Riscul de lichiditate

RISCUL DE LICHIDITATE

Lichiditatea se prezinta ca o proprietate generala a activelor de a fi transformate rapid si cu minimum de cheltuiala in moneda lichida (numerar si disponibil in cont curent). `In cazul unei banci, lichiditatea reprezinta capacitatea bancii de a obtine in orice moment si la un pret rezonabil, fondurile necesare finantarii angajamentelor sale. Riscul de lichiditate, care are in vedere de fapt lipsa lichiditatii, reprezinta imposibilitatea bancii de a face fata exigibilitatilor immediate cu lichiditati disponibile.

In cadrul operatiunile bancare interesele partilor diverg. Astfel, creditorul este de acord sa-si imprumute capitalul, insa ar dori ca termenul de rambursare sa fie cat mai scurt pentru a-si pastra o anumita disponibilitate asupra sumei cedate. Din contra, debitorul vrea sa se imprumute pe termen cat mai mare pentru a-si consolida pozitia financiara. In aceste conditii echilibrarea activelor cu pasivele, din punct de vedere al scadentei devine aproape imposibila. Astfel, gestiunea riscului de lichiditate se transforma intr-o problema de gestiune a activelor si pasivelor bancare, cu grade diferite de lichiditate.

Exista mai multe acceptiuni sub care poate fi privita lichiditatea bancara:

in varianta cea mai lejera, lichiditatea vizeaza posibilitatea bancii de a obtine capitaluri suplimentare la un cost rezonabil. Aceasta este cea mai intalnita situatie cu care se confrunta bancile in gestiunea riscului de lichiditate. Bancile au nevoie de lichiditati, acestea se pot obtine fara probleme deosebite, dar se plateste un pret. Acest pret poate sa fie foarte mare in conditiile in care lipsa de lichiditate este generalizata la nivelul pietei.

in a doua acceptiune se urmareste crearea unei lichiditati de siguranta. Aceasta trebuie sa asigure linistea bancii fata de eventualele nevoi neasteptate de lichiditate. In acest scop banca poate sa-si constituie rezerve, din proprie initiativa sau la cererea autorit. monetare si de credit.

ultima acceptiune vizeaza lichiditatea extrema. Dupa ce s-a confruntat fara succes cu lipsa de lichiditate in variantele anterior prezentate, banca se afla intr-o acuta criza de lichiditati. O astfel de situatie poate antrena intrarea in incapaciatate de plata si in final poate falimenta banca.

1. FACTORI DE RISC

Riscul de lichiditate este determinat, in special de trei factori: situatia bilantului bancar, increderea in banca, situatia generala a pietei.

1.     situatia bilantului bancar – in cadrul functiei de intermediar financiar, bancile atrag resurse, prin depozite in special si le plaseaza in primul rand prin credite acordate. Lipsa de lichiditate apare din necorelarea pe scadente a operatiunilor active si pasive. Doua sunt motivele mai importante ce pot determina aceasta situatie. In primul rand, resursele atrase de banca sub forma de depozite au scadente mai mici decat plasamentele bancii sub forma de credite. Populatia prefera sa-si plaseze economiile in conturi bancare pe maximum un an, iar societatile comerciale creaza in mica masura depozite la termen. Creditele contractate, in schimb, au scadente mai mari pentru a permite o rambursare esalonata in functie de marimea creditului si de capaciatea de rambursare a debitorului. Un al doilea motiv ce determina o astfel de situatie il reprezinta tendinta bancii de a-si creste profitul prin plasamente pe termen lung, mai bine remunerate. De fapt, banca urmareste sa-si plaseze cat mai rentabil resursele atrase.

2.     operatiunile extrabilantiere – acestea implica intrari si iesiri de capitaluri lichide, care pot pune presiune pe gestiunea lichiditatii in sensul gasirii unui optim de lichiditate

3.     politica de dezvoltare a bancii – prin modificari inregistrate la nivelul dobanzilor, comisioanelor, la nivelul elementelor de bilant in scopul cresterii cotei de piata sau consolidarii pozitiei strategice a bancii se pot crea involuntar presiuni asupra lichiditatii. Clientela poate fi incantata de modificarile intervenite amplificand volumul tranzactiilor (cerere mare de credite, accelerarea economisirii) sau in extrema cealalta, clientela dezamagita poate sa fie interesata de oferta altor banci (retrageri importante sau depuneri si incasari sub asteptari).

4.     sistem informational si de comunicare neperformant – un astfel de sistem, care furnizeaza informatii cu greutate si incomplet genereaza intarzieri si posibile blocaje in transmiterea datelor necesare in gestiunea lichiditatii.

5.     increderea in banca – increderea de care beneficiaza banca in fata tertilor, ii permite acesteia sa beneficieze de oportunitatile pietei in cele mai bune conditii, sa-si creasca rentabilitatea sa-si imbunatateasca lichiditatea si in aceste conditii sa-si consolideze in continuare imaginea. In sens invers, o imagine proasta antreneaza o degradare a situatiei financiare a bancii cu consecinte negative asupra imaginii. In aceste conditii, bancile sunt dispuse s………………. Evolutia increderii in banca depinde de mai multi factori: zvonuri pe piata, schimbarea conducerii, constatarea de fraude, falimentul unui debitor. Pe langa aceste aspecte mai trebuie mentionate inca doua cu incidenta mare asupra increderii intr-o banca:

6.     situatia generala a pietei – nu intodeauna criza de lichiditate este determinata de dificultatile interne ale banci. Uneori piata este cea care transfera o lipsa de lichiditate generala la nivelul bancii. O astfel de situatie pe piata poate sa apara in urma raportului dezechilibrat dintre cererea si oferata de moneda sau in urma unei interventii energice pe piata a autoritatii monetare. In general, astfel de crize se rezolva in cateva ore sau in cateva zile. In aceste conditii, banca poate sa obtina in continuare lichiditati, insa la o dobanda mult mai mare.

7.     modificari in norme si reglementari – pot induce un risc de lichiditate la nivelul bancii sau al intregii piete.

2. INDICATORI DE LICHIDITATE

Gestiunea riscului de lichiditate presupune o cuantificare a lichiditatii bancare, o apreciere a riscului pe care il reprezinta valorile obtinute si masuri de imbunatatire a lichiditatii. In majoritatea cazurilor, apreierea lichiditatii este destul de generala. Spunem ca este buna sau scazuta. Cu ajutorul urmatorilor indicatori putem sa stabilim mult mai exact gradul de lichiditate al uni activ, grup de active sau pe ansamblul bancii.

1.     indicele de lichiditate – se determina ca raport intre suma pasivelor ponderate si suma activelor ponderate. Pentru calculul indicelui trebuie sa existe o baza de date privind activele si pasivele bancare, grupate pe perioade in functie de scadenta. Ponderarea se poate face cu un numar mediu de zile, saptamani sau luni din fiecare perioada sau cu numarul curent al fiecarei perioade, atat pentru active cat si pentru pasive. Prima varianta de ponderare, in special cand foloseste un numar de zile, este mai exacta, insa a doua varianta este mai usor de aplicat. Din punct de vedere al lichiditatii, valoarea optima a indicelui este 1.

2.     pozitia lichiditatii – acest indicator foloseste aceiasi baza de date ca in cazul indicelui de lichiditate. Intr-o prima varianta, pozitia lichiditatii simpla se determina prin diferenta dintre pasive si active, pe fiecare perioada in parte. Acest indicator arata, pentru fiecare perioada, masura in care pasivele scadente sunt acoperite de active scadente. In acelasi timp, arata punctual unde trebuie intervenit pentru optimizarea indicelui de lichiditate. Acesta este optim, daca pozitia de lichiditate inregistreaza numai valori nule. Daca se obtin valori pozitive ale indicatorului pe anumite scadente, inseamna ca pentru acele scadente banca trebuie sa caute resurse suplimentare. Intr-o a doua varianta, pozitia lichiditatii cumulata se determina ca diferenta intre pasive si active cumulate. Astfel, se determina perioada de maxima nevoie de lichiditate pentru banca. Indicatorul mai poate fi intalnit si sub denumirea de pasive nete.

3.     rata lichiditatii – este un indicator care arata evolutia gradului de indatorare a banci fata de piata monetara. Se determina ca raport intre imprumuturi noi contractate si imprumuturi scadente pentru o anumita perioada, de regula luna. Daca indicatorul este supraunitar, acesta reflecta o crestere a lichiditatii bancii prin cresterea indatorarii fata de piata monetara. O valoare subunitara presupune o scadere a lichiditatii bancare.

4.     raportul credite / depozite – acest indicator usor de calculat, insa nu este foarte expresiv. O valoare supraunitara sau o evolutie in acest sens arata o scadere a lichiditatii, in timp ce un raport subunitar exprima o buna lichiditate.

5.     transformarea medie a scadentelor – exprima in zile sau luni diferenta dintre scadenta medie ponderata a activelor bancare si cea a pasivelor bancare.

6.     indicatori de trezorerie – in gestiunea trezoreriei se folosesc o serie de indicatori de apreciere a gradului de lichiditate bancara:

a.     lichiditatea globala – se determina ca un raport intre activele lichide ale bancii si datoriile sale curente. Indicatorul reflecta masura in care banca poate transforma elemente patrimoniale de activ in lichiditati pentru a face fata datoriilor curente. Pentru un nivel al indicatorului de 2 – 2,5 putem spune ca banca se afla intr-o pozitie confortabila. Activele lichide luate in calcul sunt: disponibilitatile banesti, soldul contului curent al bancii la banca centrala, depozitele constituite la alte banci, certificate de trezorerie si alte titluri de stat, alte active. Datoriile curente sunt date de disponibilitatile banesti ale altor institutii financiar bancare, ale agentilor economici si ale populatiei.

b.     lichiditatea de trezorerie – sau lichiditatea imediata exprima posibilitatea elementelor patrimoniale de trezorerie de a face fata datoriilor pe termen scurt. Se calculeaza ca raport intre total elemente patrimoniale ale trezoreriei si total datorii pe termen scurt. Datoriile pe termen scurt sunt formate din disponibilitati la vedere ale clientilor nebancari si imprumuturi pe termen scurt de la alte banci.

c.      lichiditatea in functie de total depozite – arata masura in care elementele patrimoniale de activ lichide acopera datoriile date de totalul depozitelor.

d.     lichiditatea in functie de total depozite si imprumuturi - arata masura in care elementele patrimoniale de activ lichide acopera datoriile date de totalul depozitelor si imprumuturile de refinantare si interbancare.

SURSE DE LICHIDITATE

Gestiunea riscului de lichiditate presupune si identificarea surselor de lichiditate la care se poate apela in caz de nevoie. Acestea sunt:

1.     active cu lichiditate ridicata – acestea sunt plasamente bancare cu scadente mici, pe care banca le poate lichida la nevoie. De asemenea, pot fi active cu scadente corelate cu perioadele in care se cere o lichiditate suplimentara. Sunt constituite din rezerve primare, rezerve secundare si credite scadente.

2.     imprumuturi - in aceasta categorie intra imprumuturile contractate de banca pe piata interbancara, imprumuturile de refinantare, dar si depozitele atrase de banca de la clienti sau certificatele de depozit emise de banca. Trebuie avut in vedere ca prin imprumuturi banca obtine lichiditati ce pot satisface nevoile imediate, insa in perspectiva aceste imprumuturi vor reprezenta nevoi de lichiditate. Se amana de fapt o nevoie de lichiditate prezenta pentru o alta in viitor. Este de dorit ca amanarea sa se faca pentru scadente care convin mai mult bancii, din punct de vedere al lichiditatii.

3.     surse neconventionale – in aceasta categorie intra unele tehnici si instrumente financiare noi, precum titluri cu optiune de rascumparare, titluri emise pe piata monetara sau procesul de titlurizare. Prin acesta din urma, banca reuseste sa transforme unele active cu lichiditate scazuta, precum creditele, in surse de lichiditate. Prin vanzarea acestora catre Fondul comun de creante, banca poate sa isi acopere nevoile de lichiditate.

4. METODA IMPASURILOR IN MANAGEMENTUL RISCULUI DE LICHIDITATE

Impasurile (sau gap-urile) in materie de lichiditate reprezinta diferente intre active si pasive sau intre evolutiile acestora, determinate pentru diferite scadente viitoare. In primul caz avem de-a face cu impasuri in stocuri, determinate ca diferente intre pasive si active, pe diferite scadente. O valoare pozitiva inseamna un excedent de resurse, in timp ce o valoare negativa inseamna un deficit de resurse. In al doilea caz, avem de-a face cu un impas in fluxuri, determinat ca diferenta intre intrarile si iesirile de fonduri intr-o perioada. O valoare pozitiva a acestui impas reprezinta o intrare neta de fonduri, in timp ce o valoare negativa reprezinta o iesire neta de fonduri.

Impasurile pot reda grafic sau tabelar nevoile de finantare ale banci. In proiectia impasurilor pe diferite perioade se folosesc elementele bilantiere existente. Trebuie tinut cont de faptul ca bilantul este in continua evolutie si situatia la o anumita data viitoare poate sa difere de situatia proiectata initial. Pentru a corija acest neajuns se fac scenarii, in functie de diferite ipoteze de evolutie a activelor si pasivelor bancare. Situatia ideala in gestiunea riscului de lichiditate apare atunci cand se poate afirma ca bilantul este imunizat, adica atunci cand bilantul prezinta echilibre intre resurse si utilizari pentru toate scadentele.

5 RAPORTUL DE LICHIDITATE

Raportul de lichiditate este un instrument utilizat in gestiunea lichiditatii. El se elaboreaza zilnic si lunar la nivelul centralei bancii (raportul de lichiditate global) si subunitatilor comparand o serie de elemente care genereaza lichiditate prin intrari sau consuma lichiditate prin iesiri.. In baza lui banca poate lua o serie de masuri legate de asigurarea unei lichiditati normale si controlul riscului. La baza constituirii sale se afla urmatoarele elemente:

Intrari:

rambursari de credite

dobanzi de incasat aferente creditelor acordate

depozite constituite de banca la alte banci si ajunse la scadenta

dobanzi de incasat la depozitele constituite de banca la alte banci

contravaloarea in lei a valutei vandute clientilor prin masuri operatiuni de arbitraj

contravaloarea valutei vandute pe piata interbancara

rascumpararea certificatelor de trezorerie

Iesiri:

depozite ajunse la scadenta constituite la banca

certificate de depozit ajunse la scadenta

dobanzi de platit la depozite create clientilor si la certificate de depozit emise

depozite atrase de pe piata interbancara ajunse la scadenta

contravaloarea in lei a valutei cumparate de la clienti prin operatiuni de arbitraj

contravaloarea in lei a valutei cumparate de pe piata interbancara

achizitionarea de certificate de trezorerie

Banca poate actiona in sensul imbunatatirii lichiditatii prin:

• mentinerea unui nivel optim al activelor (30% investitii de risc minim, 30% credite ipotecare si obligatiuni de risc mediu si 40% plasamente de risc ridicat)

• mentinerea unui echilibru pe scadente active / pasive

• crearea si utilizarea unor resurse suplimentare

• diversificarea sistemului depozitelor

• obtinerea de garantii de stat pentru creditele cu risc ridicat•

• obtinerea de imprumuturi overnight

Se considera un nivel al lichiditatii confortabil atunci cand exista acoperire pentru 10% din valoarea depozitelor la vedere sau cumulat 8% din valoarea depozitelor la vedere si 4% din valoarea depozitelor la termen.

6. REGLEMETARI PRIVIND LICHIDITATEA BANCARA

In toate tarile, autoritatile monetare formuleaza niste cerinte, care sa stabileasca un nivel minim al lichiditatii bancare. Adeseori, aceste cerinte se integreaza ca parghii ale instrumentelor de politica monetara utilizate de bancile centrale. Pentru autoritatile monetare, problema lichiditatii este tratata Desi aceste cerinte, privite ca norme prudentiale, urmaresc asigurarea unui minim de lichiditate la banci, de cele mai multe ori banca centrala pune pe prim plan in abordarea situatiei lichiditatii interesele sale de politica monetara.

In continuare sunt prezentate cateva aspecte, ce vizeaza cerinte al autoritatilor monetare, in vederea gestiunii globale a riscului de lichiditate:

1.     indicele de lichiditate – se poate determina pe diferite scadente (1 luna , 1 an, etc.) ca raport intre activele si pasivele pe termen scurt. Cerintele prevad un minim de 100 %.

2.     coeficientul fondurilor proprii si resurselor permanente – stabileste un minim de 60 % pentru raportul dintre fondurile proprii ale bancii plus resursele pe termen lung si utilizarea acestora in special prin credite si plasamente in titluri. Termenul lung inseamna peste 5 ani.

3.     rezervele minime obligatorii – in conformitate cu aceasta cerinta, societatile bancare sunt obligate sa constituie depozite in conturi la banca centrala, in functie de nivelul depozitelor detinute. Cuantumul rezervei minime se stabileste prin aplicarea ratei rezervei minime, stabilita de banca centrala, la baza de calcul constituita din depozitele atrase. Baza de calcul poate cuprinde depozitele in moneda nationala si moneda straina la vedere si la termen, dar si alte instrumente de economisire sub forma de titluri. De regula, depozitele guvernamentale nu intra sub incidenta acestei prevederi. Banca centrala poate utiliza mai multe rate ale rezervei minime pe diferite componente ale bazei de calcul.

4.     lichiditatea valutara – cuprinde o serie de cerinte privind resursele si utilizarile in valuta ale bancilor. Aici se incadreaza si rezervele minime obligatorii pentru depozitele in valuta. Lichiditatea valutara poate fi pusa in evidenta printr-un indicator numit gradul de lichiditate valutara. Acesta se determina ca raport intre totalul activelor nete in valuta ponderate si totalul acestora fara ponderare. Ponderarea se face cu un coeficient de lichiditate. Activele nete in valuta sunt urmatoarele:

5.     asigurarea depozitelor – aceasta masura este mai complexa si vizeaza mai multe aspecte privind gestiunea riscurilor bancare. Ea poate fi considerata ca o norma de gestiune a riscului lichiditatii in masura in care ofera clientilor bancii o posibilitate de a dispune de sumele din conturi in situatii extreme. Totodata participarea bancii la un astfel de sistem de asigurare duce la imbunatatirea imaginii sale.