Cresterea capitalului propriu
Capitalul propriu al unei firme se bazeaza in primul rand pe capitalul social al acesteia. Acesta din urma reprezinta prima faza de finantare a unei firme si reprezinta capitalul adus ca aport de catre actionari/asociati. Asupra capitalului social pot sa se realizeze actiuni de crestere sau reducere a acestuia, potrivit deciziei organelor superioare de conducere ale firmei si in concordanta cu prevederile legale in materie.
Cresterea capitlalului social reprezinta o decizie financiara strategica luata de organul suprem de conducere al unei firme. Aceasta decizie se ia atunci cand se impune o dezvoltare a activitatii sau este necesara finantarea unor noi proiecte de investitii de amploare care urmaresc o crestere a potentialului firmei de a genera profit. Realizarea cu succes a unei cresteri a capitalului social arata ca firma este viabila, are potential de crestere a activitatii si profitabilitatii si are un efect pozitiv asupra tertilor (furnizori, creditori, clienti) sporind increderea acestora in firma.
Majorarea capitalului social se poate realiza prin emisiunea de noi actiuni sau prin majorarea valorii nominale a actiunilor existente in schimbul unor noi aporturi in numerar si/sau in natura. In legislatia romana se prevede ca majorarea capitalului social se poate face si prin incorporarea rezervelor, cu exceptia rezervelor legale si a rezervelor care provin din diferentele favorabile din reevaluarea patrimoniului.
Reducerea capitalului social poate fi determinata de inregistrarea de pierderi ce nu au putut fi acoperite din rezervele constituite anterior, de distribuiri mari de dividende actionarilor sau de cumpararea propriilor actiuni de catre societatea comerciala. Oricare ar fi motivul reducerii capitalului social, aceasta se hotaraste de adunarea generala extraordinara a actionarilor, iar modificarea marimii capitalului social trebuie inscrisa in registrul comertului si comunicata tuturor creditorilor firmei.
Reducerea capitalului social se poate face, in principal, prin :
- micsorarea numarului de actiuni sau parti sociale ;
- reducerea valorii nominale a actiunilor sau partilor sociale ;
- dobandirea propriilor actiuni, urmata de anularea lor.
A. Cresteri de capital prin noi aporturi de capital
Orice societate comerciala nou infiintata presupune un aport initial de capital care permite inceperea activitatii. In cazul societatilor comerciale pe actiuni, capitalul initial este format pe calea subscrierii si varsarii capitalului de catre actionarii acesteia. Ulterior, capitalul social initial poate sa creasca prin noi aporturi in numerar al actionarilor, prin incorporarea rezervelor sau prin conversia datoriilor.
Cresterile de capital reprezinta un mijloc de finantare care, spre deosebire de autofinantare, este o finantare externa, deoarece fondurile pentru realizarea cresterilor de capital sunt aduse din afara firmei de catre actionari. Cresterile de capital realizate prin noi aporturi in numerar au ca rezultat o crestere a mijlocelor banesti ale firmei, adica a lichiditatii financiare. In schimb, cresterile de capital prin incoporarea rezervelor si conversia datoriilor nu fac decat sa modifice structura pasivului bilantier, neavand loc o infuzie suplimentara de fonduri.
Capitalul social constituit prin noi aporturi in numerar pe cale emisiunii de actiuni poate imbraca urmatoare forme pana la realizarea lui efectiva. Capitalul aprobat este capitalul aprobat de adunarea generala extraordinara a actionarilor cu respectarea reglementarilor privind emiterea valorilor mobiliare. Capitalul subscris reprezinta valoarea totala a capitalului pe care actionarii vechi sau noii potentiali actionari s-au angajat sa-l depuna. Capitalul varsat este capitalul care se constituie treptat, pe masura depunerilor efective de numerar in contul curent al emitentului de actiuni. Capitalul subscris si varsat reprezinta sumele varsate efectiv si integral pe masura subscrierilor, pentru care societatea comerciala a remis actionarilor certificatele de actiuni.
Factorii pe care ii ia in considerare firma la finantarea prin emisiunea de noi actiuni sunt:
1. costurile emisiunii, care variaza considerabil in functie de metoda utilizata pentru efectuarea unei noi emisiuni ;
2. costurile serviciului, care sunt date de faptul ca detinatorii de actiuni se asteapta la venituri relativ ridicate din dividende ;
3. obligatia de a plati dividende, care depinde in fiecare an de politica de dividend a firmei si de rezultatele obtinute de aceasta ;
4. obligatia de a rascumpara investitia nu exista in cazul actiunilor, decat in cazul lichidarii firmei ; ca urmare, finantarea asigurata prin emiterea de actiuni comune (ordinare) nu impune un efort prea mare in privinta platilor catre investitori ;
5. deductibilitatea dividendelor la calcularea impozitului pe profit nu se pune, din moment ce ele se repartizeaza din profitul net (dupa impozitare) ; acest fapt face ca dividendele sa fie mai costisitoare pentru firma decat o suma absoluta similara formata din dobanzi la creditul obligatar sau cel bancar ;
6. efectul asupra controlului si libertatii de actiune este prezent in cazul finantarii prin emisiunea de actiuni ordinare (comune) ; daca la o noua finantare participa si alti investitori decat cei existenti, puterea de vot se va schimba intr-o anumita masura si posibil si controlul asupra firmei.
B. Cresteri de capital prin incorporarea rezervelor
Din profitul anual raportat prin bilantul contabil de catre o societate comerciala, o parte este folosita, printre altele, si pentru constituirea si cresterea rezervelor. Cand aceste rezerve ajung la un anumit nivel, societatea comerciala poate decide incoporarea lor in capitalul social, emitand noi actiuni care se distribuie gratuit actionarilor existenti.
Cresterea de capital prin incoporarea rezervelor nu aduce resurse financiare noi pentru societatea comerciala ; ea este in primul rand o operatiune pur contabila, intrucat si pana la incorporarea in capital social firma dispunea de sumele respective contabilizate la rezerve; in al doilea rand este o operatiune care modifica structura capitalului propriu, in locul rezervelor in pasivul bilantului aparand o suma mai mare a capitalului social.
Sub aspect tehnic, operatiunea de crestere a capitalului prin incorporarea rezervelor se poate realiza in doua variante: prin cresterea valorii nominale a vechilor actiuni sau prin emisiune de noi actiuni de acceasi categorie si valoare nominala cu cele existente anterior.
Dupa incorporarea rezervelor, fiecare actionar dispune de mai multe actiuni sau de acelasi numar de actiuni cu cel avut pana la incoporare dar intr-o suma a capitalul detinut la firma mai mare, functie de varianta aleasa de realizare a incoporarii. Cu toate acestea, si intr-un caz si in celalalt, masa de dividende pe care o va primi un actionar este aceasi, ea depinzand de marimea profitului distribuit ca dividende si de ponderea numarului actiunilor detinute de un actionar in numarul total de actiuni aflat in circulatie emise de firma respectiva.
Fata de terti, cresterea de capital prin incorporarea rezervelor este o operatiune benefica deoarece duce la consolidarea increderii acestora in firma care a realizat o astfel de crestere a capitalului.
C. Cresteri de capital prin conversia datoriilor
Cresterea de capital prin conversia datoriilor este proprie marilor societati comerciale pe actiuni care, anterior, au efectuat imprumuturi obligatare, emitand obligatiuni convertibile in actiuni. Procesul financiar de constituire a resurselor incepe cu o indatorare pe termen mediu sau lung care, ulterior, are perspectiva de a se transforma in capital propriu prin conversie.
Convertirea obligatiunilor in actiuni da nastere la o crestere de capital fara insa a ocaziona noi intrari de fonduri in firma. Pe total sursele acesteia raman aceleasi, numai ca imprumutul obligatar devine acum capital social.
Obligatiunile convertibile ofera investitorilor (cumparatorilor lor) o rata de venit ceva mai mica decat alte tipuri de obligatiuni din aceeasi clasa de risc. Emitentul le poate lansa pe piata la o rata a dobanzii mai scazuta decat la obligatiunile clasice, tocmai ca urmare a clauzei de conversie, potrivit careia detinatorul poate deveni actionar si sa obtina venituri din dividende, in functie de profitabilitatea firmei respective.
Pentru emitent, obligatiunile convertibile prezinta avantajul ca au o rata a dobanzii mai scazuta decat la imprumuturile obligatare clasice, adica emitentul suporta un cost financiar din dobanzi mai mic. In plus, daca conversia are loc, emitentul realizeaza deodata atat o crestere de capital fara intrari de fonduri, cat si o crutare a lichiditatilor sale ce ar fi fost necesare pentru restituirea imprumutului obligatar (rascumpararea obligatiunilor).
Pentru cumparatorul unei obligatiuni convertibile, avantajele deriva din faptul ca pana la conversie beneficiaza de o rata de venit fixa sigura si ca nu va realiza conversia in actiuni decat daca operatiunea ii pare a fi avantajoasa la momentul in care trebuie sa se decida pentru conversie.
|
