Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Functia de reglare (stabilizare) a economiei

Finante




Functia de reglare (stabilizare) a economiei

Functia de reglare (stabilizare) contureaza manifestarea finantelor în ipostaza de mijlocitor al exercitarii unor influente asupra evolutiei vietii economice si sociale si mai ales a economiei în sensul dorit de catre factorii de decizie pe plan financiar, în primul rând, de catre autoritatile publice. Prin aceasta functie, finantele mijlocesc contracararea unor fenomene cu caracter destabilizator (recesiunea, criza, somajul etc.) care perturba procesele economice si sociale, respectiv stimularea evolutiei pozitive a acestor procese.




Aceasta functie are ca suport dezvoltarea teoriei moderne a finantelor prin recunoasterea impactului lor posibil stabilizator în economia de piata supusa actiunii unor factori specifici, care deregleaza mecanismele sale imperfecte. O asemenea functie exprima capacitatea finantelor de a mijloci reglarea diverselor procese economice si sociale prin influenta indirecta exercitata asupra derularii acestora sau uneori prin conditionarea lor directa

Suportul obiectiv al îndeplinirii acestei functii rezida în interconditionarea ce caracterizeaza derularea proceselor materiale cu procesele banesti - financiare. Acest suport s-a creat, în mod obiectiv, prin aparitia si folosirea banilor în viata economica si sociala, în conditiile îndeplinirii functiilor specifice acestora. Pe acest fundal, desfasurarea proceselor materiale ale reproductiei determina, dar si depinde de realizarea proceselor banesti financiare; adesea acestea din urma trebuind sa le preceada pe cele anterioare. Asa, de exemplu, realizarea unei investitii este conditionata de procurarea anticipata a resurselor banesti necesare finantarii achizitiilor, lucrarilor etc. Asemanator o buna parte a proceselor de consum final depind de procesele de repartitie financiara, atât ca dimensiune, cât si ca distributie în timp si spatiu.

Manifestarea finantelor în functia de reglare (stabilizare) s-a fundamentat teoretic prin doctrina interventionist-statala, gasind teren prielnic în conditiile implicarii tot mai intense a statului în activitatea economica si în problemele sociale.

Reglarea activitatilor economice si sociale cu ajutorul finantelor poate fi sintetizata sub trei aspecte principale:

reglarea sau stabilizarea anticiclica

stimularea expansiunii (cresterii) economice;

modernizarea, restructurarea si adaptarea economiei la cerintele pietei interne si externe.

În ce priveste primul aspect, manifestarea acestei functii consta în utilizarea tehnicilor si instrumentelor financiare ca mijloace pentru contracararea crizei economice ca fenomen real sau posibil a se produce si a somajului, urmarind asigurarea unei anumite stabilitati a productiei si ocuparii fortei de munca, respectiv atenuarea oscilatiilor ciclice, determinate de alternarea perioadelor de prosperitate cu cele de declin economic.

Al doilea aspect vizeaza folosirea tehnicilor si instrumentelor financiare ca factori propulsori ai activitatilor economice, prin care se realizeaza stimularea investitiilor si implicit impulsionarea ritmului de crestere a productiei, în conditiile încetinirii acestuia, al unei relansari a economiei stagnante.

Cel de al treilea aspect mentionat are în vedere implicarea finantelor prin tehnici si instrumente specifice pentru realizarea proceselor de modernizare si restructurare a economiilor nationale, sustinând eforturile agentilor economici privati sau angajând direct prin sectorul public, dezvoltarea anumitor segmente, ramuri sau subramuri economice, redimensionarea altora si adaptarea la evolutia cererii pe pietele interne si externe.

În baza interdependentei proceselor materiale cu cele financiare, aspectele mentionate îsi gasesc reflectarea în variabile economice si financiare ale caror dimensiuni conditioneaza atingerea anumitor obiective.

O imagine globala a acestor interdependente decurge din raportul de marime ale variabilelor global-valorice de tipul PIB si ale celor financiare (impozite, cheltuieli publice, deficite bugetare finantate etc.).

Ca premise obiective ale realizarii scopului de reglare a economiei, trebuie considerate interdependentele venitului global, cu marimile venitului disponibil, impozitului, consumului (cheltuielilor) total si componentelor sale (consum personal si investitii).

Sintetic, aceste interdependente pot fi redate prin relatiile urmatoare:

Vt = Vd + T (1); Ct = Cp + I (2)

în care: Vt - venit total;

Vd - venit disponibil;

T - impozite, taxe, contributii;

Ct - consum total;

Cp -consum personal;



I - investitii.

Egalizarea celor doua relatii, de forma Vt = Ct, implica si corelarea variabilelor structurale, ajungându-se la constatarea unor interactiuni specifice, atât între elementele din cadrul fiecareia, cât si între variabile cuprinse în ambele relatii. Între acestea apare evidenta conditionarea indirecta dintre variabilele de tipul impozitului si investitiilor în sensul ca modificarea marimii celei dintâi favorizeaza modificarea inversa a celei din urma

Asadar, reglarea economiei prin impozite presupune adaptarea dimensiunii impozitului fata de venitul total cu impactul sau asupra venitului disponibil si prin acesta asupra volumului investitiilor private. Astfel, în cazul în care se înregistreaza o tendinta de stagnare sau recesiune, relansarea economiei este posibila prin diminuarea proportiei impozitelor, care va antrena cresterea venitului disponibil, din care o buna parte poate deveni sursa de finantare pentru investitii. Aceasta redimensionare a marimii impozitelor devine o premisa a cresterii investitiilor si capacitatilor de productie, inclusiv a crearii unui numar mare de locuri de munca si a reducerii semnificative a somajului. O asemenea interventie prin mijloace financiare este specifica situatiei când se manifesta un declin al activitatilor economice, însotit de restrângerea investitiilor private si cresterea numarului somerilor în totalul populatiei active.

Dimpotriva, admitând ca se constata un ritm prea accelerat al productiei (caruia îi corespund un numar redus de someri) care ameninta cu supraîncalzirea economiei si crearea premiselor pentru intrarea acesteia în declin, devine posibila interventia reglatoare în sens invers prin marirea impozitelor, diminuarea veniturilor disponibile, a investitiilor private si a productiei si temperând astfel ritmul prea înalt de crestere economica

Similar, dar adaptata continutului proceselor specifice, are loc si interventia reglatoare prin cheltuielile publice, considerata o variabila financiara cu impact asupra marimii consumului total, al cererii agregate si prin aceasta asupra ofertei. Ea se concretizeaza prin adaptari ale dimensiunii si structurii acestora, în functie de cerintele asigurarii unei evolutii ascendente, continue, a economiei.

Impactul reglator este posibil, în acest caz, deoarece o majorare a cheltuielilor bugetare semnificând, atât o crestere a cererii de consum (final) public, cât si a investitiilor publice, poate antrena o dezvoltare a investitiilor totale, a productiei si deci a economiei, mai ales, în perioadele când se înregistreaza scaderi de proportii mai mari ale acestora. Spre deosebire, optiunea pentru reducerea cheltuielilor publice are ca rezultat încetinirea ritmului activitatilor economice si, implicit, atenuarea oscilatiilor ciclice de sens invers.

În strânsa legatura cu actiunea reglatoare promovata prin aceste instrumente, acceptarea deficitului bugetar si finantarea sa prin resurse extraordinare în faza de declin economic, devine un factor de relansare si crestere economica

Rolul finantelor în evolutia societatii

Rolul ce revine finantelor în economie si societate decurge din continutul proceselor si relatiilor pe care acestea le exprima si se concretizeaza prin efectele sau rezultatele generate de îndeplinirea fiecareia dintre functiile îndeplinite, în conditii concrete de desfasurare a activitatii economice si sociale. În raport cu continutul si dimensiunile rezultatelor (efectelor) pe care le produc direct sau la realizarea carora îsi aduc contributia relatiile si tehnicile financiare, poate fi caracterizat si rolul îndeplinit de catre finante.

Se pot distinge mai multe directii de manifestare a rolului finantelor, având în vedere procesele economice si sociale pe care le mijlocesc sau le influenteaza, începând cu contributia lor directa la realizarea procesului de repartitie a produsului intern brut (PIB). Din acest unghi de abordare, este de remarcat ca, înca de la începuturi, existenta finantelor a permis distribuirea si redistribuirea în forma baneasca a produsului creat în sfera activitatilor materiale pentru satisfacerea unor nevoi de resurse, atât în cadrul acesteia, cât si, mai ales, în cea a activitatii nemateriale. Astfel, ca rezultat al îndeplinirii functiei finantelor de repartitie a PIB, concretizata prin constituirea si distribuirea unei multitudini de fonduri banesti, se realizeaza si o realocare a resurselor între sfere de activitate si în cadrul lor, între diferite domenii, ramuri si subramuri ale economiei, corespunzator optiunilor determinate de factori obiectivi sau subiectivi specifici stadiului de dezvoltare al societatii.



În contextul mentionat, constatam ca activitatile specifice sferei nemateriale care nu produc, în mod direct, valoare noua si nu-si pot asigura resursele necesare propriului consum, nu s-ar putea înfaptui în absenta redistribuirii în acest scop a PIB creat în sfera activitatilor materiale. Devine astfel necesara realocarea de resurse realizata, în prim plan, sub forma resurselor banesti (financiare). Se poate admite, deci, ca rolul ce revine finantelor, în acest caz, se exprima si prin crearea unor conditii favorabile functionarii institutiilor publice si, în general, a entitatilor care nu-si pot produce resursele necesare în propria activitate. În masura în care activitatile respective sau serviciile prestate de catre aceste entitati se dovedesc a fi utile societatii, realocarea resurselor destinate crearii si functionarii lor trebuie considerata ca premisa indispensabila asigurata sub aspect financiar, prin îndeplinirea functiei de repartitie (alocare, distributie) si concretizând un aspect important al rolului finantelor.

Nevoile de utilitati ce se manifesta, atât în sectorul public, cât si în cel privat, impun uneori redistribuirea resurselor (prin intermediul finantelor) chiar între ramuri sau subramuri ale economiei, considerata ca ansamblu al activitatilor materiale creatoare de PIB. În acest sens, de regula, crearea si dezvoltarea unor entitati noi sau subramuri economice presupune alocarea sau realocarea corespunzatoare a resurselor, mai întâi, în forma baneasca, reliefând rolul ce revine finantelor în dezvoltarea economiei are ca premisa aceasta redistribuire a resurselor.

De asemenea, ca expresie a rolului finantelor, se produc realocari de resurse, în primul rând, în forma baneasca, între entitatile administrativ-teritoriale, atunci când, în raport cu nevoile de functionare ale acestora resursele proprii sunt insuficiente, iar diferenta poate fi acoperita pe seama redistribuirii resurselor acumulate la nivelul altor structuri administrative.

Manifestarea rolului finantelor, implicând si procese de realocare a resurselor se exprima si prin redistribuirea acestora între membrii societatii. Sub acest aspect, este revelator faptul ca resursele prelevate de la populatie pentru constituirea diferitelor fonduri banesti (financiare) publice se depersonalizeaza, iar între contributiile aduse de fiecare persoana si utilitatile de care ea beneficiaza nu exista o legatura nemijlocita, ceea ce favorizeaza redistribuirea resurselor între membrii societatii si realizarea unor obiective de ordin social. Prelevarile mai mari de la persoanele cu capacitate contributiva mai ridicata asigura astfel satisfacerea unor nevoi ale persoanelor cu venituri insuficiente sau fara venituri. În mod deosebit, interesul sporit pentru actiunile de domeniul protectiei sociale manifestat de catre autoritatile publice, bazat pe redistribuirea mai intensa a veniturilor si implicit a resurselor, evidentiaza cu pregnanta un alt aspect al rolului jucat de finante în societatea contemporana

De o mare importanta se dovedeste a fi rolul finantelor ca expresie a influentei reglatoare (stabilizatoare) exercitate asupra economiei, folosind în mod adecvat tehnicile si instrumentele financiare, pentru a stimula sau restrictiona evolutia diferitelor procese sau fenomene economice. În acest context se înscrie, de altfel, conceperea si aplicarea unor mecanisme de influentare a economiei de piata, urmarind atingerea unor obiective specifice fata de starea în care se afla economia într-o perioada sau alta. Astfel, rolul reglator în economie atribuit finantelor se concretizeaza si prin integrarea variabilelor valorice financiare in asemenea mecanisme sau în modele de crestere economica echilibrata si dezvoltare durabila a societatii.

Reprezentativ, în acest sens, este cunoscutul sistem al stabilizatorilor încorporati, alcatuit din componente financiare, cum sunt impozitele si cheltuielile publice, menit sa intre în actiune pentru a contracara manifestarea factorilor perturbatori, destabilizatori, complinind deficiente de functionare ale mecanismelor pietei. Evidentiind un rol major atribuit finantelor, un asemenea sistem presupune integrarea acestor instrumente financiare în mecanismul economiei de piata de o maniera care sa corecteze imperfectiunile functionarii acestuia, sporindu-i functionalitatea. În acest sens, Paul Samuelson considera ca "Sistemele noastre economico-bugetare moderne sunt structural dotate cu forte de stabilizare automata foarte eficace. Ziua si noaptea, indiferent daca Presedintele se afla sau nu la Casa Alba, sistemul bugetar contribuie, aidoma unui resort, la neutralizarea factorilor de dezechilibru".



În principiu, un asemenea stabilizator ar urma sa intre în functiune cu un anumit impact asupra cererii, respectiv ofertei agregate. Astfel, considerând impozitul ca variabila ce determina reducerea cererii de consum si investitiilor private (când acesta înregistreaza o crestere) sau dimpotriva, majorarea volumului de investitii si consumurilor private (când impozitele scad), modificarea dimensiunilor acestora poate fi conceputa a se produce ca reactie automata la modificarile operate asupra marimii impozitelor.

Asa, de pilda, când nivelul somajului creste, scaderea impozitului devine factor de relansare economica, antrenând cresterea cererii de consum si a investitiilor private, care creaza locuri de munca. Însotita de o actiune concomitenta realizata prin intermediul cheltuielilor publice, un asemenea demers presupune cresterea cheltuielilor publice în perioadele de declin economic si o reducere a acestora în perioadele de boom economic, modificând corespunzator consumul si investitiile publice. Prin cresterea cererii publice si private, în perioadele de declin, efectul obtenabil va fi stimularea productiei si ofertei, cu reducerea somajului si, în final, va avea loc o crestere economica. În perioadele de supraîncalzire a economiei, stabilizatorii vor actiona în sens invers prin ajustari adecvate, având loc o crestere a impozitelor însotita de o scadere a cererii agregate.

Asadar, actiunea acestor stabilizatori s-ar declansa în corespondenta cu fazele caracteristice evolutiei economiei, în functie de parametrii prestabiliti, astfel încât pe ansamblu sa se mentina o tendinta de crestere economica, prevenind dereglarile profunde, cu consecintele lor economice si sociale.

În acelasi context se înscrie si sustinerea prin mijloace financiare a unor programe de sprijinire a agriculturii. Astfel, în situatiile când cererea solvabila scade si consumul se reduce, iar preturile produselor agricole se diminueaza, guvernul achizitioneaza o parte din recolta, mentinând relativ constant nivelul cererii si preturilor pe piata. Dimpotriva, în situatia în care preturile tind sa creasca, prea mult, statul vinde produsele achizitionate, marind oferta si mentinând relativ stabil nivelul preturilor.

Folosirea instrumentelor financiare, în cadrul diferitelor mecanisme de reglare a vietii economice si sociale, este pusa pe seama doctrinei interventionist-statale, iar acestea au permis obtinerea de rezultate pozitive de-a lungul unei perioade semnificative, dupa criza economica mondiala din 1929-1933. Ultimele decenii ale sec. XX marcheaza, însa, unele reconsiderari si conturarea unor solutii menite sa raspunda si nevoii de contracarare a altui fenomen negativ (inflatia) generat de apelul excesiv la aceste mijloace. Devenita un fenomen deosebit de periculos, inflatia a impus limitarea actiunilor bazate pe folosirea instrumentelor financiare, în cadrul preocuparilor de jugulare a presiunilor inflationiste.

Rolul finantelor în evolutia societatii poate fi apreciat, de asemenea, prin prisma impactului pe care îl are îndeplinirea functiei lor de control având în vedere contributia controlului financiar la îmbunatatirea modului de administrare a resurselor si rezultatelor obtinute la nivelul diferitelor entitati economice si sociale.

Pe un plan mai larg, acest rol se concretizeaza si prin combaterea consumului abuziv al unor produse daunatoare sanatatii oamenilor (de exemplu, majorând impozitele indirecte la aceste produse) sau prin sustinerea unor politici demografice rationale, promovând un sistem adecvat de impozitare a veniturilor mai avantajos celor ce au în îngrijire copii sau acordarea de indemnizatii ori alocatii acestora, etc.










Document Info


Accesari: 5229
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )