vii roditoare in perioada de vegetatie activa. Sursele se informare de pana acum ne fac sa credem ca lucrarile in verde au fost inspirate dupa aceleasi influente favorabile observate in urma unor interventii intamplatoare asupra organelor verzi ale butucului, cum ar fi scurtarea de catre animale a lastarilor, frangerea acestora in urma unor actiuni mecanice sau factori naturali de stres (Teodorescu, I.C. 1941; Dalmaso, G.L., 1961) s.a.

Bazele fiziologice ale taierilor de reglare se sprijina pe redistribuirea substantelor nutritive in cadrul butucului prin reducerea cresterilor vegetative fara importanta in procesul de rodire. Reducerea acestor cresteri se poate obtine prin folosirea formelor de conducere semiinalte si inalte si prin lucrarile si operatiunile in verde.

Lucrarile si operatiunile in verde constau in suprimarea totala sau partiala a unor organe ale aparatului aerian al vitei de vie, corelate cu fazele de vegetatie si insusirile biologice ale soiurilor.

In functie de organele asupra carora se executa lucrarile si operatiunile in verde, acestea se pot grupa:

asupra lastarilor, coardelor si frunzelor (plivitul,ciupitul,copilitul, incizia inelara, desfrunzitul);

asupra inflorescentelor si strugurilor (reducerea numarului de inflorescente, suprimarea unei portiuni din inflorescenta, cizelarea strugurilor).

In functie de frecventa de aplicare, de oportunitatea si efectul executiei, lucrarile si operatiunile in verde se pot imparti in urmatoarele 4 grupe:

lucrari aplicate curent: dirijarea si legatul lastarilor;

operatiuni in verde pentru dirijarea mecanismelor fiziologice in biosist-mul viticol: plivitul lastarilor, ciupitul, copilitul si carnitul;

operatiuni in verde pentru imbunatatirea calitatii strugurilor de masa: raritul inflorescentelor si ciorchinilor, suprimarea unei parti din inflorescenta sau ciorchine, aplicarea substantelor de crestere, cizelarea strugurilor;

operatiuni ocazionale: incizia inelara, desfrunzitul partial, cizelatul strugurilor pe butuc si impungitul.

DIRIJAREA SI LEGATUL COARDELOR

Aceste secvente tehnologice se realizeaza diferentiat,in functie de sistemul de cultura si au rolul de a regla in cadrul spatial morfo-fiziologic al plantei un echilibru favorabil cresterii si rodirii cu implicatii in mecanismele biologice si productive. Principalele moduri de conducere se aleg in functie de oferta ecologica si tehnologica pentru obtinerea unui tip de produs dintr-un anumit soi in conditii de productivitate economica.

Sustinerea coardelor este necesara deoarece acestea au tesuturi mecanice slab dezvoltate si nu se pot mentine in pozitie verticala; cad pe sol sub greutatea strugurilor si frunzelor. Astfel, lucrarile de dirijare a cresterii si rodirii nu se pot executa corespunzator in vederea punerii vitelor in concordanta cu mediul, folosirea in mod util a polaritatii si modificarea raporturilor dintre diferitele organe.

Moduri de dirijare a coardelor

In functie de conditiile climatice date se atribuie butucilor in ansamblu si coardelor lasate dupa taierea in uscat, forme si inaltimi diferite in asa fel ca soiul, cu insusirile lui specifice, sa le poata valorifica in mod util. Astfel, in arealele de cultura mai racoroase, coardele se conduc in forme relativ deschise si mai aproape de suprafata solului (evantai); in zonele mai calde conducerea se face cu tendinta de inchis si mai departe de suprafata solului, asa cum se procedeaza la forma de conducere pergola rationala.

Prin conducerea coardelor in pozitii diferite fata de verticala locului se modifica intensitatea de manifestare a polaritatii, cu implicatii utile pentru practica. Lucrarea de conducere si de legare a coardelor, cunoscuta sub numele de cercuit, devine necesara numai in cazul cand repartizarea incarcaturii de rod la taierea in uscat se face pe elemente lungi, respectiv coarde de rod.

In practica viticola pozitia coardelor se raporteaza la doua coordonate, si anume: directia randului si verticala locului.

Orientarea coardelor fata de directia randului. In plantatiile de vii roditoare coardele se pot conduce intr-un singur plan, cu orientare pe directia randului sau cu conducere si orientare in directii multiple.

Conducerea coardelor cu orientare pe directia randului se realizeaza prin aplatizare in plan vertical pe o singura directie atunci cand se practica taiere de tip Guyot simplu sau Rhin si in doua parti (evantai) cand se practica tipul de taiere Guyot dublu sau multiplu .

Conducerea coardelor in mai multe directii se realizeaza prin aplatizare in plan orizontal cu orientari diferite si este specifica pentru sistemul de cultura inalta cu conducerea butucilor in forma de Pergola rationala.

Modul de orientare a coardelor in functie de verticala locului. In plantatiile de vii roditoare orientarea si dirijarea coardelor lasate pe butuc la taierea in uscat se poate face in pozitii diferite fata de verticala locului, respectiv vertical si oblic ascendent sau descendent, orizontala, in semicerc si cerc inchis.

Conducerea verticala si oblic ascendenta sub influenta polaritatii, favorizeaza pornirea in vegetatie, a unui numar mai mare de muguri la polul morfologic superior si un ritm de crestere al lastarilor in scadere de la varf spre baza, creandu-se in felul acesta o neuniformitate sub aspectul lungimii si grosimii. In cazul coardelor mai lungi mugurii din ochii de la baza nu pornesc in vegetatie si in felul acesta potantialul productiv al butucilor scade. Conducerea ascendenta favorizeaza acumularea pe butuc a lemnului multianual, prezentand dezavantajul degarnisirii coardelor de la baza spre varf si o data cu aceasta indepartarea elementelor active fata de nivelul solului. In practica viticola conducerea verticala a coardelor se foloseste la formarea tulpinilor in sistemul de cultura semiinalta si inalta iar directia oblica la formarea bratelor cu inlocuire periodica pentru sistemul de cultura semiprotejata.

Conducerea verticala si oblic descendenta favorizeaza manifestarea polaritatii de la polul morfologic inferior care este situat mai sus catre polul superior care este situat mai jos. Pornirea mugurilor in vegetatie si vigoarea de crestere a lastarilor scade in acelasi sens (Martin, T. si colab., 1988).

Spre deosebire de conducerea verticala si oblic descendenta, prin conducerea descendenta se previne degarnisirea si ridicarea scaunului butucului. Conducerea descendenta se foloseste numai la formele de conducere inalte (Sylvoz, Cordon Mesrouze).

Conducerea orizontala situeaza cei doi poli morfologici la acelasi nivel, polaritatea manifestandu-se uniform pe toata lungimea coardei . Pornirea in vegetatie a mugurilor este aproape simultana, vigoarea lastarilor este uniforma insa mai mica decat in cazul conducerii verticale si oblice ascendente si descendente. Conducerea orizontala a coardelor nu favorizeaza ridicarea scaunului butucului si inserarea mai inalta a elementelor active pe formatiunile de sustinere. Aceasta pozitie are dezavantajul ca, atunci cand numarul lastarilor este prea mare fata de puterea plantei si conditiile de hranire, acestia cresc si rodesc putin.

Conducerea orizontala a coardelor se practica la formarea cordoanelor, in cazul sistemului de cultura semiinalta si inalta, sau la soiurile de vigoare mai mare la care incarcatura de rod se repartizeaza pe coarde mai lungi, cum ar fi in cazul taierii de Rhin, de tip Merjanian, Pergola rationala s.a.

Conducerea orizontala arcuita si in cerc inchis determina mani-festarea polaritatii in functie de pozitia mugurilor fata de planul orizontal . Astfel, pornesc mai repede in vegetatie si au o rata de crestere mai mare lastarii situati pe segmentele mai ridicate spre deosebire de cei situati mai jos pe cele doua parti laterale. Deoarece pe segmentele de coarda situate mai jos nu toti mugurii pornesc in vegetatie, cresterile anuale raman mai mici fiind favorizata acumularea lemnului multianual si ridicarea scaunului butucului. Din aceasta cauza inlocuirea elementelor de rod este asigurata, de obicei prin coarde crescute pe cepii de inlocuire. Acest mod de conducere a coardelor se foloseste in cazul soiurilor la care zona fertila este situata spre mijlocul coardei, motiv pentru care si repartizarea incarcaturii de rod se face pe elemente lungi. Prin micsorarea vitezei de circulatie a sevei, conducerea in semicerc stimuleaza procesul de diferentiere a mugurilor.

Pozitiile recomandate pentru sustinerea coardelor sunt: la vitele roditoare cultivate in forma trunchi scurt cu coarde si cepi de inlocuire - orizontal arcuita, iar la cele cultivate in forme semiinalte si inalte - oblic ascendente si oblic descendente.

Inaltimea de conducere si legare a coardelor. Inaltimea la care se situeaza elementele de rod lasate pe butuc este data de sistemul de cultura practicat, orientarea in spatiu si forma de conducere a butucilor. In sistemul de cultura joasa la care elementele active sunt inserate mai aproape de suprafata solului, inaltimea de dispunere in spatiu variaza de la 20-30 cm pana la 60-80 cm.

La sistemul de cultura semiinalta la care elementele active ale butucului sunt inserate incepand de la 40-50 cm la Guyot pe brate cu inlocuire periodica pana la 80-90 cm la Cordonul bilateral, inaltimea de conducere variaza in medie de la 40-50 cm pana la 100-120 cm.

La sistemul de cultura inalt elementele active sunt inserate de la 100-120 cm la forma de conducere Cordon unilateral si bilateral pana la 200-210 cm la Pergola rationala, inaltimea de conducere variaza in limitele respective.

De cele mai multe ori coardele de rod de pe acelasi butuc se conduc la acelasi nivel, exceptie facand unele cazuri, putine la numar, cand acestea sunt conduse la doua sau trei nivele cum ar fi Palmeta, Cordon Merjanian s.a.

Rezultate bune se obtin pe un sistem de sustinere care permite etalarea aparatului foliar pentru optimul activitatii fotosintetice. La spalierul cu o singura sarma coardele se leaga in pozitie orizontala arcuita dupa ce acestea au fost repartizate in stanga si in dreapta urmarindu-se impartirea spatiului cat mai uniform, evitarea umbririi vitelor plantate in goluri si scaderea desimii lastarilor in zona butucului, apoi se realizeaza legarea coardei in doua locuri, unul aproape de baza si altul aproape de varf. Nu este indicat sa se lege coardele in manunchiuri.

La spalierul cu doua sarme coarda din partea dreapta a randului se aduce peste sarma din partea dreapta si se intinde in diagonala peste sarma din partea stanga sub care se introduce varful. Legarea in acest mod se face pentru ca greutatea aparatului vegetativ sa nu apese pe legatura si pe sarma

REFACEREA DESIMII PLANTATIILOR VITICOLE RODITOARE

Potentialul productiv al plantatiilor viticole roditoare si economicitatea lor, in ansamblu, depind si de densitatea butucilor la unitatea de suprafata, comparativ cu cea initiala. Dintre cauzele ce pot favoriza aparitia golurilor in plantatiile viticole evidentiem : afinitatea slaba intre altoi si portaltoi, influenta nefavorabila a unor factori naturali de stres (temperaturile scazute din timpul iernii, grindina, seceta excesiva, atacul de boli criptogamice si prezenta bolilor degenerative), efectul cumulat al unor tehnologii de cultura inadecvate, varsta plantelor si longevitatea caracteristica fiecarui soi altoi - portaltoi in parte.

Inainte de plantarea golurilor se monitorizeaza cauzele care le-au generat pentru a putea fi inlaturate. Metodele de completare a golurilor in plantatiile viticole roditoare difera in functie de varsta lor. In plantatiile cu varsta de 15-18 ani se recomanda plantarea cu vite de 1-2 ani fortificate in ghivece sau in pungi de polietilena.

In plantatiile cu varsta mai mare de 18 ani se poate folosi metoda prin marcotaj semiadanc in sol sau prelungirea cordonului unilateral sau bilateral (marcotajul aerian).

INTREBARI DE AUTOCONTROL

1. Care sunt lucrarile de intretinere aplicate in plantatiile viticole tinere ?

2. Care sunt criteriile de clasificare a taierilor ?

3. Taierile de formare si rodire aplicate la formele de conducere joasa a vitei de vie

4. Taierile de regenerare

5. Moduri de dirijare a coardelor



loading...








Document Info


Accesari: 7533
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )