Obiectul și metoda contabilitații

Contabilitate

rezulta:

Avand in vedere ca BUNURILE și VALORILE economice formeaza activul patrimonial, iar drepturile cu valoare economica reprezinta patrimoniul net care

reda gradul de independența financiara al agentului economic, atunci

sau

PN ≥ O

Drepturi ≥ Obligații

Rezulta ca o condiție minima a independenței financiare a agentului economic este ca patrimoniul sau net (drepturile) sa fie mai mari sau cel puțin egal/e cu obligațiile:  sau

Se impune precizarea ca patrimoniul ca obiect de studiu al contabilitații, este oglindit de ea nu numai static, ci și in dinamica lui, a componentelor sale, prin prisma mișcarilor și transformarilor interne pe care le sufera. Mișcarile se refera la operațiuni simple de intrari și ieșiri de elemente patrimoniale, dar și la modificari complexe concretizate in noțiunile de cheltuieli, venituri și rezultate.

Așadar, urmarirea patrimoniului la nivelul contabilitații se face prin structurile: ACTIV, PASIV, CHELTUIELI, VENITURI, REZULTATE.

In timp ce structurile ACTIV și PASIV exprima și caracterizeaza situația, starea patrimoniului, structurile CHELTUIELI, VENITURI, REZULTATE, redau mișcarea lui, transformarile ce au loc in masa patrimoniului.

Mișcarile sau procesele care se produc in patrimoniul unui agent economic sunt de doua feluri: a) mișcari și procese simple privind elementele patrimoniale, cum sunt intrarile și ieșirile acestor elemente.

b) mișcari și procese complexe, ce se produc in

conținutul patrimoniului, concretizate in categoriile: cheltuieli, venituri, rezultate numite procese economice.

Relațiile dintre aceste categorii pot fi redate astfel:

CHELTUIELI ± REZULTATE = VENITURI

• Cheltuielile agentului economic reprezinta modul de consumare a resurselor

de catre un agent economic prin defașurarea unei activitați, sumele sau valorile platite sau de platit de catre agentul economic pentru: materii prime, materiale consumabile, obiecte de inventar, energie, apa, marfuri și ambalaje, cheltuieli de protocol, reclama și publicitate, cheltuieli cu deplasari, detașari, transferari, cheltuieli poștale și taxe de telecomunicații, cheltuieli cu personalul, inclusiv cu asigurarile și protecția sociala, cheltuieli cu amortizarile și provizioanele, cheltuieli excepționale.

• Veniturile agentului economic reprezinta sumele sau valorile incasate

sau de incasat, de la alte persoane fizice sau juridice pentru: livrari de bunuri, execuție de lucrari, prestari de servicii, executarea unor obligații legale sau contractuale din partea terților, venituri din producția stocata, din producția imobilizata,, venituri din diminuarea sau anularea provizioanelor, din vanzarea activelor, venituri excepționale.

• Rezultatele exercițiului financiar se determina ca diferența intre

venituri și cheltuieli, indiferent de data incasarii sau plații lor. Din relația

rezulta:

  = ± Rezultate

Deducem ca rezultatele unui exercițiu financiar pot imbraca urmatoarele forme:

a)     profit, in toate situațiile in care veniturile sunt mai mari decat cheltuielile;

b)    pierdere, in toate situațiile in care veniturile sunt mai mici decat cheltuielile;

c)     rezultat nul, in toate situațiile in care veniturile sunt egale cu cheltuielile;

Daca V = ch => 0

In literatura economica, pentru descrierea acestor situații se folosesc și

noțiunile de rezultat pozitiv (pentru profit) și rezultat negativ (pentru pierderi).

Din relațiile prezentate, rezulta concluzia ca rezultatul exercițiului sau perioadei financiare (an calendaristic sau luna calendaristica), influențeaza direct patrimoniul firmei astfel:

cand agentul economic a obținut profit (rezultat pozitiv), avem de-a face cu

situația de creștere a patrimoniului.

cand agentul economic inregistreaza pierdere (rezultat negativ), avem de a

face cu o micșorare a patrimoniului.

Situația patrimoniului la un moment dat este cuprinsa in bilanțul contabil in care este reflectat și rezultatul exercițiului (profit sau pierdere). Justificarea acestui rezultat prin prezentarea paralela atat a cheltuielilor cat și a veniturilor se realizeaza prin lucrarea de sinteza numita Cont de rezultate.

Metoda contabilitații, procedee, principii

In timp ce obiectul contabilitații ne invața ce trebuie studiat și cercetat de

aceasta disciplina economica, metoda contabilitații ne arata cum trebuie cercetat acest obiect, cu ce instrumente, principii și tehnici de lucru.

Prin metoda contabilitații se ințelege ansamblul de principii, procedee, instrumente cu ajutorul carora se realizeaza evidența, calculul, analiza și controlul starii și mișcarii patrimoniului.

1.3.2.1. Procedeele metodei contabilitații

Contabilitatea ca știința și aplicație practica utilizeaza in procesul cunoașterii o serie de procedee, tehnici și instrumente ce pot fi grupate in doua categorii:

A)   procedee comune tuturor știintelor sau anumitor discipline științifice;

B)    procedee specifice metodei contabilitații.

A) Procedee, tehnici și instrumente comune sunt:

a)     observația; procedeu care permite cunoașterea proceselor economice ce

urmeaza a fi evidențiate in contabilitate ca urmare a participarii patrimoniului la activitatațile economice desfașurate de agentul economic, reflectate valoric și cantitativ in documentele contabile.

b)    sistematizarea: gruparea și ordonarea informațiilor culese.

c)     raționamentul: procedeu prin care se realizeaza legaturi și judecați logice cu

privire la mișcarile patrimoniale.

d)    comparația: prin care se poate face aprecierea unor situații și elemente

contabile prin raportarea lor la alte structuri și elemente contabile din interiorul sau exteriorul sistemului luat ca baza.

e)     clasificarea: procedeu de tipizare, selectare și grupare a fenomenelor și

proceselor economice evidențiate in contabilitate, in baza unor criterii bine determinate, eventual stabilite de legiuitor.

f)      analiza: metoda generala de cercetare a realitații economice bazata pe

descompunerea unui intreg pe elementele sale componente și studierea in parte a fiecaruia dintre acestea.

g)     sinteza: consta in cunoașterea obiectielor și proceselor economice pe baza

reunirii elementelor obținute prin analiza și stabilirea legaturilor dintre ele.

Prin analiza și sinteza se realizeaza sistematizarea și detalierea operațiunilor supuse inregistrarilor contabile, oferindu-se posibilitatea centralizarii și generalizarii operațiunilor economico financiare și contabile.

h)    documentarea: procedeu potrivit caruia și in concordanța cu actele

normative in vigoare, agenții economici, instituții și organizații publice sau private, precum și persoane fizice ce au calitate de comerciant, au obligația sa consemneze operațiunile economice și financiare in momentul efectuarii lor, in documente justificative, pe baza carora se face inregistrarea in jurnale, fișe și alte documente care asigura datele de intrare in sistemul de cunoaștere contabila care, apoi, se prelucreaza dupa diferite reguli pentru a se obține indicatori de sinteza privind situația economico-financiara a agenților economici.

i)      evaluarea: procedeu comun și contabilitații prin care se realizeaza

transformarea unitaților natural – cantitative in unitați valorice, banești, exprimarea in bani a elementelor patrimoniale, a operațiilor la care acestea participa, dand posibilitatea aducerii la același numitor a tuturor elementelor patrimoniale și deci sintetizarea și integrarea informațiilor contabile atat la nivelul agentului economic cat și la nivelul ramurilor economiei naționale.

j)      calculația: procedeu care, in baza operațiilor și relațiilor de calcul matematic,

permite posibilitatea indrumarii, centralizarii și generalizarii datelor și informațiilor contabile.

B. Procedee specifice metodei contabilitații sunt:

a) Bilanțul contabil: procedeu specific metodei contabilitații cu ajutorul caruia se realizeaza prezentarea sintetica la un moment dat, in expresie valorica a patrimoniului agentului economic, sub dublu aspect:

• sub aspect concret, material și al destinației economice, adica sub aspectul

bunurilor și valorilor economice ca obiecte de drepturi și obligații, care formeaza activul bilanțului, sau activul patrimonial.

• sub aspectul surselor de formare sau de prezentare a bunurilor și valorilor

economice, adica sub aspectul drepturilor și obligațiilor cu valoare economica,

ce formeaza pasivul bilanțier, sau pasivul patrimonial.

Ca structura contabila complexa, bilanțul contabil include: bilanțul propriu zis, contul de profit și pierdere (in cazul agenților economici); contul de execuție (in cazul instituțiilor publice și private); anexe la bilanț; raportul de gestiune.

b) Contul este acel procedeu specific metodei contabilitații ca ajutorul caruia se

urmaresc mișcarile economice ce au loc in masa patrimoniului, respectiv gruparea și sistematizarea acestor mișcari pe categorii și structuri ale patrimoniului.

Cu ajutorul contului se urmarește existentul, majorarile și micșorarile fiecarui bun, sursa, proces economic, sau faza a acestuia.

Deci bilanțul urmarește patrimoniul sub aspect static, iar contul il urmarește in dinamica sa.

c) Balanța de verificare a conturilor: procedeu specific al metodei contabilitații

cu ajutorul caruia se realizeaza verificarea inregistrarilor in conturi și permite centralizarea datelor inscrise.

d) Inventarierea: procedeu al metodei contabilitații ce consta in ansamblul

operațiunilor prin care se constata existența unor elemente de activ și pasiv, cantitativ și valoric, dupa caz, in patrimoniul agentului economic. Concret, inventarierea consta in compararea datelor scriptice din documentele contabile cu datele faptice (existențele reale ale elementelor patrimoniale).

e) Alte documente de sinteza contabila: procedee specifice ale metodei

contabilitații cu rolul de a prezenta o imagine fidela a patrimoniului fiind de regula anexate bilanțului contabil, conform cerințelor stabilite de legiuitor: balanța imobilizarilor; situația stocurilor și a producției in curs de execuție; situația creanțelor și datoriilor; situația provizioanelor; repartizarea profitului; constituirea și utilizarea rezervelor, altele.

1.3.2.2. Principiile metodei contabilitații

Sintetizand evoluția științei contabile in procesul de cunoaștere a obiectului ei de studiu (patrimoniul agenților economici), in vederea stabilirii starii și structurii patrimoniului și a rezultatului financiar obținut, trebuie respectate cu buna credința urmatoarele principii contabile:

a)         Principiul continuitații activitații, conform caruia, odata inființata

intreprinderea trebuie sa-și continue activitatea o perioada indelungata, fara a exista interesul managerului sau administrației de a reduce activitatea in mod voit, sau de a aduce intreprinderea in stadiu de faliment.

b)         Principiul permanenței metodei, conform caruia, agentul economic este

obligat sa-și continue aplicarea regulilor și normelor privind evaluarea, inregistrarea in contabilitate și prezentarea elementelor patrimoniale si rezultatelor astfel incat informațiile financiare sa fie comparabile de la o perioada la alta, atat la nivelul intreprinderii cat și la nivelul altor intreprinderi.

c)         Principiul prudenței: conform caruia nu este admisa supraevaluarea

elementlor de activ și a veniturilor, respectiv subevaluarea elementelor de pasiv și a cheltuielilor, tinand cont de deprecierile, riscurile și pierderile posibile generate de desfașurarea activitații exercițiului curent sau anterior. Potrivit acestui principiu la inchiderea exercițiului economico-financiar se contabilizeaza datoriile și pierderile posibile (probabile) și nu se contabilizeaza activele și profitul probabil.

d)         Principiul independenței exercițiului: Deși activitatea este teoretic

continua, ea este secționata in exerciții financiare, un exercițiu financiar incepand la 1 ianuarie sau cand intreprinderea incepe activitatea și sfarșindu-se la 31 decembrie. Conform principiului independenței exercițiului, in fiecare exercițiu, vor fi inregistrate acele venituri și cheltuieli ce fac referire la exercițiul curent fara a se lua in calcul data la care veniturile sunt incasate in avans, respectiv cheltuielile platite in avans in exercițiul curent, dar care fac referire la rezultatele exercițiului urmator, valorile incasate, respectiv platite sunt „stocuri” in posturi distincte din componența bilanțului, numite active de regularizare și pasive de regularizare.

e)         Principiul intangibilitatii bilanțului de deschidere. Bilanțul intocmit la

sfarșitul unui exercițiu financiar se numește Bilanț de inchidere și este pentru perioada urmatoare Bilanț de deschidere. Dupa ce a fost intocmit este supus cuantificarii de catre auditoriu, apoi prezentat Adunarii Generale a Acționarilor (ordonatorilor de credite), se depune la Administrația Financiara și la Oficiul Registrului Comerțului pentru publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei. Din acel moment bilanțul este oficial, iar orice eroare constatata ulterior publicarii, se va corecta in exercițiul urmator, fara a afecta bilanțul de deschidere.

f)          Principiul necompensarii este acel principiu al metodei contabilitații potrivit

caruia elementele patrimoniale de activ și pasiv trebuie sa fie evaluate și inregistrate in contabilitate separat, nefiind admisa compensarea intre posturile de activ și cele de pasiv ale bilanțului și nici compensarea intre veniturile și cheltuielile din contul de rezultate.

g)         Principiul prevalenței economicului asupra juridicului, conform caruia in

anumite operațiuni economice partea economica trebuie sa prevaleze in fața celei juridice.

h)         Principiul evaluarii separate a elementelor de activ și de pasiv, adica

pentru fiecare categorie de elemente patrimoniale se vor folosi metode separate de evaluare la intrarea in gestiune și la ieșirea din gestiune.

i)          Principiul patrimoniului inchis (principiul gestionar), conform caruia,

ansamblul operațiunilor economice sunt analizate și reflectate in contabilitate de catre un singur titular de patrimoniu care gospodarește, administreaza și gestioneaza patrimoniul respectiv.

j)          Principiul dublei reprezentari, potrivit caruia patrimoniul agentului economic

este reflectat in contabilitate sub dublu aspect:

sub aspect material, al bunurilor și valorilor economice care il compun,

adica sub aspectul utilitații și funcționalitații acestora sau a destinației economice, structura numita activ patrimonial.

sub aspectul surselor de finanțare ale bunurilor și valorilor din activ, adica

sub aspectul raporturilor de proprietate reflectate ca drepturi și obligații cu valoare economica, structura numita pasiv patrimonial.

B = D + O I

Dubla reprezentare a patrimoniului, trasatura fundamentala a metodei contabilitații este reflectata prin ecuația de echilibru (ecuația dublei reprezentari):

in care B = bunuri și valori economice; D = drepturi cu valoare economica; O = obligații cu valoare economica, sau

P = pasiv patrimonial.

Bunurile și valorile economice, adica activul patrimonial formeaza patrimoniul

economic, iar drepturile și obligațiile, respectiv pasivul patrimonial, formeaza patrimoniul juridic, intre cele doua structuri existand un echilibru permanent.

Principiul dublei reprezentari sta la baza contabilitații in partida dubla.

Acest principiu, capata și forma:

CH = Cheltuieli

unde  R = rezultate

V = venituri ,

deoarece obiectul contabilitații este reflectat atat static cat și in dinamica, in mișcarea sa.

i) Principiul autonomiei entitații, potrivit caruia, agentul economic este o

entitate patrimoniala distincta fața de acționarii sau asociații ce au contribuit la formarea capitalului social și, ca atare, in contabilitate trebuie sa se reflecte distincția intre averea titularului de patrimoniu ca persoana fizica și averea titularului de patrimoniu coproprietar al societații comerciale. Din acest punct de vedere, ecuația echilibrului patrimonial poate fi reflectata și sub forma:

B = D + (O_P + O_t )

B = bunuri și valori economice;

D = drepturi cu valoare economica;

O_p = obligații fața de proprieatri (asociați sau acționari);

O_t = obligații fața de terți.

k)         Principiul dublei inregistrari, bazat pe principiul dublei reprezentari, potrivit

caruia, contabilitatea inregistreaza fiecare operațiune economico-financiara simultan in cel puțin doua conturi, din care la unul din conturi in partea de debit, iar la celalalt in partea de credit.

Debitul și creditul reprezinta doua structuri fundamentale ale contului, ca procedeu specific al contabilitații, așa cum activul și pasivul sunt doua structuri fundamentale ale bilanțului contabil. Diferența esențiala intre bilanț și cont este ca bilanțul reprezinta patrimoniul in ansamblul sau, ca totalitate de elemente patrimoniale, iar contul reflecta acelasi patrimoniu luat pe fiecare element in parte (Lefter Chirica, Curs complet de contabilitate și fiscalitate, Vol. I, Edit.Ec., Buc., 1999, pag.75-76).

l)          Principiul cuantificarii monetare, potrivit caruia contabilitatea se ține in

moneda naționala și in limba romana, dar moneda naționala trebuie cuantificata la nivelul cursului valutar ce reflecta raportul intre ea și monedele straine (valute) luate ca referința.

m)       Principiul pragului de semnificație sau importanței relative a informației

contabile, potrivit caruia datele și informațiile contabile inscrise in documente, trebuie sa cuprinda toate operațiile economico-financiare, rezultand o descriere sincera, clara, precisa și completa a acestora. Importanța relativa a informațiilor contabile depinde de aprecierea pe care o face beneficiarul informației, criteriul esențial fiind utilitatea.

n)         Principiul inregistrarii sintetice si analitice, care stipuleaza ca reflectarea

contabila a operațiunilor economico-financiare se face atat sintetic, adica pe grupe sau categorii generalizate de elemente patrimoniale (contabilitate sintetica), cat și analitic, adica pe elemente individuale in cadrul grupurilor sau subgrupelor de elemente patrimoniale (contabilitate analitica).

o)         Principiul conectarii cheltuielilor la venit. In contabilitate, mai intai sunt

inregistrate veniturile , apoi cheltuielile ce au stat la baza obținerii lor.

p)         Principiul costului istoric, este acel principiu al metodei contabilitații potrivit

caruia orice bun sau valoare economica inscrisa in contabilitate se bazeaza pe costul de origine sau de intrare (valoare contabila de intrare, sau valoare de contabilitate), consemnat in documente justificative la data intrarii lui in patrimoniul agentului economic. Costurile istorice sunt reflectate și regularizate anual cu ocazia lucrarilor de inchidere a exercițiului financiar prin intermediul activelor și pasivelor rectificative și de regularizare (amortizari, provizioane, etc.).

r)     Principiul menținerii capitalului, pornește de la premisa ca orice baza de

evaluare folosita de unitatea patrimoniala trebuie sa permita menținerea capacitații de finanțare a capitalului. Agentul economic trebuie sa urmareasca permanent dar mai ales la sfarșitul exercițiului financiar, reconstituirea capacitații de finanțare a capitalului in cazul in care acesta scade sub pragul valorii inițiale.