Documente online.
Username / Parola inexistente
  Zona de administrare documente. Fisierele tale  
Am uitat parola x Creaza cont nou
  Home Exploreaza
Upload




























MITUL CELOR PATRU ELEMENTE

istorie




MITUL CELOR PATRU ELEMENTE







Cele patru elemente, aceste "radacini ale lucrurilor" pe care Empedocle le numeste Zeus, Hera, Aidoneus si Nestis, sint cunoscute de autorul lliadci care le-a numit Zeus, Hera, Hades, Poseidon. Ajunge sa stii sa citesti īn profunzime, sa stii sa patrunzi hyponoiai. pentru a descoperi, sub numele mitice, aceste realitati ale naturii.

Oamenii capabili sa explice sensul profund al miturilor Iui Homer, erau deja numerosi īn vremea lui Platon si Xe-nofon. Platon īi combate, īnsa stoicii vor relua pe socoteala lor teoriile acelora si le vor adapta nevoilor lor. Noi cunoas­tem aceste teorii īn amanunt doar prin lucrari posterioare cu aproape doua secole primei scoli stoice: cea a lui Heraclit sau a lui Pseudo-Plutarh.

īnsa īntrucīt ne aflam īntr-un domeniu mai conservator declt oricare altul, īntrucīt putem izola aportul stoic, gratie coloraturii sale particulare, īntrucīt dispunem de unele date sau repere destul de sigure, putem reda primilor alego­risti, anteriori platonismului, meritul originalitatii de care au fost adesea spoliati in profitul Porticului.

Dar mai īntīi sa studiem cele patru mari mituri ale Ilia-dei īn care intervin zeii-elemente: lupta zeilor, īmpartira lumii, īnlantuirea Herei, unirea lui Zeus cu Hera pe muntele Ida. Exegeza alegorica a lui Homer trebuie sa fi īnceput, logic, prin interpretarea acestor patru mituri.

I. Batalia zeilor: Theagenes din Rhegium


In cīntul XX al lliadci, zeii, cu permisiunea lui Zeus, se arunca īn lupta si o fac cu mare placere. Ducīndu-se unii līnga ahei, ceilalti līnga troieni "stīrnesc īntre ei un crud conflict" K

*n fata stapinului Poseidon merge acum Apollon, cn-n aripa-tele-i sageti. īnaintea Atonei cu-priviri-de-fulger paseste Enyalios


(Ares). In fata Herei paseste Artemis, zeita galagioasa, sora cu Arcasul, tinīnd arcul-de-aur, tintitoarea zeita! īnaintea Letei se-arata vīnjosul Hermes; si-n fata lui Hephaistos sosesc marile ape cu-vīrtejuri adinei, numite de zei frumosul rīu Xanlhos, iar de muritori apele lui Scamandros.2

O scolie din Venetus B3 ne da un excelent rezumat al diverselor pozitii luate īn antichitate fata de scandaloasa dezlantuire a dispozitiei razboinice a Nemuritorilor.

Porphirius, caci el este, se pare autorul scoliei 4, se face mai īntīi ecoul atacurilor filosofilor sau sofistilor: cum sa-l justifice pe Homer de a fi atribuit preafericitilor pasiunile si luptele oamenilor? Acest "corp la corp" al divinitatilor este īn acelasi timp inutil si necuviincios 5 el nu este accep­tabil nici din punct de vedere literar si nici moral.

Exista trei raspunsuri posibile la aceasta obiectie. Se poate invoca obiceiul 6, aceste lupte ale zeilor fiind date ale traditiei, admise īn toate cetatile grecesti; le regasim nu numai īn operele poetilor, ci si īn reprezentatiile din cadrul misterelor si chiar īn cult: asa de pilda Gigantomahia, bro­data pe peplosul oferit Atenei.

Se pot invoca circumstantele istorice si starea Greciei pe vremea lui Homer7: toate cetatile aveau atunci regi; poetul vrea sa-i slaveasca pe regi, sa-i apropie cīt mai mult de zei, atribuind zeilor aceleasi nebunii razboinice.

Pe līnga aceste inteligente solutii, demne de Aristarh, mai exista una, prezentata dealtfel pe primul loc, care consta īn a-l apara pe Homer ramīnīnd la text 8. Thcomahia, ca si poemele homerice īn īntregul lor, este o alegorie: lupta zeilor este lupta elementelor īn univers.

Universul este teatrul unui permanent conflict īntre cald si rece, uscat & 19419w228t #351;i umed, greu si usor. Apa are tendinta de a stinge focul, focul de a evapora apa, iar aceasta opozitie se regaseste īntre toate elementele din care este alcatuit "marele tot". Cutare fractiune de element poate sa dispara o data, ansamblul īnsa ramīne vesnic.

Aceasta batalie cosmica este povestita de poet, care nu­meste focul Apollon, Helios, Hefaistos; apa Poseidon si Scamandros; luna Artemis, aerul Hera, si asa mai departe,


Alti zei reprezinta notiuni morale: Atena, īntelepciunea, Ares, dementa, Afrodita, dorinta, Ilermes ratiunea, Lete uitarea.

Iar Porphirius subliniaza vechimea solutiei: "Acest fel de a apara (textul homeric) este foarte vechi si dateaza īnca de la Theagenes din Rhegium, cel ce a fost primul care a scris despre Homer" 9.

Acest Theagenes din Rhegium mai este numit de catre Suidas (pomenit ca ar fi scris despre Homer), de catre o alta scolie l0 si de catre scoliastul Dionysios din Tracia, care īl face creatorul gramaticii, sau cel putin al acelei parti a gramaticii care a fost embrionul sintaxei sau stilisticii u.

Tatian, īn al sau Discurs catre greci, ne-a lasat o informatie precisa si pe care avem toate motivele sa o credem exacta, asupra epocii īn care a trait Theagenes. El scria a urma­toarele:

Primele cercetari asupra poeziei lui Homer, asupra familiei sale, a timpului īn care a īnflorit, se datoreaza lui Theagenes din Rhe­gium, contemporan cu Cambyse, lui Stesimbrotos din Thasos, lui Antimaehos din Colophon, lui Herodot din Halicarnas si lui Dionys din Olinth 12.

Cambyse a domnit īn Persia īntre 529 si 522, deci Theage­nes ar fi contemporan cu Xenofan si ar fi trait cu trei sferturi de secol īnainte de Empedocle.

īn acest sfirsit de secol VI, filosofii lansasera deja primele atacuri īmpotriva lui Homer, Xenofan fiind unul dintre cei care au lovit cel mai tare īn poet. Pe de alta parte, tīnara stiinta greaca era īn plina dezvoltare, ametindu-se cu ipo­tezele explicīnd lumea prin combinarea, transformarea si lupta elementelor.

Theagenes, stramosul acelei neīntrerupte descendente de gramaticieni care-si va da cei mai straluciti reprezentanti īn epoca alexandrina, si care era un spirit curios si īndraznet, deschis asupra tuturor problemelor originilor si'constitutiei lumii care framīntau epoca sa, a imaginat apropierea dintre filosofie si epopee, care era īn acelasi timp o apologie a poe­melor homerice.

La drept vorbind, nici nu era nevoie sa se faca un prea mare efort de imaginatie pentru a atribui, un sens cosmic unora dintre acesti zei-combatanti prinsi īn lupta (in Thco-


mahia). Chiar la Homer, Hephaistos este adeseori folosit (prin metonimie, cum spuneau gramaticienii) pentru a de­semna focul: Scamandrul este "fluviul cu vlrtejuri adinei, Poseidon se identifica fara greutate cu marea.

Nu trebuia decīt putin spirit sistematic pentru a genera­liza, deoarece chiar īn poemele homerice exista o solida baza de plecare 13.

Theagenes identifica oare deja cu precizie pe Apollon cu soarele ? Pe Artemis cu luna ? Pe Hera cu aerul ? Vom vedea ca, īn orice caz, aceste identificari sīnt vechi.

Chiar si distinctia īntre zeii care reprezinta elementele si cei care īncarnau notiuni morale pare sa fi fost facuta de Theagenes. Ca Atena simbolizeaza īntelepciunea, curajul cumpanit, fata cu Ares, acest cap īnfierbīntat, aceasta sare īn ochii oricarui cititor al lui Homer (mai ales cīnd abor­deaza Odiseea).

Avem deci un prim reper precis. Īnca de la sfīrsitul celui de al saselea secol ī.e.n., un gramatician din Rhegium, unul dintre primii care au scris despre Homer, punea bazele acelei exegeze alegorice care s-a prelungit pīna la moartea elenismului.

Apartinuse Theagenes sectei pitagoriciene, asa cum a presupus Armānd Delatte? 14. īntr-adevar,la Rhegium15exis­tase o īnfloritoare comunitate pitagoriciana; mai mult chiar, "intentia moralizatoare" a interpretarii si īncercarile de eti­mologie pe care le presupune īi par lui Delatte a avea o pre­cisa nuanta pitagoriciana. Insa etimologie nu faceau doar ucenicii lui Pitagora, aceasta stiinta fantezista fiind, de pilda, tot atīt de mult cultivata de catre ucenicii lui Heraclit. Pa­siunea pentru etimologii nu poate trada, ea singura, apar­tenenta la vreo scoala sau alta. Nu trebuie exagerata nici intentia moralizatoare, ea constīnd doar din a spune ca Atena este īntelepciunea care doboara nebunia, Ares. Doar primul argument, numele de Rhegium poate constitui o prezumtie. Oricum, noi nu credem ca pitagoricienii au avut vreo contributie la prima exegeza alegorica a lui Homer, cea fizica, deoarece pozitia lor trebuie sa fi fost mai degraba cea a lui Platon, fata de Homer si de alegoristi. Sa ne mai amintim si de coborīrea īn Infern a lui Pitagora... 18. Dar vom avea prilejul sa mai revenim asupra acestei importante probleme.

II. Zeus si Hera pe muntele Ida

In īncercarile lor de a explica structura lumii vizibile, filosofii presocratici, dispunīnd de patru elemente, le clas -ficasera, īn ordinea valorii, dupa densitatea lor punīnd pe treapta cea mai de jos pamīntul si apa, pe care greutatea le aduce īn centrul sferei cosmice; īn virful ierarhiei, eterul sau focul, a carui puritate, usuratate si luminozitate īl īndt-parteaza de piedicile materiei. Acest eter sau foc li s-a parut īn acelasi timp destul de subtil si destul de puternic pentru a explica viata si gīndirea: atit viata si gīndirea lumii, cīt si cele ale omului, particica a cosmosului.



Celalalt element "pneumatic", aerul, avea un loc si un rol intermediar; el īnvaluia masa pamīnt-apa, īnvaluit la rīndul sau de eter si furnizīnd focului eterului vaporii hra­nitori exhalati de apa. Doar pentru Diogene din Apollonia aerul oferea explicatia psyche-ei si noiw-ului.

Aceasta este, īn liniile sale mari, ordinea elementelor (taxis, spuneau anticiij.

Or, Homer vorbise deja de aer si de eter, si punea si el eterul deasupra aerului. Viata si poezia lui Homer citeaza un pasaj care dovedeste acest lucru 17: Somnul care vrea sa-l adoarma pe Zeus,

"pe-un pin urias s-a suit do īndata, pe cel mai īnalt,    din cili

cresc pe Ida si care stapungea vazduhul ureīnd īnspre cer" (eter) ls

Pe de alta parte, eterul este locuinta lui Zeus 19. Este domeniul sau propriu: la marea īmparteala a lumii, "Zeus a primit tariile ceresti, eterul si cu norii 2°" Cīt despre Hera, chiar daca nu e pusa īn legatura cu aerul atlt de des ca Zeus cu eterul, numele ei se īnvecineaza, macar odata, īntr-un mod destul de curios, cu cel al aer-ului: "Hera desfasoara īn fata lor o ceata foarte deasa21" Este vorba de o ceata foarte deasa, īn care zeita īi īnva­luie, spre a-i tintui pe loc, pe troienii care fugeau. īnsa, detasat din context, un astfel de vers parea sa arate ca Hera homerica are aerul drept domeniu, īn timp ce regescul sau sot trona īn eter.

Transformarea perechii divine īn personificari ale eterului si aerului nu īnsemna oare regasirea gīndirii subiacente a poetului? Dintr-odata, amorurile scabroase ale celor doua



divinitati pe muntele Ida, atīt de mult reprosate lui Homer, īnceteaza sa mai fie un scandal pentru a deveni o profunda alegorie, īn care geniul marelui poet ascunsese dinainte ade­varurile stiintifice descoperite cu atita greutate de catre filosofi.

Dar mai īnainte de a aborda acest mit, sa aruncam o privire prin Cratylos-xx\ lui Platon. Vom gasi aici urmele dentificarii Herei cu aerul.

Socrate ii tine lui Hermogenes, īn prezenta heraclitea-nului Gratjlos, un adevarat curs de etimologie. Uneori el pare ca se abandoreaza fanteziei propriei sale imaginatii, īn realitate īnsa, asa cum o spune chiar el cu ironie, "aceasta īntelepciune s-a abatat asupra lui de la proorocul Euty-phron". Deoarece aceasta manie de a schilodi cuvintele sau de a le lungi, de a le deforma pentru a la face sa semnifice ceea ce doresti, manie care avea sa ajunga la paroxism cu Chrysippos 22, īsi daduse frīu liber cu mult īnainte de Pīaton.

Iata cum explica Socrate numele Ilerei:

Hera la rīndul ei e cea iubita23; dupa cum se spune de fapt ca Zeus īndragostit (erastheis) de ea, a luat-o de soj.ie. Dar se poate si ca legiuitorul celor ceresti24 sa fi dat numele de Hera aerului, printr-o oarecare disimilare, de vreme ce-a asezat la sfīrsit īnce­putul de cuvīnt25.

Sīnt aici doua īntepaturi ironice care arata imediat la cine face aluzie Socrate. Cele doua preocupari care ar fi dictat alegerea numelui Herei, interesul pentru fenomenele ceresti si grija de a ascunde adevarul sub un fel de rebus, sīnt chiar acelea pe care exegeza alegorica le atribuie lui Homer; aceasta vedea īn poet un "filosof" sau un "fizician", termeni care implica un studiu al naturii īn general cuprin-zīnd deasemeni si fenomenele atmosferice; ea era convinsa ca poetul acoperise intentionat adevarurile naturale sub va­lurile miturilor.

Socrate pare sa aiba toate etimologiile numelor divine de la Euthyphron, acel ghicitor pe care īl auzise perorīnd īn acea dimineata26. Or, regasim toate aceste etimologii reluate de exegeza alegorica. Euthyphron alegoriza oare si el ? Acest teolog a carui predica o ascultase Socrate ne face sa ne    gīndim la Apollodor care, cīteva secole mai tīrziu,

avea sa adune in lucrarea sa despre zei o bogata colectie de etimologii. Or, desi Apollodor nu pare sa se fi ocupat in mod special de exegeza alegorica, se inspira din alegoristii care l-au precedat si ofera un bogat material urmasilor sai.

Printre amatorii de etimologii, scoala lui Heraclit pare sa fi avut un loc de seama, asa cvim am mai notat, si īntnicīt etimologia este una din principalele arme ale exegezei ale­gorice, este probabil ca si heracliteenii au cazut in aceasta din urma manie. Ei par sa se fi interesat si de genealogiile hesiodice tot atīt de mult ca si de Homer; ei cautau īn nu­mele divine dovezile mitice aīe curgerii universale. īn Cra-tylos Socrate reia pentru un moment teza lor: Rhea si Cro-nos sīnt doua nume care exprima curgerea. Oceanul si Thetys de la Homer, aduc si ei apa la moara lui Heraclit 27.

Este remarcabil faptul ca stoicii, care vor relua fizica heracliteenilor, vor mosteni si īnclinatia lor p?ntru cercetari etimologice, si īntrucīt, mai mult ca oricine, stoicii legau alegoria de etimologie, ne putem īntreba daca exegeza lor alegorica nu este, de fapt, o parte din marea mostenire he-racīitica.

Nu gasim, īn Cratylos, nici o etimologie a lui Zeus care sa justifice identificarea sa cu eterul. Socrate explica numele lui Zeus alaturīnd cele doua forme ale acuzativului: "cel prin care toate fiintele dobīndesc viata" 28. Etimologia aceasta o regasim aproape peste tot, dar mai ales la Chrysippos 2*. Heraclit retorul, īnsa, cunoaste si alta etimologie: "Zeus este numit astfel, fie pentru ca da oamenilor viata, fie dupa clocotirea cea aprinsa" 3°.

Nu stim daca Euthyphron, inspiratorul lui Socrate, a avut cunostinta sau nu de aceasta ultima descoperire, este īnsa sigur cel putin, ca eterul era numit Zeus īnainte de epoca lui Platon. Doua versuri ale lui Eschil, citate de Clemens din Alexandria, īncepeau cu cuvintele: "Zeus este eterul..."31. Euripide - desi din partea sa este mult mai putin de mirare - scrie:

Vezi sus eterul nesfirsit, tinīnd pamīnlul īntre bratele sale suple? Gindeste-te ca este Zeus, considera-l drept zeu32.

Ne amintim si de rugaciunea lui Socrate catre eter, din Norii lui Aristofan M.


Confundarea lui Zeus cu eterul se explica de altfel mult mai bine īn cadrul glndirii presocratice, decīt cea a Herei cu aerul. Prima a atras-o, fara īndoiala pe cea de a doua si putem chiar sesiza, gratie unor pasaje din Heraclit sau din Pseudo-Plutarh, progresia psihologica pe care a urmat-o ; aproape ar putea fi pusa īntr-o ecuatie cu o necunoscuta: Zeus/Hera = Eter/x, īn care x nu putea reprezenta decīt aerul.

Zeus si Ilera sīnt frate si sora; eterul si aerul sint doua elemente strīns īnrudite; stratul de eter pare sa īnconjoare si sa īnlantuie stratul de aer: Zeus este sotul Herei34; ete­rul, "substanta calda si arzatoare" 35 dupa cum īl defineste un autor cu cinci sau sase secole dupa Anaxagora, trebuia sa apara celor vechi ca un element masculin, pe cīnd aerul este o "substanta umeda"36; iar umiditatea nu este unul din caracterele femeii ?37

Dupa ce si-a curatat trupul cu ambrozie si l-a uns cu uleiul zeiesc si īnmiresmat, dupa ce si-a īmbracat cea mai frumoasa rochie si si-a īncins mijlocul cu brīul cu ciucuri, augusta Hera, īnarmata cu panglica vrajita a Afroditei ce face pe femei irezistibile, urca cu piciorul vīrful muntelui Ida s8. De cum o vede, Zeus este cuprins de o dorinta ire­zistibila si staruie sa i se dea:

"Haide mai bine la dragoste aici sa ne dam laolalta" 39.

Hera pare sa sovaie. N-ar fi mai bine sa mearga īn ca­mera lor? Daca lucrul s-ar petrece īn vazul tuturor vreun zeu ar putea sa-i surprinda si sa raspīndeasca istoria...

Dar nici o grija, Zeus va pogorī un nor de aur care-i va pune la adapost de orice privire indiscreta, chiar si de cele ale patrunzatoarelor raze solare.

si Zeus adoarme pe Gargaros "biruit de somn si de iu­bire, cu sotia īn brate" 4°.

Cum poti sa ai oare curajul sa prefaci īn aburi de aer si de eter niste personaje atīt de vii ? si totusi trebuia, tre­buia neaparat salvata ideea pe care si-o faceau oamenii despre perfectiunile divine! Zeii si zeitele nu pot da astfel

de exemple, nu pot avea astfel de mariere... Ascultati in­dignarea constiintelor pioase:

Sa te culci chiar pe munte ca animalele! Sa te fad robul celor mai animalice exigente, dragostea si somnul!41

Nu, aceasta unire nu este una trupeasca, este vorba de īnsotiri eterate, aeriene: este unirea eterului cu aerul īn spa­tiile ceresti. (Mai tīrziu platonicienii vor face din ea o unire absolut mistica, īn lumea imateriala).

Heraclit, īn Alegoriile sale, va analiza pe larg scena si va descifra simbolismul fiecarui amanunt al poemului.



Sa o spunem de la īnceput: ceea ce a vrut sa cīnte Homer este chiar unirea aerului cu eterul; este destul sa scrutam cu atentie textul pentru a ne da seama ca īnsusi Homer a insinuat-o. Unde se petrece dar, scena? Pe Gargaros "cel mai īnalt pisc al muntelui Ida" 42. Or, Somnul venise acolo cu cīteva clipe mai īnainte si se suise pe un brad urias care, sa ne amintim, "strapunge vazduhul urcīnd spre eter" te. Asadar Homer īi īnsoteste pe Zeus si pe Hera chiar īn locul unde se īnsoteste aerul cu eterul. Nu este o tulburatoare coincidenta? Sau mai degraba o dovada limpede ca Zeus si Hera sīnt īntr-adevar aerul si eterul ?44

Insa sub perechea de īndragostiti:

Pe pamīntul slavit creste de īndata o iarba amestecata cu Io tusul cel fragecd, acoperit de roua, cu sofran si zambile - un asternut moale, care-i ocroteste deasupra pamīntului. Amīndoi se astern pe covorul de flori, sub norul de aur, ce picura īncet roua lucitoare 45.

Aceasta noua alegorie descrie venirea primaverii. Pamīn­tul, dupa goliciunea hibernala, se acopera cu verdeata si flori; īn cer ceturile anotimpului rece fac loc norilor usori, auriti de soare 46.

Dar pamīntul primeste de la aer germenii fecunditatii; la rīndul sau aerul le primeste de la eter. Acest lucru reiese bine din mit, deoarece poemul ne prezinta īnnoirea prima­verii ca o consecinta a unirii lui Zeus cu Hera 47.

Mai īnainte de a se apropia de Zeus, Hera īsi face o toaleta minutioasa. Dar toate īngrijirile pentru īnfrumuse-


tare descrise de Homer, privesc īn realitate    aerul atmos­feric si toata natura.

De pe trupul ei sterge orice necuratie, apoi cu ambrozie tot ce l-a īntinat si-l unge apoi cu uleiul zeiesc, minunatul ulei, a carui mi­reasma īi place īndeosebi48.

Acest ulei e simbolul anotimpului gras si fecund; iar mireasma este parfumul florilor.

Hera īsi piaptana parul - "īmpletindu-l īn cosite care cad frumoase si divine de pe capul nemuritor" 49. Aceasta īnseamna ca primavara copacii se acopera iarasi de frunzis, verzi plete agatate de crengi.

In sfīrsit, Hera īsi ascunde la sīn panglica "īn care sīnt cuprinse toate farmecele: iufcirea, dorinta si vorbele de dra­goste ce cuceresc inimile" 5°. Este dulceata aerului de pri­mavara ce, asemeni panglicii Afroditei, cheama irezistibil toate fiintele spre dragoste51.

Plutarh ne semnaleaza o interpretare diferita a īngri­jirilor pentru frumusete ale Herei, interpretare pe care de altfel nu o aproba: "ei vor sa vada īn toaleta Herei, īndrep­tata īmpotriva lui Zeus, si īn vrajile panglicii, purificarea aerului atunci cīnd acesta se apropie de elementul aprins" 52. Cu alte cuvinte, partea cea mai de sus a aervlui, cea care se atinge de focul eterului, este mai pura decīt stratu­rile inferioare.

Iata o explicatie mai sobra a toaletei, decīt cea data de Heraclit, potrivindu-se mai bine exegezei de ansamblu a mitului, drama jucīndu-se toata īntre aer si eter.

Heraclit, dimpotriva, alatura doua alegorii: una, cea a nuntii aerului si eterului, alegorie ce se ridica pīna la uni­versul aproape abstract al elementelor; cealalta, cea a ve­nirii primaverii, care ramīne īn lumea fenomenelor terestre. Se poate presupune ca sīntem īn fata a doua versiuni de origine diferita din care cea mai austera poate fi cea mai veche. īntīlnim deasemeni, mai multe explicatii pentru mi­tul lui Thetis si Briareu, una facīnd apel la elemente, cealalta la alternanta anotimpurilor 53.

Aerul, mai pur īn vecinatatea eterului, nu este deci de calitate uniforma, existīnd mai multe varietati, asa cum o indica Timaios care atribuie diferentele lor inegalitatii tri-unghiurilor 54. Or, Homer a marcat diversitatea de culoare


si de puritate īntre diferitele straturi de aer In descrierea carului Herei. Cel putin asta este ceea ce afirma Demo, fe­meie īnvatata, care se consacrase interpretarii lai Homer 55. Hera a luat cumplita hotarīre de a-i ajuta pe argieni. Imediat Hebe īi pregateste carul ale carui roti erau demontate:

In amīndoua partile carului Hebe zvīrle repede, la cele doua capete ale osiei de fier, maretele roti lucrate din arama, ce au fiecare opt spite. Obezile rotilor īn aur sīnt lucrate, aur nepieritor, iara pe deasupra-s puse cercuri de-arama bine potrivite, frumoase la vedere. La amīndoua rotile, butucii sīnt strunjiti din argint si chelna e prinsa īn curele de aur si argint, foarte bine īntinse Iar jur īmprejur, la īnaltimea pieptului, se afla doua margin lucrate din arama. De-acolo iese oistea, tot din argint; la ca­patul ei leaga zeita Hebe jugul minunat faurit din aur...66

Demo examireaza īn amanunt metalele care intra in al­catuirea bogatului vehicol, fiecare din ele avīnd un sens precis 57.

Bronzul si fierul, materiale grele si dense, din care sīnt facute rotile si osia, simbolizeaza stratul de aer īnvecinat cu pamīntul. Este aerul cel mai dens si contine multe par­ticule de pamīnt. Poetul amesteca si putin aur (la obezile rotilor), poate pentru ca acest aer inferior este totusi luminat de soare īn timpul zilei. Argintul oistei reprezinta straturile de sus ale aenului. Aurul jugului, īn fine, reprezinta stratue cel mai de sus, care se īnjuga cu eterul58.

Chiar si curelele de aur si de argint au o semnificatie, ele reprezentānd radiatia soarelui si respectiv a lunii. Iar cele doua margini - semicirculare - amintesc de cele doua emisfere, de deasupra, si de dedesubtul pamīntului59.

Epitetele homerice ale Herei si unele din interventiile sale din Iliada si-au aflat, bineīnteles, interpretari care se aplica aerului: ea are brate albe60 "pentru ca aerul este trans­parent si devine stralucitor cīnd rasare soarele ce īl luminea­za"61; ea are ochi de junca62, "pantru ca datorita aerului se efectueaza viziunea" 63.

Atunci cīnd sagetile lui Apolo īi lovesc pe ahei, la īn­ceputul Iliadei, iar Ahile, pentru a stīrpi flagelul, ia initia­tiva de a-i convoca pe oameni la adunare, "zeita Hera cea cu albe brate" este aceea care-i trimite-n taina lui Ahile


glndul īntelept64. si acest lucru este perfect normal: Ahile, expert īn medicina (pe care o studiase pe līnga centaurul Chiron), vazuse, cercetlnd aerul, ca era vorba de o epide­mie de ciuma 65.

Daca Xanthos, calul lui Ahile, īncepe deodata sa vor­beasca si īi prezice stapīnului sau soarta, este pentru callera i-a daruit pentru citeva clipe glas omenesc. Dar cum poate fi marea protectoare a lui Ahile o cauza de mībnire pentru el ? "Trebuie sa raspundem ca poetul, care risca aici o in­ventie īndrazneata facīnd caii sa vorbeasca, atribuie lucrul unei zeite, mai ales Ilerei, deoarece vocea este aer lovit" 66.

III. "Legaturile" Ilerei.

Cīnd Zeus se trezi pe muntele Ida alaturi de Hera si cīnd vazu deruta troienilor si pe Hector zacīnd īn nesimtire In cīmpie (Poseidon, complicele Ilerei, daduse un serios aju­tor aheilor, īn timp ce fratele sau dormea), īntelese īndata īnselatoria soatei sale si o ameninta cu o severa pedeapsa... 67. El īi aminteste precedenta pedeapsa py care i-o daduse:

Nu tii minte, oare, cum te-am spīnzuiat de īnaltul cerului, le-gīndu-ti de picioare doua nicovale si mīinile li le-am prins īn­tr-un lant de aur, pe care nici o putere nu le-ar fi zdrobit? īntre cer si pamīnt īn mijlocul norilor stateai spīnauratu68.

Acest mit este pretutindeni69 explicat ca o alegorie a celor patru elemente. El pare sa le treaca īn revista pe toate cu o minunata precizie. Mai īntīi, cele doua nicovale sīnt cele doua elemente grele, pamīntul si apa. Cei mai multi dintre fizicienii presocratici sustineau ca cele doua elemente erau mentinute īn centrul cosmosului, de catre aerul care le īnconjura: ori īn mit cele doua nicovale, pamīntul si ma­rea, sīnt suspendate de picioarele Herei, adica aerul, si mai ales partea de aer aflata cel mai aproape de pamīnt.

Cel care o tine suspendata pe Hera īn nori este Zeus, adica "aerul cel mai īnalt, aprins" 70 sau, ceea ce de altfel e acelasi lucru, "eterul, care īmbratiseaza aerul cerului" 71 (sa ne gīndim la Titanul Ether al lui Empedocle) si tine prizonier universul īntreg īn cercul pe care īl dezvolta īn jurul sau.

Ce reprezinta lantul de aur īn care sīnt prinse mlinile Horei? Heraclit retorul face observatia ca niciodata prizo­nierii nu erau īnlantuiti cu pretiosul metal, dovada ca tex­tul nu trebuie citit īn litera sa, ci trebuie vazuta aici o ale­gorie. El crede ca acest lant de aur simbolizeaza zona lumi­noasa unde se ating aerul si eterul - aurul fiind simbolul cel mai obisnuit al focului. Acest lant "nu poate fi zdrobit de nici o putere", deoarece armonia partilor lumii e men­tinuta de legi indestructibile si deoarece universul trece greu la starea contrara 72.

Lui Cornutus i se pare ca Homer a utilizat un foarte vechi mit cosmic, din care acest pasaj ar fi doar o ramasita 73.

īn orice caz este probabil ca "legaturile Ilerei" au fost explicate alegoric si īn acelasi fel chiar de cīnd perechea Zeus-Hera a fost identificata cu aerul si eterul, deci īnainte de Platon. Se poate chiar spune ca mitul homeric se potri­vea mult mai bine cu conceptia pe care o aveau despre uni­vers unii presocratici, pierzīndu-si din exactitate īn momen­tul īn care s-a descoperit sfericitatea pamīntului.



Noua nu ne-ar veni īn minte sa comparam planeta noas­tra cu o nicovala. Insa aceasta comparatie putea parea destul de potrivita unui contemporan al lui Anaximene si aceasta din doua motive: mai īntīi pentru ca nicovala greaca nu avea coarne, forma sa, destul de regulata, fiind cea de trun­chi de piramida, cu fata superioeja usor rotunjita74; apoi pentru ca Anaximene atribuia pamīntului o forma trape-zoidala 75, foarte apropiata de cea a nicovalei antice. Nico­vala si pamīnt se īntīlnesc astfel īntr-un mod neobisnuit, fiecare strabatīnd jumatate de drum. ..

Spusesem ca pentru Anaximene aerul era cel care susti­nea īn spatiu pamīntul si apa de care acesta este īnconjurat76: se vede cīt de exact raspunde alegoria mitului daca ne pla­sam catre 540 ī.e.n. si, īntr-adevar, nimic nu se opune unei atari vechimi.

IV. īmpartirea lumii īntre Zeus, Hades si Poseidon

Zeus a trebuit sa īmparla marea mostenire a lumii cu fratii sai.

Aceasta īmpartire este amintita de īnsusi Poseidon, atunci cīnd Iris, mesagera lui Zeus, vine sa-i porunceasca sa opreas-



ca ajutorul pe care-l da aheilor, dupa scena de pe muntele Ida. Poseidon ia īn nume de rau acest ultimatum si-i ras­punde ca el este, totusi, egalul fratelui sau mai mare.

Trei frati ne-am nascut din Cronos si din Rhea: Zeus si cu mine, iar cel de al treilea, Hades, cel care domneste īn lumea celor morti. Lumea a fost īmpartita īn trei, fiecare primind partea cuvenita. Sortul mi-a harazit marile īnspumate, de-a pururi daruite. Lui Hades i-au fost date umbrele cetoase, iar zeus a primit tariile ceresti, eterul si cu norii. Dar pamīntul īntins si marele Olimp le stapīnim toti trei ".

Acest pasaj pune una din acele probleme homerice care le placeau grecilor la nebunie, pentru ca ingeniozitatea sau finetea spiritului lor, pasiunea pentru bataliile dialectice ga­seau un teren privilegiat.

Poseidon pare a se contrazice: "Totul, spune el, a fost īmpartit in trei"; cu toate acestea ramīn parti indivize si comune: pamīntul si Olimpul. Stesimbrotos din Thasos, des­pre care vom mai vorbi, imaginase o solutie foarte eleganta, de o subtilitate care provoaca admiratia 78.

Dar "īmpartirea lumii" nu ofera doar aceasta interesanta dificultate, ci aduce alegoristilor 79 o dovada decisiva īn ochii lor: pentru Pseudo-Plutarh, mai ales, aceste cīteva versuri sīnt cele īn care Homer s-a exprimat cel mai limpede asupra elementelor.

"Zeus a primit tariile ceresti, eterul si norii": Zeus este deci focul 80 sau eterul; Poseidon mostenitorul marii īnspu­mate, este evident apa. Iar Hades este aerul...

Aeeasta ne poate parea mai putin evident si merita unele lamuriri. Hades a primit la īmparteala "umbrele cetoase" 81; expresia, tradusa cuvīnt cu cuvīnt, īnseamna de fapt: "obscu­ritatea facuta aer". Insa Pseudo-Plutarh o interpreteaza ca si cum numele si adjectivul ar fi inversate si traduce "aerul obscur": "aceasta īnseamna, explica el, ca nu are lumina proprie, ci ca este luminat de catre soare, luna si celelalte astre" 82.

Cīt priveste al patrulea element, pamīntul, acesta este numit exact; faptul ca este stapīnit īn comun de Zeus, Po­seidon si Hades īnseamna ca apa, focul si aerul īsi dau īntīl-nire aici. "Apa se rotunjeste īn chip de sfera īmpreuna cu


el; focul tīsne.ste la suprafata sa, ca la Etna īn Sicilia, si la craterele lui Hefaistos, ca si la Cragos din Lycia si īn atī-tea alte locuri; deasemeni aerul īl īnconjoara83.

Elementul nou, si oarecum straniu la prima vedere, este ca īn aceasta alegorie aerul este reprezentat de catre Hades. Pina acum Hera era cea care detinea ferm acest post, pe care i-l asigurau relatiile sale cu Zeus Eter. Am vazut-o legata de zeiescul ei sot la bine si la rau, la placeri si pedepse.

Pe de alta parte ar fi fost mai nimerit ca Hades, divi­nitate htoniana, sa simbolizeze pamīntul, ea īn teologia geo­metrica a lui Philolaos.

Trebuie īnsa sa retinem ca īn acest mit, capital pentru Īmpartirea elementelor īntre zei si īn care Zeus si Poseidon se vad īncredintati cu cīte un element, si de o maniera ire­cuzabila, de catre īnsusi Homer, Hera nu intervine deloc, iar pamīntul nu are nici un titular. Pamīntul slujeste mai mult de cīmp de batalie] p: ntru Nemuritori. Astfel lui Hades nu-i mai ramīne printre elemente decīt un loc vacant: aerul.

In plus trebuie sa acceptam ca un postulat, ca īn ale­gorii acelasi zeu poate īncarna mai multe elemente, sau ca fiecare element poate avea mai multe "ipostaze" divine. Fiecare mit, de fapt, se explica pentru el īnsusi, indepen­dent de celelalte. Vom vedea de pilda pe Atena reprezen-tind pamīntul īn īncercarea Nemuritorilor de a-l detrona pe Zeus si stim doar ca aproape peste tot ea īntrupeaza īnte­lepciunea, inteligenta.

Ar fi desigur gresit sa deducem ca diferentele de inter­pretare - de pilda aerul identificat ba cu Hera, ba cu Hades - ar presupune origini diferite. Aceste divergente nu par sa-l tulbure de fel pe Heraclit sau pe autorul Vietii si poeziei lui Homer, care nici nu le remarca. La fel trebuie sa se fi lntīmplat cu primii alegoristi care au inaugurat diversele in­terpretari.

Ar fi greu sa nu atribuim exegeza acestei "īmpartiri a lumii", asa cum ne este oferita de toate izvoarele si asa cum am expus-o aici, tot primei scoli de fizicieni alegoristi. Celui care doreste sa-l descifreze pe Homer, acest mit este unul dintre primele care īi vin īn minte.

Singura identificare surprinzatoare este cea a lui Hades cu aerul. si totusi, daca ne gīndim mai bine, se explica per-



fect: evolutia cunostintelor stiintifice este cea care a impus-o; iar ratiunile care sa o justifice, post factum, nu au lipsit.

Poemele homerice situeaza īn general Hadesul in adīn-curile pamīntului. īn timpul marelui cutremur descris īn cīntul XX al Iliadei, regele mortilor se teme ca pamīntul, crapīndu-se, va descoperi "īngrozitorul lacas al coruptiei" 84. Sub Hades, Homer īnchipuie o imensa prapastie, atingīnd Tartarul, īnchisoarea lui Cronos si a Titanilor 85. Astfel Ha­des si Tartarul, adesea legati unul de celalalt, sīnt tainitele obscure ale pamīntului.

Fizicienii ionieni proclamasera īnsa, chiar din secolul VI ca pamīntul sta suspendat liber īn spatiu86: De exemplu pentru Anaximene, pamīntul, chiar daca īsi pastreaza forma plata, este totusi sustinut de catre aerul subiacent 87. īnca din vremea lui Platon se stia ca pamīntul e rotund, ca soa­rele, urmīndu-si fara īncetare cursa circulara, lumineaza anti­pozii cīnd ne lasa īn īntuneric 88.

De atunci, negrele salasuri de sub temeliile pamīntului nu mai exista, (cel mult se mai puteau utiliza maruntaiele pamīntului pentru a-i gazdui pe morti, asa cum face Platon īn mitul din Phaidon). īn locul Hadesului si al Tartarului, se afla doar un strat de aer atmosferic, analog cu cel care ne acopera.

Oare Homer se īnselase? Nu, este o axioma a exegezei alegorice ca el nu se īnsala niciodata... Iar daca sub pa-mīnt se afla aer, de ce sa nu admitem ca poemele homerice au dat numele de Hades tocmai acestui aer?

Noua aerul si Hadesul ne pot parea fara legatura. Dar pentru vechii greci nu era chiar asa. Noi concepem aerul ca o realitate impalpabila si transparenta; pentru greci, aer-ul īnsemna adesea bruma, ceata 89, vapori opaci. Comen­tatorii antici, am vazut, se straduie sa ne aminteasca mereu ca aerul, prin el īnsusi este un lucru obscur: atunci cīnd nici o sursa de lumina nu īl atinge, el se prezinta ca o masa te­nebroasa. Or, Hades, pentru greci, este un cuvīnt care evoca noaptea si tenebrele: ei īl derivau din a-ides, invizibilul. Apropierea Hades-aer nu este asadar gratuita.

In acelasi timp, identificarea Hadesului cu atmosfera avea si consecinte religioase: sufletele mortilor s-ar fi aflat pri­vate de un loc daca nu erau si ele transportate īn atmosfera.


Este ceea ce s-a si facut, īnsa mai tīrziu se pare. Credinta ca sufletele separate de trupuri stau īn aerul sublunar nu apare net decīt īn timpul lui Plutarh 9°. Nu se poate spune daca aceasta credinta este o consecinta a exegezei Hades-aer; se poate afirma īnsa ca nu este cauza ei 91.

Exegeza Hades-aer este cu siguranta anterioara lui Pla­ton. Ea este legata de speculatiile fizicii ioniene asupra for­mei sau locului pamīntului īn sīnul Cosmosului. Ea urca, credem, la primii alegoristi, care merg pe urmele savantilor presocratici si al caror fel de a gīndi īi apropie mai degraba de Anaxagora decīt de Platon.

Vom īncerca dealtfel sa degajam din umbra care īi īn­conjoara cīteva figuri de alegoristi, pentru a arata atīt ve­chimea acestei prime scoli de exegeti cīt si caracterul ratio­nalist al interpretarilor lor.











Document Info


Accesari: 2325
Apreciat:

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site

Copiaza codul
in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2022 )