Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























MAHOMED SI AVANTUL ISLAMULUI

istorie




MAHOMED SI AVÂNTUL ISLAMULUI

259. Allah, dens otiosus al arabilor

Dintre toti întemeietorii de religii universale, Mahomcd este singurul caruia i se cunoaste, în linii mari, biografia1. Aceasta, desigur, nu presupune ca se cunoaste si biografia sa interioara, însa informatiile istorice de care dispunem cu privire la viata si experientele religioase care au pregatit si au decis chemarea sa profetica, pe de o parte, precum si cele cu privire la civilizatia araba a epocii si ia structurile socio-politice ale orasului Mecca, pe de alta parte, sunt deosebit de pretioase. Ele nu explica personalitatea lui Mahomed, nici succesul prcdicatiei sale, dar ne permit sa apreciem mai bine creativitatea mesajului sau. Este important sa dispunem, macar pentru unul din întemeietorii de religii universale, de o documentatie istorica destul de bogata; prin aceasta putem întelege mai bine puterea unui geniu religios; altfel spus, ne dam seama în ce masura un geniu religios foloseste împrejurarile istorice pentru a-si consolida mesajul si, în fond, pentru a schimba radical chiar cursul istoriei.




Nascut la Mccca între 567 si 572, Mahomed facea parte din puternicul trib al quraysitilor. Orfan de la vârsta de 6 ani, el a fost crescut întâi de bunicul sau si apoi de unchiul sau dupa mama, Abu Ţalib2. La vârsta de 25 de ani, el intra în slujba unei vaduve bogate, Hadige, si întreprinde mai multe calatorii caravaniere în Siria. La putina vreme, catre 595, el se însoara cu stapâna sa, în ciuda diferentei de vârsta (Hadige avea atunci 40 de ani). Casatoria a fost fericita; Mahomed. care dupa moartea Hadigei avea sa aiba înca noua neveste, nu si-a luat alta sotie cata vreme Hadige a fost în viata. Au avut împreuna sapte copii; trei fii, care au murit la vârsta frageda, si patru fete (cea mai mica, Patima, se va casatori cu 'Alî, varul lui Mahomed). Rolul Hadigei în viata Profetului a fost considerabil: ea l-a încurajat mult în încercarile vocatiei sale religioase.

Nu se prea cunosc amanunte ale vietii lui Mahomed dinaintea primelor revelatii, catre anul 610. Potrivit traditiei, ele au fost precedate de lungi perioade de "retragere spirituala'' (tahtmnut) în pesteri si alte locuri însingurate, practica straina politcismului arab. E foarte posibil ca

' Izvoarele cele mai importante sunt Coranul (în araba, al-Qur'fm, "Propovaduirea") si informatiile orale transmise de Traditie (în araba, al-Hadît, "Zicerea", "Spusa"). Sa adaugam însa ca valoarea istorica a acestor surse nu e întotdeauna sigura.

- Nasterea si copilaria Profetului sunt destul de repede transfigurate potrivit schemei mitologice a Salvatorilor exemplari. în timpul sarcinii, mama aude un glas care o vesteste ca fiul ei va fi stapânul si profetul poporului sau. în clipa nasterii

0 mare lumina a inundat lumea (cf. nasterea lui Zarathustra, a lui Mahftvîra, a lui Buddha: $$ 101, 147, 152). El se naste curat ca un miel, circumcis si cu buricul gata taiat. Un evreu din Medina a stiut ca s-a nascut Paraclelul si i-a vestii pe coreligionarii lui. Când Mahomed a împlinit patru ani, doi îngeri l-au trântit la pamânt, i-au deschis pieptul, i-au supt o picatura de sânge negru de la inima, i-au spalat viscerele cu zapada topita adusa într-o ceasca de aur (cf. Coran, sura 94:

1 sq: "N-am deschis noi inima ta?" ele. Acest rit initiatic e propriu initierilor samanice.) La 12 ani, Mahomed I-a însotit cu caravana pe Abu Ţalib într-o calatorie în Siria. La Bosra, un calugar crestin recunoaste semnele tainice pe umarul lui Mahomed, care îi vestesc vocatia de proroc. Vezi izvoarele citate de Tor Andrae. Mohamined: The Mân and Ins Fuitli, pp. 34-38; W.Montgomery Watt, Muhummad ut Mecca, pp. 34 sq.


Mahomed si avântul islamului

Mahomed sa fi fost impresionat de veghile, rugaciunile si meditatiile anumitor calugari crestini pe care îi întâlnise sau de care auzise vorbind în calatoriile sale. Un var al Hadigei era crestin, în plus, anumite ecouri ale predicatiei crestine, ortodoxe ori sectare (nestoriene, gnostice), precum si ideile si obiceiurile ebraice erau îndeajuns de cunoscute în orasele arabe. La Mecca existau putini crestini, majoritatea de conditie foarte umila (probabil sclavi abisinieni) si insuficient instruiti, în ce priveste evreii, prezenta lor era masiva la latrib (viitoarea Medina) si vom vedea (§ 262) în ce masura Profetul se bizuia pe ei.

Totusi, în timpul lui Mahomed, religia Arabiei Centrale nu pare sa fi fost modificata de influente iudeo-crestine. în ciuda decaderii sale, ea pastra înca structurile politeismului semitic. Centrul vietii religioase era orasul Mecca (Makkd). Numele îi era mentionat în Corpm~\\\. ptolemaic (secolul al II-lea d.Hr.) drept Makoraba, cuvânt derivat din sabeeanul Makuraba, "sanctuar". Altfel spus, la început Mecca era un centru ceremonial în jurul caruia s-a cladit treptat orasul3, în mijlocul teritoriului consacrat, Hima, se afla sanctuarul Ka'ba (în traducere literala "cub"), edificiu fara acoperis, având încastrat într-unul din unghiurile sale celebra Piatra Neagra, socotita de origine cereasca, înconjurarea Pietrei constituia în timpurile preislamice, la fel ca si azi, un ritual important din pelerinajul anual (hagg) la Arafat, la câtiva kilometri de Mecca. Stapânul pietrei Ka'ba era socotit Allah (în traducere literala "Dumnezeu"; cu acelasi teonim crestinii si evreii arabi îl numesc pe Dumnezeu). Allah însa devenise de mai mult timp un deus otiosus; cultul lui se reducea la anumite sacrificii din primele roade (grâne si animale tinere), ofr 414i819e ande închinate, laolalta, lui si altor divinitati locale4. Printre cele mai importante, din capul locului, erau cele trei zeite din Arabia Centrala: Mânat, ("Soarta"), al-Lat (femininul lui Allah) si al-'Uzza ("Puternica"). Socotite "fiicele lui Allah", ele se bucurau de o asemenea popularitate, încât, la începutul predicatiei sale, Mahomed însusi a facut greseala (îndreptata mai târziu) de a elogia rolul lor de intermediare pe lânga Allah.

Pe scurt, religia preislamica se asemana cu religia populara din Palestina în secolul al Vl-lea î.Hr., asa cum se reflecta ea, de pilda, în documentele coloanei iudeo-arameene, de la Elephantine,pe Nilul Superior: alaturi de Îahve-Iahu,erau adorati Bethel si Harambethel, zeita Anat si un zeu al vegetatiei5. La Mecca, slujba în sanctuar era încredintata membrilor familiilor de vaza; functiile, bine retribuite, se transmiteau din tata în fiu. Un corp sacerdotal propriu-zis nu pare sa fi existat. Desi solidar cu vocabula kohen, care la evrei însemna "preot", termenul arab kahin înseamna "vizionar", "ghicitor", cel care, stapânit de un ginn, era în stare sa prezica viitorul si sa gaseasca unele obiecte pierdute sau camilele ratacite6, între contemporanii lui Mahomed, monoteisti erau doar câtiva poeti si vizionari cunoscuti sub numele de hanlf; unii erau influentati de crestinism, dar eshatologia atât de caracteristica crestinismului (si mai târziu islamului) le era straina, dupa cum pare sa le fi fost straina tuturor arabilor, în general7.

Misiunea profetica a lui Mahomed a fost declansata de mai multe experiente extatice, care au constituit întrucâtva preludiul revelatiei, în sura 53:1-18, el evoca prima dintre acestea: "Cel plin de putere statu în glorie, în zarea suprema (sau: cea mai de sus); apoi coborî si ramase plutind nemiscat; la distanta de doua batai de sageata - sau si mai aproape - si el dete robului sau revelatia" (5-8). A doua oara, i s-a aratat lui Mahomed lânga un copac: "El a vazut semnele

3 Procesul acesta este general, de altminteri; vezi Paul Wheatley, The Pivot ofthe Four Quarters (Chicago, 1971), passim.

4 Vezi J. Henninger, Lesfetes de printemps chez Ies Semites, pp. 42 sq.

5 Cf. A. Vincent, La religion des ludeo-Arameem d'Elephantine (Paris, 1937), pp. 593 sq., 622 sq., 675 sq.

6 La începutul predicatiei sale, Mahomed era deseori acuzat ca e inspirat de un ginn.

1 Cf. Tor Andrae, Les originea de l'Islam et le christianisme, pp. 41 sq. Tendinta monoteista a religiei arabe arhaice a fost evidentiata de mult de J.Wellhausen, Reste arabischen Heiclentums, pp. 215 sq.

De la Mahomed la epoca Reformelor


supreme ale Domnului sau!" (13-18). In sura 81:22-23, Mahomed revine asupra acestei viziuni: "Cel de lânga voi nu e un stapânit de duhuri! El a vazut orizontul în lumina"8.

Reiese ca viziunile au fost însotite de revelatii auditive, singurele pe care CoranuJ le socoteste de inspiratie divina. Primele experiente mistice care au decis vocatia sa profetica sunt relatate în traditiile transmise de Ibn Ishaq (mort în 768). Pe când Mahomed dormea în pestera în care îsi petrecea recluziunea lui anuala, îngerul Gabriel a venit la el, tinând o carte deschisa în mâini, si i-a poruncit: "Rosteste acestea!". Cum Mahomed refuza sa citeasca din carte, îngerul i-a apasat "cartea pe nari si pe buze", aproape sufocându-1. Când, a patra oara, îngerul i-a spus: "Rosteste!" Mahomed l-a întrebat: "Ce trebuie sa rostesc?" îngerul i-a raspuns atunci: "Rosteste (adica: predica!) în numele Domnului care te-a facut! Care a facut omul dintr-un cheag de sânge. Propovaduieste, caci Domnul tau este cel mai darnic, el l-a luminat pe om cu ajutorul penei de scris si l-a învatat pe om ceea ce nu stia" (90:1-5). Mahomed a început sa citeasca cu voce tare si îngerul s-a îndepartat de dânsul. "Apoi m-am trezit si eram ca si cum cineva ar fi scris în inima mea." Mahomed a parasit pestera si, ajuns la jumatatea drumului din munte, a auzit o voce din cer care-i spunea: ,,«O, Mahomed! Tu esti apostolul lui AIJah si eu sunt Gabriel». Am înaltat privirea spre cer ca sa ma uit la el si, iata, Gabriel statea pe zare asemenea unui om cu picioarele îndoite sub el", îngerul repeta iar aceste cuvinte si Mahomed, privindu-1, nu putea nici sa înainteze, nici sa se retraga, "în orice parte pe cer as fi privit continuam sa-l zaresc"9.

Autenticitatea acestor experiente pare neîndoielnica10. Rezistenta lui Mahomed în fata chemarii îngeresti ne aminteste sovaiala samanilor si a atâtor mistici si profeti în a-si asuma vocatia. Coranul nu mentioneaza viziunea onirica din pestera, pentru ca sa îndeparteze acuzatia ca un ginn l-ar fi stapânit pe Mahomed. Dar unele aluzii din Coran confirma veracitatea viziunii care l-a inspirat pe Profet1 J. "Dictarea" Coranului a fost deseori însotita de convulsii puternice, de accese de febra sau de racirea trupului.

260. Mahomed, "Apostolul lui Dumnezeu"

Vreme de aproape trei ani, Mahomed a comunicat primele mesaje divine doar Hadigei si câtorva prieteni apropiati (varul sau 'Alî, fiul sau adoptiv Zayd si cei doi viitori califi, Otman si Abu Bakr). La scurta vreme dupa asta, revelatiile îngerului s-au întrerupt si Mahomed a traversat o etapa de neliniste si descurajare. Un nou mesaj divin îi reda însa încrederea: "Domnul tau nu te-a parasit si nu te-a urât [...]. Domnul tau îsi va revarsa asupra ta darurile sale si vei fi multumit" (93: 3-5).

Ca urmare a unei viziuni din anul 612, prin care i se poruncea sa-si faca publice revelatiile primite, Mahomed îsi începe apostolatul. De la început, el pune accentul pe puterea si marinimia lui Dumnezeu, care l-a facut pe om "dintr-un cheag de sânge" (96: 1; cf. 80: 17-22; 87: 1), i-a revelat Coranul si "1-a învatat sa se exprime" (55: l-4), a faurit cerul, muntii, pamântul, camilele (88: 17-20). El evoca bunatatea lui Dumnezeu (cu privire la propria sa viata: "Nu

8 în lipsa altei indicatii, citatele din Coran sunt dupa traducerea lui D. Masson.

9 Ibn Ishaq, tradus de Tor Andrae, Mohammed, pp, 43-44. Vezi o alta traducere în R. Blachere, Le probleme de Mahomet, pp. 39-40.

10 Unii istorici moderni considera ca cele doua faze - viziunea din pestera si viziunea îngerului Gabriel rasfrânt pe zare - nu apartin aceleiasi experiente. Dar aceasta obiectie nu se impune.

1' "Nu îti musca limba, ca si cum ai voi sa zoresti revelatia. Noua ne este dat sa alcatuim si sa citim (Coranul). Când îl citim, tu citirea noastra urmareste-o!" (75: 16-17). Altfel spus, orice improvizatie personala îi este interzisa.


Mahomed si avântul islamului

te-a aflat el orfan si ti-a daruit adapost?" etc.; 93: 3-8). Opune efemeritatea oricarei existente vesniciei Creatorului: "Tot ce exista pe fata pamântului va disparea. Dar chipul Dumnezeului tau,în glorie si marire, va ramâne" (55: 26-27). E surprinzator însa ca în primele sale proclamatii Mahomed nu mentioneaza unitatea Divinului, cu o exceptie doar ("Nu puneti alti zei lânga El!", 51-51), dar e vorba, se pare, de o interpolare târzie12.

O alta tema a predicatiei este iminenta Judecatii si învierea mortilor. "Când va suna trâmbita, va fi o zi groaznica, o zi grea pentru necredinciosi" (74: 8-10). Exista si alte referiri si aluzii în surele cele mai vechi, dar cea mai completa o aflam într-o sura târzie: "Când cerul se va despica [...], când pamântul va fi netezit, când pamântul îsi va arunca afara înlauntrurile sale (= trupurile mortilor; cf. 99: 2) si se va deserta [...], atunci tu, omule, care îti îndrepti fata catre Dumnezeu, îl vei întâlni pe Domnul. Pe cel ce va lua Cartea în mâna dreapta, El îl va judeca cu marinimie [...]. Iar celui ce va primi cartea întors cu spatele îi va chema nimicirea si acela va cadea în groapa cu jar" (84: l-12). în alte sura, dictate mai târziu, Mahomed dezvolta viziuni apocaliptice: muntii se vor muta si, topiti, vor fi facuti pulbere si cenusa; bolta cereasca se va sparge, luna si stelele se vor stinge si se vor surpa. Profetul vorbeste de un incendiu cosmic, trâmbe de foc si de arama topita vor cadea peste oameni (55:35).

La al doilea glas al trâmbitei, mortii vor învia si vor iesi din morminte, învierea se va petrece într-o clipa. Dincolo de cerul pravalit se va zari în toata splendoarea tronul lui Dumnezeu, sustinut de opt îngeri si înconjurat de cetele ceresti. Oamenii vor fi adunati înaintea tronului, dreptii la dreapta si raufacatorii la stânga. Atunci va începe Judecata pe temeiul celor scrise în Cartea Faptelor (omenesti). Profetii trecutului vor fi chemati sa marturiseasca ca ei au proclamat monoteismul si ca si-au prevenit contemporanii. Necredinciosii vor fi meniti chinurilor Iadului13. Totusi, Mahomed insista mai cu seama pe fericirile care-i asteapta pe credinciosi în Paradis. Ele sunt cu precadere de ordin material: izvoare proaspete, pomi care-si pleaca ramurile pline de rod, carnuri de tot soiul, tineri "frumosi ca margaritarul" care îmbie cu o bautura minunata, huriile, fecioare caste create de însusi Allah (56: 26-33 etc.). Mahomed nu vorbeste de "sufletele" ori "spiritele" care sufera în Iad sau exulta în Rai. învierea trupurilor este, în fapt, o noua Geneza. Deoarece intervalul dintre moarte si Judecata este o stare de inconstienta, cel înviat va avea impresia ca Judecata are loc imediat dupa moarte14.



Proclamând: "Nu exista alt Dumnezeu în afara lui Dumnezeu!", Mahomed nu viza sa întemeieze o noua religie. El voia doar sa-si "trezeasca" concetatenii, sa-i convinga ca trebuie sa-l venereze numai pe Allah, caci ei îl recunosteau pe acesta drept creator al Cerului si al Pamântului si chezas al fertilitatii (cf. 29: 61-63); ei îl invocau în vremi de criza si de mare pericol (29: 65; 31:31; 17:69) si jurau "pe Dumnezeu în juramintele lor cele mai solemne" (35: 42; 16: 38). Allah era, de altfel, stapânul pietrei Ka'ba. într-una din cele mai vechi sura, Mahomed cere celor din tribul lui, quraysitilor, sa-l "venereze pe Stapânul acestei Case; el le-a dat hrana; el i-a pazit de foamete; el i-a eliberat de spaima" (106:3-4).

Dar opozitia n-a întârziat sa se manifeste. Cauzele si pretextele au fost multiple. Ibn Ishaq afirma ca atunci când Profetul, la porunca lui Allah, a proclamat adevarata religie (islam, "supunere") concetatenii sai nu i s-au împotrivit atâta vreme cât nu s-a atins de zeii lor. Traditia

12 Vezi R. Bell, The Qur'an. ad loc.; W.Montgomery Watt, Muhammad at Mecca, p. 64. La început surele erau învatate pe de rost, dar când atacurile politeistilor se întetesc, ele încep sa fie scrise; cf. R. Blachere, Le probleme de Mahomet, pp. 52 sq.

13 E de remarcat însa ca aceste chinuri sunt mai putin înfricosatoare decât unele descrieri buddhiste sau crestine. E de precizat, de asemenea, ca eshatologia musulmana comuna contine numeroase motive absente în Coran (de exemplu, pedeapsa din mormânt, podul care trece pe deasupra Iadului, Lacul cel de Foc etc.).

14 Pacatosii vor fi gata sa jure ca n-au ramas în mormânt decât o zi sau o ora; cf. 10: 46 sq., 46: 34 sq. etc.

De la Mahomed la epoca Reformelor


spune ca dupa versetul 20 din sura 53, cu privire la cele trei zeite al-Lat, al-'Uzza si Mânat, urmau aceste versete: "Ele sunt zeite sublime si mijlocirea lor e cautata pe buna dreptate de oameni". Dar mai târziu Mahomed si-a dat seama ca aceste cuvinte i le-a inspirat Diavolul. El le-a înlocuit astfel: "Ele sunt doar niste nume goale cu care voi si parintii vostri le-ati numit. Dumnezeu nu le-a dat nici o putere".

Acest incident este instructiv din doua motive. Mai întâi, arata sinceritatea Profetului: el recunoaste ca, reproducând cuvintele dictate sub inspiratie divina, a fost amagit de Satan15. în al doilea rând, justifica abrogarea celor doua versete prin atotputernicia si libertatea absoluta a lui Dumnezeu16, într-adevar, Coranul este singura Carte Sfânta care cunoaste latitudinea abrogarii unor pasaje din cuprinsul Revelatiei.

Pentru oligarhia înstarita a quraysitilor, a renunta la "pagânism" echivala cu pierderea privilegiilor, în plus, recunoasterea lui Mahomed ca adevaratul Apostol al lui Dumnezeu însemna totodata recunoasterea suprematiei saJe politice. si mai grav, revelatia proclamata de Profet îi condamna pe stramosii politeisti ai tribului la Focul Vesnic, idee inacceptabila pentru o societate traditionala. Pentru o mare parte a populatiei, obiectia principala era "banalitatea existentei" lui Mahomed. "Ce are asadar nemaivazut Profetul acesta? El se hraneste, umbla prin piata. Daca macar ar fi coborât asupra lui un înger care sa ne vesteasca!" (25:7). "Revelatiile" lui erau luate în râs; erau socotite fie inventate de dânsul, fie inspirate de ginn. Ironia si sarcasmele erau mai ales la adresa vestirii Sfârsitului Lumii si a învierii trupurilor. Timpul, de altfel, se scurgea si catastrofa eshatologica întârzia sa vina17.

I se mai reprosa lipsa minunilor. "Nu vom crede în tine câta vreme nu vei fi facut sa tâsneasca un izvor. Sau câta vreme nu vei avea o gradina cu palmieri si vita de vie în care vei face sa tâsneasca pârâiase din belsug [...]. Sau daca nu vei face sa vina Dumnezeu însusi si îngerii sa te ajute f...]. Sau daca nu te vei ridica la Cer. Dar si atunci, nu vom crede în tine pâna nu vei face sa pogoare la noi o Carte pe care s-o putem citi" (17: 90-93).

261. Calatoria extatica în Cer si Cartea Sacra

Pe scurt, i se cere lui Mahomed sa demonstreze autenticitatea vocatiei lui profetice, urcând la Cer si aducând o Carte Sfânta. Altfel spus, Mahomed trebuie sa se conformeze idealului ilustrat de Moise, Daniel, Enoch, Mani si alti Vestitori, care, suind la Cer, s-au întâlnit cu Dumnezeu si au primit din mâna lui Cartea Revelatiei divine. Aceasta schema se întâlneste atât în iudaismul normativ si în apocaliptica ebraica, dupa cum si la samariteni, gnostici si mandeeni. Originea acestui scenariu urca pâna în vremea legendei regelui mesopotamian Emmenduraki si se leaga de ideologia regala18.

Ripostele si justificarile Profetului se dezvolta si se înmultesc, pe masura ce acuzatiile necredinciosilor se precizeaza. Aidoma atâtor altor profeti si apostoli dinainte, precum si a

'^ E foarte posibil ca Mahomed sa fi considerat cele trei zeite drept îngeri intermediari; în fond, credinta în îngeri a fost acceptata de islam, iar mai târziu angelologia va juca un rol important în siism (cf. § 281). Dar, dându-si seama de riscul ce l-ar fi prezentat intercesiunea Zeitelor (=îngeri) pentru teologia lui strict monoteista, Mahomed a abrogat cele doua versete.

16 "Când abrogam un verset ori când îl facem uitat îl înlocuim cu altul, mai bun sau asemanator. Nu stii oare ca Dumnezeu este puternic în tot ceea ce întreprinde?" (2: 106).

17 Mahomed insista asupra inevitabilitatii Sfârsitului Lumii; el nu precizase când se va întâmpla aceasta, desi anumite sura lasau sa se înteleaga ca va avea loc în timpul vietii Profetului.

18 Vezi G. Widengren, The Ascension ofthe Apostle and the Heavenly Book, pp. 7 sq. si passim.; id., Muhammad, the Aspostle ofGod and his Ascension, pp. 115 si passim.


Mahomed si avântul islamului

unor rivali, Mahomed se considera si se proclama Apostolul (= Mesagerul) lui Dumnezeu (rasul A//a/z)19; el le aduce concetatenilor sai o revelatie divina. Coranul este "Revelatia, în limba araba comuna" (26; 193); ea este deci perfect inteligibila locuitorilor orasului Mecca; daca acestia persista în incredulitatea lor, e din orbire fata de semnele divine (23:68), din orgoliu si lipsa de grija (27:14; 33:68 etc.). De altfel, Mahomed stie bine ca încercari asemanatoare au avut Profetii lui Dumnezeu dinaintea lui: Avraam, Moise, Noe, David, loan Botezatorul, Iisus(21:66sq.,76sq.).

Ascensiunea celesta (mî'rag) este înca o riposta data necredinciosilor. "Slava celui care l-a facut sa calatoreasca noaptea pe servitorul sau de la moscheea sfânta pâna la moscheea foarte îndepartata, al carei lacas l-am binecuvântat, pentru a-i arata unele din Semnele noastre" (17:1), Traditia plaseaza catre 617 sau 619 calatoria nocturna; calare pe iapa înaripata, al-Buraq, Mahomed viziteaza Ierusalimul pamântesc si ajunge în Cer. Istorisirea acestei calatorii extatice e amplu documentata în izvoarele ulterioare. Scenariul nu e întotdeauna acelasi. Dupa unii, Profetul, calare pe animalul înaripat, contempla Iadul si Raiul si se apropie de tronul lui Allah. Calatoria a avut loc instantaneu; urciorul pe care Mahomed l-a rasturnat la plecare nu-si golise întreg continutul când s-a întors în încapere. O alta traditie vorbeste despre o scara pe care, ajutat de îngerul Gabriel, Mahomed a suit pâna la portile Cerului. El ajunge înaintea lui Allah si afla din gura sa ca a fost ales, dintre ceilalti profeti, si ca el, Mahomed, este "prieten" al Domnului. Dumnezeu îi încredinteaza Coranul si o anumita stiinta ezoterica, pe care Mahomed nu trebuie sa o comunice credinciosilor20.

Aceasta calatorie extatica va juca un rol central în mistica si teologia musulmana ulterioara. Ea ilustreaza o trasatura specifica geniului lui Mahomed si islamului, pe care e important sa o semnalam de pe acum, anume vointa de a asimila si a integra într-o noua sinteza religioasa practici, idei si scenarii mitico-rituale traditionale. Am vazut cum traditia islamica a revalorizat tema arhaica a "Cartii Sfinte", primita de un mesager în cursul unei calatorii la Cer. Vom vedea mai departe rezultatele confruntarilor cu iudaismul si cu alte traditii religioase si chiar o traditie "pagâna" si imemoriala, precum aceea a pietrei Ka'ba.

262. "Emigrarea" la Medina

Pozitia lui Mahomed si a discipolilor lui se deterioreaza continuu. Dregatorii din Mecca hotarasc sa le ia drepturile pe care le aveau ca membri ai triburilor lor. Or, singura protectie a unui arab venea tocmai din faptul apartenentei sale la un trib. Lui Mahomed însa îi ia apararea unchiul sau Abu Ţalib, desi acesta nu s-a convertit niciodata la islam. Totusi, dupa moartea lui Abu Ţalib, fratele sau, Abu Lahab, reuseste sa-l deposedeze pe Mahomed de drepturile sale. Problema pe care o punea aceasta opozitie, tot mai violenta, din partea quraysitilor se solutiona pe plan teologic: asa a vrut Allah. Atasamentul orb al unora fata de politeism a fost hotarât de la începutul începuturilor de însusi Allah (cf. 16:39; 10:75; 6:39). Ruptura cu necredinciosii era, asadar, inevitabila: "Eu nu cinstesc ce cinstiti voi; voi nu venerati ce venerez eu!" (109:1-2).

19 Cf. G. Widengren, Muhammad, the Apostle of Cod, pp. 16 sq. E vorba de o formula frecvent atestata în Orientul Apropiat antic si care va fi reluata de imamii siiti; cf. ibid., cap. II.

20 Vezi textele traduse si comentate de G. Widengren, Muhammad, the Apostle of God, pp. 102 sq. Traduceri ale unor lungi extrase din al-Baghawî si Suyuti aflam în Arthur Jet'j'rey, Islam, pp. 35-46. Anumiti savanti considera ca, gratie traducerii latine a unui text arab despre mî'rag, Dante a folosit multe detalii în Divina Commedia. Vezi Asin Palacios, La escatalogia musulmana en la Divina Commedia; E.Cerulli, // "Libro della Scalla".

De la Mahomed la epoca Reformelor


Catre anul 615, ca sa-i puna la adapost de persecutii, dar si pentru ca se temea de o eventuala schisma21, Mahomed încuraja un grup de 70-80 de musulmani sa emigreze într-o tara crestina, Abisinia. Profetul, care se considera la început trimis doar ca sa converteasca tribul sau, se apropie acum de nomazi si de locuitorii celor doua oaze-cetati, Ţa'if si latrib. Demersurile sale pe lânga nomazii si beduinii din Ţa'if esueaza, dar contactele cu latrib (vechea Medina) sunt încurajatoare. Mahomed alege solutia de a se autoexila la latrib, unde religia traditionala nu fusese viciata de interese economice si politice si unde se aflau multi evrei, deci multi monoteisti. în plus, aceasta oaza-cetate se istovise într-un îndelungat razboi civil. Unele triburi considerau ca un profet a carui autoritate s-ar întemeia nu pe glasul sângelui, ci pe religie putea sa faca abstractie de relatiile tribale si sa îndeplineasca rol de arbitru. Unul din cele doua triburi principale îmbratisase, de altfel, în mare parte, islamismul si era convins ca Mahomed fusese trimis de Allah cu un mesaj apt sa-i intereseze pe toti arabii.

în 622, cu ocazia pelerinajului la Mecca, o delegatie de 75 de barbati si 2 femei, din latrib, se întâlneste în taina cu Mahomed si se leaga printr-un juramânt solemn sa lupte pentru cauza lui. Ca urmare, credinciosii mahomedani încep sa plece din Mecca în grupuri mici în directia Medinei. Traversarea desertului (peste 300 de km) dureaza noua zile. Mahomed pleaca printre ultimii, însotit de socrul sau Abu Bakr. La 24 septembrie, ei sosesc la Qoba, o mica asezare de lânga Medina. "Emigrarea", Hegira (în araba, al-Higrd), izbândi. La putin timp dupa aceasta, Profetul intra în Medina, lasându-si camila sa aleaga locul viitoarei locuinte. Casa, care slujea si ca loc de adunare a discipolilor pentru rugaciunile comune, fu gata abia peste un an, caci au trebuit cladite si locuintele sotiilor Profetului.

Activitatea religioasa si politica a lui Mahomed la Medina se deosebeste net de aceea a perioadei meccane. Aceasta schimbare se oglindeste în surele care au fost dictate dupa Hegira: ele se refera în principal la organizarea comunitatii credinciosilor ('iirnma)22 si la institutiile ei socio-religioase. Când Profetul a parasit Mecca, structura teologica a islamului era constituita, dar rânduielile cultului (rugaciunile, posturile, pomenile, pelerinajele) s-au precizat la Medina. De la început, Mahomed a dat dovada de o inteligenta politica exceptionala. El realiza fuziunea musulmanilor veniti de la Mecca ("emigratii") cu noii convertiti la Medina ("auxiliarii") si se proclama seful lor unic. Strictele fidelitati tribale erau deci abolite. De acum înainte, nu mai exista decât o comunitate de musulmani unica, organizata ca o societate teocratica, în actul de constituire, dat probabil în anul 623, Mahomed decreteaza ca "emigratii" si "auxiliarii" (adica întreaga 'ummd) formeaza un popor unic, distinct de ceilalti; el precizeaza totusi drepturile si îndatoririle altor clanuri, precum si ale celor trei triburi evreiesti. Natural, nu toti locuitorii Medinei sunt multumiti de initiativele lui Mahomed, dar prestigiul sau politic creste o data cu izbânzile militare. Succesul deciziilor sale se datoreaza însa mai cu seama noutatii revelatiilor date de îngerul Gabriel Profetului23.



Cea mai mare dezamagire a lui Mahomed la Medina a fost reactia celor trei triburi evreiesti. înainte de a emigra, Profetul alesese Ierusalimul ca punct de orientare (qibla) a rugaciunilor, potrivit practicii evreiesti; o data instalat la Medina, el a împrumutat alte rituri evreiesti. Surele dictate în primii ani ai Hegirei arata eforturile sale de a-i converti pe evrei. "O, neam al Cartii! Profetul nostru a venit la voi ca sa va învete, dupa multi ani de încetare a oricarei profetii, de

21 W. Montgomery Watt, Muhammad at Mecca, pp. 115 sq.

22 Vezi, în legatura cu sensul si istoricul termenului, ultima lucrare: F.M. Denny, The Meaning ofUmmah in the Qur'ân. ^ Când, cu prilejul primei razii a "emigratilor", locuitorii Medinei au adus acuze de sacrilegiu, pentru ca armistitiul

lunii sfinte (ragab, decembrie 623) fusese violat, Mahomed primeste acest mesaj divin: "A te bate în luna sfânta e mare pacat; dar a îndeparta pe oameni de calea lui Dumnezeu, a fi lipsit de pietate fata de Allah si fata de Moscheea Sacra, a-i alunga pe cei din Moschee, este un pacat si mai mare fata de Dumnezeu" (2:217).


Mahomed si avântul islamului

teama ca nu cumva voi sa spuneti: "Nici un sol de veste buna, nici un mesager nu ni s-a trimis!"" (5:19). Mahomed Jc-ar fi permis evreilor sa-si pastreze traditiile rituale daca l-ar fi recunoscut ca Profet24. Dar evreii se arata tot mai ostili. Ei releva erorile din Coran, aratând ca Mahomed nu cunostea Biblia.

Ruptura are loc Ja 11 februarie 624, când Profetul are o noua revelatie, prescriind musul­manilor sa nu se mai îndrepte cu fata catre Ierusalim, ci spre Mecca (2:136). Cu intuitia-i geniala, Mohamed proclama ca piatra Ka'ba a fost ridicata de Avraam si fiul sau Ismael (2:127). Sanctuarul se afla acum în mâna închinatorilor la idoli, ca urmare a pacatelor stramosilor. De acum înainte, "lumea araba are un Templu, si acesta este mai vechi decât cel de la Ierusalim. Aceasta lume araba are si un monoteism al sau, hanifismul [...]. Prin acest viraj, islamul, deturnat pentru moment de la propriile origini, revine la ele, de asta data pentru totdeauna"25. Consecintele religioase si politice ale acestei decizii sunt considerabile: pe de o parte, reflexiile ulterioare în jurul pietrei Ka 'ba26 vor duce catre o teologie a Templului purtând pecetea celor mai vechi, deci mai "autentici" monoteisti. Pentru moment, Mahomed se desparte de iudaism si de crestinism: cele doua "religii ale Cartii" n-au stiut sa-si pastreze puritatea originara. De aceea, Dumnezeu l-a trimis pe ultimul sau mesager si islamul este menit sa succeada crestinis­mului, asa cum acesta a urmat iudaismului.

263. De Ia exil la victorie

Ca sa se mentina, Mahomed si "emigratii" au trebuit sa întreprinda atacuri asupra cara­vanelor spre Mecca. Prima lor victorie a avut loc la Badr, în martie 627 (cf. 3:123); ei au pierdut 14 oameni, pe când idolatrii 70 si 40 de prizonieri. Prada, destul de importanta, precum si rascumpararea prizonierilor au fost împartite în mod egal luptatorilor sai. O luna dupa aceea, Profetul obliga unul din cele trei triburi evreiesti sa paraseasca Medina, laiându-si locuintele si averile, în anul urmator, musulmanii au fost învinsi la Uhud de o armata meccana estimata Ja 3 000 de oameni; Mahomed însusi a fost ranit. Dar evenimentul hotarâtor al acestei gherile religioase e reprezentat de batalia zisa "a santului", pentru ca la sfatul unui persan s-au sapat transee în fata cailor de acces ale oazei-cetate. Potrivit traditiei, 4 000 de meccani au asediat zadarnic timp de doua saptamâni Medina; o furtuna i-a împrastiat în deruta, în timpul asediului, Mahomed a remarcat comportamentul suspect al anumitor pseudoconvertiti, precum si al ultimului trib evreiesc ramas la Medina. Dupa victorie, el i-a acuzat pe evrei de tradare si a poruncit sa fie masacrati.

în aprilie 628, o noua revelatie (48:27) i-a dat lui Mahomed garantia ca adeptii lui vor putea întreprinde pelerinaj la Ka'ba. în ciuda ezitarilor unora, caravana credinciosilor s-a apropiat de Cetatea Sfânta. Ele n-au izbutit sa patrunda în Mecca, dar Profetul a transformat acest semiesec într-o victorie; ei a cerut credinciosilor sa-i presteze juramânt de credinta absoluta (48:10), ca unuia care era reprezentantul direct al lui Dumnezeu. Avea nevoie de un asemenea juramânt, deoarece Ja putin timp dupa aceasta a încheiat cu meccanii un armistitiu ce putea sa para umilitor, dar care i-a dat posibilitatea sa faca în anul urmator pelerinaj la Mecca. Pe lânga aceasta, quraisitii se obligau sa asigure musulmanilor o pace de zece ani.

în anul 629, într-adevar, însotit de 2 000 de credinciosi, Profetul a intrat în cetatea abandonata temporar de politeisti si a celebrat ritualul pelerinajului. Triumful islamului se vadi iminent;

24 Cf. W. Montgomery Watt, Muhammud at Medina, pp. 199 sq.

25 R. Biachere, Le probleme de Mahomel, p. 104.

26 Vezi, de pilda, Henry Corbin, La configuration du Temple de la Ka'ba comme secret de la vie spirituelle.

De la Mahomed la epoca Reformelor


în plus, numeroase triburi beduine, si chiar reprezentanti ai oligarhiei quraisite, începura sa se converteasca, în acelasi an, Mahomed trimite o expeditie la Mu'ta, la granita cu Imperiul bizantin; înfrângerea expeditiei nu i-a micsorat întru nimic prestigiul. Mu'ta indica directia principala în care trebuia propovaduit islamul; urmasii lui Mahomed au înteles bine faptul acesta.

în ianuarie 630, potrivit traditiei, cu o armata de 10 000 de oameni, si sub pretextul ca meccanii dadusera ajutor unui trib strain, Profetul rupe armistitiul si ocupa cetatea fara lupta. Idolii Ka'ba sunt distrusi, sanctuarul purificat si toate privilegiile politeistilor abolite. O data ajuns stapân pe Cetatea Sfânta, Mahomed da dovada de o mare toleranta; cu exceptia a sase din cei mai îndârjiti dusmani, pe care i-a executat, el a oprit pe oamenii sai de la orice act de razbunare împotriva meccanilor. Calauzit de un admirabil instinct politic, Mahomed nu si-a instalat capitala statului sau teocratic la Mecca; dupa pelerinaj, el s-a reîntors la Medina.

Anul urmator, în 631, Profetul nu se duce personal în pelerinaj, îl trimite pe Abu Bakr sa-l reprezinte. Cu acest prilej, printr-o noua revelatie, Mahomed declara razboi total politeismului. "Dumnezeu si Profetul sau îi dezavueaza pe închinatorii la idoli [...]. Dupa ce cele trei luni sfinte se vor încheia, omorâti-i, oriunde i-ati afla, pe politeisti [...]. Daca însa se caiesc, se roaga, împart pomeni, dati-le drumul. Dumnezeu este acela care îi iarta, el este atotîndurator. Daca un politeist cauta adapost la tine, primeste-l ca sa-i dai sansa sa auda Cuvântul lui Dumnezeu; lasa-l apoi sa plece în siguranta în drumul sau, caci el e dintre aceia care nu stiu" (9:3-6)27.

Parca mânat de o presimtire, Mahomed se duce în februarie-martie 632 la Mecca; este ultimul lui pelerinaj. Cu acest prilej, el prescrie în amanunt ritualurile pentru hagg, ritualuri respectate pâna azi. în acelasi timp, îngerul îi dicteaza aceste cuvinte ale lui Allah: "Azi, am desavârsit religia voastra; am desavârsit gratia mea trimisa voua; am facut din islam religia voastra" (5:3). Potrivit traditiei, la finele acestui "pelerinaj de despartire", Mahomed ar fi strigat: "O, Doamne! Am împlinit sarcina ce mi-ai încredintat mie?", si multimea i-ar fi raspuns: "Da, ai împlinit-o!"

Reîntors în Medina, în ultimele zile din mai 632, Mahomed cade bolnav; el moarte la 8 iunie, în bratele sotiei lui favorite, Aisa. Lumea musulmana a ramas consternata. Unii ar fi refuzat sa accepte moartea Profetului; ei credeau ca Mahomed s-a suit la Cer, aidoma lui lisus. Trupul lui n-a fost înmormântat în cimitir, ci într-o camera din locuinta Aisei, unde azi se înalta un monument funerar, aproape la fel de venerat în lumea musulmana ca si Ka'ba. Abu Bakr, ales calif, adica "urmas" al Profetului, se adresa credinciosilor: "Daca cineva se închina lui Mahomed, Mahomed a murit; dar daca se închina lui Dumnezeu, Mahomed traieste si nu va muri".

264. Mesajul Coranului

Istoria religioasa si istoria universala nu cunosc un exemplu asemanator demersului întreprins de Mahomed. Cucerirea orasului Mecca si întemeierea unui stat teocratic demonstreaza ca geniul politic al Profetului nu era mai prejos de geniul sau religios. Este adevarat ca împrejurarile - în primul rând contradictiile oligarhiei meccane - i-au fost favorabile. Dar ele nu pot explica nici teologia, nici opera de predicatie si succesul lui Mahomed, nici perenitatea realizarii sale: islamul si teocratia musulmana.

27 în ce-i priveste pe monoteisti, "popoare ale Cartii", Mahomed le aminteste, cu alt prilej, ca trebuie sa pazeasca poruncile "din Tora, Evanghelie si ceea ce v-a fost revelat de Domnul vostru |.,.). Cei ce cred: evrei, sabeeni si crestini - care cred în Dumnezeu si în ziua de apoi si fac binele - nu au nici o teama si nu vor fi întristati" (5: 68-69).


Mahonied si avântul islamului

Este neîndoios ca Profetul cunostea, direct sau indirect, unele conceptii si practici religioase proprii evreilor si crestinilor, în ce priveste crestinismul, informatiile lui erau mai degraba aproxi­mative. El vorbeste despre Ii sus si Maria, dar nu le recunoaste natura divina (5:16-20), pentru ca ambii au fost "creati" (3:59). Cu mai multe prilejuri, el face aluzie la copilaria lui lisus, la minunile si Apostolii ("ajutoarele") lui. împotriva parerii evreilor, si de acord cu gnosticii si docetistii, Mahomed neaga rastignirea si moartea lui lisus28. Mahonied ignora rolul de Rascum­parator al lui lisus, mesajul Noului Testament, tainele si mistica crestina. Profetul evoca triada: Dumnezeu-Iisus-Maria; informatorii lui cunosteau probabil Biserica monofizita din Abisinia, unde Fecioara era adorata excesiv29. Pe de alta parte, se recunosc anumite influente nestoriene; de pilda, credinta lui Mahomed ca moartea aduce sufletul în stare de deplina inconstienta si ca martirii credintei sunt dusi în Rai în chiar clipa mortii. Tot asa, conceptia unei serii de pogorâri succesive ale Revelatiei era împartasita de multe secte gnostice iudeo-crestine.

Dar nici o influenta externa nu e suficienta pentru a explica vocatia lui Mahomed, nici structura predicatiei sale. Proclamând iminenta Judecatii si reamintind ca înaintea tronului lui Dumnezeu omul va fi singur, Mahomed arata desertaciunea religioasa a relatiilor tribale. Prin noul sau mesaj, Profetul reintegra indivizii într-o noua comunitate, de natura religioasa, 'itmma. El a creat natiunea araba, permitând, în acelasi timp, expansiunii musulmane sa extinda comunitatea credinciosilor peste frontierele etnice si rasiale. Energia care se cheltuia tot timpul în razboaiele intertribale a fost canalizata spre razboaie externe, împotriva pagânilor, în numele lui Allah si pentru victoria deplina a monoteismului. Totusi, în campaniile sale împotriva triburilor nomade, si mai ales împotriva meccanilor, Mahomed a triumfat mai mult prin negocieri abile decât pe calea armelor, instituind astfel un model exemplar pentru urmasii lui, califii.

în fine, revelându-Je Coranul, el le-a propus concetatenilor lui o treapta comparabila cu aceea a celorlalte doua neamuri "ale Cartii"; a înnobilat araba ca limba liturgica si teologala, propunând-o ca limba a unei culturi ecumenice.

Din punct de vedere al morfologiei religioase, mesajul lui Mahomed, asa cum a fost formulat în Coran, reprezinta expresia cea mai pura a monoteismului absolut. Allah este Dumnezeu, singurul Dumnezeu; el este cu desavârsire liber, omniscient si atotputernic; el este Creatorul cerului si pamântului si a tot ceea ce exista; el "adauga genezei ceea ce doreste" (35:1). Noptile urmeaza zilelor, ploaia cade din cer, corabia "pluteste pe mare" (2:164), gratie acestei creatii continue. Altfel spus, Allah cârmuieste nu numai ritmurile cosmice, ci si faptele oamenilor. Toate operele sale sunt însa acte libere, în ultima instanta arbitrare, pentru ca depind numai de hotarârea sa. Allah este liber sa se contrazica; sa ne amintim doar de abrogarea unor sure (p. 518).

Omul este slab nu ca urmare a pacatului originar, ci pentru ca este doar o faptura; el se gaseste acum într-o lume resacralizata prin revelatia acordata de Dumnezeu ultimului sau Profet. Orice act - fiziologic, psihic, social, istoric -, prin simplul fapt ca e savârsit prin gratia lui Dumnezeu, se afla sub jurisdictia lui. Nimic nu este liber în lume, în afara lui Dumnezeu. Dar Allah este atotmilostiv si Profetul lui a revelat o religie mult mai simpla decât cele doua monoteisme precedente. Islamul nu constituie o biserica si el nu are un sacerdotiu. Cultul poate fi savârsit de oricine; nu este nici macar necesar sa fie practicat într-un sanctuar30. Viata religioasa e reglementata de institutii care sunt în acelasi timp norme juridice, în special cei

28 "Nu l-au ucis; nu l-au rastignit, li s-au parut numai toate acestea [...]. Dar Dumnezeu l-a ridicat la el" (4:157-58).



29 Ct. Tor Andrae, Les (trigines de l'Islam eî le christianisme, pp. 209-210. Trebuie, de asemenea, subliniat ca substantivul desemnând notiunea "Spirit" este, în limbile semitice, de gen feminin.

30 Totusi, se recomanda credinciosilor sa se adune vinerea la amiaza într-un loc public; 62:9.

De la Mahomed la epoca Reformelor


cinci "Stâlpi ai Credintei". Cel mai important "Stâlp" este salat, cultul rugaciunii canonice, comportând cele cinci prosternari zilnice; al doilea este zakat sau pomana legiuita; al treilea, sawm, desemneaza postul, din zori pâna în amurg, din luna Ramadan; al patrulea este pelerinajul (hagg) si al cincilea cuprinde "profesiunea de credinta" (sahadaf), adica repetarea formulei: "Nu exista alt dumnezeu în afara lui Allah si Mahomed este trimisul sau"31.

Data fiind failibilitatea omului, Coranul nu încurajeaza asceza sau monahismul. "O, fii ai lui Adam! Puteti sa purtati podoabe în toate locurile de rugaciuni. Mâncati si beti, dar nu faceti excese!" (7:31). în orice caz, Coranul nu se adreseaza sfintilor, nici celor desavârsiti, ci tuturor oamenilor. Mahomed limiteaza la patru numarul sotiilor legitime (4:3), fara sa precizeze numarul concubinelor si al sclavelor32, în ce priveste deosebirile sociale, ele sunt acceptate, dar toti credinciosii sunt egali în 'umrna. Sclavajul nu e desfiintat; totusi, conditia sclavilor era mai buna decât în Imperiul roman.

"Politica" lui Mahomed seamana cu aceea ilustrata în diverse carti ale Vechiului Testament. Ea este inspirata, direct sau indirect, de Allah. Istoria universala e manifestarea neîntrerupta a lui Dumnezeu; chiar izbânzile necredinciosilor sunt cu voia lui Dumnezeu. Razboiul total este permanent si, deci, indispensabil ca toata lumea sa se converteasca la monoteism, în orice caz, razboiul este preferat apostaziei ori anarhiei.

Aparent, pelerinajul si ritualurile împlinite la Ka 'ba - considerata "Casa lui Allah" - par sa contrazica monoteismul absolut predicat de Mahomed. Dar, am aratat mai sus (p. 521), Profetul a vrut sa integreze islamul în traditia avraamica. Alaturi de alte simboluri si scenarii prezente în Coran - Cartea Sfânta, ascensiunea cereasca a lui Mahomed, rolul arhanghelului Gabriel etc. -, pelerinajul va fi mereu reinterpretat si revalorizat de teologia si mistica ulterioara. Trebuie, de asemenea, sa tinem seama de traditia orala din hadlt ("zisele" Profetului), care va legitima, si ea, numeroase interpretari si speculatii. Allah va pastra întotdeauna pozitia de Dumnezeu unic si absolut si Mahomed va fi Profetul, prin excelenta. Dar, la fel ca si iudaismul si crestinismul, islamul va sfârsi prin a accepta un anumit numar de intermediari si intercesori.

265. Iruptia islamului în Mediterana si în Orientul Apropiat

La fel ca în cazul evreilor sau al romanilor, islamul - mai ales în prima sa faza - vede în evenimentele istorice episoade ale unei istorii sfinte. Spectaculoasele victorii militare dobândite de primii califi au asigurat, de la început, supravietuirea si apoi triumful islamului. De fapt, moartea Profetului a declansat o criza care ar fi putut fi fatala noii religii. Dupa o traditie care a sfârsit prin a fi acceptata de majoritatea musulmanilor, Mahomed nu a desemnat un succesor. Abu Bakr, tatal sotiei favorite, Aisa, a fost ales calif chiar înainte de înmormântarea Profetului. Pe de alta parte, se cunostea predilectia lui Mahomed pentru 'Alî, sotul fiicei sale Patima si tatal nepotilor sai Hasan si Husein; pare probabil ca Mahomed sa fi vrut sa-l aleaga pe 'Alî succesor. Ca sa salveze unitatea comunitatii ('iimtna), 'Alî si partizanii lui accepta însa alegerea lui Abu Bakr; cum acesta din urma era mai batrân, 'Alî nu se îndoi ca îi va urma destul de repede. Pentru moment, esentialul era de a se evita o criza fatala pentru islam. Triburile beduinilor începeau sa se desprinda; dar expeditiile întreprinse imediat de Abu Bakr reusesc

31 Aceasta formula nu e atestata ud luterani în Coran, dar sensul ei este omniprezent; cf. Montgomery Watt, Muhammad at Medina, p. 308.

32 La criticile aduse de europeni, unii orientalisti raspund ca aceasta înseamna un progres în comparatie cu anarhia sexuala a pagânismului preislamic. Aceasta "justificare" a islamului, valida pe plan sociologic si moral, este zadarnica, ba chiar sacrilega, în perspectiva teologiei coranice. Nici un amanunt al Revelatiei nu are nevoie de a fi "justificat".


Mahomed si avântul islamului

sa-i supuna. Imediat dupa aceasta, Califul organizeaza raiduri împotriva Siriei, bogata provincie aflata sub suzeranitate bizantina.

Abu Bakr moare dupa doi ani, în 634; el apuca totusi sa numeasca succesor pe unul din generalii sai, Omar. Cât a durat califatul acestui destoinic strateg (634-644), victoriile musulmane s-au succedat într-un ritm vertiginos, învinsi în batalia de ia Yarmuk, bizantinii abandoneaza Siria în 636. Antiohia cade în 637 si în acelasi an Imperiul Sasanizilor se prabuseste. Cucerirea Egiptului are loc în 642 si a Cartaginei în 694. înainte de sfârsitul secolului al VH-lea, islamul domina Africa de Nord, Siria si Palestina, Asia Mica, Mesopotamia si Irakul. Numai Bizantul mai rezista, dar teritoriul lui este considerabil diminuat33.

Cu toate acestea, în pofida acestor succese fara precedent, unitatea comunitatii ('umma) era grav compromisa. Primind o rana mortala din partea unui sclav persan, Omar abia a avut ragazul sa desemneze sase tovarasi ai Profetului ca sa aleaga un succesor. Ignorându-l pe ' Alî si pe credinciosii lui (si't'Aii, literal "partidul lui 'Alî, sau si'a, siismul", cei sase au ales Calif pe un alt ginere al Profetului, Otman (644-656). Apartinând clanului aristocratic al comunitatii, clan ce fusese ostil la început Profetului, Otman a împartit posturile-cheie ale Imperiului notabililor orasului Mecca. Dupa asasinarea lui Otman de catre beduinii garnizoanelor din Egipt si Irak, 'AII a fost proclamat calif de medinezi. Pentru siiti, care nu recunoscusera nici un "succesor" din afara familiei Profetului, 'Alî era, în sfârsit, primul calif adevarat.

însa Aisa si multe capetenii din Mecca îl învinuira pe 'Alî de complicitate la asasinarea lui Otman. Cele doua partide rivale se înfruntara în batalia zisa a Camilei, pentru ca s-a desfasurat în jurul camilei Aisei. 'Alî îsi stabili capitala într-un oras-garnizoana din Irak, dar califatul sau fu contestat de guvernatorul Siriei, Mu'awiyya, socru al Profetului si var al lui Otman. în timpul luptei, întelegând ca batalia era pierduta, ostasii lui Mu'awiyya ridicara Coranul în vârfurile sulitelor. 'Alî accepta arbitrajul Cartii, dar slab aparat de reprezentantul sau, renunta la dreptul lui de succesiune. Ca urmare a acestui gest de slabiciune, el a fost parasit de o parte din partizanii sai, cunoscuti de atunci sub numele de harigiti, "secesionisti". 'Alî a fost omorât în 661 si credinciosii lui, putin numerosi, de altfel, l-au proclamat calif pe fiul sau mai mare, Hasan. Ales si el mai dinainte (660) de sirieni la Ierusalim, Mu'awiyya îl convinge pe Hasan sa abdice în favoarea sa.

Mu'awiyya era un sef militar capabil si un politician îndraznet; el reorganizeaza Imperiul si întemeiaza prima dinastie de califi, a Omeiazilor (661 -750). Dar ultima sansa de a reunifica 'umma e pierduta când Husein, al doilea fiu al lui 'Alî, a fost masacrat în 680 la Karbala, în Irak, împreuna cu aproape toti membrii familiei sale. Aceasta martirizare nu a fost iertata niciodata de siiti, si ea a trezit timp de secole revolte sângeros reprimate de califii aflati la putere. Abia, începând din secolul al X-lea comunitatile siite au dobândit permisiunea sa celebreze, în primele zece zile ale lunii Muharran, ceremonii publice de comemorare a mortii tragice a imamului Husein34.

Asadar, la 30 de ani dupa moartea lui Mahomed, 'umma era divizata - si a ramas asa pâna azi - în trei partide; majoritatea credinciosilor sunnitii, adica partizani ai traditiei, sunna, sub conducerea califului aflat la putere; siiti, fideli dinastiei primului calif "adevarat", 'Alî; harigitii ("secesionistii"), care socoteau ca doar Comunitatea avea dreptul de a-si alege seful, precum si datoria de a-l da jos, daca savârsea erori grave. Dupa cum vom vedea (cf. cap. XXXV),

33 Aceasta iruptie vertiginoasa a arabilor a fost descrisa, pe drept, ca ultimul val al invaziilor barbare ce au zguduit Imperiul roman de Apus. Totusi, spre deosebire de barbari, arabii se instaleaza în orase-garnizoana nou ridicate la marginea desertului. Platind un tribut, popoarele supuse îsi puteau pastra religia si obiceiurile. Dar situatia se va schimba simtitor când o parte a populatiei urbane, si în primul rând functionarii si intelectualii, vor îmbratisa islamul.

34 Vezi, mai recent, lucrarea lui Earle H. Waugh, Muharratn Rites: Community Death and Rebirth.

De la Mahomed la epoca Reformelor


fiecare din aceste partide a contribuit, într-o masura sau alta, la dezvoltarea institutiilor religioase, a teologiei si a misticii musulmane.

în ce priveste istoria Imperiului, întemeiat de primii califi, e de ajuns sa reamintim evenimentele mai importante. Expansiunea militara continua pâna în 715, când turcii obliga o armata araba sa abandoneze regiunea de pe Oxus. în 717, a doua expeditie navala împotriva Bizantului a esuat cu grele pierderi, în 733, Carol Martel, regele francilor, îi zdrobeste pe arabi lânga Tours si îi constrânge sa se retraga dincolo de Pirinei. Este sfârsitul suprematiei militare a Imperiului arab. Toate atacurile si cuceririle viitoare vor fi opera a musulmanilor de alta extractie etnica.

Islamul însusi începe sa-si modifice unele structuri originare. De la o vreme, obiectivul urmarit prin Razboiul sfânt, asa cum fusese definit de Mahomed, era din ce în ce mai putin respectat, în plus, convertitii nu se bucurau de aceleasi drepturi cu arabii, începând din 715, tensiunea dintre arabi si noii convertiti se agraveaza continuu. Acestia din urma erau gata sa sustina orice rascoala care le fagaduia drepturi egale cu ale arabilor. Dupa mai multi ani de dezordini si conflicte armate, dinastia Omeiazilor este rasturnata, în 750, si înlocuita cu o alta familie importanta din Mecca, a Abbasizilor. Noul calif învinge cu ajutorul siitilor. Dar starea credinciosilor lui 'Alî nu se schimba si al doilea calif abbasid, al-Mansur (754-775), înabusa în sânge o rascoala siita. în schimb, deosebirea dintre arabi si noii convertiti se sterge cu desavârsire sub Abbasizi.

Primii patru califi au mentinut capitala Califatului la Medina. Dar Mu'awiyya stabileste capitala la Damasc. De acum înainte, influentele elenistice, persane si crestine cresc treptat de-a lungul întregii dinastii omeiade. Aceste influente se pot decela mai ales în arhitectura religioasa si laica. Primele mari moschei din Siria împrumuta cupola bisericilor crestine35. Palatele, vilele, gradinile, decoratiile murale, mozaicul imita modele din Orientul Apropiat elenistic36.

Abbasizii continua si adâncesc acest proces de asimilare a mostenirii culturale si medi­teraneene. Islamul trezeste si organizeaza o civilizatie urbana, întemeiata pe birocratie si comert. Califii renunta la functia lor religioasa; traiesc izolati în palatele, lor, lasând grija de a trata chestiunile curente ale credinciosilor în seama unor teologi si specialisti în drept canonic, numiti 'ulama'. Construirea în 762 a unei noi capitale, Bagdadul, marcheaza sfârsitul islamului cu preponderenta araba. Orasul, în forma de cerc împartit de o cruce, este o imago muncii, centrul imperiului; cele patru porti reprezinta cele patru directii cardinale. Planeta cea mai benefica, lupiter, prezideaza "nasterea" Bagdadului, caci lucrarile au început în ziua fixata de un astrolog persan37. Al-Mansur si succesorii sai se instaleaza cu toata pompa împaratilor sasanizi. Abbasizii se sprijina mai ales pe birocratia, în majoritate de origine persana, si pe armata regala, recrutata din aristocratia militara iraniana. Convertiti în masa la islam, iranienii preiau modelele de politica, administratie si eticheta sasanida. Stilul sasanid si bizantin domina arhitectura.

Este, totodata, epoca traducerilor, prin intermediul limbii siriace, a operelor filosofilor, medicilor si alchimistilor greci. Sub domnia lui Harun al-Rasid (788-809) si a urmasilor lui, civilizatia mediteraneana a Antichitatii târzii cunoaste o prima Renastere, de expresie araba; ea completeaza (uneori i se opune) procesul de asimilare a valorilor iraniene38 încurajat de Abbasizi. Vom vedea mai departe (cap. XXXV) consecintele acestor descoperiri si confruntari asupra dezvoltarii spiritualitatii musulmane.

35 Cf. E. Baldwin Smith, The Dome, pp. 41 sq.

36 yezj (j Monneret de Villard, Introduzione allo studio dell'archeologia islamica, mai ales pp. 23 sq., 105 sq.

37 Vezi izvoarele citate de Charles Wendell, "Baghdad: Imago Muncii", p. 122.

38 E vorba, bineînteles, de creatiile inepuizabilului sincretism iranian (cf. § 212).











Document Info


Accesari: 3293
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2021 )