Tehnologia de cultivare a cartofului

TEHNOLOGIA DE CULTIVARE A CARTOFULUI

Figura Solanum tuberosum (cartoful)

a) b)

Figura 3. Soiuri de cartof: a) cartofi rosii; b) cartofi albi.

1. Amplasarea

Amplasarea cartofului se realizeaza pe soluri structurate, profunde si permeabile. Cele mai potrivite sunt solurile cu textura luto-nisipoasa, nisipo-lutoasa sau lutoasa, care incalzesc usor si prezinta o capacitate mare de retinere a apei. Pe aceste soluri daca se evita tasarea, rata cresterii in greutate a tuberculilor este mare comparativ cu solurile nisipoase sau argiloase.

Rotatia

Rotatia culturilor de cartof se face o data la 2 sau 3 ani daca nu s-a manifestat atac de Globodera rostochiensis (nematodul auriu), iar daca nu exista suficient teren din punct de vedere textural sau a unor indicatori de fertilitate, rotatia este de patru ani.

La stabilirea rotatiei trebuie sa se tina seama de particularitatile biologice ale cartofului, de structura culturior si tipul de asolament.

Alcatuirea asolamentului si la alegerea tipurilor de rotatii se face in functie

de urmatoarele criterii:

- alternarea speciilor de plante mari consumatoare de apa si a elementelor

nutritive cu cele care prezinta consumuri mai reduse;

- includerea in rotatie a plantelor care contribuie la cresterea continutului in

azot;

- culturile prasitoare sa alterneze cu cele neprasitoare;

- speciile de plante atacate de boli si daunatori comuni sa nu revina pe aceeasi parcela mai repede de 3 ani.

Cele mai bune rezultate, in ceea ce priveste planta premergatoare, se obtin

dupa graminee si leguminoase perene furajere (lucerna in zona de campie, trifoiul

rosu in zonele umede), leguminoase anuale, cereale paioase (grau, secara, orzoaica,

orz), porumb siloz, bostanoase, in pentru ulei (daca nu a fost atacata de putregaiul

cenusiu si boli care pot fi transmise cartofului), floarea-soarelui (daca nu a fost

atacata de putregaiul cenusiu si boli care pot fi transmise cartofului).

Mai putin indicate ca plante premergatoare sunt sfecla pentru zahar si

porumbul deoarece se recolteaza tarziu.

Cartoful nu se recomanda a se cultiva dupa plante din familia Solanaceae si

nici in monocultura. De asemenea, nu se cultiva nici dupa culturile de rosii, ardeii,

vinete, deoarece prezinta boli si daunatori comuni.

3. Fertilizarea si aplicarea ingrasamintelor

3.1. Fertilizarea

La culturile de cartof nu pot fi obtinute productii ridicate fara fertilizarea

organica si chimica, deoarece consumul de substante nutritive (tabelul 2), este mai

mare decat la alte plante de cultura.

Azotul este foarte important in prima perioada de vegetatie, pentru formarea unei suprafete foliare optime, dar si pe tot parcursul perioadei de vegetatie.

Insuficienta de azot duce la ingalbenirea plantelor, reduce treptat suprafata

de asimilatie si prezinta consecinte negative asupra formarii stolonilor si tuberculilor.

Excesul de azot duce la o crestere luxurianta a plantelor, ceea ce franeaza tuberizarea si cresterea tuberculilor, mai ales atunci cand si umiditatea solului este ridicata; mascheaza virozele in cazul producerii materialului de plantat; scade rezistenta plantelor la bolile produse de ciuperci (mana) si tuberculii se strica mai usor in timpul pastrarii.

Aplicarea azotului in doua etape, o parte inainte de plantare si o parte dupa

formarea tuberculilor, duce la formarea unei plante mici, dar productia de tuberculi

este aceasi ca si atunci cand intreaga cantitate de azot se aplica la pregatirea patului

germinativ sau la plantare.

La un kg de azot se obtin in tara noastra intre 40 si 110 kg tuberculi.

Tabelul 1

Fosforul are rol pozitiv in dezvoltarea sistemului radicular, in formarea

tuberculilor, in maturarea si acumularea amidonului, mareste rezistenta cojii la

vatamarile mecanice, scade atacul de raie comuna la tuberculi, stimuleaza marirea

rezistentei la pastrare.

Insuficienta se manifesta prin arsuri si reducerea formarii tuberculilor.

Excesul de fosfor determina o maturizare mai rapida a plantelor si a

tuberculilor.

Derermina sporuri de productie mai mici decat azotul, pana la 40-50 kg

tuberculi la 1 kg substanta activa (oxid de fosfor).

Potasiul este consumat de cartof in cantitati mari, avand efect redus la

inceputul perioadei de vegetatie, dar mareste suprafata foliara in a doua parte,

intarziind imbatranirea foliajului.

Are rol pozitiv in: valoarea seminala a tuberculilor, rezistenta la seceta, mana

si la procentul de tuberculi buni pentru samanta.

Excesul poate sa duca la scaderea productiei si a calitatii tuberculilor.

Potasiul este utilizat la solurile semitardive si tardive, deoarece mentine

foliajul in stare de functionare in intervalele de seceta, putandu-se obtine sporuri de

productie.

Determina sporuri de productie cuprinse intre 10-15 kg tuberculi pentru 1 kg

substanta activa (oxid de potasiu).

Gunoiului de grajd se utilizeaza la soiurile tardive si la cele timpurii.

Gunoiul de grajd conduce pe langa aportul de elemente nutritive care

amelioreaza insusirile fizice si hidrofizice ale solului, la marirea capacitatii de

absorbtie a acestuia, imbunatatirea pH-ului si a activitatii microorganismelor.

Constituie o importanta sursa de azot, iar efectul lui asupra productiei depinde de

calitatea, cantitatea, gradul de fermentare, momentul de aplicare si modul de

incorporare in sol (tabelul 2).

Continutul total de elemente nutritive in diferite ingrasaminte organice

Tabelul 2

Gunoiul nefermentat este favorabil mai ales pe solurile grele si reci. Pe

solurile mai grele (argiloase) se folosesc cantitati de 25-35 t/ha, iar pe solurile

usoare doze de 20-30 t/ha.

Se aplica toamna cat mai devreme, inainte de efectuarea araturii de baza cu

conditia ca acesta sa fie fermentat.

3. Epoca de aplicare a ingrasamintelor

Tipurile de ingrasaminte recomandate in cultura cartofului sunt nitrocalcarul

si ureea pe solurile acide, iar pe cele neutre azotatul de amoniu, ureea si sulfatul de

amoniu.

Gunoiul de grajd , fosforul si potasiul se aplica sub aratura de baza.

Ingrasamintele cu azot se administreaza numai primavara la pregatirea

patului germinativ sau in doua etape: la pregatirea patului germinativ si in

vegetatie, odata cu lucrarile de ingrijire (prasit mecanic) sau dupa tuberizare (10-

35 zile dupa rasarire).

Ingrasamintele complexe (compusi minerali ce contin azot, fosfor si potasiu

in diferite rapoarte) se aplica primavara inainte de pregatirea patului germinativ,

lucrare cu care se efectueaza incorporarea lor in sol, fie in toamna.

Carbonatul de calciu se aplica pe solurile care au pH-ul sub 5, sporind astfel

productia cartofului si a celorlalte plante din rotatie. Se recomanda aplicarea lor

plantei premergatoare in doze de 5 t/ha, dupa ce s-a efectuat in prealabil determinarea aciditatii solului, deoarece neutralizarea acestuia direct la cultura

cartofului provocata raspandirea raiei comune.

Ingrasamintele foliare se aplica complementar, fie culturilor de cartof

afectate de: grindina, vanturi foarte puternice, furtuni sau a celor amplasate pe

soluri nisipoase la care se manifesta dezechilibre de nutritie sau carente in

microelemente. Completare se face cu ingrasaminte foliare de diferite tipuri (in

raporturi de 4:1:1; 2:3:1; 1:1:1) si se aplica odata cu tratamentele fitosanitare, in

general cand lanul s-a incheiat si pana la sfarsitul infloritului. Cele mai frecvente

ingrasaminte foliare folosite la cartof si concentratiile solutiilor sunt : Folplant (F –

231, F – 411, F – 011: 0.5 – 1 %), Folifag   (0.5 – 1 %), Nutrileaf si Cal Max (1%),

Bionat, etc.

4. Lucrarile solului

Figura 4. Pregatirea patului germinativ

In urma lucrarilor solului se asigura un substrat cat mai afanat si cu o

aerisire cat mai corespunzatoare, acumularea apei si elementelor nutritive in sol,

precum si distrugerea buruienilor. Lucrarile solului se executa diferential in functie

de clima, textura solului, planta premergatoare, gradul de imburuienare si eroziunea solului.

Pe solurile grele, sistemul radicular, stolonii si tuberculii se dezvolta

necorespunzator, de aceea afanarea solului facuta mai adanc e necesara. Aratura trebuie execuata la timp pentru a preintampina formarea bulgarilor, indiferent de marimea lor, deoarece acestia constituie un impediment in dezvoltarea sistemului radicular si al tuberculilor, diminuand eficacitatea erbicidelor si ingreunand recoltarea mecanizata.

Mobilizarea solului se face la adancimea de 28-30 cm pentru toate tipurile de

sol.

Nivelarea solului se poate face inainte sau dupa arat, fiind extrem de importanta in cultura mecanizata a cartofului, influientand pozitiv uniformitatea

adancimii de plantare, forma bilonului, erbicidarea si recoltrea.

Aratura se efectueaza imediat dupa recoltarea plantei premergatoare, la

sfarsitul verii sau toamna, cu incorporarea completa a resturilor vegetale si

administrarea ingrasamintelor organice si chimice cu fosfat si potasiu.

Pana la sosirea iernii, aratura se mentine curata de buruieni, nivelata, fara

crusta, permitand plantatul mai devreme in primavara, prin zvantarea mai timpurie

si uniforma a terenului.

In primavara, pregatirea patului germinativ (figura 5), se face numai dupa ce solul e bine zvantat cu ajutorul cultivatorului, echipat cu piese tip sageata, pentru adancimi pana la 14 cm sau cutite tip dalta pentru adancimi de pana la 18 cm. Pregatirea patului germinativ se mai poate face si cu ajutorul combinatoarelor si a grapelor oscilante. Se aplica ingrasaminte cu azot sau complexse, iar pentru a evita tasare solului se face bilonarea din toamna.

Cand terenul este uscat, prelucrarea primara se face cu polidiscul, in prima

etapa prin doua treceri. Lucrarea trebuie repetata daca parcela este invadata de pir, palamida sau volbura, precum si atunci cand aratura de toamna se executa dupa o perioada mai lunga de 20 de zile de la prima etapa de dezmiristire cu polidiscul.

Figura 5. Cultivatorul rotativ

Avand in vedere ca, pamantul se marunteste in timpul iernii prin efectul

repetat al inghetului si dezghetului, acest efect pozitiv trebuie pastrat prin lucrari ale solului inainte de plantarea cartofului.

5. Materialul de plantat si plantarea

5.1. Pregatirea materialului pentru plantat

Pregatirea materialului de plantat incepe practic toamna, in momentul

recoltarii, si consta in sortarea tuberculilor sanatosi, nevatamati, fara impuritati,

pamant sau pietre. Odata cu sortarea se face calibrarea acestora astfel:

tuberculi pentru consum trebuie sa aiba diametrul peste 55 mm;

tuberculi de samanta au diametrul cuprins intre 30 – 55 mm;

tuberculi sub STAS sub 30 mm.

Se elimina tuberculii care prezinta simptome de mana, putregai umed si uscat,

pentru a preveni aparitia focarelor de infectie pe parcursul pastrarii.

Primavara materialul pentru plantare se sorteaza din nou, se elimina paiele,

bulgari de pamant si tuberculii bolnavi care prezinta boli de putrezire (putregai

umed, putregai uscat si mana).

Materialul de plantat trebuie sa apartina soiului si categoriei biologice

stabilita pentru fiecare zona in parte, sa fie sanatos, iar marimea tuberculilor sa fie

cuprinsa intre 40-70g.

La cartoful extra timpuriu si timpuriu se pot obtine sporuri de productie de

3,5-7 t/ha prin incoltirea tuberculilor inainte de plantare.

De calitatea materialului de plantat depinde in mare masura productia de

cartof.

5. Epoca de plantare

Alegerea momentului optim de plantare se face calendaristic, dar si in

functie de tipul de sol. Pentru plantarea tuberculilor neincoltiti, momentul optim de

plantare este determinat de umiditatea solului (starea de zvantare in primavara) si

temperatura acestuia. Umiditatea trebuie sa permita efectuarea plantarii fara ca

solul sa se taseze si sa formeze bulgari, asigurand astfel o buna acoperire a

tuberculilor, biloane afanate si cu sol maruntit. Temperatura minima in sol trebuie

sa fie cuprinsa intre 5-6sC, la adancimea de 10 cm, valori la care tuberculii isi

continua procesele fiziologice de stimulare a formarii si cresterii coltilor. Nu

trebuie sa se astepte realizarea in sol a temperaturii de 7sC, temperatura la care

incepe incoltirea tuberculilor, deoarece pot interveni ploi care duc la intarzierea

plantarii.

Cartoful preincoltit si incoltit se planteaza in functie de data prealabila a

ultimelor ingheturi ce survin in primavara si care nu trebuie sa afecteze plantele

dupa rasarire (de la plantat la rasarire trec 18-25 zile). Plantarea soiurilor de cartof

extratimpuriu si timpuriu se face intre 5-15 martie in zona Olteniei si intre 5-25

martie in restul zonelor.

Plantare tuberculilor neincoltiti se face la jumatatea lunii martie in zonele

din sud, ultima decada a acestei luni in zona colinara si la inceputul lunii aprilie in

zona favorabila din punct de vedere climatic pentru cartoful de consum si pana la

sfarsitul lunii aprilie in zonele mai racoroase din depresiunile intramontane pentru

cartoful de consum si cel pentru samanta.

Pentru soiuri din diverse grupe de precocitate (timpurii, semitimpurii,

semitarzii, tarzii), se recomanda ca plantarea sa se inceapa cu soiurile tardive.

Plantatul presupune o lucrare uniforma, efectuata cu material de plantat corespunzator din punct de vedere biologic, sortat si calibrat pentru a evita

golurile de cultura si a reduce sursele de infectie cu diferite boli.

5.3. Densitatea plantatului

Cercetarile efectuate in ultimii ani arata ca productiile la cultura cartofului

oscileaza la densitati cuprinse intre 45 mii si 70 mii de tuberculi (cuiburi) la hectar,

iar planta isi autoregleaza numarul de tulpinii initiale, care se dezvolta viguros, in

functie de conditiile de mediu si de fertilitatea solului.

Pentru cartoful ce se recolteaza la maturitate, este suficient asigurarea unui

numar de tulpini de 220-240 mii la hectar pentru a realiza productii la nivelul

potential al solului, in conditii tehnologice corespuntatoare.

Pentru culturile de cartof extratimpuriu si timpuriu se planteaza un numar de

65-75 mii tuberculi sau portiuni de tuberculi a cate 3-4 colti, ceea ce inseamna 240-

280 mii de tulpini la hectar.

Cantitatea de tuberculi la hectar oscileaza intre 000-4.900 kg/ha, in functie

de greutatea medie a unui tubercul si desimea stabilita la unitatea de suprafata (ha),

(tabelul 3).

Norma de plantare in functie de desime si marimea tuberculilor

Tabelul 3

5.4. Distantele intre randuri si metodele de plantare

La culturile de cartof extratimpuriu si timpuriu, cu tubelculi incoltiti

inainte de plantare, se folosesc distante intre randuri de -60 cm, plantarea

efectuadu-se semimecanizat: se deschid rigole cu ajutorul cultivatorului prevazut

cu corpuri de rapila, in care tuberculii se planteaza manual, iar acoperirea lor se

face mecanizat cu aceleasi mijloace, fie manual.

Nu marimea tuberculilor plantati determina productia de cartof, ci desimea

de plantare, productia fiind in corelatie cu numarul de tulpini principale la hectar.

Atunci cand se planteaza tuberculi mai mici, creste desimea la plantare, pentru a

asigura numarul normal de tulpini principale (tabelul 4).

Densitatea orientativa de plantare la cartof (mii tuberculi/ha)

Tabelul 4

Plantarea cartofului la distante mai mari de 70-75 cm intre randuri este

avantajoasa pentru mecanizarea lucrarilor de ingrijire si recoltare, obtinandu-se

productii practice egale cu cele obtinute la distante mai mici intre randuri.

Adancimea de plantare in functie de conditiile tarii noastre, este cuprinsa

intre 4-8 cm calculata de la nivelul orizontal al solului nivelat, situat in fata masinii

de plantat. Tuberculii de marime mica (fractia I-a = 30 - 45 mm Ø) se planteaza la

4-6 cm, iar tuberculii mai mari (fractia a II-a = 45-55 mm Ø) se planteaza mai

adanc la 6-8 cm.

Cartoful se planteaza cu masina 4 Sa BP 62,5, care asigura distante intre

randuri de 60-70 cm, cu masina de plantat 6 SAD-75, la distante intre randuri de 75

cm, in agregat cu tractorul U-650.

6. Lucrari de ingrijire

In intervalul de peste 30 de zile, de la plantat pana la rasarire se vor efectua

lucrari de intretinere si se va urmari distrugerea buruienilor si a custrei care se

formeaza mai ales pe terenurile grele si cu vreme ploioasa, precum si mentinerea

unui bilon cat mai mare, maruntirea si afanarea solului, fertilizarea complementara

(foliara), aplicarea diferitelor tratamente, etc.

La executarea lucrarilor mecanice este foarte important a se evita tasarea

excesiva a solului, calcarea foliajului, taierea stolonilor si dizlocarea cuiburilor. La

aplicarea tratamentelor cu diferite pesticide se va evita poluarea mediului.

6.1. Combaterea buruienilor

Prima lucrare se executa la 10-14 zile dupa plantare.

La plantatul plan se executa o prasila mecanica intre randurile de plante vizibile, la adincimea de -10 cm cu zona de protectie de 12-15 cm si viteza de

inaintare 4-4 km/h.

Urmatoarea lucrare este bilonarea, in numar de 2-3; la cartoful extratimpuriu poate fi suficienta o lucrare de prasit si o bilonare. Rebilonarea se face dupa plantare, si ca scop, realizarea unui bilon cat mai mare si afanat inainte de rasarirea cartofului, precum si combaterea buruienilor pe cale mecanica.

Buruienile produc pagube mari, determinand diminuarea recoltei ci 20-35%

chiar in cazul unor lucrari de ingrijire efectuate corespunzator cu mijloace mecanice.

Metodele chimice se bazeaza pe folosirea unui sortiment diversificat de

erbicide, in functie de infestarea cu buruieni anuale si perene.

Momentul optim pentru erbicidare este inainte de rasarirea cartofului, atunci

cand valul al doilea de buruieni incepe sa rasara (ele fiind in faza de cotiledoane

sau 2-4 frunzulite). De regula cu 2-5 zile inainte de rasarirea cartofului se

efectueaza al doilea prasit si rebilonat, urmand apoi aplicarea unuia dintre

urmatoarele erbicide:

- metribuzin (Sencor 70 WG 0,7-1,2 kg/ha, Lexone 75 DF 0,7-1,2 kg/ha,

Dancor 70 WG 0,7-1,2 kg/ha, Metripaz 70 WP 0,7-1,2 kg/ha, Metripar 70 WG 0,7-

1,2 kg/ha si AS 70 PU 0,7-1,2 kg/ha), care combate urmatoarele specii de buruieni:

stirul, loboda salbatica, albastrita, urzica moarta, musetel salbatic, mohor, busuioc

de camp, etc.;

- linuron (Afalon 50 SC 2,5 l/ha, Linurex 50 SC 2,0-4,0 l/ha), combate

urmatoarele buruieni: stir, scanteuta, iarba barboasa, traista ciobanului, turita si

meisorul.

Aceste erbicide se mai numesc si peliculare, deoarece solutia de stropit este

retinuta in primii cm de la suprafata solului si de aceea dupa erbicidare nu se mai

executa alte lucrari mecanice de intretinere timp de 3-4 saptamani pentru a nu

distruge continuitatea peliculei formate.

Daca s-a efectuat o erbicidare preemergenta corecta, iar sola nu este puternic

infestata cu buruieni, pana la recoltare nu mai sunt necesare lucrari ale solului.

Daca terenul se prezinta imburuienat, vor fi executate 1-2 prasile si rebilonari pana in faza de incheiere a randurilor de cartof, dar aceste lucrari se vor

face insa dupa 4 saptamani de la primul erbicidat.

In cele mai frecvente cazuri in culturile de cartofului apar buruieni cum ar fi:

pirul, mohorul, costreiul, odosul. Acestea se combat prin efectuarea unei a doua

erbicidari cu un erbicid selectiv pentru planta de cartof. Dintre acestea mentionam:

- rimsulfuron (Titus 25 DF 40 – 50 g/ha + surfactant), combate buruieni ca:

mohor, iarba barboasa, odos, pirul tarator, costreiul din samanta si rizomi;

- haloxifop-R-metil (Gallant Super 1,5 l/ha) combate: pirul tarator la stadiul

de 15-20 cm si costreiul cand are 30-40 cm inaltime;

- fluazifop-P-butil (Fusilade Super 1,5-3,0 l/ha) combate: pirul, costreiul,

mohor; ne se aplica in conditii de seceta;

- quizalofop-P-tefuril (Pantera 40 EC 0,75- 1,0 l/ha) combate: pir, costrei si

iarba barboasa.

Aplicarea postemergenta a erbicidelor este foarte importanta pentru cultura cartofului, deoarece sunt controlate buruienile cu germinatie tarzie care vor ingreuna recoltarea cartofului. Avand in vedere ca actiunea erbicidelor utilizate dureaza 4-5 saptamani, nu trebuie executata nici o lucrare a solului.

6. Combaterea bolilor

6.1.Bolile parazitare ale cartofului

Mana cartofului (Phytophthora infestans, figura 6)

Figura 6.Phytophthora infestans

Parazitul ataca frunzele, tulpinile si tuberculele. Pe frunze boala se manifesta sub forma unor pete mai mult sau mai putin circulare, de 1-1,5 cm diametru, la inceput verzi-galbui, cu marginea difuza. Petele apar la marginea foliolelor. In scurt timp petele se maresc, devin brune, apoi brune-negricioase, ramanand inconjurate de o dunga verde-galbuie. Pe fata inferioara a frunzei, in derptul pete-lor, se observa pe vreme umeda un puf fin, albicios, care reprezinta fructificatiile ciupercii, sporii. Acestia sunt purtati de vant la alte plante, iar apa ii duce in sol putand ajunge la tuberculi. Pe vreme umeda frunzele sunt atacate complet, se inegresc, se usuca si cad lujerii ramanand dezfrunziti.

Pe tulpini atacul se prezinta sub forma unor pete alungite, de culoare bruna-

negricioasa, care de multe ori determina inegrirea si uscarea acestor organe.

Tuberculi atacati, la inceput nu se deosebesc de cei sanatoasi, deoarece

tegumentul este intact. Intr-o faza mai avansata a bolii, la suprafata tuberculilor

apar pete brune, brune-cenusii sau albastrii, usor cufundate, de marimi diferite,

care ocupa de regula numai o parte din suprafata tubercului.

Igiena culturala se face pentru a inlatura focarele de infectie si a impiedica

raspandirea agentilor patogeni si consta in eliminarea prin sortare a tuberculilor

atacati, care constituie o sursa importanta de infectie.

Pentru o dezvoltare normala si viguroasa a plantelor se face sortarea atenta a

cartofului pentru samanta, incoltirea, plantarea, fertilizarea si efectuarea lucrarilor

la momentul optim. Sola pe care urmeaza a se planta cartof, este bine sa fie in

camp deschis, plana, cu un sol usor si cu un drenaj bun, in vederea unei bune

circulatii a aerului care sa asigure o uscare rapida a foliajului.

Controlul si supravegherea campului trebuie sa inceapa odata cu rasarirea

plantelor si se va urmari locurilor unde probabilitatea aparitiei manei este mai

mare.

Rolul fungicidelor in controlul manei cartofului este extrem de important in

mentinerea sanatatii plantelor si asigurarea unor productii ridicate.

Tratamentul contra manei se face cand plantele au 20-30 cm si cand frunzele

plantelor de pe acelasi rand se ating. Boala la inceput are o evolutie lenta, iar apoi

aceasta poate fi exploziva.

Pentru a nu crea forme de rezistenta la anumite substante, acestea trebuie

alternate, de regula se efectueaza 6-8 tratamente, diferentiat, in functie de zona,

conditiile climatice si sensibilitatea soiurilor la mana.

Alternarioza cartofului sau patarea bruna a frunzelor

(Alternaria porri, figura 7)

Figura 7. Alternaria porri                                           

Atacul se manifesta pe frunze si pe tuberculi. Pe frunze, in perioada infloririi plantelor, apar pete brune, circulare, ce pot ajunge pana la 1 cm in diametru. Petele sunt bine delimitate, usor vizibile, cu zone concentrice la suprafata. La suprafata petelor se observa un puf catifelat, brun-inchis, format din fructificatiile ciupercii. Boala apare mai intai pe frunzele de la baza plantei apoi treptat pe cele mijlocii si superioare.

Pe tuberculi atacati boala se manifesta prin pete circulare, usor cufundate, de culoare bruna-negricioasa, de aceeasi marime ca si cele de pe frunze. Uneori petele

conflueaza acoperind portiuni mari din tubercul. Pulpa din dreptul petelor putrezeste si capata o culoare neagra.

Boala este favorizata de precipitatii reduse si climat calduros. Apare de obicei inaintea atacului de mana, mai ales la soiurile timpurii si semitimpurii. Boala se transmite prin tuberculii infectati in timpul vegetatiei sau cei contaminati in cadrul procesului de recoltare.

Simptomele bolii apar pe frunze, in special pe cele de la baza tulpinilor sub

forma unor pete brune, rotunde sau colturoase si coincid cu inceputul infloririi

plantelor. Culoarea petelor alterneaza de la brun deschis la brun inchis spre negru.

In stadiu foarte avansat, cand boala este favorizata de conditiile climatice, se

produce o vestejire si desfrunzire totala.Pe tuberculi apar de regula pete circulare brune inchis, care produc usoare depresiuni in coaja acestora.

Aplicarea fungicidelor foliare este justificata in zonele unde boala devine

severa, iar primul tratament se face cand apar leziuni pe frunzele de sus ale primei

treimi a plantei.

Putregaiul inelar al tuberculilor

(Corynebacterium sepedonicum,figura 8)

Figura 8. Corynebacterium sepedonicum

Din unele cuiburi plantele nu rasar sau rasar mai tarziu, prezentand lastri

subtiri, piperniciti, cu frunze mici, incertite sau rasucite usor de culoare verde

galbuie. Pe masura ce boala evolueaza, frunzele se rasucesc mai puternic si se

usuca. Aceste plante pier in cursul lunii iunie sau iulie. In unele cazuri plantele

atacate nu prezinta sintome caracteristice de imbolnavire, avand acelesi aspect ca si

cele sanatoase. Pe vreme secetoasa, mai pe la sfarsitul verii, se observa ca frunzele

se rasucesc, apoi se ingalbenesc, se ofilesc si se usuca.

Cartofii atacati, la exterior, nu se deosebesc de cei sanatosi; in sectiune insa, ei prezinta sub coaja, pete mici, circulare, de marimea unei gamlii de ac, de culoare galbena ca lamaia. Pe masura ce boala evolueaza, petele cresc in dimensiuni, ajun-gand pana la 1-1,5 cm diametru, fiind dispuse in forma de inel, in dreptul zonei de crestere. Tesutul din zona inelului vascular este moale, putrezit. Prin presarea cartofilor bolnavi iese la suprafata un lichid vascos, ce nu apare niciodata la cartofii sanatosi.

In unele cazuri pulpa tuberculilor este complet putrezita si transformata

intr-o masa moale, vascoasa.

Combaterea putregaiului inelar al tuberculilor se poate face prin:

folosirea de material saditor sanatos;

treierea tuberculelor si zvantarea la soare 5-7 zile;

pastrarea in conditii optime;

folosirea de soiuri rezistente.

Inegrirea bazei tulpinii si putregaiul umed al tuberculilor (Erwinia atroseptica, figura 9)

Figura 9. Erwinia atroseptica

Plantele pot fi atacate in toate fazele de dezvoltare.

Boala apare in prima jumatate a verii, caz in care plantele raman pipernicite, cu tulpini debile si cu ramurile indreptate in sus si indoite cu concavitatea spre axul principal. Foliolele sunt rasucite spre fata superioara, de culoare verde-galbuie, uneori cu un luciu metalic.

Tulpinile bolnave sunt mai subtiri in portiunea bazala, cu tesutul moale, putrezit si de culoare brun-negricioasa sau neagra. Plantele atacate puternic nu mai produc tuberculi sau formeaza tuberculi mici. Tuberculi infectati nu prezinta simptome externe de imbolnavire, coaja nefiind atinsa. Intr-un stadiu mai inaintat al putrezirii, in tuberculi se formeaza caverne pline cu mucilagiu. Putrezirea tuber-culilor inceputa in camp, se agraveaza iarna in timpul pastrarii, mai ales atunci cand depozitele sunt umede si neaerisite.

Combaterea inegririi bazei tulpinii si putregaiul umed al tuberculilor se poate face prin:

folosirea de material saditor sanatos sau dezinfectarea acestuia inainte de plantare cu formalina 40% (1:200) timp de 3-5 minute, urmata de 2 ore sudatie;

treierea tuberculelor si zvantarea lor dupa recoltare;

depozitarea in conditii optime;

agrotehnica superioara.

Rictorioza la cartof (Rictorioza solani, figura 10)

Figura 10. Rictorioza solani

Boala se manifesta pe tulpini, stoloni, tuberculi si radacini. Atacul poate apare de timpuriu, in care caz, plantutele rasarite prezinta lastari firavi, subtiri, acoperiti de pete (zone) brune, necrozate, de forma alungita.

In cazul infectiilor tarzii, plantele bolnave nu se mai dezvolta normal, avand internodiile scurte, tulpinile si nodurile ingrosate, frunzele incretite sau rasucite in sus, de culoare galbuie, care trece spre rosu pana la violet. Uneori are loc putrezirea coletului si acoperirea lui cu o panza de mucegai paslos, alba-cenusie.

In cuiburile atacate se formeaza tuberculi mici, deformati, cu tegumentul zgronturos, crapat, acoperit de pete necrotice. Cu timpul la suprafata tuberculilor, apar numeroase formatiuni mici, brune-negricioase, screlotiile ciupercii.

Rictorioza la cartof se poate combate printr-o:

agrotehnica superioara;

folosirea de material saditor sanatos sau dezinfectarea acestuia inainte de plantare cu formalina 40% (1: 200) timp de 3-5 minute.

6. Bolile virotice ale cartofului

Virusul X al cartofului / mozaicul X sau comun (Solanum virus-1,

figura 11)

Figura 11. Solanum virus-1

Aceasta viroza se manifesta prin simtome variate, in functie de soi, de varsta plantelor si de conditiile de mediu. Atacul este caracteristic pe frunze, ale caror limb apare acoperit de pete de culoare verde-deschisa, raspandite neregulat pe suprafata foliolelor, pete care alternand cu portiunile sanatoase de culoare verde-intens, dau limbului un aspect mozaicat.

Cand atacul este in faza incipienta, petele de decolorare se observa numai daca frunza este privita prin transparenta. Intr-o faza mai avansata a bolii, patarea mozaicata este insotita de incretirea frunzelor sau de deformarea limbului. In cazuri rare se manifesta prin pete necrotice in forma de liniute, de culoare neagra, ce apar pe limb, petiol si tulpini.

Tuberculi infectati nu se deosebesc ca aspect exterior de cei sanatoasi.

Virusul rasucirii frunzelor de cartof (Solanum virus-14, figura 12)

Figura 1 Solanum virus-14

Plantele atacate prezinta o rasucire a marginilor foliolelor catre fata superioara, de-a lungul nervurii principale. Frunzele, incepand cu cele inferioare, devin tari, pieloase, aspre la pipait. La unele soiuri fata inferioara a frunzelor capata un colorit roscat sau albastrui-inchis, datorita acumularii antocianului in celule.

Intr-un stadiu mai avansat al bolii, plantele au frunzele si petiolurile indreptate in sus, apropiate de tulpina si adunate sub forma de buchet.

Plantele soiurilor nu se mai dezvolta normal, raman pitice.

Virusul Y al cartofului sau mozaicul Y(Solanum virus-2, figura 13)

Figura 13. Solanum virus-2

Se manifesta prin pete necrotice in forma de dungi, de culoare bruna sau neagra, pete care apar pe frunze, petioluri si tulpini. Frunzele atacate sunt casante, mai mici decat cele normale si adesea cu varful indoit spre interior. Frunzele bazale si cele mijlocii, sunt mai atacate, se usuca mai devreme si atarna pe tulpina un timp oarecare, dupa aceea cad la pamant. In varful tulpinii ramanand cateva frunze tinere, verzi, cu simtome de mozaic si de incretire. Productia de tuberculi este foarte scazuta la plantele atacate.

Virusul A al cartofului sau mozaicul A (Solanum virus-3, figura 14)

Figura 14. Solanum virus-3

Acest virus produce o incretire a frunzelor mai ales cand acestea se gasesc in plina crestere. Foliolele plantelor bolnave sunt tari, groase si aspre la pipait, adesea cu pete de decolorare la suprafata lor. Plantele atacate raman pitice , prezentand o scurtare a internoduriilor tulpinii.

Virusul S al cartofului sau stolburul de sud (Lycopersicum virus-5,

figura 15)

Figura 15. Lycopersicum virus-5

Primele simptome ale bolii se observa la foliolele de la varful plantelor deoarece acestea au marginile clorozate si rasucite in sus de-a lungul nervurii principale, din care cauza adesea iau forma de lingurita. Petiolurile frunzelor bolnave au o pozitie mai aproape de verticala decat cele ale plantelor sanatoase. In scurt timp frunzele capata o nuanta roscata sau violacee, datorita acumularii unei cantitati mari de antocian.

Tufele virozate sunt mai slab dezvoltate in comparatie cu cele sanatoase.

Dupa 7-10 zile de la aparitia primelor simptome, plantele bolnave incep sa se ofileasca, fenomen care cuprinde mai intai frunzele de la baza plantei si apoi cele de la varf. In primele zile ofilirea este reversibila, plantele recapatandu-si turgescenta in timpul noptii. Dupa catva timp insa, plantele ofilite nu-si mai revin si se usuca in intregime.

6.3. Combaterea daunatorilor

Gandacul de Colorado (Leptinotarsa decemlineata, figura 16)

Figura 16. Leptinotarsa decemlineata

Este cel mai mare daunator al culturilor de cartof din tara noastra.

Gandacii ierneaza in sol la o adancime de 40 – 50 cm. Primavara ies la suprafata odata cu samulastra de cartof, care constituie prima lor sursa de hrana. Cand planta gazda se afla in apropiere gandacii se deplaseaza pe sol, iar cand aceasta este mai la distanta, acestia zboara. Odata gasita planta gazda, gandacii se hranesc, se imperecheaza si depun oua. Larvele ies dupa 4-14 zile in functie de temperatura si incep sa se hraneasca cu frunzele de cartof, parcurgand 4 stadii. Cel mai mare consum de hrana il inregistreaza larvele din stadiul 3 si 4.

Se face controlul zilnic al fiecarei sole cultivate cu cartof, pentru a se cunoaste data aparitiei gandacilor adulti si densitatea acestora. Daca aceasta densitate depaseste limita de 1 gandac la 4-5 plante se va aplica un tratament de combatere a adultilor.

Tratamentul se aplica la aparitia larvelor din generatia I ,atunci cand in larvele nu au depasit stadiul 1 si 2, pentru ca actiunea insecticidului sa fie mai mare.

Atnci cand tratamentul pentru gandacii adulti nu s-a efectuat, iar atacul primei generatii este foarte puternic si larvele apar esalonat se recomanda repetarea tratamentului pentru prima generatie la un interval de 10-15 zile, in functie de perioada de control a insecticidului folosit.

La noi in tara daunatorul se dezvolta in 2-3 generatii, se face 4-5 tratamente pentru cartoful de toamna, 2-3 tratamente pentru cel de vara si 1-2 tratamente pentru cartoful timpuriu. Aceste se pot face cu:

thiametoxam 25 % (Actara 25 WG 0,08 kg/ha);

tiacloprid 480 g/l (Calypso 480 SC 0,08 l/ha);

acetamiprid 20% (Mospilan 20 SP 0,08 kg/ha);

bensulap 50 % (Victenon 50 WP 0,5 kg/ha).

Nematozii comuni, sunt viermisori greu vizibili cu ochiul liber. Atacul se limiteaza doar la partea subterana (stoloni si tuberculi) prin: pete mici albe, care cu timpul se maresc si se brunifica.

Figura 17. Nematozii cu chisti

Nematozii cu chisti (figura 17), sunt specii de carantina, iar pe solele infestate nu se poate cultiva cartoful pentru producerea materialul de plantat.

Ataca atat partile aeriene, cat radacinile si tuberculii prin: plante pipernicite cu frunzele ingalbenite, radacina principala zbarcita cu chisti pe radacinile mai subtiri, tuberculii sunt mici si fara aspect comercial.

Figura 18. Viermii sarma

Viermii sarma (figura 18), sunt larvele gandacilor pocnitori.

Provoaca pagube si deprecieri prin saparea de galerii in pulpa tuberculilor. Prin galeriile produse patrund diversi agenti patogeni, care pot conduce la putrezirea tuberculilor.

Factorii care favorizeaza atacul viermilor sarma sunt: terenurile intelenite, solurile bogate in materie organica si solurile cu reactie neutra.

Figura 19. Viermii albi

Viermii albi (figura 19), sunt larvele carabusului de mai.

Acestea ataca tuberculii prin rosaturi si escavatii, creand porti pentru agentii patogeni.

6.3.1. Transmiterea virusurilor

Virusurile ajung in interiorul gazdei cu ajutorul omului, insectelor, solului sau prin contactul direct dintre plantele bolnave si cele sanatoase.

Sunt virusuri care pot fi transmise de la o planta la alta intr-un timp foarte scurt, iar vectorul isi pastreaza capacitatea de infectie numai cateva ore de la parasirea plantei bolnave (transmitere de tip nepersistent) si virusuri ai caror vectori devin infectiosi numai la cateva zile de la achizitionarea agentului patogen, pastrandu-si apoi aceasta calitate timp indelungat (transmitere de tip persistent).

Figura 20. Afidele

Paduchi plantelor sau afidele (figura 20), sunt insecte fitofage care se hranesc cu seva plantelor cultivate si spontane; au dimensiuni foarte mici (0,5-4mm) cu o forma globuloasa si culori diferite. Intre afide si virusuri exista o relatie stransa, in sensul ca afidele sunt mijloace de raspandire a virusurilor, iar virusurile imbunatatesc calitatea plantelor ca suport de hrana pentru afide.

Figura 21. Paduchele veriganului

Paduchele veriganului (figura 21), este un vector al virusului A al cartofului, virusului Y, a mozaicului aucuba si al virusului rasucirii frunzelor de cartof .

Figura 2 Paduchele patat al cartofului

Paduchele patat al cartofului (figura 22), este un vector de 40 de virusuri, atat persistente cat si nepersistente la cartof si sfecla, fiind raspandit in intreaga lume.

Pentru a preveni raspandirea virusului cartofului, in camp si in special virusul rasucirii frunzelor, se recomanda folosirea insecticidelor sistemice granulate in perioada de vegetatie cum ar fi: Mospilan 20 SP – 0,08 kg/ha, Regent 200 SC – 0,1 l/ha, Actara – 0,06 kg/ha, Calypso – 0,08 l/ha.

Tratamentele se repeta la un interval de 10-14 zile (in functie de remanenta virusului) pana la intreruperea vegetatiei.

7. Recoltarea

Figura 23. Masina de scos cartofi pe un rand MSC-1

Recoltarea cartofului se face in functie de scopul culturii prin urmatoarele moduri:

- manual, cu furca sau sapa, pe suprafete mici;

- semimecanizat, cu masina de scos cartofi MSC-1(figura 23), sau cu MSCRE-1, pe suprafete mici, iar pe suprafete mari cu masina de scos cartofi pe doua randuri MSC-2;

- mecanizat, cu combine diferite, pe suprafete mari, terenuri netasate cu o textura lutoasa sau luto-nisipoasa, fara resturi vegetale sau piatra.

Cartofii destinati consumului extratimpuriu si timpuriu se recolteaza incepind din luna mai, atunci cand tuberculi depasesc in greutate 30 g. Recoltatea lor se face manual pe solurile misipoase , prin smulgere, iar pe celelalte soluri folosind grapa sau plugul. Sortarea se face in acelasi timp cu recoltarea, evitandu-se vatamarea tubrculilor. Tuberculi recoltati nu trebuie sa depaseasca 24 ore de la recoltate pana la depozitare.

Pentru consumul de vara, recoltarea se face in luna iulie sau in luna august cu combina CRG-2 sau E-684. Combinele de recoltat cartof realizeaza dislocarea tuberculilor, separarea pamantului si a resturilor vegetale, odata cu incarcarea lor in remorca de transport, stationar din buncarul combinei sau din mers. Dupa recoltare se face transportare tuberculilor la depozit, unde se sorteaza si se calibreaza. Depotitarea lor nu trebuie sa depaseasca 10 zile.

Cartoful pentru consumul de toamna-iarna si pentru industrializarea lui se recolteaza atunci cand 2/3 din tulpini s-au uscat, restul de 1/3 avand inca culoarea galbena. Inainte de recoltare cu 7-8 zile tulpinile se distrug pe cale chimica pana la ingalbenirea totala. Distrugerea lor se face cu substante chimice cum sunt: Reglone 5 t/ha, Harvade 25 F in doza de 2,5 l/ha sau pe cale mecanica cu masina de tocat vrejuri MTV 4. Recoltarea se face pe vreme buna si la umiditatea corespunzatoare solului.

Pentru a avea o productie cat mai mare si de calitate trebuie sa se tina cont de:

- delimitarea cuiburilor de cartofi care prezinta atac de mana sau alte boli si recoltarea lor separat;

- recoltarea capetelor si a randurilor marginale;

- recoltarea trebuie facuta atunci cand temperatura solului este de peste 12°C si umiditate optima care sa permita separarea usoara a pamantului de tuberculi;

nu se recolteaza pe vreme ploioasa si nici nu se lasa tuberculii pe sol.

8. Sortarea

Dupa recoltare cartoful se transporta la halele speciale pentru sortare sau la fabricile prelucratoare, in functie de modul de valorificare. Primele operatiuni care se fac sunt sortarea si calibrarea. Prin sortare se elimina in primul rand tuberculii bolnavi (putreziti, cu atac puternic de raie, vatamati, deformati), bulgarii de pamant sau pietrele, pamantul care adera de tuberculi sau alte corpuri straine (vrejuri, buruieni).

Sortarea si calibrarea se face in functie de destinatie:

- cartoful pentru consum trebuie sa aiba peste 55 mm in diametru; calitatea lui fiind apreciata dupa aspectul comercial al tuberculilor, ca: marime, adancimea ochilor, culoarea cojii si a miezului, gustul, mirosul, gradul de vatamare, atacul de boli, etc;

- cartoful pentru samanta sortat intre 30-45 mm si 45-55 mm; cartofii destinati producerii materialului pentru plantat trebuie sa fie sanatosi din punct de vedere biologic, sa nu prezinte atac de mana, Erwinia, Rhizoctorioza pe tuberculi, urme de vatamare si sa nu fie impurificati;

- cartoful sub STAS trebuie sa aiba sub 30 mm diametru, precum si cartofii vatamati vor fi folositi in furajarea animalelor.

9. Depozitarea si pastrarea tuberculilor

Cartoful se depoziteaza in functie de modul de valorificare, in functie de starea tuberculilor din momentul recoltarii si durata pastrarii. Pastrarea lor se poate realiza fara pierderi daca au o stare fitosanitara buna, daca recoltarea s-a facut la maturitate deplina, pe vreme buna, daca s-au indepartat impuritatile si daca s-au vindecat in totalitate eventualele rani.

Cartoful pregatit pentru pastrare trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii:

- tuberculii trebuie sa fie maturi, cu coaja bine suberificata (sa nu se exfolieze), daca nu acestia se vor deshidrata, conducand la pierderi insemnate din punct de vedere calitativ si cantitativ;

- nu trebuie sa fie raniti (vatamati sau taiati, striviti sau rosi de insecte);

- materialul pregatit pentru depozitare trebuie sa fie uscat (existenta unei pelicule de apa pe coaja tuberculilor impiedica respiratia, facandu-i mai sensibili la atacul bolilor).

Tuberculul este un organism viu, a carei activitate fiziologica nu se opreste dupa recoltare si nici pe parcursul perioadei de pastrare. Procesele naturale care au loc in perioada de depozitare sunt: respiratia, transpiratia, incoltirea si bolile de putrezire.

Respiratia este procesul fiziologic, prin care se pierd insemnate cantitati de materie organica pe baza consumului de amidon acumulat in tuberculi. Pentru a fi consumat un continut minim de substante de rezerva, trebuie mentinuta in spatiul de pastrare o temperatura de 2-4sC si un grad normal de oxigenare.

Transpiratia determina pierderi importante de apa in urma cresterii temperaturii si a scaderii umiditatii relative a aerului in spatiile de depozitare. Pierderea apei din tuberculi duce la pierderea turgescentei si deshidratarea lor, determinand intensificarea proceselor de dezasimilatie, pierdere de amidon si cresterea continutului in glucide.

Incoltirea tuberculilor, reprezinta un proces fiziologic nedorit care duce la pierderi in greutate si alterarea calitatilor seminale. Pastrarea incorecta a tuberculilor determina scurtarea repausului vegetativ si incoltirea lor.

Temperaturile ridicate (peste 5sC) asociate cu o umiditate a aerului (>90%), pot favoriza atacul bolilor de putrezire a tuberculilor (mana, putregaiul umed sau putregaiul uscat), iar pierderile pot ajunge pana la 30 %.

Factorii care conditioneaza procesul de pastrare sunt:

capacitatea de pastrare a soiului;

factorii de mediu din depozitele de pastrare: temperatura, umiditatea, aerul, lumina.

Cand acesti factori nu sunt optimi, mai pot surveni: inverzirea, zbarcirea, incoltirea, brunificarea si innegrirea tuberculilor.

Temperatura, determina intensitatea proceselor fiziologice din tubercul. Pentru materialul destinat plantarii temperatura de pastrare este cuprinsa intre

2-4sC.

Umiditatea aerului contribuie la prevenirea transpiratiei si a vestejirii tuberculilor. Umiditatea relativa a aerului in spatiile de pastrare trebuie sa fie cuprinsa intre 85-90%. O umiditate ridicata determina dezvoltarea bolilor de putrezire a cartofului. Masurarea umiditati din spatiile de depozitare se face cu higrometrul, iar reglarea se face cu ajutorul ventilatoarelor prin introducerea de aer cald si uscat din afara, cand acesta are o umiditate prea mare, fie prin stropirea pardoselii sau asezarea unor vase cu apa in interior, cand aerul este prea uscat.

Compozitia aerului din depozite trebuie sa fie apropiata de cea a aerului atmosferic si anume 21% oxigen si 0,03% dioxid de carbon. Aerisirea spatiului de depozitare este necesara pentru asigurarea procesului de respiratie. In conditii de aerisire necorespunzatoare, creste procentul de dioxid de carbon favorizand procesele de respiratie anaeroba, care vor avea efecte negative asupra calitatii cartofului.

Lumina favorizeaza acumularea de solanina depreciind calitatea si gustul cartofului pentru consum. La cartofii pentru samanta, prin expunerea la lumina timp de 2-3 zile, determina prelungirea repausului vegetativ, iar o lumina difuza spre sfarsitul pastrarii, favorizeaza formarea unor colti scurti si vigurosi.

In tara noastra s-au construit depozite moderne, care indeplinesc toate conditiile de pastrare a tuberculilor, in zonele de cultivare a cartofului pe suprafete mari si in cadrul fabricilor ce utilizeaza cartoful ca materie prima.

Pastrarea tuberculilor se poate face in spatii de depozitare permanente sau temporare.

Spatii permanente de depozitare, pot fi:

- pivnitele si beciurile, care sunt incaperi de marimi variabile utilizate in gospodariile familiale, construite in pamant pentru depozitarea unor cantitati reduse de cartof. Aerisirea lor se face cu ajutorul cosurilor de ventilatie, care se astupa pe timpul iernii. Inaltimea stratului de tuberculi nu trebuie sa depaseasca 1-1,5 m, iar pana la tavan sa ramana un spatiu de 0,8 m. Reglarea temperaturii si aerisirea se realizeaza prin inchiderea si deschiderea usilor si a ferestrelor.

- depozitele cu ventilatie mecanica, care sunt constructii masive, dotate cu ventilatoare puternice si instalatii speciale de reglare a temperaturii si umiditatii. Care asigura pastrarea catorva mii de tone, in boxe construite din material lemnos, cu capacitati de 5-20 tone. Aerisirea se face prin canale dispuse in pardoseala prin recircularea aerului sau a amestecului de aer (interior si exterior).

- depozitele frigorifice sunt constructii moderne, prevazute cu instalatii frigorifice, izolate termic, dotate electronic si automatizate pentru controlul factorilor de pastrare. Ele pot asigura conditii optime pentru pastrarea cartofului in orice perioada a anului, evitand cauzele ce produc degenerarea fiziologica.

Spatii de depozitare temporare cele mai utilizate sunt:

- silozurile ingropate, care sunt improvizatii simple din pamant, amplasate in locuri mai ridicate, cu apa freatica la o adancime mai mare de 1,5 m intalnite in zonele mai reci, cu ierni aspre. Se construiesc prin saparea unui sant de 65-75 cm adancime si 70-90 cm latime, cu o lungime cuprinsa intre 7-10 m. Dupa umplerea santului cu cartofi, se acopera cu un strat de paie uscate de 40-50 cm grosime. In primele saptamani se va pune pamant numai peste paiele de pe partile laterale ale silozului, lasandu-l liber la coama pana la venirea frigului si scaderea temperaturii. Prin coama silozului se aeriseste si se raceste, iar cand zilele sunt ploioase aceasta se acopera cu materialele impermeabile, care dupa trecerea acestora se indeparteaza. Cand temperatura in siloz scade la valoarea de pastrare se acopera intreg silozul cu pamant inclusiv coama (30 cm). Pentru conditii de pastrare corespunzatoare pe perioada iernii, trebuie indeplinite doua conditii: silozul la baza si pe partile laterale sa fie uscat cand se umple cu cartof si stratul de paie sa fie suficient de gros pentru a feri tuberculii de inghet ;

- silozurile cu aerisire, se folosesc in zonele unde iernile nu sunt prea aspre. Adancimea lor este de 20 cm sub care se sapa un canal adanc si lat de 25 cm, acoperit cu gratare de lemn sau sipci pentru accesul aerlui prin partea inferioara. Din 3 in 3 m, in legatura cu canalul acoperit cu sipci se vor amplasa cosurile de aerisire verticale, confectionate din scanduri perforate, incat sa iasa afara peste inaltimea silozului cu 40 cm. Latimea stratului de cartof, va fi la baza de 1,5 m, inaltimea de 1,0 m, iar lungimea variabila. Canalul longitudinal de aerisire va fi mai lung decat lungimea silozului la unul din capete si se va astupa numai la venirea frigului. Pe fundul silozului se pune un strat de paie uscate, gros de 20 cm peste care se aseaza cartofii uscati in forma de prisma cu doua taluzuri. Peste cartofi se mai pune un strat gros de paie (50 cm) si un strat de pamant subtire, coama ramanand acoperita numai cu paie pana la scaderea temperaturii, urmand ca la venirea ingheturilor, pamantul de acoperire sa ajunga la 40 cm. De jur imprejurul silozurilor se vor sapa canale superficiale pentru scurgerea apei. Reglarea temperaturii in masa de cartof se realizeaza prin astuparea cosurilor de aerisire si a canalului longitudinal cu paie. Odata cu umplerea silozurilor se aseaza si tuburile pentru termometrele de control al temperaturii. La fiecare siloz sunt prevazute trei locuri pentru controlul temperaturilor: doua pe capete si unul la mijloc, dispuse pe ambele laturi.

- macrosilozurile, sunt silozuri de mare capacitate (3.000-25.000 t), acoperite cu baloti de paie si folie de polietilena, dotate cu ventilatie mecanica. Acestea se pot construi la suprafata solului sau se pot ameneja in spatii ca: soproane, magazii, grajduri vechi. Ele sunt prevazute cu unul sau doua canale de ventilatie, in functie de marimea lor, care pot comunica intre ele. Izolatia se face cu paie, sub forma de baloturi asezate pe doua nivel, cu folie de polietilena intre cele doua straturi de baloturi. Asezarea foliei si a baloturilor de paie se face in asa fel incat sa permita iesirea aerului cald din masa de cartof pe la imbinarea foliilor sau pe la coama, sub presiunea aerului de la ventilatoare, care sunt asezate la capatul canalului de ventilatie. Controlul temperaturilor se face cu termometre sonda la diferite inaltimi in vracul de cartof.