Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































MANIFESTARILE EVAZIUNII FISCALE

Finante




MANIFEST RILE EVAZIUNII FISCALE




Evaziunea fiscala nu este numai imaginea fiscalitatii ei ci si a climatului politic, social, specificului national si chiar a celui religios.

Generalizarea fenomenului la scara planetara tine de conditia umana, de caracterul egoist al firii acestuia, de sentimentul de confiscare a rezultatelor muncii fara a primi echivalentul în schimb sub alta forma (servicii publice).

Nu toate categoriile soci-profesionale sunt egale în fata posibilitatilor de evaziune (frauda) fiscala, astfel încât exista o sociologie a evaziunii (fraudei) fiscale.

3.1 Manifestarile sociologice legate de evaziunea fiscala

Evaziunea fiscala exista în mai multe tari, variind în interiorul fiecareia în functie de regiuni.

Un exemplu elocvent ar fi Italia care se confrunta, cel putin în 1997, cu o datorie publica imensa care atinge 120% din P.I.B. Raspunsul este ca nesalarizatii, gratie evaziunii fiscale generalizate, au o rata de economisire record la nivel mondial. Ei plaseaza acesti bani în bonuri de stat si obtin venituri mari.

În Spania situatia este diferita, trei milioane de persoane îsi câstiga existenta fara cel mai contract de munca legal si fara a cotiza la asigurarile sociale.

Rezultatul este ca între tari exista deosebiri mari în ceea ce priveste frecventa si marimea evaziunilor fiscale.

Este deosebit de important de precizat si concluziile profesorului german G. Schmolders: " Exagerând putin s-ar putea spune ca în tarile latine frauda este considerata pâna la un anumit punct ca fiind legala. Infractiunea lege constituie cazul normal si nu exceptia. Ori în tarile latine, dorinta de a colabora nu mai este deci un factor capabil sa explice comportamentul contribuabililor si disciplina fiscala aici nu este ceruta, nici asteptata. Daca, în cazuri exceptionale, un contribuabil vrea sa aplice legile fiscale în litera lor, nu are din aceasta nici un avantaj. Ceva mai mult, nerespectarea obisnuita a legilor existente nu antreneaza nici un inconvenient si nu este sanctionata.

Aceasta impunere grosiera este rezultatul resemnarii administratiei în fata sarcinii de a-i determina pe contribuabili sa colaboreze."

Evaziunea fiscala în tarile în curs de dezvoltare atinge, dupa datele publicate cu diferite ocazii, proportii impresionante.

M. Kaldor estima în ceea ce priveste evaziunea în lumea a treia, între 4/5 si 9/10 din veniturile fiscale prevazute.

Nici cifrele facute publice de presa în tara noastra ca fiind marimea evaziunii fiscale nu sunt departe de cele vehiculate pentru tarile în curs de dezvoltare.

Rolul însemnat la amplificarea fenomenului evaziunii fiscale pentru acest grup de tari îl are: incoerenta si permisivitatea legii, modul de aplicare a acesteia de administratiile fiscale, compartimentul contribuabililor, coruptia, organele fiscale etc.

Fenomenul de evaziune fiscala este usor de sesizat si chiar de explicat în cazul tarii noastre. Activitatile desfasurate în domenii care au beneficiat de facilitati fiscale ori cele efectuate în baza marilor platforme industriale, precum si operatiunile de export sau conexe, au constituit obiectul unor programe si tematici de control permanent. Rezultatele acestora verifica defecte pe principalele domenii de activitate economico-financiara si sunt prezentate astfel:

În domeniul productiei si comercializarii carburatilor sau a altor produse petroliere:

Accize________________112,6 miliarde lei

T.V.A.________________184 miliarde lei

Impozit pe profit________181,9 miliarde lei

Amenzi_______________58,8 miliarde lei

Venituri ilicite__________285,3 miliarde

Majorari de întârziere____321,6 miliarde lei

Total_________________1.144,3 miliarde lei

În domeniul productiei si comercializarii de alcool si bauturi alcoolice:

Accize________________384 miliarde lei

T.V.A.________________279,1 miliarde lei

Impozit pe profit________186,5 miliarde lei

Amenzi_______________173,3 miliarde lei

Venituri ilicite__________227,4 miliarde

Majorari de întârziere____154,5 miliarde lei

Total_________________1.407,8 miliarde lei

În domeniul productiei si comercializarii de tigarete si produse din tutun:

T.V.A.________________0,444 miliarde lei

Impozit pe profit________0,244 miliarde lei

Amenzi_______________15,549 miliarde lei

Majorari de întârziere____0.092 miliarde lei

Confiscari_____________4,360 miliarde lei

Total_________________20,689 miliarde lei

În domeniul producerii si comercializarii cafelei:

T.V.A.________________0,910 miliarde lei

Impozit pe profit________0,433 miliarde lei

Amenzi_______________13,237 miliarde lei

Confiscari_____________7,239 miliarde lei

Majorari de întârziere____0,330 miliarde lei

Total_________________22,149 miliarde lei

Rezultatele obtinute în urma controalelor efectuate în pietele agro-alimentare, târguri, bâlciuri (controale în cazul "micilor" contribuabili) au fost în suma de aproximativ 32,8 miliarde lei si confiscarea de marfuri si venituri ilicite în suma de aproximativ 8,2 miliarde lei.

Utilizând doua serii de factori (metodologici si autentici) se poate explica fenomenul de concentrare a evaziunii fiscale la "micii" contribuabili.

Explicatia din punct de vedere metodologic:

Micile întreprinderi sunt mai putin verificate decât cele mari ceea ce poate la riscuri ulterioare mai mari privitoare la evaziune fiscala.

Marile întreprinderi dispun de mijloace mult mai sofisticate de acoperire a evaziunii fiscale, spre deosebire de micile întreprinderi care sunt mult mai expuse la descoperire de catre cei în drept a eventualelor evaziuni fiscale.

Micile întreprinderi recurg la fraude mult mai mult decât cele mari deoarece ele dispun de alte facilitati cât si de necesitati.

Facilitatea rezulta din caracterul familial al afacerii, ea dispunând de un secret al gestiunii sale.

Marile întreprinderi dispun de un serviciu de contabil important care da transparenta si mareste mult riscul de a pierde în cazul falsurilor contabile. Marile întreprinderi nu pot practica frauda sistematica pentru ca aceasta duce la multe complicatii.

Întreprinderile mici practica de multe ori evaziunea fiscala din necesitate, ele având o rata a rentabilitatii de multe ori la limita, iar pentru a-si mentine echilibrul se sustrage de la plata impozitelor.

Evaziunea fiscala are cauze diverse si complexe. Prim a cauza este impozitul, sistemul fiscal în cadrul caruia ea se dezvolta, fundamentele intrinseci ale acestui sistem.

Sistemul declarativ, (principiul) pe care se bazeaza cele mai multe sisteme fiscale constituie o incitare la neplata corecta a impozitelor, tentatia fiind mare de nedeclarare a debitorilor a veniturilor reale. De fapt, declaratia contribuabilului beneficiaza de o prezumtie de sinceritate.

De asemenea, complexitatea sistemelor fiscale reprezinta o importanta sursa de evaziune fiscala. Tehnicile de asezare, de percepere, mecanismele de reducere, de deducere, facilitatile fiscale concura în mare parte la fenomenul de evaziune fiscala.

Daca mai precizam ca asistam la o proliferare a evaziunii fiscale, este normal sa fie discutat întregul sistem de facilitati fiscale si vamale.

În conditiile intensificarii si liberalizarii activitatilor comerciale transfrontaliere, neplata taxelor vamale sau diminuarea acestora, prin metode diferite si subterfugii, au drept consecinta prejudicierea beneficiului de stat. De aceea, examinarea regimului sanctionator aplicabil în cazul neplatii diminuate a taxelor vamale prezinta un deosebit interes practic.

Cadrul legal caruia îi este circumscris acest regim sanctionator îl constituie: Ordonanta Guvernului nr.26/1993 privind tariful vamal al României (aprobata cu modificari prin legea nr. 102/1994) si legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale.

Conform Regulamentului Vamal, vamuirea marfurilor si a mijloacelor de transport cuprinde mai multe operatiuni.

Deci, dupa cum se poate observa, stabilirea si plata taxelor vamale constituie doar o componenta a regimului vamal, acesta cuprinzând si relatiile privitoare la controlul mijloacelor de transport si al marfurilor, obligatia declararii acestora si a verificarii declaratiei vamale.

În ceea ce priveste infractiunea de evaziune fiscala, prevazuta de art. 12 din legea 87/1994, aceasta se comite prin ascunderea obiectului sau sursei taxabile în scopul sustragerii de la plata taxelor vamale (actiunea de ascundere realizându-se prin dosirea, asezarea bunurilor supuse vamuirii în locuri în care sa nu poata fi vazut si gasite de organele care efectueaza controlul vamal). Aceasta infractiune se considera consumata atunci când actiunea de ascundere a obiectului sau sursei taxabile a avut ca rezultat sustragerea de la plata taxelor vamale, daca acest rezultat nu se produce, organele vamale descoperind bunurile sustrase, fapta ramâne în faza de tentativa la infractiunea de evaziune fiscala, prevazuta de art. 12 din legea 87/1994.

3.2 Manifestarile tehnice legate de evaziune fiscala

Pentru ca evaziunea fiscala este înainte de toate un fenomen social, ea reflecta procedeele sale, în acelasi timp structurile societatii si nivelul tehnic al sistemului fiscal al acesteia.

Contribuabilul indiferent de locul sau pe scara sociala pe care se afla si recurge la evaziune fiscala va folosi tehnici de la cele mai elementare pâna la cele sofisticate.[3]

Clasificarea tehnicilor de evaziune fiscala se poate realiza dupa mai multe criterii. Un prim criteriu ar fi cel fiscal si avem: frauda sprijinita pe asezarea impozitului, si frauda care are loc în stadiul platii obligatiei fiscale.

Prima forma este cea mai raspândita si consta în diminuarea bazei impozabile fie prin scaderea veniturilor, a beneficiilor sau a cifrei de afaceri, fie prin cresterea cheltuielilor deductibile din punct de vedere fiscal. Frauda ce are loc cu ocazia lichidarii (platii obligatiilor fiscale) face referire în special la taxele vamale si la T.V.A.

Existând mai multe cote de impozitare se poate realiza trecerea unor marfuri de la rubrica impusa mai recent la rubrica mai putin impusa. În acest fel, daca în vama se face o declaratie falsa privitoare la caracteristicile si utilitatea produselor importate se poate realiza o reducere a impozitarii printr-o aplicare a unei cote mai mici decât cea datorata.

Alt criteriu îl reprezinta cel material prin care se disting doua tehnici de frauda: frauda prin disimilarea (ascunderea) materiei impozabile si frauda prin majoritatea cheltuielilor deductibile.

Tot prin prisma acestui principiu se mai pot distinge: fraudele prin actiune si cele prin omisiune.

Primele se limiteaza la comportamentul activ, de exemplu folosirea unui înscris fictiv, iar celelalte se limiteaza la o abstinenta, cum ar fi nedeclararea unui venit.

În functie de autorii fraudei avem fraudele produse de persoane fizice si cele ale persoanelor juridice (morale). Distinctia se realizeaza aici prin prisma sanctiunilor.

Un alt criteriu este cel cantitativ car opune frauda artizanala, rar raspândita, de frauda industriala care poate fi subiectul structurilor banditesti, mafiote.

Frauda privita din punct de vedere geografic este frauda nationala si internationala.

3.2.1. Frauda fiscala nationala

Acest tip de frauda se manifesta între granitele unei tari atât prin forma sa artizanala, cât si prin forma industriala.

Frauda fiscala artizanala are ca o prima caracteristica principala faptul ca ea este definita mai putin de tehnicile de realizare sau amploarea sustragerilor de impozite de la plata catre bugetul de stat, cât si de modul izolat, pe cont propriu de actiune al autorilor ei.

Cel care înfaptuieste frauda artizanala actioneaza de unul singur, adica nu în legatura cu altii. Acest tip de frauda se întâlneste "cotidian". Exemplele de frauda fiscala sunt multiple. Ele merg de la o banala diminuarea a pretului real de vânzare a unui imobil sau importul de marfuri fara sa fie declarate, pâna la omiterea înregistrarii veniturilor în contabilitate sau majoritatea cheltuielilor deductibile.



O alta forma de frauda fiscala este si munca la negru care este simptomatica pentru rezistenta la impozite. Cel care foloseste, poate obtine venituri (principale sau complementare) nedeclarate. Atunci când ea este efectuata în cadrul unei activitati salariale, îi scuteste pe patroni de cheltuielile sociale (cotizatiile sau contributiile sociale). Daca diferenta dintre salariul net efectiv primit de lucrator si costul global al locului de munca (salariul brut plus cotizatiile ce cad în sarcina patronului) este mai ridicata, în aceasta situatie patronul va fi mai interesat sa recurga la mâna de lucru nedeclarata. Rezultatul ar fi ca pierderile din impozit pe venit si cotizatii sociale pot fi destul de mari.

Se dovedeste a fi cazul unei fraude prin folosirea mijloacelor frauduloase în exemplul urmator: un comerciant de cafea care desfasoara o activitate personala nedeclarata, dar actioneaza sub acoperirea unei societati fictive care nu are nici o activitate în România. Acest exemplu este ipotetic dar în România cazuri de acest gen sunt destule. În aceasta situatie, frauda fiscala este deja elaborata tehnic si ea presupune existenta mijloacelor frauduloase. În situatia în care aceste mijloace frauduloase sunt integrate într-o retea atunci frauda devine industriala.

Frauda fiscala industriala

Acest tip de frauda se manifesta prin recurgerea la procedee si la complexe aranjamente juridice ingenioase având caracter atât fiscal cât si penal.

Frauda fiscala industriala se realizeaza printr-o divizare a actiunii de comitere a fraudei în cadrul unei retele subterane care are scopul de a sprijini si acoperii operatiunile fictive. Deci, în acest caz, sunt implicate mai multe persoane fizice si/sau juridice pentru realizarea de profituri, de regula, foarte importante, prin sustragerea de la plata impozitelor.

Principiul de la care pleaca cei care comit frauda industriala este simplu. În cadrul verificarilor fiscale, organele de control constata si se asigura ca exista documente justificative (facturi, avize de expeditie, borderouri etc.). Deci, pentru a realiza frauda în securitate, este suficient sa se realizeze concordanta dintre evidenta contabila si documentele justificative care stau la baza acesteia.

În cazul fraudei fiscale industriale, aceasta concordanta se încearca si chiar se realizeaza uneori cu ajutorul documentelor justificative fictive furnizate de organizatii specializate, care sunt o adevarata industrie a fraudei.

Acest sistem de frauda rationalizata se bazeaza pe industria taxis (în engleza aranjament)

"Taxi" este "mandatar" (om de paie) a carui sigura functie este de a fi Înscris la registrul Comertului pentru a putea emite, sub acoperirea antetului sau, facturi de vânzare fictive. Deci el conduce o firma din punctul de vedere al executarii unei activitati, însarcinata sa emita documente comerciale corespunzatoare operatiunilor fictive desfasurate de firme reale si, în aparenta, ireprosabile în ceea ce priveste activitatea desfasurata.

SCHEMA UNEI FRAUDE FISCALE INDUSTRIALE

În cazul taxei pe valoare adaugata (T.V.A.)

Schema nr. 2

 
Taxis si T.V.A.


Sursa: JEAN-CLAUDE MARTINEZ

 


Deci emitentul facturilor false (taxi) permitând recuperarea taxei "fabrica", ca sa zicem asa, taxa.

În materie de T.V.A., prin aceste facturi de complezenta, taxi (societatea comerciala fictiva) permite societatilor comerciale beneficiare, deducatoare sa obtina reduceri sau rambursari de impozite induse. Acest gen se înrudeste cu escrocheria. În România, acest gen de frauda este cel al importurilor mai ale de tigari, cafea si bauturi alcoolice. În alte tari, o întâlnim în domeniul industrial, imobiliar, bancar etc.

Jean-Claude Martnez, cel care a realizat schema fraudei industriale fiscale

a preluat un exemplu concret. Acest exemplu este referitor la productia de alcool. Astfel, o distilerie a putut produce pâna la 200.000 litri visinata fara visine. Industriasul adauga putina visinata pusa în alcool neutru, obtinut prin distilarea sucului de sfecla rosie. Pentru a induce în eroare analizele de laborator, el adauga trei otravuri în lichid, pentru a da gust de visinata veritabila. Aceasta cantitate de visinata este exportata în Germania. Dar industriasul pentru a parea ca lucreaza corect necesita sa-si justifice cumpararea visinelor, pe care le va justifica prin procurarea de facturi false de la un angrosist de legume si fructe.

Rezultatul a fost ca s-au deturnat 10.000.000 franci pâna ce administratia sa observe ca visinele proveneau dintr-o regiune unde nu se recoltau visine pentru distilat.

Un exemplu pentru a vedea cum functioneaza frauda fiscala în dauna statului român, îl furnizeaza un mare cotidian[5] printr-un articol intitulat "Alcoolul Cu Multe Grade de Ilegalitate". În acest articol ne este prezentat un control efectuat la fabrica de alcool, iar pe de alta parte, realitatea existentei stocurilor de alcool. Prima neregula pe care au constatat-o a fost lipsa unei cantitati de aproximativ 60 tone de alcool etilic din dispozitivele fabricii. Comisionarii au descoperit doua recipiente în care se aflau 65.442 litri de apa cu slab miros de alcool, sigilate de catre supraveghetorul fiscal. Dupa verificari mai amanuntite s-a constatat ca cele doua recipiente contineau apa, iar alcoolul etilic a fost transformat în bauturi alcoolice si a intrat în ciclul "economiei subterane". Valoarea estimata a alcoolului etilic ce s-a "evaporat" este de 3,6 miliarde lei.

3.2.2 Frauda fiscala internationala

Recurgerea la evaziunea (frauda) fiscala internationala îsi gaseste explicatia atât în jocul adesea pervers al dublei impuneri, datorita autonomiei regimurilor fiscale nationale, cât si presiunilor fiscale rezultate de aici.

În vederea evitarii de a fi supus la doua impozitari distincte, contribuabilul doreste de fapt sa le evite pe amândoua, iar pentru a evita sa fie supus la oricare ar fi impozitarea, el se refugiaza în zone protejate fiscal. Tehnicile sunt numeroase si tin de imaginatia contribuabilului. Ele contin o serie de combinatii subtile si abile de utilizare a disparitiilor dintre sistemele fiscale recurgând uneori la mecanisme frauduloase.

În sprijinul afirmatiilor de mai sus putem aminti activitatea profitabila a bancilor care a fost realizata prin dosirea banilor cetatenilor germani din Luxemburg în vederea evitarii impozitelor.

Evaziunea internationala este legata, în mare masura, de ramificarea productiei anumitor întreprinderi spre tari cu legislatii fiscale si sociale mai favorabile.

Acest tip de evaziune este încurajat si de existenta zonelor libere, enclave teritoriale, veritabile "stat în stat", care beneficiaza de extrateritorialitate vamala si care scapa total sau partial, legislatiilor nationale. Investitorii straini sunt invitati sa înfiinteze aici unitati industriale si sa produca pentru export în conditii salariale si de cheltuieli sociale foarte avantajoase.

Modalitatile cele mai raspândite de fuga la nivel international din fata impozitelor sunt abstinenta si disimularea.

Abstinenta este cea mai simpla forma de a fugi din fata impozitelor. Datorita unei presiuni fiscale prea ridicate, contribuabilul se va abtine sa produca, sa munceasca sau sa investeasca, îndreptându-se astfel spre tari cu fiscalitate mai redusa. Ca exemplu datorita "infernului fiscal" suedez. Pe aceeasi idee, societatea mama existenta într-o tara cu fiscalitate ridicata, va actiona în asa fel încât filialele sale straine sa nu distribuie dividende si astfel profiturile grupului se vor acumula în afara puterii fiscului national.

Disimularea (ascunderea) materiei impozabile se rezuma la nedeclararea veniturilor câstigate în strainatate sau a averii existente acolo, contribuabilul informând eronat fiscul despre tot ceea ce trece în afara frontierelor nationale.

Instrumentele de realizare a fraudei fiscale internationale se rezuma, în special la trei tipuri:

De exemplu:

1. Societatile de baza ("base companies") sunt acele societati care nu au o activitate economica proprie. Ele sunt create, de asemenea, în tari cu o presiune fiscala redusa, servind pentru concentrarea si administrarea beneficiilor comerciale si financiare realizate în alte tari, de catre filialele si întreprinderile comerciale din grupul fondator. Cu alte cuvinte, ele gestioneaza trezoreria grupului care le-a creat, dar în tarile în care sunt stabilite, unde fiscalitatea este redusa.

Aceste societati sunt întâlnite în special în Elvetia. Unele cantoane nu impoziteaza veniturile provenite din surse straine primite de societatile care îsi au domiciliul aici, atunci când acestea sunt controlate de catre nerezidenti.

2. Modul de actiune al societatilor fictive

Tendinta de proliferare în ultimul an a societatilor fictive are drept scop procurarea de mari sume de bani prin frauda si prin producerea de mari pierderi partenerilor de tranzactii. De obicei, prima faza o reprezinta crearea în conditiile de legalitate a unei societati cu aparenta de solidaritate si profesionalism si al carei sediu este stabilit într-un asa-numit "paradis fiscal" unde verificarile nu sunt prea amanuntite din cauza unui regim mai putin restrictiv. În acelasi timp se înfiinteaza filiale si reprezentante în centre internationale renumite si de asemenea se deschid conturi la mai multe banci cu rezonanta, unde disponibilitatile sunt modeste deoarece aceste societati dispun de resurse financiare limitate.

Se acorda o atentie deosebita reclamei prin publicatii de larga raspândire, se va purta corespondenta fara o finalitate precisa cu firme recunoscute în întreaga lume pentru a se crea impresia unui standing deosebit. Se încearca atragerea de personalitati cu reputatie în cercurile de afaceri sau politice pentru a se da garantii suplimentare unei afaceri al carei substrat fraudulos, cei astfel implicati îl ignora.

Astfel se pregateste terenul, multiplicându-se terenul, multiplicându-se modalitatile de înselare.

În unele situatii, astfel de societati încheie si contracte de import si insista pe temeiul bonitatii sale, atestate cu documente contrafacute, sa fie livrata plata pe credit sau cu plata prin incasso, care nu ofera partenerului strain nici o garantie de plata. Pentru a câstiga încrederea întreprinderilor exportatoare, pentru început, se comanda cantitati mici de marfa pentru care decontarile se fac integral si prompt. Dupa aceea, se vor cere cantitati mai mari de marfuri, care vor fi imediat plasate pe piata, plata ne mai facându-se la termen.

Alte societati, actionând ca intermediari în contracte de transport si folosindu-se de insuficienta atentie si pregatire a celor ce încearca marfa, introduc anumite clauze si reusesc sa încaseze contravaloarea serviciilor fara a mai rambursa suma ce se cuvine celui ce presteaza serviciul, prestatorul efectiv.

Masurile luate pentru prevenirea si evitarea unor astfel de operatiuni sunt:

se solicita aprecieri de la o banca prin care lucreaza si care evalueaza capacitatea de rambursare a creditului tinând cont de rulajul din conturi si de disponibil;

se culeg informatii referitoare la litigiile în curs pentru nerespectarea obligatiilor de plata ale societatii;

se opresc livrarile de marfuri o data cu primirea primului semn de întârziere a decontarilor si care întârziere e nejustificata;

sesizarea justitia când apar elementele unei operatiuni frauduloase.

Aceste întreprinderi fantoma, efectueaza operatiuni frauduloase ceea ce ar trebui sa constituie un motiv de preocupare serios al autoritatilor din toata lumea.

Paradisurile fiscale

Anglo-saxonii folosesc termenul de "Tax haven" ("port fiscal") pentru a defini acest fenomen.

În consecinta, omul de afaceri este cumparat cu un marinar care-si cauta refugiul. El traverseaza marea legislatiilor fiscale si furtunile sale care sunt taxele si controalele asupra semnelor exterioare ale bogatiei dupa care el poposeste în paradisul fiscal care este reprezentat de port.

În lumea afacerilor se face uz de avantajele fiscale pe care le reprezinta legislatiile fiscale în diferite tari ale lumii, permitând pentru respectiva afacere o fiscalitate mai mica. Legislatia fiscala a unor state în general mai mici, este foarte favorabila întreprinzatorului, care apoi, beneficiind de fiscalitatea redusa a tarii de înregistrare sa-si desfasoare activitatea în alte state unde fiscalitatea este mult mai impunatoare.

Printr-o fictiune a legii, persoanele juridice sunt în general societati comerciale, care se bucura de aceasta personalitate juridica

Un om de afaceri "calator fiscal" poate fi atât o persoana fizica sar si o persoana juridica, el cautând avantajele fiscale în anumite state, avantaje ce reprezinta paradis fiscal, diferentiate de calitatea lui (persoana fizica sau juridica).

Un paradis fiscal poate fi avantajos pentru o persoana fizica dar dezavantajos pentru o persoana juridica si viceversa.

Daca luam ca exemplu principatul Monaco, el este un paradis fiscal pentru persoanele fizice deoarece nu sunt impozitate veniturile dar pentru societati cu sediul în Monaco, nu este avantajos fiind obligate sa dea 35% impozit pe beneficiu, daca mai mult de 25% e realizat în afara principatului.

În insula Jersey, e paradisul fiscal pentru societatile comerciale nerezidente constituite acolo, ele platind un abonament nemaifiind nevoie sa declare beneficiul si nici sa tina evidenta contabila. Pentru persoanele fizice, impozitul pe venit este de 20% fiind o situatie putin favorabila.

Astfel "calatorul fiscal" fiind interesat în a obtine utilaje din S.U.A. si sa le vânda fara sa aiba de declarat un beneficiu taxabil în Europa, el va cumpara si va vinde aceste utilaje printr-o societate înregistrata în Jersey ( unde va plati doar 300 de lire pe an).

În acest caz, acelasi "calator fiscal" devenind rezident al principatului Monaco, cauta sa devina salariat, obtinând semnificative onorarii asupra beneficiilor realizate de societatea din Jersey neplatind nici un impozit.

Pentru a pastra discretia pentru aceste tranzactii, acelasi "calator fiscal", de fapt un evazionist, va folosi pentru operatiile lui fiscale o banca elvetiana, recunoscuta pentru discretia sa, în care societatea din Jersey si el însusi vor deschide un cont folosind un pseudonim, usurându-se transferul dintr-un cont în altul, u un maximum de discretie. Pentru o mai mare discretie, "calatorul fiscal" un va apare oficial în societatea din Jersey unde va fi reprezentat de avocati locali, adica de niste împrumutatori de nume.

"Calatorul fiscal" trebuie sa tina seama însa de cetatenia sa. Astfel, daca o tara, de exemplu Franta, taxeaza persoanele fizice în functie de domiciliul sau resedinta lor, S.U.A. sau Filipine stabilesc impozitul asupra venitului mondial al cetatenilor sai (lor), si în acest caz sub rezerva conventiilor privind evitarea dublei impuneri se pot obtine reduceri neînsemnate a impozitului de platit. Deci, nu i-ar fi de folos unui cetatean american sa devina rezident în Monte Carlo. Daca el doreste sa evite impozitul american va prefera sa obtina un pasaport într-o tara cu conditii mai bune, dar în acest fel va pierde cetatenia americana repede, ceea ce nu si-ar dori, mai trebuie sa tina seama si de faptul ca nu toate statele au încheiate tratate bilaterale de evitare a dublei impuneri.

Evaziunea fiscala (frauda) exercitata pe aceasta cale are la baza diferenta între diferite state cu privire la sistemul de impunere neuniform, începând cu baza de impozitare (venitul la care se aplica) si terminând cu cota de impozitare. Evaziunea mai apare si ca urmare a neuniformitatii conventiilor internationale.

De amintit ar mai fi operatia societatilor ce erau interpuse între tari cu fiscalitate ridicata, de unde provin veniturile, si tari cu fiscalitate redusa, unde merg veniturile, societatile fiind niste relee. O astfel de societate "releu" se constituie într-o tara cu fiscalitate ridicata, dar unde nu exista anumite portite de a fi utilizata prin jocul conventiilor, tinând la evitarea dublei impuneri.

Exista doua tipuri de "calatori fiscali", în aceasta situatie, distingându-se:

Evazionistul care si-a constituit averea, va cauta un stat agreabil sa se instaleze, unde va profita de fructele operatiunilor sale netemându-se de jocul combinat a inflataxarii (inflatie + taxe ridicate). V.I.P.- urile vor prefera Elvetia, unde impozitul pe venit e mai mic decât cel din Anglia, Suedia etc.

Evazionistul, om de afaceri dinamic care urmareste sa-si formeze capitalul, dar va cauta sa scape de jugul legilor fiscale, plasându-se în state cu legislatie mai favorabila lui.

Astfel, în acest sens putem aminti trusturile tipice dreptului anglo-saxon, prin al caror intermediu, un drept de proprietate real sau personal, este detinut de persoana în beneficiul alteia. Cea care detine dreptul de proprietate se numeste "trustee" iar beneficiarul "beneficiary". Exista mai multe forme de trusturi, unele putând fi chiar trusturi de afaceri, constituite doar pentru realizarea anumitor operatii comerciale cu regim fiscal favorabil.

Mecanismul juridic al trustului se bazeaza pe conventia care, în tarile de drept traditional latin, ar putea fi calificata, în general, ca fiind împrumutator de nume.[6]

Masuri "antiparadis"

În diferite legislatii straine, pentru a se combate evaziunea fiscala aparuta pe calea paradisurilor fiscale, s-au adoptat numeroase masuri care ar putea fi grupate astfel:

a)     masuri antiparadis referitoare la controlul schimbului valutar;



b)    masuri antiparadis privind cetatenia contribuabilului;

c)     Taxarea chiar în momentul producerii venitului;

d)    Impozitarea câstigurilor obtinute în strainatate realizate nu pe cale juridica;

e)     Folosirea teoriei abuzului de drept;

f)      Refuzul de a admite accesul la instantele de judecata a organizatiilor straine considerate ca fiind dubioase;

g)     Sanctiuni neorganizate.

În continuare se vor prezenta pe scurt masurile de mai sus, astfel:

Taxarea chiar în momentul producerii venitului

Acest tip de sistem a fost adoptat în Canada. Rezidentul canadian, care a renuntat la rezidenta în Canada, se presupune, ca a cedat toate bunurile sale la valoarea lor pe piata.

Deci un canadian imigrant e impozitat asupra plus-valorii presupusa ca a realizat-o, ca si cum si-ar fi vândut toate bunurile. Urmarea ar fi ca imigrantul canadian se va instala, pentru început, într-o tara care se bucura de conventii favorabile cu Canada, înainte de a parasi aceasta tara care la adapostit în mod provizoriu.

Impozitarea câstigurilor obtinute în strainatate realizate nu pe cale juridica.

Este vorba de amendamentul C.F.C. (Controlled Foreign Corporation) conform caruia o societate este supusa acestui control al corporatiei straine, atunci când mai mult de 50% din capitalul sau apartine unor actionari americani. Profiturile acestor societati,chiar nedistribuite înca sunt taxabile în patrimoniul actionarilor americani care detin cel putin 10% din dreptul de vot proportional cu actiunile pe care le detin în capitalul social.

Refuzul de a permite accesul la instantele de judecata a organizatiilor straine considerate ca fiind dubioase. Putem aminti doua decizii ale Curtii de Apel din Bruxelles - ianuarie 1975 si Venise - aprilie 1975, care în afaceri fiscale au decis refuzarea accesului la instanta de judecata pentru ca "Austalt" era de fapt societatea unei singure persoane, lucru care încalca ordinea publica belgiana si respectiv italiana.

Sanctiuni neorganizate. Aceste constau din actiuni sindicale ca de exemplu: Danemarca 1975 -când sindicatul docherilor a decis refuzul de a descarca vasele sub pavilion panamez sau liberian, pentru ca echipajul acestor vase nu se bucura de aceeasi protectie sociala ca ei.

O forma a strategiei fiscale internationale (international tax planning) o reprezenta "treaty shopping" si ea consta între comparatia avantajelor si a inconvenientelor conventiilor utilizabile. Va fi retinuta conventia (dintre state) care faciliteaza recurgerea la structuri juridice de natura sa reduca sarcina fara sa comita totusi ilegalitati.

Termenul de "treaty shopping" este de origine engleza, dar aceasta forma a strategiei internationale fiscale nu este specifica doar societatilor din aceste tari. Aceasta tehnica nu este ilegala în sine, ea releva mai curând o strategie fiscala (international tax plannig) care permite sa obtina cel mai bun avantaj de pe urma conventiilor fiscale existente.

Cu toate acestea, "treaty shopping" este considerata o forma abuziva a planificarii fiscale, constând în crearea în mod artificial a conditiilor de a beneficia de avantajul fiscal conventional, astfel cresterea beneficiului net prin micsorarea costului fiscal.

Aceasta tehnica presupune interpunerea unei entitati (societate sau stabiliment) localizata într-un stat tert în raport cu statul în care venitul este obtinut, si în cel în care beneficiarul acestui venit îsi are resedinta. În acest fel, se interpune o societate comerciala instalata în statul C, între statul B în care venitul a fost produs si care nu are încheiata o conventie cu statul unde beneficiarul venitului are rezidenta, stat care, în schimb, a încheiat o conventie privind dubla impunere cu statul C. Astfel, venitul obtinut în statul B trece prin societatea instalata în statul C pentru a beneficia de avantajele conventiei, si se transfera în statul A dupa ce a fost lovit de o fiscalitate redusa. Profitând de conventiile cele mai favorabile, retinerea la sursa în statul de unde provine venitul este mai putin ridicata decât cea care ar fi operata, daca venitul ar fi transferat direct din statul sursei de venit catre statul unde îsi are resedinta beneficiarul. Exista multiple exemple legate de aceasta tehnica, cel mai elocvent fiind cel al societatilor holding.[7]

Guvernele manifesta ostilitate fata de tehnica "treaty shopping", explicabila datorita faptului ca o tara sursa pierde din încasarile fiscale deoarece va aplica o rata de retinere la sursa mai mica. Dar în acelasi timp, practica "treaty shopping" încurajeaza si multiplicarea tranzactiilor care nu au, de obicei, consistenta economica. Aceasta practica risca sa micsoreze încrederea contribuabililor în propriul lor sistem fiscal. Dar recurgerea la "treaty shopping" reduce puterea de negociere a tarii în care se afla sursa de venit, atunci când aceasta cauta sa obtina pentru proprii sai rezidenti avantaje de ordin fiscal de la statul strain contractant. Aceste motive enumerate sunt justificate pentru luarea unor masuri împotriva tacticii "treaty shopping" (antitreaty shopping), pe care statul încearca sa le ia. Aceste masuri sunt de data recenta, S.U.A. care a avut initiativa, le-a inclus în conventia lor model din 1997 modificata în 1981.

Multiplicarea conventiilor bilaterale privind evitarea dublei impuneri a creat obligatii referitoare la asistenta, implicând schimbul de informatii în legatura cu veniturile sau patrimoniile. Cooperarea multilaterala în materie de lupta împotriva fraudei si evaziunii fiscale a fost de asemenea dezvoltata o data cu crearea "grupului celor patru" în 1970, materializarea prin întâlniri anuale ale directorilor generali ai administratiilor financiare din Franta, Germania, Marea Britanie, si S.U.A.. Conventia fraco-americana din 1967 modificata în 984 prevede la articolul 24A: "orice societate ale carei mai mult de 50% din actiuni sau drepturi de vot sunt detinute de catre rezidenti ai statelor terte, este exclusa de a beneficia de dispozitiile conventiei."[8]

Modele de realizare a fraudei fiscale internationale constau în special în 2 tehnici:

transferul profiturilor catre o tara cu impozite reduse, prin manipularea preturilor tranzactiilor;

nerepatrierea veniturilor încasate în strainatate, prin manipularea remuneratiilor.

Prima tehnica, a transferurilor profiturilor pune una din cele mai clasice probleme ale dreptului fiscal international.

Problema manipularii preturilor de transfer

Aceasta apare în relatiile care se leaga între societatea mama si filialele acesteia. În realitate, membrii unui grup au o autonomie foarte redusa fata de societate mama care detine controlul, ea conduce. Tranzactiile comerciale care au loc între diferite societati de grup, dau loc, în consecinta, la preturi fixate nu atât în functie de adevarul economic (preturile pietei) cât de o stratagema fiscala utilizând portitele si bresele oferite de diferitele legislatii fiscale.

Metoda este cea a pretului de transfer. Transferul reprezinta orice iesire de valori regasite în conturile unei întreprinderi si care corespunde cu intrarea de aceeasi valoare în conturile altei întreprinderi. Pentru ca administratia fiscala sa poata stabili prezumtia de transfer indirect în strainatate trebuie reunite doua conditii:

existenta simultana de legaturi de dependenta între societati;

existenta unui avantaj anormal;

În consecinta, frauda fiscala se produce prin cresterea preturilor de cumparare au scaderea, reducerea celor de vânzare. Cresterea preturilor de cumparare functioneaza la import iar reducerea celor de vânzare opereaza la export.

Manipularea remuneratiilor serviciilor în strainatate

Aceasta consta în nerepatrierea veniturilor care se încaseaza. Societatile de baza sau cele fictive permit evaziunea sau frauda fiscala, ele primind remuneratiile respective, pentru serviciile datorare unui contribuabil dintr-o tara puternic fiscalizata. Acest procedeu se întâlneste în cazul profesiunilor artistice si sportive,de cele mai multe ori.

Acest procedeu se mai numeste si "rent a star company" (societate care închiriaza serviciile unei vedete, fiind descoperit prin ani '60). Poarta aceasta denumire pentru ca el a permis multor artisti si sportivi francezi sa se sustraga de la plata unor impozite.

Acest procedeu a fost folosit pentru prima data în S.U.A. de catre membrii show business-ului, ei implantând societati de servicii în insulele Caraibe, aflate în apropiere de Florida. Actorul sau sportivul profesionist primeste o remuneratie fixa varsata de catre societatile producatoare dau organizatoare de întreceri sportive.

Profesorii americani predau la universitatile canadiene timp de 2 ani si astfel ei evita si impozitele din Canada s pe cele din S.U.A. rezidentii americani care lucreaza în strainatate peste 18 luni au scutire de impozitul pe venit, iar în Canada veniturile profesorilor straini, în primii doi ani în care ei stau acolo, nu sunt supuse impozitului. Stelele de cinema prefera sa aiba domiciliul în Elvetia pentru ca impozitul aici e mult mai mic decât în alte tari, de exemplu Anglia, Suedia etc. Lorzii britanici prefera sa paraseasca Londra când ajung la batrânete, optând sa se mute într-un paradis al taxelor (exemplu insulele Bahamas) pentru evitarea impozitelor mari care se aplica în Anglia pe averea decedatilor.

Concluzia pe care o tragem, având în vedere instrumentele si procedeele de fuga internationala din fata impozitelor pe care tocmai le-am enumerat ar fi aceea ca frontiera care separa evaziunea fiscala pe lan international ramâne incerta.

Mai multe organisme internationale au studiat aceasta problema neajungând însa la rezultate importante. Ne referim la colocviul sustinut la Strasburg sub egida Consiliului Europei, martie 1980 si la Congresul Asociatiei fiscale Internationale în 1987 la Venetia. Lucrurile se complica pentru ca actiunile din domeniul fiscal pe care le întreprinde un contribuabil într-o tara sunt calificate ca evaziune tolerata (procedee abile prin intermediul carora se obtine profit, folosindu-se de lacunele care le au legile) iar în alte tari sunt calificate ca manevre constitutive ale fraudei fiscale.

Din exemplele precizate si care sunt putine din realitatea vietii, putem concluziona ca evaziunea (frauda) fiscala reprezinta rezultatul unei actiuni a unui complex de factori si a unor procedee tehnice mai mult sau mai putin puse la punct.

"Este de remarcat faptul ca, dintre toate categoriile sociale, salariatii sunt aceia care dispun de cele mai reduse posibilitati de eludare a fiscului, deoarece impunerea acestora se face pe baza declaratiei unui tert - a întreprinzatorului.[9]

Procedeele frauduloase folosite în realizarea fraudei fiscale sunt departe de a declansa întotdeauna urmarirea pentru frauda. Se fac simtiti factorii: politici (alegerile parlamentare sau prezidentiale), economici (întreprinderea în dificultate) si sociali (gradul de acceptare a sanctiunii de catre o populatie de contribuabili). În astfel de conditii de reticenta fiscala, depunerea plângerilor pentru frauda fiscala nu pot fi decât limitate.

3.3 Frauda în materia contractelor comerciale si civile

Notiuni generale

Notiunea de frauda trebuie desprinsa si examinata în raport cu viciile de consimtamânt, mai precis, ca expresie a relei credinte, frauda nu constituie si un viciu de consimtamânt la încheierea contractului.

Frauda nici nu este definita în dreptul privat roman, decât în mod implicit, de art. 975 Cod Civil, potrivit caruia "creditorii pot, în numele lor personal, sa atace actele viclene, facute de debitori în prejudiciul drepturilor lor"

În oricare forma de frauda, reaua credinta se concretizeaza printr-un act ilicit.

Nu prezinta astfel relevanta, sub acest aspect, forma fraudei, fie ca este vorba de frauda debitorului împotriva creditorului, ori de frauda la lege sau de frauda savârsita de persoane care primesc drepturi inconciliabile cu cele care pretinde a le exercita, cum ar fi aceea savârsita cu ocazia transferului unor drepturi.

În toate cazurile, frauda reprezinta acea activitate prin care o persoana fizica sau juridica, actioneaza cu intentia de a-si procura un beneficiu nelegitim si astfel ea încalca o obligatie legala ori contractuala.

Frauda poate intra sub incidenta legii civile, ori sub incidenta legii penale, în aceasta din urma situatie, existând atât raspundere penala cât si raspundere civila delictuala.

În ambele situatii, existenta unui prejudiciu material ori moral este unul din elementele esentiale ale fraudei.

Frauda se poate concretiza într-un act juridic ilicit, dar în multe situatii constituie numai componenta vointei, si-n acest caz din urma, frauda se confrunta cu reaua credinta.

Exista trei forme principale ale fraudei, care vor fi analizate si anume:

Frauda debitorului în prejudiciul dreptului creditorului;

Frauda savârsita cu ocazia transferului unor drepturi;

frauda la lege.

Frauda debitorului în prejudiciul dreptului creditorului.

Codul civil prevede ca obligatiile sa fie respectate cu buna credinta.

Când nu se exercita (executa) obligatia, cauza poate fi urmarea unei simple greseli a debitorului, ori urmare a actului sau juridic si chiar numai a vointei sale frauduloase.

Daca este doar o simpla greseala, debitorul raspunde pentru daunele interese care au fost sau care puteau fi prevazute la data încheierii contractului. Daca neexecutarea obligatiei este urmarea unei fraude, daunele interese vor cuprinde valoarea întregului prejudiciu cauzat, desigur cu conditia ca aceasta sa fir consecinta directa a fraudei.

Frauda debitorului împotriva intereselor creditorului se savârseste întotdeauna de catre debitor împreuna cu un tert.

Tertii nu au obligatii în cadrul raportului juridic încheiat între creditor si debitor, dar, când ei încheie, la rândul lor, acte juridice cu debitorul, trebuie sa se abtina de la orice frauda pe care ar savârsi-o cu ocazia aceasta, debitorul fata de creditor.

Daca tertii vor fi de acord cu debitorii, vor suporta si ei raspunderea delictuala.

În acest sens, articolul 1003 din Codul Civil prevede expres "când delictul sau cvasi delictul este imputabil mai multor persoane, aceste persoane sunt tinute solidar pentru despagubiri"

În cazul unui act fraudulos cu titlu oneros - cum este cazul vânzarii-cumpararii, tertul dobânditor al bunului de la de la debitor, poate fi de buna sau rea credinta.

Daca tertul care a dobândit este de buna credinta, si care are posesia bunurilor în litigiu, drepturile lui trebuie sa fie recunoscute pentru ca în acest caz si creditorul se afla în culpa, prin aceea ca a luat din timp masuri de asigurare a creantelor sale în raporturile cu debitorul (prin gaj, ipoteca etc.)

Desigur ca tertul dobânditor de buna credinta va pierde proprietatea si posesia, ca urmare a revocarii actului fraudulos.

Atunci când este vorba de conventii civile comerciale,instanta trebuie sa aiba în considerare orice întârziere a executarii obligatiei care poate sa aduca importante prejudicii creditorului spre exemplu datorita fluctuatiilor preturilor, roi a imposibilitatii în care este pus creditorul de a-si executa la termen propriile obligatii asumate fata de debitorul sau printr-un contract comercial.

Frauda de "re ad rem", adica acea frauda ce se concretizeaza în beneficii ilicite care sunt dobândite în dauna altei parti contractante, se manifesta în forma speciala a speculei ilicite.

În aceasta modalitate , este vorba de câstiguri care le depasesc pe cele considerate de lege ca fiind legitime, ca urmare a încheierii conventiilor.

În astfel de situatii, prejudiciata va fi partea contractanta în a carei dauna se dobândesc beneficiile considerate frauduloase.

Frauda contractuala, uneori poate îmbraca si forma penala a concurentei neloiale, fiind vorba spre exemplu de contrafacerea marcilor de fabrica, indicarea falsa a provenientei marfurilor, stricarea faimei a unor produse ale firmei concurente etc.

Deseori aceasta forma a fraudei debitorului împotriva intereselor patrimoniale ale creditorului se realizeaza cu concursul tertilor.

Un astfel de tert dobânditor de rea credinta va pierde bunul ca urmare a admiterii actiunii revocatorii. Acest tip de actiunea are scopul de a proteja gajul general al creditorilor, împotriva relei credinte a debitorilor, dar nu si împotriva neglijentei acestora din urma.

Frauda debitorului constituie un element esential si indispensabil pentru promovarea actiunii revocatorii si ea trebuie sa existe si-n cazul actelor juridice cu titlu oneros ca si-n cele cu titlu gratuit.

În actele cu titlu gratuit este necesara dovedirea faptului ca tertul a avu cunostinta de intentia de a frauda debitorul în sensul scoaterii din patrimoniul sau a unor valori care formeaza gajul general al creditorilor.

Situatia este diferita în cazul actelor cu titlu oneros. Aici trebuie sa se dovedeasca ca exista o complicitate a tertului pentru actul fraudulos care emana de al debitor.

Altfel spus, prin actul care se încheie între debitor si tert, tertul ajuta în mod constient la savârsirea fraudei, deoarece el are cunostinta ca debitorul înstraineaza bunuri sau valori în scopul de a el sustrage de la gajul general al creditorilor, procurându-si în acest mod starea de insolvabilitate.

Consecinta admiterii actiunii revocarii este ca actul fraudulos pierde fata de creditor forta juridica, astfel ca dreptul de gaj general ramâne nealterat, ca si cum frauda n-ar fi avut loc.

Astfel, ca pe aceasta cale a revocarii, se ajunge la înlaturarea în totalitate a efectelor relei credinte a debitorului. Revocarea actului fraudulos face sa reintre în patrimoniul debitorului bunurile care au fost înstrainate de acesta prin frauda.



Situatia tertilor dobânditori, în acest caz, este determinata de buna sau reaua credinta cu care au actionat.

Daca tertul dobânditor a fost de rea credinta, el va trebui sa restituie bunurile în natura sau valoarea lor atunci când acestea au disparut sau deteriorat, chiar si în situatia pierderii sau deteriorarii lor datorita unor împrejurari de forta majora.

Aceasta din urma obligatie nu va exista daca bunurile oricum ar fi fost expuse acelorasi împrejurari fortuite sau de forta majora, chiar daca s-ar fi aflat în posesia debitorului proprietar.

Daca însa, terti de rea credinta înstraineaza bunul primit de la debitor (urmare a actului fraudulos), trebuie sa restituie valoarea lucrului la pretul de circulatie din ziua introducerii la instanta a cererii de restituire.

Tertul care a fost de buna credinta la primirea bunului, este obligat sa-l restituie în natura, daca acesta exista, fiind însa eliberat de raspundere când bunul a pierit ori a fost deteriorat.

De asemenea, tertul de buna credinta, la dobândirea bunului de la debitor, bun pe care ulterior l-a înstrainat, va fi obligat a restitui numai pretul obisnuit cu ocazia acestei înstrainari.[11]

Revocarea actului fraudulos, va produce efecte doar privitoare la creditorul reclamant. În acest fel, bunurile care au facut obiectul actiunii nu vor constitui gajul comun al tuturor creditorilor, ci numai al celui reclamant.

Concluzia ar fi ca prin fraudarea creditorilor întelegem acea prejudiciere constienta si intentionata de catre debitor a intereselor creditorilor sai, prin acte sau fapte juridice de natura a micsora gajul ori celelalte garantii menite sa asigure satisfacerea acestora.

Prejudicierea creditorului se concretizeaza prin faptul ca prin încheierea actelor atacate în justitie, debitorul îsi mareste starea de insolvabilitate ori îsi creeaza o stare de insolvabilitate.

Pentru a intenta o actiune revocatoare trebuie îndeplinite conditiile:[12]

actul atacat sa fie creat creditorului un prejudiciu;

debitorul sa savârseasca prin frauda acest act, adica sa fia avut cunostinta de rezultatul pagubitor al actului fata de creditor;

creditorul sa aiba o creanta certa, lichida, exigibila, si în principiu sa fie anterioara actului atacat;

sa existe o complicitate a tertului la încheierea de catre debitor a actului atacat pentru frauda (conditia care este necesara a se îndeplini doar în cazul actelor cu titlu oneros).

Prin urmarea, actiunea revocatoare a fost admisa si atunci actul atacat, dupa ce a fost dovedit fraudulos, va fi inopozabil în raporturile cu creditorul.

În acest fel, creditorul va putea sa urmareasca bunul ce formeaza obie4ctul actului juridic respectiv ca si cum bunul n-ar fi iesit din patrimoniul debitorului niciodata.

În ciuda acestui fapt, actiunea revocatore nu poate produce prin hotarârea judecatoreasca, decât efecte relative, în sensul ca va fi reperat numai prejudiciul suferit de creditorul reclamant.

Fata de ceilalti creditori ai debitorului, actiunea revocatoare nu produce nici un efect.

În acest caz, fata de ceilalti creditori care n-au actionat se considera ca actul fraudulos n-a fost revocat.

Astfel ca, excedentul ramas dupa satisfacerea creantei creditorului care a intentat actiunea revocatoare apartine tertului dobânditor.

Frauda savârsita cu ocazia transferului unor drepturi reale

Acest tip de frauda, este un delict civil, dar se poate afla si sub incidenta legii penale, si ea presupune dobândirea unui bun de catre persoane fizice sau juridice care se afla în cunostinta de cauza ca acel bun apartine unei persoane si ca deci, dobândeste bunul de la un ne proprietar (non dominus).

În aceasta situatie, nu poate fi folosita calea actiunii revocatoare pentru ca aceasta actiune are o arie restrânsa de aplicare, doar când e vorba de frauda creditorilor.

Frauda cea mai frecvent savârsita în aceasta modalitate o constituie înstrainarea drepturilor supuse publicitatii, fara ca regula publicitatii sa fie respectata.

Altfel spus, se realizeaza un conflict între doi dobânditori succesivi, al doilea dorind sa ia locul celui dintâi prin îndeplinirea formalitatilor legale de publicitate (transcriere ori carte funciara).

În principiu, fata de existenta a doi sau mai multi dobânditori succesivi ai aceluiasi transmitator, se considera dobânditor real acela care a îndeplinit cel dintâi formalitatile de transcriere, fara a se tine seama de buna sau reaua credinta a acestuia.

Daca acest principiu ar fi aplicat excesiv, s-ar produce abuzuri grave.

Din aceasta cauza, de câte ori se constata o frauda, prin îndeplinirea formalitatilor de publicitate scopul fiind de a-l lipsi pe dobânditorul de buna credinta anterior, de bunul în discutie, procedura va fi de anulare a titlului transcris.

Mentiunile facute anterior sunt sustinute de argumente de text.[13]

Dar articolul 712 din Codul de procedura civila prevede ca " se excepteaza cazurile de viclenie". Aceasta viclenie poate avea doua forme de manifestare:

.I. manoperele întrebuintate de unul dintre de dobânditorii subsecventi, pentru a împiedica sau întârzia pe un debitor de a-si transcrie titlul;

.II. orice alte manifestari prin care se încearca a se face transmisiunea, cum ar fi încheierea unui act care, dupa transcrieri, sa poata fi opus dobânditorului anterior.

Stabilindu-se ca a doua vânzare a fost rezultatul întelegerii între vânzator si cumparator ulterior, în detrimentul primului cumparator, se face astfel dovada vicleniei, deci a fraudei la care se face referire. art. 712.

Astfel, viclenia, adica frauda în transferul drepturilor supuse publicitatii poate îmbraca doua forme (aspecte).

Astfel, o prima situatie ar fi viclenia obisnuita care consta în manoperele viclene ale unui dobânditor subsecvent, în scopul determinarii dobânditorului anterior sa nu-si transcrie dreptul dobândit.

Într-o a doua situatie, elementele fraudei constau în întelegerea care intervine între vânzator si dobânditorul subsecvent concretizata într-un act care, fiind transcris, este opus primului dobânditor. Aici, si vânzatorul si dobânditorul subsecvent stiu ca bunul a fost legal înstrainat primului dobânditor, dar ei având intentii frauduloase încheie între ei un act pe care îl transcriu.

În amândoua situatiile se manifesta reaua credinta, fie sub forma manoperelor viclene unilaterale, fie prin încheierea unui act fraudulos la care participa înstrainatorul si al doilea debitor.

În amândoua cazurile (situatiile), manoperele frauduloase care au fost descrise sunt delicte civile, asa ca se va obtine o hotarâre de declarare a nulitatii actului pe calea actiunii judecatoresti.

Instanta care a fost sesizata cu o frauda, din cele expuse, va trebui sa procedeze la anularea titlului transcris si sa oblige pârâtul sa readuca bunul în proprietatea celui care a fost primul dobânditor, astfel ca acesta sa procedeze la înscrierea titlului.

Daca bunul a fost înstrainat unui nou dobânditor care este de buna credinta si care a transcris titlul sau, primul dobânditor va primi o despagubire integrala, prin plata sumei de bani care reprezinta valoarea de circulatie a bunului (poate fi mai mare decât pretul platit initial), din partea autorilor actului fraudulos.

Deci, simpla predare a bunului este un act juridic opozabil în raporturile cu tertii.

Astfel ca, daca prin frauda acelasi bun mobil este înstrainat succesiv la doi dobânditori, dreptul de proprietate asupra bunului îl va dobândi cel care fiind de buna credinta are si posesia acelui bun.

În acest sens, art. 972 din Codul Civil prevede: "daca locul pe care cineva s-a obligat succesiv a-l da la doua persoane este mobil, persoana pusa în posesie este preferata si ramâne proprietara, chiar si atunci când titlul sau este cu data posterioara, daca posesiunea a fost dobândita cu buna credinta."

3. Frauda la lege

Prin frauda la lege se întelege încalcarea intentionata de catre parti, adeseori prin utilizarea unor mijloace viclene a dispozitiilor imperative din dreptul pozitiv, cu ocazia încheierii sau executarii actului juridic.

Sanctiunea fraudei la lege este nulitatea actului juridic astfel încheiat sau a actelor de executare astfel savârsite.

Se produce a eludare a legii, printr-o ocolire sau evitare cu intentie a respectarii sau aplicarii normelor juridice incidente cu ocazia încheierii sau a executarii unui act juridic.

Sanctiunea care se aplica acestei eludari a legii este nulitatea. Ea consta în desfiintarea unui act juridic care a fost încheiat cu încalcarea dispozitiilor normative, desfiintarea fiind cu efect retroactiv, adica de la data încheierii sale.

Daca am realiza o comparatie între rezolutiune si nulitate, diferenta care se va observa este aceea ca nulitatea este o sanctiune care se aplica oricarui act juridic, iar rezolutiunea priveste doar contractele sinalagmatice.

Rezolutiunea actului juridic atrage si ea desfiintarea cu efect retroactiv a actului juridic.

Se mai poate preciza si faptul ca nulitatea provine din cauze anterioare ori concomitente executarii actului juridic, iar rezolutiunea este incidenta numai pentru cauze ulterioare (adica neexecutarea obligatiilor uneia din parti, din motive imputabile acesteia).

Frauda la lege apare si în cazul simulatiei care reprezinta operatiunea juridica care consta în încheierea unui act juridic aparent. Acest act juridic este menit sa dea impresia crearii unei situatii juridice diferita de cea reala si încheierea concomitenta a unui alt act juridic, secret, care precizeaza adevaratele raporturi juridice pe care partile înteleg a le stabili.[14]

Simulatia este diferita de modificarea conventionala a unui contract deja încheiat, datorita intentiei pe care partile o au de a crea o aparenta înselatoare. Aceasta intentie rezulta din existenta celor doua acte juridice, încheiate concomitent.

Dupa elementul asupra caruia se manifesta aparenta înselatoare creata, simulatia poate avea una din formele:

fictiva;

deghizare;

interpunere de persoane.

Simulatia nu constituie o cauza a nulitatii unuia din cele doua acte încheiate, dar daca simulatia are un scop ilicit ( fraudarea legii spre exemplu) atunci ea atrage nulitatea operatiei, atât a actului aparent cât si a celui secret.

Astfel, frauda la lege exista ori de câte ori printr-un act juridic licit prin el însusi, se urmareste sustragerea de la aplicarea unei dispozitii legale de ordine publica si aplicarea în schimb a altor reguli juridice, care sunt considerate de autori ca fiind mai favorabila.

Evaziunea (frauda) la lege exista în urmatoarele situatii:

persoana îsi modifica situatia sa juridica, prin aceasta ea urmarind sa evite aplicarea unei dispozitii legale sub imperiul careia se afla situatia sa anterioara, în raport cu actul fraudulos savârsit anterior;

o persoana creeaza o situatie juridica printr-un act voluntar, cu ideea de a eluda aplicarea unei dispozitii legale;

o persoana care se sustrage de la aplicarea unor dispozitii imperative ca de exemplu cele fiscale sau cele vamale.

Orice fel de act care se încheie prin fraudarea legii, va fi lovit de nulitate absoluta pentru ca frauda la lege este identificata cu încalcarea unor dispozitii legale imperative.

Un act care este încheiat cu fraudarea legii poate fi considerat si infractiune, întrunind elementele acesteia, ceea atrage raspunderea penala a celui ce a înfaptuit-o.



Octavian Botez - "Sistemul de facilitati fiscale si vamale în favoarea investitorilor straini în România"

Revista Finante credit contabilitate nr./1995

Valentin Bota - "Dreptul" nr.8/1996 (Uniunea juristilor din România)

Iulian Vacarel - "Finante Publice" Ed. Didactica si Pedagogica Bucuresti 1999

N. Hoarta -"Evaziunea fiscala", Ed. T.E. 1997

*** "Adevarul economic" nr. 8 din 4.03.2003

Dan Drosu saguna "Eavziunea fiscala pe întelesul tuturor" Ed. Oscar Print 1995

N. Hoarta-"Evaziunea fiscala", Ed. T.E. 1997

Guy gest, Gilbert Tixier "Drept fiscal international" P.U.F. Paris 1990 pag. 540-544

Iulian Vacarel "Finante Publice", Ed. Didactica si Pedagogica R.A. Bucuresti 1999

C. Stanescu , C. Barsan - "Teoria generala a obligatiilor" Ed. ALL pag.. 140

*** art. 996 alin. 2 Cod Civil

*** C. Stanescu, C. Barsan-"Teoria generala a obligatiilor" pag. 316

*** art. 717, 711 si 712 Cod procedura civila

Liviu Pop -"Drept Civil -Teoria generala a obligatiilor" Ed. Chemarea" Iasi 1994 pag. 115-126



loading...











Document Info


Accesari: 4499
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




Coduri - Postale, caen, cor

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )