Afacerile ca joc
Razboaiele sunt brutale si junglele
sunt necivilizate. Masinile sunt inumane. În plus, chiar nu-si
mai aminteste nimeni faptul ca munca si afacerile pot fi placute si generatoare de
satisfactii intrinseci? Geofferey James subliniaza ca "Electronic
Elite", cum numeste el companiile high-tech, au avut mari
succese pentru ca au facut ca munca salariatilor s 24524p156y 259; fie
distractiva, desi acestia lucreaza 60, 70 sau chiar 90 de
ore pe saptamâna. Abia de curând am început sa ne dam
seama de faptul ca oamenii nu muncesc doar ca sa câstige, ci
si pentru ca munca poate fi în sine atractiva si stimulativa.
Metafora jocului s-a implantat în anii
'60, când afacerile n-au mai fost vazute ca o lupta
sângeroasa, pe viata si pe moarte, ci mai degraba ca
activitate voluntara, excitanta si provocatoare. Imaginea
analogica a afacerilor cu sportul si cu jocurile, accentuând
"spiritul de echipa", se înrudeste întrucâtva cu metafora
razboinica, lipsita însa de violenta acesteia si
cu o mai mare atentie fata de interesele reciproc
împartasite si fata de regulile de fair play.
O consecinta directa a fost comparatia între salariile
exorbitante ale granzilor CEO's2 din marile corporatii cu
câstigurile fabuloase ale superstarurilor din sport, toti fiind recompensati
pentru "talentele" lor iesite din comun.
Imaginea mai curând benigna a
câstigarii unui joc s-a raspândit rapid în societatea
noastra mare amatoare de întreceri sportive. Cu siguranta,
afacerile nu sunt niste simple jocuri, dar competitia economica
seamana mult cu anumite sporturi populare si se preteaza
destul de bine unor comparatii cu întrecerile sportive. În acest context,
o larga audienta a avut, dupa cum am aratat în
capitolul precedent, si teoria jocurilor ca sursa de modele abstracte
ale oricaror forme de competitie si cooperare între indivizi ale
caror interese personale sunt cauzal si strategic interconectate.
Aplicata în aparare, prognoza voturilor sau în justitie,
nicaieri teoria jocurilor nu a fost primita cu atâta entuziasm ca în
teoria economica si în mediul de afaceri.
Am fi tentati sa spunem: "Ce
dragut! Afacerile s-au umanizat! si înca într-un
mod recreativ". Însa metafora jocului nu este întrutotul benigna
si are la rândul sau destule neajunsuri. În primul rând, reprezentate
ca niste jocuri, afacerile tind sa devina un scop în sine, având
doar o legatura accidentala cu productivitatea, utilitatea si prosperitatea generala. A
introduce o minge într-un cos sau într-o poarta nu are o
valoare intrinseca, ci este o realizare numai într-un joc de basket
sau de football. Daca afacerile sunt privite ca niste întreceri
sportive, ceea ce conteaza este "scorul" si "victoria", adica înregistrarea contabila a
unor profituri cât mai mari, pierzându-se din vedere scopul esential
al afacerilor, anume satisfacerea unor nevoi sociale reale. În realitate,
majoritatea oamenilor de afaceri nu considera câtusi de putin
activitatea lor ca pe un joc, ci mai degraba ca pe un mijloc de trai
si ca pe un mod de afirmare sociala.
Jocurile se mai deosebesc de afaceri si
sub un alt aspect important. La football
exista o delimitare clara între jucatori si spectatori,
ceea ce nu se întâmpla în cazul afacerilor. Într-o economie de
piata cu totii suntem, vrând-nevrând, jucatori. Miza e mult
prea mare si priveste prea multa lume pentru a considera
afacerile un simplu joc. În finante, mai ales, tranzactiile pot
parea foarte usor niste jocuri, datorita caracterului
abstract al operatiilor financiare. Este nevoie de multa
imaginatie, pricepere si atentie pentru a evalua efectele
speculatiilor bursiere si ale politicilor fiscale asupra oamenilor în
carne si oase. În masura în care activitatile financiare
opereaza cu cifre, este foarte usor sa confunzi bilanturile
contabile cu o tabela de scor. Atunci când ai însa de-a face cu
clientii, iluzia jocului dispare foarte repede. Afacerile devin un simplu
joc numai atunci când sunt scoase din contextul lor, când oamenii devin cifre,
iar mijloacele devin scopuri.
"Unele dintre cele mai dezastruoase politici
corporatiste din ultimii ani, spune Solomon, pot fi puse pe seama
mentalitatii de jucator, care îi face pe executivi sa se
concentreze exclusiv asupra 'victoriei', orbindu-i fata de
impactul lor asupra celor din afara jocului sau, din chiar acest motiv, asupra
coechipierilor. Executivii care, la începutul anilor '90, au concediat
salariati fideli si capabili, numai de dragul unor cresteri de scurta durata a
actiunilor pe pietele bursiere, s-au aventurat într-un
astfel de joc. Strategii de la Ford, care au calculat ca ar fi mai ieftin
sa achite daune clientilor care i-ar fi dat în judecata
decât sa retraga de pe piata si sa remedieze imperfectul model Pinto3, au
facut, de fapt, un astfel de joc. Daca ar fi dat în schimb
atentie suferintelor cauzate de decizia lor, cu siguranta n-ar
mai fi privit totul ca pe un joc si ar fi adoptat un cu totul alt mod de
actiune" (ibidem, p. 22).
Înca recentul scandal provocat de
falimentul neasteptat si dezastruos al companiei Enron, urmat la scurt timp de prabusirea
WorldCom, în SUA, sau falimentul companiei Parmalat din Italia, au demonstrat -
ruinând financiar sute de mii de actionari - ca tratarea
"sportiva" a afacerilor ca jocuri de noroc duce foarte usor la
tentatia de a trisa din dorinta oarba de a câstiga
potul cel mare.