Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































BAZA TEHNICO-MATERIALA A TURISMULUI

Turism




BAZA TEHNICO-MATERIALA A TURISMULUI






Dupa studierea acestui capitol, cititorul va putea sa:

. defineasca s i sa explice particularitatile bazei tehnico-materiale a turismului;

. explice importanta si legatura dintre volumul si calitatea activitatii turistice si echipamentul

turistic intrebuintat in prestarea serviciilor de profil;

. diferentieze componentele bazei tehnico-materiale care servesc activitatilor de baza din domeniul

turistic;

. inteleaga mai bine specificul investitiei in turism;

. faca diferenta intre modalitatile de finantare a investitiei turistice.


7.1 Continutul si particularitatile bazei tehnico-materiale a turismului


Am retinut din capitolul anterior faptul ca intre 848c22i dorinta oamenilor de a calatorii, pe de o

parte, si interesul lor pentru o anumita destinatie, pe de alta parte, exista o stransa interdependenta.

Aceasta se fundamenteaza pe atractiile fiecarei destinatii turistice care incurajeaza oamenii pentru a

merge intr-un loc anume, iar lipsa unor astfel de atractii ar insemna lipsa turismului. S i totusi, un

anumit spatiu (teritoriu) turistic trebuie sa aiba ceva mai mult decat atractii: trebuie sa aiba

amenajari si facilitati care reprezinta ceea ce numim baza tehnico-materiala a turismului.

Baza tehnico-materiala a turismului desemneaza totalitatea mijloacelor materiale

intrebuintate in activitatea turistica pentru indeplinirea functiilor sale economice s i sociale. Sfera sa

de cuprindere include nu numai mijloacele materiale specifice turismului (infrastructura specifica),

ci si pe cele comune, apartinand patrimoniului altor ramuri, dar folosite si de turism (infrastructura

generala)1. Prioritar, in cadrul bazei tehnico-materiale a turismului, capacitatile de cazare, cele de

alimentatie publica, de agrement etc., prin volumul si structura lor reflecta gradul de inzestrare si

dezvoltare turistica, atat pe ansamblu cat si la nivel comunitar-teritorial.

Realizarea unei puternice baze tehnico-materiale a turismului (de transport, cazare,

alimentatie publica, tratament, agrement, etc.), capabila sa raspunda as teptarilor unor clienti tot mai

exigenti, implica importante resurse financiare alocate turismului. Fara aceasta premisa economica,

resursele turistice raspandite pe teritoriul unei tari in calitate de componenta a ofertei, nu pot fi

valorificate corespunzator. Volumul si ponderea resurselor financiare orientate spre domeniile

activitatii turistice intr-o economie nationala reflecta nivelul de interes pe care se plaseaza aceasta

ramura intr-o perioada de dezvoltare a oricarei economii nationale.

Baza tehnico-materiala a turismului prezinta o serie de particularitati fata de baza tehnico-

materiala a celorlalte activitati de productie materiala si de servicii.

In primul rand, intre baza tehnico-materiala si resursele naturale turistice trebuie sa existe o

corespondenta ca volum al dotarilor, atat pe plan cantitativ cat si pe plan calitativ-structural. De

exemplu, prezenta unor forme de relief si a conditiilor climatice propice practicarii sporturilor de

iarna necesita dotarea statiunilor de un asemenea profil cu echipamentele specifice. Sau, existenta

unor resurse de ape termale justifica edificarea unei statiuni cu o baza de tratament adaptata la

specificul de valorificare al resursei respective si dimensionata la nivelul debitului care sa asigure

un numar optim de proceduri.

In al doilea rand, tinand seama de rigiditatea ofertei turistice - una din trasaturile amintite

ale acesteia - ce nu trebuie nici un moment subevaluata, de notat este faptul ca baza tehnico-

materiala turistica se cere astfel conceputa incat sa fie adaptata s i unui anumit segment al cererii

turistice, cunoscute sau estimate. De regula, dupa cum o demonstreaza si realitatea, racordarea

bazei tehnico-materiale se face la cel mai apropiat segment al cererii turistice, avand in vedere

importanta distantei in directionarea cererii. Intr-un asemenea context, investitiile pentru

construirea, modernizarea si diversificarea echipamentului ce intra in componenta bazei tehnice a

turismului sunt determinate de doua variabile independente: resursa naturala s i cererea turistica.

In al treilea rand n-ar trebui neglijata o observatie suplimentara, permanent invocata de

specialisti1, care exprima dealtfel una dintre multiplele particularitati ale relatiei cererii si ofertei

turistice, anume aceea ca investitiile in baza materiala a ofertei sunt dependente ca volum absolut de

dimensiunea s i calitatea resurselor naturale, fiind in raport direct cu acestea. Ca investitie specifica

insa, pe unitatea de echipament (loc de cazare, de divertisment, de agrement etc.) efortul

investitional este invers proportional cu calitatea atractiei turistice a resurselor naturale.

Exemplele sugestive ne sunt cunoscute. Astfel, resursele naturale originale si atractive, de exemplu,

de tipul Deltei Dunarii, sau mai nou, de tipul agroturismului si turismului rural, necesita investitii

specifice reduse in baza materiala. Invers, localizarile turistice situate in zone cu resurse naturale

sarace, cum ar fi statiunea Las Vegas construita in plin desert, suplinesc lipsa resurselor naturale

prin cele mai ridicate investitii specifice in baza tehnico-materiala, aceasta constituind de fapt sursa

de atractivitate a unei destinatii din aceasta categorie.

Nu este mai putin adevarat si faptul ca, pe ansamblul unui complex economic national,

efortul investitional este redirectionat spre prevenirea degradarii mediului natural, chiar si in cazul

zonelor geografice cu un potential turistic natural superior.


7.2. Echipamentul turistic - componenta esent iala a activitat ilor prestatoare de

servicii turistice


Ansamblul dotarilor tehnice ce servesc intreprinzatorilor confera o pozitie prioritara

echipamentului turistic, respectiv mijloacelor materiale specifice acestui sector de activitate.

Echipamentul turistic sau capacitatea de productie a ofertei turistice este tot atat de diversificat si

specializat ca si serviciile turistice. Fiecarui serviciu corespunde un anumit tip de echipament,

corelatia dintre cele doua elemente fiind atat de natura cantitativa cat s i calitativa.

In cadrul bazei tehnico-materiale a turismului un loc important revine bazei materiale a

cazarii. Acest fapt se datoreaza stringentei necesitatii pe care o acopera, respectiv 'innoptarea'. Un

consum turistic nu s-ar putea desfasura fara a apela la una din componentele structurilor de primire

cu functiune de cazare turistica. Mai mult chiar, de volum s i structura bazei tehnico-materiale a

cazarii depinde cantitativ si structural celelalte elemente functionale ale ofertei turistice.

Structurile cazarii turistice inglobeaza o multitudine de forme, functie de mai multe criterii:

investitia (grea sau us oara), considerentele de rentabilitate, regimurile de amortizare, tarifele

practicate sau specificul clientelei. Prin cumulul semnificatiei acestor criterii cea mai cunoscuta

grupare a bazei materiale a cazarii cuprinde urmatoarele forme: a) hoteliere; b) extrahoteliere; c)

nepermanente.

a) Hotelaria reprezinta forma traditionala a cazarii turistice. Ea a devenit o activitate

distincta deosebit de reprezentativa, o importanta sursa de venituri si debuseu semnificativ de locuri

de munca, in ciuda diminuarii, in ultimul timp, a importantei hotelurilor in ansamblul structurilor de

cazare.

In functie de dimensiune, grad de echipare, confort, varietatea si calitatea serviciilor

hotelurile sunt clasificate conform unui sistem de norme. Pe aceasta baza hotelurile se Inpart in

omologate pentru turism si neomologate. Cele omologate cuprind cinci grupe (una, doua, trei, patru

si cinci stele), conform standardelor generale si specifice adoptate. Hotelurile neomologate nu

corespund criteriilor de clasificare din turismul international, fiind destinate cererii interne.

Din punct de vedere tehnico-administrativ, hotelurile pot fi clasificate in hoteluri

independente si hoteluri integrate in lanturi. Hotelurile independente sunt caracterizate, in general,

prin dimensiunea lor mica, au un grad de echipare redus, sunt putin rentabile s i au o structura

familiala. Dificultatea lor de a se adapta la evolutia cererii, in special a cererii internationale, le

determina sa le grupeze in lanturi hoteliere care au o forta promotionala ridicata si posibilitati de

adaptare.

Asocierea la un lant hotelier a devenit pe piata turistica strategia dominanta pentru ridicarea

nivelului de rentabilitate a unui hotel, penetrarea pe noi segmente de piata sau atragerea partii

superioare a cererii (turismul de int niri). Ea este cu atat mai necesara cu cat hotelul se afla intr-o

zona turistica cu sezonalitate ridicata, nu dispune de o imagine de marca sau se afla la distanta de

polii turistici (centrul orasului, statiune etc.).

Principalele modalitati de asociere si colaborare sunt:

. Lantul voluntar. Este cea mai simpla forma, deoarece fiecare hotel isi pastreaza autonomia, cu

exceptia unor elemente sau criterii care dau nota de specificitate a lantului. Contractul de asociere

cuprinde domeniul de colaborare (campanie publicitara, sistem de rezervare, pregatire profesionala

a salariatilor, etc.), responsabilitatile membrilor, aportul pentru finantarea actiunilor comune si

conditiile de reziliere (renuntarea din proprie initiativa sau excludere). Lanturile hoteliere voluntare

detineau la inceputul actualului deceniu 25% din capacitatea hoteliera in Franta, 25% in Elvetia,

16% in Irlanda, 10,5% in Germania, 8% in Belgia, 7% in Marea Britanie, 6% in Spania si Italia.

. Lantul integrat. Este forma de administrare in cadrul careia hotelul beneficiaza de un insemn de

notorietate in schimbul respectarii unui 'manual de norme' care detaliaza elementele de

specificitate ale lantului. Hotelurile apartinatoare unui astfel de lant sunt exploatate de grupul

hotelier respectiv (fiecare hotel avand si un director girant numit de la sediul lantului) si sunt

dependente juridic si financiar de lant. Clauzele acestui gen de integrare obliga ca fiecare hotel sa-si

asume responsabilitati privind initierea si difuzarea unei imagini favorabile asupra lantului, astfel

incat sa nu se transforme intr-un simplu consumator de notorietate. O atentie deosebita se acorda

clauzelor ce stipuleaza situatiile in care hotelul poate beneficia de subventii din partea grupului pe

perioade de criza, cotizatia (aportul) pentru apartenenta la lant si cazurile ce pot conduce la

excluderea din grup.

. Societatea mixta. Este forma de asociere intre un lant s i un proprietar de hotel al carei obiect il

constituie formarea unei societati mixte pe baza unui contract de societate. In esenta sa el stabileste

cota de participare a partenerilor la constituirea patrimoniului, elementele de aport, cota de

participare la profit, perioada pentru care se constituie. Celelalte clauze sunt date de specificitatea

contractelor internationale si legislatia tarii pe teritoriul careia se constituie si functioneaza

societatea privind contractele de societate si investitiile de capital straine.

Lantul fransizat. Contractul de frans iza este un gen de contract ce pune in relatie o firma

fransizoare de renume care cedeaza celeilalte parti - cea fransizizata - numele sau comercial si

sistemul de comercializare sub forma unui ansamblu coerent de know-how, in schimbul unei sume

reprezentand dreptul de intrare si taxa anuala de fransiza.

Fransizorul este proprietarul marcii care grupeaza hotelurile unui lant. El asigura

fransizatului licenta de folosire a marcii intr-o zona si pe o perioada determinata, se angajeaza sa

furnizeze acestuia 'know-how'-ul tehnic la zi, il sprijina in organizarea si desfasurarea afacerii in

zona, in promovarea s i comercializarea produsului, acorda la nevoie asistenta prin control si

supraveghere ulterioara, finanteaza partial, sub forma de Inprumut, sau garanteaza un Inprumut

pentru deschiderea de catre fransizat a unui nou hotel.

Fransizatul beneficiaza de toate drepturile ce decurg dintr-o relatie de acest tip, in schimbul

achitarii unei taxe de intrare si a unei taxe periodice de exploatare a licentei dimensionata in suma

fixa sau dedusa procentual din cifra de afaceri. El este obligat sa respecte neconditionat standardele

afacerii, respectiv sa furnizeze servicii de o calitate si intr-o structura bine determinata. Libertatea

de actiune se limiteaza de cele mai multe ori la responsabilitatea primirii turistilor si ambianta

interioara a hotelului. Fransizatul poate, sau nu, sa pastreze gestiunea afacerii hoteliere. In cazul in

care gestiunea apartine va intocmi evidente contabile foarte exacte privind ansamblul tranzactiilor

ce decurg din obiectul contractului, evidenta la care fransizorul are acces liber, atat pe perioada

derularii contractului cat si dupa un numar de ani dupa incheierea acestuia. In situatia instrainarii

dreptului de gestiune, fransizatul da un mandat fransizorului, prin clauze specifice incluse in

mandatul de fransiza sau printr-un alt contract de management.

Contractul de fransiza cuprinde clauze privind: partile; produsele s i serviciile ce fac obiectul

contractului; ce presupune acordarea fransizei (dreptul exclusiv sau neexclusiv, limitat sau nu de a

folosi licenta); obligatiile frans izorului (serviciile si conditiile de acordare); obligatiile frans izatului

(taxa de inscriere, taxa de fransiza si modalitatea de plata, evidenta contabila, accesul fransizorului

la documente si informatii privind tranzactiile legate de contract, respectarea intocmai a structurii si

calitatii afacerii convenite); concurenta neloiala; pastrarea de catre fransizat a secretului privind

obiectul afacerii, metodele de comercializare, know-how-ul oferit de fransizor; drepturile si

obligatiile ce decurg din utilizarea marcii fransizorului; conditiile de reziliere unilaterala a

contractului si consecintele ulterioare; legea aplicabila contractului; situatiile de forta majora.

Leasing-ul. Contractul de leasing intervine intre un proprietar de hotel (independent, grup sau

lant) care cedeaza dreptul de folosinta unui partener, numit beneficiar, in schimbul unei chirii

numita rata de leasing.

Contractul de leasing subsumeaza cel putin trei acte juridice importante:

- contractul de locatie, cel ce reprezinta chintesenta unui asemenea gen de contract (leasing-

ul

- contractul de mandat, prin care utilizatorul (beneficiarul) actioneaza in numele locatarului

(inchirietorului), dar neprimind indicatii de la acesta;

- promisiunea unilaterala de vanzare.

In situatia in care o firma specializata in leasing achizitioneaza un hotel in scopul de al

revinde se intocmesc patru acte juridice esentiale:

- contractul de vanzare-cumparare intre proprietar s i firma de leasing (in calitate de

creditor-finantator);

- contractul de locatie intre firma de leasing (locator) si utilizator (locatar);

- contractul de mandat intre aceleasi parti;

- promisiunea unilaterala de vanzare la expirarea duratei leasing-ului daca utilizatorul -

putand opta pentru reinnoirea locatiei, renuntare sau cumparare la valoarea reziduala - .alege ultima

varianta.

b) Cazarea extrahoteliera cuprinde la randu-i trei categorii de structuri:

b1. resedinte secundare;

b2. apartamente mobilate;

b3. unitati sociale de cazare.

Resedintele secundare grupeaza acele componente ale structurilor de primire cu functiuni de

cazare care sunt folosite pentru uzul propriu al proprietarului sau inchiriate (folosind o societate

gestionara pentru acest serviciu). Ele pot fi in proprietate deplina sau in coproprietate. Aceasta

forma s-a dezvoltat foarte mult in Spania, Franta si SUA, in special in statiunile montane s i cele

balneare.

Apartamentele mobilate, ca forma de cazare sezoniera, ocupa un loc important in structura

bazei materiale a cazarii turistice, mai ales in unele tari europene (de exemplu, Anglia). Sunt

raspandite in formula 'bad and breakfast' (pat pentru odihna si mic dejun). Prin costurile fixe

scazute ele reprezinta cea mai elastica forma de cazare si sunt folosite ca modalitate de

suplimentare a ofertei turistice in varfurile de sezon.

Unitatile sociale de cazare constituie acea componenta a echipamentului specific turismului

ce se gases te intr-o evolutie rapida, o alternativa ce insotes te recesiunea economica mondiala. Sunt

formate din: sate de vacanta, centre de tineret, hanuri pentru tineret, case familiale de vacanta,

asociatii ale comitetelor de intreprinderi fara scop lucrativ.

c) Structurile de cazare nepermanente includ: campingul, caravaningul, camping-carul si

vasele de agrement. Aceste componente sunt, in general, folosite in turismul intern care poate fi

organizat sau neorganizat. Ele presupun terenuri amenajate si, functie de conditiile indeplinite, sunt

grupate in mai multe clase.

Baza materiala a restaurarii este tot atat de divers reprezentata ca structura ca si baza

materiala a cazarii, ele influentandu-se s i sustinandu-se reciproc in practica. In multe tari ea a fost

standardizata, initiindu-se chiar o uniformizare pe plan mondial a nivelurilor calitative ale acesteia

(stratificare sau ierarhizare prin 'numar de stele' in ordine crescatoare sau prin 'categorii' in ordine

descrescatoare). Amploarea turismului in masa a si determinat o crestere a ponderii restaurantelor

destinate unui consum de masa cu o productivitate ridicata, de valoare unitara scazuta.

Baza tehnico-materiala a transportului si agrementului este, la randu-i, intr-o continua

diversificare si modernizare. De fapt, cresterea concurentei intre agentii de turism a deplasat centrul

de greutate al optiunii de consum a turistilor dinspre componentele 'statice' (cazare, restaurare)

spre componentele 'dinamice' (transport, agrement). Dinamismul acestui sector se explica si prin



uzura fizica mult mai accentuata, realitate ce impune o innoire continua a elementelor structurale

ce-l compun.


7.3. Dezvoltarea bazei tehnico-materiale; investit iile in turism: cont inutul si

modalitatile finantarii lor


Accentuarea rolului turismului in dezvoltarea economica generala si in cresterea calitatii

vietii populatiei implica derularea unui proces permanent de dezvoltare cantitativ-calitativa a bazei

materiale antrenate in acest domeniu. Practic, aceasta cerinta poate fi satisfacuta prin intermediul

investitiilor.

Asa cum realitatea o dovedes te, investitiile in industria turistica sunt asemanatoare cu cele

din industria grea. Alaturi de faptul ca finantarea acestora angajeaza capitalul pe termen lung,

amortizarile facandu-se mult mai lent comparativ cu alte sectoare ale vietii sociale, investitiile in

industria turistica sunt, in general, intensive in capital, urmare a costului ridicat al infrastructurii si

echipamentului turistic. Concomitent, stabilimentele turistice utilizeaza si un volum mai mare de

munca vie. Acestea 'produc' servicii care nu se adapteaza cu usurinta la fluctuatiile cererii. Costul

intretinerii si exploatarii capacitatilor de 'productie' este acelasi, indiferent daca functioneaza sau

nu. Iata de ce, restrictiile financiare si tehnice necesita cunoasterea si aplicarea unor reguli foarte

stricte, atat in cazul deschiderii finantarii investitiilor cat si in cel al administrarii s i gestionarii

unitatilor turistice. Semnificatiile intrebarilor: ce sa produca? cat sa produca? cum sa produca?

pentru cine sa produca? sunt esentiale si pentru productia turistica, mai ales datorita rigiditatii si

volumului mare al investitiilor necesare. Pentru diminuarea si stapanirea riscului unei investitii

gresit directionate sau amplasate, devine obligatorie pentru oricare dintre investitori

eterminarea prin simulare a rentabilitatii unei investitii, masurand prin divers i indicatori

performantele economice prezumate ale unui efort investitional'1, apreciaza specialistii in stiinta

economica de profil. Indicatorii respectivi, variati si variabili, contureaza un sistem in componenta

caruia, pe o pozitie prioritara, avem in vedere: rezultatul brut al exploatarii, investitia maxima

necesara, incasarile previzibile etc. Indicatorii pe care se vor baza deciziile de investitii turistice

sunt fundamentale prin studii de fezabilitate ce includ la randul lor: informatii asupra viitoarei

destinatii turistice, informatii asupra proiectului de investitii, analiza riscului investitiei, estimarea

investitiilor.

Diagnoza privind oportunitatea unei investitii trebuie infaptuita cu toata raspunderea, prin

prisma particularitatilor, anterior subliniate, ale bazei materiale proprii turismului. Componentele ce

formeaza infrastructura turistica (generala si de specialitate), in principal cea a cazarii prin sistemul

hotelier, expun pe investitor unor riscuri financiare deosebit de mari atunci cand studiile de

fundamentare a deciziei de finantare sunt superficial intocmite. De fapt, doua probleme stau la baza

deciziei de finantare a infrastructurii generale si a echipamentului de specialitate, respectiv:

a) alegerea metodei de adoptare a deciziei de investire;

b) alegerea modalitatii de finantare a investitiei.

Adoptarea deciziei de investire intr-un obiectiv cu destinatie turistica (hotel, restaurant etc.)

necesita, inainte de toate, constituirea unor conturi previzionale de exploatare (functionare) si

rentabilitate, a caror conturare structurala implica existenta unor informatii credibile, fundamentate

pe realitatile actuale, in legatura cu investitia, veniturile si cheltuielile respective.

Contul de exploatare previzionala asociaza cinci nivele de indicatori care sugereaza

rezultatele ce se pot obtine si a caror analiza va permite justificarea unei anumite decizii, respectiv:

marja bruta, marja neta, marja de activitate, marja de exploatare si rezultatul net al functionarii.

1. Marja bruta (MB) este indicatorul determinat prin diferenta dintre cifra de afaceri previzionata

(CA) sau, mai exact, totalul incasarilor estimate prin exploatarea unui obiectiv turistic si cheltuielile

(P) presupuse de achizitionarea marfurilor si serviciilor produse sau prestate de alti agenti

economici si necesare organizarii si derularii serviciului turistic ce contureaza natura obiectivului

turistic in discutie. Matematic, acest indicator se prezinta sub forma ecuatiei:

MB = CA - P (1)

Marimea cifrei de afaceri ce-ar rezulta din exploatarea obiectivului depinde de tarifele si

preturile practicate si de utilizarea previzibila (UP) a acestuia. Previzionarea implica la randu-i, in

calitatea sa de indicator, derularea unui studiu aprofundat de piata privind clientela potentiala si

localizarea investitiilor. Un asemenea studiu este indispensabil estimarii gradului de ocupare a

camerelor si locurilor la mese, in medie, zilnic, precum si estimarea numarului de mese servite

zilnic pe parcursul unui an. Preturile medii si tarifele pentru camere s i masa, ce se vor asocia

gradului de utilizare previzionala, se dimensioneaza pe baza baremurilor practicate in obiective

similare din aceeasi clasa calitativa. Printr-o metodologie similara, cheltuielile (P) implicate de

achizitionarea de marfuri s i servicii sunt evaluate pe baza consumurilor specifice cunoscute si a

unor preturi de piata practicate la aprovizionare. In plus, mai pot fi avute in vedere s i eventualele

facilitati de aprovizionare in beneficiul intreprinzatorului.

2. Marja neta (MN) este indicatorul determinat prin diferenta dintre marja bruta (MB) si

cheltuielile cu forta de munca (F). Matematic, acest indicator ia forma ecuatiei:

MN = MB - F (2)

Cheltuielile privind forta de munca insumeaza salariile, primele si gratificatiile, cotizatiile

pentru asigurarile sociale etc. Nivelul acestora difera intre tipul serviciilor turistice s i dimensiunile

cantitativ-calitative ale firmelor de acelasi tip. De aceea, trebuie estimat nu numai necesarul de forta

de munca ci si structura socio-profesionala a acestuia.

3. Marja de activitate (MA) este indicatorul rezultat dupa scaderea din marja neta (MN) a

cheltuielilor de functionare (CF) a obiectivului turistic (hotel, restaurant etc.). Acestea din urma

includ cheltuielile curente cu intretinerea, incalzitul, iluminatul, reparatiile s .a., din care o parte sunt

relativ neschimbate (fixe), iar o alta parte sunt proportionale (variabile) cu volumul serviciilor

turistice prestate. Determinarea acestei marimi este de mare importanta deoarece reprezinta primul

semnal in legatura cu potentialul rentabilitatii viitorului obiectiv turistic. Matematic, acest indicator

se exprima prin ecuatia:

MA = MN - CF (3)

4. Marja de exploatare (ME), sau rezultatul brut al exploatarii, considerat indicatorul

fundamental in previzionarea gradului de exploatare si rentabilitate, se determina prin scaderea din

marja de activitate (MA) a cheltuielilor de exploatare s i comercializare (CE), dupa ecuatia:

ME = MA- CE (4)

Cheltuielile de exploatare si comercializare insumeaza: costurile privind intretinerea

mobilierului si imobilului de referinta, impozitele si taxele legate de gestionarea unitatii economice,

cheltuielile administrative (corespondenta, telefon, informatii), cheltuieli cu publicitatea, redevente,

cheltuieli cu transportul, asigurarea etc.

Dimensiunea acestui al patrulea indicator, marja de exploatare cum este numit in literatura

de specialitate1, sintetizeaza capacitatea unei firme din domeniul turistic de a-s i acoperi cheltuielile

si de a obtine un profit.

5. Rezultatul net (BN) este indicatorul ce se obtine pe baza beneficiului brut (BB) al afacerii

previzionate. BB indus de viitorul obiectiv se apreciaza prin scaderea din marja de exploatare (ME)

a amortizarii (A) si a unui alt grup de cheltuieli antrenate de concretizarea obiectivului investitional

(FF), cum ar fi: rambursarea creditelor, dobanzilor, chiriilor etc. Daca BB este diminuat cu

impozitul pe beneficii (IB), respectiv impozitul pe profit, rezulta beneficiul net sau rezultatul net

(BN) previzionat. Ecuatiile acestor determinari vor fi urmatoarele:

BB = ME - ( A + FF ) (5)

si

BN = BB - IB (6)

Acest ultim indicator permite fundamentarea deciziei privind oportunitatea unei investitii

turistice.

Pe baza acestor determinari se poate estima volumul investitiei obiectivului preconizat. Mai

exact, determinarea volumului investitiei totale justificat pentru finantarea unui proiect va porni de

la marja de exploatare, in functie de selectionarea unor nivele privind cota de amortizare, a

cheltuielilor financiare si a beneficiului. Cu alte cuvinte, marja de exploatare (ME) sau rezultatul

brut al exploatarii, inainte de plata amortizarii (A), a cheltuielilor financiare (FF) si a cuantificarii

beneficiului brut (BB) poate fi definita ca o relatie in functie de investitia totala, astfel:

ME = A ( I ) + FF ( I ) + BB ( I )

ME = (A + FF + BB ) I (7)

unde paranteza reprezinta insumarea unor nivele procentuale, functie de investitie, ale amortizarii,

cheltuielilor financiare s i beneficiului brut, pe care daca o notam cu k, rezulta ca:

ME = k I

De exemplu, daca se apreciaza ca amortizarile trebuie sa reprezinte cel putin 5% din

investitie, cheltuielile financiare cel mult 6% din investitie si beneficiul brut 5% din aceeasi

investitie, rezulta ca ME = ( 5% + 6% + 5% ) I sau 16% I.

Pentru a completa imaginea asupra interesului pentru un anumit proiect de investitii turistice

se cere a se calcula si volumul maxim de credite necesare, in functie de dobanzile practicate, prin

raportul cheltuieli financiare/investitii. In plus, drept criteriu de rentabilitate a investitiei turistice,

frecvent folosit, este randamentul capitalului utilizat, apreciat prin raportul beneficiu/cost, luand in

calcul valoarea actualizata a viitoarelor venituri pe care le va induce proiectul.

Cea de a doua problema ce va fundamenta decizia de finantare a investitiei turistice,

alaturata primei - metoda de adoptare a deciziei de investitie - la care ne-am referit pana acum, o

reprezinta alegerea modalitatii de finantare a investitiei. Din acest punct de vedere pot exista doua

categorii de optiuni:

a) finantarea directa a investitiei;

b) finantarea indirecta a investitiei.

Finantarea directa a proiectului adoptat pentru realizarea obiectivului turistic selectionat are

drept sursa aportul particular al intreprinzatorului sau asociatilor existenti la data respectiva.

Finantarea indirecta a executiei unui obiectiv din acest domeniu este mai complexa, ridica

mai multe probleme si se concretizeaza in 3 modalitati mai importante:

. creditul;

. leasingul;

. actionariatul s i coproprietatea.

Modalitatea traditionala si cea mai uzitata de finantare este cea a creditului contractat cu o

institutie finantatoare, adesea selectionata de catre stat, cand acesta asigura si garantiile

Inprumutului.

Contractarea unor credite implica luarea in considerare a unor criterii si conditii speciale de

atribuire, stabilite si impuse de catre organismul finantator.

Criteriile vizeaza: respectarea standardelor calitative sau de localizare a obiectivelor

construite sau modernizate pe baza creditului; nedepasirea plafonului maxim al creditului in totalul

investitiei, apreciat in mod curent la un procent de cel mult 70% din costul investitiei, angajarea la

plata unei dobanzi, care in tarile dezvoltate depaseste in general 10% pe an, iar conditiile implica:

interdictia de a modifica clasa calitativa a obiectivului pe intreaga durata a rambursarii

Inprumutului; respectarea termenului de restituire a creditului (care nu poate depasi 10 ani).

Beneficiarii acestei modalitati de finantare pot fi persoane fizice, societati, asociatii, proprietari sau

administratori de restaurante, hoteluri, terenuri, parcuri etc.

Leasingul, ca modalitate de asigurare a fondurilor implicate de construirea sau modernizarea

bazei materiale a activitatii economice din domeniul turismului, este o operatiune de finantare totala

sau partiala, prin intermediul unei societati specializate, a unei investitii de care, o data finalizata,

beneficiaza o alta societate (unitate economica).

Firma beneficiara, din domeniul turismului in cazul nostru, incheie un contract cu societatea

de leasing*, potrivit caruia aceasta cumpara un anumit echipament, in conditiile tehnico-economice

negociate de societatea beneficiara, pe care-l inchiriaza pentru un anumit termen, in schimbul unei

chirii platite de beneficiar. Dupa un timp, firma beneficiara poate achizitiona obiectul contractului

de leasing la valoarea ramasa (reziduala), deci la o valoare inferioara celei initiale. Leasingul

turistic este practicat sub doua forme: mobiliar si imobiliar.

Leasingul mobiliar are ca obiect bunuri mobiliare, respectiv echipamentele intreprinderilor

turistice, incepand de la vesela si mobilier pana la avioane si autocare. Prin intermediul sau se poate

completa sau substitui finantarea traditionala prin credite.

Principalul avantaj al leasingului mobiliar, pentru o intreprindere turistica rentabila, este ca

permite acesteia, in situatia imposibilitatii material-financiare de a angaja credite sa dispuna si sa

utilizeze echipamente necesare programului sau de investitii. Si aceasta forma de finantare

presupune unele conditii, reglementate prin lege, care privesc marimea chiriei s i durata inchirierii

pe timpul careia nici una din parti nu poate renunta la contract sau deroga de la clauzele acestuia.

Dupa expirarea termenului de inchiriere, de obicei corespunzator duratei de amortizare fiscala a

echipamentului, firma beneficiara se gaseste in fata a 3 variante:

- returnarea bunurilor ce au facut obiectul contractului de leasing;

- cumpararea acestora la valoarea reziduala fixata prin contract;

- reinnoirea contractului de locatie, luand in calcul uzura fizica s i morala a bunurilor in cauza.

De retinut este si faptul ca, in afara avantajelor financiare care permit diminuarea creditelor,

temperand astfel si procesul inflationist din economie, leasingul mobiliar prezinta pentru beneficiar

si un avantaj fiscal, acela de a fi considerat ca o chirie achitata de beneficiar s i care se scade din

venitul impozabil al acestuia.

Leasingul imobiliar are ca obiect bunuri imobile, facilitand intreprinderii turistice folosirea

acestora cu statut de locatar si posibilitatea de a deveni proprietar.

Intr-o asemenea situatie, societatile de leasing imobiliar cumpara cladiri neechipate si

nemobilate, in scopuri profesionale, pentru a le inchiria unor societati din domeniul turismului, in

cazul nostru. Societatile de leasing incheie contract cu intreprinderile turistice pe termene mai lungi

(cca.20 ani) decat in cazul leasingului mobiliar. Dupa expirarea termenului, locatarul - beneficiarul

contractului de leasing - poate deveni proprietarul imobilului in schimbul unui pret fixat in contract.

Practica turistica ofera si procedura lease-back* sau a cesiunii chiriei, care consta in vanzarea unui

imobil de catre proprietarul sau unei societati de leasing ce se angajeaza sa-l inchirieze fostului

proprietar conform unui contract de leasing.

Similar leasingului mobiliar, leasingul imobiliar prezinta un important avantaj financiar,

acela de a face posibile investitiile atunci cand conditiile de credit direct nu sunt accesibile tuturor

intreprinzatorilor, mai ales in domeniul hotelier. Chiria este achitata de regula trimestrial, iar

factorii ce-i modeleaza dimensiunea sunt reprezentati de volumul cheltuielilor suportate de

societatea de leasing (teren, constructie, taxe, impozite, ipoteci etc.) si de sursele de finantare

antrenate de catre aceasta (prin fonduri proprii sau credite). Ca element de cheltuiala, chiria, in

general, pentru a putea fi recuperata, se evidentiaza in costul constructiilor sau al serviciilor din

domeniul in care activeaza unitatea turistica.

Actionariatul si coproprietatea reprezinta acel mod de finantare, frecvent folosit de catre

unitatile ce-s i propun sa se dezvolte rapid dar nu dispun de posibilitatea recurgerii la credite, prin

deschiderea accesului investitorilor din exterior la capitalul social al intreprinderii. Este de fapt o

procedura de tehnica financiara care vizeaza extinderea unei afaceri intr-un timp scurt prin

mobilizarea rapida a unor sume subscrise de catre noii actionari.

In contextul aceluias i mecanism al proprietatii asociate, o alta modalitate practica de

finantare si exploatare a investitiilor concretizate in obiective turistice o reprezinta formarea de

societati pe actiuni care reunesc activitatile de productie (de exemplu, constructiile unitatilor de

cazare) cu activitatile de prestatii turistice. Un exemplu revelator in acest sens il reprezinta

societatea elvetiana Hapimag.


Intrebari recapitulative


1. Ce semnificatie are categoria de baza tehnico-materiala in turism s i ce particularitati prezinta

aceasta in practica turismului contemporan?

2. Ce rol atribuiti echipamentului turistic in structura bazei tehnico-materiale implicate in acest

domeniu?

3. Ce importanta conferiti bazei materiale a cazarii si ce forme cuprinde aceasta?

4. Care sunt celelalte componente ale bazei tehnico-materiale din turism s i ce rol au acestea in

functie de diferitele forme de turism?

5. Mentionati particularitatile investitiei in turism. Ce probleme stau la baza deciziei de finantare a

investitiei in turism?

6. Ce modalitati de finantare a investitiei in turism cunoasteti?





loading...








Document Info


Accesari: 15475
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )