Documente online.
Zona de administrare documente. Fisierele tale
Am uitat parola x Creaza cont nou
 HomeExploreaza
upload
Upload




MITURILE LUI HOMER, OGLINDA A LUMII INVIZIBILE

istorie


MITURILE LUI HOMER, OGLINDĂ A LUMII INVIZIBILE

Sagetile lui Zoii, sulitele filosofilor s-au īnversunat za­darnic īmpotriva lui Homer: ele n-au atins decit o aparenta, sensul literar al poemelor sale. Sensul adīnc le scapa, tot asa cum scapa Eneas de ahei, cīnd acestia urmaresc fan­tasma fabricata de mama sa.



Poezia homerica este ca un ocean. Suprafata seīnteie-toare a apelor ascunde o lume misterioasa.

Profanul va privi iubirea lui Ares cu Afrodita drept o poveste usoara si nerespectuoasa: cei care citesc printre rīnduri stiu ca aceasta este istoria īnsasi a universului, unde se conjuga si se echilibreaza etern fortele de atractie si de respingere, dragostea si razboiul, Afrodita si Ares.

Transformarile lui Proteu par o poveste de magie: cu toate acestea Proteu nu este altceva decīt materia primor­diala, care primeste diverse forme si amprente.

Monstrii fabulosi cu care se bate Ulise nu sīnt inventii gratuite: ei reprezinta pasiunile umane, īmpotriva c 232k103c 59;rora īnteleptul trebuie sa lupte toata viata.

Iliada si Odiseea capata īnfatisarea de carti esoterice al caror sens profund nu este inteligibil decīt pentru initiati.

Aceasta transmutatie a poeziei homerice s-ar explica greu doar prin nevoi apologetice. Adevaratele origini trebuie cautate īn alta parte. Vom descoperi aceste origini, de ordin psihologic, prin analiza cītorva trasaturi esentiale ale spiri­tului grec: predilectia pentru mit, enigma, mister, pentru tot ce īngaduie o trecere de la vizibil la invizibil.

I. Mitul si cele doua planuri ale sale

Notiunea greaca de mit include deja ideea unui plan secund. Mitul este o fictiune, īnsa o fictiune care ilustreaza un adevar *, caci cuvīntul este rareori luat īn sensul de simpla


poveste 2. Cel mai adesea, īn īntrebuintarea greaca, si mai ales dupa Platon, implica o valoare de relatie: īn spatele povestii materiale se ascunde o lectie morala sau un principiu metafizic.

Mitul este uneori singurul mijloc, īn ochii lui Platon, de a ajunge la adevar sau de a se apropia de el. Unele notiuni se lasa cu greu patrunse de catre rationamentul pur: astfel ar fi natura sufletului; ne vom multumi sa spunem cu ce seamana: un echipaj īnaripat, compus dintr-un car si un vizitiu, tras de doi cai, unul negru, altul alb.3

Platon restrīnge īnsa foarte mult numarul miturilor va­labile. Doar filosoful, spune el, este īn masura sa alcatuiasca mituri autentice: pentru a putea traduce exact o istorie īn imagini, trebuie mai īntīi sa cunosti realitatea pe care ur­meaza sa o exprime aceasta istorie. Nici sofistii si nici poetii nu sīnt capabili, deoarece ignora aceasta realitate: ei nu pot pune īn spatele imaginii gīndirea care sa o hraneasca.

Platon accepta totusi miturile traditionale, īnsa numai pe acelea al caror continut fabulos este prin el īnsusi moral: un mit trebuie respins, daca pune zei īn scena fara sa tina seama de respectul datorat divinitatii.4

Aceasta ostracizare va parea arbitrara apologetilor lui Homer: adevarata valoare a unui mit consta īn adevarul pe care īl exprima, nu īn imaginea care īl exprima. Fabulatia importa prea putin, nu ea este adevarata. Unirea lui Ze'us cu Hera pe muntele Ida nu are nimic socant: litera mitului poate fi socanta, dar litera nu conteaza: ceea ce trebuie retinut este doar realitatea fizica sau metafizica pe care o īnchide mitul: unirea aerului cu eterul, unirea monadei cu dyāda, sau unirea sacra a puterilor paterne si materne la scara divina.

Miturile lui Homer sīnt deci perfect valabile: este de ajuns sa dizolvam continutul fabulos pentru a nu pastra decīt semnificatia profunda4 **, si sa admitem, īmpotriva lui Platon, ca Homer avea o stiinta perfecta si clara a adeva­rurilor pe care le transcrisese īn mod obscur īn mituri.

Platon concepea mitul ca pe un instrument de pedagogie: aceasta limba colorata este īntr-adevar la īndemīna copiilor si se adreseaza copilului ascuns īn fiecare din noi5. Un mijloc foarte simplu de a-i face pe cetatenii Republicii sa īnteleaga diferentele de valoare īntre indivizi si temeiul ierarhiei mes-


tesuearilor, pazitorilor, sefilor, este acela de a le povesti ca sufletele sīnt unele de aur, altele de argint, altele de fier6. Copiii vor crede fara sa cerceteze mai departe; inteligentele simple de asemenea. Iar cei a caror gīndire este destul de pura vor sti sa extraga diamantul din zgura, ideea din ima­gine. Aceasta explica de ce Platon cere pentru mit o formu­lare care sa nu socheze morala, dorindu-l "mincinos īntr-un fel frumos": mitul trebuie sa poata fi acceptat īn sens literal de catre inteligentele copilaresti si populare, incapabile de a-i extrage continutul7.

Cu toate ca recunosc interesul acestor mituri didactice sau pedagogice 8, din care Platon a dat cele mai frumoase modele, neoplatonicii pun mult mai mare pret pe miturile lui Homer. Proclos ne va da explicatia acestei preferinte.

Miturile platonice reprezinta efortul inteligentei umane de a pune doctrina la īndemīna inteligentelor simple. Ele au meritul de a fi mai limpezi, mai transparente, mai putin socante la prima vedere decīt miturile lui Homer. Ele sīnt mai pe masura sufletelor īnca novice pe calea perfectiunii *.

Cele ale lui Homer sīnt īnsa de alta esenta. Mai direct inspirate l0, emanīnd chiar de la divinitate, ele se adreseaza sufletelor deja ajunse la un īnalt nivel de cultura, oferindu-le cel mai sigur mijloc de apropiere de Necunoscut. Ele īngaduie o adevarata viziune11 a misterelor divine. Ele sīnt ca o oglinda īn care putem contempla adevarurile supranaturale.12

Aceasta oglinda reflecta, este adevarat, o imagine care are nevoie sa fie corectata. Dupa Plotin 13, mitul este o drama care se joaca īn lumea materiei si care vrea sa fie reflexul realitatilor inefabile ale lumii spirituale. Spiritualul īnsa, nu se poate reflecta īn materie decīt suferind profunde degradari: Vesnicia nu se poate manifesta, cum spunea minunat Proclos, decīt prin vicisitudinile timpului, Indivi zibilul decīt prin diviziune, Imuabilul decīt prin schimbare. Pentru a ne ridica de la acest univers al senzatiei la universul Ideilor, trebuie sa operam o conversiune totala: trebuie sa traducem "materie" prin "spirit", "timp" prin "eternitate", "diviziune" prin "continuitate" 14. Fara īncetare trebuie sa apelam la notiunea contrara 15. Iata de ce, din clipa īn care se situeaza la nivelul senzatiei, mitul, ca si natura īnsasi, nu poate da decīt o imagine rasturnata a realitatilor veri­tabile la. Iata de ce nu este īngaduita oricui contemplarea



Ideilor: privirea lor nu'este permisa decīt sufletelor purificate prin filosofie si capabile de a opera restabilirea necesara. Mitul īnsa ofera acelor suflete viziuni cu atīt mai sublime cu cit pare mai grosolan: caci daca drama se joaca la cel mai de jos nivel al scarii existentiale, ea īngaduie, īn virtutea principiului contrariilor, ridicarea la cele mai īnalte culmi ale gīndirii 17.

Miturile iui Homer care au suscitat cele mai aprige obiectii din pricina aparentei lor imoralitati sīnt tocmai cele din care platonicienii vor extrage simbolurile cele mai pure.

Aceste mituri homerice, de origine divina, au prin urmare o virtute divina: ele au īn ele īnsele un fel de eficacitate supranaturala 18. Ele actioneaza asupra sufletului, trezin-du-i dorinta, dīndu-i o putere de gīndire cu totul aparte: sufletul primeste o izbitura care īl face capabil sa le apro­fundeze continutul secret. El este īmpins īn sus cu putere si este īn stare sa atinga, multumita lor, scopul suprem al īntregii vieti omenesti: unirea cu divinitatea 19.

Aceasta putere inerenta miturilor are efecte analoge cu cele pe care le produce contemplarea misterelor. S-ar putea chiar spune ca miturile homerice sīnt o adevarata nitiere 2° īn secretele lumii de dincolo.

II. Mituri si mistere: valuri asupra adevarului

Apropierea īntre miturile homerice si mistere a fost facuta de catre cei vechi īnca īnainte de Produs. O gasim deja schitata īn Alegoriile homerice ale lui Heraclit, carte scrisa cam prin epoca īmparatului Augustus. Heraclit īl numeste pe Homer "marele hierofant al cerului si al zeilor, cel cam a deschis sufletelor oamenilor cararile ceresti care pīna atunci le erau inaccesibile si īnchise" 21. Aceasta denu­mire de "hierofant" este dintre cele mai semnificative: īn ceremoniile de initiere, mai presus de multimea care contempla, mai presus de preotii care īmplinesc riturile orgiilor, "doar hierofantul este cel care cunoaste ratiunea celor ce se īntīmpla si o explica cui doreste" 22. Heraclit mai vorbeste īnca, si īn alta parte, īn legatura cu mitul lui Proteu, despre di­vinele mistere pe care ni le releva Homer 23.


Miturile si misterele sīnt considerate, cel putin pe vremea neoplatonicilor, ca doua cai paralele care-l conduc pe om catre divin sau, daca pornim de la celalalt capat al lantului, ca doua mijloace complementare īntrebuintate de catre divi­nitate pentru a se releva sufletelor credincioase. Miturile aduc aceasta revelatie īnvaluita īn dramele legendare, mis­terele o prezinta sub forma tablourilor vii. Mitul homeric al Herei si al lui Zeus unindu-se pe muntele Ida, hierogamiile sau nuntile sacre reprezentate īn mistere ofera credinciosilor aceeasi doctrina: mitul īntr-o povestire inspirata, misterul īntr-o drama liturgica.

īntre cele doua forme ale revelatiei exista - īn ciuda unor diferente esentiale - o asemanare capitala: adevarul nu este accesibil decīt unui mic numar de initiati24, celor care sīnt capabili sa-l ghiceasca prin valurile cu care-l īnva­luie atīt mitul cīt si misterul25.

Ca Homer a ascuns cu buna stiinta mesajul pe care īl aduce oamenilor din partea zeilor sub arcanele miturilor sale, iata o idee frecvent exprimata de catre autorii greci īnca din vremea lui Plutarh: explicatiile pe care le dau acestei voite obscuritati sīnt de ordin religios, psihologic si estetic totodata.

In al doilea dialog deja citat Despre Providenta26, Philon explica contradictorului sau Alexandru, ca Homer, departe de a blasfemia pe zei, contine sub forma alegorica, toate secretele naturii: secrete ce nu trebuie revelate celor "al caror cap nu a primit ungerea". Philon va da doar cīteva exemple lui Alexandru, īn masura īn care Legea nu opreste "expunerea misterelor celor care nu sīnt apti sa le primeasca"27.

Homer nu a redat īn limbaj clar cunostintele asupra naturii sau divinitatii28, ci īntr-un limbaj cifrat, sub forma enigmelor si a miturilor 29 si a facut aceasta pentru a rezerva mesajul celor care sīnt demni si puri30, pentru ca ignorantii sa nu poata dispretui ceea ce nu īnteleg31. Sallustius, prie­tenul īmparatului Iulian, reia aceeasi idee īn tratatul sau Despre zei si despre lumeZ2. "Sa vrei sa-i īnveti pe toti ade­varul asupra zeilor, īnseamna sa dai smintitilor prilej de dispret, īntrucīt nu sīnt capabili sa se instruiasca".

Adevarul este dealtfel un lucru atīt de greu de cucerit, cere eforturi si lupte atīt de mari īneīt nu este īngaduit sa-l azvīrli celor al caror suflet nu a fost purificat?3.

Mitul este deci un val care ascunde adevarul profanilor deoarece divinitatea īnsasi doreste secretul.

III. Mitul, ca si oracolele, oīera o enigma fecunda

Miturile sīnt obscure si dintr-un al doilea motiv, pozitiv de asta data: pentru a incita la cercetare spiritele curioase si filosofice, sufletele avide de a cunoaste lucrurile ceresti.

Orice revelatie divina are un caracter enigmatic. Este binecunoscuta obscuritatea oracolelor33**, ambiguitatea celor ale lui Apollon Loxias (ace?t nume nu īnseamna oare īntortocheat., piezis?) fiind o tema curenta īn antichitate. Plutarh ne ofera numeroase exemple 34. Aceasta ambiguitate nu este o trasatura de viclenie la zeu, asa cum pare sa creada Herodot: sīnt, asa cum explica platonicianul Ammonios īn tratatul Despre E de la Delphi35, "tot atītea īntrebari sugerate oamenilor īnzestrati cu minimum de ratiune si bun simt, servindu-le ca momeala si incitīndu-i la reflectie". Un exemplu de ambiguitate este raspunsul oracolului lui Apollon care fagaduia Greciei pacea atunci cīnd va dubla altarul sau de la Delos. Delienii necunoscatori ai subtilitatilor geome­triei, au dublat cu naivitate fiecare fata a cubului... Ade­varatul sens al oracolului, dupa cum le-a explicat Platon, era cu totul altul: zeul īi invita pe greci sa renunte la luptele intestine pentru a se deda cercetarilor nobile si dezinteresate: problemelor matematice si cultului tuturor disciplinelor Muzelor36.

Homer propune astfel de enigme, foarte fecunde pentru cei care vor sa-si dea osteneala sa le patrunda misterul37.

Clemens din Alexandria, excelentul ecou al gīndirii gre­cesti, dupa ce īnsira pe Orfeu, Linos, Musaios, Hesiod (a-desea reuniti de catre neoplatonici, care īi considera izvoarele lor mistice), compara revelatiile lor sub forma alegorica38 cu celelalte forme obscure ale limbajului divin: visele si pre­vestirile. Toate aceste manifestari ceresti sīnt obscure, "nu pentru ca divinitatea ar fi geloasa de stiinta sa - nu ne putem īngadui sa-i atribuim pasiunile noastre - ci pentru ca inteligenta noastra, cautīnd sa-i patrunda enigmele, sa se avīnte īn descoperirea adevarului" 39.

Daca egiptenii, spune el ceva mai departe, asezau sfincsi īn fata templelor, o faceau pentru a īnsemna caracterul enigmatic si obscur al tuturor problemelor referitoare

la zei40.

Scandalul miturilor, tresarirea de revolta a sufletului In fata adulterelor, rapirilor, violentelor comise de Zeus Īmpotriva tatalui sau Cronos, nu este o intentie admirabila a Cerului, se īntreba Sallustius "astfel ca datorita acestei aparente ciudatenii sufletul sa priveasca deīndata aceste povestiri ca pe niste valuri, adevarul ca pe un lucru inefabil?''41

IV. Penumbra mitului face adevarul mai frumos

Valurile cu care mitul acopera adevarul au de altfel scopul de a-l face mai frumos si mai ispititor. Aceasta este o idee scumpa lui Maxim din Tyr, acest vulgarizator talentat, atīt de gustat de catre eruditii Renasterii. īn discursul intitulat Cine s-a exprimat mai bine asupra zeilor, poetii sau filosofii ?42 Maxim pleaca de la postulatul ca si unii si altii predau aceeasi doctrina despre zei, filosofii īn mod deschis, poetii sub forma de imagini. Sufletul stramosilor nostri, simplitatea si candoarea sa copilareasca, "cerea īntr-o oarecare masura o filosofie īn versuri"43: o muzica dulce care "īl guverna si īl dirija cu ajutorul fictiunilor". Insa omenirea ajunge la "vīrsta barbatiei: incredulitatea si malitia se strecoara īn suflete. Lumea īncepe sa cerceteze miturile, sa dezbrace filosofia de valuri, sa-i smulga toate podoabele. Aceleasi notiuni īncep sa se exprime īn vulgara proza44.

Maxim prefera enigmele lui Homer limbajului direct al filosofilor. El compara vesmīntul poetic al mitului cu podoabele de aur si de argint si cu peplosul cu care erau acoperite statuile īn Misterii, pentru a face mai impuna­toare apropierea divinitatii "Caci sufletul omului este fara rusine: nu face prea mare caz de ce are la īndemīna, dar ad­mira ceea ce este departe" 45.

Pe cit este filosofia de rebarbativa, pe atīt este poezia de atragatoare: vechii poeti au facut ca medicii care "īnveleau doctoriile amare cu o hrana īmbietoare pentru a ascunde gustul neplacut al remediului binefacator"; ei au īnvaluit austerele lectii de morala, gravele date ale f ilosofiei īn minu-



nate povesti si le-a īmpodobit cu farmecul versurilor si a muzicii46. Poezia este scutul de aur al lui Ahile, filosofi a scutul de piele al lui Aiax: utilitatea este aceeasi, īnsa pla­cerea nu mai este identica.

Maxim a revenit asupra acestei chestiuni īn alt discurs īn care se īntreaba: Exista o filosof ie a lui Homer P^, sauj mai exact: Exista o doctrina, o scoala homerica? asa cumi exista o scoala platonica sau stoica.

El compara din nou īntelepciunea si stiinta celor vechi cu cea a modernilor: cei vechi stiau tot atītea despre lucrurile divine si omenesti, īnsa pentru a atinge sufletele si a le in­strui fara efort īsi prezentau lectiile sub forme atragatoare: ceremonii de initiere 48, mituri, "muzica", mantica. Maxim face aici aluzie la miturile lui Homer si Hesiod, la misterele si imnurile orfice, la culegerile de oracole mai mult sau mai i putin chaldeene: platonicienii, īnsetati de misticism, sorb din toate aceste izvoare si le privesc cu acelasi respect. Modernii, continua Maxim, au smuls toate valurile: "au facut sa apara biata filosofie despuiata, rusinata, prostituata, oferita oricui" 49.

Acestea sīnt regretele retorului sirian pentru acel ev mediu al Greciei, cīnd orice gīndire se acoperea cast cu simboluri.

Percepem aceleasi rezonante la Clemens din Alexandria: dupa parerea sa adevarul apare mai august si mai grandios exprimat prin mituri si simboluri, asemanator cu fructele ce le vedem reflectate īn apa, asemanatoare cu formele ce capata mai multa gratie si farmec cīnd se lasa ghicite sub tunica cu pliuri diafane: o iluminare prea puternica scoate īn evidenta defectele.50 Nici lumina prea puternica, nici obscuritate, ci o dulce penumbra: acesta este idealul es­tetic cautat īn mit de catre neoplatonicieni.51

Clemens atrage atentia ca mitul mai ofera si avantaje de ordin practic: el este un mijloc excelent de a retine o īnvatatura, deoarece imaginea concreta, mult mai frapanta, se īntipareste mai bine īn memorie, fixīndu-si totodata si simbolismul.

In jurul unui mit se poate concentra un īntreg ansamblu doctrinar care astfel poate fi expus mult mai concis52. Putem ilustra fraza lui Clemens cu exemplul lui Porphirios: Pestera nimfelor este un adevarat rezumat al credintelor


epocii asupra soartei sufletelor; fiecarui detaliu descriptiv al Pesterii din Ithaca īi corespunde un capitol al eshatologiei neoplatonicienilor.


Minunat instrument de gīndire īn ochii celor vechi, atit pentru descoperirea adevarului cīt si pentru expunerea lui, mitul este o punte aruncata īntre spirit si materie. īntre­buintat de Platon ca mijloc de cunoastere sau de īnvatatura, ridicat de neoplatonici pīna īn planul mistic, notiunea īnsasi de mit serveste drept punct de plecare pentru interpretarea alegorica a lui Homer; sprijinindu-se - din ce īn ce mai constient - pe aceasta notiune, comentatorii scot din lliada sau din Odiseea īntreaga stiinta, morala, filosofie.

lliada sau Odiseea sīnt pentru ei un vast ansamblu mitic, cu doua fete: īn exterior se desfasoara, fantasmagoric, o aventura divina sau umana; interiorul īnsa ascunde drama destinului nostru, forma universului sau chipul real al divi­nitatii. Cele doua poeme amintesc de Silenii artei grecesti cu care Alcibiade īl compara pe Socrate īn Banchetul : credem ca avem īn fata ochilor doar figuri hilare sau schimo­nosite, figuri burlesti; deschizīndu-le īnsa gasim o pretioasa ladita si statueta unui zeu.

Examinīnd cuvintele pe care le īntrebuintau cei vechi pentru a trece de la sensul literal si aparent la sensul profund si real, vom vedea mai bine cum interpretarea lor se bazeaza mereu pe aceasta notiune a celor doua planuri, unul vizibil, celalalt ascuns, care este īnsasi definitia mitului. Vom vedea de asemenea precizīndu-se interferentele deja subliniate īntre mit si celelalte aspecte caracteristice ale culturii grecesti: oracole, enigme, mistere.


Document Info


Accesari: 6678
Apreciat: hand-up

Comenteaza documentul:

Nu esti inregistrat
Trebuie sa fii utilizator inregistrat pentru a putea comenta


Creaza cont nou

A fost util?

Daca documentul a fost util si crezi ca merita
sa adaugi un link catre el la tine in site


in pagina web a site-ului tau.




eCoduri.com - coduri postale, contabile, CAEN sau bancare

Politica de confidentialitate | Termenii si conditii de utilizare




Copyright © Contact (SCRIGROUP Int. 2024 )