Sistemul financiar
Intre tipurile de relatii financiare care exista in cadrul economiei se formeaza o pluralitate de conexiuni prin care se da posibilitatea ca fiecare tip de finante sa-si realizeze propriile functiuni. Aceste tipuri de relatii financiare privite ca un ansamblu ordonat si coerent formeaza sistemul financiar al tarii. In cadrul acestui sistem, desi fiecare tip de relatii financiare are specificitatea sa (adica exista diferentieri) data de obiectivele, mijloacele, instrumentele si reglementarile folosite in realizarea rolului avut, totusi, din existenta unor raporturi de interdependenta dintre tipurile de ralatii financiare, ele pot fi privite ca avand o esenta unitara si functii identice.
Definim deci sistemul financiar ca ansamblul elementelor (subsistemelor sau verigilor), care asigura formarea si repartizarea fondurilor de natura financiara, si al interactiunilor (raporturilor, legaturilor) dintre aceste elemente.
Potrivit esentei sistemului financiar, functionalitatea sa se intemeiaza pe legaturile reciproce dintre verigile sale. Aceste legaturi sunt primare, cele dintre bugetul public si fiecare veriga in parte, si secundare, cele dintre celelalte verigi, ocolind bugetul public.
Verigile componente ale sistemului financiar si de credit al tarii noaste sunt urmatoarele :
1) bugetul public national sau bugetul general consolidat (cu elementele componente la nivel central si la nivelul unitatilor administrativ teritoriale) ;
2) fondurile speciale la nivel national (fondul destinat platii ajutorului de somaj, fondul de risc si de accidente, fondul pentru cercetare-dezvoltare etc) ;
3) finantele Fondului Proprietatea (FP) si cele ale societatilor de investitii financiare (SIF-uri) ;
4) finantele agentilor economici (societatilor comerciale) ;
5) finantele companiilor nationale si regiilor de stat (centrale si locale) ;
6) finantele institutiilor de stat (centrale si locale) ;
7) asigurarile sociale de stat si private ;
8) finantele societatilor de asigurari ;
9) creditul.
Bugetul public national sau bugetul general consolidat este componenta de baza a sistemului, in sensul ca el are legaturi cu toate celelalte verigi ale sistemului financiar, precum si datorita rolului social major si a celui economic important. In plus, bugetul public are si calitatea de a fi principala balanta financiara anuala cu caracter indicativ si cu putere de lege a fiecarui stat contemporan.
Fondurile speciale au rolul acoperirii unor necesitati specifice de mijloace banesti si reprezinta o debugetizare (ocolire a bugetului de stat), inregistrand-se astfel o abatere de la principiul unitatii bugetare, legiferata de legislativ. Aceste fonduri sunt inscrise in anexe distincte la bugetul de stat (legea bugetului de stat).
A treia componenta a sistemului financiar, finantele Fondului Proprietatea (FP) si cele ale Societatilor de Investitii Financiare ( SIF-urilo)r, este rezultanta privatizatii in masa a economiei romanesti, in urma deciziei fortelor politice de a trece economia Romaniei, dupa 1990, la economia de piata. Aceste fonduri si-au format portofoliile de actiuni, prin transferul in proprietarea lor a actiunilor societatilor comerciale provenite din fostele intreprinderi cu capital de stat.
Finantele agentilor economici reprezinta veriga de baza a sistemului financiar, intrucat, in calitatea lor de producatori de produs intern brut (produse si servicii) reprezinta fundamentul veniturilor care se indreapta apoi si catre celelalte verigi ale sistemului. Finantele agentilor economici desemneaza acea parte a relatiilor de repartitie in forma baneasca prin intermediul carora se asigura constituirea capitalului social al societatilor comerciale si modificarea marimii acestuia, formarea si alocarea fondurilor destinate activitatii curente si de investitii si a altor activitati ale societatilor comerciale, la care se adauga onorarea obligatiilor fata de celelalte verigi ale sistemului financiar si de credit.
Finantele publice cuprind fluxurile de numerar provenite de la contribuabili (populatie, agenti economici) pe care statul, unitatile sale teritorial-administrative si alte institutii de drept public le constituie si le folosesc potrivit legii. Finantele publice cuprind veniturile (impozite, taxe, contributii, imprumuturi de stat etc.), cheltuielile, datoriile pe care le au. Aceasta inseamna ca fluxurile financiare ce se indreapta catre visteria statului, provenind de la diversi platitori – persoane juridice si fizice – sunt stabilite de autoritatile publice competente prin legi, ordonante, hotarari, dupa care alte fluxuri financiare se indrepata de la fondurile bugetare catre diversi beneficiari – persoane juridice si fizice – la fel pe baza de reglementari ale autoritatilor publice competente.
Finantele publice ale institutiilor de stat sunt expresia relatiilor banesti de repartitie ce se desfasoara intre stat si institutiile sale, in legatura cu asigurarea fondurilor necesare infiintarii si functionarii acestor institutii. De mentionat ca intre institutiile de stat exista unele care au o baza proprie de venituri ce le permite sa-si acopere prin autofinantare o parte a cheltuielilor lor, astfel incat de la bugetul public se suporta numai diferenta ; vorbim in acest caz de principiul bugetului net, spre deosebire de celelalte institutii publice care sunt finantate integral de la buget, cand vorbim de principiul bugetului brut.
Aceste tipuri de institutii sunt legate la celelalte verigi ale sistemului financiar (la unele) prin aceea ca platesc contributia pentru asigurari sociale, contributiile pentru fondul destinat platii ajutorului de somaj etc. De asemenea, prin metoda stopajului la sursa, aceste institutii retin si varsa, in numele salariatilor lor, impozitul pe salarii, contributia pentru pensia suplimentara si pentru constituirea fondului destinat platii ajutorului de somaj.
In egala masura, finantele private si cele publice au nevoie sa se desfasoare in cadrul echilibrului dintre nevoi si resurse acoperitoare. Echilibrul financiar la nivelul agentilor economici (microeconomic) se realizeaza numai in conditiile pastrarii capacitatii de plata, a lchiditatii financiare si a solvabilitatii patrimoniale. Lipsa capacitatii de plata sau a lichiditatii financiare, chiar pe fondul existentei solvabilitatii necesare, creeaza greutati financiare foarte mari, care pot merge pana la faliment. La fel, finantele publice au nevoie de echilibru bugetar intre veniturile publice incasate si cheltuielile publice ce trebuie acoperite. Orice dezechilibru bugetar poate crea serioase probleme in realizarea politicilor publice si asigurarea climatului social necesar unei societati functionale
Finantele companiilor nationale si regiilor publice autonome reprezinta o componenta care se refera la entitati care sunt organizate in domenii de activitate care prezinta un interes deosebit pentru societate si colectivitatile locale. Continutul economic al acestei verigi este de tip mixt, reunind elemente specifice atat agentilor economici, cat si institutiilor de stat. Astfel, dat fiind scopol lor lucrativ, ele isi acopera o buna parte a necesitatilor lor de mijloace banesti pe seama veniturilor proprii, unele obtinand chiar si profit, fiind obligate sa verse impozitul pe profit si o parte din profitul net. La altele, veniturile proprii sunt insuficiente in raport cu necesitatile, diferenta fiind suportata de la buget.
Asigurarile sociale constituie o veriga autonimizata a finantelor care desemneaza acea parte a relatiilor banesti de repartitie prin care se formeaza si se repartizeaza fondurile destinate intretinerii cetatenilor majori, inapti de munca temporar sau definitiv, precum si urmasilor acestora, in anumite conditii riguros precizate.
Finantele societatilor de asigurari sunt expresia relatiilor banesti care se nasc in legatura cu formarea si repartizarea fondurilor destinate platii despagubirilor (in cazul bunurilor si a raspunderii civile) si a sumelor asigurate (in cazul persoanelor) – in situatiile producerii unuia din diversele riscuri asigurate.
Pietele monetare si de capital sunt cele care faciliteaza accesul la finantare atat a agentilor economici, prin intermediul creditului, emisiunii de actiuni si de obligatiuni, cat si a statului prin emsiuni de certificate de trezorerie si obligatiuni de stat. Tot ele sunt cele care permit accesul investitorilor particulari si investitionali sa-si fructifice economiile (piata monetara) si de a tranzactiona active financiare (actiuni, obligatiuni etc) in scopul obtinerii unor castiguri din diferentele dintre preturile de cumparare si cele de vanzare ale acestora. Pe castigurile realizate, depunatorii/investitorii sunt obligati sa plateasca statului impozite.
Creditul este acea veriga ce exprima continutul ansamblului relatiilor economice care sunt determinate de procesele formarii si utilizarii fondurilor de imprumut din economie. In functie de continutul lor specific, exista urmatoarele tipuri de credite : creditele bancare, creditele comerciale si creditul public.
Creditul bancar este asigurat de institutiile de credit (banci), avand la baza mobilizarea de catre acestea a mijloacelor banesti ce se degaja ca fiind libere in mod temporar in economie, precum si a celor provenite din emisiunea monetara. Esentei economice a creditului bancar ii sunt proprii urmatoarele principii : rambursarii la scadenta, garantarii si al platii dobanzii de catre debitorul care a angajat creditul bancar.
Creditul comercial nu face parte din sistemul financiar si de credit al economiei, el fiind reprezentat prin facilitati ce si le acorda agentii economici intre ei (la furnizrea sau la cumpararea unor marfuri).
Creditul public reprezinta acea forma specifica a creditului ce consta in angajarea de catre autoritatile statale (centrale sau/si locale) a unor imprumuturi consimtite de persoane juridice si fizice. Apelarea la creditul public are loc in cazul deficitelor bugetare (cheltuielile publice sunt mai mari decat veniturile publice) pentru acoperirea acestora.
|
