Activitatea cognitiva si organizarea activitatii
independente a copiilor
Activismul
cognitiv este privit ca cautarea a unor impresii noi, gatinta de
activitatea de cunoastere. Cel mai des initiativa se manifesta
īn situatii, cānd īn fata copilului nu se pune n 22522c21w ici un scop concret.
El singur pentru sine īsi gaseste obiectul cunoasterii si
īl cerceteaza cu ajutorul mijloacelor cunoscute. In cercetarea lui
Zemleanuhina a fost facuta o comparare a copiilor din gradinite
si case de copii, la baza careia erau experimentele īn care copiilor
li se dadea posibilitatea sa cerceteze (1 sau o multime de
obiecte, unele din care contineau "secret", fapt ce-i dadea
posibilitatea copilului sa-si manifeste inventivitatea si
perseverenta pentru descoperirea lui. Īn casele de copii micutii greu
se includeau īn activitatea de cunoastere cu obiectele, īn 2 ori mai mult
si distrageau atentia, ei mai rar si mai slab īsi
manifestau fericirea īn urma de manipularii cu obiectele. In experimentele
lui Zemleanuhina (1982) au fost fixate 120 de actiuni diferite a copiilor
cu obiectele. Toate actiunile au fost īmpartite īn 5 categorii:
(1) de cercetare - orientare (au fost īndreptate spre cunoasterea cu
obiectul - copilul priveste la obiect si īl pipaie), (2)
manipulari nespecificice (actiuni cu obiectul fara luarea
īn consideratie menirea lui), (3) actiuni fizice specifice (care se
caracterizeaza prin caracteristicile fizice a obiectului - obiectul rotind
īl rostogolesc, guma o īntind), (4) actiuni specifice culturale (se
faceau cu consideratia ultimelor, despre care copilul putea sa
stie numai de la matur. Aceste actiuni sunt cele mai importante,
progresive īn repertoriul copiilor), (5) actiuni originale,
neobisnuite cu obiectele. Ca rezultat - activitatea cognitiva la
orfani este foarte joasa.
Cānd copilul se adreseaza la matur cu o
īntrebare, el nu primeste un raspuns satisfacator.
Lucratorii sunt atāt de ocupati cu observarea tuturor copiilor,
ca nu pot acorda atentia numai unui copil. Se poate spune ca
activitatea cognitiva joasa e datorata īnvatarii,
si copilul nu se mai intereseaza de tot ce se petrece īn jur. Jocul
si activitatea cu obiectele sunt activitatea dominanta a copiilor de
vārsta prescolara. Caracterul si continutul lor sunt
indicii obiectivi a dezvoltarii mintale a copilului. Activitatea
independenta se deosebeste de ocupatii prin aceea ca apare
sub initiativa copilului, deci ea este interesanta pentru el si de
aceea poate fi foarte productiva. In timpul activitatii
independente la copii se formeaza relatii pozitive si cu maturii.
Ei tind spre acei maturi, cu care se joaca, cu care se ocupa. In
timpul activitatii independente educatorul atrage mult atentie
comportamentului copiilor: el īi īnvata unele reguli de comportare īn
timpul jocului, īi īnvata sa se comporte frumos cu semenii.
Pentru a vedea daca activitatea independenta a copiilor este corect
organizata, trebuie sa ne bazam pe urmatoarele
caracteristici: 1) dispozitia ce prevaleaza īn grupa; 2)
capacitatea copiilor sa-si aleaga singuri jocul, nivelul
dezvoltarii acelei activitati cu care este ocupat copilul,
durata ei; 3) relatiile cu alti copii si adulti; 4)
caracterul si numarul reactiilor verbale a copiilor. Conform
observarilor noastre activitatea independenta la copii din casele de
copii prevaleaza. Dintr-o parte aceasta e bine deoarece copilul se
īnvata sa lucreze de sine statator, sa se
poata descurca fara ajutorul adultilor. Pe de alta
parte aceasta saraceste lumea interna a copilului, el se
limiteaza la acele actiuni, care au fost īnvatate mai
demult si nu se mai dezvolta din punct de vedere cognitiv. Activismul
cognitiv scazut si continutul activitatii independente
sarace sunt 2 caracteristici a copiilor orfani si ne atrag
atentia la faptul ca lucrul cu copii nu este bine efectuat si
programat.