Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload


loading...



















































ATITUDINEA MISCARII LEGIONARE FATA DE DICTATUL DE LA VIENA

istorie







ATITUDINEA MIsCĂRII LEGIONARE FAŢĂ DE DICTATUL DE LA VIENA








formularea unui raspuns la cererile ultimative ale Germaniei si Italiei au luat parte, printre alți demnitari și invitați, câțiva legionari: dr. Vasile Noveanu - ministrul Inventarului avuției statului, Radu Budișteanu - ministrul Cultelor și Artelor, protopopul Ion Moța - tatăl fruntașului legionar Ion I. Moța, mort la 13 ianuarie 1937 în războiul civil din Spania - și Horia Codreanu - fratele fostului lider al Mișcării Legionare, Corneliu Zelea-Codreanu

Aflat în locuința unui simpatizant legionar din București, Horia Sima nu a putut fi găsit de agenții Siguranței care primiseră ordinul să-l aducă la Palat pentru a participa la ședința de Consiliu. Sima a recunoscut, ulterior, în memoriile sale că ar fi fost pus în mare dificultate în situația în care trebuia să se pronunțe în Consiliu cu privire la prevederile Dictatului de la Viena: dacă ar fi acceptat dictatul, și-ar fi pierdut autoritatea morală în fața legionarilor și a opiniei publice prin asocierea numelui său și al Legiunii de amputarea teritorială a Transilvaniei; dacă ar fi votat împotriva acestuia, ar fi contrazis linia politică externă a Mișcării Legionare obedientă puterilor Axei. Este de remarcat că liderul legionar nu era pregătit sau nu voia să-și asume, din calcule politice, responsabilitatea unei poziții neechivoce într-o problemă de importanță majoră pentru existența statului. Situația era în evidentă contradicție cu pretențiile sale de a conduce un nou guvern apreciat ca singurul în măsură să găsească soluțiile pentru depășirea crizei profunde cu care se confrunta România.

Întrucât între cele 21 de voturi favorabile acceptării dictatului s-au numărat și cele ale legionarilor prezenți la întrunirea Consiliului de Coroană, Horia Sima s-a simțit obligat să nege, ulterior, responsabilitatea Mișcării Legionare în acest sens. El a apreciat că voturile în cauză au fost rezultatul unor interese personale străine Legiunii sau au fost determinate de presiunile exercitate de cercuri apropiate Palatului. Astfel, Vasile Noveanu și Radu Budișteanu își dăduseră acordul pentru acceptarea dictatului în calitate de membri ai unui guvern obedient regelui, iar Ion Moța și Horia Codreanu participaseră la Consiliu în nume propriu, fără să reprezinte "Mișcarea" - primul, adus cu forța de agenții Siguranței, cel de-al doilea - fidel unor opțiuni legionare minoritare reprezentate de Vasile Noveanu. Cei patru erau deja elemente legionare periferice, lipsite de credibilitate și influență, iar manevra carlistă de evidențiere a așa-numitului sprijin al "Mișcării" față de acceptarea dictatului, menită să o compromită din punct de vedere politic și social, a fost apreciată, pe bună dreptate, de Sima ca fiind fără substan?ă

Cedarea nordului Transilvaniei către Ungaria, cu o suprafață de peste 42.000 km2 și o populație de 2.600.000 locuitori, din care 1.300.000 români (49,6%) , a stârnit un val uriaș de indignare în rândul opiniei publice. În zilele următoare, în marile orașe ale țării s-au desfășurat ample manifestații de protest față de politica internă și externă nefastă a cercurilor guvernante, în primul rând a regelui, care determinase o nouă amputare a teritoriului național

Indiferent de strategia și tactica pe care le considerau necesare pentru aducerea "Mișcării" la guvernare, liderii legionari din țară și cei aflați în exil, în Germania, au avut puncte de vedere comune cu privire la cauzele care provocaseră situația dramatică a țării. Dezmembrarea teritorială a Transilvaniei prin Dictatul de la Viena, iminenta pierdere a sudului Dobrogei, ruperea din trupul țării a Basarabiei și nordului Bucovinei erau apreciate, toate, drept rezultatul a zece ani de politică externă greșită, antigermană, promovată de regele Carol al II-lea și guvernele "aservite" acestuia . Legionarii considerau că Germania nu ar fi acceptat sprijinirea revendicărilor teritoriale ale U.R.S.S., Ungariei și Bulgariei pe seama României, dacă țara noastră ar fi avut o politică externă de apropiere față de puterile Axei înainte de începerea războiului. Reorientarea externă spre "statele revolu?iilor naționale" - Germania și Italia - ar fi putut fi realizată la timp numai dacă Mișcarea Legionară s-ar fi aflat la guvernare ; atitudinea progermană afioată de regimul carlist după 4 iulie 1940 era apreciată ca tardivă, ineficientă și determinată de un interes conjunctural. Ea nu era în măsură să convingă guvernul german de necesitatea sprijinirii poziției părții române în problema diferendelor cu Ungaria pe tema Transilvaniei.

Via indignare produsă în rândurile legionare de cedarea nordului Transilvaniei nu a determinat, însă, preocupari de rezistență armată față de aplicarea prevederilor dictatului. Asemenea cercurilor guvernante, liderii legionari au apreciat că rezistența armată ar fi fost "tardivă și inoperantă, neavând alt efect decât dispariția totală a statului român, care ar fi fost împărțit între vecini" . Atitudinea acestora a fost realistă în contextul în care importante for?e militare ale U.R.S.S., Ungariei și Bulgariei erau concentrate în dispozitive ofensive la granițele țării, pregătite să intervină pentru obținerea unor avantaje teritoriale pe seama României

Soluția întrevazută de cercurile legionare pentru depășirea situației-limită în care o treime din teritoriul național căzuse pradă pretențiilor revizioniste străine era cea a unei politici loiale față de Germania, cu toate efectele dramatice pe termen scurt rezultate ca urmare a acestei situații. Legionarii sperau că după victoria rapidă pe care Germania avea să o obțină în război, României urmau să-i fie restituite teritoriile cedate. O asemenea atitudine era evidențiată și de manifestul legionar conceput de Horia Sima ca document programatic al preconizatei "revoluții legionare" și datat 1 septembrie 1940: "Mișcarea Legionară își exprimă din nou atașamentul ei profund pentru Puterile Axei și încrederea nezdruncinată în spiritul de dreptate care va prezida la alcătuirea Europei de mâine"

Rapiditatea cu care s-a desfășurat așa-numitul "arbitraj" a surprins for?ele legionare concentrate în jurul lui Horia Sima, implicate în pregătirea clandestină a acțiunilor de rasturnare a regimului carlist. Speranța că prin ajungerea "Mișcării" la guvernare s-ar fi putut anula sprijinul german pentru satisfacerea pretențiilor ungurești asupra Transilvaniei s-a dovedit neîntemeiată.

Horia Sima a decis să amâne data declanșării "revoluției legionare" de la 1 la 3 septembrie 1940 pentru a permite regruparea necesară combatanților săi, în noul context. Înlăturarea rapidă a regimului carlist era apreciată, mai mult ca oricând, drept singura soluție pentru depășirea crizei interne și crearea condițiilor externe necesare rezolvării favorabile a problemei revenirii teritoriilor pierdute între granițele naționale. Pentru reușita asumării unui asemenea rol istoric de către Mișcarea Legionară s-a încercat exploatarea nemulțumirii în creștere a maselor populare față de rege și cercurile politice obiediente acestuia.

Ca urmare a insuficienței mijloacelor umane și materiale de care dispuneau forțele legionare implicate în acțiunile ce vizau înlaturarea regimului carlist, Sima a încercat să obțină sprijinul Germaniei.

Cu prilejul întâlnirilor avute, la 31 august 1940, cu Hermann von Ritgen, consilier al Legației germane la București și, la 2 septembrie 1940, cu un emisar al lui Wilhelm Fabricius, șeful legației, Sima a încercat, fără succes, să obțină sprijin logistic și moral german pentru lovitura de stat preconizată. Liderul legionar a încercat să-i sensibilizeze pe reprezentanții diplomatici germani în România, evidențiind că numai prin aducerea "Mișcării" la putere prevederile Dictatului de la Viena ar fi putut fi aplicate. În conținutul telegramei cu nr. 508/03 septembrie 1940, transmisă către Ministerul Afacerilor Externe al Reichului, Fabricius, arăta că "Sima este de părere că aplicarea liniștită a verdictului de arbitraj și evitarea războiului civil pot fi susținute numai în cazul când Reichul va ajuta Garda în acest ultim moment să obțină o influență hotărâtoare asupra guvernului" . În finalul telegramei, Fabricius a solicitat superiorilor săi să nu acorde sprijin Gărzii de Fier. Atitudinea sa era justificată de neîncrederea pe care o avea în capacitatea legionarilor de a asigura ordinea în stat în eventualitatea ajungerii la guvernare.



Date obținute recent ca urmare a investigării Arhivei Serviciului Român de Informații evidențiază preocuparea unor funcționari diplomatici germani din subordinea lui Fabricius de a informa elementele legionare cu care erau în contact că Reichul nu sprijinea acțiunile lor de răsturnare a regimului carlist și, în consecință, încercările acestora de a-i influența în direcția renunțării la astfel de acțiuni. Relevant în acest sens este răspunsul ferm al Legației germane din București transmis legionarilor dobrogeni de către viceconsulul german la Constanța, Emil Geyger: ". să se renunțe la acest plan, deoarece Germania va da satisfacție (legionarilor - n.n.) la timpul potrivit, nu acum"

Întrucât autoritățile germane nu s-au arătat dispuse să sprijine o tentativă gardistă de răsturnare a regimului după ce acesta acceptase "arbitrajul" de la Viena, "revoluția legionară" a fost declanșată fără sprijin german. Astfel se explică de ce unii demnitari din Ministerul de Externe german sau o parte a presei germane au interpretat nefondat, de altfel, încercarea de puci legionar ca un act de împotrivire armată față de Dictatul de la Viena, inclusiv de lezare a intereselor Reichului în România. Atitudinea cercurilor germane menționate nu s-a întemeiat pe date exacte sau a fost rezultatul unor acțiuni speciale de manipulare și descurajare a forțelor legionare ce vizau răsturnarea regimului carlist.

Acțiunile legionare desfășurate la Brașov, Constanța și București nu au întrunit adeziunea deplină a populației și a factorilor cu putere de influență din structurile armatei și din rândul opoziției politice, conform planului ini?ial elaborat de Horia Sima, ci doar a unor elemente izolate a căror participare a fost, în consecință, nesemnificativă. Deși eșuate, ele au contribuit la acutizarea situației de criză politică și socială ce se manifesta la nivel național ca urmare a acceptării de către guvernanți a Dictatului de la Viena și au întărit convingerea populației că regimul carlist, devenit falimentar, nu mai putea asigura stabilitatea internă și promovarea intereselor externe ale țării.

După prăbușirea regimului carlist și instaurarea celui național-legionar, survenită la 14 septembrie 1940, Mișcarea Legionară a acționat în calitate de forță politică de guvernământ pentru respectarea prevederilor Dictatului de la Viena. Potrivit concepției legionare cu privire la situația-limită cu care s-a confruntat atunci România, această soluție a fost apreciată drept singura viabilă pentru păstrarea ființei statului: "Dictatul de la Viena noi l-am executat fără șovăire și cu prețul unui imens sacrificiu am înlăturat orice posibilitate de conflict în bazinul dunărean"

În numele conducerii statului și al Mișcării Legionare, Horia Sima a protestat vehement cu prilejul cuvântării ținute la 9 octombrie 1940, la Brașov, la adresa atrocităților comise de autoritățile ungare față de populația românească din nordul Transilvaniei. Din discursul liderului legionar răzbătea un mesaj ferm pentru întreruperea fărădelegilor cărora le cădeau victimă românii transilvăneni și speranța revenirii teritoriului cedat la patria-mamă, într-un presupus context postbelic favorabil: "România legionară nu se plânge și nu răspunde provocărilor, dar există o limită a demnității de neam . convinși de dreptatea noastră, stăpâni pe voința noastră, nimeni nu ne va putea opri să făurim poporului nostru viitorul pe care îl merită"

În urma evenimentelor din 21-23 ianuarie 1941 Mișcarea Legionară a fost înlăturată de la putere. Ea nu a mai devenit ulterior o forță politică sau socială în măsură să acționeze pentru repararea nedreptății istorice făcută României prin Dictatul de la Viena.

Acțiunile legionare întreprinse în perioada analizată pentru prevenirea înstrăinării unor părți însemnate ale teritoriului național au eșuat. Legiunea a încercat să-și asume o așa-numită misiune istorică care i-a depășit cu mult posibilitățile. Eforturile ei în acest sens nu s-au întemeiat pe o susținere politică și socială semnificativă, iar interesele puterilor Axei nu i-au fost favorabile.

Evidențierea dintr-o perspectiva realistă a cauzelor care au determinat o asemenea situație istorică invita la continuarea dezbaterilor și confruntărilor de idei pe această temă.


N O T E


1. Istoricul Cristian Sandache a realizat un interesant studiu în care se face referire la abordarea unilaterală a acestei teme în istoriografia românească. A se vedea Gheorghe Buzatu, Corneliu Ciucanu, Cristian Sandache, Radiografia Dreptei Românești (1927-1941), Editura "FFPress", București, 1996, p.255.

2. Horia Sima, Sfârșitul unei domnii sângeroase, Editura "Gordian", Timișoara, 1995, p.175; a se vedea și Armin Heinen, Legiunea Arhanghelul Mihail. Mișcare socială și organizație politică. O contribuție la problema fascismului internațional, Editura "Humanitas", București, 1999, p.410.

3. Horia Sima, Sfârșitul unei domnii sângeroase, pp.188-189.

4. Horia Sima, op. cit., pp.191,217.

5. Idem, Antologie legionară. Opera publicistică. 1950-1992, vol. II, Colecția "Omul Nou", Miami Beach, Florida, U.S.A., 1994, p.100.

6. A se vedea, pe larg, Valer Pop, Bătălia pentru Ardeal, Editura "Colosseum", pp.87-147.

7. Horia Sima, Sfârșitul unei domnii sângeroase, p.210.

8. Ibidem, pp.206-208.

9. Ibidem, p.211.

10. Carol al II-lea, Între datorie și pasiune. Însemnări zilnice, vol.II (1939-1940), Casa de editură și presă "Șansa" S.R.L., București, 1996, p.249; Valer Pop, op. cit., pp.181-182.

11. Horia Sima, Sfârșitul unei domnii sângeroase, p.211.

12. Idem, Antologie legionară, vol. II, pp.103-104.

13. Valer Pop, op.cit., p.190.

14. Carol al II-lea, op. cit., p.254; Ioan Scurtu, Istoria României în anii 1918-1940. Evoluția regimului politic de la democrație la dictatură, Editura Didactică și Pedagogică, R.A., București, 1996, pp.185-186.

15. Horia Sima, Antologie legionară, vol. I, p.333.

16. Idem, Sfârșitul unei domnii sângeroase, pp.138-139.



17. Idem, Antologie legionară, vol. I, p.333.

18. Valer Pop, op.cit., p.163.

19. Horia Sima, Sfârșitul unei domnii sângeroase, p.208.

20. Gheorghe Buzatu (coord.), Evenimentele din ianuarie 1941 în arhivele germane și române, vol. II, Editura "Majadahonda", București, 1999, p.27.

21. Arhiva Serviciului Român de Informații Constanța, fond D, dosar 202, vol. 3, f.286.

22. Mihail Sturdza, România și sfârșitul Europei. Amintiri din țara pierdută, Fundația culturală "Fronde", Alba-Iulia - Paris, 1994, p.172.

23. Horia Sima, Antologie legionară, vol. II, p.102.

24. Idem, Era libertății. Statul național-legionar, vol. I, Editura "Gordian", Timișoara, 1995, p.133.

25. Ibidem, p.134.






























loading...








Document Info


Accesari: 3052
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate

Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2020 )