Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























CONTINUTUL FINANTELOR FIRMEI

Finante




CONŢINUTUL FINANŢELOR FIRMEI




Firma moderna îsi desfasoara activitatea întrun spatiu financiar care îi ofera instrumente si posibilitati de actiune specifice, dar care o supune unor constrângeri deosebite. Se poate defini obiectul gestiunii financiare sau al finantelor firmei prin raportarea la oportunitatile si constrângerile determinate de mediul financiar.

Aceasta abordare a finantelor firmei permite sublinierea unei orientari care va reiesi din aceasta lucrare, aceea de a pune în evidenta influenta pe care o exercita asupra propriei activitati financiare, contextul intern si extern propriu fiecarei firme.

Continutul si conditiile problemelor financiare la care trebuie sa faca fata firma, precum si solutiile care pot fi gasite, sunt legate în mod evident de caracteristicile mediului sau financiar, precum si de propriile sale caracteristici. Finantele firmei vor trebui adaptate sau cel putin nuantate în functie de situatiile în care se.aplica.

Astfel, problemele puse finantelor firmei apar extrem de diferentiate, dupa cum este vorba, de exemplu:

- de tratarea problemelor unei microîntreprinderi dintr-o tara în curs de dezvoltare, aproape lipsita de orice suprastructura financiara;

- de problemele de finantare a unei firme multinationale, care are acces la pietele internationale de capital;

- de problemele de investitii ale une 636f59g i firme industriale mijlocii aflata pe o piata bogata în lichiditati si în institutii care o pot finanta.

1) În primul caz, acela al microîntreprinderilor din tarile în curs de dezvoltare, aspectele financiare ale activitatii firmei ramân embrionare. Ele se limiteaza la realizarea unor tranzactii monetare pentru cumpararea utilajelor, instalatiilor, materiilor prime si materialelor si pentru vânzarea produselor. Domeniul finantelor firmei se limiteaza în acest caz la gestiunea platilor si a încasarilor monetare, cel mai adesea în sarcina unei persoane sau a unui grup familial. Aceasta conceptie "minimala" asupra gestiunii financiare se întâlneste în multe firme din tarile în curs de dezvoltare. Ea se înscrie în contextul unui sistem financiar putin structurat si putin diferentiat. Dar aceasta conceptie poate fi remarcata si în unele sectoare economice care au aparut si adesea prospera în anumite tari dezvoltate din Europa si America de Nord.

2) În cazul marilor firme cu activitati larg internationalizate, domeniul finantelor firmei se largeste pentru a îngloba ansamblul problemelor financiare ale firmelor si cuprinde:

- încasarile si platile efectuate în moneda nationala sau în valuta;

- cautarea mijloacelor de finantare pe pietele de capital si la banci, în propria tara sau în strainatate.

De asemenea, se au în vedere toate proiectele de investitii si de plasare a disponibilitatilor banesti în tara si în strainatate, se asigura urmarirea si controlul riscurilor financiare legate de toate operatiunile efectuate pe piata nationala sau pe pietele straine. Aceasta ultima misiune a gestiunii financiare este legata de:

- riscurile referitoare la evolutia cursului de schimb valutar (în legatura cu operatiunile efectuate în moneda straina);

- riscurile referitoare la evolutia ratei dobânzilor (legate de împrumuturi, de plasamente sau participatii financiare);

- riscurile administrative si politice.

Ne aflam în prezenta unei conceptii largite asupra finantelor firmei care acopera toate aspectele finantelor, fara limite tehnice sau geografice.

3) În sfârsit, în cazul firmelor mijlocii aflate întro tara cu sistem financiar dezvoltat, mediul financiar ofera o gama larga de instrumente financiare. Dar, în functie de marimea ei, firma poate sa nu fie interesata de anumite instrumente financiare, piete sau circuite financiare. Astfel, ea nu poate lua în considerare o finantare directa pe pietele de capital si trebuie sa se îndrepte în mod necesar catre resursele propuse de banci sau alte institutii financiare. În plus, o firma de acest tip este adesea putin interesata de problemele complexe ale finantelor internationale si ale investitiilor financiare, în schimb, ea se preocupa în general de probleme de finantare legate de operatiunile sale industriale si comerciale, de achizitionarea de echipamente sau alte active de folosinta îndelungata.

Asa cum reiese din cele trei exemple caracteristice mentionate, problematica finantelor firmei si continutul sau tehnic sunt în strânsa legatura cu contextul intern si cu cel extern. În aceste conditii apare necesara identificarea si evidentierea aspectelor universale descoperite de teoria si practica financiara, dar si a aspectelor circumstantiale si locale proprii unui anumit tip de firma si unui anumit context national sau regional.

Elementele care ar putea constitui baza universala a teoriei si practicii financiare sunt legate de caracteristicile comune tuturor economiilor care practica schimbul monetar si sistemele de credit. Astfel o firma de orice fel, trebuie sa abordeze problemele de finante ale firmei de fiecare data când efectueaza sau are în vedere o operatiune care implica achizitionarea, detinerea sau cesionarea de bani sau de titluri financiare. În consecinta, orice firma care face parte dintr-o economie în care exista o circulatie a banilor sau a altor creante, este confruntata cu oportunitati si constrângeri financiare si trebuie sa-si puna la punct proceduri adecvate de gestiune financiara.

În schimb, anumite aspecte ale finantelor prezinta un caracter specific. Pe de o parte, stadiul si formele de dezvoltare ale sistemului financiar national sau international influenteaza natura si diversitatea instrumentelor, institutiilor si mecanismelor de care depind finantele firmei. Pe de alta parte, puterea si orientarile fiecarei firme determina si ele posibilitatile sale de actiune în plan financiar

În consecinta, abordarea finantelor firmei face necesara luarea în consideratie a influentelor pe care aceasta le sufera, datorita caracteristicilor proprii firmei si caracteristicilor inerente sistemului financiar. Aceste influente privesc obiectivul general si scopurile recunoscute ale finantelor firmei precum si responsabilitatile operationale care-i sunt atribuite. 

Continutul finantelor firmei poate fi abordat întrun mod mai riguros facând referire la obiectul sau, la sarcinile fundamentale care-i revin si la raspunderile operationale încredintate diferitilor specialisti din domeniul finantelor, aspecte ce vor fi avute în vedere în continuare.

Obiectul finantelor firmei

Stapânirea raporturilor cu componentele mediului financiar al firmei


(2)Sarcinile finantelor firmei

Stapânirea dificultatilor financiare

fundamentale si urmarirea

obictivelor financiare majore

 

Responsabilitatile operationale ale finantelor firmei

Diviziunea interna a muncii de gestiune

financiara si diferentierea între specialitatile

finantelor firmei

 


1.1 Obiectul finantelor firmei

La o prima analiza, spatiul financiar în care îsi desfasoara activitatea firmele constituie un ansamblu de procese legate de crearea, conservarea si circulatia banilor si a altor active financiare. Cu toate acestea, banii si celelalte active financiare nu constituie decât una din formele de manifestare ale sistemelor financiare complexe care pun în miscare, întrun plan mai amplu, cinci ansambluri de componente, clar definite.

În primul rând, sistemul financiar înglobeaza un ansamblu de instrumente care reprezinta activele financiare, având multiple forme. Aceste active constituie titlurile financiare, adica documente reprezentând drepturi de proprietate sau drepturi de creanta detinute de o persoana fata de alta persoana.

Oricare ar fi forma lor, materiala sau imateriala, identitatea persoanei care le emite si a celei care le detine sau natura exacta a drepturilor care le sunt atasate, actiunile, obligatiunile, bonurile, biletele de trezorerie, activele în bani si diverse alte titluri de creanta sau de proprietate apartin unei prime componente a sistemului financiar, si anume titlurile financiare. Se pot caracteriza operatiunile financiare ca fiind operatiuni de creare, achizitionare, detinere sau cesionare a titlurilor financiare.

În al doilea rând, sistemul financiar implica o serie de agenti având ca specializare exclusiva sau principala realizarea operatiunilor financiare si care pot fi deci caracterizati ca fiind institutii financiare. Este cazul, bancilor, al caselor de economii, al societatilor de asigurari, al intermediarilor specializati în efectuarea tranzactiilor bursiere.

În al treilea rând, circulatia titlurilor financiare presupune existenta unor piete ale activelor financiare unde se încheie tranzactiile care le pun în circulatie. Unele din aceste piete au un rol de finantare a ansamblului economiei (cum este cazul pietelor bursiere). Altele au în principal un rol de refinantare a institutiilor financiare si le sunt rezervate acestora în exclusivitate sau în principal (este cazul pietelor monetare si ipotecare). În sfârsit, altele intervin în acoperirea riscurilor financiare (este cazul pietelor pentru optiuni si al pietelor pentru contracte financiare la termen).

În al patrulea rând, ansamblul tranzactiilor financiare si activitatea insti­tutiilor si pietelor sunt reglate de reglementari juridice si tehnice care definesc regulile formale ale practicii financiare. Aceste reglementari, care au ca scop organizarea si reglarea comportamentelor financiare, au o diversitate si o comple­xitate impresionante. Ele înglobeaza, atât dispozitiile referitoare la controlul creditului si la organizarea profesiunilor bancare, cât si regulile profesionale ale asociatiilor agentilor de valori mobiliare, fiscalitatea referitoare la veniturile din plasamente sau regulile de deschidere a unei piete financiare.

În sfârsit, comportamentele financiare sunt determinate de asemenea, si poate în special, de interventia anumitor variabile de reglare fixate pe pietele specializate.

Ansamblul acestor variabile, care influenteaza modul de actiune al operatorilor financiari, include de exemplu, ratele dobânzilor care regleaza raportul între cei care dau si cei care iau cu împrumut, cursurile de schimb care regleaza schimburile între monedele nationale, cotatiile care fixeaza preturile activelor financiare supuse tranzactiilor.

Putem spune ca obiectul finantelorfirmei poate fi definit mai bine facându-se referire la aceste cinci componente ale sistemului financiar. Ajungem astfel, la o reprezentare a celor cinci ramuri ale gestiunii financiare, prezentate în fig. 1.1.


Fig. 1.1. Firma si mediul sau financiar

Aceasta reprezentare arata ca, în cazul oricarei organizatii sau firme, finantele firmei trebuie sa asigure cunoasterea instrumentelor sau activelor financiare (1), a variabilelor (2) si procedeelor de reglare (3), sa coordoneze operatiunile financiare si sa stapâneasca relatiile cu partenerii financiari si cu pietele (5) are au implicatii în activitatea firmei.

1.2. Sarcinile finantelor firmei

Înainte ca departamentul de conducere sa ia orice decizie, trebuie stabilite obiectivele firmei. Desi unele pot avea obiective specifice organizarii lor, obiectivul principal al majoritatii firmelor este maximizarea bogatiei proprietarilor. Mai exista si alte obiective importante, dar acestea sunt în general subordonate acestuia.

Autoritatea si responsabilitatea la ultimul nivel (vârful piramidei) în firma revin actionarilor. Cum cei mai multi investitori cumpara actiuni la purtator în special pentru a-si mari averea si cum managerii firmei lucreaza pentru actionari, obiectivul managementului ar trebui sa fie maximizarea bogatiei proprietarilor. Directorii executivi ai companiilor, în general, fac declaratii care confirma acest obiectiv ca fiind obiectivul principal.

Avutia actionarilor este direct afectata atât de cursul de piata al actiunilor pe care le detin cât si de dividendele primite. Cursul de piata al actiunilor reflecta, printre alte lucruri, asteptarile privind dividendele ce se vor primi în viitor. Deoarece pretul actiunilor firmei reflecta cele doua aspecte ale bogatiei actionarilor, obiectivul managementului este sa maximizeze valoarea actiunilor firmei. Obiectivul maximizarii bogatiei actionarilor prin cresterea valorii actiunilor este tema centrala a fiecarui capitol al acestei lucrari.

Desi valoarea actiunilor firmei (ceea ce ele valoreaza în realitate) si valoarea de piata pot fi diferite în conditiile unei piete imperfecte, managerii nu pot controla diferenta. De aceea, managementul poate cel mult încearcǎ sa maximizeze valoarea actiunilor si sa spere la un pret corect din partea investitorilor.

In conditiile unei piete cu concurenta perfecta valoarea si pretul actiunilor sunt identice.

Majoritatea lucrarilor moderne referitoare la gestiunea financiara desem­neaza acestei discipline un rol fundamental: maximizarea valorii firmei sau maximizarea avutiei proprietarilor sai. Formularile propuse sufera uneori adaptari pentru a tine seama de forma juridica a firmei. Astfel, se va vorbi de maximizarea avutiei actionarilor în cazul societatilor pe actiuni si de cea a cursurilor, când titlurile reprezentative ale capitalului sunt negociate la bursa. Dar, dincolo de aceste nuante, referirea la maximizarea valorii si a avutiei apare ca element integrator al finantelor moderne.Totusi, din cauza caracterului sau general, aceasta referire la bogatie si la valoare trebuie precizata în ceea ce priveste trei din implicatiile sale majore, pentru a ajunge la o formulare clara si distincta a sarcinilor gestiunii financiare.



Maximizarea valorii necesita, mai întâi, ca patrimoniul sa fie angajat în proiecte de investitii, care sa-1 valorifice, gratie rentabilitatii lor viitoare. În acest sens:, "analiza financiara trebuie sa asigure calitatea si nivelul performantelor realizate de firma în diversele sale proiecte si activitati. În plus, maximizarea valorii implica protejarea si conservarea sa. De aceea, gestiunea financiara are ca scop sa evite risipirea patrimoniului cauzata de un faliment si trebuie deci, sa vegheze la mentinerea solvabilitatii sau a echilibrului financiar al firmei. Dar riscul falimentului nu constituie decât o forma particulara a riscului financiar. Firma este supusa unor riscuri multiple legate de instabilitatea mediului sau financiar. Este deci sarcina gestiunii financiare sa puna la punct instrumentele de acoperire adecvate, pentru a asigura protectia necesara contra acestor riscuri.

Ne putem întreba daca nu ar trebui ca principalul scop al firmei sa fie atingerea unor obiective cum ar fi: îmbunatatirea vietii angajatilor, a clientilor, a comunitatii, a societatii în general. Cu alte cuvinte, nu ar trebui ca responsabilitatea sociala sa fie obiectivul pricipal? Pentru a pune aceste întrebari consideram o firma care ignora un numar de activitati sociale. Costul acestora trebuie suportat de catre cineva. El ar putea fi suportat de clientii firmei prin intermediul unor preturi mai mari la produsele oferite de firma.

Întrun mediu competitional firmele ce ridica preturile se pot confrunta cu o scadere a vânzarilor si o micsorare a numarului angajatilor firmei, o consecinta sociala inacceptabila, consecinta ce poate avea ca efect falimentul daca vânzarile sunt afectate în mod serios.

Ca o alternativa, firma ar putea sa mentina preturile neschimbate si sa opereze cu profituri mai scazute, caz în care costurile programelor sociale ar fi suportate de actionari. De obicei, orice investitor care este dispus sa obtina un profit mai mic va investi întro asemenea firma.

Desi publicul este generos în sustinerea organizatilor de caritate, cei mai multi oameni cauta sa investeasca în firme cu profituri mari si riscuri scazute. Într-adevar goana dupa profit face sa functioneze economia capitalista atât de bine.

Înseamna ca o afacere nu poate fi în acelasi timp si profitabila si responsabila social. Majoritatea afacerilor demonstreaza responsabilitate sociala întro multime de feluri si pentru diverse motive.

În primul rând statul si autoritatile locale stabilesc un nivel minim de comportament social acceptabil. Exista legi, statute, ordonante care acopera domenii ca siguranta sociala, curatenia, protectia mediului etc. Acestea asigura cadrul necesar ca toate firmele sa îndeplineasca un minim de responsabilitati sociale. 

Al doilea aspect al responsabilitatii sociale consta în actiuni voluntare de responsabilitate sociala.Aceste activitati îmbraca numeroase forme:

Programe de protejare a sanatatii angajatilor, programe ce depasesc

limita impusa de lege sau de contractul de munca;

Donatii facute organizatiilor de caritate;

Sponsorizarea organizatiilor non-profit locale sau nationale;

Sprijinirea artelor.

Firmele au de obicei doua motive pentru a cheltui cu asemenea activitati:

1. Unul dintre motive, recunoscut de catre toata lumea, este nevoia de a

contribui la îmbunatatirea comunitatii si societatii din care fac parte.

Al doilea motiv ar fi acela de a îmbunatati imaginea firmei în ochii

clientilor sai.

Sumele cheltuite cu activitati sociale sunt uneori substantiale. Câteva din numeroasele actiuni caritabile ce pot fi facute de firme sunt: sustinerea programelor privind nevoile femeilor, combaterea saraciei, sustinerea învata­mântului superior, a sanatatii, a culturii, sustinerea organizatiilor civile si a grupurilor de asistenta sociala.

Un alt aspect al responsabilitatii sociale priveste activitatea normala (de baza) a firmei. Firmele de succes produc si vând bunuri care satisfac nevoile societatii. Daca produsul este de calitate proasta, iar pretul este prea mare sau produsul nu este cerut de public (piata), firma nu va supravietui. În activitatea de productie, firma angajeaza personal, asigura angajatilor salarii si alte beneficii si în cele mai multe cazuri asigura un mediu placut pentru angajati. Desi aceste contributii aduse societatii sunt adesea ignorate, atunci când indiscretiile si abuzurile pasagere ale diferitelor firme fac titlurile ziarelor, acestea sunt importante si ar trebui sa fie apreciate de societate.

1.2.1. Maximizarea valorii firmei

Organizarea financiara se ocupa în primul rând de maximizarea valorii firmei. Aceasta valoare nu poate fi apreciata numai în raport cu patrimoniul sau, cu bogatiile acumulate de firma pâna la un anumit moment. Ea trebuie analizata si în raport cu proiectele si activitatile viitoare în care va fi angajat patrimoniul. 

Bogatia acumulata de firma la un moment dat nu constituie decât unul dintre elementele care permit aprecierea valorii sale. Aceasta trebuie sa tina seama si de rezultatele; asteptate în viitor, ca urmare a folosirii patrimoniului acumulat. Cu alte cuvinte, valoarea firmei este o valoare anticipata; ea tine seama de valoarea actuala, pe care o corelam cu veniturile viitoare preconizate, provenite din activitatile firmei. Acesta este motivul pentru care valoarea firmei nu poate fi separata de calitatea proiectelor în care este angajat patrimoniul acesteia.

Din acest motiv putem întelege de ce doua firme, care au patrimonii aproximativ echivalente, pot fi evaluate diferit. Sa luam de exemplu doua magazine care se situeaza în locuri învecinate si dispun la înfiintare de marfuri si amenajari comparabile ca valoare. Activitatea unuia dintre magazine duce la obtinerea, înca din primele luni, a unei cifre de afaceri si a unor rezultate mai bune. În plus se apreciaza ca în viitor diferenta dintre cele doua magazine se va accentua, tinând seama de marfurile vândute si de calitatea gestiunii realizata de responsabilii lor. Valoarea uneia dintre firme va fi, în consecinta, mai mare decât valoarea celeilalte. Desi cele doua afaceri au în prezent acelasi patrimoniu, cel care va prelua, eventual, una dintre cele doua firme, va considera ca rezultatele de perspectiva legate de activitatea preconizata a uneia si a celeilalte justifica diferenta în evaluare.

Deci, valoarea unei firme nu poate fi asimilata valorii patrimoniului ei prezent. Chiar daca valoarea patrimoniului în prezent are o oarecare importanta, trebuie luate în considerare alte trei aspecte:

1) Valoarea firmei este actualizata, adica echivalentul prezent al rezultatelor viitoare preconizate.

2) În acest sens, valoarea nu este o marime "fixata" întro bogatie statica, ci o marime dinamica, inseparabila de procesul de valorificare a patrimoniului. Perceptiile legate de calitatea proiectelor desfasurate, de perspectivele lor viitoare în ceea ce priveste rezultatele, determina o reexaminare permanenta a valorii firmei. Asa se explica sensibilitatea evaluarii la informatiile noi care orienteaza anticiparile întrun sens favorabil sau defavorabil. Astfel, cursul unei actiuni la bursa creste în mod constant odata cu anuntarea unui fapt susceptibil sa amelioreze perspectivele firmei care a emis-o (descoperirea unui nou procedeu, succesul comercial al unui produs, obtinerea unei piete importante pe termen mediu). Dar cursul poate fi si în scadere, în urma anuntarii unui eveniment care nu este în sensul celor anticipate (miscari sociale, litigii, dificultati tehnice, catastrofe).

Evaluarea este sensibila la toate riscurile percepute ca susceptibile sa afecteze nivelul si stabilitatea viitoare a rezultatelor preconizate. Aceste riscuri ar putea fi legate, fie de caracteristicile proprii firmei, fie de evolutiile mediului înconjurator. Perceperea unei agravari a riscului determina o depreciere a valorii firmei respective. Astfel, o criza socio-politica majora (un razboi, o perioada de instabilitate guvernamentala sau de tulburari sociale) atrage dupa sine anticipari mai pesimiste asupra perspectivelor economice globale si deci o scadere a valorii ansamblului firmelor respective. La fel, perceperea unei agravari a riscurilor specifice la care se expune o firma în mod deosebit (din cauza contractarii unor datorii prea mari, a unor esecuri în pian international, a unor tulburari sociale majore etc.) determina o degradare a evaluarilor al caror obiect îl constituie, îndeosebi pe pietele bursiere, daca este o firma cotata la bursa. Dimpotriva, o ameliorare a perspectivelor legate de riscurile venind din partea mediului înconjurator sau specifice unor firme aduce dupa sine o crestere a valorii acestora.


(+V) (+V)


(-V) (-V)


Fig. 1.3. Determinantele valorii firmei

Putem spune ca maximizarea valorii firmei apare ca fiind dependenta de nivelul performantelor asigurate de activitatile firmei si de stapânirea riscului de faliment si a riscurilor financiare în general.

În general, la firmele mici managerii si proprietarii sunt aceiasi. La firmele de dimensiuni medii sau mari, managerii se vor comporta, în general, ca "agenti" ai proprietarilor firmei (ai actionarilor). Cu cât actiunile firmei sunt detinute de mai multi actionari, cu atât contactul dintre manageri si proprietari este mai slab. Cu cât proprietarii sunt mai îndepartati de conducerea firmei, cu atât potentialul conflict de interese cu managerii este mai mare.

Acest conflict poate fi concretizat în luarea unor decizii manageriale care sa avantajeze managerii în detrimentul actionarilor.

Asemenea decizii pot intra în conflict direct cu obiectivul de maximizare a bogatiei proprietarilor.

Un alt conflict de interese poate aparea atunci când managerii firmei împrumuta bani pentru a cumpara toate actiunile detinute de firma pe stoc, si din manageri devin proprietari ai firmei. Expresia "compania este preluata privat" înseamna ca actiunile nu se mai tranzactioneaza în mod public. Obiectivul managerilor este obtinerea unui profit din tranzactionarea actiunilor firmei la pretul curent de piata, actionând pentru a îmbunatati perspectivele de profitabilitate ale firmei si apoi revânzând actiunile public la un pret mai mare, pentru a obtine un profit pentru ei însisi. Cum managerii vor sa obtina un profit din diferenta dintre pretul platit pe actiunile din stocul comun al firmei si pretul obtinut din vânzarea acestor actiuni, apare tentatia ca managerii sa încerce sa cumpere stocul comun de actiuni la cel mai mic pret posibil. Drept rezultat, managerii pot fi tentati sa ia decizii care sa reduca pretul stocului de actiuni înainte de initializarea procedurii de vânzare a acestor actiuni.

Actionarii pot lua câteva masuri întrun efort de a reduce "problema agentilor" (când managerii actioneaza în favoarea lor si mai putin în interesul proprietarilor). Una dintre cele mai comune masuri este "amenintarea cu conce­dierea". Desi este, dificil pentru actionarii unei firme cu o dispersare mare a actiunilor sa adune suficiente voturi pentru înlocuirea managerilor, asemenea actiuni au avut loc si tind sa se înmulteasca ca numar în ultimii ani.

A doua posibila strategie pe care proprietarii o pot folosi pentru a-i motiva pe manageri sa maximizeze bogatia actionarilor este sa recompenseze o parte din munca managerilor cu venituri obtinute din performantele firmei. Acest lucru poate fi facut cu ajutorul actiunilor executive care ofera managerilor posibilitatea sa achizitioneze actiunile firmei la un pret fix.

Peste 90% din marile corporatii din SUA ofera aceasta posibilitate angajatilor lor. Daca firma merge bine si pretul de piata creste peste pretul fix, managerii pot cumpara actiunile cu un discount fata de pretul curent.

Tentatia pentru actiunile executive a scazut mult din cauza slabelor performante ale bursei de valori. Când bursa de valori are o evolutie scazuta, chiar si actiunile firmelor cu mari performante economice sunt în situatia de a nu înregistra o crestere a cursului. Ca urmare, managerii se pot gasi în situatia de a nu fi recompensati corespunzator în asemenea perioade.

Recent actiunile de performanta au crescut în popularitate oferind noi posibilitati managerilor. Acestora li se ofera un pachet de actiuni care este garantat de performantele firmei masurate în functie de rata venitului, rata profitului, rata activelor sau alte modalitati de masurare a performantelor. Managerii pot beneficia prin acest program de doua avantaje. În primul rând, atingând obiectivele firmei obtin actiunile firmei. În al doilea rând, ca urmare a cresterii performantelor firmei, cota de piata a actiunilor este foarte probabil sa creasca, sporind valoarea actiunilor detinute de manageri.

Un dezavantaj al acestei metode este ca managerii pot fi motivati sa ia masuri pe termen.scurt pentru a creste rentabilitatea firmei (pentru a obtine actiunile de performantǎ) în detrimentul atingerii unor obiective pe termen lung.

O a treia metoda este plata managerilor cu ajutorul unor bonusuri lichide în cazul atingerii unor obiective stabilite. Aceasta compensatie poate fi corelata cu valoarea de piata a actiunilor, încercându-se sa se apropie compensarea executivului de obiectivul de maximizare a bogatei proprietarilor. Multe firme aleg variante de plata din cele aratate mai sus, în timp ce altele dezvolta variante mai specializate care sa le acopere nevoile.

1.2.2. Mentinerea nivelului performantelor financiare

Gestiunea financiara trebuie sa vegheze asupra mentinerii performantelor firmei la un nivel satisfacator. Formularile teoretice ale finantelor firmei enunta chiar principiul maximizarii rezultatelor. Dar majoritatea formularilor vorbesc de cautarea unui nivel satisfacator al rezultatelor pe termen mediu si lung, ca sarcina a gestiunii financiare.

Cautarea unui anumit nivel al rezultatelor reflecta, pe de o parte, o con­strângere majora suferita de firma si pe de alta, alegerea deliberata a proprietarilor si a conducatorilor sai.

Firma foloseste resurse care implica un anumit cost. Ea trebuie sa-si plateasca diversii parteneri care furnizeaza aceste resurse, dobândind acesti bani din veniturile obtinute în activitatea sa. Gestiunea financiara trebuie deci sa verifice, mai întâi, daca activitatea este destul de eficienta pentru a obtine veni­turile care sa permita plata furnizorilor de resurse si, daca va fi cazul, sa asigure restituirea acestor resurse. Astfel, în cazul unui împrumut, responsabilul financiar va trebui sa se asigure ca resursele financiare obtinute vor fi utilizate în conditii suficient de eficiente pentru a permite plata de catre firma a dobânzilor si rambursarile la termenele convenite cu cel de la care a luat împrumutul.

Obtinerea de catre firma a unor rezultate defavorabile sau insuficiente va reflecta o risipire a resurselor, daunatoare, atât pentru firma, cât si pentru furnizorii sai de fonduri si pentru economia nationala.

Dar urmarirea atingerii unui anumit nivel al performantelor trebuie sa tina seama si de durata cât vor fi obtinute. Contrar unei idei mult raspândite, finantele firmei nu preconizeaza cautarea cu orice pret a obtinerii unui profit maxim pe termen scurt. Ele apreciaza, dimpotriva, întrun mod favorabil, stabilitatea performantelor si, introducând notiunile de valoare actualizata si de risc, cauta sa obtina un compromis satisfacator între stabilitate si rentabilitate.

Firma

 


Proiecte

sau

Activitati

 

Furnizori de

resurse

 
Resurse financiare Angajare a resurselor




Resurse reale


Recuperarea resurselor

Restituiri si remunerari si un eventual surplus


Maximizarea profiturilor firmei este adesea gresit înteleasa ca obiectiv principal al managementului firmei.

În timp ce cresterea profiturilor este importanta pentru firma, ea nu este obiectivul principal, deoarece bogatia actionarilor poate chiar sa scada în ciuda cresterii profitului. Investitorii sunt dispusi sa faca o investitie riscanta numai daca se asteapta sa fie compensati printrun venit superior. Cu cât este mai mare riscul, cu atât trebuie sa fie mai mare venitul obtinut.

Exemplu: Fie o firma care anul urmator asteapta un venit de 2$ pe actiune. Managerii firmei pot sa obtina o crestere a venitului de 2,25$pe actiune, dar cu conditia asumarii unor riscuri ce ar putea produce pierderi firmei si actionarilor. Actionarii ar putea sa nu fie dispusi sa accepte aceste riscuri. Daca cei mai multi îsi vor vinde actiunile, pretul actiunilor va scadea (nu doar pentru ca au crescut vânzarile de actiuni, ci pentru ca mai putini potentiali investitori vor dori sa cumpere actiunile respective). De aceea, desi firma realizeaza venituri mai mari  per actiune, riscul crescut al firmei a facut sa scada bogatia proprietarilor ca urmare a declinului pretului actiunilor.

Riscurile financiare si dimensionarea globala a riscului financiar

Stapânirea riscurilor financiare constituie al treilea imperativ major al organizǎrii activitǎtii financiare. În general, riscul legat de un activ, de un ansamblu de active si deci de o firma care foloseste un anumit volum de fonduri poate fi definit în raport cu variabilitatea anticipata a rezultatelor susceptibile a fi obtinute. Aceasta notiune generala de risc se bazeaza pe luarea în consideratie a instabilitatii sau a variabilitatii prevazute a performantelor financiare viitoare.

Totusi, organizarea financiara completeaza aceasta abordare generala a problematicii riscului, propunând si abordari specifice. Astfel, ea studiaza si cauta sa controleze instabilitatea legata de anumite situatii sau operatiuni (riscul în exploatare legat de structura costurilor, riscul îndatorarii legat de efectul structurii financiare a firmei, riscul de faliment legat de o eventuala insolvabilitate). De asemenea, organizarea activitǎtii financiare cauta sa controleze influentele exercitate asupra firmei de instabilitatea inerenta a unor variabile ale mediului (riscul de schimb valutar, riscul ratei dobânzii), sau de unele transformari deosebite care au loc în mediul institutional (riscul administrativ si riscul politic).

Dimensionarea globala a riscului financiar

Un activ oarecare sau ansamblu de active permit, atunci când sunt valorificate, speranta unor rezultate viitoare care sa aiba o rata de rentabilitate anticipata Rj. Se pot asocia acestui activ o serie de rate de rentabilitate anticipate R1, R2,., Rn corespunzând diferitelor ipoteze susceptibile de a fi enuntate în legatura cu viitorul firmei, cu activitatea si cu mediul sau. Fiecare din aceste rate va avea o probabilitate subiectiva Pj, ceea ce duce la asocierea unui ansamblu de probabilitati (P1, P1,..., Pn) la ansamblul de rate preconizate (R1, R1,..., Rn).

Distributia ratelor de rentabilitate preconizate permite stabilirea sperantei matematice corespunzatoare ratelor de rentabilitate preconizate, ponderate cu probabilitatile asociate lor

n

ṜM= PjRj

j=1

Se poate stabili de asemenea instabilitatea acestor rezultate asteptate, avându-se în vedere amploarea distantei fata de medie (Rj pentru diferitele rate preconizate. Dispersia σ2(R) si abaterea medie patratica σ2 (R) sunt marimile care masoara aceasta instabilitate sau volatilitate a rentabilitatii prevazute si deci marimea riscului.

n

σ2 (R) = Pj (Rj - Ṝ)2

j=1

 

n

 

σ2 (R) = Σ Pj (Rj- Ṝ)2

j=1

Riscul obtinerii randamentelor preconizate este mai mare sau mai mic, dupa cum sunt rezultatele acestor calcule.

APLICAŢIE PRACTICĂ

Riscul financiar determinat de variabilitatea rezultatelor

O firma vizeaza realizarea unei noi investitii, având de ales între proiectele A si B. Pentru fiecare proiect se fac previziuni privind productia, vânzarile si rezultatele si se atribuie fiecarui "proiect rate de rentabilitate asteptate, în functie de diverse ipoteze referitoare la firma si la mediul în care îsi desfasoara activitatea. Presupunem ca exista pentru fiecare proiect cinci ipoteze în care s-ar putea afla firma, fiecare ipoteza având aceeasi probabilitate de a se realiza (probabilitatea pentru fiecare ipoteza va fi P = 1:5 = 0,20). Pentru fiecare ipoteza Hj probabilitatea Pj, se preconizeaza o rentabilitate Rj (tabelele 1 si 2). 

Elemente referitoare la proiectul A

Tabelul 1

Hj

Pj

Rj

Pj Rj

Rj- Ṝ

Pj (Rj- Ṝ)2

H1

H2

H3

H4



H5

(R) = 164

(R) = 12,8

Tabelul 2 Elemente referitoare la proiectul B

Hj

Pj

Rj

Pj Rj

Rj- Ṝ

Pj (Rj- Ṝ)2

H1

H2

H3

H4

H5

(R) = 296

(R) = 17,2

Se constata ca proiectul A va avea o rentabilitate medie de 6%. Instabilitatea performantelor pentru acest proiect poate fi apreciata prin diferenta dintre rata de rentabilitate cea mai ridicata (25%) si rata de rentabilitate cea mai scazuta (-10%), prin dispersie si prin abaterea medie patratica.  _

Proiectul B ofera speranta unei rate medii de rentabilitate mai ridicata (R = 7%). în schimb acest proiect prezinta un risc mai ridicat în obtinerea rezultatelor preconizate, întrucât toti indicatorii care masoara instabilitatea performantelor financiare sunt mai mari.

Firma investitoare se confrunta în acest caz cu o situatie frecvent întâlnita în gestiunea financiara. Trebuie sa se aleaga între un proiect mai rentabil, dar care prezinta un mai mare risc în obtinerea rezultatelor financiare preconizate (proiectul B) si un proiect mai putin rentabil, dar si mai putin riscant (proiectul A). Acest arbitraj, între rentabilitatea preconizata a unei investitii si riscul realizarii ei, constituie un aspect fundamental al controlului riscului financiar.










Document Info


Accesari: 3152
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )