|
|
|
|
Ghetarul de la Barsa
Date istorice. Pestera, descrisa pentru prima oara de Schmidl (1863), incepe sa fie vizitata de turisti prin 1900, gratie lui G. Czaran care o popularizeaza in 1903 sub numele de Jegbarlang. Ulterior a fost descrisa sumar si schitata de R. Jeannel si E. Racovita (1929), care stabilesc si adevaratul ei nume. Pina prin 1940 aceasta pestera a fost frecvent vizitata datorita scarii si unui marcaj turistic (Puscariu, 1937), apoi este uitata pina cind M. Bleahu (1955) o readuce in actualitate. In cursul expeditiei speologice CCS. din 1956 sint descoperite noi galerii In reteaua activa, iar o echipa a Cercului speologic "Focul Viu' al B.T.T. continua descoperirile In reteaua activa in anul 1972, iar L. Valenas in 1974.
Localizare si cale de acces. Pestera este situata in Groapa de la Barsa, la o distanta de 900 m de intrarea Pesterii Negre. Pentru a ajunge la gura ei se merge pe poteca marca 939b16j ta cu banda galbena de la gura Pesterii Negre, urmind marginea calcarelor ce se ridica la stinga (vest). Se strabate un platou cu interesante fenomene carstice si cind poteca incepe sa coteasca la stinga se observa o gura de aven, iar la citiva metri mai departe, panta puternic descendenta ce duce la gura pesterii (vezi fig. 28).
Descriere. Pestera complexa, cu galerii fosile si active, descendenta, cu gheata perena in portiunea incipienta. Lungimea totala: 2750 m; denivelare 112m (fig. 33).
La gura pesterii se ajunge coborind o panta de 40° acoperita cu grohotis fin si vegetatie. Panta se domoleste in pestera, unde podeaua incepe sa fie acoperita de un planseu de gheata gros de 40 cm. Gheata este permanenta si justifica numele pesterii. La circa 35 m de la intrare se afla pe dreapta o galerie secundara de 40 m lungime, colmatata cu argila. Sala cu gheata se strimteaza, apoi se largeste din nou si pare a se termina printr-o despletire in mai multe ramificatii. In realitate sint septe de tavan care aproape ca ating podeaua, dar care separa doar partea superioara a salii, de unde numele de Sala Falselor Culoare. Din ea se desfac inainte doua galerii scurte (de cite 10 m) care comunica intre ele, iar la stinga se afla alta galerie, dreapta, in care sosim lateral, la jumatatea ei.
Fig. 33. Ghetarul de la Barsa (nr. 24), cartat de C. Plesa, Gh. Mantca, J. Dan, M. Pintea, din T. Rusu& al., 1957; aval de Cascada II cartat de C. Lascu, inedit.
Ea se continua si la stinga noastra, ascendent, si la dreapta, descendent. Este Galeria Dreapta. Urcind pe ea ajungem, dupa o saritoare inalta de 3m, in Sala Mare, care la dreapta prezinta imediat o saritoare pe care daca coborim 5 m ajungem intr-o galerie traversata de un piriu. Dincolo de piriu galeria mai continua 15 m ca un canal ingust. Din Sala Mare se desface la stinga o mica fanta care conduce chiar la intrarea in pestera, iar daca mergem spre dreapta ajungem pe grohotis la baza avenului care reprezinta a doua gura a pesterii.
Revenind la comunicatia cu Sala Falselor Culoare, continuam sa mergem pe galeria dreapta aval. La 25 m, din stinga vine un culoar mic, strabatut de piriul pe care l-am intilnit si in galeria anexa a Salii Mari.
Aval de confluenta cu galeria pe care vine apa, culoarul principal continua sa fie larg, apoi se ingusteaza treptat pina se termina intr-un sifon colmatat cu aluviuni. Aceasta este partea pesterii cunoscuta pina in 1956, cind a fost descoperita continuarea ei.
Deasupra sifonului, la 4 m inaltime, se deschide o diaclaza verticala de 0,70 m si inalta de 5-8 m, puternic meandrata, care se largeste uneori pina la 2 m si se termina deasupra unei saritori de 6m. La baza saritorii se afla o mica salita din care se desfac doua diaclaze, una ce duce la un nivel superior, fosil, si alta interioara, care duce la galeria activa. Amonte, galeria activa poate fi urmata inca pe vreo 30 m pina se infunda intr-un sifon corespunzind sifonului In care s-a pierdut apa in Galeria Sifonului. Aval de salita in care se desfac cele doua diaclaze drumul poate fi urmat atit pe sus, pe nivelul fosil, cit si pe cel activ, lustruit, cu forme de eroziune si mai putin de coroziune. Cele doua nivele se mai intersecteaza in citeva puncte, apoi cel superior se infunda si avansarea se face numai pe cel activ.
Singura posibilitate de inaintare ramine galeria activa, care prezinta dificultati din cauza unor saritori peste care apa formeaza cascade ce trebuie coborite. Prima saritoare, de 5 m inaltime, se afla intr-un put cilindric in care se poate cobori pe linga apa, dar cu riscul de a fi stropit din belsug. A doua saritoare se afla foarte aproape si are 10 m; ea incepe cu o arcada de concretiuni ce poate fi evitata prin ramonaj. Galeria continua sub forma unei diaclaze foarte inguste, cu peretii intens corodati. Se inainteaza in ramonaj pe la partea superioara, partea de jos fiind prea ingusta. Se merge astfel circa 15 m pina in dreptul unei saritori foarte mari. In acest punct diaclaza se evazeaza puternic, iar in adincime, la citiva metri dedesubt, reapare apa care se prabuseste intr-o cascada de circa 10 m (cascada III). La baza ei galeria se orizontalizeaza, iar dupa 40 m urmeaza o noua cascada de 4 m (cascada IV) care cade intr-o marmita cu peretii lustruiti. In continuare galeria principala primeste pe dreapta alte doua galerii ce sint diaclaze inalte si extrem de inguste in care se poate avansa numai in ramonaj in pozitie orizontala. Ambele galerii se termina amonte prin hornuri inalte din care picura apa, ce se aduna formind mici afluenti ai piriului principal. In continuare galeria este ingusta si inalta si se termina cu un lac de sifon impenetrabil. Apa a fost regasita in Pestera de la Zapodie.
Ghetarul de la Barsa este interesant prin aspectele morfologice diferite pe care le prezinta: spatii mari cu alteratie puternica de natura climatica (zona cu gheata), galerii fosile in curs de colmatare prin prabusiri, galerii active supuse unei violente eroziuni si coroziuni. De subliniat prezenta belemnitilor in marnele toarciene, a caror alterare extrema arata cit de intense sint procesele de acest fel.
Dintre elementele faunistice se remarca prezenta coleopterelor Drimeotus (Bihorites) laevimar-ginatus cryophilus si Pholeuon (s.str.) knirschi dieneri.
Conditii de vizitare. Accesul este liber. Partea superioara, pina la sifon, poate fi vizitata de orice turist care dispune de mijloace de iluminare. Galeriile fosile si active de dincolo de sifon se recomanda numai speologilor. Sint necesare 40 ni scara, pitoane, cordeline, cizme de cauciuc, eventual costume impermeabile.
|
