Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























Operatiunile bancilor comerciale

Finante




Operatiunile bancilor comerciale

10.2.1. Operatiunile pasive




Operatiunile pasive ale bancilor comerciale sunt operatiuni de mobilizare a resurselor banesti si de constituire a surselor de creditare. Dintre aceste operatiuni cele mai frecvente sunt depozitele, rescontul si capitalul propriu.

Depozitele sunt o operatiune prin care banca primeste în pastrare, pentru un anumit termen si, eventual, în anumite conditii, o suma de bani de la un depunator. Banca poate utiliza aceste sume, în general, cu conditia de a le face disponibile la data convenita si de a le remunera. Prin aceasta banca dispune de surse cu care poate sa raspunda cererilor de creditare pe care i le adreseaza cei ce au temporar lipsa/nevoie de lichiditati. Depozitele reprezinta o forma de mobilizare a capitalurilor # 14514v2123o 1;i economiilor temporar disponibile si, totodata, o forma de existenta a monedei scripturale. Dupa natura si termenul lor depozitele pot fi la termen si la vedere.

Depozitele la vedere sunt acele depozite de care depunatorii pot dispune în orice moment pentru a efectua din ele plati sau retrageri. Riscul bancii de a folosi aceste depozite este mai mare, motiv pentru care sunt retribuite cu dobânzi mai mici sau chiar deloc.

Depozitele la vedere exista, în principal, sub forma conturilor curente, a conturilor de depozit si a certificatelor de depozit.

Conturile curente sunt produse bancare prin care persoanele fizice si juridice deruleaza operatiuni de încasari si plati, adica operatiuni de casa. Deschiderea si închiderea lor, ca si operatiunile derulate prin ele (uneori numai cele de plata) sunt remunerate prin comision, deoarece presupun cheltuieli pe care le face banca privind evidenta lor, efectuarea operatiunilor, informarea clientului, legaturile cu bancile partenerilor de afaceri ai clientilor etc.

Conturile de depozit sunt produse bancare destinate fructificarii unor economii pe termene mai bine precizate, cu conditii mai restrictive de derulare a unor operatiuni si, de aceea, ceva mai bine remunerate. Bancile au în schimb o certitudine mai mare privind utilizarea pentru creditare a sumelor depuse în aceste conturi.

Certificatul de depozit este un produs bancar prin care deponentul poate constitui un depozit, cu termene standard destul de diversificate, al carui titlu (act doveditor al existentei) poate fi negociat pe piata monetara în interiorul termenului de scadenta. Bancile române utilizeaza larg acest produs cu termene de 1-3-6 luni. În SUA acest produs este preponderent destinat firmelor si se întâlneste în trei variante: small (valori sub 100 000 USD), large (valori peste 100 000 USD) si jumbo (valori peste 1 000 000 USD).

Depozitele la termen sunt acele depozite constituite pe un termen precizat, convenit între deponent si banca, beneficiind de o remunerare mai buna datorita certitudinii mai ridicate pe care o are banca în utilizarea pentru creditare a sumelor astfel depuse. În mod curent aceste depozite se întâlnesc sub forma conturilor de depozit pentru investitii si a conturilor de economii.

Rescontul este o operatiune prin care o banca îi cedeaza alteia o parte din portofoliul de active, în vederea obtinerii unor disponibilitati pe care sa le poata folosi pentru a acorda noi credite. Portofoliul de active este format din titluri ce atesta datorii pe care un tert le are fata de banca sau plasamente pe care aceasta le-a facut în titluri de stat sau pur si simplu credite pe care banca le-a acordat unor clienti ai ei. Unele dintre aceste titluri sunt recreditabile, altele nu. Cele recreditabile sunt oferite de banca detinatoare altor banci, în schimbul sumei pe care ele le reprezinta, dar diminuata cu un comision de cedare/preluare, numit, dupa caz, taxa de scont sau taxa de lombard. Între titlurile recreditabile se includ efectele comerciale (cambii) si efectele publice (obligatiuni si bonuri de tezaur). Pentru aceasta recreditare (numita si refinantare) bancile apeleaza la o alta banca interesata si cu disponibilitati, la bancile specializate în astfel de operatiuni (numite banci de scont) si la banca centrala. Recreditarea pe seama cedarii din portofoliu a unor efecte publice se numeste lombardare.

Capitalul propriu este operatiunea de creare a capitalului prin emisiunea de actiuni si prin acumularea profitului. Sumele rezultate din emisiunea de actiuni formeaza capitalul social folosit, de regula, pentru finantarea dotarii bancii (imobile, mobilier, echipamente electronice, active fixe diverse). Sumele acumulate din profit constituie fondurile de rezerva, create pentru diminuarea unor riscuri prin existenta unei acoperiri asiguratorii. Capitalul propriu are o cota redusa în totalul resurselor bancii si nu participa decât, eventual, simbolic la crearea surselor de creditare.

10.2.2. Operatiunile active

Operatiunile active ale bancilor comerciale sunt operatiuni de creditare a activitatii economice, adica de utilizare a resurselor mobilizate prin operatiunile pasive. Operatiunile active, mai diversificate decât cele pasive, sunt clasificate dupa obiect în: creditarea firmelor, creditarea persoanelor particulare si plasamente.

Creditarea firmelor are în vedere asigurarea acestora cu disponibilitati pentru a-si continua activitatea: credite pentru activele fixe si credite pentru cheltuielile de exploatare.

Creditele pentru activele fixe au în vedere construirea sau achizitionarea de imobile, terenuri, echipamente, utilaje, instalatii, mijloace de transport s.a. si se dau, de regula, cu garantii, în principal de catre banci specializate.

Creditele pentru cheltuielile de exploatare au în vedere reconstituirea surselor banesti imobilizate de întreprinzator în circuitul economic obisnuit: achizitie - productie - livrare. Bancile crediteaza creantele comerciale ale întreprinzatorului, adica preiau în sarcina lor datoriile pe care tertii le au fata de acesta, sau acorda credit de trezorerie, adica formeaza sau completeaza disponibilitatile de plata ale debitorului în cazul în care acesta întrevede posibilitatea unor plati pe care le-ar avea de facut la un moment dat sau într-un interval scurt de timp, concomitent cu lipsa sau insuficienta unor disponibilitati proprii.



Creditarea persoanelor particulare are în vedere acordarea de credite indivizilor sau familiilor pentru constructii/achizitii de locuinte, pentru achizitii de bunuri de folosinta îndelungata sau pentru acoperirea unor cheltuieli curente.

Plasamentele reprezinta achizitia de efecte publice si actiuni în vederea utilizarii eficiente a resurselor disponibile în conditiile asigurarii unei lichiditati suficient de mari a acestor utilizari. Aceasta conditie este reglementata în cele mai multe tari ca masura de diminuare a riscului de lichiditate. Plasamentul în actiuni este interzis în unele tari, inclusiv în România, pentru a evita conflictul de interese. Plasamentul în efecte publice este stimulat prin riscul lor mic, adesea minim, si prin raportul atragator risc/câstig.

În cadrul acestor clase de operatiuni active, cele mai frecvent întâlnite sunt scontarea, pensiunea, împrumutul cu gaj în efecte, avansurile în cont si creditele specializate.

Scontarea este operatiunea prin care o banca preia în sarcina un credit atestat printr-un efect comercial emis de un agent economic debitor în beneficiul altui agent economic creditor.

Agentul economic creditor a acceptat la un moment dat (momentul t0) sa livreze agentului economic debitor o partida de marfa platibila la un moment ulterior (t1), numit scadenta. Suma de plata la scadenta se înscrie în actul ce consfinteste întelegerea (adica într-un efect comercial, de regula o forma de cambie) si se numeste valoare nominala a efectului comercial. La un moment t2 (t0, t1), agentul economic creditor doreste sa-si recupereze banii. El sconteaza respectivul titlu la o banca, adica îl cedeaza/cesioneaza, primind în schimb o suma de bani numita valoare actuala a respectivului titlu. Din momentul scontarii (t2) si pâna la scadenta (t1), adica pe un interval de timp de z zile, creditul este în sarcina bancii, care pretinde, în mod justificat, o remunerare pentru imobilizarea resurselor sale. Aceasta remunerare exprimata în unitati monetare se numeste scont, iar atunci când este exprimata procentual se numeste taxa de scont. Marimea taxei de scont este stabilita de catre fiecare banca în parte, în raport cu strategia si politica ei de creditare, cu elementele conjuncturale care o determina sa amplifice sau sa diminueze oferta de credit, ca si cu taxa oficiala de scont, practicata de Banca Centrala în refinantarea bancilor comerciale prin operatiunea de rescont, efectuata de acestea în legatura cu portofoliile lor de active. În România, de pilda, taxa de scont a BNR de la 1 ianuarie 2004 a fost stabilita la 25%.

Scontarea este o operatiune prin care creditul comercial se transforma în credit bancar.

Pensiunea este operatiunea prin care agentul ce a scontat un efect comercial se angajeaza sa-l rascumpere el însusi la scadenta sau înainte de aceasta. Riscul cambiei este preluat astfel doar temporar de catre banca.

Împrumutul cu gaj în efecte este operatiunea prin care banca acorda un credit primind în schimb un gaj în efecte comerciale sau publice sau în actiuni. Marimea creditului este sub nivelul valorilor nominale ale efectelor gajate.

În ce priveste gajarea efectelor comerciale, recurgerea la aceasta forma de recreditare se face atunci când banca are dubii în ceea ce priveste capacitatea de plata a celorlalti semnatari ai titlului, altii decât beneficiarul acestuia. De aceea, banca nu sconteaza si, în plus, acorda un credit sub valoarea nominala a efectului.

În ce priveste gajarea efectelor publice si a actiunilor, banca acorda credite sub valoarea nominala a acestora, ca rezultat al riscului de diminuare a valorii lor de piata (scaderea cursului lor).

Solicitatorii unor credite cu gaj în efecte publice sau actiuni recurg adesea la aceasta operatiune, în scopuri speculative, în vederea achizitionarii repetate a unor astfel de titluri. Pe seama unui capital initial K agentul în cauza procura titluri de aceeasi valoare, fie VT1=K, pe care le gajeaza obtinând un credit de valoare

C1 = a·VT1

unde:

a = cota, exprimata procentual, din valoarea titlurilor achizitionate si gajate.

Cu acest credit respectivul agent poate cumpara noi titluri de valoare, VT2=C1, pe care le poate din nou gaja, obtinând un nou credit

C2 = a·VT2

cu care procedeaza în mod similar

Presupunând ca agentul efectueaza n astfel de operatiuni, atunci valoarea titlurilor achizitionate în total, TVT, este:



creditul total, CT, primit de el de la banca este:

iar capitalul imobilizat în total, KI, adica suma cheltuita de el pentru achizitionarea titlurilor este:

Eficienta (calitatea financiara) a unui astfel de procedeu poate fi evidentiata prin câteva rate:

. rata capitalului imobilizat în valorea totala a titlurilor achizitionate este:

r1 = KI / TVT = 1 − a, adica este constanta indiferent de numarul operatiunilor de achizitie - creditare pe care el le realizeaza;

. marja de acoperire a creditului prin totalul valorii titlurilor achizitionate este:

adica în scadere cu fiecare noua operatiune achizitie - creditare, reflectând cresterea capitalului imobilizat si conducând la formularea unor concluzii importante atât pentru agent, cât si pentru banca:

repetarea operatiunii de împrumut cu gaj în efecte publice sau actiuni, de catre un acelasi agent, mareste riscul sau de pierdere prin scaderea cursului titlurilor, deoarece imobilizarea sa de capital este tot mai mare;

mentionata repetare diminueaza capacitatea de garantie a gajului, deoarece marja de acoperire a creditului scade, ceea ce pentru banca înseamna cresterea riscului de creditare;

. coeficientul de multiplicare a capitalului initial prin valoarea titlurilor achizitionate este:

unde:

j = indice pentru identificarea numarului de ordine al operatiunii repetate achizitie creditare

Avansurile în cont sunt o operatiune prin care banca efectueaza plati din contul unui client, pe baza cecurilor emise de el, chiar în cazul în care acesta nu are disponibil. Pentru a putea face plata, banca acorda un credit "în avans", adica fara a astepta o solicitare expresa din partea clientului sau. Acest credit se numeste overdraft. Deoarece nu uzeaza de înscrisuri bancare pentru confirmarea lor, aceste credite sunt netransferabile, adica banca nu poate sa se recrediteze pe seama lor. Pentru a corecta acest neajuns, banca poate solicita clientului ei un bilet la ordin pe care, eventual, îl poate sconta, recreditându-se.

Creditele specializate sunt operatiuni de creditare intervenite în legatura cu situatii specifice, de o anumita natura. Astfel de operatiuni se realizeaza prin produse bancare cum sunt:

creditul sezonier sau de campanie (vezi subcapitolul 9.3.3);

creditul pentru stoc (vezi subcapitolul 9.3.3) garantat prin warant;

creditul de prefinantare, acordat de banca unui furnizor pentru livrari facute unui beneficiar extern sau în cadrul unei licitatii publice (livrari pentru institutii publice). Banca va recupera creditul în momentul aparitiei în contul furnizorului a platii efectuate de beneficiarul sau extern sau de catre institutia publica achizitoare.










Document Info


Accesari: 10654
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )