Posibilitati si avantaje privind investitiile in domeniul agriculturii si industriei agro - alimentare in Romania

Posibilitati si avantaje privind investitiile în domeniul agriculturii si industriei agro - alimentare în România

Situatia de ansamblu a sectorului agro - alimentar

Agricultura reprezinta unul din cele mai sensibile sectoare ale economiei românesti. Pentru a atenua si corecta blocajele care afecteaza dezvoltarea sectorului agro - alimentar la noile exigente se impun eforturi concertate la nivelul institutiilor statului si al comunitatii de afaceri.

Solutiile si propunerile de dezvoltare a agriculturii trebuie determinate de o analiza a factorilor implicati în agricultura, a cauzelor care afecteaza dezvoltarea agriculturii în conditii de performanta, a avantajelor determinate de conditiile naturale si comerciale.

În primul rând trebuie analizata posibilitatea de dezvoltare a agriculturii în functie de resursele umane implicate în acest sector. Analizând evolutia populatiei active implicate în 454f54e agricultura dupa anii 1990, se pot constata, în principal, urmatoarele aspecte:

Populatia activa în agricultura este îmbatrânita, lucreaza folosind mijloace rudimentare

Nu se practica, în mare parte, o agricultura care foloseste tehnologii si mecanisme performante

Fermele agro - alimentare existente nu acopera toata panoplia sectorului

În zona rurala, fermele nu au dezvoltat, în mare parte si segmentul de industrie alimentara

Populatia tânara din mediul rural nu este motivata si nu are resursele necesare pentru a investi în agricultura

Nu se mai acorda importanta învatamântului universitar si cercetarii stiintifice în domeniu

Nu este dezvoltata initiativa în domenii traditionale din zona rurala: produse agro - alimentare specifice zonei, produse alimentare taranesti, obiecte de artizanat, etc

Micii fermieri sau oamenii ,,cu stare" din mediul rural nu au cunostinta despre posibilitatile de finantare prin Programul SAPARD, sau din fondurile care vor veni din instrumente structurale

Pentru corectarea blocajelor cauzate de resursele umane, subiectul central al oricarei activitati, sunt necesare strategii privind educatia, profesionalizarea si informarea oamenilor, potentiali investitori sau specialisti în agricultura si industria agro-alimentara.

Dar, din punct de vedere al resurselor umane, nu poate fi vorba doar de puncte slabe, desi acestea trebuie evidentiate în orice analiza pentru corectarea sau eliminarea lor. În industria alimentara s-au dezvoltat, în ultimii ani o serie de companii producatoare, de asemenea s-au dezvoltat lanturile comerciale de desfacere a produselor agro - alimentare românesti.

O dezvoltare importanta care poate ridica sectorul agro alimentar o constituie segmentul agro - turismului, a turismului verde, turismului rural, prin dezvoltarea pensiunuilor turistice în zonele unde cadrul natural de exceptie reprezinta un atuu considerabil.

Dar, pentru ,,a specula" avantajul comparativ determinat de conditiile naturale, ar trebui extins segmentul agro - turistic prin constituirea unor unitati agroturistice mixte: ferma care sa produca din activitatea proprie si sa pregateasca ,,natur" produsele pentru pensiunea proprie.

Agricultura, în România, este de maxima importanta pentru ca în acest domeniu lucreaza o mare parte a populatiei, conditiile sunt favorabile, de asemenea acest domeniu are o contributie însemnata în formarea produsului intern brut

În multe locuri din tara, agricultura este la limita de subzistenta: productivitatea este foarte scazuta, competitivitatea produselor este modesta, iar produsele se vând la preturi foarte mici. Printre cauzele starii precare a agriculturii se afla farâmitarea excesiva a terenurilor, dotarea tehnica primitiva a fermelor si gospodariilor, concurenta producatorilor straini si sprijinul modest al statului. [1]

Pâna la momentul integrarii, când se va adopta si politica agricola comuna pentru eliminarea tendintelor de farâmitare a terenurilor agricole, este necesara sprijinirea exploatatiilor agricole performante.

Parcul de tractoare si masini agricole este uzat fizic si moral, gradul de înlocuire al utilajelor vechi cu altele noi este lent. Nivelul de dotare existent nu asigura efectuarea lucrarilor mecanice în mod eficient. Pentru remedierea acestor aspecte sunt necesare adaptarea masinilor agricole la specificul si marimea exploatatiilor agricole, continuarea acordarii de facilitati financiare pentru dotari cu masini si utilaje agricole, realizarea de catre industria nationala în domeniu a masinilor si utilajelor agricole eficiente si cu un raport calitate/pret accesibil producatorilor agricoli. Consumul de îngrasaminte chimice în agricultura României reprezinta o necesitate, dar trebuie utilizate stiintific prin respectarea indicatiilor specifice, pentru a contribui la realizarea unor recolte mari, la cresterea rezistentei împotriva factorilor daunatori, de asemenea trebuie prevenita poluarea mediului înconjurator.[2]

Un aspect negativ cu care se confrunta agricultura româneasca îl constituie necultivarea terenurilor, dobândite dupa anii 1990 prin restituirea dreptului de proprietate. Cauzele sunt slaba atractivitate a productiei generata de slabele performante financiare ce se pot obtine ca urmare a cultivarii pamântului, preturile de desfacere mici în raport cu costurile conduc la pierderi mari si profituri nesemnificative, lipsa masinilor si utilajelor pentru exploatarea suprafetelor agricole, lipsa cunostintelor în domeniu sau lipsa de interes. Agricultura româneasca este la limita de subzistenta, în multe cazuri, iar cea comunitara se confrunta cu supraproductia.

Dar, prin Politica Agricola Comuna, fermierii români vor putea beneficia de un sprijin financiar mai mare decât cel din momentul actual, rezultând o cultivare a terenurilor. Vor exista fonduri sporite pentru dezvoltarea rurala si se va schimba astfel destinatia agricola a unui teren necultivat într-o posibila destinatie agroturistica sau industriala profitabila. România este dominata de suprafete cultivabile mici, de aceea prin PAC nu vor fi cazuri prin care fermierii nationali sa fie ,,încurajati" sa produca mai putin. La momentul aderarii, programul SAPARD ,,va fi înlocuit" din punct de vedere al similaritatii obiectivelor cu FEOGA (Fondul European de Orientare si Garantare în Agricultura).

Aspectul negativ poate apare prin incapacitatea de implementare a PAC în România, din aceasta cauza este posibil ca necultivarea terenurilor sa fie prelungita. Agricultura României se confrunta cu un numar foarte mare de ferme si gospodarii de subzistenta. Comparativ cu noile state membre un numar mare de astfel de ferme se gasesc în Polonia, dar în Ungaria si Cehia, numarul este foarte mic. În România sunt peste 2,5 milioane ferme (gospodarii) de subzistenta si peste un milion de ferme de semi-subzistenta. Pentru noile tari membre ale Uniunii Europene, se va acorda pentru fermele de semi-subzistenta un sprijin de maxim 1 000 Euro/anual, cu conditia ca acestea sa prezinte un plan prin care demonstreaza ca pot deveni ferme comerciale. În cazul în care acordarea ajutorului de semi-subzistenta va ramâne la trei hectare, cea mai mare parte a fermelor din România nu vor fi eligibile. Având în vedere nivelul de educatie a populatiei agricole din România, adaptarea la mecanismele aplicate ale PAC, pentru a beneficia de avantajele acesteia, este posibil ca pentru fermele de subzistenta impactul sa nu fie pozitiv.

Pentru solutionarea problemei care a condus la cresterea populatiei active în domeniul agricol, în mediul rural, trebuie eliminate cauzele care au condus la acest lucru, care poate fi negativ prin supradimensionare. În primul rând este nevoie de dezvoltarea celorlalte sectoare din economia nationala, pentru ca cei care au gasit în agricultura singura salvare, pentru a nu fi afectati de scaderea nivelului de trai, sa se specializeze si sa lucreze în domeniul industriei sau alte domenii. [3]

Prin PAC nu se pot solutiona toate disfunctionalitatile din agricultura româneasca, daca pe plan national la nivelul institutiilor, sau pe plan local, la nivelul comunitatii sau al fermelor nu se vor atenua aspectele negative.

Agricultura si industria alimentara în România se afla în fata unor situatii complexe, având în vedere impactul integrarii europene. Agricultura si industria alimentara trebuie sa faca fata noilor exigente, pentru ca de rezultatele acestora depinde bunastarea si sanatatea populatiei, pentru asigurarea hranei. Pentru realizarea unei îmbunatatiri a performantelor economice si a competitivitatii agriculturii si industriei alimentare trebuie îmbunatatita calitatea alimentelor si bauturilor prin sprijinirea produselor traditionale de calitate superioara si prin implementarea standardelor de calitate ale Uniunii Europene, trebuie îmbunatatita calitatea si productivitatea în agricultura prin instruirea fermierilor, acordarea de alocatii financiare nerambursabile pentru investitii în ferme, trebuie dezvoltat mediul rural prin efectuarea de investitii în agricultura si industria alimentara.

Implementarea acquis-ului comunitar în domeniul agriculturii si industriei alimentare necesita si impunerea unor reguli si standarde obligatorii. Astfel, pentru legume si fructe vor fi transpuse Standardele de marketing pentru legume si fructe ale Comisiei Europene, acestea având rolul de facilitare a accesului pe pietele externe si în retelele de supermarketuri. Pentru carnea de porc si vita atunci când pretul scade sub pretul de baza se pot acorda ajutoare. În acest sens, este necesara introducerea unui sistem de clasificare si monitorizare a preturilor. Pentru lapte si produse lactate, toti producatorii care doresc sa continue vânzarile directe vor trebui sa fie licentiati pe baza unei inspectii a fermelor, iar esantioanele de produse vor fi testate.[4]

România dispune de un important potential agricol. Comparativ cu tarile continentului european, România se afla pe locul noua la suprafata agricola, pe locul sapte la suprafata arabila, pe locul sapte la suprafata cu pasuni si fânete, pe locul patru la populatia ocupata în agricultura. Având în vedere marimea suprafetei agricole si structura acesteia, conditiile pedoclimatice, ponderea populatiei ocupate în agricultura si potentialul agricol de care dispune, România se poate situa printre tarile europene cu perspectivele cele mai atractive în domeniu.[5]

Posibilitati de finantare

Politica de dezvoltare regionala si coordonarea instrumentelor structurale poate contribui la dezvoltarea agriculturii prin finantarile obtinute din viitoarele instrumente structurale si prin aplicarea Planului National de Dezvoltare pentru perioada 2007 - 2013[6], aflat în prezent în faza de proiect.

Din punct de vedere al similaritatii obiectivelor, SAPARD actualul program cu finantare de la Uniunea Europeana va avea corespondent în Fondul European de Orientare si Garantare în Agricultura. Finantarile din acest fond pot ajuta agricultura româneasca prin sprijinul acordat investitiilor în fermele agricole, prelucrarea si comercializarea produselor agro-alimentare, formarea profesionala a celor care lucreaza în agricultura. Instrumental financiar de orientare piscicola, un alt instrument structural poate contribui la dezvoltarea insdustriei agro - alimentare prin sprijinul financiar acordat modernizarii flotei, industriei piscicole. De asemenea, initiativa comunitara, LEADER + contribuie la dezvoltarea rurala.

Prin Planul National de Dezvoltare a României pentru perioada 2007 - 2013, aflat în faza de proiect, pentru sectorul agro - alimentar trebuie sa se tina seama si de costurile pe care le implica adoptarea politicii comerciale comune. Eliminarea taxelor vamale afecteaza productia nationala. De asemenea trebuie sa se sublinieze rolul instrumentelor structurale, cu incidenta în domeniu.

Dar, prin PND 2007 - 2013 sau prin strategii guvernamentale sau ale mediului de afaceri trebuie sa se evidentieze prin solutii, rolul concertat pe care politica comerciala si politica de dezvoltare regionala si instrumentele structurale îl pot avea asupra vitalizarii sectorului agricol. Aparent, doua politici sectoriale, diferite, fiecare cu rolul ei, cu domeniul de competenta bine fundamentat, dar care pot ajuta un domeniu sensibil pentru România.

Astfel, prin politica comerciala comuna în corelatie cu politica de dezvoltare regionala si coordonarea instrumentelor structurale, sectorul agro - alimentar se poate dezvolta prin:

Reducerea disparitatilor si eliminarea decalajelor în agricultura între regiunile de dezvoltare prin finantari, din instrumentele structurale, pentru investitii în sectorul comertului cu produse agro - alimentare

Dezvoltarea fermelor finantate din instrumente structurale în scopul extinderii activitatii pentru piata libera europeana

Importul liber de materii prime si utilaje necesare dezvoltarii industriei agro - alimentare si finantarile externe pot asigura performanta afacerilor în domeniu

mbunatatirea prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole prin îmbunatatirea performantelor productiei agro-alimentare din punctul de vedere al standardelor de calitate si al diversificarii gamei sortimentale a produselor prelucrate, pentru a se asigura accesul pe piata europeana sau pe pietele tertilor, în conditiile noilor exigente

Investitii în resursele umane, specialisti în comertul exterior cu produse agro - alimentare

Sprijinul prin fonduri nerambursabile acordat unor activitati non-agricole, în mediul rural, pentru export: procesarea lemnului, confectionarea obiectelor artizanale, ceramica, broderie, prelucrarea pieilor, a papurei si rachitei, instrumente muzicale traditionale

Încurajarea agro-turismului si a "turismului verde", construirea si modernizarea de pensiuni turistice rurale, cu ajutorul finantarilor din instrumentele structurale

Sprijin prin fonduri structurale pentru crearea si dezvoltarea firmelor în domeniu pentru productia de export.

În sensul celor prezentate, investiorii români trebuie sa constientizeze avantajele pe care le poate constitui pentru acest sector comertul liber si instrumentele structurale (bani mult mai multi decât din fondurile de preaderare).

Guvernul prin institutiile abilitate, Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale (viitoare autoritate de managemet pentru instrumente structurale) si Departamentul de Comert Exterior, trebuie sa -si focalizeze atentia asupra sectorului agricol, domeniu important si foarte sensibil prin adoptarea politicii comerciale comune. Ar fi necesara, poate, elaborarea unui Plan de Competitivitate în Agricultura, în care strategiile si instrumentele politicilor sectoriale sa transpuna urmatoarele concepte: dezvoltarea sectorului agro - alimentar prin instrumente structurale, dezvoltarea sectorului agro - alimentar prin comert exterior si pentru comertul exterior, dezvoltarea exportului cu produse agro - alimentare de calitate.

Analiza eficientei investitiilor în domeniu

Pornind de la problemele actuale ale agriculturii si ale zonelor rurale, si luând în considerare interdependenta dintre ele, strategia se bazeaza pe aplicarea unui model multifunctional de dezvoltare agricola si rurala. Principiul de baza în aplicarea acestui model consta în promovarea dezvoltarii functiilor agricole ale zonelor rurale însotita de promovarea în egala masura a functiilor non-agricole ale acestor zone. Acest model este compatibil cu politica economica si sociala a Uniunii Europene, al carei obiectiv principal consta în reducerea disparitatilor de dezvoltare între regiunile UE si, implicit, în diminuarea decalajelor de dezvoltare între rural si urban.

Un rol important în acesta evolutie îl are aplicarea Programului SAPARD în perioada de pre-aderare, ale carui obiective generale constau în implementarea acquis-ului comunitar privind Politica Agricola Comuna si politicile conexe, precum si rezolvarea problemelor prioritare specifice pentru dezvoltarea durabila a sectorului agricol si a zonelor rurale din România.

Experienta SAPARD a creat un precedent pentru fondurile care se vor derula începând din anul 2007, prin crearea unor capacitati institutionale atât la nivel central, cât si la nivel regional, impunând atât o disciplina financiara, cât si promovarea conceptului de investitii, prin participare publica si privata.

Accelerarea proceselor de restructurare si modernizare se impune deoarece în domeniul agricol s-a desprins ca problema principala, la nivelul tuturor regiunilor tarii, faptul ca , valoarea adaugata bruta a sectorului primar (agricultura plus silvicultura si piscicultura) este inferioara celei din sectorul secundar (industrie plus constructii). Valorile în sectorul primar reflecta nivelul foarte scazut al productivitatii muncii agricole, datorat slabei înzestrari tehnice, a farâmitarii suprafetelor agricole, a managementului inexistent în exploatatiile private.

Un alt fenomen prezent în agricultura actuala a României este utilizarea din ce în ce mai redusa a serviciilor de mecanizare, hidroameliorative sau de reproductie si selectie. Aceasta situatie este determinata în special de elemente precum lipsa capitalului si a consultantei de specialitate.

Analiza stabileste problemele cheie cu care se confrunta agricultura:

- numarul mic de exploatatii;

- productivitatea si calitatea productiei sunt scazute, datorita lipsei resurselor financiare, utilizarii insuficiente si ineficiente a resurselor disponibile, lipsei personalului instruit pentru practicarea unei agriculturi moderne, cunostintelor manageriale si de marketing insuficiente, precum si datorita infrastructurii tehnice inadecvate;

- nivelul scazut al productiei agricole care limiteaza cantitatea de materie prima necesara sectorului alimentar, pentru a fi competitiv;

- decalajul important între importurile de produse agricole si exportul acestora (în principal sunt exporturi de produse cu valoare adaugata scazuta);

- dezvoltarea economica a zonelor rurale este limitata datorita nivelului scazut al veniturilor realizate din activitatile agricole (inclusiv din industria alimentara);

- decalajul între ritmul de crestere al preturilor produselor agricole vândute de fermieri si pretul produselor industriale cumparate, acestea din urma crescând într-un ritm mult mai rapid;

- inexistenta unei retele de piata organizate, producatorii agricoli fiind nevoiti sa-si vânda singuri produsele sau sa le vânda unor « intermediari » la preturi foarte mici.

Constientizând problemele din spatiul rural si implicit cele din agricultura, România propune o strategie consolidata, prin care vor fi eliminate punctele slabe: surplusul de forta de munca din agricultura, fragmentarea excesiva a exploatatiilor, infrastructura pietei agricole subdezvoltate, insuficienta educatie profesionala, populatia îmbatrânita a zonelor rurale.

Concomitent eforturilor de consolidare a fermelor, angajarea fortei de munca în sectorul non-agricol va avea o importanta crescuta în absorbtia fortei de munca care rezulta din economia agricola. Crearea oportunitatilor de utilizare a surplusului de forta de munca în activitatile non-agricole va asigura restructurarea si modernizarea sectorului agricol, fiind totodata o cale de eliminare a saraciei. Se impune mentiunea ca apropierea momentului aderarii României la UE si cresterea competitivitatii sectorului agricol conduc la constientizarea fermierilor cu privire la necesitate identificarii surselor de venit alternativ.

Datorita fragmentarii excesive a terenurilor si a conditiilor în care se practica agricultura actuala în România (numarul mare al fermelor de subzistenta si semi-subzistenta, slaba dotare tehnica, etc.), productia realizata asigura necesarul de consum doar pentru ¼ din populatia tarii. În acest sens, un rol important trebuie sa-l aiba promovarea grupurilor de producatori, a formelor asociative/ a parteneriatelor, dar si adaptarea structurii productiei la cerintele pietei.

v     importanta deosebita trebuie acordata îmbunatatirii prelucrarii si marketingului produselor agricole si piscicole prin îmbunatatirea performantelor productiei agro-alimentare din punctul de vedere al standardelor de calitate si al diversificarii gamei sortimentale a produselor prelucrate, în scopul de a înlatura unele disfunctionalitati ce se manifesta în prezent pe piata agricola.

v     Transformarile structurale radicale din România, datorate tranzitiei catre o economie de piata functionala impun acordarea unei atentii deosebite investitiilor în resursele umane, în vederea implementarii programelor de dezvoltare rurala care sa vizeze evolutia spatiului rural în ansamblu. Absenta diversificarii activitatilor agricole si piscicole, neaplicarea tehnologiilor moderne si performante, starea igienico-sanitara precara, reclama de asemenea îmbunatatirea pregatirii profesionale.

v     Necesitatea instruirii producatorilor agricoli, piscicoli si silvici în domeniul protectiei mediului, în domeniul tehnologiilor nepoluante precum si în domeniul prelucrarii produselor prin practici ecologice, reprezinta o cerinta reala pentru dezvoltarea spatiului rural românesc.

v     Pornind de la aceste premise, strategia prevede masuri adecvate orientate catre consolidarea fermelor mici si a pietei produselor agricole, catre instruirea populatiei rurale, catre ocuparea fortei de munca în zonele rurale si catre crearea si/ sau consolidarea infrastructurii rurale, masuri al caror rezultat va fi dezvoltarea economica si combaterea saraciei.

Solutii de eficienta

Obiectivele strategiei pentru agricultura, dezvoltare rurala si pescuit se bazeaza atât pe elementele analizei spatiului rural românesc, cât si pe noua orientare a politicii europene de dezvoltare rurala:

v     Îmbunatatirea calitatii vietii în zonele rurale prin diversificarea economiei rurale

v     Dezvoltarea economica durabila a fermelor si a exploatatiilor forestiere

v     Cresterea competitivitatii sectoarelor agricol si forestier si adaptarea ofertei la cerintele pietei;

v     Promovarea initiativelor locale prin încurajarea actiunilor de tip "LEADER+"

v     Asigurarea pescuitului durabil si dezvoltarea acvaculturii.

Aceste obiective au fost dezvoltate plecând de la principalele directii prioritare de actiune în cadrul celui de-al doilea pilon al Politicii Agricole Comune, fiind adaptate conditiilor specifice agriculturii si spatiului rural românesc.

Îmbunatatirea calitatii vietii în zonele rurale prin diversificarea economiei rurale

Obiectivul urmareste mentinerea si îmbunatatirea structurilor sociale si economice îmbunatatirea vietii din spatiul rural.

Dezvoltarea durabila a spatiului rural se bazeaza pe introducerea unor sisteme economice integrate ce trebuie sa se implementeze în zonele rurale, urmarindu-se sustinerea unor activitati non-agricole care sa absoarba surplusul de forta de munca si sa implice într-o mai mare masura tinerii în activitati mestesugaresti, servicii, agro-turism, cultivarea/ recoltarea de fructelor de padure, sericicultura, apicultura).

La momentul actual, ocupatia de baza a locuitorilor din spatiul rural se limiteaza la activitatile agricole. Au aparut totusi si semnale ale reorientarii activitatilor catre surse alternative de venituri. Este vorba despre activitati non-agricole (ex. agroturismul si mestesugurile traditionale), ceea ce ar putea constitui premise pentru absorbtia surplusului fortei de munca si pentru asigurarea stabilitatii economico-sociale.

Desi exista un potential istorico-cultural real, satul românesc nu reuseste sa-l valorifice pe deplin, perpetuându-se o paradoxala stare de precaritate. Aceasta tine atât de situatia economica cât si de mentalitate.

În acest sens, se impune ca necesitate majora reînnoirea satului românesc, iar perspectiva aderarii la UE reprezinta o reala oportunitate.

Dezvoltarea spatiului rural si cresterea atractivitatii pentru investitori va fi sprijinita prin orientarea investitiilor spre:

v     promovarea unor activitati non-agricole privind dezvoltarea activitatilor mestesugaresti/ microîntreprinderi (procesarea lemnului, confectionarea obiectelor artizanale, ceramica, croitorie, broderie, tricotaje, prelucrarea pieilor, a papurei si rachitei, instrumente muzicale traditionale), a echipamentelor hardware si a produselor software destinate procesului productiv, crearea punctelor de informare turistica specifica, dezvoltarea retelelor de piata pentru produsele traditionale (suveniruri).

v     încurajarea agro-turismului si a "turismului verde", respectiv a urmatoarelor tipuri de activitati în acest domeniu: crearea infrastructurii la scara mica cum ar fi centrele de informare si zonele de orientare a turistilor, infrastructura de recreere, ce ofera acces la zonele naturale si adaptarea într-o capacitate micaa dezvoltarea si amplasarea pietei de produse turistice în raport cu turismul construirea si modernizarea de pensiuni turistice rurale.

v     sprijin pentru crearea si dezvoltarea micro-întreprinderilor în vederea promovarii parteneriatelor între întreprinzatori si dezvoltarii structurii economiei.

v     dezvoltarea serviciilor de baza pentru populatia din sectoarele economic si agricol, cum ar fi: infrastructura rurala si forestiera (servicii igienico-sanitare, confortul locuintei, unitati de învatamânt de profil, biblioteci), drumuri comunale care asigura legatura între sate sau între resedinta de comuna si statele componente, bransarea la sistemul de furnizare a energiei electrice a acelor gospodarii care îsi desfasoara activitatea în agricultura; racordarea satelor la reteaua de distributie (fara a fi racordate însa si gospodariile).

v     renovarea si dezvoltarea satelor, conservarea si refacerea patrimoniului rural.

Dezvoltarea economica durabila a fermelor si a exploatatiilor forestiere

Acest obiectiv vizeaza asigurarea managementului durabil al terenurilor agricole si forestiere, asigurarea continuitatii utilizarii acestor terenuri, contribuind la mentinerea viabilitatii comunitatilor rurale, la pastrarea, conservarea si perpetuarea peisajului natural si la îmbunatatirea conditiilor de mediu, la asumarea si respectarea restrictiilor comunitare de ordin ecologic, la diminuarea si chiar evitarea procesului de depopulare semnalat în anumite zone (ex. zona montana, zonele cu handicapuri naturale).

Realizarea acestui obiectiv va fi urmarita prin implementarea unor masuri privind utilizarea durabila a terenului agricol si forestier, astfel încât prin continuitatea dezvoltarii terenurilor agricole prin aplicarea bunelor practici agricole si eliminarea factorilor care duc la utilizarea intensiva a terenurilor, sa fie asigurata practicarea unei agriculturi durabile.

Pentru realizarea acestor deziderate, trebuie avute în vedere o multitudine de probleme: de la evitarea depopularii unor zone pâna la evitarea disparitiei unor specii de plante si animale de interes comunitar, aceste probleme impunând o abordare integrata.

În România exista atât zone defavorizate, zone cu handicapuri naturale, cât si zone care ar trebui sa fie protejate în scopul conservarii anumitor specii din fauna si flora salbatice în habitatele lor naturale. Totodata, zona montana reprezinta un procent ridicat din totalul suprafetei tarii (33,7%) având o populatie ce reprezinta 15,8% din totalul locuitorilor, ocupatia de baza fiind legata de zootehnie si silvicultura. Potentialul zonei este dat de multitudinea de factori naturali si de ordin cultural-istoric. Locuitorii zonei montane se confrunta cu probleme legate de potentialul agricol limitat (dificultatea cultivarii si a întretinerii culturilor, de conditiile climatice si de altitudine).

Pentru contracararea acestor neajunsuri, se au în vedere acordarea unor compensatii atât pentru fermierii din zonele montane cu handicapuri naturale, cât si pentru cei din zone cu handicapuri naturale, altele decât zonele montane.

Întrucât practicarea agriculturii se loveste, în unele zone, de restrictii de ordin ecologic, cum ar fi necesitatea protejarii si refacerii starii de conservare favorabila a anumitor specii în arealul lor, protejarea si refacerea biodiversitatii, introducerea unor areale în reteaua ecologica pan-europeana "Natura 2000", se impune compensarea financiara a agricultorilor din aceste zone pentru cheltuielile suplimentare generate de aceste specificitati, contribuind la stabilirea structurilor gestiunii durabile.

Un alt aspect important care interactioneaza cu aceste probleme zonale este cel al agro-mediului si al bunastarii animalelor, aspect ce implica sprijinirea fermierilor în vederea utilizarii terenurilor agricole care sunt compatibile cu protectia si îmbunatatirea mediului, conservarea peisajului, a resurselor naturale, a solului si diversitatii genetice. În România, datorita unor aspecte ca practicarea agriculturii intensive (fapt ce a condus la scaderea fertilitatii solului, la reducerea diversitatii biologice si genetice si la o crestere a riscului de poluare a mediului înconjurator), este necesar ca fermierii sa fie sprijiniti financiar în vederea constientizarii importantei acestor aspecte si practicarii unei agriculturi ecologice, România beneficiind de un potential ecologic considerabil.

Dezvoltarea silviculturii presupune cresterea contributiei acesteia la îmbunatatirea calitatii vietii, pe baza gestionarii durabile a padurilor. Asumarea acquis-ului comunitar în acest domeniu presupune acordarea sprijinului financiar pentru: conservarea si ameliorarea resurselor forestiere, asigurarea sanatatii si vitalitatii ecosistemelor forestiere, cresterea potentialului productiv al padurilor, conservarea si dezvoltarea diversitatii biologice forestiere, amplificarea functiilor de protectie ale padurilor (protectia solului, a apei si a localitatilor), extinderea suprafetei terenurilor cu vegetatie forestiera, integrarea ecosistemelor forestiere reprezentative în reteaua nationala a ariilor protejate, gestionarea durabila a resurselor cinegetice si piscicole.