TRANSFERUL DE CREDIT

TRANSFERUL DE CREDIT

Dezvoltarea economica si aparitia bancilor a condus la extinderea masei monetare si la introducerea unui nou sistem de plati cunoscut sub denumirea de palti fara numerar care a reprezentat un salt calitativ foarte mare in finalizarea financiara a tranzactiilor dintre participanti. In sistemul bancar, platile fara numerar interbancare sau intrabancare se mai numesc si decontari fara numerar, datorita faptului ca implica incarcarea si descarcarea de gestiune a unitatilor bancare prin care se realizeaza transferul de fonduri. Acest sistem se bazeaza pe diverse procedee si instrumente de plata, unele generate de debitor iar altele de creditor.

3.1 PROCEDEE DE DECONTARI

Procedeele de decontari reprezinta un ansamblu de tehnici specifice, determinate de particularitatile unor tranzactii, menite sa asigure realizarea transferului de fonduri si stingerea obligatiilor in conditiile stabilite de parteneri. In literatura de specialitate, procedeele de decontari se mai intalnesc si sub denumirea de forme de decontare insa cu acelasi continut. In sistemul bancar se folosesc urmatoarele procedee de decontari: viramentul, cecul, acreditivul, incassoul, procesul cambial si compensarea interbancara. In timp ce viramentul, cecul si compensarea interbancara sunt specifice decontarilor interne, acreditivul, incassoul si procesul cambial se practica mai mult in platile externe. Fiecare procedeu foloseste unul sau mai multe instrumente de plata, astfel: viramentul - ordinul de plata; acreditivul - ordinul de plata; incassoul - dispozitia de incasare; cecul - cecul pentru numerar, cecul virament, cecul barat, cecul circular, cecul de de calatorie, giro-cecul; procesul cambial - cambia si biletul la ordin; compensarea interbancara - ordinul de plata, cecul barat, cecul virament, cambia si biletul la ordin. Procedeul de decontare, inclusiv instrumentul de plata, constituie una din prevederile obligatorii din contractele economice dintre parteneri prin care se asigura transferul de fonduri.

Procedeul cel mai cunocut este viramentul bancar care are ca scop stingerea obligatiilor dintre bancile implicate in transferul de fonduri si finalizarea decontarii dintre partenerii tranzactiei prin inscrierea miscarilor in conturile acestora desc 17517r173r hise la banci. Viramentul bancar este de doua feluri: viramentul de credit (transferul de credit) si viramentul de debit (transferul de debit). In cadrul acestui procedeu, transferul bancar de credit este cel mai larg raspandit, datorita simplitatii si operativitatii, caracteristici apreciate de clientii bancari, atat persoane fizice cat si juridice. De exemplu, in anul 2002, transferul de credit detinea in totalul decontarilor fara numerar 87% in Romania si 99,7% in Elvetia.

3.2 TRANSFERUL DE CREDIT

In cadrul tranzactiilor cu plata in numerar, decontarea se facea direct si imediat, in timp ce in tranzactiile cu plata fara numerar avem de a face cu o plata intermediata si amanata. Comerciantul vanzator devine creditorul cumparatorului pentru o anumita perioada de timp necesara pentru efectuarea platii. Instrumentul de plata trebuie insa emis de o banca care intareste increderea creditorului in debitor in sensul ca acesta este recunoscut de o banca care emite instrumentul de plata si ca plata se va face de aceasta banca. Intre cumparatorul-debitor si vanzatorul-creditor se interpun cel putin doi intermediari (banca cumparatorului si banca furnizorului) care participa la procesul de transfer al proprietatii asupra activului monetar intre cei doi parteneri. Indiferent cati intermediari pot lua parte la derularea platii, obligatia de plata este una singura si se transmite de la o entitate la alta sub forma incarcarii si descarcarii de gestiune pana cand obligatia se stinge prin finalizarea platii. Intermedierea nu afecteaza obligatia debitorului fata de creditor, iar pierderea capacitatii de plata a unui intermediar nu poate fi opusa pretentiilor creditorului. Forma de plata care implica acest sistem de transmitere a activului monetar este transferul de credit.

Transferul de credit (engl. credit transfer) reprezinta un procedeu de transfer al banilor dintr-un cont in altul, prin intermediul bancilor si al unor instrumente specifice, din dispozitia debitorului-cumparator in favoarea creditorului-vanzator. Pentru realizarea transferului de credit, debitorul trebuie sa dispuna de depozite bancare la vedere sau la termen. Banca nu onoreaza nici o dispozitie de plata a debitorului in contul unor depozite viitoare, decat numai daca exista un credit aprobat in acest sens (credit de trezorerie). Transferul de credit incepe prin emiterea de catre platitor a unui ordin de plata dat bancii sale si se finalizeaza prin acceptarea ordinului de plata de banca destinatara si inregistrarea sumei in cont.

Din punct de vedere teoretic, transferul de credit are cel putin doua semnificatii: infaptuieaste circulatia monetara scripturala prin trecerea sumelor de la unii agenti la altii, ca efect a unor raporturi juridice intre parteneri in scopul finalizarii unor tranzactii; transfera creantele fata de banci in sensul ca la banca obligatarului (debitorului) creanta inceteaza iar la banca beneficiarului (creditorului) se creaza o noua creanta, de valoare egala, ca urmare a transferului de depozit. Aceste semnificatii demonstreaza ca tranferul de credit presupune o plata intermediata de agentii de decontare (de regula bancile) si ca la baza acesteia sta transferul de creanta asupra bancilor participante pana la finalizarea platii. Participarea la descarcarea obligatiei intr-o plata intermediata se prezinta in schema 3.1.

Schema 3.1 Transferul de credit

Banca A emitenta (centrala)

Banca B colectoare (centrala)

Banca centrala Cont B Cont A

Bene-ficiar

Emi- tent

Livrare bunuri/servicii

In urma unei tranzactii economice se creaza o obligatie de plata a cumparatorului-debitor. Acesta emite un ordin de plata, in calitate de platitor (emitent), adresata sucursalei/agentiei bancii sale, banca emitenta (intermediarul platitoriului). Banca emitentului accepta instructiunea primita si prin aceasta se incarca cu gestiunea platii, adica isi asuma raspunderea fata de emitent pentru efectuarea platii. Sucursala/agentia bancara a emitentului executa instructiunea si transfera fondurile (depozitul) din contul emitentului catre banca beneficiarului, banca colectoare (intermediarul beneficiarului) si se descarca de gestiune. Transferul are loc mai intai catre centrala bancii emitente si apoi prin banca centrala, catre centrala bancii colectoare si de aici la sucursala/agentia bancii colectoare (destinatare) si aceasta se incarca cu gestiunea transferului. In final, sucursala/agentia bancii colectoare transfera fondurile in contul beneficiarului si se descarca de gestiunea transferului de fonduri. Acest procedeu reprezinta esenta viramentului ca un transfer de credit asupra bancii intre cei doi parteneri.

Transferul de credit ca procedeu de decontare intre parteneri se desfasoara dupa anumite reguli bancare bine stabilite si sub controlul direct al bancii centrale. Transferul de credit ca forma de decontare se mentioneaza, in primul rand, in contractele care se incheie intre parteneri si prin acestea ambele parti accepta tehnica bancara de lucru, respectiv instrumentul de decontare, circuitul acestuia, precum si relatiile care se stabilesc intre parteneri si bancile care ii deservesc. Procedeul este stabilit de banca centrala prin norme cu caracter public, deci care se pot consulta de orice agent in vederea cunoasterii modului de lucru, precum si a drepturilor si obligatiilor care se nasc in transferul drepturilor de proprietate asupra banilor de la un partener la altul.

Avantajul principal al transferului de credit il constituie faptul ca este destul de operativ in sensul ca nu necesita formalitati numeroase. Dezavantajul, consta in lasarea platii exclusiv la latitudinea platitorului care poate intarzia, din diferite motive, onorarea la timp a obligatiilor. La aceasta, se adauga si intarzierile in decontare care pot surveni in sistemul bancar, avand in vedere ca fondurile aflate in transfer reprezinta o sursa atrasa ieftina (practic nu se remunereaza) care nu este de neglijat.

3.3 ORDINUL DE PLATA

Ordinul de plata (engl. payment order) este o dispozitie neconditionata, data de emitentul acesteia unei banci receptoare de a pune la dispozitia unui beneficiar o anumita suma de bani. Ordinul de plata (OP) este instrumentul efectiv care circula intre emitent si beneficiar, prin intermediul sistemului bancar, fiind purtatorul transferului de fonduri intre cei doi parteneri. Ordinul de plata presupune ca emitentul sa aiba disponibilitati in cont la banca sa in suma cel putin egala cu transferul si comisionul aferent sau daca nu are cont sa depuna la banca suma necesara.

3.3.1 CARACTERISTICILE ORDINULUI DE PLATA

In legislatia romaneasca, ordinul de plata pe suport hartie este reglementat prin Regulamentul BNR nr.8/1994. Ordinul de plata se editeaza de banca centrala sau bancile comerciale potrivit unor standarde stabilite de banca  centrala (dimensiunile blanchetei, calitatea hartiei, inscrisurile obligatorii, organizarea textului numai pe orizontala etc). Pe fata formularului, informatiile sunt grupate in mai multe zone care cuprind un anumit numar de campuri (spatii pentru informatii), iar pe verso sunt rezervate spatii pentru bancile intermediare privind confirmarea acceptarii. Pe un ordin de plata este obligatorie inscrierea urmatoarelor mentiuni: denumirea instrumentului "ordin de plata"; data emiterii; ordinul neconditionat de a plati ("platiti"); moneda si suma de bani; numele platitorului si codul IBAN; numele beneficiarului si codul IBAN; banca emitenta si codul BIC; banca colectoare si codul BIC; semnatura olografa a emitentului sau a persoanei imputernicite; referinte privind continutul economic al paltii. Deosebit de acestea, pe ordin pot fi inscrise si elemente facultative, precum data finalizarii platii, alta decat cea normala, ordinul expres ca plata sa se faca printr-un anumit sistem de plati sau o anumita banca intermediara, codul unic de inregistrare sau codul numeric personal al emitentului. Nu pot fi inscrise insa elemente care sa restrictioneze plata, iar existenta acestora determina nulitatea ordinului.

Ordinele de plata se emit pe suport hartie sau electronic avand structuri diferite, respectiv cele pe suport hartie au un format standard tiparit (formular), in timp ce modelele electronice se prezinta sub forma unor mesaje codificate.

Structura unui ordin de plata pe suport hartie se prezinta in schema 3.2.

Schema 3.2 Ordinul de plata pe suport hartie

Dispozitia de plata a emitentului trebuie sa fie neconditionata de anumite restrictii (ex. prezentarea la banca a unor documente) si nici nu poate prevede ca plata sa se faca la cererea beneficiarului. O particularitate importanta o constituie faptul ca ordinul de plata este revocabil de catre emitent pana in momentul acceptarii lui de catre banca colectoare (destinatara). Aceasta caracteristica reprezinta o facilitate pentru emitent dar ridica suspiciuni pentru beneficiar cu privire la capacitatea de plata a partenerului. In practica bancara, instrumentele de plata revocabile sunt considerate de rang inferior.

3.3.2 CIRCUITUL ORDINULUI DE PLATA

Circuitul operational incepe cu emiterea de catre platitor a ordinului de plata si se incheie cu transferul sumei in contul beneficiarului de catre banca sa. In circuitul ordinului de plata de la platitor la beneficiar se pot interpune mai multe banci care efectueaza succesiv urmatoarele operatiuni:

(a) receptia - operatiunea prin care o banca recunoaste primirea ordinului de plata si validitatea acestuia (integritate fizica, informatii obligatorii de identificare si transfer de fonduri, nu contine stersaturi, modificari, conditionari);

(b) autentificarea - procedura de recunoastere a persoanei pe care emitentul ordinului de plata o autoriza sa semneze autentic, prin confruntarea semnaturii inscrise pe document cu cele din fisa specimenului de semnatura, precum si prin diverse procedee convenite cu banca pentru prevenirea platilor neautorizate;

(c) acceptarea (autorizarea) - procedura prin care o banca recunoaste ca valabil un ordin de plata receptionat, obligandu-se sa execute serviciul de a transfera fondurile la termenele si in conditiile dispuse de emitent;

(d) refuzul - procedura utilizata in cazul in care banca receptoare considera ca nu este posibil sa execute ordinul de plata dat de catre emitent;

(e) executarea -procedura de emitere de catre banca receptoare a unui ordin de plata pentru a pune in aplicare un ordin de plata acceptat anterior; executarea presupune debitarea contului emitentului si dupa caz: (i) creditarea contului beneficiarului daca ambii parteneri au conturi la aceiasi unitate bancara; (ii) transmiterea ordinului de plata intr-un sistem de plati; (iii) transmiterea ordinului de plata catre banca corespondenta.

In activitatea bancara de plati foarte important este sa se cunoasca momentul finalizarii decontarii care inseamna si stingerea obligatiei debitorului. Acest moment este considerat atunci cand transferul de fonduri a fost inregistrat in contul beneficiarului.

Ordinul de plata circula de la banca emitenta la banca colectoare in mod direct (via compensare) sau prin intermediul altor banci corespondente, dar nu mai mult de doaua banci diferite. Cel mai imporatant moment in cadrul unei banci este acceptarea (autorizarea), prin care toate bancile din lantul de circulatie se incarca de gestiune, inclusiv banca colectoare. Acest angajament se inscrie in ordinul de plata de fiecare banca participanta prin mentiunea "acceptat" si sub semnatura persoanei autorizate si aplicarea stampilei bancii respective. In practica bancara, in special in cea internationala, se foloseste procedeul de confirmare a receptiei sau acceptarii pentru a intari responsabilitatea bancii receptoare. In situatia in care nu se accepta ordinul de plata are loc refuzul care poate fi determinat de anumite cauze: completarea eronata a formularului, neconcordante intre suma in cifre si in litere, duplicat gresit, nerespectarea unor prevederi din acordul de plati incheiat de banca emitenta cu cea receptoare etc. Refuzul trebuie transmis bancii emitente inaintea datei normale de executie.

Toate aceste operatiunui (a-e) constituie un transfer de credit la realizarea caruia iau parte mai multe entitati numite participanti, astfel:

- emitentul (platitorul) - institutia/persoana nonbancara care emite un ordin de plata pe cont propriu si are un cont deschis la banca initiatoare;

- beneficiarul - persoana desemnata prin ordin de plata de catre platitor sa primeasca o suma de bani si poate fi un client al bancii colectoare sau banca colectoare;

- banca initiatoare - prima unitate bancara careia i se adreseaza ordinul de plata al emitentului si la care acesta are deschis contul;

- banca emitenta - orice banca, cu exceptia bancii colectoare, care emite un ordin de plata, inclusiv banca initiatoare;

- banca colectoare - ultima banca din lantul transfer-credit care receptioneaza si accepta ordinul de plata pentru a pune la dispozitia beneficiarului suma de bani inscrisa in acesta;

- banca intermediara - orice banca emitatoare sau receptoare, alta decat banca emitenta si banca colectoare, care intervin in relatia transfer-creditului;

Aceste notiuni se folosesc frecvent in activitatea de procesare a ordinelor de plata si in relatiile dintre banci.

Incepand cu introducerea compensarii automate din anul 2005 ordinul de plata pe suport hartie nu va mai functiona decat in relatia client - sucursala/agentie a bancii emitente. La sucursala/agentie se debiteaza contul emitentului si ordinul de plata se transmite sub forma unui mesaj electronic catre centrala bancii emitente care va participa la compensarea automata pe plan central. In acest fel, sucursala/agentia s-a descarcat de gestiune si s-a incarcat centrala bancii emitente. Dupa efectuarea compensarii are loc transferul de fonduri intre conturile centrale ale celor doua banci participante si bineinteles descarcarea si incarcarea de gestiune. Fondurile se transmit apoi sucursalei/agentiei bancii colectoare care trebuie sa crediteze contul beneficiarului. In acest moment se finalizeaza transferul de credit. Circuitul ordinului de plata se prezinta in schema 3.3.

3.3 Circuitul ordinului de plata

Banca A

emitenta

(centrala)

Sucursala/

agentie