Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




PROTECTIA MEDIULUI

Ecologie


PROTECTIA MEDIULUI

INTRODUCERE



Notiunea de « Mediu » este adesea foarte vaga. In general, sensul este destul de reductor si consta in a desemna ceea ce ne inconjoara si ceea la ce noi suntem sensibili, o perspectiva de altfel partiala care denatureaza adevarata sa semnificatie. Din aceasta cauza este de dorit de a incerca o alta definitie, nu numai pentru a putea intelege mai bine un concept foarte larg, pentru a putea fi utilizat intotdeauna in directia dorita, ci si pentru a putea pune in evidenta anumite nuante care trec adesea neobservate atunci cand subiectul este abordat.

Abordarea presupune doua definitii adesea similare (Ademe, 1998) ca si forma dar care prezinta nuante care le diferentiaza in mod considerabil:

a) „MEDIU”: „un ansamblu de factori abiotici sau fizico-chimici (climat, topografie, sol, etc..) si factori biotici sau trofici (parazitism, pradare, concurenta) care reactioneaza si determina existenta organismelor vii”;

b) „MEDIU”: „un ansamblu de raporturi „cauza-efect” care configureaza elementele care ne inconjoara (fizice, chimice si biologice) in interiorul carora organismele vii reactioneaza intr-o forma sau alta.”

Prima definitie este axata pe enumerarea elementelor statice care configureaza mediul rural, comportamentul dinamic al acestuia manifestandu-se in mod implicit.

A doua definitie este axata pe comportamentul dinamic al mediului rural si datorita acestei abordari ea este mai conforma cu starea actuala existenta in lume.

Cum vorbim de o definitie adesea prea generica vom incerca sa o dezvoltam in cele ce urmeaza. Atunci cand vorbim de peisaj, sau de prezenta unor deseuri din plastic sau hartie in mediul rural, suntem adesea tentati de a face aluzie la caracteristicile mediului fizic, care este fateta mediului cea mai evidenta pentru om. Dar mediul fizic nu este constituit exclusiv din componente, care teoretic sunt supuse procesului de alterare; topografia, hidrologia, meteorologia fac de asemenea parte din mediu precum si alti factori care de asemenea intervin asupra acestuia si in acelasi timp unul asupra altuia.

Pe de alta parte, calitatea apei, poluantii atmosferici, natura terenului sau bogatia/saracia unei tari in resurse minerale nu sunt decat cateva simptome ale unui mediu dificil perceptibil si anume al mediului chimic.

Pe de alta parte, mediul biologic care depinde de cel fizic si chimic, ( toate trei fiind interdependente) este constituit din organisme microscopice si macroscopice in evolutie continua si care ofera o incrucisare infinita de interese si de posibilitati.

In natura pot sa existe situatii care sunt rezultatul unei asocieri de 2 sau chiar 3, din aceste 3 medii.

Aditionarea celor 3 medii ar fi mai aproape de prima definitie dar nu tine cont de nuanta reiesita din definitia a doua si anume de interactiunea lor dinamica si anume de ansamblul de sinergii, inhibitii, concurente care se stabilesc intre aceste 2 sau 3 medii.

Uneori, activitatea omului are efecte negative asupra anumitor medii sau resurse naturale, adesea insa este destul de dificil de a cuantifica precis acest impact.

Astazi asistam la o constientizare din ce in ce mai mare a necesitatii de a prezerva mediul, care este rezultatul dezvoltarii stiintifice si sociale a unor stiinte precum Ecologia. Aceasta apare ca un raspuns social la criza de mediu legata de progresul actual, la revolutia tehnologica si industriala, la cresterea demografica care favorizeaza nasterea unei sensibilitati „ecologice” in opinia publica.

Ajunsi la acest punct, trebuie sa facem diferenta intre ecologie si ecologism. In fapt, ecologismul este legat in cea mai mare parte legat de atitudini si idei filozofice sau politice fara raport cu Ecologia.

Dezvoltarea industriala constituie o amenintare constanta pentru mediu. Societatile industriale din ce in ce mai competitive, sub presiunea pietei tind de a creste la maxim productia lor, reducand astfel costurile de productie. Din acest motiv nici un sistem de minimizare a pagubelor nu este pus in aplicare.

Totusi anumite intreprinderi au inceput sa-si asume responsabilitatea, dezvoltand programe de gestiune a mediului. Pentru acestea, nu este vorba de o obligatie ci de un veritabil demers voluntar destinat a ameliora mediul si in acelasi timp o imagine de marca.

Adoptarea unui astfel de sistem duce la obtinerea unor mari avantaje pentru o intreprindere (Ademe 1998):

-o minimizare a costurilor si a riscurilor;

-o ameliorare a performantelor vis a vis de respectarea criteriilor de mediu;

-o mai buna conformitate cu legile in vigoare;

- mai bune relatii cu furnizorii, clientii, bancile, colectivitatile;

1. CONCEPTUL DE DEZVOLTARE DURABILA

Conceptul de 'dezvoltare durabila' institutionalizat in 1987 de catre comisia Brundtland din cadrul ONU si care presupune ' o dezvoltare care satisface nevoile prezentului, fara a compromite capacitatea generatiilor urmatoare de a-si satisface propriile nevoi' , este un concept universal citat si foarte mult interpretat in ceea ce priveste conotatiile care pot decurge din aplicarea lui.

In aceste conditii inainte de a ne lansa in diferite interpretari ale definitiei acestui concept, este bine de vazut ceea ce au inteles promotorii conceptului prin aceasta dezvoltare.

Prin ' satisfacerea nevoilor prezentului' comisia Brundtland a inteles:

nevoi economice, care presupun accesul la mijloacele de existenta precum si securitatea economica in caz de somaj, boala, handicap sau orice alta forma de incapacitate de a reusi prin sine insuti de a-ti satisface necesitatile de existenta;

nevoi sociale, culturale si sanitare ce presupun o locuinta corecta; sigura; pecuniar accesibila si protejata; legata la un sistem de aductiune de apa, sisteme de canalizare, transport in comun, organisme de sanatate; ce permite o educatie armonioasa a copiilor; protejata impotriva pericolelor exterioare. Serviciile trebuie sa raspunda nevoilor specifice ale copiilor si adultilor (ale femeilor mai ales) ceea ce implica o repartitie mai echitabila a veniturilor intre natiuni si in cele mai multe cazuri chiar in interiorul unei anumite natiuni;

nevoi politice, ce presupun libertatea de a participa la viata politica nationala si locala precum si la luarea deciziilor relative la gestiunea si dezvoltarea unei familii si a vecinatatii locuintei in cadrul unei structuri mai vaste, care asigura drepturile civile si politice precum si aplicarea legislatiei de mediu.

Partea a doua a definitiei 'fara a compromite capacitatea generatiilor viitoare de a-si satisface propriile nevoi' presupune :

→ minimizarea consumului si reducerea risipei resurselor neregenerabile precum combustibilii fosili si inlocuirea in masura posibilului cu resurse regenerabile;

→ reducerea 454b13e risipei resurselor (prin reducerea utilizarii lor, reciclarea si recuperarea lor);

→ practicarea unei exploatari durabile a resurselor regenerabile (a apei dulci, a solurilor si a padurilor in masura in care sa permita asigurarea innoirii naturale a acestora;

→ nedepasirea limitelor capacitatii de absorbtie a locurilor de depozitare a deseurilor de pe plan local si mondial , si este vorba de capacitatea cursurilor de apa de a digera substantele biodegradabile precum si de capacitatea sistemelor ecologice planetare (capacitatea climatului de a absorbi gazele responsabile de efectul de sera);

Batalia pentru obtinerea unui sprijin general la scara intregului glob, in ceea ce priveste aplicarea conceptului de dezvoltare durabila a fost castigata in 1992 la Rio de Janeiro. Dupa aceasta intalnire la varf a pamantului, liderii politici au trebuit sa puna in aplicare acest concept de dezvoltare durabila, pregatind politici sectoriale pentru promovarea unei agriculturi durabile, industrii durabile, turism durabil, silvicultura durabila etc..

2 POLUAREA si GESTIUNEA SOLULUI

2.1. Concepte si definitii

Exista in literatura de specialitate mai multe definitii ale solului si a poluarii solului printre care amintim :

« Solul este un mediu viu si dinamic, care permite existenta vietii vegetale si animale. Acesta este un element esential in viata omului, ca si sursa de hrana si de materii prime. » « Solul este un element fundamental al biosferei si contribuie cu vegetatia si cu climatul la reglarea ciclului hidrologic, influentand calitatea apelor » (Carta europeana a Solurilor,1992).

→ Poluarea solului se poate defini ca si « o introducere directa sau indirecta prin activitatea umana, a unor substante in sol, care sunt susceptibile de agresa sanatatea umana si calitatea mediului, de a antrena o deteriorare a bunurilor materiale, de a deteriora mediul sau alte utilizari ale acestuia » (Directiva 96/61).

« Solul este un mediu de transfer situat la interfata cu mediile acvatice, cu atmosfera si cu biosfera ». « El poate sa fie contaminat pe perioade mari de timp sau chiar permanent de catre agenti biologici, chimici, minerali sau organici care se acumuleaza de o maniera reversibila sau nereversibila » (Ministerului Mediului Franta, 2000). Din punct de vedere al compozitiei sale, solul este considerat ca si un ansamblu de componente solide de marime si natura diferita care interactioneaza cu fazele fluide, lichide si gazoase.

Solul poate sa fie definit in mai multe feluri si in functie de diferitele domenii de activitate ale omului.

»Solul este un ansamblu de particule naturale de la suprafata scoartei terestre, care serveste ca si suport plantelor, a carui limita inferioara pe verticala coincide cu nivelul la care apar componente minerale neconsolidate». ( Serviciul american pentru conservarea solului, 2000); 

→ Din punctul de vedere al pedologilor « solul este o materie minerala neconsolidata sau organica de la suprafata scoartei terestre ca rezultat al interactiunilor intre materia organica, climat, macroorganisme si microorganisme, topografie si care se diferentiaza de materia de plecare prin caracteristicile sale fizice, chimice, litologice, si morfologice. Solul este un sistem deschis, complex, autonom, structural si multifunctional care actioneaza ca si filtru si la nivelul caruia se produce si se regleaza fluxul de energie al materiei « ( Consiliul Europei,1992).

2.2. Rolul solului in ecosistemele terestre

Importanta solului si rolul sau in sanul ecosistemelor agricole, fac obiectul unei consideratii sociale crescande, tradusa prin notiunea de “calitatea solului”. Aceasta notiune este deja utilizata ca si criteriu de evaluare a impactului activitatii umane asupra mediului. Prezervarea sa, raspunde unei preocupari sociale ce se bazeaza pe conservarea unei resurse considerata din ce in ce mai mult ca o resursa neregenerabila. Expertii recunosc la ora actuala ca dimensiunile sociale si economice a evaluarii terenurilor, sunt efectiv cel putin atat de importante ca si aspectele fizice.

Comunitatea stiintifica este de acord de a utiliza notiunea de “calitate a solului” in doua optici: prima, ca si mijloc de productie agricola si a doua, ca si componenta majora a mediului. Aceasta abordare ne obliga la considerarea starii si evolutiei caracteristicilor unui sol avand la baza 2 elemente de reflectie: perenitatea utilizarilor si perenitatea functiilor.

Cel mai vechi si important criteriu de apreciere a solului, este valoarea productivitatii, sau mai exact capacitatea acestuia de a furniza o varietate de produse indispensabile sau utile comunitatii umane. Ea raspunde unei logici de utilizare, care vizeaza capacitatea unui sol de a produce cantitativ (potential de productie), in calitate si in usurinta (itinerariu tehnic).

Aceasta optica conduce la 2 cai de interpretare a obiectului “sol” (Juste, C., 1980):

→ ca si material;

→ ca si instrument;

Ca si material, solul este redus la o materie prima consumabila, a carei utilizare antreneaza denaturarea, sau chiar distrugerea, pentru servirea obiectivelor productiei agricole. Aceasta optica, circumscrie notiunea de calitate, la expresia sa cea mai limitata si incompatibila cu un obiectiv de prezervare.

Ca si instrument, solul este considerat ca si un mediu, un suport indispensabil productiei agricole a carei uzura, trebuie sa fie compensata si a carui functii nu pot sa fie utilizate durabil, fara sa i se afecteze folosinta. Aceasta pozitie se apropie de un punct de vedere apropiat de mediu.

Intr-o alta optica mai globala, in publicatiile stiintifice, notiunea de calitate a solului este inteleasa ca si component al ecosistemului agricol. Este vorba de capacitatea sa de a functiona in sanul unui ecosistem suportand productivitatea, fara sa compromita resursele naturale, mentinand calitatea mediului si contribuind la sanatatea animala si vegetala.

Notiunea de calitate poate astfel sa fie evaluata prin (Silguy, C.,1994):

→ capacitatea sa de a indeplini functiile ecologice, a realiza ciclurile geochimice si de a conduce sau stoca fluxurile de energie si de materie;

→ activitatea sa de componenta biologica, ca principal indicator al conceptului de “sanatate a solului”: care traduce o viziune sanitara si agronomica a activitatii biomasei telurice.

Notiunea de “calitate a solului” ia astfel o anvergura de mediu si depaseste cadrul productiei agricole, pentru a se extinde la ansamblul cadrului de viata si astfel integreaza constrangerile legate de amenajarea teritoriului si de protectia mediului.

Oamenii de stiinta utilizeaza criterii de evaluare a “calitatii solului” precum indicatorii fizici (cei mai numerosi) chimici si biologici. Aplicarea practica ramane insa un larg subiect de dezbatere: sensibilitatea lor la diferite fenomene, campurile lor de semnificatie limitate, sunt tot atatea cauze care restrang utilizarea lor si interpretarea la abordarea pedologilor.

2.3. Impactul activitatii umane

'Solul este un unul din bunurile cele mai pretioase ale umanitatii, dar el este o resursa limitata, care se distruge usor.' Aceasta este concluzia, pe care o putem regasi in 'Carta Europeana a Solului' realizata de catre Consiliul Europei. Analizand practicile actuale existente in toate tarile europene, se poate usor observa o tendinta de reamenajare a terenurilor cultivate, obtinandu-se astfel suprafete din ce in ce mai mari, ocupate cu un numar restrans de culturi. Dezvoltarea vegetatiei adiacente, jenata fiind de concurenta pe care o exercita fata de culturi, a putut fi oprita gratie utilizarii de erbicide, iar parazitii animali precum si cei vegetali fiind combatuti, prin aplicarea de pesticide specifice de natura chimica

In cazul exploatatiilor agricole strict vegetale, asistam la o folosire din ce in ce mai mare de ingrasaminte chimice, eliminand aproape in totalitate ingrasamintele organice. Nefolosirea ingrasamintelor organice pentru fertilizarea solului, duce la o diminuare a stabilitatii structurii agregatelor, care constituie stratul arabil. Ca urmare, rezistenta solului la fenomenul de eroziune si de siroire scade, fenomene provocate de precipitatiile atmosferice si de actiunile cumulate ale vantului, inghetului si dezghetului.

Cercetari efectuate in Elvetia arata faptul, ca pierderea de pamant prin siroirea apelor de ploaie in ferme viticole, se situeaza intre 12 si 48%, in functie de intensitatea si durata precipitatiilor, natura si gradul de permeabilitate al solului la ploaie precum si de gradul de saturare prealabil in precipitatii. Pe un sol acoperit cu un compost menajer procentul de siroire este aproape inexistent. In ceea ce priveste contaminarea solului o comparatie (Greanpeace , 1997) intre doua ferme de grau vecine, una in agricultura conventionala si una in agricultura biologica in USA a aratat ca intre 1948 si 1985 , ferma conventionala a pierdut 21 de cm din stratul vegetal, ceea ce inseamna circa un sfert din stratul de pamant fertil arabil.

Solul este locul in care se intalnesc toti poluantii: apele de infiltratie care impregneaza solul cu substante poluante, antrenandu-le spre panzele freatice; pulberile atmosferice care ajung prin intermediul apei de ploaie pe sol; rezidiile solide depozitate pe sol si spalarea acestora, va duce la penetrarea solului; cursurile de apa care contin substante poluante, prin inundarea unor terenuri, aduc aceste substante poluante in sol.

Aproape orice substanta chimica care polueaza atmosfera, polueaza si solul. In caz de accidente majore la instalatii chimice, cum este cazul accidentului de la Seveso din Italia, substantele puternic poluante ajung in prima faza in atmosfera iar pe urma ajung pe sol. In cazul respectiv, dioxina a afectat inafara populatiei si a animalelor, si solul. Poluarea a fost atat de puternica incat a fost necesara decopertarea unui strat de circa 20 cm , ceea ce inseamna munca realizata de catre natura, timp de 7 milenii ( Negut S.1978).

Solul constituie un reactor microbiologic complex ale carui capacitati de epurare limita au fost rar utilizate. Acest mediu poros este capabil sa absoarba cantitati de oxigen destul de mari, de ordinul a 1-9 tone oxigen/ha /zi (Soltner, D., 1987). In acelasi timp, putem vorbi de un filtru biologic, care poseda o puternica capacitate de retentie si degradare. In practica agricola imprastierea necontrolata a dejectiilor animale de la porci pe terenurile agricole, este responsabila de exemplu de diferite forme de poluare precum fenomene de siroire si contaminare bacteriana a cursurilor de apa, de poluarea difuza cu nitrati in special.

Fenomenul de poluare a solurilor este deosebit de evident in jurul intreprinderilor industriale, unde se observa atat o alcalinizare a precipitatiilor atmosferice si a solului, cat si o acidificare a acestuia. Cercetari efectuate, demonstreaza faptul ca in astfel de zone, pe o raza de 15 km, ph-ul solului creste de la 6 pana la 8, pe masura apropierii de uzina. Depunerile atmosferice din aceasta zona, prezinta in egala masura o reactie alcalina In componenta emisiilor intreprinderilor industriale, concomitent cu oxizii de sulf si azot, intra de asemenea elemente alcaline sau alcalino pamantoase (Calciu, metale etc ) sub forma de cenusa

Particulele ce transporta aceste elemente, au dimensiuni mari, si se depun in apropierea intreprinderilor, provocand alcalinizarea solurilor si a apei. Compusii cu azot si sulf asociindu-se cu particule mici , pot sa fie transportati la mari distante si se depun pe sol prin intermediul precipitatiilor atmosferice (Greanpeace, 1997). Asa se poate explica faptul, ca pe teritoriul oraselor cad precipitatii mai putin acide iar in zonele preorasenesti sau in zone mai indepartate de oras, precipitatiile sunt mai acide.

Datorita transportului la mari distante a emisiilor industriale, aceste substante pot sa depaseasca frontierele dintre state, si pot astfel sa produca fenomene de poluare a acestor tari. Gradul de influenta a emisiilor industriale asupra solurilor si in special asupra ph-ului, sunt determinate intr-o mare masura si de proprietatile solului. Aciditatea solului, este un indice total, a carui valoare este conditionata de compozitia si proprietatile solului, aceasta variind intre anumite limite, caracteristice pentru un tip sau altul de sol.

Influenta exercitata asupra solului de catre precipitatiile acide sau alcaline, poate sa modifice ph-ul, determinand prin aceasta echilibrul din sistemul sol-solutie. Pe de alta parte, solurile au o capacitate de refacere, datorita proprietatiilor de tampon. Cu cat este mai mare aceasta capacitate tampon, cu atat solurile vor rezista mai bine la diferite agresiuni. Cea mai mare capacitate o au cernoziomurile, solurile intelenite si solurile saraturoase, iar cea mai redusa o au cele podzolice. Din acest motiv efectele de acidificare si alcalinizare sunt mai pronuntate la solurile podzolice intelenite necultivate.

Modificarea ph-ului, este insotita de inrautatirea fertilitatii solului si de modificari negative ale proprietatilor chimice (Juste, C.,1980). Reducerea ph-ului duce la cresterea cotei parte de compusi solubili ai metalelor din sol si la modificarea gradului de descompunere a materiei organice. Pentru plante, devine tot mai greu, sa extraga fosforul din ingrasaminte, schimbul de gaze se deterioreaza, scazand in acelasi timp gradul de activitate biologica

Un punct aparte in poluarea solului, il constituie depozitarea unor rezidii chimice pe terenurile din apropierea unor obiective industriale, fapt care duce la crearea unor zone artificiale din punct de vedere geochimic. Este cazul combinatelor de prelucrare a metalelor neferoase, a platformelor de extractie, prelucrare si rafinare a petrolului, a intreprinderilor de producere a ingrasamintelor chimice.

Daca anumite rezidii pot sa fie inofensive pentru om si animale, cum este cazul celor care contin sol, nisip si alte impuritati mecanice, determinand doar usoare degradari ale solului, altele si in special cele bogate in metale grele, cianuri, diferite microelemente, pot sa fie foarte nocive pentru om plante si animale.

Aceste rezidii depozitate pe sol, pot sa duca la o acumulare a unor substante, care sunt greu sau deloc biodegradabile. Daca concentratia unor rezidii eliminate in aer sau apa, se poate diminua, prin dispersia respectiv dilutia acestora, rezidiile depuse pe sol, se pot acumula in acesta, in functie de cantitatea depusa si de gradul de stabilitate chimica

Aceasta poluare a solului cu diferite substante chimice, rezistente la descompunere, creeaza premisele migrarii acestora din sol in celelalte elemente ale biosferei si anume, apa, aer, vegetatie, produse agroalimentare, iar prin intermediul animalelor aceste substante ajung in final la om.

In ceea ce priveste degradarea solului prin diferite practici agricole, un studiu al FAO (Greanpeace, 1997) arata, ca la ora actuala intre 5 si 7 milioane ha de pamant cultivat, se pierd in fiecare an ( circa 0,3 - 0,5 % din total). Acelasi studiu a calculat, ca pentru a remedia aceasta situatie, masurile de conservare a solurilor si a apei, ar trebui extinse la un sfert din toate pamanturile agricole. Multe tari au inceput sa adopte masuri pentru impiedicarea degradarii solurilor si pierderea pamanturilor arabile, dar cel mai adesea aceste eforturi nu se integreaza intr-o politica nationala de amenajare a teritoriului sau de protectie a solurilor.

Cele 2 perceptii a notiunii de calitate a solului care au fost prezentate, pot sa para complementare. In fapt, pentru anumiti autori (Juste, C.,1980), principiul solului ca “instrument de productie”, se bazeaza pe “aptitudinea sa de a furniza la ansamblul biomasei si in particular plantelor, un mediu propice dezvoltarii lor” . Ori aceasta definitie ilustreaza notiunea de biotop, si afirma rolul solului ca si component esential al ecosistemelor terestre. Solul a devenit un receptor de substante diverse, emise de catre diferite activitati umane, dintre care unele sunt susceptibile de consecinte nefaste ale functionarii acestuia. Astfel, el devine un martor strategic al poluarii. Pentru anumiti autori “Omul nu este singurul responsabil al progresiei spatiale a eroziunii si a degradarii peisajelor; el nu este decat o amenintare pentru sol. Este in egala masura un fertilizator la scara mare, fara de care el nu ar putea sa hraneasca o populatie in perpetua crestere cu din ce in ce mai putini agricultori. Un echilibru trebuie sa fie gasit in actiunile umane intre profit si deteriorare pentru solul agricol” (Mustin, M.,1988)

Contextul exploatarii umane (in special agricole) a resurselor solului, face apel astazi la principiul de durabilitate. Obiectivul pedologului nu este numai legat de o necesitate de rentabilitate economica sau de o prezervare a mediului, dar incadreaza intr-o combinatie mai vasta dezvoltarea durabila Acest obiectiv transpare in propozitiile de gestiune “durabila” a solurilor, care se ataseaza de practici de fertilizare echilibrate:

“ Gestiunea fertilizantilor, nu poate sa fie avuta in vedere in afara contextului gestiunii durabile a resurselor naturale. Gestiunea solurilor combina tehnologiile, politicile si actiunile ce asociaza principiile socio-economice, preocuparilor de mediu: productivitate, securitate, viabilitate economica, acceptabilitate sociala, si protectia mediului (Juste, C., 1980).

Cele 5 criterii prezentate, constituie cadrul de evaluare a gestiunii durabile a solurilor. In zonele cu un inalt potential, sistemele intensive se bazeaza pe puternice aporturi de fertilizanti. Acestea pot conduce la poluari ale apelor subterane sau de suprafata. In zonele marginale, slaba utilizare de ingrasaminte epuizeaza fertilitatea naturala a solurilor, diminueaza covorul vegetal si expune solul la eroziune. Gestiunea ingrasamintelor, trebuie sa fie adaptata sistemelor specifice de productie sau potentialului de resurse.

Un efort de claritate si de fiabilitate se impune in schimburile intre oamenii de stiinta, detinatori de informatii indispensabile si utilizatori sau factori de decizie, pentru prezervarea resurselor naturale in special pentru restaurarea resursei ”sol”.

Utilizatorii /beneficiarii de la diferite nivele, si-au exprimat asteptarile lor vis a vis de datele pedologice: ei cer rar o cartografie sau o clasificare a solurilor. Mult mai des ei cauta sa rezolve probleme concrete sau neclare. Gestiunea durabila a resurselor si protectia solurilor au devenit leitmotiv in numeroase programe de mediu cu aplicabilitate agricola. Relatia stransa dintre calitatea solului si cea a produselor agricole, impune vigilenta asupra mentinerii unuia ca garantie a altuia.

Climatul, natura rocii si durata de interactiune sunt factori determinanti ai caracteristicilor fizice si chimice ale solului. Acestea predispun la indeplinirea mai mult sau mai putin eficace a functiilor economice si de mediu: productia agricola si forestiera, retinerea poluantilor, rezervor de carbon. Formarea unui sol este un proces lung: trebuie aproximativ 100 000 ani pentru a forma un sol cu o grosime de 1m ( Negut S.1978). Aceasta durata si variatiile climatice il fac o resursa neregenerabila la scara umana. Se cunoaste clasificarea solurilor in mai multe categorii. Aceasta simplificare a caracterizarii solurilor, nu trebuie sa uite marea variabilitate interna a asociatiilor posibile intre solurile din diferite categorii, si diversitatea solurilor care implica mari diferente in calitatea lor agricola, sensibilitatea lor la eroziune, capacitatea lor de absorbtie a poluantilor, rolul lor in epurarea apei sau bogatia lor biologica.

2.3.1 Presiunile asupra solurilor

Solurile sunt amenintate de catre diferite tipuri de degradari: practici agricole ce conduc la o “supraexploatare”, poluarile industriale, “artificializarea” datorata dezvoltarii infrastructurilor rutiere si a urbanizarii. Rezidiile rezultate din statiile de epurare a apelor reziduale, poate duce la antrenarea de substante poluante si la diseminarea de germeni patogeni inspre panza freatica, cu riscul de a fi incorporati in final in lantul alimentar. Mobilitatea metalelor grele poate sa creasca in functie de variatiile conditiilor fizico-chimice ale solului si in special o crestere a aciditatii. Solul este de asemenea amenintat de catre poluarile industriale concentrate, ce interzic utilizarea solului mai multi ani sau chiar decenii.

In zonele agricole, utilizarea de materiale de exploatare a solului din ce in ce mai grele, reduce porozitatea solului si contribuie la diminuarea activitatii sale biologice, in timp ce intensificarea muncii solului, irigatia si rotatiile dese, fac sa scada nivelul de materie organica, un component esential al fertilitatii solului si factor de stabilitate a straturilor mai superficiale ale solului vis a vis de eroziune.

Solurile provenite din formatiuni cernoziomice majoritare in zonele cerealiere, sunt sensibile la fenomenul de eroziune, dar ele prezinta o buna capacitate de retinere a elementelor chimice. Ele joaca un rol de filtru epurator. Solurile dezvoltate din structuri nisipoase si calcaroase, nu ofera decat o protectie slaba impotriva poluarii pentru panzele de apa freatice, contrar solurilor argiloase. Solurile dezvoltate pe formatiuni nisipoase sau cele putin diferentiate prezinta o sensibilitate particulara la acidificare. Solul nu poate sa fie considerat ca un mediu omogen: definirea normelor si a politicilor de prezervare a calitatii lor, trebuie sa se tina cont de aceasta situatie.

Tabelul nr. 13 Principalele caracteristici de mediu ale solurilor (Smith si Dumanski 1993).

Soluri

Acidificare

Protectia panzelor freatice contra poluarii

Degradare fizica (compactare, eroziune)

Roci calcaroase

Putin sensibile

Putin sensibile

Putin sensibile

Materiale nisipoase

Foarte sensibile

Foarte sensibile

Sensibile

Materiale de alterare putin diferentiate

Sensibile

Sensibile

Sensibile

Formatiuni cernoziomice

Sensibile

Sensibile

Foarte sensibile

Materii argiloase

Putin sensibile

Putin sensibile

Putin sensibile

2.4 Contaminarea solului

Solul este una din principalele resurse naturale care joaca un rol cheie ca si receptor sau amortizor al poluarii. Din pacate din ce in ce mai des mecanismele de amortizare nu mai sunt suficiente si multe zone se gasesc intr-o stare de degradare avansata datorita contaminarii chimice. Atunci cand vorbim de degradarea solului, ne referim in special la pierderea de calitate a acestuia si in consecinta rezulta o utilizare inadecvata. Este vorba de un ansamblu de procese care diminueaza capacitatea sa reala si potentiala de producere de bunuri.

Sunt repertoriate 5 forme de degradare a solului (Ademe, 1997) :

prin eroziune fizica ;

­prin eroziune eoliana ;

prin exces de saruri ;

prin degradare chimica (acidificare si toxicitate) ;

prin degradare biologica ;

Degradarea solurilor poate exersa un impact negativ asupra mediului si in special asupra productivitatii agricole.

Surse de poluare

Termenul de « poluare » se refera (Ademe 2001) la existenta unui agent chimic sau organic prezent in mediu, care atinge o concentratie care exercita un efect fiziologic defavorabil asupra organismelor si poate conduce la transformari ecologice.

In functie de natura lor, poluantii se impart in 2 categorii (Ademe 1997) :

- Organici ;

- Anorganici ;

Sursele de poluare prezinta in general 2 cauze :

- Naturala

Aceste surse sunt prezente in natura la anumite nivele toxice (metalele grele) ;

- Antropica, care decurge din domenii diferite de activitate ale activitatii umane ; (sectorul industrial, municipal, agricol);

2.4.1.1. Poluarea solurilor cu produse organice

Poluarea solurilor si a apelor subterane cu produse organice este esential datorata cauzelor de natura antropica chiar daca acesti produsi sunt consituenti naturali ai humusului din sol.

Poluarea cu produsi organici se caracterizeaza mai ales prin complexitatea sa, ocazionata pe de o parte prin numeroasele produse existente iar pe de alta parte prin reactivitatea moleculelor sale care pot reactiona cu moleculele din sol si apa pentru a forma produsi nou uneori necunoscuti.

Anumiti compusi sunt foarte mobili si migreaza rapid de la suprafata solului prin suprafata nesaturata putand astfel sa atinga apele subterane. Unii compusi sunt absorbiti de catre materiile din sol in timp ce altii sufera un proces de degradare microbiologica. Anumiti compusi sunt solubili in timp ce altii sunt insolubili putand fi mai densi sau mai putin usori decat apa. Trebuie tinut cont de toti acesti factori in momentul in care se concep sisteme de detectie si de control a poluarii.

Sursa principala de poluare cu caracter organic este industria, atat prin volumul efluentilor generati cat si prin toxicitatea materiilor prime si a deseurilor produse. Extractia petrolului si tratamentul brut genereaza substante organice nocive cum este cazul hidrocarburilor aromatice, fenolilor si a compusilor cu sulf.

2.4.1.2 Poluarea cu substante chimice

Poluarea solului cu pesticide

Pesticidele au un rol nefast asupra faunei edafice distrugand populatia microbiana din sol si pe aceasta cale efectele pozitive ale acesteia. “Solul actioneaza ca un receptor si rezervor pentru pesticide, in care fie ca acestea se degradeaza. fie ca in mod treptat sunt dispersate in mediu sau translocate in plante, unele putand totusi persista in sol multi ani de la aplicare” (C. Rauta si S. Carstea, 1983 citati de Muntean, L.S, Stirban, M., 1995).

O sursa de poluare cu pesticide, este si eliminarea ambalajelor continand resturi produse si care uneori sunt abandonate in camp. Deseurile animale si vegetale (resturile de recolta) produc compusi organici rapid degradabili, in special pe cale biologica a caror tratament este simplu si ieftin din punct de vedere economic. In industrie, de regula generala, stocarea combustibililor si a substantelor periculoase ar putea sa reprezinte o amenintare pentru calitatea solului. Pesticidele sunt descompuse in sol de catre microorganisme sub actiunea luminii, a ph-ului( bacterii, actinomicete, ciuperci).

→ Poluarea solului cu ingrasaminte chimice

Aplicarea de pesticide este cauza principala a prezentei unor substante organice contaminante. Aplicarea intensiva de ingrasaminte exercita un efect negativ asupra ecosistemelor putand sa atinga organismele vegetale si animale. Poluarea cu ingrasaminte cu azot este una din aceste consecinte. Ultimii 13 ani au produs o reechilibrare a ecosistemelor agricole datorita neutilizarii de mari cantitati de catre o mare parte dintre agricultori (lipsa mijloace financiare) ceea ce ar putea constitui premisa dezvoltarii pe viitor a unor forme de agricultura durabila (agricultura ecologica, agricultura rationala).

→ Poluarea solului cu metale grele

Fenomenul este intalnit in Romania (Zlatna, Copsa Mica, Baia Mare etc…) in jurul unor intreprinderi industriale care prin emisiile eliminate provoaca fenomene de poluare a solului prin acumularea de Pb, Cu, Ni, Cd, As, Mb, etc…

2. Sisteme de tratare sau recuperare a solurilor poluate

Atunci cand a fost luata decizia de a restaura un site poluat, mai multe optiuni de tratament se prezinta. Adesea eficacitatea unui tratament este legata de natura solului ce trebuie tratat. In aceste conditii inainte de implantarea unui sistem la scara industriala, realizarea de teste fiabile de laborator este de indicat.

Clasificarea metodelor de recuperare a solurilor poluate poate sa raspunda la diferite criterii (Smith si Dumanski 1993):

→tratamentul on site

Acest tratament este aplicat zonei afectate dupa o prealabila decopertare a solului. Ea este realizata cu ajutorul unor mijloace de tratare mobila sau construite ad-hoc. In momentul in care solul a fost decontaminat el este restituit la locul de origine.

→tratamentul in situ

Este vorba de tratamente realizate in zona afectata fara o decopertare prealabila.

→tratamentul of site

Aceste tratamente constau in decopertarea solului si transportarea acestuia in statii de tratare situate la exteriorul zonei afectate sau in depozite controlate de deseuri. Ultima optiune nu este luata in calcul atunci cand volumul de sol poluat este redus si cand gradul de contaminare este suficient de ridicat pentru a compromite viabilitatea tratamentului.

3 POLUAREA si GESTIUNEA APEI

INTRODUCERE

Necesara vietii, apa este un element esential al mediului nostru iar importanta sa este vitala. Intervenind de o maniera sau alta in cea mai mare parte din activitatile umane de exploatare a resurselor, ea constituie un factor determinant in amenajarea teritoriului.

Intr-o miscare permanenta datorita actiunii gravitatiei si a energiei solare, apa se prezinta pe Terra in diferite faze sau stari ale ciclului hidrologic, ale carui unitate si indivizibilitate fac ca toate aceste manifestari ale apei sa fie considerate ca facand parte integranta a unei resurse unice.

Activitatile industriale si agricole sunt cele mai mari consumatoare de apa. 40 tone de apa sunt necesare pentru a produce o tona de conserve din produse vegetale; 10 tone de apa pentru a rafina o tona de petrol; si 380 tone de apa pentru a fabrica o masina (Ademe 1997). In industria agroalimentara, epurarea apelor uzate constituie una din problemele majore in materie de protectia mediului.

Realizarea unor instalatii de tratare a apelor uzate in interiorul unor intreprinderi mici sau mijlocii este dificila, datorita costurilor ridicate ale acestor instalatii si a costului tratamentelor necesare, precum si a costurilor de functionare sau intretinere.

Apele uzate in provenienta din filiera agroalimentara sunt purtatoare de poluanti organici dar in egala masura de detergenti, conservatori, microbiocide.

Prevenirea si minimalizarea poluarii la sursa sau reutilizarea, respectiv reciclarea dupa tratament sunt mijloace de a regla problema continutului ridicat in materii grase sau alte substante in apele uzate.

Nevoile domestice in apa sunt foarte reduse in comparatie cu volumul global de apa utlizat de catre om, pentru a putea raspunde nevoilor sale.

Poluarea acuta a apelor, ca si informatie o putem observa periodic in mediile de informare interne sau internationale ca urmare a unor accidente. Daca poluarea este momentana, atunci dupa accident calitatea apei se poate redresa in timp, in stransa corelatie cu marimea agresiunii produse. In unele cazuri, de poluare masiva, viata dispare, apa devine moarta si se instaleaza 'vidul biologic' (Barnea, Papadopol 1975) .

Pe langa aceasta poluare accidentala, o amenintare generala pentru toate apele, lipsita de elemente spectaculoase, dar mai periculoasa in consecinte decat poluarea acuta, este poluarea insidioasa, progresiva. Adesea, ea trece neobservata, ea se intinde ca un cancer, cumuland efectul poluarilor marunte, cu poluarile difuze si putand lua forme cronice (Barnea, Papadopol 1975). La inceput se raresc organismele cele mai sensibile, urmata fiind de o inselatoare imbogatire cu plante si animale din speciile mai rezistente, care vor prolifera in detrimentul speciilor cu valoare economica ridicata, acestea migrand spre zone neafectate.

Dupa introducerea tehnicilor intensive moderne, agricultura nu mai reuseste sa se alinieze la ecosistemele in care ea opereaza In timp ce multi agricultori deverseaza mari cantitati de ingrasaminte minerale pe pamantul lor, altii nu mai stiu ce sa se faca cu excedentele de ingrasaminte naturale. Daca este indiscutabil, faptul ca aceste ingrasaminte chimice amelioreaza productivitatea pe termen scurt, utilizarea crescanda de ingrasaminte chimice, pesticide si de energie, duce la agravarea poluarii mediului inconjurator, la degradarea pamanturilor si a peisajelor, la disparitia diversitatii biologice si la epuizarea resurselor care nu se mai pot reinnoi.

Poluarea apei cu ingrasaminte

Folosirea in cantitati din ce in ce mai mari a ingrasamintelor azotate, in vederea cresterii productiei, a dus in timp la cresterea nivelului de nitrati in sol, produse agricole si implicit in apa. Nitratii rezultati din transformarea azotului, determina la sugari o afectiune denumita de catre unii autori, intoxicatie cu nitrati iar de catre personalul medical, methemoglobinemie (Zamfir 1975). Aceasta boala se intalneste mai des in zonele rurale din Romania, unde se foloseste apa ce provine din fantani bogate in nitrati, ca urmare a depozitarii necorespunzatoare a ingrasamintelor organice si a amplasarii incorecte fata de sursa de apa , pe de o parte, iar pe de alta parte, datorita practicilor agricole. Cazuri de methmoglobinemie determinate de consumul de apa furnizata de instalatii centrale sunt foarte rare in Romania. Boala apare de regula la sugarii care sunt hraniti artificial cu lapte praf , care se prepara cu o apa cu un continut ridicat de nitrati. Cazuri de methemoglobinemie se observa si la adulti, dar fara a se manifesta prin semne clinice, manifestarile constand in cefalee, greata, diaree. Dupa aparitia unui caz de methemoglobinemie la un sugar membrii familiei au prezentat simptomele citate mai sus (Zamfir 1975).

Pe ansamblu, aproximativ 75/% din locuitorii UE depind de panzele de apa freatica, pentru aprovizionarea lor in apa In Marea Britanie, Ministerul Mediului admite, ca din punct de vedere tehnic este imposibil sa se conformeze normelor UE. Pe scurt practicile agricole actuale, ameninta in acelasi timp prezentul si viitorul rezervelor de apa in Europa. Costul epurarii rezervelor de apa potabila este enorm (Greanpeace ,1997).

Poluarea cu pesticide

Substantele chimice, care stau la baza pesticidelor folosite in ultima vreme in cantitati din ce in ce mai mari in practicile agricole, produc efecte ingrijoratoare asupra substratului somatic al organismelor cat si asupra celui genetic fiind afectate procesele de reproducere si implicit descendentii. (Zamfir 1975). Aceste substante chimice pot exercita o influenta asupra glandelor sexuale ale organismelor (efecte gonadotrope) asupra dezvoltarii intrauterine a fetusului (efecte embriotrope) precum si asupra descendentilor care provin din subiecti expusi contactului cu aceste substante, in cursul perioadei lor de fecunditate (efecte mutagene) .

Metodele de analiza actualmente disponibile, nu permit a se cuantifica decat circa jumatate din elementele active continute in pesticide. Pe de alta parte, programele de masuratori sunt limitate sau inexistente in multe tari. Problema se complica datorita faptului ca se pot scurge 10-20 de ani inainte ca substantele poluante impregnate in sol sa atinga panzele de apa freatica. Aceasta, pune serioase probleme in regiunile care depind puternic de panzele freatice pentru aprovizionarea lor cu apa potabila, cum este cazul unei mari parti din Italia si Danemarca. Unii cercetatori cred astazi ca de pilda dioxinele, unele dintre cele mai toxice substante cunoscute, sunt prezente in lanturile alimentare, prin utilizarea pentaclorofenolului ca pesticid, prin contaminarea solului si a apei din jurul unei uzine chimice si prin arderile anumitor substante organice din incineratoarele municipale de deseuri organice (Sanda Postel 1987). Odata ingerata, dioxina din alimente este inmagazinata in grasimea corpului. Nivelele detectate au produs tumori la animale iar la oameni au fost legate de anumite forme foarte rare de cancer. Dovezi mai recente sugereaza faptul ca dioxina poate afecta sistemul imunitar.

POLUAREA APELOR CONTINENTALE

Un mare numar de elemente si de substante de natura diferita (fizica, chimica si biologica) pot sa altereze calitatea apelor. Totusi numai anumite elemente si anume cele mai semnificative sunt luate in calcul, precum si anumiti indicatori sau parametrii de poluare care permit definirea mai precisa a gradului si a tipului de poluare a apei.

Apele uzate sunt efluenti care rezulta din diferite utilizarii a resurselor de apa, si din acest punct de vedere se disting 2 categorii (Ademe, 1997):

→Apele de ploaie sau pluviale: Apele provenind din drenaje sau din spalarea superficiala, putin poluante si se caracterizeaza prin importante aporturi intermitente. Apa de ploaie se incarca in poluanti in contact cu aerul si prin spalarea de suprafata a solului.

→Apele uzate urbane Aceste ape provin din activitatea umana, menajera, agricola, industriala, etc.. Volumul lor adesea este foarte important, debitul este mai continuu iar caracterul lor poluant este mai mare.

Principalele surse poluante pot sa aiba origini diferite Salat Annie, 2001):

→Surse de poluare de origine domestica

Substantele incorporate ce provin din emisiile provocate de activitatea umana (hrana, dejectii, curatenia domestica, curatenia strazilor ): Aceste ape sunt in general inodore de o culoare galben-gri sau alba. Atunci cand ele sufera procese de fermentare, ele au un miros sulfhidric si iau o culoare gri-negricioasa. Aceste emisii contin produse organice (deseuri de origine vegetala sau animala, dejectii umane, grasimi) substante anorganice (produse dizolvate precum sarea si elemente inerte (resturi de materiale, pamant, nisip, hartie etc…) precum si microorganisme.

Tabelul nr.14. Tablou comparativ al poluantilor in ape pluviale si in ape uzate (mg/l)/Ademe, 1997

Caracteristici

Ape pluviale

Ape uzate urbane

CBO5

CCO

MES

MESV

N (NH3)

N (NO2)

N (NO3)

N (organic)

→Surse poluante de origine industriala

Substantele care provin din activitatile industriale (materiile prime uzate, produse de transformare, transmiterea caldurii si a frigului). Apele pot de asemenea sa contina elemente proprii fiecarei activitati industriale: produse toxice, ioni metalici, produse chimice, hidrocarburi, detergenti, pesticide, produse radioactive….

→Surse poluante de origine agricola

Substantele provenind din activitatile agricole si zootehnice (pesticide, deseuri diverse, gunoi) Aceste deseuri modifica sensibil caracteristicile apelor cursurilor receptoare. Fertilizantii fac parte in egala masura in aceasta categorie. De origine organica, ei sunt astazi inlocuiti de ingrasaminte anorganice cum sunt sulfatii, nitratii, sulfatii.

Trebuie de asemenea sa distingem poluarea normala (punctuala si difuza) de poluarea accidentala, precum si de alte efecte precum acidificarea apelor si eutrofizarea acestora.

→Poluarea de origine punctuala

Poluarea punctuala are la baza eliminarea de substante poluante in mediul acvatic plecand de la puncte de emisie concrete in general identificabile.

Ea poate consta in evacuari de ape uzate industriale, domestice sau municipale, ape de scurgere din orase, scurgerile din rezervoare de stocare, instalatii industriale, exploatatii agricole, lixiviatii din rampele de descarcare.

→Poluarea de origine difuza

In general poluarea difuza consta in emisia de substante poluante in mediul acvatic, plecand de la diferite, puncte dispersate ale caror control si detectare sunt adesea dificile. Ele constau intr-o poluare de origine agricola si zootehnica precum si o poluare sub forma de precipitatii atmosferice.

Sursele difuze inglobeaza poluarea rezultata din consumarea de produse de catre industrie sau de catre consumatori.

Distinctia dintre sursele punctuale si difuze poate sa fie adesea destul de dificila. Problemele legate de poluarea difuza sunt foarte similare cu cele ale poluarii punctuale, diferenta esentiala rezida in alegerea masurilor si a instrumentelor de eliminare a poluarii.

→Poluarea accidentala

Poluarea accidentala este rezultatul unei emisii care contine un nivel foarte ridicat de poluanti plecand de la o sursa punctuala, in urma unui accident sau a unei situatii neprevazute.

Impactul asupra mediului si asupra utilizarilor potentiale ale apei poluate, este in general similara cu cel al poluarii punctuale, dar consecintele sale pot fi mai ridicate.

3.1 Principalii indicatori de poluare

a) Acidificarea

Acidificarea este o modalitate specifica de poluare difuza datorita eliminarii in atmosfera a unor poluanti precum SO2 si NOx , amoniac. Precipitatul rezultat, poate cadea la mii de km de sursa de poluare, fiind de natura acida, si poate antrena o reducere considerabila a ph-ului apelor din fluvii, lacuri naturale si artificiale. Acest fenomen agreseaza mult ecosistemele naturale si poate antrena in cazuri extreme moartea lacurilor respective. Acidificarea poate antrena in egala masura o infiltrare in apele subterane. Acidificarea apelor necesita adoptarea unor masuri clare impotriva poluarii atmosferice.

b)Eutrofizarea

Eutrofizarea este datorata poluarii apelor de catre nutrienti precum azotul si fosforul. Un nivel ridicat de nutrienti poate favoriza o crestere excesiva a algelor in detrimentul faunei si florei naturale. Eutrofizarea poate in acelasi timp sa fie la originea: lipsei de oxigen; cresterii turbiditatii; diminuarii functiei clorofiliene datorita slabei penetrarii a luminii; decantarii rapide prin formarea unor depozite pe patul de scurgere; unei activitati intense si dezechilibrate.

c) Uleiuri si grasimi

Aceasta categorie regrupeaza grasimile si uleiurile in stare libera, de origine animala, vegetala sau minerala. Prezenta derivatilor din petrol in colectoare si prin vaporizare, poate duce la producerea unor atmosfere explozive sau toxice. Una din caracteristicile elementelor din acest grup, chiar in slaba cantitate in apa, este ca acopera o mare suprafata, datorita tensiunii superficiale.

Efectele asupra mediului receptor:

→ Efecte estetice: Un mare numar de derivati din petrol sunt toxici si impiedica activitatea biologica;

→ Impregneaza plantele si animalele impiedicand astfel fotosinteza, respiratia si transpiratia. Ei dizolva grasimea plamanilor pasarilor acvatice, suprimand astfel flotabilitatea acestora.

→Perturbari in statiile de tratare a apei potabile, mari, lacuri si baraje;

→ Prezenta acestor poluanti duce la fenomene de floculare si de decantare. Materialul filtrant risca de a ramane impregnat mult timp;

→ Aparitia unor savori si mirosuri la nivele de concentrare variabila in functie de produse;

→Cum solubilitatea oxigenului in uleiuri si grasimi este extrem de scazuta, fiind aproape nula, acestea formeaza o bariera care impiedica transferul de oxigen in masa lichida. Aceasta problema este cu atat mai grava cu cat aceste cantitati reduse ocupa o mare suprafata.

d) pH-ul

Ph-ul masoara concentratia ionilor de azot in apa. Un pH ridicat denota o slaba concentratie a ionilor de H si in consecinta o alcalinizare a mediului. Un pH scazut indica o acidificare a mediului. Aceste diferente au o mare repercusiune asupra biocenozelor existente.

Efecte asupra mediului receptor

- Valoarea pH-ului constituie un parametru cheie pentru determinarea calitatii apelor uzate. In fapt plaja care permite o activitate biologica, corespunde la un interval redus si critic in afara caruia viata nu exista, datorita denaturarii proteinelor.

- Trebuie stiut faptul ca pH-ul are o mare influenta asupra toxicitatii anumitor produse chimice precum amoniacul. Pe de alta parte daca pH ul este acid, apa ataca elementele metalice (de exemplu structuri care pot sa fie instalate in cursul receptor)

- Aciditatea apelor uzate industriale este datorata dizolvarii compusilor organici si anorganici. Principalii acizi prezenti sunt: acidul sulfuric; acidul clorhidric; acidul nitric; acidul fosforic; acidul carboxilic; acidul carbonic;

- Masuratorile sunt exprimate in unitati de pH la o temperatura de 20 grade celsius. In general valorile de pH inregistrate in apele de suprafata naturale oscileaza intre 6,5 si 7,9. Se recomanda ca pH-ul efluentilor sa fie cuprins intr-o plaja de la 6 la 9.

e) Temperatura

In anumite limite cresterea temperaturii poate sa aiba un efect benefic asupra cresterii pestilor. De la aceste limite temperatura are consecinte negative asupra organismelor acvatice.

Efectele asupra mediului receptor

→ Doi factori se asociaza in general pentru a crea probleme vietii acvatice: diminuarea cantitatii de oxigen dizolvat si cresterea nevoii in oxigen, datorita cresterii vitezei reactiilor metabolice provocate de o temperatura mai ridicata: Pe masura ce temperatura creste, cererea in oxigen creste iar disponibilitatea sa scade. Diminuarea solubilitatii oxigenului implica o disparitie a anumitor specii cum este cazul salmonidelor.

→Actiunile sinergice ale poluantilor sunt mai intense la temperaturi ridicate: Anumite ape uzate domestice, ape uzate industriale, uleiuri, gudroane, insecticide, detergenti si fertilizanti cresc consumul lor de oxigen in apa la temperaturi ridicate. Toxicitatea creste in egala masura.

→Cresterea temperaturii favorizeaza descompunerea materiilor organice, formarea gazului, inmultirea bacteriilor saprofite, a ciupercilor (in special in prezenta deseurilor organice), consumarea oxigenului prin procesele de putrefactie.

→Cresterea/Diminuarea solubilitatii sarurilor

Temperatura apelor uzate industriale depinde de natura proceselor utilizate (frig/caldura) precum si de volumul apei utilizate in sistemele de refrigerare.

f) Culoarea

Culoarea apei poate sa fie cea naturala sau sa fie datorata poluarii. Acest tip de poluare poate antrena probleme diferite:

→Efecte estetice;

→Reducerea transmiterii energiei solare si in consecinta a fotosintezei;

In apele naturale, prezenta materiilor naturale le confera o culoare galben-cafenie. Prezenta fitoplanctonului da nastere unor culori verzui. Apele uzate urbane sunt de culoare gri, apoi ele devin mai sumbre iar cu trecerea timpului se innegresc. Culoarea apelor industriale depinde de tipul de fabricatie si de materiile utilizate.

g) Mirosul

Mirosul este datorat degajarii de gaze din apa uzata. Chiar la cantitati mici de substanta poluanta pot aparea mirosuri perceptibile. In general, mirosul este produs de catre compusii organici. Mirosul apelor uzate proaspete nu este nici intens nici dezagreabil. Pe masura ce timpul trece, mirosul creste datorita degajarii de gaze (sulfhidrice sau metan) prin descompunere anaeroba.

In apele uzate industriale, mirosul se degaja din produsele prezente in proces. Apele naturale au propriile lor mirosuri, datorate descompunerii produselor naturale. Statiile de epurare urbane nu degaja in general nici un miros daca conceperea si functionarea lor este corecta. In siturile industriale pot sa apara de asemenea compusi organoclorurati cu un miros specific.

Tabelul nr. 15 Principalele calitati descriptive ale mirosurilor in apa (Ademe, 1997)

Compusul

Calitatea descriptiva (Miros de …)

Amine

Peste

Amoniu

Amoniac

Diamine

Carne stricata

Sulfura de azot

Oua stricate

Mercaptani

Identic cu cel de la gazul metan de oras

Sulfuri organice

Varza stricata

h) Conductibilitatea

Conductibilitatea se masoara in microhmi /cm si constituie un parametru util ce furnizeaza un indiciu global asupra cantitatii de saruri dizolvate si asupra mineralizarii totale. Un mare numar de acizi sunt buni conducatori. Moleculele organice care nu se discociaza in apa sunt rele conducatoare de curent electric in apa. Conductibilitatea se exprima in miliohmi/cm sau micro ohmi/cm la 20 grade Celsius, in cifre intregi (fara zecimale).

i) Cererea Biochmica in Oxigen (CBO)

Cererea Biochimica in Oxigen a unei ape uzate este data de cantitatea de oxigen utilizata de catre microorganismele din apa pentru a degrada materia organica biodegradabila prezenta in apa uzata, prin intermediul proceselor biochimice. In ceea ce priveste valorile CBO care se obtin curent in cursurile de apa, trebuie stiut faptul ca daca:

→ CBO5 este mai mic de 2 mg/l, apele sunt de buna calitate;

→ CBO5 =3/4 mg/l, apele sunt bogate in materie organica;

→ CBO5 este mai mare de 5 mg/l, apele sunt poluate;

Concentratiile de CBO5 in apele uzate brute industriale oscileaza in general intre 50 si 800 mg/l.

j) Cererea Chimica in Oxigen (CCO)

CCO a unei ape uzate poate fi definita ca si cantitatea de oxigen utilizata pentru oxidarea materiei organice prin intermediul unor reactivi chimici.

Determinarea CBO si CCO permite stabilirea unui raport intre cele 2 si plecand de la rezultatele obtinute, de a sti daca este sau nu necesar de a efectua un tratament biologic sau fizico-chimic al apei uzate.

→ Daca raportul CBO5/CCO este mai mic de 0,2 , poluarea are o origine anorganica, materia continuta fiind putin biodegradabila si in consecinta se recomanda efectuarea unui tratament fizico-chimic.

→ Daca CBO5/CCO este de 0,2-0,4 compusii continuti de catre apa uzata sunt considerati ca fiind biodegradabili;

→ Daca CBO5/CCO este mai mare de 0,4, poluarea este considerata a fi de natura organica materiile fiind foarte biodegradabile, si se recomanda efectuarea unui tratament biologic; CCO oxideaza toata materia organica in timp ce CBO/CCO va fi intotdeauna mai mic decat 1.

k) Carbonul Organic Total (C.O.T.)

C.O.T. reprezinta rezultatul masuratorii continutului materiei organice in carbon. Concentratiile de C.O.T. in apele brute industriale variaza in general intre 50 si 500 mg/l.

l) Materiile solide: Este vorba de toate elementele sau compusii solizi prezenti in apele uzate.

m) Materiile totale in suspensie (MEST)

In industria agroalimentara materiile in suspensie provin in mare masura din spatiile de stocare, tratare si finisare a produselor. 

Efecte asupra mediului receptor

Acest parametru de analiza, acopera toate materiile organice si anorganice. Nisipul, argila sunt considerate de exemplu ca si produsi anorganici. Fractia organica este compusa din grasimi uleiuri, gudron, fibre, par, rumegus precum si alte materiale.

Aceste materii sedimenteaza in apele receptoare si formeaza depozite care distrug fauna (hrana pestilor ) din partea inferioara a cursurilor de apa. Depozitele de materie organica pot sa dea nastere la conditii de descompunere anaeroba.

Alte efecte modifica culoarea naturala a apei; reduc gradul de penetrare al energiei solare si pe aceasta cale eficacitatea fotosintezei; au loc depuneri pe plante si pe branhiile pestilor;

Concentratiile in MEST a apelor uzate industriale variaza in general intre 40 si 200 mg/l.

n) Materiile totale dizolvate

Materiile dizolvate prezente in apele uzate industriale sunt esential; carbonul, clorurile si sulfatii.

Principalele efecte ale acestora sunt: Cresterea salinitatii cu o crestere consecutiva a presiunii osmotice; Variatia solubilitatii oxigenului in mediu; Chiar daca nu sunt toxice, ele pot sa induca o toxicitate a numitor compusi.

Tabelul nr.16. Concentratiile maxime recomandate in functie de diferitele utilizari ale apei (ADEME 2001)

Utilizarea apei

Concentratia mg/l

Aprovizionare domestica

Irigare

Hrana animalelor

Viata acvatica

Concentratia medie de materii totale dizolvate in efluentii din industrii este de 400-700 mg/l. Reutilizarea si reciclarea apei sunt la originea acestor concentratii.

o) Azotul si fosforul

Azotul si fosforul sunt nutrienti, adica elemente chimice esentiale pentru cresterea organismelor vii. Din punct de vedere al calitatii apei, nutrientii pot sa fie considerati ca si poluanti atunci cand concentratia lor este foarte ridicata, rezultand o crestere excesiva a plantelor acvatice si in special a algelor.

Procesul de imbogatire in nutrienti si in special in azot si in fosfor cunoscut sub numele de eutrofizare, este in special important in lacurile naturale si in cele artificiale. Activitatea umana prin intermediul poluarii cu nitrati din agricultura si din zootehnie precum si poluarea cu fosfati provenind in principal din detergenti, este responsabila de fenomenul de eutrofizare.

Proliferarea algelor si a altor plante acvatice datorita imbogatirii in nutrienti antreneaza moartea sau descompunerea acestora. Cea mai mare parte dintre elementele necesare cresterii si reproducerii plantelor se gasesc in cantitate mai mult decat suficienta existand tot timpul un nutrient cu actiune limitativa care impiedica cresterea excesiva a plantelor. In general azotul este nutrientul limitativ in apele marine, in timp ce in lacuri elementul limitativ este fosforul, de unde si necesitatea de a nu deversa detergenti daca un lac sufera de un fenomen eutrofizare.

Nivelul admisibil in nitrati si nitriti in sistemele publice de aprovizionare a apei, poate sa atinga 50 mg/l, dar se recomanda evident un continut inferior.

Fosfatii prezenti in apele uzate industriale provin din produsele chimice utilizate pentru gestiunea fenomenului de coroziune, datorat utilizarii detergentilor. Sistemele de refrigerare contin in general intre 20-50 mg/l ioni fosfati.

Concentratia totala de fosfati in apele uzate industriale variaza intre 0,05 si 30 mg/l.

p) Azotul amoniacal

Efluentii poluati cu amoniac provin din zone de productie, stocare, incarcare si descarcare. In acesti efluenti, amoniacul este prezent sub forma de sulfura sau bisulfura de amoniu si de alte saruri precum clorura de amoniu.

Efectele asupra mediului receptor

→ In prezenta oxigenului dizolvat el se transforma in nitrati (NO3) prin actiunea bacteriilor nitrificatoare. Ionul nitrit (NO2), produs intermediar al descompunerii amoniacului in nitrat, poate sa fie prezent daca concentratia in oxigen este scazuta.

Nitratii fac parte din categoria compusilor poluanti in apele mineralizate. Concentratiile tipice de azot amoniacal in apele uzate industriale brute variaza intre 0,05 si 250 mg/l.

r) Compusii fenolici

Principalii efluenti poluati de catre compusii fenolici, provin din activitatile de productie, unde pot sa aiba loc scurgeri atunci cand diluanti ai fenolilor sunt utilizati.

Compusii fenolici sunt in general mai toxici decat fenolul pur. Toxicitatea lor depinde compozitia si de natura apelor uzate. Fenolii si compusii fenolici sunt foarte toxici pentru pesti si pentru organismele acvatice. In mod obisnuit, concentratiile compusilor fenolici in apele uzate brute industriale oscileaza intre 0,5 si 100 mg/l. Valoarea limita de fenoli in emisar trebuie sa fie mai mica de 30 p.p.m

s) Sulfuri

Sulfurile prin caracterul lor coroziv diminueaza calitatea produselor si reduc viata catalizatorilor. Ele provin din apele din puturi si din activitatile de productie.

Efecte asupra mediului receptor

→In apele receptoare precum si in cursurile de apa, sulfurile solubile reduc nivelul de pH, reactionand in contact cu ferul si cu alte metale dand nastere la un precipitat de culoare neagra, degajand mirosuri dezagreabile, fiind in acelasi timp si toxic. Toxicitatea asupra pestilor creste pe masura ce pH-ul diminueaza. Sulfurile reactioneaza in contact cu oxigenul dizolvat si reduc concentratia acestuia in mediu.

t) Spumele

Aparitia spumei intr-un curs receptor este rezultatul prezentei altor poluanti responsabili de diminuarea tensiunii superficiale. In apele uzate urbane, prezenta proteinelor si a detergentilor, provoaca aparitia spumei in timp ce in apele de origine industriala, spumele sunt date de tensioactivi, particule solide si foarte fine. Alcalinitatea sau salinitatea foarte ridicata intre altele sunt la originea acestui fenomen. Temperatura apei are o mare influenta asupra mentinerii spumei.

Efecte asupra mediului receptor

→Efecte grave de poluare estetica;

→Perturba transferul oxigenului in atmosfera si reduce energia solara, penetrand in masa de lichid deranjand astfel procesul de fotosinteza;

→Emulsioneaza si solubilizeaza grasimile si uleiurile, antrenand astfel o crestere a poluarii cu materii organice dizolvate;

→Actionand asupra microorganismelor, ele impiedica autoepurarea naturala;

→Provoaca grave probleme in statiile de epurare, actionand negativ asupra proceselor biologice si interfereaza cu sistemele de coagulare- floculare si de decantare.

t) Metalele grele

Printre metalele grele, trebuie pus accent in special pe: arsen, beriliu, bismut, cadmiu, zinc, cupru, cobalt, crom, stromtiu, fer, mangan, mercur, nichel, plumb, seleniu , taliu si titan. Se cunoaste faptul ca anumite elemente din cele prezentate, sunt nutrienti pentru un numar mare de specii de animale si plante, dar depasind o anumita concentratie devin toxice.

Efectele asupra mediului receptor

→Chiar si prezenta in mediu a acestor elemente constituie un semn evident al poluarii. In fapt metalele grele nu pot sa fie degradate nici biologic si nici chimic in natura. Compusii metalici pot sa se transforme in compusi mai toxici dar metalele grele raman invariabile.

→Toxicitatea sarurilor de crom asupra speciilor acvatice, depinde de specia in cauza, de temperatura, pH, de concentratie si de efectele antagonice sau sinergice ale compusilor prezenti in apa. Pestii au o toleranta relativa la sarurile de crom, dar organismele pentru care acestea constituie nutrientul lor, sunt sensibile chiar la concentratii foarte scazute. Cromul impiedica in egala masura dezvoltarea algelor si este toxic pentru om in toate valentele sale.

In general, concentratiile totale de crom in apele uzate brute variaza intre 0,01 si 10 mg/l. In anumite filiere industriale, cum este cazul filierei vaselor emailate, robinetilor, concentratiile sunt cu mult mai ridicate.

x) Substantele radioactive

In ceea ce priveste poluarea apelor prin intermediul substantelor radioactive, deseurile cele mai toxice sunt cele provenite din ciclurile de productie si din utilizarea uraniumului in interes stiintific, biomedical, chimic, industrial sau militar. Anumite elemente radioactive prezente in apa cum este cazul potasiului, sau a radiului sunt de origine naturala.

In cazul studiilor de radioactivitate a apelor potabile, gazul de radon, in mod natural prezent in apele subterane constituie un element cheie. Acesta este periculos atunci cand este agitat sau reincalzit.

y) Salinitatea

Dupa cum s-a mentionat si pana acum, apa se mineralizeaza atunci cand traverseaza solul sau spala rocile. Pe de alta parte anumiti efluenti din industriile agroalimentare, care rezulta din procesele de neutralizare acid-baza sau din apele uzate urbane, in special dupa utilizarea sarii comune pe sosele impotriva zapezii precum si procesele de evaporare, contribuie la cresterea salinitatii apelor. Apa se evapora dar sarurile raman si cum volumul apei pentru diluarea unei cantitati identice de sare este mic, concentratia in sare creste.

Efectele asupra mediului receptor

Salinitatea provoaca efecte negative asupra microorganismelor datorita variatiei presiunii osmotice. Prezenta sa poate in egala masura sa accentueze efectele toxice a altor compusi.

Cantitatea de saruri dizolvata serveste pentru clasarea apelor in diferite categorii:

→ Naturale (pana la 1500 mg/l);

→ Sumatre (pana la 5000 mg/l;

→ Saline (mai mult de 5000 mg/l);

Cantitatea de saruri dizolvata limiteaza utilizarea eventuala a apelor. Apa potabila trebuie sa aiba un continut in substante saline mai mic de 500 mg/l. In acelasi timp trebuie supravegheata salinitatea apelor de irigatii, in conditiile in care cea mai mare parte a speciilor vegetale tolereaza un continut maxim de saruri de 1500 mg/l.

SISTEME DE EPURARE A APELOR UZATE

Epurarea consta in eliminarea poluarii si tratarea impuritatilor prezente in apa. Procedeele care trebuie aplicate in epurarea apelor, depind de natura apei uzate.

Obiectivele finale ale tratamentului sunt urmatoarele (Ademe, 2001): Mentinerea cererii in oxigen la valori acceptabile; Eliminarea uleiurilor si a grasimilor; Neutralizare; Eliminarea materiilor dizolvate si a celor in suspensie; Eliminarea metalelor grele si a altor rezidii periculoase; Distrugerea compusilor toxici specifici prezenti in ape;

Depoluarea apelor uzate industriale, necesita tratamente fizice, chimice si biologice:

3.3.1. Tratamente fizice: Grilaje, Cernere; Denisipare prin gravitatie sau sedimentare; Eliminarea uleiului; Flotare; Filtrare; Curatitor de gaze; Adsorbtie; Extractie cu solventi; Combustie; Incinerare deseuri lichide; Evaporare; Inducere de spume; Distilare; Electrodializa; Stoarcere.

3.3.2. Tratamente biologice

Tratamentele biologice au un efect metabolic si favorizeaza flocularea particulelor in suspensie. Procedeele clasice sunt urmatoarele: Namol activ; Filtre biologice; Bazine de aerare; Bazine de stabilizare.

3.3.3 Tratamentele chimice Neutralizarea si reglarea pH-ului; Precipitarea, coagularea si sedimentarea; Oxidarea; Alte procedee (schimb ionic, reducere);

Din punct de vedere al randamentelor susceptibile de a fi atinse in procedeele de epurare, tratamentele se clasifica in functie de natura acestora: primare, secundare si tertiare.

a) Epurarea primara sau fizica

Procesul sau ansamblul de procese destinate a separa fizic materiile in suspensie, neretinute in urma operatiilor de pretratare a apelor, fac obiectul epurarii primare sau fizice.

Pe parcursul acestei faze de epurare se face apel la tratamente care necesita utilizarea de produse chimice sau coagulante care distrug starea coloidala a particulelor si formeaza „floculi” care decanteaza rapid.

b) Epurarea secundara

Acest tratament vizeaza distrugerea CBO a apelor uzate, industriale sau urbane: Este cunoscuta sub denumirea de tratament biologic datorita proceselor de oxidare biologica care se produc.

c) Epurarea tertiara

Atunci cand este indispensabil ca apele uzate sa prezinte concentratii date pentru anumite substante, este necesar a face apel la metode de epurare mai complexe cum este metoda schimbului cationic, procedee de epurare cu membrana, ultrafiltrarea, osmoza inversa si electrodializa.

3.2 Practici de prevenire si control

Procedura consta intr-un ansamblu de practici ce vizeaza prevenirea si minimizarea efectelor negative ale instalatiilor din industrii asupra mediului. Activitatile nelegiferate ce favorizeaza ameliorarea unei parti sau a totalitatii mediului sunt in egala masura incluse:

→Studiul calitatii apei in functie de utilizare;

→Studiul posibilitatilor de recirculare;

→Realizarea unor operatii de curatire robotizate pentru anumite instalatii si substante cu risc ridicat pentru sanatate;

→Realizarea unor instalatii cu bacuri de retinere a apei la principalele puncte de generare a apei uzate;

→Crearea unei retele de aparate inregistratoare permanente;

→Realizarea de controale regulate ale apei uzate;

→Realizarea unor studii de minimizare a consumului;

3. 3 Gestiunea apei

Gestiunea apei este o practica traditionala in numeroase regiuni a Europei plecand de la sistemele de irigare din sudul Europei si terminand cu sistemele de drenare din nordul Europei. Cresterea suprafetelor irigate dupa cel de al doilea razboi mondial, a pus probleme de mediu din ce in ce mai importante. O gestiune rationala a resurselor de apa este un element inconturnabil al oricarei strategii de dezvoltare durabila si de mentinere a biodiversitatii. Apa dulce este un element constituent al ciclului apei in natura si este o sursa indispensabila pentru viata pe pamant. Dintodeauna disponibilitatea apei a ghidat aparitia si dezvoltarea organismelor vii de pe aceasta planeta. De asemenea ea a conditionat prezenta activitatilor umane. Astazi dezvoltarea economica este strans dependenta de cresterea consumului de apa si de problemele legate de disponibilitatea apei.

Relatia apa-agricultura este o relatie foarte veche, utilizarea apei in scopuri agricole fiind practicata de multe mii de ani de catre civilizatiile succesive. Problemele majore de gestiune a apei sunt astazi regasite in tarile mediterane. Politicile agricole nationale si comunitare au modificat situatia de echilibru din aceste tari. Aceste politici au dus la o crestere semnificativa a consumului de apa in scopuri agricole ducand la aparitia unor probleme de mediu crescande. Aceste prelevari mari de apa au dus la slabirea panzelor de apa freatica si la reducerea debitelor in apele curgatoare, disparitia de zone umede, aparitia de deficit de oxigen in apele curgatoare care conduc la eliminarea multor specii animale, ajungandu-se in final la o salinizare progresiva a panzelor de apa freatica.

Politicile de intensificare a consumului de apa au dus in egala masura la o extindere a irigatiei in Europa nordica si in special in Franta, Belgia Olanda si Marea Britanie. Suprafetele irigate reprezentau in 1995 aproximativ 29% din suprafata agricola utila (SAU) a Olandei (Greanpeace, 1997. Datorita acestui fapt problemele de mediu legate de utilizarea apei de catre agricultura, privesc in egala masura si alte tari din Europa. Tarile din sud se confrunta in special cu probleme cantitative in timp ce tarile din nord se confrunta cu mari probleme de poluare a apei.

Evident ca agricultura nu este singurul responsabil al perturbarii ciclului apei. Urbanizarea zonelor cu riscuri de inundatii, turismul si constructia de sosele sau canale ce blocheaza caile naturale de evacuare a apei prezinta cu siguranta un impact asupra mediului bine definit. La aceste aspecte semnalate, se adauga consumul uman de apa, cel animal, cererea industriala si in special apa de racire, utilizarea apei ca si solvent etc… In numeroase cazuri diferitele sectoare in competitie sunt in acelasi timp si victimele deteriorarii securitatii aprovizionarilor si a calitatii apei.

Pentru gestiunea apei in zonele cu risc, fie sudice fi nordice ale Europei sunt necesare masuri concrete ce trebuiesc luate (Greanpeace, 1997):

Cresterea productivitatii necesare agriculturii nu poate sa fie realizat durabil decat prin utilizarea eficienta a acestei resurse din ce in ce mai rara, utilizare bazata pe o gestiune durabila a resurselor de apa si a impacturilor nedorite asupra mediului;

Autoritatile statale trebuie sa fondeze dezvoltarea durabila a agriculturii pe realizarea si punerea in aplicare de scheme de amenajare si a unor masuri reglementare adecvate. Sunt necesare sisteme moderne de dezvoltare a acestei strategii (sisteme informatice de ajutor a deciziei, sisteme informatice de informare geografica).

a) Gestiunea cererii in apa

Pentru planificarea alocarii resurselor de apa intre sectoare, autoritatile responsabile trebuie sa ia in considerare importanta irigatiei vis a vis de securitatea alimentara, de dezvoltarea rurala, de economie si de eliminarea saraciei;

Autoritatile statale trebuie sa-si fondeze dezvoltarea durabila a agriculturii pe realizarea de scheme nationale de amenajare a resurselor de apa si a unor masuri legale adecvate;

Autoritatile au sarcina de a informa populatia asupra raritatii acestei resurse si a problemelor de gestiune a apei;

Autoritatile trebuie sa ia masuri pentru situatiile de urgenta cum este cazul secetelor prelungite sau foarte puternice;

Tehnologia moderna propune instrumente si sisteme precum sistemul DAS (Sistem de Ajutor al Deciziei), Teledetectia, Sisteme de Informare Geografica (SIG);

Economiile in apa trebuie realizate pentru o utilizare mai eficace a apei;

Pentru realizarea unor astfel de strategii este necesara implicarea agricultorilor prin angajarea activa acestora in programe definite clar ( Ex. Phito-Mieux);

b) Gestiunea resurselor de apa

La nivel national si regional, previziunea resurselor disponibile trebuie sa fie realizata pe termen scurt si mediu pentru a servi in planificarea integrata a distributiei apei;

Trebuiesc realizate ameliorari tehnologice prin automatizarea sistemelor de distributie;

Dezvoltarea resurselor neconventionale este necesara (ape uzate epurate) ;

Sistemele trebuiesc concepute de maniera a incuraja economia si evitarea pierderilor;

Realizarea unei organizari institutionale corespunzatoare;

c)      Rolul organismelor gestionare de apa si a agricultorilor

Organisme gestionare adaptate sau asociatii ale utilizatorilor de apa trebuiesc create pentru toate proiectele;

Relatiile dintre organismele gestionare si agricultori trebuie formulate contractual;

d)      Valoarea apei (Estimarea costului si a pretului de facturare)

Valoarea apei trebuie evaluata pe o baza socio-economica in aprecierea valorii produselor in care valoarea apei trebuie inclusa;

Exista o relatie directa intre calitatea serviciului, incluzand o gestiune eficace a organismelor gestionare sau a asociatiilor de utilizatori si nivelul pretului platit pentru acest serviciu;

Impartirea costului apei intre guvern si utilizatori trebuie avuta ca baza de calcul prin crearea de resurse financiare adecvate pentru acest scop;

e) Impactul asupra mediului

→ Utilizarea apei de slaba calitate: Pentru utilizarea apelor uzate, trebuiesc analizate riscurile pentru mediu; Sunt necesare campanii de sensibilizare a populatiei pentru a accepta produse agricole la obtinerea carora s-a utilizat aceasta apa reziduala epurata; Apele obtinute din drenare pot si ele sa fie reutilizate in conditii bine precizate;

→ Supravegherea si controlul impacturilor asupra agriculturii: Salinizarea apelor provoaca pagube importante agriculturii. In acest context trebuie cautate practici adecvate pentru a preveni pe cat posibil aceste efecte; In ceea ce priveste utilizarea pesticidelor care in final ajung in apa, trebuiesc create sisteme adecvate de supraveghere in care principiul 'poluator -platitor ' sa fie functional; Trebuie incurajate practicile agricole respectuoase de mediu;

→ Impactul poluarii asupra mediului. Pentru a avea o imagine de ansamblu asupra poluarilor posibile este necesara crearea unor sisteme de suport informatic pentru luarea deciziei;

4. POLUAREA si GESTIUNEA AERULUI

INTRODUCERE

Atmosfera este patura gazoasa care inconjoara planeta . Element necesar vietii, indispensabil in respiratia animalelor si in fotosinteza plantelor , ea protejeaza fiintele vii impotriva efectelor negative ale razelor ultraviolete.

Efectele alterarii compozitiei atmosferei – rezultatul progresiv al modernizarii – constituie principalele surse de ingrijorare in ceea ce priveste mediul: efectul de sera , distrugerea stratului de ozon, schimbarea climei , ploile acide…

Utilizarea atmosferei trebuie sa fie condusa de reguli care vizeaza perseverenta calitatii si puritatii acesteia, permitand astfel dezvoltarea corespunzatoare a fiintelor vii de pe pamant si respectarea patrimoniului natural si artistic .

Poluarea atmosferica este definita ca fiind ca fiind „ introducerea de catre om , direct sau indirect , in atmosfera si in spatiile inchise , a unor substante care au grave consecinte si care pun in pericol sanatatea umana , resursele biologice si ecosistemele , distrug bunurile materiale , produc dereglari olfactive puternice „ ( Codul Mediului, Comisia Europeana 2000)

Poluarea aerului poate fi vazuta fie ca o modificare totala a compozitiei optime a aerului, fie ca o emisie totala care antreneaza depasirea unui anumit prag al calitatii aerului considerat a fi periculos pentru sanatatea publica . Aceasta definitie prevede fixarea anumitor nivele de concentratie a poluantilor atmosferici in aer, gata sa aiba efecte nocive asupra fiintelor vii si asupra naturii .

Produse de-a lungul proceselor in filierele industriale , gazele din sectorul agro-alimentar sunt constituite din emisia arderilor prin combustie provenind de la centrale , cuptoare etc. Lichidele frigorifice utilizate in sectorul conservarii de frig sau de alte substante proprii sub-filierelor specifice , cum ar fi CO2 in fermentatii , sunt emisii importante. Patronul unei activitati poluante trebuie sa stie ca reducerea emisiilor va fi totdeauna o componenta a costurilor .

4.1. Poluarea atmosferei

Aerul constituie sursa principala a vietii pe pamant alaturi de apa Prin intermediul unor procese ca respiratia si transpiratia , realizate la nivelul cailor respiratorii si prin intermediul porilor, in organismul uman patrund aproximativ 15 kg de aer in fiecare zi. In straturile inalte ale atmosferei la circa 25 de km se formeaza un strat de ozon, formand ozonosfera care este un strat care protejeaza viata pe pamant, constituind un ecran impotriva radiatiilor solare. 

Ozonul (O3) este o forma de oxigen care se formeaza, atunci cand moleculele de O2, sunt bombardate de raze ultraviolete provenite de la soare, cel mai adesea in stratosfera. Radiatia primita, descompune moleculele de oxigen iar o parte din atomii de oxigen liberi se recombina cu O2 si dau nastere la O 3. Acest gaz are proprietatea de a absorbi razele ultraviolete , lucru nerealizat de catre O2. Sub acesta fora, ozonul protejeza oxigenul de la altitudinile inferioare, care nu mai este descompus. Energia radiatiei absorbite, icaleste ozonul si astfel apar straturi calde in partea superiora a stratosferei, care se va comporta sub forma unui 'capac pus peste o oala', care este atmosfera turbulenta. (Tine, 1987).

Din gazele care compun atmosfera, oxigenul ajunge la 20 % iar dioxidul de carbon la 0,03 %. In decursul timpului, acest echilibru a fost pastrat prin intermediul ecosistemelor naturale, si in special a vegetalelor, care sunt un consumator permanent de oxigen. In ultimele decenii acest echilibru, care a rezistat mii de ani, este perturbat, datorita actiunii omului, care prin interventiile lui, a indus un fenomen puternic de poluare a aerului.

Acumularea de CO2 in atmosfera a devenit o problema care preocupa din ce in ce mai mult lumea, in conditiile in care ultima perioada circa 360 000 000 de t au intrat in atmosfera ( Resmerita.I 1983). Se apreciaza ca aceasta cantitate ar putea creste in urmatorii 20 de ani cu circa 33 %, ceea ce ar presupune cresterea temperaturi globului cu 2°C, cu perturbatii puternice a echilibrului climatic si biologic al pamantului.

Dioxidul de carbon (CO2) joaca un rol important in climatologie, pentru ca impreuna cu alte gaze, absoarbe radiatiile infrarosii ale Terrei. El creeaza astfel un efect comparabil, cu cel care exista intr-o sera, permitand ca temperatura aerului aproape de sol, sa atinga valori apropiate de 15 °C. Daca acest efect de sera nu ar exista, temperatura medie a globului s-ar situa la circa -20°C. Cresterea concentratiilor gazelor cu efect de sera si in principal a CO2, CH4 si CFC, duce la un impact negativ asupra activitatii umane si in final asupra vietii pe pamant.

In ultimii, s-a observat ca practicile agricole conventionale, constituie o sursa importanta de poluare atmosferica a carei efecte nefaste sunt globale. Intensificarea productiei agricole a dus la o crestere considerabila a anumitor gaze, dintre care cele mai importante sunt metanul, amoniacul si oxidul nitros. Metanul si oxidul nitros contribuie amandoua la incalzirea globala in timp ce amoniacul incurajeaza caderea de ploi acide. Oxidul nitros epuizeaza, de asemenea stratul de ozon. Agricultura intensiva este in egala masura, mare consumatoare de energie fosila si contribuie deci indirect la incalzirea globala

Metanul

Concentratia atmosferica in acest redutabil gaz cu efect de sera, este inca in crestere. In mod global, agricultura genereaza aproximativ 45% din emisiile totale de metan. Cu titlu de exemplu, calculele arata ca rumegatoarele contribuie singure la circa 15% din emisiile totale de metan ((Interguvernamental Panel on Climate Change 1992). Deseurile animale, constituie o alta sursa de emisie de metan din ce in ce mai semnificativa. S-a putut observa, ca gunoiul conservat in conditii de anaerobioza, degaja mai mult metan decat gunoiul in contact cu aerul. In consecinta, in fermele unde deseurile animale se descompun in conditii de anaerobioza in unitati de stocare a dejectiilor lichide, emisiile potentiale de metan sunt importante.

NO2

Oxidul nitros este produs in mod natural prin actiunea unor bacterii in sol si in apa. Solurile fertilizate cu ingrasaminte azotate sintetice, emit de 2-10 ori mai mult NO2 decat solurile si pasunile nefertilizate. Aplicarea de dejectii lichide sau de deseuri animale solide degaja in egala masura oxid nitros, la fel ca si combustia de energie fosila In anii 1980, NO2 produs de catre agricultura, reprezinta 0,6 - 1,5% din incalzirea globala. Nivelul de oxid nitros a crescut cu 0,2-0,3% pe an.(Interguvernamental Panel on Climate Change 1992).

Prezenta pesticidelor in aer

Pesticidele contribuie de asemenea la poluarea atmosferica. Studii efectuate in tarile Uniunii Europene, releva faptul ca 75-90% din anumite pesticide, se evapora din camp. Un anumit numar de studii arata ca diferitele tipuri de pesticide, calatoresc lungi distante prin atmosfera, poluand aerul, departe de campurile unde au fost imprastiate. Pesticidele organoclorurate au fost detectate in aer aproape de Arctica si in Antarctica.

Pesticidele, ca bromura de metil sau tetraclorura de carbon, distrug stratul de ozon care protejeaza Terra de razele ultraviolete. Se estimeaza ca bromura de metil este de 30 de ori mai distrugatoare decat CFC (cloro-fluoro-carbamatii). Exista mai mult de o suta de compusi organohalogeni care sunt utilizati ca pesticide (PNUE 1992). Anumiti dintre acestia, contribuie la diminuarea stratului de ozon. Cosurile instalatiilor de ardere pentru generarea energiei termice si a caldurii industriale si procesele industriale sunt surse principale de poluare a atmosferei .

Poluarea de origine industriala se caracterizeaza prin marea cantitate si diversitatea agentilor poluanti . Pe de alta parte, intalnim in industrie atat emisii specifice- usor de depistat si de reglat - cat si emisii greu de stopat si de determinat .

Tipurile de agenti poluanti produsi de emitatorii industriali depind esential de calitatea combustibililor si materiilor prime implicate si a proceselor tehnologice utilizate. Reducerea temperaturii se face in diverse moduri , in functie de cerinte: pentru racirea apei , sisteme criogenice deschise sau echipamente de racire mecanice care utilizeaza diferite fluide frigorifice

In momentul de fata, pe langa amoniac , derivatii cloroflorurati a hidrocarburilor saturate (freonii) sunt agentii refrigeranti cei mai des utilizati .

Compus toxic, care arde si explodeaza fiind expus in diverse conditii , amoniacul este totusi destul de utilizat in industria agro-alimentara . De fapt , datorita proprietatilor sale termice foarte bune, usurintei de aprovizionare si a costului mic , amoniacul este folosit in marile uzine de mare putere calorica .

4.2. Impactul global al poluarii atmosferice

Poluarea atmosferica a marcat milioane de oameni in lume , mai ales pe cei care locuiesc in orase mari si in regiuni industriale , sau cu trafic rutier intens

Prafurile si gazele corozive polueaza mediul si produc mirosuri dezagreabile , pierderea vederii si alte daune sanatatii omului , culturilor , vegetatiei si materialelor de constructie. Considerata intr-o prima faza ca o grava vatamare , poluarea atmosferica a devenit mai apoi o amenintare a calitatii vietii. De fapt , o poluare excesiva poate pune in pericol sanatatea si poate transforma unele zone locuibile in zone nelocuibile .

Impactul poluarii atmosferice este dependent de mai multi factori cum ar fi (Ademe 2001) : gradul de concentratie a agentilor poluanti; natura lor; durata expunerii; fluctuatiile concentratiilor in timp a agentilor poluanti ; sensibilitatea receptorilor; sinergiile dintre poluanti; graduarea impactului pe masura ce concentratia si durata expunerii cresc .

Tot mai mult putem sublinia necesitatea introducerii studiilor asupra eventualului impact, pe termen lung , a poluarii atmosferice asupra ecosistemelor , climei si stratosferei . Modificarea caracteristicilor solului – provocata de scurgerea ploilor acide – sau alterarea marilor planuri de apa – rezultat al cresterii concentratiei in metale toxice – poate avea repercusiuni ireversibile asupra mediului .

Cresterea concentratiilor in dioxid de carbon si alti agenti poluanti in atmosfera poate provoca o crestere generala a temperaturii in intreaga planeta , prin efectul de sera , susceptibil sa modifice regimul de precipitatii si in consecinta sa altereze terenurile cultivabile si extinderea deserturilor . Pe de alta parte , sulfatii si particulele fine , responsabili pentru scaderea vizibilitatii, pot reduce intensitatea razelor solare .

Hidrocarburile halogene si oxizii de azot eliminate de avioanele supersonice pot provoca diminuarea ozonului prezent in stratosfera, si in consecinta, patrunderea radiatiilor ultraviolete in cantitate mare pe Pamant .

4.3. Impactul asupra ecosistemelor ( ploile acide )

Nivelurile crescande de amoniac, care se evapora din ingrasamintele animale (dejectiile lichide ĭn special) si din ingrasamintele minerale contribuie la caderea ploilor acide. In urma unor cercetari 20% din ploile acide in U.E. sunt provocate prin evaporarea amoniacului in agricultura (Greanpeace,1997). Problema este in special observabila in regiunile cu productie agricola intensiva (Flandra, Olanda, Danemarca, nordul Italiei). Agricultura industriala nu constituie singura sursa de amoniac, dar ea joaca un rol important in moartea padurilor din aceste regiuni (OCDE 1994).

In SUA, Marea Britanie si in tarile scandinave cad ploi cu un ph de 2-3, acidificand ecosistemele acvatice si solurile. Cauza principala a precipitatiilor acide, sunt oxizii cu sulf si azot din componenta emisiilor ce provin de la intreprinderile industriale. Aceste substante se oxideaza in aer si formeaza pe aceasta cale, acid azotic si sulfuric. Acestia se dizolva in apa din nori si in apa pluviala, ajungand pe pamant odata cu precipitatiile atmosferice.

In Germania, efectele ploilor acide sunt cunoscute sub denumirea de Waldsterben, adica sindromul padurilor muribunde. Fenomenul nu se limiteaza numai la aceasta tara.

Cele mai sensibile specii sunt bradul, molidul si pinul dar si specii foioase precum fagul si stejarul. Ploaia acida, sub forma unor particule uscate, fulgi de zapada si vapori de ceata, ataca arborii din toate directiile. Poluarea aeriana, apare la inceput pe coroana celor mai inalti copaci ai padurii, care actioneaza ca un paravan natural in calea vantului. Precipitatiile acide se scurg in jos pe sol, distrug sistemul radicular si in cele din urma vor neutraliza elementele nutritive de baza Din momentul in care a ajuns pe frunze, ploaia acida blocheaza functionarea stomatelor. Procesul de fotosinteaza este perturbat, ceea ce produce decolorarea frunzelor si imbatranirea prematura a acestora. In final ploaia acida indeparteaza elementele nutritive vitale de pe frunze, asa incat copacul moare incet fiindu-i paralizate sistemul respirator circulator si digestiv (Greanpeace, 1997).

Odata ce, pentru un motiv oarecare (lipsa tehnologiilor adecvate sau a finantarii necesare) , este imposibil de a adopta masuri preventive, deci trebuie facut apel la actiuni corective pentru a evita degajarea poluantilor in atmosfera.

Doua feluri de masuri pot fi adoptate in acest caz (Ademe, 1997): Concentrarea si retinerea poluantilor cu mijloacele de curatire adecvate; Eliminarea poluantilor pe cai adecvate, in masura in care diluarea sa fie suficienta si sa impiedice un nivel ridicat al concentratiei in sol.

In general, trebuie conjugate cele doua tipuri de masuri pentru ca sistemul de epurare sa asigure o buna protectie a mediului la un cost rezonabil.

Prima categorie de masuri prezinta un inconvenient: poluarea este transferata dintr-un mediu in altul. De fapt, poluarea atmosferei este evitata dar deseurile lichide sau solide generate vor polua solul si apa. Printre altele, in masura in care echipamentele de epurare consuma resurse naturale si energie, utilizare lor se traduce de asemenea prin producerea poluarii.

In ceea ce priveste a doua procedura, daca ea reduce problemele de poluare la scara locala, ea poate in schimb, sa provoace probleme departe de sursele de emisie (ploi acide). Masurile de gestiune a traficului (cum ar fi utilizarea catalizatorilor) si a incalzirii permit doar de a actiona asupra consumului (scaderea sau inlocuirea combustibilului). Acidificarea surselor de apa are efecte deosebit de grave asupra ecosistemelor acvatice . Anumite studii au dovedit ca toate organismele din ecosistemele de apa dulce sunt sensibile la acidificare , sursa de alterare la toate nivelele trofice. Zonele cele mai expuse acidificarii apei sunt cele dotate cu soluri acide , putin adanci , suprapuse rocilor granitice, sau cu soluri nisipoase foarte erodate .

Cresterea aciditatii apelor lacurilor si fluviilor se poate traduce prin cresterea cantitatii de ioni de aluminiu dizolvati in apa . Foarte toxic pentru majoritatea organismelor , ionul de aluminiu ar fi ultimul responsabil al mortii pestilor in lacurile acide prin otravirea cu aluminiu. Alte metale cum sunt cadmiu , zincul si plumbul, pot fi mai usor asimilate de catre animalele si plantele acvatice .

4.4. Impactul asupra climei ( efectul de sera)

In ultimii ani , oamenii de stiinta si-au exprimat grija in ceea ce priveste eventualul impact pe care il pot avea agentii poluanti generati de activitatile umane asupra climei. Cresterea de CO2 din atmosfera este datorata schimbarilor provocate de activitatile umane in ciclul geo-bio-chimic al carbonului . De fapt, pe de o parte , arderea combustibililor fosili si incendiile din paduri degajeaza cea mai mare cantitate de CO2; pe de alta parte , aceste incendii si doborarea progresiva a arborilor antreneaza reducerea masei forestiere planetare , degradarea solului si o dezertare crescanda care , la randul lor, presupun o scadere a nivelului de adsorbtie totala a CO2 atmosferic de catre vegetatie .

Cresterea concentratiei de CO2 din atmosfera poate modifica temperatura Terrei. De fapt , CO2 permite trecerea razelor solare emise de soare , dar adsoarbe radiatiile infrarosii provenind de pe pamant. In consecinta , cu cat concentratia de CO2 din atmosfera va fi mai ridicata , cu atat mai importanta va fi cantitatea de energie emisa de soare , primita de Pamant si retinuta in atmosfera sub forma de caldura . Acest fenomen cunoscut sub numele de efect de sera va provoca o supraincalzire a atmosferei .

Dupa unele studii , daca concentratia actuala de CO2 din atmosfera s-ar dubla, temperatura atmosferei ar putea sa se ridice cu 2-3 grade C. Studiile prevad de asemenea o crestere cu un grad a temperaturii pe Glob , care va continua sa creasca de-a lungul timpului (PNUE 1992). Ploile se vor inmulti in regiunile ploioase , regiunile secetoase vor fi si mai secetoase si banchizele polare se vor topi .

Sulfatii si particulele fine prezente in atmosfera pot sa aiba de asemenea un impact asupra climei . Particulele fine actioneaza dublu asupra radiatiilor solare : ele antreneaza reincalzirea particulelor si emisia radiatiilor infrarosii. Efectele rezultate asupra atmosferei vor depinde de altitudinea la care se afla aceste particule .

Particulele situate la o altitudine mica reduc fluxul solar care ajunge pe Pamant dar participa activ in efectul de sera . La temperatura ridicata , efectul barierei solare este impus , producand racirea paturii inferioare a atmosferei si incalzirea stratosferei .

Clorofluorocarburile sunt de asemenea o amenintare pentru clima deoarece ele distrug stratul de ozon , care trebuie sa absoarba razele solare ultraviolete din stratosfera si sa regleze temperatura acesteia.

Incidenta relativa al emisiilor de agenti poluanti asupra eventualelor alterari ale climatului constituie axul central al cercetarilor in curs care urmaresc cunoasterea eventualului impact global , la nivelul intregii planete , datorat activitatilor umane .

4. Impactul asupra stratosferei ( distrugerea stratului de ozon )

Distrugerea stratului de ozon va avea efecte negative grave asupra sanatatii omului si asupra mediului. Ozonul din stratosfera filtreaza razele ultraviolete care provin de la soare . Diminuarea stratului de ozon va antrena (Ademe 1997): cresterea radiatiilor solare care ating Pamantul (astfel multiplicandu-se cancerul de piele si cataractele); modificari ale sistemului imunologic; transformarea ciclurilor de viata a organismelor marine ; alterari profunde ale proceselor terestre esentiale pentru mentinerea echilibrului ecologic pe pamant, cum ar fi fotosinteza , care impiedica fixarea CO2 si reduce producerea oxigenului si a biomasei la scara mare .

Grava si importanta, aceasta problema – a carei efecte nu le resimtim inca, dar care ar putea lua amploare in a doua jumatate a secolului in cazul in care aceasta situatie persista – reprezinta un proces cumulativ , care implica substante a caror durata de viata este cuprinsa intre 70-100 ani, fapt care a atras atentia atat a diverselor guverne cat si a sectoarelor industriale implicate si a publicului. In acest context, gaura din stratul de ozon a fost definita ca si o problema capitala a mediului , urgenta si care priveste intreaga planeta care necesita solutii urgente aprobate la nivel international.

4. 6. Gestiunea aerului

a) Eliminarea NOx

Diferitele tehnologii permit reducerea formarii oxizilor de azot, datorita modificarii conceptiei arzatoarelor sau a conditiilor de combustie.

Combustia cu un exces slab de aer, de exemplu, permite reducerea emisiilor de NOX cu 20% maxim printr-o diminuare a excesului de aer furnizat arzatoarelor. Combustia esalonata si adaugarea aerului la arzatoare , permite o reducere a emisiilor de NOX cuprinsa intre 10 si 40%.

Utilizarea arzatoarelor asa numite cu « nivel scazut de oxid de azot » reduce formarea NOx, intarzie formarea amestecul dintre aer si combustibil, si limiteaza disponibilitatea de oxigen liber. Aceasta metoda, — larg raspandita — permite atingerea unor reduceri mai mari de 50% in consumul de NOx pentru modele mai recente si mai sofisticate.

b) Sisteme de retinere a particulelor (Interguvernamental Panel on Climate Change 1992).

Practicat in mod obisnuit de mai multi ani, eliminarea particulelor solide se bazeaza pe tehnologii verificate si foarte eficiente. Diferitele constrangeri legale — in ceea ce priveste cantitatea si granulometria particulelor emise au provocat, in mod natural, o evolutie a vechilor separatoare mecanice spre echipamente cu inalt randament (precipitatoare electrostatice sau filtre cu tuburi).

c) Cicloni colectori pe baza de inertie

Printre echipamentele de separare prin inertie, ciclonii sunt cei mai eficienti(Ademe 2001). Acestia sunt alcatuiti dintr-un recipient cilindric vertical prin care este introdus gazul incarcat cu particule de praf. Curentul este deviat in cercuri si forta centrifuga proiecteaza particulele spre peretii cilindrului. Amestecul gazos determina o miscare turbionara descendenta , a carei racire superficiala impinge praful intr-un curent spiral spre camera de colectare. Odata ce aceasta atinge fundul recipientului, coloana intoarsa de gaz, schimba sensul si iese printr-o teava care se gaseste la parte superioara a axei ciclonului.

Eficacitatea de captare a ciclonilor depinde de un numar mare de factori. Ciclonii sunt aparate utile pentru captarea pe cale uscata a particulelor fine sau grosiere de praf. Intretinerea lor este foarte simpla, facand exceptie uzura provocata de frecarea particulelor. Acestia sunt fabricati din diferite materiale foarte rezistente si adaptate pentru locul unde vor fi folosite. In general, acestia sunt rezistenti la eroziune, la temperaturi ridicate si la coroziune. Totusi, astazi, eficacitatea de captare a acestor echipamente este redusa si acestea sunt folosite ca sisteme de eliminare a prafului , folosite in prealabil pentru tratarea gazelor intr-un sistem mai eficient

Ciclonul multiplu este un sistem de asemenea foarte raspandit, adesea instalat sub forma de baterie din mai multe echipamente individuale , lungi si cu diametru redus. Fiecare ciclon fiind conceput pentru a lucra eficient cu o gama data de particule (diametru, greutate, etc , diferite unitati de cicloni sunt dispusi unii dupa altii pentru a controla tot spectrul de marime al particulelor.

Eficacitatea lor atinge 80% - 90%, chiar 95% la multi-cicloni. Desi sunt mai putin eficienti in captarea particulelor mai mici de 10 µm, pot lucra la temperaturi ridicate, ceea ce favorizeaza folosirea lor in anumite cazuri specifice, centralele cu lichide sub presiune.

d) Precipitatorii electrostatici

Functionara precipitatorilor electrostatici se bazeaza pe un principiu dupa care particulele incarcate electric si supuse la actiunea campului electric sunt atrase spre electrozii care creeaza campul si se depun pe acestia din urma.

Procesul de separare se deruleaza in trei etape (Interguvernamental Panel on Climate Change 1992). : Generarea sarcinii electrice pentru particule; Captarea particulelor de catre electrozi; Extragerea particulelor depuse;

Praful depus pe electrozi va forma— daca este uscat — o pelicula care va fi luata prin oscilatii sau vibratii inainte de a cadea pe un carucior cu care vor fi transportate in afara. Daca particulele sunt lichide, se produce un fenomen de coeziune si pelicula lichida coboara in lungul electrodului pana la caruciorul de recuperare. Precipitatoarele electrostatice sunt folosite de mai bine de 70 de ani. Electrofiltrele pot atinge randamente de 99,5% chiar, uneori de 100%, chiar si cu particule fine. Capabile de a trata volume mari de gaz, acestea pot functiona la temperaturi ridicate (pana la 700ºC), cu o pierdere mica de sarcini. Acestea cer o intretinere redusa si costurile operationale sunt rezonabile. Totusi, este vorba despre aparate cu cost de instalare ridicat care separa apa si fumul cu continut mare in sulf dar pot suferi fluctuatii in conditii gazoase.

Electrofiltrele prezinta probleme operationale in contact cu carbunii saraci in cenusa cu o rezistivitate mare electrica. In aceste cazuri, trebuie sa fie conditionat gazul de combustie, (adaugarea de SO2, amoniac sau compusi aminici) fie trebuie instalate electrofiltrele inainte de preincalzitor urmata de folosirea lor la temperaturi ridicate (electrofiltre calde).

e)Filtre

Acest sistem consta in trecerea unui curent de gaz incarcat de particule de praf printr-un mediu poros care retine praful datorita asocierii diferitelor metode, cum ar fi cernerea, separarea prin inertie si forte electrostatice sau moleculare.

Filtrele sunt grupate in trei categorii(Ademe, 2001): Pat de prundis sau nisip ; Hartie poroasa si materii fibroase ; Filtre cu tuburi ;

Filtrele cu tuburi sunt cele mai raspandite in cea mai mare parte a filierelor. Foarte eficiente, pot trata volume mari de gaz cu continut ridicat in praf, care provin dintr-o serie de procese, si intr-un mod continuu.

Aceste filtre permit de a ajunge la randamente mai mari de 99% - oricare ar fi caracteristicile gazului- si separa particule de marimea 0.01 µm.

Particulele colectate pe materialul filtrant formeaza o structura poroasa, care este suportata de catre filtru dar care participa la procesul de interceptie si retinere a particulelor de praf.

Pe masura ce gazul trece, stratul de praf depus se ingroasa. Sunt deci necesare operatii de curatare automata si regulata a filtrelor. Exista diferite tipuri de curatire, dar cea mai raspandita este prin suflarea unui contra curent la presiune.

Aceste filtre au o limitare in folosire data de temperatura maxima suportata de catre margini (depinde de tesut). Cele mai rezistente nu pot suporta temperaturi mai mari de 250-300ºC. Gradul de umiditate a curentului de gaz poate provoca probleme de functionare datorate formarii crustelor pe marginile filtrului.

f) Spalatoare cu lichide

In acest sistem, se foloseste apa pentru a separa particulele. Contactul intre cenusa si picaturile de lichid duce la absorbtia cenusii de catre apa. Apa incarcate cu particule trece intr-o camera de separare ; o parte este recirculata in timp ce alta este purjata pana la un sistem de tratare unde cenusa este captata si separata.

Desi capabile de a atinge randamente de 90% pentru particulele mai mari de 2 µm, aceste echipamente sunt mari consumatoare de apa, prezinta probleme de coroziune si costul lor este ridicat; materialele sunt separate umede si cer o statie de tratare a apei;

In ceea ce priveste gazul, acesta iese rece si saturat in vapori de apa.

g) Practici de prevenire si control

Poluarea atmosferica rezulta intotdeauna datorita unei planificari neadecvate sau datorita utilizarii incorecte a tehnologiilor.

In mod curent, protectia mediului din punct de vedere a controlarii emisiilor nocive se bazeaza pe adoptarea masurilor curative, odata ce raul asupra mediului a fost facut. Asistam, la ora actuala, la o schimbare. De fapt, convingerea generala la ora actuala este ca metoda cea mai eficace , efectiva si chiar economica de protejare a mediului, consta intr-o aplicare a masurilor care anticipa, daca este posibil, problema, adica masuri preventive sau de control.

Vom prezenta in cele ce urmeaza cateva initiative legate de conditiile atmosferice si care pot contribui la ameliorarea mediului :

→ Utilizarea combustibililor mai putin poluanti;

→ Controlul si intretinerea adecvata a instalatiilor de epurare a gazelor;

→ Folosirea substantelor care nu sunt daunatoare pentru stratul de azot si inlocuirea eventualelor substante daunatoare;

→ Alcatuirea si punerea in aplicare a unor planuri de actiune in cazul depasirii limitelor admise ale emisiilor;

→ Instalarea de aparate de inregistrare continua;

→ Efectuarea de masuratori pentru identificarea nivelului de emisii;

In Uniunea Europeana supravegherea calitatii aerului este asigurata de catre Statele Membre cu concursul colectivitatilor locale. Un veritabil dispozitiv de supraveghere sistematica in ceea ce priveste calitatea aerului a fost pus la punct (D 96/61, UE 1996) .

Sunt organizate doua tipuri de masuratori :

→ Masurarea poluarii emisiilor este facuta de catre intreprindere si comunicata serviciilor si instalatiilor calificate sau retelelor colective de supraveghere si alerta din zonele mai afectate de poluarea aerului. Masuratorile efectuate sunt pentru aciditatea puternica a aerului, poluare datorata dioxidului de sulf emis de catre instalatiile de ardere, fumul negru si praful care se depune.

→ Celelalte gaze poluante nu sunt masurate decat in anumite instalatii (monoxid de azot, dioxid de azot, oxid de azot, amoniac, monoxid de carbon, etc.). Toate retelele sunt echipate cu aparate de masurare meteo pentru a cunoaste parametrii de difuzare in atmosfera. Cunoasterea starii de evolutie a maselor de aer in straturile joase ale atmosferei este fundamentala atat pentru a supraveghea cat si pentru a intelege fazele poluarii.

GESTIUNEA POLUARII FONICE

INTRODUCERE

Sunetul este un element asa de obisnuit in viata noastra cotidiana incat rar ii simtim functiile lui. Sunetul permite comunicarea orala, furnizeaza senzatii foarte agreabile, sau ne permite prevenirea unui pericol. In schimb apar numeroase sunete dezagreabile si acestea se numesc zgomote.

Procesul actual de modernizare se traduce printr-o crestere a nivelului sonor in jurul nostru. Dezvoltarea industriala, cresterea numarului mijloacelor de transport si dezvoltarea a ceea ce in ultima vreme numim « cultura zgomotului » antreneaza o crestere a nivelului de decibeli la care indivizii umani si animali sunt supusi.

Luat ca si «  o perceptie sonora deranjanta » zgomotul constituie un agent poluant de prima marime si unul din principalele motive de plangeri ale persoanelor care locuiesc in vecinatatea unei surse de zgomot” (Ademe, 2001). Agresiunea sonora provoaca reactii la nivelul indivizilor, legate intr-o mai mica sau mai mare masura de caracteristicile fizice ale zgomotului, adesea aceste reactii aparand ca un raspuns subiectiv la prezenta insasi a agresiunii.

In general, nivelele sonore la care cetateanul este expus nu sunt excesive, dar acestea pot provoca deranjamente cum ar fi tulburarea somnului. Agresiunea subiectiva perceputa de individ, nu are in general legatura cu nivelul fizic de zgomot la care acesta este expus.

Evaluarea acestei agresiuni este complexa, datorita naturii subiective a raspunsului dat de catre creierul uman. Este astfel destul de dificil de a crea nivele de evaluare care sa permita descrierea efectului zgomotului asupra unui individ.

Problema care se pune este aceea de a cunoaste care sunt instrumentele utilizate pentru masurarea unei valori date si cat timp este necesar pentru a efectua masuratori. Din acest motiv s-au creat o legislatie specifica care precizeaza metoda utilizata pentru a realiza masuratori cat si pentru definirea caracteristicilor echipamentelor.

In industria agroalimentara zgomotul poate sa provina de la mijloacele de transport precum si de la operatiile tipice a anumitor filiere precum conditionarea, macinarea, spalarea buteliilor de sticla, etc…

1. Notiuni generale

Atunci cand se produce o vibratie, fie de la nivelul unei portavoci sau de la corzile vocale ale unei persoane care vorbeste, energia vibratoare este transmisa moleculelor adiacente ale mediului in care ea se gaseste. Aceasta vibratie produce compresii si alterari locale, astfel spus modificari ale presiunii susceptibile de a fi detectate de catre urechea umana.

Frecventa unui sunet este masurata in hertz (hz), spectrul normal de auditie a unei persoane mergand de la 20 hz la 20 000 hz.

Sunetul cel mai slab care poate fi detectat de catre timpan are o marime de 20 micro Pa (mai mic de 5 000 000 000 de ori decat presiunea atmosferica normala)

Aceasta valoare se numeste « valoare de auditie ». Pe de alta parte, valoarea maxima tolerata de catre ureche este de 100 Pa numindu-se « valoare dureroasa ».

Urechea noastra poate deci detecta diferente de presiune sonora mergand de la 2 ori 10 la puterea 5 Pa, pana la 100 Pa. Cum acest interval este foarte larg, se prefera utilizarea notiunii de decibel (db), o creatie dealtfel matematica care ne permite sa utilizam cifre mai putin complicate.

« Nivelul de Presiune Sonora » este definit ca fiind (D 96/61, UE 1996):

NPS=20 log P/P0, unde:

P este presiunea sonora exprimata in Pascali

P0 este presiunea de referinta, 1 ori 10 la puterea –5 pascali (Pa)

Scara in decibeli este logaritmica si utilizeaza o valoare auditiva de 20 micro pascali (Pa) ca si nivel de referinta. Acest nivel este definit ca si 0 db, ceea ce nu se traduce bineinteles printr-o « absenta a sunetului » ci mai degraba printr-o « absenta a unei senzatii sonore ».

Tabelul nr. 17 Scara decibelilor (db) (Ademe,1997)

Nr. de decibeli

Senzatie auditiva

Zgomote interioare

Zgomote exterioare

Zgomote de autovehicule

Nivel de audibilitate

25-35

Calm

Conversatie cu o voce joasa la 1,5 m distanta

Barca cu panze

Destul de calm

Apartament normal

Zgomote curente

Zgomot de magazine mari

Strada rezidentiala

Barca cu motor

Zgomotos dar suportabil

Uzina medie

Zgomotul metroului pe pneuri

Conversatie dificila

Nivel de risc

Radio foarte puternic

Circulatie intensa la 1 m

Claxon

Esti obligat de a striga pentru a te face auzit

Presa de decupat tabla metalica groasa

Picamer la mai putin de 5 m

Motocicleta la 2 m distanta

Valoare dureroasa

Motor de avion la cativa m

2. Evaluarea poluarii fonice

In timpul evaluarilor agresiunilor provocate de zgomot, trebuie tinut cont de diferitele caracteristici ale acestuia, ceea ce face desul de dificila alegerea unui nivel de evaluare a poluarii sonore cu o singura cifra, pentru a putea ingloba toti factorii.

Unul dintre parametrii cei mai utilizati pentru evaluarea poluarii provocate de zgomot este NIVELUL CONTINUU ECHIVALENT (NCE) exprimat in db (D 96/61, UE 1996).

NCE este definit ca fiind « valoarea nivelului de presiune sonora in db a unui sunet continuu si stabil care intr-o perioada de timp data, poseda aceeasi presiune sonora patratica medie ca si a sunetului masurat, iar nivelul variaza cu timpul »

Vorbim in acest caz de o medie energetica a valorii sunetului intr-o perioada data de timp. Daca nivelul sonor variaza in salturi, este suficient daca se prevede un echipament de masura al nivelului sonor si un cronometru pentru a putea masura durata in timp.

In practica curenta se utilizeaza sonometre integratoare, care calculeaza automat zgomotul intr-o anumita perioada de masura.

3. Gestiunea poluarii fonice

Pentru a putea minimiza impactul zgomotului, este obligatoriu sa cunoastem caracteristicile zgomotului (nivel, benzi de frecventa, tip, etc..) precum si sursa de emisie inainte de a adopta masuri care sa vizeze reducerea si minimizarea agresiunilor sonore la nivelul unui receptor.

Trei elemente sunt tot timpul prezente in emisia unui sunet (Ademe 2001):

- Emitatorul ;

- Mijlocul de transmitere ;

- Receptorul ;

Pentru reducerea impactului poluarii sonore trebuie actionat asupra unuia dintre cei 3 factori.

Masuri pentru minimizarea impactului :

Reducerea la sursa : deplasarea sursei ; inlocuirea sursei cu o alta sursa cu un nivel de zgomot mai redus ;modificarea conceptiei elementelor care stau la originea zgomotului ; instalarea de aparate silentioase ;

Reducerea difuziei : incapsularea sursei ; protejarea cu izolatii absorbante de zgomot ; realizarea de bariere acustice;

Actiuni asupra receptorului : utilizarea de casti pentru urechi ;- rotirea posturilor de lucru ; crearea de elemente de izolatie a locului de munca ;

6. GESTIUNEA DESEURILOR

INTRODUCERE

Un mare numar de deseuri provenind din industrii (ind. agroalimentara) pot sa fie valorificate ca si subproduse sau pot sa fie reciclate. Cea mai mare parte a acestor deseuri pot sa fie reintegrate intr-un ciclu economic ca si materie prima pentru un alt proces (hrana pentru animale) sau prin intermediul reciclarii (ambalaje si conditionare).

Chiar daca exista posibilitati de reciclare, un slab procentaj de deseuri este valorificat la ora actuala. In mod obisnuit deseurile cele mai frecvent produse de catre sectorul agroalimentar sunt resturile organice, namolul rezultat din epurare, ambalaje, sticla, carton, lemn, cutii, saci, uleiuri utilizate de catre masinile agricole si utilajele de transport.

Industria agroalimentara este o mare consumatoare de ambalaje. Legislatia in vigoare la ora actuala pune accent pe importanta politicilor de securitate alimentara (incluzand lupta impotriva poluarii si pe efectuarea in bune conditii a operatiilor de conditionare).

6.1 Date generale

Potrivit directivei 156 /1991 a CEE se considera ca si deseu „Orice substanta sau obiect a carui detinator are intentia de a se dispensa prin abandonare ”, sau altfel spus „orice rezidiu a unui proces de productie, de transformare sau utilizare a unei substante sau orice substanta, material, produs abandonat sau pe care detinatorul doreste sa il abandoneze”.

Anexa acestei directive se refera la 16 categorii de deseuri (rezidii de productie sau de consum, produse in afara normelor, materii deversate accidental).

Pentru clasificarea deseurilor sunt utilizate 2 criterii (D 156 /1991 a CEE):

-originea deseului si natura acestuia;

-gradul de periculozitate;

Dupa origine deseurile pot sa fie clasate in categoriile urmatoare:

→Deseuri urbane sau municipale: Aceasta categorie include deseurile produse de catre menaje inclusiv deseurile ”ocazionale” cum ar fi deseurile ”voluminoase”, deseurile verzi si deseurile din atelierele mecanice, namolul din statiile de epurare, materiile organice vidanjabile, deseurile din spatiile verzi, deseurile rezultate din curatirea cailor de circulatie.

→Deseuri industriale: Sunt produse de catre industrie, comert, artizanat si transporturi. In aceasta categorie se pot defini 2 subcategorii:

- Deseuri Industriale Banale (DIB- deseuri de lemn, textile, ambalaje) care pot sa fie tratate sau stocate in aceleasi conditii ca si deseurile menajere.

- Deseuri industriale speciale (DIS) specifice activitatii industriale continand elemente periculoase, generatoare de factori perturbatori;

→Deseuri agricole;

Este vorba de deseuri produse de catre exploatatiile agricole, exploatatiile forestiere si de pescuit;

→Deseuri spitalicesti (legate de activitatile de ingrijire)

In functie de gradul de periculozitate avem mai multe categorii:

→Deseuri periculoase

→Deseuri nepericuloase constituite din mai multe subgrupe:

Deseuri inerte: Deseuri care nu sufera o transformare fizica, chimica sau biologica semnificativa.

Deseurile inerte:

- nu sunt nici solubile nici comestibile;

- nu reactioneaza nici fizic nici chimic nici de o alta maniera;

- nu sunt biodegradabile;

- nu au nici un impact negativ susceptibil de a polua mediul sau de a afecta sanatatea umana in contact cu alte materii.

Lixivierea totala, continutul deseurilor in poluanti, si ecotoxicitatea lixiviatului sunt nesemnificative si nu presupun nici un risc pentru calitatea apelor de suprafata sau subterane.

Alte deseuri nepericuloase (deseuri ce nu figureaza in categoriile, mai sus prezentate); Gestiunea deseurilor periculoase este reglementata prin legi specifice.

Destinatiile finale admise pentru deseurile de orice natura sunt urmatoarele:

-reutilizare;

-reciclare;

-valorificare (compostare, metanizare, incinerare cu recuperare de energie etc..)

Conform legislatiei europene in vigoare, armonizate deja in Romania urmatoarele definitii sunt utilizate(D 156 /1991 a CEE si Legea 137 -1995 ):

→ Producator: Orice persoana a carui activitate produce deseuri sau orice persoana care a efectuat operatii de pretratare, amestecare sau alt tip de operatie care conduce la o schimbare a naturii sau compozitiei deseurilor.

→ Detinator: producator de deseuri sau persoana fizica sau morala care detine deseurile in posesie;

→ Gestiune: Colectarea, transportul, valorificarea si eliminarea deseurilor, precum si supravegherea acestor activitati precum si supravegherea rampelor de depozitare dupa inchidere;

→ Colectare: operatie de strangere, triere sau de regrupare a deseurilor in vederea transportarii lor;

De maniera generala un deseu trebuie sa fie considerat periculos si datorita acestui fapt se distinge de cele care nu sunt periculoase, daca din punct de vedere a gestiunii el este susceptibil de a provoca un pericol sau un risc pentru persoane sau pentru mediu.

Importanta repercusiunilor tehnice si economice a unei clasificari ca deseu periculos sau nepericulos obliga definirea criteriilor de caracterizare a deseului.

Definitia de deseu periculos este legata de cadrul legal in care este produs si in care criteriile si metodele de clasare si caracterizare sunt fixate. Cronologic, prima abordare din punct de vedere practic, conceptul de deseu periculos are la baza faptul ca „deseul provoaca sau contribuie semnificativ la o crestere a mortalitatii sau a unor boli grave ireversibile sau reversibile sau daca provoaca un pericol substantial pentru sanatatea umana sau mediu a carui tratament, stocare, transport, gestiune este realizat in mod necorespunzator (Petit, P.,1997).

6.2. Gestiunea rezidiilor organice din agricultura

In agricultura , cresterea procentului de culturi prasitoare, cresterea adancimii araturilor, abandonarea rotatiilor culturale, a unor practici alternative de agricultura, precum culturile asociate , culturile in amestec, au condus in timp la diminuarea nivelului de materie organica in solurile cultivate (Merillot, J.M., 1993). Daca astazi nivelul de materie organica dintr-un sol agricol, este direct dependent de compromisurile de ordin tehnic, economic sau social , pe care fermierul le face, trebuie totusi gasit un mod adecvat de gestiune a materiei organice in cunostinta de cauza

Mai multe tipuri de materie organica sunt utilizate ca fertilizanti in agricultura (C., Silguy, 1994): rezidii vegetale (subproduse ) ale culturilor: paie, frunze, radacini, tulpini, deseuri agroalimentare; dejectii animale solide si lichide ; ingrasaminte verzi; composturi ; alte materii organice, etc

a) Rezidii culturale

In cultura de camp, stocul de humus poate sa varieze in functie de culturi si de tehnicile culturale. Pentru fiecare situatie pedoclimatica variatiile sunt in functie de (S.B., 2001) : tipul de cultura si de rotatie, de mobilizarea solului si in special de grosimea stratului lucrat ; de reciclarea rezidiilor de cultura ; de mentinerea conditiilor care influenteaza humificarea si mineralizarea, irigarea, fertilizarea, tratamentele cu pesticide.

Experiente, comparand nivelul humusului in sol in relatie cu practicile culturale si cu randamentele, arata faptul ca in cazul solurilor in care a avut loc o reincorporare totala a rezidiilor culturale, comparativ cu solurile, de pe care aceasta materie organica a fost eliminata, randamentele obtinute sunt semnificativ pozitive in primul caz. Regimul restituirilor de materie organica, prin intermediul rezidiilor culturale, permite mentinerea unui nivel de humus pe timp indelungat.

Efectele unor practici diferite de gestiune a rezidiilor culturale, pot sa duca la cresterea nivelului de humus in sol sau la scaderea treptata a acestuia (S.B. 2002): rezidii incorporate (reciclarea materiei organice si obtinerea de humus prin mineralizare) ; rezidii eliminate de pe sol (pierdere de materie organica si implicit de elemente minerale) ; rezidii arse pe sol (pierdere de materie organica, reciclarea cenusii , levigarea rapida a azotului mineralizat.

b) Dejectiile animale

Studii comparative intre fertilizarea organica si minerala a solului, au pus in evidenta efectul pozitiv al ingrasamintelor organice asupra cresterii nivelului de acizi humici si humine, comparativ cu cele fertilizate cu ingrasaminte minerale; Cresterea nivelului de acizi humici antreneaza in acelasi timp o crestere a nivelului de retinere a apei in sol si o diminuare semnificativa a compactarii acestuia, o crestere a productiei de CO2, si in final apare o stimulare vietii biologice a solului.

c) Compostul

Compostul, este produsul rezultat in urma fermentarii aerobe sau anaerobe a unei materii organice, si este folosit ca substanta fertilzanta pentru culturile agricole. La ora actuala in agricultura tarilor din Uniunea Europeana intalnim composturi care provin din diferite domenii (Fitiu, 2000): composturi vegetale, composturi menajere, composturi din namol de la statiile de epurare urbana etc..

c1.Compost rezultat din subproduse viticole

Aceste rezidii sunt constituite din coarde, frunze de vie, si subproduse care rezulta in urma procesului de vinificare: pielita, seminte, pulpa. Aceste rezidii pot suferi un proces de degradare aeroba in urma caruia, rezulta un produs fertilizant pentru culturile agricole si horticole. Rezidiile viticole, au un continut de materie organica cuprins intre 20% si 50% din materia proaspata. Pe langa aceasta materie organica bruta, ele contin cantitati insemnate de elemente minerale ( N, P, K Ca, Mg), cu un ph cuprins intre 5 si 8, (Chambre d’Agriculture Vauclause Franta)

c2. Compost rezultat din subproduse pomicole

Subprodusele pomicole sunt constituite din ramuri, frunze, radacini, si rezidii ce provin din transformarea produselor pomicole in alcool sau suc (pielita, pulpa, samburi). Aceste produse pot sa fie compostate in amestec cu alte rezidii agricole, pentru a crea conditiile normale pentru un proces de fermentare aeroba

c3. Compost urban

Plecand de la deseuri solide de origine menajera, se poate obtine in urma unui proces de fermentare aeroba, un compost cu valoare fertilizanta pentru solurile agricole. Problemele care apar in utilizarea de composturi urbane, sunt legate de riscul existentei unor metale grele, ca urmare a modului de colectare a deseurilor menajere si a compozitiei acestora .

c4. Compost de gradina

In culturile legumicole, datorita relativei intensificari, aportul de compost obtinut din subprodusele vegetale, obtinute in urma recoltei primare, este neaparat necesar, pentru mentinerea unei bune stabilitati structurale a solului si a unei activitati biologice sustinute.

d) Ingrasamintele verzi

Cunoscute din antichitate, ingrasamintele verzi asa cum si numele le indica, sunt culturi vegetale care vizeaza ameliorarea fertilitatii solurilor cultivate. Cercetarile efectuate pana la ora actuala, scot in evidenta, urmatoarele aspecte pozitive asupra solurilor, ca urmare a utilizarii ingrasamintelor verzi: stimularea rapida si intensa a activitatilor biologice din sol; ameliorarea stabilitatii structurale, o puternica productie de polizaharide, efecte mecanice asupra radacinilor); protectia solului in timpul iernii, impotriva eroziunii si a spalarii; accelerarea mineralizarii humusului; transferul de elemente fertilizante la cultura urmatoare; fixarea azotului atmosferic, etc..

Cele mai folosite ingrasaminte verzi sunt urmatoarele(L., Meinrad, 2002): Leguminoase: Trifoi marunt - Medicago lupulina, Trfoi alb, Trifoi violet, Trifoi de Alexandria, Fasolita, Mazare furajera Mazariche, Lupin, etc; Graminee : Secara, Ovas, Zazanie-Lolium perene, Hrisca, amestecuri etc..; Crucifere: Mustar, Ridiche furajera, Rapita; etc

Ingrasamintele verzi aduc solului substante organice care se degradeaza rapid. Ele produc putin compusi humici, cu atat mai putini cu cat tesuturile lor sunt tinere si putin lignificate.Dupa incorporare, produsele organice provenite din degradarea tesuturilor vegetale vor juca un rol esential in ameliorarea structurii solului. Rezistenta solului la agentii de degradare (conditii climatice, trecerea utilajelor, etc…) va creste: produsele organice provenite din degradarea ingrasamintelor verzi au de fapt un rol de liant, asambland elementele minerale a solului. Agregatele formate devin mai stabile, rezistente la presiunea ploii si la presiunea exercitata de trecerea masinilor agricole. Efectul este de scurta durata (maxim trei saptamani dupa incorporare) dar intens (MONNIER, 1965 a, b).La toate tipurile de sol, mentinerea unui covor vegetal, constituie o protectie impotriva elementelor climatice naturale: apa, vant si soare. Astfel, ingrasamintele verzi contribuie la protejarea impotriva eroziunii provocate de ploile de iarna intarziind formarea unei cruste dar si diminuand agresivitatea siroirilor, asigurand mentinerea solului pe loc cu ajutorul radacinilor. Gramineele sunt apte pentru ameliorarea structurii grauntoase a solului. Radacinile de lucerna au un efect pozitiv asupra structurii, recunoscut in special in regiunile cerealiere. Incorporarea in sol a ingrasamantului verde provoaca o proliferare a lumbricidelor care se hranesc cu resturile vegetale. Sapand galerii ele mentin porozitatea solului si usureaza uscarea si aerarea partii superficiale a solului.

Ingrasamintele verzi absorb elementele fertilizante si le restituie solului. Exceptia face azotul care poate fi fixat de catre leguminoase, bilantul fiind nul. Totusi, calitatea acestor elemente cat si repartitia lor in diferitele straturi din sol, pot fi modificate.

Ingrasamintele verzi prezinta avantajul ca acumuleaza elemente minerale in tesuturile lor, apoi le restituie solului sub forma organica usor asimilabile pentru cultura urmatoare. Astfel cruciferele utilizeaza elementele minerale din sol sub forma insolubila, de exemplu potasiul sub forma de silicat. De altfel, in urma unui ingrasamant verde se pune in evidenta o crestere importanta si durabila a fosforului asimilabil.

Ingrasaminte verzi incorporate superficial imbunatatesc disponibilitatea fosforului si a potasiului in primii 15 cm ai solului (MAILLARD & VEZ, 1988).

Cantitatile de elemente fertilizante continute in partile aeriene ale ingrasamintelor verzi pot fi considerabile. Astfel o cultura de mazariche care produce 3 tone de substanta uscata /ha ( in jur de 15 tone de substanta proaspata), contine in partile aeriene in jur de :

90 kg N;

22,5 kg de P2O5;

90 kg de K2O;

75 kg de CaO;

e) Utilizarea materiei organice in culturile horticole

Efectele pozitive ale humusului asupra calitatii productiei horticole, se refera la cel putin trei aspecte (Catherine Regnault Roger, 2002): reducerea bolilor parazitare (vita de vie); calitatea alimentara a produsului rezultat. In ceea ce priveste efectele humusului asupra calitatii gustative, acestea se suprapun fenomenului de “terroir”- pastrarea gustului specific al unei regiuni.

Doua mari optiuni exista in ceea ce priveste intretinerea solului in plantatiile pomicole si viticole intre randuri (Salat Annie, 2001): lucrari superficiale; sol acoperit (inierbarea permanenta a solului);

In cazul plantatiilor neinierbate, pentru mentinerea unui nivel ridicat de humus, se recomanda folosirea de ingrasaminte verzi combinat cu folosirea altor complementi organici. Cele mai folosite ingrasaminte verzi, sunt amestecurile de graminee cu leguminoase si alte specii (ex. ovas, trifoi si fasolita In plantatiile inierbate, suprafata dintre randuri, este acoperita total sau partial cu iarba. Pe solurile goale, dintre randurile de plante pomicole si viticole, impactul ploilor asupra solului este foarte mare, provocand dispersia agregatelor, antrenand plecarea particulelor organice si minerale, situatii evitate in cazul plantatiilor care au suprafetele dintre randuri acoperite. Aprovizionarea plantatiilor cu materie organica, sub forma de ingrasaminte naturale, composturi diverse si ingrasaminte verzi; influenteaza pozitiv stabilitatea agregatelor de sol, evitand astfel fenomenul de eroziune, prin siroire sau prin actiunea vantului.

Cea mai mare utilizare a composturilor menajere in horticultura, o regasim in floricultura, pentru obtinerea de amestecuri de pamant. Tinand cont de faptul, ca in ultima perioada, piata floricola se orienteaza spre o vanzare a florilor impreuna cu substratul de cultura, nevoile de inlocuire a acestui substrat sunt foarte ridicate. Datorita specificului produselor floricole, dozele de compost in aceste amestecuri pot sa fie mai ridicate, chiar in cazul unor composturi cu un continut mai ridicat in metale grele. Sub aceasta forma, se pot elimina mari cantitati de deseuri urbane produse la ora actuala, de catre populatiile urbane, raspunzand in aceasta situatie si unei nevoi sociale si ecologice (Carre, C., 1995).

In concluzie putem spune, ca utilizarea de materie organica in culturile horticole , materie organica care cel mai adesea se pierde, poate sa duca la cresterea fertilitatii solului si la imbunatatirea unor caracteristici fizice ale acestuia (Fitiu, 2000) . Utilizarea de materie organica de diferite origini in culturile horticole are efecte pozitive asupra continutului in C organic al solurilor si asupra nivelului in principalele elemente fertilizante - N, P, K, Ca, Mg. In acelasi timp, aceasta materie organica influenteaza si capacitatea de retinere a apei , observandu-se cresteri la acest nivel intre 10 si 30 %. Fenomenul de eroziune este mult limitat datorita aportului materiei organice, care stabilizeaza agregatele de sol.

In raport cu culturile de camp, culturile horticole prezinta anumite specificitati care influenteaza puternic utilizarea si gestiunea materiei organice. Acest consum este mai ridicat in horticultura datorita intensificarii productiilor pe de o parte, iar pe de alta parte datorita vanzarii plantelor dendrofloricole impreuna cu substratul de cultura. In floricultura, domeniul horticol ce absoarbe cele mai mari cantitati de materie organica de origini diverse, noi substraturi sunt folosite in ultima vreme si care au la baza amestecuri de composturi urbane menajere, de rezidii de la statiile de epurare, composturi din subproduse forestiere, composturi din rezidii vegetale (Bourgeois, S.,1994)etc.

Aceste produse nu sunt utilizate niciodata singure. Se pot realiza substraturi de cultura avand la baza aceste composturi, cu analizele de rigoare referitoare la nivelul de metale grele care pot sa apara in cazul deseurilor urbane sau a namolului de la statiile de epurare.

In Uniunea Europeana se comercializeaza substraturi de cultura care au la baza urmatoarele materii organice alaturi de alte substraturi artificiale (Bourgeois, S.,1993):

→ Scoarte de pin + Compost urban de deseuri menajere;

→ Scoarte de pin + Compost de namol de la statiile de epurare;

→ Rezidii de vinificatie + Rumegus + Composturi de namol de la statiile de epurare a apei;

→ Rezidii de vinificatie + Rumegus + Compost de deseuri menajere.

Plantele dendrofloricole cultivate la ghivece, la care sunt utilizate cu predilectie aceste composturi si in special cele care au o origine menajera si urbana (namol), sunt: Cotoneaster francheti, Prunus laurocerasus, Pyracanta atlantioides, Cupresus arizonica, Pinus eldarica, Juniperus, Pinus halepensis.

Avantajele utilizarii acestor constituenti ai substraturilor clasice, care au la baza folosirea turbei sunt:

→ Economie financiara importanta, datorita costului redus al acestor composturi comparativ cu pretul turbei si a altor materii folosite pentru amestecuri;

→ Resorbtia deseurilor si valorificarea materiei organice si a elementelor minerale pe care acestea le contin;

→ Autonomie locala in ceea ce priveste productia de substraturi.

Pe langa faptul ca horticultura este un domeniu in care se pot valorifica si elimina pe acesta cale cantitati mari de compost, provenit din deseuri urbane, ea produce in acelasi timp cantitati interesante de deseuri care pot sa sufere un proces de compostare aeroba. Legumicultura este un domeniu care alaturi de celelalte ramuri ale horticulturii (viticultura, pomicultura, floricultura), produce rezidii vegetale care pot fi compostate si refolosite in agricultura (Guy Cesar, Marion Sanchez, Valerie Souchard, 2002).

f) Gestiunea deseurilor organice urbane

Deseurile civilizatiei noastre, constituie una din slabiciunile sistemelor economice, care s-au dezvoltat in multe tari din lume, incepand cu tarile industrializate si terminand cu cele sarace. In cazul Romaniei, o tara in curs de dezvoltare, productia de deseuri menajere pe cap de locuitor pe zi , se situeaza intre 0,6-0,8 kg , in zonele urbane, si intre 0,3-0,4 kg in zonele rurale.(Fitiu, 1997) Gestiunea si tratarea deseurilor menajere, pune probleme economice si ecologice. Volumul acestor deseuri creste in fiecare an. Din cauza acestor considerente, in toate tarile occidentale, au inceput demersuri, in cautarea procedeelor de tratament, care ar putea sa prezerveze mediul inconjurator, si sa dea in acelasi timp deseurilor, o valoare utila.

Fractiunea organica a acestor deseuri, prezinta o importanta mare. Ea poate sa serveasca, ca si sursa de energie, si ca amendament pentru sol. Amendarea solului, poate sa se faca, cu materii organice proaspete, sau dupa compostarea acestora. Acest ultim sistem, are avantajul major, faptul, ca poate asigura eliberarea progresiva de elemente fertilizante. Din punct de vedere biologic, compostajul se poate defini, ca o descompunere aeroba a deseurilor organice, de catre populatiile de microorganisme, care conduce la o alterare a constituentilor chimici a acestor deseuri partial stabilizate. Debuseul acestui compost, este utilizarea sa in agricultura

f1) Efectele deseurilor (Juste, C.,1980)

Abandonarea si raspandirea necontrolata a deseurilor in natura, pune numeroase probleme, dintre care cele mai importante sunt:

→ Aspectul sanitar: prezenta germenilor patogeni susceptibili de a fi propagati de catre insecte, pasari, si rozatoare, sau sa atinga panzele de apa freatica de catre apele de percolare care se infiltreaza in sol; proliferarea insectelor si a rozatoarelor in climate calde, mai ales datorita existentei in deseuri, a unei hrani abundente:

→ Poluarea aerului: riscul de incendii spontane; producerea de mirosuri neplacute(fermentatie);

→ Poluarea apei: riscul de infiltrare spre apele freatice a germenilor patogeni, sau a materiilor nocive, organice sau minerale extrase din deseurile menajere prin percolarea apelor de ploaie;

→ Poluarea solului: la proximitatea terenurilor de raspandire solul devine acid (pH 1-3), si prezinta rele caracteristici mecanice; solul poate in acelasi timp sa contina produse toxice si germeni patogeni extrasi din deseuri menajere de catre apele de ploaie (vezi poluarea apei);

→ Atingerea provocata faunei si florei: in cazul deversarilor in mare (deseuri industriale): introducerea posibila de elemente toxice (Pb, Hg ), in plancton, apoi in pesti, cea mai mare parte din deseurile toxice, se acumuleaza in organisme, ele pot sa atinga omul, veriga finala a lantului alimentar; in caz de deversare pe malul lacurilor, exista riscuri mari pentru fauna si flora din aceste lacuri ;

→ Aspectul social: tulburari fiziologice posibile la persoanele care locuiesc in vecinatatea terenurilor de depozitare ; aspectul localitatilor;

→ Aspectul economic: risipire de materie ; risipire de teren; un teren de depozitare nu mai poate fi utilizat pentru locuinte, industrie sau agricultura. La multi ani de la inchiderea sa, caracteristicile fizice, chimice, il fac impropriu pentru constructii si agricultura In general un teren de depozitare epuizat, poate sa fie folosit, dupa trecerea multor ani, pentru terenuri de sport, parcuri de agrement, si redat circuitului silvic prin impadurire.

f2. Compostarea

Exista multe acceptiuni referitoare la procesul de compostare dintre care pot fi citate cele mai reprezentative (Fitiu, 1997)

Compostarea este o tehnica de stabilizare si de tratare aeroba a deseurilor organice biodegradabile;

Se adreseaza tuturor deseurilor organice, dar cu prioritate deseurilor solide si semisolide;

Este un mod de distrugere prin caldura si diversi factori interni, a germenilor si parazitilor vectori de boli, de seminte si fructe nedorite;

Este o tehnica biologica de reciclare a materiei organice, care in finalul evolutiei ei da nastere la humus, factor de stabilitate si fertilitate al solului;

Este rezultatul unei activitati microbiologice complexe, care survine in conditii particulare;

In aceasta masura compostarea este deci o 'biotehnologie' pentru ca ea raspunde unei exploatari industriale a potentialitatii microorganismelor, celulelor vegetale sau animale. Compostarea este de asemenea si o 'ecotehnologie' pentru ca ea permite intoarcerea materiei organice in sol , si deci reinsertia acesteia in marile cicluri ecologice vitale a planetei (Fitiu, 1997).

Compostarea nu trebuie deci sa fie considerata (Juste, C.,1980): nici ca un remediu miraculos pentru tratarea tuturor deseurilor; nici ca o tehnica de depoluare de materii si compusi care nu sunt biodegradabili; nici ca un panaceu al crizei economice.

Parametrii compostarii

In timpul compostarii, descompunerea materiilor organice se efectueaza, ca si in sol, urmand lanturile de transformare naturala Prin practica empirica, si prin experimentare stiintifica, au fost identificati parametrii care actioneaza asupra acestor transformari. S-au stabilit relatii intre activitatea microorganismelor si evolutia compostului. S-a reusit progresiv realizarea unor conditii de viata optime pentru aceste microorganisme in timpul diferitelor faze al unui fenomen continuu cum este compostarea. Principalii parametrii ai compostarii, sunt aceia care influenteaza conditiile de viata ale microorganismelor, cum sunt: nivelul de oxigen lacunar; umiditatea; temperatura; caracteristicile chimice ale materiilor compostate.

Parametrii compstarii actioneaza simultan (Fitiu, 1997):

→ Nivelul de oxigen lacunar

Orice organism aerob consuma oxigen pentru a oxida compusii organici care ii servesc de hrana

→ Umiditatea: In timpul compostarii , parametrul 'continutul in apa' variaza din doua motive: Continutul in apa are tendinta de a creste, caci exista o productie de apa de catre microorganisme, care degradeaza materiile organice in prezenta oxigenului; Continutul in apa are tendinta de a diminua, sub actiunea conjugata a cresterii temperaturii, si a aerarii fortate, sau datorita intoarcerii periodice a substratului, care antreneaza pierderi sub forma de vapori de apa (Anid, 1980).

→ Temperatura:

Daca compostarea este inainte de toate un fenomen microbiologic, in practica el este de asemenea un veritabil proces termic. In functie de temperaturile lor optime, si de plaja de temperatura la interiorul careia, ele pot sa se multiplice, microrganismele se clasifica astfel (Anid, 1989:

psicrofile, a caror temperatura optima de crestere este inferioara la 30°C, si care se multiplica si la 0°C;

mezofile (cele mai numeroase), a caror temperatura optima este cuprinsa intre 30 si 45°C;

termofile (putin numeroase), a caror temperatura optima se situeaza la mai mult de 45°C, cel mai adesea spre 50-60°C, si a caror temperatura maxima poate sa treaca de 90°C.

→ Caracteristicile chimice ale substratului:

Raportul C / N: Carbonul este principalul constituent al moleculelor organice. In timpul fazei de fermentare aerobe active, microorganismele consuma intre 15 si 30 de ori mai mult carbon decat azot din substrat. Apriori, raportul C/N de 30 este deci favorabil fenomenului. In cursul evolutiei, substraturile organice pierd mai rapid carbonul lor (metabolizat si degajat sub forma de gaz carbonic) decat azotul (metabolizat sau pierdut sub forma de compusi azotati volatili ca amoniacul). Raportul C/N descreste deci in mod constant in cursul compostajului pentru a se stabili spre 10 (intre 15 si 8), intr-un compost terminat (A.N.R.E.D., 1984).

Exemple (A.N.R.E.D. ,1980):

a) Materiale bogate in carbon: paie, deseuri de hartie, carton, lemn , subproduse lignocelulozice;

b) Materiale bogate in azot: resturi de legume, plante leguminoase, subproduse animale;

Un deseu animal bogat in azot si foarte umid, va fi perfect completat de catre un deseu bogat in carbon, relativ uscat si susceptibil de a provoca o buna formare de spatii lacunare.

Alte raporturi: Alaturi de raportul Carbon/Azot mai exista si alte raporturi care conditioneaza buna desfasurare a procesului:

Tabelul nr. 18 Sinteza raporturilor intre elemente (Mustin 1988)

Raporturi

Zona optima larga

Zona optima medie

C/N

N/P

C/P

75-150

C/S

Fazele compostarii:

Fermentarea se realizeaza in 4 faze succesive distincte (Mustin 1988):

faza de latenta care corespunde timpului necesar colonizarii mediului de catre microorganisme (o zi aproximativ). Temperatura creste usor, ea rezultand din activitatea respiratorie endogena a celulelor vii prezente in masa

faza mezofila care este datorata multiplicarii microbilor mezofili care provoaca inceputul fermentarii. Aceste microorganisme degaja mari cantitati de caldura, temperatura amestecului crescand puternic. In jur de 40-45°C, microbii mezofili mor ( temperatura optima -30°C ):

faza termofila care corespunde perioadei de activitate , a unui alt val microbian care il inlocuieste pe precedentul, si care continua opera de degradare si de crestere a temperaturii. La 60-70°C, microbii termofili mor la randul lor , (temperatura optima-50-55°) astfel ca toti germenii patogeni si parazitii diversi. Aceasta faza nu poate sa dureze mult timp (4 zile minimum), daca nu, continutul in materie organica din compost va fi foarte scazut, si nu vor ramane decat compusii minerali pe care ingrasamintele chimice pot sa le aduca solului.

Primele trei faze sunt destul de scurte, in timp ce ultima (maturarea este destul de lunga

→ faza de maturare: Durata sa este de 60 de zile minim, dar o data terminata, ea corespunde cu finalizarea procesului de compostare. Principalele microorganisme responsabile de aceasta descompunere, sunt bacteriile, ciupercile si actinomicetele, repartizate in functie de principalele grupe fiziologice functionale: celulolitice, pectinolitice, proteolitice, amilolitice si amonifiante.

f3.Biometanizarea

„Biometanizarea sau digestia anaeroba, este o tehnica de bioconversie anaeroba, care permite stabilizarea materiei organice, care provine in general din deseurile menajere sau din dejectiile animale” (L'ECO Industrie,1995). Prin acest procedeu se obtine un compost stabilizat, potential de buna calitate si care furnizeaza energie sub forma de biogaz, care contine in cea mai mare parte metan. Biometanizarea se realizeaza in recipienti inchisi si etansi cu scopul de a mentine conditii de anaerobioza. In acest mod, se evita poluarea mediului prin degajarea de mirosuri sau prin scurgerea sau infiltrarea sucului de percolare. Pe de alta parte procedeul permite recuperarea biogazului produs, si care contine aproximativ 70% metan. In procedeele de metanizare, dezvoltate la ora actuala, deseurile triate si maruntite, alimenteaza digestorul (instalatia de metanizare) impreuna cu sucul de presare a compostului final. Deseurile sunt astfel umectate si puse in contact cu populatiile microbiene.

Temperatura este un parametru foarte important care conditioneaza timpul de sejur al deseurilor in digestor.

Se poate distinge (Juste, 1980):

*un regim mezofil : 35-37°C, cu timpul de sejur intre 2 si 3 saptamani;

*un regim termofil: 55-65°C, cu timpul de sejur intre 7 si 10 zile

Tabelul nr. 19 Compozitia gazului emis de catre o rampa de deseuri menajere (Ph. Thonart si col. 1996)

Compusul

Concentratia (procente din

volumul uscat)

Metan

Dioxid de carbon

Oxigen

Hidrocarburi parafinice

Hidrocarburi aromatice

Hidrogen

Sulfura de hidrogen

Monoxid de carbon

Seria B. T. E. X.

(Benzen, Toluen, Etilen , Xilen)

Inafara timpului de sejur mai scurt, care permite diminuarea taliei digestorului, regimul termofil produce cantitati de gaz mai importante si asigura distrugerea a aproape 100% din germenii existenti in 24 de ore, si a semintelor care ar putea contamina compostul.

In comparatie cu compostarea aeroba clasica, biometanizarea permite recuperarea de energie sub forma de gaz combustibil (82 Nm3 de metan / tona de materie digerata). In plus, stabilizarea compostului este mai buna, datorita unui raport C/N mai slab (15 in loc de 18-30 ).

Procedeul de metanogeneza cuprinde 4 faze (Anid –1989):

→ Faza de hidroliza enzimatica

In cursul acestei faze, structura materiei organice este distrusa si solubilizata , iar moleculele mari (proteine, polizaharide) sunt depolimerizate in molecule mai mici (acizi, amine, zaharuri). Numeroase bacterii gram-negative sau pozitive, sporulate sau nesporulate intervin in aceasta faza: Bacterioides sp., Ruminococus sp., Clostridium thermocelum, Thermoanaerobium;

Materie organica » Acizi, Amine , Zaharuri

→ Faza de acidogeneza

Aceasta faza consta intr-o simplificare a moleculelor rezultate in prima faza, rezultand acizi (in special acid acetic), CO2 H2 si NH3. In aceasta faza intervin bacterii nesporulate: Bacterioides ruminicola, Clostridium, Bifidobacterium;

C6 H12 O6 +2H2O » 2 CH3 - COOH + 2 CO2 +4 H2

→ Faza de acetogeneza

In aceasta faza, acizii rezultati anterior sunt transformati in acetati. Este o etapa mai putin cunoscuta in care intervin: Metanobacilus, Omelianski, Clostridium thero acericum, Syntropomonas wolfei, wolini;

Acizi » Acetati

→ Faza de metanogeneza

Aceasta faza corespunde cu transformarea acetatilor si a CO2 in metan. Pe parcursul acestei faze intervin: Methanobacterium formicum, Metanosarcina barkeri, Methanospirillum, Methanococus mazei, Methanobacterium sochngenii;

Acetati » Metan

Procesul de metanogeneza se realizeaza in conditii optime, la un ph cuprins intre 6,8 si 7,5, la o temperatura cuprinsa intre 30 si 40°C, temperatura de intensa activitate microbiana mezofila. La temperaturi mai inalte, digestia este posibila fiind realizata prin intermediul unui val termofil, fiind mai scurta si mai sensibila la variatiile de ph si de temperatura. Fenomenul de metanizare este des intalnit in conditiile unor rampe de depozitare necontrolate de deseuri menajere, unde fenomenul se produce in mod spontan. In aceste cazuri se poate recurge la captarea gazului situat in inima rampei. Aceasta tehnica este valabila astazi ca o solutie in extremis, pentru a se elimina problemele derivate din metanizare (incendii, poluare atmosferica

7. GESTIUNEA RESURSELOR REGENERABILE

Conferintele internationale se succed, problemele se intersecteaza, opinia publica se vrea tot mai responsabila si cercetatorii se preocupa de energiile regenerabile. Energii nepoluante, energia verde, energia viitorului. Noul mileniu se vrea mai curat si mai responsabil fata de mediu. Se scot din sertare energiile alternative: solara, eoliana, biomasa si biocurentii.

La ora actuala energia regenerabila si carburantii “curati” sunt la ordinea zilei. Programe europene au fost lansate (SAVE, ALTERNER) pentru a ajuta dezvoltarea acestor energii “curate”. Intre energia solara, forta eoliana si energia geotermala, agricultura joaca rolul sau in folosirea unei energii ce respecta mediul inconjurator.

Dupa Bruno Hucbourg (2002) bioenergiile de origine agricola sau forestiera, nascute din resurse naturale regenerabile, reprezinta 5 % din consumul de energie in Franta ( 10 milioane tone echivalent petrol pe an – TEP). Ele reprezinta 3 % din bilantul energetic european. In acelasi timp exista mari dezacorduri. Intr-adevar partea energiilor regenerabile variaza, in consumul intern brut, de la 1 % la 25 %, in functie de tara. In Franta de exemplu, energia din lemn constituie 40 % din productia totala de lemn, pe cand aceasta proportie este de 55 % la nivel mondial.

Ca urmare a Conferintei de la Rio si a intalnirii de la Kyoto (asupra efectului de sera), guvernele Uniunii Europene au decis sa duca o politica incitativa in acest domeniu. In U.E. Franta de exemplu a dat un impuls important in ultimii ani lansarii de programe structurale in acest domeniu (Planul Lemn/Energie- 20 000 de instalatii de incalzit apa cu energie solara, Eole/2005 etc.).La nivel european, prin programele SAVE si ALTERNER, aproape 150 milioane de euro au fost consacrati energiei regenerabile in anul 2002. In ce priveste energia obtinuta din lemn, obiectivele principale sunt clare si anume: ameliorarea ofertelor de utilaje necesare pentru cercetare si dezvoltare, precum si promovarea rezultatelor obtinute.

7.1. Biogazul

Referitor la biogaz, se prevede dezvoltarea acestui sector, in special pentru deseurile fermentative. Ajutoarele oferite la acest tip de energie trebuie sa permita dezvoltarea in vederea invingerii piedicilor la nivelul pietei.

7.2. Biomasa

Biomasa reprezinta o alta energie posibila de utilizat. Ea formeaza masa totala a materiei vii de pe planeta. Biocentrale din Uniunea Europeana, precum cea din Autun (Franta) consuma biomasa de origine vegetala, in principal scoarta de arbori, rumegus, dar si deseuri industriale banale (lazi, casete, box-paleti uzati) si plachete forestiere. Aceasta biomasa se naste, creste si se reinnoieste repede, spre deosebire de energia din combustibilii fosili, condamnata la epuizare. Aceasta energie, eliberata prin arderea biomasei, provine din pamant, aer si de asemenea de la soare, permitand astfel realizarea fotosintezei. Plantele absorb dioxidul de carbon (CO2), eliminand oxigenul si utilizeaza carbonul, pe care il recombina cu elementele nutritive din sol, rezultand biomasa. Arderea produce CO2 necesar cresterii plantelor, care il absorb din atmosfera. In ce priveste cenusa, ea este bogata in substantele ce se pot folosi ca ingrasamant (o tona cenusa contine 15 kg de fosfor, 45 kg de potasiu si 280 kg de calciu). In felul acesta intregul ciclu se inchide (Ademe 2001).

7.3. Biocarburantii

Bio-etanolul se obtine prin transformarea graului si a sfeclei (L., Meinrad, 2002). Acest alcool, folosit in stare bruta sau transformat in ETBE (tri-etil-butil-eter), este numit bio-carburant. Pana in martie 1996, singura firma care producea benzina aditivata cu ETBE era firma ELF. Aceasta productie reprezinta 4 % din benzina consumata in Franta. Apoi, au fost puse in functiune doua mari unitati de productie de catre firma TOTAL.

Nu este de neglijat sa ne gandim la reducerea emisiilor de CO2 in atmosfera. Un camp de cereale sau oleoproteaginoase contribuie la reducerea efectului de sera, deoarece este un mare consumator de carbon din CO2 atmosferic. ADEME explica ca inlocuirea a 1000 TEP/an de origine fosila cu energie regenerabila, permite reducerea emisiilor de CO2 cu 3000-4000 tone/an. Deci, orizontul energetic european va fi verde.

Biocarburantul contribuie la scaderea emisiilor de CO2 in atmosfera. Explicatia acestui lucru este urmatoarea :bilantul CO2 pe planeta a devenit pozitiv, adica rezulta mai mult CO2 in atmosfera decat poate intreaga vegetatie a planetei sa-l absoarba. Ca urmare continutul de CO2 in atmosfera creste, se accentueaza efectul de sera si se modifica astfel climatul.

Lumea isi asigura sursa de energie in cea mai mare parte din combustibili fosili. Carbonul combustibililor fosili provine din CO2 atmosferic stocat prin intermediul plantelor de milioane de ani, dar care se elibereaza astazi din nou in atmosfera, prin arderea carbunilor sau petrolului.

Daca omul utilizeaza carbonul din plante ca energie (biocarburant) el va folosi carbonul din atmosfera „de azi „ si nu cel de „ieri” stocat in zacamant . Plantele verzi fixeaza CO2 din aerul “de azi” sub diverse forme (amidon, celuloza) din care se poate scoate energie si se elibereaza in atmosfera oxigenul. Pe scurt deci, putem afirma ca folosirea biocarburantilor determina consumul si restituirea de CO2 din atmosfera de azi in timp ce folosirea combustibililor fosili determina consumul de CO2 stocat de milioane de ani si eliberarea lui in atmosfera de azi. Aceasta duce la cresterea cantitati de CO2 din atmosfera.

Este deci mai bine sa ardem carbonul rezultat din CO2 din atmosfera decat carbonul rezultat din CO2 fosil. Se prevede pe viitor un impozit la nivel mondial pe activitatile care emit in atmosfera CO2 provenit din carbon fosil. In anul 2030 lumea va suporta efectul de sera din cauza cresterii procentului de CO2, care va face sa creasca temperatura cu un grad pe o perioada de 30 de ani, cu consecintele de rigoare asupra nivelului marilor.

Bangladesul, Florida vor vedea o partea din suprafetele lor acoperite de ape. In schimb, cresterea temperaturii va deschide noi perspective pentru agricultura in unele zone ale Canadei si de ce nu, in Siberia (Ademe 2001) Tot ce poate servi la protejarea stratului de ozon si diminuarea efectului de sera va ghida activitatea organizatiilor economice. Agricultura nu va mai aparea ca poluanta, ci dimpotriva, ca un absorbant de carbon prin intermediul plantelor cultivate si a arborilor. Apa, care va fi aur in secolul XXI, va lipsi in anul 2050 in 50 % din tari, situatie care va avea consecinte pentru agricultura (OCDE,1994). Omenirea va consuma mai multa energie, nu va fi penurie de energie, dar alegerea formei de energie utilizate se va face in functie de efectul de sera.

Incepand cu 1994, programul VOSFA realizat asupra acizilor grasi vegetali, studiaza fezabilitatea mai multor culturi: Lunaria annua (banutul papei), Callendula officinalis, Dimorphoteca pluvialis, Euphorbia lagascae. Acest proiect asociaza, producatori, producatori se samanta, industriile de profil si cele din sectorul vopselelor si a lubrifiantilor. Rezultatul pare dezamagitor pentru Lesquerella si Dimorphoteca, datorita slabului randament agronomic. Totusi, genetica lasa cateva sperante pentru un rezultat mai bun. Pentru Euphorbia, randamente foarte corecte au fost obtinute in Spania pentru culturi irigate (5 t/ha). Uleiul extras din aceasta planta contine intr-o buna masura acid vernolic, util in industria lubrifiantilor. Uleiul de Lunaria arata si el o buna aptitudine industriala, cu un randament la ha de 500 kg de ulei pentru anumite varietati. Uleiul de Calendula este foarte pun pentru vopsele, cu un potential de randament de 3 t/ha. Doua culturi (Lesquerella si Cuphea lutea) au fost de asemenea testate in Statele Unite unde specialistii estimeaza ca trebuie circa 10 ani de selectie pentru a obtine randamente pe masura, moment in care cultura poate capata amploare.

Comisia Europeana este pregatita sa incurajeze dezvoltarea biocarburantilor, obligata fiind de criza petroliera. Starea de spirit europeana vis a vis de carburanti este pe cale de a se schimba. Foarte rezervata acum cativa ani, Comisia Europeana este astazi mai deschisa sau am putea zice chiar favorabila biocarburantilor . Alte tari precum Brazilia si Statele Unite au inteles mai devreme aceasta necesitate, lansand de multa vreme programe de dezvoltare a productiei de etanol.

Producatorii de sfecla sunt optimisti atat pentru zahar cat si pentru etanol datorita progreselor de productivitate asteptate in anii ce vin. Aceasta crestere a randamentelor de productie ar trebui sa duca la obtinerea unei rentabilitati suficiente care sa poata dezvolta acest produs.

Comisia Europeana a decis anul trecut ca energiile regenerabile trebuie sa furnizeze 12% din bilantul energetic european pana in 2010, fata de 6% in prezent. DIESTERUL, energie regenerabila prin excelenta, face parte din optiunile posibile, pentru a atinge acest obiectiv.

Se preconizeaza la nivelul Frantei de exemplu ca productia de ester-metil (diester) sa se dubleze pe termen scurt, cu atat mai mult, cu cat industriile petroliere cer acest lucru. Produs derivat din uleiuri vegetale, Diesterul este utilizat in U.E. in amestec cu motorina, in motoare Diessel. In practica, el este cel mai adesea incorporat la nivel de 5% in motorina distribuita de catre marile companii petroliere precum, Elf, Total-Fina, si Shell, dar si de catre distribuitorii independenti si de catre GMS (Supermarcheturi). Mai mult de 4000 de vehicule ale administratiilor publice franceze, utilizeaza un amestec mergand pana la 30% Diester. Ele au parcurs 20 milioane de km cu acest bio-carburant. Productia franceza de esteri metilici de uleiuri vegetale (EMHV) pentru fabricarea diesterului, s-a ridicat in 1999 la 250 000 tone, ceea ce plaseaza Franta in capul listei tarilor europene, care au produs in acelasi an 470 000 tone. EMHV sunt produsi in Franta de catre 2 societati (Villneuve, F. J.P.Bosc, P. Letouze, A. Euzen,2002) : Diester-Industrie si Novaol in 4 localitati (Grand-Couronne, Venette, Bousens si Verdun).

Biodegradabil ca produs, este o energie regenerabila. Substituindu-se motorinei, el reduce de 3,5 ori noxele de CO2 in atmosfera. Pe plan tehnic, el amelioreaza lubrifierea motorinei si functionarea catalizatoarelor.

Productia europeana ar putea sa-si dubleze de asemenea capacitatile pana in 2010, pentru a atinge 1000 000 tone/an (Villneuve, F. J.P.Bosc, P. Letouze, A. Euzen, 2002). Acest fapt ar oferi un debuseu comercial pentru 500 000 ha de oleoproteaginoase. Cea mai importanta dezvoltare, o vor cunoaste uleiurile de rapita. Pe langa utilizarea pentru productia de Diester, rapita este utilizata pentru fabricarea vopselelor, a linoleului etc..

Guvernul francez a facut un bilant asupra productivitatii industriei care produce ETBE-un aditiv pentru benzina, compus jumatate din etanol din sfecla sau grau in cursul anului 2000. Acest bilant va permite evaluarea interesului de implantare de noi uzine de productie. Doua proiecte sunt in studiu: un proiect al Societatii Total, la Mede pentru 73000 tone si unul al Societatii Elf, la Donges pentru 82000 tone pe an. Un proiect similar de constructie de uzina este in curs in Spania pentru 100 000 tone etanol plecand de la cereale, ceea ce inseamna aproximativ 200 000 tone ETBE.

Tabelul nr. 20 Taxa Interioara pe Produse Petroliere (TIPP) in Europa (euro/m3, Ademe 2001)

Tara

Taxe pe uleiuri minerale

Exonerare de taxe pentru biodiesel

Remarci

Austria

Nici o restrictie pentru cantitate

Germania

351 (exonerare totala)

Nici o restrictie pentru cantitate

Franta

Cota de productie limitata la 271000 t

Italia

Cota de productie limitata la 125000t

Obiectivul filierei de oleaginoase este de a atinge in Franta de exemplu 400 000 - 500000 t fie circa 300-400 000 ha de culturi oleaginoase industriale (1 ha pentru 1,2 t). Diesterul este incorporat in proportie de 30% in carburant pentru serviciile urbane in circa 30 de mari orase franceze. El constituie un inlocuitor al sulfului si aduce calitati lubrifiante suplimentare carburantului.

Tabelul nr. 21 Productia de diester din uleiuri vegetale in anul 1999 si 2000 (Ademe 2001)

Localitatea / Societatea

Dico, Rouen (Franta)

150000t

180500 t

Robbe, Compiegne ( Franta)

45000t

60500t

Cognis, Boussens (Franta)

33000t

33000t

Novaol, Verdun (Franta)

30000t

32500t

Novaol (Italia)

6000t

Connemann (Germania)

7500t

11000t

Total

271 500 t

317000t

Obiectivul la care trebuie sa se ajunga in termen scurt este costul utilizarii diesterului pentru industriile petroliere trebuie sa fie apropiat de cel al petrolului. Pretul semintelor de oleaginoase se situeaza in ultima vreme aproape de pretul petrolului. Insa ultima criza a petrolului din toamna 2000 ofera pentru semintele de oleaginoase un pret mai bun decat debuseele clasice agricole. In ciuda acestei situatii filiera de oleaginoase din U.E. nu doreste sa precipite dezvoltarea biocarburantilor; aceasta dezvoltare trebuie sa se faca cu prudenta, tinand cont ca rentabilitatea acestei filiere pentru moment depinde direct de pretul petrolului.

Datorita utilizarii clorului, chimia parafinei antreneaza riscuri care trebuiesc gestionate, chimia transformarii uleiului vegetal in biocarburanti nu este periculoasa. Procedeul elaborarii este discontinuu prin sarje de 5 tone. De exemplu Novaol produce 180 tone de biodiesel pe zi. Pentru a realiza acest biocarburant se adauga ulei de rapita, metanol si un catalizator. Astfel se obtine Biodiesel si glicerol. Dupa un proces de distilare si de decantare pentru separarea produsilor de reactie, esterul (ester metilic de ulei vegetal) este gata pentru a fi folosit ca si carburant. Glicerolul este utilizat in industria cosmetica, fiind astazi in voga datorita originii lui vegetale.

Un hectar de rapita produce circa 1 tona de ulei. Novaol transforma de exemplu, 35000 ha de rapita. In unele tari cum este cazul Germaniei, biocarburantii sunt exonerati de taxe in proportie de 100% si vehiculele pot sa-l utilizeze in stare pura. Obiectivele actuale in materie de biocarburanti urmaresc inlocuirea a circa 12% din carburantii pe baza de petrol la orizontul anului 2010. In Germania, 800 de statii de benzina distribuie un carburant 100% biodiesel care este in intregime exonerat de taxa interioara pe produse petroliere (TIPP).

Firmele constructoare de masini au facut pasi importanti in tehnologie pentru a adapta vehiculele produse, la biocarburant.

Tabelul nr. 22 Constructorii de autovehicule ce utilizeaza biodiesel (Terroir Magazine, 2000)

Mercedes

C220 , C220 CDI, E 200, E 220 CDI (septembrie 1999)

Volvo

S70 si V 80

VW

Polo diesel, classic, variant, golf vento, bora, passat 351

Ford

MD 1,8 D, Endura DE, Turbodiesel 1,8 TD, TCI

7.4. Biomateriale de constructii

De la catastrofa petrolierului Erika pe coastele Bretaniei in Franta, chimia verde a cunoscut o amploare deosebita. Industria constructiei de locuinte este unul dintre beneficiari. Produsele naturale ce pot fi utilizate sunt mai putin toxice. In industria constructiilor de locuinte nu toate agromaterialele folosite sunt de origine pur vegetala. Se utilizeaza inca polimeri de origine sintetica pentru a lega fibrele vegetale de paie de exemplu. Acesti adjuvanti sunt de origine sintetica, in special la agromaterialele din Germania, unde conceptul reciclarii materialelor de origine agricola nu merge pana la biodegradabilitatea acestora si absenta inocuitatii pentru mediu. Intreprinderi precum Agro Industrie Recherche (ARD) vor sa mearga mai departe cu utilizarea acestor agromateriale inlocuind fibrele sintetice cu rapita ca si liant al fibrelor. Liantul in acest caz ar putea fi un extract de ester metilic extras din rapita si care are proprietati adezive remarcabile. In acelasi domeniu, atentia firmelor s-a concentrat pe constructia de barchete alimentare (ambalaje din polistiren), inlocuind polistirenul cu un produs rezultat din paie de cereale si tarate de grau. Singura problema care inca nu este rezolvata este rehidratarea acestora in prezenta apei. Un strat subtire de polistiren ar putea pentru moment rezolva aceasta problema, pana la producerea unui polimer de origine complet vegetala.

7. Biodetergenti si Biotensioactivi

Industria de tensioactivi si de detergenti elaborati plecand de la cereale duc la obtinerea de produsi mai putin iritanti. Industria colorantilor de origine vegetala prezinta de asemenea un mare potential de dezvoltare. La Pomacle in Franta societatea Soliance trateaza prin intermediul uzinei Cantor circa 400 000 tone de grau pe an in domeniul cosmeticelor. Plecand de la paie de cereale si uleiuri vegetale, ea propune consumatorilor o gama de produse de spalat, de muiat (sampoane etc). Toata aceasta gama de produse chimice este provenita inca din petrochimie. Un tensioactiv este o molecula lunga care poseda 2 poli: unul hidrofil si altul hidrofob. Procedura consta in inlocuirea polului hidrofil cu un zahar, care este de asemenea hidrofil, si poate fi extras din paie. Este vorba de o pentoza care pana astazi nu a fost valorificata. Incet, aceasta gama de produsi va inlocui produsele astazi realizate de catre petrochimie. Paiele care pana astazi erau utilizate ca si litiera pentru animale sau erau incorporate in sol sau arse, capata astfel un debuseu de prima importanta. Polul hidrofob este partea 'grasa' a tensioactivului care pana in prezent este de origine minerala. Acest ulei provenit pana astazi din petrochimie ar putea fi inlocuit de catre uleiul de palmier sau cel de rapita sau floarea soarelui. Consumul de emulsifianti de origine vegetala creste foarte mult in tarile nordice. Inainte de a trece la producerea de emulsifianti de origine vegetala trebuie schimbate mai intai mentalitatile. De exemplu pe piata americana produsele sunt inca scumpe datorita faptului ca productia este inca la inceput si investitiile inca nu au fost amortizate ca in cazul produselor ce provin din petrochimie, amortizare petrecuta de multi ani, motiv pentru care preturile au putut fi deja mai mici (Terroir Magazine, 2000).

Potentialul de piata pentru biodetergenti este enorm: circa 1266 miloane de tone de detergenti menajeri pentru Europa celor 1 Domeniul de tensioactivi numai pentru Franta de exemplu este de asemenea interesant, fiind de circa 54 de milioane tone pe an numai ca agenti adjuvanti pentru pesticide, care la ora actuala sunt de origine minerala (Terroir Magazine,2000).

In domeniul sampoanelor pentru par datorita agresivitatii pentru par a sampoanelor clasice, tensioactivii de origine vegetala dizolva de 100 de ori mai putina proteina la nivelul parului (Keratina) si in plus sunt biodegradabili.

Aceste noi produse vor permite agricultorilor de a dezvolta productiile in scop neagricol si le va permite de asemenea o reconciliere cu protectia mediului, creand premisele modificarii proastei imagini pe care lumea agricola si-a creat-o in ultimii ani datorita poluarii masive a mediului.

7.6. Biocomplexanti

Un alt produs al chimiei verzi sunt complexantii de origine vegetala ce vor permite de a inlocui EDTA , un produs de sinteza, utilizat in cosmetica si industria alimentara (Ademe 2001). Aceasta functie complexanta este foarte utilizata pentru detergenti si pentru pesticide pentru reducerea efectelor metalelor. Produsele de sinteza complexante sunt stabile si putin biodegradabile. Industriile de profil propun inlocuirea EDTA cu complexanti de origine vegetala cum este cazul acidului mucic care provine din sfecla, acidul fitic sau acidul galacturonic care provine din pectine (pulpa sfeclei, a merelor).

7.7. Biocoloranti

Un alt domeniu de actualitate al chimiei verzi este cel al productiei de antociani, taninuri, flavonoide si fenoli. Polifenolii prezinta circa 55 de calitati medicinale (anticancerigene, foto-protectoare, antifungice, antioxidante, regulatori ai functiilor vasculare etc…). Extractia de polifenoli din plante va constitui o piata importanta a chimiei verzi. Elementul de baza pentru productia acestor polifenoli il reprezinta semintele de struguri. Proiecte de cercetare au fost de exemplu lansate in U.E. pentru obtinerea de antociani din varza rosie si din frunzele de vita de vie. Industriile de cosmetice, textile, hartie, farmaceutice si agroalimentare incep sa inlocuiasca colorantii de origine sintetica care uneori sunt toxici si pentru care legile sunt din ce in ce mai constrangatoare.

7.8. Bioadjuvanti pentru pesticide

Pentru inlocuirea adjuvantilor minerali utilizati pentru fabricarea pesticidelor, se are deja in vedere in U.E. producerea unui bioadjuvant de origine vegetala provenit din paie de cereale si din rapita (Terroir Magazine, 2000).

8. Distrugerea biodiversitatii prin activitatea uman a

8.1. Biodiversitatea sau diversitatea biologica

Biodiversitatea este un termen care a fost introdus recent, pentru a inlocui o expresie sinonima si anume diversitatea biologica. Acest termen, acopera un mare numar de caracteristici biologice diferite, care se manifesta la toate nivelele de organizare, plecand de la molecule si celule, organisme, populatii, biocenoze, pana la nivelul biosferei. Aspectul cel mai bine reprezentat al biodiversitatii, este cel reprezentat de multitudinea peisajelor de la suprafata pamantului. De la oceane arctice, la mari calde, de la paduri ecuatoriale la paduri temperate sau tundre, pana la savane impadurite sau stepe aride, exemplele de biodiversitate sunt nenumarate. Prin activitatile umane, peisajele si ecosistemele, care caracterizau planeta noastra acum cateva secole au disparut, consecinta inevitabila a extensiei populatiei globului. Cresterea in continuare a populatiei globului si a nevoilor acesteia, va duce la o accentuare a acestei disparitii.

Viata omului, nu are ca scop doar satisfacerea nevoilor alimentare si energetice. Ea trebuie sa presupuna si prezenta obligatorie a unui mediu diversificat, cu peisaje variabile, singurele capabile de a aduce populatiei umane si satisfacerea altor nevoi, de recreere sau de alta natura decat cele strict materiale. Chiar din punct de vedere strict economic, mentinerea biodiversitatii reprezinta o sursa de venit considerabila in conditiile in care aceste spatii devin tot mai rare. Evolutia omenirii nu este posibila, decat in conditiile unei diversitati intra si interspecifice, si chiar o diversitate intre ecosisteme si biotopuri. Orice atingere adusa biodiversitatii in lumea vie, este o atingere a puterii sale evolutive, a posibilitatii pe care omul o are, de adaptare la schimbarile mediului.

8.2. Disparitia habitatului si a diversitatii biologice datorita practicile agricole

50% din speciile animale si vegetale sunt pe cale de disparitie. Studii detaliate au aratat ca practicile agricole industriale, sunt principalele cauze ale acestui fenomen. Dupa lista rosie a Uniunii Internationale pentru Conservarea Naturii (UICN), in regiunile cu culturi intensive din Germania, habitatele naturale nu ocupa mai mult decat 2-3% din suprafata. Habitatele care rezista, sunt adesea atata de mici incat acestea nu mai pot sa intretina numeroasele specii de animale, in timp ce ingrasamintele si pesticidele din campurile alaturate distrug plantele care cresc pe bordurile acestor habitate.

Utilizarea intensiva de ingrasaminte si pesticide, in particular cele cu azot, a contribuit in egala masura la disparitia speciilor in habitatele agricole. Numeroase habitate, cum sunt preriile care abunda in fauna si flora, create prin activitati agricole au fost distruse prin folosirea de ingrasaminte azotate minerale. Utilizarea de pesticide toxice in agricultura industriala, provoaca o problema suplimentara. Pierderea de habitate si perturbarile in lanturile alimentare, au grave repercursiuni asupra faunei si florei. De exemplu, numarul de privighetori pe teritoriul Marii Britanii, a scazut cu doua treimi in decursul ultimilor 15 ani, datorita continutului de rezidii chimice acumulat in melci, cu care acestea se hranesc. Insecticidele comune au omorat intre 32-97% din larvele de tentreide, cu care puii de fazan se hranesc (Greenpeace, 1997).

Incercarile de folosire in agricultura a unor specii din ce in ce mai productive, au dus la utilizarea unui numar limitat de varietati, dintre care unele sunt foarte vulnerabile la boli si daunatori. Pomicultura europeana este un bun exemplu, 30 de ani de specializare au dus practic la disparitia a circa 1000 de soiuri de mar (C.B. 2002). Industria porcina, este in egala masura simptomatica, urmand aceasi tendinta, cea a simplificarii genetice. In Marea Britanie, doua rase de porci domina: Large White si British Landrace. Celelalte practic au disparut, reducand astfel diversitatea materialului genetic disponibil, crescand riscurile de propagare epidemica de boli specifice.

8.3. Conservarea biodiversitatii prin practicile agricole

In ceea ce priveste mentinerea biodiversitatii prin practicile agricole , exemple diferite arata modul in care sistemele agricole alternative pot contribui la mentinerea acesteia. Sistemele mixte de cultura, care cuprind culturi vegetale alaturi de zootehnie, utilizate in numeroase ferme de agricultura alternativa in tarile europene, permit mentinerea multor procese ciclice caracteristice ecosistemelor naturale. Culturile asociate constituie un aspect important, ca tehnica folosita in aceste sisteme. Aceasta practica permite sustinerea diversitatii si a abundentei speciilor, minimizand in acelasi timp spalarea nutrientilor. In Dannemarca, studii efectuate de catre Ministerul Agriculturii, pun in evidenta faptul, ca in fermele de agricultura alternativa (biologice, organice, biodinamice), a fost observat un numar mare de pasari precum: randunica, caneparul - Carduelis cannabina, nagatul- Vanellus vanellus, comparativ cu fermele conventionale, unde aceste pasari au disparut.

8.4. Organisme internationale specifice

In ceea ce priveste masurile de conservare a speciilor, Uniunea Internationala pentru Conservarea Naturii (UICN), a creat mai multe programe, printre care putem cita un program numit “Strategia Mondiala a Conservarii” cu un subtitlu “Conservarea resurselor vii in serviciul unei dezvoltari durabile. Programul a fost realizat cu sprijinul Programului Natiunilor Unite pentru mediul inconjurator (PNUI) si cu sprijinul Fondului Mondial pentru Natura (WWF-World Wildlife Fund). Scopul acestui program este acela de convinge opinia publica, cat si organele de decizie din cat mai multe tari, ca sunt necesare masuri sustinute de conservare, ca un complement la dezvoltarea economica si sociala

8. Masuri privind prezervarea biodiversitatii

Pentru incetinirea degradarii patrimoniului biologic al pamantului, trebuie avuta in vedere, crearea de strategii coerente, la scara intregului glob. Trei directii ar putea fi avute in vedere dupa Maxime Lamotte (Consiliul Europei 1999):

1. Prima directie, priveste aspectele globale ale peisajelor si a ecosistemelor Pentru asigurarea conservarii acestora, au fost create rezervele naturale si parcurile naturale. Rezervele biosferei create de catre UNESCO in cadrul programului MAB au acelasi scop. Dificultatea apare in momentul in care, crearea acestor rezerve decise catre autoritatile nationale si internationale, sunt adesea neintelese de catre populatiile locale si slab respectate.

2. A doua directie, se refera la supravietuirea speciilor Prezervarea unui mare numar de ecosisteme, in diversele parti ale lumii, joaca un rol primordial in aceasta directie. O atentie particulara trebuie acordata unor specii amenintate si pe cale de disparitie.

3. A treia directie, este cea legata de mentinerea biodiversitatii genetice, la plantele cultivate si animalele domestice. In ciuda unui interes practic evident, aceste probleme sunt departe de a fi primit, atentia cuvenita. Practic, succesele realizate in ameliorarea randamentelor diferitelor culturi si calitatea raselor de animale, au dus la selectionarea unui numar restrans de specii, pe criteriul randamentului. Acest lucru, a dus deja la diminuarea resurselor genetice, acumultate pana la un moment dat si la restrangerea numarului acestora intr-o zestre saraca pentru mileniul urmator. Interesele imediate, nu trebuie sa lase la o parte, importanta fundamentala pentru viitor, a diversitatii genetice , singura cale capabila de a raspunde nevoilor viitoare de adaptare.

In ceea ce priveste zonele protejate, majoritatea tarilor de pe glob, s-au dotat cu o retea de zone protejate. Aceste retele de zone protejate, variaza mult de la o tara la alta, in functie de nevoile si posibilitatile fiecareia in functie de conditiile institutionale, legislative si financiare disponibile. Comisia parcurilor nationale si a zonelor protejate, a Uniunii Mondiale pentru Conservarea Naturii(UICN), este principalul organ international, stiintific si tehnic, care se ocupa cu alegerea, crearea si amenajarea parcurilor nationale si a zonelor protejate in general.

Trei criterii stau a baza inscrierii unei zone protejate pe Lista Natiunilor Unite: dimensiunea, obiectivele referitoare la gospodarire ( clasificarea in 5 clase de importanta si autoritatea organului respectiv. Reteaua mondiala a zonelor protejate evolueaza rapid: se creeaza zone noi, se modifica limitele celor care exista in timp ce alte zone sunt distruse de dezvoltarea industriala, de agricultura conventionala, catastrofe naturale sau de conflicte.

8.6. Zonele protejate din Romania

In Romania, aceste zone protejate, le regasim sub forma de rezervatii ale biosferei (Rezervatia Biosfera Delta Dunarii), de Parcuri Nationale (Bucegi, Calimani, Ceahlau, Cheile Bicazului -Hasmas, Cheile Carasului, Cheile Nerei, Cozia, Piatra Craiului, Retezat, Rodna etc), rezervatii naturale (Caraorman, Grindul Chituc, Grindul Lupilor, Insula Mica a Brailei, Muntele Parang, Letea, Muntele Postavarul, Lacul Snagov, etc..).

9. GESTIUNEA ORGANISMELOR MODIFICATE GENETIC

Potrivit directivei 90/220 a CEE, „un organism modificat genetic, este o entitate biologica necelulara, celulara sau multicelulara, capabila de a se reproduce sau de a transfera material genetic modificat pe o alta cale decat inmultirea sau recombinarea naturala. Daca modificarea genetica a fost obtinuta prin infectie virala, mutageneza, conjugare, transductie, inductie poliploida, fuziune de celule vegetale obtinute prin metode traditionale (fuziunea de protoplasti, ce rezulta din organisme care pot de asemenea sa fie produse prin metode de inmultire naturala), organismul obtinut nu este vizat de catre directiva 90/220 sau regulamentul 258/97, in categoria OGM.”

La ora actuala sunt cultivate suprafete insemnate cu organisme modificate genetic. In 1999 au fost cultivate in intreaga lume, 15 milioane ha din care 2 treimi in SUA iar restul in China, America de Sud, Canada precum si in alte tari (Salat Annie, 2001). Soia este prima planta cultivata ca suprafata, urmata fiind de porumb si de alte 48 plante modificate genetic care sunt autorizate in diferite tari din lume. Toleranta la erbicide este principalul caracter care este conferit acestor plante.

9.1. Aplicatiile potentiale ale organismelor modficate genetic (OGM)

Aplicatiile potentiale ale transgenezei sunt numeroase (Fitiu, 2000) :

in agricultura: Plante cu genom modificat au fost deja create, ele prezentand calitati agronomice inedite ( rezistenta la insecte daunatoare, toleranta la erbicide, rezistenta la boli, la conditii climatice extreme);

in sectorul agroalimentar: Alimentele provenind din organisme genetic modificate, pot sa prezinte noi proprietati in materie de compozitie nutritionala, de conservare, de savoare (continut in zahar sau arome);

in sanatate. Pe aceasta cale este posibila producerea la un cost mai redus, a unor molecule farmaceutice de catre plante, care devin adevarate uzine celulare.

Orice tehnologie noua este susceptibila de a antrena riscuri directe sau induse. Evantaiul de riscuri potential legate de dezvoltarea transgenezei ar putea fi repertoriat in 2 categorii : riscuri pentru mediu si riscuri pentru sanatate.

9.2. Riscuri pentru mediu 

→ Fluxul de gene si diseminarea genelor ce dau toleranta la erbicide (Fitiu, 2000):

Cultura plantelor transgenice antreneaza posibilitatea difuziei de gene introduse prin transgeneza la soiuri nemodificate de la aceasi specie sau specii apropiate. Aceasta diseminare de gene care exista de altfel la plante in stare naturala se cheama 'flux de gene'. Fluxul de gene este frecvent intre plantele aceleasi specii. El este realizat prin incrucisare sexuala. Polenul este vectorul privilegiat al diseminarii genelor si deci al unei transgene in cazul unei specii genetic modificate, prin intermediul vantului sau a insectelor polenizatoare. Aceasta transmitere poate sa se faca in directia unor specii salbatice. Probabilitatea realizarii unui flux de gene se pune diferit in functie de specii si de ecosistem. Singura abordare rezonabila este cea realizata caz cu caz. De exemplu porumbul, soia, cartoful si tutunul care nu sunt originare din Europa nu pun aceasta problema de transmitere la specii salbatice din aceasi familie, caci nu exista nici o specie salbatica in ecosistemul european cu care acestea ar putea sa se incruciseze. Pentru alte specii precum rapita, studii realizate arata ca ele se pot hibrida cu alte crucifere ( mustarul etc…). Schimburile intervarietale sunt posibile si pentru andive, cicoare precum si pentru sfecla de zahar unde cultura este puternic contaminata cu specii de sfecla salbatica (sfecla maritima) ceea ce indica o puternica probabilitate de transfer a unei gene inspre buruieni. Problema fluxului de gene apare la modul serios atunci cand vorbim de organisme modificate genetic in care prin transgeneza se introduce o gena de toleranta la erbicide. Un eventual transfer al acestei transgene inspre buruieni ar putea antrena o pierdere de eficacitate a erbicidelor utilizate pentru o anumita cultura. In aceasta situatie nu este vorba numai de o pierdere economica pentru firma care produce acel erbicid ci si de un risc de mediu, pentru ca pierderea de eficacitate a acestor produse active vor priva agricultura de erbicidele totale considerate ca mai putin poluante si vor duce la o utilizare crescanda a produselor selective cu o toxicitate superioara.

→ Impactul OGM asupra albinelor

Insectele utile cum este cazul albinelor risca sa fie afectate de dezvoltarea plantelor transgenice. Studii asupra rapitei rezistenta la erbicide in stransa corelatie cu impactul asupra albinelor sunt astazi in curs de realizare in Uniunea Europeana.

→ Riscul de reducere a biodivesitatii

Se estimeaza ca difuzarea acestor biotehnologii genetice ar putea fortifica tendinta prezenta deja in agricultura de reducere a biodiversitatii genetice prin posibilitarea transferului aceleasi gene la mai multe specii. Acest factor de saracire a diversitatii poate deveni un factor de vulnerabiltate a culturilor.

→ Impactul asupra rizosferei

Rizosfera este partea din sol situata in imediata vecinatate a radacinilor plantelor. Ea este foarte bogata in microorganisme si in substante biologice. Un impact potential plantelor transgenice poate aparea la acest nivel, modificand acest biotop evolutiv intr-o directie necontrolabila.

→ Aparitia de insecte rezistente la plantele transgenice

Plantele genetic modificate pentru a se autoproteja impotriva unei insecte ar putea suscita aparitia de insecte rezistente la aceste plante transgenice in urma unei mutatii naturale. Interesul acestor plante ar fi atunci mai putin interesant pentru ca autoprotectia nu va functiona. In fapt toxina produsa de catre bacteria Bacillus thuringiensis este utilizata in diferite tari in agricultura, si a carei aplicare repetata sub forma de pesticid a antrenat selectia de daunatori capabili de a rezista la actiunea acestui produs. Nu este exclus ca un fenomen identic sa se produca si cu plantele transgenice daca nivelul acestei proteine este inferior, atunci cand ea este interiorizata in planta transgenica in raport cu concentratia mai puternica a acestei proteine utilizata la ora actuala.

→ Reducerea arealului potential de cultura in agricultura ecologica

Tinand cont de faptul ca legislatia in agricultura ecologica (in Uniunea Europeana si in Romania) interzice utilizarea „O.G.M.”, arealul potential de dezvoltare al agriculturii ecologice v-a fi direct afectat datorita diseminarii genelor in terenurile cultivate in agricultura conventionala.

Astfel, conversia la agricultura ecologica a unor terenuri pe care s-au cultivat O.G.M. nu mai este posibila.

9.3. Riscul pentru sanatate

→ Riscul toxicologic

Adaugarea unei gene intr-o planta poate provoca o perturbare nedorita a metabolismului ei: insertia unei transgene (prin mutageneza insertionala) poate duce la inactivarea altor gene sau poate stimula alte gene. Un risc toxicologic poate aparea atunci cand prin transgeneza se poate ajunge la producerea de substante toxice noi sau la stimularea productiei de toxine naturale prezente dar intr-o cantitate scazuta in alimentele traditionale (cazul solaninei din cartof, a tomatinei din tomate sau acidul erucic din rapita).

→ Riscul alergen

Acest risc exista si la ora actuala prin consumul curent a anumitor alimente si care nu contin neaparat OGM. Se poate pe de alta parte concepe ca o gena introdusa prin transgeneza sa provoace sinteza unor proteine alergice la persoane care sunt alergice de felul lor. Acest caz poate sa se produca atunci cand aceasta gena provine dintr-o specie cunoscuta prin proprietatile ei alergice (arahide) fie prin introducerea in celula gazda a unei transgene care determina sinteza unei proteine alergice. Un exemplu cunoscut este transgeneza vegetala realizata plecand de la Nuca de Brazilia aliment alergic consumat curent, prin intermediul caruia s-a transferat la soia o gena care permite sinteza metioninei. Soia rezultata contine si ea proteine alergice, si este motivul pentru care s-a oprit comercializarea acesteia.

→ Riscul transferului genelor ce produc rezistenta la antibiotice in tubul digestiv uman

Anumite bacterii sunt capabile de a integra AND celular in genomul lor prin 'transformare genetica spontana'. Este deci din punct teorectic de conceput ca o transgena vegetala sa poata fi transferata inspre microorganisme (la flora din tubul digestiv si la microorganismele din sol). Posibilitatea inca nu a fost demonstrata, ea presupunand printre altele, persistenta posibila in tubul digestiv a unor fragmente de ADN suficient de lungi pentru a contine totalitatea transgenei si prezenta unor bacterii modificate in mod spontan.

9.4. Conotatiile utilizarii OGM

Manipularile genetice revolutioneaza relatia omului cu plantele si animalele. In acest sens este de recomandat ca introducerea acestor biotehnologii si a rezultatelor acestora in agricultura sa fie insotita de o reflectie aprofundata a problemelor de etica ce decurg din aceasta utilizare a OGM. Utilizarea transgenezei in agricultura ridica multe probleme de ordin moral, filozofic sau etic asupra notiunii de specie vegetala sau animala si a raporturilor acesteia cu specia umana.

Viitorul acestor tehnici in agricultura si sectorul agroalimentar poate prezenta mai multe conotatii :

pentru economie :

Utilizarea OGM ar putea crea distorsiuni de concurenta in materie agricola intre producatorii autorizati sau neautorizati pentru utilizarea acestor organisme precum si schimbari importante a statutului agricultorului si a functiilor agriculturii in societate.

Pentru viitorul alimentatiei :

La scara mondiala proiectiile demografice pentru prima jumatate de secol arata nevoia unei revolutii verzi pentru a putea hrani planeta la acest orizont de timp.

Din punct de vedere etic :

Utilizarea OGM in agricultura ridica problema riscului aparitiei derivelor genetice la adresa demnitatii umane. In acest sens vis a vis de speciile vegetale si animale utilizate in agricultura si rezultate dintr-o manipulare genetica, trebuie sa primeze o etica de responsabilitate.

10. SISTEME de AUDIT al MEDIULUI

Problemele spinoase ale protectiei mediului au aparut in anii 70 in momentul in care au fost create sisteme industriale care aveau un singur obiectiv si anume acela de a maximiza productivitatea.

In 1972, Conferinta de la Stokholm dadea nastere “Declaratiei asupra protejarii mediului uman”. In cursul anilor 1960 anumite tari au cunoscut o dezvoltare ce avea la baza o anumita sistematizare a managementului mediului. Conceptul aparea astfel si era conceput nu ca un sistem real ci mai degraba ca un instrument in slujba intreprinderilor continand aspecte foarte concrete de actiune de protejare a mediului.

Primul sistem de manegement al mediului (SMM) aparea in Marea Britanie in 1992 sub numele de British Standard 7750 (BS 7750-92). Sistemul consta in realizarea unui program de gestiune a calitatii in intreprinderi.

Intreprinderile certificate cu acest standard au obtinut un mare succes comercial ceea ce a impins multe intreprinderi in a integra acest sistem de gestiune a mediului in intreprindere.

Intreprinderile care doreau astfel sa-si aduca contributia la dezvoltarea durabila integrau acest instrument de gestiune care consta intr-o evaluare sistematica si periodica a instalatiilor si echipamentelor pentru a verifica eficacitatea lor in materie de mediu si sa ia masurile necesare pentru ameliorare.

La nivelul CEE a aparut Regulamentul 1836/1993 numit « Regulamentul Eco-Audit » sau « EMAS », fondat pe norma englezeasca BS 7750 care a introdus un sistem de audit de mediu facultativ.

Paralel cu acest sistem european intreprinderile pot integra certificarea ISO (International Standard Organisation ) 14001 care a introdus aceste norme de management de mediu la nivel international incepand din 1996.

Doua instrumente exista astazi pentru a putea efectua un demers de gestiune a mediului la nivelul unei intreprinderi :

- Norma ISO 14001;

-Sistemul european EMAS sau Eco-Audit , pus in aplicare prin Regulamentul nr. 1836/93;

Sistemul EMAS si norma ISO 14001, prezinta multe similitudini asupra fondului si se vor apropia mult in anii ce vin. In schimb ele nu sunt realizate in acelasi spirit si se diferentiaza in ceea ce priveste procedura de punere in practica.

10.1.Norma ISO 14001

Norma prescrie exigentele relative la un sistem de management de mediu care sa permita unei structuri de a-si formula o politica si obiective care sa tina cont de exigentele reglementare si de informatiile referitoare la impacturi de mediu semnificative.

Principalele caracteristici sunt urmatoarele :

- este aplicabila la toate tipurile si marimea intreprinderilor ;

- ea necesita angajarea conducerii intreprinderii de a se angaja la conformarea cu continutul normei ;

-ea permite certificarea de catre un organism agreat ;

-ea nu stabileste exigente in materie de performante de mediu nici in materie de sanatate si securitate ;

-ea incurajeaza adoptarea de tehnologii mai bune ce permit o protectie a mediului ;

Programele de management de mediu presupun desemnarea de responsabili pentru fiecare functie, mijloacele ce trebuie puse in miscare precum si calendarul de realizare.

Structura care aplica norma ISO trebuie sa puna in aplicare proceduri care sa asigure :

- comunicarea interna si externa asupra programului ;

- supravegherea operatiilor (prevazand masuri de urgenta);

- definirea responsabilitatilor;

- realizarea de audituri periodice pentru verificarea conformitatii sistemului de management;

10.2. Sistemul de manegement al Uniunii Europene “EMAS”

Acest sistem se bazeaza pe un demers voluntar al unei intreprinderi si se inscrie in logica normei ISO 14001.

Regulamentul 1836/93 permite participarea voluntara a intreprinderilor din sectorul industrial la un sistem comunitar de management de mediu si audit si are ca obiectiv, lupta pe cale preventiva impotriva poluarii. Sistemul consta in promovarea ameliorarii rezultatelor de mediu ale intreprinderilor pentru punerea in aplicare a unor politici, programe si sisteme de management de mediu, evaluarea eficacitatii lor, furnizarea de informatii pentru public.

Orice intreprindere care integreaza norma EMAS pe cale voluntara trebuie :

-sa adopte o politica de mediu care defineste obiectivele si principiile de actiune a intreprinderii vis a vis de mediu ;

-efectuarea unei analize de mediu al site-lui ;

-realizarea unui program de mediu pentru site detaliind obiectivele si masurile de luat pentru punerea in aplicare a unei politici de mediu ;

-stabilirea unui sistem de management de mediu ;

-efectuarea periodica a unui audit de mediu si a unei declaratii de mediu ;

Ansamblul acestor elemente trebuie examinat de catre un verificator de mediu agreat si independent de intreprindere. Fiecare tara europeana stabileste un sistem de agreere a verificatorilor si de supervizare a activitatilor lor.

Regulamentul stabileste procedurile dupa care se realizeaza auditurile de mediu precum si declaratiile de mediu. O lista a intreprinderilor ce au integrat sistemul EMAS este actualizata periodic.

In 30 octombrie 1998 Comisia Europeana a decis largirea campului de aplicare a sistemului EMAS la alte sectoare economice, prevazand introducerea normei ISO 14001 in EMAS.

Aplicarea normei EMAS pe cale voluntara de catre o intreprindere prezinta urmatoarele avantaje pentru o intreprindere:

-ameliorarea imaginii de marca a intreprinderii oferindu-i un avantaj concurential ;

-ameliorarea performantelor de mediu;

-reducerea cheltuielilor de exploatare;

-realizarea unei mai bune planificari a resurselor si a activitatilor;

-minimizarea riscurilor de mediu si a responsabilitatilor aferente ;

-ameliorarea relatiilor cu clientii, cu personalul, cu autoritatile de control si cu colectivitatea locala.

11. EDUCATIA ECOLOGICA

Motto

„Noi nu mostenim pamantul de la stramosii nostri ci il imprumutam de la copii”

C. Silguy (1994).

„Planeta noastra sufera astazi 3 rupturi concomitente: ruptura dintre om si natura; ruptura dintre oameni; ruptura dintre societati (La platforme pour une monde responsable et plurielle, Paris 2001).

P., Robichon, Ch., Souchon si Yolanda Ziaka (2001) au formulat intr-un caiet de propuneri 6 directii de actiune in domeniul educatiei ecologice la nivel mondial, prezentate ONU pentru implementare:

Educatia cetateneasca :

„ Obiectivul prioritar al educatiei ecologice trebuie sa fie intarirea spiritului critic al cetatenilor pentru a permite in continuu un mai bun control democratic al solutiilor, orientarilor politice si al actiunilor in materie de mediu, de dezvoltare si de gestiune a resurselor”

Propunerea vizeaza dezvoltarea unui spirit critic prealabil oricarei actiuni civice pe baza propunerii formulate de UNESCO (1991): „a intelege pentru a putea actiona”

O explicare detaliata a acestei propuneri ar consta in urmatoarele manifestari ale individului:

A observa/ A Discerne/ A analiza/ A intelege

pentru :

A te comporta/ A te alerta/ A Actiona

cu scopul de:

A preveni/ A opri/ A remedia /A repara

2. Formarea elevilor si studentilor : „Promovarea dezvoltarii si /sau introducerii disciplinei de Educatie Ecologica atat ca si mijloc de educatie a cetatenilor cat si in interiorul sistemului de invatamant”

Obiectivele ce trebuie urmarite in cadrul introducerii in sistemul de invatamant trebuie sa vizeze: dezvoltarea unui demers global si critic care sa fie adoptat de catre sistemul de invatamant in ansamblul sau si mai ales in raport cu disciplinele traditionale; integrarea dimensiunii educatiei ecologice a cetatenilor in toate celelalte discipline; adoptarea unui demers filozofic si cultural cu scopul de a dezvolta gandirea critica la elevi si studenti.

3. Formarea formatorilor: „suscitarea dezvoltarii de module de formare adecvate pentru formatori pentru realizarea unei Educatii Ecologice in sprijinul cetatenilor aplicand formule pedagogice adaptate”

Obiectivele care trebuie urmarite in cadrul formarii formatorilor trebuie sa vizeze: analiza continutului textelor literare si a celor care provin din dezbaterea sociala si din mas-media; realizarea unei analize conceptuale a analizei curriculei, utilizand recurgerea la sensul cuvintelor pe cale etimologica; utilizarea demersului sistemic ca si instrument de analiza a unor situatii complexe; dezvoltarea curriculelor conceptuale de maniera transversala (interdisciplinara); organizarea si punerea in aplicare a unor proiecte de mediu sau a unor aplicatii potentiale de mediu.

4. O propunere ce vizeaza marele public: ” favorizarea dobandirii de competente (stiintifice , tehnice) si suscitarea angajarii cetatenilor in actiuni ce vizeaza viata lor cotidiana (sanatate, alimentatie, riscuri) cat si inserarea cetatenilor in viata colectiva”

Aceasta propunere vizeaza 4 categorii mari de public:

consumatorii : Obiectivele vizate sunt: a permite identificarea de catre fiecare consumator a nevoilor sale specifice; a rezista publicitatii; a evita risipa de resurse prin supraconsum; a alege o alimentatie sanatoasa si un regim alimentar echilibrat;

membrii comunitatilor (sate, cartiere); Obiectivele vizate sunt : obtinerea unei informatii fiabile si analiza critica a acestei informatii; exprimarea punctului de vedere si luarea de masuri atunci cand factorul de decizie risca sa ia o decizie gresita pentru comunitate; a fi capabili de a elabora propuneri de solutii la problemele aparute;

tinerii: Obiectivele vizate sunt: asigurarea accesului la o educatie care sa fie apropiata de nevoile sociale ale zonei: a suscita angajarea tinerilor in actiuni concrete vis a vis de problemele care ii preocupa la varsta lor; de a incita tinerii in crearea propriilor lor structuri asociative in diferite domenii;

femeile: Obiectivele propunerii vizeaza: obtinerea de mijloace adecvate pentru a putea realiza o analiza critica a situatiilor, pentru a putea intreprinde actiuni in special in domeniul alimentatiei, sanatatii, educatiei copiilor)

O propunere ce vizeaza grupurile socio-profesionale:” realizarea de grupuri organizate sau de grupuri socio-profesionale care sa serveasca de interfata pentru a putea realiza o Educatie Ecologica adresata in final marelui public.

Propunerea vizeaza urmatoarele grupuri socio-profesionale tinta: mass-media; organizatiile de protectie a mediului; organizatiile de consumatori; asociatii locale.

De exemplu pentru mass-media propunerea vizeaza: cunoasterea metodelor de analiza a complexitatii mediului; analiza critica a expertizei stiintifice si a relatiilor publicului cu stiinta; cunoasterea metodelor de analiza a raporturilor de forta dintre grupurile sociale implicate in problemele de mediu, pentru a putea stabili o responsabilitate clara in situatii de criza; realizarea de module de formare mixta a jurnalistilor si a militantilor din asociatii de mediu, consumatori etc…; incitarea publicului de a comunica cu presa, pentru a se putea pozitiona ca individ prin luari de pozitie, protest, critica asupra unei informatii primite.

6. Crearea de instrumente colective de munca: „crearea de instrumente colective de dobandire de cunostinte destinate acelora care au un rol de formator si prin intermediul acestora tuturor cetatenilor”

Pistele de actiune vizate de aceasta propunere sunt: realizarea de schimburi de experienta intre diferitele asociatii si grupuri socio-profesionale; regruparea in actiuni comune a formatorilor din domenii diferite; conceperea de practici formatoare care tintesc aspecte de analiza, comunicare, negociere; realizarea de module de formare cu ajutorul unor specialisti in materie de calitate a alimentelor, gestiune a resurselor etc

Bibliografie

Anid, D.,1980 Le compost urbain: notions sur sa technologie et sa valorisation. Travail de fin d'etudes. Faculte des Sciences Agronomiques de Gembloux Belgigue

Anid, D.,1989 Contribution a la caracterisation des composts des dechets urbaines. Evaluation de leur etat de maturation et des risques eventueles de contamination metalique des cultures. Tese de Doctorat, Faculte de sciences Agronomiques Gembloux, Belgique

Altieri, M.A., 1987 Agroecology, Ed. Intermediate Tech. Publications, London

Allee W., C., col. 1949 Principles of animal ecology, Ed. Saunders, Philadelphia

A.D.E.M.E., 1997 Le fenomen de pollution dans les entreprises agroalimentaires , Ademe, Paris

A.D.E.M.E., Le fenomen de pollution dans les entreprises agroalimentaires, Ademe, Paris

Azzi, G., 1958 Agricultural Ecology, Ed. Constable, London

BALASDENT, J.,1998 Les biotransformations du carbone et de l’azote in sol, INRA editions

Beeby, A., 1993 Applied Ecology: Chapman and Hall, London-Glasgow-New-York-Tokyo-Melbourne-Madras

Bertalanffy. L., 1968 General System Theory. George Braziler, New-York

BOUCHE, M., 1984 Les vers de terre, La Recherche, nb.156

Bourgeois, S., 1993 Consequances de l’epandage agricole des boues liquides de station d’epuration urbaine: bilan de 4 annes d’essai. “Les boues des stations d’epuration urbaine” journees d’etudes, ADEME 13-14 oct . Paris- Porte de Versailles-Hall 1.

Bourgeois, S., 1994 recyclage des effluents d'elevage et dess boues d'epuration. Aproche agronomique de l'utilisation des boues et des efluents. Ed. INA-PG, pag 1-11

Botnariuc N., 1967 Principii de biologie generala, Ed. Academiei, RSR, Bucuresti.

Botnariuc, N., A. Vadineanu, 1982, Ecologie, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti.

Braun-Blanquet, J., 1928 Pflanzensazilogie. Grundzuge, Der Vegetationskunde, Ed. Springer Verlag, Berlin

Butenandt, A.,1959 Wirkstoffe des Insektenreiches, Naturw

C.B., 2002 Reussir Fruits et Legumes nr. 209, pag. 19

Carre, C., 1995 Le marché du compost. Utilisation en agriculture. Techn., Sci., Méth., 2, pag. 107-109.

Regnault Catherine Roger 2002 PHM Revue Horticole, nr 440, octombrie pag.33-35

Coleman, D., C., et col.,1978 Microbial Ecology

Codul Mediului, 2000 Comisia Europeana, Articolul L. 220-2

Carta europeana a Solurilor, 1992 Consiliul Europei,)

Comission „Brundtland” 1987, „Le developement durable” ONU, New-York

Commoner, B., 1971 The Closing Cercle, Nature, Man and Technology, New York (tr.ro Cercul care se inchide, 1980)

Charboneau, J.P., et col. 1977 Encyclopedie de L’Ecologie, Ed. Larousse, Paris

Col. auteurs 2001 La platforme pour une monde responsable et plurielle, Ed. Ch. Leopold Meyer, Paris

Clements, F. E., 1916. Plant Succesion:Analysis of the Developement of vegetation, Carnegie Institute Wachington

Chrebs.Ch.I., 1978 Ecology, Ed.Harper and Row, New York

Dajoz, R., 1972 Precis d’Ecologie, Ed. Dunod, Paris, France

Davet, P.,1996 Vie microbienne du sol et production vegetale. INRA editions

Delphin, J. E., Chapot, J.Y., Schoellen, A., 1995 Relations entre le pouvoir mineralisateur des sols et la minerilisation nette de l'azote au champ. INRA-Agronomie-Sciences des productions vegetales et de l'environnement. Ed. Elsevier.

Directive 90/220 de CEE sur OGM

Directive 156 /1991 de CEE

Directive 96/61 sur la prevention et le control de la polution

Delcarte, E., 1989 Comparison of different minerilisation techniques for heavy metals determinations. C.R Heavy metals in the environement. Amsterdam, DAJOS, R., 1,972, Precis d'écologie, Ed. Dunod, París.

Duvigneaud, P., 1974 La syntese ecologique, Ed. Doin, Paris

Desbrosses P., 1993 Nous redeviendrons paysans, Ed. Du Rocher, J.P. Bertand, Paris

Elton, Ch.S., 1927, Animal ecology, Ed. Sidgwich & Jackson. Londra.

Elton, Ch.S., 1958. The ecology of invasions by animals and plants.Ed. Methuen, Londra

Fabian Ana, Onaca Rodica 1999 Ecologie Aplicata „Cine se teme de Ecologie”, Ed. Sarmis, Cluj Napoca

Fitiu, A., 1997 Implantation de petites installations de compostage de dechets menagers, au sein d'exploitations agricoles en Roumanie:-etude de faisabilité- Memoire de fin d'etudes, Faculté de Sciences Agronomiques, Gembloux, Belgique, 47 pag

Fitiu, A., 2000 Valorificarea in agricultura a compostului rezultat din fermentarea aeroba a deseurilor menajere, Teza de doctorat, USAMV Cluj Napoca

Fitiu, A., 2000 Consideratii privind utilizarea organismelor genetic modificate in agricultura si implicatiile acestora asupra mediului inconjurator , Simpozionul USAMV Cluj Napoca

Fitiu, A., 2001 Studiul indicatorilor microbiologici ai unui compost rezultat dintr-un proces de compostare aeroba a deseurilor urbane, Simpozionul USAMV Cluj Napoca

FAO 2000 Agriculture Toward

Fedorov , E. K., 1977 Ecologicheschii krisis i sotsialnyi progress, Ed. Hidrometeoizdat, Leningrad,

Gauze G.F.,1934 The Struggle for Existence, Williams and Wilkins, Baltimore, Maryland

Grinneli, J., 1917, The niche - relationship of the California transher.Auk, 34, 427-433.

Greanpeace 1997 Analise comparative de l’agriculture conventionelle et biologique aux Etats Unies

Godden, B., 1986 Etude du processus de compostage du fumier de bovin. These de doctorat, ULB Bruxelles

Godden, B., et PENNINCKX, M., 1992 Towards elucidation of the lignin degradation pathway in actinomycetes, Journal of General Microbiology

Ghilearov ,M., S., 1954 Vid , populiatiia i biotenoz, Ed. Izd, Moskva

Guy Cesar, Marion Sanchez, Valerie Souchard, 2002 Le maraicher, supliment al PHM- Revue horticole

Haber,W.,1990 Basic Concept of Lanscape Ecology and Their Application in Land Management Ed. P. Ecol, Japan

HELLER, R., 1981 Abrege de physiologie vegetale Ed. Masson, Paris

Hucbourg, B., 2002 GRCETA de Basse Durance, Chambre d’Agriculture de Vaucluse, Reussir Fruits et Legumes, ianuarie, nr 203, pag. 49-50

Hutchinson, G.E., 1948 On living in the biosphere Ed. Acad. Press, Londra

Hutchinson, G.E., 1957 b, Antreatise of limnology. Ed. Acad. Press, Londra.

ISO 14001

Ionescu, A., Berca, A., 1988 Ecologie si Protectia Ecosistemelor , ed. Inst. Agr. Bucuresti

Ionescu, A., 1988 Stiinta ecosistemelor, Ed. Ceres, Bucuresti

Ionescu, AL., 1982, Fenomenul de poluare si masuri antipoluante in agricultura

Interguvernamental Panel on Climate Change

Institut Botanique de Bonn 1980, Diagostique cologique

Juste, C., 1980 Avantages et inconvenients de l'utilisation des composts d'ordures menagers comme amendament organique des sols ou support INRA Bordeaux. Journe's internationales sur le compost, Madrid 22-26 janvier 1980

Krilov , A.,V.,1964 Magnitotropizm u rastenii, Ed.Misl. Moskva

Kormondy, E.J., 1996 Concept of Ecology, Prentice Hall, Upper Saddle River, New Jersey

Lindeman, R.L, 1942 Ecology, Tome 22 , 23;

L'ECO Industrie, 1995 Les chemins de la biometanisation: Dossier thematique. Suplement a l'ecomanager , 14 mars 1995, nr.12, 16pag.

L’information agricole du Rhone, Brindas

Meinrad, L., TRAME, Travaux&Innovations, nr. 92, noiembrie 2002, pag 23-26

Macfayden, A., 1963 Animal Ecology, Ed. Methuen. London

Mehedinti, S., 1930 Terra, Ed. Nationala S. Ciornei, Bucuresti

Muntean, L.S., Stirban, M., 1995 Ecologie si Protectia Mediului, Ed. Dacia, Cluj Napoca

Mustin, M., 1988 Le Compost-Gestion de la matiere organique. Editions Francois Dubusc, Paris, 441pag.

Nicolardot, B., 1993 Les matieres organiques et leur evolution dans le sol.

Negut, S., 1978 Un singur pamant, Ed. Albatros Bucuresti

Odum, E.P., 1959 Fundamentals of Ecology, Ed. Saunders C.P., Philadelphia co.,

Odum, E.P., 1984 The mesocosmos, Ed. Bioscience, Philadelphia, USA

Odum, E.P., 1971 Environement Ed. Wiley Interscience, New-York

Odum, E.P., 1983 Basic Ecology, Ed. Saunders C.P., Philadelphia co.,

OCDE, 1994 Raport anuell sur l’environnement de l’Union Europeene

PNUE, 1992 Bilan anuell de l’environnement

Pianka, E.R., 1994 Evolutionary Ecology, Ed. Harper Collins, New York

Petit, P., 1997 Valorisation de dechets en agriculture. Memoire de fin d'etudes, DES Genie Sanitaire, Faculté de Sciences Agronomiques de Gembloux, Belgique, 69 pag

Puia, I., Soran, V., Rotar I., 1998 Agroecologie, Ecologism, Ecologizare , Ed. Genesis, Cluj Napoca

Pop I., 1977 Biogeografie Ecologica, vol.1, Ed. Dacia, Cluj Napoca

Puia, I., Soran, V., Rotar, I., (1998) Agroecologie, Ecologism, Ecologizare, Ed. Genesis, Cluj Napoca

Puia, I., Soran, V., Carlier, L., Rotar, I., Vlahova, M., 2001 Agroecologie si Ecodezvoltare, Ed. Academicpres, Cluj Napoca

Robichon, P., Souchon, C., Ziaka, Y., 2001 Education a l’environement, Ed. Ch.L. Meyer, Paris

Recomandarea Ministerului Mediului Franta 19 iulie 2000

Resmerita, I., 1983, Conservarea dinamica a naturii, Ed. Stiintifica si Pedagogica, Bucuresti

Regulamentul 1836/1993 numit « Regulamentul Eco-Audit »

Riklefs, R.E., 1976 The Economy of Nature, Ed. Chiron Press, Inc. Portland, Oregon, USA

Serviciul american pentru conservarea solului,

Soltner, D., 1987 Les bases de la production vegetale, tome 2, ed. Saint- Gemmes –sur Loire, Angers

Silguy, C., 1994 L’agriculture biologique, ed. Lienhart, Aubenas d’Ardeche

Stugren, B., 1975 Ecologie generala, Ed. Didactica si Pedagogica, Bucuresti

Stugren, B., 1982 Probleme moderne de Ecologie, Ed. Stiintifica si Enciclopedica, Bucuresti

Stugren, B., 1982 Bazele ecologiei generale, Ed. Stiintifica si Pedagogica, Bucuresti

Stugren, B., 1994 Ecologie teoretica, Ed. Sarmis, Cluj Napoca

Schiopu, D.,Vintu, V., si col Narcisa Babeanu, Berca, M., Borza, I., Coste, I., Cotiga, C., Dumitrescu, N., Olteanu, I., Penescu, A., Hortensia Radulescu, Schiopu, T., Stirban, M., 2002 Ecologie si Protectia Mediului, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iasi

Salat Annie, 2001 Le maraicher, supliment al PHM- Revue Horticole, nr . 428, 2001, pag.5-7

S.B., 2001 Reussir Bovins /Viande, nr 75, septembrie, pag. 52-63

S.B., 2002 Reussir Bovins /Viande, nr. 87, octombrie, pag. 22-45

Speding, C.R.W., 1975 The Biology of Agricultural Systems Ed. Academic press, London

Sukacev , V. N., 1961 Metodiceskie ukazania k izuceniiuntipov lesa, Izd. AN SSSR, Moskva,

Terroir Magazine, mai-iunie 2000

Tansley, A.G., 1935 Ecology, Tome 16, 164-304

Thonart, P., et col. 1996 Biotechnologies agroalimentaires, Cours, Faculte de Sciences Agronomiques de Gembloux, Belgique

Thieneman, A., 1926 Limnologie, Ed. Jedermans, Breslau

Villneuve, F.J.P., Bosc, P., Letouze, A., Euzen, 2002 CTFIL de Lanxade, CTFIL Sileban, SPHL, Reussir Fruits et Legumes, nr 211, octombrie pag. 43-44

Vintu, V., 2000 Ecologie si Protectia Mediului, Ed. Ion Ionescu de la Brad, Iasi

Vinogradov, A., P., 1949 Vozniknovenie biosferi, Moskva

Vernadskii, V.I., 1927 La Biosphere, Ed. Alcan, F,Paris, France

Warning , E., 1909 Ecology of plants, Oxford, University Press, Oxford

Witaker, R.H., 1975 Communities and Acosystems, Ed. Mc. Milan Publishing Co, New-York

Zamfir, G., 1975 Poluarea mediului ambiant, vol I-II, Ed. Junimea, Iasi


Document Info


Accesari: 8450
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )